Dimineaţa, octombrie 1934 (Anul 30, nr. 9973-10002)

1934-10-01 / nr. 9973

Anul 30 No. 9973 Indepartează părul de pe corp. 9lu iri­ă. [ parfumat. I l—o— ii —ih—■— DE VÂNZARE LA PARFUMERII. DROGHERII „ FARMS'“»1 Luai 1 Octombrie 1 Ezitaţi Fondată în 1904 de CONST. MILLE 3 Le­­­fi Bucureşti, Str. Const. Miile (Sărindar) 5 — 7 — 9 TELEF.: Direcţia şi Redacţia 3.84.30; Adiţia 3.63.53 Provincia 3.84.31; Străinătatea 3.84.33 9? Marele, CEASORNIC • OCR* A Magazin­­e PROGRESi STRADA SP.ÎÂRDAN­­, Casă de încredere fondată Mărfuri superioare. Preţul eftinc Atelier de reparaţiuni şi mii de clădiri noui. ŞI TOTUŞI CHIRIILE S’AU SCUMPIT ! S’a clădit enorm în ultima vre­me. De doi ani Capitala e un şan­tier viu, un furnicar în plină activi­tate. Străzile şi-au schimbat aspec­tul. Cartierele au altă fizionomie, culoarea patriarhală s‘a şters. __ Târnăcoapele dărâmă însă, într’o noapte, ceiace indolenţa oficială în­găduise ani încheiaţi. Fiecare pe­tec de foc e pus în valoare. Se lu­crează febril, intens — se lucrează mai ales repede, in fiecare strădu­ţă s’au inăltat schelării uriaşe. Mii de biok-housse-uri sunt gata. Al­tele, sunt în pregătire. Transformarea urbanistică a Capi­talei se face cu viteză. In locul un­de ştiai o căsuţă veche, o curte, un strat de flori sau un piersic — s’a înfiripat, într’o săptămână, o clădi­re imensă, cu etaje suprapuse, cu calorifer, cu apă caldă, cu ascen­sor, cu porți de fier masiv. Lumea a căpătat gustul confortului, a înce­put să aibă prejudecata tuturor modernismelor. Că această americanizare vio­lentă — a ieșit din grija de a plasa mai sigur capitalurile lichide, n’are importantă. Interesant e, că această febră ge­nerală e un element de progres. In­­tr’o epocă mai calmă,, capitalurile ar fi găsit alte investiţii. N’ar fi a­­vut fiecare idealul de a deveni pro­prietar... si rentier. Intr’o vreme de neprevăzut şi de ined­it, ca a noastră, ar fi fost......ne­firesc“ ca regulile clasice ale jocu­lui să fie respectate! Altădată, a­­cest „dumping imobiliar ar fi avut o consecinţă logică: o scădere pro­nunţată a chiriilor. ■ Lucrul se petrece azi invers. A­­vem un număr imens de clădiri noui­ şi totuşi chiriile s’au scumpit cu treizeci şi patruzeci la sută faţă de preţurile de astă primăvară. Să nu se creadă că ne orientăm după simple impresii. Cifrele ofi­ciale înlesnesc mai bine înţelegerea problemei. In 1933 s’au ridicat 2750 de clădiri noui. In acelaş an s’au transformat, radical alte 780 de ca­­case, deci la un loc 3530 de con­strucţii noui. Iar în primele şapte luni ale anului 1934, s’au clădit 1718 imobile noui şi s’au transformat şi modernizat 658 de case vechi. Deci, numai în ultimii doi ani, s’au făcut în Bucureşti aproape şase mii de construcţii noui. Câte apartamente să socotim în medie, la fiecare construcţe? Une­le biok­housse-uri au 30 şi 40 de apartamente, altele numai 3­4. E sigur, însă, că s’au făcut 30—40 de mii de apartamente noui. Cu toate acestea, un apartament care costa astă primăvară 40—45 mii de lei e oferit azi cu 60 de mii de lei, — un apartament al cărui preț varia între 65—70 de mii de lei s’a u­rcat la 80—85 de mii de lei anual. Cu ce se poate justifica această tendinţă de speculă? Nu vedem. Jo­cul cererei şi al ofertei este domi­nat de un consens tacit al proprie­tarilor. Deşi, capitalul învestit în imobile este asigurat, într-o vreme incertă pentru toate iniţiativele şi deşi acest capital are o bună renta­bilitate“. Problema merită toată reflexiu­­nea. Fiindcă s’ar putea ca statul să fie obligat să intervină, fixând un preţ maximal la chirii. Aceasta depinde de înțelegerea proprietarilor.­­ H. Swaanu ■ ■ SFÂRŞIT DE SEZON însemnări p­e marginea unui alt anotimp . , , Care­ lemn treburie ciocănit, să nu se deoache toamna asta de beteală? Cum să conjurăm in­vazia duhurilor triste şi reci pân­dind îndărătul uşei de aur,­­ prelungind anotimpul dulce, pre­cum o convalescenţă? E o toamnă de jilţ şi siestă, o toamnă de contemplaţie, ca un repaos după o baie de aburi, după feredeul verii. Pardesiul e Încă o anexă portativă pe braţ, re­morca deschisă a tramvaielor continuă sezonul „aerului”, vitri­nele nu şi-au modificat decorul oglindind anticipat cauciucul ploii, lâna intemperiilor, blănu­rile frigului. Zile de răspântie. Mai lungesc taifasul în punctul unde se între­taie anotimpurile, ca Intr’o piaţă unde amurgul blajin nu-i aştep­tat ca un final. Şi totuşi se apropie sfârşitul. Trâmbiţa toamnei a sunat adu­narea. Muntele prezidează ulti­mele bagaje, pe cari marea le-a evacuat de mult. Anotimpul bal­near, climateric, cedează pasul a­­notimpului social. Ilustratele verii au fost închise în album, scoicile plajei, floarea reginei, în­cep să se transforme în „suveni­ruri”, în melancolie, în semnele funerare ale unor delicii defunc­te. Ce a rămas din abanosul epi­dermic al cochetei, atât de răb­dător confecţionat, din rază cu rază, pigment cu pigment? Nimic. O vagă patină. „Ce neagră am fost deabea acum două săptă­mâni!” suspină neconsolată, pri­vind fotografia. Intrăm in normal. In cotidian, începând cu trenurile de unde a dispărut înghesuiala nervoasă, febrilă a Vacanţei, şi terminând cu interiorul ce şi-a evaporat naf­talina evocatoare. Reluăm contactul cu realitatea, cu realitatea comună, aspră, pro­zaică, străină oricărui detaliu constituind farmecul inutil al re­veriei de-o lună, îmbrăcăm masca gravă a gri­­jelor, preocupărilor, mirându-ne că abia ori am avut putinţa să ne bucurăm de viaţă, fără motiv, sau cu motive uşurele. — „Cum naiba, ne-a lăsat ini­ma să ne sbenguim, când ne pân­dea chiria, lemnele! * Anotimp social. Din cel trecut, stăruie doar cadrul de pe care bronzul purcede să se spulbere. Icoana e alta însă. Priviţi în jirr şi vă veţi convinge, o veţi iden­tifica repede. In omul străzii pu­nând in pas un ritm sunând a nelinişte. In aspectul general al îmbrăcămintei, ce a părăsit cu­loarea deschisă, optimistă, mo­­horându-se. In ochiul cercetând grijuliu vitrinele, sau faţada ca­selor cu bilete de închiriat. In rugina copacilor, in apari­ţia lunganului cu picioroange ve­stind haine de iarnă.... Şi chiar in atitudinea pensionarului ce şi-a expus la Cişmigiu, avid de soare, reumatismul cronic. Iată imaginea încadrată în toamna generoasă. Nu-i alta. Fi­indcă toate imaginile se aseamă­nă, s’ar zice făcute In serie dela începutul omului, şi osândei sale. Fiindcă toate­­anotimpurile sunt aidoma, oricare ar fi înfăţişarea lor, in raport cu omul. Şi primă­vară, şi vara şi o toamnă ca asta, ce reprezintă ca mulţumire, ca dor de viaţă, pentru întemniţat, pentru pensionarul azilului, pen­tru desnădăjduit, pentru şomerul împovărat cu familie grea? Anotimpul e un noi, e un factor sufletesc, e expresia sănătăţii noastre morale şi fizice. Am vrea să-l ridicăm la valoa­re ideală, la valoare de simbol. *­eratează dintre civili. Atunci când merg pe jos, pe stradă, in libertate, nici nu se pot deosebi de ceilalţi trecători. De indată insă ce automobilistul este în automobil, el îşi schimbă şi înfăţi­şarea şi psihologia : devine grav şi în­cruntat, chiar fudul uneori, şi se trans­formă într’un fel de inamic contra co­legilor lui de trotuar de până atunci Nu-i adevărat că omul stăpâneşte au­tomobilul, ci vice-versa. Automobilistul este terorizat de pro­pria lui maşină şi de accesoriile ei, ca de cea mai capricioasă şi costisitoare femeie. Oricât s’ar feri, nu poate scăpa nici de tentaţia vitezei, nici de acciden­tul mai dinainte scris. Automobilul izolează pe automobilist de restul oamenilor, îl desolidarizează de ei, îl trece de partea maşinei, şi-l predispune in contra semenilor săi. Stai de vorbă cu un om foarte cum­secade, şi de-odată, cum s’a aşezat la volan are faţă de Dumneata psihologie duşmănoasă de vânător faţă de vânat. Intre omul pe roate şi omul pe jos este un antagonism feroce. Nici unul nu-l poate suferi pe celălalt. Pietonul se pă­zeşte pe cât poate, iar automobilistul îl urmăreşte, după împrejurări, cu 10—20 de cai putere. Pentru automobilistul amator, pieto­nul este socotit ca oricare alt accident de drum, ca o groapă, ca o piatră pri­mejdioasă, ca o gâscă şi ca un biciclist. Pentru el, orice vieţuitoare ieşită în drum, ii face să oscileze între tentaţia satanică de a o strivi şi obligaţia de a-i da pace. Nimic insă nu încurcă mai enervant pe automobilist decât pietonul. El este marele duşman al cursei. Din­tre toate fiinţele, omul care merge pe jos, s’a deprins cel mai greu cu auto­mobilul. Mai zăpăcit și mai pierdut de­cât el nu mai este decât biciclistul. . Câte­odată automobilistul este femeie. i4a sm §^ SSmm ms­ r Atjmcj dudaig IM* de plete«, pate din aeroport si miniatură construit în lfafW.Hi nSalazzo delte idil. dn rădina cele­ ANCHETA De ce-ai dat notiţele Albişor ? Ca să i­au pe ele nişte albişori­. ciere pentru raporturile dintre se­menii noştri, dintre naţiuni. Adu­cător de pace. O primăvară de lupte, de prigoană, nu se deose­beşte de iarnă. O toamnă de iar­nă cu viziunea războiului, nu me­rită nici un gând pur, nici un poem. . ....Să nu ne iluzionăm. Ca mâi­ne leşul toamnei, Încărcat în fur­gonul municipal, va fi îngropat în mormântul comun al celorlalte sezoane. Sunt semne de descom­punere. Copacii au pleşuvit, flo­rile albe îşi leapădă dantura. Duş­manul de după uşă, îşi freacă mâinile reci. Pregătiţi-vă de iar­nă. Fox CEL MAI MARE VAPOR DIN LUME ST. NAZAIRE.­­ Construcţia transatlanticului „Normandie“ este ca şi terminată, astfel că se poate începe acum cu aranj­mentele in­terne ale vasului. Călătoriile de În­cercare sunt prevăzute pentru luna Mai anul viitor şi punerea în ser­viciu a uriaşului vapor e prevăzută pentru iunie 1935. Transatlanticul „Normandie“ are o lungime de 313 metri şi o lăţime de 36 de metri şi este cel mai mare vapor din lume. El are un tonaj de aproape 76.000 tone; 160.000 de cai putere vor da vaporului o iuţeală de 54 de kilometri pe oră. Siguran­ţa pe bordul vaporului „Normandie“ este absolut garantată prin nouile prescripţiuni riguroase şi prin in­stalaţiile de siguranţă introduse. Transatlanticul „Normandie“ va pu­tea transporta 2170 de psageri de clasa I-a, a Il-a şi a Il-a şi un echi­­pagiu compus din , 1300, de oameni. IN TREACĂT AUTOMOBILIŞTII Automobiliştii, ca şi militarii se re-­dublată, iar riscul acestuia este înzecit, .....................­----- -----căci o femeie nu-i deprinsă să fie con­trariată, şi nici să aibă la îndemână şi atâţia cai. Automobilistul totuşi, cu toată acea­stă transformare, dispune de o fantas­tică putere de adaptare. Astfel dacă are maşina la reparat şi este nevoit să um­ble pe jos, el trece imediat cu totul de partea pietonilor, şi protestează contra vitezei şi contra c­acsoanelor. Asta nu înseamnă că, peste o săptă­mână când este iar pe roate să nu aibă expresii nedelicate la adresa pietonilor care ‘ncurcă circulaţia. Pentru a încerca şi pregăti stabili­rea unui armistiţiu ar fi bine ca cel puţin odată pe săptămână automobili­stul să fie obligat a merge pe jos, cot la cot cu noi, şi, dacă este cu putinţă, pietonii in automobil. S‘ar face atenei un fel de încrucişare psihică a acestor două rase de oameni şi, poate, s‘ar to­lera. Altfel, oricât de mult am merge noi , nu căpătăm de loc psihologie de automobilişti şi dacă un autobuz pentru 5 lei, nu şofe­rul calcă vre-un pieton noi ii lin.­şăm, ceiace n‘or să facă niciodată stă­panii unei limuzine. Autobuzul este o slabă revanşă a pie­tonului asupra automobilistului. E mij­locul de a-l încurca pe stradă fără o prea mare primejduire a vieţii. Iar tramvaiul este, direct, u­n adevă­rat tanc al pietonului in contra auto­mobilelor. Din cauza acestei ostilităţi ca şi din cauza înclinaţiunei toursoiste a pieto­nului, nu există pentru acesta plăcere­a mai mare decât atunci când automobi-­­ listul este in pană, şi când omul pe jos, cea din urmă oară în viaţa lui, îi trece­­ înainte, sigur, şi fără pană de picior. I I i ciudă numai că nu poate să facă și, el, prof. D­emostene Botei­­■ — Să nu mi-o iei un nume de rău. Am şi eu o amuletă. Aş dori să ştiu dacă — in afară de valoarea ei, de talisman — prezintă vre­un interes pentru actuala mare expoziţie numis­matică din Oltenia. Dar, mai întâi, amuleta trebue să aibă o denumire ştiinţifică, greco-romană. — Are! Este o medalie bracteară anepigrafă. — Adică? — Relieful uneia din părţile sau fe­tele ei este alcătuită din scobitura ce­leilalte părţi. Şi nu poartă nici un fel de inscripţie sau de legendă. — Fără legendă? Aşa­dar nu spune nimic fanteziei. Şi unei atari sărbe­­zimi mărunte-mărunţele, maică-mea i-a Încredinţat destinul meu de poet ? Şi dumneata te ocupi de o ştiinţă atât de puţin animată! Când şi cum ai fost în stare s‘o înveţi? — De mult. Şi am ajuns s‘o cunosc, in bună parte mulţumită unora dintre cele mai însufleţite lecturi: „ Răsfoind paginile cu vechi cântece haiduceşti din poesiile populare româ­ne adunate de G. Dem. Theodorescu, am dat de balada Badiului, scrisă după lăutarul Petre Creţul Solcanul. Şi am citit versurile: „Ia intra’n odaia mea! Umple cu galbeni poala Tot cu galbeni venetici Cu câte o sută şi cinci Cu mahmudele turceşti, , Cu rubiele arăpeşti, Cu groşe lipoveneşti Cu dinari moldoveneşti Şi cu grivne munteneşti. In casă când ii intră Să te faci a mătură Bani prin casă că-i vărsa. Bani prin colţuri că-i lăsa!“ Despre galbenii venetici ştiam de mai nainte că sânt galbeni veneţieni. Da­r cu celelalte monede, pomenite In baladă, am făcut cunoştinţă — teore­tică — rând pe rând prin mijlocirea unor istorici şi a unor linguişti. Lazăr Şăineanu — nu deosebi — cu a sa In­fluenţa orientală mi-a fost de un ne­preţuit folos. Prin ei am aflat despre: mahmudeaua, al cărei nume vine de la sultanul Mahmud­­ (învingătorul Paşei din Ianina, a­celuia care voia să libereze Rumelia) , despre rubeaua cu privire la care nu­mismaţii te informează că ar fi având valoarea unui sfert de irmilie sau de icosar. Cât despre faptul că stihul poporal vorbeşte de rubea ca de-o monedă ară­­pească, tocmai prin acest lucru el arată că — la fel cu mahmudelele — şi rubeaua a fost turcească. (In popor, între turc şi arap nu prea se face deosebire; pe alocurea arapul e chiar sinonimul turcului. Dovada ţi-o dă Scrisoarea de la Muse­­lan­gelo unde ştiutorul sufletului ţâră-­­ nesc, Gheorghe Coşbuc, ii pune pe Ion­ să „dicteze” căprarului Nicolae: „Dar l-a ajuns şi pe Harap Blestemele şi plânsul“) Dintr’acelaş cântec haiducesc, am lu­at cunoştinţă de faptul că in Moldova circulau dinarii (despre care, in treacăt, pot să-ţi spun că veneau din Ardeal). Iar muntenia grivnei — altă monetă cu care m’a îmbogăţit culturaliceşte versul popular— acea muntenie a fost de pură adopţiune. Enciclopedia Can­­drea înşiră ce fel de grivne aveau curs in Ţara­ Românească. O grivnă moschicească de 10 capelei (o grivenka) şi o alta de prin Polonia, a cărei valoare era de patruzeci şi opt de groşi. # 48 de groşi! Aci se cuvine să descur­căm o mică neînţelegere de natură gra­maticală. Candrea vorbeşte de, groşi, pe când lăutarul Petrea Şolcanul făcea să zurue in cântecul său un pumn de ,groşe lipoveneşti“. In „Dicţionarul lim­bii române din trecut şi de astăzi“, grosul este, deci, masculin; în culegerea lui Ghedem Teodorescu e neutru sau ambigen. Din saptamână’n săptă­mânetele vechi româneşt folklorul şi gramatica Cu prilejul congresului arheologic şi al exp­ziţiei numismati­ce de la Craiova Amândouă formele sânt deo de bune, după cum (altă chestii toepică, adică de dreaptă rostire: notivul feminin al „groşului’ pronunţa cu accentul pe antepei (groşiţă) şi poate fi rostit cu ai pe penultimă (groşiţă) cum vede ti’a 156-a din Strigăturile date­­­lă de dr. Ioan Urban Iarnik şi Bârseanu. Mergând seara pe uliţă Mă’ntâlnii c’o copiliţă Cerul gură de-o groşiţă. Măi bădiţă bădişor Bată-te al mândrei dor, Nu-s fată de potlogar Să dau gura pe creiţari, Ci-s copilă tinerea Şi la faţă frumuşâ... Şi dau gura num’aşa. Capeicele, talerii, dulcele, şi chiar r­cii îşi găsesc locul de onoare ! ginile cronicăreşti şi în acte vech, mai ales galbenii, — funducii­ sa Galbenul şi-a aflat — de altmin — ,distihul nostim in „Povestea va întovărăşti acel distih de o tâlcuir­­orică lui Anton Pann care nu dă­ţuia jocurile de cuvinte. Distihul-proverb sună ! Cine n’are’n buzunare Suferă de gălbinare, acum iată și tălmăcirea cu vâi m­are. Este: „galbeni n’are“, Barbu Lăzăreau­ TRAGIC ACCIDENT LA O VÂNĂTOA VIENA. — Se anunţă din Esst In regiunea de vânătoare Iago­jak s-a întâmplat. Mirecuri, tragic accident de vânătoare, nătorul Knezewic, care se afla multă vreme la pândă, a dese­nat arma sa de vânătoare în­­ mentul când a auzit o mişcare trun tufiş, fiind încredinţat ce tras asupra unui cerb. Abea­­ târziu și-a dat seama că împușc pe cel mai bun prieten al său vecin, care se afla în pădure fi să bănuiască ceva. Demisia şefului orga­nizaţiei N. R. A. GENERALUL HUGHES S. JOHNSON conducătorul marei organizaţii a­mericane N. R. A. a cărui demisie fost acceptată de preşedintele Roosevelt Campania americană împotriva industriei armamentelor Un senator propune confiscarea câştigurilor de război LONDRA. — Agenţia „Reu­ter” anunţă din Washington. Senatorul Nye, preşedintele comisiunei de anchetă asupra comerţului cu materiale de armament, a anunţat depune­rea unui proect de lege menit să confisce toate câştigurile obţinute în vremuri de războiu. Acest proect de lege, care ar iniţia vigoare în momenta unei declaraţii de vă prevede, după cât toate veniturile le cari trec de dolari pozit red imptr­ir

Next