Dimineaţa, februarie 1936 (Anul 32, nr. 10454-10482)
1936-02-01 / nr. 10454
ă 1 Februarie 1936 DECLARAŢIA INDEPENDENŢEI SPIRITULUI de ROMAIN ROLLAND Muncitori cu mintea, tovarăşi răspândiţi prin lume, despărţiţi, vreme de cinci ani, de armate, de cenzură şi de ura naţiilor încăerate, în clipa aceasta, când barierele cad şi graniţele se deschid, vă adresăm o Chemare ca să închegăm din nou unirea noastră frăţească, — dar o unire nouă, mai trainică şi mai neclintită ca cea de mai înainte. Războiul a aruncat zăpăceala în rândurile noastre: cei mai mulţi dintre intelectuali şi-au pus ştiinţa, arta, cugetarea lor, în slujba stăpânirii. Nu învinovăţim pe nimeni, nu dojenim, pe nimeni. Cunoaştem slăbiciunea sufletelor individuale şi îputerea elementară a marilor curente colective: acestea din urmă au târît, pe negândite, pe indivizi, căci nimic nu fusese prevăzut ca să se poată opune vreo rezistenţă. Să ne slujească drept pildă, pe viitor! Mai întâi, trebuie să constatăm prăpădul la care ne-a dus abdicarea, aproape totală, a inteligenţei lumii şi aservirea ei, de bună voie, la forţele deslânţuite. Cugetătorii, artiştii, au adăugat flagelului care roade Europa în carnea şi spiritul ei, o câtime nemăsurată de ură înveninată; ei au căutat în arsenalul ştiinţei, memoriei, închipuirii lor, motive vechi şi noui, motive istorice, ştiinţifice, logice, poetice, de auri; au lucrat să nimicească înţelegerea şi dragostea reciprocă dintre oameni. Şi, cu aceasta, au urâţit, au întinat, au înjosit, au degradat Cugetarea, ai cărei reprezintanţi erau. Au făcut dintr’însa unealta pasiunilor şi (fără a-şi da seama, poate) a intereselor egoiste ale unei tabere politice sau sociale, ale unui stat, ale unei patrii sau ale unei clase. Iar acum, din acest vălmăşag sălbatic, din care toate naţiile incierate, biruitoare sau învinse, ies schilodite, sărăcite, şi, la adâncul sufletului (cu toate că nu şi-o mărturisesc), ruşinate şi umilite de criza lor de nebunie, Cu'area, com- ipromisă în luatele lor, ise, alături Sus! Să curăţăm spiritul de as£a §2c, înjosită ea. '■ asemenea compromisuri, de asemenea alianţe umilitoare, de asemenea ascunse slavii .Spiritul nu e sluga nimănui. Slugile Spiritului suntem noi. Şi alt stăpân nu avem. Suntem meniţi sâ-i purtăm, să-i apărăm lumina, ca să strângem în jurul ei pe toţi rătăciţii. Rostul nostru, datoria noastră e să avem un punct hotărît, să arătăm steaua polară, vălmăşagul pasiunilor oarbe. Dintre aceste pasiuni ale trufiei şi nimicirii reciproce, n’avem de ales. Le respingem pe toate. Facem legământul de a nu sluji niciodată decât Adevărului liber, fără hotare, fără de margini, fără prejudecăţi de rassă sau de castă. Negreşit, nu uităm omenirea întreagă. Noi nu cunoaştem popoare. Noi cunoaştem poporul — unic, universal — Poporul care îndură, care luptă, care cade şi se ridică din nou, care înaintează mereu pe calea anevoioasă, udată de sudoarea şi sângele său. Şi pentru a se pătrunde şi ei, ca şi noi, de această înfrăţire, înălţării, deasupra luptelor oarbe, arca alianţei, spiritul liber, unic, multiplu, etern, (Manifest lansat la Paris în Iunie 1919). i. Salutul lui Einstein Asite salută terfi aceia cari area văzut în d-ta o imagine luminoasă. E comnmnitatea oamenilor singuratici, cari sunt imuni în faţa molimei de ură, cari văd in stârpirea războiului primul ţel pentru însănătoşirea morală a omenirii. Acest fel li se pare incomparabil mai însemnat decât interesele particulare ale propriei Ior națiuni sau ale pro propriului lor stat. ALBERT EINSTEIN SIMT MAT* O magiuR omain Rolland Cele zece volume ale lui Jean- Christophe, opera capitală, a lui Romain Rolland, le am citit în orăşelul meu natal, în timpul războiului din răgazurile pe care ni le dădeau emoţiile veştilor de pe front şi traducera Odiseei, apărută abia anul trecut. Venit după Balzac şi după Zola, adică după marile construcţii ale acestor clăditori de ziduri ciclopice, romanul lui Romain Rolland aducea noutatea unei arhitecturi mu!t) mai stricte; el nu voia să îmbrăţişeze o epocă sau „istoria naturală a unei familii” ca predecesorii săi, ci-şi limita obiectul studiului la biografia, am zice romanţată, a unui singur erou: dar ce erou! A lui Jean Christophe Krafft... # Deşi poziţia „deasupra încăerării” luată de scriitor îl pusese într’o situaţie echivocă în spiritele tuturor celor ce trăiau intens, cu spaimă şi speranţă, tragedia marelui războiu, ţin să mărturisesc că in nici un moment al lecturei, emoţia produsă de acest fluviu epic de o amploare, cu care nu ne deprinsese încă epoca aceia, n’a fost stânjenită de atitudinea scriitorului, oricât ar fi contrazis simţul naţional. In acest semn se recunoaşte prestigiul artei în a anula contingentul şi în a ne elibera din noi înşine pentru a ne îngloba în ritmul unei ficţiuni poetice. & Romain Rolland nu-mi era de altfel necunoscut... Citisem încă de prin 1905 Beethovenul lui, apărut în Cahiers de la quinzaine în fanfara aprecierii lui Péguy; intre 1906— 1910 asistasem, ce-i dreptul mai dult întâmplător, la câteva din lecţiile dela Sorbonna asupra muzi®p, —• fără ca în palidul şi atât de şubredul visător ce se acompania singur la clavecin, să fi zărit, totuş, flacăra ce-1 mistuia încă de pe atunci şi capacitatea de a se realiza într’o operă atât de monumentală, în genul mai mult al operei lui Proust, decât a celei a predecesorilor lui, operă însufleţită de un singur avânt, un avânt eroic însă. Biograful lui Beethoven, al lui Michelangelo, al lui Tolstoi, adică al acestor trei supraoameni, îşi arătase, în realitate, de mult preferinţa pentru sufletele mari, şpentru genii, pentru naturile eroice din luptă continuă cu cei din jur sau cu proprii lor duşmani lăuntrici. Palidul cântăreţ din clavecin se manifesta de pe atunci ca un idealist, un moralist, un exaltat al eroismului; cerea de pe atunci în artă „acţiunea eroică, beţia raţiunii, pasiunea pentru lumină”, pe care cautăsă le identifice în Berlioz şi în Bizet, în dauna altor calităţi mult mai expresive şi a muzicei şi literaturii franceze; evoca de pe atunci, în teatru figurile eroice a Sfântului Ludovic, a lui Aert, a lui Danton, sau, în cele trei Tragedii ale credinţei şi in cele trei drame ale Teatrului Revoluţiei, practica un teatru activ, pornit din convingeri profunde ce trebuiau propagate şi din concepţia unei şcoli de entuziasm, scria de pe atunci, în prefaţa lui Beethoven: „Bătrâna Europă amorţeşte într’o atmosferă greoaie şi viţiata... Un materialism fără măreţie apasă cugetarea... Lumea se înăbuşă... Să deschidem ferestrele... Să lăsăm să intre aerul liber... Să respirăm suflul eroilor”... Poziţia lui spirituală era aşadar luată de pe când îl auziam cântând la clavecin. Câţiva ani după aceia, retras în Elveţia, avea să planeze deasupra naţiunilor încăerate, afirmându-şi imparţialitatea faţă de măcelul universal. Prin ferestrele lui deschise a bătut, astfel, ani dearândul vântul tuturor pacifismelor, şi idealismelor, ce nu s‘au dovedit încă actuale; iar, acum în urmă, aerul liber a pornit să bată tocmai din Rusia... Destinul lui Romain Rolland ieşind astfel, din cadrele artei, s‘a desăvârşit în planul ideologiei, şi, evadând din naţional, s‘a împlinit în uman... » Din studiul atâtor eroi, era fatal ca Romain Rolland să-şi aleagă în romanul său un erou pe măsura lor; ceva din viaţa lui Beethoven a trecut în Jean Christophe Krafft, nu numai în pasiunea muzicală, dar în sinceritatea, în ura faţă de orice josnicie şi în exaltarea dezinteresată pentru eroismul luat în sine... Cele dintâi volume mai ales — l‘Aube, le Matin, VAdolescent — conţin în ele o rară forţă de persuasiune şi de emoţie şi oricât s‘ar susţine că talentul scritorului nu e în largul lui decât în descrierea caracterelor virile, a acţiunilor eroice, și cu o vădită închinare spre moralizare, a ceea ce este de altfel adevărat, constituind specificul lui, cu toate defectele ce-1 aduce el), oricât nu s-ar vedea în Romain Rolland decât iluminismul moral, idealismul exaltat. în aceste prime volume găsim atâtea pagini de duioasă sensibilitate, atâtea siluete de fete — Minna, Sabina, Ada, şi mai târziu Antoinette — de o rară graţie şi gingăşie, o aşa atmosferă de sentimentalitate germanică, încât, după douăzeci de ani, nu le-am uitat încă. Efuzia lirică, fineţa liniilor sufleteşti, vaporozitatea ambianţei in decorul feeric al Rinului sunt atât de sugestive, încât nu se mai simt nici insuficienţa stilistică obişnuită a scriitorului, nici pornirea lui firească spre retorică, indispensabilă luptătorului pentru ideal, pentru libertate, pentru sinceritate, şi, poate, pentru lupta în sine, ce se simt atât de pronunţat în ultimele volume ale acestei opere monumentale. Dacă aş avea să-mi exprim vreo preferinţă, în această latură idilică, puţin centrală a ei, mi-aş exprima-o şi în ea m-aş refugia, dacă aş avea răgazul să mă întorc spre un mare scriitor, a cărui semnificație este azi cu totul de altă natură... E. Low un eseu am prilejut DESPRE JEAN CHRISTOPHER • împlinirii a 70 de ani Romain Rolland cu Maxim Gorki, la Moscova Viaţa şi opera Număraţi conştiinţele universale de care să se poată anina sufletele desnădăjduite, în clipa isbuncnirii unui nou cataclism. Inchipuiţi-vă omenirea, târîtă iarăşi într’un carnagiu asemănător celui din 1914. Care vor fi spiritele în stare să lupte împotriva prostiei şovine şi a militarismului orbitor? Suntem siguri că singur Romain Rolland, septuagenarul de astăzi, ar fi mâine tot atât de sdravăn şi leal, ca acum 22 de ani, când „deasupra învălmăşelii“, a predicat omenirii credinţa în raţiune, adevăr şi dreptate. Deşi în momentul de faţă, atitudinea lui e unilaterală, consacrată unui partid politic, totuşi, dacă s’ar deslănţui o nouă sarabandă a urii, glasul profetului ar suna tot atât de evangelic şi transfigurat, ca în trecut. Romain Rolland este o rezervă de lumină şi dragoste pe care se poate bizui noua generaţie. El nu a pierdut încă, vigoarea iniţiativei (dovadă campania energică pe care o duce, astăzi, împotriva fascismului din Germania şi Italia). Mintea lui a păstrat aceiaş agerime şi pregnanţă uimitoare care a îmbărbătat, acum două decenii, milioane de intelectuali. Omul acesta împlineşte, astăzi, 70 de ani. E o dată aniversară pe care trebue s-o sărbătorim ca un eveniment ce interesează omenirea întreagă. Existenţa lui de până acum ne apare ca o suită eroică. Fiecare an a fost trăit din plin, pentru cauzele mari ale spiritului şi dreptăţii umane. Fiecare operă tipărită, are catehism pentru conştiinţele rătăcite. De aceea, amintirea vieţii şi operei sale poate însemna un îndemn binefăcător pentru toţi cei cărora Romain Rolland le evocă nu numai un nume. Romain Rolland s-a născut la 29 ianuarie 1866 în oraşul Clamecy. Tatăl său era notar, iar mama, o femee blândă şi credincioasă, iubitoare de artă. Ea insuflă fiului gustul pentru muzică. „Casa noastră — povesteşte scriitorul mai târziu — era plină cu caete de muzică germană. Germană? Nici nu ştiam ce înseamnă lucrul acesta. Am început să deschid caetele acestea vechi, le-am silabisit cu degetul pe pian... şi aceste isvoare de muzică îmi umplu inima, pătrund în mine şi dispar ca ploaia, pe care pământul rodnic a băut-o din plin. Chinul dragostei, durerile, dorinţele, visurile lui Mozart şi Beethoven, voi aţi devenit carnea mea, voi sunteţi ea şi eu sunt voi... Ce mult bine mi-aţi făcut! Copil, când eram bolnav şi mă temeam că am să mor, venea totdeauna să vegheze lângă mine o melodie de Mozart, mângâetoare ca o iubită... Mai târziu, în crizele îndoelii şi ale istovirii nervoase, o melodie de Beethoven a trezit iarăşi în mine văpăile vieţii eterne... Oridecâte ori îmi simt săritul şi inima pustiite, deschid pianul, care mi-e aproape şi mă scald în muzică”. Profesiunea aceasta de credinţă rezumă toate etapele străbătute de existenţa vastă a scriitorului. Muzica este altarul căruia Romain Rolland îi va sluji toată viaţa, fără ostenire niciodată şi fără şovăială. Ea îl va izbăvi din toate impasurile şi îi va alina marile dureri : moartea mamei lui, moartea soţiei sale, moartea unicului său fiu, pe front. Voind să urmeze muzica, el trebue să se supună voinţei neînduplecate a tatălui său, care il sileşte, după terminarea becului, să se înscrie la Şcoala Politehnică. Structura intelectuală a studentului birue, în cele din urmă, rezistenţa părinţilor şi tânărul Romain se înscrie la celebra „Şcoala Normală", în anul 1886. Fiind dintotdeauna cuibul de gestaţie al celor mai ilustre spirite ale Franţei, „Ecole Normale“ mai avea în acel an ca elevi pe Paul Claudel, André Suares, Charles Peguy. E o perioadă de studii înflăcărate, când ochii lăcrămează de exaltare şi surmenaj înaintea textelor revelatoare. In 1886,, Romain Rolland, părăseşte acest nucleu de cultură şi pleacă la Roma, Mama scriitorului ca bursier al Şcolii franceze. Aici, între contemplarea vestigiilor antice şi studiul intens închinat istoriei artei, Rolland face cunoştinţa unei femei extraordinare, bătrâna Marvine von Meysenburg, prietenă cu Richard Wagner. Intre timp el trimisese lui Tolstoi, în Rusia, o scrisoare, în urma anatemei pe care proorocul de la Iasnaia-Poliana o asvârlise asupra artelor și asupra muzicii îndeosebi. Tânărul neofit cerea o lămurire, un punct de reper. Tolstoi îi răspunde in limba franceză, într’o scrisoare de patruzeci de pagini. E o dată: 14 Octombrie 1887. Fără îndoială, una din marile fapte omeneşti, pe cari le-a făcut romancierul rus. Scrisoarea şi-o începea cu aceste vorbe: „Frate scump“. Romain Rolland porneşte atunci în viaţă cu puteri noui. Harul bunătăţii îl îndeamnă şi-l întăreşte şi mai mult în strădanie. El va căuta să se desăvârşească în artă, iubind în primul rând pe om şi făcând totul pentru om. Misiunea scriitorului îi apare de esenţă morală. Evoluţia lui va urma acest făgaş. Rolland nu e departe de plămădirea marei sale epopei, Jean Cristophe. Imaginaţia lui, spiritul său anticipează acorduri magice de sentimente; melodiile peisagiilor Se imprimă arc sufletul studiosului, pentru a câştiga în simplitate şi căldură. Ele vor răbufni, peste câţiva ani, în accente de adevărat extaz. PROFESOR Romain Rolland, reîntors de la Roma, se consacră muzicologiei. Neputându-se realiza ca artist executant ori compozitor, el îşi caută refugiul şi împlinirea în studierea muzicianilor vechi. Istoria muzicii devine îndeletnicirea lui esenţială. Teza lui de doctorat la Sorbonna tratează despre „Originile teatrului liric modern“, şi cuprinde o istorie a Operei în Europa înainte de Lully şi Scarlatti. Rolland isi începe un curs de Istoria muzicii la Şcoala normala, al cărei elev strălucit fusese abia cu câţi,va ani înainte, apoi, din anul 1903, îşi face intrarea la Sorbonna, ocupând aceiaşi catedră. Desigur presă că faima acestui istoriograf şi descoperitor de valori vechi ar fi rămas limitată la cadrul prietenilor şi studenţilor săi, dacă spiritul lui Rolland nu ar fi fost destinat unei cuprinderi universale a formelor de cultură. UN ACCIDENT Soarta nu uită să lege de trupul celui care avea să lupte atâta pentru umanitate, suferinţa scormonitoare a bolii. Crainicul destinului e un accident de automobil care, se petrece, în 1910, pe Avenue des Champs Elysees. Romain Rolland, vrând să treacă strada, e prins sub roţile unui vehicul. Intre viaţă şi moarte, insul birui oscilaţiile şi rămâne între oameni. „Nu succesul îi era ţelul, ci credinţa”. Atunci, când marile întrebări ale existenţei îi solicită gândul, el scrie prima lui carte semnificativă, piatră de hotar în evoluţia ideologului şi artistului. JEAN CHRISTOPHE Rolland publicase încă din 1903 primul volum din ciclul Vieţilor oamenilor iluştri: Beethoven, închinat celor cari luptă şi suferă pentru omenire. Prin acest prim act, scriitorul îşi trasase, limpede, drumul. Jean Christophe, romanul publicat în zece volume, până în preajma isbucnirii războiului, încoronează concepţia de cultură a autorului, care dă muzicii o valoare cosmică, generatrice. I se decerne pentru această operă premiul Nobel de literatură, în 1914, ignoratul, de până atunci devine, dintr'odată, exponentul literar al Franţei. REFUGIUL In Elveţia, prezenţa lui Romain Rolland, la Geneva şi apoi la Villeneuve, reprezintă „refugiul raţiunii în zilele de nebunie”. Din fragmentele reproduse de noi, în pagina omagială de faţă, se vor putea sesiza uşor proporţiile şi valoarea acţiunii desfăşurată în acei ani de rătăcire universală, de către Romain Rolland. Volumele lui: Deasupra învălmăşelii, Precursorii, Clerambault, fac din Romain Rolland scriitorul — providenţă al tuturor idealiştilor. Din toată lumea i se adresează mesagii de simpatie şi dragoste. In 1919, Romain Rolland, impeună cu Henri Barbusse, Georges Duhamel, Einstein, desfăşoară o vastă acţiune pentru cucerirea „independenţei spiritului“. Din acel moment existenţa şi scrisul său se confundă cu lupta pentru umanitate. In anul 1926, cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani, marii scriitori dir lumea întreagă au adus lui Rolland un omagiu unic: au întrunit într’o carte a prietenilor (Liber Amicorum) toate omagiile ce se cuveneau romancierului, ideologului și luptătorului social. Astăzi, Romain Rolland este sărbătorit din nou de intelectualii din lumea întreagă. Aniversarea celor 70 de ani de creaţie şi visare înălţătoare e un prilej de reculegere pentru toate conştiinţele. Romain Rolland străluceşte încă de vioiciune şi se dăruie, cu o energie uriaşă, luptei pentru libertate şi adevăr .In acest semn i-am adus omagiul nostru. M. GRINDEA aeawi Citiţi Lectura Pagina 3*a începerea tratativelor economice cu Anglia investiţii engleze în exploatările noastre aurifere Eri a avut loc la ministerul de industrie şi comerţ prima şedinţă de discuţii în fond cu delegaţia engleză în vederea încheierii unor noui acorduri economice cu Anglia. VOLUMUL ARIERATELOR In această şedinţă s’a abordat, mai întâi, chestiunea volumului arieratelor noastre comerciale din Anglia. O chestiune primordială şi foarte dificilă atât prin diferenţierea dintre datele noastre statistice şi statistica engleză cât şi prin faptul neprecizării arieratelor care au fost plătite de către importatori prin mijloace proprii. Deosebirea dintre cele două statistice a pus in discuţie deci o chestiune foarte controversată şi care trebueşte lămurită. ŞEDINŢA DELA INSTITUTUL DE EXPORT In consecinţă după amiază s’a ţinut la Institutul naţional de export o şedinţă destinată aproape exclusiv examinării amănunţite a tuturor datelor referitoare la volumul arieratelor. Lucrările au dus la elucidarea unor puncte în discuţie fără a putea fi terminate. IN CĂUTAREA SOLUŢIILOR Din cele discutate până acum se constată că cererile engleze, referitoare atât la cuantumul arieratelor cât şi condiţiunilor de plată sunt foarte grele. Dacă în ce priveşte cuantumul arieratelor se va putea, în cele din urmă, stabili cu mare aproximaţie volumul lor, pentru plata lor, vor trebui găsite noui soluţii. Aceste soluţii, după cum se desemnează deocamdată, constau în afară de o eşalonare mai largă a plăţilor — în mărirea sensibilă a importului românesc — şi în deosebi a importului de bacon—în Anglia şi în utilizarea arieratelor la investiţii făcute în România. ENGLEZII DISPUSI SA FACA INVESTIŢII IN EXPLOATĂRILE AURIFERE După cât ni se afirmă, guvernul englez ar fi dispus ca, în ce priveşte această din urmă soluţie , utilzarea în investiţii a arieratelor să investească o parte din cuantumul acestora în exploatările aurifere de stat de la noi. El condiţionează însă aceste investiţii de dreptul ce-şi rezervă să poată exporta pentru amortizarea capitalului şi dobânzilor o cantitate de 25 la sută din plusul de producţie de aur, ce va rezulta în urma investiţiilor. VIZITAREA EXPLOATĂRILOR AURIFERE Pentru a se documenta la faţa locului asupra situaţiei minelor şi posibilităţilor lor de producţie, delegaţia engleză, însoţită de dr. I. Costinescu, ministrul industriei şi comerţului, va pleca mâine, Vineri, din Capitală, să viziteze minele de aur de la Baia Mare, Baia Sprie şi Zlatna. * Intenţia guvernului englez de a face investiţii în întreprinderile româneşti a fost primită cu multă satisfacţie şi ea dă toate speranţele că în acest mod problema plăţii arieratelor noastre în Anglia va putea fi mai uşor soluţionată. Rămâne acum de văzut şi condiţiunile în care guvernul român înţelege să se facă aceste investiţii. Ele se vor discuta ulterior, după vizitarea minelor. D. prof. N. Iorga în Belgia D. prof. N. Iorga, care urma să se înapoieze în ţară pe la începutul săptămânii viitoare, şi-a prelungit, cu vre-o câteva zile şederea in strainătate, d-sa, după strălucitele conferinţe din Franţa, urmând să plece», pentru vre-o câteva zile, în Belgia- Prof. N. IORGA Accidente în cursul rallye- MONTE CARLO, 30 (Radar). In cursul zilei de eri au sosit la Monte Carlo ultimii 72 participanţi la rallyeul automobilistic. Astăii concurenţii vor lua parce la o probă technică şi la proba complimentară.. In cursul ultimei etape între Avignon şi Monte Carlo s-au produs câteva accidente grave. Francezul Paul, plecat din Atena, a fost grav rănit. Deasemenea și învingătorul din 1932 și 1933, francezul Vasselle a fost nevoit să se retragă din concurs, în urma unui accident. Francezii Cayla și Frontignac s'au retras din cursă în urma unui accident. Cei doi au scăpat totuşi neatinşi. Soţii Gordon Holmes, plecaţi din Valencia, au suferit un grav accident în apropiere de Cannes, la Mandelieu. Automobilul lor, care mergea cu 100 kilometri pe oră, s-a ciocnit cu un autocamion. D. Gordon Holmes este grav rănit şi medicii nu speră să-l mai poată salva. Soția sa a scăpat numai cu câteva confuziuni. Două femei şi un copil striviţi de tren la Buftea BUFTEA, 30. Azi la ora 11, pe când trenul personal 3007 intra în staţia Buftea, s’a produs o impresionantă nenorocire. Dinspre Ploeşti venea rapidul No. 22 care a surprins pe linie pe femeile Dumitra Chiriţă în etate de 40 ani, pe nora ei Dumitra Petre Chiriţă în etate de 20 de ani care avea şi un copil în braţe. Toţi au fost omorîţi pe loc. După producerea nenorocirii, întreaga comună s-a adunat la gară şi a început să vocifereze. A fost nevoe de intervenţia jandarmilor. Populaţia din Buftea a cerut insistent şefului gării să intervină pe lângă direcția c. f. r. să construiască un pod sau un tunel spre a se evita viitoare accidente. Grav accident in Capitală Un tramvai sfărâmă o căruţă şi loveşte două autobuze.Trei răniţi In bulevardul Maria, aproape de rond s a întâmplat ori dimineaţă următorul accident: un vagon de tramvai de pe linia 15, venind dinspre Bragadiru, cobora panta cu viteză. Când s’a apropiat de rond, o căruţă de piaţă cu No. 3332 i-a apărut în cale. Watmanul a frânat, dar linia fiind udă, vagonul a patinat, lovind puternic căruţa care a fost complet sfărâmată. Vagonul a tamponat apoi şi două autobuze, — unul de pe linia 13 şi altul de pe altă linie, — ce fac curse cu pasageri, provocând ambelor vehicule avarii însemnate. Vagonul a suferit şi el stricăciuni. TREI GRAV RĂNIŢI In urma accidentului au fost răniţi trei dintre pasagerii care se aflau pe platforma din faţă a tramvaiului şi anume: tânărul Ion Şerbănescu, de 19 ani, croitor, domiciliat în str. Eliade Rădulescu No. 17 (Parcul Rahova), a căpătat contuziuni forte pe corp: băiatul Gh. Hagianoglu, în etate de 13 ani, elev in clasa I, la liceul „Gh. Sincai”, are fractura piciorului drept, iar băiatul Dumitru Cocor, tot de 13 ani, elev în clasa VI-a primară, domiciliat în calea Rahovei No. 285, s-a ales cu fractura mâinii stângi. Două persoane au fost rănite mai uşor. Numele lor ne scapă. INTERNAREA VICTIMELOR Cei trei accidentaţi, după ce au primit primele îngrijiri necesare, date de către internul Gheorghiu de la „Salvare”, au fost transportaţi cu o ambulanţă la spitalul Brâncovenesc unde au fost internaţi. ANCHETA Cu anchetarea cazului se ocupă atât Brigada accidentelor de pe lângă Divizia circulaţiei cât şi circumscripia poliţienească respectivă. *