Dimineaţa, iunie 1928 (Anul 24, nr. 7712-7741)

1928-06-01 / nr. 7712

Vineri | font* IMS BUNE ŞI RELE Nu ştiu cum a pornit flirtul din­tre Adam şi Eva. In orice caz, isto­ria care comentează cu lux de amă­nunte toate acţiunile noastre, n'a făcut până astăzi istoricul aş crede cel mai interesant, al guriţei. Ar fi într'adevăr important de ştiut cine a dat femeii guriţa care nu-i mai tace, guriţa cu accesorul ei, limba, care ne'ndulceşte şi ne a­­mărăşte, după cum ar fi echitabil să facem cunoscut numele eroului necunoscut care a imprimat şi a primit prima guriţă. Căci orice ar spune cucoanele, eu sunt sigur că tot bărbatul a început întâi. Nemuritorul Ijostand a spus in­­tr'un vers admirabil, că guriţa este punctul roz ce-l punem pe i al ver­bului iubi. Care e statisticianul în stare, fie el şi American, să calculeze atâtea puncte şi contra-puncte, pentrucă, nu se'ndoeşte nimeni, au ripostat şi domnişoarele. O, guriţa, in câte rânduri o guri­ţă n'a schimbat faţa lumei şi câtă lume nu se schimbă la faţă dintr'o guriţă! Câtă speranţă în prima guriţă şi câtă desnădejde în ultima săru­tar­e! Din fericire, sau mai de­grabă din nefericire, generaţiile viitoare nu vor cunoaşte emoţiunile prin care am trecut noi. O informaţiune vesteşte din Lon­dra, că Englezii se gândesc cu tot dinadinsul, m­ă cutremur când scriu, să sterilizeze sărutul, căci, spun savanţii, sărutul n'ar fi numai un agent de bursă al dragostei, ci şi un perfid comunicator de mi­ci r­obi. S'a propus desinfectarea buzelor cu tinctură de iod, alţii preconizea­ză un medicament nou, botezat poe­tic şi aproximativ: trichlorophenyl­­metyliodosacle. Ce plăcere să fii gângav şi să în­trebi când ai vrea să săruţi logod­nica, dacă şi-a desinfectat buzele cu ce v-am spus mai sus. Doamne fereşte, o să ajungem, să facem copiii în laborator sub prive­gherea savanţilor. Tinctură, de iod are să se vândă prin berării ca alu­nele prăjite. Ştiu. Ştiinţa e rece, nu putea to­lera mai mult focul guriţelor. Dar fac o profeţie şi regret, că n'am s'o pot controla. Omenirea va pieri din­­ răceala sentimentelor. La ce mai trăeşti pe lum­e, dacă din când în când nu săruţi o faţă? A spus-o şi Bolintineanu: „Ce e viaţa noastră fără sărutare, Noaptea fără stele, ziua fără soare, Căci Românul nu vrea câmpul fără flori, Să'ngroape sărutul care dă fiori. Astfel e Românul şi Român sunt eu Şi-am să fac scuzați ca şi ta­tăl meu" Si mă erte Bolintineanu. G. BRAESCU C­ronica muzicală Faust şi­ Manon , trupa A doua reprezentaţie a acestui ex­celent ansamblu, ne-a prezentat în Faust o voce tenorală plină, rotun­dă de multă calitate; e vorba de d. Lapelletrie, o natură foarte muzica­lă, care a frazat rolul titular în în­tregime, cu o nespusă frumuseţe de stil şi nobleţă caracteristică. D-na Marchal a fost o Margaretă robustă, în deplină sănătate a cântului, emi­ţând adesea timbrul unui glas, ca­re e mai mult de natură dramatică, veristă, decât lirică. Cu toate că vi­­braţiunile vocii sunt largi, sonori­tatea în general e frumoasă, prin esenţa ei. Mefistofele d-lui Baldouse de o concepţie corectă a bunei tra­­diţiuni, basul sonor timbrat nu sa­tisface în­deajuns in marile arii, ex­celând însă în ansambluri, unde are vervă, e spiritual şi impunător. Cu admirabile mijloace vocale şi sce­nice a susţinut d-na Allard rolul Martei. D-ra Barret (Siebel) de o băețească înfățişare, a uzat de o strălucitoare voce de sopran, găsind a fi, prin calitățile-i vocale omoge­ne, o nemerită Margaretă. Corect d. Lys (Brander). Apariția d-lui Dan­ges în Valentin, a dovedit a fi un artist consumat. Inteligenta ca joc, vocea nu comporta calitatea de am­ploare bariton­ală, de care acest rol este animat. D. Razigada dirijând, ne-a desvăluit frumoase efecte de agogică, în valsul coral d­in finalul actului II, de dinamică în corul sol­dăţesc din actul IV şi „Noaptea Valpurgiei“, continuând a fi un preţios menajator al vocilor, or­chestra şi corul urmându-l cu o ad­mirabilă docilitate. In formă bale­tul. Regia d-lui Huberdeau a fost bună, prezentând actul final într-o lumină adecvată. * Trebue să mărturisesc, că nu mi-a fost dat de mult să asist la repre­zentarea operei Manon de Massenet, în condiţiuni atât de superioare şi omogene, ca material artistic. Din primul moment te frapează juste­ţea şi unitatea de stil, ale costume­lor de epocă purtate de admirabila distribuţie. A fost o mare satisfac­ţie din toate punctele de vedere. Iată-l pe tenorul Rogatchewsky transformat într’un des Grieux foarte pasional, demn, manierat, într’o impecabilă ţinută şi a cărui artă a cântului a atins culmi, fie de un sentiment extrem de delicat (arta visului, din actul II), fie de un sentiment extrem de tulburător şi emoţionant (o, fuyez douce ima­ge­­­arie din actul III). Ce minuna­tă incarnare a făcut d-na Valiin în rolul titular, cu un tip de frumuseţe caracteristic eroinii. Acestei calităţi i se mai adaugă un joc expresiv, complectat printr-un cânt de multă expansiune, care s-a ridicat în ac­tul bisericii la o rară manifestaţie artistică, stingându-se în actul final atât de natural, atât de uman. Cu o impresionantă exteriorizare a apă­rut d. Baîdous în contele des Grieux izbutind a da toată severitatea şi demnitatea necesară, printr-o sobrie­tate­­ şi concentrare a jocului şi cân­tului. D. Danges a întruchipat, prin arta­ sa de excelent comedian, pe Lescaut, prototipul cavalerului de industrie, întrebuinţând mijloacele-i vocale cu succes, a căror resurse s’au potrivit de astădată minunat cu cerinţele acestui personagiu. Un nimerit şi călduros Brétigny a fost d. Riga. Cu mult tact a interpretat d. Plu­­mer pe de Morfontaine. Tovară­șele de petreceri ale lui Manón erau bine reprezentate prin d-nele Barret (Pousette) Gerard (Javotte) și Murl­­ler (Rneotta), cântând în actul pa- Operei Comice dlui Paris­ tru, dimpreună cu Manón, mult su­gestiva arie „de l’or, de For“, spre mulţumirea mea. Această arie, ca­re era suprimată la noi, creiază un punct luminos în ansamblu în­tregului act. D. Razigade, în conducerea muzi­cală, a dat spectacolului o atmosfe­ră pură franceză şi călduroasă inter­pretare orchestrală. Corul bine muzicaliceşte, a lăsat de dorit ca îmbrăcăminte. Sper că după acest mare succes de montare să se reia la noi această operă în spiritul tradiţiunei franceze. Carmen şi Regele Ysului Spectacolul acesta, prin punerea în scenă, aşa zisă tradiţională, a lui Carmen, a diferenţiat cel mai mult de montările noastre, prin faptul in­troducerii, la începutul actului III, a textului vorbit în locul recitative­lor din partitură, precum şi redarea integrală a duetului aceluiaşi act, dintre Don José şi Escamillo, care a fost binevenită, fiind o pagină de sugestivă muzicalitate. Cu toate a­­cestea, înlocuirea părţii de recitativ original, care e frumos, cu acelaş text, însă vorbit şi împănat încă cu spirit de contrabandă, mă face să regret, forma mai nimerită pentru operă, a celei dintâi. Mişcarea dina­mică, mai liniştită a d-lui Razigade în conducerea muzicală, a prezentat în general numai avantagii, mai în­tâi de ordin just muzical al expu­nerii şi din punctul de vedere de e­­misiune sonoră a vocilor. Un exem­plu elocvent, a fost trio femenin, care îşi cercetează viitorul dându-şi în cărţi, cântând într’un tempo de perfect ansamblu de muzică de ca­meră. D-na Valiin, în rolul titular, a fost de o naturaleţă excepţională ca joc şi cânt. Pe d. Lapelletrie l’am putut admira in plenitudinea mij­loacelor sale scenice şi vocale. Don José în interepretarea sa, s’a bucu­rat de o concepţie foarte veristă. Desnodământul fatal intre aceşti doi eroi a fost redat în mod magistral. D. Baldous e un convenabil Esca­millo. Micaela d-nei Marchal s’a prezentat cu o bună echilibrare so­noră și un joc expresiv. In notă d-nele Barret (Frasquitta) și Mueller (Mercédes). Pitorești i-am găsit pe d-nii: Maubert (Dancairo) cu pălăria înaltă și biciu, insigne reușite de șef contrabandist, Huberdeau (Zuni­ga) și Plumer (Remendado). * In Regele Ysului, d-na Allard a fost o acceptabilă Margared, cu toa­te că vocea e sonor timbrată, mijloa­cele de exteriorizare fizice şi artis­tice, nu sunt îndeajuns de eviden­ţiate. O bună impresiune a produs interpretarea d-nei Marchal în Ro­­zenn. D. Rogatchewsky (Mylio) a uzat cu mult succes de culoarea e­­roică și lirică, de care este animat acest rol, dând ariei din actul trei, întreg sentimentul de sublimă ca­racterizare. D. Danges care a avut în Karnac un joc dramatic, vocei sale de operă comică, nu i se potri­vea accentele de patetism din parti­­țiunea lui Lalo. D. Baldous, corect în Regele. Vocea tenorală şi statura scundă a d-lui Plumer nu se armo­niza cu Iahel, un parlamentar al poporului. Conducerea muzicală a d-lui Ra­zigade a fost strălucitoare. Succesul reprezentaţiei a fost complectat prin montarea fastuoasă a d-lui Pavel CONSTANT. C. NOTTARA DIMIMEATH „Păgân in folklorul român Ziarele englezeşti semnalează a­­pariţia­ unei lucrări a d-lui Marcu Bem, intitulată „Paganism in Rou­manian Folk­lore". (Păgânism în folklorul român) (New Statesman) (12 Mai) spune că lucrarea este foarte interesantă. „Supravieţuirea riturilor păgâne în creştinism este o temă inepui­zabilă. D. Beza arată cum la ser­bările satului Glisura, se observă vechile celebrări ale naşterii, mor­ţii şi reînvierii lui Osiris, sau Ar­­denis, cum în Ardeal luna Mai este adorată ca în timpul imnuri­lor orchice”... In Moldova avem povestirile lui Eros şi ale Psyi­­chei... Obiceiuri descrise în „Fas­tele“ lui Ovid există în Dobrogea“. Darea de seamă închee­ astfel: „Dacă am fi întrebaţi cum toate acestea au ajuns în România sau cum, fiind de origine românească au ajuns la noi (autorul recenziei arătase înainte că multe cântece populare româneşti au o mare a­­sem­ănare cu baladele englezeşti. Nota traducătorului­ n’am putea răspunde decât un singur lucru: „nu ştim". ăi de bacalaureat Odată cu reînfiiinţarea bacalau­reatului, au apărut în vitrinele libră­riilor câteva cărţi îndrumătoare, care îşi propun a călăuzi paşii şo­văitori ai absolvenţilor de liceu, ca să treacă, fără poticnire pragul uni­versităţii. Am colecţionat câteva din aceste manuale şi le-am răsfoit. Mărturi­sesc că nu regret timpul pierdut. Primul manual din acest fel ce mi-a căzut în mână este: „Limba şi literatura română, schiţă pentru e­­xamenul de bacalaureat, după pro­grama­ oficială“ de d. Mihail Drago­mirescu. Or, programa oficială cere ca ori­ce candidat să ştie, între altele, cari sunt criticii noştri literari mai în­semnaţi, care-s marii noştri proza­tori,­ marii oratori, etc. Şi acum să vedem ce crede d. Mi­hail Dragomirescu că trebuie să ştie neapărat viitorii studenţi şi cetăţeni, în această materie? Iată, după d-sa, lista marilor noştri critici literari: In locul I-iu, e pus Titu Maiorescu; în al II-lea Mi­hail Dragomirescu; vin apoi, în al IlI-lea rând, Dobrogeanuu-Gherea; în rândul al IV-lea G­h. Ibrăileanu,­ in al V-lea, Trivale şi tocmai în locul al Vll-lea, Neculai Iorga! Găsim că e delicios d. Dragomi­rescu, când se autoplaseaza de-abea în locul al II-lea! De altfel, aceasta însemnează că singur se decretează primul mare critic in viaţă! Iar vii­torii cetăţeni ai României Mari tre­bue să ştie cine este azi cel mai ma­re critic literar în viaţă şi o vor şti, fiindcă scrie la carte. Cât despre d. Iorga, splendidă lucrătură, care a­­minteşte celebra dispută literară de la universitate! La capitolul: Marii noştri oratori, autorul e apucat subit de o criză de modestie, fiindcă se plasează de-abia în locul al VI-lea, după Maiorescu, Caragiale, Vlăhuţă, când ar fi putut, să se aşeze cel puţin înaintea lui Ca­ragiale! Ca capitolul: Marii noştri oratori, ne surprinde faptul că d. Dragomi­rescu lipseşte din listă. E desigur o greşală tipografică. In schimb găsim pe I. C. Brătianu şi pe I. Gh. Duca înaintea lui N. Iorga, căruia i se a­­cordă, cu mare greutate locul al XI-lea în clasificare. La capitolul:. Marii noştri proza­tori in literatura propriu zisă, găsim pe N. Condeescu şi pe C. Kiriţescu, alături de Caragiale şi Vlăhuţă. Lipsesc însă din listă M. Sadoveanu şi Brătescu-Voineşti. Ei, bine, nu-i aşa, că e foarte in­structiv a răsfoi un manual pentru bacalaureat? Alt manual se întitulează Memo­rator pentru bacalaureat şi e scris de doi ofiţeri. Caut de curiozitate, listele marilor critici, prozatori, ora­tori, lipsesc. Autorii nu cred că e necesar să se pronunţe. De altfel, în general, ches­tiunile dificile, în acest manual sunt ignorate. Păcat că, printre cele de cari autorii îndrăznesc să se atingă, sunt multe nu tocmai fericit redate. Iată de pildă, la pag. 136, se afir­mă că la războiul de 30 ani a luat parte și regina Eli­sabeta­ a Angliei, deși Elisabtea murise cu 15 ani înain­te de a se începe acel război! Pe de altă parte, cartea e scrisă într’o limbă românească, care numai ca model, nu s’ar putea, în nici un caz, recomanda* Spicuim câteva probe: La pagina 196 se poate citi: „Serpentine este un silicat de magneziu, are diferite cu­lori chiar cea a pielei de şarpe, e ră­­şinos şi din ele se fac sfetnice, etc.". La pag. 176 se afirmă că ar exista lichide solide:„Solidificare lentă a unui lichid în stare de solid..." La pag. 177: „Dacă se înroşeşte până la roş o capsulă de argint...". E vorba, probabil, de o capsulă mi­raculoasă ce s’ar putea înroşi chiar până la verde! Trecem la al treilea manual înti­tulat: Sinteza cunoştinţelor de baca­laureat­­e Constantin Iordăchescu. Ne amintim şi acum, seria de artico­le interesante ce a publicat asupra lui­­ Macedonski şi traducerile din poezia rusă, aşa de remarcabile prin redarea justă a sensului şi ritmului original. Prin 1920 scotea „Junimea­ Moldovei de Nord", iar acum condu­ce o publicaţie didactică „Revista Şcolii". In Sinteza d-lui C. Iordăchescu, o informaţie precisă în toate materiile cerute de programa bacalaureatului, o expunere concentrată şi o adevăra­tă ţinută literară. Aprecierile din do­meniul literaturii române sunt im­parţiale, fără exagerări şi persona­lism pătimaş. Datele din istoria românilor şi din istoria universală, deosebit de pre­ţioase. Tablourile comparative, cu marile evenimente din istoria uni­versală sunt ingenios lucrate. In total, această sinteză, ce se a­­dresează în special candidaţilor de bacalaureat, e o adevărată mică enci­clopedie, pe care orice intelectual ar trebui s’o aibă pe birou! său. Intr’în­­sa se găsesc concentrate cunoştin­ţele de bază ale oricărui om instruit, cuprinzând informaţiile cele mai va­riate, de la chestiunile de literatură, până la gravele probleme ştiinţifice de matematici, fizică, chimie, etc. O carte de mare folos nu numai candidaţilor la bacalaureat, ci şi marelui public. Curiozităţi din lumea largă Autemoliliu­l care va fi pus în mişcare prin radiete explozibile Alte ţări, alte obiceiuri Am publicat deunăzi, la această rubrică, verdictul nostim de la Kat­­towitz în contra unei servitoare care şi-a făcut o rochie diintr-un steag polonez şi, din inconştienţă,­­ a pla­sat vulturul pe partea posterioară a corpului. In legătură cu acest incident, ma­rele cotidian german „Frankfurter Zeitung“ publică următoarea cores­pondenţă care merită să fie releva­tă: Fata care a dat loc la un scandal public în Polonia ar trebui să fie sfătuită ca să plece în fosta colonie germană din Africa de răsărit, căci acolo n’o să se găsească nici un om pe care să-l supere rochia ei. Fetele şi femeile colorate, din a­­ceastă regiune, îşi învelesc corpul cu nişte şaluri pe care le leagă la piept şi care se numesc Lawalab. Cu cât sunt mai pestriţe aceste şaluri, cu atâta sunt mai căutate. Şalurile, de fabricaţie germană, au pe ele stele mari sau lună sau alte motive de acest soi, precum şi fel de fel de inscripţii. De preferinţă negresele îmbracă aceste şaluri în aşa fel că luna sau steagul sau inscripţiile acoperă, ro­tunjimile pe care se odihnesc de obi­­cei, reprezentantele sexului frumos din Africa. De multe ori am văzut frumoasele negrese la plimbare, le­găinându-se graţios in şolduri peste care zâmbea un cap de lună sau o figură de animal, un elefant sau un leu. Mult mai nostime apăreau inscrip­ţiile pe această parte a corpului. Am putut citi : „pentru omul curat totul e curat“; „o rândunică nu face pri­măvara“ etc. In ultimul timp in­scripţiile de pe șaluri au fost co­mandate in limba subsl­. Se putea citi de pildă pe șaluri cuvântul „Hedi“, ceea ce înseamnă „pot să in­tru“?, sau „Garibo“, adică: — Apropie-te! Fiecare negru stri­gă: „Hedi“, înainte de a intra în­tr’o colibă; din colibă i se răspun­de: „Garibo!“. Alte inscripţii: Napon Dave, adică „Te iubesc“. Foarte nostimă e şi inscripţia pe care am întâlnit-o a­­desea: Kali Sana (Foarte cald) sau pole pole (nu te înflăcăra) şi multe altele de acest gen. Din cauza acestor obiceiuri nu ne-am mirat când am văzut pe par­tea unde se sfârşeşte spatele unei negrese, portretul lui Wilhelm al II-lea sau steagul german. Ne-am zis: Negresele cred că aşa-i frumos. Alte ţări, alte obiceiuri Primăvara in munți Pelerinajul chiriaşului întreprinderea, atât de mult prac­ticată în ultimul timp, de a dobândi glorie şi bani prin călătorii origi­nale, i-a sugerat ideia unui chelner din Nisa, cu numele de Perrin, să pornească pe jos, cu căţel şi purcel, la Paris, pentru că a fost evacuat, din locuinţa lui de la Nisa. Cu în-­­ treprinderea lui vroia să atragă a-i­­enţia administraţiei în ce priveşte lipsurile din legea franceză a chirii­lor şi, dacă se poate să dobândească o locuinţă, o ocupaţie ş­i oarecare profit. Perrin a părăsit Nisa la 15 Fe­bruarie cu tânăra sa soţie şi cu co­pilul în cărucior, a traversat Pro­vence, valea Rohnului, Bourgogne, şi a făcut în total 93 de zile. In cursul acestei escursii lungi a adu­nat iscălituri pentru o petiţie care cere guvernului schimbarea legii chi­riilor. El a adunat 500.000 de iscăli­turi. Pe căruciorul de copil a pus placarde în care anunţa scopul a­­cestui pelerinaj modern al familiei sale. Douăzeci de caete au fost um­plute cu iscălituri, iar fiecare iscă­litură a certificat-o la primării. Chelnerul a sosit la Paris, unde publicul i-a făcut pe străzi o pri­mire entuziastă. Cu petiţia şi iscăli­turile se va prezenta ministrului de Pagina S-a justiţie, d-lui Barthou care, desigur nu va refuza să-l primească. Vocea stăpânului Un profesor universitar din Ger­­mania avea obiceiul, după cursurile universitare, să facă o plimbare pe jos afară din oraş însoţit de un câine foarte frumos, la care ţinea mult. într-o zi câinele i-a fost furat şi vândut unui negustor ambulant care la înhămat la căruciorul lui Animalul, deprins să trăiască bine, n’a vrut să se supună hamului şi a fugit. Câinele, devenind fără stăpân, a încăput pe mâna unui medic veteri­nar care i-a dat adăpost şi întreţi­nere bună. El s’a deprins repede cu noul său stăpân și uitase aproape pe cel vechi. într’o zi medicul veterinar, care poseda un aparat de radio, a recep­tat cu haut-parleur-ul său o prele­gere despre, literatură. Câinele, care se află în odaie, a ciulit urechile s'a apropiat de haut-parleur ș­i a înce­put să latre de bucurie. Veterinaru­lui i s’a părut curioasă atitudinea câinelui și i-a scris o scrisoare profesorului despre această întâm­plare. Ca urmare, s’a dovedit că a­­nimalul a recunoscut prin haut, parleur vocea, primului său stăpân. ...winfflrr—n» —agaim-»" I —-----—. Ştiri artistice Astăzi Joi 31 Mai crt. teatrul Na­­ţional reprezintă pentru ultima oa­ră „Cleopatra“ piesă istorică a d-lui profesor N. Iorga cu d-nele: Sorana Topa, Ecat. Nitzulescu, V. Mierles­­cu, Maria Negrea şi d-nii Bulfinsky, Ciprian, Duţulescu, Polizu, Conabie, Brincomir, etc. *­­ Seara se reprezintă „Omul cu Mâr­­ţoaga de Gh. Ciprian piesă cu care Teatrul Național își termină stagiu­nea. Spectacolele săptănâşi OPERA ROMANĂ VINERI: Năpasta. SAMBATA: Traviata. DUMINICA Matineu: Răpirea din Serai. Seara: Trubadurul. TEATRUL MIC IN FIECARE SEARA si MATI­NEU: Când bărbatul vrea. TEATRUL REGINA MARIA IN FIECARE SEARA: Oh! bărbaţii, SITUAŢIA EPIDEMIILOR DIN CAPITALĂ După ultimele rapoarte sosite la ministerul sănătăţii, situația epi­demiilor în Capitală este urmă-, toarea: Scarlatină 94 cazuri., difterie 6 febră tifoidă 1 exantematic 1 meningită 1 erizipel 4 şi poliomielită 3 cazuri. FEMEEA CU ȘEARPE O modă nouă lansată de o stea de cinematograf. Cereți toți ASTĂZI LECTURA Mo. cu pasionantul roman al unei artist© Flacăra înăbuşită de MARCEL PIEN­IIT Menstru f analist al sufletului femees**

Next