Dimineaţa, iulie 1933 (Anul 29, nr. 9520-9550)

1933-07-01 / nr. 9520

Anul 29 No. 9520 Realitatea Ilustrată“ !| OFERĂ 500 LE pentru fiecare bilet de tramvai I fondată in 1904 de CONST. MILLE Lei 3 ** București, Str. Const. Mille (Sarmaar) s—7—9 || TELEFON: Centrala: 3-2470, Străinătatea: 3-5354 Direcția: 3-2474, Adiţia: 3-2473, Provincia: 3-1006 12 pagini Sâmbătă 1 Iulie 1933 care poate dovedi că vine direct din Franța, un ambalaj original 4» ■ *"" " ^ ■JIIIHIMIIH IHM r. BMIMIIIJ.I III I___M De ce suferim? Si ar fi atât de uşor să se pacifice lumea şi să se asigure o evoluţie economică normală a tuturor popoarelor, dacă oamenii cari conduc destinele ţărilor şi-ar da osteneala să înţeleagă sbuciumul din adâncuri. Massele largi ale naţiunilor, ale tuturor, îi invidiază fiecare în parte, buna stare a celorlalte. Ele n’au egoismul şovin care duce la ură şi răsboi. Ele nu cer decât posibilităţile unei conlucrări armonice a tuturor statelor, a tuturor popoarelor in folosul umanităţii. Nu e o utopie. E filosofia politică realistă ce se degajează din evoluţia ultimelor decenii, cu toate deformările absurde ce i s’au impus în unele ţări. Dovada? Sunt însă, eforturile ce se fac, de la răsboi încoace, pentru combaterea crizei generale şi pacificarea omenirii întregi. De unde şi de ce această interminabilă serie de conferinţe internaţionale, care-şi propun probleme şi caută soluţiuni pentru toate ţările? De unde, dacă nu din conştiinţa colectivă că pe deasupra intereselor mărunte, grăniţuite de hotare naţionale, există interese vitale comune de satisfacerea cărora atârnă bunăstarea şi existenţa tuturor? De la crearea Societăţii Naţiunilor, la temelia căreia stă ceva mai mult decât realitatea unei interdependenţe mondiale, recunoscute şi înainte de răsboiu, problemele economice şi politice ale popoarelor au depăşit cadrul naţional— altădată firesc — spre a lua, manifest, caracterul internaţional. Vămi, valute, preţuri, hotare politice, minorităţi naţionale, şomaj — toate sunt chestiuni de interes internaţional, şi rezolvarea este căutată numai pe plan internaţional. Nu s’a isbutit încă de drept. Chiar acum, la Londra, atâtea state şi atâţia delegaţi se trudesc să găsească unele soluţii. E îndoelnic că le vor găsi. Dar ceea ce nu e deloc îndoelnic, ceea ce este in conştiinţa tuturor, e că soluţiile nu sunt posibile decât printr’un tratament internaţional. Aceasta este definitiv câştigat. Unde sunt piedicile? De ce eforturile atâtor oameni şi atâtor state se lovesc de dificultăţi, până acum insurmontabile? Revenim la ideia de la care am plecat:: conducătorii popoarelor şi statelor nu înţeleg sufletul celor pe cari-i conduc. Şi mai mult, ei se încăpăţînează în a nu vedea schimbările profunde ce se realizează zi cu zi in conjunctura vieţii întregii omeniri civilizate. O lume nouă se crează. Nu din voinţa oamenilor, ci din evoluţia necesară a societăţii omeneşti. Alte raporturi se nasc între oameni şi bunii, alte condiţii de producţiune a vieţii materiale şi sociale. Vechiul cadru social nu le mai poate cuprinde, plesneşte şi se produc dureri cari iau, uneori, forme acute. Şi adevărul acesta elementar nu e înţeles, iar acolo unde, întâmplător, e înţeles, conducătorii politici încearcă să-l înăbuşe, cum e cazul Germaniei care, de la formarea guvernului Hitler, crede că se poate opune evoluţiei fireşti, inevitabile şi se îndărătniceşte în reînvierea unui trecut mort pentru totdeauna. Desigur că pornind de la o înţelegere atâ de falsă a epocii şi a nevoilor omenirii, aducând în desbaterea comună a intereselor generale o îngustime de vederi inadmisibilă astăzi şi propunând soluţii particulariste ce nu se pot încadra în planul internaţional — singurul real — conducătorii politici se trudesc zădarnic în conferinţe costisitoare pentru statele ce reprezintă. Vom mai înregistra, deci, tentative şi propuneri, discuţiuni şi conferinţe cu intenţia de a aduce lecuirea omenirii suferinde. Dar până ce valurile din adâncuri nu vor ieşi la suprafaţă, criza va rămâne ceea ce este şi omenirea îşi va duce calvarul. Aşa e scris în acea carte mare, plină de adevăruri imuabile, care este isvorul ştiinţii umane şi se numeşte experienţa. Meleşanu VÂNZAREA RECOLTEI — Noî când am făcutt bucate, te cumpere, ce fac ? — Se află ’n treabă... — am făcut treabă, dar ăștia care vor să Ce a devenit profesorul vagabond? Odiseea tristă a unei intelectual condamnat la muncă forţată intr’o estate de vagabonzi __Am vorbit la timp despre fostul profesor de liceu Gh. I’ascu, arestat pe străzile Capitalei de către agenţii „Triajului“, cari au constatat că numitul n’ar avea domiciliu. Acum aflăm că în calitate de „vagabond“ a fost transportat — dura lex sed lex! — la colonia de muncă de la Balâceanca, împreună cu un grup de cerşetori şi vagabonzi, cari mai fuseseră prinşi de către agenţii speciali pe străzile Capitalei, la colonia de MUNCA" Colonia de muncă Bâlâceanca e situată nu departe de Bucureşti, lângă Cerica. Sunt internaţi acolo vre o trei sute de bărbaţi şi femei, cari lucrează la munca câmpului. Pentru cititorii, cari nu ştiu, trebue să arătăm că surghiunul într’o colonie de muncă se face in virtutea unei condamnări, conform legii asistenţei sociale. Condamnările sunt date de către judecătoriile de pace sau de către tribunal. Pentru „vina“ de vagabondaj sau cerşetorie, delicventul e condamnat, la detenţiune mai mare sau mai mică, într’o colonie de muncă forţată. De obicei, bătrânii şi copiii sunt condamnaţi la „dispoziţie“, adică la dispoziţia ministerului ocrotirilor sociale, care poate elibera oricând pe cel condamnat, dacă se iveşte cineva din familie, sau vre-o altă persoană, care se obligă a ajuta sau întreţine pe cel găsit vagabondând. Am avut o convorbire cu profesorul George Pascu, înainte de a fi pornit la colonia de muncă de la Bălăceanca,unda ar urma să-şi petreacă restul zilelor sale. Era îmbrăcat în uniforma vagabonzilor de la triaj: un halat larg, de culoare închisă şi pantaloni de pânză albă. . Faţa-i era palidă, şi ochii trişti. Poartă o barbă lungă, cănim neregulă. Cu un gest deznădăjduit, îşi trecu mâna subţire peste fruntea lui ’naltă, boltită şi părul dat pe spate. Acest om, odinioară stimat în societate, şi căzut acum atât de jos, inspiră într’adevăr o profundă milă. In sfârşit, soarta mea e pecetluită. Am fost smuls, în mod definitiv, din rândurile oamenilor şi aruncat in mijlocul acestor nenorociţi, învinşii vieţii — îmi spune el, vorbind intr’o franţuzească perfectă. „Nu înţeleg insă, întrucât au fost salvate interesele societăţii, sau morala publică, dacă eu am fost arestat... Dacă port greul mântuirii şi am fost dat cu trup şi suflet sacrificiului, a câştigat cineva... o cafea mai mult?“ — Cu ce prilej ai fost arestat? — Pe la 9 seara, eram in strada Academiei, colţ cu Bulevardul. Mă duceam să-mi iau nişte ţigări la tutungerie... Deodată se repede unul la mine şi mă ia de braţ......Ce s’a întâmplat, domnule?“ — ii întreb mirat. —* Fii liniştit, îmi răspunde — Nu-i nimic... Şi ocolind publicul, care aştepta in staţia de tramvai, mă duce la un automobil, misterios, ce Staţiona pe piaţa de curând croită de d. primar Dobrescu. Am fost băgat aproape cu sila înăuntru. — Nu este necesar să mă strângi aşa de braţ, n’ai nevoe de această mişcare, — spusei celui în uniformă — nu sunt delicvent... N’am comis nici o faptă infamantă... Sunt profesor... Este ilegal ce faceţi... Unde mă duceţi la ora aceasta?... Eu locuesc la Hotel Victoria... — Dacă eşti profesor, ştii franţuzeşte?“ — mă întrebă râzând. — M’ai răpit din stradă, ca să-mi faci un examen? Iaca nu-ţi răspund nimic“. — La Obor! dădu ordin cel in uniformă. Şi şoferul puse în mişcare maşina. Peste câteva minute eram in această cameră, de la Triajul vagabonzilor şi cerşetorilor. Calvarul meu poate de abea acum începe şi devine din ce în ce mai dureros... Cine ştie cum va sfârşi!“ Aşa ne-a arătat profesorul Gh. Pascu arestarea sa. Apoi mi-a povestit câte ceva din viaţa lui, fapte in parte confirmate de un fost domn senator şi de către alţi informatori ai noştri. — In ultimul timp n’am mai putut funcţiona ca profesor din pricina unei boale. Acum am aproape cincizeci de ani. înainte de a sta la hotelul „Victoria“ mă cunoaşte foarte bine şid. Siurtin, proprietarul hotelului I „Veneţia“... am locuit în str. Aquila 140. Mă ştie şi proprietarul băcănieidin colţ, din apropiere:- -băcănia „Niţa Stere“. Veneam acolo, în băcănie, cu diferite persoane (interlocutorul meu imi citează diferite nume cunoscute, funcţionari superiori de pe la ministere, locuind în str. 13 Septembrie). * îmi înşiră apoi nume de medici, generali, etc. cari i-au fost fie colegi de şcoală, fie elevi. — Am fost profesor — ne spune d-sa — şi la Colége greco-francais“, din Brăila. E o şcoală tip special, una singură de acest fel in România, având interni şi externi. Apoi profesorul George Pascu imi dă numele unor aviatori, cari i-au fost elevi în liceu şi-mi spune că-i cunoaşte multă lume şi la Brăila. — Am muncit mult, am muncit cât am putut! Am făcut cursuri serale pentru adulţi, in mare parte gratuite... Am PROFESORUL GH. PASCU funcţionat în timpul vieţii mele, ca profesor şi la unele şcoli militare. Pe vremuri am fost şi gazetar,am scos „Rumänische Handelszeitung“ Am scris multdespre cooperative. Făceam şi corespondenţă în străinătate. „Băieţii“, cari scot gazeta „Etnos“ sunt elevii mei. Pe vremea lui Lahovary am colaborat la „Roumanie“. Cu muncă cinstită şi curată am căutat să-mi fac drum in viață. Acum sunt bolnav... nu mai pot face, ce am făcut... Societatea crede că trebue să mă prigonească, să mă extermine, să mă arunce în fundul prăpăstiei... Trebue să mă resemnez! Pot face altceva? — mă întreabă el cu blândeţe, pe când o lacrimă i se prelinge dealungul feţei lui triste. Reproducând convorbirea ce am avut cu profesorul George Pascu, sperăm că, cei ce-l cunosc mai bine vor găsi o soluţie pentru durerosul caz şi că intelectualul, care,, ca dascăl, a urcat odinioară treptele diferitelor catedre, prin sălile de curs ale şcolilor, şi se exprimă şi azi în termeni, aleşi, vorbind mai multe limbi, nu-şi va sfârşi zilele la muncă forţată dintre cei mai dispreţuiţi bâmneni ai societăţii. Poate că fostul profesor, deşi azi atât de nenorocit, atât de decăzut, mai merită un pic de ■ milă! ALEX. F. MIHAIL : In cele mai dese cazuri „la dispo .dacă râmânea tn acel troasnic meriţi d ‘ înseamnă o condamnare pe dru v pe viaţă pentru cei bâtrîni, până la majorat, pentru minori, adică până la epoca recrutării şi înrolarea in armată, când e vorba ce băeţi. Rar — foarte rar!ţ— se întâmplă să vie cineva ca să garanteze şi să scoată de la „triaj“, sau din colonii — pe a sa răspundere — pe vreun deţinut. Zilele trecute a făcut acest gest de inimă d-na Calypso Botez, consilieră comunală, care a fost înduioşată de soarta unei copiliţe de vre-o nouă . Profesorul George Pascu a fost condamnat „pe viaţă!“, astfel s’a exprimat un informator al meu de la biroul triajului, vagabonzilor şi cerşetorilor „adecă, la dispoziţie... dar cine să vie să-l mai scoată!” Cei de la „Triaj” ştiu foarte bine că „la dispoziţie“ Înseamnă „pe viaţă“. Au văzut doar atâtea cazuri! — Ce va face acum?, am întrebat.’ —ţ, Nu-i’ rămâne decât să muncească la câmp alături cu ceilalţi ani, — Georgeta Vârvoreanu, — des- vagabonzi de la colonia de muncă tinată cine ştie cărei tragice soarte, unde a fost transportat. Ce spune profesorul vagabond? » Ol I ;■ «—II • r • 11 * * i ' • • • • 4 • - * • * * \ ■ • • • ţMi i n centrul Hunedoarei după o rupere de nori EFEMERIDE Ordine socială In galeria cuvintelor, din ce în ce mai uzuale şi mai programatice, figurează o provizie de substantive, interjecţii şi verbe, care fac fala limajului parlamentar şi politic. Cariera cuvântului industrial şomaj e stabilită şi nu ne ocupăm de el: toată lumea ştie cum se conjugă şomer pe româneşte, refuzi să lucrezi şi aştepţi de-a gata. Nu-ţi mături măcar casa şi ograda şi, ca să nu te surmenezi te fereşti până şi de apa de spălat pe picioare, mai ieftină şi decât mătura de buruieni, dar pe care trebue să ţi-o aduci cu găleata. „Şomer“ echivalează calificarea de maestru şi tinde spre Excelenţă. Sunt alte cuvinte, ca de pildă, „ordine socială“, „fiecare la locul lui“, „economii“ şi o sumedenie altele, la toate literele de vocabular cu înţeles colectiv. Din grija de economii s-a făcut o lege a cumulului, după care un mare funcţionar nu poate să încaseze o leafă de peste 35.000 lei pe lună, de ministru. Sunt slujbaşi cari mai au acest salariu exorbitant, afară de miniştri, în vreme ce tinerii utraţi in toate căptuşelile şi supuşi la serii de examene suplimentare, este autoritatea şcolilor care le-au decernat, cum sunt examenele fiscale, primesc 2.500 lei pe lună, ca oameni de serviciu. Dacă vrea să aplice onestitatea pe care a învăţat-o în şcolile Statului, ca să apere tocmai Statul în suferinţă, tânărul funcţionar moare de foame. Prin urmare? Datoria de a trăi, împletită cu dreptul la viaţă, cel dintâi drept obligatoriu, invită la fraudă. O fraudă care corectează, pe de altă parte, excesele tui omniscienţă şi omnipotenţă ale improvizatorilor de reforme pe pielea de terţ. Cumulat nu mai există aparent, pentru un personaj de pildă, care fără să contribue la viaţă şi la cultură prin altceva decât cu nobilul lui intestin, a încasat până la lege, să zicem, puţin, 100.000 lei lunar. El mai încasează legal 35.000 de lei. Dar încasează şi restul. S-au schimbat forma şi terminologia. Restul face parte din „cheltuieli de deplasare“, încasate de la felurite comitete, consilii, comisii, dacă ar umbla toată ziua şi toată noaptea, în tren, un avion, un balon, în automobil şi călare, nu numai pe un armăsar, dar pe un animal mai scump, cum ar fi hipopotamul şi crocodilul, noul cumulard al reformei tot nu ar ajunge să i.heţiatuăca, in permanentă absenţă de la birou, o sumă de 34.000 de lei pe zi, când se vinde o cămaşe prezentabilă cu 125 Iei. O singură administraţie ştiută de noi cu un consiliu speriat de cerneală şi nehotărât, unde fiecare membru ezită să semneze, chiar deciziile sunt luate în unanimitate procesul-verbal. Cassa plăteşte in afară de ce încasează din treburile lor deosebite, domnilor membri ai acestui miraculos consiliu, pentru priceperea şi capacitatea lor fiecăruia câte 10.000—12.000 lei de şedinţă. In 25 de şedinţe anuale, ei înşfacă, fiecare în parte câte 250.000— 300.000 lei pe an. Vorba „economii“ face însă parte din fiecare şedinţă, ca un căscat. Adevărul este că nimeni nu vrea să le facă, economiile, şi că nu se fac. Nimeni nu vrea să se schimbe nimic. Situaţia priveşte. Stufişul e păstrat intact şi multiplicat. O pildă de ordine socială şi de oameni la locul lor. Sunt în Bucureşti, ni se pare, vreo 15.000 de maşini automobile. O categorie de 15.000 de profesionişti, şofeuri, implică un număr de vreo 50.000 de guri muncitoare, hrănite din motor. Cine sunt proprietarii acestor maşini? Mecanicii care le conduc? Prea puţini. Grosul proprietarilor vine dintralte profesii, fără nici o legătură cu motorul, din profesiile intelectuale. Şoferii lucrează cu o remiză de 20 la sută, câte 24 de ore în şir. Ei n’au dreptul să fie proprietarii naturali ai maşinilor, pe cari le conduc ca săteanu proprietar al pământului muncit pentru că nici o lege nu opreşte pe un domn cu o profesie precisă sau fără nici o profesie să paraziteze la unul sau mai multe automobile, conduse de profesionişti, mulţi din ei foarte onorabili, şi constrânşi la situaţia de slugi T. ARGHEZI D. von Neurath nu a demisionat D. VON NEURATH BERLIN 29 (Rador). — Agenţia „Wolff“ anunţă: Aflăm din sursă autorizată că svonurile înregistrate la Londra după came d. von Neurath, ministrul afacerilor străine, ar fi demisionat, sunt absolut inventate. D. von Neurath, care este şeful delegaţiei germane la conferinţa economică mondială, nu s’a înapoiat la Londra numai fiindcă prezenţa sa nu este acum necesară, întrucât la Londra se ţin numai şedinţele comisiunilor. Consfătuirea ministerială de ori La locuinţa d-luiI. G. Mironescu, vice preşedinte al consiliului, a avut loc ori la amiază o consfătuire la care au luat parte d-nii: dr. Al. Vaida-Voevod, preşedintele consiliului. G. G. Mironescu, vice preşedinte al consiliului. Ed. Mirlo, ministrul lucrărilor publice, V. V. Tilea, Armand Călinescu, M. Ghelmegeanu si Gr. Gafencu subsecretari de stat. AGITAŢIILE EXTREMISTE S’a discutat in primul rând chestiunea agitaţiilor extremiste de dreapta si de stânga, cari in ultima vreme s’au accentuat în special în Ardeal. S’au stabilit o serie de măsuri pentru a combate aceste agitaţiuni. CORECTAREA CURSULUI PRUTULUI S'a hotărît apoi deschiderea unuii credit de zece milioane lei pentru corectarea cursului Prutului care mai in toată Bucovina ca si in nordul Basarabiei pricinueşte in fiecare an însemnate prejudicii prin inundarea semănăturilor și a satelor. Lucrările de corectare vor începe chiar în cursul lunei iulie. Franţa ţine seamă de interesele Micii înţelegeri Importante declaraţii făcute de d. Boncour in comisia externă a Camerei PARIS, 28 (Rador)— In fata comisiunii pentru afacerile străine a Camerei, d. Paul Boncour a făcut un expozeu cu privire la chestiunea împrumutului austriac. D-sa a înfăţişat comisiunii demersurile făcute în această privinţă şi dispoziţiile luate de guvern pentru terminarea operaţiunii internaţionale începută în sensul vederilor exprimate de parlament. In continuare, ministrul de externe a arătat că, în chestiunile în legătură cu Europa Centrală, guvernul francez acţionează, ţinând seamă în cel mai înalt grad de interese laricei înţelegeri. D. Paul Boncour a subliniat apoi că realizarea împrumutului austriac nu poate depinde de considerente de ordin politic. In ce priveşte chestiunea restaurării monarhice, într’oeventuală Austro-Ungarie, d. Paul Boncour a declarat că nu poate fi vorba de de o asemenea eventualitate la Quai d’Orsay. D-sa a recunoscut necesitatea unei organizări economice a țărilor dunărene. . .