Dimineaţa, decembrie 1930 (Anul 26, nr. 8602-8629)

1930-12-01 / nr. 8602

121 pagini ■ ta 12 pagini, anual XXVI - V p. 8802 A Mrlil tfanîâr S8S 5 REALITATEA ILUSTRATA i minunat cu un Cuprins si suis de fotografii si ilustra-i m d­i In culori UI* 10 LEI il Fondată tn 190« I II de CONST. MILLS 1 1­3 Lei 1j București, Str. Const.Miile 7-11 (Sirineai) IITELEF.­­ Centrala : 306/67, 324/73, 346/79, 353/50 Direcţia: 357/72. Adr­ia: 307/69. Provincia: 310/66 Luni 1 Decembrie 1830 AU PLECAT! MASA EU Înainte de a cumpăra ALMANACHUL CALENDAR­­ AL REVISTEI „Realtatea Ilustrată“ , la 1881 Preţul ~ PLAPUMA­JCONTROLUL AVERILOR BUGETARA — Bine femee, acu vii cu cămașa asta nouă, când se face controlul aver­ii or ?■ îngraşă porcul la Ignat, — aşa zice românul pilduind despre cei leneşi, neprevăzători şi incapabili. Pe câtă vreme românul mehenghiu, prevăzător şi în curent cu dati­­nele cele bune, de ziua sfântului mucenic Ignat, 20 Decembrie, zi simbolică pentru jertfă, începe a băga cuţitul în gâtlejul porcului, — ceilalţi deabia se hotărăsc să-l în­­graşe. Ce bine se potriveşte zicătoarea asta cu strădania târzielnică şi ne­pricepută a guvernului de a întin­de plapoma bugetară pe cât ne ţin picioarele, câtă zarva mare dar treabă puţină când e vorba de a pune în practică cealaltă zicătoare populară despre care pomenirăm mai dăunăzi: meşter strică, drege de frică. Numai că meşterii cari au stricat de doi ani încoace, după alţi meş­,­teri cari şi ei au stricat cu zece­ ani în şir mai înainte, trebuiau să vadă din capul locului, ceea ce văd de-abia acum şi de atunci să se fi pus pe economii, nu astăzi în preaj­ma sfântului Ignat care iată-l că vine, dar cu porcul fără slănină şi fără muşchiu. Dumnealor însă, cu toate că e­­rau destul de conştient­ de secătui­rea ţării prin cele o sută de miliar­de aruncate sau încasate, — şi aşa şi aşa nu-i vorbă, — de fostele re­gimuri, deoarece pe tema aceasta au escaladat puterea, dumnealor de cum au venit la cârmă au sporit cheltuelile cu încă şapte miliarde anual. E adevărat c’au pus şi biruri noui, dar în zadar, căci a înţărcat bătaia, a rebegit şi a stârpit găina care oua ouă de aur, a secat butoiul de atâtea cepuri date unul după al­tul, şi aşa mai departe. Vedeţi cât e de mare înţelepciunea populară şi cum a prevăzut ea de bine vre­­ţnile de astăzi ? Nu înveţi dintr’o mie de volume cât, adesea, dintr’o simplă, duhlre şi ironică zicală a no­rodului. Acum se ceartă miniştrii, se a­­meninţă, se împing unii pe alţii la jertfe pe care nimeni nu vrea să le facă depline. Pentrucă s’a început prea târziu, după ce s’a încărcat coşul peste măsură, iar bieţii bou­leni, singurii cari trag, pe când cei­lalţi nu mai îndeamnă cu gura şi cu biciul, au fost istoviţi. Ce-or face, ce-or drege, cum or scoate-o la capăt marii noştri oa­meni de stat, vom vedea. Altă dată am fi râs de ananghia lor. A­­cum nu ne mai vine a râde. Un lucru mai trebue să remar­căm cu acest prilej, un lucru ce s’a uitat. Tot de „economii“, compri­mări“ şi „amputări“ bugetare se vorbeşte. E inexact, e fals. E vorba de suprimări de risipe. Poate de aceea merge aşa de greu cu alcă­tuirea noului budget. I. Teodorescu Spargerile la magazinele de bijuterii Cum operează spărgătorii mari, cari străbat toată lumea In mai puţin de o săptămână s’au săvârşit în Capitală două spargeri la magazinele de bijuterii: în str. Carol şi în Calea Griviţei. Fără îndoială, avem de a face cu o bandă de spar­gători rutinaţi, care nu se sfieşte să dea loviturile în plină zi, în centrele cele mai frecventate, sub nasul po­liţiei. Nu s’a acordat cuvenita importan­ţă, în special spargerii din str. Ca­rol, unde hoţii au arătat că dispun — afară de practică technică — şi de o nemaipomenită îndrăzneală. Gândiţi-vă puţin la locul unde se află situat magazinul, în faţa poştei, la câţiva metri de Calea Victoriei şi la maximum 300 metri de poliţie. Gândiţi-vă la ora neobişnuită, — a prânzului, — când circulaţia inten­să nu slăbeşte aci şi vă veţi da sea­ma de curajul extraordinar al rău­făcătorilor. In miez de zi, se sparge o uşă, se rup lacăte, se pătrunde în prăvălie, de unde se fură marfă de mare valoare. Nimeni n’a văzut ni­mic. Nimeni nu poate furniza cea nu de mult la Paris, şi pe care fai­mai mică indicaţie, în măsură să sa adulmece hoţii. Această îndrăzneaţă lovitură ne aminteşte, una similară petrecută moşul doctor Edmond Locard, şeful serviciului technic al poliţiei lio­­neze, o prezintă — într-o lucrare — ca un model de ingeniozitate. Iat-o, tagemă, clasica stratagemă, care a dat bune rezultata, în alte cazuri. Chemat brusc la primul procuror a lăsat singuri în cabinetul său pe hot și pe tăinuitor. — De ce nu vrei să mărturiseşti? îl sfătui implorător, acesta din ur­mă. Terminăm chestia şi ne uşurăm sarcina. Hoţul il privi, cu un vag zâmbet, in colţul gurii. — Aşi mărturisi, dacă aşi şti că num ne aude nimeni. — Păi nu na aude, profită cât sun­tem singuri... — Dar, vezi d-ta, e și dumnealui acolo!... Și cu un gest sigur, dădu la o par­te perdeaua, sub care se ascundea a­­gentul, pus să înregistreze „confe­siunea”. REP. Contele Bethlen dcep rezultatul vizitei sale la Berlin Străduinţele pentru o apropiere intre Ungaria, Iugoslavs şi Romania VIEN­A.­­ Corespondentul din Berlin al lui „Neue Freie Presse“ a avut o convorbire cu primul mi­nistru ungur, contele Bethlen, in­­nainte de plecarea acestuia din Berlin. Contele Behlen a făcut co­respondentului interesante decla­raţii asupra rezultatului vizitei sale la Berlin şi asupra discuţiunilor avute cu guvernul german cu pri­vire la diferitele chestiuni politice şi economice interesând cele două ţări. Corespondentul întrebând pe primul ministru dacă a discutat cu oamenii de stat germani şi asupra străduinţelor pentru înfăptuirea u­­nei coaliţii economice între Unga­ria, Iugoslavia şi România, contele Bethlen a răspuns în mod afirma­tiv, adăugând : „Motivul acestor străduinţi a fost faptul că Ungaria, Iugoslavia şi România, au încercat până acum să se subliciteze reciproc pe piaţa mondială. In ce priveşte produsele agricole. Faptul acesta a fost pă­gubitor pentru fiecare din statele noastre, şi ne-am întrunit atunci sura a căuta mijloacele care să ex­cludă pe viitor o asemenea publi­­citare. Realizarea străduinţelor noa­stre de apropiere economică nu a­­târnă, fireşte, de noi, ci constitue în ultima linie o chestiune euro­peană. Căci oricât ni s’ar părea de dorit tarife vamale preferenţiale pentru noi, nu ne putem introduce noi singuri şi va fi nevoe de trata­tive, inter-europene, ba poate chiar de o conferinţă europeană, pentru a hotărî acestei chestiuni“. Atentat asupra unui ministru irlandez BERLIN. — Ziarul „B. Z. am Mit­­'an“ anunţă din Londra. Un atentat a fost făptuit Duminică seară, la Du­blin, asupra ministrului irlandez al ocrotirilor sociale, generalul Mal­eabil. Mai multe focuri de armă au fost trase asupra lui, in momentul când vroia, să pătrundă in casa speak­eru­lui Parlamentului irlandez. Poliţişti Camionul misterios Amiază. In Rue de la Paix maga­zinele era închise. In colțul str. Dam­nou, gardistul Se învârtea plic­tisit de colo-colo, așteptând vre­un incident care să-i dea­ de lucru. Când, iată, o camionetă stopează lângă dânsul. — Domnule sergent, întrebă șofe­rul, magazinul de bijuterii Sirsy unde-i? — Chiar aici, unde te-ai oprit d-ta!, răspunse gardistul, arătând spre o vitrină mare, unde se aflau etalate fel de fel de giuvaericale, i­­nele, diamante rare, coliere de perle și piese de orfevrărie de mare va­loare. — Drace! făcu șoferul către un to­­varăș rămas în camionetă, am sosit cu cinci minute mai târziu. E închis. Și, adresându-se agentului: — Trebuia să livrăm o ladă casei Sirey, încă,, azi dimineață. Ce a de făcut? — Dacă am lăsa lada Înaintea ușii? Nimeni nu va încerca s’o fure, căci uite, domnul sergent e aci, su­geră tovarășul. — Da, e o idee... Marfa dinăuntru nu prea are cine știe ce valoare... Sergentul avu o clipă de nehotărâ­re. Dar, în cele din urmă, acceptă. — Lăsați lada; serviciul meu se termină la ora 3, funcționarii maga­zinului vin la ora 2, așa că am să-i previn. Și astfel lada fu delicat așezată, pe trotuar, de către cei doi oameni, ajutaţi binevoitor, de sergent. Şi, ca să nu împiedice circulaţia, a fost chiar lipită lângă uşa de intrare. E­­ra cam grea... - Nu-i de mirare, explică unul din indivizi, sunt Înăuntru 100 kgr. de marmoră... După aceasta camioneta plecă. Vreme de o oră bravul sergent su­pra­veghiă lada. Se simţea responsa­bil de acest depozit ce i se încredin­ţase. Dar, spre surpinderea lui, se pomeni din nou cu vechiculul. Adu­cea o altă ladă. — „Am schimbat din greşală lada. Noroc că am observat la vreme, că altminteri mâneam papară de la pa­tron. Şi spunând acestea, o coborâră din camionetă, ajutaţi şi de astă da­tă de sergent. Cealaltă fu luată, ur­cată în vehicul şi oamenii îşi văzură de drum. După o oră jumătate de abia, fur­tul a fost descoperit Toate obiectele de valoare din magazinul Sirey dis­păruseră. Un hoţ, a cărei urmă nu fu găsită, „umflase" bijuterii în­ va­loare de 2 milioane franci. S’a des­chis lada așezată lângă prăvălie. Nu conţinea decât, nisip. Numai după o bună clipă de gândire, sergentul pu­tu găsi cheia enigmii. In prima ladă, care avea un pere­te mobil, se găsea ascuns spărgăto­­rul. Ca să poată opera, el a aşteptat ca lada să fie lipită de uşă. In pozi­ţia asta, el a „lucrat“ în toată voia. Cu ajutorul unui feresf­ră şi special, a tăiat un pătrat în tablia uşii, pe unde, nevăzut, s-a strecurat în ma­gazin. După ce a luat, în linişte, bi­juteriile, răufăcătorul și-a reluat lo­cul in ladă, punând înapoi bucata de uşă. Ca să îndepărteze orice urmă, a lipit fragmentul tăiat, cu mastic, dând pe deasupra și cu vopsea po­trivită. Această treabă n’a durat mai mult decât o oră. A aşteptat a­­poi răbdăor, întoarcerea complicilor săi, cari trebuiau să înlocuiască la­da cu aceea ce conţinea nisip. Bine­înţeles ingenioşii spărgători n’au fost prinşi niciodată. Cine-s hoţii ? Bilanţul spargerilor la magazinele de bijuterii, din ultimii doi ani, e destul de simţitor şi pagubele sufe­rite de proprietari se ridică la mi­lioane. După Stratulat, am avut una la Braşov, la Iaşi, la Cernăuţi, apoi câteva în Capitală. Nici unul dintre autorii loviturilor, n’au fost prinşi sau identificaţi măcar. A trebuit să treacă un an, ca­ graţie unui denunţ să se găsească la nişte tăinuitori din Galaţi, o parte din bijuteriile furate îmbrăcaţi civil au răspuns focurilor­­ da la magazinul Stratulat. Cu greu a atentatorilor, nu se ştie insă dacă a fost prins unul din hoţi. Bine­înţeles cineva dintre atentatori a fost rănit.] a refuzat şi continuă să refuze să-şi Uniţi din poliţişti fu rănit de nn­ trădeze complicii, glonte. Aceşti răufăcători sunt înzestraţi, pe lângă Îndrăzneală — s’a văzut mai sus — şi cu o rară isteţime în­drăzneala lor o utilizează — odată prinşi — şi la evadări, ce le reuşesc în majoritatea cazurilor. Isteţimea, la putinţa da a se sustrage presiu­nii anchetatorului, diferitelor sale „trucuri", menite să smulgă mărtu­risiri când simplul interogator nu isbuteşte. Spărgătorul arestat pentru com­plicitate la spargerea magazinului Stratulat, e cum am arătat — o „per­soană discretă". Tace. Magistratul instructor văzând că n-o poate scoa­te la capăt, a pus în practică o stra­ Galeria dascălilor mei Bonifaciu Florescu fân­ă îl vedeai cura vine­ri şcoală, ori cum pleacă de la şcoală, ţi se pă­rea un somnambul. Dacă ţinea ochii deschişi, nu te cunoştea niciodată şi era tot una de î l salutai sau nu... În­făţişarea lui era a unui om dezechili­brat. Pălăria pleoştită sau neperiată, hainele mototolite şi fără­ nasturi, buzunarele plesnite şi umflate cu ziare şi cu cărţi... Intr’o zi — spu­neau elevii noştri mai vechi — Bo­­nifaciu a venit la şcoală încălţat cu o gheată a lui şi cu una a neveste-si.„ Pe stradă, călca în străchini. Se izbea de oameni, se izbea de feli­nare... Povestea acestui dascăl era o curioasă colecţie de anecdote... Era (pe jumătate) feciorul unei fam­ilii boereşti. Crescuse la Paris. Făcuse liceul la „Louis Le Grand“ şi fusese coleg cu romancierul oarecum cele­bru, prin 1890, Albert Delpit. Toată lumea era încredinţată că a­­cest omuleţ, strâmb, deşuchiat şi desmăţat, este un mare cărturar. Când am­ intrat în clasa lui, poate se apropia de al 50-lea an de viaţă, poate deabia trecuse de al 40-lea... Era greu să spui de câţi ani e Boni­­faciu, atât de mult intraseră în el­izma, bătrâneţea timpurie şi mai cu seamă patima băuturii. Avea plete cărunte şi rănite; purta o barbă ne­glijată şi zbârlită şi avea, in mijlocul franţei, o stranie depresiune, par­că o urmă de potcoavă... Bietul dascăl, intrase în lume, pur­tat in braţe de Walkirii, dar îl scă­paseră din braţe, şi caii lor il călca­­seră în picioare!... Bonifaciu era eru­dit, era poet, era un neobosit scrii­tor didactic şi literar. Dar călcătura din frunte se resimţea peste tot! Zicea anecdota că, la examenul pe care Bonifaciu îl susţinuse pentru ocuparea catedrei de franceză de la Sf. Sava, comisiunea examinatoare îl dăduse între altele şi o cestiune de evoluţionism fonetic. Candidatul a început să desvolte cestiunea şi să scrie cu creta, pe tablă. După ce a umplut şi a şters tabla de vreo două ori, examinatorii îl opresc : — Domnule Candidat, suntem lă­muriţi... Dar Bonifaciu le răspunde: — A, daţi-mi voe să continuu, ca să ştiţi şi d-v... Avea multă mândrie şi nu şi-o stă­pânea de loc. Jignea pe colegi, tăia nasul oamenilor, şi pe drept şi pe nedrept, şi dispreţuia pe elevi. Insă bietul Bonifaciu plătea şi ispăşea a­­cest dispreţ, cu prisosinţă... Făcea parte dintr’o coterie litera­ră, cu sediul la cafeneaua Fialcov­­schi. Era prieten cu Macedonschi, cu Iuliu Săvescu şi cu Mircea Demetria­­de... Scria la Literatorul lui Mace­donschi şi la alte publicaţii, fără trecere şi fără cititori... Dar cred că nu era prea solidar cu autorul Ste­pei, în antagonismul acestuia, faţă cu opera lui Eminescu. Oricum, duşmanii lui Macedon­schi (adică toţi adoratorii lui Emi­nescu) erau acum şi duşmanii lui Bonifaciu. Şi printre aceşti duşmani erau Caragiale şi Tony Bacalbaşa, Moftul Român şi Moş Teacă!.. Dascălul meu era autorul a câtor­va cărţi voluminoase, scrise în fran­­ cmmm­ ţuzeşte şi impuse ca manuale didac­tice, cel puţin nouă, şcolarilor lui de la Sf. Sava. Era multă ştiinţă în a­­ceste cărţi, dar erau confuze şi ne­pieptănate, ca şi barba autorului. Mai erau şi prost tipărite — pe o hârtie vânătă şi tristă — şi văzându­­le, îţi pierea orice bucurie de învă­ţătură. Dar bucuros ori ba, trebuia so înveţi după ele, fiindcă Bonifaciu nu admitea decât manualele şi ideile sale. In clasă, n’avea trai bun. Cei mai mulţi dintre noi eram liniştiţi şi sfioşi, dar erau câţiva ştrengari, câţi­va „obraznici“, cari scoteau din răbdări pe bietul profesor. Bonifa­ciu, după ce se irita, răcnea, trântea câţiva ani la conduită, isprăvea tot­deauna cu aceiaşi concluzie pesi­mistă : — Rumânu e cigan, domnule... Odată, acei câţiva colegi fără milă l-au supărat atât de tare, in­cât i-au făcut să-i trateze şi să-i dea afara din clasă, cu vorbe de la şatra ţigă­nească... Era un incident dureros, ca multe altele, dar Bonifaciu işi ispă­­şa neglijenţa, desmălarea, lipsa de a­­titudine didactică şi suficienţa lui copilărească. Ce înfăţişam noi, elevii lui, în pre­ocupările lui de profesor, în obliga­ţiile lui profesioniste?... Mai nimic! Uita orele de curs, venea neregulat, habar n’avea ce lecţie ne-a dat şi deşi era, poate, un adevărat erudit, era cel mai boem dintre toţi dascălii noştri. Când intra în clasă, şeful promo­ţiei trebuia să se ducă să-i spună ce lecţie avem... Se putea, în aceste condiţii să rezistăm ispitei şi să nu-l păcălim?... Ne-am înţeles cu şeful promoţiei şi am exploatat încrederea sărmanului dascăl cât s’a putut mai mult. Stăteam cu săptămânile la a­­ceiaşi lecţie­.» Până când, într’o zi, după 5—6 păcăleli — aceiaşi şi iar a­­ceiaşi lecţie! — s’a trezit ca din somn şi a început să protesteze: — Ei, nu e adevărat! tot lecţia as­ta mi-aţ­ arătat-o şi de rândul tre­cut!... N’a putut să rămână cu noi până la urmă. Era din ce în ce mai bolnă­vicios, mai disolvat şi mai antiprofe­­soral. Ce folos de multa lui învăţă­tură, de ideile originale, cari scăpă­rau uneori din barba lui încâlcită, şi de toată franţuzeasca lui! Totuşi, in somnambulismul şi în decrepitudinea lui, avea lucidităţi şi priviri adânci, cari reconstituiau pe intelectualul de rasă, muribund în Bonifaciu Florescu. In clasa a şasea învăţam cu el Poetica. Spre star­­­tul anului, prin luna Mai, luna probelor scrise, ne dă să facem o comparaţie între metrul antic şi metrul francez. Lucrarea mea a făcut asupra pro­fesorului o impresiune deosebită. A notat-o cu iedee şi a mai scris pe ea câteva observaţii, cu slova lui bizară şi dăşălată. Apoi, când, în clasa a şaptea a dat elevilor, după corectare probele scrise, şi-a adus aminte de mine: — Sânt câteva probe bune în cla­sa voastră, dar proba cea mai bună a scris-o altcineva, din clasa a şasea. Şi profesorul mă numeşte. Unul dintre şcolari (probabil, un bun prieten al meu) răspunde profe­sorului : — Ei, ăla e un viitor scriitor... — Nu se ştie (oftează Bonifaciu)1» Aceşti elevi, cari făgăduesc prea mult în şcoală, se prostesc când a­­jung mari... Gala Galaction In fața unui magazin de bijuterii: Curiozitate sus­­­pectă Pentru Pace! ..Liga internaţională pentru pace“ cu sediul la Geneva a lansat prin inter­mediul grupării femeilor afiliate la a­­ceastă ligă mii de apeluri in toată o­­menirea. In vederea conferinţei pentru dezar­marea generală toate aceste apeluri fac cunoscut grozăviile de neînchipuit ale unui viitor război. — Nimic nu va mai scăpa gazelor o­­trăvitoare, nici fiinţele vii, nici rodul pământului otrăvit, sună unul din ace­ste avertismente. In ziua când nebunia unui război se va declanşa, nici o ţară nu va profita. Oraşele vor dispare, omenirea va fi dis­trusă. Toate mamele, toate fiicele, toate soţiile, toate surorile, au datoria să lup­te din răsputeri împotriva perspectivei unui astfel de înfiorător răsboi. In con­secinţă toate să alerge şi să iscălească cu miile apelurile pentru dezarmarea generală, trimise de­­Liga internaţiona­lă pentru pace“ la „Casa Femeii“ splaiul Imprimeriei 4. Iscăliturile se primesc la bibliotecă in orele 3-6 afară de Duminică Pentru ziua de 5 ore de lucru in America NEW-YORK. — Se anunţă din New­ Jersey, preşedintele comitetului executiv naţional al partidului de­mocrat, d. House, a ţinut o cuvân­tare în care a recomandat ziua ** muncă de 5 ore pentru funcţiona, guvernului, ca prim pas pentru generalizarea zilei de lucru de 5 ore in America.

Next