Dimineaţa, iunie 1926 (Anul 22, nr. 7006-7035)

1926-06-01 / nr. 7006

8 PAGINI /­ Preţul Abonamentelor: Lei 850 — pe timp de un an .» ^5 ~ » » v 6 ,uni n «ou I, ,| „ o „ Fondat în 1904 de CONST. MILLE 3 LEI BIROURILE: Bucureşti, Str. Sărindar No. 7-9-11 3 LEI TELEFOANELE NOASTRĂ Alta XXH­ No. 7008 MARŢI 1 IUNIE 1926 / Centrala 6/67, 24/73, 46/79.­­ Direcţia 57/73. Adiţia 7/69. Provincia ng.1 scriitorii şi actualitatea când se va deschide Parlamentul Amnistierea delictelor electorale —­­ —---------------­ Misiunea guvernatorului civil al Basarabia! In Monitorul Oficial de Joi, va apare tabloul definitiv al deputaţi­lor şi senatorilor, cari urmează să alcătuiască viitorul Parlament. In unele ziare s’a afirmat că Parlamentul îşi va începe activi­tatea la 20 Iunie. Această ştire nu poate corespunde realităţii deoare­ce în decretul pentru convocarea corpului electoral s’a fixat pentru Vineri 25 Iunie, data deschiderii corpurilor legiuitoare. Or, n’a intervenit absolut nimic care să determine guvernul să schimbe această hotărîre. In ce priveşte durata sesiunii, după informaţiunile ce le deţinem din sursă autorizată, suntem în mă­sură a agh­ipa că noul Parlament va lucra în tot cursul lunei iulie şi nu va lua vacanţă decât la sfârşitul lu­nei iulie, de­oarece suveranul care trebue să plece la Bognolle sur l’arme, şi-a amânat plecarea cu 15 zile. In cursul acestei sesiuni se vor constitui birourile iar d. ministru de finanţe va aduce în discuţie o serie de proecte menite a com­plecta sistemul financiar. De vota­rea acestor proecte se simte abso- lută nevoe, iar întârzierea ce s’ar produce ar creia guvernului mari dificultăţi, în executarea programu­lui ce-şi propune să-l aducă la în­deplinire., CEI CE N’AU VOTAT VOR FI... AMNISTIAŢI Odată terminate alegerile s’a pus chestiunea infracţiunilor comise cu prilejul campaniei electorale, afir­­măndu-se că guvernul ar fi obţinut o promisiune din partea suveranu­lui, că ele vor fi amnestiate. Unul dintre miniştri întrebat a­­seară, dacă această ştire cores­punde adevărului ne-a declarat ur­mătoarele: — „Guvernul nu s’a gândit la a­­ceastă problemă, pentru simplul motiv că infracţiuni cu caracter grav nu s’au produsi?­ Vom cere şi obţine însă ca alegătorii cari n’au fost la vot, să fie scutiţi de a­­menzile prevăzute de lege". GUVERNATORUL CIVIL AL BA­SARABIEI S’a stabilit situaţia ce urmează să se creieze d-lui general Râşcanii fostul ministru de război. Guvernul ţinând să arate că este pentru intrarea în normal, va des­fiinţa postul de guvernator militar al Basarabiei. Titularul acestui post va rămâne numai comandant al Corpului de armată cu sediul la Chişinău. D. general Răşcanu va fi numit guvernatorul civil, având misiunea de a conduce autonom întreaga ad­ministraţie a provinciei de peste Prut. Toate serviciile publice vor fi la dispoziţia guvernatorului civil, care va lucra în acord cu coman­danta unităţilor militare. Ministrul Bsarabiei va rămâne tot d. Sergiu Niţă, care va avea misiu­nea de a menţine legătura cu gu­vernul, d-sa urmând să rezolve la Bucureşti, jurnalele la consiliul de miniştrii, numirile importante etc. Se tinde chiar la ridicarea stării de asediu în Basarabia, cel puţin aşa ne asigură unul dintre miniştri. T. NEDELEA In situaţia anormală în care tră­im,­­ v’aţi întrebat vreodată : cum reacţionează scriitorii, exemplarele de elită ale naţiunii, faţă de sama­volnicia celor de sus şi apatia celor de jos ? ! Avem mulţi scriitori buni în via­ţă. Aceştia însă scriu în silă, de multe ori numai sub presiunea ne­voilor zilnice, scriu puţin — iar unii chiar de loc. [ Ca printr’o înţelegere, toţi scriitorii dau acelaşi şi acelaşi răspuns revi­stelor cari le cer colaborarea : n’au poftă de scris în actuala stare de lucruri.­­ Suspendarea libertăţilor, violen­ţele, bunul plac atotstăpânitor în­treţin în sufletul lor o permanentă durere, indignare, revoltă.­­ In această stare de spirit, — când de jur împrejur se petrec fapte cari îţi zvârl sângele în obraz, cari îţi umplu ochii de lacrămi şi-ţi strâng fără voe pumnul, — scriitorii simt că îndeletnicirea literară pare în­­tr’o oarecare măsură chiar ridicolă.­­Acum oamenii sunt apucaţi de gât şi-s răsturnaţi jos, cu pieptul sub genunchi. Nu-i vreme de cântat su­ferinţele lor. Singura activitate se­rioasă ar fi sărirea în ajutor. Dar pentru o astfel de acţiune, se cere o opinie publică conştientă şi activă, care să se preocupe de ac­tualitate şi să se pasioneze. Atunci gestul unui scriitor capătă impor­tanţă şi între graniţele ţării,­­ ba chiar şi în străinătate. La noi însă samavolniciile îi emoţionează pe foarte puţini. Ştirile interne sunt ci­tite de cetăţeni cu acelaşi calm, cu care sunt parcurse telegramele re­­lative la teroarea din Spania sau din cine ştie ce colonie. Simple fap-­e­­e diverse fără importanţă! Ai im­­­presia că organismul social este bolnav — deoarece o rană la Calia­­cra sau la Chişinău nu îndurerează Iaşii, Bucureştii. Şi n­u-i nici o speranţă imediată. Ch­ar elementele tinere cari pre­tutindeni sunt avantgarda democra­tismului şi a umanitarismului, — şi aşa au fost şi aici în timpul genera­ţiei­ trecute, — aceste elemente s’au mutat la noi dela stânga la extrema I dreaptă.­­ Atunci pentru cine să protesteze­­ cineva, să se jertfească chiar ? Istoria Rusiei tariste are un ex­emplu unic de jertfă sublimă. Un revoluţionar, după câţiva ani de temniţă, s’a sinucis în ajunul elibe­rării — ca o protestare împotriva regimului, la care-i supunea direc­torul închisorii pe deţinuţii politici. Atunci s’a cutremurat toată Rusia. Sub formidabila presiune a opiniei publice, guvernul dela Petrograd a avut momente de panică. Directo­rul închisorii a fost imdeiat desti­tuit. Regimul s’a schimbat atât în închisoarea aceia, cât şi în alte în­chisori. Jertfa şi-a dat rezultatul. Ce rezultat ar da o astfel de jert­fă la noi ? Nici unul. Poate câteva zâmbete ironice. In această atmosferă de ură, de prigoană, de violenţă, — au fost or­ganizatorii, luptătorii, oamenii de acţiune. Scriitorii — firi prin exce­lenţă contemplative — se simt stră­ini în lumea patimilor negre şi roşii. Sunt descurajaţi, abătuţi, desgus­­taţi. Printre dânşii nu-i nimeni capabil să organizeze lupta împotriva te­­roarei. Era unul singur,— dar... toc­mai acela o exercitează. M. SEVASTOS Gânduri simple Moşi pe groşi!... Şi dacă luptele politice ne dau vise­urile cu h’ahulii cari îşi mănâncă piciorile ca să alerge mai mult du­­pă noroace, — priveliştele bucureşte­­ne ne saltă moralul lor la orice oră de zi şi de noapte. Expoziţiile de „delicatese" trufan­dale şi „specialităţi” ne dau plăcute ,crampe de stomac cari au de conse­cinţe sporirea apelitorului­­consu­maţie: ciorbă de burtă cu iaurt!) Criza financiară subţiindu-ne pin­gelite la extrem, putem examina zil­nic preţurile încălţămintei de lux, ceea ce alină subit dorinţele unei re­faceri, fie chiar şi parţiale, tuturor comunilor muritori temători de Vă­­căreschien-baden... — Amorul! Pune şi chestiunea a­­morului va striga generaţia tânără. — Hm, da.... Amorul in Bucureşti circulă pe toate potecile ca şi pe ar­terele principale (e destul să aibă o­­mul ochi). — Spune, mai spune! — Hm, da... Amorul în Bucureşti se cumpără şi se vinde cu gramul şi cu chiu­lo­gramul, după timp şi neghiobie!... Veţi fi rămas cu gura căscată ? Şi subsemnatul provincial născut şi crescut, a rămas la fel, văzând şi auzind, cum e tratat acest senti­ment pudic, sacrosanct şi etern în cetatea lui Bucur. Aci nenişorilor, amorului îi tre­­buesc potcoave de metal cotat la bursă, altfel, nu merge. Acu ci­că a întors-o pe devize străine. Şi când îmi aduc aminte că odi­nioară se mulţumea cu un singur trandafir, roşu! Of şi atuia ,o!... STAN BOLOVAN ­mi­t delegaria a pescarilor la d. ministru Garoflid O delegaţie de pescari — în frun­te cu d-nii Voroviev şi Tănăses­­cu — s’a prezintat eri dimineaţă d-lui Garoflid — ministrul dome­niilor — în chestiunea nevoilor pes­căreşti. D. ministru ascultând cele ex­puse de d. Voroviev în numele pes­carilor basarabeni — a aprobat­ ca vânătorii pescari din Vâlcova să fie scutiţi de dijma de 20 la sută ce o dădeau în natură cu preţ maximal (icre şi peşte). Pentru pescarii din vechiul re­gat de ministru a promis că va ţine seamă şi de doleanţele lor şi că va veni cu un regim al pescuitului care va fi în folosul pescarilor şi al populaţiei consumatoare. S’a numit apoi o comisiune com­­pusă din d-nii dr. P. P. Daia, direc­torul general al pescăriilor, Cercel directorul general al cooperaţiei, Gy­ruviev şi Tănăsescu care să se ocupe cu chestiunea distribuirei de unelte de pescuit vânătorilor pes­cari. Uneltele se vor cumpăra din creditul acordat de ministerul de domenii iar perscarii le vor plăti în rate. - Fenomenele spitiste dela castelul Hunyazilor BRAŞOV, 29. — Fenomenele spi­ritiste dela castelul Hunyazilor de la Berecsău, au reînviat. In faţa u­­nei comisiuni ştiinţifice, compusă din profesori cehoslovaci, s’au făcut interesante experienţe ori noapte. După câteva bubuituri, mobilele din întregul castel s’au răsturnat, ră­nind grav o servitoare. Im ctsrUmdi Prin Ţară şi mai departe die Gala Galaction Politics externă a Italiei Hm Important ezpozoa a! d-tai Hsssslai Ssnaf ROMA, 29 (Rader). — La în­cheierea desbaterilor asupra budgetului ministerului Aface­rilor străine, Mussolini a pro­nunţat în Senat un discurs în care, după ce a subliniat că nu s’au adus critici esenţiale poli­ticii externe a guvernului, a vorbit despre pactul de la Lo­carno. Mussolini a arătat că a dat a­­deziunea Italiei, pentru a nu fi izolată și pentru ca Italia să nu rămână în afară la un pact fun­damental încheiat între cele mai mari puteri europene. In sfârșit Italia a aderat la pactul din Lo­carno pentru a nu scăpa prilejul de a se pune pe acelaş plan cu Anglia. Mussolini a adăugat că Italia n’a stăruit asupra garantării frontierei la Brenner, in primul rând pentru a nu complica şi mai mult pactul şi apoi pentru că nu putea cere Germaniei să­­ garanteze frontiera Brennerului, care nu este frontieră italo-ger-­ mană. In sfârşit, Italia a aderat la pactul din Locarno fiindcă el se im­pita din principiile păcii, deşi sp­ritul de la Locarno a suferit în ultimul timp câteva mediii-1 cari. Mussolini a ţinut să afirme încă odată cunoscuta teză a gu­vernului italian, arătând că fi­reşte Germania va intra în Sep­tembrie ca membru permanent în consiliul Ligii Naţiunilor, teză totdeauna susţinută de Musso­lini. După ce a vorbit despre pro­blema emigraţiei şi despre şco­lile italiene în străinătate, Mu­ssolini a adăugat următoarele: dv., generalul de Marins, observă la Geneva o atitudine fermă, foarte inteligentă, de salvgarda­re a intereselor italiene şi felul cum delegatul nostru la comisiu­nea dezarmării a pus problema în complexitatea ei. Nu trebuie să­­se controleze numai câte tu­nuri posedă o naţiune, câte avi­oane, câte vapoare. Trebuie să se vadă ce posedă acea naţiune ca materii prime, ca fabrici, ca uzine care pot crea mâine la un moment dat un număr mare de corăbii, de tunuri, da avis­ana. Iată politica noastră de pace, aşa cum vă spuneam, de pace cu demnitate, cu hotărâre, pace pusă sub tutela intereselor noas­tre oriunde şi împotriva ori­cui ar fi. REVENDICĂRILE ITALIEI Va trebui ca şi această tânără Italie să şi facă puţin loc în ium®. Cred că în felul acesta se salvează cu adevărat pacea, că se face o pace justă şi durabilă aşa cum scrie în evanghelia, a­­cum atât de veche, d­in epoca Wilsoniană. Această pace justă şi durabi­lă trebuie să fie însoţită de satis­facerea intereselor noastre legi­time şi sacrosancta. Un popor nu poate fi condamnat să vegeteze, şi cu atât mai mult când­ este vorba de un popor ca cel italian, care este vechiu pentru istoric şi a creiat o foarte nobilă civiliza­ţie. Acest popor are drepturi pe care le revendică hotărât şi pe faţă. Socotesc că naţiunii®, care în marele război au fost aliatele noastre, se vor convinge că vor trebui să ia in seamă cererile noastre legitime. In orice caz să fie bine ştiut, că nu se va putea da nimic oricărui alt popor, dacă mai înainte nu se vor fi satisfă­cut drepturile Italiei. ITALIA ŞI LIGA NAŢIUNILOR Acest lucru va fi cu putinţă, căci există un punct asupra că­ruia guvernul fascist este abso­lut intransigent. Chestiunea con­siliului Ligii Naţiunilor şi anu­me punctul relativ la unanimi­tatea deciziunilor. Noi nu suntem încă în fruntea constelaţiunii po­poarelor. Noi nu avem o suită mai mult sau mai puţin nume­­meroasă de clienţi. Avem însă formidabila armă a dreptului de „veto” şi la acest „veto“ nu înţelegem să renunţăm cu nici un chip. Ovaliuni îndelungate şi căldu­roase au salutat discursul lui Mussolini. Senatul a adoptat a­­poi budgetul ministerului de ex­terne. : D. MUSSOLINI D. Mussolini şi imp­riatismul i­alian „Vreau să fac o declaraţiune de ordin general, foarte explicită. Poli­tica italiană a fost întotdeauna bă­nuită­ de imperialism. Am mai ex­plicat într’un interview publicat de 1000 ziare americane, ceea ce­­gân­desc eu despre fenomenul imperia­list. Cred că trebue să se înţeleagă ceea ce arată studiile şi cărţile ce formează patrimoniul comun al cul­­turei, anume că orice fiinţă care vo­­eşte să trăiască, posedă tendinţe imperialiste, şi astfel popoarele care reprezintă un ansamblu coordonat şi conştient de fiinţe omeneşti, dacă voesc să trăiască, trebue să desfă­şoare o anumită voinţă de putere. Fără aceasta, ele pot numai să ve­geteze şi să-şi târască viaţa, fiind pradă unui popor mai puternic, care şi-a desvoltat mai mult această voinţă de putere. Spuneam aşa­dar, că imperialis­mul italian este un fenomen de demnitate a poporului italian, mai înainte de toate, de demnitate mo­rală. Este o nevoe de expansiune e­­conomică şi intelectuală a unei na­ţiuni care a venit cam târziu. Când un popor intră în lume, în­­tr-un moment când toate celelalte naţiuni şi-au găsit locul, acel popor provoacă oarecare supărare. Oas­pete neaşteptat câte­odată nu este agreat. Se aud fraze frumoase despre solidaritatea internaţională, frater­nitatea popoarelor, cordialitatea re­­laţiunilor între naţiuni, dar toate a­­cestea nu sunt decât literatură dulce. Realitatea este cu totul alta. In rea­litate nici un popor nu face politică internaţionalist­ă şi de f­raternitate. Toate popoarele ridică bariere for­midabile, care în prezent sunt nu­mai de ordin economic şi politic. Chiar popoarele care aveau tradiţi­­uni liberaliste, se grăbesc să le în­groape şi să le uite. Imperialismul nostru nu există în sensul unui imperialism, agresiv și explozibil, care­ să pregătească răz­­boae. Trebue să declar, nu pentru domniile voastre, domnilor senatori, care urmăriți de aproape politica externă a guvernului dar pentru lu­mea întreagă, că guvernul fascist nu urmăreşte şi nu poate urmări decât o politică de pace. Guvernul fascist nu voeşte să tul­bure pacea, şi a dovedit aceasta prin fapte. El a lichidat toate pun­ctele litigioase cu vecinii, care ar fi putut aduce un conflict. A voi pacea nu înseamnă însă să fim dezarmaţi. Problema dezarmării Trebuie să fim înţeleşi şi în privinţa acestei chestiuni a de­zarmării. Dezarmarea trebuie­ să fie totală fiindcă altfel înseamnă o proastă comedie. Totală, adică pe mare, pe uscat, în aer. Până si­ toate statele nu vor fi de­zarmat în mod efectiv, Italia nu poate dezarma, fiindcă altfel ar însemna să se sinucidă, să-şi piardă independenţa şi liberta­tea. Aceste consideraţiuni trebuie să va lumwMJOi 4««« adtai»! Citiți în pag. 8-a lineata - ia AfecMEI-Krim şi războiul din Marco Cum s’a început şi cum s’a isprăvit războiul Abd-el-Krim s’a predat francezi­lor. Eroul naţional-marocan, temu­tul şi puternicul cap arab din unul din triburile marocane, după ce a sâcâit pe francezi şi pe spanioli mai bine de un an, după ce a ştiut şi a putut să ţină piept acestor două mari puteri europene, a trebuit să se declare învins şi să se predea zi­lele trecute. Fireşte, în faţa eroului naţional care luptă pentru independenţa nea­mului său, toţi simţeau un deosebit respect şi o făţişe simpatie, însă, în faţa nevoiei imperioase ca francezii să învingă în Maroc, prăbuşirea lui Abd-El-Krim este salutată ca o u­­şurătoare ce se cerea, de mult. FRANCEZII IN MAROC In 1912, Franţa şi-a împărţit cu Spania, posesia Marocului. Spania, care avea la limita occidentală şi cea orientală a Riff-ului posesiuni pe coastă,­­ ca Ceut­a, Tetuan şi Melila, a luat întreagă această regiune, care se ridică între limita algeriană şi oceanul Atlantic ca o barieră mun­toasă în lungul coastei. Franţa a luat ce a rămas din vastul teritoriu marocan, şi şi-a declarat protectora­tul său asupra lui. De atunci încoace, cu toate piedi­cile puse de răsboiul mondial, Fran­ţa a desfăşurat în Maroc o foarte vastă şi foarte activă operă de bine: a construit o bogată reţea de şosele şi de căi ferate; a fundat oraşe şi porturi noui; a dat fiinţă la indus­trii înfloritoare; a desvoltat agricul­tura şi comerţul, şi a supus popula­ţiile printr’o operă pacifică de pene­traţie. In acest chip, Marocul părea definitiv francez, ba ceva mai mult, peste 35 de mii de luptători şi 40 de mii de lucrători marocani, au luat parte la marele război. La sfârşitul anului 1924, după 13 ani de guvernare, generalul Lyautey, putea spune în raportul său anual, "că Marocul se putea socoti complect pacificat. Dar un nor negru se ridicase peste zona spaniolă, nor care, după ce a devastat-o, a trecut pe teritoriul fran­cez, cu violenţă extremă şi neaştep­tată. OCUPAŢIUNEA SPANIOLĂ Din războiul mondial, spaniolii ie­şiseră imuni şi îmbogăţiţi, insă, mo­ralmente nu erau satisfăcuţi, şi a­­tunci, în 1921, au crezut că vor câşti­ga cu uşurinţă câţi­va lauri ai victo­riei, căutându-i în cucerirea munto­sului teritoriu Riff, ce li se dăduse în urma tratatului de la 1912. Aceasta au încercat-o şi cu gân­dul de a face o înfloritoare colonie spaniolă pe ţărmul african, care ar fi servit porţei de intrare în Medite­­rană, strâmtoarei Gibraltar. Populaţia Riffului însă, este mân­dră de independenţa sa este răsboi­­nică, este fanatică şi deci inamica europenilor. Din anul 1921 până în 1924, Spania a suferit în Maroc fel de fel de umiliri și înfrângeri, cari uneori au avut caracterul unui ade­vărat dezastru. In urmă, dictatorul Primo de Rivera, a ordonat ca înce­tul cu încetul, trupele spaniole să se retragă la vechile confine, şi să în­ceteze această campanie sterilă. ACŢIUNEA LUI ABD-EL-KRIM Cel mai îndârjit contra spanioli­lor era un bătrân răsboinic, Raisali; dar acesta, s’a împăcat cu spaniolii şi ostilităţile le-a continuat Abd-e­l- Krim, un marocan de neam de jos, care-şi făcuse studiile in Spania şi acum era funcţionar spaniol, în Ma­roc. Violent, îndrăzneţ ambiţios, Abd- El-Krim, s'a revoltat contra spanio­lilor, în urma unui incident, gene­ralul spaniol Silvestre, l’a injuriat, şi se pare chiar că l’ar fi şi bătut. A trecut la inamic, şi, din cauza u­­rei ce avea pe ei şi din cauza îndrăznelii sale şi mai ales din cauza cunoştinţelor precise ce avea de spa­nioli, în curând a căpătat un foarte mare ascendent între marocani. Lui Abd-El-Krim i se datoreşte cele mai mari înfrângeri ale spaniolilor, între altele, una faimoasă în care, o coloa­nă puternică, cu însuşi generalul­ Silvestre, şi-a găsit moartea. Victoriile riffanilor au avut — fi­reşte — un foarte mare ecou asupra marocanilor din protectoratul fran­cez, şi cum se ştie spiritul răsboinic musulman, acest ecou a trecut mai departe, tot mai departe, iar Abd- El-Krim a primit ajutoare în bani şi arme din Arabia, din Turcia, din Africa islamică, ba chiar din depăr­tata Indie. Pare că unele Puteri eu­ropene, interesate să vadă pe Franţa în încurcătură, ar fi încurajat pe Abd-El-Krim, sfătuindu-l chiar­ să­ se declare sultan independent al între­gului Maroc, şi, este foarte­ adevă­rat, că s’a aflat că în lagărul riffan, sunt prezenţi ofiţeri germani, ruşi şi turci.. Apoi, s’au găsit la prizoni­eri medicamente germane, iar pe coasta Riffului, ancorau des subma­rine misterioase aducând muniţii, arme şi bani. OFENSIVA CONTRA FRANCE­ZILOR Ia Rtâ»ăy«iA anului trecut, AM-* El-Krim, după ce s’a asigurat de spanioli a pornit o violentă ofen­sivă contra francezilor, in direcţia or­aşulu­­i Fez, cu gând de a ocupa capitala. Cu toate că au fost luaţi prin surprindere, şi cu toate că au fost bătuţi ici şi colo, francezii au rezistat bine pe poziţiile lor forti­­ficate, până ce sosind întăriri din Algeria, din Tunisia şi din Franţa, francezii au împins încet-încet pe riffani, până dincolo de un râu ma­re, Nerga. Insă, după puţină pauză, In Iunie — iulie anul trecut, Abd-El-Krim a pornit o altă ofensivă contra fran­cezilor, de data asta însă mai limi­tată. După multe şi serioase sacrifi­cii, francezii au învins şi de data asta. Acum, francezii, după ce au avut cooperaţia spaniolilor, au încercat să tragă la ei triburile mărginaşe, şi au pătruns în Riff cu forţe mari: artilerie, aviaţie, tankuri, şi opera­­ţiile au fost conduse de generali fai­moşi. Din prudenţă şi din motive de politică internă, au dat probă că sunt dispuşi să evite vărsări de sân­ge, şi, de acord cu spaniolii, au a­­cordat condiţiuni de pace, dar tenta­tiva nu a reuşit. Ofensiva franceză a fost stinghe­rită în August trecut din cauza căl­durilor, cari fac imposibil orice marş. De data asta s'a sfârşit, pentru uşurarea şi binele tuturor, căci, un război colonial, dacă durează prea mult, devine nepopular, iar parti­dul comunist din Franţa, a lovit mult şi des în guvern, pe tema a­­­ceasta. Acum s'a isprăvit! Pe de o parte un erou genial şi ambiţios; o populaţie răsboinică şi fanatică; lumea musulmană care a­­jută şi aplaudă; câteva puteri eu­ropene cari râcâie şi aţâţă; — pe de altă parte Francia, pentru care posesia Marocului este o chestie vi­tală, căci vastele imperii coloniale, cu populaţia lor mult mai mare de­cât a ţării-mame, se stăpânesc mai lesne cu prestigiu decât cu forţa; imperiul colonial francez, fructul unui secol întreg de lupte şi de sa­crificii, face parte esenţială din pu­terea mondială a Franţei. Deaceia, răsboiul din Maroc a fost într’ade­­văr un răsboi naţional, şi deaceea, Franţa a Învins, a trebuit să în­vingă. Dr. RROBESCU ’• de dr. ROBESCU Un ing« genuin jefui la teatrul magh­i­ar^din Tun­şoara TIMIŞOARA. — Poliţia locală a primit astăzi plângerea unui inginer german Leontin Eckhardt, directorul fabricei de maşini din Constantino, pol.­­.crk fiind în trecere către Bin­dape, şi vizitând teatrul maghiar timişorean a căzut victima unui raj finat hoţ de buzunare care i-a sus-* tras punga, cu 7000 lei, 120 dolari şi un ceh de 600.000 lei împreună cu toate actele. S’au luat învinse mă­suri pentru prinderea şi arestarea hoţului care se vede a nu fi străin de localitate. Un împrumut ne Diata engleza ! Cercurile averescane afirmă că d. M. Manoilescu, imediat ce va sem­na împrumutul italian va pleca la Londra unde va duce mai departe disectiunile începute intre pursia si un consorţiu de capitalişti en­­diezi in vederea contractării unui important împrumut. Acest Împrumut ar fi destinat es­­clusiv refacerii cailor noastre fe­rate­ Se mai afirmă — tot in cercurile anvernamentale — că discutiturile ca vor urma la Londra vor fi spri­jinite de Italia care tine să ne dea concurs efectiv in opera de refacere a bogăţiilor tării. \ ---------ii M* I p» ........ — O nouă călătorie de studii a prinului ministru f­, general Averescu va între­prinde, în curând, o nouă călătorie, de. studiide. asULdatiL în ArdeaL Motivele acestei deplasări a pri­mului ministru peste munţi sunt eşecurile suferite de guvern in ale­gerile generale,­ aproape în toate centrele ardeleneşti.­­ D. general Aver­es­cu ţine să se in­formeze, personal, de starea de lucruri din Ardeal şi a vedea cau­zele înfrângerii guvernului în ale­­ geri. "4

Next