Dimineaţa, decembrie 1932 (Anul 28, nr. 9316-9343)

1932-12-01 / nr. 9316

l­ui amănunte asupra tratativelor cu Rusia Un articol al d-lui Gr. Gafencu Sub titlul In sfârşit singuri“, d. Gr. Gafencu, fost subsecretar de stat la­ ministerul de externe sub d. dr. Vaida, publică în ziarul „Ar­gus“ următorul articol: Franţa semnează astăzi, pactul de neagresiune cu Sovietele. Polo­nia a ratificat pactul ei, acum trei zile. Politica rusească a ministru­lui nostru de externe, poate fi con­siderată ca încheiată. Aliaţii noştri ne-au lăsat în ur­mă, fără a ne păstra nici o supă­­rare. Iar noi le-am adresat­­ felici-t­ări şi mulţumiri. E un netăgăduit acces. Un succes în cel mai desă- vârşit spirit al politicei noastre­­externe/un adevăr, de câte ori bu­roul simt­e pe care să dezlege pro­blemele noastre răsăritene inter­­­srine geniul şi dă toate peste cap. E o tradiţie. Şi o fatalitate. In 1920, d. Alexandru Vaida sem­nează la Pari­s, pactul prin care marile puteri recunosc drepturile noastre asupra Basarabiei. D. Vai­da nu se mulţumeşte cu atât. Vrea­­un act care să asigure pacea hota­rului răsăritean şi începe la Ko-B­­­aga, negocieri cu d. Litvinov, einatul de afaceri al Soviete­­tuşii sunt pe care se recunoas­­c şi ei drepturile noastre asupra­­Basărabiei, şi asupra tezaurului nostru de la Moscova. La Bucu­reşti, însă, isbucneşte revolta au­torilor politicei noastre externe. F­. Vaida e învinuit de uşurinţă, de trădare. Lovit pe la spate, el cade totuşi în picioare, întreg. E o de­­«srinder© pe care a păstrat-o Ches­tiunile dintre Rusia şi noi, rămân ned­ezlegate. In 1921, guvernul Averescu tu­­r­­e pe d. Fila City să negocieze cu Karaban, la Varşovia. Ruşii îşi dau adeziunea lor la alipirea Ba­sarabiei de către România şi se declară gata să restitue o parte din tezaur de la Moscova. Generalul Averescu vrea să încheie negocie­rile, se opunea insă, ministrul său jffle externe, Talc© Ionescu. D. Fi­­llaty primeşte instrucţiuni: recu­­moaşterea Moscovei de azi în pri­vinţa Basarabiei, departe de a ne tservi faţă de Rusia de mâine, ne pra fi spre pagubă. Chestia Basa­rabiei ar intra în vârtejul chestii­­lor interne ruseşti, şi... situaţia noastră juridică ar fi slăbită. Am auzit, de curând, raţiona­mente deopotrivă de subtile şi îm­brăcate in aceleaşi formule... Pen­tru a nu slăbi situaţia noastră ju­ridică am respins recunoaşterea pustei şi am pierdut al doilea pri­­lej de a face rânduială între Rusia & noi. In 1939, am semnat la Moscova, protocol­ul Litvinov. De data asta numai e vorba de recunoaşterea u­­nei situaţii de drept, ci de întărirea­­unei situaţii de fapt: o renunţare movenină de a dezlega prin război (diferendele de orice natură şi orice origină. Guvernul Maniu cercetase problema, ceruse şi obţinuse in­troducerea în protocol a unor câ­râite, prin care se recunoaşte că intre Rusia şi noi e o pace exis­tentă şi hotârîse, in sfârşit, ca d. Davila să meargă la Moscova, să semneze protocolul. Toate partidele aprobă in Parla­ment politica guvernului. Dom­neşte un acord aproape unanim. Aproape... fiindcă e şi o părere contra. Una singură, dar importan­tă. D. Titulescu zice­: nu! Nu se­­ poate iscăli protocolul Litvinov! j®îu poate fi trimis Davila la Mos­­cova. E o ştirbire a demnităţii noa­stre naţionale! O slăbire a situaţii noastre juridice... Din fericire, negocierile s’au ter­minat repede. D. Mironescu a zâm­bit, dar a rezistat. D. Maniu a stă­ruit ca fermitate. în mai puţin de c cincisprezece zile, protocolul a fost redactat, amendat şi iscălit. Parti­dul naţional-ţărănesc îndrăznise să facă politică externă. Şi izbutise, de la început, să înfăptuiască un tact — primul şi singurul de la răz- rboi încoace — de destindere şi de pace, dealungul hotarului nostru Răsăritean. Iată şi anul 1932. Pactul de nea­gresiune ! Guvernul Iorga începe negocierile directe şi le duce până la Riga. D. Titulescu se supără, ţ vine la Bucureşti, îşi dă demisiile, cere şi obţine respingerea lor, ia­r din mâna guvernului chestia ru­sească, şi se întoarce cu ea, trium­fător, la Geneva. O readuce, însă, nedezlegată, ca zestre, guvernului­­'Paida. D. Vaida cercetează pro­blema, îi caută o soluţie şi e pe cale să i-o găsească. D. Titulescu se supără, îşi dă demisiile, vine la Bucureşti... Şi urmează ce a ur­mat. Să ne oprim la acest din urma, nu ultimul act, al politicei noastre ruseşti. Când d. Vaida a luat con­ducerea ministerului de externe, problema pactului era deschisă. De o parte, o propunere rusească de pact de neagresiune, pe temei de statu-quo. De alta, dorinţa aliaţi­lor, stăruitor exprimată, ca să în­tărim, toţi împreună, pacea cu Ru­sia. Ce valoare are un pact de nea­­gresi.ne? E un act politic, o decla­raţie de pace, care nu are aceeaş realitate imediata ca o declaraţie de războiu, şi un­ efect, tot atât de i­­mediat, fireşte în sens opus: pati­­mele se potolesc, spiritele se liniş­tesc, situaţiile se întăresc. Origina ideii e, de atfel, românească, in 1922, Ion Brătianu a declarat, la Geneva că e gata să ia faţă cu Rusia, un angajament de neagresiune pe te­mei de statu-quo. Ce înseamnă ardemaiul aliaţilor noştri? E un mijloc de a încerca, şi de a valorifica alianţele noastre. Alianţele cer pe lângă un text scris şi spiritul necesar unei constante şi strânse colaborări. In deosebi, in ce priveşte Rusia. Se impune un acord veşnic reîmprospătat între aliaţi şi o desăvârşită solidaritate în atitudini şi acţiuni. D. Vaida a vrut destinderea faţă de Rusia. Şi a vrut acţiune comu­­rlă cu aliaţii. El a crezut că in politica noa­stră externă nu e sarcină mai grea, n­ici datorie mai imperioasă, decât a­ întări prin toate mijloacele ce ne stau la îndemână, „pacea exis­tentă“ între Rusia şi noi. Şi a crezut că diplomaţia noastră nu are un mijloc mai potrivit pen­tru a garanta, în orice împreju­­irări, siguranţa ţărei, decât siste­mul nostru de alianţe. Străduinţelor sate de a reface şi a întări acţiunea comună intre E­laţi, se datoreşte că la Geneva, faza ultimă a negocierilor, a pu­­t desfăşura o politică sub cele mai bune auspicii. Aliaţii erau a­­lituri de noi şi ne dădeau cel mai desăvârşit concurs. Delegaţiile ce­tei­ două state prietene, de la mi­­niştrii lor de externe până la di­plomaţii puşi in mod special la dispoziţia noastră, sprijineau teza ii cauza românească. Frontul ca­lvian, pe care guvernul trecut nu reuşise să-l stabilească la începu­tul negocierilor, guvernul Vaida, politică reală şi hotărâtă, î1 în­chegase deplin, în clipa hotăritoa­­re, a acestor negocieri. Neam pre­­zentat, graţie străduinţelor noas­stre, uniţi în politica noastră de pace, uniţi faţă de Rusia. Această anin avea o însemnă­t­ate covârşitoare, chiar în­că du c­ând nu am fi ajuns la nici un re­zultat. Fiindcă, nu mergeam, nea­părat, la semnătură, înaintam, însă, neapărat, în front comun. Graba unora, nerăbdarea altora, se poto­liseră, în faţa desăvârşitei noastre bune credinţe, care mai bine decât orice dibăcie, aşezase pe aliaţii no­ştri în faţa unei imperioase datorii de solidaritate. Atunci a apărut, în presa mon­dială, interviewul Reuter... Ce să mai vorbim astăzi, de des­tindere, de pacte, de acord?— Să ne mulţumim că se vorbeşte, mult şi frumos, de formule, de argumente şi raţionamente juridi­ce, care chiar dacă n’ar avea pă­catul să poată fi întoarse pe dos, cu aceeaş uşurinţă cu care sunt­ puse înainte, desvăluie totuşi, o ciudată predilecţie de a complica orice probeană, desigur nu în do­rinţa, nici cu scopul de a-i înlesni­ o grabnică deslegare. Problema politică, — cea mai în-­ semnată și mai serioasă problemă, a politicei noastre externe, — a­ fost din nou dată la o parte. Ea­ rămâne nedeslegată. Ca în 1920. Ca­ în 1921. In schimb, astăzi, am rămas sin-­ guri. In sfârșit, singuri. A TREIA FORMULA Ziarul „Neamul Românesc“ pu­blică următoarea lămurire asupra­ „formulei a treia“ pentru pactul de neagresiune, despre care a vorbit redactorul nostru din Ardeal: „Pentru că d. ministru al Exter­nelor denaturează, chiar în comu­nicatele oficiale, adevărul, noi pre­­cizăm : „In afară de cele două formule, respinse și de guvernul d-lui profe­sor N. Iorga şi de guvernul Vaida, era în discuţie A TREIA FORMULA. „Demisionând de la Londra a fă­cut însă, tot ce-i stătea în putinţă, ca să dea impresia că România a­ rupt discuţiile şi cu complicităţi po­litice cunoscute, a reuşit. „Nu e admisibil însă, ca minei«*» să se resfețe și în comunicări ofi­ciale“. 1 ■■ I I — mmmmm——— ■" înmormântarea ziaristului Petre Ciorăneanu Luni după amiază s-a făcut înhu­marea rămăşiţelor pământeşti ale ziaristului Petre Ciorăneanu, direc­tor al ziarului „Dreptatea”. Au depus coroane la capela cimi­tirului Bellu, unde fusese aşezat ca­tafalcul, personalul ziarului „Drep­tatea“, Sindicatul Ziariştilor, Aso­ciaţia generală a presei române, Se­natul, etc. Serviciul religios a fost oficiat de preotul Rădulescu înconjurat de cler. Au asistat la trista solemnitate numeroşi oameni politici, ziarişti, oameni de litere, etc. CUVÂNTĂRILE D. VIRGIL MADGEARU a făcut elogiul defunctului spunând că dis­pare cu Petre Ciorăneanu una din­tre cele mai proeminente figuri ale gazetăriei. înzestrat cu o cultură aleasă, Cio­răneanu făcea parte din vechea școală gazetărească luptând pentru un crez şi pentru o idee. La început a servit ideia conser­vatoare iar după războiu, înţelegând spiritul vremii, a intrat in rânduri­le partidului naţional-ţărănist. Fire combativă, Ciorăneanu era un om de o onestitate desăvârşită şi ştia să primească loviturile cu se­ninătate. Petre Ciorăneanu fiind senator, a luat apoi cuvântul d. ROMULUS GEOROCEANU, vice - preşedintele maturului corp, şi a făcut elogiul vieţii de muncă a defunctului. D. N. GEORGESCU, directorul ziarului „Neamul Românesc”, a vor­bit în numele Sindicatului Ziarişti­lor. Aduce elogii acestui fruntaş al scrisului, robul unei profesiuni pe care o m­obila întotdeauna. Cu toată modestia lui, Petre Cio­răneanu era neclintit în apărarea convingerilor politice adânci pe care le susţinea cu tărie. Spirit de o rară fineţe, cu suflet cald, Cioră­­neanu a fost un îndreptar pentru generaţiile tinere de gazetari. In numele Sindicatului Ziariştilor aduce, la mormântul lui Ciorănea­nu, omagiul unei bresle întregi. Au mai vorbit d-nii Nicolae Vlăduţ învăţător din comuna Grădiştea şi C. Congopol în numele ziarului „Dreptatea”. Trista solemnitate a luat sfârşit la ora 5. Tratamentul minorităţii cehoslovace în Ungaria întruniri de protest la Praga In ultimele zile s-au organizat la Praga mari Întruniri de protest Împo­triva felului cum este tratată minori­tatea cehoslovacă din Ungaria. După statistica oficială ungară, ime­diat după război ar fi fost în Un­garia cca. 200 mii slovaci. Astăzi sta­tistica arată numai 100 mii de suflete, însemnează deci că minoritatea aceasta este într'o scădere neobişnuit de ra­pidă şi izbitoare. De altfel, după da­tele oficiale şi minoritatea germană este in descreştere precum şi cea iu­goslavă şi română. Cercurile ungare explică faptul prin­­tr-o asimiliare voluntară a acestor mi­norităţi. De fapt este vorba de un regim de opresiune, contra căruia se protestează actualmente prin întrunirile menţionate la Praga. Minoritatea slovacă din Ungaria n'a putut niciodată să se prezinte la Ge­neva ca să-şi expue doleanţele. Abia în 1911 a fost recunoscută ca membră a congresului minorităţilor, deşi nici atunci delegaţii slovaci nu au putut par­ticipa la şedinţe. Ca exemplu de oprimare a minorităţii slovace din Ungaria se aduce cazul fruntaşului slovac dr. Juraj Kvas din Bekescaba. El a fost dat în judecată pentru un articol apărut într'un ziar din Bratislava, in care lua apărarea minorităţii slovace şi cerea aplicarea prevedereilor din tratatele de pace. In urma procesului i s-a luat d-rului Kvas dreptul de a profesa avocatura. In ziua de 24 Noembrie a avut loc prima mare întrunire publică la Praga convocată de Institutul extern cehoslo­vac­ şi de secţiunea slovacă a consiliului naţional. S-a arătat la această întrunire că în toată Ungaria nu există nici o sin­gură şcoală slovacă, nici o singură a­­sociaţie culturală, nici un singur ziar slovac si nici­ un deputat in parlament. In schitub ungurii din Cehoslovacia au peste 800 de şcoli vre­o 50 de ziare şi un ung­­r corespunzător de deputaţi şi senatori. Douăzeci şi şase la sută din funcţionarii publici sunt unguri. S-a votat apoi o rezoluţie prin­ care se hotărete ca să se facă din această chestiune o chestiune internaţională căci numai astf°’ va putea fi rezolvată. Editura Naţionala S. Ciornei a pus sub tipar şi vor apărea în e­diţia O ORA SEXUALA , de Dr. M. Primek Vegetarianii amorului de Pitigrilli In goana după dragoste de Pitigrilli Zece persoane carbonizate într’o claie de fân PRAGA. — In apropiere de ma­halaua Brewnow din Praga, a ars o gigantică şiră de fân. In cenuşă au fost găsite numeroase oase de om carbonizate, care denotă că mai mulţi oameni îşi găsiseră acolo adă­post nocturn. După rămăşiţele carbonizate gă­site se crede că opt până la zece persoane și-au găsit moartea în a­­ceastă împrejurare. A fost găsită și mâna carbonizată a unui copil. Citiţi 99 Lectura a Sălbăticia din str. Militari preocupă incă justiţia Avocatul Nicolaescu nu vrea să se recunoască de­cât autor morel al măcelului Instrucţia înfiorătoarei crime din str. Militari, — urmărită cu atâta interes nu numai de publicul Capi­talei — e în acelaş stadiu. Mai pre­cis, cercetările o clipă regresate de o încercare de tăgadă a arestatului, au revenit la etapa în care se aflau Sâmbătă. Avocaud­ Nicolaescu, adoptând un sistem de desvinovăţire bizuit pe alibiuri confuze şi pe impreciziuni, probabil terorizat de declaraţiile peremtorii ale şoferului a crezut că-i poate îndupleca, printr-o tentativă de retractare, susţinând că nu-l poate suspecta pe acesta ca autor material al asasinatelor. Pentru a prelungi rătăcind cercetările, a fă­cut aluzie la rubedeniile şi datorni­cii bătrânei, cari ar fi avut interes ca Ecaterina Boteanu să dispară. Chiar dacă, Ipotetic instrucţia ar fi admis această argumentare, fap­tul că şi nenorocita soţie a fost su­primată inutil, arată neseriozitatea aserţiunii şi sfera de minciuni în care se sbate adevăratul criminal, cum Îl socoate judele instructor. O NOUA CONFRUNTARE Pentru a se preciza definitiv a­­cest lucru, Nicolaescu a fost­ din nou confruntat cu şoferul Petre Turo. Acesta din urmă a susţinut, cu tărie, primele sale mărturii, ati­tudine ce a avut drept efect să de­termine pe avocat, să revie asupra încercării de retractare, declar­ân­­du-se iarăşi, numai ca autor moral al îndoitei crime. Pentru instrucţie e neîndoios nu numai că avocatul Virgil Nicolaescu e vinovat, dar din investigaţiile fă­cute până acum, din examinarea nu numai a detaliilor concludente, dar chiar şi a felului cum arestatul pre­zintă alibiurile, rezultă meticuloasa premeditare a odioasei fapte. Ideia se încolţise de mult în că­­pâţâna sinistrului trepăduş. Nu nu­mai de dragul unei maşini catadic­sise la însurătoarea cu Olimpia Ră­dulescu. Făcuse asta pentru a-şi scurta drumul către simpatia Eca­­terinei Boteanu, măgulită de „lovi­tura“ bicisnicei sale nepoate. Naiva bătrână a crezut la rândul ei să-şi uşurează multele sale dara­veri comerciale, prin intrarea în fa­milie a unui om priceput în ale tri­bunalului, un om de încredere însă, şi pe deasupra şi gratis. Pe dânsul il consulta cu privire la pricinile numeroase eşite din ad­ministrarea celor 8 case, şi alte afa­ceri cămătăreşti, cu datornici chiţi­buşari şi nu prea oneşti. De unde să ştie biata mătuse că nepotul ei o punea adesea să semneze hârti şi acte al căror cuprins adevărat nu­mai monstruosul pehlivan îl cu­noştea. Doar nu ştia să citească. Cum să-şi Închipuie sărmana cu­limpie că pactul civil încheiat cu Nicolaescu era un simulacru, fiind­că dânsul in sinea lui îl socotea provizoriu? Urmărea să se însoare doar cu o domnişoară, cu care se logodise, fără ca una să ştie de exis­tenţa celeilalte. Nici măcar nu şi-a dat seama de un lucru ce ar fi trebuit s’o frapeze din primul moment. Bărbatul lipsea nopţi întregi de acasă, neglijând să-şi aducă bruma de ţoale, lăsate fără motivare la fratesău. Această neglijenţă era numai a­­parentă. Astăzi s’a văzut că în planul cal­culat al asasinării, faimosul gea­mantan trebuia să servească drept pretext de izolare a unei slujnice, deobicei permanent ocupată pe lân­gă stăpâni. Aşa s’a petrecut şi cu servitorul Gheorghe Niculescu, care s’a pome­nit netam-nesam, taman in ziua executării sinistrului proiect, cu perspectiva unei slujbe. Şi ca atare expediat s’o capete, la ora când pre­zenţa lui, în casa din str. Militari 1, ar fi fost necesară. PREMEDITAREA CRIMELOR S’a văzut doar din mărturia şo­ferului Petre Tudor că asasinul i­­maginase suprimarea victimelor, la jertfa cărora trebuia să se adaoge şi casierul Boteanu, operaţie ce tre­buia înfăptuită cu complicitatea a­­cestuia. Soţii Boteanu împreună cu Olimpia Nicolaescu trebuiau să-şi găsească moartea într’o râpă dela Căldăruşani într’un accident de au­tomobil provocat. Şofe­rul, deşi mo­mit cu o răsplată de 200.000 lei, a refuzat. Criminalul insă nu s’a­ descurajat. A încercat din nou să-l convingă pe şofer, aranjând un alt plan tot aşa de diabolic, incendierea cu ajutorul unor bidoane de benzină a casei din strada Militari­­, lăsându-şi sie­şi partea capitală a operaţiei’­­răpu­nerea femeilor. Şi de astădată s’a lovit de refuz. După cum s’a văzut, lipsit de aso­ciat a hotărât să realizeze singur afurisita lui intenţie. Interesant e pentru o stabilire şi mai vădită a premeditării, să se confrunte cronologic proectele e­­şuate cu anumite întâmplări de or­din material cunoscute sau inspira­te de criminal. In definitiv ce­va îndemnat la odioasele isprăvi? Prea era şiret ca să se hazardeze într’o acţiune ce juridiceşte nu i-ar fi profitat. Contravaloarea crimelor nu erau cele câteva zeci de mii de tei, pe cari Ecaterina Boteanu ii avea asupra-i. Pentru un atare moft, nu­mai un bandit de rând, fără e­­ducaţie universitară, fără relaţii moderne, e în stare să fie tentat. LACOMIA DE BANI Nicolaescu ştia de existenţa unui testament al cărui cuprins era de­parte de a-l fi mulţumit. De aceea a consimţit să-şi lege viaţa de o fiinţă mai vârstnică de­­­cât dânsul, ca averea râvnită să ră­mâe rudelor bătrânei Ecaterina? El cu ce se alegea? Cu meschinul venit al casei din strada Militari? E ridicol. Şi atunci a chibzuit prima lovitură care după dispariţia celor două fe­mei trebuia să-i aducă un beneficiu gras: modificarea testamentului în favoarea lui. A înceret întâiu să o câştige pe bă­trâna bogătaşe în favoarea scopului urmărit. A întâmpinat rezistenţă nestrămutată. Mătuşa îşi cunoştea nepotul. Nu odată se arsese cu hâr­tii iscălite fără să ştie ce cuprind, cu banii încasaţi fără să i se dea socoteală, etc. Devenise prudentă. Nicolaescu ca­re ne-a dovedit că ştie să fie te­ribil, persevera într’o „idee”, a ridi­cat din umeri. Are dânsul soluţii şi pentru fleacul ăsta de chestiune; ştie din experienţă profesională, că un testament nu trebue musai în­tocmit de cel în drept. Totul e să poate smulge iscălitura. Avea însă încredere în dibăcia lui, capabilă să mai joace un renghiu bătrânei ig­norante. Zis și făcut. Testamentul a fost întocmit, el figurând ca exe­cutor osteneală remunerată cu fru­moasa sumă de 900.000 lei. înregis­trarea acestui act la tribunal coinci­de curios cu propunerile făcute şo­ferului. Omul asigurat băneşte, pre­gătea situaţia care să-i permită cu­legerea roadelor. Intr’adevăr, şoferul a arătat la Instrucţie că stăpânul său i-a făcut criminala propunere chiar a doua zi după ce s’a căsătorit cu Olimpia Rădulescu. Aşa dar, sinistrul proect exista chiar înainte de acest legământ matrimonial, Nicolaescu intrând în familia Boteanu cu gândul pe care l-am tradus în fapt Marţia trecută, că Nicolaescu n’a urmărit o căs­nicie de durată, ci numai un inte­res materia!, îl pledează şi faptul că, concomitent Întreţinea rapor­turi, tot de natură matrimonială, cu o domnişoară de onorabilă condiţie, ce ignora dublul joc al logodnicu­lui ei. Avocatul o frecventa în fiece seară, şi chiar în noaptea care a precedat asasinatele, a fost acolo. Mai mult,­­ un fapt care împreună cu cele mai sus enumerate întăreşte şi mai vârtos convingerea instruc­ţiei —­e acel petrecut în noptea pomenită. Avocatul Nicolaescu a cerut oficial mâna d-rei în chestiu­ne. Era sigur de reuşita profesului său, menit să-i garanteze o viaţă în­destulată. ALTA PROBA DE VINOVĂŢIE Şoferul a mai adus o probă de vi­novăţia avocatului, amintind că in călătoria de recunoaştere a terenu­lui de lângă mănăstirea Căldăru­şani, unde urma să se desfăşoare accidentul provocat, Nicolaescu şi de astă-dată procedase cu tactică. Anume, aflându-se pe podeţul a cărui balustradă urma să fie înlă­turată pentru a înlesni manevra criminală, — operaţie săvârşită a doua zi, — a măsurat adâncimea apei cu o sfoară de capătul căreia era legată o petricică. Ţinea să ve­rifice în prealabil reuşita planului. Judele instructor a audiat ori pe d. avocat Tănăsescu, în cabinetul căruia lucra presupusul criminal. Acesta din urmă a recunoscut în fa­ța fostului său patron, că într’ade­­văr e inspiratorul crimelor. Nu le-a executat însă dânsul. Pentru magistratul anchetator, nu mai există îndoială cu privire la au­torul sângeroaselor fapte. Ultimele cercetări ale alibiurilor, au demon­strat pregătirea lor pentru even­tualităţi. Prezenţa lui la tribunal cronometrată de dânsul la 9*7 dim., in realitate a fost stabilită la­ 10, însăşi neaşteptata tandreţă a soţu­lui, care-şi trata cu procedeele cu­noscute acum nevasta, — intentând după două saptămăni cerere de di­vorţ, ca mijloc de presiune şi şantaj asupra bătrânei bogătaşe, — e sem­nificativă. Ce rost a avut în dimi­neaţa după săvârşirea crimei, întâi prezenţa lui la fratele său, unde tri­misese tocmai ca să-şi economi­sească drumul (şi pentru altceva) servitoarea, decât pentru a fi văzut. Al doilea: cum se explică la acest soţ de formă, ce-şi trata menajul mai mult decât cu indiferenţă (sub raportul traiului, nu al intereselor) subita afecţiune ce l-a îndemnat să adaoge pe un bileţel de invitaţie la masă, cuvinte dulci, cum nicioda­tă n’a adresat nevestei sale? Din datele culese până acuma, d. judecător de instrucţie Râşnovanu şi-a format convingerea deplină că vinovatul e numai Nicolaescu. In dimineaţa de Marţi, dânsul şi-a pus in executare planul de mult chib­zuit şi pus la punct. Magistratul instructor crede că asasinatele au fost astfel săvârşite. Nicolaescu după ce a luat cafeaua, sus împreună cu Olimpia, a cobo­­rit în apartamentul său, împreună cu soţia. Acolo a avut grijă să ex­pedieze, întâi, servitoarea. Apoi, în deplină siguranţă, şi-a ucis nevasta, strângând-o întâi de gât şi spânzu­rând-o în urmă de uşa. Şi-a luat apoi servieta şi cu pal­tonul pe braţ, ascunzând toporul. S-a urcat la bătrână. Aşa se pare că vecinii nu l-au văzut decât o singu­ră dată urcând şi scoborând singur. Instrucţia D. judecător Râsnoveanu secon­dat de d. procuror St. Stănescu au continuat cercetările, nu numai în cursul întregii zile de ieri, dar şi în tot timpul nopţii. Nicolaescu însă se fereşte să facă precizări asupra asasinării materi­ale a celor două femei, deşi pentru magistraţii instructori mărturisirea deplină din partea lui Nicolaescu n’ar avea decât darul de a grăbi sfârşitul instrucţiei. Căci în ce pri­veşte vinovăţia acestuia, magistraţii sunt deplin edificaţi şi întregul ma­terial de fapte şi constatări sunt socotite ca suficiente pentru pune­rea sub acuzare, pe temei pe dovezi, a lui Nicolaescu, pentru îndoit asa­sinat. De aceea, faţă cu credinţa răs­pândită ieri şi pe nimic întemeiată cum că Nicolaescu ar fi retractat sau revenit asupra declaraţiilor sale cari, chiar aşa trunchiate făcute în faţa tribunalului încă au fost destul de elocvente, — magistraţii instruc­tori ne autoriză să arătăm în chip categoric că : Nicolaescu n- a revenit ci dimpo­trivă a înaintat pe calea mărturi­sirilor, şi că de unde la început nu voise să recunoască nimic, a cedat apoi fată cu revelaţiunile făcute de şofer, declarând că în adevăr a a­­vut înţelegere cu şoferul ca să le facă de petrecanie celor două fe­mei, dar că propunerea venise din partea şoferului, iar el primise să facă întocmai cum îi învăţa acesta. Nicolaescu a trecut apoi în faza a treia şi a recunoscut în chip indis­cutabil că dânsul a făcut propune­rile în vederea uciderii femeilor şi că el este autorul moral al crimelor săvârşite. Această recunoaştere a repetat-o până acum de câteva zeci de ori, in faţa judecătorilor cari îl instruesc şi cari il interoghează in­­contenit. A scris-o şi semnat-o. Din vinovăţia lui în cea de a treia combinaţie care a dus la îndeplini­rea scopului ce nu isbutise în cele două precedente. — Nicolaescu nu recuoaşte de­cât că a îndeplinit partea ce-i revenea, că adică a ex­pediat pe toţi de acasă pentru ca la orele 8 femeile să rămână singure, aşa cum se înţelesese cu şoferul. Cum prezenţa şoferului în acea dimineaţă nu s’a putut dovedi cu nimic, iar dimpotrivă mărturiile privitoare la mişcările lui Nicolaes­cu şi la timpul când a părăsit casa, îl demonstrează ca pe adevăratul şi singurul executor al actului de su­­primare a celor două femei. CINE POATE FI AUTORUL MATERIAL La punctul critic al dimineţii fa­tale, Nicolaescu a adoptat atitudi­nea echivocă, ce nu poate fi menţi­nută multă vreme. El se menţine pe terenul că este autorul moral şi to­­tuş nu vrea să afirme că şoferul este autorul material, cu toate că recu­noscuse că numai cu şoferul aran­jase omorîrea femeilor. Spre a prezenta pe şofer intr’o lumină nefavorabilă ca om brutal, încă a arătat că şoferul îi vorbise capabil de orice. Nicolaescu a pro-1 despre purtarea puţin demnă a stă­­pus ca martor pe un cârciumar din pânului său care urmăreşte gânduri Lolentina, care însă fiind ascultat necurate faţă de familia în care in­ert la instrucţie a dat cele mai bune trase­referinţe despre şofer. Mai mulţi . Ce avere a rămas Este interesant de ştiut ce avere agonisise bătrâna Boteanu, care a­­proape în întregime avea să-i revi­nă avocatului Nicolaescu în baza te­stamentului autentificat în ziua de 10 Noembrie. Datele adunate de ju­decătorul de instrucţie stabilesc ur­mătoarele in această privinţă. Averea mobiliară reprezintă su­ma de 5 milioane lei, plasaţi mai toţi in ipoteci, iar o parte mai mică în împrumuturi chirografare, apoi efecte în valoare nominală de 412.000 lei, depuse la Banca Naţio­nală şi în fine bijuterii de preţ.­­ Averea imobiliară se compune din case în București; o casă in Plo­eşti, str. Despina Doamna 2; un te­ren în localitatea Movca-Tekirghio. Casele din Capitală sunt situate: una, în str. Militari 1; alta în Fun­dătura Schitu Maicelor 22 A.; alta în str. Lânăriei 81 bis; alta in Lâ­­năriei 118; alta în str. căp. Petre Carp 37 și ultima în aceeaș stradă 35 (aceasta din urmă și indivizie cu altul). Şerpii veninoşi din Brazilia Conferinţa d-lui de Bouvea, ministrul Braziliei, la Fundaţia „Balles“ Aseară a avut loc la fundaţiunea „Dalles”, conferinţa d-lui Nabuco de Gouvea, ministrul Braziliei despre „Şerpii veninoşi din Brazilia şi mij­loacele de combatere a muşcăturilor lor”. Au participat d-nii Palak­et, minis­trul Angliei, Hamdullah Suphi Bey, ministrul Turciei, profesorul univer­sitari Juvara, C. Daniel, D. Manoles­­cu, Dobrovici, Niţescu agregaţi uni­versitari Emil Gheorghiu, E. Chris­­tide, directorul general al învăţămân­tului secundar prof. Bratu, precum şi numeroşi intelectuali şi membri ai corpului diplomatic. Conferenţiarul spune că pe ne­drept se zice că pădurile virgine ale Braziliei, cu flora lor splendidă şi luxuriantă, ascund şerpi grozav de periculoşi cari omoară pe acei cari îndrăsnesc să pătrundă în acest El­dorado. Este adevărat că există în Brazi­lia, ca în toate ţările tropicale, şerpi veninoşi, însă şerpii din Brazilia nu atacă pe om ca cei dn India, cari fac în fiecare an atâtea victime o­­meneşti. In Brazilia şerpii veninoşi întrebuinţează veninul lor, fie pen­tru a omorî animalele ce-i servesc ca hrană, fie ca să se apere în con­tra duşmanilor. Pe om îl muşcă de picior, de gambă sau de mână a­­tunci când este la seceriş. Şerpii veninoşi sunt şerpi noc­turni, cei diurni nu sunt veninoşi. In timpul zilei şerpii veninoşi dorm încolăciţi şi ascunşi în tufişuri dese şi numai noaptea ies să se aşeze la pândă spre a-şi prinde prada care constă din animale mici, şobolani, cobai, broaşte. Aceşti şerpi nu depă­şesc 2 metri. , După ce a muşcat el aşteaptă moartea animalului care pentru ani­malele mici este aproape instantanee, apoi o înghite şi după aceasta a­­doarme timp de mi multe zile în care timp are loc digestia. El nu se alimentează decât de câteva ori pe lună şi poate sta nemâncat un an şi mai bine. Din cele 65 de specii de şerpi din Brazilia numai 6 sunt veninoşi. Muşcătura şerpilor veninoşi pro­duce asupra organismului animale­lor două feluri de fenomene: locale şi generale. Muşcătura unor şerpi produc mai mult fenomene locale iar muşcătura altor şerpi mai mult fenomene generate. Fen­­enele lo­cale, uneori neînsemnat pot fi alte­ori foarte grave până la gangrena unei părţi a corpului. Fenomenele generale se manifestă prin freqvenţa pulsului şi respira­­ţiunii, scăderea tensiunii arteriale şi a temperaturii, somnolenţă, vărsă­turi, colici, hemoragii, tulburări vi­zuale grave şi moarte, veninul difer­­ritelor specii de şerpi produc feno­mene diferite, astfel veninul unui şarpe are predilecţiune pentru sis­temul nervos producând pierderea vederei şi paralizia cu o extremă ra­piditate, veninul altor şerpi produc mai ales hemoragii şi fenomene lo­cale. In Brazilia se întrebuinţează trei procedee pentru combaterea efecte­lor muşcăturilor. Singurul procedeu adevărat ştiin­ţific este seroterapia. Este foarte important de a se ve­­rifica­ specia şarpelui care a produs muşcătura căci pentru veninul fiecă­rei specii există un ser special. Toate celelalte procedee trebuiesc prescrise. TEMERI DE REVĂRSAREA TAMISEI LONDRA, 23 (Rador)— Dii­ cauza fluxului extrem de puternic, autorităţile din Londra s’au temut în cursid serii de eri că Ta­a­misa se va revărsa, in consecință au fost luate masuri de apărare până i­s sorii zoiei, însă refluxul a început fără ca să se fi întâmplat vreo catastro­­fă. Un mm® ucide teă­­sprezec® persoane VIENA. — „Neue Freie Presse” a­­nunţă din New-York. In strada principală a oraşului Seattler, un ne­bun a ucis 12 per­soane. E vorba de un indigen din insulele Filippine, in vârstă de 30 de ani, care, înarmat cu un cuţit mare, a înjunghiat pe cine a întâlnit în cale. Şase din per­soanele înjunghiate au murit pe stradă. Celelalte au sucombat răni­lor lor mortale la spitalul unde au fost transportate. A fost nevoe de sforţările a sânte poliţişti pentru a putea face ’ ino­fensiv pe furiosul nebun, înzestrat cu puteri sute comeșterii. Citiţi „RADIO”

Next