Dimineaţa, septembrie 1928 (Anul 24, nr. 7804-7833)

1928-09-15 / nr. 7818

IO PAGINI Prețul Abonamentelor Lei 750 — pe timp de ora an I, 380 — ii ii ii 6 luni u 200— ii ii ii 3 ii In străinătate dublu Fondată in 1904 de CONST. MILLE [I 3 MSI I BIROURILE: București, Str. Sorin Iar ^Id. 7­ 9-11 1­­­3 LEI TELEFOANELE NOASTRE1 Anil No. 7818 SAMBATA 15 SEPTEMBRIE 1928 Centrala 1­308/87. 324/73. 348/78. 353 54. Direcția: 357/72. A-tla 307/69. Provincia 310/84 O frumoasă manifestare femenină Binecuvântate de şeful bisericii din Bucovina, felicitate, încurajate şi chiar tămâiate de reprezentanţii guvernului şi ai altor autorităţi, doamnele şi domnişoarele strânse în jurul asociaţiei „Uniunea fe­­meilor române" şi-au ţinut la Cer­năuţi congresul lor anual. Un congres care, prin nespus de frumoasele talente menţienine ce s’au afirmat încă, odată, prin im­portanţa, am putea zice vitală, a chestiunilor ce au fost desbătute şi în mod cu totul deosebit prin pă­trunderea acestor chestiuni, prin fericitele şi eficacele soluţiuni ce s’au propus pentru tămăduirea­ re­lelor semnalate, a depăşit cu mult cadrul şi atmosfera în care se desfăşoară de obiceiu multe manifestaţii similare. In adevăr, destule congrese sunt mai de­grabă prilejuri de dis­tracţie, de vizitare în grup şi în condiţiuni avantagioase a unor localităţi sau regiuni mai intere­sante din ţară, ori ocaziuni de o vorbărie, uneori frumoasă, însă rare ori spornică şi utilă. Demnele şi atât de bine înzes­tratele reprezentante ale sexului frumos au dovedit însă în cele două zile, cât a ţinut congresul lor din capitala Bucovinei, că nu s’au dus acolo mânate de dorul de plimbări şi distracţii sau împinse de vanitatea de a-şi plasa dis­cursuri de mai înainte pregătite. Ce-i drept, în cuvântările rosti­te, multe din participante au făcut dovada unui talent oratoric supe­rior şi şi-au îmbrăcat cugetarea lor într’o impecabilă formă litera­ră şi cu atât mai aleasă, cu cât era pătrunsă de o convingere sin­ceră şi comunicativă. Dar aruncaţi o privire asupra titlurilor ce rezumă chestiunile, cari au format la congresul dela Cernăuţi obiectul unor cercetări se­rioase şi bine studiate. Citiţi, de pildă, luminoasa, dar şi adânc întristătoarea dare de sea­mă, făcută de d-na Maria Baiules­­cu, asupra condiţiunilor în cari cresc copiii de la ţară. Lăsaţi toată ziua, când mamele lor muncesc ca roabe afară pe câmp, fără nici o îngrijire, lipsiţi de cele mai elementare condiţiuni de igienă şi nefiind hrăniţi în mod suficient şi potrivit vârstei lor, nu e nici o minune că aceşti copi­laşi rămân în mare parte „nedez­­voltaţi, palizi şi rachitici“. Aceloraşi cauze se datoreşte şi profund durerosul fapt, relevat de d-na Maria Pop (Craiova), în ra­portul d-sale, că „50 la sută din co­piii ţăranilor mor mai înainte de a împlini vârsta de 5 ani“. Iar dacă la ţară situaţia se pre­zintă, din acest punct de vedere, în culori aşa de negre, ea nu e cine ştie ce înfloritoare la oraş. Să citim, ca să ne edificăm do­cumentata expunere a distinsei scrii­toare d-na Izabela Sadoveanu şi vom afla cu un sentiment de mâh­nire în ce miazme de praf, în ce băltoace de noroiu şi în ce condi­­ţiuni de prea precare stricăciune morală cresc la mahala şi la peri­feriile oraşelor copiii muncitorilor şi ai oamenilor nevoiaşi. Dar grija şi preocupările con­­gresistelor nu ■ s’au­­ mărginit la co­piii de vârstă­ mică şi la arătarea de măsuri pentru a se îmbunătăţi nenorocita stare de lucruri de as­tăzi. Urmărind pe copil până când, prin­ trecerea anilor, el devine un tânăr ce are de susţinut lupta şi ispitele vieţei, congresistele ne-au prezentat situaţiuni şi odată cu ele, soluţiuni bine chibzuite şi e­­ficace. Lupta împotriva imoralităţii, lup­ta împotriva plăgilor sociale şi în special împotriva alcoolismului producător de dezastre, au prilejuit rapoarte şi discuţii din cari avem multe de învăţat, iar autorităţile statului multe îndrumări şi măsuri de luat. Şi am mai aflat — ceea ce este de asemenea deosebit de impor­tant — că doamnele şi domnişoa­rele din asociaţia amintită nu se mărginesc la studii teoretice, ci duc, atât cât le îngădue mijloace­le, o luptă reală şi de toate zilele pentru stăvilirea sau măcar îm­puţinarea relelor semnalate. E o luptă din cele mai nobile, din cele mai utile şi care onorează pe cele ce s’au angajat într’însa. N. Baizaria ­ Focul din gara­­Hogoșoaia: Trenul cistern în flăcări ÎNTÂMPLĂRILE ZILE! O observaţie judicioasă In legătură cu drama de la otelul (rog a mi se lăsa otel, iar nu hotel, acel h neavând nici un rost în orto­grafia română) „Princiar”, un ci­titor face o observaţie, pe care o cred destul de judicioasă. Anume, astfel de drame n'ar avea loc sau, in tot cazul, ar deveni mult mai rare, dacă eroii lor ar fi per­soane mai ocupate, având ocupaţii mai continue şi totodată preocupări cari să le îndrepte spiritul şi să le absorbe energia in alte direcţiuni mai utile şi mai inofensive pentru liniş­tea şi viaţa celorlalţi oameni. In sprijinul acestei afirmaţiuni acelaş cititor ne mai atrage atenţia asupra faptului că mai toate perso­­nagiile din romane — şi încă din romanele cele mai celebre — sunt în genere, oameni fără treabă şi fără griji. Omul însă are o nevoe organică de a-şi cheltui energia, într'un sens sau altul, ea trebue utilizată şi con­sumată. La fel fac şi animalele. De pildă, când o pisică n'are de vânat şi de prisos şoareci vii şi reali, ea simulează această ocupaţie, juccin­­du-se cu o minge, cu un mosorel sau chiar cu coada ei. Aceste adevăruri sunt întărite şi de­ înţelepciunea popoarelor cari, în diferite zicători, spun că „lenea este mama tuturor v­­iilor şi păcatelor”. Un om intens ocupat şi frămân­tat de grijile serioase ale vieţii n'are nici timp, nici d­epoziţie să­ umble după aventuri şi fantezii, după sa­tisfacerea de plăceri, cari deseori se sfârşesc în sânge şi crimă. Concluzia este că dacă toată lu­mea ar munci şi dacă s'ar face din muncă un erlz şi o religie, dramele, pasionale vor deveni mai rare şi căsniciile mai liniştite. Repetăm că găsim mult adevăr, în observaţiile de mai sus. ELVIN ARESTĂRILE Da’ pe ista de ce l’ai mai adus ?... Luase niște insecte în tren și s’a uns cu gaz... Procesul lui Găetan pentru infracţiuni militare Consiliul de război a amânat judecarea asasinului d-nei Leonida Bil dimineaţă urma să se judece ’ că o va face în câteva zile. Până la consiliul de război al corpului II , atunci cere amânarea procesului, armată, procesul lui George Găetan,­­ D. MAIOR PELLA comisar regal, autorul crimei din aceia Roma. Găe­ spune că, soldatul Găetan de la Cer­tau e trimis în faţa consiliului de j cui de recrutare Brăila e trimis în război pentru următoarele fapte: nesupunere la încorporare în timp de războiu, punere în serviciul ina- a­micului şi port ilegal de armă. Găetan a fost adus de la Văcăreşti sub escorta unui gardian. Criminalul este îmbrăcat elegant. ŞEDINŢA Consiliul de războiu e prezidat de­­ d. colonel Botescu, comisar regal d. maior Pella, iar grefier d. Matei Iliescu.­­ Găetan e introdus în boxa acuza­ţilor, în timp ce d. Oswald Teodo­­reanu ocupă banca apărării. Asistă câţiva prieteni personali ai asasinului d-nei Leonida. Preşedintele procedează la intero­garea lui Găetan: — Câţi ani ai? . • — Trei­zeci şi şapte. — Meseria? . — Am fost... comerciant şi... am avut moşie... —’ Situaţia militară? — N’am făcut armata. UN INCIDENT D. OSWALD TEODOREANU ia cuvântul şi arată că Găetan a îna­intat prin direcţia inchisoarei Vă­căreşti o cerere înaltei Curţi de Ca­saţie prin care cere regulator de competinţă, întrucât atât la consi­liu! de război cât şi la Curtea cu, juraţi e dat în judecată pentru a­­celaşi fapt: port ilegal de armă. Azi fiindcă suntem în vacanţă, Casaţia nu s’a­­putut pronunţa încă. Desigur GAETAN judecată pentru fapte bine stabili­te Cere respingerea incidentului ri­dicat de apărare. D. OSWALD TEODOREANU de­pune pe masa consiliului cererea de casaţie şi emi­e din nou amâna­rea procesului. După o deliberare de cinci minute consiliul reintră în şedinţă şi preşe­dintele anunţă că, consiliul a res­pins incidentul. APĂRAREA SE RETRAGE D. O. TEODOREANU.: Vă rog să­luaţi notă că în acest caz eu mă re­trag. PREŞEDINTELE: E o amenin­ţare ? D. TEODOREANU : E un fapt. Preşedintele dispune să se con­semneze în procesul verbal al şedin­ţei faptul că d. Teodoreanu a părăsit, în mod ostentativ sala. Comisarul regal anunţă că prin­tre apărătorii lui Găetan se mai află şi alt avocat în sală. Acesta trece pe banca apărărei. AMÂNAREA D. maior PELLA ia din nou cuvân­tul şi arată că de­oarece între d-sa­­ şi ofiţerul care a instruit afacerea există divergenţă in ce priveşte chest­­­tiunea martorilor acuzărei, cere a­­mânarea procesului, pentru ca aceş­tia să poate fi citaţi. Consiliul admite cererea comisa­rului regal și amână procesul pen­tru o altă dată. încercarea de evadare a unor deţinuţi americani Sângeroase lupte cu gardienii, 6 morţi şi opt răniţi VIENA. — „United Press“ cablea­ză din Baton House (Louisiania) lui „Neue Freie Presse“, cu prilejul unei încercări de evadare din în­chisoarea locală, întreprinsă de 13 deţinuţi, a avut loc un viu schimb de Împuşcături, în cursul cărora 6 deţinuţi au fost ucişi şi 8 gardieni mai mult sau mai puţin grav răniţi. Deţinuţii, cari au procedat după un plan bine chibzuit, au tăbărît, la un semn convenit, asupra celor doi supraveghietori ai închisorii, au spart uşa unei încăperi, în care se păstrau arme şi muniţii, şi şi-au procurat de acolo revolvere. Apoi s-au îndreptat în grabă, schimbând necontenit focuri cu gar­dienii închisorii alarmaţi între aces­tea, spre ţărmul fluviului Mississi­ppi, unde Ii aştepta­­o hârcă motor. In timpul acesta evadaţii erau ur­măriţi cu salve de focuri de către gardieni. Trei deţinuţi s’au predat imediat, ceilalţi însă au reuşit să ajungă la barca-motor, cu care por­niră în larg. Garda a concentrat atunci focul asupra bărcii şi trei dintre cei aflaţi in ea căzură ciuruiţi de gloanţe, pe când ceilalţi patru reuşiră să fugă. In timpul schimbului de împuş­cături­­ gardieni au fost răniţi. Printre evadaţii ucişi se află şi autorul planului de evadare un cri­minal osândit la muncă silnică pe viaţă, care încă în primăvară, pe vremea inundaţiilor catastrofale fă­cuse o încercare nereușită de eva­dare și jurase atunci să nu se mai lase nici­odată prins de viu. Contele Apponyi despre chestia optanţilor Ziarul „Magyarsag“, care apare la Paris, publică un interview cu con­tele Apponyi despre chestia optan­­ţilor. Contele Apponyi spune că solu­ţia acestei chestiuni nu poate fi sor­tată. Ungurii trebue să conteze cu fluctuaţiile din şedinţele consiliului Ligii. Dealtfel Europa încă nu are o directivă precisă în evoluţiile ei şi se lasă târâtă de evenimente. Vorbind despre minorităţi, con­tele Apponyi a constatat că mino­rităţile nu au o apărare efectivă la Liga Naţiunilor, totuş trebue să-şi adreseze şi mai departe plângerile lor acestei instituții. Eşecurile de astăzi dovedesc numai că starea actuală de lucruri nu mai poate dura. MARE INCENDIU LA LONDRA — 1200 LINII TELEFONICE DISTRUSE — LONDRA. — Un incendiu a izbuc­nit pe terenurile lui „Embankment“, care cuprinde cabluri telegrafice și telefonice. Timp de mai multe ore pompierii au aruncat apă în sub­terană reușind să stingă incendiul. 1200 de linii telefonice au fost scoase din uz, iar comunicaţiile nu vor redeveni normale decât de abia peste câteva zile. Incendiul a cau­zat de asemenea stricăciuni şi fi­relor telegrafice ale unor agenţii de presă. ------------------------------­ Un român la Polul Nord 15 zile sub soarele polar Avariaţi de gheţuri şi salvaţi de spărgătorul de ghiaţă „Krasin“ 17 IULIE. — încă înainte de acea­stă zi a îmbarcării noastre la Ham­burg, spărgătorul de ghiaţă rus reu­şise să ia pe bordul său pe naufra­giaţii aventurii polare Nobile din grupurile Viglieri şi Malmgreen, gă­siţi pe banchize în nord-estul Spitz­­bergului. Aşteptam cu o explicabilă curiozitate şi nerăbdare îmbarcarea noastră în nădejdea întâlnirii, chiar în regiunile polare, a vasului Citta di Milano cu interesanţii pasageri furnizaţi de Krasin, fără să bănuim că şi programul unui simplu voiaj de turişti ca al nostru s’ar putea frânge în apele Spitzbergului prin ameninţarea unui naufragiu, din care va avea să ne scoată tot spăr­gătorul rus, spre a ne petrece apoi acasă, fără glorie, cu întârziere de zece zile şi cu două mari cicatrice la proră. Două veri dearândul mă luptasem zadarnic să cuceresc un loc pentru voiajul în regiunile polare pe vapo­rul de o singură clasă al lui Ham­burg Sudamerikanische Dampfschi­­­fahrts Geselschaft... Totdeauna so­seam târziu, deși cu o lună înainte de plecare. Acum m’am asigurat cu cinci luni înainte ! Hamburgul, pe care-l mai vizita­sem altă­dată, nu-mi mai oferă a­­cum nici un interes. Cât mai repede pe apă ! Prospectul prevede îmbarcarea în­tre 2 și 4, cu ridicarea ancorei la 4 fix. La 3 fără un sfert, când sosesc la St. Pauli Landungsbrficken, de unde facem îmbarcarea, două vaporaşe făcuseră câte trei transporturi de pasageri la Monte Cervantes, care aşteaptă în largul Elbei înfipt uriaş între bărcile şi vaporaşele ce furni­că în juru-i. Ridicându-se neclintită în asfaltul de plumb al Elbei şi în atmosfera de praf şi de fum a ora­şului agitat, a docurilor şi magazii­lor sumbre gemânde de vacarmul aspru al muncii, nava noastră cată numai depărtările şi aşteaptă sem­nalul... Pe toate punţile lui furnicat de oameni în neastâmpărul instalării, al cunoştinţii cu o lume de lucruri şi preocupări noui, iar pe puntea de piromenadă nouii pasageri ai trans­atlanticului stau ciorchină cu ochii la fall-reep-urile lui Monte Cervan­tes, pe unde îmbarcarea continuă a­­companiată de marşuri şi arii ale orchestrei la sosirea fiecărei noui încărcături“. Unii aşteaptă să le sosească vre­un cunoscut, alţii sim­plu vreau să vadă cu ce tipuri şi cu ce existenţe are să se împlinească viaţa lui Monte Cervantes, cele câ­teva săptămâni de voiaj. Spre pupă o macara ridică mereu la bagajele — mii de geamantane şi cuiere — sosite cu un alt vaporaş. Când am ajuns şi eu sus la capă­tul scării de îmbarcare, un steeward m’a condus la cabina mea, 395, de pe E. Deck. E așa cum o știu din plan : pe la mijlocul vaporului, ex­terioară, pe stânga, cu patru paturi pentru două persoane. Așa dar n’a­­vem să putem urmări coasta Norve­giei decât la înapoiere. Bagajele mai mari, pe cari le-am lăsat cu numărul cabinei şi numele pe ele în mâna u­­nui hamal încă la coborîrea din taxi le voiu primi abia după trei ore la Cuxhaven, micul port dela vărsarea Elbei. Es­te puntea de promenadă aglo­merată, gemând de zvon, de forfotă, lume ce discută, se informează, cu­noscuţi ce s’au întâlnit, necunoscuţi ce îşi fac cunoştinţa. Lume în ne­astâmpăr, în aşteptare, trăind mai mult în viitor cu gândurile ei şi de­vorând cu ochii prezentul. Sunt ti­puri din atâtea regiuni ale Europei. Orchestra cântă din nou: un nou transport şi curând apoi altul. Se ri­dică scara de la fall-reep, se ridică şi ancorele, se ridică apoi mâni şi batiste fluturate spre apropiatul St. Pauli, pe unde avem să trecem şi de unde mulţime de cunoscuţi şi cu­rioşi petrec vasul cu mâni şi batiste agitate, cu aparate fotografice mâ­nuite ca nişte mitraliere. Sirena ne-a dat fiorii adevăraţi ai plecării, cu­tremurând cu mugetu-i înfiorător toate cuprinsurile de fum şi de pâ­­clă, lăsate peste apele, construcţiile şi vasele uriaşului port. Am plecat abia urnindu-ne din apa Elbei, nu prea adâncă pentru un aşa vapor, a­­proape stătută şi năclăită de mur­dară până dincolo de saturaţie. (Dacă n’ar curge cât de cât, ţi-ar veni să crezi că de murdăriile multe şi gra­se s’ar face pastă). Din St. Pauli mâni şi batiste se agită încă, de pe punţile noastre, unde răsună mar­şul, sute de braţe se apleacă peste borduri... Apoi din amândouă păr­ţile se urmăresc cu binocluri... Din balcoanele, din ferestrele clădirilor mai de aproape şi mai de departe vin şi ne petrec îndelung saluturi a­­gitând cu disperare până şi prosoa­pe ori cearşafuri ale gospodăriei. Incet-încet se răresc şi rămân în urmă magaziile şi docurile înnegrite cu macarale uriaşe căscate deasupra apei. Am lăsat Altona, un fel de cartier muncitoresc al Hamburgului, cu plă­­jile şi apoi cu grădinile de pe acest mal mai ridicat al Elbei — şi Blan­kenese, orăşelul de vile în terasă, mult cercetat de hamburgeri. De aici Elba îşi duce silnic, a­­proape nesimţit, apa ei neîntrecut de murdară ce ne poartă şi pe noi printre maluri joase cu şes nesfâr­şit, înnecat în zare, populat mai mult cu păşuni, smârcuri, mori de vânt, şovar şi trestie cultivată în parcele aliniate ca şi lanurile de grâu ale Germaniei... Pescăruşi, ce se ţin în­­cârduiţi după noi, se confundă cu cirezile rumegătoarelor albe şi ne­gre ce împânzesc luncile nesfârşite. Vapoare şi vase cu pânze şi şlepuri greoaie trec ori ne petrec tăind apa tot mai largă şi mai puţin infectă a fluviului şi nedând pas singurătăţi­lor după cari ne însetăm noi. Şi când socotesc că de-acum Elba s’a confundat cu marea, iată ivindu­­se pe Stânga Cuxhaven, port şi oraş acolo unde nivelul apei e aproape una cu al uscatului — la ieşirea e­­­migranţilor în lumea largă... Un vaporaş ne-a ieşit înainte, ne acostează şi, din mers, ni i-a luat pe toţi Zollbeamten­, ca să-i întoarcă la Hamburg după ce şi-au făcut slujba pe vaporul nostru. Eşind în marea albastră, în care repede s’a subtilizat şi Elba cu toate murdăriile ei, năzuim cu viteză ma­ximă spre cea mai lungă noapte a voiajului nostru către regiunile po­lare... ROMULUS CIOFLEC­ ­Blank enest și îmbarcarea

Next