Dimineaţa, iunie 1928 (Anul 24, nr. 7712-7741)
1928-06-01 / nr. 7712
Vineri | font* IMS BUNE ŞI RELE Nu ştiu cum a pornit flirtul dintre Adam şi Eva. In orice caz, istoria care comentează cu lux de amănunte toate acţiunile noastre, n'a făcut până astăzi istoricul aş crede cel mai interesant, al guriţei. Ar fi într'adevăr important de ştiut cine a dat femeii guriţa care nu-i mai tace, guriţa cu accesorul ei, limba, care ne'ndulceşte şi ne amărăşte, după cum ar fi echitabil să facem cunoscut numele eroului necunoscut care a imprimat şi a primit prima guriţă. Căci orice ar spune cucoanele, eu sunt sigur că tot bărbatul a început întâi. Nemuritorul Ijostand a spus intr'un vers admirabil, că guriţa este punctul roz ce-l punem pe i al verbului iubi. Care e statisticianul în stare, fie el şi American, să calculeze atâtea puncte şi contra-puncte, pentrucă, nu se'ndoeşte nimeni, au ripostat şi domnişoarele. O, guriţa, in câte rânduri o guriţă n'a schimbat faţa lumei şi câtă lume nu se schimbă la faţă dintr'o guriţă! Câtă speranţă în prima guriţă şi câtă desnădejde în ultima sărutare! Din fericire, sau mai degrabă din nefericire, generaţiile viitoare nu vor cunoaşte emoţiunile prin care am trecut noi. O informaţiune vesteşte din Londra, că Englezii se gândesc cu tot dinadinsul, mă cutremur când scriu, să sterilizeze sărutul, căci, spun savanţii, sărutul n'ar fi numai un agent de bursă al dragostei, ci şi un perfid comunicator de mici robi. S'a propus desinfectarea buzelor cu tinctură de iod, alţii preconizează un medicament nou, botezat poetic şi aproximativ: trichlorophenylmetyliodosacle. Ce plăcere să fii gângav şi să întrebi când ai vrea să săruţi logodnica, dacă şi-a desinfectat buzele cu ce v-am spus mai sus. Doamne fereşte, o să ajungem, să facem copiii în laborator sub privegherea savanţilor. Tinctură, de iod are să se vândă prin berării ca alunele prăjite. Ştiu. Ştiinţa e rece, nu putea tolera mai mult focul guriţelor. Dar fac o profeţie şi regret, că n'am s'o pot controla. Omenirea va pieri din răceala sentimentelor. La ce mai trăeşti pe lume, dacă din când în când nu săruţi o faţă? A spus-o şi Bolintineanu: „Ce e viaţa noastră fără sărutare, Noaptea fără stele, ziua fără soare, Căci Românul nu vrea câmpul fără flori, Să'ngroape sărutul care dă fiori. Astfel e Românul şi Român sunt eu Şi-am să fac scuzați ca şi tatăl meu" Si mă erte Bolintineanu. G. BRAESCU Cronica muzicală Faust şi Manon , trupa A doua reprezentaţie a acestui excelent ansamblu, ne-a prezentat în Faust o voce tenorală plină, rotundă de multă calitate; e vorba de d. Lapelletrie, o natură foarte muzicală, care a frazat rolul titular în întregime, cu o nespusă frumuseţe de stil şi nobleţă caracteristică. D-na Marchal a fost o Margaretă robustă, în deplină sănătate a cântului, emiţând adesea timbrul unui glas, care e mai mult de natură dramatică, veristă, decât lirică. Cu toate că vibraţiunile vocii sunt largi, sonoritatea în general e frumoasă, prin esenţa ei. Mefistofele d-lui Baldouse de o concepţie corectă a bunei tradiţiuni, basul sonor timbrat nu satisface îndeajuns in marile arii, excelând însă în ansambluri, unde are vervă, e spiritual şi impunător. Cu admirabile mijloace vocale şi scenice a susţinut d-na Allard rolul Martei. D-ra Barret (Siebel) de o băețească înfățişare, a uzat de o strălucitoare voce de sopran, găsind a fi, prin calitățile-i vocale omogene, o nemerită Margaretă. Corect d. Lys (Brander). Apariția d-lui Danges în Valentin, a dovedit a fi un artist consumat. Inteligenta ca joc, vocea nu comporta calitatea de amploare baritonală, de care acest rol este animat. D. Razigada dirijând, ne-a desvăluit frumoase efecte de agogică, în valsul coral din finalul actului II, de dinamică în corul soldăţesc din actul IV şi „Noaptea Valpurgiei“, continuând a fi un preţios menajator al vocilor, orchestra şi corul urmându-l cu o admirabilă docilitate. In formă baletul. Regia d-lui Huberdeau a fost bună, prezentând actul final într-o lumină adecvată. * Trebue să mărturisesc, că nu mi-a fost dat de mult să asist la reprezentarea operei Manon de Massenet, în condiţiuni atât de superioare şi omogene, ca material artistic. Din primul moment te frapează justeţea şi unitatea de stil, ale costumelor de epocă purtate de admirabila distribuţie. A fost o mare satisfacţie din toate punctele de vedere. Iată-l pe tenorul Rogatchewsky transformat într’un des Grieux foarte pasional, demn, manierat, într’o impecabilă ţinută şi a cărui artă a cântului a atins culmi, fie de un sentiment extrem de delicat (arta visului, din actul II), fie de un sentiment extrem de tulburător şi emoţionant (o, fuyez douce imagearie din actul III). Ce minunată incarnare a făcut d-na Valiin în rolul titular, cu un tip de frumuseţe caracteristic eroinii. Acestei calităţi i se mai adaugă un joc expresiv, complectat printr-un cânt de multă expansiune, care s-a ridicat în actul bisericii la o rară manifestaţie artistică, stingându-se în actul final atât de natural, atât de uman. Cu o impresionantă exteriorizare a apărut d. Baîdous în contele des Grieux izbutind a da toată severitatea şi demnitatea necesară, printr-o sobrietate şi concentrare a jocului şi cântului. D. Danges a întruchipat, prin arta sa de excelent comedian, pe Lescaut, prototipul cavalerului de industrie, întrebuinţând mijloacele-i vocale cu succes, a căror resurse s’au potrivit de astădată minunat cu cerinţele acestui personagiu. Un nimerit şi călduros Brétigny a fost d. Riga. Cu mult tact a interpretat d. Plumer pe de Morfontaine. Tovarășele de petreceri ale lui Manón erau bine reprezentate prin d-nele Barret (Pousette) Gerard (Javotte) și Murller (Rneotta), cântând în actul pa- Operei Comice dlui Paris tru, dimpreună cu Manón, mult sugestiva arie „de l’or, de For“, spre mulţumirea mea. Această arie, care era suprimată la noi, creiază un punct luminos în ansamblu întregului act. D. Razigade, în conducerea muzicală, a dat spectacolului o atmosferă pură franceză şi călduroasă interpretare orchestrală. Corul bine muzicaliceşte, a lăsat de dorit ca îmbrăcăminte. Sper că după acest mare succes de montare să se reia la noi această operă în spiritul tradiţiunei franceze. Carmen şi Regele Ysului Spectacolul acesta, prin punerea în scenă, aşa zisă tradiţională, a lui Carmen, a diferenţiat cel mai mult de montările noastre, prin faptul introducerii, la începutul actului III, a textului vorbit în locul recitativelor din partitură, precum şi redarea integrală a duetului aceluiaşi act, dintre Don José şi Escamillo, care a fost binevenită, fiind o pagină de sugestivă muzicalitate. Cu toate acestea, înlocuirea părţii de recitativ original, care e frumos, cu acelaş text, însă vorbit şi împănat încă cu spirit de contrabandă, mă face să regret, forma mai nimerită pentru operă, a celei dintâi. Mişcarea dinamică, mai liniştită a d-lui Razigade în conducerea muzicală, a prezentat în general numai avantagii, mai întâi de ordin just muzical al expunerii şi din punctul de vedere de emisiune sonoră a vocilor. Un exemplu elocvent, a fost trio femenin, care îşi cercetează viitorul dându-şi în cărţi, cântând într’un tempo de perfect ansamblu de muzică de cameră. D-na Valiin, în rolul titular, a fost de o naturaleţă excepţională ca joc şi cânt. Pe d. Lapelletrie l’am putut admira in plenitudinea mijloacelor sale scenice şi vocale. Don José în interepretarea sa, s’a bucurat de o concepţie foarte veristă. Desnodământul fatal intre aceşti doi eroi a fost redat în mod magistral. D. Baldous e un convenabil Escamillo. Micaela d-nei Marchal s’a prezentat cu o bună echilibrare sonoră și un joc expresiv. In notă d-nele Barret (Frasquitta) și Mueller (Mercédes). Pitorești i-am găsit pe d-nii: Maubert (Dancairo) cu pălăria înaltă și biciu, insigne reușite de șef contrabandist, Huberdeau (Zuniga) și Plumer (Remendado). * In Regele Ysului, d-na Allard a fost o acceptabilă Margared, cu toate că vocea e sonor timbrată, mijloacele de exteriorizare fizice şi artistice, nu sunt îndeajuns de evidenţiate. O bună impresiune a produs interpretarea d-nei Marchal în Rozenn. D. Rogatchewsky (Mylio) a uzat cu mult succes de culoarea eroică și lirică, de care este animat acest rol, dând ariei din actul trei, întreg sentimentul de sublimă caracterizare. D. Danges care a avut în Karnac un joc dramatic, vocei sale de operă comică, nu i se potrivea accentele de patetism din partițiunea lui Lalo. D. Baldous, corect în Regele. Vocea tenorală şi statura scundă a d-lui Plumer nu se armoniza cu Iahel, un parlamentar al poporului. Conducerea muzicală a d-lui Razigade a fost strălucitoare. Succesul reprezentaţiei a fost complectat prin montarea fastuoasă a d-lui Pavel CONSTANT. C. NOTTARA DIMIMEATH „Păgân in folklorul român Ziarele englezeşti semnalează apariţia unei lucrări a d-lui Marcu Bem, intitulată „Paganism in Roumanian Folklore". (Păgânism în folklorul român) (New Statesman) (12 Mai) spune că lucrarea este foarte interesantă. „Supravieţuirea riturilor păgâne în creştinism este o temă inepuizabilă. D. Beza arată cum la serbările satului Glisura, se observă vechile celebrări ale naşterii, morţii şi reînvierii lui Osiris, sau Ardenis, cum în Ardeal luna Mai este adorată ca în timpul imnurilor orchice”... In Moldova avem povestirile lui Eros şi ale Psyichei... Obiceiuri descrise în „Fastele“ lui Ovid există în Dobrogea“. Darea de seamă închee astfel: „Dacă am fi întrebaţi cum toate acestea au ajuns în România sau cum, fiind de origine românească au ajuns la noi (autorul recenziei arătase înainte că multe cântece populare româneşti au o mare asemănare cu baladele englezeşti. Nota traducătorului n’am putea răspunde decât un singur lucru: „nu ştim". ăi de bacalaureat Odată cu reînfiiinţarea bacalaureatului, au apărut în vitrinele librăriilor câteva cărţi îndrumătoare, care îşi propun a călăuzi paşii şovăitori ai absolvenţilor de liceu, ca să treacă, fără poticnire pragul universităţii. Am colecţionat câteva din aceste manuale şi le-am răsfoit. Mărturisesc că nu regret timpul pierdut. Primul manual din acest fel ce mi-a căzut în mână este: „Limba şi literatura română, schiţă pentru examenul de bacalaureat, după programa oficială“ de d. Mihail Dragomirescu. Or, programa oficială cere ca orice candidat să ştie, între altele, cari sunt criticii noştri literari mai însemnaţi, care-s marii noştri prozatori, marii oratori, etc. Şi acum să vedem ce crede d. Mihail Dragomirescu că trebuie să ştie neapărat viitorii studenţi şi cetăţeni, în această materie? Iată, după d-sa, lista marilor noştri critici literari: In locul I-iu, e pus Titu Maiorescu; în al II-lea Mihail Dragomirescu; vin apoi, în al IlI-lea rând, Dobrogeanuu-Gherea; în rândul al IV-lea Gh. Ibrăileanu, in al V-lea, Trivale şi tocmai în locul al Vll-lea, Neculai Iorga! Găsim că e delicios d. Dragomirescu, când se autoplaseaza de-abea în locul al II-lea! De altfel, aceasta însemnează că singur se decretează primul mare critic in viaţă! Iar viitorii cetăţeni ai României Mari trebue să ştie cine este azi cel mai mare critic literar în viaţă şi o vor şti, fiindcă scrie la carte. Cât despre d. Iorga, splendidă lucrătură, care aminteşte celebra dispută literară de la universitate! La capitolul: Marii noştri oratori, autorul e apucat subit de o criză de modestie, fiindcă se plasează de-abia în locul al VI-lea, după Maiorescu, Caragiale, Vlăhuţă, când ar fi putut, să se aşeze cel puţin înaintea lui Caragiale! Ca capitolul: Marii noştri oratori, ne surprinde faptul că d. Dragomirescu lipseşte din listă. E desigur o greşală tipografică. In schimb găsim pe I. C. Brătianu şi pe I. Gh. Duca înaintea lui N. Iorga, căruia i se acordă, cu mare greutate locul al XI-lea în clasificare. La capitolul:. Marii noştri prozatori in literatura propriu zisă, găsim pe N. Condeescu şi pe C. Kiriţescu, alături de Caragiale şi Vlăhuţă. Lipsesc însă din listă M. Sadoveanu şi Brătescu-Voineşti. Ei, bine, nu-i aşa, că e foarte instructiv a răsfoi un manual pentru bacalaureat? Alt manual se întitulează Memorator pentru bacalaureat şi e scris de doi ofiţeri. Caut de curiozitate, listele marilor critici, prozatori, oratori, lipsesc. Autorii nu cred că e necesar să se pronunţe. De altfel, în general, chestiunile dificile, în acest manual sunt ignorate. Păcat că, printre cele de cari autorii îndrăznesc să se atingă, sunt multe nu tocmai fericit redate. Iată de pildă, la pag. 136, se afirmă că la războiul de 30 ani a luat parte și regina Elisabeta a Angliei, deși Elisabtea murise cu 15 ani înainte de a se începe acel război! Pe de altă parte, cartea e scrisă într’o limbă românească, care numai ca model, nu s’ar putea, în nici un caz, recomanda* Spicuim câteva probe: La pagina 196 se poate citi: „Serpentine este un silicat de magneziu, are diferite culori chiar cea a pielei de şarpe, e răşinos şi din ele se fac sfetnice, etc.". La pag. 176 se afirmă că ar exista lichide solide:„Solidificare lentă a unui lichid în stare de solid..." La pag. 177: „Dacă se înroşeşte până la roş o capsulă de argint...". E vorba, probabil, de o capsulă miraculoasă ce s’ar putea înroşi chiar până la verde! Trecem la al treilea manual întitulat: Sinteza cunoştinţelor de bacalaureate Constantin Iordăchescu. Ne amintim şi acum, seria de articole interesante ce a publicat asupra lui Macedonski şi traducerile din poezia rusă, aşa de remarcabile prin redarea justă a sensului şi ritmului original. Prin 1920 scotea „Junimea Moldovei de Nord", iar acum conduce o publicaţie didactică „Revista Şcolii". In Sinteza d-lui C. Iordăchescu, o informaţie precisă în toate materiile cerute de programa bacalaureatului, o expunere concentrată şi o adevărată ţinută literară. Aprecierile din domeniul literaturii române sunt imparţiale, fără exagerări şi personalism pătimaş. Datele din istoria românilor şi din istoria universală, deosebit de preţioase. Tablourile comparative, cu marile evenimente din istoria universală sunt ingenios lucrate. In total, această sinteză, ce se adresează în special candidaţilor de bacalaureat, e o adevărată mică enciclopedie, pe care orice intelectual ar trebui s’o aibă pe birou! său. Intr’însa se găsesc concentrate cunoştinţele de bază ale oricărui om instruit, cuprinzând informaţiile cele mai variate, de la chestiunile de literatură, până la gravele probleme ştiinţifice de matematici, fizică, chimie, etc. O carte de mare folos nu numai candidaţilor la bacalaureat, ci şi marelui public. Curiozităţi din lumea largă Autemoliliul care va fi pus în mişcare prin radiete explozibile Alte ţări, alte obiceiuri Am publicat deunăzi, la această rubrică, verdictul nostim de la Kattowitz în contra unei servitoare care şi-a făcut o rochie diintr-un steag polonez şi, din inconştienţă, a plasat vulturul pe partea posterioară a corpului. In legătură cu acest incident, marele cotidian german „Frankfurter Zeitung“ publică următoarea corespondenţă care merită să fie relevată: Fata care a dat loc la un scandal public în Polonia ar trebui să fie sfătuită ca să plece în fosta colonie germană din Africa de răsărit, căci acolo n’o să se găsească nici un om pe care să-l supere rochia ei. Fetele şi femeile colorate, din această regiune, îşi învelesc corpul cu nişte şaluri pe care le leagă la piept şi care se numesc Lawalab. Cu cât sunt mai pestriţe aceste şaluri, cu atâta sunt mai căutate. Şalurile, de fabricaţie germană, au pe ele stele mari sau lună sau alte motive de acest soi, precum şi fel de fel de inscripţii. De preferinţă negresele îmbracă aceste şaluri în aşa fel că luna sau steagul sau inscripţiile acoperă, rotunjimile pe care se odihnesc de obicei, reprezentantele sexului frumos din Africa. De multe ori am văzut frumoasele negrese la plimbare, legăinându-se graţios in şolduri peste care zâmbea un cap de lună sau o figură de animal, un elefant sau un leu. Mult mai nostime apăreau inscripţiile pe această parte a corpului. Am putut citi : „pentru omul curat totul e curat“; „o rândunică nu face primăvara“ etc. In ultimul timp inscripţiile de pe șaluri au fost comandate in limba subsl. Se putea citi de pildă pe șaluri cuvântul „Hedi“, ceea ce înseamnă „pot să intru“?, sau „Garibo“, adică: — Apropie-te! Fiecare negru strigă: „Hedi“, înainte de a intra într’o colibă; din colibă i se răspunde: „Garibo!“. Alte inscripţii: Napon Dave, adică „Te iubesc“. Foarte nostimă e şi inscripţia pe care am întâlnit-o adesea: Kali Sana (Foarte cald) sau pole pole (nu te înflăcăra) şi multe altele de acest gen. Din cauza acestor obiceiuri nu ne-am mirat când am văzut pe partea unde se sfârşeşte spatele unei negrese, portretul lui Wilhelm al II-lea sau steagul german. Ne-am zis: Negresele cred că aşa-i frumos. Alte ţări, alte obiceiuri Primăvara in munți Pelerinajul chiriaşului întreprinderea, atât de mult practicată în ultimul timp, de a dobândi glorie şi bani prin călătorii originale, i-a sugerat ideia unui chelner din Nisa, cu numele de Perrin, să pornească pe jos, cu căţel şi purcel, la Paris, pentru că a fost evacuat, din locuinţa lui de la Nisa. Cu în- treprinderea lui vroia să atragă a-ienţia administraţiei în ce priveşte lipsurile din legea franceză a chiriilor şi, dacă se poate să dobândească o locuinţă, o ocupaţie şi oarecare profit. Perrin a părăsit Nisa la 15 Februarie cu tânăra sa soţie şi cu copilul în cărucior, a traversat Provence, valea Rohnului, Bourgogne, şi a făcut în total 93 de zile. In cursul acestei escursii lungi a adunat iscălituri pentru o petiţie care cere guvernului schimbarea legii chiriilor. El a adunat 500.000 de iscălituri. Pe căruciorul de copil a pus placarde în care anunţa scopul acestui pelerinaj modern al familiei sale. Douăzeci de caete au fost umplute cu iscălituri, iar fiecare iscălitură a certificat-o la primării. Chelnerul a sosit la Paris, unde publicul i-a făcut pe străzi o primire entuziastă. Cu petiţia şi iscăliturile se va prezenta ministrului de Pagina S-a justiţie, d-lui Barthou care, desigur nu va refuza să-l primească. Vocea stăpânului Un profesor universitar din Germania avea obiceiul, după cursurile universitare, să facă o plimbare pe jos afară din oraş însoţit de un câine foarte frumos, la care ţinea mult. într-o zi câinele i-a fost furat şi vândut unui negustor ambulant care la înhămat la căruciorul lui Animalul, deprins să trăiască bine, n’a vrut să se supună hamului şi a fugit. Câinele, devenind fără stăpân, a încăput pe mâna unui medic veterinar care i-a dat adăpost şi întreţinere bună. El s’a deprins repede cu noul său stăpân și uitase aproape pe cel vechi. într’o zi medicul veterinar, care poseda un aparat de radio, a receptat cu haut-parleur-ul său o prelegere despre, literatură. Câinele, care se află în odaie, a ciulit urechile s'a apropiat de haut-parleur și a început să latre de bucurie. Veterinarului i s’a părut curioasă atitudinea câinelui și i-a scris o scrisoare profesorului despre această întâmplare. Ca urmare, s’a dovedit că animalul a recunoscut prin haut, parleur vocea, primului său stăpân. ...winfflrr—n» —agaim-»" I —-----—. Ştiri artistice Astăzi Joi 31 Mai crt. teatrul Naţional reprezintă pentru ultima oară „Cleopatra“ piesă istorică a d-lui profesor N. Iorga cu d-nele: Sorana Topa, Ecat. Nitzulescu, V. Mierlescu, Maria Negrea şi d-nii Bulfinsky, Ciprian, Duţulescu, Polizu, Conabie, Brincomir, etc. * Seara se reprezintă „Omul cu Mârţoaga de Gh. Ciprian piesă cu care Teatrul Național își termină stagiunea. Spectacolele săptănâşi OPERA ROMANĂ VINERI: Năpasta. SAMBATA: Traviata. DUMINICA Matineu: Răpirea din Serai. Seara: Trubadurul. TEATRUL MIC IN FIECARE SEARA si MATINEU: Când bărbatul vrea. TEATRUL REGINA MARIA IN FIECARE SEARA: Oh! bărbaţii, SITUAŢIA EPIDEMIILOR DIN CAPITALĂ După ultimele rapoarte sosite la ministerul sănătăţii, situația epidemiilor în Capitală este urmă-, toarea: Scarlatină 94 cazuri., difterie 6 febră tifoidă 1 exantematic 1 meningită 1 erizipel 4 şi poliomielită 3 cazuri. FEMEEA CU ȘEARPE O modă nouă lansată de o stea de cinematograf. Cereți toți ASTĂZI LECTURA Mo. cu pasionantul roman al unei artist© Flacăra înăbuşită de MARCEL PIENIIT Menstru f analist al sufletului femees**