Dimineaţa, iulie 1935 (Anul 31, nr. 10241-10271)
1935-07-22 / nr. 10262
Anul 31 No. 10.262 ...La Maglavit a putut fi minune. Dumnezeu poate de fir,himvorbi cu oamenii *---------O anchetă senzaţională asupra cazului dela Maglavit, in excelenta revistă .•Realitatea Ilustrată“ 14 PAGINI Fondată în 1904 de CONST. MILLE 3 Lei București, Str. Const. Miile (Sărindar) 5-7-9 TELEF.: Direcţia şi Redacţia 3.84.30; Adiţia 3.63.53 Provincia 3.84.31; Străinătatea 3.84.33 CRISTIAN VASILE la cea mai frumoasă grădină a Bucureştilor VIIOIU-IOSEA (lângă Arcul de Triumf) Consultaţiuni alese. Preturi moderate Toxice 1 2; Tramvai 3 Tot chestiunea sărbătorilor Citim în ziare informaţia ce urmează: .»Preşedinţia consiliului de miniştri a hotărit ca Sâmbătă, 20 Iulie (Sfântul Ilie), serviciile publice să fie suspendate“. Prin urmare, în ziua de Sâmbătă, funcţionarii publici (funcţionarii în slujba statului, a judeţului şi a comunei) se vor odihni, vor eşi la aer liber şi sănătos, ba chiar, fiindcă au la dispoziţie şi ziua următoare, Duminica, şi toată dimineaţa zilei de Luni, pot să-şi permită luxul unei escapade din Bucureşti, mergând să facă o scurtă şedere, fie la mare, fie la vreo localitate de munte. Insă, în aceeaşi zi de Sâmbătă şi în tot cursul zilei de Luni, toţi ceilalţi muritori din cuprinsul ţării vor continua să muncească, aşa cum muncesc în toate zilele de lucru Comercianţi, industriaşi, meseriaşi, muncitori manuali sau muncitori intelectuali — în această din urmă categorie intrăm, bineînţeles şi noi ziariştii — vor munci din greu, indiferent că în ziua aceea sfântul Ilie ne va trimite din carul său de foc razele sale cele mai calde , mai aprinse. Ziua de Sfântul Ilie nu este doar o zi de sărbătoare legală, nefigurând în lista în care sunt cuprinse aceste sărbători. Aşadar, în ziua de Sfântul Ilie ca şi în multe alte zile asemănătoare ale anului, îi vedem pe cetăţenii uneia şi aceleiaşi ţări, împărţiţi — după tratamentul la care sunt supuşi — în două tabere distincte : unii cari muncesc, pentru motivul că zilele acelea sunt zile de lucru, iar alţii cari se odihnesc, se plimbă sau petrec, deoarece de sus, de la ,,înalta şi cinstita cârmuire“ se dă o dispoziţie prin care ziua de lucru este prefăcută în zi de sărbătoare , bineînţeles, în sărbătoare extralegală- ca să nu zicem „nelegală“. '-■(L . c mişte leg»şi firesc’ -5 .Mtrebare: dT.v această deosebire de tratament? N’ar putea fi invocat, întru justificarea ei, vreun motiv de economie — o economie ce s’ar realiza în bugetul statului, al judeţelor sau al comunelor. Funcţionarilor publici le merge salariul şi în zilele de sărbători, tot aşa cum le merge şi în zilele de lucru. Prin urmare, instituţiile publice, care şomează în astfel de sărbători create ad-hoc, nu numai că nu realizează din faptul acesta vreo economie, ci mai degrabă se aleg cu pierderi. Sunt zile pierdute pentru încasări şi venituri. Justificarea măsurei luate ar trebui deci căutată în altă direcţie. Să fie oare pentru motivul că funcţionarii publici depun o muncă mai grea, mai istovitoare decât munca depusă de cetăţenii, cari nu trăesc din bugetul statului, ci numai din produsul muncii lor proprii? Să fie deci funcţionarii publici mai surmenaţi, aşa că lor — şi numai lor — se cuvine să li se acorde zile de odihnă în plus, ce li se refuză celorlalţi cetăţeni? O asemenea întrebare poate să provoace cel mult zâmbete, iar funcţionarii publici vor fi, credem, cei dintâi cari să se ferească de a-i da un răspuns afirmativ. Muncitorul din ateliere şi din fabrici, meseriaşul, ziaristul, funcţionarul particular, etc. nu muncesc mai puţine ore şi nu depun o muncă mai puţin istovitoare decât un şef de birou sau decât un impiegat, indiferent dacă e de clasa întâia sau de clasa a doua. Adevărul este că ne găsim în faţa unei anomalii şi a unui act de vădită nedreptate. Or sărbătorile extralegale trebuesc cinstite şi în cazul acesta trebue să fie cinstite de toată lumea, fără deosebire de ocupaţie, ori este îngăduit să se muncească, iar în cazul acesta toată lumea trebue să fie obligată de a munci. N. Batzaria Guvernul englez nu acceptă planul d-lui Lloyd George LD^DFSA, 19 (Rador).— D. Lloyd Gaorge a primit azi răspunsul oficial al guvernului cu privire la noul plan de refacere economică prezentat de d-sa. Răspunsul este, după cum se ştie, negativ. El va fi dat publicităţii Lunea viitoare. Recepţii simandicoase La Parchet afacerile sporesc şi sânt invitate diferite persoane. Domnii invitaţi sosesc». PARIS, 20. (Rador). — IP. Misolini crede că fiu va fi nevoit să ducă până la capăt războiul din Africa, — scrie ,,TrOeuvre“. Ducele este convins că după, prima victorie însemnată, împăratul AbiLONDRA, 19 (Rador). — Ziarele publică cu titluri mari și în primele pagini o știre din Tokio prin care se arată că ministrul de externe al Japoniei a declarat că „Japonia nu poate să rămână indiferentă în cazul unui război intre Italia şi Abisinia, date fiind interesele japoneze de ordin economic. Ziarele subliniază că această declaraţie înseamnă o nouă întorsătură pe care poate să o ia conflictul italo-abisinian. Presa engleză caută să siniei va ceda repede, in faţa ameninţării că Italia va readuce la, tron pe adevaratul moştenitor, care acum este deţinut în închisoare de N e g u s u I Haile Selassie. Keslege sensul profund al acestei declaraţii, punând-o de altfel în legătură şi cu declaraţiile recente făcute de guvernul din Washington tot în chestiunea diferendului italoabisinian. Faptul că Japonia intervine in această discuţiune, scriu ziarele, va hotărî pe împăratul Abisiniei să reziste la cererile Italiei. ACUZAȚII ÎMPOTRIVA AMBASADORULUI JAPONEZ LA ROMA TOKIO, 20. (Rador). — Presa japoneză critică cu cea mai mare severitate pe ministrul Japoniei la Roma, pe care îl fac responsabil de comunicatul italian care afirmă că Japonia n’ar avea nici un interes în Abisinia. Pe străzile capitalei sunt aşezate placarde pe cari sunt scrise cu litere mari cuvintele: „Popor japonez ridică-te şi vino în ajutorul Abisiniei“. Se împarte deasemenea mulţimii pamflete în care se critică atitudinea Italiei în conflictul cu Abisinia. O DECLARAŢIE A MINISTRULUI DE EXTERNE TOKIO, 20. (Rador).D. Hirota, ministrul afacerilor străine, a declarat ministrului Italiei la Tokio că nu a trimis ministrului Japoniei la Roma nici o instrucţie privitoare la atitudinea guvernului japonez faţă de diferendul italo-abisinian. D. Hirota a adăugat că Japonia este amica ambelor ţări şi nu are de gând să ia, partea nici uneia din ele în momentul de faţă. ALTA PRECIZARE TOKIO, 20 (Rador). — D. Hirota, ministrul afacerilor străine, desminte ştirea după care generalul Kasanari Ugaki, fost ministru de război şi actual guvernator al Coreei, ar fi declarat că Japonia nu poate să rămână neutră în cazul unui război intre Italia şi Abisinia. Generalul Ugaki ar fi spus numai că „Japonia nu va rămâne indiferentă într’o asemenea eventualitate". Mediaţia Franţei ROMA, 19. (Ager). — In cercurile italiene bine informate se subliniază că atitudinea guvernului din Roma comportă o adeziune tacită la orice negociere internaţională care ar avea ca bază stabilirea unui control italian în Abisinia. In felul acesta tentativa de mediaţie a Franţei, sub forma ei discretă şi amicală, se găseşte confirmată şi încurajată de Roma. Dacă, prin Intern, mediul Genevei sau în alt fel, negocierile în curs vor ajunge la un rezultat bun, atunci Italia, se afirmă în aceleaşi cercuri, nu avea decât să-ş£ întrebuinţeze progresiv forţele mobilizate în Africa la operaţiuni de poliţie pentru pacificarea ţării. Alte trupe italiene spre Africa NAPOLI, 19 (Rador). — Pachebotul „Gange“, având pe bord ofiţeri soldaţi şi material de război, a plecat azi dimineaţă spre Africa Orientală. Cei 150 de ofiţeri şi 2000 de soldaţi au fost salutaţi la plecare de un public numeros, al doilea fiu al regelui Angliei, a cărui vizită apropiată in ţara noastră, am anunţat-o eri. Ducele va avea o misiune oficială. Atitudinea Japoniei CMj MUUM.ffTl maWIWBCVLT.VaBaMKyaaMMD. Mussolini are un pretendent la tronul Abisiniei Japnia intervine în conflictul italo-etiopian ? DUCELE DE YORK PARASTASUL PENTRU REGELE FERDINAND. — Cavalerii ordinului „Mihai viteagul!‘ fac gardă la mormântul regelui Fereinand la ora 2 noaptea. Luni 22 Iulie 1935 Din săptămână’n săptămână DIN LITERATURA „AFACERII DREYFUS” L-au înmormântat, azi opt zile, pe acela care a fost — vreme de câţiva ani — îngropatul de via din insula Dracului. Nu ştiu dacă această împerechere de cuvinte şi de nume nu alcătueşte cumva chiar unul din titlurile numeroaselor romane pe cari osândirea lui nedreaptă le suscită atuncea. Căci a stârnit, către sfârşitul de veac trecut, cea mai vastă literatură, nu numai de protest şi de satiră, dar şi epică şi dramatică. La aceasta a contribuit şi pana sa ■ a deportatului — care, nescriind indiferent, a făcut să fie, fără ştirea lui, anexate literaturii nişte scrisori de conţinut intim din care se rupea mereu acelaş strigăt: de nevinovăţie. Unica abatere către o ţinută livrescă a „Scrisorilor” a fost un citat, in jurul aceluiaşi fapt, al acuzării infamante şi injuste. Iţi aduci aminte — scria el soţiei sale — de acele versuri ale lui Shakespeare, în Othello, pe cari le-am regăsit in una din cărţile mele de limba engleză: Cine-mi fură punga, îmi fură o nimica toată. E ceva, dar nu e nimic. Era a mea, e a lui, şi A fost sclavă a o mie de alţi inşi. Dar cel ce-mi fură Bunul meu nume, îmi fură un lucru care nu-l îmbogăţeşte Şi car.3 mă face’ntr’adevăr sărac. S’a spus despre „Scrisorile căpitanului Alfred Dreyfus“ (iar primul care a pus în circulaţie universală această părere a fost Zola) că ele, înfrângând secolele şi mileniile, vor trăi ca bucăţi clasice când operele multor scriitori de profesie vor fi fost de mult uitate. Sânt manifestări spontane, sincere, ale „unui suflet oprimat de suferinţi nemeritate dar pe care nu l-a părăsit încrederea in izbânda finală a dreptăţii“. Este curios că ceea ce făcea pe câţiva dintre noi, lectori în comun ai scrisorilor lui Dreyfus, să plângem nu erau rândurile măririi sfâşietoare (cele cari priveau: încăperea goală ferestruia cu zăbrele, patul îndoit rezemat de perete) şi nici întrebările copleşitoare în nedumerirea lor ! ..Cu ii i 1 ■ T'.’r ^ nişte nvtfratari lovituri ?" „Nu pot să datez această scrisoare, că nici nu ştiu ziua în care suntem. Este marţi? E miercuri?... Atâta ştiu că este noapte“). Hohotele noastre de plâns (sânt 37 de ani de atunci, şi pe acea vreme asemenea manifestări încă nu compromiteau!) ni le provocă tocmai câte un pasaj senin din corespondenţă, care, el, punea mai in lumină adâncul suferinţei umane de care avea parte pe nedrept-osânditul: „...în sfârşit iată din nou ziua fericită in care am voe să-ţi scriu. Eu le număr zilele fericite!“ (Pe atunci nu ştiam de inscripţia In jurul cadranului unui ceasornic medieval de pe turnul unei abaţii: Horas non numera, nisi serenas!). „Convorbirea noastră chiar prin zăbrelele închisorii, mi-a făcut bine“. „Deşi nu trebue să predau scrisoarea asta decât la 18, o încep încă de astăzi, atât e de cu neputinţă de învins trebuinţa ce o simt ca să stau de vorbă cu tine“. Ne mişcau cu deosebire recomandaţiile adresate soţiei sale — cererile, în aparenţă numai, uimitor de minime — in cuprinderea uimitoare: „...înainte de a veni încoace, aibi grijă să obţii dreptul de a mă imbrăţişă“. #■ Cu privire la piesele inspirate de afacerea Dreyfus, tomul al 33-lea din al doilea volum de „Foi volante“ păstrate de Academia Română are câteva afişe ce prezintă interes documentar. Iată un fragment din imensul afiş cu nrul 395 din amintitele foi volante şi în care se anunţă „punerea în scenă a acestui fapt unic în secolul XIX“. (Reprezentaţia, dată de trupa de sub direcţia lui Al. B. Leonescu, a avut loc în seara de Vineri 1 Ianuarie 1899, In sala Milescu din Târgu-Jiu). ACTUL III. PERSOANELE Maiorul Forzinetti Directorul închisorii Cherche-Midl. D-na Al. Leonescu Demange, advocatul Iui Dreyfus, D-na Christescu Căpitan Dreyfus, D-na N. Georgescu Maior Esterhazyi M. Radovici Maior Patti de Clam N. Senesen Un gardian al închisoare! Christescu D-na Dreyfus D-na F. Duca D-ra. Marioara, fiica Maior Fornizetti, D-na Meiesecu Scena se petrece în cabinetul directorului inchisoarei Cherche-Midi.. — O cerere în căsătorie; planul infernal; advocatul şi acuzatorii; condamnatul şi soţia; punerea în lanţuri. ACTUL IV. PERSOANELE General Mercier D-nu P. Ionescu Grefierul Tribunalului, Constantinescu Colonel Picquart Maior Esterhazyi Maior Pali de Clam Advocatu Demange CăpitanAllacylus I. Dumitrescu M. Radovici Sinescu Christescu N. Georgescu r !■ ,-*~î v * NI“« ’WC'1.»,vist HI-letT jiu nr.list Ofiţeri, soldaţi popor. Cu opt luni înantea acesteia (la 6 Iunie 1898) se jucase la teatrul Lupescu din Focşani „Afacerea Căpitanului Dreyfus, dramă contimporană în cinci acte şi 15 tablouri, compusă după romanul original de d. Zaharia Filipescu“. Reprezentaţia s-a dat de către un grup de actori şi diletanţi dirijaţi de autorul compilaţiunii acesteia dramatice. Afişul curioasei piese se găseşte în colecţia de prospecte şi programe din hrubele Academiei Române. Barbu Lăzăreanu ZIUA SFANTULUI ILIE Aeronautică de aur, a arătat în coloanele „Adevărului“, cu obiectivitate, lipsurile de care suferă această ramură atât de importantă în domeniul apărării naţionale. Şi în ziua aceasta, când s-a praznuit patronul zburătorilor, stăpânul carului de foc care străbate cu tunete văzduhul, avem satisfacţia să constatăm că această campanie a „Adevărului“ a avut răsunet, a avut efectul dorit. Orele de zbor ale piloţilor au fost dublate, s-au comandat avioanele de antrenament de care aveam nevoie şi tocmai astăzi se inaugurează patru linii importante pentru transportul de pasageri. Ceea ce însemnează că programul de reforme indispensabile, așa cum a fost preconizate în coloanele „Adevărului“, şi-a găsit începutul de realizare. Este evident că au mai rămas multe lucruri de făcut. Noul subsecretar al aerului are sarcina dificilă de a crea o organizaţie cu totul nouă pentru ca aviaţia militară şi civilă să ajungă a corespunde necesităţilor moderne, să ne putem educa numărul necesar de piloţi, pe cari să-i punem să zboare în condiţiuni tehnice occidentale şi cari să nu le mai primejduiască atât de des viaţa. Ne bucură că nouii conducători ai aviaţiei militare şi civile s’au sesizat iediat de campania noastră dreaptă şi s’au grăbit, cu mijloacele din nenorocire modeste pe cari le au astăzi la îndemână, să repare ceea ce alţii au neglijat timp de atâţia ani. Şi ne permitem să considerăm această înţelegere, această bunăvoinţă evidentă de a se da ţării o aviaţie potrivită cu importanţa ei şi corespunzând cerinţelor de încadrare în aparatul general de apărare naţională, ca un semn că ne găsim în sfârşit pe calea cea bună şi că programul de lucrări preconizat de „Adevărul“ va ajunge să fie având deci toată experienţa şi întreaga competinţă, subliniată de or I desăvârşit în întregime, dinele Mihai Viteazu şi de Virtutea I Liviu P. Nasta , cauza abundenţei de materie, „Eu am ajutat pe Cătărău“, continuarea impresionantelor memorii ale tovarăşei temutului terorier ■«pare în numărul de mâine, Eri s’a inaugurat monumentul aviatorilor căzuţi in război, a tinerilor cari în singurătatea exasperantă a, nesfârşitului spaţiu ceresc, au avut curajul să înfrunte tunurile şi mitralierele inamice, avioanele duşmane cu toată superioritatea lor tehnică, pentru ca să-şi îndeplinească datoria către ţară. Şi-au găsit moartea în împrejurările cele mai groaznice pentru sensibilitatea omenească. Au pierit între sfărâmăturile avionului doborît, sau le-a fost dat să lumineze în chinurile cele mai cumplite câmpurile de bătae, fâclii impresionante ale jertfelor cerute de război. Se cade să ne descoperim în faţa memoriei lor. Monumentul acesta e chemat să eternizeze într’adevăr memoria celor mai viteji între viteji şi să creeze stimulentul sufletesc, pilda înălţătoare pentru generaţia de azi şi de mâine. Ţara nu i-a uitat, naţiunea îşi aduce aminte de ei cu respect şi cu recunoştinţă. In multe inimi se vor înălţa rugi către Sfântul Die, patronul zburătorilor şi protectorul lor, pentru ca vieţi tinere şi curagioase să fie cruţate. Să fie cruţate de capriciile cerurilor misterioase, unde duc drumurile nebătute ale piloţilor, iar oamenii cari poartă răspunderea pentru organizaţia mai bună a aviaţiei noastre, să-şi facă datoria. Să se creeze condiţiunile tehnice cari să rărească accidentele mortale şi distrugerea unui material atât de preţios şi scump, din cauza unor economii neraţionale şi absurde. „Adevărul“ a dus, în cursul ultimelor trei luni, o campanie susţinută pentru reorganizarea aviaţiei civile şi militare. Unul din aviatorii cei mai distinşi ai generaţiei de război, fost comandant de flotilă de vânătoare pe front, la o vârstă încă fragedă şi