Dimineaţa, mai 1922 (Anul 19, nr. 5575-5596)
1922-05-01 / nr. 5575
J f f BUCUREȘTI, Sir.ndar 9-11 f Direcția 57|72 Telefon; Redacția 1 ^==JLAdministrația / 1 Fondat Iji 18W #Ooiisțj ffigfi U1 MAI t«na florilor, a dragostei, a reînvierei generale. Natura veșnic aceiașî nu moare toamna, decât ca sa reînvieze și mai fermecătoare primăvara. Primăvara! Anotimp binecuvântat al anului, mângâietor de suflete, dătător de speranțe și făuritor de iluzii ! Cu bagheta ei vrăjită, frumoasa zână a primăverei, desmorțește lumea, însuflețind-o cu suflu ei generos de căldură, lumină și parfum. Zilele ei auzite de razele calde ale soarelui înseninează privirile și îmblânzesc inimile. Ne simțim mai buni, mai blânzi, mai lesne iertători în această atmosferă de reîntinerire generală, și gândurile pătimașe și meschine, le aruncăm în urmă în frigul și înghețul iernei. In zilele acestea de glorie ale naturii, când pământul întreg redeșteptat la viață pare că înalță imnuri de slavă și de triumf, noi aceștia, simplii muritori, avem impresia că pe puntea de lumină care leagă pământul cu cerul, ne aflăm mai aproape de zările eterate ale seninului decât de pământul pe care suferim atât și care cu o fatalitate inexorabilă, ne atrage spre el. Sufletele înrăite și blazate din urma războiului, au uitat desigur farmecul zilei de 1 Mai, petrecută așa de frumos altădată cu voioșie și cântece pe iarba proaspătă și fragedă a primăverei. Goana după îmbogățire a luat locul oricărei manifestări sufletești și în cruzimea ei fără seamăn a omorît tradiții și a detronat frumosul cult al curățeniei sufletești. Mi-amintesc cum în copilărie, în orașul de provincie unde mai am petrecut primii ani ai vieței mele, atât boerii cât și muncitorii, sărbătoreau ziua de 1 Mai, zi aducătoare de veselie, de regenerare și de încredere într’un viitor mai bun. Muncitorii nu erau atunci organizați, nu erau speculați și instigați, ei trăiau viața liniștit și senirr, sărbătorind ziua aceasta nu ca un simbol al unei organizații vremelnice omenești, ci ca un prinos de admirație al £us naturii, măreață în bunătatea și frumusețea ei. J E de mirat pum în baia aceasta căldură de lumină, când atât sufletul cât și corpul n’ar trebui să mai dorească nimic, decât prelungirea voluptății clipei de față, e de mirat zic, cum se găsesc încă oameni cari să țină cuvântări incendiare și cari să rămână astfel legați de țărînă, când le-ar fi așa de ușor să se avânte pe aripele fragile ale visului, spre soare, spre viață! Omenirea transformată prin contactul binefăcător cu natura, ar cânta atunci o internațională care ar fi a tuturor, care să nu glorifice prăpădul și nimicirea, care să nu tindă spre moarte, ci spre un trai mai bun, unde să domnească Binele, Adevărul și Dreptatea! Doliul de astăzi In dimineața aceasta de odihnă, In mijlocul unei dureri sfâșietoare vor fi duși la groază In micul cimitir de țară de la Lipeni cele 100 de victime ale muncei. Va fi desigur o ceremonie tăcute — fără surle și fanfare și fără decorații — ceremonia proletariatului îndoliat. Asupra minelor de la Lupeni va plana ceva din resemnarea tragică în fata fatalitate!. In cortegiu nesfârșit, miile de lucrători ai regiunei miniere vor însotî copleșiți de maiestatea morfei celei mai demne din câte se pot închipui, pe nefericiții lor tovarăși. Nu știm dacă guvernul va fi acolo. Nu știm dacă tronul își va trimite reprezentantul. Ne temem chiar că nici ministrul muncel și acela al industriei nu vor fi de față. Este poate mai bine așa. In suferința tăcută a muncitorimei, discursurile oficiale ar introduce o notă stridentă. Din depărtare luăm parte la doliul muncitorimei miniere și trimitem eroilor din mina „Aurora“ salutul nostru recules. Să fie această nenorocire aurora unor zile mai bune ! Jirăganl țiganului și Comisiile cari studiază etenirea In ultimele luni viața s’a scumpit de patru cinci ori. Față de această scumpire, guvernul a numit comisiuni cari să studieze cauzele și să avizeze la remedii Ce vor face comisiunile se va vedea, dar e dureros ca guvernul care, când se găsea în opoziție avea toate remediile pentru normalizarea vieții, le-a perdut pe puntea care l-a adus din opoziție la guvern. Vom constata că la noi e o întrecere între guvernanți de a face cât mai mult rău. Ori, cea dintâi datorie a unui guvern, ar fi că dacă nu poate s* păstra o stare de lucruri, cel puțin să nu o înrăutățească. In loc de ostenire și abundență, cum se făgăduise, se oferă populației scumpete și lipsă de alimente. Ce ar avea de studiat comisiile numite? Acestea ar putea constata că prin măsurile luate până acuma de guvern în mod fatal toate trebue să se scumpească. Guvernul a desființat prețurile maximale și speculanții și-au frecat mâinile de bucurie; a făcut o lege a chiriilor prin care le-a sporit; a urcat prețul hârtiei; s’a dezinteresat de mijloacele de comunicații și transporturi. Numai aceste câteva măsuri nechibzuite,au provocat grabnic o mare scumpire. Acum ni se spune să așteptăm, căci se vor lua măsuri chibzuite și de ordine. Am putea aștepta dar nu e teamă că până atunci să nu pățim ca și măgarul țiganului, care tocmai când se deprinsese să nu mănânce, a crăpat. X. Dați «m miiifost del« Etmedioan A. V. * Cu capul de prag , chiar cazul subsemnatului. Până azi protestam că lipsește carnea, laptele și celelalte pentru alții. Pricina era că nu prea sân, amator de anumite lichide ca vinul, laptele, țuica și supa. In special țuica și laptele pot să-mi curgă pe la ușă că n’aș întinde găleata să profit, nici pe gratig. Dar vru bunul D-zeu să mă dăruiască mai alaltă ori — pentru prima și sper pentru ultima oară — ca un mic acces de reumatism acut. Doctorul m'a pus la pat și m’a tratat cu supă, și„cu lapte, între altele, Ia-le de unde nu’s! Carne iar, după cum se știe. Eu tocmai din mahalaua Clemenții de-abia am găsit un ehile de rasol la Sf. Vineri. Iară canalul a avut parte de supa Insă canalul a avut parte de supa Laptele de-asemenea, deși am plătit cât mi s’a cerut, șase lei un litru. Ce era cu dânsul numai lăptarul știa. L’am turnat în favoir, în sănătatea d-lui Primar. Aveam cu dreptate să nu beau lapte nici o dată. Și așa m’am vindecat numai cu răbdare și cu aer curat, care nu ține de Primărie decât prea puțin, înainte vreme când ?ă căinam, dragi cititori, făceam literatură, scriam „subiecte". De trei zile încoace vă înțeleg însă din fundul stomacului și durerea voastră e și a mea, din fundul bojocii rt. Am dat și eu cu capul de pragul nevoei. Vorba lui Eminescu: De-aci înainte am să cred în scrisul meu. Zndfix itfeUlar . Mint Oficiile de închiriere au fost menținute prin legea chiriilor. In Cameră sau găsit deputați cari au cerut desființarea acestor oficii, calificându-le chiar de monstruoase. Pe hârtie, oficiile au rolul de a fi niște intermediari intre proprietari și chiriași, regulând transacțiile contractuale. In fapt, oficiile nu au alt rol decât a șicana și a da câștig de cauză, sub o formă sau alta, speculanților. Funcționarii de la aceste birouri, sunt niște sinecuriști. Există între alte oficii și unul care se ocupă în special cu hotelurile. Rolul acestui oficiu e într’adevăr mare. El se ocupă cu scumpirea tarifelor la hoteluri. La fiecare trei luni, oficiul acesta majorează tarifele, așa că astăzi, o cameră, care la 1916 era tarifată cu 3 lei, după ultimul tarif a ajuns la 40 lei, deși legea chiriilor prevede că nu se pot urca tarifele în vigoare la 1 Aprilie 1922. Publicul ar trebui să fie recunoscător și guvernului și oficiului de închiriere al hotelurilor, pentru atenția cu care urmăresc pe cei ce sunt nevoiți să vină in Capitală. 1 Maiu, sărbătoarea munca! — Zice că-i e sete... — Dă-i nițică apă, că azi toarsa munceî. e ziua lor... E sârbă Pentru fa nüiile victor tip Hunedoara Subscripția ziarelor „Adeverul“ și „Dimineața“ X Ziarele „Adeverul" și „Dimineața“ 1.000 „ Direcția ziarelor 500 „ a. P Săurioiu Blank . 1.500 lei D. Aristide Blank 1.500 „ Suge» Filota 320 „ M. C. 100 ,, Societatea Generală de Publicitate C. Schulder â S. Berber 1.000 „ Asociații și personalul firmei E. Ra&onnaudl et Co. 445 „ Ioan Iiescu-Galați 133 „ Constantin Nicu 20 „ H. Beniamin 20 „ Total 6.538 lei Subscripția e deschisă. Citiți la Ultima oră Conferința a ajuns la un punct mort Intervenția Germaniei la comisia de reparațiuni Tristețele Bulinei E în Dobrogea un oraș care dă imagina vie a acelui groaznic Tomis pierdut ce-a inspirat „Tristele” lui Ovidiu. E Sulina. La mizeria brutală a firii și a climei, se adaogă cea și mai urâtă a vieții omului. Ca pretutindeni dar deosebit de accentuat, cei mai nenorociți sunt funcționarii Statului. Micile lor salarii cari variază între 450—1200 lei, au de luptat cu scumpetea pricinuită de doi factori formidabili: sărăcia pământului din jurul Sulinei și veniturile majestoase ale celorlalți locuitori ai portului. Când un funcționar din comisia Dunărei poate avea ca salariu până la 40.000 lei pe lună, când ultimul hamal poate câștiga până la 300 lei pe zi, — cum vreți să trăiască un sulibaș al Statului cu 450—1200 lei pe lună? Și atunci se întâmplă ceea ce este acum la Sulina: orașul n’are pază, n’are administrație, n’are poliție! O intervenție a guvernului pentru a salva, am zice prestigiul suveranității românești în Sulina, se impune. Și se impune grabnic. Ultimele lotrjrijelD Geneva pirații au reîntrat o nouă notă către Rusia Conferința va fi suspendată căteva zile Ce mai rămâne de făcut Lucrările de la Genova se Umltează acum și discuția problemei ruse. Se pare că pentru moment incidentul produs de acordul germano-rus este închis și că idee de a întruni consiliul suprem a fost abandonată, astfel că terenul a fost curățat de o bună parte din obstacolele existente. înainte de a expune pe scurt stadiul actual al problemei ruse, vom aminti că lucrările comisiunilor economice sunt aproape încheiate. Subcomisiunile creditului și schimbului au căzut de acord asupra textului rezoluțiumlor ce vor trebui supuse discuției conferinței plenare. Rămân încă să fie depuse și moțiunile celorlalte subcomisiuni tehnice pentr ca această parte a programului să fie epuizată. In ce privește pactul de garanție pe care d-l Lloyd George vrea să-l treacă înainte de închiderea conferinței, discuțiile sunt încă în faza pregătitoare. Există un text de pact, care a fost deja supus desbaterilor particulare ale micilor și marilor aliați. După informațiile ziarelor apusene pactul va deveni un document asemănător cu acela cu Ligei Națiunilor. El va cuprinde anumite sancțiuni și va conține o clauză prin care se garantează intangibilitatea tratatelor de pace. Discuția aceasta va constitui punctul final al desbaterilor. ## Și acum să revenim la problema rusă. Se știe că răspunsul rusesc la memorandul aliaților a fost cu totul nesatisfăcător. El a dat loc chiar unui incident și a determinat retragerea trecătoare a d-lui Seydoux, delegatul francez, din subcomisiunea rusă. Deciin ei s-au desfășurat discuții foarte lungi între statele invitante și statele Micei Antante pentru redactarea unei note nouă către Rusia. Discuțiile au fost grele dar au fost duse întrun spirit foarte compliant. S-au prezentat două proecte de răspuns: umul englez și unul francez. Franța este mai intransigentă și se menține pe terenul declarației de la Cannes. In rezumat, ea pune două condiții inflexibile: 1. Recunoașterea fără rezerve, a datoriilor dinainte și din timpul războiului, rămânând numai să se discute modalitățile de rambursare; 2. O restitutio in integrum a proprietăților străine confiscate sau socializate. Anglia merge mai departe. Ea admite o reducere rezonabilă a datoriilor de război și recunoaște Rusiei dreptul la credite financiare. Ceea ce e important pentru noi este că ambele proecte pun condiția recunoașterei realipirei Basarabiei la România, și a restituire! tezaurului român. In cadrul condițiilor aliate pretențiile noastre legitime du multe șanse de a fi admise. Ar fi de dorit numai ca aliații să ne acorde în privința tezaurului un drept de prioritate asupra tuturor creanțelor diate, așa cum el a fost acordat Belgiei față de Germania la Versailles. Pentru stabilirea unui text urător, care să satisfacă toate interesel, apapa a delegat o comisiune specială de redactare, compusă din reprezentanți principalilor Mați și din doi reprezentanți ai Micei Înțelegeri. Este sigur că acordul a fost realizat și— dacă alte piedicărim survenit în ultimul moment — nota aliaților trebue să fi fost remisă eri d-lui Cicerin. Intrăm acum într’o nouă fază a conferinței — care, după părerea corespondentului nostru, va fi cea decisivă. Delegația rusă va cere un termen pentru a examina noulie propuneri, și a răspunde. Ea va cere poate instrucțiuni de la Moscova. După cât se pare aliații nu se așteaptă încă și nu doresc un răspuns precis, adică an da sau un nu. Nota lor nu are așadar caracterul unui ultimatum. Ei doresc numai un răspuns care să fie oarecum mulțumitor și care să îngădue continuarea discuției. Se dă de pe acum ca sigur că răspunsul Rusiei va corespunde acestei dorințe. Nu este exclus ca delegația rusă să încerce nouă manevre tactice, care ar putea tulbura din nou aspectul liniștit al conferinței. Dar ele vor fi mai puțin grave decât cele precedente și vor fi dedicate prin unirea aliaților. Potir in ipoteza, defavorabilă a unui răspuns negativ din partea rușilor, discuția problemei ruse va fi închisă și, bine-înțeles partea cea mai interesantă a conferinței va fi eșuat. In acest caz ar rămâne miméi să se discute între celelalte state, mothmne economice, și pactul de garanție, ceea ce star face în foarte puțin timp. Nu credem însă ca d-l Cicerin să accepte o înapoiere la Moscova fără rezultate concrete. Sovietele au mai mult decât oricând nevoe de un succes extern. De aceea nutrim în clipa aceasta cele mai ferme speranțe întrun sfârșit favorabil. De fapt lucrările genoveze vor fi suspendate pe timpul meditațiunilor ruse. Această suspendare va dura probabl 4-S zile. In interval o parte din delegațiuni vor pleca acasă, iar celelalte... se vor odihni. Suspendarea aceasta este singurul motiv al plecărei d-lui Barthau la Paris. D-sa se înapoiază Miercuri la Genova. Cecuri poștale D-l Pituescu, directorul general al poștei și telegrafului, a numit o comisiune care lucrează la întocmirea unui regulament pentru organizarea unui serviciu de schimb de bani prin poștă. In ultimul timp d-l Pitescu a studiat în Franța, Elveția și Belgia această chestiune și a adunat un material bogat cu privire la diferitele sisteme de plată întrebuințate în acele țări de serviciile de poștă. Pe baza acestor studii, va lua ființă în curând un serviciu de cecuri poștale și virimente, pe lângă direcția generală a poștelor, de care se simte mare nevoe. de la ui timp. — P. Luni 1 Mai 1922 ANUL XIX — No. SS7S 1 Leu exemplarul în țară 2 Lel ex. în străinătate Delegații noștri la Genova D. I. C. Brătianu și colonelul Dumitrescu PAUL DESCHANEL Paul Deschanel, fost 12 ani neîntrerupt președinte al Camerei și fost câteva luni președinte al Republicei a murit. Scriitor strălucit, orator de mare inspirație, membru al Academiei franceze, Paul Deschanel era una din figurile cele mai reprezentative ale inteligenței și fineței franceze. Cariera lui politică a fost una din cele mai impresionante și mai bure. Era fiul unui intelectual de rasă, Emile Deschanel, autorul unor studii rămase clasice. De mic, Paul Deschanel a putut fi îndreptat către inaltele preocupări ale spiritului în prețuirea virtuților cetățenești și în cultul frumosului. Fire academică prin excelență, in tot ce poate avea mai interesant și mai estetic această însușire, Paul Deschanel era un conducător de democrație născut. ’ Măsura, atică, a, cuvântului său, liniștea oimpiană a spiritului său, măreția și eleganța făpturii sale, îl impuneau ca un adevărat șef de drept divin în cea mai liberală democrație. Camiera franceză și l-a ales ca dirigent al desbaterilor ei și ea nu s-a putut lipsi de marile lui servicii până în ceasul când Franța îl vra la Eliseu.Expirând mandatul d-lui Poincaré, Paul Deschanel fu ales — nu fără luptă—împotriva candidaturei dr lui Clemenceau președinte al Republicei la 17 Ianuarie 1920. „Scrutinul prealabil“ care precedă pe cel oficial de la Versailles indicase candidatura lui Deschanel cu 408 voturi contra a 389 cari cereau pe d. Clemenceau. A doua zi, la Versailles din cei 889 de votanți, 734 votară pe Deschanel. Cariera lui preșidențială fu scurtă și tragică. O boală groaznică de nervi, accentuată sau chiar contractată în emoțiile războiului — pe care grijile și cuvântul inspiratului președinte al Camerei franceze îl urmăriră și-l purtară cu o neînclinată hotărâre — îl puse în neputință să facă față îndatoririlor înaltei magistraturi. In Septembrie 1920, adică după 8 luni de președinție, el fu nevoit să demisioneze. Congresul alese în locu i pe d. Millerand, care fusese șeful primului guvern numit de președintele Deschanel. Alegătorii săi credincioși din Eure et Loire îl realeseră ca senator al lor, dar el nu mai putu fi, din cauza boalei, la înălțimea strălucitului său trecut. De la Paul Deschanel rămân multe studii istorice și o foarte interesantă analiză a bazelor constituționale ale Republicei. Dar, ceea ce va fi mereu opera de cinste a acestui spirit rar, sunt discursurile. Ele îl așează prin valoarea lor literară și istorică alături de marii urmași ai lui Demostene, lângă Castelar și Jaures. Și între aceste discursuri, cele două cari au salutat intrarea în război a Italiei și apoi a României, au trecut cu deosebire în antologia marilor oratori. Deschanel a fost un bun prieten al României și cuvântul lui a fost binefăcătoare mângâiere în ceasurile grelelor încercări de la 1917. D. Str. Francin Bouillon Unul din oamenii noștri politici a ținut să arate cât de mult îi este România recunoscătoare Franței, pentru tot ce sora noastră latină a făcut pentru noi. Și s’a gândit, printre altele, să arate acelui om de spirit și conferențiar francez venit de curând în București, toate străzile purtătoare de nume mari din lumea politică a Franței. Str. Raymond Poincaré, str. Jules Michelet,' str. Robert de piers1, str. Franklin Bouillon... Cele dintâi străzi au fost cum au fost, când au pătruns însă pe strada Franklin Bouillon omul politic român a blestemat ceasul când i-a venit această nefericită inspirație de a arăta, la fața locului, străzile ce poartă numele oamenilor mari din Franța, amici ai României. Dela început de cum intri în acea stradă te izbește mormane de gineae rău mirositoare, de sute de lăzi goale zvârlite în mijlocul străzii, de zeci de camioane ai căror cai deshămați mănâncă în voe piele risipite pe pietrele strâmbe... Circulația e imposibilă, atmosfera e irespirabilă ! Grăbit, omul nostru politic vrea să treacă repede prin acea stradă pentru că mirosul și văzul oaspelui francez să nu fie izbite prea mult timp... — „La câțiva pași de aci pasagiul care leagă strada Franklin Bouillon de str. Oituz se cheamă Pasagiul Francez". — „Dar ? exclamă încântat conferențiarul francez, să mergem să-l vedem!“ ...Dar acolo murdăria era și mai îngrozitoare. Mărfuri alimentare vechi, putrezite și stricate, de ale negustorilor din acel pasaj, te ficeau să uiți că ești în centrul unei Capitale; lăzile, gunoaele, murdăriile în Pasagiul Francez erau în și mai mare cantitate decât pe str. Franklin Bouillon 1 ...Nu știm dacă ilustrul conferențiar francez și-a făcut sau nu o proastă idee despre recunoștința ce România o arată marilor ei prieteni francezi. Cert este că gospodăria comunală a Bucuretilor a făcut francezului cea mai detestabilă impresie ce se poate închipui. V. Oltenii Primăria n’a izbutit Încă să scape Capitala de câinii vagabonzi, nici s’o facă să pură mai puțin. — a reușit în schimb să desființeze comerțul faimoșilor și pitoreștilor olteni cu coșurile. Taxele la care au fost impuși in ultima vreme i-au biruit, chiar pe ei, oltenii precupeți, reputați pentru tăria și puterea lor de îndurare. Ar fi descris un roman inspirat din viața oamenilor acestora cari, — cu un spirit de Întreprindere neobișinuit la Români — veneau de mici, din satele umile ale Olteniei, în Bucureștii acesta imens pentru a câștiga după ani mulți de osteneală câteva mii de lei. Și ei împlineau o slujbă publică din cele mai însemnate. Oltenii cu coșurile cari îi aduceau acasă toate previziunile gospodăriei erau singura instituție de Înlesnire a marelui public în această așa de incomodă Capitală. In special, cartierele mărginașe, depărtate de piață, cartierele unde oamenii n’au timp de pierdut cu aprovizionarea casei lor, — erau minunat folosite de existența oltenilor cu coșurile. Ne facem interpreții nevoii acelor cartiere cerând primăriei să facă în așa chip ca bieții olteni să-și poată relua utilul lor comerț. , j "— ["et*•'■ni.jaiteiJMf