Dimineaţa, septembrie 1921 (Anul 18, nr. 5375-5400)

1921-09-01 / nr. 5375

y X r ULTIM ® i TOATĂ N £ fc*sssca*; ULTIMUL S ȘTITÎÎ DIN TOATĂ LUMEA MTilâfi M-âlfâ-Iflifâ Răspândirea științelor in România 0 mare și importantă ciftă de îndeplinit 1 Soarta marilor savanți Un cuvânt a lui Pasteur Manifestările științifice in România sunt încă în stare embrionară. Indiferența cu care se primește tot ce e știință uimitoare. Savanți mari are România, slavă Domnului și cu mare autoritate în Occident Cine nu cunoate în Franța pe profesorul Athanasiu, pe profesorul Bal>cș, Cantacuzzino, Marinescu, tot nume de care se leagă un trecut, științific gnoros. Profesorul Levaditti, prin recentele sale descoperiî, face fața țării sale. Dar toți acești marii savanți vin și lucrează în Franța unde se simt mai bine, au ce le trebue, pe când în țară dihuesc în întuneric. AD, știința franceză le dă câmp liber cercetărilor de toate genurile. Apoaoi este o organizație pe care România nu o posedă încă. Profesorul Cantacuzino a obținut deta Stat un fond pentru construirea și amenajarea unui laborator bacteorologic In București. Este un pas mare dar tot nu e destuii. Câți savanți vor putea lucra la acest laboratoriu. Foarte puțini pe lângă numărul crescând al însetaților de știință. Dacă un savant român nu vine la Paris este pierdut Numai apoi poate lucra in tihnă, cu folos. Ori, vine vremea când trebue să se întoarcă în țară și se întreabă cu neliniște unde va putea lucra. Ca să-ți faci un laborator trebue să ai aveze, și savanții, se știe, nu prea sunt oameni bogați. Câți nu invidiază pe profesorul Giugea care făcându-și un laborator pe cont propriu în împrejurimile Bucureștiul, lucrează cum îi place punându-și astfel toată activitatea în folosul științei! Și în Finanța sunt destui savanți săraci cari trebue să muncească pentru a-și câștiga pâinea zinică mai întâi, și apoi sunt siliți să lucreze pentru alții, dându-și astfel tot ce an mai scump, libertatea individuală. Marele Branly, cel care a pus bazele telegrafiei moderne trăia sărac, el, care prin invenția ce a făcut-o facilita atâtea realizări de averi fantastice, printr’o simplă zbâmătire electrică ! Marele Branly a fost dotat de poporul francez acum în ultimul timp prin subscripție. Demnă recunoștință dar cât de târzie ! Mulțumirea sufletelor mari este de a ușura, nevoite omenire! atât de ingrată, lăsând în schimb pe veci amintirea lor neștearsă. In tară savanți mari nu sunt atât de sărac, sunt cunoscuți, onorați cum se cuvine. Dar ceilalți mult! cari din lipsă de laboratoare rămân profesori prin licee, cari doresc să muncească și m’au putința ? Trebuie să se dea câmp liber cercetărilor științifice, să se încurajeze aceste cercetări și mai cu seamă să se formeze un curent favorabil după exemplul Franței. Prim campanii de presă duse de cei competenți se va deștepta interesul publcului pentru toate manifestările ștințifice. Prin doniațiuni, — ?î ce fonduri nu s’ar putea strânge de la marii bogătași ce-i are România acum? — s’ar fonda instituții științifice atât de trebuincioase. America s’a oferit să aprovizioneze Cehosovacia, care a făcut apel la dânsa, cu material științific. România n’are nevoe de un ajutor dîn afară, dar n’are oare dreptul să ceară fără sfială lăsând socotelile pentru mai târziu ? Profesorul Marinescu a făcut un asemenea apel la inepuizabila resursă americană, dar nu se cunoaște încă rezultatul. Trebue făcut totul cu putință pentru a organiza o viață Științifică mai Intensă în România întregită, tare bogată în resurse de tot felul și care se va îmbogăți mai mult printr’o muncă rodnică atât pe terenul cultural, cât mai cu seamă pe terenul științific în care stă progresul. aporiile binefăcătoare ale civilizației modernelor după acest război care a suspendat atât de brutal progresul inclinației. marile cuvinte rostite de Pasteur tineretului universitar din 1865 fac să mediteze generația actuală: „Cereți să se înmulțească și să se orneze laboratoarele. Ele sunt templele viitorului, bogăției și mulțumirii. Im die omenirea crește, se întărește și devine mai bună. In ele oamenii învață să citească în operile naturei, opere de progres și de armonie universală, pe când operele lor sunt prea des ale barbariei, ale fanatismului și alte distrugere!“. RENEARDAVANNE # * Vilea turajuelui nostru €@ este Bagnolles e le L’Orne Legenda unui izvor termal Situația geografică. — Istoricul localității. — Valoarea s’a termală. — Excursiuni. Bagnolics pentru Pictori ș i Poeți PARIS, 23 August. — Desigur că cititorii noștri vor lua cunoștință cu interes de descrierea de mai jos a localității în care Regele Ferdinand și-a făcut cura prescrisă de medici. Bagnolles de l’Ome este o stațiune climaterică și balneară franceză dintre cele mai cunoscute și mai frumoase ; vizitatorii din lumea întreagă o fregventează în timpu verei. Iată câteva date asupra ei. Situația geografică Pierdut în dealurile normande. Închis între ziduri enorme de greșuri, Bagnolies pare un loc feeric anâncat acolo pentru a fermeca pe turist. In plin „bocage” normand nimic nu este mai pitoresc ca acest colț de pământ ce-ți dă impresia a fi transportat dintr’odată în Elveția. La cinci ore de Paris, Bagnolles este singura stațiune hydro-minerală din vestul Franței. Ori încotro întorci ochii nu vezi decât ziduri, stânci întunecoase, totul acoperit de păduri de brazi, iar pentru a complecta această priveliște minunată, un lac din care pornește șerpuind râulețul Véc, torentul Bagno-Apariția acestei surse într’o regiune foarte săracă în ape termale se atribue constituției geologice distincte. Isvorul apare într’o puternică formațiune de greșuri fuccide, cari prin crăpăturile transversale ce le-au avut de suferit In urma unor erupții granitice, au dat naștere văii Bagholles atât de pitorească. Din aaceastă vale a eșit izvorul dătător de sănătate. Accidentele geologice provenite In urmă au produs formele turmentate ce fac asupra turistului o impresie adâncă. Apoi diferitele perioade mai liniștite au adus pământuri fertile și astfel valea Bagnolei s’a acoperit cu o vegetație bogată. Se înțelege că această mare adunătură de stânci, cu izvorul totdeauna cald ce degajează la apusul soarelui vapori abundenți și care în mijlocul ernei pare că fierbe, când totul împrejur sta înghețat, să fi dat de lucru imaginației populare. înainte nu existau drumuri spre Bagnolles. Păduri stufoase și adânci apărau izvorul de orice apropiemi și nimic mai natural ca cei temerari ce se afundau în pădure să fi povestit lucruri extraordinare despre existența izvorului fermecat. Astfel au luat naștere o sumedenie de legende. Una în care se pune mai multă crezare este aceia povestită de Contele de Blanzay pe care vrei sa nu o povestesc. „ Se zice că odată trăia în Normandia un mare senior numit Hughes. Acel senior a fost tânăr, frumos și foarte întreprinzător. Pe calul lui Rapide, acum tot atât de bătrân ca și el, bătuse mulți războinici vestiți și se acoperise de glorie. Dar deja o vreme seniorul nu mai era bun la nimic, iar mândrul lui cursier și mai puțin. Și-ar fi dat toată averea ca să fie iarăși tânăr ca în vremea când răpea Domnițele din Castelele învecinate. Dar rănile și ramatismele 11 doborâseră de timpuriu. Nu putea nici să omoare, nici să vază pierind, sub ochii săi, mândrul animal ce făcuse fața tinereței sale și care acum se târa fără putere. La marginea domeniului său era o pădure din care se auzea foșnetul unui izvor și de unde eșeau gaze calde și sulfuroase. Nici un om nu tndrăznea să se aventureze într-un loc socotit drept locuința dracilor și asupra căruia plana un aer de blestem. Cerbii goniți de vânători își regăseau puterea cum sorbeau din această apă, dar nimeni nu-și putea explica cum. Aci se decise bătrânul senior să-și părăsească calul iubit și de unde, socotea el, nu va mai scăpa cu viață. Dar care nu-i fu mirarea când după o lună își regăsi cursierul cu ochiul plin de inoresme, cu părul lucios, viguros ca în deplina tinerețe. Rapide devenise iarăși Rapide. Succesiv își trimise în pădure caii cel mai hodorogiți, toți după un oarecare timp se întoarseră la fel. De atunci nu mai avu liniște. Intro bună zi luându-și cu el un servitor și mâncare pentru o lună porni călare fu pădure, opera lui Dumnezeu sau a Satanei. Urmând potecile bătute de caii săi ajunse la o fântână cu apa cristalină. Cum ajunse vroi să se scalde, dar sluga sa căută să-l împiedice spunând că sunt șireteniile diavolului pentru a-l pierde. Seniorul era brav, făcându-și cruce: de trei ori se aruncă în apă. După ce sorbi cu nesaț din apa ce trebuia să-i dea tinerețea ieși în ochii nedumeriți ai slujbei sale, care nu-i mai recunoștea Apa își făcuse îndată efectul. După mai multe zile se întoarseră amândoi de nerecunoscuți, întineriți și cu mulți ani de viață. Seniorul se însură, avu mulți copii și trăi fericit. Pentru amintire indică o biserică și un spital. Originile Bagaiolei însă sunt mai prozaice. Primele documente autentice datează de prin secolul al XVI al XVII-lea, ceea ce arată că pe vremea aceea eficacitatea băilor era cunoscută de toți. Un document regal din 1667 arată că „Fântâna din Bagnolles este alipită de domeniul regal“. Seniorii veneau mulți și locuiau prin satele vecine — Couterne și Tessé — ba chiar pomenesc de un han vestit al lui Marin Gérard. Primul doctor oficial al băilor fu Pierre Guy, „apoticar și doctor al apelor“ cum era numit La 1691 fântâna este concesionată unor particulari. Până în 1740 când aparține seniorului de Cerny nimic important. El face mare reclamă și publicitate (cărți medicale), cari atrag și mai multă lume spre Bagnolles. Cermy este socotit ca adevăratul fondator al băilor. Prețul băilor era de patru livre și cincizeci de bani, pentru un sezon de 15—18 zile. Cele mai bune camere costau 50 de bani pe zi, iar prețul unei mese era de 90 de bani, așa că toată pensiunea, de pildă, pentru o zi întreagă nu te costa mai mult de două livre (în moneda timpului). Băile trecură din mână în mână în zilele noastre când ajung la suprema îmbunătățire. De la 1667 când țineau de domeniul regal s’au schimbat proprietarii de douăzeci de ori și fiecare făcând ameliorări nu e de mirare ca vechea fântână să fie ajuns o stațiune termala de primul rang. In mijlocul torentului printre stânci ascuțite (una dintre ele numită „Saut du Capucin“ cu o frumoasă legendă) ferbe izvorul. Sursa de natură feromanganeziană produce 25.000 de litrii pe oră. Apă, potabilă, are o puternică acțiune digestivă dar mai cu seamă diuretică. Conține silicați, chiorurie, fosrețic, arsenic, și are un efect incontestabil asupra bolnavilor de gută diabet, rumatisme cronice, flehte, și asupra umflăturilor sistemului venos care este specialitatea băilor din Bagnolles. Aerul este puternic ozonizat In genere clima fiind și de munte și de mare este plăcută în tot timpul anului. Stațiunea are o importantă acțiune terapeucă. Băile din Bagnolles ocupă o situație cu totul excepțională. E înconjurată de un parc de pomi seculari, udat de râulețul Véc. In mijlocul și deasupra stâncilor ce o înconjoară cresc brazi măreți ce exală un miros în balsamat. Mai departe alte văi acoperite de plante cu esențele bizare șerpuiesc în jurul râulețului, pe când din distanță la distanță, la poalele dealurilor, ochiul îți este răpit de priveliștile cele mai Încântătoare, vedemi de un pitoresc ce nici peisagistul îndrăgostit de natură nu le-a visat vreodată. Bagnolles a devenit locul de întâlnire a numeroaselor societăți artistice și literare. Fără a se depărta de Bagnolles turistul se poate plimba în frumoasa alee Dante, umbroasă și răcoroasă, în căldurile cele mai mari. Mai departe un castel, „stil Renaissance“ își ridică turnurile in mijlocul unui parc măreț. Ca locuri de vizitat mai departe este bisericuța din Ortari loc de pelerinaj. Aci se zice că a murit prin secolul al VI-lea un pustnic venerat numit Ortarius. Capela „Sainte Reine de Bagnolles“ ridicată în amintirea a doi capucini omorâți mișelește pe când veneau să facă băi. „Le Saut du Capucin“ stâncă ascuțită și înaltă de unde a sărit un preot cu cea mai mare ușurință după ce făcuse baie. Nimic nu scapă imaginației populare pentru a aranja legende, întotdeauna plăcute, de altfel. La Domfront unde sunt ruine și care este situat la vreo douăzeci de kilometri se fac multe excursiuni. Bogățiile istorice, excursione de tot felul, rețin în locurile acestea atrăgătoare, în natură această înverzire de delulețele de brazi și unde un moment nu te părăsește iluzia de a te afla în Elveția. De altfel ținutul este denumit „La Suisse Normande“. Bagnolles de l’Ornes este destinată a deveni o stațiune foarte căutată și a lua o extensiune considerabilă atât prin apele sale, ale căror virtuți sunt cunoscute in lumea întreagă, cât prin situația sa fericită intre stânci și valuri de verdeață. A. rr- - ■ [UNK] IH i1 TTb1 _ _ _ __ __________9....... Teatru-Muzica TEATRUL CĂRĂBUȘ: „Brambura“ revistă în două acte. Pentru a scrie o revistă bună, nu e nevoe să te străduești să cauți o legătură între un act și altul- E nevoe numai de o avalanșă de cuplete, duete și terțete, —distanțate prin câteva dansuri — și scenete. Incolo, poți începe cu actul al doilea și să sfârșești cu actul întâi, tot acolo iese. Principalul lucru e, ca din potopul de cuplete cu care îți dichisești revista, trei din ele să placă și să fie bisate. Acest lucru l’au înțeles autorii revistei „Brambura“ cari au scris o serie nesfârșită de cuplete dintre cari unele au fost bisate. Actul I strâns, vioi, presărat de cuplete de efect, e plăcut mai mult. Actul al doilea sufere din cauza lungime! lui. Dacă s’ar fi înlăturat unele inutilități cari obosesc,— efectul ar fi fost mult mai bun. In genere, „Brambura“ amuză, deși fantezia autorilor n’a izbutit să aducă personagii mai nouî decât cele archi-cunoscute publicului de reviste. „Brambura“ e jucată cu mult antreu de ansamblul campaniei în frunte cu d-nii Tănase, Protopopescu, Pizoni și d-nele Nat. Pavelescu, Mia Rădulescu, etc Montarea foarte îngrijită. INTERIM zilei PARCUL OTETELEȘEANU. -„Văduva veselă“. TEATRUL CĂRĂBUȘ. — „Brambura“. GRADINA ASTORIA. — „Voiaul de despărțire“. GRADINA BLANDUZIEI.—„Nunta lui Topârdea“. * Vineri 9 Septembrie, teatrul regina Maria își deschide stagiunea cu „Chemarea codrului“ de G. Diamandy. Celelalte premiere la acest teatru vor avea loc de obiceiu Miercurea. In „Monitorul Oficial4’ doeri s’a publicat statutul și regulamentul sindicatului artiștilor dramatici și lirici din România. Astă seară se mai joacă la grădina Astoria, cu subreta rusă. Eugena Trousee: „Voiajul de despărțire", Mâine Joi seara „Baroneasa Lili cu d-na Eug. Trousee în rolul Clarise” și Virgil Bărcănescu, Ciucurele Kaner. In rolul titular d-ra Stela Bovy. In cursul săptămânei viitoare, se reia la grădina Astoria „Geisha“. D. N. Rabeg a revenit în compania va juca rolul lui Fair Flax. * „Amorul Liber“ noua operetă a Companiei Elysee se va juca în cursul săptămânei viitoare-* Cărți și reviste A apărut No. 7 din revista „Râsul“ de sub conducerea d-lui Vero cu un bogat și variat sumar. ÍIîntâmpinare Primim următoarele Domnule Director, Intr’un ziar de dimineață s’a dat informațiunea că arhereul Sofronie va oficia la bis. Icoana Duminică 15 (28) c. Din iaptul că nua oficiat acolo, lumea, în special Onor. Epîtropie, îmi cere explicațiuni. Am lipsit biserica foarte des — chiar în zile de prasnic — de serviciul diaconului bisericii, cerut, fiind de P. S. Sa la diferita ocazii. I sau dat adesea vestminte diaconești de la biserică, toate acestea în scopul de a oficia cu ocazia hramului sus zis. Această obligațiune și-a luat în fața personalului bisericii. In diferite dățî. In ajunul hramului mi-a trimis însă voi că ar fi bolnav. Totuși infomațiile precise pe cari le-am căpăta mi-au confirmat că am servit la biserica Hagiu. Cu mulțumiri, Pr. C. Dumitrescu bursa din Atena și expertul roman Atena, 28. — Bursa din Atena a comentat greșit faptul că vasele grecești afectate n’au putut încărca cereale la Brăila și s’au întors deșerte. Noua lege cu privire la exportul cerealelor nu putea face excepție. (Rador). \ 1 Septembrie 1921 SFJOMIEȘTI vagi",...".1 LSWZZzaBB ia isse ă di IÖ talpáé pini pMi-iiii» Me a renunța la constatarea pi paderamici. Motivul acestei renunțări Telegraful ne-a anunțat semnarea poleei germano-americane. Asupra acestui act de o însemnătate istorică, redacția noastră din Paris ne transmite următoarele din care se vedeți ce se crede In Capitala Franței despre dânsul: PARIS, 26 August. Pacea a fost iscălită în sfârșit, in ziua de 25 August 1921, la ora cinci după amiezi, la Berlin, în localul ministerului afacerilor străine, între Germania și Statele Unite. Tratatul a fost iscălit de însărcinatul de Afaceri american, d. Diesel și de Ministrul de externe german, d. Rosen. Textul tratatului este destul de scurt și redactat în limba engleză. El se compune din trei părți. In partea întâi, Germania se angajează să recunoască Statelor Unite toate avantagiile care rezultă pentru cele din tratatul de la Versailles. Partea a doua specifică că America renunță la articolele 1, 2, 3, 4 (afară de paragraful prim) și 7. Acesta din urmă privește Societatea Națiunilor, noile granițe ale Germaniei, deciziunile politice privitoare la Europa, drepturile și interesele externe ale Germaniei (cu o excepție, America aprobă luarea coloniilor germane) și pedepsirea vinovaților de război. Partea a treia anunță că tratatul va intra în vigoare imediat după ratificarea sa. Un acord comercial important este de pe acum prevăzut între Statele Unite și Germania. * Presa germană, in unanimitatea ei, a primit cu foarte vie mulțumire încheierea, pe cei între Germania și Statele Unite. Două sunt motivele acestei satisfactioni : primul consistă în faptul, natural îmbucurător, al încetărei stărei de război între Germania și marea putere de peste Ocean, cu toate consecințele favorabile de ordin economic și chiar politic cari rezultă de aci. Al doilea este că Statele Unite ’ n’au ținut să înscrie în textul tratatului de pace nici chestiunea răspunderilor războiului, nici aceia a vinovaților de război. ’ Satisfacție pur morală și platonică, desigur. Căci nu e mai puțin adevărat că la intrarea lor în război, în contra Germaniei, Statele Unite prin celebrul mesagiu al d-lui Wilson, președintele Americei în acel moment, declara categoric că considerau Germania ca principala provocatoare voluntară a războiului mondial, iar mai târziu, în cele 14 puncte ale sale, tot d. Wilson cerea să se specifice în condițiile de pace a ceastă vinovăție a Germaniei. Iar dacă aceste puncte nu au fost aprobate de Senatul american, nu trebue să uităm în schimb că declarația de război a Americei către Germania a fost luată cu marea majoritate a voturilor. Prin urmare bucuria presei germane are o bază foarte șubredă, căci e imposibil de conchis din faptul că în tratatul de pace încheiat acum nu se vorbește de răspunderile de război, că America ar absolvi prin acest tratat pe Germania, de groaza răspundere pe care ea i-o atribue prin declarația, de război. Tratatul actual nu anulează și nu infirmă în nimic acea declarație, el formează doară contraponderea naturală. * Motivul pentru care Statele Unite n'au ținut să înscrie în tratatul lor de pace cu Germania, această chestiune a răspunderilor războiului, nu e greu de înțeles. Aliații au trebut să înscrie în tratatul de la Versailles vinovăția Germaniei pentru că, dacă nu s-ar fi recunoscut că ea este vinovată, răspunderea în mod firesc rămânea să le incumbe lor. Statele Unite sunt cu totul scutite de această eventualitate, ele au intrat în război după aproape trei ani de la declararea lui, și prin urmare nu e nici o asemănare între poziția lor și a celorlalți combatanți față de chestiunea răspunderilor. Dar, încă odată, și în această chestiune America s’a declarat aruncând toată vina asupra Germaniei. Prin urmare, nici din acest punct de vedere îndoială nu poate fi, și presa germană se bucură în mod cu totul neîntemeiat. In ce privește problema cererii pedepsirei vinovaților de război, faptul că Statele Unite nu au menționat-o în tratatul lor cu Germania, provine din aceiași doctrină care conduce politica Statelor Unite de la căderea d-lui Wilson, adică politica de neintervențiune absolută în afaceri cari nu privesc în mod direct America și interesele americane. Desigur, o interpretare mai ideală a acestor doctrine nu ar exclude o solidarizare pur morală pe o chestiune de morală. Cu cauza Aliaților, în privința vinovaților germani din timpul războiului. Dar americanii oameni pozitivi consideră un tratat ca un simplu contract practc iar nu ca o pagină de istorie conținând sentințe etice. Din acest punct de vedere, e incontestabil că chestiunea vinovaților de război nu-i privește pe ei în mod direct și deci nu este o pendinte între Germania și Statele Unite. Inchizându-se strict în limitatele relațiilor create de război între aceste două puteri, guvernul american nu a înțeles deci să se ocupe de un subiect care nu-l privea. Pentru acelaș motiv ,Statele Unite n’au reținut din tratatul de la Versailles în tratatul lor cu Germania decât clauzele favorabile Statului și poporului american și au eliminat din acest din urmă tratat chestiunea granițelor Germaniei care pe ei pu 4 interesează, chestiunea deciziunilor politice privitoare la Europa, drepturile și interesele externe ale Germaniei, și în fine societatea Națiunilor. Toate acestea decurg din refuzul Statelor Unite de a accepta atât Societatea Națiunilor cât și tratatul de alianță, prevăzut prin tratatul din Versailles, între America, Anglia și Franța. Reiese din acest tratat de pace germano-american, că Statele Unite, după ce au venit în ajutorul Europei amenințate și au luat parte la război în mod cu totul dezinteresat, neurmărind niciun profit pentru ele ci numai pentru a face un gest de înaltă frumusețe morală, se retrag, odată războiul sfârșit, în independența lor absolută, în izolarea lor, dacă voiți. Dar ar fi o nedreptate a le acuza, pentru această izolare, de egoism, căci faptul însuși că s’au dezinteresat de foloasele pe cari ceilalți aliați le-au tras din victorie, le dă desigur dreptul să se dezintereseze și de îndatoririle și sarcinile pe care ea le-a impus acestora. Rămâne de văzut dacă interesul Americei nu i-ar dicta tocmai o preocupare continuă de afacerile neamericane, europene în particular, dar aceasta e ■ o altă chestiune. I [ Palatul Justiției 3 -----* Controlul arestărilor Comenta de punere sub acuzare 5 a soluționat o chestiune extrem de interesantă cu privire la controlul , pe care tribunalul are dreptul să-l exercite, asupra urmărilor sau neurmărilor exercitate de către judecătorul de instrucție, în contra inculpaților. Judecătorul de instrucție lucrează , independent de procuror, i Judecătorul de instrucție poate emite, sau nu, mandat de arestare în contra inculpaților. In ipoteză că el nu emite mandat de arestare, găsind că deținerea în prevenție este inutilă, inculpatul , rămâne liber. Ce se întâmplă însă dacă procurorul găsește că rău a apreciat , judecătorul de instrucție și că lăsarea în libertate constituie un pericol social? Cum poate obține procurorul arestarea? Această chestiune s'a mai pus de mulți și există o jurisprudență a Casații. De data aceasta într’o speță analoagă chestiunea s’a pus din nou și s’a soluționat de camera de punere sub acuzare. Judecătorul de instrucție lasă pe inculpat liber. Procurorul găsește că el trebue arestat și uzează de articolul 34 pr. penală de care în această materie nu s-a prea uzat și face astfel opoziție la Tribunal pentru ca acesta să emită mandatul de arestare. Tribunalul a respins cererea procurorului găsind ca inadmisibilă în drept, sub cuvânt că parchetul nu poate uza de această cale. Procurorul a făcut apel la camera de punere sub acuzare, și camera a admis apelul rezolvând astfel chestiunea de principiu că această cale este deschisă parchetului. Ea motivează în drept, pe considerentul că art. 94 pr. pen. dă drept de a face opoziție la tribunal, atât parchetul cât și partea civilă în toate cazurile prevăzute de art. 93, care vorbește de drepturile judecătorului de instrucție de a emite mandate de arestare. Acest drept fiind lăsat la apreciere, el poate să nu-l emită și în acest caz este nevoie de un control al instanței de fond de a vedea dacă bine sau rău a dat o asemenea ordonanță. De altfel acest punct de vedere ieste confirmat și de o jurisprudență a Curții de Casație din 1911. Abuz de putere Agentul Teodor Drăgan dându-se drept comisar, însoțit de individul Paraianu Grigore a escrocat prin abuz de putere pe un biet precupeț pe care l-a amenințat ca-i închee proces verbal de speculă, pe motiv că nu respectă prețurile maximale, dacă nu-i plătește o sumă mai însemnată de bani. Ambii au fost arestați de către rudele de la cabinetul II de instrucție. Specula Patronii varieteului „Alcazar“ d-nii Jean Braunstein și Haimovici au fost condamnați de trib. Ilfov secția I la câte 5000 lei amendă pentru speculă.