Dimineaţa, septembrie 1927 (Anul 23, nr. 7452-7481)

1927-09-01 / nr. 7452

* -j Rrî s’a­ împlinit o jumătate în veac dela marele episod al războiului pentru neatârnare, dela luptele din ju­rul Plevnei cari au dus trupele române, la 30 August 1877, la ocuparea redutei Grivița. Au luptat acolo românii cu mult eroism, şi dacă pierderile au fost mari, și izbânda a fost glorioasă. In istoria firii, lupta dela Griviţa a fost pre­faţa epopeii dela Mărăşeşti. La Griviţa poporul român arăta că e vrednic să-şi câştige neatârnarea, la Mărăşeşti poporul neatârnat îşi câş­tiga dreptul la unire. Sa cinstim deci cum se cuvine eve­nimentul dela Griviţa, care a fost o etapă hotărâtoare în drumul spre in­dependenţă și spre unire. " ORDINUL DE ATAC AL PRINŢULUI CAROL " In seara de 11 Septembrie (23 Aug. st .v.) prințul Carol a luat, la Po­­radim, următoarele dispoziţii pentru a­­tacul general asupra lagărului întărit: Plevna: „Poradim, 29 August 1877” 1) Atacul general asupra lagărului întărit Plevna e hotărît pentru mâine,­ 30 August. 2) In zorii zilei toate bateriile vor­­deschide cel mai violent foc asupra bateriilor turcești. Acest foc va tine până la orele 9, când va înceta pe toată linia spre a reîncepe la orele 11 şi a dura până la unu. De la ora 1 până la 2 şi jumătate focul va Un supravieţuitor dela Griviţa Amintirile colonelului M. Brociner Ifl atacul dela 30 August 1877 a luat parte şi sublocotenentul M. Bro­ciner, astăzi colonel veteran al răz­boiului pentru neatârnare. Luptând sub ordinele căpitanului Valter Mărăcinea­­nu şi fiind­ de două ori rănit, co­lonelul M. Brociner e astăzi singurul La 30 August cor. s'au­ împlinit 50 de ani dela asaltul asupra redutei Griviţa — botezul de sânge — la care am luat parte ca sublocotenent în glorioasa companie a viteazului căpitan Valter Mărăcineanu, când am fost de două ori rănit. In Noembrie 1874, întorcându-mă din străinătate în ţară, la Galaţi, unde locuiau părinţii mei şi dorind a satisface obligaţiunile militare, m-am înrolat ca voluntar de un an în regimentul 8 linie, comandat de colonelul Ipătescu, compania l-a co­mandată de căpitanul Valter Mără­cineanu. După terminarea serviciului activ am fost trecut în rezervă cu gradul de subofițer. In Ianuarie 1877, fiind un început de mobilizare din cauza evenimen­telor din Peninsula Balcanică, am fost rechemat în serviciu în acelaşi regiment. In Aprilie 1877 regimentul, pri­mind ordin de plecare spre Bucu­reşti, se îmbarcă în tren la 7 Apri­lie, pentru a pleca la noua sa desti­naţie provizorie. Trenul se puse în mişcare in mij­locul uralelor entusiaste ale nume­rosului public, aflat pe peron. Când trenul trecu bariera oraşu­lui, se văzu din depărtare cavaleria rusească care se îndrepta spre Ga­laţi. Ajuns în Bucureşti, regimentul, după o şedere de câteva zile, porni spre Măgurele - Otetelişeanu, apoi spre Slatina, Craiova, Calafat, de unde se întoarse spre Corabia, cu opriri în diferite localităţi. La 12 August se făcu trecerea Du­năre pe pontoane. Ajunşi pe malul cellalt, simţirăm o nelinişte, dându-ne atunci seama, că ne aflăm în ţară inamică şi în stare de răsboi. După o scurtă oprire, regimentul se puse în mişcare spre Ver­bit­­a, un sat înaintea Plevnei, unde aştep­tam, cum se spunea, ordine privi­toare la atacul general asupra Plev­­nei. Turcii făceau din când în când ie­şiri şi chiar mici lupte nocturne de avant posturi. Pe la 25 August aflasem printr’o telegramă, primită dela Galaţi, că prin înalt Decret, fusesem înaintat la gradul de sublocotenent în bata­lionul de miliţii Bucureşti, pe ziua de 15 iulie 1877, în urma examenu­lui depus încă înainte de plecarea din Bucureşti. Colonelul Ipătescu primind ace­iaşi comunicare abia la 28 August mă chemă şi îmi puse în vedere Înaintarea mea în virtutea căreia, urma să mă întorc la București, la noul meu corp. ——...'A înceta din nou. La orele 2 și jumătate bombardarea se va reîncepe d­in toate bateriile afară de acelea ale căror bombe ar putea să împiedice marșul trupelo­r de atac. 3) La trei ore după amiazi trebue să înceapă mișcările cari precedează atacul. 4) Corpul român va ataca reduta situată la nord. O brigadă din corpul IX rusesc va înainta de la Griviţa cu două baterii, cu tunuri de câte 8 cm., pentru ca să apere flancul stâng al armatei române de niscai surprinderi ale duşmanului. Două batalioane ale acestei brigade vor ataca în acelaş timp cu armata română reduta de nord, însă din partea de sud-vest. 5) Celelalte trupe ale corpului IX vor opera între Griviţa şi Radicevo. 6) Corpul IV va înainta contra la­gărului întărit din partea de răsărit şi va fi susţinut de rezerva princi­pală. 7) Comandantul armatei de vest va sta la rezerva principală. 8) Detaşamentul prinţului Imeretinski va ataca lagărul ţinând şoseaua Lov­­cea-Plevna. 9) Cavaleria generalului Leontiev va acoperi aripa noastră stângă, va o­­pera pe şoseaua Sofiei şi va încerca să stabilească legătura cu cavaleria ge­neralului Loscarev. 10) Brigada română de călăraşi Ros­­novanu va acoperi flancul drept al armatei române. 11) Regimentul de husari Kiev va rămânea pe şoseaua Bulgăreni-Plevna și are însărcinarea să stabilească le­gătura corpului IX al corpul român. 12) In ce priveşte îmbrăcămintea sol­daţilor trenul ambulanţelor şi raza­ofiţer supravieţuitor din campania e­­roului de la Griviţa. In cele ce urmează, colonelul Bro­ciner îşi povesteşte amintirile eveni­mentelor la cari a participat acunt 50 de ani. Atunci rugat cu insistenţă pe co­lonelul Ipătescu, să-mi îngădue de a continua să fac răsboiul alături de camarazii, pe lângă care am servit , în timp de pace, ceea ce­­ colonelul­­ îmi admise cu multă bunăvoinţă. Căpitanul Valter Mărăcineanu, fiind de faţă, la comunicarea hotă­­rîrei mele, de a rămâne cu regimen­tul, pentru a lua parte la luptele, pentru cari se făceau pregătiri, —­ confecţionându-se fascine şi scări de asalt, — mă felicită, îmbrăţişându-­­ mă.­­ D. COLONEL BROCLNER Apoi mă chemă în cortul său, un­de îmi dete un revolver şi tresele ofiţereşti ca să le cos ,la tunica mea. Am mulţumit foarte călduros că­pitanului pentru sentimentele de simpatie ce îmi arăta. IN LUPTA 29 August. Regimentul e în aştep­tarea zilei de mâine, Sf. Alexandru, onomastica împăratului Rusiei, zi, pentru care se hotărîse a se face un atac general asupra redutei princi­pale din faţa Plevnei, reduta Gri­­viţa. Nu se vorbeşte mult, fiecare e pe gânduri. Ordinele şefilor se execută în tăcere. Se dă trupei o mâncare mai bună. Tunurile turcilor bubite cu furie. Se pare că presimt apropierea noa­stră. 30 August. Ploaie măruntă şi foar­te rece. Dimineaţă, serviciu divin, slujit de preotul regimentului, ascultat cu smerenie de ofiţeri şi de trupă, fetele, se vor urma prescripţiile or­dine­ de bătălie dela 26 August. 14) Câte trei ofiţeri din fiecare corp de armată se vor pune la dispozi­­ţiunea comandantului suprem ca ofi­ţeri de ordonanţă. Şeful stat-major, G-ral Zotow Comunicabil luptei Iată comunicatul oficial al luptei: După ştiri private, şi care au tre­buinţă de o mai departe confirmare, în ziua de 11 Septembrie (30 August), armata ruso-română de dimineaţă a început bombardarea şi la 3 ore după amiază a început asaltul ţăriilor tur­ceşti. După o­ luptă crâncenă în care ruşii şi românii s’au purtat ca leii, marea redută Grivița­, care domină toate poziţiile­ fortificate ale turcilor, a fost luată cu asalt. Românii s-au luptat sub ochii îm­păratului Alexandru. Ei de trei ori au mers ca asalt, soldaţii având scări de lemn spre a se urca pe contra es­­carpe. Ofiţerii s’au luptat ca simpli soldaţi în capul trupelor. Pierderile sunt însemnate. Detaliurile ne lipsesc. Raporturi o­­ficiale sunt pe drum, fiindcă telegra­ful până la quartierul general dom­nesc, deabia mâine va fi gata. Atât se ştie că au luat parte la lup­tă diviziile 3 şi 4. Regimentele de dorobanţi s’au dis­tins îndeosebi. împăratul şi ataşaţii militari stră­ini, făcură cel mai mare elogiu des­pre bravura trupelor. Se spune că co­lonelul Candiano Popescu (Alexandru) este grav rănit. Pe la orele­­ după amiază se dă în tăcere semnalul de pornire. Pornim. Drumul foarte greu, pă­mântul fiind desfundat de ploaie. Aveam inima strânsă. Mă gân­deam la părinţi fraţi, surori, rude şi prieteni. Dar aveam nădejdea în steaua mea. Ajungem la poalele unui deal, unde eram la adăpost de focul tu­nurilor inamice. Aci regimentul se opri, aşteptând ordinul de a urca dealul, de unde urma să pornească atacul asupra redutei Griviţa. Din ordinul colonelului Ipătescu,­­pornesc câţiva ofiţeri şi subofiţeri, pentru a face o recunoaştere a te­renului. La întoarcerea lor aflăm, că din vârful dealului au zărit o redută în faţă şi alta în dreapta şi că, până la cea dintâi ar fi o distanţă de vre­o 5—600 metri. Se dă comanda de înaintare până aproape de vârful dealului, unde e­­ram încă la adăpost de focul inami­cului. Aci ne oprirăm în aşteptarea sem­nalului general de atac. Bateriile noastre cari deschiseseră disdedimineaţă, un foc violent asu­pra redutei inamice, încetaseră în a­­cest moment. Căpitanul Valter Mărăcineanu şi o­­fiţerii batalionului , comandat de el, se adunară sub un umbrar, unde că­pitanul mă chemă şi mă prezintă lor, adresându-le următoarele cuvin­te : „Vă prezint aci pe sublocotenentul „Brociner, primar ofițer evreu în „armata română“. Apoi, adresându-se mie, îmi zise : „Brociner, onoarea ta, onoarea fa­­­milier fals, onoarea întregului tău „neam, stă în mâna ta acum.” „Fii cel dintâi pe redată şi Patria „îţi va fi recunoscătoare.'’ Foarte emoţionat de aceste cuvinte îi răspunsei. „Domnule căpitan, fiţi bine încre­dinţat, că îmi voi face datoria, cu „sfinţenie şi voi fi mândru de a fi „luptat alături de D-voastră.” Căpitanul Walter, emoţionat şi el îm strânse mâna cu efusiune. Atunci toţi ofiţerii batalionului se grăbiră asemenea să-mi adreseze fe­licitările lor şi să-mi strângă mâna cu cordialitate. EROISMUL LUI VALTER MARACI­­NEANU D’odată se auzi semnalul general de atac. Ofiţerii îşi luară repede locurile lor. Căpitanul Valter îmi strânse încă odată mâna zicându-mi: „Iată visul meu cel mai frumos „care se apropie.” Apoi mai adăogă: „Brociner, dacă „vei scăpa ca viaţă şi te vei întoar­­­ce la Bucureşti, te rog, spune ma­­­mei mele, cum ai văzut pe fiul ei „pe câmpul de luptă.” Apoi căpitanul printr’o mişcare repede încălecă şi îndreptându-se spre trupă, cu privire transportată, dar, hotărâtă, dete, cu voce energică şi sonoră, comanda: „Pentru atac, pas gimnastic, înainte copii’.­­ La comanda dată, batalionul, for­mat în coloană de atac, porneşte cu un strigăt unanim de „ura” şi îna­intează prin sărituri, cu toate că ploaia de gloanţe inamice şi şrapne­­lele, cari făceau expresie deasupra capului nostru, culcau la pământ pe bravii noştri soldaţi. Era înspăimântător! Dar aceasta nu turbură nici de cum pe soldaţi, cari păşeau înainte hotărâţi, urmind pe viteazul căpitan, care era în frun­tea batalionului, însufleţindu-ne cu un curagiu înălţător şi dispreţ de moarte. Elanul nostru fu atât de mare, în­cât nimeni nu băgă in seamă gloan­ţele, cari cădeau ca grindina, nici ex­­ploziiiie grozave ale şrapnelelor şi cu un curaj de nedescris înainta­răm, străbătând valea numită „Va­lea plângerei" presărată de morţi şi răniţi, până la poalele dealului re­dutei din faţă, care era acoperit de un mic tufiş, ce ne oferea oareşicum adăpost de focul redutei Griviţa. Aci, fiind sub unghiul mort, ne fu posibil să ne mai strângem pentru a păşi apoi în masă mai compactă îna­inte, cu toate că turci din reduta din dreapta, Bucov, deschiseseră un foc ucigător asupra noastră. La primele sărituri peste obstaco­lele din vale simţii o lovitură la bra­ţul drept de un glonte trecător; to­tuşi înaintam mereu, ţinându-mă la câţiva paşi de căpitanul Walter, al cărui cal căzuse sub ei. Gornistul companiei alături de că­pitan suna mereu „atacul”.. Tufişul era ţesut cu sârmă ghim­pată şi plină de gropi de lup. Ne adunăram aci, pentru a pă­trunde mai departe până la şanţul redutei, unde, cu toate pierderile de vieţi omeneşti am ajuns după repe­tate asalturi. Ajunşi în vârful dealului la câţi­va paşi de şanţul redutei ni se înfă­ţişă un spectacol îngrozitor. Tere­nul era acoperit de morţi şi răniţi atât din batalionul comandat de ma­iorii­ Şonţu, din regimentul 10 Doro­banţi, care ne precedase, ducând fascine şi scări destinate pentru um­plerea şanţului şi escaladarea para­petului redutei, cât şi din batalionul nostru. Atunci, vitejeasca purtare a căpi­tanului Walter ne înflăcără pe toţi. Ofiţerii şi trupa, cari reuşisem să, pătrundem până aproape de şanţ, a­­dunaţi în jurul căpitanului, grav ră­nit, la comanda sa „după mine co­pii” ne avântarăm pentru a sări — în frunte cu eroicul căpitan Walter, — în şanţ şi a escalada apoi para­petul redutei. Inamicul se apăra cu îndârjire. In noi însă curagiul creştea. RĂNIT D'odată simţii o lovitură­­ foarte violentă la piciorul drept, ceea ce mă culcă la pământ, rămânând acolo în nesimţire. Gând mai târziu mă deşteptai, în­cepu să însereze. In apropierea mea nu erau decât morţi şi răniţi. Aceş­tia gemeau, cerând ajutor. Dar bran­cardierii noştri nu puteau să ajungă până la noi, din cauza gloanţelor inamice cari îi urmăreau mereu şi atunci încercarăm să ne tăiăm pe cât se putea până în vale, urmăriţi şi noi de gloanţe inamice. Când examinai piciorul, văzui că glontele a străpuns coapsa dreapta. Ajuns în vale zării câţiva soldaţi brancardieri, cari se grăbiră a mă ridica şi sprijinindu-mă în ei, nu au dus la ambulanţa divisionară „în­frăţirea Zion” înfiinţată cu spesele Comunităţilor Israelite din ţară.­­ Aci, medicul şef d-rul Cociu, asis­tat de doctoranzii Erdreich, Iaslovici Westfried şi alţii se grăbiră a-mi da ajutor, a-mi examina rănile şi a-mi da îngrijile necesare. D-rul Gociu constată că rana la braţul drept era provocată de un glonte trecător, iar acea de la picio­rul drept de un glonte, care a stră­puns coapsa ocolind însă osul. A doua zi mai mulţi răniţi am fost încărcaţi în care cu boi şi transpor­taţi la Tur­nu Măgurele la spitalul Independenţei ,No. 2, dirijat de d-na Irina I. Câmpineanu, d-na general Cernat şi alte doamne din societa­tea bucureşteană, iar medicul şef a fost d-rul Sergiu, îngrijirea a fost excelentă. După vre­o două zile veni la spi­tal colonelul Ipătescu, care în nu­mele M. S. Domnitorului mă deco­­ră cu Crucea de Cavaler a Stelei României, adresându-mi cuvinte e­­logioase pentru purtarea mea la a­­sfaltul de la Griviţa. Surpriza fu din cele mai mari şi e­­ram foarte fericit de această înaltă distincţiune. A doua zi, sora de caritate de ser­viciu îmi anunţă, că Ministrul-Pre­­şedinte, Ion Brătianu, a venit să mă viziteze. Foarte plăcut surprins de această ştire mă ridicai pe cât puteam un pat pentru a saluta pe marele om de Stat, la intrarea sa. Era întâiaşi dată că văzui acea­stă figură foarte simpatică cu ochi­ vii, sclipitori. Ministru-Preşedinte, însoţit de câţi­va ofiţeri superiori, se îndreptă spre patul meu, îmi întinse mâna şi cu mult interes îmi ceru diferite detalii asupra luptei de la Griviţa, asupra eroicului căpitan Valter şi altele. Apoi se interesă cu multă bună­voinţă de starea ranei mele şi între altele îmi zise: „Domnule subloco­­t „tenant, frumoasă inaugurare a epo- telelor d-tale. Te felicit! Faci o­­onoare neamului d-tale. Aceste cuvinte, spuse cu căldură şî blândeţe, au făcut o adâncă im­­presiune asupră-mi şi, foarte emo­ţionat exprimai respectoasele mele Î mulţumiri Primului Ministru, care -mi strânse încă odată mâna şi dete ordin unui ofiţer din suita sa ca să-mi plătească solda.­­ Părinţii mei fiind îngrijoraţi de soarta mea, colonelul Ipătescu, coman­dantul brigăzii, le adresează urmă­toarea scrisoare:­­ Plevna, 5 Septembrie 1877 Domnul meu, La epistola d-voastră din 29 August mă grăbesc de a vă răspunde, spre a­­vă linişti. Fiul d-voastră Mauriciu­s Brociner este numit sublocotenent în u­miliţii, însă pentru frumoasa sa con­­d Un­ta şi curajul său în lupta dela 20 August este recomandat a fi deco­­­tat cu Steaua României de Cavaler şi a fi trecut în cadrele oştirei per­manente ai gradul său, adică ofiţer îţi regimentul 8 de linie în care a servit ca voluntar.­­ Pentru moment fiul d-voastră se află la Turnu-Măgurele în căutarea am­bulanţei Crucei Roşie din Iaşi, fiind uşor rănit la un picior, rana după declaraţia medicilor şi în special a d­-lui dr. Cociu, coreligionar al d-voa­­stră­, este uşoară şi nu inspiră cea mai mică închietudine din parte-vă; în două sau trei săptămâni cel mult voi fi în stare a-şi relua serviciul în corp. Cu aceasta vă rog a primi încre­dinţarea deosebitei mele consideraţiuni. Comand. Brigăzii I din div. 3-a (ss) Coronel Ipătescu Starea mea generală şi în special a ranei mele de la picior, mergând spre bine, am fost expediat după vre­o două săptămâni la Bucureşti şi apoi la Galaţi pentru a continua tratamentul medical în casa părin­tească. La gara Galaţi am fost primit de prinţul Moruzzi, preşedintele Crucii Roşii, prefectul judeţului, coman­dantul Pieţei, primarul oraşului, fa­milia şi de numeroşi prieteni şi cu­noscuţi. Convalescenţa mea a mers oareşi­cum foarte încet şi am fost nevoit să mă servesc câteva luni de cârji. CEI RĂMAŞI lată ofiţerii generali şi superiori cari au făcut campania 1877—78 şi cari se află in viaţă in August 1927 . Generali : Argetoianu /., Avere­­scu AL, Carcaleţeanu Al., Goanda C., Crăiniceanu Gr., Culcer /., Hâr­­jeu C., Cica C., Macarovici G., Cmn­­tzescu Har., Iarca AL, Cotescu D., Aslan Mih., Alexandrescu V., Har­tei AL, Corvin G., Mustafa AL, Solacolu G., Geamgiu G., Ghitze­­scu Mat., Mărășescu N., Radianu R., Ionescu G., Georgescu G., Ore­­zeanu C., Paraschivescu T., Con­­stantinescu N. Amirali : Eustaţiu Seb., Irime­scu I. Intendanţi generali: Cioranu Alb., Pândele G. Coloneii : Brociner M. Brumar. B., Gimpeteanu V., Stroescu I., Lu­­paşcu G., Fratoştiţeanu, Nicidlescu Ioan. Col.-intendanti : Vasiescu Chr., Ciovică D. Văgăi AL Medic colonel dr. Mihail V. Locot.-coloneli: Mărășescu L, Atanasiu Th., Comisopolu Al. Căpitani : Theodoru P., Zamfi­­rescu C. Căpitan veterinar Măgureanu M. CINCIZECI DE ANI DEU LUJIEA GRIVITEI 30 August 30 August 1877 CAROL m ERAÎMRft . ARTA a STiiNTA REGELE CAROL r Joi ( Septembrie 1927 DIMINEAȚĂ ----------0000 Casa lui Mihai Viteazul din Făgăraş -------0050......... De când datează fortăreaţa Făgăraşului In mijlocul oraşului Făgăraş, se află un vechi castel, despre care istoricii noştri pare a se fi ocupat prea pu­ţin, cu toate că trecutul lui este pentru români o dovadă vie a multor drep­turi contestate de unguri. Pentru a putea înfăţişa cititorilor noştri câteva date despre trecutul ce­tăţii Făgăraşului, am rugat pe d. ma­­ior-invalid Gh. D. Alexandrescu, di­rectorul unei bănci şi om de Li­tere, care s’a ocupat cu restabilirea acestei fapt istoric — să ne expună cele constatate­­ de D-sa. Iată ce ne-a spus d. maior Alexan­drescu: — „Datele ce am putut culege, cu privire la istoricul castelului Făgăraş, — sunt de o importanţă destul d­e mare şi mă bucur că am prilejul să le comunic şi cititorilor Dvs. Ţin să vă afirm mai intâiu, că, am putut găsi o serie de date preţioase din cele pe cari vi le vom comunica şi într’o amănunţită monografie a bi­­sericelor şcoalelor şi reuniunelor ro­m. GH. D- ALEXANDRESCU mâne din Făgăraş, scrisă în 1913 de parohul ortodox român d. Aron Ni­­colau din acest oraş. ZIDIREA ŞI TRECUTUL Castelul Făgărașului, a fost zidit în anul 15­0 după Cristos pe timpul domniei împăratului roman Augustus. Călugării franciscani, cari au trăit in orașul nostru pe la 1776 spun în cronicile lor că, în anul 104 împăra­tul Traian l’a dărâmat în parte în urma unui războiu, iar în anul 207 a fost refăcut de Claudius, pent­r ca odată cu năvălirea hunilor din anul 376, să fie dărâmat din nou. După o mie de ani Ladislau Apor l-a refăcut a doua oară, în anul 1310, dându-i numele de „Fogaras”. In anul 1342 cetatea a fost întă­rită de regele Ungariei Ludovic cel Mare, iar la 1625 Gavriel Bethlen, i-a schimbat forma. ÎNTĂRIREA CETĂȚII In urma numeroaselor bătălii ce se dădeau în junii acestei cetăți, prin­cipele Gheorghiu Rakoczy, a pus să se facă în jurul ei, şanţuri largi de 45—75 metri şi adânci de 5 m. In anul 1664 cetatea fiind înconjurată de turci, s’au umplut şanţurile cu apă, — fiind prevăzute cu un canal se­cret de alimentare şi duşmanii au suferit o grea înfrângere. Câştigând această luptă, după cum ne spune monografia suscitată — „Mi­hail Apafii, a nobilat pe Honorabilis ilaanis Popa, Pastoris Ecclesia­ Vala­ch­ae şi pe feciorii ei Ioanem” Am mai putut afla cu ajutorul hri­­soavelor şi monografiilor, că Radu Ne­gru şi-a făcut pe la 1215 o reşe­dinţă de iarnă în interiorul acestei cetăţi, cu care ocazie a zierit şi o biserică. DESCOPERIRILE FĂCUTE Intre susţinerea acestei afirmaţiuni a intervenit descoperirea printre ruine a unei cădelniţe, o uşiţă de altar şi un dărabt de patrafir. Odată cu refacerea cetăţii după un războiu cu turcii, Gavriel Bethlen, a pus să se zidească aci o biserică ro­m­­amo-catolică precum şi o şcoală. Urmele bisericii şi un clopot spart, există şi astăzi. Oraşul Făgăraş, a început să se clă­­dească în jurul castelului încă de la prima lui zidire din anul 15 dupe Hristos. Dieta Transilvaniei din 1626, a în­scris castelul cu toate bunurile lui, ca zestre principesei Catharina Brande­­burgica, soţia principelui Gavriel Beth­len, la 1634 a trecut în proprietatea principelui Gheorghiu şi a soţiei sale Suzana iar în anul 1663 a devenit proprietatea principesei Ana Bornei misa. CUM A DEVENIT CASA LUI MIHAI­ VITEAZUL Cea mai importantă fază din istoria acestui castel, a fost pe la anul 1601, când se ştie lecţia ce a dat Mihai Viteazul lui Sigismund Batorg, dis­­trugându-i armata şi ocupând Ardea­lul. Domniţa şi copii lui Mihai Viteazul, ca să nu-l împiedice în acţiunea sa pentru cucerirea restului de pământ strămoşesc şi-au ales ca locuinţă a­­cest castel. Nefericita familie a lui Mihai Vi­teazul, a avut durerea să primească aci vestea­ decapitării mişeleşti a vi­teazului domn. După trecerea acestor evenimente, castelul a luat numele de: „Casa lui Mihai Viteazul”. Lângă uriaşele ziduri sunt şi as­tăzi urmele temniţelor din timpul in­chiziţiei, în care predomina „fecioa­ra de fier” care se afla şi astăzi zi­dită într’o parte a castelului. Pământul de sub această fortăreaţă, este străbătut de un mare canal, se­cret cu două ramificaţii: una spre ră­sărit la Mândra iar cealaltă spre apus la Beclean, pe unde puteau eşi ostaşii din cetate în timpul asediului. RUINAREA Odată cu amănuntele ce v’am rela­tat mai sus, am putut afla şi altele de o importanţă secundară, dar cari, ar servi mult şi istoricii ai noştri. Starea actuală a acestui important castel istoric, este cât se poate de rea. Ungurii, în ultimii ani de ocupaţie şi-au bătut joc de acest edificiu, în­­gropându-l în fiecare an cu câte un strat de pământ, pentru a amenaja un loc de plimbare, iar în interiorul celor 102 încăperi, au introdus armata, prefăcând totul în ruine. Pe cât ştiu există în ţara noastră un comitet al monumentelor istorice şi cred că, dacă ungurii n’au avut nici un interes­­ să păstreze acest mo­nument, noi trebue să ne ocupăm cât mai mult cel puţin pentru buna lui întreţinere. PETCAN lui „Zacharia” Pagina S-n BUNE ŞI RELE Skaetch-ul zilei Un funcţionar slab, palid, cu ochii neliniştiţi, cu părul vălvoiu, intră hotărât în cabinetul minis­trului. — Ce este domnule ? Am dat ordin să nu mă deranjeze nimeni. Spune repede ce vrei... — Domnule ministru, vă rog să mă iertaţi, că am îndrăznit... D-voas­tră aveţi o inimă de aur. — (îmblânzit) Lasă asta, spune ce vrei... — Sunteţi ca şi părintele nostru... — (binevoitor) Spune, ce vrei... — D-voastră aţi spus eri, după ce ne-aţi chemat şi ne-aţi vorbit de furtul de la Monitorul Oficial, că ci­ne are ceva pe inimă să vină să vă spună limpede, pentru ca să luaţi măsuri, să puteţi îndrepta lucrurile, înainte ca scandalul să devină pu­blic. — (sever) Ai furat ? — Eu?... Verească-mă Dumnezeu!.. Eu, domnule ministru, un ban nu iau... Să mă pici cu ceară... Un tim­bru, dacă-mi trebue, îl cumpăr.. Cei­lalţi, văd, că-l iau de pe petiţii, da eu, nu. — Cine, bine... ce vrei ? — Domnule ministru, d’aia am venit, la d-voastră, ca să vă spun, că eu mi-am făcut totdeauna datoria, insă nevasta, care e neam, de boer, mă­ certa într’una şi mă făcea prost, dobitoc, gogoman, că toţi au avere şi mi-au luat înainte... Dela o vreme, ca s’o împac, m’a pus dracu să cum­păr decoraţia asta şi s’o port la bu­tonieră... Da eu nu sunt nimic... Nae, prieten cu mine şi vecinul nostru, fecior de popă, o poartă de cavaler şi nevestii nu-i mai tace gura, toată ziua mi-l dă de exemplu, şi nu poate să sufere pe nevasta lui, că de când a­ fost decorat, ce-i drept, i-a crescut nasul... Da eu, fi­i asigurat, dacă mă iertaţi, plec din oraş. Numai tot ce vă rog, este ca să mă mutaţi, să nu afle colegii. — Ce grad ai ? — Şef de birou. — Te fac director. — Pe mine ? — Ce decoraţie purtai? — Coroana României, nu de ofiţer. — Am să te fac comandor. — Pe mine ? — Eşti primul funcţionar care nu te-ai acuzat de furt... Şase au defilat pe dinaintea mea de azi dimineaţă... Cum te chiamă ? — Popescu. — Continuă să porţi decoraţia. Am, să ţi-o dau oficial şi am să cer pentru d-ta şi „Serviciul credin­cios“. — II port de mult. — Atunci Bene-merend­. — Și p’ăla îl am.. — Ce nu ești zdravăn? — Sunt împăratul Japoniei... GH. BRAESCU gradul a­l Citiji: Revista „PARDON“

Next