Dimineaţa, august 1932 (Anul 28, nr. 9194-9215)

1932-08-01 / nr. 9194

Anul 28 No. 9194 12 pagini Fondată in 1904 de CONST. MILLE3 Lei București, Str. Const. Mille 7-11 (Sărindar) TELEFON: Centrala: 3-2470. Străinătatea: 3-33; Direcţia: 3-2474. Adiţia: 3-2473 Provincia: 3-10bo Luni 1 August 1932 lama pe ea« Cereţi d\ji­ob*?*gFatuită cţela: 0,*-«JH.U.RAMUZAI» București I. Str. Şelari 7 Alegerile din Germania Azi ar® joc în Germania, alege­rea pentru Reichstag. Lumea în­treagă aşteaptă cu încordare re­zultatul ei. Nu din curiozitatea sportivă de a vedea, oare pe care, ci fiindcă lupta ce se da acolo, între reacţiune şi democraţie ar putea avea consecinţe, de cari să se resimtă Europa întreagă. Căci în această luptă, nu este vorba numai de soarta democraţiei ger­mane, care, orice s’ar întâmpla, Va şti să continue bătălia pânăila victorie. In această luptă este vor­ba de acea finişte, fără de care omenirea nu poate spera să iasă din actuala criză şi care nu ar mai fi posibilă multă vreme, dacă cumva din alegerile de azi, rea­c­­ţiunea germană ar ieşi învingă­toare. Din fericire, oricât ar fi greu să se prezică ceva cu p­rire la rezultatul scrutinului azi, este aproape sigur, că e ex­clus ca el să aducă dreptei reac­ţionare, majoritatea în noul Par­lament. Este posibil, ba chiar pro­ babil, că hitleriştii vor deveni cel mai numeros dintre partidele re­­prezentate în Reichstag. Dar după socoteli făcute de mari ziare ger­mane, chiar dacă hitleriştii ar ieşi din urne cu un număr dublu de mandate decât cel pe care l-au avut în trecutul Parlament şi chiar dacă toate celelalte grupări de dreapta ce merg cu ei, şi-ar, menţine poziţiunile, ceiace după experienţa alegerilor pentru Ca­mera Prusiei, nu poate fi cazul,­­ încă nu ar avea majoritatea absolută şi nu ar putea prin ur­mare alcătui un guvern al lor pro­priu» După alegerea pentru Camera Prusiei, care a adus hitleriştilor un mare succes, ei au şi început să ceară dizolvarea Reichstagu­lui. S-a făcut atunci, în baza ci­frelor obţinute la această alegere,­­un calcul al repartiţiei probabile a mandatelor, ,în cazul că Reich­stagul ar fi dizolvat și alegeri poni ar avea loc. Rezultatul la care s’a ajuns, va fi probabil cel pe care-l va da și scrutinul de azi. Reproducem aci cifrele respec­tive, cu toate că unele din gru­purile cu cari s’a contat atunci, n’au mai prezintat ,de astădată liste, iar numeroase alte grupări,­­ s-au prezentat cu un total de ,27 de liste, care de care mai cu­rioase, aşa de exemplu: partidul cu programul; maximul de leafă pentru funcţionari 5.000 mărci­­(200.000 lei) pe an; partidul ade­văratei economii naţionale şi al celor cari primesc ajutoare ca şo­meri; partidul soartei comune a şomerilor, etc., etc.­­ Cu toate acestea cifrele stabi­lite rămân interesante şi proba­bile. Iată-le: Pentru partidele stângei: Social­­democraţii 129 mandate. Comu­niştii 70. Centrul 70. Centrul ba­varez (partidul poporului) 21. Partidul democrat (Staatspartei) 11. Partidul economiei 6. Creşli­­nii sociali 8. Hanoveranii 1.­­ Pentru partidele dreptei: hitle­riştii 212 mandate (faţă de 110 în Reichstagul trecut). Germanii naţionali (Huggenberg) 34. Par­tidul german al poporului 8. Ţă­răniştii 7. Dacă aceste cifre se vor ade-_ Veri şi sunt toate şansele ca să se adeverească, ba, după câte s-au întâmplat în ultimele zile, se poa­te ca cele privitoare la mandatele stângei să se amelioreze, atunci dreapta nu va avea majoritatea şi nu va putea forma un guvern, decât dacă vor ajunge la o înţe­legere cu centrul. Or, o asemenea înţelegere, nu ar însemna că de­mocraţia guvernează din nou Reichul, dar nu ar însemna nici o guvernare în care hitleriştii ar putea încerca măcar realizarea programului lor radical, mulţu­mită căruia şi-au creat marea popularitate, cu care au surprins lumea. Nu mai este deci de aşteptat mult, şi situaţia se va lămuri cel puţin într’un sens, căci se va şti, ce e de aşteptat dela Berlin: ne­bunia, care nu ar putea duce de­cât la o catastrofă, sau o guver­nare fie şi de dreapta, respec­tuoasă de Constituţie şi lege şi dispusă pentru o politică de com­promisuri. B. Brănișteanu : — I——. ii .. ., Citiţi în pag. va Deschiderea Parlamentului Deschiderea parlamentului Dece se deschid­e parlamentul ? Ca s’avem legi. Și dece s’avem legi ? Uite-aşa!... Ca s’avem parlament. Executarea celor doi comunişti la Budapesta D. Herriot a intervenit telegrafic împotriva executării Guvernul reacţionar de la Buda­pesta a dat încă odată dovadă de mentalitatea medievală. Doi frun­taşi ai partidului comunist de la Budapesta au fost traduşi in faţa tribunalului excepţional, care func­ţionează în capitala Ungariei, din­­tr’un simplu capriciu şi fără nici un fel de justificare morală sau de alt ordin. Iar după legea de funcţio­nare a acelui tribunal inchizitorial, care nu poate condamna decât la moarte, cei doi comunişti au fost trimeşi la spânzurătoare. Cazul este cu atât mai grav, cu cât in sarcina celor doi delicvenţi politici, procurorul general n’a pu­tut să aducă nici un fel de dovadă de vină. In consecinţă ei n’au fost spânzuraţi decât pentru ideile lor politice şi pentru metodele de ac­ţiune ale acestui partid,­ idei şi me­tode cari sunt identice in toate ţă­rile Europei, fără ca vreun guvern să se fi gândit să condamne pe ci­neva la moarte pentru ele. Desigur că seniorii din Budapes­ta or să invoce interesul apărărei aşezărilor actuale de stat. Dar lupta împotriva ofensivei comuniste se duce în lumea întreagă. Şi totuşi nu i-a trecut nimănui prin gând să-i spânzure pe fruntaşii acestui partid. Şi de altfel efectul acestei măsuri barbare şi sălbatice va fi în chip lo­gic tocmai contrar de cel pe care l-a urmărit contele Karolyi. Martirii au creiat totdeauna şi pretutindeni prozeliţi, iar prin condamnarea la moarte a doi fruntaşi, mişcarea nu va putea fi ţinută în loc. Ţinând seamă de metodele de luptă ale par­tidului comunist, această condam­nare la moarte va provoca desigur o reacţiune violentă a taberei ad­verse şi se va dezlănţui din nou o perioadă de frământări şi agitaţii, cari vor avea fără îndoială victime. Oricum, condamnarea la moarte a celor doi fruntaşi comunişti de la Budapesta, rămâne o sălbătecie inu­tilă. L. P. Nasta Scena executării s’a desfăşurat în chip dramatic, impresionând a­­dânc pe c£i cari se găseau de faţă. Condamnaţii au fost transportaţi la ora 3 şi jumătate de la tribunal la închisoarea centrală din strada Maglody. Ei au fost transportaţi într-un automobil de poliţie, însoţit de alte două automobile încărcate cu poliţişti şi cu jandarmi. In închisoarea centrală au fost aşezaţi în celule separate pentru ca să-şi poată lua rămas bun de la fa­miliile lor. A fost impresionant fe­lul cum şi-a luat rămas bun con­damnatul Furt de la mama şi dela sora lui. După aceia directorul închisorii le-a comunicat condamnaţilor că a adus preoţi, pentru ca să le dea ul­tima consolare. Amândoi au refu­zat însă să-i primească pe preoţi. Şi-au luat adio dela avocaţii cari i-au apărat, mulţumindu-le pentru străduinţa ce şi-au dat-o ca să-i salveze dela moarte. SPÂNZURATOAREAINTRE FLORI In timpul acesta s’au ridi­cat în curtea cea mică a închi­sorii centrale cele două spân­zurători, în mijlocul ronduri­lor de flori. Cel dintâi a fost executat Salay. Fiind coborît în curte a ascultat liniștit con­damnarea sa la moarte. In momentul însă în care călăul a pus mâna pe el, a început să strige: „Trăiască comunismul! Jos cu războiul imperialist!" Şi a strigat astfel fără înce­tare până în momentul când a fost sufocat de ştreangul spânzurătorii. A fost spânzu­rat cu ochelarii şi cu pălăria în mână cărora nu le-a dat drumul decât după ce a murit. Moartea a fost constatată în minutul al 13-lea de la spân­zurare. Autorităţile au mascat apoi spânzurătoarea de care atârna corpul lui Salay şi l-au cobo­rît în curte pe Fürst. Acesta a procedat în acelaş chip ca şi Salay. A strigat cu toată pu­terea şi fără încetare: „Fraţii ne vor răzbuna! Jos cu impe­rialismul!“ — până în momen­tul când laţul s’a strâns în ju­rul gâtului. Moartea lui Fürst a fost con­statată în minutul al 14-lea. Cadavrele celor doi execu­tat­i au mai fost lăsate pe spân­zurătoare timp de o jumătate de oră şi apoi au fost trans­portate la morgă. In oraş n’au fost nici inci­dente nici manifestaţiuni. Desbaterile procesului BUDAPESTA, 29 (Rador). — In cursul procesului comunistul Salay a mărturisit, că a fost trimis de către Internaţionala Comunistă în Ungaria, unde îndeplinia funcţiunea de a ţine legătura între partidul comunist ungar şi organizaţiile co­muniste din străinătate. El mai a­­vea însărcinarea să organizeze toate lucrările tehnice ale mişcării co­muniste ungare. Preşedintele tribunalului a dat a­­poi citire documentelor, care făceau dovada că Salay a participat în tim­pul dictaturii roşii la un asasinat. Salay nu şi-a recunoscut însă vino­văţia, pentru crima aceasta. Al doilea acuzat, Fuerst, care a mai fost condamnat la închisoare pentru agitaţii comuniste, a recu­noscut că a participat la mişcările comuniste recente. El era organiza­torul celulelor şi primea un salar lunar de 230 pengoe de la un comi­tet comunist secret. Au urmat apoi audierea diferiţi­lor martori şi pledoariile, condamnat pe comuniştii Salay şi Fuerst la moar­tea prin spânzurătoare. RESPINGEREA CERERILOR DE GRAŢIERE BUDAPESTA, 29 (Rador). — După ce Curtea marţială a condamnat la moarte pe comuniştii Salay şi Fuerst Curtea s’a transformat imediat în comisiune de graţiere. In conformitate cu legea, dacă ce­rerile de graţiere sunt respinse de comisiunea de graţiere, pedeapsa la moarte prin spânzurătoare urmea­ză să fie executată în curs de două ore dela pronunţarea hotărîrei. După deliberare, comisiunea de graţiere a respins cererile de gra­ţiere făcute de apărătorii comu­­niştrilor de mai sus. Sentinţa a fost executată în curtea inchisorei din Budapesta, după două ore de la respingerea ce­rerilor de graţiere. O EXECUTARE DRAMATICA BUDAPESTA, 29 (Europapress). Executarea celor doi fruntași co­muniști a avut loc la ora 4 d. a. Sentinţa BUDAPESTA, 29 (Ra­­dor), — Curtea Marţială a D. Herriot a intervenit contra executării condamnaţilor BUDAPESTA, 29 (Eu­ropapress). — Cercurile diplomatice au făcut cu­­noscut spre seară, că d. Herriot, primul ministru al Franţei, în momentul în care a fost informat despre condamnarea la moarte a celor doi frun­taşi comunişti, a cerut te­legrafic d-lui de Vienne, ministrul Franţei la Bu­dapesta, să intervie hotă­rît şi energic pe lângă gu­vern ca să nu execute pe condamnaţi. Această telegramă n’a fost înmânată însă minis­trului Franţei, decât du­pă ora 4, când execuţia era în curs. Procesul unui falsificator de monede genial La Berlin stârneşte senzaţie pro­cesul falsului savant Cornel Salban, care în „biblioteca lui ştiinţifică", şi-a instalat o fabrică de monede false. El a fost arestat împreună cu soţia, care îi era complice. Ceia ce e interesant în cazul lui Salaban e faptul, că monedele lui falsificate de două mărci conţineau mai mult argint decât acele ale statului. Aruncate pe masă nu era nici o diferenţă de sunet. Salaban câştiga la această monedă diferen­ţa dintre valoarea ei nominală şi valoarea argintului întrebuinţat, dar câştiga mai puţin decât statul, deoarece moneda lui conţinea mai mult argint. Soţii Salaban frecventau târgurile şi iarmaroacele, cumpărau obiecte mărunte şi le plăteau cu monedele fabricate de ei. Un negustor de fructe a descope­riri­ pe falsificatori. Ei trăiau într’o vilă luxoasă din împrejurimle Ber­­linului şi ducea o viaţă de boem­. In subsolul vilei se afla „biblioteca ştiinţifică”, la care personalul de serviciu nu avea acces. Servitorii ignorau­­cu desăvârşire activitatea stăpânilor. Salabain trecea drept doctor în drept şi îşi făcuse relaţii în cercuri juridice. Nimeni nu bănuia că „domnul doctor” ispăşise la 18 ani o pe­deapsă de 18 luni pentru o spargere, că niciodată nu fusese student şi că împreună cu soţia lui inundase pia­ţa Berlinului cu 30.000 piese de două mărci, fabricaţie proprie. Salaban a stat multă vreme sub supravegherea psihiatrilor, un me­dic legist declarându-l schizofren. S-a ajuns însă la concluzia că e perfect conștient și responsabil de faptele lui. O rugăminte a leproşilor de la Tichileşti Ei apelează la public să le procure un aparat de radio O scrisoare de la Tichileşti, ne-a reamintit mizerabila existenţă a celor 85 leproşi. Acuma câteva săptămâni şi-au manifestat-o prin alt mijloc decât cel epistolar. Răsbiţi de foame şi disperare, s’au răsvrătit împotriva administraţiei lazaretului fugind (acţiune calificată de autorităţi, e­­vadare), din colonia ce n’a răspuns bietelor lor iluzii, nici sub raportul regimului, nici sub raportul asis­tenţei medicale. Fără aceste incidente, viaţa celor aproape 100 surghiuniţi se macină obscură, indiferentă, dincolo chiar de sfera memoriei noastre. Curentul de milă, stârnit acum câţiva ani, de primul contact al acestor bleste­maţi cu sensibilitatea publicului, a secat. Amintirea teribilelor destăi­nuiri ale „Dimineţii”, s-a şters. A fost uitată chiar panica provocată de „lepra vagabondă“, pentru sim­plul motiv că s’au luat toate mă­surile şi s’au dat toate asigurările că nefericiţii stigmatizaţi vor fi izo­laţi ermetic. Bieţii exilaţi! Pentru care oribilă crimă, suferă persecuţia recluziu­­nei permanente, a privaţiunilor de tot soiul? Ce groasnic fapt, echiva­lează ca pedeapsă, cu soarta aces­tor nenorociţi, smulşi din societate, smulşi din lume, smulţi din propria lor familie? La Lărgeanca, lugubrul lazaret din judeţul Ismail, au fost lăsaţi să agonizeze, să se descompue piesă cu piesă, mădular cu mădular, fără ca această neînchipuită tragedie să provoace intervenţia autorităţii răspunzătoare. Au fost mutaţi, in cele din urmă, la Tichileşti, într’un sanatoriu construit anume pentru dânşii, departe de locuri populate, în inima unei livezi roditoare, cum n’au avut înainte O vreme nu s’a mai auzit de dân­şii. Se împăcaseră, nevolnic, cu noua lor stare. De curând s’a repe­tat povestea veche, împuţinarea a­­lim­entelor, lipsa medicamentelor. Bolnavii s’au revoltat. S’a recurs, ca pentru bandiţii de codru, la jan­darmi, la ameninţări, ca şi cum ne­fericiţii s’ar fi făcut vinovaţi de cine ştie ce­ fărădelege. Potolirea s’a ivit odată cu sosirea proviziilor. Acuma n’au nici o pretenţie. Re­semnaţi au înţeles să se jertfeas­că pentru noi, cei nevătămaţi — gest pe care nu l-am preţuit după merit — după cum au înţeles să se jertfească chiar pentru ştiinţa me­dicală, încă neputincioasă în­ a des­coperi leacul neîndureratei maladii. Au fost condamnaţi, fără judecată şi s’au supus. Izolaţi în fosta mănăstire, viaţa lor se deapănă dramatic, distanţaţi de tot ce constitue bucuria restului omenirii. Nici o distracţie, nici un divertisment capabil să le clorofor­­meze niţel ceasurile sumbre. Imagi­nea lazaretului, iarna, nu-i greu de evocat. Bieţii leproşi şi-au adus aminte de sprijinul de altădată al ziarului nostru în favoarea lor. De acea colectivă simpatie în suferinţă, a cititorilor „Dimineţii“, cari s’au­ gră­bit să le uşureze soarta prin fel de fel de daruri. Ne scriu să apelăm iarăş la bună­voinţa publicului. Ar vrea un radio. Bezizaţi miracolul unui astfel de aparat, în sinistra lor singurătate? E o apropiere­ de lume, pe altă cale decât a... evadărilor. Serviciul sanitar al judeţului Tul­cea, intervine de asemeni. Spicuim din adresa trimisă direcţiunii noa­stre: „Ţinând seama că ei nu pot avea nici o legătură cu lumea din afară, nu au nici o distracţie şi nici un mijloc de educaţie, fiind, izolaţi în mijlocul unei păduri şi păziţi de a nu fi în legături cu nimeni, credem că un aparat de radio, ar fi cel mai nimerit mijloc prin care ar putea căpăta legături cu lumea din afară, distracţii şi educaţie pe care nu o pot căpătă ca ceilalţi oameni din societate. Vă rugăm de a deschide în mult a­­preciatul dvs. ziar această listă de subscripţie şi dorim ca tot prin în­grijirea dvs. să se trimită un aparat cu acumulator şi baterii, căci cu­rentul electric ne lipseşte. Primiţi vă rugăm, domnule direc­tor, anticipat mulţumirile noastre, iar din partea internaţilor de la Ti­chileşti promisiunea că nu vor mai da ocaziune de a mai se vorbi des­pre o evadare, sau alte contrave­­niri săvârşite de ei", lata, exilaţii ne făgăduesc, că nu vor mai­­ da prilejul să ne ocupăm­ de dânşii. E un angajament cari egalează puterea noastră de uitare. Nădăjduim că rugămintea sărma­nilor îndepărtaţi, va fi împliniţi fără zăbavă. Să le trimetem aces dar al omenirii tefere şi fericit, chiar dacă în acest gest mârinimo­s ar ascunde numai gratitudinea noastră pentru făgăduiaîa cumin­ţirii lor. Oare egoismul insului să­natos, nu trebuie susţinut d­intru apărarea lui — cu sacrificii mate­riale ? FOX ,jS , • ‘’Ptfmft.­.. Așa cresc copiii mari.»

Next