Dimineaţa, mai 1922 (Anul 19, nr. 5575-5596)

1922-05-01 / nr. 5575

J f f BUCUREȘTI, Sir.ndar 9-11 f Direcția 57|72 Telefon; Redacția 1 ^==JLAdministrația / 1 Fondat Iji 18W #Ooiisțj ffigfi U1 MAI t«na florilor, a dragostei, a re­învierei generale. Natura veșnic a­­ceiașî nu moare toamna, decât ca sa reînvieze și mai fermecătoare primăvara. Primăvara! Anotimp binecuvântat al anului, mângâietor de suflete, dătător de speranțe și făuritor de iluzii ! Cu bagheta ei vrăjită, frumoasa zână a primăve­­rei, desmorțește lumea, însufle­țind-o cu suflu ei generos de căl­dură, lumină și parfum. Zilele ei auzite de razele calde ale soarelui înseninează privirile și îmblânzesc inimile. Ne simțim mai buni, mai blânzi, mai lesne iertători în acea­stă atmosferă de reîntinerire gene­rală, și gândurile pătimașe și mes­chine, le aruncăm în urmă în fri­gul și înghețul iernei. In zilele acestea de glorie ale naturii, când pământul întreg re­deșteptat la viață pare că înalță imnuri de slavă și de triumf, noi aceștia, simplii muritori, avem im­presia că pe­ puntea de lumină care leagă pământul cu cerul, ne aflăm mai aproape de zările eterate ale seninului decât de pământul pe ca­re suferim atât și care cu o fatali­tate inexorabilă, ne atrage spre el. Sufletele înrăite și blazate din urma războiului, au uitat de­sigur farmecul zilei de 1 Mai, petrecută așa de frumos altă­dată cu voioșie și cântece pe iarba proaspătă și fragedă a primăverei. Goana după îmbogățire a luat locul ori­cărei manifestări sufletești și în cruzi­mea ei fără seamăn a omorît tra­diții și a detronat frumosul cult al curățeniei sufletești. Mi-amintesc cum în copilărie, în orașul de provincie unde mai­ am pe­trecut primii ani ai vieței mele, a­­tât boerii cât și muncitorii, sărbă­toreau ziua de 1 Mai, zi aducătoare de veselie, de regenerare și de în­credere într’un viitor mai bun. Muncitorii nu erau atunci orga­nizați, nu erau speculați și insti­gați, ei trăiau viața liniștit și se­­nirr, sărbătorind ziua aceasta nu ca un simbol al unei organizații vre­melnice omenești, ci ca un prinos de admirație al £us naturii, măreață în bunătatea și frumusețea ei. J E de mirat pu­m în baia aceasta căldură de lumină, când atât sufle­tul cât și corpul n’ar trebui să mai dorească nimic, decât prelungirea voluptății clipei de față, e de mi­rat zic, cum se găsesc încă oameni cari să țină cuvântări incendiare și cari să­ rămână astfel legați de ță­­rînă, când le-ar fi așa de ușor să se avânte pe aripele fragile ale vi­sului, spre soare, spre viață! Omenirea transformată prin con­tactul binefăcător cu natura, ar cânta­­ atunci o internațională care ar fi a tuturor, care să nu glorifice prăpădul și nimicirea, care să nu tindă spre moarte, ci spre un trai mai bun, unde să domnească­­ Bi­nele, Adevărul și Dreptatea! Doliul de astăzi In dimineața aceasta de odihnă, In mijlocul unei dureri sfâșietoare vor fi duși la groază In micul cimi­tir de țară de la L­ipeni cele 100 de victime ale muncei. Va fi de­sigur o ceremonie tăcute — fără surle și fanfare și fără decorații — ceremo­nia proletariatului îndoliat. Asupra minelor de la Lupeni va plana ceva din resemnarea tragică în fata fa­talitate!. In cortegiu nesfârșit, miile de lucrători ai regiunei miniere vor însotî copleșiți de maiestatea mor­fei celei mai demne din câte se pot închipui, pe nefericiții lor tovarăși. Nu știm dacă guvernul va fi a­­colo. Nu știm dacă tronul își va tri­mite reprezentantul. Ne temem chiar că nici ministrul muncel și a­­cela al industriei nu vor fi de față. Este poate mai bine așa. In suferin­ța tăcută a muncitorimei, discursu­rile oficiale ar introduce o notă stridentă. Din depărtare luăm parte la doliul muncitorimei miniere și trimitem e­­roilor din mina „Aurora“ salutul no­stru recules. Să fie această nenoro­cire aurora unor zile mai bune ! Jirăga­­nl țiganului și Comisiile cari studiază e­tenirea In ultimele luni viața s’a scumpit de patru cinci ori. Față de această scumpire, guvernul a numit comi­­siuni cari să studieze cauzele și să avizeze la remedii Ce vor face co­­misiunile se va vedea, dar e dure­ros ca guvernul care, când se gă­­sea în opoziție avea toate remediile pentru normalizarea vieții, le-a perdut pe puntea care l-a adus din opoziție la guvern. Vom constata că­ la noi e o între­cere între guvernanți de a face cât mai mult rău. Ori, cea dintâi da­torie a unui guvern, ar fi că dacă nu poate s* păstra o stare de lucruri, cel puțin să nu o înrăutățească. In loc de ostenire și abundență, cum se fă­găduise, se oferă populației scum­pete și lipsă de alimente. Ce ar avea de studiat comisiile numite? Acestea ar putea constata că prin măsurile luate până acuma de guvern în mod fatal toate trebue să se scumpească. Guvernul a desființat prețurile maximale și speculanții și-au frecat mâinile de bucurie; a făcut o lege a chiriilor prin care le-a sporit; a urcat prețul hârtiei; s’a dezinteresat de mijloacele de co­municații și transporturi. Numai aceste câteva măsuri nechibzuite,au provocat grabnic o mare scumpire. Acum ni se spune să așteptăm, căci se vor lua măsuri chibzuite și de ordine. Am putea aștepta dar nu e teamă că până atunci să nu pățim ca și măgarul țiganului, care toc­mai când se deprinsese să nu mă­nânce, a crăpat. X. Dați «m miiifost del« Etmedioan A. V. * Cu capul de prag , chiar cazul subsemnatului. Până azi protestam că lipsește car­nea, laptele și celelalte pentru alții. Pricina era că nu prea sân, ama­tor de anumite lichide ca vinul, laptele, țuica și supa. In special țuica și laptele pot să-mi­­ curgă pe la ușă că n’aș întinde găleata să profit, nici pe gratig. Dar vru bunul D-zeu să mă dă­ruiască mai alaltă ori — pentru prima și sper pentru ultima oară — ca un mic acces de reumatism acut. Doctorul­­ m'a pus la pat și m’a tra­tat cu supă, și„cu lapte, între altele, Ia-le de unde nu’s! Carne iar, după cum se știe. Eu tocmai din mahalaua Clemenții de-abia am gă­sit un ehile de rasol la Sf. Vineri. Iară canalul a avut­ parte de supa Insă canalul a avut parte de supa Laptele de-asemenea, deși am plă­tit cât mi s’a cerut, șase lei un litru. Ce era cu dânsul numai lăp­tarul știa. L’am turnat în favoir, în sănătatea d-lui Primar. Aveam cu dreptate să nu beau lapte nici o dată. Și așa m’am vindecat numai cu răbdare și cu aer curat, care nu ține de Primărie decât prea puțin, înainte vreme când ?ă căinam, dragi cititori, făceam literatură, scriam „subiecte". De trei zile în­coace vă înțeleg însă din fundul stomacului și durerea voastră e și a mea, din fundul bojocii rt. Am­ dat și eu cu capul de pragul nevoei. Vorba lui Eminescu: De-aci înainte am să cred în scrisul meu. Zndfix itf­eUlar . Mint Oficiile de închiriere au fost men­ținute prin legea chiriilor. In Ca­meră sau găsit deputați cari au cerut desființarea acestor oficii, ca­lif­icându-le chiar de monstruoase. Pe hârtie, oficiile au rolul de a fi niște intermediari intre proprie­tari și chiriași, regulând transacțiile contractuale. In fapt, oficiile nu au alt rol decât a șicana și a da câștig de cauză, sub o formă sau alta, speculanților. Funcționarii de la a­­ceste birouri, sunt niște sinecuriști. Există între alte oficii și unul care se ocupă în special cu hotelurile. Rolul acestui oficiu e într’adevăr mare. El se ocupă cu scumpirea ta­rifelor la hoteluri. La fiecare trei luni, oficiul acesta majorează tari­fele, așa că astăzi, o cameră, care la 1916 era tarifată cu 3 lei, după ultimul tarif a ajuns la 40 lei, deși legea chiriilor prevede că nu se pot urca tarifele în vigoare la 1 Aprilie 1922. Publicul ar trebui să fie recunos­cător și guvernului și oficiului de închiriere al hotelurilor, pentru atenția cu care urmăresc pe cei ce sunt nevoiți să vină in Capitală. 1 Maiu,­­ sărbătoarea munca! — Zice că-i e sete... — Dă-i nițică apă, că azi toarsa munceî. e ziua lor... E sârbă Pentru fa nüiile vict­or tip Hunedoara Subscripția ziarelor „Adeverul“ și „Dimineața“ X Ziarele „Adeverul" și „Dimineața“ 1.000 „ Direcția ziarelor 500 „ a. P Săurioiu Blank . 1.500 lei D. Aristide Blank 1.500 „ Suge» Filota 320 „ M. C. 100 ,, Societatea Generală de Publicitate C. Schulder â S. Berber 1.000 „ Asociații și personalul firmei E. Ra&onnaudl et Co. 445 „ Ioan Iiescu-Galați 133 „ Constantin Nicu 20 „ H. Beniamin 20 „ Total 6.538 lei Subscripția e deschisă. Citiți la Ultima oră Conferința a ajuns la un punct mort Intervenția Germaniei la comisia de reparațiuni Tristețele Bulinei E în Dobrogea un oraș care dă imagina vie a acelui groaznic To­mis pierdut ce-a inspirat „Tristele” lui Ovidiu. E Sulina. La mizeria brutală a firii și a climei, se adaogă cea și mai urâtă a vieții omului. Ca pretutindeni dar deosebit de accentuat, cei mai nenorociți sunt funcționarii Statului. Micile lor sa­larii cari variază între 450—1200 lei, au de luptat cu scumpetea prici­nuită de doi factori formidabili: sărăcia pământului din jurul Su­­linei și veniturile majestoase ale celorlalți locuitori ai portului. Când un funcționar din comisia Dună­­­rei poate avea ca salariu până la 40.000 lei pe lună, când ultimul ha­mal poate câștiga până la­ 300 lei pe zi, — cum vreți să trăiască un suli­­baș al Statului cu 450—1200 lei pe lună? Și atunci se întâmplă ceea ce este acum la Sulina: orașul n’are pază, n’are administrație, n’are poliție! O intervenție a guvernului pentru a salva, am zice­ prestigiul suvera­nității românești în Sulina, se im­pune. Și se impune grabnic. Ultimele lotrjrijelD Geneva pirații au reîntrat o nouă notă către Rusia Conferința va fi suspendată căte­va zile Ce mai rămâne de făcut Lucrările de la Genova se Umltează acum și discuția proble­mei ruse. Se pare că pentru mo­ment incidentul produs de acordul germano-rus este închis și că idee de a întruni consiliul suprem a fost abandonată, astfel că terenul a fost curățat de o bună parte din obsta­colele existente. înainte de a expune pe scurt sta­diul actual al problemei ruse, vom aminti că lucrările­ comisiunilor e­­conomice sunt aproape încheiate. Subcomisiunile creditului și schim­bului au căzut de acord asupra tex­tului rezoluțiumlor ce vor trebui supuse discuției conferinței plenare. Rămân încă să fie depuse și mo­țiunile celorlalte subcomisiuni teh­­­nice pentr ca această parte a pro­gramului să fie epuizată. In ce privește pactul de ga­ranție pe care d-l Lloyd George vrea să-l treacă înainte de închide­rea conferinței, discuțiile sunt încă în faza pregătitoare. Există un text de pact, care a fost deja supus des­­baterilor particulare ale micilor și marilor aliați. După informațiile zia­relor apusene pactul va deveni un document asemănător cu acela cu Ligei Națiunilor. El va cuprinde a­­numite sancțiuni și va conține o clauză prin care se garantează in­­tangibilitatea tratatelor de pace. Discuția aceasta va constitui punc­tul final al­ desbaterilor. ## Și acum să revenim la pro­blema rusă. Se știe că răspunsul rusesc la memorandul aliaților a fost cu totul nesatisfăcător. El a dat loc chiar unui incident și a de­terminat retragerea trecătoare a d-lui Seydoux, delegatul francez, din subcomisiunea rusă. De­­ciin ei s-au desfășurat discuții foarte lun­gi între statele invitante și statele Micei Antante pentru redactarea unei note nouă către Rusia. Dis­cuțiile au fost grele dar au fost du­se întrun spirit foarte compliant. S-au prezentat două proecte de răspuns: umul englez și unul fran­cez. Franța este mai intransigentă și se menține pe terenul declarației de la Cannes. In rezumat, ea pune două condiții inflexibile: 1. Recunoașterea fără rezerve, a datoriilor dinainte și din timpul războiului, rămânând numai să se discute modalitățile de rambursare; 2. O restitutio in­ integrum a pro­prietăților străine confiscate sau socializate. Anglia merge mai de­parte. Ea admite o reducere rezo­nabilă a datoriilor de război și re­cunoaște Rusiei dreptul la credite financiare. Ceea ce e important pentru noi este că ambele proecte pun condiția recunoașterei realipirei Basarabiei la România, și a restitui­re! tezaurului român. In cadrul condițiilor aliate pretențiile noastre legitime du multe șanse de a fi ad­mise. Ar fi de dorit numai ca a­­liații să ne acorde în privința te­zaurului un drept de prioritate a­­supra tuturor creanțelor­­ diate, așa cum el a fost acordat Belgiei față de Germania la Versailles. Pentru stabilirea unui text urător, care­ să satisfacă toate in­teresel, apap­a a delegat o com­i­siune specială de redactare, com­pusă din reprezentanți principali­lor­­ Mați și din doi reprezentanți ai Micei Înțelegeri. Este sigur că a­­cordul a fost realizat și­­— dacă alte piedică­ri­m survenit în ulti­mul moment — nota aliaților tre­bue să fi fost remisă eri d-lui Ci­cerin. Intrăm acum într’o nouă fază a conferinței — care, după părerea corespondentului nostru, va fi cea decisivă. Delegația rusă va cere un termen pentru a examina noulie propuneri, și a răspunde. Ea va cere poate instrucțiuni de la Mos­cova. După cât se pare aliații nu se așteaptă încă și nu doresc un răspuns precis, adică an da sau un nu. Nota lor nu are așa­dar carac­terul unui ultimatum. Ei doresc nu­mai un răspuns care să fie oare­cum mulțumitor și care să îngădue continuarea discuției. Se dă de pe acum ca sigur că răspunsul Rusiei va corespunde acestei dorințe. Nu este exclus ca delegația rusă să încerce nouă manevre tactice, care ar putea tulbura din nou aspectul liniștit al conferinței. Dar ele vor fi mai puțin grave decât cele pre­cedente și vor fi dedicate prin u­­nirea aliaților. Potir in ipoteza, defavorabilă a u­­nui răspuns negativ din partea ru­șilor, discuția problemei ruse va fi închisă și, bine-înțeles partea cea mai interesantă a conferinței va fi eșuat. In acest caz ar rămâne mi­méi să se discute între celelalte state, mothmne economice, și pac­tul de garanție, ceea ce star face în foarte puțin timp. Nu credem însă ca d-l Cicerin să accepte o înapoiere la Moscova fără rezul­tate concrete. Sovietele au mai mult decât oricând nevoe de un succes extern. De aceea nutrim în clipa aceasta cele mai ferme spe­ranțe întrun sfârșit favorabil. De fapt lucrările genoveze vor fi suspendate pe timpul medi­tațiunilor ruse. Această suspendare va dura probabl 4-S zile. In inter­val o parte din delegațiuni vor ple­ca acasă, iar celelalte... se vor o­­dihni. Suspendarea aceasta este singurul motiv al plecărei d-lui Bart­hau la Paris. D-sa se înapoia­ză Miercuri la Genova. Cecuri poștale D-l Pitu­escu, directorul general al poștei și telegrafului, a numit o comisiune care lucrează la întoc­­mirea unui regulament pentru or­ganizarea unui serviciu de schimb de bani prin poștă. In ultimul timp d-l Pitescu a studiat în­ Franța, Elveția și Belgia această chestiune și a adunat un material bogat cu privire la diferi­tele sisteme de plată întrebuințate în acele țări de serviciile de poștă. Pe baza acestor studii, va lua ființă în­ curând un serviciu de cecuri poștale și virimente, pe lân­gă direcția generală a poștelor, de care se simte­­ mare nevoe. de la ui timp. — P. Luni 1 Mai 1922 ANUL XIX — No. SS7S 1 Leu exemplarul în țară 2 Lel ex. în străinătate Delegații noștri la Genova D. I. C. Brătianu și colonelul Dumitrescu PAUL DESCHANEL Paul Deschanel, fost 12 ani neîn­trerupt președinte al Camerei și fost câteva luni președinte al Republicei a murit. Scriitor strălucit, orator de mare inspirație, membru al Academiei franceze, Paul Deschanel era una din figurile cele mai reprezentative ale inteligenței și fineței franceze. Cariera lui politică a fost una din cele mai impresionante și mai bure. Era fiul unui intelectual de rasă, Emile Deschanel, autorul unor studii rămase clasice. De mic, Paul Deschanel a putut fi îndreptat că­tre i­naltele preocupări ale spiri­tului în prețuirea virtuților cetă­țenești și în cultul frumosului. Fire academică prin excelență, in tot ce poate avea mai interesant și mai estetic această însușire, Paul Deschanel era un conducător de democrație născut. ’ Măsura, a­tică, a, cuvântului său, liniștea oimpiană a spiritului său, măreția și eleganța făpturii sale, îl impuneau ca un adevărat șef de drept divin în cea mai liberală democrație. Camiera franceză și l-a ales ca di­­rigent al desbaterilor ei și ea nu s-a putut lipsi de marile lui servicii până în ceasul când Franța îl vra la Eliseu.­­Expirând mandatul d-lui Poin­caré, Paul Deschanel fu ales — nu fără luptă—împotriva candidaturei dr lui Clemenceau președinte al Re­publicei la 17 Ianuarie 1920. „Scru­tinul prealabil“ care precedă pe cel oficial de la Versailles indicase can­didatura lui Deschanel cu 408 vo­turi contra a 389 cari cereau pe d. Clemenceau. A doua zi, la Versailles din cei 889 de votanți, 734 votară pe Deschanel. Cariera lui preșidențială fu scurtă și tragică. O boală groaznică de nervi, accen­tuată sau chiar contractată în emo­țiile războiului — pe care grijile și cuvântul inspiratului președinte al Camerei franceze îl urmăriră și-l purtară cu o neînclinată hotărâre — îl puse în neputință să facă față în­datoririlor înaltei magistraturi. In Septembrie 1920, adică după 8 luni de președinție, el fu nevoit să demisioneze. Congresul alese în lo­­cu­ i pe d. Millerand, care fusese șeful primului guvern numit de pre­ședintele Deschanel. Alegătorii săi credincioși din Eure et Loire îl realeseră ca senator al lor, dar el nu mai putu fi, din cauza boalei, la înălțimea strălucitului său tr­ecut. De la Paul Deschanel rămân multe studii istorice și o foarte in­teresantă analiză a bazelor consti­tuționale ale Republicei. Dar, ceea ce va fi mereu opera de cinste a a­­cestui spirit rar, sunt discursurile. Ele îl așează prin valoarea lor lite­rară și istorică alături de marii ur­mași ai lui Demostene, lângă Cas­­telar și Jaures. Și între aceste discursuri, cele două cari au salutat intrarea în război a Italiei și apoi a României, au trecut cu deosebire în antologia marilor oratori. Deschanel a fost un bun prieten al României și cu­vântul lui a fost binefăcătoare mân­gâiere în ceasurile grelelor încer­cări de la 1917. D. Str. Francin­ Bouillon Unul din oamenii noștri politici a ținut să arate cât de mult îi este Ro­mânia recunoscătoare Franței, pen­tru tot ce sora noastră latină a fă­­cut pentru noi. Și s’a gândit, printre altele, să arate acelui om de­ spirit și confe­rențiar francez venit de curând în București, toate străzile purtă­toare de nume mari din lumea po­litică a Franței. Str. Raymond Poincaré, str. Jules Michelet,' str. Robert de piers1, str. Franklin Bouillon... Cele dintâi străzi au fost cum au fost, când au pătruns însă pe strada Franklin Bouillon omul politic ro­mân a blestemat ceasul­ când i-a ve­nit această nefericită inspirație de a arăta, la fața locului, străzile ce poartă numele oamenilor mari din Franța, amici ai României. Dela început de cum intri în acea stradă te izbește mormane de gi­­neae rău mirositoare, de sute de lăzi goale zvârlite în mijlocul străzii, de zeci de camioane ai căror cai deshă­­mați mănâncă în voe piele risipite pe pietrele strâmbe... Circulația e imposibilă, atmosfera e irespirabilă ! Grăbit, omul nostru politic vrea să treacă repede prin acea stradă pentru că mirosul și văzul oaspelui francez să nu fie izbite prea mult timp... — „La câțiva pași de aci pasa­­giul care leagă strada Franklin Bouillon de str. Oituz se cheamă Pasagiul Francez". —­ „Da­r ? exclamă încântat confe­rențiarul francez, să mergem să-l vedem!“ ...Dar acolo murdăria era și mai îngrozitoare. Mărfuri alimentare vechi, putrezite și stricate, de ale negustorilor din acel pasaj, te fi­ceau să uiți că ești în centrul unei Capitale; lăzile, gunoaele, murdării­le în Pasagiul Francez erau în și mai mare cantitate decât pe str. Franklin Bouillon 1 ...Nu știm dacă ilustrul conferen­țiar franc­ez și-a făcut sau nu o proastă idee despre recunoștința ce România o arată marilor ei prie­teni francezi. Cert este că gospodăria comunală a Bucure­tilor a făcut francezului cea mai detestabilă im­presie ce se poate închipui. V. Oltenii Primăria n’a izbutit Încă să scape Capitala de câinii vagabonzi, nici s’o facă să pură mai puțin. — a reu­șit în schimb să desființeze comer­țul faimoșilor și pitoreștilor olteni cu coșurile. Taxele la care au fost impuși in ultima vreme i-au biruit, chiar pe ei, oltenii precupeți, repu­tați pentru tăria și puterea lor de în­durare. Ar fi de­scris un roman in­spirat din viața oamenilor acestora cari, — cu un spirit de Întreprindere neobișinuit la Români — veneau de mici, din satele umile ale Olteniei, în Bucureștii acesta imens pentru a câștiga după ani mulți de osteneală câteva mii de lei. Și ei împlineau o slujbă publică din cele mai însemnate. Oltenii cu coșurile cari îi aduceau acasă toate previziunile gospodăriei erau sin­gura instituție de Înlesnire a mare­lui public în această așa de inco­modă Capitală. In special, cartierele mărginașe, depărtate de piață, cartierele unde oamenii n’au timp de pierdut cu a­­provizionarea casei lor, — erau mi­nunat folosite de existența oltenilor cu coșurile. Ne facem interpreții nevoii acelor cartiere cerând primăriei să facă în așa chip ca bieții olteni să-și poată relua utilul lor comerț. , j "— ["et*•'■ni.jaiteiJMf

Next