Dimineaţa, iulie 1935 (Anul 31, nr. 10241-10271)

1935-07-22 / nr. 10262

Anul 31 No. 10.262 ...La Maglavit a putut fi minune. Dumnezeu poate de fir,him­vorbi cu oamenii *---------O anchetă senzaţională asupra cazului dela Maglavit, in excelenta revistă .•Realitatea Ilustrată“ 14 PAGINI Fondată în 1904 de CONST. MILLE 3 Lei București, Str. Const. Miile (Sărindar) 5-7-9 TELEF.: Direcţia şi Redacţia 3.84.30; Adiţia 3.63.53 Provincia 3.84.31; Străinătatea 3.84.33 CRISTIAN VASILE la cea mai frumoasă grădină a Bucureştilor VIIOIU-IOSEA (lângă Arcul de Triumf) Consul­taţiuni alese.­­ Preturi modera­te Toxice 1­ 2; Tramvai 3 Tot chestiunea sărbătorilor Citim în ziare informaţia­ ce­ ur­mează: .»Preşedinţia consiliului de miniştri a hotărit ca Sâmbătă, 20 Iulie (Sfântul Ilie), serviciile publice să fie suspendate“. Prin urmare, în ziua de Sâmbătă, funcţionarii publici (funcţionarii în slujba statului, a judeţului şi a co­munei) se vor odihni, vor eşi la aer liber şi sănătos, ba chiar, fiind­că au la dispoziţie şi ziua următoa­re, Duminica, şi toată dimineaţa zi­lei de Luni, pot să-şi permită luxul unei escapade din Bucureşti, mer­gând să facă o scurtă şedere, fie la mare, fie la vreo localitate de mun­te. Insă, în aceeaşi zi de Sâmbătă şi în tot cursul zilei de Luni, toţi cei­lalţi muritori din cuprinsul ţării vor continua să muncească, aşa cum muncesc în toate zilele de lucru Comercianţi, industriaşi, meseriaşi, muncitori manuali sau muncitori in­telectuali — în această din urmă categorie intrăm, bineînţeles şi noi ziariştii — vor munci din greu, indiferent că în ziua aceea sfântul Ilie ne va trimite din carul său de foc razele sale cele mai calde ,­ mai aprinse. Ziua de Sfântul Ilie nu­­ este doar o zi de sărbătoare legală, ne­figurând în lista în care sunt cu­prinse aceste sărbători. Aşadar, în ziua de Sfântul­ Ilie ca şi în multe alte zile asemănătoa­re ale anului, îi vedem pe cetăţenii uneia şi aceleiaşi ţări, împărţiţi — după tratamentul la care sunt su­puşi — în două tabere distincte : unii cari muncesc, pentru motivul că zilele acelea sunt zile de lucru, iar alţii cari se odihnesc, se plimbă sau petrec, deoarece de sus, de la ,,înalta şi cinstita cârmuire“ se dă o dispoziţie prin care ziua de lucru este prefăcută în zi de sărbătoare , bineînţeles, în sărbătoare extra­­legală- ca să nu zicem „nelegală“. '-■(L . c mişte­­ leg»­şi firesc’ -5 .Mtrebare: dT.v această deosebire de tratament? N’ar pu­tea fi invocat, întru justificarea ei, vreun motiv de economie — o e­­conomie ce s’ar realiza în buge­tul statului, al judeţelor sau al co­munelor. Funcţionarilor publici le merge salariul şi în zilele de sărbători, tot aşa cum le merge şi în zilele de lu­cru. Prin urmare, instituţiile publi­ce, care şomează în astfel de săr­bători create ad-hoc, nu numai că nu realizează din faptul acesta vreo economie, ci mai de­grabă se aleg cu pierderi. Sunt zile pierdute pen­tru încasări şi venituri. Justificarea măsurei luate ar tre­bui deci căutată în altă direcţie. Să fie oare pentru motivul că funcţio­narii publici depun o muncă mai grea, mai istovitoare decât munca depusă de cetăţenii, cari nu trăesc din bugetul statului, ci numai din produsul muncii lor proprii? Să fie deci funcţionarii publici mai surme­naţi, aşa că lor — şi numai lor — se cuvine să li se acorde zile de odihnă în plus, ce li se refuză ce­lorlalţi cetăţeni? O asemenea întrebare poate să provoace cel mult zâmbete, iar funcţionarii publici vor fi, credem, cei dintâi cari să se ferească de a-i da un răspuns afirmativ. Muncito­rul din ateliere şi din fabrici, me­seriaşul, ziaristul, funcţionarul par­ticular, etc. nu muncesc mai puţine ore şi nu depun o muncă mai pu­ţin istovitoare decât un şef de bi­rou sau decât un impiegat, indife­rent dacă e de clasa întâia sau de clasa a doua. Adevărul este că ne găsim în faţa unei anomalii şi a unui act de vă­dită nedreptate. Or sărbătorile ex­tralegale trebuesc cinstite şi în ca­zul acesta trebue să fie cinstite de toată lumea, fără deosebire de o­­cupaţie, ori este îngăduit să se mun­cească, iar în cazul acesta toată lumea trebue să fie obligată de a munci. N. Batzaria Guvernul englez nu acceptă planul d-lui Lloyd George LD^DFSA, 19 (Rador).— D. Lloyd Gaorge a primit azi răspunsul oficial al guvern­u­l­ui cu privire la noul plan de refacere economică prezentat de d-sa. Răspunsul este, după cum se ştie, negativ. El va fi dat publicităţii Lu­nea viitoare. Recepţii simandicoase La Parchet afacerile sporesc şi sânt invitate diferite persoane. Domnii invitaţi sosesc». PARIS, 20. (Rador). — IP. M­i­­solini crede că fiu va fi nevoit să ducă până la capăt războiul din Afri­ca, — scrie ,,TrOeuvre“. Ducele este convins că după, prima victorie în­semnată, împăratul Abi­LONDRA, 19 (Rador). — Ziarele publică cu titluri mari și în primele pagini o știre din Tokio prin ca­re se arată că ministrul de externe al Japoniei a declarat că „Japonia nu poate să rămână indife­rentă în cazul unui război intre Italia şi Abisinia, date fiind interesele ja­poneze de ordin econo­mic. Ziarele subliniază că a­­ceastă declaraţie înseam­nă o nouă întorsătură pe care poate să o ia conflic­tul italo-abisinian. Presa engleză caută să siniei va ceda repede, in faţa ameninţării că Italia­­ va readuce la, tron pe a­devaratul moştenitor, ca­re acum este deţinut în închisoare de N e g u s u I Haile Selassie. K­eslege sensul profund al acestei declaraţii, punân­d-o de altfel în legătură şi cu declaraţiile recente făcute de guvernul din Washington tot în ches­tiunea diferendului italo­­abisinian. Faptul că Japonia in­tervine in această discu­­ţiune, scriu ziarele, va hotărî pe împăratul Abi­siniei să reziste la cere­rile Italiei. ACUZAȚII ÎMPOTRIVA AMBASA­DORULUI JAPONEZ LA ROMA TOKIO, 20. (Rador). — Presa japoneză critică cu cea mai mare severitate pe ministrul Japoniei la Roma, pe care îl fac res­ponsabil de comunicatul italian care afirmă că Ja­ponia n’ar avea nici un interes în Abisinia. Pe străzile capitalei sunt aşezate placarde pe cari sunt scrise cu litere mari cuvintele: „Popor japo­nez ridică-te şi vino­ în a­­jutorul Abisiniei“. Se îm­parte deasemenea mulţi­mii pamflete în care se critică atitudinea Italiei în conflictul cu Abisinia. O DECLARAŢIE A MINISTRULUI DE EXTERNE TOKIO, 20. (Rador).­­D. Hirota, ministrul afa­cerilor străine, a declarat ministrului Italiei la To­kio că nu a trimis mini­strului Japoniei la Roma nici­ o instrucţie privitoa­re la atitudinea guvernu­lui japonez faţă de dife­rendul italo-abisinian. D. Hirota a adăugat că Japonia este amica am­belor ţări şi nu are d­e gând să ia, partea nici u­­neia din ele în momentul de faţă. ALTA PRECIZARE TOKIO, 20 (Rador). — D. Hirota, ministrul afacerilor străine, des­­minte ştirea după care generalul Kasanari Ugaki, fost ministru de război şi actual guvernator al Co­reei, ar fi declarat că Japonia nu poate să rămână neutră în cazul unui război intre Italia şi Abisinia. Generalul Ugaki ar fi spus numai că „Japonia nu va rămâne indife­rentă într’o asemenea eventuali­tate". Mediaţia Franţei ROMA, 19. (Ager). — In cer­curile italiene bine informate se subliniază că atitudinea guvernului din Roma compor­tă o adeziune tacită la orice negociere internaţională care ar avea ca bază stabilirea u­­nui control italian în Abisi­nia. In felul acesta tentativa de mediaţie a Franţei, sub forma ei discretă şi amicală, se gă­seşte confirmată şi încuraja­tă de Roma. Dacă, prin Intern, mediul Genevei sau în alt fel, negocierile în curs vor ajun­ge la un rezultat bun, atunci Italia, se afirmă în aceleaşi cercuri, nu avea decât să-ş£ întrebuinţeze progresiv forţe­le mobilizate în Africa la ope­raţiuni de poliţie pentru pa­cificarea ţării. Alte trupe italiene spre Africa NAPOLI, 19 (Rador). — Pachebo­tul „Gange“, având pe bord ofiţeri soldaţi şi material de război, a ple­cat azi dimineaţă spre Africa Orien­tală. Cei 150 de ofiţeri şi 2000 de sol­daţi au fost salutaţi la plecare de un public numeros, al doilea fiu al regelui Angliei, a că­rui vizită apropiată in ţara noastră, am anunţat-o eri. Ducele va avea o misiune oficială. Atitudinea Japoniei CMj MUUM.ffT­­l maWIWBCVLT.VaBaMKyaaMM­D. Mussolini are un pretendent la tronul Abisiniei Jap­nia intervine în conflictul italo-etiopian ? DUCELE DE YORK PARASTASUL PENTRU REGELE FERDINAND. — Cavalerii ordinului „Mihai viteagul!‘ fac gardă la­­ mormântul regelui Fere­i­nand­­ la ora 2 noaptea. Luni 22 Iulie 1935 Din săptămână’n săptămână DIN LITERATURA „AFACERII DREYFUS” L-au înmormântat, azi opt zile, pe acela care a fost — vreme de câţiva ani — îngropatul de via din insula Dracului. Nu ştiu dacă această împerechere de cuvinte şi de nume nu alcătueşte cumva chiar unul din titlurile nu­meroaselor romane pe cari osândi­rea lui nedreaptă le suscită atuncea. Căci a stârnit, către sfârşitul de veac trecut, cea mai vastă literatu­ră, nu numai de protest şi de satiră, dar şi epică şi dramatică. La aceasta a contribuit şi pana sa ■ a deportatului — care, nescriind indiferent, a făcut să fie, fără ştirea lui, anexate literaturii nişte scrisori de conţinut intim din care se rupea mereu acelaş strigăt: de nevinovă­ţie. Unica abatere către o ţinută livrescă a „Scrisorilor” a fost un ci­tat, in jurul aceluiaşi fapt, al acu­zării infamante şi injuste. Iţi aduci aminte — scria el soţiei sale — de acele versuri ale lui Shakespeare, în Othello, pe cari le-am regăsit in una din cărţile mele de limba engleză: Cine-mi fură punga, îmi fură o nimica toată. E ceva, dar nu e nimic. Era a mea, e a lui, şi A fost sclavă a o mie de alţi inşi. Dar cel ce-mi fură Bunul meu nume, îmi fură un lucru care nu-l îmbogăţeşte Şi car.3 mă face’ntr’adevăr sărac. S’a spus despre „Scrisorile căpita­nului Alfred Dreyfus“ (iar primul care a pus în circulaţie universală această părere a fost Zola) că ele, înfrângând secolele şi mileniile, vor trăi ca bucăţi clasice când operele multor scriitori de profesie vor fi fost de mult uitate. Sânt manifes­tări spontane, sincere, ale „unui su­flet oprimat de suferinţi nemeritate dar pe care nu l-a părăsit încrede­rea in izbânda finală a dreptăţii“. Este curios că ceea ce făcea pe câţiva dintre noi, lectori în comun ai scrisorilor lui Dreyfus, să plângem nu erau rândurile măririi­ sfâşietoare (cele cari priveau: încăperea goală ferestruia cu zăbrele, patul îndoit rezemat de perete) şi nici întrebă­rile copleşitoare în nedumerirea lor ! ..Cu ii i 1 ■ T'.’r ^ nişte nvtfr­atari lovituri ?" „Nu­ pot să datez­ această scrisoare, că nici nu ştiu ziua în care suntem. Este marţi? E miercuri?... Atâta ştiu că este noapte“). Hohotele noa­stre de plâns (sânt 37 de ani de atunci, şi pe acea vreme aseme­nea manifestări încă nu compromi­­teau!) ni le provocă tocmai câte un pasaj senin din corespondenţă, ca­re, el, punea mai in lumină adâncul suferinţei umane de care avea parte pe nedrept-osânditul: „...în sfârşit iată din nou ziua ferici­tă in care am voe să-ţi scriu. Eu le număr zilele fericite!“ (Pe atunci nu ştiam de inscripţia In jurul cadranului unui ceasornic medieval de pe turnul unei abaţii: Horas non numera, nisi serenas!). „Convorbirea noastră chiar prin ză­brelele închisorii, mi-a făcut bine“. „Deşi nu trebue să predau scrisoa­rea asta decât la 18, o încep încă de astăzi, atât e de cu neputinţă de în­­vins trebuinţa ce o simt ca să stau de vorbă cu tine“. Ne mişcau cu deosebire recoman­­daţiile adresate soţiei sale — cere­rile, în aparenţă numai, uimitor de minime — in cuprinderea uimitoa­re: „...înainte de a veni încoace, aibi grijă să obţii dreptul de a mă im­­brăţişă“. #■ Cu privire la piesele inspirate de afacerea Dreyfus, tomul al 33-lea din al doilea volum de „Foi volante“ pă­strate de Academia Română are câ­teva afişe ce prezintă interes docu­mentar. Iată un fragment din imen­sul afiş cu n­rul 395 din amintitele foi­ volante şi în care se anunţă „pu­nerea în scenă a acestui fapt unic în secolul XIX“. (Reprezentaţia, da­tă de trupa de sub direcţia lui Al. B. Leonescu, a avut loc în seara de Vi­neri 1 Ianuarie 1899, In sala Miles­­cu din Târgu-Jiu). ACTUL III. PERSOANELE Maiorul Forzinetti Directorul închisorii Cherche-Midl. D-na Al. Leonescu Demange, advocatul Iui Dreyfus, D-na Christescu Căpitan Dreyfus, D-na N. Georgescu Maior Esterhazyi M. Radovici Maior Patti de Clam N. Senesen Un gardian al închisoare! Christescu D-na Dreyfus D-na F. Duca D-ra. Marioara, fiica Maior Fornizetti, D-na Meiesecu Scena se petrece în cabinetul direc­torului inchisoarei Cherche-Midi.. — O cerere în căsătorie; planul infernal; advocatul şi acuzatorii; condamnatul şi soţia; punerea în lanţuri. ACTUL IV. PERSOANELE General Mercier D-nu P. Ionescu Grefierul Tribunalului, Constantinescu Colonel Picquart Maior Esterhazyi Maior Pali de Clam Advocatu Demange Căpita­nAllacylus I. Dumitrescu M. Radovici Sinescu Christescu N. Georgescu r !■ ,-*~î v * NI“« ’WC'1.»,vist HI-letT jiu nr.list Ofiţeri, soldaţi popor. Cu opt luni înantea acesteia (la 6 Iunie 1898) se jucase la teatrul Lu­­pescu din Focşani „Afacerea Căpita­nului Dreyfus, dramă contimporană în cinci acte şi 15 tablouri, compusă după romanul original de d. Zaharia Filipescu“. Reprezentaţia s-a dat de către un grup de actori şi diletanţi dirijaţi de autorul compilaţiunii a­­cesteia dramatice. Afişul curioasei piese se găseşte în colecţia de prospecte şi programe din hrubele Academiei Române. Barbu Lăzăreanu ZIUA SFANTULUI ILIE Aeronautică de aur,­­ a arătat în coloanele „Adevărului“, cu obiectivi­tate, lipsurile de care suferă această ramură atât de importantă în dome­niul apărării naţionale. Şi în ziua aceasta, când s-a praz­­nuit patronul zburătorilor, stăpânul carului de foc care străbate cu tu­nete văzduhul, avem satisfacţia să constatăm că această campanie a „Adevărului“ a avut răsunet, a avut efectul dorit. Orele de zbor ale pilo­ţilor au fost dublate, s-au comandat avioanele de antrenament de care aveam nevoie şi tocmai astăzi se inaugurează patru linii importante pentru transportul de pasageri. Ceea ce însemnează că programul de reforme indispensabile, așa cum a fost preconizate în coloanele „Ade­­vărului“, şi-a găsit începutul de rea­lizare. Este evident că au mai rămas multe lucruri de făcut. Noul subse­cretar al aerului are sarcina dificilă de a crea o organizaţie cu totul nouă pentru ca aviaţia militară şi civilă să ajungă a corespunde necesităţilor moderne, să ne putem educa numă­rul necesar de piloţi, pe cari să-i pu­nem să zboare în condiţiuni tehnice occidentale şi cari să nu le mai pri­mejduiască atât de des viaţa. Ne bu­cură că nouii conducători ai aviaţiei militare şi civile s’au sesizat i­­ediat­ de campania noastră dreaptă şi s’au grăbit, cu mijloacele din nenorocire modeste pe cari le au astăzi la înde­mână, să repare ceea ce alţii au ne­glijat timp de atâţia ani. Şi ne per­mitem să considerăm această înţele­gere, această bunăvoinţă evidentă de a se da ţării o aviaţie potrivită cu importanţa ei şi corespunzând cerin­ţelor de încadrare în aparatul gene­ral de apărare naţională, ca un semn că ne găsim în sfârşit pe calea cea bu­nă şi că programul de lucrări preco­nizat de „Adevărul“ va ajunge să fie având deci toată experienţa şi în­treaga competinţă, subliniată de or­ I desăvârşit în întregime, dinele Mihai Viteazu şi de Virtutea I Li­viu P. Nasta , cauza abundenţei de materie, „Eu am ajutat pe Cătărău“, continuarea impresionantelor memorii ale tovarăşei temutului terorier ■«­pare în numărul de mâi­ne, Eri s’a inaugurat monumentul aviatorilor căzuţi in război, a tineri­lor cari în singurătatea exasperantă a, nesfârşitului spaţiu ceresc, au avut curajul să înfrunte tunurile şi mitra­lierele inamice, avioanele duşmane cu toată superioritatea lor tehnică, pentru ca să-şi îndeplinească dato­ria către ţară. Şi-au găsit moartea în împrejurările cele mai groaznice pentru sensibilitatea omenească. Au pierit între sfărâmăturile avionului doborît, sau le-a fost dat să lumineze în chinurile cele mai cumplite câm­purile de bătae, fâclii impresionante ale jertfelor cerute de război. Se cade să ne descoperim în faţa memoriei lor. Monumentul acesta e chemat să eternizeze într’adevăr memoria celor mai viteji între viteji şi să creeze sti­mulentul sufletesc, pilda înălţătoare pentru generaţia de azi şi de mâine. Ţara nu i-a uitat, naţiunea îşi adu­ce aminte de ei cu respect şi cu recu­noştinţă. In multe inimi se vor înălţa rugi către Sfântul Die, patronul zburăto­rilor şi protectorul lor, pentru ca vieţi tinere şi curagioase să fie cruţate. Să fie cruţate de capriciile cerurilor mi­sterioase, unde duc drumurile nebă­tute ale piloţilor, iar oamenii cari poartă răspunderea pentru organi­zaţia mai bună a aviaţiei noastre, să-şi facă datoria. Să se creeze con­­diţiunile tehnice cari să rărească ac­cidentele mortale şi distrugerea unui material atât de preţios şi scump, din cauza unor economii neraţionale şi absurde. „Adevărul“ a dus, în cursul ultime­lor trei luni, o campanie susţinută pentru reorganizarea aviaţiei civile şi militare. Unul din aviatorii cei mai distinşi ai generaţiei de război, fost comandant de flotilă de vânătoare pe front, la o vârstă încă fragedă şi

Next