Dimineaţa, februarie 1936 (Anul 32, nr. 10454-10482)

1936-02-01 / nr. 10454

­ă 1 Februarie 1936 DECLARAŢIA INDEPENDENŢEI SPIRITULUI de ROMAIN ROLLAND Muncitori cu mintea, tovarăşi răspândiţi prin lume, despărţiţi, vreme de cinci ani, de armate, de cenzură şi de ura naţiilor încăera­­te, în clipa aceasta, când bariere­le cad şi graniţele se deschid, vă a­­­dresăm o Chemare ca să închegăm din nou unirea noastră frăţească, — dar o unire nouă, mai trainică şi mai neclintită ca cea de mai îna­inte. Războiul a aruncat zăpăceala în rândurile noastre: cei mai mulţi dintre intelectuali şi-au pus ştiinţa, arta, cugetarea lor, în slujba stă­pânirii. Nu învinovăţim pe nimeni, nu dojenim, pe nimeni. Cunoaştem slăbiciunea sufletelor individuale şi îputerea elementară a marilor cu­rente colective: acestea din urmă au târît, pe negândite, pe indivizi, căci nimic nu fusese prevăzut ca să se poată opune vreo rezistenţă. Să ne slujească drept pildă, pe viitor! Mai întâi, trebuie să constatăm prăpădul la care ne-a dus abdica­rea, aproape totală, a inteligenţei lumii şi aservirea ei, de bună voie, la forţele deslânţuite. Cugetătorii, artiştii, au adăugat flagelului care roade Europa în carnea şi spiritul ei, o câtime nemăsurată de ură în­veninată; ei au căutat în arsena­lul ştiinţei, memoriei, închipuirii lor, motive vechi şi noui, motive istorice, ştiinţifice, logice, poetice, de a­uri; au lucrat să nimicească înţelegerea şi dragostea reciprocă dintre oa­meni. Şi, cu aceasta, au urâţit, au întinat, au înjosit, au degradat Cu­getarea, ai cărei reprezintanţi erau. Au făcut dintr’însa unealta pasiuni­lor şi (fără a-şi da seama, poate) a intereselor egoiste ale unei tabe­re politice sau sociale, ale unui stat, ale unei patrii sau ale unei clase. Iar acum, din acest vălmăşag săl­batic, din care toate naţiile incie­­rate, biruitoare sau învinse, ies schilodite, sărăcite, şi, la adâncul sufletului (cu toate că nu şi-o măr­turisesc), ruşinate şi um­ilite de cri­za lor de nebunie, C­u'­­area, com- ipromisă în luatele lor, i­se, alături Sus! Să curăţăm spiritul de a­­s£a §2c, înjosită­­ ea. '■ a­­­semenea compromisuri, de aseme­nea alianţe umilitoare, de asemenea ascunse slavii­ .Spiritul nu e sluga nimănui. Slugile Spiritului suntem noi. Şi alt stăpân nu avem. Suntem meniţi sâ-i purtăm, să-i apărăm lu­mina, ca să strângem în jurul ei pe toţi rătăciţii. Rostul nostru, dato­ria noastră e să avem un punct ho­­tărît, să arătăm steaua polară, văl­măşagul pasiunilor oarbe. Dintre aceste pasiuni ale trufiei şi nimicirii reciproce, n’avem de a­­les. Le respingem pe toate. Facem legământul de a nu sluji niciodată decât Adevărului liber, fără hotare, fără de margini, fără prejudecăţi de rassă sau de castă. Negreşit, nu ui­tăm omenirea întreagă. Noi nu cu­noaştem popoare. Noi cunoaştem poporul — unic, universal — Popo­rul care îndură, care luptă, care ca­de şi se ridică din nou, care înain­tează mereu pe calea anevoioasă, udată de sudoarea şi sângele său. Şi pentru a se pătrunde şi ei, ca şi noi, de această înfrăţire, înălţării, deasupra luptelor oarbe, arca alian­ţei,­­ spiritul liber, unic, multiplu, etern, (Manifest lansat la Paris în Iunie 1919). i. Salutul lui Einstein Asi­te salută terfi aceia cari area văzut în d-ta o i­­magine luminoasă. E co­­mnmnitatea oamenilor sin­guratici, cari sunt imuni în faţa molimei de ură, cari văd in stârpi­rea răz­boiului primul ţel pentru însănătoşirea morală a o­­menirii. Acest fel li se pa­re incomparabil mai în­semnat decât interesele particulare ale propriei Ior națiuni sau ale pro­ propriului lor stat. ALBERT EINSTEIN SIMT M­AT* O magiuR omain Rolland Cele zece volume ale lui Jean- Christophe, opera capitală, a lui Romain Rolland, le am citit în oră­şelul meu natal, în timpul războiu­lui d­in răgazurile pe care ni le dădeau emoţiile veştilor de pe front şi traducera Odiseei, apărută abia anul trecut. Venit după Balzac şi după Zola, adică după marile cons­trucţii ale acestor clăditori de ziduri ciclopice, romanul lui Romain Rol­land aducea noutatea unei arhitec­turi mu!t) mai stricte; el nu voia să îmbrăţişeze o epocă sau „istoria naturală a unei familii” ca prede­cesorii săi, ci-şi limita obiectul stu­diului la biografia, am zice roman­ţată, a unui singur erou: dar ce erou! A lui Jean Christophe Krafft... # Deşi poziţia „deasupra încăerării” luată de scriitor îl pusese într’o si­tuaţie echivocă în spiritele tuturor celor ce trăiau intens, cu spaimă şi speranţă, tragedia marelui războiu, ţin să mărturisesc că in nici un moment al lecturei, emoţia produsă de acest fluviu epic de o amploa­re, cu care nu ne deprinsese încă epoca aceia, n’a fost stânjenită de atitudinea scriitorului, oricât ar fi contrazis simţul naţional. In acest semn se recunoaşte prestigiul artei în a anula contingentul şi în a ne elibera din noi înşine pentru a ne îngloba în ritmul unei ficţiuni poe­tice. & Romain Rolland nu-mi era de altfel necunoscut... Citisem încă de prin 1905 Beethovenul lui, apărut în Cahiers de la quinzaine în fanfara aprecierii lui Péguy; intre 1906— 1910 asistasem, ce-i dreptul mai d­ult întâmplător, la câteva din lecţiile dela S­orbonna asupra muzi­­®p, —• fără ca în palidul şi atât de şubredul visător ce se acompa­nia singur la clavecin, să fi zărit, to­­tuş, flacăra ce-1 mistuia încă de pe atunci şi capacitatea de a se realiza într’o operă atât de mo­numentală, în genul mai mult al operei lui Proust, decât a celei a predecesorilor lui, operă însufleţită de un singur avânt, un avânt e­­roic însă. Biograful lui Beethoven, al lui Michelangelo, al lui Tolstoi, adică al acestor trei supraoameni, îşi arătase, în realitate, de mult preferinţa pentru sufletele mari, şpentru genii, pentru naturile eroice d­in luptă continuă cu cei din jur sau­­ cu proprii lor duşmani lăuntrici. Pa­lidul cântăreţ din clavecin se mani­festa de pe atunci ca un idealist, un moralist, un exaltat al eroismu­lui; cerea de pe atunci în artă „ac­ţiunea eroică, beţia raţiunii, pasiu­nea pentru lumină”, pe care caută­­să le identifice în Berlioz şi în Bizet, în dauna altor calităţi mult mai expresive şi a muzicei şi literaturii franceze; evoca de pe atunci, în teatru figurile eroice a Sfântului Ludovic, a lui Aert, a lui Danton, sau, în cele trei Tragedii ale credin­ţei şi in cele trei drame ale Teatru­lui Revoluţiei, practica un teatru ac­tiv, pornit din convingeri profunde ce trebuiau propagate şi din con­cepţia unei şcoli de entuziasm, scria de pe atunci, în prefaţa lui Beetho­ven: „Bătrâna Europă amorţeşte într’o atmosferă greoaie şi viţiata... Un materialism fără măreţie apasă cugetarea... Lumea se înăbuşă... Să deschidem ferestrele... Să lăsăm să intre aerul liber... Să respirăm su­flul eroilor”... Poziţia lui spirituală era aşa­dar luată de pe când îl au­­ziam cântând la clavecin. Câţiva ani după aceia, retras în Elveţia, avea să planeze deasupra naţiunilor în­­căerate, afirmându-şi imparţialita­tea faţă de măcelul­ universal. Prin ferestrele lui deschise a bătut, ast­fel, ani dearândul vântul tuturor pa­­cifismelor, şi idealismelor, ce nu s‘au dovedit încă actuale; iar, acum în urmă, aerul liber a pornit să bată tocmai din Rusia... Destinul lui Ro­main Rolland ieşind astfel, din ca­drele artei, s‘a desăvârşit în planul ideologiei, şi, evadând din naţional, s‘a împlinit în uman... » Din studiul atâtor eroi, era fatal ca Romain Rolland să-şi aleagă în romanul său un erou pe măsura lor; ceva din viaţa lui Beethoven a trecut în Jean Christophe Krafft, nu numai în pasiunea muzicală, dar în sinceritatea, în ura faţă de orice josnicie şi în exaltarea dezintere­sată pentru eroismul luat în sine... Cele dintâi volume mai ales — l‘Aube, le Matin, VAdolescent — conţin în ele o rară forţă de per­suasiune şi de emoţie şi ori­cât s‘ar susţine că talentul scritorului nu e în largul lui decât în descrie­rea caracterelor virile, a acţiunilor eroice, și cu o vădită închinare spre moralizare, a ceea ce este de altfel adevărat, constituind specificul lui, cu toate defectele ce-1 aduce el), oricât nu s-ar vedea în Romain Rolland decât iluminismul moral, idealismul exaltat. în aceste prime volume găsim atâtea pagini de duioasă sensibilitate, atâtea siluete de fete — Minna, Sabina, Ada, şi mai târziu Antoinette — de o rară graţie şi gingăşie, o aşa atmosferă de sentimentalitate germanică, încât, după douăzeci de ani, nu le-am uitat încă. Efuzia lirică, fineţa li­niilor sufleteşti, vaporozitatea am­bianţei in decorul feeric al Rinului sunt atât de sugestive, încât nu se mai simt nici insuficienţa stilistică obişnuită a scriitorului, nici porni­rea lui firească spre retorică, indis­pensabilă luptătorului pentru ideal, pentru libertate, pentru sinceritate, şi, poate, pentru lupta în sine, ce se simt atât de pronunţat în ulti­mele volume ale acestei opere mo­numentale. Dacă aş avea să-mi ex­prim vreo preferinţă, în această la­tură idilică, puţin centrală a ei, mi-aş exprima-o şi în ea m-aş refu­gia, dacă aş avea răgazul să mă în­torc spre un mare scriitor, a cărui semnificație este azi cu totul de altă natură... E. Low un eseu am pri­lejut DESPRE JEAN CHRISTOPHE­R • împlinirii a 70 de ani Romain Rolland cu Maxim Gorki, la Moscova Viaţa şi opera Număraţi conştiinţele universale de care să se poată anina sufletele desnădăjduite, în clipa isbuncnirii unui nou cataclism. Inchipuiţi-vă omenirea, târîtă iarăşi într’un car­­nagiu asemănător celui din 1914. Care vor fi spiritele în stare să lupte împotriva prostiei şovine şi a mili­tarismului orbitor? Suntem siguri că singur Romain Rolland, septuagenarul de astăzi, ar fi mâine tot atât de sdravăn şi leal, ca acum 22 de ani, când „deasupra învălmăşelii“, a predicat omenirii credinţa în raţiune, adevăr şi drep­tate. Deşi în momentul de faţă, ati­tudinea lui e unilaterală, consacrată unui partid politic, totuşi, dacă s’ar deslănţui o nouă sarabandă a urii, glasul profetului ar suna tot atât de evangelic şi transfigurat, ca în tre­cut. Romain Rolland este o rezervă de lumină şi dragoste pe care se poate bizui noua generaţie. El nu a pierdut încă, vigoarea iniţiativei (dovadă campania energică pe care o duce, astăzi, împotriva fascismului din Germania şi Italia). Mintea lui a păstrat aceiaş agerime şi pregnanţă uimitoare care a îmbărbătat, acum două decenii, milioane de intelec­tuali. Omul acesta împlineşte, astăzi, 70 de ani. E o dată aniversară pe care trebue s-o sărbătorim ca un eveni­ment ce interesează omenirea în­treagă. Existenţa lui de până acum ne a­­pare ca o suită eroică. Fiecare an a fost trăit din plin, pentru cauzele mari ale spiritului şi dreptăţii uma­ne. Fiecare operă tipărită, are cate­hism pentru conştiinţele rătăcite. De aceea, amintirea vieţii şi operei sale poate însemna un îndemn bine­făcător pentru toţi cei cărora Ro­main Rolland le evocă nu numai un nume. Romain Rolland s-a născut la 29 ianuarie 1866 în oraşul Clamecy. Ta­tăl său era notar, iar mama, o fe­­mee blândă şi credincioasă, iubi­toare de artă. Ea insuflă fiului gus­tul pentru muzică. „Casa noastră — povesteşte scrii­torul mai târziu — era plină cu caete de muzică germană. Germană? Nici nu ştiam ce înseamnă lucrul acesta. Am început să deschid caetele ace­stea vechi, le-am silabisit cu de­getul pe pian... şi aceste isvoare de muzică îmi umplu inima, pătrund în mine şi dispar ca ploaia, pe care pământul rodnic a băut-o din plin. Chinul dragostei, durerile, dorin­ţele, visurile lui Mozart şi Beetho­ven, voi aţi devenit carnea mea, voi sunteţi ea şi eu sunt voi... Ce mult bine mi-aţi făcut! Copil, când eram bolnav şi mă temeam că am să mor, venea totdeauna să vegheze lângă mine o melodie de Mozart, mângâe­­toare ca o iubită... Mai târziu, în crizele îndoelii şi ale istovirii ner­voase, o melodie de Beethoven a trezit iarăşi în mine văpăile vieţii eterne... Oridecâte ori îmi simt să­ritul şi inima pustiite, deschid pia­nul, care mi-e aproape şi mă scald în muzică”. Profesiunea aceasta de credinţă rezumă toate etapele străbătute de existenţa vastă a scriitorului. Mu­zica este altarul căruia Romain Rolland îi va sluji toată viaţa, fără ostenire niciodată şi fără şovăială. Ea îl va izbăvi din toate impasurile şi îi va alina marile dureri : moar­tea mamei lui, moartea soţiei sale, moartea unicului său fiu, pe front. Voind să urmeze muzica, el tre­bue să se supună voinţei neînduple­cate a tatălui său, care il sileşte, după terminarea becului, să se în­scrie la Şcoala Politehnică. Struc­tura intelectuală a studentului bi­­rue, în cele din urmă, rezistenţa pă­rinţilor şi tânărul Romain se în­scrie la celebra „Şcoala Normală", în anul 1886. Fiind dintotdeauna cuibul de gestaţie al celor mai ilus­tre spirite ale Franţei, „Ecole Nor­male“ mai avea în acel an ca elevi pe Paul Claudel, André Suares, Charles Peguy. E o perioadă de stu­dii înflăcărate, când ochii lăcră­mează de exaltare şi surmenaj îna­intea textelor revelatoare. In 1886,, Romain Rolland, părăseşte acest nu­cleu de cultură şi pleacă la Roma, Mama scriitorului ca bursier al Şcolii franceze. Aici, între contemplarea vestigiilor anti­ce şi studiul intens închinat istoriei artei, Rolland face cunoştinţa unei femei extraordinare, bătrâna Mar­­vine von Meysenburg, prietenă cu Richard Wagner. Intre timp el tri­misese lui Tolstoi, în Rusia, o scri­soare, în urma anatemei pe care proorocul de la Iasnaia-Poliana o asvârlise asupra artelor și asupra muzicii îndeosebi. Tânărul neofit ce­rea o lămurire, un punct de reper. Tolstoi îi răspunde in limba fran­ceză, într’o scrisoare de patruzeci de pagini. E o dată: 14 Octombrie 1887. Fără îndoială, una din marile fapte omeneşti, pe cari le-a făcut romancierul rus. Scrisoarea şi-o în­cepea cu aceste vorbe: „Frate scump“. Romain Rolland porneşte atunci în viaţă cu puteri noui. Harul bu­nătăţii îl îndeamnă şi-l întăreşte şi mai mult­ în strădanie. El va căuta să se desăvârşească în artă, iubind în primul rând pe om şi făcând totul pentru om­. Misiunea scriitorului îi apare de esenţă morală. Evoluţia lui va urma acest făgaş. Rolland nu e departe de plămădirea marei sale epopei, Jean Cristophe. Imaginaţia lui, spiritul său anticipează acorduri magice de sentimente; melodiile peisagiilor Se imprimă arc sufletul studiosului, pentru a câştiga în sim­plitate şi căldură. Ele vor răbufni, peste câţiva ani, în accente de a­­devărat extaz. PROFESOR Romain Rolland, reîntors de la Ro­ma, se consacră muzicologiei. Nepu­­tându-se realiza ca artist executant ori­ compozitor, el îşi caută refugiul şi împlinirea în studierea muziciani­­lor vechi. Istoria muzicii devine în­deletnicirea lui esenţială. Teza lui de doctorat la Sorbonna tratează de­spre „Originile teatrului liric mo­dern“, şi cuprinde o istorie a Operei în Europa înainte de Lully şi Scar­latti. Rolland isi începe un curs de Isto­ria muzicii la Şcoala normala, al că­rei elev strălucit fusese abia cu câţi­,­va ani înainte, apoi, din anul 1903, îşi face intrarea la Sorbonna, ocu­pând aceiaşi catedră. Desigur presă că faima acestui is­toriograf şi descoperitor de valori vechi ar fi rămas limitată la cadrul prietenilor şi studenţilor săi, dacă spiritul lui Rolland nu ar fi fost destinat unei cuprinderi universale a formelor de cultură. UN ACCIDENT Soarta nu uită să lege de trupul celui care avea să lupte atâta pen­tru umanitate, suferinţa scormo­nitoare a bolii. Crainicul destinului e un accident de automobil care, se petrece, în 1910, pe Avenue des Champs Ely­sees. Romain Rolland, vrând să trea­că strada, e prins sub roţile unui vehicul. Intre viaţă şi moarte, insul birui oscilaţiile şi rămâne între oameni. „Nu succesul îi era ţelul, ci credinţa”. Atunci, când marile în­trebări ale existenţei îi solicită gân­dul, el scrie prima lui carte semni­ficativă, piatră de hotar în evoluţia ideologului şi artistului. JEAN CHRISTOPHE Rolland publicase încă din 1903 pri­mul volum din ciclul Vieţilor oame­nilor iluştri: Beethoven, închinat celor cari luptă şi suferă pentru o­­menire. Prin acest­ prim act, scriitorul îşi trasase, limpede, drumul. Jean Christophe, romanul publicat în zece volume, până în preajma is­bucnirii războiului, încoronează con­cepţia de cultură a autorului, care dă muzicii o valoare cosmică, genera­­trice. I se decerne pentru această operă premiul Nobel de literatură, în 1914, ignoratul, de până atunci devine, dintr'odată, exponentul literar al Fran­ţei. REFUGIUL In Elveţia, prezenţa lui Romain Rolland, la Geneva şi apoi la Ville­­neuve, reprezintă „refugiul raţiunii în zilele de nebunie”. Din fragmen­tele reproduse de noi, în pagina o­­magială de faţă, se vor putea sesi­za uşor proporţiile şi valoarea ac­ţiunii desfăşurată în acei ani de rătăcire universală, de către Ro­main Rolland. Volumele lui: Deasupra învălmă­şelii, Precursorii, Clerambault, fac din Romain Rolland scriitorul — providenţă al tuturor idealiştilor. Din toată lumea i se adresează mesagii de simpatie şi dragoste. In 1919, Romain Rolland, im­­peună cu Henri Barbusse, Georges Duhamel, Einstein, desfăşoară o vastă acţiune pentru cucerirea „in­dependenţei spiritului“. Din acel moment existenţa şi scrisul său se confundă cu lupta­ pentru umani­tate. In anul 1926, cu prilejul împlini­rii vârstei de 60 de ani, marii scrii­tori dir­ lumea întreagă au adus lui Rolland un omagiu unic: au întru­nit într’o carte a prietenilor (Li­ber Amicorum) toate omagiile ce se cuveneau romancierului, ideologu­lui și luptătorului social. Astăzi, Romain Rolland este săr­bătorit din nou de intelectualii din lumea întreagă. Aniversarea celor 70 de ani de creaţie şi visare înălţătoa­re e un prilej de reculegere pentru toate conştiinţele. Romain Rolland străluceşte încă de vioiciune şi se dăruie, cu o ener­gie uriaşă, luptei pentru libertate şi adevăr .In acest semn i-am adus omagiul nostru. M. GRINDEA aeawi Citiţi Lectura Pagina 3*a începerea tratativelor economice cu Anglia investiţii engleze în exploatările noastre aurifere Eri a avut loc la ministerul de industrie şi comerţ prima şe­dinţă de discuţii în fond cu delegaţia engleză în vederea înche­ierii unor noui acorduri economice cu Anglia. VOLUMUL ARIERATELOR In această şedinţă s’a abordat, mai întâi, chestiunea volumului arie­ratelor noastre comerciale din An­glia. O chestiune primordială şi foarte dificilă atât prin diferenţierea din­tre datele noastre statistice şi sta­tistica engleză cât şi prin faptul ne­­precizării arieratelor care au fost plătite de către importatori prin mijloace proprii. Deosebirea dintre cele două sta­tistice a pus in discuţie deci o che­stiune foarte controversată şi care trebueşte lămurită. ŞEDINŢA DELA INSTITUTUL DE EXPORT In consecinţă după amiază s’a ţinut la Institutul naţional de ex­port o şedinţă destinată aproa­pe exclusiv examinării amănunţite a tuturor datelor referitoare la volu­mul arieratelor. Lucrările au dus la elucidarea u­­nor puncte în discuţie fără a putea fi terminate. IN CĂUTAREA SOLUŢIILOR Din cele discutate până acum se constată că cererile engleze, referi­toare atât la cuantumul arieratelor cât şi condiţiunilor de plată sunt foarte grele. Dacă în ce priveşte cuantumul a­­rieratelor se va putea, în cele din urmă, stabili cu mare aproximaţie volumul lor, pentru plata lor, vor tre­bui găsite noui soluţii. Aceste soluţii, după cum se de­semnează deocamdată, constau în afară de o eşalonare mai lar­gă a plăţilor — în mărirea sen­sibilă a importului românesc — şi în deosebi a importului de ba­con—în Anglia şi în utilizarea a­­rieratelor la investiţii făcute în România. ENGLEZII DISPUSI SA FACA IN­VESTIŢII IN EXPLOATĂRILE AU­RIFERE După cât ni se afirmă, guvernul englez ar fi dispus ca, în ce prive­şte această din urmă soluţie , uti­lzarea în investiţii a arieratelor­­ să investească o parte din cuantu­mul acestora în exploatările auri­fere de stat de la noi. El condiţio­nează însă aceste investiţii de drep­tul ce-şi rezervă să poată exporta pentru amortizarea capitalului şi dobânzilor o cantitate de 25 la sută din plusul de producţie de aur, ce va rezulta în urma investiţiilor. VIZITAREA EXPLOATĂRILOR AURIFERE Pentru a se documenta la faţa lo­cului asupra situaţiei minelor şi po­sibilităţilor lor de producţie, delega­ţia engleză, însoţită de d­­r. I. Cos­­tinescu, ministrul industriei şi co­merţului, va pleca mâine, Vineri, din Capitală, să viziteze minele de aur de la Baia Mare, Baia­ Sprie şi Zlat­na. * Intenţia guvernului englez de a face investiţii în întreprinderile ro­mâneşti a fost primită cu multă sa­tisfacţie şi ea dă toate speranţele că în acest mod problema plăţii ariera­telor noastre în Anglia va putea fi mai uşor soluţionată. Rămâne acum de văzut şi condi­­ţiunile în care guvernul român în­ţelege să se facă aceste investiţii. Ele se vor discuta ulterior, după vizitarea minelor. D. prof. N. Iorga în Belgia D. prof. N. Iorga, care urma să se înapoieze în ţară pe la începutul săptămânii viitoare, şi-a prelungit, cu vre-o câteva zile şederea in strai­­nătate, d-sa, după strălucitele con­­ferinţe din Franţa, urmând să plece», pentru vre-o câteva zile, în Belgia- Prof. N. IORGA Accidente în cursul rallye- MONTE CARLO, 30 (Radar).­­ In cursul zilei de eri au sosit­ la Monte Carlo ultimii 72 participanţi la rallyeul automobilistic. Astăii concurenţii vor lua parce la o probă technică şi la proba complimentară.. In cursul ultimei etape între Avig­non şi Monte Carlo s-au produs câ­teva accidente grave. Francezul Paul, plecat din Atena, a fost grav rănit. Deasemenea și învingătorul din 1932 și 1933, francezul Vasselle a fost nevoit să se retragă din con­curs, în urma unui accident. Fran­cezii Cayla și Frontignac s'au retras din cursă în urma unui accident. Cei doi au scăpat totuşi neatinşi. Soţii Gordon Holmes, plecaţi din Valencia, au suferit un grav acci­dent în apropiere de Cannes, la Mandelieu. Automobilul lor, care mergea cu 100 kilometri pe oră, s-a ciocnit cu un autocamion. D. Gordon Holmes este grav rănit şi medicii nu speră să-l mai poată salva. Soția sa a scăpat numai cu câteva confu­­ziuni. Două femei şi un copil striviţi de tren la Buftea BUFTEA, 30.­­ Azi la ora 11, pe când trenul personal 3007 intra în staţia Buftea, s’a produs o impre­sionantă nenorocire. Dinspre Ploeşti venea rapidul No. 22 care a surprins pe linie pe femeile Dumitra Chiriţă în etate de 40 ani, pe nora ei Dumitra Petre Chiriţă în etate de 20 de ani care avea şi un copil în braţe. Toţi au fost omorîţi pe loc. După producerea nenorocirii, în­treaga comună s-a adunat la gară şi a început să vocifereze. A fost nevoe de intervenţia jandarmilor. Populaţia din Buftea a cerut in­sistent şefului gării să intervină pe lângă direcția c. f. r. să construiască­ un pod sau un tunel spre a se evita viitoare accidente. Grav accident in Capitală Un tramvai sfărâmă o căruţă şi loveşte două autobuze.­Trei răniţi In bulevardul Maria, aproape de rond s a întâmplat ori dimineaţă următorul accident: un vagon de tramvai de pe linia 15, venind dinspre Bragadiru, cobora panta cu viteză. Când s’a apropiat de rond, o căruţă de piaţă cu No. 3332 i-a apărut în cale. Watmanul a frânat, dar linia fiind udă, vagonul a patinat, lovind puternic căruţa care a fost complet sfărâmată. Vagonul a tamponat a­­poi şi două autobuze, — unul de pe linia 13 şi altul de pe altă linie, — ce fac curse cu pasageri, provocând ambelor vehicule avarii însemnate. Vagonul a suferit şi el stricăciuni. TREI GRAV RĂNIŢI In urma accidentului au fost ră­niţi trei dintre pasagerii care se aflau pe platforma din faţă a tram­vaiului şi anume: tânărul Ion Şer­­bănescu, de 19 ani, croitor, domi­ciliat în str. Eliade Rădulescu No. 17 (Parcul Rahova), a căpătat contu­­ziuni forte pe corp: băiatul Gh. Ha­­gianoglu, în etate de 13 ani, elev in clasa I, la liceul „Gh. Sincai”, are fractura piciorului drept, iar băiatul Dumitru Coc­or, tot de 13 ani, elev în clasa VI-a primară, domiciliat în calea Rahovei No. 285, s-a ales cu fractura mâinii stângi. Două per­soane au fost rănite mai uşor. Nu­mele lor ne scapă. INTERNAREA VICTIMELOR Cei trei accidentaţi, după ce au primit primele îngrijiri necesare, date de către internul Gheorghiu de la „Salvare”, au fost transportaţi cu o ambulanţă la spitalul Brânco­­venesc unde au fost internaţi. ANCHETA Cu anchetarea cazului se ocupă atât Brigada accidentelor de pe lângă Divizia circulaţiei cât şi circumscrip­­ia poliţienească respectivă. *

Next