Dimineaţa, august 1926 (Anul 22, nr. 7067-7097)

1926-08-01 / nr. 7067

fnmlntel i Kmfftst 1939 a Era vremea marilor celebrităţi ale anusului. Era vremea marilor „ori­zontale cu fotografiile expuse pre­tutindeni,, răspândite In sute de mii de cărţi poştale ilustrate, cu prac­­tica analizată ţi cunoscută In cele mai mici detalii, cu frumuseţi con­trarii, confruntate ţi discutate Era vremea Lianei de Pougy, a Mariguittei Guerrero, Cléo de Mé­rodé sau „La belle Otéro"... femei !— reclame, articole de lux, pentru capete incoronate sau monarhi ai fabricațiilor americane. Liane de Pougy, se odihnește — bătrână — pe laurii bancnotelor sale ; Mariguitta Guerrero, este maestra de dans a Operei din Paris şi continuă, să insufle tinerelor „rats“ ai baletului, tradiţia dansu­­­­lui clasic francez. (Al Degas, ne- lă muritorul Degas, ţi balerinele lui roze, înfipte in vârful pantofului de atlaz ca nişte flori într'un vas scump, cu corola invoalată a ,,tu­­iu"-ului de gază, cu brațele lor gra­­cile prin care răsar coatele ascuţite, cu zâmbetul convenţional al gurilor pictate!...) Pe Clio de Mérodé am văzut-o şi eu dansând. Era o creatură preţioa­să, făcută din mii de molecule fine, cu o figură ce reamintea coryloan­­tele de pe vasele ţi „sleitele“ kel­lene, cu un corp asemeni unei Dia­ne — Arthemys, cu darul inăscut al atitudinelor perfecte ţi o graţie mlădioasă!... Deschideam abia ochii la viaţă a­­­tunet şi eram îndrăgostită de for­mulele perfecţiei greco-antice.„ Vedenia frumoasei Cléo de Mé­rodé m'a urmărit multă vreme. Azi, Cléo — mi-a spus un parizian. — e tot frumoasă, vârsta a respectat va­sul sacru greco-antic și știu un stu­dent român la Paris, care era în­drăgostit de dânsa, anul trecut. Dar „La belle Otéro“ a fost cea mai scandaloasă celebritate a celei de a treia republici. Căci frumuse­țea ei spaniolă, avea ceva diabolic, farmecul ei era pipărat ca vinul de Murcia, dansurile ei violente, aveau ceva sălbatec de o senzualitate a­­prinsă. Liane de Pougy părea o îm­părăteasă, frumusețea ei reamintea pe a­ Josephinei, imperiala nimfă a marelui Bonaparte. Clio de Mérode era frumoasă ca o statuă, de o per­fecție aproape rece, dar Carolina Otéro, era pasiunea insă­și. Brună, palidă, ochi de infern, cu râs de diamante, cu corp androgyn și picioare neastâmpărate, Caroline Otéro dansa faimoasele „boléro". ..fandango" sau „seguidiile” un cos­tum spaniol de atlaz galben cu i­­mens pieptene — girafă pe cap şi lângă dantela neagră. Subt păţii ei năştea pasiunea, în jurul ei se încrucişau cu duşmănie privirile bărbaţilor prinţi de acel farmec nejudecat şi bestial, ce tâ­răşte mintea zăpăcită la ruină ţi crimă. Carolina Otero ! Din câte lacrămi e făcută marea avere ce-i îndulceşte acum bătrâneţea ? Dar această hetairă de rasă — de o rasă dispărută — îţi încheie ca­riera, cu un gest curagios. Memoriile ei, publicate în ,,Co­­moedia“ sunt spovedania detailată şi sinceră a întregei sale vieţi, cu multiplele ei păcate. Inconştienţa împinsă până aci, se transformă in admirabilă paradă. Numai un lucru uită să spune bruna dansatoare, pentru edificarea zăpăcitelor ce ar vrea să-i urmeze exemplul intr'o e­­pocă ce nu mai seamănă cu a ei: anume, că sunt creaturi de excepţie, făcute dintr'o materie de lux, cal­chiată după un model extrem de reu, trimese aci spre scandalul şi edificarea lumii întregi, dar care rămân „unice" ţi inimitabile... Sub ochii femeii La belle­ttére I Despre curtea regală bulgară se vorbeşte foarte puţin. Evenimentele din ţara vecină, care au demis un rege pentru a pune in locul lui pe fiul său, par a fi redus considerabil rolul acestuia. S’ar putea spune că iu Bulgaria regele nu guvernează, dar nu s'ar putea spune că domneş­te. Acum in fine face o călătorie in străinătate, căreia s'au căutat două ■motive, ambele dezminţite. Primul era că regele Boris a părăsit ţara fiindcă situaţiunea lui devenise pri­mejdioasă. Al doilea eă se va logodi cu o princesă italiană. UN ARTICOL AL PRINŢESEI EU­­I­DOXIA­ ­ Orcum, lumea se ocupă acum de curtea regală bulgară și de aceea va interesa poate pe cetitori urmă­torul articol scris de princesă Eu­doxia, sora regelui Bulgariei. ..Cum se împacă o f­rincesă cu profesiunea ei? Nu e totdeauna uşor să fii princesă. In carul special însă aceasta e strâns legat de viaţa mea. Tocmai cum fratele meu Boris a fost crescut pentru viitoarea sa profesiune de rege, am fost eu cres­cută ca să fiu principesă. „in principal îmi place viaţa cas­nică. Aceasta e poate o anomalie în vemea noastră- Legile noastre nu a or dă femeilor dreptul de vot. Eu din parte-mi sunt de părere, că în Bulgaria, — o ţară, în care femeile se adaptează voios lumei de idei a bărbaţilor — dreptul de vot al fe­meii ar fi ceva de prisos, fără ca să vreau să spun prin aceasta, că sunt în general o adversară a dreptului de vot pentru femei. Bulgaria însă­­nu este coaptă pentru această insti­­tuţiune. După părerea, mea cel pu­ţin. CUM SE IMBRACA PRINCIPE­­SELE ! „Părere obicinuită este că princi­p­lesele poartă cele mai scumpe toa­­ete. Faima susţine că ele umblă în rochi brodate cu aur şi la gât au şi­raguri de mărgăritare. In piese ele poartă chiar coroane presărate cu diamante şi rochi cu hermelină. Asta o fi adevărat pentru princi­­peseie din vremuri de mult trecute,­­ corespunde astăzi însă numai „rea­­r­­ităţii“ cum o vedem pe pânza de cinematograf. • Eu personal prefer rochiile sim­ple. In ultimii doi ani nu mi-am făcut decât două. Stilul şi croiala tot sunt bulgăreşti. Un atelier din Sofia le-a cusut. Atât stofa întrebu­inţată pentru ele cât şi mătasa, sunt produse naţionale. Fusul şi războiul de ţesut nu surd, încă cu totul înlă­turate de metodele de fabricaţiune din Europa occidentală­­„Două din toaletele mele sunt lua­te din modelele costumului naţional bulgar, compus în general din două părţi: o bluză albă cu mânecile largi şi o fustă care în părţi este brodată ,n culori vii- galben, verde sau roşu­­după localitate. Bluza este şi ea brodată, în culori şi mai deschise. Broderia însă e mai puţin artisti­că. Predilecţia mea pentru aceste rochii se datoreşte mai puţin faptu­lui că sunt portul obicinuit al com­patrioatelor, melci cât efectului lor distins şi pitoresc, care n'a putut totuşi să­­tulbure simplitatea lor. „Pentru cheltuelile ce ar necesita un lux mai mare, am o întrebuinţa­re mult mai utilă SUFERINŢE „Eu sunt principesa unei ţări să­race, care a trecut prin multe su­ferinţe, şi nu a învins încă urmările unui războiu nenorocit. Cu econo­miile mele încerc să uşurel soarta de plâns a săracilor noştri. Din a­­celaş motiv port puţină mătase. Po­liticei îi acord numai in mică parte interesul meu. Nu pot totuşi să nu spun că patriei mele i s’au făcut marri nedreptăţi. Pe deasupra s'a a­­dăugat la celelalte probleme, aten­tatul din catedrala din Sofia la care aproape 200 de persoane vrednice şi nevinovate şi-au pierdut viaţa. Fra­tele meu a scăpat şi el cu câteva zile mai înainte de un atentat ce se co­misese asupra lui. MAI PRESUS DE ORICE, PACEA ,.Peste toate In lume pun pacea. Condamn mijloacele violenţei- Ele sunt complect străine firei mele. Am fost odată întrebată dacă a­ şi muri pentru patria mea cu arma în mâ­nă. Femeia ca războinică pe front, nu mi se pare o figură fericită. A­­ceastă părere nu mi-o pot schimba nici mult comentatele batalioane de femei ale Americei. Totuşi aşi pune mâna pe armă, dacă aşi şti că a­­ceasta ar fi de folos ţării mele. CURAJUL FEMENIN „Cred că gospodina serveşte cel mai bine patria ei şi omenirea. In­dărătul frontului activitatea femeii poate fi de un folos nespus mai ma­re decât pe front. Femei, care în ce priveşte curajul personal, să fie e­­gale bărbaţilor nu sunt o raritate. Curajul însă este o parte a predis­poziţiei lor personale. Eu, din par­te-mi, privesc ca cea mai mare mi­siune a mea, să uşurez sarcina de muncă, a fratelui meu regesc şi să veghez asupra sănătăţii lui. ..După dejun primesc ne­cunoscu­ţii mei. Am puţine prietene. Cele mai multe s’au măritat sau au ple­cat în străinătate, înainte, când so­ra mea Nadejda era încă la Sofia, lucrurile erau altfel. Şi ea s’a mări­tat — e acum soţia ducelui de Wur­­ttenberg şi mamă — şi aşa s’a făcut linişte mai mare în casa noastră“-Lucrezzia Sar. 1 greu să fii princesă. Un articol al prinţesei Eudoxia a Bulgariei O nouă universitate populară TÂRGOVIŞTE, 30. — Duminică 1 August are loc în comuna Pucioa­sa inaugurarea universităţii popu­lare pusă sub auspiciile societăţii preoţeşti din judeţul Dâmboviţa. Conferinţa se va ţine în pavilio­­nl băilor. Prima conferinţă va avea loc Du­minică 1 August, când va vorbi dis­tinsul nostru literat Gala Galaction, predicatorul patriarhiei, despre „Cre­știnismul din zilele noastre". .. co­m K­e­a­x * " LITERATURÂ a­R­T­I­STIIHTÂ suli Deschiderea testamentului marelui duce Constantin Constantinovici PETROGRAD, (Ceps).—La Acade­mia de ştiinţe din Petrograd, secţi­unea manuscriselor se află păstrată într'un plic sigilat jurnalele marelui duce Constantin Constantinovici, cunoscut poet rus, fost preşedinte al acestei Academii. Lângă aceste jurnale se află ală­turat un testament, care după do­rinţa marelui duce, treime să fie deschis odată cu jurnalele abia du­pă 90 de ani da la moartea, sa. Astăzi se duce la Moscova o cam­panie ca testamentul şi jurnalele ma­relui duce Constantin Constantino­vici, să fie imediat deschise. Se cere ca jurnalele să fie publicate ca o­­pinia contemporană să poată afla conţinutul lor Fel de fel „Drumul propriu“ în artă e de cele mai adese­ori cel greşit... * Bărbaţi şi femei: Noi bărbaţii, Iubim ,temelie; femeile Iubesc numai „Iubi­rea“. Sunt artişti cari se mulţumesc să-şi facă doar un... pseudonim! UI Femeile uşoare Îşi păstrează tinere­ţea anilor; femeile cu suflet ţin să-şi păstreze tinereţea inimi... Nicieri ca în dragoste şi în căsătorie nu se adevereşte mai mult vorba Mân­tuitorului: „Fericiţi cel ce cred...“. * Un începătător e In stare să facă ori­ce; numai s& înceteze, nu poate... Zilele fericite sunt „fireşti“ pentru cei tineri şi o neaşteptată surpriză pentru cei bătrâni. Dacă ţi-e Inima curată şl limpede ca un cristal, — lumina care trece prin­­tr’ânsa se frânge In mii de raze colo­rate... * Memoria bună e de mare ajutor şco­larului. Omului matur Insă, memoria 11 e o povară. Căci tu legăturile cu se­menii noştri, trebue să ştim foarte a­­deeeori „să uităm“... * Sunt oameni cari se aseamănă cu broşele ale căror ace nu se Închid toc­mai bine; te părăsesc pe când nici nu gândeşti...­­* Pesimiştii cred că, toţi oamenii sunt răi; optimiştii, cred, din potrivă, că toţi oamenii sunt buni. In realitate oamenii sunt buni cu cei răi şi răi cu cei buni! Kt Oamenii pe cari-i iubim şi vorbele care ne-au durut, nu mor niciodată in Inima noastră, — ci continuă să tră­­ească chiar când credem că s’au pre­făcut de mult tn țărână. Complimentele impresionează plăcut auzul nostru. De acela suntem dispuși să le luăm drept monedă bună. * * * * * • , I,—•— * Escursia palei de mi­sionare din Vălenii de Munte CAMPINA, 30. — Mâine dimineaţă soseşte cu trenul în localitate d. pro­fesor N. Iorga împreună cu elevele şcoalei de misionare din Vălenii de Munte. Escursioniştii vor vizita schelele petrolifere şi rafinăria. De aci vor pleca spre Sinaia, ur­­mând a vizita întreaga vale a Pra­hovei. Un monument scriito­rului Ady laTimişoara TIMIȘOARA, 30. — Sindicatul zia­riştilor minoritari, din oraşul nos­tru, a hotărât să ridice un monu­ment, poetului maghiar Edre Ady. ­ „filovinezza“ Se ştie că aceasta este numele imnului fasciştilor italieni care a devenit aproape imnul naţional al Italiei. Cu privire la acest imn se judecă acum la Florenţa un proces curios. De o parte stă compozitorul Ju­­sieppe Blank şi susţine că florenti­nul Manni, care se dă drept autor şi a tras un profit colosal In enorma răspândire a cântecului, a luat imnul din opereta „Sărbătoarea Fiorilor", operetă compusă de Blank. Muzica ar fi deci de dinainte de război.­ Soldaţii au cântat-o pe front şi de aci a ajuns imnul ofi­cial fascist. Manni fu condamnat în primă instanţă pentru plagiat. Curtea de apel însă l-a achitat cu o curioasă motivare: Manni a putut dovedi că compozitorul Blank a luat melodia principală dintr’un cântec popular elveţian: „Fetele din Ementhal”. In general imnurile nationale au origini foarte diferite. Cine nu ştie de exemplu că imnul naţional en­glez are aceiaşi melodie ca şi fostul imn imperial german, aşa că în timpul războiului s au produs ade­sea­ confuziuni foarte curioase, francezii şi ruşii protestând indig­naţi crezând că se cântă imnul nemţesc pe când se cânta cel en­ Căminul de la Sâmbăta din scurt istoric,­Viaţa la Sâmbăta de Sus.­După un an de existenţă Opera înfăptuită anul trecut din iniţiativa şi sub ministeriatul d-lui Alexandru Constantinescu, a fost păstrată intactă şi anul acesta. Castelul construit în 1800 de Gri­­gore Brâncoveanu în mijlocul mo­şiilor sale din ţara Făgăraşului s’a păstrat, şi azi servă de cămin de odihnă artiştilor, şi ziariştilor. Dacă acum un an era hărăzit să ajungă han pentru drumeţii întâr­ziaţi, iar mai înainte adăpostise grânele sătenilor din vecinătate, azi i s’a redat splendoarea de alta dată şi stă trufaş în mijlocul par­cului cu pomi bătrâni. ISTORICUL CĂMINULUI Istoricul înfiinţării acestui că­min de odihnă pentru intelectuali e cunoscut. La Începutul anului 1925 deputa­tul de Făgăraş şi ministrul agri­culturii şi domeniilor de pe acea vreme d. Alex. Constantinescu, în peregrinările sale prin satele jude­ţului, a descoperit la o încrucişa­re de drumuri, la poalele munţi­lor şerpuind în jurul său pârae ne­numărate, o casă mare şi părăsită înconjurată de un parc pustiu, a­­proape neîngrădit, şi pe a cărui fa­ţadă mai era încă ţintuită o tablă ruginită purtând iniţialele proprie­tarului de odinioară G. G. B. Readus la viaţă, castelul Brânco­­veanului adăposteşte astăzi pe re­prezentanţii culturii şi artei româ­neşti. Castelul, căruia i se poate zice mai bine conac de moşie, e de o construcţie sobră, cu ziduri de a­­proape doi metri grosime şi cu ca­mere mari mobilate azi destul de elegant. La primul etaj se află o sală lungă de aproape 20 metri transfor­mată în cameră de lectură şi pe ai cărei pereţi, lângă altele, au aşe­zat anul acesta câte un tablou pic­torii George Chirovici, Pan­ Ioanid şi Elena Barbu, iar sculptorul George Dimitriu a dăruit două din lucrările sale. Exemplul acestora, imitat ani dearândul, ar transforma castelul într’o adevărată pinacotecă naţio­nală. HOFREJURIMBI.­ Castelul Iul Brâncoveanu trans­format acum în cămint de odihnă al intelectualilor, se află pe terito­riul comunei Sâmbăta de sus, prin mijlocul căreia șerpuește un pârâu de munte. La depărtare de aproape 3 km. se află comuna Sâmbăta de jos, iar de jur împrejur, cât vezi cu ochii, se întinde un parc imens în mijlo­cul căruia stă sobru castelul Mă­riei Tereza. Aci se află una din cele mai mari herghelii ale statului, aflată acum sub direcţia d-lui dr. Harisiade şi in a cărui îngrijire se află şi cămi­nul de odihnă. Munţii Făgăraşului se împreună din toate părţile, închid zarea, o­­presc privirea de a admira răsări­turile şi apusurile de soare şi lasă ochilor numai plăcerea de a vedea în depărtare zăpada de pe culmi în contrast cu imensa întindere de verdeaţă ce porneşte de la poale pâ­nă aproape de piscuri. VIAŢA IN CĂMIN Dacă cel ce-şi caută odihna in că­minul dela Sâmbăta e încântat de frumuseţile naturii, nu mai puţin poate să fie satisfăcut şi de traiul de D­aci. „Pe lângă curăţenia exemplară ce domneşte pretutindeni, nu lasă cu nimic de dorit nici masa. Toate mâncărurile sunt bine preparate şi sunt servite din abundenţă. Şi toate acestea numai datorită deosibitei atenţiuni a d-lui dr. Ha­risiade, cât şi soţilor Brescan, in­tendenţii căminului. Până acum şi-au făcut viligiatura aci următorii: Pan Ioanid, George Chirovici şi Elena Barbu, subsem­natul, Agatha Grigorescu, scriitoa­re, C. Orendi, Victoria Mierlescu, Tanti Ciuceanu, George Calborea­­nu şi Aura Bujigan, de la teatrul Naţional din Bucureşti, sculptorul George Dimitriu, C. Arsene, din partea Asociaţiei presei. Un alt număr însemnat de ar­tişti, ziarişti şi scriitori se află la căminul dela Sâmbăta şi acestora le vor urma alţii. UN AN DE EXISTENŢA Era în ziua de 2 iulie 1925 când s’a inaugurat în prezenţa miniştri­lor, invitaţilor din Bucureşti şi re­prezentanţilor din Bucureşti şi re­prezentanţilor autorităţilor făgără­­şene, căminul dela Sâmbăta de sus. Al doilea an de existenţă a fost sărbătorit la cămin de cei enumă­­raţi mai sus şi cu această ocazie s'au expediat două telegrame. TELEGRAMELE TRIMISE D-lui Alexandru Constantinescu, întemeetorul căminului, s’a trimis o telegramă cu următorul cuprins : „Astăzi 2 Iulie împlînindu-se un an dela înfiinţarea căminului de o­­dihnă al artiştilor, scriitorilor şi ziariştilor, nu putem uita omul mare care s’a gândit la noi cu atâ­ta, dragoste. Rămâneţi In sufletele noastre şi ale generaţiilor viitoare icoană vie pentru marea operă ce aţi realizat. Vă rugăm să primiţi expresiunea sentimentelor noastre de recuno­ştinţă, asigurftndu-vă de Întregul nostru devotament. D-lui Const. Garoflid, ministrul agriculturii şi domenilor, s-a tri­mis următoarea telegramă: „Implinindu-se, un an de la înfi­inţarea căminului de odihnă al ar­tiştilor, seniorilor şi ziariştilor, cei ce se bucură in prezent de bine­facerile acestei instituţii, vă roagă să primiţi expresiunea sentimente­lor lor de recunoştinţă pentru con­tinuitatea şi grija ce purtaţi acestui cămin“. De la fostul ministru al agricul­turei şi domeniilor, d. Alexandru Constantinescu, s-a primit urmă­toarea teleramă: „Vă mulţumesc pentru sentimen­­tele exprimate şi nu am decât sin­gura dorinţă ca modestul meu în­ceput să găsească în mersul lui suflete mari care să facă să propă­­şească căminul de odină atât de bi­ne meritat pentm artişti, scriitori şi ziarişti din scumpa noastră Ro­mânie”. Incontestabil că opera Înfăptuită sub trecuta guvernare va găsi con­tinuatori şi, în viitori, se vor aduce îmbunătăţiri reale. Actualul ministru al agricultu­rii poartă tot interesul pentru ope­ra realizată de predecesorul său, de asemenea şi d. dr. Ionescu-Brăi­­la, directorul general al serviciului zootechnic. Şi ar fi regretabil ca un castel vechi cu împrejurimi istorice să fie din nou părăsit şi să ajungă iar hambar de grâne sau han pentru drumeţii întârziaţi A. I ANDREAS * Câldurile Vai, mă sâcâie căldura Şi-un „amic‘‘ al meu la fel. I-aşi cârpi vre-o două palme, Să mă... răcoresc niţel. Vero a Descoperirea unui manuscris al lui Petru cel Mare PETROGRAD, (Ceps). — Intrio bi­bliotecă din Petrograd, s’a descope­rit un manuscris al lui Petru cel Mare, care este căutat de mult timp. Acest manuscris este o scrisoare a lui Petru cel Mare trimisă regelui polon August, după încheierea pă­cii cu Polonia şi­ poartă data de Ianuarie 1707. 898 Pământul respiră Descoperirea astronomului american prof. dr. E. W. Brown Acum câteva zile a avut loc la Washington un congres al celor mai de seamă oameni de ştiinţă ai A­­mericei. Intre numeroasele rapoarte cu privire la activitatea ştiinţifică din ultimii doi ani, — a stârnit mare interes comunicarea astrono­mului dr­ E. W. Brown, conducăto­rul observatorului din Yale. Numele lui E. W. Brown e dintre cele mai cunoscute în lumea astro­nomilor. Teoriile lui cu privire la mişcările pe care le face luna stau la baza tuturor lucrărilor ce s’au o­­cupat, in zilele noastre, de această problemă. De astădată, d-rul E. W. Brown a emis o teorie care a făcut senzaţie. Brown susţine, nici mai mult nici mai puţin că pământul se umflă şi se desumflă la anumite perioade, care ar fi cam de 3 — 4 ani. Modi­ficările pe care le suferă axa pă­mântului ca şi volumul globului pă­mântesc — pot fi calculate matem­a­­ticeşte după anumite metode. Diferenţa de lungime pe care o suferă axa pământului e atât de a­­preciabilă, încât volumul pământu­lui se micşorează cu mai multe sute de mii de kilometri cubi. Acest fenoment poate fi comparat cu un plămân uriaş care provoacă umflarea şi dezumflarea globului Cu alte cuvinte n’ar fi de loc greşit să spunem că pământul respiră. După părerea profesorului Brown, fenomenul acesta ar fi în directă le­gătură cu cutremurele de pământ. Un studiu al prăbuşirilor de teren — care s’au manifestat mai ales îrn ultimii 20 de ani, — arată, după d-sa, că ele se datoresc faptului că se produce un gol prin modificările de volum, între scoarţă şi sâmbu­rele lichid al pământului D- profesor Brown a ajuns la a­ceastă descoperire şi în urma un­­r •observaţiuni ce făcea asupra dru­mului parcurs de luna, se ştie că acest satelit al pământului îşi acce­lera uneori mersul, iar alteori şi-l încetinea. Pricina acestor deosebiri de vite­ji . ■»* — cunoştea­­di­n atribuia mai multor cauze, independente de planeta noastră. Ori, după teoria d-lui profesor E. W. Brown, — tra­­cctoria urmată de lună nu prezintă nici o anomalie, — și că deosebirile constatate de noi, sunt pricinuite de faptul că locul observatorului se de­plasează pe pământ din cauza um­flării sau desumflării acestuia. Odată modificată poziţia observa­torului, fireşte că şi distanţele dela el la lună aveau să sufere modifi­cări. Acelaş lucru s'ar petrece de altfel cu multe din „anomaliile” observa­te în mersul planetelor, şi chiar în mişcările soarelui. D-sa afirmă că drumurile urmate sunt geometriceş­­te perfecte şi că anomaliile observa­te de astronomi nu sunt decât o consecinţă a raportului de distanţă modificat de umflarea şi desumfla­­rea scoarţei pământeşti. Cooperaţia intelectuală internaţională şasea sesiune a comisinnei internaţional. -Ro­mânia in cooperatiunea Intelectuală.-Apiicarea Industrială a descoperirilor I L - „ GENEVA, (Rador). — Sub-comite­­tul pentru proprietatea intelectuală care s'a întrunit sub preşidenţia fostului ministru şi senator italian Ruffini, a luat cunoştinţă de rezul­tatele anchetei preliminare, între­prinsa pe lângă guverne de Institu­tul Internaţional de Cooperaţiune Intelectuală asupra mijloacelor in­dicate a asigura savanţilor un be­neficiu echitabil din aplicarea in­dustrială a descoperirilor lor, pre­cum şi de rezultatele consultaţiunei tumei industriale şi Comitetului E­­conomic al Societăţii Naţiunilor pre­­zintate într’un memoriu al secţiunii juridice a institutului. Răspunsurile guvernelor sunt con­cordante asupra punctelor urmă­toare: 1) un drept nou trebuie creiat in favoarea savanților ale căror descoperiri au dat loc la aplicări lu­crative; 2) este foarte greu de de­terminat regulele aplicării acestui drept la cazuri particulare; 3) tre­­buesc menajate interesele legitime ale industriilor cari trăiesc din a­­plicările ştiinţifice. Cu toate că mai toate guvernele şi-au dat deja avizul lor, subcomi­tetul a fost de părere că deoarece mulţumită iniţiativei Societăţii Na­ţiunilor, un principiu de o impor­tanţă considerabilă pare acceptat, trebuie ţinut seamă de diferitele in­terese în joc şi că, problema pro­­tecţiunei descoperirilor ştiinţifice impune un supliment de anchetă. A decis ca in raportul său către Comisiunea plenară să ceară ca a­­cest supliment de anchetă să fie urmărit de Institutul International de Cooperaţiune Intelectuală in strâns raport cu comitetul economic al Societăţei Naţiunilor, înainte ca un comitet de experţi, in care gu­vernele cele mai interesante, lumea savantă şi lumea industrială să fi oficios reprezentate, să fie însăr­cinat a elabora un proect de con­­venţiune, care să poată găsi ade­ziunea generală. COOPERAŢIA IN DOMENIUL LI­TERAR Sub­ comitetul de artă şi litere s’a întrunit sub preşidenţia d-lui Jules Destrée, (Belgia). Printre membrii acestui comitet relevăm prezenţa d-şoarei Elena Văcărescu. După un schimb de vederi subcomi­tetul a decis a recurge la un comi­tet consultativ de experţi pentru a examina cum ar putea fi organi­zată (»operaţiunea intelectuală In domeniu] literar şi a însărcinat In­stitutul Internaţional de coopera­tiune intelectuală de a pregăti, pen­tru sesiunea viitoare, un proect de legislaţiune-typ şi un proect de con­­venţiune internaţională asupra drep­tului autorului, inspirându-se pen­tru ambele proecte de legislaţiunile naţionale actualmente în vigoare. COOPERAŢIA INTERNAŢIONALA MUZICALĂ Subcomitetul a auzit apoi un re­port asupra relaţiunilor internaţio­nale din punctul de vedere muzical prezentat de cunoscutu! comnozitor austriac Felix Weingartner. Se ra­liază la metoda preconizată de d-șoara Elena Văcărescu din care citează pasajul armator: „Pentru a pregăti intere'»u«*Taţi­­unea spiritelor in domeniul Artei nu există decât un sin­gur —u­jlic: trebue răspândit cunoştinţa artei particulară naţiunilor trebue făcu­te accesibile Inteligenţelor, mişcări­­le artistice naţionale, formula ş 1 o­­riginalitatea naţională, trebue faci­litată difuziunea particularităţilor gustului şi a sufletului“. D. Weingartner propune crearea, pe baze internationale, a unei insti­tut­iuni pentru schimburile progra­melor de concerte, repertoriilor de teatre si opere, si a unui catalog international anual pentru tinerea in curent cu productiunea muzicală contemporană, apoi a unui ziar muzi­cal lunar, care, facilitând, prin Pu­­blicatiiinile sale, cunstinta istoriei muzicale a popoarelor, ar fi un bun mijloc de a apropia aceste popoa­re. Pe lângă aceasta, d. Weingart­ner recomandă organizarea de con­certe pentru copii cu programe a­­daptate sufletului copilului, crearea unei comisii şi speciale care să strângă cântecele populare din toa­te părţile şi să pregătească o edi­­ţiune autentică a cântecelor popu­lare cele mai frumoase şi mai ca­racteristice din toată lumea. Subcomitetul a însărcinat Insti­tutul de Cooperaţiune intelectuală să urmărească studiul posibilităţii de a organiza în cursul toamnei 1927 un congres de artă populară, de a examina chestiunea schimbu­rilor programelor de concerte şi aceea a unificării diapazoanelor, şi a adoptat o rezoluţiune subliniind im­portanţa ce trebue atribuită stu­diului cântecelor populare şi utili­tatea desvoltării practicei auditiu­­nilor muzicale pentru copii. In a­­celaş timp a decis să propus crea­rea unui Oficiu international a mu­zeelor pentru desvoltarea relaţiu­­nilor între diferitele muzee natio­nale.­­ RELAŢIILE UNIVERSITARE I GENEVA. (Rador). — Sub­comi­tetul relaţiunilor universitare s’a întrunit sub preşidenţia d-lui de Castro (Brazilia). In urma conversaţiunilor anga­jate, pe baza unei deriziuni a sub­comitetului, de directorul Institutu­lui Internaţional de Cooperaţiune Intelectuală de Louchaire şi de se­­cretarul Comisiunei de Cooperaţiu­ne Intelectuală a Societăţii Naţiu­nilor, d. G. Oprescu, profesor la U­­niversitatea din Cluj (România), cu directorul Anuarului Internaţional „Minerva“ editat la Berlin,­­care după cum se ştie, conţine toate in­­formaţiunile asupra savanţilor şi membrilor tuturor instituţiunilor ştiinţifice din lume", în vederea u­­nei colaborări între Comisiunea şi Anuarul Internaţional, directorul a­­cestuia, d. Luebeke, a prezentat sub-comitetului un proect de acord in care propune, între altele, publi­carea de manuale şi anuare cu ca­racter internaţional care să conţină informaţiuni şi asupra organizărei ştiinţifice a diferitelor ţări. In acest scop el preconizează crea­rea unei comisiuni a cărei comitet administrativ să fie compus din di­rectorul Institutului Internaţional de Cooperaţiune Intelectuală, de secretarul comisiei,de cooperaţiune intelectuală a Societăţii Naţiunilor, de un secretar general, care să sta­bilească directivele destinate să asigure omogenitatea internă şi ex­ternă a anuarilor şi manualor, precum şi de trei reprezentanţi ai lumei savante. Propune ca pe lângă acest comitet administrativ, să funcţioneze şi un comitet­­ de lu­cru, în care orice ţară doritoare de a colabora la proectele comisiunei, să delege doi reprezentanţi, şi a­­nume câte un redactor sau direc­tor al publicaţiunilor şi un savant. Sub-comitetul a decis să supună proectul comisiunei plenare îm­preună cu rezoluţîunile cu privire la căutarea unei organizări mai bune a burselor de studii internaţionale şi la continuarea anchetei asupra posibilităţii de a institui o şcoală le al­te Studii politice. « ^ Mormântul mitropolitulu­i Ghenad­ie Mai mulţi cititori ne scriu, că vi­zitând mănăstirea Căldăruşani, au fost penibili impresionaţi de halul în care se află mormântul mitropo­litului Ghenadie. Nici o candelă, nici o cruce nu înseamnă locul unde o­­dihneşte fostul înalt prelat, deşi a lăsat o însemnată avere destinată, operilor caritabile. Un comitet în frunte cu d-nii Do­­brescu Roşianu, arhimandritul Jus­­tin Şerbănescu, preotul Constantin Dumitrescu, Vintilă Ionescu, jude­cător, Anton Dumitrescu, inspector financiar şi alţii au luat iniţiativa să ridice o cruce și să puie o lespede scrisă, pe mormântul mitropolitului Ghenadie. Pag. 9

Next