Dimineaţa, iulie 1921 (Anul 18, nr. 5322-5348)

1921-07-22 / nr. 5340

ANUL XVIII-lea. — No. 5340 10 pigm­e Si ar laidat in 1904 de COKST. MILLC STE­­i Feu exemplara!. In toată tara 1. P3191Î fim r­ut ier! 2? Iulie 1921 Bana BW închiderea Parlamentului La miezul nopții, aseară s’a în­chis după opt luni de aproape ne­întreruptă activitate sesiunea or­dinară a­ Parlamentului, începuse în Noembrie cu un program foar­te bogat și era destinată să con­­stitue examenul de capacitate al guvernului Averescu și prima piatră de încercare serioasă a nou­lui regim democratic. Defectele, dificultățile­­ și excese­le regimului creat de sufragiul u­­n­iversal se văzuseră­­ în alegerile generale și parțiale di­n anul tre­cut, iar fracțiunile­­ ce constituiau Parlamentul avuseseră în toiul verii precedente prilejul unui con­tact la temperatură ridicată. Aus­piciile sub c­are se deschidea sesi­unea de Noembrie erau în teorie deci favorabile. Din nenorocire însă chiar primele ședințe au fost suficiente pentru a învedera că experiențele câștigate nu folosi­seră și că acel contact al partide­lor rămăsese tot așa de înveninat ca mai înainte. De la un cap la celalt sesiunea avea sa fie o suc­cesiune de violente discuții, de încercări obstrucționiste, ele ex­cese majoritare — într’un cuvânt f de manifestări ce „impuneau spec­tatorilor , le judeca negatvă asupra mu­rții proaspăt. In primele­­ Iunii aflau Tie birou trei mari p­roecte de­ reforma: cel agrar, cel electoral și cel administrativ —• activitatea Ca­­mnenilor a fost foarte sterila. Pesi­­m­iștii puteau aproape­­ sa piarda spe­ran­ța. După vac­­a­ța Crăciunului se produse însă înp reviriment prielnic­ Guvernul lua­­n­ »târârea de a im­pune ed­uitării of r'i'iTrcȘ'OTIST.ivc'o Irte­rio'arda d­e intensă legiferare. Hotă­rârea aceasta a »uns la multe exa­gerări antidemocratice la acte de autocratism arbitrar, la reale falsi­ficări ale liber'­iților parlamentare și ca efect la două penibile retra­geri ale opoziției coalizate de la lu­crările adunărilor. Am comite însă o nedreptate dacă am nesocoti e­­nergia activă din ultimele luni și pachetul c,u atât de greu pe cât de important al legilor făurite­ Rezervele noastre asupra proec­­telor care astăzi au putere de lege, prin voința unei majorități fără sclipire,in discuții,­­fără lărgime în concepții, fără entuziasm in acțiu­ne, dar întotdeauna prezentă la ur­ne, au fost formulate zi cu zi în a­­cest loc. Ele au influențat în oare­care măsură desbaterile și au mar­cat întotdeauna un piper de vedere serios, obiectiv, desinteresat și po­pular. Nu e locul să revenim în de­­talii­. Am avut cu toate scăderile re­gretabile cu toată graba din ultimul timp, prima sesiune de legiferare temeinică din perioada de după răz­boi. Că temeiurile ar fi putut fi mai solide și sistemul man­ unitar, este o altă chestiune. Ni s’a dat o soluționare constituțională a pro­blemei agrare, o mare și comple­xă reformă financiară, o legislație de muncă (ce e drept, dubioasa) și, în fine, acel buget care ne lipsea atâta și care cu toată hipertrofie­rea capitolului de cheltuilli repre­zintă o mare sforțare de a da un echilibru vistieriei și o orientare diferitelor departamente. Valoarea practică a acestor legi, trăinicia lor rămâne să se vadă de acum înainte. Ea nu depinde de parlamentul care pleacă la odihnă, ci de organul executiv, de guvern. Din împrejurări multiple Par­lamentul ne-a rămas dator cu re­­forma administrativă, cu cea elec­torală și cu pregătirea Constituței­ de mâine, împrejurările au fost atât de grele încât nu putem să fa­cem încriminări. Avem dreptul să nădăjduim că și acei care au lucrat și­ acei care au fost îm­pedicați și acei care n’au vrut să­ lucreze vor chibzui asupra greșelilor comise și că până la Noevrîbine toți lao­laltă vor ști să găsească acea cale de înțelegere care singură poate consolida cuceririle noastre de­mocratice. Căci toate legile pre­zente și viitoare nu vor valora ni­mic dacă în urma lor va rămâne un parlament compromis și­ sub­minat EUGEN FILOTTI a unui cuvant­ parla­m­enta­ris­—­ când totuș se ■ Un leu—17 centime Ml Ultimele zile au fost foarte de­favorabile leului nostru la Paris. Cursul lui a scăzut mereu și­­ ulti­ma cotă de care avem cunoștință, cea de Luni, a fost de 17 centime. Zadarnic cauți o explcațiune a­­cestui fenomen îngrijitor.­Intr’adevăr, în momentul de fa­ță, daca există vre-o logică în o­­perațiunile de bursă, — sunt toate motivele ca valuta noastră să se amelioreze.­Avem o recoltă bună, care nu mai e numai în perspectivă, căci seceratul grâului e în toi. Mijloa­cele noastre de transport, sunt de­sigur pe cale de îndreptare. Mai e până să îndeplinească complect menirea­ lor, dar un progres con­siderabil avem de­ înregistrat. Fi­nanțele statului sunt pe­ cale de a fi ordonate. Un budget echilibrat e votat și votate sunt mijloacele pentru acoperirea lui. Cum se explică atunci că Ieul nostru în loc să meargă crescând, merge scăzând? Unii ar voi să găsească explicația unui asemenea îfenomen, în ma­­noperele speculanților. Dar cari sunt speculanții cu resurse atât de mari, în­cât să poată menține în permanență pe o linie descendentă moneta ’unei­ țări, ale cărei­­ con­­diți­i economice sunt de natură a justifica ..și­ determina o scumpi­re a acelei mon­ete? Nu explicația aceasta e cea mai puțin plauzibilă. Se atribuie for­ței omenești posibilități pe cari nu le­ poate avea contra fenomenelor naturale. Al u­nei ? m­n'smă nu-î, dar explicația raa­ific, ar putea-o găsi decât un studiu foarte amănunțit al situațiu­nei noastre­ pe piețele internaționale, studiu pe care, cu­­ gate că d’u­tor­t­a vreme s­e vorbește de valută, nu l-a făcut nimeni, nici chiar statul. Dar între cauzele scăderea valu­tei, treime desigur să fie și soluți­unea ce s’a dat revendicărilor sta­tului­ român privitoare la lichida­rea financiară a răsboiului. Fapt este că di­n despăgubirile pe cari se plătește și le va plăti Germania, noi vom primi mai nimic, sume atât de mici și de neînsemnate, în­cât nu contează nici chiar față de obligațiunile pe cari noi le-am contractat în străinătate, pentru a putea duce războiul. Dela Austria și Ungaria nu se poate lua nimic. La Austria ar fi cel mult­ de dat­­or Ungariei e vorba să fim puși să-î plătim încă. Se înțelege că nu poate fi exactă știrea că am fi fost scoși datori de către Comisia in­teraliată cu 45 miliarde în favoa­rea Ungariei. Dar ori și cum nu poate să rămân fără influență a­­supra valutei noastre, ‘dacă se află că învingători în război, în loc ca să putem lua vreo despăgubire, suntem­ încărcați cu obligațiuni financiare’ de-ale foștilor dușmani. Se înțelege că în fața scăderilor ce înregistrează valuta noastră, ră­mân ca singure eficace, cele două leacuri naturale, să restrângem pe cât posibil importul și să intensi­ficăm în cea mai largă măsură ex­portul. Putem privi în acest caz cu cel mai m­a­re optimism viito­rul Fără aceasta, însă, cu toată bo­găția noastră, scăderea valutei tre­­bue să ne îngrijească și să ne a­­larm­eze, căci ceva mai mult chiar decât finanțele și economia noa­stră națională, ar putea fi ame­nințat. B. „DIMINEAȚA“ Primește abonamente: In fără cu­i Lei 200 pe un an Lei 100 pe 6 luni Lei 50 pe 3 luni Ici străinătate cui» Lei 240 pe un an Lei 120 pe 6 luni Lei 60 pe 3 luni idiia­gintă După cum au anunțat telegramele, a 12 iulie s’a inaugurat la Paris, în prezența reprezentanților tuturor na­țiunilor de rasă latină, monumentul geniului latin. D-l de Max a necitat cu aceasta oca­zie uni poem de Mistral . ..Deșteaptă­­te rasă latină". Astăzi când se împli­nesc o sută de ani de la nașterea lui Alexandra ne amintim că el a ridicat de mult rasei latine acel imn de sla­vă, încoronat la serbarea feribriului de la Montpellier, sub­ președinția lui Mistral:• Latina gintă e regină Intr’ale lumii ginte mari, Ea poartă în frunte o stea divină, Lucind prin timpii seculari Menirea ei tot înainte Măreț îndreaptă pașii săi Ea merge ’n fruntea altor ginte Vărsând Îmbine 'n urma ei. Monuîstentul geniului latin 0 tragedie Crim­a nebunească a sergentului de la șosea are, prin morala care se desprinde dintr’însa proporțiile unei tragedii antice. Unde­­ e condeiul ins­pirat care să descrie în fraze lapida­­re soarta sguduitor de tristă a țăra­nului Marin Nicolae Voicu din comn. Butiman? O facem cu slabele noa­­stre mijloace. Se-ntorcea nenorocitul de la târg, mergea grăbit ca jf. să ajungă acasă din haosul amețitor al orașului­­­ străin­ii nimerise Pe drumul cel mai scurt și mai frumos, pe șoseaua Ki­­selef. Soarta­­ era deja pecetluită, căci nimerise ora solemnă când pe asfaltul boltit al drumului, auto­mobilele și muscalii execută acele întreceri­­ vertiginoase care consti­tuise deliciul orășenilor blazați și un privilgeiu exclusiv al­ lor. In con­voiul de limuzine și de echipag­i fastuoase căruia lui Marin Voicu fă­cea o notă stridentă și supărătoare. Ce căuta țăranul acolo Când drumul lui era pe șoseaua K­ano, sau a Fi­lantropiei? Cum îndrăznea el să tul­­bure cursele elegante­ și uspra-moderne cu căruciorul lui preistoric și cu cele două mărțoage respingătoare? Era un adevărat scandal. Sergentul de la rândul al doilea, un adevărat paznic al orașului în contra sălbăticiei rustice, fu asmuțit în contra străinului. Acesta dc spai­mă ,dele bice cailor, amenințând, du­pă cum spune raportul ..obiectiv1’ al poliției să calce automobile și tră­suri! Și alunei sergentul indignat scoase revolverul și omora pe loc pe primejdiosul țăran. Stătea culcat în căruță, cu capul sdrobit și însângerat pe când automobilele nepăsătoare și splendide treceau, în­spre orașul care scăpase de amenințare. Onoarea ora­șului fusese scăpată de insulta țără­­neasc­ă. *" Act nu mai putem continua. Ne lip­sesc cuvinte, ne lipsește glasul. Pace fie Marin Niculae Voicu, din comuna Butim­an, jud. Ilfov. PLEBS. VSffjfW'. Propniiil cMiffflței dela Washiagian Puterile nu s’a u pu­s inea de aceri asupra lui Mmesica dă micî «omuriscaS răspuns» * In comentariile sale asupra conferinței de la Washington „Le Temps“ observă cu foarte mare dreptate că în tot restul verii și la începutul toamnei atenția generală va fi îndreptată spre acest eveni­­­ment. Mai mult încă, toate hotărâ­rile politice, care vor fi luate Până in Noembrie vor ține socot­eală de perspectivele de la Washington. O dată fixat principiul unei limitări a armamentelor navale și terestre, rămâne să se fixeze programul de detaliu al discuțiilor. Aci acordul este mult mai greu de stabilit de­cât pe terenul principial. Insă ac­tual de acest acord depinde succe­sul conferinței. Ce folos, în adevăr, că toată lumett e gata să pună sta­vilă dezarmăritor, când nu e în sta­re să înlăture cauzele care provoa­că intensificarea înarmărilor sau nici nu știe să le descopere? # De pe acuma fiecare din state­le participante manifestă intenția de a face propuneri și de a discuta pro­gramul. Anglia dorește ca acest program să fie stabilit la Londra. Japonia cere preciziuni asupra pro­blemelor extrem­-orientale ■ pomeni­te în invitația dl-hii Hartfing, iar Fran­ța ișî rezervă și ea dreptul de a largi sau a restrânge cadrul dis­cuțiilor. .­.Le Temps“ găsește în a­ce­astă privință cuvinte nimerite. ..Se poate prevedea — spune el —, că problemele Pacificului lui vor putea limita desbaterile. Este im­posibil de afirmat că una sau alta din chestiunile politice nu va fi luată în discuție de îa ședință, fie în conversațiile particulare, care a­deseori au mai multă importanță de­cât ședințele." Față de aceste manifestări, guvernul american s’a simțit da­tor să-și arate părerea, care e de fapt hotărâtoare. După un consi­liu de miniștri, care a avut loc la Washington, se anunță că Statele­ Unite­­ nu au de gând să fixeze dinainte chestiunile ce vor fi su­puse conferinței,­­dar Ișî rezervă dreptul de a Împiedica discuția u­nor probleme care, nea­vând nici un raport, cu scopurile bine deter­minate ale Conferinței, ar putea sa-i compromită succesul. Se vede de aci că America e decisă să cir­cumscrie cu previziune desb nec­rite și să țină în mână conducerea lor. Lucrul poate să fie folositor, dar el alatuiasă puțin importanta Con­ferinței. Mai este însă destulă vre­me pentru ca puterile să cadă de acord asupra unui program accep­tabil pentru­ toate. Pren­­ iâllo. A rulat cu o mare intenzitate la Ca­meră și, la Senat și va mai rula încă până la sfârșitul sesiunei, mai cu sea­mă că opoziția e absentă. Ori­ce s'ar zice, sunt mai multe puncte de asemănare intre Parlamen­tele oligarhiei, și cele ale votului uni­versal decât ar fi puncte de deosebire. Și în trecut se proceda la fel, se pier­dea­ vremea cu nimicuri dela­ Noem­­brie până, în Ma­i, iar în ultim­a săp­tămână înainte de vacanție se da dru­mul robinetului legilor. Mica diferență pe care o vedem as­tăzi e­­ numai acela că în loc de nimi­curi am­ avut scandaluri. Finalul însă e absolut la fel ca altă dată. După două luni de imensă gălăgie eșea­ că le-o lege, acum In cea mai de­­plină tăcere ies legile ca cdmnatU la ■mașină. A paria că nouă­ deputați din zece nu p­ ar putea spune, nici chiar pe gândire, ce-a votat in ziua aceia. Un lucru e sigur însă: viitoarele se­siuni vor fi ocupate cu revizuirile lu­crărilor din trecut. Din legile astea fabricate cu duiumul, fără a fi cunos­­cute și discutate, la aplicare multe din ele se vor dovedi ca hainele gata de târg, nici una potrivită pe talie. Și vor trebui reluate, pe-aci ciuntite, pe din­colo lungite, lărgite, strâmbate, în fi­ne puse, la punct. Bine înțeles că pâ­nă atunci noi publicul vom fi jenați și ridiculi cu haina, aceasta, alandala a legilor votate cu iuțeala benzinei Dar­ev­, îi pasă de noi! Afară numai dacă­ binecuvântatul regim național nu va­­ face ca legile să nu se aplice.­Atunci nu-i nim­ic de zis, va fi tot ce-a fost, cu sau fără legi nani. INDEX azi o sută de ani s’a născut Alexandri Opera și In felina wmiei sale și in cea a criticei literare toai Qieseti și Qdo&espu despre Alexandri " Pe când anul naștere­ lui Vasile Alexandri e bine și sigur stabilit, cel al zilei sale de naștere formează obiectul unei controverse. Totuși cercetătorii acestei, oricum, intere­sante cestiune­ ț biografice, consideră ziua de Z1 Iulie ca cea mai proba­bilă. Conform cu aceasta, s’ar îm­plini tocmai astăzi suta de ani de când Vasile Alexandri a fost dăruit poporului român și dacă această zi nu ar fi căzut In luna lui Cuptor, astăzi ar fi trebuit sărbătorit Cen­tenarul marelui poet național. Așa însă, toate instituțiuniile indi­cate a­ I prăznui memoria, au luat-o înainte și presa le-a imitat exem­plul. Ne găsim astfel in situațiunea de a cunoaște de­ ziua centenarului, părerile contimporanilor noștri, a­­supra operei lui Alexandri. Aceste păreri­­ nu sunt unanime și nu vor fi probabil niciodată, fiindcă, pen­­tru aprecierea operei lui Alexandri sunt două puncte de vedere: cel care o consideră în lumina epocei în care poetul a trăit și produs și cel care consideră scrierile lui în raport cu progresele realizate de li­teratura noastră dela dânsul în­coace, pe temeliile d­in cari o bună parte el a pus. Judecată din primul punct de vedere opera lui e covâr­șitoare. Din al doilea punct de ve­dere se înțelege că rezistă mai pu­țin criticei, dar meritul ei cel mare este că dacă din acest punct de ve­dere, numai o parte din scrierile lui Alexandri se susține, această parte insă, e suficientă, pentru a’i asigu­ra nemurirea și în fața unei critici care s'ar călăuzi numai de criterii pur literare. * * * Considerată din primul punct de ve­dere mi se pare că opera lui Alexandru­, nu poate fi caracterizată mai bine, decât a făcut’o Maiorescu în urmă­toarele puține și lapidare cuvinte: „In Alexandri vibrează toată ini­ma, toată mișcarea compatrioților săi, cât s’a putut întrupa intr’o for­mă poetică în starea­­ relativă a po­porului nostru de astăzi. Farmecul limbei române în poezia populară ei nu T a deschis; iubirea omeneas­că și dorul d­e patrie în inimile ce­lor mulți dintre noi — el le-a in­trupat, frumusețea proprie a pă­mân­tului nostru natal și a aerului nos­tru — el a descris’o­ ,*«ovinismu­l ginteî latine și ura în contra evrei­lor — el le reprezintă, când­­ socie­tatea mai cultă a putut avea un teatru în Iași și București — el a răspuns la această dorință scriin­­du-i cosm­odii și drame; când a fost chemat poporul să-și jertfească via­ța în războiu­l din urm­ă — el sin­gur a încălzit ostașii noștri cu ra­za poeziei. A lui liră multicordă a răsunat la orice adiere ce s’a pu­tut deștepta din mișcarea poporului nostru în mijlocia lui. In ce stă va­loarea unică a lui Alexandri? In a­­ceastă totalitate a acțiunei sale li­terare". Alexandri­­­e apare în această ad­mirabilă caracterizare, ca un tip reprezentativ al epocei în care a trăit, reprezentativ în ca­litățil­e și de­fectele ei, începând cu dorul de ța­ră și dragostea de pământul na­tal, cu acel înflăcărat patriotism care a găsit cea mai frumoasă ex­­presiune în „Ostașii noștri“ și sfâr­șind cu acel regretabil șovinism, cu acea oră contra evreilor, vestigiu dureros al unor vremuri de întune­care a mințil­­ și sufletelor. Atâta însă ar ajunge pentru a fa­ce din Alexandri un mare persona­giu istoric, nu însă pentru a’l așe­za în panteonul literaturei române. Și totuși, orice s’a spus și orice s’a cris, Alexandri și-a asigurat un loc in acest panteon. Din uriașa lui operă, de care azi nici un om nu ar fi capabil și care prin multilaterali­tatea și seriozitatea ei îl ar­ată cu adevărat, ca pe un om al unei pe­rioade de naștere, se poate detașa o parte care poartă pecetea ne­mu­ritoare a poeziei. S’a vorbit în­dea­­juns acum de Pastelurile sale,­ pen­tru ca să fie nevoie să mai re­venim aci. Dar iele nu sunt singu­rele sale poezii cari rezistă celei mai viguroase critice literare. Chiar în genul acela deochiat al poeziei patriotice de ocazie, el a creat ade­vărate perle- Pene? Curcanul, Ser­gentul și acea Horă de la Plevna, In care tonul popular e nimerit cai in­tuiția sigură a artistului: Iacă-mă!... din parapete Vine-o scroafă ca să fete Opt godaci și-un godăcel Toți cu râtul de oțel— Dar Pohod­ul Sibir? Și s’a făcut adesea reproșul unor greșeli tecnice. Nouă ni se pare că ele sunt vroite. Ni­­ se pare că nici un poet de al nostru, nu se poate lă­uda că are versul imai natural de­cât Alexandri. Și numai despre dân­sul se poate spune ceia ce a uimitj pe un mar­e critic francez în tecnica lui La Fontaine, că cu o duzină de cu­vinte obicinuite, adunate într’u­n chip obicinuit, el știe să deschidă o lume. In câteva versuri cari nu conțin nici un cuvânt extraordinar, migălos, căutat, în fraze caree curg ca și vorbirea însăjși a poporului, el ne su­geră un tablou. Multe extem­­ple pentru aceasta sunt în­­ Paștele. Aș putea cita altele multe din alte poezii ale sale. Odobescu a «■elevat primele stele din Noaptea albă: Câmpul lung și lat­­e­ albeșt« Ca un strat de mărgărint. Alba lună sus lucește Ca icoană de argint, Și apare nemișcată In abis nemărginit Ca pe marea înghețată Un vas mare troienit Miezul nopțeiL Totul tace­, Lumea pare un mormânt Unde mort și rece zace, Leșul marelui pământ Și sub bolta cea senină Mii de stele cu foc viu - Vars'o jalnică lumină Pe gigantul său sicriu... La 1881, Odobescu, recomandând Academiei ca să acorde lui Alexan­dri marele premiu Năsturel, scrie: „Din nenorocire până în acești ul­timi ani, țara noastră nic avi» și n’a știut să dea nici o răsplată dem­nă acelora cari cu braț ager, au des­picat ogorul înțelenit al lmmbei și al culturei noastre literare. Dar — ni­hil desperandum!“ Da, să nu desperăm! Dacă la Cen­­tenarul lui Alexandri, critica liberă nu a căzut în extaze fără de re­zervă, memoria lui ieste însă săr­bătorită de toți fără rezervă in re­cunoașterea marilor lui calități și merite. _________B. BRANIȘTEANU­ ­ V. ALEXANDRI (Cetifi continuarea in pag. U-a) Oameni și albine Fără îndoială că insectele formează, în felul lor, un punct culminant în e­­voll­uția vieții. De aceea nu arare ori se compară unul din aceste vârfuri, o­­mul, cu unul din celela­te vârfuri, albi­nele sau furnicile. Și’noi și ele am a­­tiinS culmi extraordinare in ce privește traiul în societate și moravurile ce re­zultă dintr’un asemenea trai. Imi veni în minte comparația dintre oa­meni și albine citind interesanta noastră corespondență de erî din Ber­lin. De altmintrele e de ajuns­­ să ne­­ ro­tim ochii în propria-ne țară pentru a găsi numeroase pilde la fel. Să ne oprim deci un moment asupra, calamităte­i desfrâului, a acelui desfrâu hidos și nerușinat, pe care-1 vedem mai cu seamă de la război încoace. Când le faci viața grea albinelor,­­ când le ieî­mierea din stup, când în mod violent sau tâlhăresc ca să zic așa le răpești rodul m­uncii a­șa după cum de pildă am pățit-o noi oamenii prin faptul războiului,­albinele își înmulțesc activitatea, își strâng rândurile, își mai întăresc încă­ disciplina, spre a fa­ce față nenorocitei. Dacă însă te tra­tezi dimpotrivă, adică te pui l­a dispo­ziție din belșug miere străină de-a gata sau zahăr, ele perd imediat obi­ceiul muncii, își părăsesc disciplina, devin leneșe, lacome, zavistnice, în fi­

Next