Dimineaţa, aprilie 1928 (Anul 24, nr. 7658-7683)
1928-04-01 / nr. 7658
Duminică 1 Aprilie lesz SUB OCHII FEMEII TRIUMFUL FEMEII SIMPLEO MICĂ EPISTOLĂ CĂTRE D. MINISTRU LAPEDATU... Ce faceţi cu actorii Teatrului Naţional? Deşi vreme îndelungată am fost un „meseriaş al scenei“ şi deci direct oblăduit de ministrul artelor, nu am plăcerea să vă cunosc personal, d-le Lapedatu. Ceva mai mult, deşi am jucat chiar în teatre pe cari ministerul le subvenţiona, cred că nici dv. n'aţi avut... (hai să îndrăsnesc) plăcerea, să mă vedeţi jucând. Căci nu miamintesc să vă fi văzut măcar o singură dată într’o sală de spectacol.Mărturisesc însă sincer că nu mă aşteptam ca dezinteresarea d-voastră de tot ce este artă să meargă până acolo încât să îmbrace formele unei prigoniri. Intr’adevăr, mi-a fost dat în mai multe rânduri să constat că sunteţi mai vitreg faţă de artişti, decât însăşi vitregia soartei lor. Astfel, am relevat la timp cazul actorilor de la Teatrul Naţional din Bucureşti, cari au fost nevoiţi să intervie direct la primul ministru, cerându-i sprijinul pentru acordarea unui spor, absolut necesar, al salariilor actuale. Şi Dumnezeu ştie! numai iubitor al actorilor nu pare a fi d. Vintilă Brătianu... Totuş, d-sa a intervenit pe lângă ministrul artelor şi acesta a fost nevoit să promită o urcare a lefurilor. A promite e una şi a te ţine de cuvânt e alta. Deci, conform aşteptărilor dv. d-le Lapedatu nu v-aţi îndeplinit făgăduiala şi astăzi, secietarii din Bucureşti, cutreeră din nou culoarele ministerului, bătând la toate uşile şi aşteptând ca una din ele cel puţin, să li se deschidă... Secietarii din Bucureşti însă, au un mare avantaj: stau în Bucureşti. Vă închipuiţi însă uşor ce e pe capul actorilor din provincie, când au nevoe de d. ministru. Astfel, patru foşti colegi ai mei, distinşi secietari ai Teatrului Naţional din Chişinău, au venit să-mi povestească cum de aproape o săptămână sosiţi în Bucureşti — ca delegaţi ai întregului personal artistic din Chişinău — nu au reuşit încă să dea ochi cu ministrul artelor. Chestiuni foarte grave frământă desigur mintea şi sufletul dv., d-le Lapedatul art. 45 din legea cultelor, întrunirea de la Alba-Iulia, şefia dv. din Ardeal, căderea guvernului, etc., etc. Să fiţi însă atât de prins Încât să nu puteţi să primiţi, nici măcar pentru un sfert de oră, patru secietari ai unui teatru Naţional cari vin în delegaţie? Sau poate d-le Lapedatu — aveţi motive speciale ca să nu primiţi delegaţia? Poate că, informat de scopul venirei ei în Bucureşti, preferaţi să nu o Întâlniţi? Sau poate — şi de ce nu? — alţii au manevrat în acest sens şi dv. habar n’aveţi de sosirea secietarilor? In acest caz vă voi face un mic serviciu, d-le Lapedatu, incunoştiinţându-vă — pe această cale — de doleanţele celor din Chişinău. * Afacerea e foarte simplă. La Chişinău, d-le ministru, există o clădire veche, incomodă şi insalubră, care se numeşte Teatrul Naţional. Are o sală, o scenă, nişte decoruri şi chiar vreo trei cabinete. Mai posedă un director şi 38 de actori şi actriţe. Situaţia azi e disperată. Teatrul stă dărăpănat, directorul încurcat, iar personalul artistici, nemâncat! Da, d-le Lapedatu, ne-mân-cat! Pentru că, in afară de faptul că lefurile sunt de mizerie (cea mai urcată, societar cl. I: 13.600 lei în mână!), mai au şi un cusur: nu se pot plăti. Şi nu se pot plăti, pentru că nu e de unde. Să vedeţi de ce. (Tot v-am prins d-le ministru să profităm deci de ocazie şi să vă explicăm câteva lucruri...) Bugetul prevede la rubrica salariului întregului personal artistic, technic, administrativ, etc., 560.000 lunar din octombrie până în Iulie şi de 510.000 în celelalte luni. Iar la venituri, în afară de reţete şi vă atrag respectuos atenţia d-le ministru al teatrelor că „reţetele“ teatrelor, şi în special ale teatrelor din provincie, sunt mai scăzute decât popularitatea partidului liberal), în afară de reţete, zic, bugetul mai cuprindea o subvenţie de 4.500.000 lei anual din partea ministerului pe care-l conduceţi (sper că ştiţi asta) precum şi lei 1.500.000, cota parte care s-a atribuit Teatrului Naţional din Chişinău, din „taxele pe spectacole“. Bazată pe aceste „intrări“, direcţia Naţionalului din Chişinău a întocmit bugetul general. Stagiunea s-a deschis. Şi cum se simţea nevoe de parale, direcţia teatrului adresează două rapoarte ministerului pe care dv. 11 conduceţi, cerând cota parte din taxele pe spectacole, pe lunile Ianuarie şi Februarie. Cu No. 5119 din 29 Februarie 1928, ministerul dv. răspunde la Chişinău următoarele: Domnule director, Treferindu-ne la rapoartele dv. No. 53 şi Si din 1928, avem onoare a vă încunoştiinţa că ministerul a aprobat să vi se ordonanţeze suma de lei 250.000 două sute cinci seci de mii, cota cuvenită acelui teatru pe lunile Ianuarie şi Februarie a. c., din fondul de lei 1.500.000 ce vi s'a atribuit în a. c. din taxele pe spectacole. In acest scop s'a intervenit la ministerul de finanţe cu adresa No. 5119 din 1928 să vi se ordonanţeze suma de mai sus. p. Director (ss)" C. Negoescu. Şeful serviciului, (ss) Indescifrabil. Vra să zică, la 29 Februarie, subalternii dv. anunţă în mod oficial pe cei dela Chişinău să-şi ridice cota parte de 250.000 lei pe două luni din cei 1.500.000 lei taxele pe spectacole, şi notaţi: 250.000 pe două luni, fac tocmai 1.500.000 lei pe un an. (6 X 250.000 ) 1.500.000. Ce se întâmplă însă? Se întâmplă că în Chişinău, în afară de Teatrul Naţional, mai sunt şi partizani politici de cari un ministru e dator să se ocupe. Şi astfel, trei săptămâni mai târziu, subalternii dv. d-le ministru, expediază o a doua adresă Teatrului din Chişinău. Poartă No. 2742 din 21 Martie 1928 şi glăsueşte: Domnule director, Avem onoare a vă înapoia bxigetul acelui teatru pe exerciţiul 1928, rugându-vă să binevoiţi a dispune să fie refăcut, contându-se pe următoarele sume dela minister: 4.500.000 subvenţie şi 500.000 DELA TAXE PE SPECTACOLE. Bugetul refăcut îl veţi înainta ministerului de urgenta spre aprobare. p. ministru, (ss) Ştef. Popescu, p. director general, (ss) Indescifrabil Aţi înţeles? 500.000 taxe pe spectacolel Şi restul până la 1.500.000, unde a dispărut d-le Lapedatu? Cum se poate, după ce acorzi 1.500.009, după ce teatrul îşi face bugetul în consecinţă, după stagiunea e nu numai începută, dar chiar pe sfârşite şi actorii neplătiţi, să vie acum ministerul şi să ceară refacerea bugetului, adică înghiţirea unui hap de un milion? * Aceste lucruri vroiau să vi le povestească cei patru secietari de la Chişinău. Aceste, şi multe altele, tot atât de interesante. Acum insă că ştiţi despre ce e vorba, nu mă îndoesc, d-le Lapedatu, că veţi face tot posibilul să staţi de vorbă cu foştii mei camarazi. E datoria dv. de ministru al artiştilor s’o faceţi. Dacă totuşi multiplele dv. ocupaţiuni nu vă vor îngădui nici de astă dată să staţi de vorbă cu camarazii mei imi voi permite, d-le ministru, să vă povestesc eu mai departe cum stă chestia de la Chișinău. Vă voi povesti lucruri atât de interesante încât să nu vă pară rău de timpul ce vi-l voi răpi. Vă asigur că nu o să vă pară rău. Zău că nu! IONEL ȚÂRANU ............ O cititoare îmi scrie: „Am cel mai mare respect pentru femeile intelectuale. Femeile care au reuşit să practice o profesie masculină până mai eri, îmi par nişte fiinţe minunate, superioare, cu care nici nu îndrăznesc să mă compar. „întrucât mă priveşte, sunt o fiinţă simplă, fără nici o cultură, copil de oameni săraci lipiţi, care dela vârsta de treisprezece ani m’au dat ucenică la o croitorie. Nu vă mai spun prin câte am trecut, mizerii, suferinţe, aventuri trista ce m'au făcut ca la un moment dat să ajung menajeră într’o casă bogată. „Azi sunt doamnă, locuesc o casăsplendidă, am cinci servitori şi privind acum pe fereastra elegantului meu budoar, văd oprit dinaintea casei, aşteptându-mă automobilul meu. „Cum de am ajuns aici ? Ei bine, asta vreau s’o povestesc cititorilor dv., pentru că vreau să se ştie, că femeile intelectuale, oricât de distinse şi îndemânatece sunt, nu plac tuturor bărbaţilor. „In casa în care intrasem — silită de mizerie, după ocupaţie — ca menajeră, era unicul fiu al bogaţilor mei patroni, un intelectual desăvârşit, care şi-a făcut un nume într’o anumită ramură în ţara noastră, un om voiajat, frumos, rafinat şi în vârstă de patruzeci de ani. „La început nu-mi da nici o atenţie şi eu ca să nu indispun pe bunii mei patroni, eram cât se poate de serioasă. Dar îl înconjuram de mici atenţii delicate, şi să ştiţi că bărbaţilor le place foarte mult să vadă că cineva se ocupă de ei şi-i câştigi mai uşor prin atenţii mici, decât prin gesturi mari de pasiune. „Mai târziu observai că începuse să mă privească le furiş şi cum el era pentru mine cel mai frumos om din lume şi cel mai vrednic de a fi iubit, îmi îngrijeam ţinuta fără să recurg la vreun artificiu, numai prin ordine şi curăţenie minuţioasă. După câtăva vreme începu să stea de vorbă cu mine simplu şi prieteneşte şi eu fără să mă sfiesc, îi spuneam gândurile mele, simple ca şi mine, dar sincere şi cu judecată. „îmi spuse cât e de sătul de lumea aşa zisă mare, în care nu găseşti decât vanitate şi flecăreală, cât e de plictisit de femeile pretinse intelectuale, care sunt arogante, pretenţioase, pedante şi fără farmec. îmi spuse că nu s'a însurat până la vârsta asta, pentrucă n’a găsit un suflet candid, curat, simplu fără viţii, fără complicaţii, o femee care să fie tot pentru el in sufletul căreia să nu încapă nimic decât dragostea pentru dânsul şi grija de recopil, avea nevoe să fie iubit, ocrotit ficirea lui. „Acest om trăit, acest intelectual rafinat, avea în fond un suflet de şi răsfăţat, ca un copil!! „I-am deschis şi eu sufletul meu necăjit, care până atunci fusese mereu lovit şi nebăgat în seamă, dar care închidea comori de iubire şi o frăgezime rămasă întreagă. Căci lupta mea grea cu viaţa şi necazurile nici nu avusesem vreme să mă ţin de aventuri. Iubisem vag, odată, dar nu fusesem înţeleasă, nici iubită. Cât despre nevinovăţia mea... Întocmai ca biata Kaate, a cărei tristă poveste am citit-o acum, fusesem siluită de unul din patronii mei, într’o Duminică când toată lumea era plecată de la atelier, afară de mine. „Aceste suferinţe naive, aceste dureri umile şi simple, — mişcară inima marelui meu prieten. El începu să mă iubească. El! Pe mine, o biată fată incultă, săracă, nu prea frumoasă! „Ne-am iubit, cum lumea de azi nu mai ştie să iubească, îmi luase o căsuţă, din care am ştiut să fac un cuib de fericire simplă şi adevărată. Ştiai să fiu pentru el, ceea ce voia: o fiinţă a lui şi numai a lui, care să nu ştie de lume, care să trăiască cum voia el, într’o căsuţă care să fie refugiul, sihăstria lui de iubire! „Bătrânul lui tată muri; atunci el ceru mamei lui să mă primească de noră. Buna femee acceptă, căci fiul ei îi spusese că sunt toată fericirea lui. Şi azi sunt eu stăpână în splendida casă în care am intrat umilă. Dar nu asta mă încântă, nu bogăţia, automobilul şi rochiile luxoase, ci inima lui, a acestui om admirabil, asupra căruia abia îndrăzneam să ridic ochii! „Şi acum vă rog, scumpă doamnă, spuneţi tuturor femeilor că nu toţi bărbaţii iubesc intelectualele, că foarte mulţi dintre ei, apreciază la femei mai degrabă calităţile de inimă, simplitatea, o graţie modestă, bunătatea şi chiar solidele calităţi menajere“. Cazul corespondenţei mele, mi-a reamintit de cartea în care Jean-Marie-Carré vorbeşte de viaţa marelui Goethe. Genialul poet, care mai era şi im curtean rafinat, ministru al ducelui de Saxa-Weimar, rector al universităţii din Yena-Weimar, s’a îndrăgostit la patruzeci de ani, de o fată simplă, aproape ţărancă, frumoasa Christiana Vulpius. Cu toate asalturile damelor dela Curte, cu toate propunerile de căsătorie — căci cine n’ar fi vrut să ia de bărbat pe frumosul şi gloriosul autor al lui Werther? Goethe trăi până la moartea ei, cu Christiana. După optsprezece ani de convieţuire, el îi dădu numele lui! Şi sunt alţi mulţi, care au preferat unirea cu o femee simplă şi devotată, tovărăşiei unei femei inteligente, dar pretenţioase şi pedante. LUCREZZIA KAR. O căsnicie fericită e zdruncinată în temeliile ei prin moartea subită a unui din parteneri: soţia. Soţul inconsolabil o plânge, caută alinare în voiajuri, în distracţii, în muncă, zadarnic! Imaginea celei dispărute îl urmăreşte într’una, şade ceasuri întregi în faţa portretului iubitei, adâncit în reverie melancolică. Până când într’o zi, o sugativă, un petec de hârtie mâzgălită cu aparenţa atât de inofensivă, face din soţul inconsolabil un soţ ultragiat, care crede că-şi poate reabilita cinstea conjugală ultragiată, cerând amantului răposatei neveste o despăgubire bănească. ~ Ce imbold straniu l-o fi îndemnat să cerceteze cu oglinda slovele indescifrabile de pe sugativă? Şi cât de şubredă trebue să-i fi fost încrederea in virtutea soţiei, dacă de pe urma unui simplu nume descifrat pe sugativă, i s’a infiltrat bănuiala în suflet, şi a procedat la efracţia sertarelor celei răposate. Faptul, că cercetările mai mult sau mai puţin cavalereşti i-au confirmat bănuielile, nu au însemnătate din acest punct de vedere Constatăm un lucru: Un soţ îşi adoră nevasta, pierderea ei îi pricinueşte o durere profundă, a dus cu ea o căsnicie fericită ani de zile, şi totuşi, la prima ocazie vipera neîncrederei îşi arată colţii.Desigur însă, că nu această ocazie a fost cea dintâi. Omul gelos şi bănuitor din fire se trădează întotdeauna. Şi cine ştie dacă această bănuială la început nemeritată — n’a fost cauza, pentru care soţia şi-a înşelat soţul. — Dacă tot mă bănueşte, cel puţin să nu fie fără motiv, e raţionamentul multor femei, persecutate de gelozia nemotivată a soţului. Totuşi soţii Clapsey trăiau fericiţi laolaltă, bărbatul nu ştia nimic de existenţa celui de-al treilea. Soţia moare, bărbatul descopere cu ani în urmă, că-l înşelase. Sunt fel de fel de metode de a reacţiona la o astfel de descoperire. Un om cu adevărat om, adică o minte lucidă şi un suflet generos şi-ar zice: Cât timp a fost în viaţă soţia mea, m’a făcut fericit. Pentru aceasta îi păstrez o amintire recunoscătoare. L-a făcut fericit și pe altul? A fost secretul ei, pe care l-am aflat doar printr-o întâmplare, e deci inexistent, cu atât mai mult, cu cât, fericind pe un al treilea, nu mi-a răpit mie nimic. Bărbatul «ofensat în vanitatea lui și în drepturile sale de posesor, ar smulge imaginea iubitei din sufletul său pentru totdeauna și s’ar rușina de timpul în care o îndrăgea, căci, după părerea lui, nu era vrednică de aceasta dragoste. Cavalerul însetat de răzbunare ar provoca la duel pe amant Dar industriașul englez alege calea cea mai practică. Un colonel i-a sedus nevasta (sau poate a fost sedus el, cine o poate spune, de vreme ce, cei morţi tac şi cei vii mint). E cam mult de atunci, dar n’are a face- Adulterul e adulter, zice avocatul. Şi onoarea fabricantului trebue reabilitată. Cum? Foarte simplu. Plăteşti 5.000 de funzi şi atunci admit că nu s’a întâmplat nimic între voi şi păstrez neştirbită memoria soţiei mele, iar d-tale îţi strâng mâna la club. Nu vroim câtuşi de puţin să apărăm adulterul. Dar faţă de un soţ cu o astfel de mentalitate, găsim soţiei circumstanţe foarte atenuante. —■ rnm■"I ..... E, HARGHITA Noua armată sovietică . Un regiment de femei in marș. DimNCKTA Citiţi „Adevĕrul Literar“ la 1 Aprilie are loc prima tragere de amortizare a poliţelor de asigurare pentru suma de Lei 20.000, ce acordăm abonaţilor noştri. Oricine se va abona la ziarul „Dimineaţa“ pe un an, pe 6 luni sau pe 3 luni, primeşte gratuit de la Societatea „STEAUA ROMÂNIEI", o poliţă de asigurare asupra vieţii IlflA cu Prima contra accidentelor pentru suma de Lei km 3mW va rată complect achitată. Prima tragere la sorţi va avea loc la 5 Aprilie a. c. La această tragere iau parte numai abonaţii ziarului „Dimineaţa“, astfel că este sigur că una din poliţele emise sau ce se vor mai elibera până la această dată, va fi amortizată. Poliţa eşită la sorţi pentru amortizare se achită imediat de către Societatea „Steaua României11, cu întreaga sumă asigurată de Lei aWiWwWAceastă poliţă constituie cea mai avantagioasă asigurare asupra vieţii şi contra accidentelor şi dă drept posesorului să participe la amortizările lunare, aşa că poate primi în caz de amortizare, imediat întreaga sumă asigurată de Lei aoooo. Abonaţii cari vor să beneficieze şi mai departe de avantagiile asigurării, vor avea facultatea de a o face, punându-se in legătură directă cu Societatea ,,Steaua României“ la sediul ei din Bucureşti, B-dul Elisabeta No. 10 Toţi abonaţii ziarului DIMINEAŢA pt nn primesc în mod gratuit şi o OBLIGAŢIUNE a Comunei Bucureşti în valoare de lei una sută, cu care vor lua parte la tragerea premiilor în valoare de mai multe MILIOANE de lei, la I Mai şi I Sept. a. c. şi la Ianuarie, Mai şi Iulie, ALE FIECĂRUI AN. Costul abonamentului rămâne neschimbat: Lei ZSO pe un an, Lei 300 pe 6 luni şi Lei 300 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni şi se achită la administraţia ziarului nostru, Bucureşti, Str. Sărindar No. 7—11, sau prin mandat poştal. De aceste avantaje se bucura toţi aceia cari se vor abona la ziarul „Dimineaţa" până la 1 Mai a. c. „Nu pot să vă arestez... treceţi mâine“ PARIS, „Le Journal” anunţă din Nizza: d. Leon Destréo, însoţit de un avocat, s-a prezentat la judecătorul de instrucţie, d. Bourrichon, declarându-i că, fiind acuzat de a fi vândut baronului Ciccolini, un automobil ce fusese împrumutat de la un hotelier, d-sa se constitue prizonier pentru a se apăra mai bine. Judecătorul de instrucție puse mâna pe telefon și ceru jandarmilor să vie să procedeze la arestarea d-lui Destrée. Dar jandarmeria nu răspunse. — Nu pot să vă arestez eu însumi, a declarat atunci judecătorul de instrucţie, foarte perplex: nu sunt jandarmi, treceţi mâine. D. Destrée a trebuit deci să rămâe în libertate, din lipsă ele jandarmi. Sunt desigur mulţi inculpaţi cari ar fi fost fericiţi să poată face la fel. . ............... --------- - r Cronica cinematografică Fata din popor Un titlu ce poate nu spune nimic dacă n’am căuta ce înseamnă dincolo de ceea ce se vede. O fată din popor, nu este simpla expresie a unui fapt. O fată din popor, așa cum se prezintă cazul nostru, iese din comun, ca să se statornicească alături de un prinţ, care o iubeşte, care îi cere mâna în mod serios. Povestea aceasta, evoacă vremea magnifică a împărătesei Maria Thereza, epocă de dragoste, stimulată chiar de graţia imperială a femeiei încoronate. Ca în epoca de aur a Caterinei cea mare a Rusiei când dragostea era la loc de cinste, aşa cum se cuvine, atunci când o femeie se odihneşte pe tron! Fata din popor, este filmul ce reprezintă tocmai, (în acea vreme a împărătesei austriace, protectoare a dragostei, deşi magistraţi speciali, vegheau ca bunele moravuri să nu fie lezate), chemarea inimii unui prinţ de sânge, fiu al împărătesii Maria Thereza, pentru o simplă, biată fată din popor. Şi fiindcă povestea veche e mereu nouă şi se repetă aidoma tuturor întâmplărilor de dragoste, de ce n'am recunoaşte ca veridică faimoasa frază a lui Voltaire, că în toate timpurile, oamenii au fost aceiaşi. Şi dacă dictonul se aplică tuturor oamenilor, de ce nu s’ar aplica şi prinţilor, inşi în care omenescul apare mai concentrat. Un astfel de film, include, cu drept cuvânt nu numai scenele simple în care fata din popor trăeşte, ca fată săracă, ci şi acele somptuoase grandioase în luxul lor, aşa cum se cuvine la o curte împărătească. Atmosfera secolului al XVIII-lea, acea atmosferă de graţie, de poezie, de rafinament, este evocată cu pricepere, cu îndemânare. Apar oamenii aşa cum vremea de atunci i-a avut şi câteodată, urmărind pe ecran agreabila povestire, asemeni susurului unei ape, în munţi, uităm de chipurile cunoscute ale artiştilor, ca să ne trezim tovarăşi cu suferinţele, cu plăcerile, cu dragostele (în fine cu tot ce face legătura dintre oameni) a celor ce pe pânză albă, se mişcă, trăiesc o viaţă neînsufleţită şi de scurtă durată. Doar amintirea spectatorilor mai reţine frumuseţea scenelor, ce de pe ecran, dispar cu uimitoare repeziciune. Şi astfel viaţa lor nu durează decât l’espace d’un éclair. Frumoasa povestire, emoţionantă, este evocată cu prestanţă de actorul ce ştie purta uniforma ca putini anii: Harry Liedtke, Xenia Desrd, femeie cu atracţii fizice, bu, nă interpretă. Livio Pavanelli, sunficient cunoscut la noi şi Herman Picha complectează un ansamblu, ce trăieşte prin omogenitate. Fotografiile prinse clar, închid peisagii minunate, interioare, unele somptuoase, altele pitorești. In general un film ce va atrage spectatorii si-i va amuza,. MÉNALQUE O SCENA DIN FILMUL „FATA DIN POPOR" Don Juan Aseară, în faţa, unui public distins şi numeros, s-a prezentat, simultan, în sălile Capitol şi Lipscani marele film al anului: Don Juan. Evocarea celui mai iubit om din umanitate, cel care a căutat în nebuneasca-i goană, doar dragostea şi nu femeea, a fost încredinţată lui John Barrymore. O apariţie de acest gen, crează spectatorilor o plăcere ce se prelungeşte dincolo de spectacol, căci imaginea perfect armonioasă a marelui actor, rămâne în noi, ca un ecou. Sunt însă clipe când imaginea din primul plan, pe ecran, ne arată 1Barrymore, mare actor, scenele in care figura capătă o mască diavolească, tranziţie spre o altă stare sufletească, în care bunătatea se zugrăveşte pe figură, sunt extrem de bine evocate. Acţiunea se desfăşoară interesantă tot, timpul, într’un decor de o bogăţie remarcabilă. Palatul somptuos, scenele de dans, cu baletiste şi satiri înconjurând pe Bacchus, evoacă vremea vieţii petrecută între vin, dans şi femee, aşa cum se obişnuia la marile curţi regeşti. Este Taylor, o diabolică frumuseţe, Mary Astor, apariţie îngerească, Warner Oakland şi ceilalţi adaugă admirabilului film, frumusețea, unei interpretări superioare. Don Juan este un film ce va face serie. M. ŞTIRI Clarlie Chaplin ale cărui succese în ultima vreme au fost puţin întunecate de dificultăţile domestice, va adapta pentru ecran Divina Comedie. lată o realizare, ce am ţine s’o vedem sub aspectul ei comic. Ar fi o consolare pentru acei ce-şi pregătesc, aici, drumul spre Infern. — Un film de mare succes, francez de origină, va fi Le retour, cu Maxudian și mica Clo-Clo. _ — Lya de la varieté, este ultimul film în care apare Lya de Putti, pe care de multă vreme n’am mai revăzut-o. — Se aşteaptă cu nerăbdare, apariţia filmului Potasch şi Perlmutteer la noi, după ce a cunoscut, în străinătate, un interesant succes. O comedie de salon ce poate să placă tuturor. — Intre atâtea filme de dragoste de adulter, de distracţie, apariţia unui film, a cărui acţiune să se petreacă în aer liber, ar fi de dorit. Remarcabil în această direcţie, filmul Fiul câmpiilor, cu William S. Hart, supranumit Rio-Jim, unul din cei mai mari artiști ai Americii.De la Frank Keenan, n’am mai revăzut o figură ca aceea a lui William S. Hart. — Marele succes de librărie Charlotte etwas vernecht, a fost adaptat pentru ecran. Filmul se va numi scurt Charlotte și va fi interpretat de Lya de Putty care are o interesantă creaţie, Livio Pavanelli şi André Mattoni. Renumitul regizor Kirsanoff, a cărui soţie Nadia Sibirskaia este o mare artistă, a realizat un film despre care străinătatea a vorbit mult în ultima vreme. Filmul se numeşte Fără adăpost şi este o impresionanta evocare a unei părţi din viaţa pariziană. Una din cele mai puternicei companii engleze refăcută în urma încurajării acordată de guvernul britanic prin contingentarea filmelor străine, a stabilit legături cu vechea casă Dorian-Film. Este un mare succes, pe care-1 înregistrăm cu satisfacţie. In acest fel, piaţa, noastră va fi mai variată prin apariţia filmului britanic.. , Pagina 3-at