Dimineaţa, decembrie 1932 (Anul 28, nr. 9316-9343)
1932-12-01 / nr. 9316
lui amănunte asupra tratativelor cu Rusia Un articol al d-lui Gr. Gafencu Sub titlul In sfârşit singuri“, d. Gr. Gafencu, fost subsecretar de stat la ministerul de externe sub d. dr. Vaida, publică în ziarul „Argus“ următorul articol: Franţa semnează astăzi, pactul de neagresiune cu Sovietele. Polonia a ratificat pactul ei, acum trei zile. Politica rusească a ministrului nostru de externe, poate fi considerată ca încheiată. Aliaţii noştri ne-au lăsat în urmă, fără a ne păstra nici o supărare. Iar noi le-am adresat felici-tări şi mulţumiri. E un netăgăduit acces. Un succes în cel mai desă- vârşit spirit al politicei noastreexterne/un adevăr, de câte ori buroul simte pe care să dezlege problemele noastre răsăritene intersrine geniul şi dă toate peste cap. E o tradiţie. Şi o fatalitate. In 1920, d. Alexandru Vaida semnează la Paris, pactul prin care marile puteri recunosc drepturile noastre asupra Basarabiei. D. Vaida nu se mulţumeşte cu atât. Vreaun act care să asigure pacea hotarului răsăritean şi începe la Ko-Baga, negocieri cu d. Litvinov, einatul de afaceri al Sovietetuşii sunt pe care se recunoasc şi ei drepturile noastre asupraBasărabiei, şi asupra tezaurului nostru de la Moscova. La Bucureşti, însă, isbucneşte revolta autorilor politicei noastre externe. F. Vaida e învinuit de uşurinţă, de trădare. Lovit pe la spate, el cade totuşi în picioare, întreg. E o de«srinder© pe care a păstrat-o Chestiunile dintre Rusia şi noi, rămân nedezlegate. In 1921, guvernul Averescu ture pe d. Fila City să negocieze cu Karaban, la Varşovia. Ruşii îşi dau adeziunea lor la alipirea Basarabiei de către România şi se declară gata să restitue o parte din tezaur de la Moscova. Generalul Averescu vrea să încheie negocierile, se opunea insă, ministrul său jffle externe, Talc© Ionescu. D. Fillaty primeşte instrucţiuni: recumoaşterea Moscovei de azi în privinţa Basarabiei, departe de a ne tservi faţă de Rusia de mâine, ne pra fi spre pagubă. Chestia Basarabiei ar intra în vârtejul chestiilor interne ruseşti, şi... situaţia noastră juridică ar fi slăbită. Am auzit, de curând, raţionamente deopotrivă de subtile şi îmbrăcate in aceleaşi formule... Pentru a nu slăbi situaţia noastră juridică am respins recunoaşterea pustei şi am pierdut al doilea prilej de a face rânduială între Rusia & noi. In 1939, am semnat la Moscova, protocolul Litvinov. De data asta numai e vorba de recunoaşterea unei situaţii de drept, ci de întărireaunei situaţii de fapt: o renunţare movenină de a dezlega prin război (diferendele de orice natură şi orice origină. Guvernul Maniu cercetase problema, ceruse şi obţinuse introducerea în protocol a unor cârâite, prin care se recunoaşte că intre Rusia şi noi e o pace existentă şi hotârîse, in sfârşit, ca d. Davila să meargă la Moscova, să semneze protocolul. Toate partidele aprobă in Parlament politica guvernului. Domneşte un acord aproape unanim. Aproape... fiindcă e şi o părere contra. Una singură, dar importantă. D. Titulescu zice: nu! Nu se poate iscăli protocolul Litvinov! j®îu poate fi trimis Davila la Moscova. E o ştirbire a demnităţii noastre naţionale! O slăbire a situaţii noastre juridice... Din fericire, negocierile s’au terminat repede. D. Mironescu a zâmbit, dar a rezistat. D. Maniu a stăruit ca fermitate. în mai puţin de c cincisprezece zile, protocolul a fost redactat, amendat şi iscălit. Partidul naţional-ţărănesc îndrăznise să facă politică externă. Şi izbutise, de la început, să înfăptuiască un tact — primul şi singurul de la răz- rboi încoace — de destindere şi de pace, dealungul hotarului nostru Răsăritean. Iată şi anul 1932. Pactul de neagresiune ! Guvernul Iorga începe negocierile directe şi le duce până la Riga. D. Titulescu se supără, ţ vine la Bucureşti, îşi dă demisiile, cere şi obţine respingerea lor, iar din mâna guvernului chestia rusească, şi se întoarce cu ea, triumfător, la Geneva. O readuce, însă, nedezlegată, ca zestre, guvernului'Paida. D. Vaida cercetează problema, îi caută o soluţie şi e pe cale să i-o găsească. D. Titulescu se supără, îşi dă demisiile, vine la Bucureşti... Şi urmează ce a urmat. Să ne oprim la acest din urma, nu ultimul act, al politicei noastre ruseşti. Când d. Vaida a luat conducerea ministerului de externe, problema pactului era deschisă. De o parte, o propunere rusească de pact de neagresiune, pe temei de statu-quo. De alta, dorinţa aliaţilor, stăruitor exprimată, ca să întărim, toţi împreună, pacea cu Rusia. Ce valoare are un pact de neagresi.ne? E un act politic, o declaraţie de pace, care nu are aceeaş realitate imediata ca o declaraţie de războiu, şi un efect, tot atât de imediat, fireşte în sens opus: patimele se potolesc, spiritele se liniştesc, situaţiile se întăresc. Origina ideii e, de atfel, românească, in 1922, Ion Brătianu a declarat, la Geneva că e gata să ia faţă cu Rusia, un angajament de neagresiune pe temei de statu-quo. Ce înseamnă ardemaiul aliaţilor noştri? E un mijloc de a încerca, şi de a valorifica alianţele noastre. Alianţele cer pe lângă un text scris şi spiritul necesar unei constante şi strânse colaborări. In deosebi, in ce priveşte Rusia. Se impune un acord veşnic reîmprospătat între aliaţi şi o desăvârşită solidaritate în atitudini şi acţiuni. D. Vaida a vrut destinderea faţă de Rusia. Şi a vrut acţiune comurlă cu aliaţii. El a crezut că in politica noastră externă nu e sarcină mai grea, nici datorie mai imperioasă, decât a întări prin toate mijloacele ce ne stau la îndemână, „pacea existentă“ între Rusia şi noi. Şi a crezut că diplomaţia noastră nu are un mijloc mai potrivit pentru a garanta, în orice împrejuirări, siguranţa ţărei, decât sistemul nostru de alianţe. Străduinţelor sate de a reface şi a întări acţiunea comună intre Elaţi, se datoreşte că la Geneva, faza ultimă a negocierilor, a put desfăşura o politică sub cele mai bune auspicii. Aliaţii erau alituri de noi şi ne dădeau cel mai desăvârşit concurs. Delegaţiile cetei două state prietene, de la miniştrii lor de externe până la diplomaţii puşi in mod special la dispoziţia noastră, sprijineau teza ii cauza românească. Frontul calvian, pe care guvernul trecut nu reuşise să-l stabilească la începutul negocierilor, guvernul Vaida, politică reală şi hotărâtă, î1 închegase deplin, în clipa hotăritoare, a acestor negocieri. Neam prezentat, graţie străduinţelor noasstre, uniţi în politica noastră de pace, uniţi faţă de Rusia. Această anin avea o însemnătate covârşitoare, chiar încă du când nu am fi ajuns la nici un rezultat. Fiindcă, nu mergeam, neapărat, la semnătură, înaintam, însă, neapărat, în front comun. Graba unora, nerăbdarea altora, se potoliseră, în faţa desăvârşitei noastre bune credinţe, care mai bine decât orice dibăcie, aşezase pe aliaţii noştri în faţa unei imperioase datorii de solidaritate. Atunci a apărut, în presa mondială, interviewul Reuter... Ce să mai vorbim astăzi, de destindere, de pacte, de acord?— Să ne mulţumim că se vorbeşte, mult şi frumos, de formule, de argumente şi raţionamente juridice, care chiar dacă n’ar avea păcatul să poată fi întoarse pe dos, cu aceeaş uşurinţă cu care sunt puse înainte, desvăluie totuşi, o ciudată predilecţie de a complica orice probeană, desigur nu în dorinţa, nici cu scopul de a-i înlesni o grabnică deslegare. Problema politică, — cea mai în- semnată și mai serioasă problemă, a politicei noastre externe, — a fost din nou dată la o parte. Ea rămâne nedeslegată. Ca în 1920. Ca în 1921. In schimb, astăzi, am rămas sin- guri. In sfârșit, singuri. A TREIA FORMULA Ziarul „Neamul Românesc“ publică următoarea lămurire asupra „formulei a treia“ pentru pactul de neagresiune, despre care a vorbit redactorul nostru din Ardeal: „Pentru că d. ministru al Externelor denaturează, chiar în comunicatele oficiale, adevărul, noi precizăm : „In afară de cele două formule, respinse și de guvernul d-lui profesor N. Iorga şi de guvernul Vaida, era în discuţie A TREIA FORMULA. „Demisionând de la Londra a făcut însă, tot ce-i stătea în putinţă, ca să dea impresia că România a rupt discuţiile şi cu complicităţi politice cunoscute, a reuşit. „Nu e admisibil însă, ca minei«*» să se resfețe și în comunicări oficiale“. 1 ■■ I I — mmmmm——— ■" înmormântarea ziaristului Petre Ciorăneanu Luni după amiază s-a făcut înhumarea rămăşiţelor pământeşti ale ziaristului Petre Ciorăneanu, director al ziarului „Dreptatea”. Au depus coroane la capela cimitirului Bellu, unde fusese aşezat catafalcul, personalul ziarului „Dreptatea“, Sindicatul Ziariştilor, Asociaţia generală a presei române, Senatul, etc. Serviciul religios a fost oficiat de preotul Rădulescu înconjurat de cler. Au asistat la trista solemnitate numeroşi oameni politici, ziarişti, oameni de litere, etc. CUVÂNTĂRILE D. VIRGIL MADGEARU a făcut elogiul defunctului spunând că dispare cu Petre Ciorăneanu una dintre cele mai proeminente figuri ale gazetăriei. înzestrat cu o cultură aleasă, Ciorăneanu făcea parte din vechea școală gazetărească luptând pentru un crez şi pentru o idee. La început a servit ideia conservatoare iar după războiu, înţelegând spiritul vremii, a intrat in rândurile partidului naţional-ţărănist. Fire combativă, Ciorăneanu era un om de o onestitate desăvârşită şi ştia să primească loviturile cu seninătate. Petre Ciorăneanu fiind senator, a luat apoi cuvântul d. ROMULUS GEOROCEANU, vice - preşedintele maturului corp, şi a făcut elogiul vieţii de muncă a defunctului. D. N. GEORGESCU, directorul ziarului „Neamul Românesc”, a vorbit în numele Sindicatului Ziariştilor. Aduce elogii acestui fruntaş al scrisului, robul unei profesiuni pe care o mobila întotdeauna. Cu toată modestia lui, Petre Ciorăneanu era neclintit în apărarea convingerilor politice adânci pe care le susţinea cu tărie. Spirit de o rară fineţe, cu suflet cald, Ciorăneanu a fost un îndreptar pentru generaţiile tinere de gazetari. In numele Sindicatului Ziariştilor aduce, la mormântul lui Ciorăneanu, omagiul unei bresle întregi. Au mai vorbit d-nii Nicolae Vlăduţ învăţător din comuna Grădiştea şi C. Congopol în numele ziarului „Dreptatea”. Trista solemnitate a luat sfârşit la ora 5. Tratamentul minorităţii cehoslovace în Ungaria întruniri de protest la Praga In ultimele zile s-au organizat la Praga mari Întruniri de protest Împotriva felului cum este tratată minoritatea cehoslovacă din Ungaria. După statistica oficială ungară, imediat după război ar fi fost în Ungaria cca. 200 mii slovaci. Astăzi statistica arată numai 100 mii de suflete, însemnează deci că minoritatea aceasta este într'o scădere neobişnuit de rapidă şi izbitoare. De altfel, după datele oficiale şi minoritatea germană este in descreştere precum şi cea iugoslavă şi română. Cercurile ungare explică faptul printr-o asimiliare voluntară a acestor minorităţi. De fapt este vorba de un regim de opresiune, contra căruia se protestează actualmente prin întrunirile menţionate la Praga. Minoritatea slovacă din Ungaria n'a putut niciodată să se prezinte la Geneva ca să-şi expue doleanţele. Abia în 1911 a fost recunoscută ca membră a congresului minorităţilor, deşi nici atunci delegaţii slovaci nu au putut participa la şedinţe. Ca exemplu de oprimare a minorităţii slovace din Ungaria se aduce cazul fruntaşului slovac dr. Juraj Kvas din Bekescaba. El a fost dat în judecată pentru un articol apărut într'un ziar din Bratislava, in care lua apărarea minorităţii slovace şi cerea aplicarea prevedereilor din tratatele de pace. In urma procesului i s-a luat d-rului Kvas dreptul de a profesa avocatura. In ziua de 24 Noembrie a avut loc prima mare întrunire publică la Praga convocată de Institutul extern cehoslovac şi de secţiunea slovacă a consiliului naţional. S-a arătat la această întrunire că în toată Ungaria nu există nici o singură şcoală slovacă, nici o singură asociaţie culturală, nici un singur ziar slovac si nici un deputat in parlament. In schitub ungurii din Cehoslovacia au peste 800 de şcoli vreo 50 de ziare şi un ungr corespunzător de deputaţi şi senatori. Douăzeci şi şase la sută din funcţionarii publici sunt unguri. S-a votat apoi o rezoluţie prin care se hotărete ca să se facă din această chestiune o chestiune internaţională căci numai astf°’ va putea fi rezolvată. Editura Naţionala S. Ciornei a pus sub tipar şi vor apărea în ediţia O ORA SEXUALA , de Dr. M. Primek Vegetarianii amorului de Pitigrilli In goana după dragoste de Pitigrilli Zece persoane carbonizate într’o claie de fân PRAGA. — In apropiere de mahalaua Brewnow din Praga, a ars o gigantică şiră de fân. In cenuşă au fost găsite numeroase oase de om carbonizate, care denotă că mai mulţi oameni îşi găsiseră acolo adăpost nocturn. După rămăşiţele carbonizate găsite se crede că opt până la zece persoane și-au găsit moartea în această împrejurare. A fost găsită și mâna carbonizată a unui copil. Citiţi 99 Lectura a Sălbăticia din str. Militari preocupă incă justiţia Avocatul Nicolaescu nu vrea să se recunoască decât autor morel al măcelului Instrucţia înfiorătoarei crime din str. Militari, — urmărită cu atâta interes nu numai de publicul Capitalei — e în acelaş stadiu. Mai precis, cercetările o clipă regresate de o încercare de tăgadă a arestatului, au revenit la etapa în care se aflau Sâmbătă. Avocaud Nicolaescu, adoptând un sistem de desvinovăţire bizuit pe alibiuri confuze şi pe impreciziuni, probabil terorizat de declaraţiile peremtorii ale şoferului a crezut că-i poate îndupleca, printr-o tentativă de retractare, susţinând că nu-l poate suspecta pe acesta ca autor material al asasinatelor. Pentru a prelungi rătăcind cercetările, a făcut aluzie la rubedeniile şi datornicii bătrânei, cari ar fi avut interes ca Ecaterina Boteanu să dispară. Chiar dacă, Ipotetic instrucţia ar fi admis această argumentare, faptul că şi nenorocita soţie a fost suprimată inutil, arată neseriozitatea aserţiunii şi sfera de minciuni în care se sbate adevăratul criminal, cum Îl socoate judele instructor. O NOUA CONFRUNTARE Pentru a se preciza definitiv acest lucru, Nicolaescu a fost din nou confruntat cu şoferul Petre Turo. Acesta din urmă a susţinut, cu tărie, primele sale mărturii, atitudine ce a avut drept efect să determine pe avocat, să revie asupra încercării de retractare, declarându-se iarăşi, numai ca autor moral al îndoitei crime. Pentru instrucţie e neîndoios nu numai că avocatul Virgil Nicolaescu e vinovat, dar din investigaţiile făcute până acum, din examinarea nu numai a detaliilor concludente, dar chiar şi a felului cum arestatul prezintă alibiurile, rezultă meticuloasa premeditare a odioasei fapte. Ideia se încolţise de mult în căpâţâna sinistrului trepăduş. Nu numai de dragul unei maşini catadicsise la însurătoarea cu Olimpia Rădulescu. Făcuse asta pentru a-şi scurta drumul către simpatia Ecaterinei Boteanu, măgulită de „lovitura“ bicisnicei sale nepoate. Naiva bătrână a crezut la rândul ei să-şi uşurează multele sale daraveri comerciale, prin intrarea în familie a unui om priceput în ale tribunalului, un om de încredere însă, şi pe deasupra şi gratis. Pe dânsul il consulta cu privire la pricinile numeroase eşite din administrarea celor 8 case, şi alte afaceri cămătăreşti, cu datornici chiţibuşari şi nu prea oneşti. De unde să ştie biata mătuse că nepotul ei o punea adesea să semneze hârti şi acte al căror cuprins adevărat numai monstruosul pehlivan îl cunoştea. Doar nu ştia să citească. Cum să-şi Închipuie sărmana culimpie că pactul civil încheiat cu Nicolaescu era un simulacru, fiindcă dânsul in sinea lui îl socotea provizoriu? Urmărea să se însoare doar cu o domnişoară, cu care se logodise, fără ca una să ştie de existenţa celeilalte. Nici măcar nu şi-a dat seama de un lucru ce ar fi trebuit s’o frapeze din primul moment. Bărbatul lipsea nopţi întregi de acasă, neglijând să-şi aducă bruma de ţoale, lăsate fără motivare la fratesău. Această neglijenţă era numai aparentă. Astăzi s’a văzut că în planul calculat al asasinării, faimosul geamantan trebuia să servească drept pretext de izolare a unei slujnice, deobicei permanent ocupată pe lângă stăpâni. Aşa s’a petrecut şi cu servitorul Gheorghe Niculescu, care s’a pomenit netam-nesam, taman in ziua executării sinistrului proiect, cu perspectiva unei slujbe. Şi ca atare expediat s’o capete, la ora când prezenţa lui, în casa din str. Militari 1, ar fi fost necesară. PREMEDITAREA CRIMELOR S’a văzut doar din mărturia şoferului Petre Tudor că asasinul imaginase suprimarea victimelor, la jertfa cărora trebuia să se adaoge şi casierul Boteanu, operaţie ce trebuia înfăptuită cu complicitatea acestuia. Soţii Boteanu împreună cu Olimpia Nicolaescu trebuiau să-şi găsească moartea într’o râpă dela Căldăruşani într’un accident de automobil provocat. Şoferul, deşi momit cu o răsplată de 200.000 lei, a refuzat. Criminalul insă nu s’a descurajat. A încercat din nou să-l convingă pe şofer, aranjând un alt plan tot aşa de diabolic, incendierea cu ajutorul unor bidoane de benzină a casei din strada Militari, lăsându-şi sieşi partea capitală a operaţiei’răpunerea femeilor. Şi de astădată s’a lovit de refuz. După cum s’a văzut, lipsit de asociat a hotărât să realizeze singur afurisita lui intenţie. Interesant e pentru o stabilire şi mai vădită a premeditării, să se confrunte cronologic proectele eşuate cu anumite întâmplări de ordin material cunoscute sau inspirate de criminal. In definitiv ceva îndemnat la odioasele isprăvi? Prea era şiret ca să se hazardeze într’o acţiune ce juridiceşte nu i-ar fi profitat. Contravaloarea crimelor nu erau cele câteva zeci de mii de tei, pe cari Ecaterina Boteanu ii avea asupra-i. Pentru un atare moft, numai un bandit de rând, fără educaţie universitară, fără relaţii moderne, e în stare să fie tentat. LACOMIA DE BANI Nicolaescu ştia de existenţa unui testament al cărui cuprins era departe de a-l fi mulţumit. De aceea a consimţit să-şi lege viaţa de o fiinţă mai vârstnică decât dânsul, ca averea râvnită să rămâe rudelor bătrânei Ecaterina? El cu ce se alegea? Cu meschinul venit al casei din strada Militari? E ridicol. Şi atunci a chibzuit prima lovitură care după dispariţia celor două femei trebuia să-i aducă un beneficiu gras: modificarea testamentului în favoarea lui. A înceret întâiu să o câştige pe bătrâna bogătaşe în favoarea scopului urmărit. A întâmpinat rezistenţă nestrămutată. Mătuşa îşi cunoştea nepotul. Nu odată se arsese cu hârtii iscălite fără să ştie ce cuprind, cu banii încasaţi fără să i se dea socoteală, etc. Devenise prudentă. Nicolaescu care ne-a dovedit că ştie să fie teribil, persevera într’o „idee”, a ridicat din umeri. Are dânsul soluţii şi pentru fleacul ăsta de chestiune; ştie din experienţă profesională, că un testament nu trebue musai întocmit de cel în drept. Totul e să poate smulge iscălitura. Avea însă încredere în dibăcia lui, capabilă să mai joace un renghiu bătrânei ignorante. Zis și făcut. Testamentul a fost întocmit, el figurând ca executor osteneală remunerată cu frumoasa sumă de 900.000 lei. înregistrarea acestui act la tribunal coincide curios cu propunerile făcute şoferului. Omul asigurat băneşte, pregătea situaţia care să-i permită culegerea roadelor. Intr’adevăr, şoferul a arătat la Instrucţie că stăpânul său i-a făcut criminala propunere chiar a doua zi după ce s’a căsătorit cu Olimpia Rădulescu. Aşa dar, sinistrul proect exista chiar înainte de acest legământ matrimonial, Nicolaescu intrând în familia Boteanu cu gândul pe care l-am tradus în fapt Marţia trecută, că Nicolaescu n’a urmărit o căsnicie de durată, ci numai un interes materia!, îl pledează şi faptul că, concomitent Întreţinea raporturi, tot de natură matrimonială, cu o domnişoară de onorabilă condiţie, ce ignora dublul joc al logodnicului ei. Avocatul o frecventa în fiece seară, şi chiar în noaptea care a precedat asasinatele, a fost acolo. Mai mult, un fapt care împreună cu cele mai sus enumerate întăreşte şi mai vârtos convingerea instrucţiei —e acel petrecut în noptea pomenită. Avocatul Nicolaescu a cerut oficial mâna d-rei în chestiune. Era sigur de reuşita profesului său, menit să-i garanteze o viaţă îndestulată. ALTA PROBA DE VINOVĂŢIE Şoferul a mai adus o probă de vinovăţia avocatului, amintind că in călătoria de recunoaştere a terenului de lângă mănăstirea Căldăruşani, unde urma să se desfăşoare accidentul provocat, Nicolaescu şi de astă-dată procedase cu tactică. Anume, aflându-se pe podeţul a cărui balustradă urma să fie înlăturată pentru a înlesni manevra criminală, — operaţie săvârşită a doua zi, — a măsurat adâncimea apei cu o sfoară de capătul căreia era legată o petricică. Ţinea să verifice în prealabil reuşita planului. Judele instructor a audiat ori pe d. avocat Tănăsescu, în cabinetul căruia lucra presupusul criminal. Acesta din urmă a recunoscut în fața fostului său patron, că într’adevăr e inspiratorul crimelor. Nu le-a executat însă dânsul. Pentru magistratul anchetator, nu mai există îndoială cu privire la autorul sângeroaselor fapte. Ultimele cercetări ale alibiurilor, au demonstrat pregătirea lor pentru eventualităţi. Prezenţa lui la tribunal cronometrată de dânsul la 9*7 dim., in realitate a fost stabilită la 10, însăşi neaşteptata tandreţă a soţului, care-şi trata cu procedeele cunoscute acum nevasta, — intentând după două saptămăni cerere de divorţ, ca mijloc de presiune şi şantaj asupra bătrânei bogătaşe, — e semnificativă. Ce rost a avut în dimineaţa după săvârşirea crimei, întâi prezenţa lui la fratele său, unde trimisese tocmai ca să-şi economisească drumul (şi pentru altceva) servitoarea, decât pentru a fi văzut. Al doilea: cum se explică la acest soţ de formă, ce-şi trata menajul mai mult decât cu indiferenţă (sub raportul traiului, nu al intereselor) subita afecţiune ce l-a îndemnat să adaoge pe un bileţel de invitaţie la masă, cuvinte dulci, cum niciodată n’a adresat nevestei sale? Din datele culese până acuma, d. judecător de instrucţie Râşnovanu şi-a format convingerea deplină că vinovatul e numai Nicolaescu. In dimineaţa de Marţi, dânsul şi-a pus in executare planul de mult chibzuit şi pus la punct. Magistratul instructor crede că asasinatele au fost astfel săvârşite. Nicolaescu după ce a luat cafeaua, sus împreună cu Olimpia, a coborit în apartamentul său, împreună cu soţia. Acolo a avut grijă să expedieze, întâi, servitoarea. Apoi, în deplină siguranţă, şi-a ucis nevasta, strângând-o întâi de gât şi spânzurând-o în urmă de uşa. Şi-a luat apoi servieta şi cu paltonul pe braţ, ascunzând toporul. S-a urcat la bătrână. Aşa se pare că vecinii nu l-au văzut decât o singură dată urcând şi scoborând singur. Instrucţia D. judecător Râsnoveanu secondat de d. procuror St. Stănescu au continuat cercetările, nu numai în cursul întregii zile de ieri, dar şi în tot timpul nopţii. Nicolaescu însă se fereşte să facă precizări asupra asasinării materiale a celor două femei, deşi pentru magistraţii instructori mărturisirea deplină din partea lui Nicolaescu n’ar avea decât darul de a grăbi sfârşitul instrucţiei. Căci în ce priveşte vinovăţia acestuia, magistraţii sunt deplin edificaţi şi întregul material de fapte şi constatări sunt socotite ca suficiente pentru punerea sub acuzare, pe temei pe dovezi, a lui Nicolaescu, pentru îndoit asasinat. De aceea, faţă cu credinţa răspândită ieri şi pe nimic întemeiată cum că Nicolaescu ar fi retractat sau revenit asupra declaraţiilor sale cari, chiar aşa trunchiate făcute în faţa tribunalului încă au fost destul de elocvente, — magistraţii instructori ne autoriză să arătăm în chip categoric că : Nicolaescu n- a revenit ci dimpotrivă a înaintat pe calea mărturisirilor, şi că de unde la început nu voise să recunoască nimic, a cedat apoi fată cu revelaţiunile făcute de şofer, declarând că în adevăr a avut înţelegere cu şoferul ca să le facă de petrecanie celor două femei, dar că propunerea venise din partea şoferului, iar el primise să facă întocmai cum îi învăţa acesta. Nicolaescu a trecut apoi în faza a treia şi a recunoscut în chip indiscutabil că dânsul a făcut propunerile în vederea uciderii femeilor şi că el este autorul moral al crimelor săvârşite. Această recunoaştere a repetat-o până acum de câteva zeci de ori, in faţa judecătorilor cari îl instruesc şi cari il interoghează incontenit. A scris-o şi semnat-o. Din vinovăţia lui în cea de a treia combinaţie care a dus la îndeplinirea scopului ce nu isbutise în cele două precedente. — Nicolaescu nu recuoaşte decât că a îndeplinit partea ce-i revenea, că adică a expediat pe toţi de acasă pentru ca la orele 8 femeile să rămână singure, aşa cum se înţelesese cu şoferul. Cum prezenţa şoferului în acea dimineaţă nu s’a putut dovedi cu nimic, iar dimpotrivă mărturiile privitoare la mişcările lui Nicolaescu şi la timpul când a părăsit casa, îl demonstrează ca pe adevăratul şi singurul executor al actului de suprimare a celor două femei. CINE POATE FI AUTORUL MATERIAL La punctul critic al dimineţii fatale, Nicolaescu a adoptat atitudinea echivocă, ce nu poate fi menţinută multă vreme. El se menţine pe terenul că este autorul moral şi totuş nu vrea să afirme că şoferul este autorul material, cu toate că recunoscuse că numai cu şoferul aranjase omorîrea femeilor. Spre a prezenta pe şofer intr’o lumină nefavorabilă ca om brutal, încă a arătat că şoferul îi vorbise capabil de orice. Nicolaescu a pro-1 despre purtarea puţin demnă a stăpus ca martor pe un cârciumar din pânului său care urmăreşte gânduri Lolentina, care însă fiind ascultat necurate faţă de familia în care inert la instrucţie a dat cele mai bune trasereferinţe despre şofer. Mai mulţi . Ce avere a rămas Este interesant de ştiut ce avere agonisise bătrâna Boteanu, care aproape în întregime avea să-i revină avocatului Nicolaescu în baza testamentului autentificat în ziua de 10 Noembrie. Datele adunate de judecătorul de instrucţie stabilesc următoarele in această privinţă. Averea mobiliară reprezintă suma de 5 milioane lei, plasaţi mai toţi in ipoteci, iar o parte mai mică în împrumuturi chirografare, apoi efecte în valoare nominală de 412.000 lei, depuse la Banca Naţională şi în fine bijuterii de preţ. Averea imobiliară se compune din case în București; o casă in Ploeşti, str. Despina Doamna 2; un teren în localitatea Movca-Tekirghio. Casele din Capitală sunt situate: una, în str. Militari 1; alta în Fundătura Schitu Maicelor 22 A.; alta în str. Lânăriei 81 bis; alta in Lânăriei 118; alta în str. căp. Petre Carp 37 și ultima în aceeaș stradă 35 (aceasta din urmă și indivizie cu altul). Şerpii veninoşi din Brazilia Conferinţa d-lui de Bouvea, ministrul Braziliei, la Fundaţia „Balles“ Aseară a avut loc la fundaţiunea „Dalles”, conferinţa d-lui Nabuco de Gouvea, ministrul Braziliei despre „Şerpii veninoşi din Brazilia şi mijloacele de combatere a muşcăturilor lor”. Au participat d-nii Palaket, ministrul Angliei, Hamdullah Suphi Bey, ministrul Turciei, profesorul universitari Juvara, C. Daniel, D. Manolescu, Dobrovici, Niţescu agregaţi universitari Emil Gheorghiu, E. Christide, directorul general al învăţământului secundar prof. Bratu, precum şi numeroşi intelectuali şi membri ai corpului diplomatic. Conferenţiarul spune că pe nedrept se zice că pădurile virgine ale Braziliei, cu flora lor splendidă şi luxuriantă, ascund şerpi grozav de periculoşi cari omoară pe acei cari îndrăsnesc să pătrundă în acest Eldorado. Este adevărat că există în Brazilia, ca în toate ţările tropicale, şerpi veninoşi, însă şerpii din Brazilia nu atacă pe om ca cei dn India, cari fac în fiecare an atâtea victime omeneşti. In Brazilia şerpii veninoşi întrebuinţează veninul lor, fie pentru a omorî animalele ce-i servesc ca hrană, fie ca să se apere în contra duşmanilor. Pe om îl muşcă de picior, de gambă sau de mână atunci când este la seceriş. Şerpii veninoşi sunt şerpi nocturni, cei diurni nu sunt veninoşi. In timpul zilei şerpii veninoşi dorm încolăciţi şi ascunşi în tufişuri dese şi numai noaptea ies să se aşeze la pândă spre a-şi prinde prada care constă din animale mici, şobolani, cobai, broaşte. Aceşti şerpi nu depăşesc 2 metri. , După ce a muşcat el aşteaptă moartea animalului care pentru animalele mici este aproape instantanee, apoi o înghite şi după aceasta adoarme timp de mi multe zile în care timp are loc digestia. El nu se alimentează decât de câteva ori pe lună şi poate sta nemâncat un an şi mai bine. Din cele 65 de specii de şerpi din Brazilia numai 6 sunt veninoşi. Muşcătura şerpilor veninoşi produce asupra organismului animalelor două feluri de fenomene: locale şi generale. Muşcătura unor şerpi produc mai mult fenomene locale iar muşcătura altor şerpi mai mult fenomene generate. Fenenele locale, uneori neînsemnat pot fi alteori foarte grave până la gangrena unei părţi a corpului. Fenomenele generale se manifestă prin freqvenţa pulsului şi respiraţiunii, scăderea tensiunii arteriale şi a temperaturii, somnolenţă, vărsături, colici, hemoragii, tulburări vizuale grave şi moarte, veninul diferritelor specii de şerpi produc fenomene diferite, astfel veninul unui şarpe are predilecţiune pentru sistemul nervos producând pierderea vederei şi paralizia cu o extremă rapiditate, veninul altor şerpi produc mai ales hemoragii şi fenomene locale. In Brazilia se întrebuinţează trei procedee pentru combaterea efectelor muşcăturilor. Singurul procedeu adevărat ştiinţific este seroterapia. Este foarte important de a se verifica specia şarpelui care a produs muşcătura căci pentru veninul fiecărei specii există un ser special. Toate celelalte procedee trebuiesc prescrise. TEMERI DE REVĂRSAREA TAMISEI LONDRA, 23 (Rador)— Dii cauza fluxului extrem de puternic, autorităţile din Londra s’au temut în cursid serii de eri că Taamisa se va revărsa, in consecință au fost luate masuri de apărare până is sorii zoiei, însă refluxul a început fără ca să se fi întâmplat vreo catastrofă. Un mm® ucide teăsprezec® persoane VIENA. — „Neue Freie Presse” anunţă din New-York. In strada principală a oraşului Seattler, un nebun a ucis 12 persoane. E vorba de un indigen din insulele Filippine, in vârstă de 30 de ani, care, înarmat cu un cuţit mare, a înjunghiat pe cine a întâlnit în cale. Şase din persoanele înjunghiate au murit pe stradă. Celelalte au sucombat rănilor lor mortale la spitalul unde au fost transportate. A fost nevoe de sforţările a sânte poliţişti pentru a putea face ’ inofensiv pe furiosul nebun, înzestrat cu puteri sute comeșterii. Citiţi „RADIO”