Dimineaţa, octombrie 1929 (Anul 25, nr. 8186-8216)

1929-10-01 / nr. 8186

CRONICA TEATRALA GEORGES DANDIN, trei acte de Mon­e­e, divertismente pe muzica de Lully, la Teatru! National La teatrul Naţional s'a făcut ori rîtă, prin farsa tristă ce se joacă ho­neară o experienţă plină de interes,­­o parte reuşită, în orice caz bogată şi interesantă. De multă vreme, d.­­Victor Bumbeşti anunţă o montare fastuoasă pentru comedia Georges Dandin a lui Moliére, o evocare plină de fast a primei reprezentaţii, la Pa­ris, în faţa lui Ludovic al XIV-lea. încercare® d-lui Bumbeşti era aş­teptată cu legitim interes. Georges Dandin a văzut lumina rampei ori seară, exact în haina de sărbătoare ce se anunţase. Mai îna­inte de a comenta haina pusă de re­gie, subliniem cu binemeritate laude contribuţia d-lui Tudor Arghezi. Tra­ducerea făcută de d-sa comediei, este intr’o limbă neaoşe, în care franţu­­itorul dispare, vorba se prinde ideii, iar idei® rămâne atare, nu devine •câlcitură. ţului... păgubaş. Un actor modern ar fi tentat să creadă acea­sta, dîntr’o anumită con­cepţie socială Atunci, ar interpreta pe Georges Dandin cu seriozitate dra­matică, făcându-1 simpatic, întorcând sensul comediei. Intre aceste inter­pretări d. I. Sârbu a ales una mijlo­cie, care de nu-i, prin urmare, pre­cisă, este însă adevărat artistică şi isbutită. D-sa a fost succesul serii. Deasemeni, succes au avut divertis­mentele şi interpreţii lor, cum şi actorii textului vorbit, cu excepţia d-nei Teama Popovici, în rolul Ange­­licăi, soţia lui Dandin. ★ D. Bumbeşti trebuia să fie, în defi­nitiv, erou­ serii. Pentru că, d-ta a scris o piesă nouă, pe marginea lui Moliére, aducând în scenă pe regele Ludovic cu doamna şi suita, ca spectatori. Fastul regiei a plăcut, cum şi era de aşteptat Apoi, piesele lui J. B. Poquelin se pretează la intere­sante jocuri de regie. Nu uităm de pildă, că trupa din Vilna a montat „Avarul“. Numai că,­eri seară ni s’a luat o mică iluzie de grandoare. Ne aşteptam să fim noi un fel de Ludo­vici, în faţa cărora va debuta Mo­­liere. Era poate mai bine, decât să lege d. Bumbeşti o intrigă între nu­mitul Dandin şi Ludovic XIV, în care unul aduce în scenă neplăcerile lui matrimoniale, iar cellat mimează entusiasmul. Această problemă de orgoliu mă­runt fiind promovată, nu găsim de­cât laude pentru felul cum a fost a­­dusă în scenă comedia molieresca. Spectacolul, va face, netăgăduit, serie. ★ Moliere a scris Georges Dandin pentru amuzamentul regelui şi al curţii. Astfel privind, păţaniile soţu­lui Înşelat, drama ţăranului trans­plantat din propria-i voinţă înt­r’un mediu nobil, care nu-i poate conveni, organic, îl face antipatic pe erou. Pentru că a vrut să devină boer prin­­tr’o căsătorie fără noimă naturală, intenţia de parvenit care o dirige îl pune In lumină disgnaţioasă. De a­­ceea, chinurile lui sunt bine meri­tate, actorul care-l joacă are un rol buf, comedia prinde aşa cum este. Totuşi există o a doua problemă de interpretare: nu cumva Georges Dan­­din este o victimă a nobilimii, plină de morgă antipatică, dar săracă? Această nobilime încearcă să-şi regă­sească veniturile într-o alianţă fără rost, a cărei anomalie devine mai o INTERIM. Impresiile d-lui Pierre Brisson despre România TEATRUL ROMÂNESC condiţia excepţională a acestui su­veran în vârstă de 8 ani, şi încân­tătorul său portret se răsfaţă la toate vitrinele. Cele trei figuri regale, atât de perfect frumoase şi feminine, a­­plecate asupra copilăriei sale, alcă­tuiau o imagine a cărei frăgezime și strălucită n’ar putea fi uitată. Criticul teatral al lui „Le Temps" laudă ospitalitatea românească PARIS. — In foiletonul teatral al loarea unei efigii. România iubește lui „Le Temps“ din 23 Septembrie, ------------------— •* - • • d. Pierre Brisson publică un intere­sant articol de impresii asupra Romă­niei, culese cu prilejul participării sale la congresul criticilor dramatici­ali muzicali, care s'a linul in Bucu­reşti. D-sa scrie, Intre altele, următoa­rele: „Dacă hotărîrile cele mai grave pentru viitorul naţiunilor au încoro­nat această întreprindere, dacă o nouă Europă critică şi dramatică s’a născut din aceste desbateri, iată ceea ce pare încă îndoelnic. Ceea ce nu e însă îndoelnic, din nici un punct de vedere, este calitatea minunată a os­pitalităţii române. Cercul criticii din Bucureşti avusese grije de această organizare. Preşedintele său, d. Fa­gure, este unul din amicii cei mai afectuoşi şi cei mai vigilen­ţi ai Fran­ţei. El uneşte două condiţiuni, care la noi ar părea destul de surprinză­toare, aceia de parlamentar şi aceea de cronicar teatral. D-sa ocupă un scaun în Camera deputaţilor şi su­praveghează pe autori, mai bine zis îi încurajează, căci se recunoaşte în­­tru­nsul acel spirit de optimism şi de cordialitate care face pe bunii cri­tici.­­ Această dublă situaţie îi îngăduie să amestece fără sforţare jocurile teatrului cu acele ale vieţii.­­D-sa ne-a primit cu o prietenie frăţească şi a pus în mişcare toate fasturile puterilor publice. Amabilul nostru confrate de la „Fi­garo“ d, Stan Golestan, român de naştere şi parisian de adopţiune, se­conda această activitate cu o râvnă eficace care i-a atras recunoştinţa generală. Din dejunuri în dineuri am savurat icrele negre, şalăul cu sos tartat, mămăliguţa cu smântâ­nă proaspătă şi zeci de alte mâncă­ruri suculente...“ VIZITA LA SINAIA Vorbind de călătoria la Sinaia d. Pierre Brisson spune:­­ „Zeu! fericirilor prezida la călăto­rie. Inspirat de acesta şi poate şi de seducţiunea româncelor, d. James de Coquet, in cursul unei conferinţe la Sinaia, a ţinut să desvolte­ o apologie a fericirei în dragoste. D-sa a vrut să ne afirme cu tot felul de pregătiri nuanţate că amanţii nu sunt totdea­una nenorociţi şi că studiul fericirei lor rămâne din cele mai interesante. L’am crezut pe cuvânt şi publicul de îmbete sexe l’a arlaudat în mod viu. „Căci am fost la Sinaia, şi am ur­cat sub pinii negri ai Carpaţilor un drim umblat de umbre ilustre. Acolo regele Car­ol, intr’o zi de vânătoare, hotărî să-şi stabilească reşedinţa sa de vară. Şi acolo, în palatul său de munte, regina Maria a avut graţia de a primi pe membrii congresului Am văzut-o, înconjurată de princese­­le în costum naţional şi de tânărul rege Mihai, care arbora pentru pri­ma dată un pantalon lung. El stătea acolo, grav şi docil, cu acea figură copilărească care ia de p­e acum va» „Ce să vă mai spun încă? Desti­nele Teatrului Naţional din Bucu­reşti sur­v­­n mâinile unui scriitor de mare merit, d. Rebreanu. D-sa are un profil de senator roman, cu aerul fineţei, şi un limbagiu plin de nuanţe ironice. Se simte că e admirabil in­format despre diversele condiţii ale teatrului în Europa. Am asistat la o reprezentaţie a piesei „Măsură pentru măsură“ de Shakespeare, care marchează succe­sul fericit al sforţărilor sale şi al gus­tului săli. Piesa e jucată cu un avânt tineresc, în decoruri stilizate cari s’ar putea^ reclama de colaborarea _______________________ neaşteptată a unui Jouvet cu un Max concurs, se datorau în mare parte şi Reinhardt. Tablourile se perindează ,iar, ca nişte imagini, iar alegerea culo­rilor, valoarea planurilor luminate joacă aci un rol preponderent. Se recunoaşte grija detaliului viu aliat cu un spirit de artificiu care compune în cele din urmă un spec­tacol plin de atracţie. Mai e deasemenea teatrul pe care d-ra Ventura l-a deschis de curând, şi care marchează un nou sprijin al artei dramatice franceze. Se juca acolo, in momentul trecerei noastre o traducere după „Maître de son co­­eur“,­­a d-lui Paul Raynar. Inlănţuirea banchetelor, recepţii­lor şi altor serbări nu ne-a îngăduit, din nefericire, să asistăm la ea". EVENIMENTELE DIN PALESTINA da sulurilor sfinte ramase in Sinagoga din Hebron încă înainte să fi fost aleasă, „Re­alitatea Ilustrată" primise din Ame­rica, de la d. Gheorghe Vasilescu, o scrisoare însufleţită, prin care aces­ta îşi manifesta bucuria că o „Miss Românie” va veni să concureze la Galveston. Domnul Gheorghe Vasilescu, a ve­nit să ne vadă, chiar în ziua sosirii noastre. Domnul C. Demetrescu, original­ din Turnu Severin, sa stabilit de mult, cam imediat după război în Florida, şi a Înfiinţat aci un gimna­ziu. Gimnaziul se chiamă, in Ame­rica, un loc unde se face sport, — în special box , pentru amatori şi profesionişti. Domnul Demetrescu era manager de box. Dânsul şi-a luat ca ajutor pe conaţionalul său Gheorghe Vasilescu. Amândoi, bucuroşi că pot vorbi cu cineva despre ţara lor depărtată, au venit să mă vadă. Intr'un timp afacerile domnului Demetrescu erau foarte prospere. La începutul anului acestuia însă, con­siliul statului Texas a oprit exhibi­­ţiunile de box şi domnul Demetres­­ch­ a fost nevoit să-şi vândă gim­naziul, cumpărat cu bani mulţi, pe un preţ de nimic. Cum pe de altă parte el, a avut de suferit şi alte adversităţi ale soartei — într-un ac­cident de automobil şi-a pierdut două degete de la mâna dreaptă — d. Demetrescu a rămas cu foarte pu­ţin din averea pe care o avea şi azi e hotărât să se întoarcă acasă. Cu toate grijile şi necazurile lor, cei doi români au avut pentru mine o deosebită atenţiune: domnul Deme­trescu mi-a pus la dispoziţie auto­mobilul său, mi-au adus flori şi bom­boane şi se citea bucuria în ochii lor, că pot sta de vorbă, cu o ro­mâncă. In Gal­veston, în afară de aceştia doi­ originari din România era şi domnul avocat H. Greenberg. Dânsul a plecat din ţară de la vârsta de 12 ani, şi este astăzi om însurat cu co­pii Totuşi n-a uitat să vorbească ro­mâneşte şi de câte ori putea îşi pără­sea treburile sale, spre a veni să stea de vorbă cu mine. Mi-a prezen­tat familia lui şi a fost cel mai fe­ricit om din lume, când am accep­tat ca fetiţa lui să mă fotografieze. Şi dânsul s’a întrecut în tot felul de atenţii faţă de mine, şi-mi făcea prin or­aş o propagandă de agent electo­ral. De altfel m-am bucurat de­ simpa­tia unei părţi însemnate din popula­ţia Galveston-ului, pentru că în a­­cest oraş există mulţi greci şi unii dintre ei, mai ales acei cari au fost prin ţara noastră, voiau cu orice preţ să mă scoată de origină gre­coaică. „Toţi românii au sânge gre­cesc în vinele lor,­spuneau dânşii — şi afară de aceasta dumneata ai chip elen!“ Şi astfel, cu sau fără voe, am devenit conaţionala grecilor, cari căutau să se măngâe astfel de fap­tul că nu pot sărbători o frumuseţe ateniană. Dar lucrul a fost spre folosul meu, pentru că, desigur, ovaţiunile ce mi s’au făcut, în timpul defilării noas­tre pe bulevardul din Galveston, la Trebue să amintesc aci şi de dom­nul Hurwitz, un comerciant din Te­­­xas City, care, deşi plecat de 40 ani din ţară n’a uitat graiul său natal şii a venit de două ori, până la Gal­veston, ca să-mi aducă daruri şi să mă invite — „pentru o zi cel puţin” l­a vila lui câmpenească, de lângă Ter­ras City, unde voia să-mi pregătea­scă mâncări româneşti. E nespus de mişcător să vezi cât sentiment păstrează pentru ţara lor de origine, oamenii aceştia, plecaţi de atâta amar de vreme din Româ­nia Domnul Nicolae Gongopol, barim, a venit tocmai din Santa Barbara, din California, distanţă de vreo 4000 km., când a auzit că sunt la Galves­ton. A venit cu automobilul până la Houston, şi de acolo — fiindcă nu ştia că drumul stricat de ploi, s’a reparat, — cu trenul până la Gal­veston. E! a stat la Galveston aproa­pe o săptămână, până la terminarea concursului. Tot timpul aci în oraş mi-a făcut servicii, mă ajuta să mă înţeleg cu oamenii, iar în timpul ac­cidentului pe care l-am avut, şi de care voi vorbi mai târziu, mi-a ară­tat un devotament neaşteptat. Şi domnul Gongopol este hotărât să se înapoeze în ţară, învederând astfel cât de mult au nostalgia pă­mântului natal, românii. Intr’adevăr — după cum am observat şi la Chi­cago — nici un alt popor nu-şi păs­trează cu atâta sfinţenie datinele şi limba, legăturile cu patria mumă. Pe când francezii, germanii, suedezii, o­­landezii şi celelalte naţiuni se con­fundă repede, în massa americană, şi numai un slab accent al graiului pe care-l vorbesc îi arată că au fost cândva din alt neam; pe când to­ţi aceş­tia îşi uită pământul şi limba natală uită datinele spre a nu vorbi decât limba engleză şi spre a se america­niza complect, am găsit la Chicago familii de români, cari şi-au învă­ţat copii născuţi în America, să vor­bească româneşte Oameni cari de zeci de ani n'au trecut înapoi ocea­nul, păstrează încă toate obiceiurile de acasă, vorbesc între ei numai ro­mâneşte şi ştiu mai bine ce se pe­trece aci, decât ce se întâmplă în Statele Unite. Această virtute a nea­mului nostru trebue, nu numai re­cunoscută, dar şi cultivată. Note de drum Cum am concurat la Galveston de Magda Demetrescu»Mass România Prieteni cari vin să mă vadă L .­v Jur­iu| DIMINEAȚA Democraţia americar­ă Iar noi ne duceam înainte traiul liniştit, pregătindu-ne în vederea concursului care urma să aibe loc după câteva zile. Pentru că nu-mi plăcea costumul de lac negru, pe care-l aveam, pentru­că din Paris mi se trimisese cel pe care-l comandasem, pe măgură, am apelat la bunele oficii ale doamnei Cohu, şi din magazinul ei, mi-am­ ales unu roşu, de lână, care se pare că-mi stătea foarte bine. Era plăcut -o în orele de seară, când se răcorea puţin — să ne plim­băm pe bulevardele largi şi să pri­vim vitrinele bogate. Cumpăram ilus­trate, obiecte mici de amintire, da­ruri pentru cei din ţară, ba chiar, mai târziu, mi-am luat şi două rochi după modelele americane. „Miss France“ şi-a cumpărat un aparat fo­tografic, un brownie, mic, care nu costă în America decât doi dolari şi jumătate, şi cu care am făcut o serie de fotografii amuzante. Intre altele i-am împrumutat costumul meu ro­mânesc şi am fotografiat-o, în par­cul hotelului. Când voiam ne puteam duce la cinematograf, şi în Galveston există câteva săli de spectacol, cum nu sunt nici în multe oraşe mari. In special teatrul Martin, unde era in­stalat cel mai mare cinematograf, avea o sală cum nu există la noi. In teatrul Martin, țevi prin care cir­cula acid carbonic lichid, produceau o temperatură răcoroasă extrem de plăcută, după căldura de afară. Fil­mele care se reprezentau aci erau cele mai multe filme sonore şi din nou am avut posibilitatea să ne ve­dem și să ne ascultăm în filmul fă­cut la New-York, de către Fox Mo­­iiton. Intr’o zi, pe seară—pentrucă ziua apa e prea caldă — m’am dus și eu, împreună cu „Miss Anglia“ și „Miss Olanda“, să fac bae, în mare. In timpul veni ■■ Galveston, nu e plă­cut să faci tu de mare decât sau foarte de dimineaţă, sau târziu noap­tea. Cum nici mai în toate serile stă­team în restaurantul sau în dancin­­g-ul hotelului, până pe la 11-12 noap­tea, iar dimineaţa nu ne sculam des­tul de devreme, am fost nevoite să renunţăm la băi şi la plaje. Dar în ziua de care vorbesc m’am dus totuş, pentru că n’am vrut să plec din Galveston, fără să fi înno­­tat un ocean. Pe plaje, un necunos­cut îmi vine în cale şi mă întâmpi­nă într'o franţuzească aproximativă: — „Dă-mi voe domnişoară să-ţi prezint pe soţia mea“. Şi după ce din politeţă — deşi nu ştiam cine e cel care-mi vorbeşte — am strâns mâna doamnei, care-mi fusese prezentată, soţul continuă: _ „Poate că, v’aţi supărat domni­şoară că astăzi la prânz, am plecat înainte ca dv. să fi terminat masa Dar după amiază sunt liber şi veni­se băiatul care mă tnlocueşte De a­­ceea n’am mai putut să vă servesc, am o jumătate de zi liberă pe săp­tămână, şi nevastă-mea s’ar supăra dacă n’aş veni la­ timp acasă“. Era chelnerul nostru, care se soco­tea, dator să-şi ceară scuze, că n’a stat să ne servească până la sfârşit la masă. In America, toţi oamenii sunt e­­gali: nu există clase sociale, singura deosebire dintre oameni e averea. Averea crează cluburi şi cei cari sunt la fel de bogaţi se frecven­tează unii pe alţii. Cel care are o sută de mii de dolari venit pe an, nu e prieten decât cu oamenii de teapa sa, adică cari au cam acelaş venit. Uşile casei sale sunt închise celor cari n’ar avea decât zece mii de dolari venit anual, după cum pentru dânsul nu există loc, in ca­sele bogătaşilor cu cinci sute, sau un milion de dolari venit. In Galveston însă, în hotelul în care ne aflam, restaurantul fiind public, toţi câţi aveau un smocking — şi în America şi chelnerii şi poş­­tarii şi contra maeştrii poartă că­măşi de mătase şi smocking Dumini­ca, sau la petrecerile de seara — pu­teau să şi permită luxul de a veni la „Galvez“, să plătească patru sau cinci dolari o masă şi astfel să stea alături de noi, sau să danseze chiar cu noi. Fiecare e om — după cum spun americanii — şi nici obârşia, nici gradul de cultură nu joacă rol. Cum civilizaţia în America este un bun care aparţine tuturora deopotri­vă, cum fiecare american locueşte într’o casă confortabilă, se îmbracă îngrijit şi câştigă suficient spre a duce un trai îmbelşugat, orcui îi este îngăduit să guste din bucuriile vie­ții. Totul e să fi le rv^ată plăti. g==ic^ On grav scanda! muni­cipal in Saxonia BERLIN. — Grave nereprularităti fost descoperite in gestiunea fl­otelor municipale din orăşelul insdorf, în Saxonia. Temându-se că va fi arestat, pri­marul oraşului a tras trei focuri de rmmiver, asupra soţiei­ sale • şi • în urmă s’a sinucis. Crierul comunal * tuslL ~ ~ Pagina 3-6 TRATAMENTUL DIETETIC AL TUBERCULOZEI de ttr. S. IRIMESCU Regimul Gerson-Sauer­bruch.­ Rezerve asupra eficac­ităţii lui Tuberculoza ca una din cele mai răspândite şi omorâtoare dintre boa­le a fost întotdeauna obiect de stu­dii amănunţite din partea clinicie­­nilor şi a biologiştilor. Marele pu­blic i-a arătat un deosebit interes de­oarece boala loveşte fără cruţare su­primând atâtea vieţi tinere, aducând in familiile care au avut nenoroci­rea să-i plătească tributul, durere şi desnădejde. Chestiunile de ordin te­rapeutic în legătură cu ea au fost de aceea urmărite cu pasiune şi o deo­sebită atenţie. UN NOU TRATAMENT Face mare vâlvă actualmente tra­tamentul preconizat de medicul ger­­mtan Gerson şi aplicat ulterior de Sauerbruch şi Hermannsdorf­er. Prin­ci­piul care i-a călăuzit este următo­rul : se dă bolnavilor alimente proas­pete, fructe, legume şi grăsimi. Sa­rea li se suprimă in mod complect, iar carnea se permite In cantităţi mici. In plus li se mai administrează ca medicaţiune untură de peşte fos­­forată şi un preparat numit mineralo­­gen. Prin acest regim autorii cari-l recomandă pretind că vitaminele din substanţele alimentare ar spori reacţia de apărare a organismului faţă de boală iar lipsa de sare prin­ts un fenomen de deshidratare a te­­suturilor ar produce uscarea, sclero­zarea leziunii tuberculoase. Dacă ro­lul vitaminelor in mărirea rezisten­ţii organismului e intradevăr impor­tant, in ceea ce priveşte al doilea punct (dehidratarea ţesuturilor şi consecutiv sclerozarea leziunilor) explicaţia intr’acest fel a acţiunii a­­cestui regim — dacă într’adevăr o acţiune se produce — e extrem de simplistă şi lipsită de temei ştiinţi­fic. Cercetările lui Mueller, Quincke Si cele mai recente ale lui Liesenfel au dus la rezultatul că lipsa de sare din regim nu determină o deshidra­tare a țesuturilor așa că ipoteza scle­rozării leziunilor prin diminuarea clorurii de sodiu din serul sanguin nu capătă ne cale de cer­cetări biolo­gice nici o confirmare. Ce rămâne atunci din regimul lui Gerson ?... S’a dovedit prin cercetările lui Wid­­mark, Friedberger şi ulterior ale lui Scheuner că o alimentaţie raţional întocmită dă organismu­­lui cantitatea necesară de vita­mine pentru menţinerea rezis­tenţei şi a bunei lui funcţionări, fără ca pentru aceasta să fie ne­­voe de o alimentaţie specială ca a­­ceea care intră in acest regim. Pen­tru mineralogen, cercetările lui Der­ivald, pentru a nu cita decât pe cete mai complecte şi recente au arătat că fără şi cu ei, rezultatele — din punct de vedere clinic de fapt nu le­ sunt identice. Calificarea leziunilor tuberculoase la care se pretinde să se ajungă prin mineralogen nu este in funcţie de cantitatea de calciu dată bolnavului, căt de capacitatea leziu­nilor tuberculoase de a-l reţine. Este bine dovedit insă că vasele din leziu­nile tuberculoase fiind aproape în­totdeauna închise şi sclerozate, cu greu calciul poate pătrunde in teri­toriile lor. Cei cari susţin metoda a­­duc in favoarea ei, ca argument, că lupusul (tuberculoza pielei) ca şi tu­berculozele ganglionare şi osoase au fost modificate prin acest regim şi s’au ameliorat simţitor. SĂ FIM Cil LUARE AMINTE Unele rezultate favorabile obţinu­te in manifestările de tuberculoză cutanată sau osoasă şi ganglionară, nu trebue să ducă la concluzia că şi leziunile­ de tuberculoză pulmonară pot să fie schimbate şi influenţate in acelaşi fel. Lupusul şi celelalte ma­nifestări de tuberculoză externă sunt forme atenuate ale localizării bacilului lui Koch. Localizările pul­monare sunt cu mult mai com­plexe şi se produc intr’un ţesut mult­ mai greu de modificat. Co­municări făcute de Schlessinger, Klemperer, Miied­er, Liesenfeld etc., arată că In tuberculoza pulmo­nară nu s’a obţinut nici un re­zultat la bolnavii cărora li s’a apli­cat acest regim. Profesorul Strauss declară in „Medizinische Klinick" din 8 Sept. 1822: „publicul trebue ferit de entuziasme pripite asupra valorii acestui regim care în tuber­culoza pulmonară nu a dat nici un rezultat precis“. Profesorul Kraus se exprimă cu aceleaşi reticenţe. Sa­­nerbruch, unul din autorii metodei, într’o scrisoare adresată revistei „Zeitschrift für Tuberkulose“ (Au­gust 1922) caută să tempereze nădej­dile pe care marele public şi le-a pus in această metodă. In privinţa tuberculozei pulmonare, el işi ex­primă rezervele cele mai categorice. La noi în sanatoriul Filaret am în­trebuinţat acum câţiva ani un pre­parat asemănător în compoziţie cu mineralogenul Rezultatele au fost nule. Alimentele care intră In regi­mul lui Gerson pot fi de folos — prin vitaminele pe care le conţin şi prin abondenţa şi valoarea lor nu­tritivă — când sunt digerate şi asi­milate. Tuberculoşii Insă, cei mai mulţi din ei, au digestii laborioase şi e grea încercarea la care sunt su­puşi printr’un regim care le cere să se alimenteze de şapte ori pe zi. Lip­sa de sare din alimente face să sca­dă încă şi mai mult acidul clorhi­­dric din sucul lor gastric care de re­gulă e un deficit şi li e direct dău­nătoare. Pe urmă regimul acesta cu alimentele lui proaspete şi abonden­­te reclamă un buget destul de mare, de două ori mai mare decât pentru regimul obişnuit. Efectele obţinute, aşa de incomplecte şi de contestabi­le nu compensează aceste cheltueli suplimentare. UN ÎNVĂŢĂMÂNT Să nu întreţinem deci bolnavii cu miraje şi himere. Să rămânem pe terenul solid şi sănătos al faptelor stabilite şi al achiziţiilor dobândite pentru combaterea şi tratamentul tuberculozei pulmonare. Pe de o parte regimul cunoscut igieno-diete­­tic raţional întocmit în instituţii de cură, pe de altă parte metodele te­rapeutice care există actualmente : pneumotoraxul artificial, torecopla­­tia, frenicectomii când indicaţiile vor fi bine stabilite, sunt mijloacele pe care le avem pentru stăvilirea şi combaterea boalei. Prin ele şi prin­­tr’o profilaxie bine condusă vom pu­tea lupta contra tuberculozei, boală socială care nu poate fi înfrântă și stăpânită decât printr'o terapeutică socială. Nenorocire Sa o societate forestiera din Prahova UN LUCRATOR GRAV RĂNIT PLOEŞTI, 28. — Muncitorul Vasile I. Gheorghe, de fel din comuna Ce­­rasi, judeţul nostru, încărca cu lem­ne un vagon al societăţei forestiere „Drajna“ din Mâneciu Ungureni. Un alt muncitor lăsând din nea­tenţie frâna vagonului liberă, acesta a pornit singur la vale, pe linie. Muncitorul Gheorghe Vasile a să­rit atunci ca să strângă frâna, dar făcând un pas greşit a aluneca­ şi în cădere a fost grav lovit de o ba­ră a vagonului. Victima a fost adusă în localitate la spitalul „Boldescu“ şi a fost o­­perată de d. dr. Mircea Botez, me­dicul șef al spitalului ----------IH» • .... .....- ■ S­ATUL ROMANESC DESCRIEREA SATULUI, A VIEŢII ŞI DAUNELOR ŢĂRANILOR, DUPĂ MO­NOGRAFIILE SEMINARULUI DE SOCIO­LOGIE ŞI EITCA AL UNIVERSITĂŢII, MINUNAT ILUSTRATA IN CULORI. : : PUBLICA EXCELENTA REVISTA : : REALITATEA fiUii­&ikprfiifmi CARE A APĂRUT JOI 26­0r, PRECUM ŞI NUVELE, ROMANE, CURIO­ZITĂȚI ŞTIINŢIFICE, CINEMA, MODĂ, SFATURI MEDICALE, SPORT, JOCURI : • , DISTRACTIVE, ETC ETC .­­ : NUMĂR SPECIAL IN 32 PAGINI MARC­HI TIPĂRIT IN 5 CULORI I.EI 10 i.

Next