Dimineaţa, mai 1923 (Anul 20, nr. 5919-5949)
1923-05-29 / nr. 5947
yiffiPBg sutewRte Intre cei cari au vorbit Adevărului în ancheta întreprinsă pentru a desluși tuturor situația din Basarabia, e și d. Sinadino. Fost mare proprietar rus, d-sa a jucat un rol de seamă în orânduirile economice ale imperiului Țarilor. întrebat de trimisul nostru special, d. Sinadino nu s’a mulțumit să înșire seria de nemulțumiri, de revolte și de batjocoriri pe cari le strigă azi orice basarabean, ci a vrut să înfățișeze impresiile sale de specialist asupra stării economice generale a țării. Stând într’o stăruitoare și ileală izolare, d. Sinadino are calitatea și competența de a privi lucrurile în toată profunzimea lor. Ca cetățean cinstit al nouei lui patrii și ca economist încercat, fostul primar al Chișinăului, s-a folosit de împrejurare pentru a chema atenția opiniei publice, aprinsă în suferințele cotidiane, la marile greșeli comise și, deci, la realele soluții ce se impun. Ceea ce a făcut sursa dintâi a sărăciei publice a fost nestabilitatea regimului exportului cerealelor, complectată cu vinovata întârziere a schimbului rublelor și coroanelor. I D. Sinadino se ferește de vorbe mari, dar sunt greșeli cari se pot numi de-a dreptul criminale, fiindcă de ele se leagă toată mizeria țării, de azi și de mâine. Fruntașul basarabean a vorbit apoi de nepăsarea nenorocită cu Loare statul a tratat munca țăranului, micul agricultor destinat să înlocuiască marea producție nu a găsit niciodată sprijnul stăpânirii, absolut necesar pentru a reface economia generală tulburată de revoluția reformei agrare. Dar greșeala cea mare stă în chipul insuficient și în metoda strâmtă a politicii financiare de Stat. Să lăsăm cuvântul d-lui Sinardino, care spune așa de frumos și de adevărat: " „Ministerul de finanțe a făcut de asemenea o greșală neluănd măsuri de a regula datoria exterioară încă din 1920, după cum a greșit, îngăduind cetățenilor români să facă cumpărături în străinătate, spunându-le minciuni că Ieul va crește atunci când el avea tendința știută de a scădea. „Socot că a face mici împrumuturi de Stat e ca a face haine ieftine la un croitor prost. Trebuia, în cazuri ca axei în care se afla țara, să se comande la croitori faimoși haine, bine plătite din stofa cea mai bună. Trebuia să se facă la timp un împrumut foarte mare, adevărat consolidator al datoriei publice, împrumuturile mici făcute în străinătate au fost cu adevărat „ă fond perdu!". Admirabile cuvinte și justă precizare a unei realități! Nu s-a lucrat cu acea îndrăzneală și măreție, pe care le pretindeau grelele împrejurări, fiindcă ne-a lipsit la conducerea statului mintea care să formuleze un plan întreg și hotărît din care să nu iasă. Am făcut politică de babe și de negustorași timizi, — politica ce a culminat în nenorocirea fanfaronadei lui „prin noi înșine“. După se protestează împotriva nepăsării administrației căilor ferate care face circulația bunurilor absolut imposibilă în Basarabia și împotriva chipului sălbatec în care sunt distruse pădurile dintre Prut și Nistru, d. Sinadino termină astfel : â : „Decât să se tindă astfel spre socialismul de Stat, e mai necesar , să se orânduia capacitatea de producție a țării, sprijinindu-se munnca agricultorului. Pentru aceasta se cer design bani și bani trebue să se găsească și să se dea. E o imbecilitate să crezi că o țară se poate desvolta fără bani și prin bani înțeleg moneda aur, nu hârtia fabricată zilnic). „E același lucru ca oxigenul pentru un individ, oricât de viguros, moare fără el. Or, dacă se continuă politica de până acum, țara cea mai bogată din Europa, cum e recunoscută cu drept cuvânt România, va merge cu pași repezi și siguri spre ruină. Și ar fi rușinos și dureros. „Și pe lângă bani și rânduială, e nevoie să se dea libertățile necesare cetățenilor basarabeni. Aceasta nu împiedecă întru nimic paza frontiera. Și paza frontieră nu indică ca o necesitate guvernarea Basarabiei altfel decât de către civili. Căci primejdie rusă bolșevică nu există azi. Cunosc bine situația de dincolo de Nistru, am în fața mea dări de seamă oficiale recente asupra situației sub regimul Sovietelor și am convingerea fermă că bolșevicii ruși sunt în imposibilitate de a fi activi în afara frontierelor lor". Am ținut să subliniem admirabilele observații ale d-lui Sinadino, fiindcă ele aduc o puternică lumină în marile probleme generale ce ne frământă azi. In cădere avionul incendiază o casa. — Un mort GALAȚI, 27. — Azi dimineață un groaznic accident de aviație, care a costat viata unuia din cei mai valoroși aeronauti ai grupului III, s’a întâmplat în localitate, in împrejurările următoare : CUM S’A PRODUS ACCIDENTUL , Pe la orele 9, sub-locotenentul aveitor Diaconescu Petre, s’a urcat pe un aparat „Spaad“, făcând mai malte viraje deasupra orașului. După ce a aterisat, s’a urcat pe asezaș aparat locotenentul aviator Popescu Petre, in timpul sborului, cârma aparatului s’a rupt și aviatorul văzându-se în primejdie, a căutat probabil să aterizeze pe un loc viran, gest hazardat care l-a costat viața. Aparatul aflându-se la o mică înălțime și neputându-se servi de cârmă, a căzut pe casa cu numărul 51 din strada Libertății. Ciocnirea a fost atât de violentă, încât aparatul s'a sfărâmat și benzina din depozit a luat foc. Flăcările au cuprins imediat rămășițele aparatului și acoperișul casei în chestiune. PANICA Á" întreaga stradă a fost cuprinsă de panică la vederea acestui acci [UNK]Öent. După primele momente de spaimă câțiva trecători au încercat să salveze pe aviator. "*■ VICTIMA Insă cum acesta era legat de aparat, flăcările l’au carbonizat în foarte scurt timp. LOCALIZAREA INCENDIULUI La fața locului au sosit ofițeri și soldați de la grupul III de aviație. Pe de altă parte a sosit întreaga secție de pompieri S’a procedat în grabă la localizarea incendiului și la ridicarea sfărâmăturilor aparatului. Locotenentul aviator Popescu Petre, a fost scos de sub sfărâmături carbonizat și cu o mână ruptă. Din fericire locatarii casei incendiate au scăpat neatinși, înmormântarea nefericitei victime a acestui accident se va face cu solemnitate Marti. CITIJ! „Afisrânl Litoral 66 gij* . Ziarul „Patria” publică următorul articol: Scumpetea crescândă a hârtiei, ridicarea plății tipografilor în proporție cu vertiginoasa Înălțare a prețurilor pe piață, aduc cu sine măsuri, care desigur nu sunt pe placul celor ce conduc un ziar, deoarece interesul lor nu poate să fie decât o mai largă răspândire a scrisului dătător de lumină în marele public. Dar sunt măsuri impuse de împrejurări. Guvernul, știind că are să lovească în presa de opoziție, lăsând frâu liber speculatorilor de hârtie, n’a pus nici o piedică, ci dimpotrivă a încurajat urcarea prețurilor la proporții fantastice. Lovitura era dublă, de o parte se făceau imense greutăți presei de opoziție, de altă parte câțiva noul sau vechi aderenți al partidului liberal se îmbogățeau peste noapte in felul acesta. Veșnic făgăduința de creștere a prețurilor întârzie, orice nouă lege, în sensul acesta, nu face decât să întărâte înălțarea bălaurului, în priveliștea căruia se desfată o mână de oameni de mult la adăpost de orice grije a traiului de mâine. Scumpetea enormă a hârtiei mai simbolizează insă și altceva : apucăturile anticulturale ale actualului guvern, care s’au dovedit in repetate rânduri în variate chestiuni. Cum școalele sunt lăsate în părăsire, cum cărțile își ridică de pe o zi la alta prețurile pentru ca numărul analfabeților să sporească în Mara țară, tot așa se încearcă cu toate mijloacele posibile sugrumarea presei. Pentru un astfel de guvern e prielnic numai paravanul întunericului. Și întunericul se lasă tot mai greu. E interesul unei stăpâniri, care vrea cu orice preț să-și ducă la izbândă proiectul și să exploateze pentru oamenii săi toate bogățiile țării, să suprime orice protest legitim prin presă, îngrădirea libertății presei s’a făcut, materialul tipografic și-a înzecit prețul, din acelaș motiv binecuvântat pe care un liberal Far formula: noi ne trăim traiul, în urma noastră piară lumea. Pentru liberali țara e bogată, ce le pasă dacă copiii n’au cărți din care să învețe, iar marea mulțime, gazete, care să-i deschidă ochii arătându-i adevărata situație politică și economică. Ori, socotelile exploatatorilor nu trebue să se realizeze. Presa trebue sprijinită din partea marelui public; sunt adin Joc cele mai arzătoare interese ale sale. De azi începând ziarul „Patria” se vede silit să urce abonamentul. Prețul unui număr de ziar va fi 2 lei. Cetitorii noștri vor înțelege că această ridicare e impusă de împrejurări în afară de voința noastră, care s’a pus totdeauna în slujba marilor interese ale neamului. Anchetă parlamentară în Basarabia Chestiunea asasinatelor oficiale din Basarabia ia proporții. După cum s’a anunțat, numeroși și marcanți membrii din majoritate socot că astfel de grozăvii nu pot fi tranșate prin răspunsuri ca cele date de d- Al. Constantinescu. Anchete administrative nu pot duce la nici un rezultat în asemenea materie. De aceia, în interesul bunului renume al țarei și al salvărei situației din Basarabia, aceștia socot că se impune o anchetă parlamentară, care singura ar fi de natură să constate tot adevărul și să impună sancțiunile de rigoare. D. Victor Iamandi, a formulat in acest sens o cerere în ședința Camerei de Sâmbătă. Guvernul, care cunoștea starea de spirit a majoritătei, și-a dat tawatte de primejdie, și, prin glasul d-lui G. Duca, a cerut o amânare de câteva zile întrucât „chestiunea e din cele mai serioase'". Informațiuni bune ne îndreptățesc a spune că cererea va fi repetată în cursul săptămănei, de astă dată într'o formă mai inzistentă. mi ■HiUri* • nfniw rapel fascist auro- IASL 27. — De azi dimineață, pe fațada hotelului Bejan unde se află sediul „societății Creștine pentru apărarea Constituției naționale" de sub preșidenția d-lui A. C. Cuza, s’a arborat drapelul fascist. Poliția a intervenit cerând să se dea jos steagul, fapt ce a fost adus la îndeplinire deabia pe la orele p &car. Combaterea Columbacei Cred că nu-i nici a fost nici de prisos să ne ocupăm tocă de-o chestie care ne-a produs o pagubă de cel puțin 30 de milioane, cu atât mai vârtos că combaterea acestui flagel trebue începută din vreme, nu să așteptăm să ne bâzâe iarăși musca. Atunci e prea târziu și de iznoavă vom plăti din gros. Columbaca e de când lumea, pe câtă vreme veterinarii și autoritățile noastre sunt mai dincoace. De alminteri cuibul teribilei insecte aflându-se pe țărmurile dunărene ale Banatului, în timp ce Banatul nu era al nostru ne lăsam pe grija Ungurilor. Ungurii au plecat, dar columbaca a rămas, și deoarece noi n’am avut asta în vedere ci ne-am lăsat tot pe tânjală, ca de obicei, ne-am pomenit cu roiurile de muște care ne-au potopit vitele. Dacă cheltuiam de cu vreme 3_4 milioane cu stârpirea larvelor pe loc, economiseam restul și scăpăm și de ponosul de tembeli și nepricepuți. Dar în fine, cu prețul a 30 de milioane, cu mare sapimă și cu mțică rușine, tot învățarăm ceva, cel puțin nădăjduim. Mai nădăjduim Încă că nu vom trăi numai cu nădejde, ci că se vor lua măsuri de aci înainte. Direcția zootehnică — cred că aici e rolul principal și datoria de căpetenie , să avizeze de pe acum la ce-i de făcut. Căci dacă izbutim a păzi țara de ciumă și de holeră de când întrebuințăm mijloacele științifice și râvna necesară, de ce nu ne-ai descotorosi și de columbacă ? Se zice că în alte țări ea fost cu desăvârșire stârpită. De aceia am socotit de cuviință să luăm cuvânt și termen din vreme ca, în caz de repetare a plăgei, să știm pe cine să apucăm. E adevărat că e și pe-a lui Dumnezeu, dar cum cu el nu ne putem lua la harță, ne vom lua măcar cu veterinarii noștri. INDEX ail 4 SI XX ~ No. 5947 m « Leu exemplari» în țară 2 Lei ex. în străinătate Zic. Românii la Paris și nu: „colonia română“, fiindcă, dacă Romîni sînt astăzi încă multi in capitala marii țeri prietene și între dînșii sunt oameni de mare merit, iubiți și stimați, colonia romina e o amintire de trecut și mă grăbesc a spune, o speranță de viitor, poate chiar de viitor apropiat. Colonia cea veche a existat în momentul chiar când pentru întăia oară a fost o mare concentrație de conaționali ai noștri acolo, prin anii 1840. Membrii ei aparțineau aceleiași clase, cea boierească, cea adevărat boierească, primiseră aceiași educație în familie, aveau, cu puține excepții, aceiași direcție absolut liberală, dar strict națională, și simțim nevoia de a fi împreună pentru a pregăti realizarea unui program de reforme unitar, în fruntea căruia se găsia unirea românească. Nu lipseau, cum e și natural, nici între dînșii deosebiri de interpretare, antagonisme de temperament, rivalități personale, — ba chiar emulația între Moldoveni. Prin truda unui cleric inimos, fost revoluționar de la 1848, Iosafat Snagoveanu, ei și-au făcut o capelă și mai târziu Statul a cumpărat monumentul istoric din Rue S. Jean de Beauvais pentru a o adăposti. De mult, această iluzie s’a risipit. Oameni răzleți au venit aici. Ei s’ar putea împărți în două grupe. De o parte, persoane bogate și fără multă ocupație, pentru care Parisul, considerat în afară de Franța și chiar de sensul lui adevărat, era — ce necunoaștere a imensei și aproape tristei, tragicei munci care se desfășură într’însul! — un loc de mare, aleasă, scumpă și veșnică petrecere „Boierul moldovalab“. Iar, de alta, studentul. El însuși foarte adesea „băiat de familie“, adorabil fus â papa, plin de răzgâiere și de obrăznicie, urmându-și dreptul pentru doctorat și doctoratul pentru a fi deputat și ministru. Alături, la alte Facultăți, bursierul, închis, cu micul lui venit deja Stat, în specialitatea lui și trăind fiecare cu sine și pentru sine, în odăița de oțel, între cărțile lui, fără sens și pentru viața franceză și pentru solidaritatea românească. Așa a fost până la război. Războiul însuși a adus altceva. Alături de aceia pe cari i-a apucat aici și cari au trăit în deosebite condiții ori și-au lăsat trupurile în pivnița bisericii românești s’au adaus emigrații, propagandiști adevărați Si de acea cărora propagandă li era o sursă pentru toate deșertările. In bună sau rea înțelegere, ei au petrecut aici anii în cari pe câmpiile de luptă și in miseria de după front se hotăra soarta neamului lor. Câțiva merită recunoștință, ceilalți numai despreț. Apoi au năvălit aceia cari după pace, față de noile greutăți, fugiau cu sutele, cu miile în străinătate pentru ,studii“, de la douăzeci la șaptezeci de ani, părăsind uneori advocătură, medicină, catedră ori căutînd un loc splendid pentru a-șî adăposti anii de pensionari. Natural dacă propaganda putea adăugi la budget, o înscriau între veniturile lor. Și Ministerele franceze știu ceva despre o anume cerșitorie care se îndreptăța astfel. In sfârșit s’au suprapus trimeșii la studiu, exportați cu grămada fără concurs și fără dovezi de aptitudini, înecând admirabila falangă a tinerilor de primul rang cari nl-au făcut și nu fac onoare aici. Unii aveau să învețe franceza pe bandle cursurilor de specialitate... Alături de Ardeleni rari se deprindeau astfel cu gramatica elementară, o întreagă bandă de Basarabeni de altă nație, mai ales Evrei, cari veniau ca să nu învețe românește, ca să nu aibă contact cu noi și ca să se pregătească pentru „orice împrejurări“. De cinci ani acest material divers se obhiduiește, se purifică, se înnalță și se organizează. Voiu arăta, până unde a ajuns această grea și delicată operă. Intâiu eliminările voite sau naturale. Scăderea banului românesc a rechemat pe mulți, pe cei mai multi dintre căutătorii unei vieți mai plăcute într’un mediu superior și a împiedecat invazia anuală a acelora cari au creat legenda Romînului „pierde-vară“, pentru care Rosic* • suprem* expresie -OTto BOSSI -v - a Parisului. Pensionarii sînt siliți a-și consuma venitul în țara care-l dă. „Schimbul studențesc“ de favoare, un fel de bursă, dar fără probe de merit, s’a restrîns asupra acelor cari dovedesc — mai mult sau mai puțin — că fac în adevăr studii folositoare. Statul francez el însuși, așa de generos față de tinerimea noastră, cere garanții, și d. Mario Roques, căruia nu-i putem mulțămi în deajuns pentru ce face în folosul nostru, e însărcinat cu verificarea. Mulți părăsiți au rămas din motive de nepotism și de partid, dar o împuținare, o însemnată împuținare, s’a produs. * Acuma, organizarea. Legația României va trebui să se gîndească la aceasta, adăugindu-și chiar, organe speciale pentru ținerea laolaltă și supraveghierea coloniei. Societatea Romînilor din Paris, asemenea cu cea de la 1840, societate care să nu fie numai de studenți, nu poate întîrzia. Personalități de o așa de înnaltă considerație ca buna, totdeauna îndatoritoarea d-ră Elena Văcărescu, al carui mare talent nu trece cu vederea nicio nevoie, nicio suferință, sunt acolo ca să mijlocească apoi contactul cu societatea franceză, chiar cu aceia care-și deschide mai greu porțile și în care familia de Savigny e bucuroasă, azi, să cunoască și să încurajeze orice inițiativă românească, precum în alte cercuri generalul Berthelot nu uită un moment anii de glorioasă suferință prin cari e legat indisolubil de noi. Deocamdată sînt numai încerjcari de grupare. Liga Culturală n’are încă o secție aici, și va trebui s’o aibă. Școala noastră de la Fontenay-aux-Roses e numai adăpostul pitoresc într’un încîntător cadru de natură, în multele încăperi cochete pe care le-a pregătit singuința și gustul subdirectorului mleu d. Victor Ianculescu, a unei elite de cercetători științifici, veniți pe un an - doi pentru biblioteci și arhive, istorici și filologi plus cîte un pictor sau, eventual, sculptor. E adevărat că noi avem acolo biblioteca românească, necontenit îmbogățită, depositul cărților de propagandă, pepiniera de unde pleacă scrisul despre Romîni, că voim și izbutim tot mai mult a face din școală și consulatul nostru cultural. Dar massa studenților rămâne împrăștiată și fără conducere, cu toată societatea pe care o au și care numără membri de valoare. E vorba acum de Cetatea Universitară, ale cării temelii s’au pus la Montrouge, în vecinătatea parcului splendid. S’a anunțat o clădire specială pentru „Orientali“, și am cerut una pentru hotinii din Orient. Statul va trebui să sacrifice ca să nu rămînem singuri în afară de organisarea tineretului pe națiuni. Biserica are un mare rol. Părintele Radu și ajutorul său diaconul Dănău se străduiesc a-i reda acela pe care l-a știut ținea altă dată. In cuprinsul scînteietor de aur al vechiului lăcaș supt vitraliile frumoase ale celuilalt rit, serviciul se face într’o perfectă ordinee și o atmosferă de cultură , parohul citește cuneiformele asiriene și până și simpaticul dascăl urmează la cursurile universitare. Talentul și entusiasmul d-lui Ghițescu, noul șef al unui admirabil cor, a creat concertele religioase în care un public francez ales plătește ca să asculte largile armonii orientale ale lui Musicescu și îndrăznețele încercări ale regretatului Castrișamu. Mai bună propagandă decît sute de articole în care pretenția și veninul înlocuiesc Inteligența și căldura. Să nu uităm — s’ar putea ? —» cursul de românește, la Sorbona și la Școala de limbi orientale vii al d-lui Roques, în care pentru câțiva de ai noștri și cîțiva Frances, se cheltuiește atîta știință, talent și bunătate. La cursul d-lui de Martonne se pregătesc anual tineri cu dor de a cerceta pământul nostru. Locul de „profesor agreat“ ce mi se păstrează la Sorbona permite ca de două ori pe an să se vorbească, direct sau indirect, de tot ceia ce ne privește. Avem ca oameni ceia ce trebuie ca să întrecem cu mult orice altă nație mai mici în acest vast cîmp de influențe în care se hotărăsc azi valorile naționale. Să nu impunem numai puțină solidaritate și disciplină și numele de Roman va căpăta din nou simpatia și stima de care se bucura acum trei sferturi de veac cind nici nu se pomenia la Paris numele altor nații din Sud-Estul Europei: * iii mu—i'wn«MWH N. lGB*ga Guvernul din Angora HASSAN BEY Ministrul de finanțe al guvernului turcesc Ibn Angora. ZifARUL „DIMINEflȚfi“ I CUPON DE PREMII 96 de cupoane consecutive predate Administrației ziarului „DIMINEAȚA“, dau dreptul la CINCI BONURI pentru participarea Cititorilor la tragerea marilor premii gratuite inclusiv patru case noi, acordate cititorilor noștri Păstrați acest Cupeu