Dimineaţa, septembrie 1935 (Anul 31, nr. 10303-10332)

1935-09-15 / nr. 10317

Anul 31 No.1O.317 Duminică 15 Septembrie 1935 cântă la cea mai frumoasă grădină a Bucureștilor O VIZITA ÎN NOUL NOSTRU MAGAZIN DIN STR.LIPSCANIÎI LÂNGĂ C­ALEA VICTO­RIEI tacâmuri u­ntigheiTii ARCIMTÂRIE “w* CADOURI . Fondată în 1904 de CONST. MILLE 3 Lei­­| București, Str. Const. Miile (Sărindar) 5-7-9 |T£LEF.‘. Direcţia şi Redacţia 3.84.30; Adiţia 3.63.52 Provincia 3.84.31; Străinătatea 3.84.33______ lângă Arcul de Triumf) — Taxico 31—2. Tramvai 3 — Grătar renumit. PREŢURI MODERATE Marile hotărîri Discursul prin care ministrul de externe al Angliei, sir Samuel Hoare a precizat în adunarea gene­rală a Societăţii Naţiunilor progra­mul de politică externă a Marii Britanii, continuă să preocupe opi­nia publică mondială şi factorii con­ducători ai politicii europene. Sir Samuel Hoare a pus pentru întâia oară în numele Angliei problema o­­bligaţiunilor de ordin practic, pe care toţi membrii Societăţii Naţiu­nilor deopotrivă le-au luat în mo­mentul intrării lor în instituţia in­ternaţională de la Geneva şi pe cari trebue să le respecte. Ministrul de externe al Angliei a afirmat în mo­dul cel mai hotărât că securitatea celor mai mulţi dintre membrii So­cietăţii Naţiunilor nu poate fi asi­gurată prin eforturile numai a câ­torva, oricât de puternici ar fi a­­ceştia. Prin urmare viitorul lumii pacea pentru toţi care să îngădue posibilităţile de protest, nu va pu­tea fi asigurată decât printr-o ac­ţiune colectivă pentru cauza păcii. Prin aceste declaraţiuni Anglia şi-a însuşit încă odată principiul in­divizibilităţii păcii mondiale, care stă la baza acordului franco-englez de la Londra şi care a determinat încheerea pactului de asistenţă mu­tuală între Paris şi Praga deoparte şi între Rusia Sovietelor de alta. Pactul de asistenţă mutuală cu Ru­sia Sovietelor, ca şi tratatele de a­­lianţă ce ■ stau la baza Micii înţe­legeri şi înţelegerii Balcanice, nu au în realitate alt scop decât „men­ţinerea colectivă a pactului de la Geneva în întregul său şi în spe­cial rezistenţa fermă şi comună faţă de orice act de agresiune neprovo­cată. Aceleaşi principii despre care sir Samuel Hoare a arătat în mo­dul cel mai lămurit în discursul său, că alcătuesc directivele şi telul ade­văratei politici externe engleze pe continent. Angajarea formală a Marei Bri­­­tanii ri* -'vmo’rv-' cari' fără îndoiala Va avea şi ener­gia şi mijloacele de a le apăra, con­­stitue pentru toate statele mici din Europa şi în deosebi pentru Româ­nia şi Mica Înţelegere, un motiv de încurajare şi de a putea privi cu în­credere viitorul nostru. Pe cât se pare guvernul englez a răspuns la întrebarea cabinetului din Paris, în sensul că Marea Britanie este gata să participe la sancţiunile prevăzute de art. 16 din pactul Societăţii Na­ţiunilor, împotriva oricui ar încerca să obţie prin agresiune o modifi­care teritorială. Ceea ce înseamnă că se va putea crea în mod precis şi eficace acea organizare a păcii asigurate, la care râvnim de atâta vreme şi care să puie în faţa colec­tivităţii înarmate a continentului nostru pe oricine ar încerca să viol­­eze independenţa Austriei sau să încerce o revizuire a prevederilor teritoriale din tratatele de pace. Astfel trebue să recunoaştem că din acţiunea ameninţătoare şi din agitaţia provocată de atitudinea a­­gresivă a imperialismului fascist de la Roma, va eşi un progres re­marcabil pentru opera de organi­zare a păcii. Cu atât mai mult cu cât Geneva este pe cale să stabi­lească un exemplu foarte elocvent în cazul conflictului dintre Italia şi Abisinia. După o telegramă oficială a agenţiei Havas, consiliul Societă­ţii Naţiunilor va prezenta peste câ­teva zile d-lui Mussolini şi Abisi­­niei un proect de compromis. Iar în cazul când Italia va refuza să sub­scrie recomandarile Consiliului şi ar deslănţui o agresiune pe terito­riul Abisiniei, vor fi puse imediat în mişcare sancţiunile cuprinse la art. 16 din statutul Societăţii Naţiu­nilor. Astfel Franţa se va găsi alături de o majoritate imensă a statelor din Societatea Naţiunilor, cari în cursul şedinţelor din ultimele trei zile s’au rostit în favoarea menţi­nerii şi aplicării statutului de la Ge­neva, chiar şi împotriva unei agre­siuni a Italiei. Defilarea delegaţilor la tribună a avut în realitate carac­terul unui vot pentru respectarea integrală a angajamentelor interna­ţionale, chiar dacă în acest caz ar urma să se recurgă la aplicarea sancţiunilor. Ceea ce înseamnă că a fost de­­ajuns un cuvânt hotărât din partea Angliei, pentru ca lumea întreagă să se solidarizeze împotriva even­tualului agresor şi să consimtă de a se aduce sacrificii numai pentru ca să se salveze ideea de pace şi să se­­stabilească în sfârşit pilda prac­tică a pedepsei imediate şi generale, care il aşteaptă pe orice agresor. Liviu P. Nasta VIE ÎNCORDARE LA GENEVA GENEVA, 12 (Rador). — Comite­tul de 5 va prezenta consiliului un raport asupra lucrărilor sale şi un proect de compromis în conflictul italo-abisinian. Dacă consiliul a­­doptă acest proect, fie şi numai cu majoritate, el va fi prezentat în ur­mă celor două părţi. In cazul când Italia ar refuza să subscrie reco­mandabile consiliului şi ar deslănţui o agresiune pe teritoriul Abisiniei, art. 16 din Pact ar fi pus în miş­care. Consiliul Societăţii Naţiunilor ar fi atunci din nou convocat şi s’ar propune sancţiunile necesare contra agresorului. Aceste sancţiuni ar fi desigur votate. Agenţia „Havas” este în măsură să anunţe că, departe de a refuza să adere la orice măsură contra violării pactului, Franţa s’ar asocia la aplicarea dispoziţiunilor lui cu caracter economic şi financiar. Silinţele de conciliere depuse de d. Laval au şi avut un rezultat, şi anume au împiedicat Marea Brita­nie de a se gândi pentru moment la sancţiuni de ordin militar sau na­val, care ar fi avut drept conse­cinţă să determine pe d. Mussolini a riposta în acelaş fel, riscând ast­fel să mărească proporţiile conflic­tului, cu incalculabile consecinţe pentru Europa. In special agenţia „Havas” crede a putea afirma fără teamă de des­­minţire că pentru moment închide­rea canalului de Suez de către flota britanică este o chestiune care nu se pune,­rele război, Italia. Mai mult decât cea mai mare parte din oameni, urăsc ideia unei divergenţe de vederi între Anglia şi Italia. Eu însumi am servit în timpul războiului un an şi jumătate în Italia şi am veşnic mare admira­ţie pentru italieni şi pentru progre­sele realizate de ei în ultimii ani. Să mă creadă italienii când le spun că doresc tot aşa de arzător ca şi toată lumea din Europa să se găsească o soluţie care să fie justă şi pentru drepturile naţionale în A­­bisinia şi pentru revendicările Ita­liei în ce priveşte expansiunea ei. Eterul să ducă astăseară Italiei cuvintele acestea. Orice cuvinte a­mare au putut să fie spuse, n­’au fost decât cuvintele unui prieten. Am­ fost adânc impresionat de respectul de care se bucură ţara noastră. Acest lucru înseamnă pentru noi toţi greaua răspundere de a a­­juta cauza păcii în Europa. De aceea am spus limpede în dis­cursul meu că rămânem neclintiţi pentru a susţine rezistenţa colec­tivă la orice agresiune neprovo­cată. Dar aceasta înseamnă grele răspunderi şi pentru lumea întreagă. Sir Samuel Hoare a încheiat a­­mintind că ţara sa este gata să e­­xamineze chestiunea de a se da o mai bună întrebuinţare resurselor economice ale lumii. Ele susţin punctul de vedere al lui Sir Samuel Hoare după care chesti­unea materiilor prime nu poate fi soluţionată prin simpla trecere a unui mandat sau colonii din mâinele unei puteri în a celeilalte. „Daily Express“ declară că d. La­val se găseşte într’o foarte grea di­lemă, trebuind să aleagă între An­glia şi Italia. Ziarul crede că în cele din urmă Franţa va înţelege că a­­devăratele interese ale poporului francez şi ale lumii sunt mai bine sprijinite de punctul de vedere în­făţişat de Marea Britanie. Ziarul „Star” scrie că Italia se găseşte astăzi „într’o izolare care nu are nimic splendid“, întreaga lume­­s’a îndepărtat deja naţiunea care pentru scopuri ambiţioase caută să târască din nou omenirea într’un război. Sir Samuel Hoare a denunţat cu drept cuvânt naţiona­lismul orb al expansiunii militare arătând cât de nefirească şi de a­­meninţătoare pentru pacea lumii este politica „naţionalismului agre­siv” inaugurată de Germania şi I­­talia. Pacea lumii se hotărăşte acum Sir Samuel Hoare, de vorbă, la Reneva, cu donii Eden şi Aloisi, reprezentantul Italiei. Toate puterile împotriva­­ Italiei NEVA, 12. (Radar).­­Conflictul italo-abisinian continuă să domine lucră­rile Societăţii Naţiunilor. Toţi oratorii, cari au luat cuvântul în adunarea Societăţii Naţiunilor, s’au rostit în favoarea menţi­nerii pactului Ligei. Defilarea delegaţilor la tribună are caracterul u­­nui vot pentru sau contra respectării integrale a an­gajamentelor internaţio­nale, chiar dacă în acest caz ar urma să se recurgă la aplicarea sancţiunilor. Situaţia se prezintă, to­tuşi, foarte deosebită de aceia care era în momen­tul conflictului manciuri­an, când marile puteri au adoptat o atitudine pasi­vă. Hotărârea Marei Brita­nii față de Italia este vă­dit contrarie și ea târăște în urmă-i o mișcare de a­­deziune aproape genera­lă la teza engleză. Un mesagiu radiofonic al LONDRA. 12. (Rador). — Sir Samuel Hoare a cetit astăzi la mi­crofonul postului de radio al Socie­tăţii Naţiunilor o adresă în care spune intre altele: Aş vrea să vă pot spune că şan­sele unei soluţionări a diferendului italo-abisinian sunt mai bune. Nu pot s’o fac. Totuşi pot spune că a­­ceste şanse nu s’au înrăutăţit. In ce ne priveşte, am făcut tot ce am putut pentru a le îmbunătăţi. Eu am făcut tot ce mi-a fost posi­bil pentru a exprima sentimentele marei majorităţi a compatrioţilor mei faţă de această problemă. Ast­fel am încercat să arăt aici punctul lor de vedere tipic şi mai ales să exprim în primul rând dorinţa noa­stră de a fi lăsaţi să trăim şi de a lăsa toată lumea să trăiască în pace, iar în al doilea rând hotărâ­rea noastră de a ţine cuvântul pe care l-am dat in mod solemn în pac­tul Societăţii Naţiunilor. Nădăjduiesc mult că silindu-ne să atingem aceste două obiective şi fiind drepţi faţă de Abisinia, vom putea să menţinem legăturile de a­­miciţie cu aliata noastră din ma­ Lloyd George de acord cu Sir Samuel Hoare LONDRA, 12 (Ager). — D. Louil George a ţinut astăzi un important discurs la Plymouth pentru Societa­tea Amicilor Păcii. Vorbind despre diferendul ital­­­abisinian şi despre încercările care se fac pentru a-i da o soluţiune paş­nică, D. Lloyd George spune că d-sa crede că un apel al tuturor popoa­relor membre ale Societăţii Naţiu­nilor sau în afara instituţiei de la Ge­neva adresat Italiei ar avea toate şansele de reuşită întrucât Ducele cel puţin acuma, este gata să pri­mească oferte rezonabile. Sir Samuel Hoare în discursul său a prezentat punctul de vedere al în­tregului popor britanic, întrucât privește schimbarea teritoriilor sub mandat, d. Lloyd George a declarat că, crede că a venit momentul revi­zuirii totale a problemei. Mai departe fostul premier englez a arătat că totuși nu crede că prin discursuri să se poată opri un război. Important este deocamdată, să se dea o definiţie precisă a agresorului, după aceia să se aplice sancţiunile impuse de obligaţiunile internaţio­nale cu toată severitatea. „Cred ca şi Sir Samuel Hoare, a spus d. Lloyd George, că nu putem acţiona singuri, în faţa unui eveniment cu consecin­ţe internaţonale, întreaga colectivi­tate este obligată să treacă la măsu­rile necesare. Societatea Naţiunilor îşi va arăta numai în felul acesta a­­devăratul ei rost”. Eroarea pe care Anglia şi Societa­tea Naţiunilor a comis-o cu Japonia, a adăugat d. Lloyd George, nu trebue să se mai repete. Din cauza slăbiciu­nii acesteia, a Societăţii Naţiunilor la un moment dat, Germania şi Ja­ponia au părăsit Societatea Naţiu­nilor. In prezent instituţia din Geneva are datoria să împiedice un război neprovocat. Sancţiunile ar fi putut fi draco­nice, a declarat vorbitorul, dacă discursul acesta al lui Sir Samuel Hoare ar fi fost pronunţat acum şase luni. Intr’adevăr astăzi d. Mussolini s’a angajat atât de mult încât nu mai poate da înapoi. Nimic nu-i va putea mulţumi decât pierderea inde­pendenţii Abisiniei. Astăzi sancţiu­nile contra unui agresor sunt extrem de dificile. Amânarea a făcut o ac­ţiune concentrată foarte anevoiaşă. Anglia are datoria ca în colaborare cu ceilalţi membri ai Societăţii Na­ţiunilor să menţină dreptatea inter­naţională, şi-a încheiat discursul său de Lloyd George. D. Laval trebue să aleagă azi între Anglia şi Italia LONDRA, 13. (Ager).—Ziarele en­gleze revin şi astăzi asupra impor­tantului discurs ţinut la Geneva de Sir Samuel Hoare exprimându-şi sa­tisfacţia pentru declaraţiile de rea­litate faţă de pactul Societăţii Na­ţiunilor făcute de ministrul englez. Ziarele dau o deosebită atenţie şi anchetei internaţionale privitoare la problema controlului materiilor pri­me din teritoriile, coloniile şi man­datele încredinţate marilor puteri P­retenţiile Italiei din nou interview al d-lui Mussolini PARIS, 13 (Rador). — D. Musso­lini a declarat următoarele unui re­prezentant al revistei săptămânale „Grengoir”: „Abisinia, care consti­­tue un obstacol între Eri­­treea şi Somalia italiană, este ţara expansiunii na­turale a Italiei“. In ce priveşte împrejurările care au pricinuit divergenţele de vederi dintre Anglia şi Italia, d. Mussolini a declarat că în nota sa din 29 ia­nuarie guvernul italian a supus gu­vernului britanic un raport amănun­ţit al proectelor sale. Din clipa când a luat în mod evident toate măsu­rile necesare pentru realizarea a­­cestor proecte — a adăugat d. Mus­solini — Anglia, cunoscând toate intenţiile Italiei, ar fi putut să-şi ex­pună la timp obiecţiunile sale. Reprezentantul lui „Grengoir” a­­rată apoi că a luat un interview şi unei personalităţi marcante din a­­propierea Ducelui. Această personalitate a declarat următoarele: Anglia nu vrea ca Italia să-şi mă­rească imperiul său colonial prin o­­cuparea Abisiniei pentru că această ţară constituie o parte din Africa în care ea este interesată. Anglia trebue să facă acum pentru prima dată cunoştinţă cu faptul că opune­rea ei nu a parvenit şi nici nu va parveni să reţină Italia. Guvernul din Londra desigur că nu vede cu ochi buni că Franţa şi Italia, care au fost timp îndelungat puteri rivale, s-au pus acum de acord în ce pri­veşte Abisinia. Reprezentantul lui Gren­goir declară apoi că, du­pă­ întrevederea avută cu d. Mussolini, a avut im­presia că Italia va exe­cuta în orice caz şi prin propriile sale forţe pro­­ectele sale. Chiar un fel de mandat al Societăţii Naţiunilor nu ar mai fi suficient pentru Italia. Unele concesiuni, pe care guvernul din Roma le-ar fi acceptat acum câteva luni, nu mai pot să-l mul­ţumească în clipa de faţă. La o întrebare făcută d-lui Mussolini, dacă ar fi dispus, după obţinerea unui prim succes militar zdrobitor, să negocieze cu celelalte puteri în pri­vinţa viitoarei configu­raţii a Abisiniei, Ducele a declarat că ar fi dispus G. POENA­RU până la un anumit punct să accepte această cale. Totuşi, dacă Anglia se opune încă de la început la executarea proectelor italiene, se pot aştepta unele complicaţiuni, da­că nu grave, totuşi dure­roase. S© fortifici litoralul egiptean CAIRO, 13 (Rador). Ziarele anunţă că autori­tăţile militare fortifică litoralul, creind baze na­vale la Aknbatiran şi ba­ze aeriene la Sollum­, Marsah şi Matroum. Ziarul arată că la Abu­kir ar fi sosit trei sute de avioane tip nou. î­n auriu­­­ ■iifiniw---------- 17 morţi la Mapplewell LONDRA, 13 (Rador).— Numărul total al victime­lor de pe urma exploziei în galeriile unei mine din Mapplewell, se ridică la 17. Seceta în Basarabia Guvernul este d­in nou în căuta­rea resurselor financiare pentru îndestularea cu cereale de hrană şi sămânţă, populaţia din regiunile basarabene bântuite de secetă. Acelaş grilă, guvernul e nevoit s-o poarte şi altor regiuni cu re­colta compromisă, însă, zădărnicia sforţărilor de a se obţine în anu­mite regiuni ale Basarabiei — me­reu aceleaşi — recolte mijlocii, aşa cum se obţin în restul ţării, a deve­nit un fenomen persistent. De ani de zile se repetă mereu aceiaş ch­es­­stiune : populaţia basarabeană tre­­bu să fie ajutată căci altfel moare iie foame. Şi de fiecare dată gu­vernul e nevoit să sacrifice din bu­getul statului, zeci sau chiar sute de milioane. Nu ştim căror împrejurări se da­toreşte persistenţa acestei calami­tăţi abătute asupra unei părţi în­semnate din ţinutul basarabean. De altfel, autorităţile noastre nici n’au întreprins o cercetare serioasă pen­tru a afla cauzele schimbărilor pe­trecute în condifiunile naturale de cultură, sau poate numai de viaţă a regiunilor mereu lipsite de hrană şi sămânţă. Dacă ar fi făcut-o, nu putem crede că n’ar fi ajuns la o altă formulă de intervenţie a Sta­tului decât repetatele acte de filan­tropie sau de prevedere socială, cu preţul unor grele sacrificii bugeta­tare. Faptul că s’au putut înfiripa, pe­ acele meleaguri aşezări omeneşti cari au putut trăi si chiar prospera dealiingul unor vremuri când sta­tul nu te venea in ajutor, dovedeşte că s'a produs ceva care face impo­sibil traiul populaţiei din regiunile bântuite acum de foamete. Când lucrurile stau astfel — şi nu vedem întrucât greşim — n’ar fi fost oare mai raţional ca în loc de ajutoare anual repetate, să se întrebuinţeze o parte din banii ast­fel cheltuiţi, cu măsuri de îndrepta­re permanentă a condiţiunilor de trai de acolo ? Fie că e nevoie de schimbarea culturilor pentru a le adapta cli­matului schimbat al regiunii, fie că s’a ajuns ca producţia obişnuită să nu mai mai poată asigura existenţa sporului de populaţie, fie, în sfâr­şit, că au dispărut unele surse de câştig din trecut, tot ar reveni Sta­tului, mai eftină o remediere a si­tuaţiei prin măsuri statornice decât să dăruiască mereu cereale şi să­mânţă. Cerând acest act de prevedere din partea guvernului — şi nu nu­mai a celui actual — ne gândim că prevederea este de esența guvernă­­rii. Afară numai dacă nu se găsește -i cerem prea mult. .. 1 Maglavit, — noaptea

Next