Dimineaţa, aprilie 1928 (Anul 24, nr. 7658-7683)

1928-04-01 / nr. 7658

Duminică 1 Aprilie lesz SUB OCHII FEMEII TRIUMFUL FEMEII SIMPLEO MICĂ EPISTOLĂ CĂTRE D. MINISTRU LAPEDATU... Ce faceţi cu actorii Teatrului Naţional? Deşi vreme îndelungată am fost un „meseriaş al scenei“ şi deci di­rect oblăduit de ministrul artelor, nu am plăcerea să vă cunosc personal, d-le Lapedatu. Ceva mai mult, deşi am jucat chiar în teatre pe cari ministerul le subvenţiona, cred că nici dv. n'aţi a­­vut... (hai să îndrăsnesc) plăcerea, să mă vedeţi jucând. Căci nu mi­­amintesc să vă fi văzut măcar o singură dată într’o sală de specta­col.Mărturisesc însă sincer că nu mă aşteptam ca dezinteresarea d-voastră de tot ce este artă să meargă până acolo încât să îmbrace formele unei prigoniri. Intr’adevăr, mi-a fost dat în mai multe rânduri să constat că sunteţi mai vitreg faţă de artişti, decât în­săşi vitregia soartei lor. Astfel, am relevat la timp cazul actorilor de la Teatrul Naţional din Bucureşti, cari au fost nevoiţi să intervie direct la primul ministru, cerându-i sprijinul pentru acordarea unui spor, absolut necesar, al sa­lariilor actuale. Şi Dumnezeu ştie! numai iubitor al actorilor nu pare a fi d. Vintilă Brătianu... Totuş, d-sa a intervenit pe lângă ministrul arte­lor şi acesta a fost nevoit să promită o urcare a lefurilor. A promite e una şi a te ţine de cuvânt e alta. Deci, conform aştep­tărilor dv. d-le Lapedatu nu v-aţi îndeplinit făgăduiala şi astăzi, se­cietarii din Bucureşti, cutreeră din nou culoarele ministerului, bătând la toate uşile şi aşteptând ca una din ele cel puţin, să li se deschidă... Secietarii din Bucureşti însă, au un mare avantaj: stau în Bucureşti. Vă închipuiţi însă uşor ce e pe ca­pul actorilor din provincie, când au nevoe de d. ministru. Astfel, patru foşti colegi ai mei, distinşi secietari ai Teatrului Naţio­nal din Chişinău, au venit să-mi po­vestească cum de aproape o săptă­mână sosiţi în Bucureşti — ca dele­gaţi ai întregului personal artistic din Chişinău — nu au reuşit încă să dea ochi cu ministrul artelor. Chestiuni foarte grave frământă desigur mintea şi sufletul dv., d-le Lapedatul art. 45 din legea cultelor, întrunirea de la Alba-Iulia, şefia dv. din Ardeal, căderea guvernului, etc., etc. Să fiţi însă atât de prins În­cât să nu puteţi să primiţi, nici mă­car pentru un sfert de oră, patru secietari ai unui teatru Naţional cari vin în delegaţie? Sau poate d-le Lapedatu — aveţi motive speciale ca să nu primiţi de­legaţia? Poate că, informat de scopul venirei ei în Bucureşti, preferaţi să nu o Întâlniţi? Sau poate — şi de ce nu? — alţii au manevrat în a­­cest sens şi dv. habar n’aveţi de sosirea secietarilor? In acest caz vă voi face un mic ser­viciu, d-le Lapedatu, incunoştiinţân­­du-vă — pe această cale — de dole­anţele celor din Chişinău. * Afacerea e foarte simplă. La Chi­şinău, d-le ministru, există o clădire veche, incomodă şi insalubră, care se numeşte Teatrul Naţional. Are o sală, o scenă, nişte decoruri şi chiar vreo trei cabinete. Mai posedă un director şi 38 de actori şi actriţe. Situaţia azi e disperată. Teatrul stă dărăpănat, directorul încurcat, iar personalul artistici­, nemâncat! Da, d-le Lapedatu, ne-m­ân­-cat! Pen­tru că, in afară de faptul că lefurile sunt de mizerie (cea mai urcată, so­cietar cl. I: 13.600 lei în mână!), mai au şi un cusur: nu se pot plăti. Şi nu se pot plăti, pentru că nu e de unde. Să vedeţi de ce. (Tot v-am prins d-le ministru să profităm deci de o­cazie şi să vă explicăm câteva lu­cruri...) Bugetul prevede la rubrica sala­riului întregului personal artistic, technic, administrativ, etc., 560.000 lunar din octombrie până în Iulie şi de 510.000 în celelalte luni. Iar la venituri, în afară de reţete şi vă atrag respectuos atenţia d-le minis­tru al teatrelor că „reţetele“ teatre­lor, şi în special ale teatrelor din provincie, sunt mai scăzute decât po­pularitatea partidului liberal), în afară de reţete, zic, bugetul mai cu­prindea o subvenţie de 4.500.000 lei anual din partea ministerului pe care-l conduceţi (sper că ştiţi asta) precum şi lei 1.500.000, cota parte care s-a atribuit Teatrului Naţional din Chişinău, din „taxele pe specta­cole“. Bazată pe aceste „intrări“, direcţia Naţionalului din Chişinău a întoc­mit bugetul general. Stagiunea s-a deschis. Şi cum se simţea nevoe de parale, direcţia teatrului adresează două rapoarte ministerului pe care dv. 11 conduceţi, cerând cota parte din taxele pe spectacole, pe lunile Ianuarie şi Februarie. Cu No. 5119 din 29 Februarie 1928, ministerul dv. răspunde la Chişinău următoarele: Domnule director, Treferindu-ne la rapoartele dv. No. 53 şi Si din 1928, avem onoare a vă încunoştiinţa că ministerul a apro­bat să vi se ordonanţeze sum­a de lei 250.000 două sute cinci seci de mii­, cota cuvenită acelui teatru pe lunile Ianuarie şi Februarie a. c., din fon­dul de lei 1.500.000 ce vi s'a atribuit în a. c. din taxele pe spectacole. In acest scop s'a intervenit la ministe­rul de finanţe cu adresa No. 5119 din 1928 să vi se ordonanţeze suma de mai sus. p. Director (ss)" C. Neg­o­escu. Şeful serviciului, (ss) Indescifrabil. Vra să zică, la 29 Februarie, sub­alternii dv. anunţă în mod oficial pe cei dela Chişinău să-şi ridice cota parte de 250.000 lei pe două luni din cei 1.500.000 lei taxele pe spectacole, şi notaţi: 250.000 pe două luni, fac tocmai 1.500.000 lei pe un an. (6 X 250.000 ) 1.500.000. Ce se întâmplă însă? Se întâmplă că în Chişinău­, în afară de Teatrul Naţional, mai sunt şi partizani po­litici de cari un ministru e dator să se ocupe. Şi astfel, trei săptămâni mai târziu, subalternii dv. d-le mi­nistru, expediază o a doua adresă Teatrului din Chişinău. Poartă No. 2742 din 21 Martie 1928 şi glăsueşte: Domnule director, Avem onoare a vă înapoia bxigetul acelui teatru pe exerciţiul 1928, ru­­gându-vă să binevoiţi a dispune să fie refăcut, contându-se pe urmă­toarele sume dela minister: 4.500.000 subvenţie şi 500.000 DELA TAXE PE SPECTACOLE. Bugetul refăcut îl veţi înainta mi­nisterului de urgenta spre aprobare. p. ministru, (ss) Ştef. Popescu, p. director general, (ss) Indescifrabil Aţi înţeles? 500.000 taxe pe spec­­tacolel Şi restul până la 1.500.000, unde a dispărut d-le Lapedatu? Cum se poate, după ce acorzi 1.500.009, după ce teatrul îşi face bugetul în consecinţă, după stagiu­nea e nu numai începută, dar chiar pe sfârşite şi actorii neplătiţi, să vie acum ministerul şi să ceară re­­facerea bugetului, adică înghiţirea unui hap de un milion? * Aceste lucruri vroiau să vi le povestească cei patru secietari de la Chişinău. Aceste, şi multe altele, tot atât de interesante. Acum insă că ştiţi despre ce e vorba, nu mă îndoesc, d-le Lape­datu, că veţi face tot posibilul să staţi de vorbă cu foştii mei ca­marazi. E datoria dv. de ministru al ar­tiştilor s’o faceţi. Dacă totuşi multiplele dv. ocupa­­ţiuni nu vă vor îngădui nici de astă dată să staţi de vorbă cu ca­marazii mei imi voi permite, d-le ministru, să vă povestesc eu mai departe cum stă chestia de la Chi­șinău. Vă voi povesti lucruri atât de interesante încât să nu vă pară rău de timpul ce vi-l voi răpi. Vă asigur că nu o să vă pară rău. Zău că nu! IONEL ȚÂRANU ............ O cititoare îmi scrie: „Am cel mai mare respect pentru femeile intelectuale. Femeile care au reuşit să practice o profesie mascu­lină până mai eri, îmi par nişte fiin­ţe minunate, superioare, cu care nici nu îndrăznesc să mă compar. „întrucât mă priveşte, sunt o fiin­ţă simplă, fără nici o cultură, copil de oameni săraci lipiţi, care dela vârsta de treisprezece ani m’au dat ucenică la o croitorie. Nu vă mai spun prin câte am trecut, mizerii, suferinţe, aventuri trista ce m'au fă­cut ca la un moment dat să ajung menajeră într’o casă bogată. „Azi sunt doamnă, locuesc o casă­­splendidă, am cinci servitori şi pri­vind acum pe fereastra elegantului meu budoar, văd oprit dinaintea casei, aşteptându-mă automobilul meu. „Cum de am ajuns aici ? Ei bine, asta vreau s’o povestesc cititorilor dv., pentru că vreau să se ştie, că fe­meile intelectuale, oricât de distinse şi îndemânatece sunt, nu plac tutu­­ror bărbaţilor. „In casa în care intrasem — sili­tă de mizerie, după ocupaţie — ca menajeră, era unicul fiu al bogaţi­lor mei patroni, un intelectual de­săvârşit, care şi-a făcut un nume în­tr’o anumită ramură în ţara noas­tră, un om voiajat, frumos, rafinat şi în vârstă de patruzeci de ani. „La început nu-mi da nici o aten­ţie şi eu ca să nu indispun pe bunii mei patroni, eram cât se poate de serioasă. Dar îl înconjuram de mici atenţii delicate, şi să ştiţi că bărba­ţilor le place foarte mult să vadă că cineva se ocupă de ei şi-i câştigi mai uşor prin atenţii mici, decât prin gesturi mari de pasiune. „Mai târziu observai că începuse să mă privească le furiş şi cum el era pentru mine cel mai frumos om din lume şi cel mai vrednic de a fi iubit, îmi îngrijeam ţinuta fără să recurg la vreun artificiu, numai prin ordine şi curăţenie minuţioasă. Du­pă câtăva vreme începu să stea de vorbă cu mine simplu şi prieteneşte şi eu fără să mă sfiesc, îi spuneam gândurile mele, simple ca şi mine, dar sincere şi cu judecată. „îmi spuse cât e de sătul de lumea aşa zisă mare, în care nu găseşti decât vanitate şi flecăreală, cât e de plictisit de femeile pretinse intelec­tuale, care sunt arogante, preten­ţioase, pedante şi fără farmec. îmi spuse că nu s'a însurat până la vâr­sta asta, pentrucă n’a găsit un su­flet candid, curat, simplu fără vi­ţii, fără complicaţii, o femee care să fie tot pentru el in sufletul că­reia să nu încapă nimic decât dra­gostea pentru dânsul şi grija de re­­copil, avea nevoe să fie iubit, ocrotit ficirea lui. „Acest om trăit, acest intelectual rafinat, avea în fond un suflet de şi răsfăţat, ca un copil!! „I-am deschis şi eu sufletul meu necăjit, care până atunci fusese me­reu lovit şi nebăgat în seamă, dar care închidea comori de iubire şi o frăgezime rămasă întreagă. Căci lupta mea grea cu viaţa şi necazu­rile nici nu avusesem vreme să mă ţin de aventuri. Iubisem vag, odată, dar nu fusesem înţeleasă, nici iubi­tă. Cât despre nevinovăţia mea... În­tocmai ca biata Kaat­­e, a cărei tristă poveste am citit-o acum, fusesem si­luită de unul din patronii mei, în­­tr’o Duminică când toată lumea era plecată de la atelier, afară de mine. „Aceste suferinţe naive, aceste du­reri umile şi simple, — mişcară i­­nima marelui meu prieten. El înce­pu să mă iubească. El! Pe mine, o biată fată incultă, săracă, nu prea frumoasă! „Ne-am iubit, cum lumea de azi nu mai ştie să iubească, îmi luase o căsuţă, din care am ştiut să fac un cuib de fericire simplă şi adevărată. Ştiai să fiu pentru el, ceea ce voia: o fiinţă a lui şi numai a lui, care să nu ştie de lume, care să trăiască cum voia el, într’o căsuţă care să fie refugiul, sihăstria lui de iubire! „Bătrânul lui tată muri; atunci el ceru mamei lui să mă primească de noră. Buna femee acceptă, căci fiul ei îi spusese că sunt toată fericirea lui. Şi azi sunt eu stăpână în splen­dida casă în care am intrat umilă. Dar nu asta mă încântă, nu bogă­ţia, automobilul şi rochiile luxoase, ci inima lui, a acestui om admira­bil, asupra căruia abia îndrăzneam să ridic ochii! „Şi acum vă rog, scumpă doamnă, spuneţi tuturor femeilor că nu toţi bărbaţii iubesc intelectualele, că foarte mulţi dintre ei, apreciază la femei mai de­grabă calităţile de ini­mă, simplitatea, o graţie modestă, bunătatea şi chiar solidele calităţi menajere“. Cazul corespondenţei mele, mi-a reamintit de cartea în care Jean-Ma­­rie-Carré vorbeşte de viaţa marelui Goethe. Genialul poet, care mai era şi im curtean rafinat, ministru al ducelui de Saxa-Weimar, rector al universi­tăţii din Yena-Weimar, s’a îndrăgos­tit la patruzeci de ani, de o fată sim­plă, aproape ţărancă, frumoasa Christiana Vulpius. Cu toate asalturile damelor dela Curte, cu toate propunerile de căsă­torie — căci cine n’ar fi vrut să ia de bărbat pe frumosul şi gloriosul autor al lui Werther? Goethe trăi până la moartea ei, cu Christiana. După optsprezece ani de convieţui­re, el îi dădu numele lui! Şi sunt alţi mulţi, care au prefe­rat unirea cu o femee simplă şi de­votată, tovărăşiei unei femei inteli­gente, dar pretenţioase şi pedante. LUCREZZIA KAR. O căsnicie fericită e zdruncinată în temeliile ei prin moartea subită a unui din parteneri: soţia. Soţul in­consolabil o plânge, caută alinare în voiajuri, în distracţii, în muncă, zadarnic! Imaginea celei dispărute îl urmăreşte într’una, şade ceasuri în­tregi în faţa portretului iubitei, a­­dâncit în reverie melancolică. Până când într’o zi, o sugativă, un petec de hârtie mâzgălită cu a­­parenţa atât de inofensivă, face din soţul inconsolabil un soţ ultragiat, care crede că-şi poate reabilita cin­stea conjugală ultragiată, cerând a­­mantului răposatei neveste o despă­gubire bănească. ~ Ce imbold straniu l-o fi îndemnat să cerceteze cu oglinda slovele indes­cifrabile de pe sugativă? Şi cât de şubredă trebue să-i fi fost încrederea in virtutea soţiei, dacă de pe urma unui simplu nume descifrat pe su­gativă, i s’a infiltrat bănuiala în su­flet, şi a procedat la efracţia serta­relor celei răposate. Faptul, că cercetările mai mult sau mai puţin cavalereşti i-au confir­mat bănuielile, nu au însemnătate din acest punct de vedere Constatăm un lucru: Un soţ îşi a­­doră nevasta, pierderea ei îi prici­­nueşte o durere profundă, a dus cu ea o căsnicie fericită ani de zile, şi totuşi, la prima ocazie vipera neîn­­crederei îşi arată colţii.Desigur însă, că nu această oca­zie a fost cea dintâi. Omul gelos şi bănuitor din fire se trădează întot­deauna. Şi cine ştie dacă această bănuială la început nemeritată — n’a fost cauza, pentru care soţia şi-a înşelat soţul. — Dacă tot mă bănueşte, cel pu­ţin să nu fie fără motiv, e raţiona­mentul multor femei, persecutate de gelozia nemotivată a soţului. Totuşi soţii Clapsey trăiau fericiţi laolaltă, bărbatul nu ştia nimic de existenţa celui de-al treilea. Soţia moare, bărbatul descopere cu ani în urmă, că-l înşelase. Sunt fel de fel de metode de a re­acţiona la o astfel de descoperire. Un om cu adevărat om, adică o minte lucidă şi un suflet generos şi-ar zice: Cât timp a fost în viaţă soţia mea, m’a făcut fericit. Pentru aceas­ta îi păstrez o amintire recunoscă­toare. L-a făcut fericit și pe altul? A fost secretul ei, pe care l-am aflat doar printr-o întâmplare, e deci inexis­tent, cu atât mai mult, cu cât, feri­cind pe un al treilea, nu mi-a răpit mie nimic. Bărbatul «ofensat în vanitatea lui și în drepturile sale de posesor, ar smulge imaginea iubitei din sufletul său pentru totdeauna și s’ar rușina de timpul în care o îndrăgea, căci, după părerea lui, nu era vrednică de aceasta dragoste. Cavalerul însetat de răzbunare ar­ provoca la duel pe amant­ Dar in­dustriașul englez alege calea cea mai practică. Un colonel i-a sedus nevasta (sau poate a fost sedus el, cine o poa­te spune, de vreme ce, cei morţi tac şi cei vii mint). E cam mult de atunci, dar n’are a face- Adulterul e adulter, zice a­­vocatul. Şi onoarea fabricantului trebue re­abilitată. Cum? Foarte simplu. Plăteşti 5.000 de funzi şi atunci admit că nu s’a în­tâmplat nimic între voi şi păstrez neştirbită memoria soţiei mele, iar d-tale îţi strâng mâna la club. Nu vroim câtuşi de puţin să apă­răm adulterul. Dar faţă de un soţ cu o astfel de mentalitate, gă­sim soţiei circum­stanţe foarte atenuante. —­­­■ rnm■"I ..... E, HARGHITA Noua armată sovietică . Un regiment de femei in ma­rș. Dim­­NCKTA Citiţi „Adevĕrul Literar“ la 1 Aprilie are loc prima tragere de amortizare a poliţelor de asigurare pentru suma de Lei 20.000, ce acordăm abonaţilor noştri. Oricine se va abona la ziarul „Dimineaţa“ pe un an, pe 6 luni sau pe 3 luni, primeşte gratuit de la Societatea „STEAUA ROMÂNIEI", o poliţă de asigurare asupra vieţii IlflA cu Prima contra accidentelor pentru suma de Lei km­ 3m­W va rată com­plect achitată. Prima tragere la sorţi va avea loc la 5 Aprilie a. c. La această tragere iau parte numai abonaţii ziarului „Dimi­neaţa“, astfel că este sigur că una din poliţele emise sau ce se vor mai elibera până la această dată, va fi amortizată. Poliţa eşită la sorţi pentru amortizare se achită imediat de că­tre Societatea „Steaua României11, cu întreaga sumă asigurată de Lei aWiWwW­Această poliţă constituie cea mai avantagioasă asigurare asupra vieţii şi contra accidentelor şi dă drept posesorului să participe la amortizările lunare, aşa că poate primi în caz de amortizare, imediat întreaga sumă asigurată de Lei ao­ooo. Abonaţii cari vor să beneficieze şi mai departe de avantagiile asigurării, vor avea facultatea de a o face, punându-se in legătură directă cu Societatea ,,Steaua României“­ la sediul ei din Bucureşti, B-dul Elisabeta No. 10 Toţi abonaţii ziarului DIMINEAŢA pt nn primesc în mod gratuit şi o OBLIGAŢIUNE a Co­munei Bucureşti în valoare de lei una sută, cu care vor lua parte la tragerea premiilor în valoare de mai multe MILIOANE de lei, la I Mai şi I Sept. a. c. şi la Ianuarie, Mai şi Iulie, ALE FIECĂRUI AN. Costul abonamentului rămâne neschimbat: Lei ZSO pe un an, Lei 300 pe 6 luni şi Lei 300 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni şi se achită la administraţia ziarului nostru, Bucureşti, Str. Sărindar No. 7—11, sau prin mandat poştal. De aceste avantaje se bucura toţi aceia cari se vor abona la zia­rul „Dimineaţa" până la 1 Mai a. c. „Nu pot să vă arestez... treceţi mâine“ PARIS, „Le Journal” anunţă din Nizza: d. Leon Destréo, însoţit de un avocat, s-a prezentat la ju­decătorul de instrucţie, d. Bourri­­chon, declarându-i că, fiind acuzat de a fi vândut baronului Ciccolini, un automobil ce fusese împrumutat de la un hotelier, d-sa se constitue prizonier pentru a se apăra mai bine. Judecătorul de instrucție puse mâna pe telefon și ceru jandarmi­lor să vie să procedeze la aresta­rea d-lui Destrée. Dar jandarmeria nu răspunse. — Nu pot să vă arestez eu în­­su­mi, a declarat atunci judecătorul de instrucţie, foarte perplex: nu sunt jandarmi, treceţi mâine. D. Destrée a trebuit deci să ră­­mâe în­­ libertate, din lipsă ele jan­darmi. Sunt desigur mulţi inculpaţi cari ar fi fost fericiţi să poată face la fel. . ...............­ --------- - r Cronica cinematografică Fata din popor Un titlu ce poate nu spune nimic dacă n’am căuta ce înseamnă din­colo de ceea ce se vede. O fată din popor, nu este simpla expresie a u­­nui fapt. O fată din popor, așa cum se prezintă cazul nostru, iese din comun, ca să se statornicească ală­turi de un prinţ, care o iubeşte, ca­re îi cere mâna în mod serios. Povestea aceasta, evoacă vremea magnifică a împărătesei Maria The­­reza, epocă de dragoste, stimulată chiar de graţia imperială a femeiei încoronate. Ca în epoca de aur a­­ Caterinei cea mare a Rusiei când dragostea era la loc de cinste, aşa cum se cuvine, atunci când o femeie se o­­dihneşte pe tron! Fata din popor, este filmul ce reprezintă tocmai, (în acea vreme a împărătesei austriace, protectoa­re a dragostei, deşi magistraţi spe­ciali, vegheau ca bunele moravuri să nu fie lezate), chemarea inimii unui prinţ de sânge, fiu al împă­­rătesii Maria Thereza, pentru o simplă, biată fată din popor. Şi fiindcă povestea veche e me­reu nouă şi se repetă aidoma tutu­ror întâmplărilor de dragoste, de ce n'am recunoaşte ca veridică faimoasa frază a lui Voltaire, că în toate timpurile, oamenii au fost aceiaşi. Şi dacă dictonul se aplică tutu­ror oamenilor, de ce nu s’ar aplica şi prinţilor, inşi în care omenescul apare mai concentrat. Un astfel de film, include, cu drept cuvânt nu numai scenele simple în care fata din popor tră­eşte, ca fată săracă, ci şi acele somptuoase grandioase în luxul lor, aşa cum se cuvine la o curte împărătească. Atmosfera secolului al XVIII-lea, acea atmosferă de graţie, de poe­zie, de rafinament, este evocată cu pricepere, cu îndemânare. Apar oamenii aşa cum vremea de atunci i-a avut şi câte­odată, ur­mărind pe ecran agreabila povesti­re, asemeni susurului unei ape, în munţi, uităm de chipurile cu­noscute ale artiştilor, ca să ne tre­zim tovarăşi cu suferinţele, cu plăcerile, cu dragostele (în fine cu tot ce face legătura dintre oameni) a celor ce pe pânză albă, se mişcă, trăiesc o viaţă neînsufleţită şi de scurtă durată. Doar amintirea spec­tatorilor mai reţine frumuseţea sce­nelor, ce de pe ecran, dispar cu uimitoare repeziciune. Şi astfel viaţa lor nu durează decât­ l’es­­pace d’un éclair. Frumoasa povestire, emoţionantă, este evocată cu prestanţă de acto­rul ce ştie purta uniforma ca pu­tini anii: Harry Liedtke, Xenia Desrd, femeie cu atracţii fizice, bu­, nă interpretă. Livio Pavanelli, sun­ficient cunoscut la noi şi Herman Picha complectează un ansamblu, ce trăieşte prin omogenitate. Fotografiile prinse clar, închid peisagii minunate, interioare, unele somptuoase, altele pitorești. In general un film ce va atrage spec­tatorii si-i va amuza,. MÉNALQUE O SCENA DIN FILM­UL „FATA DIN POPOR" Don Juan Aseară, în faţa, unui public dis­tins şi numeros, s-a prezentat, si­multan, în sălile Capitol şi Lipscani marele film al anului: Don Juan. Evocarea celui mai iubit om din umanitate, cel care a căutat în nebuneasca-i goană, doar dragos­tea şi nu femeea, a fost încredin­ţată lui John Barrymore. O apariţie de acest gen, crează spectatorilor o plăcere ce se pre­lungeşte dincolo de spectacol, căci imaginea perfect armonioasă a ma­relui actor, rămâne în noi, ca un ecou. Sunt însă clipe când imaginea din primul plan, pe ecran, ne arată 1Barrymore, mare actor, scenele in care figura capătă o mască dia­volească, tranziţie spre o altă sta­re sufletească, în care bunătatea se zugrăveşte pe figură, sunt extrem de bine evocate. Acţiunea se desfăşoară interesan­tă tot, timpul, într’un decor de o­ bogăţie remarcabilă. Palatul somp­tuos, scenele de dans, cu baletiste şi satiri înconjurând pe Bacchus, evoacă vremea vieţii petrecută în­tre vin, dans şi femee, aşa cum se obişnuia la marile curţi regeşti. Este Taylor, o diabolică fru­museţe, Mary Astor, apariţie înge­rească, Warner Oakland şi ceilalţi adaugă admirabilului film, frumu­sețea, unei interpretări superioare. Don Juan este un film ce va face serie. M. ŞTIRI Cl­arlie Chaplin ale cărui suc­cese în ultima vreme au fost pu­ţin întunecate de dificultăţile do­mestice, va adapta pentru ecran Divina Comedie. lată o realizare, ce am ţine s’o vedem sub aspectul ei comic. Ar fi o consolare pentru acei ce-şi pre­gătesc, aici, drumul spre Infern. — Un film de mare succes, fran­cez de origină, va fi Le retour, cu Maxudian și mica Clo-Clo. _ — Lya de la varieté, este ultimul film în care apare Lya de Putti, pe care de multă vreme n’am mai revăzut-o. — Se aşteaptă cu nerăbdare, apa­riţia filmului Potasch şi Perlmut­teer la noi, după ce a cunoscut, în străinătate, un interesant succes. O comedie de salon ce poate să placă tuturor. — Intre atâtea filme de dragoste de adulter, de distracţie, apariţia unui film, a cărui acţiune să se petreacă în aer liber, ar fi de dorit. Remarcabil în această direcţie, fil­mul Fiul câmpiilor, cu William S. Hart, supranumit Rio-Jim, unul din cei mai mari artiști ai Americii.­­De la Frank Keenan, n’am mai re­văzut o figură ca aceea a lui Wil­liam S. Hart. — Marele succes de librărie Charlotte etwas vernecht, a fost a­­daptat pentru ecran. Filmul se va numi scurt Charlotte și va­ fi inter­pretat de Lya de Putty care are o interesantă creaţie, Livio Pavanelli şi André Mattoni.­­ Renumitul regizor Kirsanoff, a cărui soţie Nadia Sibirskaia este o mare artistă, a realizat un film despre care străinătatea a vorbit mult în ultima vreme. Filmul se numeşte Fără adăpost şi este o im­presionanta evocare a unei părţi din viaţa pariziană.­­ Una din cele mai puternicei companii engleze refăcută în urma încurajării acordată de guvernul britanic prin contingentarea filme­lor străine, a stabilit legături cu vechea casă Dorian-Film. Este un mare succes, pe care-1 înregistrăm cu satisfacţie. In acest fel, piaţa, noastră va fi mai variată prin a­­pariţia filmului britanic.. , Pagina 3-at

Next