Dimineaţa, septembrie 1928 (Anul 24, nr. 7804-7833)

1928-09-01 / nr. 7804

Literatură. - Artă. - Ş­tiinţă Teatrele de vară Teatrul Jigniţa: Americaner Rebeţin D. Steinberg1, autorul operetei „Chaznoil” are vădite veleităţi pi­­randelliene. Intr’adevăr, atât pri­ma sa piesă, reprezentată cu atâta succes la noi, cât şi al doilea spec­tacol „Americaner Rebeţin“, au ca pivot traseul: realitate-ficţiune­­realitate. Ideea însă cere o techni­­că excepţională, cum a arătat că o stăpâneşte autorul celor „Şase per­sonagii“ şi Prânz Molnár în „Po­vestea Lupului“. Realizând însă numai situaţii descompuse, des­­concentrate, fără o înlănţuire vie, spontană, capricioasă chiar, tenta­tiva e ameninţată să rateze. In „Americaner Rebelin" apar două lumi, despărţite de civilizaţie şi... ocean. O fată din părinţi evla­­vioşi e măritată ca un comerciant american, detractat şi indolent care e pe punctul să divorţeze de dragul graţiilor unei artiste de va­rieteu, o cabotină. In somn însă i se prezintă întreaga dramă sec­venţă a vieţii sale de după divorţ: ruinat, ajuns în postura de crimi­nal, silit să se sinucidă. Dar totul n’a fost decât vis. Trezit la reali­tate, soţul buimăcit încă de fan­tasmele tragediei în care ar fi avut el rolul hotărîtor, revine la tandreţea soţiei sale naive, blajine şi iubitoare. Părinţii fetei, intran­­cigenţi la început faţă de ginerele infidel, binecuvântează noua viaţă a copiilor lor. In piesă e rostit de câteva ori dictonul american: Time is money­­(Timpul e bani). De aceia ne-am permis să ne întrebăm de ce auto­rul operetei — american -pur sang — nu s’a lăsat călăuzit de acelaş principiu la elaborarea piesei sale şi a sacrificat o acţiune interesan­tă, cu reale virtuţi de culoare, dar mai ales cu o muzică reuşită, alertă, promptă, unor speculaţiuni psihologice şi suprapuneri de si­tuaţii deplasate într-un spectacol de operetă, cum vrea desigur să fie „Americaner Rebelin“. Credem totuşi că o regie mai energică şi câteva modificări — de pildă su­primarea pauzei din actul al II-lea — pot uşura balastul noului spec­tacol. Apariţia d-nei Nelly Casman a fost surprinzătoare. Nu mai era masca ştrengărească din „Cha­­znoil”, ci o complectă transformare de bust, de atitudine, de figură. O soţie ucigător de fidelă, naivă până la exasperare, dezagregată de ritmul vieţii noi. D-na Casman a desfăşurat o bogăţie de ingenio­zităţi, cari dădeau candoarei sale o graţie deosebită. O adevărată revelaţie a fost d-ra Maria Coradova, care posedă toate calităţile unei mari subrete. O voce de o emisiune caldă, comu­nicativă, o dicţiune perfectă şi spi­rituală şi o mobilitate de joc stă­pânită de o bogată inteligenţă sce­nică sunt calităţi cari confirmă, generos, poziţia d-sale de răsfăţată a trupei. Autorul operetei, d. Steinberg, a apărut în rolul soţului şi a repur­tat un meritat succes. Tipul reali­zat de d-sa e interesant, atât ca figură cât şi ca proces sufletesc. Ţinem să menţionăm cu deosebire noua apariţie a d-lui Vasil Cam­­barov. Deşi într’un rol discret, d-sa a reîntărit părerea ce ne-o fă­cusem despre d-sa după rolul, ia­răşi şters din „Chaznoil”. Tipurile create de d-sa sunt autentici eroi de-ai lui Carco, apaşi acrobaţi, făl­­coşi, cu dantură de aur şi cu spi­rit. D. Cambarov evoacă scenele acestea din bratele Montmartre­­ului ori ale New-Yorkului cu mult spirit şi inventivitate. Conducerea muzicală a d-lui I. Goldenberg a fost precisă și animată. M. Gr. NELLY CASMANN Teatrul Nou: „Inimă de mireasă”, cu Mira Fiszohn şi Vera Zaslavskaia Admirabila companie de operetă,­ dramă şi comedie de sub conduce­: Mira Fiszohn a reprezentat aseară , în grădina „Teatrului Nou“, premie­ra piesei cu cântece: „Inima de mi­reasă“. Acţiunea se petrece în America unde o tânără fată, Ester, își sacri­fică cei mai frumoşi ani muncind ca să aducă lângă ea pe logodnicul ei David Blum, din Rusia. Tatăl ei, ceasornicarul Haim Leib, un cjin de o bunătate rară e căsătorit a doua oară cu o femee, care la rân­dul ei e mama unei fete, extrem de ușuratecă, din prima ei căsătorie. Logodnicul depărtat soseşte. El e frumos, elegant şi fluşturatec şi în loc de a se devota miresei care i s’a sacrificat. îl­» chiar în seara nunţei cu fran­ci­s, fata cea dezmă­ţată a soţiei ceasornicarului. Nefericita logodnic­ă după o gravă boală in care e îngrijită minunat de doctorul Beny, primul adorator al ingratei ei surori, îşi capătă răsplata ini­mei îngereşti. D-rul o iubeşte, Ii spune că o ia de soţie, tocmai în clipa când se reîn­toarce pocăită Franţis, care la rân­dul ei e iertată şi reprimită în că­minul părintesc. Piesa semănată cu cântece a plă­cut mult numerosului public. Cât despre interpretare nu putem spune decât cuvinte de laudă pen­tru ansamblul atât de bine pus la punct de registratul d-lui Fiszohn. Acest artist de un mare și variat talent a interpretat rolul tatălui, când îndurerat de jalea fiicei lui Ester, când fericit că o vede zâm­bind, într-un mod care a reamintit pe marele artist Novelli. D-na Vera Zaslavskaia, artistă cu o bogăţie de mijloace cum rar se vede şi un deosebit simţ artistic a fost o Ester duioasă, dramatică, pa­sionantă, care a mişcat până la la­crimi publicul. A cântat cu multă expresie două romanţe. In rolul d-rului Beny, d. Paul Breitman a pus multă sinceritate cântând de asemeni cu un frumos glas de barton romanţa din actul II. O notă bună d-lui Natan Breitman care a fost la înălţimea celorlalţi. Foarte bine de asemeni d-nele S. Ettingher într’un rol episodic. B. Segal, în rolul mamei. Jenny Zeltzer în Francis cum şi d-nii M. Bran şi Leibovici. Orchestra sub conducerea harni­cului maestru B. Segal a contribuit în cel mai fericit chip la reuşita spectacolului ce va face serie. FULMEN La 5 Septembrie a IV-a tragere! Oricine se va abona la ziarul „DIMINEAŢA* pe timp de un an, va primi in mod gratuit o obligaţiune a Primăriei Oraşului Bucureşti, care dă drept la premii în valoare de 1 MILIOANE . Această obligaţiune îşi păstrează totdeauna valoarea şi amorti­­zările, au loc la 1 Ianuarie, Mai şi Septembrie ale fiecărui an. Vor fi in total 2­6 trageri. * " In afară de premiul de mai sus, pe care-1 acordăm ab­o­naţilor, pe un an, mai acordăm atât acestor abonaţi cât şi abo­naţilor pe 6 şi 6 luni, în mod gratuit, o poliţă de asi­gurare asupra vieţii cu amortizare lunară pentru suma de l­eI 20.000 din partea Societăţii de Asigurare „Steaua României" din Bu­cureşti, B-dul Elisabeta No. 10, cu prima rată complect achitată. Această poliţă constitue cea mai avantagioasă asigurare asupra vieţii şi contra acccidentelor şi dă dreptul posesorului să participe la amortizările lunare, așa că poate primi în caz de amortizare, ime­diat îi­treaga sumă asigurată de Lei 20.000. Costul abonamentul­ui este de Lei 750 pe un an, Lei 380 pe 6 luni Lei 2010 pe 3 luni. DIMINEAȚA Istoricii români la conferinţa din Oslo D. Iorga reclama Moscovei tezaurele noastre artistice D. George Brătianu aminteşte de Basarabia România a fost bine, foarte bine reprezentată la congresul general de istorie, care s’a ţinut anul acesta la Oslo. Delegaţia a avut şi de astă dată în frunte pe d. Iorga, căruia congresul i-a făcut mari onoruri. D-sa a fost ales în comitetul diri­guitor şi a prezidat şedinţa de în­chidere, ceea ce i-a dat prilej să rostească o foarte importantă cu­vântare, care a produs mare impre­­siune. Cum la congres erau mulţi isto­rici din Rusia sovietică, cu cari istoricii ruşi antibolşevici au dus de altfel o vie luptă, d. Iorga a profitat de ocazie pentru a pune în discuţie chestiunea tezaurului nos­tru artistic şi istoric sechestrat la Moscova şi a reclamat restituirea lui. Congresul a hotărît să puie chestiunea aceasta pe ordinea de zi a viitoarei sale întruniri. * Intre comunicări, aceea a d-lui George Brătianu, care scrie acum istoria făcută de tatăl şi de bunul său, a avut şi ea o însemnătate po­litică actuală, deşi d-sa s-a ţinut strict în cadrul ştiinţific al congre­sului. D. George Brătianu a vor­bit în secţia de istorie modernă şi amlimpuidiiâ—despre—pproternar graniţelor ruso-române în timpul războiului din 1877-78 şi la congre­sul din Berlin”. După ce a trecut în revistă publicaţiile recente de la noi, privitoare la războiul neatâr­nării, conferenţiarul expune pro­blema graniţelor ruso-române de la întâiele veleităţi ale Rusiei de a revizui tratatul din Paris (1859, 1870-71) până la începutul crizei orientale. Arată preocuparea gu­vernului român de a dobândi o garanţie din partea Rusiei, preo­cupare ce se vede atât în tratati­vele lui Ion Brătianu cu Ruşii, atât la Livadia cât şi la Bucureşti, cât şi din modul în care s’a ajuns la redactarea convenţiei din Apri­lie 1877, care garantează integrita­tea teritoriului nostru. Totuşi ruşii, în special Gorcea­­cov, redeschid chestiunea şi după intrarea armatelor imperiale în România. In momentul în care ni se cerea să trecem Dunărea, e o vă­dită ezitare din partea domnitoru­lui şi a miniştrilor săi. Kogălni­­ceanu, la Viena, compară situaţia României cu a Piemontului de la 1859, nevoit să cedeze Franţei Niz­za şi­ Savoia pentru a obţine Lom­bardia. Brătianu îndeamnă la ac­ţiune, un dezastru al ruşilor la Plevna putând compromite rezul­tatul general al războiului. în timpul asediului, nu mai e vorba de chestiunea graniţelor — ea redevine de actualitate tocmai la San Stefano. Scrisoarea lui Jemini, ajutorul lui Gorceacov, către Ko­­gălniceanu porneşte de la „tratatele cari nu mai sunt astăzi vai­ de­cât petice de hârtie“. Se povesteşte pe urmă rezistenţa disperată a guvernului român în chestiunea Basarabiei şi jocul Austriei care face din rezistenţa României un şantaj împotriva ru­şilor, pentru a obţine Bosnia şi Herţegovina. La urmă, chestiunea se aranjează între marile puteri: Austria ne părăseşte în schimbul anexiunei Bosniei şi Anglia pentru a obţine în Asia Mică o graniţă a Turciei care să depărteze pe ruşi de drumul Indiei. Protestările lui Brătianu şi Kogălniceanu la Ber­lin nu mai pot fi decât o manifes­tare platonică. S’a pus la noi întrebarea, care din cele două politici era mai bună: „realismul“ lui Kogălnicea­nu care, la un moment dat, înclina către concesiuni spre a dobândi compensaţii mai mari, sau „ro­mantismul" intransigent al lui Ion Brătianu şi al lui Rosetti. Fără a se întreba dacă această intransi­genţă n’a folosit României în alte împrejurări mai apropiate de noi, conferenţiarul expune înrâurirea hotărîtoare a chestiunii Basarabiei din 1878 asupra întregii politici externe a statului român până la 1914 şi chiar până la 1916. “Ches­tiune de prestigiu pentru cancela­rul rus, de amor­ propriu pentru împăratul Alexandru, care voia să şteargă orice amintire a înfrânge­ţie pentru diplomaţia austro-un­­gară, de concesiune oportună pentru imperiul britanic, — gu­vernul român vedea în această problemă simbolul dreptului său imprescriptibil asupra unei pro­vincii a vechii Moldove și mărtu­ria misiunii ce Europa i-o dăduse la gurile Dunării. Aceste imponde­rabile au determinat și aci orien­tarea politicii generale, în jumăta­tea de veac ce a trecut de la congre­sul din Berlin“. Ex-Kaiserul reclamă bunurile sale confiscate în Africa de Sud PARIS. — O depeşă din Cap, a­­nunță, că o acţiune judiciară, in­tentată de ex-kaiserul Germaniei, pentru a reintra în posesia ferme­lor pe care le posedă în Africa de Sud şi care fuseseră confiscate în timpul războiului, a fost adusă a­­cum din nou în faţa­ Curţii de jus­tiţie din Cap. Desbaterile vor dura mai multe zile. D. Duncan, avocatul ex-kaizeru­­lui, a susţinut teza, că confiscarea bunurilor despre care e vorba, fu­sese decretată pe nedrept, deoarece tratatul din Versailles nu vizează fermele în chestiune. Se aşteaptă ca acest proces să ai­­derabilă, dat fiind că sentinţa va derabilă dat fiind că sentinţa va constitui un precedent faţă de alte proprietăţi confiscate în aceleaşi condiţiuni. O expediţie in ajutorul exploratorului englez Dyott — TELEGRAMĂ PARTICULARĂ — LONDRA, 30. — Din Rio de Janei­ro se anunţă, că consulul german din Cuyaba (Statul Mato Grosse), a anunţat telegrafic ministrului ger­man la Rio de Janeiro, că o expedi­ţie de ajutor pentru cunoscutul ex­plorator englez Dyott ar fi pornit să libereze pe acesta, care se află încercuit de indieni. Succesul aces­tei expediții este însă problematic deoarece Dyott se află la o depărta­re de 12 zile de drum de Guyana. Ahmed Zogu renunţă la numele de Scanderbeg LONDRA, 30.— Ziarul „Exchan­ge Telegraph” anunţă, că Ahmed Bey Zogu ar fi hotărât ca să adopte numele de Zogu­­ şi nu de Scan­derbeg al 111-lea, cum­ se hotărâse la început. Banditul Bălan reapare în împrejurimile Braşovului O scrisoare către judecătorul din Şercaia Cercetări discrete la o fabrică BRAŞOV, 29. — Instrucţia asasi­natelor de la Coldea continuă cu in­tensitate, condusă de judele instruc­tor Petru Voina, de la Tribunalul Braşov. Este interesant amănuntul că autorităţile din Braşov şi cele din Făgăraş, cerând de la Ocnele Mari o fotografie mai recentă a lui Bălan, au primit răspunsul că nu posedă nici o fotografie a criminalu­lui, aşa că judecătorii au trebuit să se mulţumească cu fotografia ban­ditului luată în Martie 1927, de jan­darmii din Cisnădie. Pentru eri dimineaţă judele Ju­nior, Istructor a citat în cabinetul său pe rit din Crimea, obiect de tranzac- supravieţuitorii măcelului de la Co­dlea, d-nele Ecaterina Kolf şi Vol­bert precum şi pe şoferul Benedict. Cele două doamne, resimţindu-se încă de pe urma groasnicei drame nu au putut părăsi patul, astfel încât judele instructor a amânat asculta­rea lor pentru 7 Septembrie curent. LA SANATORIU Azi dimineaţă de judecător Petru Voinea s-a transportat la sanatoriul Behner unde se află internată dom­nişoara Roza Kolf, care a fost ră­pită de bandit şi prezentându-i foto­grafia criminalului, dânsa a recu­noscut pe Bălan, evadatul dela Oc­nele Mari, ca asasinul fratelui său şi al celorlalţi__film­săteni__Domni­­şoara a mai dat judelui instructor o serie de amănunte complimentare asupra felului cum s’a produs ata­cul, răpirea şi eliberarea sa. Cercetările continuă să fie făcuta de inspectorul de siguranţă Zahiu. D-sa caută să precizeze drumul stră­bătut de bandit, pentru a-şi da seama dacă în operaţiile sale, Bălan nu se foloseşte de oarecari iscoade sau tăinuitori, cari odată căzuţi în mâinile cercetătorilor ar putea uşura prinderea banditului. In urma acestor cercetări, dându­­se de drumul parcurs de bandit din munţii Păltinişului până la Codlea (cale de 150 km.) s’a putut stabili cu preciziune că Bălan merge cu o iu­ţeală de necrezut, astfel că în acest din urmă drum el a mers cu 50 de km. pe zi, parcurgând întreaga dis­tanţă in 3 zile, numai pe creştetul munţilor. S’a crezut la început că Bălan pre­feră drumul pe creştetul munţilor pentru a fi cât mai depărtat de pu­terile cari îl urmăresc, cum şi de alţi oameni, care l-ar putea denunţa. De fapt s’a dovedit că această ipo­teză nu e adevărată, fiindcă munţii în vremea aceasta sunt împânziţi de lume. Pe lângă numeroşii excursio­nişti şi ciobani, cari colindă toate răspântiile, se găsesc acum in munţi un mare număr de locuitori, care culeg smeură şi se mai află locui­tori cari venind să cosească şi să a­­dune fânul îşi construesc colibe şi locuesc câte 2—3 săptămâni în ele. NAIVITATEA CELOR DE LA MUNTE Din rapoartele primite la siguran­ţă, lanţul de munţi de la Sibiu la Braşov e populat zilnic cu aproape 20 de oameni. Majoritatea lor nu-l citeesc pe bandit, iar altă parte nici n’au auzit de isprăvile lui, de aceea Bălan întâlnind în calea sa pe aceşti naivi le ia alimentele şi se infor­mează fără ca cineva să bănuiască de urmărirea jandarmilor, pe care poate să-i ocolească cu uşurinţă în urmă. La momentul potrivit, Bălan se co­boară prin sate, căutând să se apro­vizioneze cu ziare, tutun şi cele ne­cesare pe care nu le găseşte la oa­menii din munţi.­prilie 1926, omorând gardianul în­chisorii, pe care l-a atacat mişeleş­te, Bălan, a isbutit să-şi recapete li­­bertatea Imbrăcându-se cu hainele gardia­nului, el a putut să se strecoare cu uşurinţă până la Moineşti unde a doua zi şi-a procurat alte haine şi apoi a trăit aci, mai multe din ex­pediente, până în luna Decembrie. Simţindu-se urmărit de aproape Bălan a părăsit Moineştii şi ple­când în nordul Moldovei, a reuşit in cele din urmă să treacă în Po­lonia. UN EMIGRANT POLITIC Aci, de câte ori era întrebat de cineva, el pretindea că, este... emi­grant politic şi că, împărtăşind con­cepţiile democratice ale statului ve­cin, vrea să se stabilească într’unul din oraşele Poloniei. Sub acest pre­text, Bălan a cutreerat liniştit Var­şovia, Lembergul, Tarnopol, etc. un­de a săvârşit numeroase jafuri. In acest din urmă oraş, Bălan, era cunoscut ca „revoluţionar“ ro­mân, până când in cele din urmă, a dat o îndrăsneaţă lovitură. BĂLAN ÎNVAŢĂ LIMBA POLONA Intrând în relaţii cu perceptorul oraşului care domicilia în piaţa ICostiuseo Tărie, KawdrttH a reuşit să câştige simpatia acestuia şi în cele din urmă o găzduire părinteas­­că.Tot timpul, Bălan care începuse să vorbească puţin limba polonă, împărtăşea perceptorului „concep­ţiile“ sale politice şi cum nu se putea exprima bine, când se încurca in „teorie“ pretindea că, nu mai poate vorbi. In timp ce făcea pe „predicatorul“ ideilor anarhice, banditul îşi pân­­dia victima în vederea unei lovi­turi. Aceasta, n'a întârziat căci, în­tr’una din zile, pe când perceptorul se afla la serviri iar soţia, acestuia după târgueli, Bălan le-a necinstit o copilă de 13 ani şi după ce a pră­dat tot ce a găsit mai buni şi o su­mă importantă de bani, a­ dispărut lăsând fetiţa în nesimţire, reîntoarcerea in ţara Revenind în ţară, Bălan­ s’a stabi­lit tot la Moineşti unde în noaptea de 19—20 Februarie 1927 a, comis o spargere la d-na Maria Albu pe care a legat-o şi a chinuit-o îngrozitor. In fuga sa prin pădure, ai necinstit o altă fată şi a prădat t­tai multe stâne. În cele din urmă au ajuns la Cisnădie, jud. Sibiu. Aci s’a angajat ca fierar la fabrica de postav şi cum nu cunoştea mese­ria, era zilnic ameninţat s­ă fie dat afară Câteva zile însă au fost­­ suficiente banditului ca să-şi recruteize o nouă victimă şi după o pândă dibace, a asasinat şi prădat pe proprietarul fabricei Klein, in noaptea de 21—22 Martie 1927.­­«­­ LUPTA CU JANDARMII Urmărit de aproape de jandarmi, banditul s’a retras în munţii, la m­unc­­tul numit Strâmtura Cântu­lui, unde a angajat lupta cu urmăritorii. In timpul luptei, a fost rănit la piciorul stâng şi după ce toată noaptea a tras asupra jandarmilor, la ziuă, când a terminat gloanţele, s’a predat. Adus în faţa judecăţii Bălan a re­cunoscut cu mult cinism faiptele sale. Prin sentinţa 1657 din 6 Septem­brie 1927, criminalul a fost condam-­ nat la 15 ani temniţă grea şi cum stătuse In prevenţie patru luni, urma să se elibereze de la Ocnele Mari unde a fost depus, la 6 Mai 1942. Intre timp insă, a reuşit din nou să evadeze şi să comită’ monstruoa-­­sele crime de la Cisnădie, Porumba­­cu, Belia şi Codlea, despre cari ne-am ocupat pe larg in numerile prece­­­dente ale ziarului nostru. P. C. Banditul ameninţă Astfel, Bălan a coborit la Şercaia (Făgăraş) unde a fost văzut de mai mulţi locuitori. Dri dimineaţă jan­darmii au găsit într’un lan de po­rumb culcuşul banditului lângă care se afla o hârtie scrisă cu creionuL Scrisoarea era adresată judecătoru­lui din Şercaia. In această scrisoare Bălan scria judecătorului că dacă cineva va îndrăzni să se apropie de el va fi culcat la pământ fără milă. Bălan termină scrisoarea spunând că este sătul de viaţă şi că i-a chi­nuit muit rana ce i-a făcut-o învăţă­torul din Codlea. UN MUSAFIR SUSPECT LA O FA­BRICA Eri după­ amiază am primit la re­dacţia din Braşov vizita d-lui Gheor­­gh­e Bârsan, directorul unei fabrici de cherestea din Breţcu (Trei Scau­ne) care ne-a cerut o fotografie a banditului şi ne-a spus următoarele: — Astă noapte, pe la orele 2, paz­nicul fabricii s'a pomenit în faţă cu un individ înarmat cu o puşcă, 2 re­volvere şi 2 cuţite. El avea cam 23 de ani şi ţinea o mână în buzunar, iar în cealaltă avea un revolver pe care l'a întins spre paznic. După ce Va somat să nu vorbească decât in necesară, închee d. Bârsan. Bălan a operat şi în Polonia cum şi-a început activitatea fiorosul criminal BRAŞOV, 28. — Sălbăticia neîn­trecută dovedită de banditul Bă­lan în săvârşirea actelor sale bes­tiale, ne-a împins curiozitatea asu­pra antecedentelor acestui fioros criminal. Din cercetările ce am făcut, am putut afla o serie de amănunte, pe cari le vom nara mai jos şi din cari se poate desprinde lesne faptul că, o fire care a apucat încă din copi­lărie pe panta relelor din ce în ce şoaptă s-a interesat de proprietarul fabricei Daniel Săroiu şi răspunzân­­du-i-se că e la Bucureşti, a b­uebat de conducătorul făbricei. Paznicul i-a spus că nici el nu este acasă Individul a intrebat apoi de proprietarii lemnelor ce se află depozitate în gară, de preotul cel mai bogat și de negustori și Repri­mind un răspuns precis dela paz­nic, necunoscutul a plecat, recoman­dând paznicului să nu spună ni­mănui de această vizită Apoi s'a îndreptat spre gara din apropierea fabricei şi întâlnind un focar l-a în­trebat când se face plata la fabrică. Neprimind un răspuns favorabil a dispărut. Intre timp paznicul a venit să mă anunţe, eu am anunţat pe jandarmi care au înconjurat imediat fabrica şi depoul, continuând cercetările până la ziuă, fără nici un rezultat. Un pădurar a declarat dimineaţa că în cursul zilei un necunoscu­t înarmat a pălmuit nişte ţărani în­tâlniţi în pădure pentru că ei nu i-au dat tutun. După semnalmentele date de paznic nu mai încape nici o în­doială că Bălan a fost al fabrică. Fotografia pe care o cer, mi-e strict putea, să sfâr-mai pronunţate, nu­mească altfel. UN ŞCOLAR SILITOR DAR AGRE­SIV Ion Bălan,­­ care in urma ulti­melor cercetări s’a stabilit in mod neîndoelnic că, este unul şi ace­laş cu evadatul dela Ocnele Mari, s’a născut în anul 1903 in comuna Prundul Bârgâului jud. Bistrita- Năsăud. Fiul lui Toader și al femeii Sala Roicea, Bălan, este de origină bul­­­­gar şi când a împlinit vârsta de 7­­ ani a început să frecventeze cursul primar pe care l-a absolvit în con- I ditii bune, exceptând conduita rea. Până la 18 ani, Bălan şi-a petre­cut apoi viaţa între flăcăii, cu care se afla vecinie in ceartă din prici­na firii sale agresive. Ne mai putând converui cu flăcăii din Prundul Bârgăului, Bălan şi-a luat „lumea’n cap“ şi după un lung vagabondaj, în timpurile căruia a săvârşit mai multe nelegiuiri, s’a stabilit în comuna Bradu, jud. Si­biu, lângă Cisnădie. PRIMELE NELEGIUIRI In anul 1924, Bălan a comis o spargere mare şi în urma acestui fapt, a fost condamnat la două ani închisoare iar pentru ispăşirea pă­catului, a fost trimis la Tg.-Ocna. Profitând de faptul că, aci trăia între deţinuţi politici, banditul, ca­re este foarte inteligent, a căutat să se „civilizeze“ pe cât putea. Intr'una din zile când n’a mai putut suporta regimul închisorii, şi când de altfel executase mai mult decât jumătate din pedeapsă, în­­drăsneţul bandit a început să nu­trească ideea evadării. EVADAREA DELA TG.-OCNA totr’aâexăfc la aowte* A- Delegația română la congresul interparlamentar care a avut ioc zilele acestea ► „ — r-~ la Berlin , - , ^ ----­ Paging 3-a Cicerin transportat ur­gent la spitalul din Kremlin LONDRA. — Din Moscova se a­­nunţă că comisarul poporului pen­tru afacerile externe ,d. Cicerin, su­feră de o nouă criză de diabet şi a trebuit să fie transportat de urgen­ţă la spitalul din Kremlin. D. Litvi­­nov a fost desemnat pentru a-l în­locui în mod temporar. La comisa­riatul afacerilor străine se declară totuși că starea d-lui Cicerin nu in­spiră nici o îngrijorare anturajului său.

Next