Dimineaţa, februarie 1934 (Anul 30, nr. 9734-9762)

1934-02-01 / nr. 9734

Joi I Februarie 1934 Aiurea In tramvai!. — Ce drăguţă domnişoară!... 4 -i- Las’o, mă, că e supărată!... De uide ştii tu că e supărată?... Aşa­ e, domnişoară, că nu eşti su­părată? O duduită aşa drăguţă să fie supărată! — Ei, ai văzut?. Ţi-am spus s’o laşi în pace!... Brtaţi-1, d-soairâ! Aşa e el: îi­ plac duduitele nostime!.. . — Degeaba, nu vezi că nici ţie aa să-ţi răspunde?... — Mie?* * Pe ce ne prindem?... Aşa e,• duduită, că mie-o să-mi răspun­deţi? (o priveşte galeş pe sub pălă­rioară). — Nu-ţi răspunde, mă, degeaba! Domnişoara nu şt­ie româneşte...­­— Sunteţi străină, domnişoară­? — Ţi-am spus eu?... Dacă nu ştie, nan ştie!... ' —­­ Pariez, vous franţais, made­moiselle? (Încet, intr’o parte: nu mă piai cipi, mă, că te cârpesc). — Nu e nici franţuzoaică... Ce naţie o fi,­mă băiete? , — O fi nemţoaică, spaniolă,'el ve­­­jancă... In cazu’ ăsta ne-am­ ars! ■'—•Sunteţi nemţoaică, duduiţâ? Sie­­sind' deutsche?... Spuneţi sfti­­«*!... — Te rfăcuşi­ şi neamţ,'mă.’ ftr*ai *1. dracului!... " — Eu iţi garantez că duduiţa, o­­dată şi • odătă, ■ tot • o să, vorbea­sc?'... N’est-e©, pas,, mademoiselle? — Las'o, mă că mai rău o necă­jeşti!... ■ ' — Vă necăjesc eu, duduită?... î ~ ' — Nu, zău, de ce nu vereţi să răs­­pundeţi? Sau — ştrengăreşte ~ mi se par© că sunteţi mută. •— Hai, mă, că nu e nost! Nu vezi că e străină? Nu merge!... — Nu e străină, d-le; lasă-mă'n pace!... Aşa e că nu sunteţi străină, duduită? Hahaha! Mi se pare că râdeţi­­şiret şi, în acela­ş timp, dră­găstos). V’am prins!... (rezonabil). Poate vi se pare că, suntem prea în­drăzneţi... Nu, zău, dacă vă supă­răm, spuneţi... să ne retragem... — Locuiţi prin apropiere ? (îşi face vânt cu pălăria de pac, şi, dis­cret, amicului,’ apucăndu-l de hai­nă:) Cară-te tu niţel!... — Eu am plecat, mă... La revede­re!... (şi ia, după­ el). — La­ revedere!... Ei, uit­e, a ple­cat, duduită... Suntem singuri... Cred că acuma ai să vrei să-mi vorbeşti... — Măi, dar grăbită mai eşti!... (subtil). Şi... n’ai putea să-mi spui şi mie unde mergi, aşa de grăbită?... — Zău, duduiţă, numai o singu­ră, vorbă­, uite, te las şi plec. (afec­tat). E drept... poate te plictisesc. Das’aş şti că, te plictisesc, pe cu­vânt, m’aş retrage (insinuant). Sau te bate mămica acasă, dacă intâr­­ziezi?...­ spune dre­pt! Râzi, ai? Si­­rea t­ă mai eşti!... (Scoate ceasul) Şase şi jumătate... (foarte grav) Hm, hm!*... Serios, du­duită (ameninţător) N’aveţi de gând să-mi răspundeţi? Nici o o vorbă? Niciuna­? (Revenind la­ sentimente) — Hai, zău,­ ce eşti, aşa răutăcioasă? !• o domnişoară aşa drăguţă şi atât de răutăcioasă,!... Nu, zău, stai' mal meet... Te rrroggy... stai mai, încet!.. Nu vrei s’o luăm prin grădina Icoa­nei?-Hai, zău!... Sa. veai,ce frumose! Aşa domnişoară tăcută... mersi!... Poate ţi-e frică că.te mănânc... (Solemn) —,In fine, duduită, văd că - im zadar... N am­ ce .face... Poate v’am. indispus... Tmi daţi vou se mă retrag... -- Cum, nici mâna nu mi-o dai?! Măi, ce răutăcioasă! (cochet) A­­tuncea... uite că nu plec!... Până nu mi-oi da mâna, nu plec! Iac'aşa! Să vedem până când! Uite că n'am să plec! Mă ţiu după mata pânâ’n pânzele albe! Costică, din spate, dela oarecare distanţă: Miticăaă! Pssst! Las'o,ma, dracului! Nu vezi că face pe nebu­na?... Eu plec!... Treaba ta! — Stai, mă, că viu și eu! — Nu vrei să vorbești?... Adio și-un praz verde! — Tămpitule!... Boule!.. .Din aoanăt —' Tâmpit e raftul... MIHAIL CELARIANTJ ■ jXksU-“- **"" s?rr .4‘ __ CĂRŢI NOUI Lu­crezzia Kar: Sexul de peste drum, roman, Edit­ura „Buc­ovina“­ ­ Citind noul roman al d-nei Lu­­crezsia Kar, am avut un singur re­stet. Cartea d-sale, atât de puternic străbătută de fiorul iubirii curate ♦ unei femei şi cu atâta, grijă ar­tistică ticluită, e păcat că a apărut cu un titlu vrednic de o carte de duzină. „Sexul de peste drum­“, a­­cest titlu care cheamă intenţionat numai pe cititorul lipit de gust, ne-a făcut să ne­ hotărâm cu greu la lectura romanului. Dacă am început totuşi să-l ci­tim, e pentru că ştiam despre d-na Lucrezzia Rar că e o scriitoare me­ritorie, căreia i s’ar face o nedrep­tate, dacă ar fi trecută cu vederea. Şi nu ne-am înşelat. Romanul e scris cu nerv specific feminin, cu o experienţă, la­ bază, care trebuia comunicata. „Sexul de peste drum“ va, să zică, bărbatul, adică sexul care stă îm­potriva femeii. E vorba in acest roman de o pic­toriţă bolnavă de cancer in momen­tul când romanul începe, o pic­toriţă de o frumuseţe excepţională, care a suferit o crudă experienţă amoroasă. ,D-na . Lucrea la Kar­a, ales o fiinţă subtilă, delicată, care n’a avut niciodată grija­­existen­ţei, ca­re e­ nepoată şi strănepoata de ma­repen­­eie si­­ şieri care, deci, n’are altă pare decât propria-i frah: senzualitatea să. „Nu-mi amintesc - scrie d-na Li­crezzia Kar­l să fi citit vreoda­tă, descrise de o mână de femee, etapele trezirii la viaţa aprinsă a cărnii, a­ unui trup abia violat.“. Intr’adevâr, mai nici o femee n’a descris până acum creșterea in trupul,fetei a sentimentului impre­cis, dar, obsedant că devine femee. D-na Lucrezzia Kar descrie d­-sa a­­cest proces evolutiv, și o face cu talent și cu pricepere ’ psihologică. Dar nu numai atât se află scris în cartea d-sale. Autoarea pune pe eroină să sufere o crudă experien­ţă amoroasă — cum am spus —­ din care reise indiferența cinică, im­posibilitatea de a iubi în chip pur a­­„sexului de peste drum“, adică a bărbatului. O melancolie puternică este co­municată cititorului de povestea dramei petrecută in inima Tizia­­nei, pictoriţa, canceroasă. Romanul acesta aduce nou in li­teratura noastră atitudinea de cu­raj a unei scriitoare în faţa­ pro­blemei sexualităţii. Astfel, el devine un document preţios şi unic, pe lângă că este o carte scrisă cu multă căldură şi mult talent. RADU ȘOIMU »«țlfarii Straws, lucrasd la a jf©w# operă . ■'VK,.. ț,i *...r ' .• .îțjrÂi'- Âiâr . „■vi/'.v- / - Dacă nişte tineri şi-au făcut de anul nou un vis politic din a o ucide, alţii nu aleg mai departe de propria lor per­soană. Când au avut vreme aceşti copii să adune atâta, desgust şi în ce răgazuri şi goluri ale educaţiei şi ale curiozităţii şi-au putut pierde interesul de viaţă? Mâhneşte ca o imputare şi ca o inu­tilitate a cărţii, sinuciderea unui poli­­tecnician,­in preajma ultimelor probe profesionale de inginer. Sportiv, alpinist şi şcolar deosebit de sârgui­tor, el plecase de-acasă la şcoala lui dintr'im centru universitar, înainte de-a fi ajuns la gaură, oprindu-se din drum a scos revol­verul şi păn‘a baga de seamă, trecăto­rul s‘a prăbuşit. Două, ore mai târziu, işi da sfârşitul intr’un spital din Bucureşti, mă­rt­­uri­sind­u - se fratelui mai mare că moare de dragoste, iubind o fată logo­­dită d­e un camarad. Neputând să, Intre in luptă cu un prie­ten şi respectă­ndu-i acestuia, o fericire, pe care nu i-o putea ştirbi fără trădare, nobila, sensibilitate­a, delicatului copil a preferat să dispară... Băiatul a, soco­tit că o explicaţie era cu neputinţă, şi că situaţia, de concurent putea, să-i dea un rol de Îndrăgostit ridica). Drama s‘a petrecut pe fruntaria cea mai puţin EFEMERIDE STUDENTUL circulară a nuanţelor, inexistente pentru. Cu toată discreţia impusa, de nease cei mai numeroşi tineri şi bătrâni, par­­i muita suferinţă a pierderii unui copil, veniţi vremelnic la o interpretare a vie-­­ fi-ar veni să te întrebi cum se com­ţii unică, de strictă sexualitate. O întrebare vine pe hârtie­ semnifi­cativă pentru timpul de sălbăticie mo­rală, pe care-l parcurgem. N’a avut băiatul ăsta nici un prieten, un prieten din aceia, cărora eşti împins să lî te spovedeşti intr’un miez de noapte al sufletului şi al conştiinţei ? Şi niciunu­l din­ dascălii şi niciuna, din cărţile lui, n'au luat, drept, versiune, pentru intuiţie şi sugestii starea, morală, excepţional de primejdioasă, a tinerelului puber ? Intre matematici şi înştiinţări ştiinţifice, reci, un profesor, ca­re-i şi un mare prieten, atent la răscolirile secrete ale ucenicilor lui, poate să strecoare, căutătura adre­sată direct inimii şi obscurităţilor ei planetare. Rezistenţa materialelor, cu care va lucra un inginer, e­ apreciată, cu o minte sensibilă şi stabilita de gin­găşiile provizorii ale unui candidat la diploma de constructor. O adiere, un e­­cou despre ceea ce se întâmplă în uni­versul închis al fiecăruia din noi, se simte, ca in frământările artistului, in fiece activitate de contemplare în inte­lect. 11pun părinţii cu copiii lor, pentru ca ace­ştia să se simtă, in clipa decisivă, eman­cipaţi de obligaţiunea, de-a se uita odată mai lung in ochii mamei şi de-a­ şopti tatălui la ureche im cuvânt, revelator ? Să nu mai existe o comunicare de fie­ce zi intre oamenii aceleaşi familii, o familie să nu mai fie o familie ci o aso­ciaţie, o firmă cu succesori, care moş­tenesc un nume înregistrat ? Bărbatul nu concentrează in persoana lui centra­lizatoare toate firele sufleteşti ale unui clan, de care e răspunzător ? A fost, o pauză cândva, in care urzeala s-a des­lânat şi când veleităţile de independenţă ale tatălui şi drepturile lui excesive şi r­emoderate de voinţă au desechilibrat nivelurile interioare şi au făcut din ma­mă o femee nefericită, şi din copii nişte franc-tfrori singuratici? Nu e de crezut normal că, fiinţa, mo­rală a unui tânăr să poată avea pute­rile de individualitate duse atât de de­parte, în­cât să­-şi socotească părinţii strânşi deasupra leagănului şi a inimii lui, nedemni de spovedania ceasului su­prem... Ţ.­­VEGHEZI Franz Lehar lîirijâiui la Viena u^îma sa operetă „Gi«dSafa,s JUDECATA MAMEI Mai este proaspăt în memoria noastră înfiorătoarea tragedie în­tâmplată in­ ajunul Crăciunului în­­tr'un sat. O femee săracă a plecat de acasă spre a târgui de sărbători pentru copilaşi şi pentru gospodă­rie. Omul ei era dus la lucru, iar fe­­meea, repezindu-se până în sat a lă­sat copiii singuri. Când s’a înapoiat cu braţele pline, s’aducă bucurie şi belşug micuţilor, cadavrele lor carbonizate zăceau în­tinse pe zăpadă. Azi, nenorocita ma­m­ă, cu minţile pierdute, zace inter­nată întrun ospiciu de nebuni. La scurt interval ziarele ne rela­tează­ alte două nenorociri similare, petrecute in aceeaşi săptămână în două sate din judeţul Storojin­eţ. Fe­­meea plecată­­d­upă cumpărături. Co­pilul acasă jucându-se cu focul a fost ars de viu. Alt copil, al altei femei plecată de acasă,t opărit mor­tal cu laptele ce fierbea pe maşină, a murit în chinuri. Dar ştirea laco­nică a primei întâmplări se termină de data asta în felul următor: „In contra mamei neglijente s'a deschis acţiune publică.'­ Oameni străini vor fi chemaţi să judece după literă de lege femee­a care înainte de a aştepta osânda u­­nor oameni pe care nu-i cunoaşte a fost pedepsită pe viaţă de cea mai crâncenă încercare. De­sigur că verdictul în această banală chestiune, petrecută intr’un sat din Basarabia, nici nu va ajunge la­ urechile noastre, fiind vorba de o oarecare Maria Tocari, din Crăcineţ. Nu este exclus ca fermeca să- şi fie pedepsită: „omor prin imprudenţă’’­Justiţia are grijă se sancţioneze şi datoria să servească pilde celor ce ar cădea d­in acelaş păcat. Copii carbonizaţi în lipsa părinţi­lor de acasă,­­copii jucându-se în lada cu lucruri şi asfixiaţi de capa­cul căzut peste ei, copii mâncaţi de vii de porcii din bătătură. Sunt­ vic­timele de fiecare zi ce nu pot fi evi­tate prin sancţionarea dată unei Maria Tecari din Crăcineţ. Pentru evitarea lor nu este, sufi­cient, deschiderea unei acţiuni pu­blice împotriva unei mam­e nenoro­cite. In sărăcia ei, în neştiinţa ei, ce poate face, femeea împovărată de copii, când însăşi treburile gospodă­riei o chiamă afară din rasă. In pa­za cui să-şi lase copiii? Cine să um­cămînuri unde mamele sa-şi poată adăposti copiii atunci când p­leacă asemenea cămin, la îndemânar­­e­de acasă. Nu cunosc existenţa unui meilor muncitoare, decât acea gră­diniţă de copii din str. Labirint, creată şi susţinută de munca şi per­severenţa a două inimoase domni­şoare, şi unde copiii femeilor lucră­toare găsesc hrană şi îngrijire până când mamele lor vin să-i ia seara acasă. ★ De alte stabilimente similare n’am auzit până acum. Singure marile magazine din străinătate, în scop de reclamă, au câte o sală cu jucării, distracţii şi îngrijitoare pentru co­piii clientelar, libere astfel să-şi facă târguelile prin celelalte etaje, şi care îşi recapătă copilul pe baza bonului de predaict . . . Cu ce drept dar poate fi judecată femeea Maria Tocari? Cu ce drept pot fi judecate toate Măriile când îşi periclitează viaţa recurgând la avorturi, pentru că nimeni nu le în­vaţă şi nu le pune la îndemână mij­loace gratuite şi igienice de a deve­ni mame doar numai atunci când se simt în stare să-şi crească copiii şi să se dedice cu totul­ lor. Atâta timp cât copiii tuturor ma­melor sunt un bun al­ Statului, care nu îngădue evitarea legiferată a naşterilor,­­se cuvine ca­­Statul să contribue la păstrarea acestor vieţi, ajunse la maturitate, după două de­cenii de zilnică priveghere. B. MADELEINE ★ toate satele, in toate mahalalele pro iau fost crescuţi 140 de copii la lea­­®i atg CfBiifilgi­ul esisteigării „Sf-ta Elena“ iar la grădina BILANŢUL UNEI ENERGII BINEFĂCĂTOARE Un m şi un aşezământ românesc Cu începerea anului 1934 a avut copii a Aşezămintelor au loc intr’un cartier periferic al cu- creştere 305 elevi. Vergului, a-' cureştilor, pe şoseaua colo unde cu doi-trei ani Înainte rar se vedea picior de medic, nu se auzea glas de om civilizat, nu se ştia de existenţa vreunei o­­pere a soldalismului social; acolo pe şoseaua Vergului, altă dată, cu­fundată vara in nori de praf Şi iarna in noroaie antedeluviene, a­ avut Ioc zilele astea, o întrunire a­ unui cerc restrâns de oameni, în mijlocul unui palat splendid, ivit ca un basme par’că sub lovitura unei baghete magice. Dar n’a fost nici o baghetă magi­că, creatoare de minuni, ci numai energia providenţială a unei perso­nalităţi româneşti, care a conceput opera minunată a „Aşezămintelor M. S. Elena", din şosea­ua. Vergului, ale cărei realizări au fost subiectul discuţiilor ele avută loc la întruni­rea de care vorbim. Şi acea personalitate creatoare est doctorul V. Gomoiu. D-sa a făcut bilanţul activităţii acestui aşezământ. Şi fiindcă e vorba de rezultatul unei activităţi consacrate exclusiv alinării suferinţelor umane, ne vom ocupa ceva, mai mult de ea. In timp de 4 ani, la acest, aşeză­rile pentru dânsa după târgucii? Ci­­mânt s’au dat 111.814 consultaţii de ne să-i vadă de casă şi de focul din sobă? Alte femei, care la rândul lor nu pot, lipsi nici ele de acasă? Sau poate femeia care urmând legile naturale nu cunoaşte mijloa­cele de a se feri de maternitate, tre­­bue, în neştiinţa ei, să fie pedepsită cu recluziune in casă până când vârsta copiilor să-i îngădue să trea­că pragul domiciliului? Statul care ştie să cheme în ju­decată pe femeia Maria Tocari, tre­ime să fi dat acestei femei — şi deci tuturor femeilor — un mijloc de a e­­vita nenorocirea. Ar trebui, în toate cartierele, în boli interne: 10.618 consultaţii­ pen­tru boli chirurgicale; 8955 consul­taţii pentru boli ginecologice; 8636 pentru obstetricale (gravide, iehu­­ze); 6216 pentru boli genito-urinare, 3667 pentru boli de ochi, 3758 pen­tru boli de nas gât şi urechi, 9103 consultaţii pentru boli de piele, 11.4.25 consultaţii pentru boli de co­pii. S’au făcut mii de analize de la­borator pentru bolnavi; s’au execu­tat mii de reţete medicale. S’au acordat mii de băi populare (la baia din Aşezământ). Dar tot din aceeaşi energie binefăcătoare găsit La colonia de vară Şanţuri-Praho­va s’au trimis tot de către acest a­­şezământ 1770 copii. Şi 5 ani 50 de copii au fost hră­niţi gratuit zilnic. O cantină a săracilor a dat 100 porţii de mâncare in 1832. * Pentru cititorii zilnici ai gazete­lor, care trec de obicei iute peste cifre şi fapte, trebue de sigur un efort şi un îndemn ca să-şi imagi­neze ce înseamnă sutele de mii de consultaţii acordate bolnavilor, plus sutele de operaţii chirurgicale. Ce operă de alinare a mizeriei şi suferinţii înseamnă ele! Şi-i de notat că această operă pro­videnţiala a ţâşnit brusc intr'o parte a Capitalei, cufundată in neagră mizerie, uitată de oameni şi de Dumnezeu. Este opera acelei energii morale situată in viata noastră socială dincolo de viaţa politică, dincolo de freneziile vane ale lumii eleganţei, a sporturilor, a jazzurilor şi dancingu­­rilor. Se ştie că doctorul Gomoiu este tot acelaşi medic care a creat in în­tregime o ramură nouă a culturii medicale româneşti: „Istoria medi­cinii române“. Universitatea din Cluj are o cate­dră specială pentru „Istoria medici­­mii române“ pe care o ilustrează un dup strălucit prof. dr. Bologa. Universitatea din Bucureşti nu s‘a învrednicit să-şi dea asemenea ca­tedră. Nu ştiu dacă posed darul in­tuiţiei, dar am impresia că Faculta­tea din Bucureşti n’o crează fiindcă ea s-ar cuveni deadreptul aceluia care a creat noua ramură a artei medicale, d-rului Victor Gomoiu. In schimb prin intreaga-i perso­nalitate acest strălucit medic-chi­­rurg bucureștean înscrie prin ope­rele sale cele mai frumoase pagini ale istoriei noastre medicale. , fifiCIQRiJL YGBaeca­­. asa Pagina 3-a Raftul de cărţi „A doua viaţă a lui ŞerIoan Varu41 ban Varu“ este un frumos Început.­­ VITRINE Firu ’n patru este ultimul roman al d-lui E. Lovinescu. Cartea cunoscutului critic obţine un meritat succes de librărire şi critică. Autorul romanului care poartă continue. „A doua viaţă a lui Ser­titlul de mai sus este un debutant. Un debutant nu numai in roman si nu numai pentru ca işi publică cea dintâi carte, dar este debutant în literatură. Luca­ Gheorghiade — acesta e nu­mele debutantului — apare pentru întâia oară in literatura noastră, şi incă cu un roman. Cu atât mai mult reuşita d-sale este impresionantă. Căci intr’adevăr, dacă un critic mai dificil ar putea face unele observa­­ţiuni de amănunt, in tot cazul ro­manul ,,A­ doua viaţă a lui Şerb­an Varu“ este o carte care desvălue un scriitor de talent şi care, dela de­but, face figură onorabilă. In „A doua viaţă a lui Şerban Varu“ este vorba de un­ fost diplo­mat rechemat în ţară, care decade din viaţa de fast şi-i transformă­­cursul vieţii în chip neaşteptat. El ajunge astfel să trăiască ase­menea unui mizer muncitor cu bra­ţele, ca mai apoi să evadeze in mij­locul unei şatre de ţigani nomazi. Tema pentru d. Luca Gheorghia­de este un simplu pretext­, ca­ astfel să poată descrie­ cele două medii — cel muncitoresc şi cel de vagabon­daj — şi s’o facă cu tot talentul,şi d­in bună cunoştinţă de cauză. Cu deosebire mediul­­ de ţigani nomazi este interesant prin cei ace aduce proaspăt şi nou.­­ D. N. Pora a isb­utit să scoată D. Luca, Gheorghia de treime sa­u doua ediţie din Măscăriciul. Au apărut intr’o nouă ediţie Nu­velele lui Ion Gane. Prefaţa este scrisă de d. Artur Gorovei care a şi revăzut cu migală vechiul text. * Fecioare la licitaţie este un ro­man de şarjă exagerată presărat cu viaţă autentica. ■­& D. Cezar Fetrescu a scos alatăeri in geamul vitrinelor, mult trâmbiţa­tul roman Aurul negru. Cu acest volum d. Cezar Petrescu încheie un ciclu început ca roma­nul Comoara regelui Bromichet. Editura „Adevărul” a pus în vân­zare acum câteva zile volumul d-lui M. Sevastos Aventurile din strada, grădinilor. Scrisă cu multă grije cartea d-lui M. Sevastos este un moment­­lite­rar. : •* Speranţa4 simbol împotriva tuber­cu­lozii Un gând bun îndreptat înspre u­ Combătând efectele mizeriei nu n­ai din flagelurile, care decimează , vom putea suprima cauza, primară, omenirea, este întodeauna un gând binevenit. O publicaţie modestă ca proporţie, dar de mare optimism ca tonalitate — o gazetă mică verde, se înarmează cu vorbe entusiaste şi cu apeluri disperate, împotriva spectrului mahalalelor noastre: tu­berculoza. Speranţa, această mică publicaţie, desigur că nu va putea vieţui îndelung, nu fiindcă nu ar mai avea ce spline, dar pentru că de obicei, iniţiativele particulare, pornite din idealism şi bunătate, nu pot trăi fără o solidă susţinere ma­terială. Este ştiut, că tocmai oame­nii săraci, sunt idealişti şi sunt buni. Munca lor închinată durerilor ome­neşti, apare spontan ca o ţâşnire de lumină, dar se stinge curând, înă­buşită de nevoi şi neputinţă. E to­tuşi cuvântul care rămâne, este primul gând, care străbate conştiin­ţele, cel puţin în parte, este strigă­tul de ajutor, îndreptat in public, pentru salvarea celor bolnavi şi pă­răsiţi. Cu acest prilej, cu acest nou stri­găt, oamenii de bine, vor putea să se adune în jurul unui scop de sal­vare omenească şi vor dedica ceva din avutul lor material şi sufletesc operei pentru combaterea tubercu­lozei. Mizeria­ vieţii actuale, din pricina crizei economice, a­­şomajului şi a iernei, işi măreşte în fiece­ zi­ pro­centele, atacând organizmele slabe, fă­ră hrană şi fără căldură. La acest apel omenos se pot adăuga şi pă­rerile de analiză a­ cauzei de la care purcede propaganda şi infecţiiunea tuberculozei, atât­ timp cât nu vom înlătura mo­tivele de insalubritate şi suferinţă, a celor ameninţaţi de acest flagel. E adevărat că cele patru sanato­rii pentru boală, nu vor rezolva niciodată marea necesitate de in­ternare şi de vindecare. Poate că ne mai trebuesc spitale de specialitate, dar ceea ce lipseşte cu desăvârşire, sunt locuinţele ome­neşti, sunt câminurile de sănătate şi de igienă publică. O mentalitate nouă şi salvatoare, va­ trebui să vie, peste pregătirile de până acum. Dacă ne-am gândi, nu să clădim spitale, ci locuinţe pentru oamenii săraci, nu să ame­najăm cimitire mari, ci să­ plantăm parcuri întinse, cu vegetaţiuni şi fântâni curgătoare, atunci am aju­ta opera de salvare omenească şi am pregăti societăţii, contribuabili senini şi sănătoşi. Iată ceea ce trebue: îngrijirea vieţii sănătoase, apărarea organis­melor prin higiena şi hrană raţio­nală, mişcare in plin aer şi şoimi curat, şi liniştit. Dacă trebue să în­grijim de bolnavi şi de atinşi, cu atât, mai mult, va trebui să salvăm sănătăţile neatinse de distrugăto­rul microb. Spitale de o parte, dar cu deose­bire, case noi şi higienice, cu lumi­nă şi cu aer, obiecte sănătoase şi îmbrăcăm­in­te necontaminată, hra­nă la timp şi prilej de muncă, pen­tru sporul existenţelor, sunt dezi­deratele nouei mişcări de profilaxie socială, la­ care omenirea de bine aderă cu dragoste şi cu­­nădejde. CLAUDIA MILLI­AN Josephina Baker, care se află in fensist iar istria A pesta, încercând un gulaș întro bucătărie

Next