Dimineaţa, iunie 1936 (Anul 32, nr. 10573-10602)
1936-06-01 / nr. 10573
. Pregătiri diplomatice importante Apropiata instalare a noului cabinet francez a declanşat o activitate diplomatică din cele mai vii în toate ţările. Cu atât mai mult cu cât ziua de 16 iunie, dată fixaţi pentru întrunirea sesiunii Consiliului la Geneva pune pe primul plan al preocupărilor europene posibilităţile de soluţionare a situaţiei complicate pe care a creat-o cucerirea Abisiniei de către Italia şi în legătură cu aceasta marea acţiune pentru o aşezare definitivă a păcii europene. Mica înţelegere şi înţelegerea Balcanică şi-au fixat în mod lămurit atitudinea şi punctul lor de vedere faţă de situaţia de astăzi şi de oricare dintre evenimentele ce ar putea să urmeze, prin protocoalele semnate în conferinţele de la începutul lunei Mai ţinută la Belgrad şi prezentate cancelariilor europene sub forma destul de lămurită a cunoscutelor comunicate politice. Ministrul de externe al Cehoslovaciei a revenit de altfel Vineri încă odată asupra solidarităţii Micei înţelegeri, subliniind că politica ei „este profund şi perfect unitară şi în ce priveşte relaţiile cu diferitele ţări europene“. De altfel faptul acesta de covârşitoare importanţă pentru desfăşurarea situaţiei europene în viitor va găsii o afirmare din cele mai categorice în zilele 6, 7 şi 8 iunie, când se vor întruni la Bucureşti şefii celor trei state, într’un cadru care nu va greşi să facă în toată Europa impresia cuvenită. Această manifestare era necesară, ca o replică directă la unele manevre de ordin diplomatic, cari tindeau sa scadă încrederea în soliditatea şi coheziunea Micei Inţelegeri. In această ordine de idei ne gândim în primul rând la vizita pe care a făcut-o la Belgrad d. colonel Beck, ministrul de externe al Poloniei. Scopul ad zi te îl cunoștea o continuare^.' Beck a elev,. torii cei msgermane sud-est. fanfmal demnt emană din ministerului vi. arată că acestp'!,0 r,i-Pea d. aborapro și de cele și cari apropiate ale teme iugoslav, _______ ministrului de externe polonez a eşuat, totuşi o nouă afirmare de solidaritate a Micei înţelegeri nu poate decât să contribuie şi mai mult la clarificarea adevăratului echilibru european . Activitatea aceasta a Poloniei ne priveşte de aproape, mai ales în cazul când ştirile transmise de la Belgrad şi cari afirmă că d. Beck a vrut să angajeze Iugoslavia în discuţiuni asupra unui proect de reorganizare a Societăţii Naţiunilor, sunt exacte. Căci, în conformitate cu întreaga activitate politică a Poloniei în ultimii doi ani, un proect de reorganizare a Societăţii Naţiunilor susţinut de Polonia ar cuprinde cele mai grave primejdii pentru intangibilitatea frontierelor de astăzi. D. colonel Beck a arătat în nenumărate ocaziuni că este un aderent al revizuirii tratatelor de pace şi ţinând seama de manifestările de prietenie faţă de Ungaria, poate oricine să-şi dea seama în ce direcţie este dorită de guvernul dinVarşovia o asemenea revizuire. Din aceste motive este evident că trebue să fim satisfăcuţi de afirmaţiunile corespondentului nostru de la Belgrad, care a arătat că misiunea d-lui colonel pe lângă guvernul iugoslav a eşuat şi că n’a putut să realizeze nici un fel de înţelegere. De altfel ofensiva aceasta împotriva principiilor esenţiale ale politicii noastre externe a fost întărită şi prin expozeul pe care l-a rostit în Camera maghiară ministrul de externe d. Kaniya. Intr’o formă mai politicoasă decât până acum, ministrul de externe al Ungariei a păstrat fondul pledând pentru modificarea pactului Societăţii Naţiunilor în sensul de a se „îngădui discuţia liberă asupra tratatelor de pace” şi „asigurarea protejării minorităţilor ungare” de către guvernul din Budapesta. In acelaş timp Ungaria s’a pronunţat, ca şi Polonia, împotriva pactelor de asistenţă mutuală, cari precum se ştie constituie baza proectului de organizare a securitaţii colective, aşa cum a cerut-o Franţa şi Rusia Sovietelor, cu aprobarea deplină a Marei Britanii. Precum se vede marea luptă diplomatică a fost angajată din toate părțile, dar le-a găsit bine pregătiți pentru orice eventualitate. Liviu P. Nasta pt Anul 32 No. 10.573 --PRIHKRI-YAHA -FRESCO Ultimat« noutatl, - F A B B t C A W. SCHERG •umparaţi dela renumita postăvărie BOSTON Str. Lipscani 19, colt Victoriei II Fondată lo 1904 da CONST. MILLE TELEF.: Direcţia şi Redacţia 3.84.30; Ad-ţăa I.UH Provincia 3.84.31; Străinătatea XIX, BUCUREŞTENII ŞI VIZITATORII DIN TOATĂ ŢARA PETREC LA VIIDIU-ŞOSEA (lângă Arcul de Triumf) CANTA CRISTIAN VASILE DESCHIS ZIUA ŞI NOAPTEA 3 LEI Bucureşti, Str. Const. Miile (Sărindar) 5-7-9 nesc puţin ■ Toată săptămâna am umblat să găsesc de lucru. Bine că vine sărbătoare să mă mai odih- Se transformă gara Pregătirile ce se fac pentru oaspeţii străini E vorba ca, in acest an, cu prilejul serbărilor Restauraţiei să avem numeroşi oaspeţi, de peste graniţă. Vor sosi: preşedintele republicei cehoslovace, întreaga familie regală iugoslavă, etc. Regina Marioara, deşi bucureşteancă, va avea, credem, totuşi, o surpriză. Va rămâne nedumerită, nefiind sigură dacă a sosit cu adevărat în oraşul unde a copilărit. Deprinsă cu bătrâna gară de Nord, care cu toate transformările ei radicale, tot mai e de recunoscut, cunoscând bine cele două eşiri, prin calea Griviţei plină de cârciumi şi mici prăvălii, precum şi bulevardul Dinicu Golescu, aşa cum este el, ştiind fiecare cărămidă şi colţ de pavaj al discretei halte regale, din Dealul Cotrocenilor, totuşi nu va şti unde se află, când trenul se va opri la noua gară Mogoşoaia, transformată special pentru primirea înalţilor musafiri. Prima gară, clădită la Bucureşti, a fost cea din dealul Filaretului, iar cea dintâi linie ferată din România, Bucureşti-Giurgiu, a fost inaugurată în 1867, când a sosit în ţară principesa Elisabeta de Wied, mireasa Domnitorului Carol I, viitoarea regină a României. „Când ieşii din gară, spre a mă urca în trăsură — spune ea — scăpai un strigăt de admirare: pe deasupra fâlfâirii decorurilor, a strălucirii uniformelor, pe deasupra cailor şi drapelelor, dincolo de marea aceea omenească, zărisem oraşul culcat intre coline, desfăşurându-se un văi verzi. Cu acoperişurile sale lucitoare, cu sutele de bisericuţe, cu casele sale verzi, galbene ori albastre, toate înecate în lumina unui soare orbitor, care da chiar şi lemnului scânteerea cositorului, îmi aducea oarecum aminte de Moscova..... ............................. Totuși trebue să adăugăm ca tânăra principesă a avut repede o deziluzie, căci pitorescul văzut din perspectiva dealului înalt, fu desmintit în parcursul drumului dela gara la Mitropolie, pe urmă de acolo la Palat. Aceea care venea din apusul civilizat, a avut de văzut la noi multe lucruri pitoreşti, dar a avut şi dezamăgiri. DUPĂ 70 ANI Regina Marioara, vlăstar regal românesc, care ne vine azi de peste graniţă, aducând cu dânsa şi alţi malţi oaspeţi, nu ştiu cum va descrie cocheta gară a Mogoşoaei, din apropierea bătrânului palat al lui Constantin Vodă-Brâncoveanul, castel cu bolte şi ziduri groase de câţiva metri, clădite, pe vremuri, de către robi. Castelul acesta, fost in urma al principelui Bibescu, e acum proprietatea unei case de automobile, care a voit să facă acolo un garaj măreţ, dar a fost oprită de comisia Ce prega Amenajările, făcute în grabă, sun unele provizorii, altele definitive pavilionul de recepţie, pavarea peronului,, pe o distanţă de o sută de metri, o alee de la gară până la autostradă, altă şosea circulară de scurgere a vehiculelor ce vor ven sau pleca, etc. S’a decis ca această gară bucureşteană — despre care mulţi călător credeau că e pe undeva, prin Ialomiţa, spre Constanţa — să rămâe definitiv destinată pentru debarcarea familiei regale şi a înalţilor oas- peţi, ce vom mai primi pe viitor. Această hotărîre s’a luat atât din motive estetice, cât și din pricină că Gara de Nord este prea aglomerată de trenuri, deci nepotrivită pentru primirile oficiale. CÂND AI NOROC S’ar putea spune că văduva micului boer Mogoș a avut noroc, astfel ca numele ei nu numai să nu se uite, dar să fie pomenit cu prilejul celor mai alese solemnităţi. Arătam zilele trecute că bucureştenii au părăsit cu totul denumirea de „Podul Mogoşoaei“ sau „Calea Mogoşoaei“ întrebuinţată încă înainte de marele răsboiu. Deşi „uliţei“ i se dăduse imediat după răsboiul din 1877 numele de Calea Victoriei, când Vodă Carol I a intrat învingător în Capitală, după răsboiul cu Turcii, totuşi lumea întrebuinţa vechea denumire. Acum, când noua generaţie începe să uite vechiul nume, iată că el este din nou impus de către gara, refăcută, de la nordul oraşului. In secolul trecut, gloriosul Pod al Mogoşoaei a detronat definitiv Podul Beilicului, care a rămas o arteră modestă a Capitalei. Totuşi, în zilele noastre, când nimeni nu-i mai nesocoteşte numele de „Calea Victoriei“, vedem că strada aceasta, cea dintâi a Bucureştilor, se vede şi ea înlăturată pe nein faţa gării, perspectiva surprinzătoare a noului parc naţional şi a lacului Herăstrău. Graţioasele bărci cu pânze îi dau acesteia un aspect pitoresc, iar clădirile moderne ale expoziţiei „Lunei Bucureştilor“, anunţă oraşul mare, în care păşeşti. De astă dată, pentru a merge de la gară spre Palatul regal, oaspeţii vor avea de străbătut întreaga pădurice a şoselei, dealungul expoziţiei şi până la Piaţa Victoriei. De acolo o vor lua pe bulevardul Lascar Catargiu şi vor trece apoi pe lângă o parte din marile palate de pe bulevardele Take Ionescu şi Brătianu. Prima impresie asupra Capitalei va fi desigur mai favorabilă, decât dacă musafirii ,ar fi descins în Gara de Nord, aşteptată. O detronează „Gara Mogoşoei”, care îşi propune să o ocolească cu totul, trimiţându-ţi oaspeţii în oraş pe alt drum. Calea Victoriei, degradată, se pare că va fi pus la rând cu „Podul Beilicului“, rămânând doar ca ambele să se mândrească cu faima trecutului. OPT GĂRI Bucureştiul, care, acum 70 de ani, nu era staţie de cale ferată, posedă azi opt gări: Filaretul, prima întemeiată, apoi in rând, cum vin in centura Bucureştilor: Dealul Spirei, Cotrocenii, Gara de Nord, Mogoşoaia, Bolintineanu şi Gara de Est. Gara Mogoşoaia a fost până acum, şi va fi şi de aci înainte, o gară de mărfuri şi persoane. Trec prin această staţie, chiar azi 70 curse de trenuri, în diferite direcţii, ea fiind un important nod de legătură a reţelei căei ferate. Trenurile Bucureşti-Constanţa se scurg toate pe aci. Acesta este motivul că unii călători — ce pleacă de obiceiu din Gara de Nord — îşi amintesc in mod vag de numele acestei staţii, ca fiind oarecum departe de Capitală. In realitate, Gara Mogoşoaia este lângă Vila Iviinovici şi lângă poarta ce dă in expoziţie, precum şi în drumul autourilor se sboară între taluzuri înverzite, pe sub noul pod al căilor ferate. Mulţi bucureşteni, plecând cu trenul din Gara de Est, sau din alte staţii ale liniei centură, ar face cu plăcere drumul spre Expoziţie, spre parcul naţional, spre lacuri, spre pădurea Băneasa, folosindu-se de tren. Dar biletul de clasa IlI-a — de pildă de la Gara de Est la Mogoşoaia — costă 15 lei, pe când cu autobuzul e 6 lei. Credem că direcţia căilor ferate ar face o mare plăcere escursioniştilor de Duminică — şi mai ales copiilor bucureşteni— dacă ar studia o reducere a tarifului pe zona de centură, astfel ca — din orice parte a oraşului — cineva să poată sosi în regiunea lacurilor şi parcurilor, cu un preţ, care să nu fie mai mare, ca la tramvai şi autobuze. Este posibil ca această reformă să aducă şi un apreciabil venit căiler ferate. GLORIA GĂRII MOGOŞOAIA Pentru Gara Mogoşoaia, începe o epocă de renaştere. Dar, după cum toate pe lumea asta sunt trecătoare, ne putem aştepta ca staţia de aviaţie civilă, din apropiere, şi pe care acum o deserveşte această pitorească gară, ajutând-o să se desvolte, să-i ia locul, la un moment dat. Viitorul este, nu definitiv, al aviaţiei! Dar până atunci, bucureştenii vor mai merge „la Mogoşoaia“, şi vor continua să pomenească, fără voe, pe văduva boerului care a trăit acum vreo câteva sute de ani. Alex. F. Râîfoail 'T nea monumentelor istorice. In ju-şosea, pe de altă parte, se deschide, rul castelului este azi o grămadă ciudată de fierărie şi caroserii, autouri vechi, fără culoare, autocamioane şchioape şi ruginite, cu câte trei şi două roate, mormane fără formă de nişte schelete de animale antideluviane, dând locului un aspect straniu. Ai zice: cimitirul automobilelor. Această privelişte ciudată va fi mascată, înalţii oaspeţi se vor pomeni, după trecerea prin pavilionul de primire, pe o alee de pomi bătrâni, care dă spre larga piaţă cu şăgalnica fântână a Mioriţei, păzită de patru berbeci năstruşnici, gata parcă de luptă. Pe aci trece autostrada, care duce la Ploeşti, având ca perspective neaşteptate, pe deoparte trenul, lunecând pe un pod, arcuit peste se fac :iri Din săptămână’n săptămână Poezia căminului In această varietate de poezie, o subdiviziune când a liricei, când a didacticei româneşti, Nemţeanu s’a înfăţişat într’adevăr novator. Mai mult, putem să-l socotim drept cel ce a creat, la noi, poemul căminului. Cum s’a prezentat stihul căsniciei înainte de Nemţeanu ? Cunoaşteţi un „tablou“ întitulat Scara vieţii: o cromolitografie cronologică, rezumătoare de etape ale existenţei umane şi predispuitoare la meditaţiuni. La mijloc, în raiul Desfătării e pomul Cunoştinţei in jurul căruia drept iederă s’a încolăcit şarpele. De o parte şi de alta, Eva şi Adam, goi până la frunza, impropriu numită, de viţă, când este de smochin. Mărul din mâna Evii are parte de două muşcături, mai mult sau mai puţin zdravene, iar figura ei vrea să exprime tristeţa primei femei ce-a auzit ameninţarea: „înmulţind voi înmulţi necazurile tale şi suspinul tău; în dureri vei naşte...“ Şi iată—întâia treaptă a scăriiîntr’un leagăn, un dolofan sugaciu, ca în reclamele pentru laptele sterilizat. Apoi, iacătă-mi-l — cu sexul nehotărit, căci e în rochiţă, dar fără moţ pe creştet —, face primii paşi, copăcel-copăcel cu mămica. Şi de-aci încolo, vezi-i şcolar, apoi cavaler cu un impecabil buchet de flori învălit într’un fişic de cea mai imaculată albeaţă. Mai departe El şi Ea îngenunchiază înaintea altarului, ca imediat după aceea să-i vezi cu capetele îngemănate deasupra unui leagăn. Vârful scării ! Al dublei scări, începe scoborîşul. Bărbatul are nevoe de baston. Bastonul ia încetişor forma unui început de cârjă. Spinarea devine gârbovă. Un moşneguţ pâcâe din lulea înconjurat de nepoţei. Priveşte-1, apoi, pe unchiaş grav cugetător — adică ne mai cugetând la nimic — pe o bancă de piatră. Şi, în cele din urmă, capul ciufulit nu al groparului lui Hamlet, ci al cioclului Vasile Grămadă, înclinat spre umărul cu cazmaua nu spre cel cu lopata îşi întoarce privirea dela muşuroiul proaspăt de pământ cu panglici dintr’o coroană mortuară. S’a isprăvit! Şi bine că s’a isprăvit şi cu acest fel de versuire a vieţii familiare începând dela gânguritul din scutec până la geamătul agoniei. Cu Nemţeanu poemul căminului nu că dobândeşte — cum se spune„un spor de complexitate“, ci propriu-zis începe; şi întreg echipat cu vocabularul intim, şi cu humorul, lirismul şi dramaticul său. Şi ,nu e vorba aicea de dramaticul care,potrivit unei schimbări ortografice şi ortoepice devenită loc comun pentru caracterizarea câte unui menaj preface căsnicia într’o căznicie. Este drama omului pe care boala îl zmulge de la bucuriile familiare. Şi iată de ce vastul poem al cărui preludiu este imn (întitulat: Invocare) inches nu cu o banală elegie, ci cu accente biblice de mustrare (De profundis) : ...Şi mi-am durat un cuib—lăcaş hodinii Era atât de drag la mine’n cas’ Că, numai regi de mi-ar fi fost vecinii, Tu tot la mine, Doamne, ai fi mas. Un dor aveam să samăn numai bine. Voiam să cresc feciori,—de’ngăduiai Aşa cum ai trăit, Părinte, ’n mine Ai fi trăit şi ’n ei — şi te’nmulţeai. „De ce-ai sdrobit Tu visul meu de Bine, Când visul meu pe-atâţi ii mângâia? De ce loveşti o lume — căci în mine Le piere tuturor câte ceva. La cimitirul Filantropia, în dupăamiaza zilei de 30 Maiu 1919, a fost înmormântat Visul de Bine al poetului B. Nemţeanu, vis care se stânsese în ajun la spitalul de tuberculoşi din dealul Filaretului. Barbu Lăzăreanu Un spărgător carbonizat BERLIN. — Din Wehlau (Prusia orientală) se anunţă: La depozitul de benzină aflat în pivniţa domeniului Platen s’a comis o spargere. Când spărgătorii au aprins un chibrit spre a se putea călăuzi în operaţiile lor, vaporii de benzină cari umpleau pivniţa au luat foc şi într’o clipă hoţii se aflară in flăcări. Unul din ei a pierit carbonizat. Ceilalţi doi s’au ales cu grave arsuri dar au putut scăpa cu viaţă. Din fericire, nu s’a produs o explozie a proviziilor de benzină, astfel că incendiul a putut fi stins de administratorul domeniului. Călătorie in jurul pământului, in 20 de zile VIENA. — Se anunţă din New- York. Un ziarist din Texas, dr. Bolivar. Falkoner, se află zilele acestea într’o călătorie cu avionul în jurul lumii. El nu se folosește însă pentru această călătorie, cum a făcut, de pildă, Lindbergh, de un avion propriu, construit în mod special, ci călătoreşte cu avioane normale de comunicaţie şi transport precum şi CU baloane dirijabile, — deci nu conduce singur. El vrea să stabilească un nou record pentru sborul în jurul pământului, utilizând în mod permanent avioane de pasageri şi aeronave care fac călătoriile obişnuite, conform itinerariilor existente. In ziua de 8 Mai, a pornit de la Dallas (Mexico). Oceanul Atlantic l-a traversat pe bordul aeronavei germane „Hindenburg“; de la Amsterdam a sburat cu un avion de pasageri olandez spre Penang, de unde fu transportat la Hong-Kong cu un avion de pasageri aparţinând societăţii engleze ,,Imperial Airways", de acto-rul Bolivar Falkoner se va îndrepta spre Manilla iar de acolo cu un avion al societăţii americane ,,Pacific Airways", spre San Francisco. El intenţionează să sosească iar la Dallas în ziua de 28 Mai, adică după un sbor total de 20 zile. CITIȚI VIAȚA VESELĂ O escadră americană făcând poliția oceanului.