Dimineaţa, octombrie 1934 (Anul 30, nr. 9973-10002)
1934-10-01 / nr. 9973
Anul 30 No. 9973 Indepartează părul de pe corp. 9lu iriă. [ parfumat. I l—o— ii —ih—■— DE VÂNZARE LA PARFUMERII. DROGHERII „ FARMS'“»1 Luai 1 Octombrie 1 Ezitaţi Fondată în 1904 de CONST. MILLE 3 Lefi Bucureşti, Str. Const. Miile (Sărindar) 5 — 7 — 9 TELEF.: Direcţia şi Redacţia 3.84.30; Adiţia 3.63.53 Provincia 3.84.31; Străinătatea 3.84.33 9? Marele, CEASORNIC • OCR* A Magazine PROGRESi STRADA SP.ÎÂRDAN, Casă de încredere fondată Mărfuri superioare. Preţul eftinc Atelier de reparaţiuni şi mii de clădiri noui. ŞI TOTUŞI CHIRIILE S’AU SCUMPIT ! S’a clădit enorm în ultima vreme. De doi ani Capitala e un şantier viu, un furnicar în plină activitate. Străzile şi-au schimbat aspectul. Cartierele au altă fizionomie, culoarea patriarhală s‘a şters. __ Târnăcoapele dărâmă însă, într’o noapte, ceiace indolenţa oficială îngăduise ani încheiaţi. Fiecare petec de foc e pus în valoare. Se lucrează febril, intens — se lucrează mai ales repede, in fiecare străduţă s’au inăltat schelării uriaşe. Mii de biok-housse-uri sunt gata. Altele, sunt în pregătire. Transformarea urbanistică a Capitalei se face cu viteză. In locul unde ştiai o căsuţă veche, o curte, un strat de flori sau un piersic — s’a înfiripat, într’o săptămână, o clădire imensă, cu etaje suprapuse, cu calorifer, cu apă caldă, cu ascensor, cu porți de fier masiv. Lumea a căpătat gustul confortului, a început să aibă prejudecata tuturor modernismelor. Că această americanizare violentă — a ieșit din grija de a plasa mai sigur capitalurile lichide, n’are importantă. Interesant e, că această febră generală e un element de progres. Intr’o epocă mai calmă,, capitalurile ar fi găsit alte investiţii. N’ar fi avut fiecare idealul de a deveni proprietar... si rentier. Intr’o vreme de neprevăzut şi de inedit, ca a noastră, ar fi fost......nefiresc“ ca regulile clasice ale jocului să fie respectate! Altădată, acest „dumping imobiliar ar fi avut o consecinţă logică: o scădere pronunţată a chiriilor. ■ Lucrul se petrece azi invers. Avem un număr imens de clădiri noui şi totuşi chiriile s’au scumpit cu treizeci şi patruzeci la sută faţă de preţurile de astă primăvară. Să nu se creadă că ne orientăm după simple impresii. Cifrele oficiale înlesnesc mai bine înţelegerea problemei. In 1933 s’au ridicat 2750 de clădiri noui. In acelaş an s’au transformat, radical alte 780 de cacase, deci la un loc 3530 de construcţii noui. Iar în primele şapte luni ale anului 1934, s’au clădit 1718 imobile noui şi s’au transformat şi modernizat 658 de case vechi. Deci, numai în ultimii doi ani, s’au făcut în Bucureşti aproape şase mii de construcţii noui. Câte apartamente să socotim în medie, la fiecare construcţe? Unele biokhousse-uri au 30 şi 40 de apartamente, altele numai 34. E sigur, însă, că s’au făcut 30—40 de mii de apartamente noui. Cu toate acestea, un apartament care costa astă primăvară 40—45 mii de lei e oferit azi cu 60 de mii de lei, — un apartament al cărui preț varia între 65—70 de mii de lei s’a urcat la 80—85 de mii de lei anual. Cu ce se poate justifica această tendinţă de speculă? Nu vedem. Jocul cererei şi al ofertei este dominat de un consens tacit al proprietarilor. Deşi, capitalul învestit în imobile este asigurat, într-o vreme incertă pentru toate iniţiativele şi deşi acest capital are o bună rentabilitate“. Problema merită toată reflexiunea. Fiindcă s’ar putea ca statul să fie obligat să intervină, fixând un preţ maximal la chirii. Aceasta depinde de înțelegerea proprietarilor. H. Swaanu ■ ■ SFÂRŞIT DE SEZON însemnări pe marginea unui alt anotimp . , , Care lemn treburie ciocănit, să nu se deoache toamna asta de beteală? Cum să conjurăm invazia duhurilor triste şi reci pândind îndărătul uşei de aur, prelungind anotimpul dulce, precum o convalescenţă? E o toamnă de jilţ şi siestă, o toamnă de contemplaţie, ca un repaos după o baie de aburi, după feredeul verii. Pardesiul e Încă o anexă portativă pe braţ, remorca deschisă a tramvaielor continuă sezonul „aerului”, vitrinele nu şi-au modificat decorul oglindind anticipat cauciucul ploii, lâna intemperiilor, blănurile frigului. Zile de răspântie. Mai lungesc taifasul în punctul unde se întretaie anotimpurile, ca Intr’o piaţă unde amurgul blajin nu-i aşteptat ca un final. Şi totuşi se apropie sfârşitul. Trâmbiţa toamnei a sunat adunarea. Muntele prezidează ultimele bagaje, pe cari marea le-a evacuat de mult. Anotimpul balnear, climateric, cedează pasul anotimpului social. Ilustratele verii au fost închise în album, scoicile plajei, floarea reginei, încep să se transforme în „suveniruri”, în melancolie, în semnele funerare ale unor delicii defuncte. Ce a rămas din abanosul epidermic al cochetei, atât de răbdător confecţionat, din rază cu rază, pigment cu pigment? Nimic. O vagă patină. „Ce neagră am fost deabea acum două săptămâni!” suspină neconsolată, privind fotografia. Intrăm in normal. In cotidian, începând cu trenurile de unde a dispărut înghesuiala nervoasă, febrilă a Vacanţei, şi terminând cu interiorul ce şi-a evaporat naftalina evocatoare. Reluăm contactul cu realitatea, cu realitatea comună, aspră, prozaică, străină oricărui detaliu constituind farmecul inutil al reveriei de-o lună, îmbrăcăm masca gravă a grijelor, preocupărilor, mirându-ne că abia ori am avut putinţa să ne bucurăm de viaţă, fără motiv, sau cu motive uşurele. — „Cum naiba, ne-a lăsat inima să ne sbenguim, când ne pândea chiria, lemnele! * Anotimp social. Din cel trecut, stăruie doar cadrul de pe care bronzul purcede să se spulbere. Icoana e alta însă. Priviţi în jirr şi vă veţi convinge, o veţi identifica repede. In omul străzii punând in pas un ritm sunând a nelinişte. In aspectul general al îmbrăcămintei, ce a părăsit culoarea deschisă, optimistă, mohorându-se. In ochiul cercetând grijuliu vitrinele, sau faţada caselor cu bilete de închiriat. In rugina copacilor, in apariţia lunganului cu picioroange vestind haine de iarnă.... Şi chiar in atitudinea pensionarului ce şi-a expus la Cişmigiu, avid de soare, reumatismul cronic. Iată imaginea încadrată în toamna generoasă. Nu-i alta. Fiindcă toate imaginile se aseamănă, s’ar zice făcute In serie dela începutul omului, şi osândei sale. Fiindcă toateanotimpurile sunt aidoma, oricare ar fi înfăţişarea lor, in raport cu omul. Şi primăvară, şi vara şi o toamnă ca asta, ce reprezintă ca mulţumire, ca dor de viaţă, pentru întemniţat, pentru pensionarul azilului, pentru desnădăjduit, pentru şomerul împovărat cu familie grea? Anotimpul e un noi, e un factor sufletesc, e expresia sănătăţii noastre morale şi fizice. Am vrea să-l ridicăm la valoare ideală, la valoare de simbol. *eratează dintre civili. Atunci când merg pe jos, pe stradă, in libertate, nici nu se pot deosebi de ceilalţi trecători. De indată insă ce automobilistul este în automobil, el îşi schimbă şi înfăţişarea şi psihologia : devine grav şi încruntat, chiar fudul uneori, şi se transformă într’un fel de inamic contra colegilor lui de trotuar de până atunci Nu-i adevărat că omul stăpâneşte automobilul, ci vice-versa. Automobilistul este terorizat de propria lui maşină şi de accesoriile ei, ca de cea mai capricioasă şi costisitoare femeie. Oricât s’ar feri, nu poate scăpa nici de tentaţia vitezei, nici de accidentul mai dinainte scris. Automobilul izolează pe automobilist de restul oamenilor, îl desolidarizează de ei, îl trece de partea maşinei, şi-l predispune in contra semenilor săi. Stai de vorbă cu un om foarte cumsecade, şi de-odată, cum s’a aşezat la volan are faţă de Dumneata psihologie duşmănoasă de vânător faţă de vânat. Intre omul pe roate şi omul pe jos este un antagonism feroce. Nici unul nu-l poate suferi pe celălalt. Pietonul se păzeşte pe cât poate, iar automobilistul îl urmăreşte, după împrejurări, cu 10—20 de cai putere. Pentru automobilistul amator, pietonul este socotit ca oricare alt accident de drum, ca o groapă, ca o piatră primejdioasă, ca o gâscă şi ca un biciclist. Pentru el, orice vieţuitoare ieşită în drum, ii face să oscileze între tentaţia satanică de a o strivi şi obligaţia de a-i da pace. Nimic insă nu încurcă mai enervant pe automobilist decât pietonul. El este marele duşman al cursei. Dintre toate fiinţele, omul care merge pe jos, s’a deprins cel mai greu cu automobilul. Mai zăpăcit și mai pierdut decât el nu mai este decât biciclistul. . Câteodată automobilistul este femeie. i4a sm §^ SSmm ms r Atjmcj dudaig IM* de plete«, pate din aeroport si miniatură construit în lfafW.Hi nSalazzo delte idil. dn rădina cele ANCHETA De ce-ai dat notiţele Albişor ? Ca să iau pe ele nişte albişori. ciere pentru raporturile dintre semenii noştri, dintre naţiuni. Aducător de pace. O primăvară de lupte, de prigoană, nu se deosebeşte de iarnă. O toamnă de iarnă cu viziunea războiului, nu merită nici un gând pur, nici un poem. . ....Să nu ne iluzionăm. Ca mâine leşul toamnei, Încărcat în furgonul municipal, va fi îngropat în mormântul comun al celorlalte sezoane. Sunt semne de descompunere. Copacii au pleşuvit, florile albe îşi leapădă dantura. Duşmanul de după uşă, îşi freacă mâinile reci. Pregătiţi-vă de iarnă. Fox CEL MAI MARE VAPOR DIN LUME ST. NAZAIRE. Construcţia transatlanticului „Normandie“ este ca şi terminată, astfel că se poate începe acum cu aranjmentele interne ale vasului. Călătoriile de Încercare sunt prevăzute pentru luna Mai anul viitor şi punerea în serviciu a uriaşului vapor e prevăzută pentru iunie 1935. Transatlanticul „Normandie“ are o lungime de 313 metri şi o lăţime de 36 de metri şi este cel mai mare vapor din lume. El are un tonaj de aproape 76.000 tone; 160.000 de cai putere vor da vaporului o iuţeală de 54 de kilometri pe oră. Siguranţa pe bordul vaporului „Normandie“ este absolut garantată prin nouile prescripţiuni riguroase şi prin instalaţiile de siguranţă introduse. Transatlanticul „Normandie“ va putea transporta 2170 de psageri de clasa I-a, a Il-a şi a Il-a şi un echipagiu compus din , 1300, de oameni. IN TREACĂT AUTOMOBILIŞTII Automobiliştii, ca şi militarii se re-dublată, iar riscul acestuia este înzecit, .....................----- -----căci o femeie nu-i deprinsă să fie contrariată, şi nici să aibă la îndemână şi atâţia cai. Automobilistul totuşi, cu toată această transformare, dispune de o fantastică putere de adaptare. Astfel dacă are maşina la reparat şi este nevoit să umble pe jos, el trece imediat cu totul de partea pietonilor, şi protestează contra vitezei şi contra cacsoanelor. Asta nu înseamnă că, peste o săptămână când este iar pe roate să nu aibă expresii nedelicate la adresa pietonilor care ‘ncurcă circulaţia. Pentru a încerca şi pregăti stabilirea unui armistiţiu ar fi bine ca cel puţin odată pe săptămână automobilistul să fie obligat a merge pe jos, cot la cot cu noi, şi, dacă este cu putinţă, pietonii in automobil. S‘ar face atenei un fel de încrucişare psihică a acestor două rase de oameni şi, poate, s‘ar tolera. Altfel, oricât de mult am merge noi , nu căpătăm de loc psihologie de automobilişti şi dacă un autobuz pentru 5 lei, nu şoferul calcă vre-un pieton noi ii lin.şăm, ceiace n‘or să facă niciodată stăpanii unei limuzine. Autobuzul este o slabă revanşă a pietonului asupra automobilistului. E mijlocul de a-l încurca pe stradă fără o prea mare primejduire a vieţii. Iar tramvaiul este, direct, un adevărat tanc al pietonului in contra automobilelor. Din cauza acestei ostilităţi ca şi din cauza înclinaţiunei toursoiste a pietonului, nu există pentru acesta plăcerea mai mare decât atunci când automobi- listul este in pană, şi când omul pe jos, cea din urmă oară în viaţa lui, îi trece înainte, sigur, şi fără pană de picior. I I i ciudă numai că nu poate să facă și, el, prof. Demostene Botei■ — Să nu mi-o iei un nume de rău. Am şi eu o amuletă. Aş dori să ştiu dacă — in afară de valoarea ei, de talisman — prezintă vreun interes pentru actuala mare expoziţie numismatică din Oltenia. Dar, mai întâi, amuleta trebue să aibă o denumire ştiinţifică, greco-romană. — Are! Este o medalie bracteară anepigrafă. — Adică? — Relieful uneia din părţile sau fetele ei este alcătuită din scobitura celeilalte părţi. Şi nu poartă nici un fel de inscripţie sau de legendă. — Fără legendă? Aşadar nu spune nimic fanteziei. Şi unei atari sărbezimi mărunte-mărunţele, maică-mea i-a Încredinţat destinul meu de poet ? Şi dumneata te ocupi de o ştiinţă atât de puţin animată! Când şi cum ai fost în stare s‘o înveţi? — De mult. Şi am ajuns s‘o cunosc, in bună parte mulţumită unora dintre cele mai însufleţite lecturi: „ Răsfoind paginile cu vechi cântece haiduceşti din poesiile populare române adunate de G. Dem. Theodorescu, am dat de balada Badiului, scrisă după lăutarul Petre Creţul Solcanul. Şi am citit versurile: „Ia intra’n odaia mea! Umple cu galbeni poala Tot cu galbeni venetici Cu câte o sută şi cinci Cu mahmudele turceşti, , Cu rubiele arăpeşti, Cu groşe lipoveneşti Cu dinari moldoveneşti Şi cu grivne munteneşti. In casă când ii intră Să te faci a mătură Bani prin casă că-i vărsa. Bani prin colţuri că-i lăsa!“ Despre galbenii venetici ştiam de mai nainte că sânt galbeni veneţieni. Dar cu celelalte monede, pomenite In baladă, am făcut cunoştinţă — teoretică — rând pe rând prin mijlocirea unor istorici şi a unor linguişti. Lazăr Şăineanu — nu deosebi — cu a sa Influenţa orientală mi-a fost de un nepreţuit folos. Prin ei am aflat despre: mahmudeaua, al cărei nume vine de la sultanul Mahmud (învingătorul Paşei din Ianina, aceluia care voia să libereze Rumelia) , despre rubeaua cu privire la care numismaţii te informează că ar fi având valoarea unui sfert de irmilie sau de icosar. Cât despre faptul că stihul poporal vorbeşte de rubea ca de-o monedă arăpească, tocmai prin acest lucru el arată că — la fel cu mahmudelele — şi rubeaua a fost turcească. (In popor, între turc şi arap nu prea se face deosebire; pe alocurea arapul e chiar sinonimul turcului. Dovada ţi-o dă Scrisoarea de la Muselangelo unde ştiutorul sufletului ţâră- nesc, Gheorghe Coşbuc, ii pune pe Ion să „dicteze” căprarului Nicolae: „Dar l-a ajuns şi pe Harap Blestemele şi plânsul“) Dintr’acelaş cântec haiducesc, am luat cunoştinţă de faptul că in Moldova circulau dinarii (despre care, in treacăt, pot să-ţi spun că veneau din Ardeal). Iar muntenia grivnei — altă monetă cu care m’a îmbogăţit culturaliceşte versul popular— acea muntenie a fost de pură adopţiune. Enciclopedia Candrea înşiră ce fel de grivne aveau curs in Ţara Românească. O grivnă moschicească de 10 capelei (o grivenka) şi o alta de prin Polonia, a cărei valoare era de patruzeci şi opt de groşi. # 48 de groşi! Aci se cuvine să descurcăm o mică neînţelegere de natură gramaticală. Candrea vorbeşte de, groşi, pe când lăutarul Petrea Şolcanul făcea să zurue in cântecul său un pumn de ,groşe lipoveneşti“. In „Dicţionarul limbii române din trecut şi de astăzi“, grosul este, deci, masculin; în culegerea lui Ghedem Teodorescu e neutru sau ambigen. Din saptamână’n săptămânetele vechi româneşt folklorul şi gramatica Cu prilejul congresului arheologic şi al expziţiei numismatice de la Craiova Amândouă formele sânt deo de bune, după cum (altă chestii toepică, adică de dreaptă rostire: notivul feminin al „groşului’ pronunţa cu accentul pe antepei (groşiţă) şi poate fi rostit cu ai pe penultimă (groşiţă) cum vede ti’a 156-a din Strigăturile datelă de dr. Ioan Urban Iarnik şi Bârseanu. Mergând seara pe uliţă Mă’ntâlnii c’o copiliţă Cerul gură de-o groşiţă. Măi bădiţă bădişor Bată-te al mândrei dor, Nu-s fată de potlogar Să dau gura pe creiţari, Ci-s copilă tinerea Şi la faţă frumuşâ... Şi dau gura num’aşa. Capeicele, talerii, dulcele, şi chiar rcii îşi găsesc locul de onoare ! ginile cronicăreşti şi în acte vech, mai ales galbenii, — funducii sa Galbenul şi-a aflat — de altmin — ,distihul nostim in „Povestea va întovărăşti acel distih de o tâlcuirorică lui Anton Pann care nu dăţuia jocurile de cuvinte. Distihul-proverb sună ! Cine n’are’n buzunare Suferă de gălbinare, acum iată și tălmăcirea cu vâi mare. Este: „galbeni n’are“, Barbu Lăzăreau TRAGIC ACCIDENT LA O VÂNĂTOA VIENA. — Se anunţă din Esst In regiunea de vânătoare Iagojak s-a întâmplat. Mirecuri, tragic accident de vânătoare, nătorul Knezewic, care se afla multă vreme la pândă, a desenat arma sa de vânătoare în mentul când a auzit o mişcare trun tufiş, fiind încredinţat ce tras asupra unui cerb. Abea târziu și-a dat seama că împușc pe cel mai bun prieten al său vecin, care se afla în pădure fi să bănuiască ceva. Demisia şefului organizaţiei N. R. A. GENERALUL HUGHES S. JOHNSON conducătorul marei organizaţii americane N. R. A. a cărui demisie fost acceptată de preşedintele Roosevelt Campania americană împotriva industriei armamentelor Un senator propune confiscarea câştigurilor de război LONDRA. — Agenţia „Reuter” anunţă din Washington. Senatorul Nye, preşedintele comisiunei de anchetă asupra comerţului cu materiale de armament, a anunţat depunerea unui proect de lege menit să confisce toate câştigurile obţinute în vremuri de războiu. Acest proect de lege, care ar iniţia vigoare în momenta unei declaraţii de vă prevede, după cât toate veniturile le cari trec de dolari pozit red imptrir