Dimineaţa, iunie 1925 (Anul 21, nr. 6655-6684)
1925-06-01 / nr. 6655
. IAU or coloowr L\'V!~h EAUDE^COLOGNE POUDÎ2E SAVONi CRÉME Fabrica de vată şi pansamente „BUFTEA" Balei Saferi că de acest gsa In ţară oferă avantajos d-lor farmacişti şi droghişti. VATA REDIFIKALA, In toate calităţile rivalizlnd cu produsele străine ! AVALIEŞULOÎHCA, In cartoane 12FCM, ieşi de tifon in toate dimensiunile PREŢURILE CURENTE ŞI OFERTE LA REPREZENTANŢA FABRICEI LAZAR L. SANFT & Co., Bucureşti Strada Banului (Mărăşti) No. 2, Telefon 40140 Piesele originile FIAT poartă gravat acest nume Desfacerea generală SJI.R. Vânzarea Ilff Illis sroouse for 1 b I București Str. VENEREI 3-5 bis Tal. 47163 Hotel Esplanade Bucureşti. — Bulevardul Academiei 8 Confort modern încălzire centrală — Apă caldă şi rece la orice oră din şi zi noapte* Apartamente cu băi. — Telefoane. — Ascensor. — Instalaţia complectă nouă. Telefon 7716 DIMINEATI! Târgul Moşilor In zi de sărbătoare PRIN CRIMA LI AVERE ROMAN (Urmare) — Da, murmură fata cu un adânc suspin, își aduce aminte de cea care i-a pledat cauza pe lângă title. Cred în recunoștința pe care o exprimă. Cred chiar in prietenia lui pentru mine. Dar în aceste câteva rânduri nu este nimic care să semene cu o iubire născândă. Lucian nu mă iubește... n’o să mă iubească niciodată... Nu poate să mă iubească, deoarece iubește pe alta... piept. Paul Ilarmant mai curând Capul Maryei căzu din nou pe ghici ultimele cuvinte ale fiicei sale, decât le auzi. — Scriindu-mi, se grăbi el să răspundă, Lucian Labroue trebuie să rămâe la termenii de care s’a servit, şi nu putea să spue mai mult. Este un om bine crescut. A spus tocmai atât cât îi permiteau convenienţele să spue, dar părerea mea este că s’a gândit mult la conversaţia serioasă pe care am avut-o cu el. Devine rezonabil, înţelege că şi-ar sfărâma viaţa, viitorul, căsătorindu-se cu o fată, fără poziţie, pe care a putut-o iubi o clipă. — Şi pe care o iubeşte încă! întrerupse Mary. — De care insă se desface pe nesimţite, reluă milionarul. — Ce te face să crezi asta? — Găsesc dovada în aceste câteva rânduri... — Te înșeli! exclamă Mary. Instinctul iniimei mele nu poate eft greșească. Această fată, Lucia asta, e o piedică, o piedică peste care nu se poate trece... Am cetit încrederea in ochii ei. E sigură de Lucian. Iubește și este iubită. Orice speranță îmi este interzisă. — Nu! de o mie de ori nui! Din contra, speră, ai dreptul acesta. Iţi dau cuvântul meu de onoare că scrisoarea lui Lucian mi se pare un prim pas spre tine. Dealtfel obstacolul care ţi se pare de neînvins poate să dispară... Ea poate să moară... Moartea loveşte la orice vrâstă. E drept. Nu doresc să moară, o jur, dar dacă ar lovi-o, soarta mi-ar dovedi că mă protejează... — Ce să spun din partea ta lui Lucian? — Nu poți să-i spui decât singurul lucru ce am să-i spun. — Care este acel lucru? — Că îl iubesc, zise Mary cu patimă și că dacă nu mă iubește și el, am să mor! Paul Harmant, cu inima strânsă, îmbrăţişă pe fiica sa şi eși, ca să-i ascundă lacrimile gata să izbucnească. Suferințele Maryei 11 iritau adânc. — Poate că are dreptate... își zise el; instinctul inimei o luminează... încep să cred că numai recunoştinţa a dictat lui Lucian aceste fraze. Ei bine! vreau ca recunoştinţa să devie iubire, iar pentru aceasta trebue ca obstacolul să dispară. Lucia este obstacolul... Va fi sfărâmată, înainte de orice, cu orice preţ şi prin orice mijloc, fericirea fiicei mele! In cursul zilei, marele fabricant răspunse lui Lucian Labroue, şi termină cu paragraful următor: „Fii încredinţat scumpul meu colaborator, că fiica mea a fost foarte mişcată de rândurile pe cari mi le adresezi pentru dânsa, şi pe care m’am grăbit să i le arăt. Totuşi, ea crede că nu trebue să le atribue decât recunoştinţă dumitale, iar gratitudinea este un sentiment foarte rece. Ştii că biata Mary este bolnavă, foarte bolnavă... Pentru a învinge boala, pentru a-i da puterea să trăiască, ar trebui atmosfera caldă, bucuriile dumnezeeşti ale unui amor împărtăşit. In aceasta stă salvarea ei... Acela de care depinde salvarea o va lăsa oare să moară?...” # Am auzit pe Ovid Soliveau, pe care“ Amanda îl cunoştea sub meudonimul fantezist de baronul Arnold de Deiss, pe care şi-l dăduse, anunţând fetei că nu avea să dejuneze cu dânsa în ziua următoare, fiind chemat la Fontainbleau. A doua zi, pe la nouă dimineaţa eşi de acasă îmbrăcat ca un burghez oarecare și se îndreptă spre gara Saint Lazare, unde luă un bilet pentru Bois-Golombes. Odată coborât la stația aceea, aducându-şi minunat aminte itinerarul indicat în ajun de tânăra lui J2 LONDRA. — Suveranii britanici au dat, zilele acestea, în palatul Buckingam, prima lor recepţie din sezon. Mai bine de şapte sute de persoane, printre care membrii corpului diplomatic şi familiile lor, au defilat între orele 8 luni şi seara, în faţa suveranilor. _____ _____ . Doamnele şi domnişoarele cari au crătoarea doamnei Augustine, eşte adoptat moda părului tăiat se’ntre din gară și apucă pe strada care merge în linie dreaptă spre calea ferată către Versailles. Fata ii spusese: — Mergi dealungul drumului de fier pe un drum îngust, la dreapta... Ovid apucă la dreapta pe acest drum, care n’avea o lărgime de mai mult de doi metri. Străbătu vreo două sute de metri, mărginiţi la stânga şi la dreapta de garduri, apoi ajunse într’un loc unde gardurile încetau. La stânga se întindea o câmpie mare, acoperită ici-colo cu buchete de copaci. Astfel deoparte gardul de spini, de cealaltă, pământuri arate şi cultivate. înainte, cât vedeai cu ochii, copaci înalţi dominau drumul de la Paris la Argenteuil. Dijonezul continuă să meargă încet, examinând cu atenţie fiecare lucru şi urmând mereu cărarea care mergea dealungul drumului de fier. La jumătatea drumului, pe stânga, se vedea o grămadă de vreo treizeci de plopi, care creşteau într’o grămadă de mărăcini, de stejari piperniciţi şi de plante parazite. Alături începea o cărare care se înfunda în câmpie. Ovid apucă pe această cărare, făcu ocolul buchetului de copaci, îl studie din toate părţile, apoi se întoarse la punctul de plecare şi continuă să meargă până pe malud înalt al şoselei, la care ajungeai printr’o scară săpată în pământ, sau puţin mai departe, printr’o pantă uşoară. Dijonezul urcă scara şi se găsi chiar lângă podul drumului de fier. Străbătu podul fără să se oprească şi cu acelaş pas liniştit şi regulat ajunse la Colombes, se îndreptă spre gară, şi luă primul tren spre Paris. Toate acestea se petreceau: tot A doua zi, la unu şi jumătate, Lucia eşi de acasă, ţinând în mână un pachet voluminos, dar uşor, se urcă într’o trăsură şi se duse la gara Saint-Lazare. La două fără un sfert lua trenul care o lăsa la Bois Colombes. Urmă acelaş drum pe care l-am văzut parcurs de Ovid Soliveau In ajun, trecu calea ferată şi apucă pe cărarea pe care o cunoaştem. In faţa buchetului de arbori, obiectul unui minuţios examen din partea lui Ovid Soliveau, în ajun, Lucia făcu o mişcare de surpriză şi scoase un strigăt înăbuşit Pe iarbă, la poalele plopilor, un om '(Va urma) -«csz::::=3#o »vaMsaaaww«aft2r*sv® O recepţie la Cartea engleza Sandouri şi pernei maschează părul tăiat seurt al doamnelor baseră o clipă cum aveau să fixeze cele trei pene albe pe care, după ceremonial, ele trebue să le poarte tn părul lor. Coaforii le-au venit in ajutor, confecţiondndu-le bandouri, din care unde erau intr’adevăr de un foarte graţios efect. Mai multe domnişoare care trebuiau să fie prezentate suveranilor pentru întâia oară, „debutantele", cum li se spune — știind că regina nu apreciază moda părului scurt, se coafaseră cu peruci. fresca lui Napoleon regăsita în Italia ROMA. — Se anunta, din Trento ziarului „Giornale d’Italia" : Preşedintele secţiei mutilaţilor din Valflemme a găsit intri o casă ţărănească o mască în ghips a lui Napoleon care, după anumite indicii, pare a fi aceia ce fu luată pe chipul împăratului şi care în urmă fu pierdută. Masca regăsită corespunde descripţiei lui Napoleon făcută de doctorul Antonmarchi. Pe mască simt înscrise următoarele cuvinte: „Doctor Arnott, Sainte-Hélene. -OXOXO- Luni, a hinfe isz» iar problema germană *2*»'■ M. n ■««.. - O nouă anchetă americană - LONDRA,—Ziar*!*! &iîrss€w,s Stat*“, reprodhs* când "Vederiie Qs^icrtîlor americani — primire cari acelea ale d»Bar Green și Asiamsj cari s’au dedai aira Eatropa unei autefoste financiare aprofundată și au avut prilejul unor frecvente convorbiri cm d-nsi Caallaua, ESrsand și mai mulți alfa membri ai guvernului Failaieve, — conchide că 8faCele plinite au puține șanse de«a fi rambursate antr'gîn viitor apropiat, afară doar pe bazele unui procesat din plățile gersîîaîrîe. Or, a* -4, daogă ziarul, acest procedeu trebue să fie eorssi“» «Serat ca inacceptabil. _ După corespondent din Londra al lui jjSoSSî* more Sun“, d_, Green, ces* re prezidează comitetul „Ways and Oceans“ as§ Camerei reprezentanţilor, va pleca in Germania p® la_ începutul săptămânii viitoare în scopul de a pregăti acel© un raport care va fi supus luna viitoare președintelui Coolidge. Deslănţuirea uriaşă de forţe, cheltuiala enormă de energii, doliul pe care războiul îl aruncase încă din primele zile ale desfăşurării lui în ţările beligerante, — întregul cortegiu imens de dureri, de zbuciumări şi de lipsuri — a produs ca reacţiune o vie dorinţă a păcii în sufletele oamenilor. Psihologiceste atitudinea e perfect explicabilă, — şi constitui® prin însăşi esenţa ei un document preţios pentru toţi acei Cari, blamând pornirile vrăjmăşeşti şi şcoala urii, propovăduesc raporturi de înţelegere ei de înfrăţire între semeni. Dar în psihoza măcelului, —presiunea sufletului massei avea să înăbuşe manifestările individuale, să le acopere şi să le nimicească. Reacţiuni violente aveau să se ivească numai prin excepţie, datorite unor spirite superioare, — greu dacă nu chiar imposibil de înglobat psihologiei comune. Astfel am asistat la semnarea acelui manifest odios — piesă justificativă în mâna autorilor războiului din 1914 — de către 93 din cei mai reprezentativi oameni de ştiinţă ai lumii, — pentru ca să avem, nu mult după aceia, satisfacţia de a vedea protestul semnat de Förster, Einstein şi Nicolai... Virtuţile bănuite nu s’au desvoltat în exaltata înfiorare a războiului, — şi fericirea omului nu s’a apropiat nici cu focurile de barajnie cu atacurile la baionetă ! Desmeticiţi, — conducători şi conduşi, — s’au găsit prinşi într’un primejdios angrenaj, în care inexperienţa minciuna şi laşitatea aveau să furnizeze uleiul sângelui omenesc pentru maşinăria asurzitoare, imensă, a războiului!... Răsvrătiţii plăteau cu viaţa, in faţa unui pluton de execuţie, curajul de a fi dorit pacea, precum ardeau pe rug, credincioşii, în pâcloasa noapte de teroare a evului de mijloc. Abia după trecerearăscolitoarei furtuni, s’au trezit poeţii ruinelor fumegânde, ai rănilor ce supurau şi ai lacrimilor mutilaţilor». Despre o literatură a războiului încă nu poate fi vorba, pentrucă abia după trecerea câtorva decenii vom fi avut posibilitatea de a examina cantitativ şi calitativ producţiunea literară a acestui fenomen social. Iar ca o carte hotărîtoare — la început de drum — stă celebra lucrare a lui G. Fr. Nicolai: „Biologia războiului” — carte de ştiinţă alături de care se vor aşeza în simetrie eporie lui Barbusse, R. Rolland, Andreas Latzko, etc. Da altfel nu despre o astfel de literatură vom avea prilejul să ne ocupăm astăzi. Cartea d-lui Ioan Al. Brătescu-Voineşti e inspirată de desfăşurarea sângeroasă a evenimentelor din primii doi ani ai războiului, şi vrea să fie o carte de idei In scrisorile primite de „Nenea Mache” (ce nume!) se dezbat o mulţime de probleme grupate în jurul războiului şi păcii. Trebue să mărturisim că odinioară cartea d-lui Brătescu-Voineşti „In slujba păcii“ a avut un imens răsunet în inima noastră, — şi pentru pricini lesne de ghicit: trăiam in atmosfera încinsă din preajma intrării noastre în războiu, — și, fie că aveam s’o interpretăm ca un îndemn la neutralitate, — fie că aveam să vedem într’ânsa o simplă pledoarie platonică pentru pace, —» cartea avea să poarte pecetea actu-; alităţii imediate şi să fie un ferment de idei mai mult, în sufletul nostru chinuit de îndoeli şi de marile întrebări ale vieţii. Când am intrat în războiu, cartea nu şi-a avut rostul: ea a continuat totuşi să se vândă şi să se epuizeze, — pentru consideraţiuni de omenia ce nu mai trebuesc demonstrate. Poate că scrisă de altcineva, ea ar fi constituit im document „subversiv“’ pentru o ordonanţă de trimitere în judecata Curţilor Marţiale. Pentru clasicul autor al lui „Niculăiţă Minciună“ volumul n’a fost desigur decât o glumă reuşită, cu strategie de cafenea şi cu suflet — mai mult chiar decât a crezut însuşi d. Brătescu-Voineşti. Spaţiul restrâns al acestei cronici nu ne îngădue să cităm admirabile pagini în care imaginaţia şi talentul autorului colaborează ca să ne demonstreze inutilitatea armatei în forma-i actuală şi să preconizeze înfiinţarea unei armate constructive, instituţie de pace şi de progres. Cuvinte înflăcărate, protestări în aşteptarea unui spor de conştiinţă care va educa cu sine mari schimbări în tabela de valori a omenirii şi o grozavă prăbuşire a trufiei şi puterii cftrmnitorilor de azi“ — calcule savante şi socoteli mici ca să dovedească posibilităţile unei fericiri in pace, — în sfârşit o mulţime de chestiuni interesante şi de amănunte, cari tind să evidenţieze nevoia de a statornici pacea pe pământ. „In slujba păcii* se citeşte uşor şi, deşi e o elegantă predică în pustiu, — constitue pentru noi un document: anume e o dovadă că în orele d-sale libere, d. Ioan Al. Brătescu-Voineşti e şi umanitarist. In schimb ne închinăm cu o nemărginită condescendenţă sufletului generos de care e animată cartea deşi — ironic, autorul, vrea să producă desigur oarecare confuzie în „Precuvântare“ făcându-ne să credem că toată străduinţa d-sale a fost ca să le dea nemţilor un tratat de dezarmare... GEORGE SILVIU Cronica fiterară ,in slujba păcii li I ■■■ ii —iii I ■ I ■ de d. Ion EL Brătescu-Voineşti Literatură mondială Ferencz Herczec: „întâia rândunică“ Săptămâna trecută „Lectura“ ne-a înbogăţit cu traduceri noi şi foarte puternice din autorii: Ferencz Herczec __ Ungaria şi Pierre Mac Orlan — Franţa. Cum, aceşti scriitori, sunt europeizaţi şi citiţi în toată lumea am să schiţez aici o fugară părere critică pentru marele public cititor, grăbit să afle noutăţile zilei. Ferencz Herczeg autorul romanului „Umbrela Sfântului Petre“, tradus în toate limbile pământului, este bine cunoscut în literatura universală. Având un spirit democratic şi ironizant, el a pus în lumină orgoliul nobililor unguri decăzuţi şi ocupaţi cu treburi „mărunte“ administrative, Herczec este mare prin lucrările sale în care pune probleme general omeneşti. Numărul 8 — adică acesta — conţine două nuvele de acest fel: cosmopolit Opera lui întins, mafti^Vtacmdsaîe szbît^“®c a avut răsunet mare pretu‘ cap, dormea, sau părea că doarme. Omul nu păru să se deştepte. Lucia trecu înainte, zicându-şi: — Ce proastă sunt! Mi-a fost frică de un bie nenorocit care se odihneşte... Şi îşi continuă drumul. Abia străbătuse un spaţiu de vreo douăzeci de paşi, şi somnorosul deschise ochii, urmări timp de o clipă fata, şi din nou aplecă pleopele, părând mai cufundat în somn ca oricând. Bateau orele trei în momentul când o cameristă introduse pe logodnica lui Lucian Labroue la soţia magistratului municipal, tindem In „întâia rândunică“ găsim o neînchipuit de interesantă problemă despre femeia modernă, în înţelesul fundamental: femeia-om. O doctorandă în medicină joacă rolul cerebralei, cu atitudini reci, calculate, dispreţuitoare a tuturor pasiunilor sensitive şi sentimentale. La urmă, cade tocmai ea victima unui amor, cu isbucniri nervoase, gelozii, tot aparatul de scene de drăgălăşenie femenină. „Bătălia de la Marathon” complectează numărul de faţă. Tradusă intr’o românească bine stilizată — foarte reuşită şi cu nota literară superioară, de către d. M. Făgărăşanu: „Lectura se poate citi de toţi cu mare plăcere, No. 9__ Pierre Mac Orlan — Bestia cuceritoare. Pierre Mac Orlan s’a născut la Paramé în 1882. Scriitor original şi puternic, păstrează spiritul liber şi cu orizonturi largi Mare aventurier ne-a redat cu măestrie viaţa-i sbuciumată, într’o formă literară neperitoare. Cea mai puternică latură a talentului său se găseşte in felul cum birueşte moravurile omeneşti. Traducerea de faţă este una din cele mai briliante satire sociale din literatura franceză. Pierre Mac Orlan este unul dintre scriitorii de frunte ai Franţei contimporane. „Bestia cuceritoare’’, e o satiră — în cuvinte foarte caustice — şi cu fineţea caracteristică a lui Pierre Mac Orlan. Scriitorul descoperă— în mod transparent şi dispreţuitor — acea clasă de oameni mediocri cari sau ridicat deasupra intelectualilor în toate ramurile activităţii sociale, fără nici un merit, fără un trecut, fără talent, __şi lipiţi de orice pricepere. Moravurile societăţii de azi cu Întreaga pleiadă de parveniţi şi îmbogăţiţi de război! Intelectualii, reiau, în cele din urmă, locul de cinste în societate, fiindcă împrejurările îi ştie acolo unde s’au cocoţat vremelnic toţi nepricepuţii spiritului superior de conducere şi a credinţei de fier într’un ideal uman. Traducerea e datorită unuia din talentaţii poeţi ai noştri: George Miihail Zamfirescu, care s’a relevat cu succes in literatura umanitaristă de după război F. LOHR -0X0X0- Un avion calese străzile Barcelonei BARCELONA. — Un avion aparţinând aeronauticei militare, care evolua deasupra oraşului, a căzut în str. Almagavarez. Pilotul a murit carbonizat. Observatorul, locotenentul-colonel din marină, Hilario Ramos, care se aruncase jos din aparat, s-a zdrobit de sol și a murit pe loc. Se crede că accidentul a fost pricinuit de desprinderea unei aripi a avionului. -OXCXO «anții injMmr — Hi A « 9 a*a«