Dimineaţa, iunie 1936 (Anul 32, nr. 10573-10602)

1936-06-01 / nr. 10573

. Pregătiri diplomatice importante Apropiata instalare a noului ca­binet francez a declanşat o activi­tate diplomatică din cele mai vii în toate ţările. Cu atât mai mult cu cât ziua de 16 iunie, dată fixaţi pentru întrunirea sesiunii Consiliu­lui la Geneva pune pe primul plan al preocupărilor europene posibili­tăţile de soluţionare a situaţiei­ complicate pe care a creat-o cuce­rirea Abisiniei de către Italia şi în legătură cu aceasta marea acţiune pentru o aşezare definitivă a păcii europene. Mica înţelegere şi înţelegerea Balcanică şi-au fixat în mod lămu­rit atitudinea şi punctul lor de ve­dere faţă de situaţia de astăzi şi de oricare dintre evenimentele­­ ce ar putea să urmeze, prin protocoalele semnate în conferinţele de la înce­putul lunei Mai ţinută la Belgrad şi prezentate cancelariilor europene sub forma destul de lămurită a cu­noscutelor comunicate politice. Mi­nistrul de externe al Cehoslovaciei a revenit de altfel Vineri încă odată asupra solidarităţii Micei înţelegeri, subliniind că politica ei „este pro­fund şi perfect unitară şi în ce pri­veşte relaţiile cu diferitele ţări eu­ropene“. De altfel faptul acesta de covâr­şitoare importanţă pentru desfăşu­rarea situaţiei europene în viitor va găsii o afirmare din cele mai categorice în zilele 6, 7 şi 8 iunie, când se vor întruni la Bucureşti şefii celor trei state, într’un cadru care nu va greşi să facă în toată Europa impresia cuvenită. Această manifestare era nece­sară, ca o replică directă la unele manevre de ordin diplomatic, cari tindeau sa scadă încrederea în so­liditatea şi coheziunea Micei Inţe­­legeri. In această ordine de idei ne gândim în primul rând la vizita pe care a făcut-o la Belgrad d. colonel Beck, ministrul de externe al Polo­niei. Scopul ad zi te îl cunoștea o continuare^.' Beck a elev,. torii cei ms­­germane sud-est. fanf­mal demnt emană din ministerului vi. arată că acestp'!,0 r,i-Pea d. abora­pro și de cele și cari apropiate ale teme iugoslav, _______ ministrului de externe polone­z a eşuat, totuşi o nouă afirmare de solidaritate a Mi­cei înţelegeri nu poate decât să contribuie­ şi mai mult la clarifica­rea adevăratului echilibru european . Activitatea aceasta a Poloniei ne­­ priveşte de aproape, mai ales în ca­zul când ştirile transmise de la Bel­grad şi cari afirmă că d. Beck a vrut să angajeze Iugoslavia în dis­­cuţiuni asupra unui proect de reor­ganizare a Societăţii Naţiunilor, sunt exacte. Căci, în conformitate cu în­treaga activitate politică a Poloniei în ultimii doi ani, un proect de re­organizare a Societăţii Naţiunilor susţinut de Polonia ar cuprinde cele mai grave primejdii pentru intangi­­bilitatea frontierelor de astăzi. D. colonel Beck a arătat în nenumă­rate ocaziuni că este un aderent al revizuirii tratatelor de pace şi ţinând seama de manifestările de prietenie faţă de Ungaria, poate oricine să-şi dea seama în ce di­recţie este dorită de guvernul din­­Varşovia o asemenea revizuire. Din aceste motive este evident că tre­­bue să fim satisfăcuţi de afirmaţiu­­nile corespondentului nostru de la Belgrad, care a arătat că misiunea d-lui colonel pe lângă guvernul iu­goslav a eşuat şi că n’a putut să realizeze nici un fel de înţelegere. De altfel ofensiva aceasta împo­triva principiilor esenţiale ale poli­ticii noastre externe a fost întărită şi prin expozeul pe care l-a rostit în Camera maghiară ministrul de externe d. Kaniya. Intr’o formă mai politicoasă decât până acum, mini­strul de externe al Ungariei a păs­trat fondul pledând pentru modifi­carea pactului Societăţii Naţiunilor în sensul de a se „îngădui discuţia liberă asupra tratatelor de pace” şi „asigurarea protejării minorităţilor ungare” de către guvernul din Bu­dapesta. In acelaş timp Ungaria s’a pronunţat, ca şi Polonia, împotriva pactelor de asistenţă mutuală, cari precum se ştie constituie baza proectului de organizare a securi­taţii colective, aşa cum a cerut-o Franţa şi Rusia Sovietelor, cu a­­probarea deplină a Marei Britanii. Precum se vede marea luptă di­plomatică a fost angajată din toate părțile, dar l­e-a găsit bine pregă­tiți pentru orice eventualitate. Liviu P. Nasta pt Anul 32 No. 10.573 --PRIHKRI-YAHA -FRESCO Ultimat« noutatl, - F A B B t C A W. SCHERG •umparaţi dela renumita postăvărie BOSTON Str. Lipscani 19, colt Victoriei II Fondată lo 1904 da CONST. MILLE TELEF.: Direcţia şi Redacţia 3.84.30; Ad-ţăa I.UH Provincia 3.84.31; Străinătatea XIX,­ BUCUREŞTENII ŞI VIZITATORII DIN TOATĂ ŢARA PETREC LA VIIDIU-ŞOSEA (lângă Arcul de Triumf) CANTA CRISTIAN VASILE DESCHIS ZIUA ŞI NOAPTEA 3 LEI Bucureşti, Str. Const. Miile (Sărindar) 5-7-9 nesc puţin ■ Toată săptămâna am umblat să găsesc de lucru. Bine că vine sărbătoare să mă mai odih- Se transformă gara Pregătirile ce se fac pentru oaspeţii străini E vorba ca, in acest an, cu pri­lejul serbărilor Restauraţiei să a­­vem numeroşi oaspeţi, de peste gra­niţă. Vor sosi: preşedintele republi­­cei cehoslovace, întreaga familie re­gală iugoslavă, etc. Regina Marioara, deşi bucureş­­teancă, va avea, credem, totuşi, o surpriză. Va rămâne nedumerită, ne­­fiind sigură dacă a sosit cu adevărat în oraşul unde a copilărit. Deprinsă cu bătrâna gară de Nord, care cu toate transformările ei radicale, tot mai e de recunoscut, cunoscând bi­ne cele două eşiri, prin calea Gri­­viţei plină de cârciumi şi mici pră­vălii, precum şi bulevardul Dinicu Golescu, aşa cum este el, ştiind fie­care cărămidă şi colţ de pavaj al discretei halte regale, din Dealul Cotrocenilor, totuşi nu va şti unde se află, când trenul se va opri la noua gară Mogoşoaia, transformată special pentru primirea înalţilor musafiri. Prima gară, clădită la Bucureşti, a fost cea din dealul Filaretului, iar cea dintâi linie ferată din Româ­nia, Bucureşti-Giurgiu, a fost inau­gurată în 1867, când a sosit în ţară principesa Elisabeta de Wied, mirea­sa Domnitorului Carol I, viitoarea regină a României. „Când ieşii din gară, spre a mă urca în trăsură — spune ea — scă­pai un strigăt de admirare: pe dea­supra fâlfâirii decorurilor, a strălu­cirii uniformelor, pe deasupra cai­lor şi drapelelor, dincolo de marea aceea omenească, zărisem oraşul cul­cat intre coline, desfăşurând­u-se un văi verzi. Cu acoperişurile sale luci­toare, cu sutele de bisericuţe, cu casele sale verzi, galbene ori albas­tre, toate înecate în lumina unui soare orbitor, care da chiar şi lem­nului scânteerea cositorului, îmi a­­ducea oarecum aminte de Mosco­va..... ............................. Totuși trebue să adăugăm ca tâ­năra principesă a avut repede o de­ziluzie, căci pitorescul văzut din perspectiva dealului înalt, fu des­­mintit în parcursul drumului dela gara la Mitropolie, pe urmă de aco­lo la Palat. Aceea care venea din a­­pusul civilizat, a avut de văzut la noi multe lucruri pitoreşti, dar a avut şi dezamăgiri. DUPĂ 70 ANI Regina Marioara, vlăstar regal ro­mânesc, care ne vine azi de peste graniţă, aducând cu dânsa şi alţi m­alţi oaspeţi, nu ştiu cum va descrie cocheta gară a Mogoşoaei, din apro­pierea bătrânului palat al lui Con­stantin Vodă-Brâncoveanul, castel cu bolte şi ziduri groase de câţiva metri, clădite, pe vremuri, de către robi. Castelul acesta, fost in urma al principelui Bibescu, e acum pro­prietatea unei case de automobile, care a voit să facă acolo un garaj măreţ, dar a fost oprită de comisia Ce prega Amenajările, făcute în grabă, sun unele provizorii, altele definitive pavilionul de recepţie, pavarea pe­ronului,, pe o distanţă de o sută de metri, o alee de la gară până la au­tostradă, altă şosea circulară de scurgere a vehiculelor­ ce vor ven sau pleca, etc. S’a decis ca această gară bucureş­­teană — despre care mulţi călător credeau că e pe undeva, prin Ialo­miţa, spre Constanţa — să rămâe definitiv destinată pentru debarca­rea familiei regale şi a înalţilor oas-­ peţi, ce vom mai primi pe viitor. Această hotărîre s’a luat atât din motive estetice, cât și din pricină că Gara de Nord este prea aglomera­tă de trenuri, deci nepotrivită pen­tru primirile oficiale. CÂND AI NOROC S’ar putea spune că văduva mi­cului boer Mogoș a avut noroc, ast­fel ca numele ei nu numai să nu se uite, dar să fie pomenit cu pri­lejul celor mai alese solemnităţi. Arătam zilele trecute că bucureş­­tenii au părăsit cu totul denumirea de „Podul Mogoşoaei“ sau „Calea Mogoşoaei“ întrebuinţată încă îna­inte de marele răsboiu. Deşi „uliţei“ i se dăduse imediat după răsboiul din 1877 numele de Calea Victoriei, când Vodă Carol I a intrat învin­gător în Capitală, după răsboiul cu Turcii, totuşi lumea întrebuinţa ve­chea denumire. Acum, când noua generaţie începe să uite vechiul nume, iată că el este din nou impus de către gara, refăcută, de la nordul oraşului. In secolul trecut, gloriosul Pod al Mogoşoaei a detronat definitiv Po­dul Beilicului, care a rămas o ar­teră modestă a Capitalei. Totuşi, în zilele noastre, când ni­meni nu-i mai nesocoteşte numele de „Calea Victoriei“, vedem că stra­da aceasta, cea dintâi a Bucureşti­lor, se vede şi ea înlăturată pe ne­in faţa gării, perspectiva surprin­zătoare a noului parc naţional şi a lacului Herăstrău. Graţioasele bărci cu pânze îi dau acesteia un aspect pitoresc, iar clădirile moderne ale expoziţiei „Lunei Bucureştilor“, a­­nunţă oraşul mare, în care păşeşti. De astă dată, pentru a merge de la gară spre Palatul regal, oaspeţii vor avea de străbătut întreaga pădurice a şoselei, dealungul expoziţiei şi pâ­nă la Piaţa Victoriei. De acolo o vor lua pe bulevardul Lascar Catargiu şi vor trece apoi pe lângă o parte din marile palate de pe bulevardele Ta­ke Ionescu şi Brătianu. Prima impresie asupra Capitalei va fi desigur mai favorabilă, decât dacă musafirii ,ar fi descins în Gara de Nord, aşteptată. O detronează „Gara Mo­­goşoei”, care îşi propune să o oco­lească cu totul, trimiţându-ţi oas­peţii în oraş pe alt drum. Calea Victoriei, degradată, se pare că va fi pus la rând cu „Podul Beilicului“, rămânând doar ca am­bele să se mândrească cu faima tre­cutului. OPT GĂRI Bucureştiul, care, acum 70 de ani, nu era staţie de cale ferată, pose­dă azi op­t gări: Filaretul, prima în­temeiată, apoi in rând, cum vin in centura Bucureştilor: Dealul Spirei, Cotrocenii, Gara de Nord, Mogo­­şoaia, Bolintineanu şi Gara de Est. Gara Mogoşoaia a fost până a­­cum, şi va fi şi de aci înainte, o gară de mărfuri şi persoane. Trec prin această staţie, chiar azi 70 curse de trenuri, în diferite direcţii, ea fiind un important nod de legă­tură a reţelei căei ferate. Trenurile Bucureşti-Constanţa se scurg toate pe aci. Acesta este moti­vul că unii călători — ce pleacă de obiceiu din Gara de Nord — îşi a­­mintesc in mod vag de numele a­­cestei staţii, ca fiind o­arecum de­parte de Capitală. In realitate, Gara Mogoşoaia este lângă Vila Iviinovici şi lângă poarta ce dă in expoziţie, precum şi în dru­mul autourilor se sboară între talu­­zuri înverzite, pe sub noul pod al căilor ferate. Mulţi bu­cureşteni, plecând cu tre­nul din Gara de Est, sau din alte staţii ale liniei centură, ar face cu plăcere drumul spre Expoziţie, spre parcul naţional, spre lacuri, spre pădurea Băneasa, folosindu-se de tren. Dar biletul de clasa IlI-a — de pildă de la Gara de Est la Mo­goşoaia — costă 15 lei, pe când cu autobuzul e 6 lei. Credem că direcţia căilor ferate ar face o mare plăcere escursioniş­tilor de Duminică — şi mai ales co­piilor bucureşteni— dacă ar studia o reducere a tarifului pe zona de centură, astfel ca — din orice parte a oraşului — cineva să poată sosi în regiunea lacurilor şi parcurilor, cu un preţ, care să nu fie mai mare, ca la­ tramvai şi autobuze. Este posibil ca această reformă să aducă şi un apreciabil venit căiler ferate. GLORIA GĂRII MOGOŞOAIA Pentru Gara Mogoşoaia, începe o epocă de renaştere. Dar, după cum toate pe lumea asta sunt trecătoare, ne putem aştepta ca staţia de aviaţie civilă, din a­­propiere, şi pe care acum o deser­veşte această pitorească gară, aju­tând-o să se desvolte, să-i ia locul, la un moment dat. Viitorul este, nu definitiv, al avia­ţiei! Dar până atunci, bucureştenii vor mai merge „la Mogoşoaia“, şi vor continua să pomenească, fără voe, pe văduva boerului care a trăit a­­cum vreo câteva sute de ani. Alex. F. Râîfoail 'T nea monumentelor istorice. In ju-şosea, pe de altă parte, se deschide, rul castelului este azi o grămadă ciudată de fierărie şi caroserii, au­­touri vechi, fără culoare, autoca­mioane şchioape şi ruginite, cu câte trei şi două roate, mormane fără formă de nişte schelete de animale antideluviane, dând­ locului un as­pect straniu. Ai zice: cimitirul auto­mobilelor. Această privelişte ciudată va fi mascată, înalţii oaspeţi se vor pomeni, du­pă trecerea prin pavilionul de pri­mire, pe o alee de pomi bătrâni, care dă spre larga piaţă cu şăgalnica fân­tână a Mioriţei, păzită de patru berbeci năstruşnici, gata parcă de luptă. Pe aci trece autostrada, care duce la Ploeşti, având ca perspecti­ve neaşteptate, pe deoparte trenul, lunecând pe un pod, arcuit peste se fac :iri Din săptămână’n săptămână Poezia căminului In această varietate de poezie, o subdiviziune când a liricei, când a didacticei româneşti, Nemţeanu s’a înfăţişat într’adevăr novator. Mai mult, putem să-l socotim drept cel ce a creat, la noi, poemul căminului. Cum s’a prezentat stihul căsniciei înainte de Nemţeanu ? Cunoaşteţi un „tablou“ întitulat Scara vieţii: o cromolitografie cro­nologică, rezumătoare de etape ale existenţei umane şi predispuitoare la meditaţi­uni. La mijloc, în raiul Desfătării e pomul Cunoştinţei in jurul căruia drept iederă s’a încolăcit şarpele. De o parte şi de alta, Eva şi Adam, goi până la frunza, impropriu nu­mită, de viţă, când este de smochin. Mărul din mâna Evii are parte de două muşcături, mai mult sau mai puţin zdravene, iar figura ei vrea să exprime tristeţa primei femei ce-a auzit ameninţarea: „înmulţind voi înmulţi necazurile tale şi suspi­nul tău; în dureri vei naşte...“ Şi iată—întâia treaptă a scării­­într’un leagăn, un dolofan sugaciu, ca în reclamele pentru laptele ste­rilizat. Apoi, iacătă-mi-l — cu sexul ne­­hotărit, căci e în rochiţă, dar fără moţ pe creştet —, face primii paşi, copăcel-copăcel cu mămica. Şi de-aci încolo, vezi-i şcolar, apoi cavaler cu un impecabil buchet de flori învălit într’un fişic de cea mai imaculată albeaţă. Mai departe El şi Ea îngenunchiază înaintea altarului, ca imediat după aceea să-i vezi cu capetele îngemănate de­asupra unui leagăn. Vârful scă­rii ! Al dublei scări, începe scoborîşul. Bărbatul are nevoe de baston. Bastonul ia înce­­tişor forma unui început de cârjă. Spinarea devine gârbovă. Un moş­­neguţ pâcâe din lulea înconjurat de nepoţei. Priveşte-1, apoi, pe unchiaş grav cugetător — adică ne mai cu­getând la nimic — pe o bancă de piatră. Şi, în cele din urmă, capul ciufulit nu al groparului lui Hamlet, ci al cioclului Vasile Grămadă, în­clinat spre umărul cu cazmaua nu spre cel cu lopata îşi întoarce pri­virea dela muşuroiul proaspăt de pământ cu panglici dintr’o coroană mortuară. S’a is­pră­vit! Şi bine că s’a isprăvit şi cu acest fel de versuire a vieţii familiare începând dela gânguritul din scutec până la geamătul agoniei. Cu Nemţeanu poemul căminului nu că dobândeşte — cum se spune­­„un spor de complexitate“, ci pro­­priu-zis începe; şi întreg echipat cu vocabularul intim, şi cu humo­rul, lirismul şi dramaticul său. Şi ,nu e vorba aicea de dramaticul care­­,potrivit unei schimbări ortografice şi ortoepice devenită loc­ comun pentru caracterizarea câte unui menaj preface căsnicia într’o căzni­­cie. Este drama omului pe care boa­la îl zmulge de la bucuriile familiare. Şi iată de ce vastul poem al că­rui preludiu este imn (întitulat: Invocare) inches nu cu o banală elegie, ci cu accente biblice de mu­strare (De profundis) : ...Şi mi-am durat un cuib—lăcaş hodinii Era atât de drag la mine’n cas’ Că, numai regi de mi-ar fi fost vecinii, Tu tot la mine, Doamne, ai fi mas. Un dor aveam­ să samăn numai bine. Voiam să cresc feciori,—de’ngăduiai Aşa cum ai trăit, Părinte, ’n mine Ai fi trăit şi ’n ei — şi te’nmulţeai. „De ce-ai sdrobit Tu visul meu de Bine, Când visul meu pe-atâţi ii mângâia? De ce loveşti o lume — căci în mine Le piere tuturor câte ceva. La cimitirul Filantropia, în după­­amiaza zilei de 30 Maiu 1919, a fost înmormântat Visul de Bine al poe­tului B. Nemţeanu, vis care se stân­­sese în ajun la spitalul de tubercu­­loşi din dealul Filaretului. Barbu Lăzăreanu Un spărgător carbonizat BERLIN. — Din Wehlau (Prusia orientală) se anunţă: La depozitul de benzină aflat în pivniţa domeniului Platen s’a comis o spargere. Când spărgătorii au a­­prins un chibrit spre a se putea că­lăuzi în operaţiile lor, vaporii de benzină cari umpleau pivniţa au luat foc şi într’o clipă hoţii se aflară in flăcări. Unul din ei a pierit car­bonizat. Ceilalţi doi s’au ales cu gra­ve arsuri dar au putut scăpa cu viaţă. Din fericire, nu s’a produs o ex­plozie a proviziilor de benzină, ast­fel că incendiul a putut fi stins de administratorul domeniului. Călătorie in jurul pămân­tului, in 20 de zile VIENA. — Se anunţă din New- York. Un ziarist din Texas, dr. Bolivar. Falkoner, se află zilele acestea în­tr’o călătorie cu avionul în jurul lumii. El nu se folosește însă pentru această călătorie, cum a făcut, de pildă, Lindbergh, de un avion pro­priu, construit în mod special, ci că­lătoreşte cu avioane normale de co­municaţie şi transport precum şi CU baloane dirijabile, — deci nu con­duce singur. El vrea să stabilească un nou record pentru sborul în ju­rul pământului, utilizând în mod permanent avioane de pasageri şi aeronave care fac călătoriile obiş­nuite, conform itinerariilor exis­tente. In ziua de 8 Mai, a pornit de la Dallas (Mexico). Oceanul Atlantic l-a traversat pe bordul aeronavei germane „Hindenburg“; de la Am­sterdam a sburat cu un avion de pa­sageri olandez spre Penang, de unde fu transportat la Hong-Kong cu un avion de pasageri aparţinând socie­tăţii engleze ,,Imperial Airways", de act­o-rul Bolivar Falkoner se va îndrepta spre Manilla iar de acolo cu un avion al societăţii americane ,,Pacific Airways", spre San­ Fran­­cisco. El intenţionează să sosească iar la Dallas în ziua de 28 Mai, adi­că după un sbor total de 20 zile. CITIȚI VIAȚA VESELĂ O escadră americană făcând poliția oceanului.

Next