Dimineaţa, martie 1935 (Anul 31, nr. 10121-10151)

1935-03-01 / nr. 10121

Vineri 1 Martie 1935d imineața între izvoarele utilizate de Nic. Densușiațiu la opera lui monumen­tală „Revoluția lui Horia“, apărută în anul 1384, ocupă un loc de frun­te și descrierea acelor evenimente publicate de Iosif Benkö, într-un călindar din Cluj, apărut în anul 1865. Acesta a mai avut un manuscript, tratând mișcările din 1784 și care avea titlul următor: „Documente privitoare la istoria răscoalei româ­nești din 1784, în scrisori originale și acte oficiale copiate și aranjate de J. Benkő“. O copie de pe acest manuscript se găsea in posesiunea contelui Iosif Kemény. S’a pierdut însă, in timpul revoluției din 1848- 1849, întâmplarea a făcut ca în arhi­va unei familii maghiare din Dej să găsesc un manuscript asemănător celui pierdut și care conține — cu toată ura ce se restrânge din fieca­re pagină — date prețioase privi­toare la mișcările din 1784. Manu­scriptul al cărui titlu în traducerea românească este: „Descrierea revo­­luțiunei lui Horia“, reproduce în co­pie cu caligrafia caracteristică se­colului al 18-lea, pe 23 pagini for­mat 42 pe 35 cm., câteva scrisori particulare și o cronică rimată, toa­te în limba maghiară, trimise din zona de operație a oștirilor lui Ho­ria. La sfârșit, sub titlul „Copia Litterarum Samuelis Bretzki Procu­­ratoris Zalathnensis“, se reproduce un raport oficial, conținând o scur­tă biografie a lui Horia, în care ni se dau și semnalmentele acestuia. Ca anexă la raportul lui Beret­zki, sub titlul mult promițător, „Descrierea oștirilor țărănești“ (Pa­­rassssc Had­lettás) având o relatare cronologică a evenimentelor din 28 Octombrie până în 13 Noembrie 1784. Descrierea se termină cu ulti­­matul lui Horia, trimis la „Nobila Tablă a Comitatului Huned­oara“. Acest ultimat este un îndrăzneț și profetic program de reforme so­ciale —­ libertate, egalitate, refor­mă agrară etc., care abia după răz­boiul mondial s’a putut realiza în întregime. Dar las să vorbească procurato­rul Samuel Beretzki: „Horia alias Nicula Urs, iobag erarial al statului (în deosebire de nemeșesc) din Arieșul-Mare, risipin­du-și toată averea din acea comu­nă, a trecut în județul Clujului pe moșia oarecărui proprietar, referind acolo și plătind fiscului un floren taxă anuală. Numitul a încasat de la mai mulți iobagi ai statului circa 300 floreni, asigurăndu-i că-i va scuti de taxe. Neputând însă exo­­pera (rezolva favorabil) la Viena a­­ceastă scutire, oamenii din județul Clujului, l-au alungat și s-a reîn­tors la Arieșul­ Mare între rudele sale. Dar sufletu­l viclean nici aici nu l-a lăsat în pace, și, încasând mai multe sute de floreni din do­meniul Zlatnei, a umblat de multe ori pe la Viena, încercând să ușu­reze sarcinile iobagiilor din dome­niul Zlatnei. Neputându-și realiza promisuunile, a spus poporului că Maiestatea Sa nu are știre de altă contribuție decât 4 husoși. Despre taxa domenială nu are nici o cuno­ștință, prin urmare funcționarii în­casează aceasta taxă pe seama lor proprie. Nici despre arenda cărciu­­melor nu știe Maiestatea Sa. Ur­marea a fost că, înainte cu doi ani iobagii au renegat (tăgăduit), orice contribuție, ba mai în urmă au spart și butoaiele arendașilor. „E numit Horia ca poreclă, având obiceiul de a hori (cânta) când își petrece. Umblând mult pe la Vie­na, înțelege puțin ungurește și nem­­tețte. Românește scrie și citi. Popă nu a fost niciodată și nu-i om vor­băreț. Ceva mai înalt de­cât statu­ra mijlocie, svelt, cu fața roșie, ciu­pită de vărsat, ochii umezi, barba rasă, mustața rasă, capul de la frun­te începând până la mijloc chel, a­­vând numai ici-colo căte­ un fir de păr. Căștigându-și o cruce, a lansat vestea că a primit-o de la împăratul, care a dispus ca românii să nimi­cească poporul maghiar. Începând din județul Zarand până la Vinț pe Mureș au omorât mulți nobili, iar celor­ cari s-au refugiat le-au ars și prădat toată averea. Zlatna a a­­vut noroc cu niște soldați de la Geoa­­giu, pe cari l-au adus aici pentru păzirea cassei, căci altcum și Zlat­­na era devastată ca Abrudul. Noi funcționarii ne-am mutat cu toții la casa pentru schimbarea aurului, pe noi maghiarii însă, nu ne-au ac­ceptat nemții decât cu condiția că, în cazul când hoții vor pretinde, ne vor extrăda. Sărmane maghiare ce-ai ajuns! Plutonierul major Bernad, ve­chiul meu coleg de școală, aud că a­­­ căzut lovit pe furiș de glonț, în­­tr-o pădure dintre Mogoș și Pruni, căpitanul Mesterházi a fost ucis îm­preună cu opt ostaci în valea Lupșei. In ziua de 3 Decembrie două sute treizeci săcui au fost duși către Ighiu cu două tunuri, venind ei de acolo spre Mogoș în linie de atac. Și aici sunt trei tunuri pe cari mâine­le vor duce spre Mogoș. Ofi­țerul Györke cu opt ortaci au dis­părut la Beceșă. Au mai dispărut și alți trei husari la Lupșa. Pe unul l-au tras în țeapă, pe altul l-au frânt în roată, pe al treilea l-au spânzurat hoții. Câți oameni are Horia, nimeni nu poate ști, având el o mulțime nenu­mărată și obișnuind a-și petrece la Câmpeni și Arieșul-Mare, supus serv. (si) BERETZKI SAMUEL „DESCRIEREA OȘTIRILOR ȚĂRĂ­NEȘTI” „In ziua de 28 Octombrie a anu­lui curent 1784, apare în târgul săp­tămânal dela Brad, din circumscrip­ția Zarand, un amăgitor de la Câm­peni cu numele Hore sau Horia (care înainte cu 2 ani la târgul din Câmpeni a spart butoaiele cu vin ale arendașilor armeni) amăgind țâ­rănii că vine de la Viena, trimis de .....Părul despărțit la mijloc îi cade de-o parte și de alta a urechilor în două coade împletite peste umeri. Este îmbrăcat cu o cămașe care are drept guler o brodătură îngustă și peste cămașe deasupra umărului stâng are cojocul” (I. C. Băcilă), împăratul, pentru a scoate iobagii de sub mâna nobililor și a-i inarma la Alba-Iulia, repunându-i astfel în vechile lor libertăți. Tulburând prin aceasta mintea poporului l-a con­vocat la Biserica din Mesteacăn, un­de în 29 și 30 (Oct) adunându-se o mare mulțime și întrebând unul din ei, cu ce poate dovedi că vine de la împăratul, a scos o cruce aurită și ceva scrisoare cu slove aurite, cărora dând toată lumea crezământ s-a trimis emisarii în toate părțile cu ordinul ca să se prezinte din fie­care comună preotul și primarul. Observând aceste întâmplări, sub­prefectul circumscripției Zarand Hollaki Stefan, dă ordin la patru pretori, Gal Mihai, Nalutzi Farkas Pagot și Andrási, ca să liniștească pe Românii adunați la Biserica ro­mânească din Mesteacăn și după posibilitate să aresteze pe conducă­torii sau instigatorii acelora. Mergând Gal și Naluzzi cu un cadet și patru soldați și surprin­zând pe amăgitor la o casă izolată, acesta urcă în pod, unde fiind gă­sit de cadet, este prins și legat pen­tru a-l duce cu ei. Alea merg câți­va pași și la chiuitura puternică a lui Horia, încep a curge ca ploaia Românii adunați din comunele Cu­­rechiu, Mesteacăn și București și ucizând cu pietre pe cei doi pretori Gal și Nalătzi iar pe cadet cu doi soldați, bătîndu-i, pe ceilalți doi le­­gându-i, l-au eliberat pe Horia. A­­ceasta s-a întâmplat în noaptea dintre 31 Octombrie și 1 Noembrie. 1 Noembrie. Mergând pretorii Pa­­kot și Andrási înspre Mesteacăn, găsesc în drum pe servitorul lui Gál și aflând de la el cele întâm­plate,­­ o iau în altă direcție. Iar răsculații mergând de la Mes­teacăn la Mihăleni, aici au omorit pe domnul Csiszár și soția lui, de­­vastăndu-i casa și luând capul lui Csiszár sau arătat la ceilalți, spu­nând „Jäkele Unguru“ (sic). După această introducere să arată zi de zi și­ chiar ceas de ceas cum s’a întors focul răscoalei de la 2 până la 12 Noemvrie, ce comune au fost a­­tacate și cari nemeși maghiari au căzut jertfă furiei poporului sau a­­vut de suferit daune materiale. Mai departe urmează zugrăvirea chipu­­lui în care Horia—prin trimișii săi— a decretat desființarea nobilimii și, Împlinit, a iobăgiei. „13 Noembrie. A sosit la d-nul maior stojanich următoarea solie a lui Horia, cătră Nobila Tablă a Co­­m­itatului Hunedoara, trimisă func­ționarului salinelor din Șoimuș prin­tre delegați Avram Marcu, Ion și Petru Abrudean. 1) Nobilimea cu toată seminția ei să depună jurământul pe crucea lui (a lui Horia). 2) Nici un nobil să nu mai fie, pă­răsind ei nobilimea. 3) Toți nobilii să contribue la sar­cinile publice dimpreună cu popo­rul . 4) Pământurile nobililor să se îm­­părțească conform ordinului ce va veni dela împăratul. 5) In semn de supunere să înalțe drapele albe, în prăjini cât mai înalte pe cetatea și hotarul Devei. 6) La toate aceste, să trimită Ta­bla răspunsul până seara zilei de 14 (Nov.), la Popa Dănilă din Criș­­ciori, căci la caz contrar va nimici toată nobilimea". Dr. Cornel Pop Director in administrația județului Someș Documentele de mai sus prezintă fără îndoială un aport interesant in cunoașterea cit mai amănunțită a revoluției lui Horia. La citirea lor, trebuie insă să ținem seama că sunt din sursă maghiară și că, prin ur­mare, atît Horia personal, cit și ac­țiunea lui mare și generoasă, sunt prezentate cu intenție în mod fals. De altfel, figurile celor trei șefi ai revoluției dela 1784 sunt destul de luminoase pentru ca să nu poată fi întunecate de calomnii. „...Părul îi cade într’o șuviță peste urechi până de­asupra umărului unde este înodat formând un inel. Este îmbrăcat cu cojoc de oae prins la piept printr’un șnur. Fotografie după o veche pictură aflată la Mu­zeul istoric din Viena” (din plache­ta, Portretele lui Horia, Cloșca și Crișan de loan C. Băcilă). D­upă o suta cincizeci de ani Ultim­atul lui Horia ■fflffl PKSKi- Dintr’o cronică necunoscută a răscoalei din 1784 BUSTUL LUI CRIȘAN Se găsește în biblioteca Muzeului Bruckenthal din Sibiu. as. nm­mm BUSTUL LUI CLOȘCA IKA AJMK Hm .V’UțW* mmwAm­temi. BUSTUL LUI HORIA SCRISORILE D-LUI DENSUȘIANU Dum FR. H. LOHN Acum, când se comemorează un secol și jumătate de la executarea pe roată a martirilor naționali Horia­­ și Cloșca, e bine să ne amintim și de savantul scriitor Nicolae Densusia­­nu, care a închinat acestui eveni­ment celebra sa lucrare: „Revolu­ția lui Horia”. Sihastru al științei, cum era, el avea puține legături sociale și avea și mai puține prietenii. Unul din puținii săi intimi a fost de curând decedatul mem­orandist Francisc Hossu Longin. Cu acesta a fost in corespondență continuă din 1879 și până în anul morții sale 1911. Să amintim unele lucruri de mare interes din această corespondență amicală. Intr’o scrisoare adresată de N. Densusianu din Brașov la 14 Noem­vrie 1879 lui Fr. H. Longin întrea­bă: „Din care sat al Zarandului isi trage originea căpitanul Gheorghe Crișan? Multe din documentele afla­te susțin că el ar fi fost din Criș­­tior, iar altele din comuna Țebea. Atâta este constatat că dânsul se trage din familia Marcu. De aceea, te rog, dacă cumva fratele Dics se mai află pe acolo, întreabă­ l, există familia Marcu in Țebea ori nu, ca să pot aprecia mai bine diversele relațiuni colectate”. La 20 Decembrie 1881, Densusia­­nu scrie din București aceluiași pri­eten de la Deva, că ar dori să vadă colecția de documente a pretorelui Iosif Benedicti din Hunedoara, re­lativ la revoluția lui Horia. El are peste 700 de documente. Se prea poate că multe din documentele află­toare în colecția Benedicti să le ai­bă și el. Ar fi vorba, deci, numai de cele ce i-ar lipsi. In timp de zece zile i le-ar restitui sau, dacă va fi cazul, i le-ar cumpăra. Mai interesantă e scrisoarea din 28 Octombrie 1884, relativ la ser­bările centenare ale revoluției lui Horia. Tinerii ardeleni Secășanu și Ocă­­șanu au luat inițiativa acestor ser­bări. Pe lângă o parte de „demon­strație” politică națională, aceste serbări aveau să dea și un album comemorativ. Pentru acest album N. Densusianu fusese invitat să facă istoricul revoluției. Fiind ocupat cu tipărirea lucrării sale asupra re­voluției lui Horia, nu l-a putut fa­ce. Tinerii s’au ajutat cum au putut, compilând câteva date din scrierea lui ce tocmai apăruse în editura lui Carol Gobl. Fiind editura tipografului, el e nevoit să reducă simțitor numărul exemplarelor de onoare. Prietenului său din Deva îi trimite 14 exempla­re: unul pentru el și 13 pentru vân­zare. Acesta la 25 Februarie 1885 îi trimite cu poșta 52 florini, costul a 13 exemplare din numita carte (­ 4 florini = 8 lei). Interesantă e, în această cores­pondență, părerea lui N. Densusianu despre istorigrafia ungurească, pă­rere ce se dovedește întemeiată și in zilele noastre: „La dânșii (la Unguri), scrie el lui Fr. H. Longin la 1.VII.1892, știința istorică se a­­flă astăzi în mare decadență; și aceasta au s’o mulțumească singur împrejurării, că au degradat știința istorică la politica de zi”. Prof. Ioan Georgescu MONOGRAFIA D-LUI ION LUPAȘ Profesorul de istoria românilor de la universitatea din Cluj, d. Ion Lupaș, a scos de sub tipar o popu­lară monografie a Răscoalei țărani­lor din Transilvania la anul 1784, acum în preajma împliniriii celor 150 ani de la tragerea pe roată a eroilor conducători, Horia și Cloșca (Crișan se spânzurase cu notițele opincilor în temnița din Alba Iulia încă în 15 Februarie 1785). Istoric exercitat, academicianul și publicistul de reputațiune de mult consacrată d. Ion Lupaș a îmbrățișat cu un mare aparat in­formativ toată epoca: faza prerevo­­luționară, revoluția însăși și con­secințele avute. A întregit mate­rialul celebrei monografii a lui Ni­colae Densusianu, cercetând noi arhive. O notă originală a cărții este de­plasarea pe teren pentru a analiza tradiția orală și a lua notă de ulti­mele urme materiale ce se mai pot găsi prin satele tulburate odinioa­ră. Avem și un conspect al tuturor conducătorilor răscoalei: țărani de acelaș nivel ca și al celor trei eroi, al căror chip s’a păstrat în atâtea stampe contemporane. MUTISMUL CELOR DOI REVOLU­ȚIONARI O latură importantă a volumului este întinderea investigației asu­pra tuturor teritoriilor imperiului, stăruindu-se în deosebi asupra miș­cărilor populare la sârbi și cehi, premergătoare răscoalei din munții noștri. Firește că interesează în primul rând cauzele cari au împins la ri­dicarea armelor. Autorul se strădu­iește să le pună în lumină, apelând la­ numeroase texte din documen­tele vremii. Horia și Cloșca s’au închis într’o muțenie desăvârșită: sutelor de în­trebări ale comisariatului militar le-au dat răspunsuri ocolite, scur­te, vagi, aproape că n’au fost răs­punsuri; n’a fost chip să se pă­trundă în sufletul lor zăvorit, par­­că au fost dinainte înțeleși a nu destăinui nimic. Crișan însă, care comandase numeroase mișcări, in mare parte pe cont propriu, inde­pendent, fire mândră și deschisă a declarat precis, că nobilii și dregă­torii au provocat isbucnirea revoltei. EVENIMENTELE PREMERGĂ­TOARE Antecedentele sunt desvăluite cu din Viena era în conflict permanent cu nobilii unguri, cari refuzau să execute ordinele și să micșoreze o­­bligațiile de robotă ale țăranilor. Maria Terezia cerea credite sporite, iar administrația domnilor feudali unguri motiva refuzul cu lipsa de venituri, insistând pentru o și mai mare înmulțire a zilelor de prestație iobăgiască. Țărănimea a simțit rezistența co­mitatelor ungurești care zădărni­ceau ordonanțele împărătești în chestiuni urbariale și a luat cunoș­tință uneori în mod public despre decretele Vienei. Iosif al II-lea călătorise prin Transilvania înainte de a ajunge împărat: în 1773 a cules personal, direct din mâinile țăranilor 19 mii de petiții. S-a creat o atmosferă în favoarea împăratului demofil. Fiind pe tron în 1781 publică dispoziția pentru libertatea tiparului și edic­tul de toleranță religioasă, iar în 1783 rescriptul cu libertăți noi pen­tru iobagi, de a se însura, de a îmbrățișa orice meserie și de a-și chivernisi averea în mod liber de voința domnului feudal. Horia face patru călătorii la Vie­na: în 1779, 1780, 82 și 84 și de trei ori este primit in audiență, a­­legându-se cu impresia sigură, că și împăratul Iosif I se plânge contra nobililor unguri. La Viena, se pare că Horia a fost încurajat și sprijinit de loja franc­masonică „La trei vulturi“, iar un anume Mihail Popescu l-a însoțit pe Horia în munți, îndemnând poporul la revoluție­ cerească, pen­tru ca țăranii să scape de iobăgie. La insistența feudali­lor conscripția a fost întreruptă. In țărănime pătrunsese însă pa­rola revoluționară: de la cazarmă cei înscriși se întorseseră cu pânze roșii in vârf de prăjini și cereau împărțirea moșiilor. Necazurile răzbiseră până la os, robotă pe­­ pământul domnilor, con­tribuțiile în natură după produse răscumpărate în bani tot mai grei (de la 6000 florini la 15.000 în 1775, la 21.000 în 1780), despoiați de ve­chiul drept de pășunat și siliți să cumpere bucatele pe preț îndoit de la arendașii domeniilor, mânați la tăiatul lemnelor și la cărăușie pe domenii, pedepsele brutale in cazul reclamării la autoritatea din Sibiu ori Viena,­­ toate acestea nu se mai puteau răbda. Spiritul revoluționar era alimen­tat și de divergențele dintre auto­ritățile militare și civile. Horia și ceilalți porneau răzvrătirea în nu­mele împăratului, neînchipuindu-și că vreodată se vor întâlni față în față cu armata împărătească. MEMORIILE LUI HORIA In memoriile sale către împăra­tul. Horia cerea să se desființeze starea de iobăgie, să se institue nu­mai­ dregătorii germane, să fie în­depărtați arendașii și să se elibereze țăranii din închisori. . Răzbunarea contra grofilor a fost cruntă. Nu erau cruțați decât cei cari se botezau în legea româneas­că — răzbunare pentru împilările religioase de altă dată. La rându­l ei, nobilimea s-a de­dat la acte de barbarie groaznică, ucigând și întemnițând pe răz­vrătiți. Chiar corpurile martirilor au fost spintecate în mai multe părți și purtate prin sate pentru a avertiza pe cei cari vor mai îndrăz­ni pe viitor să mai ridice capul. De aceia se crede, că o mână a lui Horia ar fi fost îngropată sub go­runul de la Țebea. Cruzimea feudalilor a înspăimân­tat și pe împăratul Iosif I, care a grațiat ori a schimbat pedeapsa sumară a organelor comitatense. In iulie 1785, împăratul Iosif publică patenta pentru desființarea iobăgiei (cel puțin a interzis Între­buințarea cuvântului „iobag”). Ce mult mai era până la o veritabilă desființare! ...Și multe alte date extrem de prețioase sunt cuprinse în mono­grafia această reușita­ și venită la timp pentru o amplă documentare asupra epocalei revoluțiuni țărănești din 1784, încheiată prin martiriul celor trei eroi nemuritori din Fe­bruarie 1785. Ion Clopoțel Portretele lui HORIA ȘI CRIȘAN „Siluete în negru. Horia, cu căciulă. Cloșca, cu capul gol, părul e lăsat puțin pe frunte și se ridică în sus la ceafă. E o gravură in aramă. Se găsește în biblioteca Muzeului Na­țional din Pesta” (I. C. Băcilă). PRIMA REVOLTA încă în 1782 izbucnește o revoltă în Câmpeni din cauza­ dreptului de cârciumărit atribuit unor armeni: 23 primari și jurați sunt loviți cu toiege, mulți întemnițați, iar cinci inși condamnați la moarte. Horia încă era printre „tulburători“, dar reușise să se ascundă. Motivul direct al răscoalei este or­donarea conscripției militare din vara 1784. Mai bine de 81 comune , „ . . ceruseră să intre in armata grăni­ț '«4 pag amănunte îndestulătoare. Curtea O broșură franceză despre Horia Numele autorului acelei broșuri e necunoscut. El își zicea — pe bună dreptate: — Apărător al Poporului. Iar dintre apărările lui, una pri­vește chipul de reglementare a e­­migrării de către împăratul Austriei, Iosif II, sau mai pe scurt: Regula­mentul emigrației. Dar il preocu­pa, cu deosebire, re­volta iobagilor ardeleni din Octom­brie 1784 și osânda grozavă rostită, la 26 Februarie 1785, împotriva con­ducătorilor acelei revoluții și anu­me: „ca toate mădularele trupului să li se frângă cu roata, de jos în sus”... Broșura — de aproape 100 de pa­gini, tipărită la Dublin acum un se­col și jumătate — istoricul Nicolae Densusianu a găsit-o în biblioteca lui Bogdan Petriceicu-Hașdeu și a înregistrat-o în bibliografia studiu­lui despre revoluția lui Horia. Iată-i titlul francez: Second© lettre d'un Défenseur du Peuple ă 1‘Empereur Joseph, sur son reglement concernant ^emigration et principalement sur la révolte des Va­­laques; oü Ton discute ă fond le droit de révolte du Peuple. Desprindem câteva pasagii din tălmăcirea românească, fără a in­terveni cu nici o îndreptare a lim­bii traducătorului. Cititorul va în­țelege — bunăoară — că „a expira sub tormente“ însemnează­ a-și da sufletul în chinuri. După ce în prima parte a celei de-a două scrisori vorbește în favoarea dreptului de emigrare, autorul bro­șurii scrie: „Vin la altă cestiune și mai impor­tantă decât cea precedentă, adică la cestiunea care s’a născut din faimoa­sa revoluțiune a Românilor, al căror căpitan Horia a făcut atâta zgomot prin ziare. Astăzi revoluț­iunea s‘a risipit și a­­cest nefericit, dimpreună cu câțiva complici ai săi, au expirat sub tor­mente. Eu voiesc să examinez aici dacă supliciul acesta a fost just. Această analiză mă conduce la examinarea chestiunii generale: Ce este o revolu­țiune? Au principii dreptul să pedep­sească pe cei revoltați? Și dacă-i au, trebue să aplice asupra lor o pedeap­să de moarte? Și trebue oare să inven­teze suplicii rafinate? Toți aceia cari au scris despre revo­­luțiunea Românilor se par a fi cons­pirat în contra nefericitului popor, ca să te încurajeze. Principe, să pedepse­ști cu suplicii oribile pe capii revolu­­țiunii și să strângi lanțurile poporului. Am văzut eu însumi scriitori cari glu­meau despre roatele pe cari a trebuit să-și finească zilele demagogul Horia (cum îl numeau ei)“. Și aici urmează, în notă, o remarcă interesantă — și foarte justă — a Apărătorului: „Demagog e numele ce-i dau aris­tocrații și despoții, — ori mai bine zis scriitorii lor mercenari, — la capii po­porului care voesc să-l scape de opre­siune. E ridicat a vedea pe acești timizi servitori ai despotismului tămâiănd pe demagogul Washington, fiindcă a reu­șit învingător peste tiranie, și trimi­țând de altă parte la supliciu pe un alt demagog sau apărător al poporului, fiindcă a sucumbat. Dacă Horia ar fi reușit, atunci ei puneau o coroană de lauri pe copiii lui“­O veștejire acelora cari și-au pus pana în slujba despoților, e — în­­tr’acea scrisoare — urmată de o imprevațiune: „Departe de mine doctrina abo­minabilă a acestor monștri, cari își prostitue condeile lor pentru nefe­ricirea popoarelor. Care-ar cerut ca într’o zi să cază pe capetele lor toa­te ororile servituții pe cari dânșii le predică cu atâta blestemăție“. Despre Apărătorul Poporului po­menit mai sus, Nicolae Densusianu spune că era un adept înflăcărat al filozofiei lui Jean-Jacques Rouseau. Așa­dar — să fim atenți —­­ prin Rousseau, acești „iobagii valahi“ s’au bucurat de o caldă apărare, în­­dreptățindu-li-se cererile și mișca­rea de răscoală. Admiratorii lui Horia, Cloșca și Crișan trebue să fie socoteală, toc­mai de aceste lucruri esențiale și nu de obiceiul ieftin prin care sânt în­jurați enciclopediștii cari au ajutat la împrăștie­rea în Europa a gândului indemnător la fapte in favoarea unei universale umanități și a unei egale îndreptățiri. El Li 50' REDUCERE LA CINEMATOGRAFE DE CENTRU ȘI PERIFERIE Puteți obține Dacă veți cumpăra revista CINEMA complet reorganizată tipărită la Heliogravură TIEFDRUCK 48 pagini 5 lei Pag, 3i A apărut în BIBLIOTECA ȘCOLARA mnnnrnnn UUUDUK­U, OPERE ALESE 20 lei Horia și legenda Un proces de naturală admirație întâmplat în sufletul iobagilor răs­culați l-a creat pe Horia ca pe o figură legendară. Cel care s-a pus în fruntea răscoa­lelor țărănești din iarna anilor 1784- 1785, făgăduise tovarășilor săi de luptă un lucru care intra dea drep­­tul în aspirați­unile iobagilor: eli­berarea lor de sub dominația săl­batecă a nobilimii și proprietarilor maghiari. Omul care se identifica cu res­pirația grea de dureri a iobagului, veșnic îngenunchiat și răspundea necesităților momentului istoric, era Horia. Intr’o cuvântare ținută de Al. Odobescu la Ateneul din Bu­curești în 28 Februarie 1870, adică la a 65-a aniversare a morții ero­ului, iată cum privea marele scrii­tor situația românilor țărani, robi ai „aristocrației” de pe atunci: „Românii, reduși acum toți in sta­rea țărănească, se sculară în mai multe rânduri, in veacul XII-lea al XIII-lea și al XIV-lea. Istoria Ar­­dealului și a Ungariei de pe acele timpuri, e plină de așa numitele răscoale țărănești („tumultus rusti­­corum”). Și mai departe, „Jugul Românilor din Ardeal se îngreuie, nu numai din partea no­bililor Unguri, ci încă și din partea popilor catolici. „Era o întreită tiranie: religioasă, politică și socială”. Apoi continuă astfel: „Atunci era triumful domnilor, când după legile țării cari înfierau pe iobagii români cu denumirea le­gală de lotri sau de tâlhari, popo­rul românesc fu abia tolerat în ve­chia lui patrie și aceasta, numai pentru folosul ce trăgeau proprieta­rii maghiari dintr'însul, ca de niște vite de muncă. Așa se exprimă le­gea organică a țării făcută de Un­guri”. In asemenea condiții de viață, a­­pariția lui Horia trebuia să provoa­ce întregul tumult al sufletului răs­culaților și să-l canalizeze în mișca­rea pornită împotriva celor cari îi oprimau cu atâta intoleranță. In această odisee a revoltelor și luptelor pentru libertate, Horia in­tră în viața poporului pe toate că­ile. Poezia populară îl creează ca pe un împărțitor al dreptății sociale mântuitoare.. Iată câteva stihuri poporane în care Horia ia proporții legendare și iși arată singur și astfel opera: „M'am suit la munte ’n zori Ș’am prins fulgerul din nori”. Acest fulger „de sus din înălți­me” Horia I-a izbit în nobili conti­nuând­ apoi jocul: — Trageți hora ca să joc La lumina celui foc Ș’aideți, feciori, după mine Să dau cui ce se cuvine. Horia bea la crijmă ’n deal Domnii fug toți din Ardeal. El aprinde­ un mare foc Și cântă voios în joc­— Haideți feciori după mine Să vă’nvăț a trăi bine. Eroul revoluției, isprăvind așa cum istoria ne-o spune, și-a meri­tat recunoștința poeziei și a legen­dei populare născute din spiritul iobagilor asupriți. Gh. Corn****'

Next