Dimineaţa, august 1928 (Anul 24, nr. 7773-7803)
1928-08-01 / nr. 7773
Capitolul acesta n-aşi trebui să-l scriu. Gândesc, că oamenii aceia, pe trei sferturi aparţinând deja de cealaltă lume, se cramponează, ca şi naufragiaţii, de scândura unei speranţe, cu o sfâşietoare tenacitate. Vor să trăiască! Vor să se mântuie! Ca şi naufragiaţii, ei nu văd elementul invincibil, cu care biata lor epavă se luptă. Dar strigătul lor de ajutor, nu chiarmă nici o mână salvatoare. Dar moartea instalată deja în trupul lor, nu poate fi evacuată, decât cu gazdă cu tot. Şi totuşi speră. Nu i-am auzit discutând între ei, nu ştiu ce nepreţuit şi absurd leac, ajuns printr’un mister al spaţiului la urechile lor? „Diplomatul“ Alexie, nu ne-a ţinut, pe mine şi pe d-rul Ţuchel, aproape un sfert de oră, ca să ne descoase asupra unui prospect din „Dimineaţa“ (o au din când în când), referitor la un sanatoriu ce-şi lăuda miracolele? N’au protestat indignaţi cu toţii când d-rul Ţuchel, a avut imprudenţa să le spuie că-i o mistificare? Minunata virtute a iluziei! Ea îi mai ţine, — cu toată mizeria ce o îndură, — în jurul leprozeriei unde din când în când îi înviorează prezenţa doctorului şi magia fiolei cu chaulmoogra. Am dreptul să-i trezesc? Pot să le amintesc oroarea — ce barbarie! ce o au veşnic înaintea ochilor, perete’n perete cu azilul, cimitirul? In iadul dela Lărgeanca Cimitirul leproşilor O barbarie.Lângă casa de locuit, ţintirimul terial atât de interesant. Nu găsesc Viziunea lui Decembrie, în pustietatea asta; leproşii strânşi laolaltă, tăcuţi, sgribuliţi, ascultând gemetele vântului, şi în răstimpuri, urletele lupilor hămesiţi. Fără voe mă săgetă un fior. Lângă mine Cătălin. Fără să-l privesc, l-am întrebat: — Mulţi morţi ? — Mulţi... — Dar de ce atât de puţine cruci? — Păi le mai iau băeţii, să facă foc iarna ! FOX MÂINE. — Ce mănâncă bonavii. N.R. — Ziarele „Czernowitzer Morgenblatt“ şi „Czernowitzer Allgemeine Zeitung“ ne fac cinstea să reproducă integral reportagiile noastre. Suntem fericiţi că le putem inlesni gratuit şi fără bătaie de cap un maziarele în chestiune, că în schimb, ar fi de dorit să menţioneze barem numele gazetei, care le procură cotidian, un succes atât de puţin costisitor ? Chestie de obraz ! Cel mai tânăr şi cel mai bătrân dintre pensionarii leprozeriei Lărgeanca, îndărătul lor, redactorul nostru Fox Tintirimul leproşilor II au. Al lor propriu, exclusiv. Căci o administraţie ce nu le dă pâine şi medicamente, a iscodit această infernală aberaţie: un cimitir, la un pas de lăcaşul bolnavilor. Sesizaţi grozăvia unei atari privelişti, pentru nişte nenorociţi, ce se silesc SĂ UITE că maladia lor e incurabilă, fatală? Concepeţi o mai sinistră răutate, decât a pune sub fereastra unui condamnat la moarte, cu mult înainte de execuţie, ghilotina sau spânzurătoarea ? Şi doar, nu-i vorba de criminali, de asasini fioroşi, de fiinţe satanice. E vorba de nişte nenorociţi, dintre cari unii copii încă, de nişte bolnavi nevinovaţi, osândiţi la o izolare şi la un trai, ce cuprind în ele cel mai cumplit destin. Mai era nevoie să fie subliniat cu roşu? Unde-i îndurarea creştină, unde perceptele evanghelice? „ACI NE ÎNGROAPĂ“ (Ion), şi era propriul frate al leprosului mai vechiu. S’au revăzut aci, şi de atunci fratele mai mare, trebue să asiste neputincios la suferinţele celuilalt, un copil de 15 ani, asupra căruia infernala maladie şi-a deslănţuit toată furia. Nefericitul Ion, a ajuns morfinoman. Cu lacrimi în ochi îmi vorbise Gheorghe, de suferinţele cumplite ale fratelui său mai mic. — II dor toate oasele. Nu se mişcă din pat. Când îl apucă durerile se încârligă, ca atunci când omori şarpele, îşi vinde pâinea să-şi poată cumpăra morfină. Când n’o are, e vai de viaţa lui“. Mai târziu, doctorul mi-a spus că lepra, care produce şi insuportabile dureri nervoase, reclamă intervenţia seringei. Dar administraţia nu poate, şi nu vrea — pentru consecinţele nefaste ce le are — să procure atâta morfină, decât au nevoie aceşti nenorociţi L-am văzut şi eu pe acest biet copil, când am vizitat dormitorul. O umbră. Slab, prăpădit, cu ochii mari, rătăciţi, nu făcea decât să ne ceară disperat, mântuitorul stupefiant. Nu vreau mâncare, daţi-mi înţelegeţi de ce am fost impresionat, când am dat cu ochii de Gheorghe Cătălin- Era tulburat de ceea ce auzise ? Mi se adresă timid : — îmi daţi voe să vă conduc ? Am traversat curtea. In partea opusă un gard. Leprosul a deschis 0 portiţă şi simplu : — „Aci suntem noi îngropaţi!“ Cum am avut curajul să trec dincolo ? Am căutat pe cât posibil sa ascund faţă de ghidul meu nevinovat, emoţia ce m’a cuprins ! Aci sfârşesc nenorociţii ? Aci sunt îngropaţi — după cum mi s’a spus — cinci-şase leproşi, anual ? In spatele curţii un petec de pământ, mizerabil îngrădit. Câteva moviliţe, fără niciun semn, şi risipite patru cruci de lemn, strâmbe, putrezite de intemperii. Nici o floare. Doar urzici, măselariţă şi ciulini. Pe o moviliţă dormia un câine. Printre cruci, păşteau cele câteva şi ale leproşilor, jigărite şi aducând cumplit cu stăpânii lor. Apoi cât vezi cu ochii, câmpul, un câmp neted şi descoperit, ce trebue să fie teribil iarna. Imaginea se impuse ochilor mei. Am spus că acest capitol nu ar fi trebuit să-l scriu. Din milă pentru cei 51 de leproşi, sub ochii cărora vor veni poate rândurile acestea. O fac totuş, pentru ca domnii de la ministerul sănătăţii, să-şi dea seama că au mai sporit cu una colecţia perversităţilor, pentru ca opinia publică că ştie că nu în banchete oficiale şi a morfină festivităţi, rezida rostul unei acţiuni frumoase, menirea unui for. Mai bănuiam impresionanta prezenţă. Aşi fi vrut totuş să mă fi înşelat, în clipa când l-am întrebat pe d-rul Tuchel, încet: — Dar unde’s îngropaţi ? — Uite colea, după gardul acela ! M’am cutremurat Aşa de aproape ! Lângă zidul propriei lor case ! Numai să nu fi auzit vreun nenorocit întrebarea. Timid, m’am întors. Lângă mine, cu braţele încrucişate într’o poză pe care o cunoşteam deja, un băiat. Nu auzise întrebarea, înţelesese răspunsul. Se nimerise să fie tocmai un bolnav, a cărui jalnică aventură, o ştiam. Se numeşte, frumos şi eminescian, Gheorghe Cătălin, oltean din Mehedinţi, în vârstă de 19 ani. E aci de patru ani. Dar teribila lui soartă i-a rezervat şi altă durere. El a fost pricina? „Concediile“ nesăbuite acordate unor bolnavi, ce nu știu să se ferească, ce aduc odată cu bucuria vizitei lor acasă, baccilul leprei? Cine poate ști ? Acum doi ani și jumătate, lazaretul a mai primit un pensionar. Răspundea și el la numele de Cătălin CIMITIRUL • . , s' . ^ V1 \ • , \ ’ ' ', . '..t...... m ■V Ui« LEPROS, IN VÂRSTĂ DE 15 ANI Expediţie lui Manguin la_ Pol PARIS, 29 (Rador). — Din Moscova se anunţă că şeful expediţiunei Manguin, a declarat că în ziua de 14 Iulie se afla la o distanţă de 80 leghe de punctul unde se aflau naufragiaţii, punct pe care l-ar fi atins fără îndoială în cel mult trei zile dacă nu ar fi aflat de salvarea naufragiaților făcută de vaporul „Krassin“. Atentatul de la Lugoj Uit ţăran frag® 3 focuri de revolver asupra unuui avocat care şi-a însuşit banii lui plicitatea lui de ţăran spune: LUGOJ, 30. — Eri pe la ora 11 jumătate înainte de masă, trecătorii şi negustorii din piaţa Regina Maria au fost deşteptaţi din toropeala zilei de 3 focuri de revolver trase de un ţăran asupra avocatului dr. Augustin Giurgiu, în momentul când acesta trecea pe dinaintea „Cooperativei Militare“ de la Tribunal spre casă. Din cele trei gloanţe unul a nimerit pe avocat în abdomen, altul în braţ iar al treilea în umărul drept. După sângeroasa ispravă, criminalul — un ţăran zdrenţuros, cu aspect de cerşetor, — a încercat să fugă, dar poliţia care era în apropiere a pus mâna pe el conducându-l la secţie. La locul crimei au sosit apoi imediat şi autorităţile în frunte cu d. director al prefecturii poliţiei, Ion Buzică, care a dispus să fie chemată „Salvarea“ și victima să fie transportată la spitalul public. Starea avocatului este îngrijorătoare. MOARTE PENTRU 12.000 LEI Criminalul se numește Pavel Bunea, plugar scăpătat, în etate de 45 ani, din corn Ticvaniul mic, (jud. Caraș), înainte cu doi ani acest sătean a încredinţat un proces avocatului Giurgiu contra unui consătean al său, care îi datora suma de lei 12.000. Procesul s-a isprăvit în defavoarea pârâtului care a fost condamnat să-i plătească lui Bunea suma datorată de 12.000 lei şi să suporte şi cheltuielile ivite în proces. Pârâtul conform sentinței a suportat cheltuielile şi a plătit şi suma de lei 12.000 avocatului dr. Giurgiu urmând ca acesta să-i predea celui în drept. Dar Pavel Bunea în zadar a aşteptat paralele încasate de avocatul său. Acesta le cheltuise. „DOMNII NU FAC DREPTATE !“ Criminalul Pavel Bunea ar declaraţiile date la poliţie după ce arată cum s’a plâns d-lui prim procuror, judecătorului de instrucţie şi d-lui decan, al baroului avocaţilor, în sim....Dar în zadar m’am plâns că sunt sărac, că n’am ce mânca şi că d. doctor Giurgiu mi-a furat bănişorii, DOMNII N’AU VRUT SA-MI FACĂ DREPTATE !“ El spune, — că nici uneia din jalbe nu i s’a dat curs. In decurs de 2 ani, acest nefericit în zadar și-a reclamat banii de sute de ori, dela avocatul Giurgiu. Acesta întotdeauna l’a dat afară din biurou. Acum 2 luni tot Pavel Bunea a fost acela care pe sala Judecătoriei de Ocol a fost prins de poliţie cu un revolver în mână, strigând : „II împuşc pe dr. Giurgiu care mi-a mâncat bănişorii“. A fost arestat şi tot Bunea a trebuit să ispăşească 2 săptămâni de închisoare pentru „ameninţare gravă“. In ce priveşte persoana d-rului Giurgiu, acesta e cunoscut în oraşul nostru drept un avocat slab şi un cartofor pătimaş. Din cauza d-sale multe persoane au fost sărăcite. CORESP. Incident la frontiera greco-bulgară ATENA, 29. (Rador). — Eri seara un soldat dela postul No. 136 dela frontiera greco-bulgară, în urma unei altercaţii, a omorît un soldat din postul bulgar din faţa postului grec. Din ambele părţi ofiţerii comandanţi ai frontierei s’au întrunit spre a aranja acest incident care este considerat fără importanță. Ordinea perfectă domnește pe toată frontiera. S’au luat măsuri pentru prevenirea oricăror acte de răzbunare dintr’o parte sau alta. — ■ H li SPRE POLUL NORD Expediţia lui Nansen 17 MAI. Sărbătoare naţională în Norvegia. Culcat în sacul meu, mă gândesc la bucuria de acasă, în ziua aceasta de veselie generală. Văd în vis procesiunile vesele de copii, drapelele fălfâind în vânt la lumina veselă a soarelui dintr’o zi de primăvară. Şi cât de tristă este situaţia noastră aici. Rătăcim pe o banchiză fără capăt, nesiguri de ziua de mâine, urmărind cu energie mersul nostru spre sud, în timp ce curentul domol al apelor ne târăşte spre apus. Dar totuşi vrem să serbăm şi noi data aceasta scumpă tuturor inimilor de norvegieni. Drapelul naţional flutură pe sănii, iar la masă avem un adevărat banchet. O mâncărică suculentă, dulceaţă de afine, apoi grog cu lămâie. In canalul deschis în fata noastră se zbate o bandă de narvali. Să pornim la vânătoare, ne-ar lua un timp prea mare. După ce am trecut canalul, terenul devine relativ favorabil. Lungimea probabilă a etapei: 10 mile. Din ce în ce mai mult ne împinge curentul spre apus. 20 MAI. Viscol teribil. Nu vezi nimic în jur. Rămânem culcaţi în cort, gândindu-ne la trista noastră situaţie.Trebue să fim pe la 83 grade şi 10, prin urmare la tara Peterman, dacă acest ţinut este situat cu adevărat în poziţia indicată pe hartă. Din două lucruri: sau suntem aruncaţi fără ştirea noastră în afară de drumul pe care credeam că mergem, sau această ţară este aşa de mică, încât nici n’am putut-o deosebi. 21 MAI. Cerul este tot neguros şi ninge Cu toate astea pornim la drum. Trecem un mare număr de canale acoperite de ghiaţă tânără. Nu de mult în această regiune trebue să fi fost mari întinderi de apă liberă. 23 MAI. Cea mai teribilă zi a voiajului. Chiar de la plecare suntem opriţi de o crăpătură foarte largă. Traversarea nici unei crăpături întâlnite până acuma n’a prezentat atâta greutate. După ce am căutat zadarnic o trecere mai bine de trei ore, iau hotărârea să mergem dealungul canalului spre răsărit. Poate că în partea asta o să găsim un „pod“? Ajunși la ceea ce ni se pare că este capătul canalului, nu vedem decât o grămadă de blocurişi de dâmburi de gheaţă dislocate care s’au izbit cu putere unele de altele. Cu mare greutate înaintăm în mijlocul acestor gheţari urcaţi unii peste alţii. Când în sfârşit credem că am trecut canalul, alte prăpăstii şi alte crăpături se cască înaintea noastră. Banchiza este frământată. Câtva timp desperăm de situaţie. In toate părţile apar numai crăpături şi de toate părţile culoarea închisă a cerului indică ochiuri de apă liberă. După amiază, de la unu la trei, ne odihnim. Odaă întinşi în saci şi sătui, uităm toate aceste chinuri. Când pornim iar la drum, timpul s’a înegurat de tot. Nu pot deosebi un perete de ghiaţă de o întindere de zăpadă muiată. Traversăm nu ştiu câte crăpături, şi movile, şi dâmburi. Din fericire fiecare lucru are un sfârşit. După această teribilă îngrămădire de blocuri, ajungem la o câmpie relativ netedă De cincisprezece zile mergem şi de douăsprezece zile ne muncim în mijlocul acestui labirint. Suntem la capătul puterilor şi absolut uzi. Un strat înşelător de zăpadă acopere apa în crăpături; nu mai ştiu de câte ori am făcut câte o bae de picioare. In cursul dimineţii mă aflam pe un gheţar pe care 11 credeam solid, când deodată s’a prăbuşit. Nu am avut decât timpul să sar pe un bloc care din fericire era rezistent. Fără asta aşi fi luat o baie complectă într’o bae de gheaţă. Deoarece eram atunci singur, situaţia n'ar fi fost tocmai amuzantă. 26 MAL Zăpada nu ne mai ţine. De îndată ce scoţi skiurile, te înfunzi până la genunchi. Pe lângă asta timpul este tot aşa de încurat ca şi eri, imposibil să recunoşti accidentele de teren, pe banchiză. Sub stratul de zăpadă proaspătă, totul este la fel de alb. Câinii nu mai pot. Din fericire rezultatul observaţiilor este mângâetor. Trebue să fim pe la 83 grade şi 40; pe lângă asta constatăm că curentul spre est a încetat, astfel că viitorul devine mai puţin negru. Culoarea închisă a cerului indică existenţa unor ape libere. In adevăr, toată după amiaza crăpăturile urmează unele după altele. In cursul serii suntem opriţi de un canal foarte lat. Din vârful movilei celei mai înalte unde mă pot urca, cât vezi cu ochii în toate direcţiile, se întinde crăpătura care pare şi mai de netrecut, decât toate cele întâlnite până acuma. La bivuac Kvik, câinele mult favorit, este sacrificat. Bietul animal nu miai poate trage, nu fără o mare durere mă hotărăsc la această necesitate! Mai curând sau mai târziu va trebui să-l ucidem și mai bine este acuma, când bietul animal nu mai poate face serviciu, procurând mâncare pentru trei zile celorlalţi opt supravieţuitori. 27 Mai. Lat. 82 grade 30. Nu se zăreşte nici un uscat. Nu mai înţeleg nimic. Probabil că suntem cu multe grade mai la răsărit decât credeam. Gbiaţa pe care mergem este netedă. Numai ici şi colo se întâlnesc gheţari mici, îngrămădiţi unii peste alţii de presiune, rar de tot gurgue sau creste. De bună seamă că această crustă cristalină nu datează de mai mult de un an. Spre marea mea mirare, plăcile de ghiaţă „veche“ sunt rare şi izolate. La tabără imposibil să găsim un gheţar care să fi fost expus la căldura verii şi care prin urmare să fi pierdut orice urmă de sare. Ca să ne procurăm apă a trebuit să topim zăpadă. Când zăpada nu este granuloasă, topirea ei produce cu mult puţin lichid decât ghiaţă şi cere mai multă căldură. In timpul verii şi în ultima iarnă, o vastă zonă de apă liberă trebue să se fi întins în această regiune. 29 Mai. — Eun, pentru prima dată o pasăre, un petret arctic. Plecăm cu speranţa că am terminat cu crăpăturile şi canalurile care întretaie banchiza. Dar poftim! Abia am pornit şi aparenţele cerului indică existenţa unor noui rigole de apă. Mă urc în graba mare în vârful unui dâmb, şi de sus panorama se întinde tot aşa de descurajatoare. La sud, la vest şi la est un labirint de canaluri, tăindu-se şi încrucişându-se în toate sensurile. Peste tot iodul ghiaţa este dislocată. După toate probabilităţile trebue să fie tot aşa de frământată până la Ţara Franz Iosef. Acuma banchiza nu mai este formată din ghiaţă polară masivă şi compactă, ci din gheţari mici. Dacă cel puţin am fi în Martie, gerurile ar consolida repede toate aceste „câmpuri“ într’o massă ţeapară. Totdeauna am socotit ca un lucru de prima importanţă să ajung la uscat înainte de sfârşitul lui Mai, ştiind cât de îmbucătăţită este banchiza la această epocă, când termometrul se ridică deasupra lui zero. Vai! temerile mele nu erau decât prea întemeiate. Am sosit cu o lună prea târziu, sau prea devreme. Peste o lună masa aceasta de ghiată ar fi complect dislocată şi prin crăpăturile ei am putea naviga, cu calcurile.Astăzi este imposibil să întrebuinţăm acest mod de locomoţiune. Ghiata tânără ar sparge coaja şubredelor noastre bărci. In toate direcţiile culoarea cerului anunţă prezenţa apelor libere. Ce n’aşi da să fiu acolo! Dacă banchiza se face şi mai fărămiţită, o să trebuiască să aşteptăm topirea complectă. Dar o să avem provizii suficiente penru asta? E îndoelnic. Deodată sunt scos din aceste reflezii printr’un plescăit sgomotos în canalul vecin. O grămadă de narvali se sbat, lângă mine, într’o nepăsare fericită. Dacă aş avea un cârlig, aşi putea prinde câţiva. In cursul dimineţii, în timp ce ne muncim în mijlocul unui canal, trece o pasăre. Ceva mai departe auzim mugetele de foce, în curând zărim chiar un animal din acestea. Din nefericire nu este în bătaia armelor, începe să se arate vânat, situaţia nu este desperată! înainte, întâmplese ce s’o întâmpla! 31 Mai. Ghiaţa se face din ce în ce mai subţire. Eri am zărit două foce şi o pasăre şi am dat de urmele unui urs şi a doi pui. O să putem aşa dar să ne aprovizionăm cu carne proaspătă. Pan, cel mai vrednic dintre câinii noştri trebue sacrificat. Bietul animal este epuizat. La rândul său o să servească de hrană supravieţuitorilor, care mai pot să ne facă oarecari servicii. Un teren aproape impracticabil, un haos de blocuri care înoată în mijlocul apei. Mergem sărind din bloc în bloc. Dacă am fi singuri, ar mai merge, dar avem săniile, urcările şi coborîrile astea continui ne istovesc. De la 82 grade 52 la 82 şi 19 banchiza este compusă aproape numai din ghiaţă tânără, groasă numai de vreo 80 cm. Pe toată aceasă distanţă n’am întâlnit decât câteva dâmburi vechi şi câmpuri rare de ghiaţă bătrână, ca acela pe care suntem poposiţi acum. Marea a fost aşadar liberă pe o distanţă de 33 mile spre nord, iar în spre sud, întinderea aceasta trebue să fi atins şi ea o mare suprafaţă. Astăzi am luat măsurătoarea: suntem la 82 şi 21. Şi tot nici urmă de pământ. Din ce în ce enigma devine mai mare. Dar răbdare! ———————■ I ! CAP. VII Lupta pentru viaţă 1 Iunie. Oare o să ajungem în cursul acestei luni care începe, astăzi la pământul aşa de cu foc dorit? Trebue să sperăm şi să credem, în vreme ce timpul zboară. Orizontul este întunecat şi plin de ninsoare. Pe lângă asta, vânt protivnic. Imediat după plecare suntem opriţi de un canal care pare la început de netrecut. In cele din urmă lucrurile se întorc spre mai bine decât am fi aşteptat. După un ocol spre nord-est, ajungem să trecem piedeca. Dincolo de asta avem şansa să găsim o câmpie netedă. Pe terenul acesta excelent, mergem până la prânz. Mai târziu, încă o oră şi jumătate de ghiaţă bună, apoi chinurile încep iar. In toate direcţiile, drumul este tăiat de deschizături late. Timp de o oră şi jumătate caut în zadar o trecătoare. Dacă reuşim să ajungem la mal înainte de a ni se isprăvi proviziile, suntem scăpaţi. Ori, în momentul când să ridicăm tabăra, am auzit strigătul unui pagofil alb. Două păsări din aceste zburau deasupra noastră. La început am luat pușca să trag, dar apoi m’am răzgândit. Pescărușii ăștia merită să stric o cartușă. 2 Iunie. — Duminica Rusaliilor. Ca paiul pe care ne-am oprit eri s’a lărgit în timpul nopţii şi a devenit un basin larg. Suntem pe o insulă de ghiaţă în mijlocul acestui ochiu de apă. Acuma nu mai putem mâna, trebue să procedăm imediat la repararea calcurilor Odată bărcile ,în stare să plutească, o să pornim pa apă. Instalaţi într’o parte adăpostită a insulei de ghiaţă, lucrăm fără să simţim cel mai mic vânt, deşi suflă un vânt puternic de la sud-vest. Mâncăm o excelentă mâncărică caldă, un adevărat ospăţ. Apoi ne lăsăm câtva în voia unei dulci lenevii. După asta, la lucru. Descos pielea de la calcul meu, ca să o repar. După aceea strâng toate legăturile care unesc pielea cu carcasa. Lungă treabă! Nu sunt mai puţin de patruzeci de noduri. Odată lucrul acesta isprăvit, lemnăria bărcii este tot aşa de solidă ca în momentul plecării. După ce punem şi vâslele în stare bună, suntem gata de plecare. De aici înainte o să ne putem urma drumul fără teamă de a fi la fiecare moment opriţi de un ochiu de apă sau de un canal. Nu peste mult o să putem chiar naviga în mijlocul banchizei dislocate. Transportul celor câţiva câini rămaşi în viaţă o să fie o problemă. O să trebuiască să ne separăm de ei. Haita noastră este de altfel redusă la şase animale şi nu mai putem să-i hrănim pe ăştia, decât patru zile! Astăzi sunt Rusaliile! In frumoasa noastră ţară este vară veselă şi zâmbitoare. Aici este ghiaţă, ghiaţă veşnică. Mica Liv o să se ducă la bunică-sa la masă. Poate că pentru această împrejurare îşi punea dochei nouă. O să vie o zi când o să pot şi eu merge cu dânsa. Dar când? Congresul internaţional al invalizilor de război El se va ţine la Berlin Primim. Pentru întâia oară se va ţine în Germania, un congres internaţional al invalizilor de război şi foştilor combatanţi. Biroul asociaţiei internaţionale „Ciamac” a lansat convocările pencare se va ţine la Berlin în zilele de 9, 10 şi 11 August 1928, întemeiat la Geneva în 1925. „Ciamac”-ul (conferinţa internaţională a asociaţiilor de invalizi şi foşti combatanţi) este constituit din 20 mari federaţiuni naţionale, aparţinând la 10 ţări şi numărând mai bine de 3 milioane de membri. El are de scop apărarea intereselor materiale şi morale ale victimelor de războiu şi foştilor luptători, precum şi colaborarea activă la apropierea dintre popoare şi la opera de pace întreprinsă de Societatea Naţiunilor. Se va discuta: reclasarea socială şi funcţiile obligatorii pentru victimele de război: influenţa naţionalităţii asupra pensiunei de război; legitimitatea şi modalităţile pentru intervenirea „Ciamac”-ului pe lângă guvern; relaţiunile „Ciamac”-ului cu celelalte asociaţiuni internaţionale cari lucrează pentru pace şi în sfârșit, examinarea mijloacelor pentru înfrângerea obstacolelor ce se pun în drumul păcii. in soviet evreesc In Siberia. Din Habarovsk se anunţă, că în uma dispoziiunilor de la centru în prvinţa coloniştilor evrei din regiune Birobigeansk, Siberia aceştia au trecut la alegerea unui soviet rura care va fi primul soviet evreesc î Siberia.