Dimineaţa, decembrie 1930 (Anul 26, nr. 8602-8629)
1930-12-01 / nr. 8602
121 pagini ■ ta 12 pagini, anual XXVI - V p. 8802 A Mrlil tfanîâr S8S 5 REALITATEA ILUSTRATA i minunat cu un Cuprins si suis de fotografii si ilustra-i m di In culori UI* 10 LEI il Fondată tn 190« I II de CONST. MILLS 1 13 Lei 1j București, Str. Const.Miile 7-11 (Sirineai) IITELEF. Centrala : 306/67, 324/73, 346/79, 353/50 Direcţia: 357/72. Adria: 307/69. Provincia: 310/66 Luni 1 Decembrie 1830 AU PLECAT! MASA EU Înainte de a cumpăra ALMANACHUL CALENDAR AL REVISTEI „Realtatea Ilustrată“ , la 1881 Preţul ~ PLAPUMAJCONTROLUL AVERILOR BUGETARA — Bine femee, acu vii cu cămașa asta nouă, când se face controlul averii or ?■ îngraşă porcul la Ignat, — aşa zice românul pilduind despre cei leneşi, neprevăzători şi incapabili. Pe câtă vreme românul mehenghiu, prevăzător şi în curent cu datinele cele bune, de ziua sfântului mucenic Ignat, 20 Decembrie, zi simbolică pentru jertfă, începe a băga cuţitul în gâtlejul porcului, — ceilalţi deabia se hotărăsc să-l îngraşe. Ce bine se potriveşte zicătoarea asta cu strădania târzielnică şi nepricepută a guvernului de a întinde plapoma bugetară pe cât ne ţin picioarele, câtă zarva mare dar treabă puţină când e vorba de a pune în practică cealaltă zicătoare populară despre care pomenirăm mai dăunăzi: meşter strică, drege de frică. Numai că meşterii cari au stricat de doi ani încoace, după alţi meş,teri cari şi ei au stricat cu zece ani în şir mai înainte, trebuiau să vadă din capul locului, ceea ce văd de-abia acum şi de atunci să se fi pus pe economii, nu astăzi în preajma sfântului Ignat care iată-l că vine, dar cu porcul fără slănină şi fără muşchiu. Dumnealor însă, cu toate că erau destul de conştient de secătuirea ţării prin cele o sută de miliarde aruncate sau încasate, — şi aşa şi aşa nu-i vorbă, — de fostele regimuri, deoarece pe tema aceasta au escaladat puterea, dumnealor de cum au venit la cârmă au sporit cheltuelile cu încă şapte miliarde anual. E adevărat c’au pus şi biruri noui, dar în zadar, căci a înţărcat bătaia, a rebegit şi a stârpit găina care oua ouă de aur, a secat butoiul de atâtea cepuri date unul după altul, şi aşa mai departe. Vedeţi cât e de mare înţelepciunea populară şi cum a prevăzut ea de bine vreţnile de astăzi ? Nu înveţi dintr’o mie de volume cât, adesea, dintr’o simplă, duhlre şi ironică zicală a norodului. Acum se ceartă miniştrii, se ameninţă, se împing unii pe alţii la jertfe pe care nimeni nu vrea să le facă depline. Pentrucă s’a început prea târziu, după ce s’a încărcat coşul peste măsură, iar bieţii bouleni, singurii cari trag, pe când ceilalţi nu mai îndeamnă cu gura şi cu biciul, au fost istoviţi. Ce-or face, ce-or drege, cum or scoate-o la capăt marii noştri oameni de stat, vom vedea. Altă dată am fi râs de ananghia lor. Acum nu ne mai vine a râde. Un lucru mai trebue să remarcăm cu acest prilej, un lucru ce s’a uitat. Tot de „economii“, comprimări“ şi „amputări“ bugetare se vorbeşte. E inexact, e fals. E vorba de suprimări de risipe. Poate de aceea merge aşa de greu cu alcătuirea noului budget. I. Teodorescu Spargerile la magazinele de bijuterii Cum operează spărgătorii mari, cari străbat toată lumea In mai puţin de o săptămână s’au săvârşit în Capitală două spargeri la magazinele de bijuterii: în str. Carol şi în Calea Griviţei. Fără îndoială, avem de a face cu o bandă de spargători rutinaţi, care nu se sfieşte să dea loviturile în plină zi, în centrele cele mai frecventate, sub nasul poliţiei. Nu s’a acordat cuvenita importanţă, în special spargerii din str. Carol, unde hoţii au arătat că dispun — afară de practică technică — şi de o nemaipomenită îndrăzneală. Gândiţi-vă puţin la locul unde se află situat magazinul, în faţa poştei, la câţiva metri de Calea Victoriei şi la maximum 300 metri de poliţie. Gândiţi-vă la ora neobişnuită, — a prânzului, — când circulaţia intensă nu slăbeşte aci şi vă veţi da seama de curajul extraordinar al răufăcătorilor. In miez de zi, se sparge o uşă, se rup lacăte, se pătrunde în prăvălie, de unde se fură marfă de mare valoare. Nimeni n’a văzut nimic. Nimeni nu poate furniza cea nu de mult la Paris, şi pe care faimai mică indicaţie, în măsură să sa adulmece hoţii. Această îndrăzneaţă lovitură ne aminteşte, una similară petrecută moşul doctor Edmond Locard, şeful serviciului technic al poliţiei lioneze, o prezintă — într-o lucrare — ca un model de ingeniozitate. Iat-o, tagemă, clasica stratagemă, care a dat bune rezultata, în alte cazuri. Chemat brusc la primul procuror a lăsat singuri în cabinetul său pe hot și pe tăinuitor. — De ce nu vrei să mărturiseşti? îl sfătui implorător, acesta din urmă. Terminăm chestia şi ne uşurăm sarcina. Hoţul il privi, cu un vag zâmbet, in colţul gurii. — Aşi mărturisi, dacă aşi şti că num ne aude nimeni. — Păi nu na aude, profită cât suntem singuri... — Dar, vezi d-ta, e și dumnealui acolo!... Și cu un gest sigur, dădu la o parte perdeaua, sub care se ascundea agentul, pus să înregistreze „confesiunea”. REP. Contele Bethlen dcep rezultatul vizitei sale la Berlin Străduinţele pentru o apropiere intre Ungaria, Iugoslavs şi Romania VIENA. Corespondentul din Berlin al lui „Neue Freie Presse“ a avut o convorbire cu primul ministru ungur, contele Bethlen, innainte de plecarea acestuia din Berlin. Contele Behlen a făcut corespondentului interesante declaraţii asupra rezultatului vizitei sale la Berlin şi asupra discuţiunilor avute cu guvernul german cu privire la diferitele chestiuni politice şi economice interesând cele două ţări. Corespondentul întrebând pe primul ministru dacă a discutat cu oamenii de stat germani şi asupra străduinţelor pentru înfăptuirea unei coaliţii economice între Ungaria, Iugoslavia şi România, contele Bethlen a răspuns în mod afirmativ, adăugând : „Motivul acestor străduinţi a fost faptul că Ungaria, Iugoslavia şi România, au încercat până acum să se subliciteze reciproc pe piaţa mondială. In ce priveşte produsele agricole. Faptul acesta a fost păgubitor pentru fiecare din statele noastre, şi ne-am întrunit atunci sura a căuta mijloacele care să excludă pe viitor o asemenea publicitare. Realizarea străduinţelor noastre de apropiere economică nu atârnă, fireşte, de noi, ci constitue în ultima linie o chestiune europeană. Căci oricât ni s’ar părea de dorit tarife vamale preferenţiale pentru noi, nu ne putem introduce noi singuri şi va fi nevoe de tratative, inter-europene, ba poate chiar de o conferinţă europeană, pentru a hotărî acestei chestiuni“. Atentat asupra unui ministru irlandez BERLIN. — Ziarul „B. Z. am Mit'an“ anunţă din Londra. Un atentat a fost făptuit Duminică seară, la Dublin, asupra ministrului irlandez al ocrotirilor sociale, generalul Maleabil. Mai multe focuri de armă au fost trase asupra lui, in momentul când vroia, să pătrundă in casa speakerului Parlamentului irlandez. Poliţişti Camionul misterios Amiază. In Rue de la Paix magazinele era închise. In colțul str. Damnou, gardistul Se învârtea plictisit de colo-colo, așteptând vreun incident care să-i dea de lucru. Când, iată, o camionetă stopează lângă dânsul. — Domnule sergent, întrebă șoferul, magazinul de bijuterii Sirsy unde-i? — Chiar aici, unde te-ai oprit d-ta!, răspunse gardistul, arătând spre o vitrină mare, unde se aflau etalate fel de fel de giuvaericale, inele, diamante rare, coliere de perle și piese de orfevrărie de mare valoare. — Drace! făcu șoferul către un tovarăș rămas în camionetă, am sosit cu cinci minute mai târziu. E închis. Și, adresându-se agentului: — Trebuia să livrăm o ladă casei Sirey, încă,, azi dimineață. Ce a de făcut? — Dacă am lăsa lada Înaintea ușii? Nimeni nu va încerca s’o fure, căci uite, domnul sergent e aci, sugeră tovarășul. — Da, e o idee... Marfa dinăuntru nu prea are cine știe ce valoare... Sergentul avu o clipă de nehotărâre. Dar, în cele din urmă, acceptă. — Lăsați lada; serviciul meu se termină la ora 3, funcționarii magazinului vin la ora 2, așa că am să-i previn. Și astfel lada fu delicat așezată, pe trotuar, de către cei doi oameni, ajutaţi binevoitor, de sergent. Şi, ca să nu împiedice circulaţia, a fost chiar lipită lângă uşa de intrare. Era cam grea... - Nu-i de mirare, explică unul din indivizi, sunt Înăuntru 100 kgr. de marmoră... După aceasta camioneta plecă. Vreme de o oră bravul sergent supraveghiă lada. Se simţea responsabil de acest depozit ce i se încredinţase. Dar, spre surpinderea lui, se pomeni din nou cu vechiculul. Aducea o altă ladă. — „Am schimbat din greşală lada. Noroc că am observat la vreme, că altminteri mâneam papară de la patron. Şi spunând acestea, o coborâră din camionetă, ajutaţi şi de astă dată de sergent. Cealaltă fu luată, urcată în vehicul şi oamenii îşi văzură de drum. După o oră jumătate de abia, furtul a fost descoperit Toate obiectele de valoare din magazinul Sirey dispăruseră. Un hoţ, a cărei urmă nu fu găsită, „umflase" bijuterii în valoare de 2 milioane franci. S’a deschis lada așezată lângă prăvălie. Nu conţinea decât, nisip. Numai după o bună clipă de gândire, sergentul putu găsi cheia enigmii. In prima ladă, care avea un perete mobil, se găsea ascuns spărgătorul. Ca să poată opera, el a aşteptat ca lada să fie lipită de uşă. In poziţia asta, el a „lucrat“ în toată voia. Cu ajutorul unui feresfră şi special, a tăiat un pătrat în tablia uşii, pe unde, nevăzut, s-a strecurat în magazin. După ce a luat, în linişte, bijuteriile, răufăcătorul și-a reluat locul in ladă, punând înapoi bucata de uşă. Ca să îndepărteze orice urmă, a lipit fragmentul tăiat, cu mastic, dând pe deasupra și cu vopsea potrivită. Această treabă n’a durat mai mult decât o oră. A aşteptat apoi răbdăor, întoarcerea complicilor săi, cari trebuiau să înlocuiască lada cu aceea ce conţinea nisip. Bineînţeles ingenioşii spărgători n’au fost prinşi niciodată. Cine-s hoţii ? Bilanţul spargerilor la magazinele de bijuterii, din ultimii doi ani, e destul de simţitor şi pagubele suferite de proprietari se ridică la milioane. După Stratulat, am avut una la Braşov, la Iaşi, la Cernăuţi, apoi câteva în Capitală. Nici unul dintre autorii loviturilor, n’au fost prinşi sau identificaţi măcar. A trebuit să treacă un an, ca graţie unui denunţ să se găsească la nişte tăinuitori din Galaţi, o parte din bijuteriile furate îmbrăcaţi civil au răspuns focurilor da la magazinul Stratulat. Cu greu a atentatorilor, nu se ştie insă dacă a fost prins unul din hoţi. Bineînţeles cineva dintre atentatori a fost rănit.] a refuzat şi continuă să refuze să-şi Uniţi din poliţişti fu rănit de nn trădeze complicii, glonte. Aceşti răufăcători sunt înzestraţi, pe lângă Îndrăzneală — s’a văzut mai sus — şi cu o rară isteţime îndrăzneala lor o utilizează — odată prinşi — şi la evadări, ce le reuşesc în majoritatea cazurilor. Isteţimea, la putinţa da a se sustrage presiunii anchetatorului, diferitelor sale „trucuri", menite să smulgă mărturisiri când simplul interogator nu isbuteşte. Spărgătorul arestat pentru complicitate la spargerea magazinului Stratulat, e cum am arătat — o „persoană discretă". Tace. Magistratul instructor văzând că n-o poate scoate la capăt, a pus în practică o stra Galeria dascălilor mei Bonifaciu Florescu fână îl vedeai cura vineri şcoală, ori cum pleacă de la şcoală, ţi se părea un somnambul. Dacă ţinea ochii deschişi, nu te cunoştea niciodată şi era tot una de î l salutai sau nu... Înfăţişarea lui era a unui om dezechilibrat. Pălăria pleoştită sau neperiată, hainele mototolite şi fără nasturi, buzunarele plesnite şi umflate cu ziare şi cu cărţi... Intr’o zi — spuneau elevii noştri mai vechi — Bonifaciu a venit la şcoală încălţat cu o gheată a lui şi cu una a neveste-si.„ Pe stradă, călca în străchini. Se izbea de oameni, se izbea de felinare... Povestea acestui dascăl era o curioasă colecţie de anecdote... Era (pe jumătate) feciorul unei familii boereşti. Crescuse la Paris. Făcuse liceul la „Louis Le Grand“ şi fusese coleg cu romancierul oarecum celebru, prin 1890, Albert Delpit. Toată lumea era încredinţată că acest omuleţ, strâmb, deşuchiat şi desmăţat, este un mare cărturar. Când am intrat în clasa lui, poate se apropia de al 50-lea an de viaţă, poate deabia trecuse de al 40-lea... Era greu să spui de câţi ani e Bonifaciu, atât de mult intraseră în elizma, bătrâneţea timpurie şi mai cu seamă patima băuturii. Avea plete cărunte şi rănite; purta o barbă neglijată şi zbârlită şi avea, in mijlocul franţei, o stranie depresiune, parcă o urmă de potcoavă... Bietul dascăl, intrase în lume, purtat in braţe de Walkirii, dar îl scăpaseră din braţe, şi caii lor il călcaseră în picioare!... Bonifaciu era erudit, era poet, era un neobosit scriitor didactic şi literar. Dar călcătura din frunte se resimţea peste tot! Zicea anecdota că, la examenul pe care Bonifaciu îl susţinuse pentru ocuparea catedrei de franceză de la Sf. Sava, comisiunea examinatoare îl dăduse între altele şi o cestiune de evoluţionism fonetic. Candidatul a început să desvolte cestiunea şi să scrie cu creta, pe tablă. După ce a umplut şi a şters tabla de vreo două ori, examinatorii îl opresc : — Domnule Candidat, suntem lămuriţi... Dar Bonifaciu le răspunde: — A, daţi-mi voe să continuu, ca să ştiţi şi d-v... Avea multă mândrie şi nu şi-o stăpânea de loc. Jignea pe colegi, tăia nasul oamenilor, şi pe drept şi pe nedrept, şi dispreţuia pe elevi. Insă bietul Bonifaciu plătea şi ispăşea acest dispreţ, cu prisosinţă... Făcea parte dintr’o coterie literară, cu sediul la cafeneaua Fialcovschi. Era prieten cu Macedonschi, cu Iuliu Săvescu şi cu Mircea Demetriade... Scria la Literatorul lui Macedonschi şi la alte publicaţii, fără trecere şi fără cititori... Dar cred că nu era prea solidar cu autorul Stepei, în antagonismul acestuia, faţă cu opera lui Eminescu. Oricum, duşmanii lui Macedonschi (adică toţi adoratorii lui Eminescu) erau acum şi duşmanii lui Bonifaciu. Şi printre aceşti duşmani erau Caragiale şi Tony Bacalbaşa, Moftul Român şi Moş Teacă!.. Dascălul meu era autorul a câtorva cărţi voluminoase, scrise în fran cmmm ţuzeşte şi impuse ca manuale didactice, cel puţin nouă, şcolarilor lui de la Sf. Sava. Era multă ştiinţă în aceste cărţi, dar erau confuze şi nepieptănate, ca şi barba autorului. Mai erau şi prost tipărite — pe o hârtie vânătă şi tristă — şi văzândule, îţi pierea orice bucurie de învăţătură. Dar bucuros ori ba, trebuia so înveţi după ele, fiindcă Bonifaciu nu admitea decât manualele şi ideile sale. In clasă, n’avea trai bun. Cei mai mulţi dintre noi eram liniştiţi şi sfioşi, dar erau câţiva ştrengari, câţiva „obraznici“, cari scoteau din răbdări pe bietul profesor. Bonifaciu, după ce se irita, răcnea, trântea câţiva ani la conduită, isprăvea totdeauna cu aceiaşi concluzie pesimistă : — Rumânu e cigan, domnule... Odată, acei câţiva colegi fără milă l-au supărat atât de tare, incât i-au făcut să-i trateze şi să-i dea afara din clasă, cu vorbe de la şatra ţigănească... Era un incident dureros, ca multe altele, dar Bonifaciu işi ispăşa neglijenţa, desmălarea, lipsa de atitudine didactică şi suficienţa lui copilărească. Ce înfăţişam noi, elevii lui, în preocupările lui de profesor, în obligaţiile lui profesioniste?... Mai nimic! Uita orele de curs, venea neregulat, habar n’avea ce lecţie ne-a dat şi deşi era, poate, un adevărat erudit, era cel mai boem dintre toţi dascălii noştri. Când intra în clasă, şeful promoţiei trebuia să se ducă să-i spună ce lecţie avem... Se putea, în aceste condiţii să rezistăm ispitei şi să nu-l păcălim?... Ne-am înţeles cu şeful promoţiei şi am exploatat încrederea sărmanului dascăl cât s’a putut mai mult. Stăteam cu săptămânile la aceiaşi lecţie.» Până când, într’o zi, după 5—6 păcăleli — aceiaşi şi iar aceiaşi lecţie! — s’a trezit ca din somn şi a început să protesteze: — Ei, nu e adevărat! tot lecţia asta mi-aţ arătat-o şi de rândul trecut!... N’a putut să rămână cu noi până la urmă. Era din ce în ce mai bolnăvicios, mai disolvat şi mai antiprofesoral. Ce folos de multa lui învăţătură, de ideile originale, cari scăpărau uneori din barba lui încâlcită, şi de toată franţuzeasca lui! Totuşi, in somnambulismul şi în decrepitudinea lui, avea lucidităţi şi priviri adânci, cari reconstituiau pe intelectualul de rasă, muribund în Bonifaciu Florescu. In clasa a şasea învăţam cu el Poetica. Spre startul anului, prin luna Mai, luna probelor scrise, ne dă să facem o comparaţie între metrul antic şi metrul francez. Lucrarea mea a făcut asupra profesorului o impresiune deosebită. A notat-o cu iedee şi a mai scris pe ea câteva observaţii, cu slova lui bizară şi dăşălată. Apoi, când, în clasa a şaptea a dat elevilor, după corectare probele scrise, şi-a adus aminte de mine: — Sânt câteva probe bune în clasa voastră, dar proba cea mai bună a scris-o altcineva, din clasa a şasea. Şi profesorul mă numeşte. Unul dintre şcolari (probabil, un bun prieten al meu) răspunde profesorului : — Ei, ăla e un viitor scriitor... — Nu se ştie (oftează Bonifaciu)1» Aceşti elevi, cari făgăduesc prea mult în şcoală, se prostesc când ajung mari... Gala Galaction In fața unui magazin de bijuterii: Curiozitate suspectă Pentru Pace! ..Liga internaţională pentru pace“ cu sediul la Geneva a lansat prin intermediul grupării femeilor afiliate la această ligă mii de apeluri in toată omenirea. In vederea conferinţei pentru dezarmarea generală toate aceste apeluri fac cunoscut grozăviile de neînchipuit ale unui viitor război. — Nimic nu va mai scăpa gazelor otrăvitoare, nici fiinţele vii, nici rodul pământului otrăvit, sună unul din aceste avertismente. In ziua când nebunia unui război se va declanşa, nici o ţară nu va profita. Oraşele vor dispare, omenirea va fi distrusă. Toate mamele, toate fiicele, toate soţiile, toate surorile, au datoria să lupte din răsputeri împotriva perspectivei unui astfel de înfiorător răsboi. In consecinţă toate să alerge şi să iscălească cu miile apelurile pentru dezarmarea generală, trimise deLiga internaţională pentru pace“ la „Casa Femeii“ splaiul Imprimeriei 4. Iscăliturile se primesc la bibliotecă in orele 3-6 afară de Duminică Pentru ziua de 5 ore de lucru in America NEW-YORK. — Se anunţă din New Jersey, preşedintele comitetului executiv naţional al partidului democrat, d. House, a ţinut o cuvântare în care a recomandat ziua ** muncă de 5 ore pentru funcţiona, guvernului, ca prim pas pentru generalizarea zilei de lucru de 5 ore in America.