Dimineaţa, iunie 1936 (Anul 32, nr. 10573-10602)

1936-06-10 / nr. 10582

Iunie 1936 mGH. CALINESCU Poetul şi gazetarul N. Davidescu s’a ocupat odată, intr’unul din nu­meroasele sale esseuri, despre soarta tragică a scriitorului român care vădeşte calităţi şi dă loc la speranţe mari în tinereţe pentrucă după Îm­plinirea vârstei de 30 ani să cadă în­­tr’o stare de imbecilitate care-l va însoţi până la mormânt Cu rare ex­­cepţiuni, între care şi cea a enun­ţătorului teoriei, lucrurile se petrec cam aşa. Sunt în cultura românea­scă autori cari trăesc, cresc şi mor sub semnul unei singure lucrări de tinereţe, care îi ajută şi la ocuparea de catedre, de demnităţi şi la pre­mii. D. Gh. Călinescu, care numără 36 de ani, este intr’o continuă tinereţe şi într'un continuu elan creator. Ma­rele premiu flamangiu ce i sa a­­cordat recent pune, deodată, în pri­mul plan al atenţiei publicului citi­tor, figura acestui mare modest. In cele ce urmează nu intenţio­năm să facem o cronică amplă a ac­tivităţii d-lui Călinescu pentru că so­cotim că a-i integra opera atât de vâslă şi nu plină desfăşurare în ca­drul unui articol de ziar ar fi un lu­cru temerar şi inutil. Vom da pentru cetitorii „Dimineţii" o schemă a lu­crărilor proaspătului laureat al A­­cademiei Române. După ce în 1919 a terminat liceul, s’a Înscris la facultatea de litere şi filosofie din Bucureşti, unde a tre­cut o licenţă strălucită, căreia i-au urmat doi ani de doctorat în istoria literaturii la şcoala românească de la Roma, condusă de chiar infiinţă­­torul ei, Vasile Pârvan. Cercetând scriptele bibliotecii Vaticanului, el a reluat firul întrerupt de la dispariţia „şcoalei latiniste" şi, după o muncă Îndârjită, a dat la iveală o operă de largă informaţie şi documentare de­spre misionarii catolici italieni in principatele românești. Primul vo­lum, apărut în 1925, se numește ,,At­­euni missionari cattolici italiani nella Moldavia nei secoli XVII e XVIII", iar al doilea volum, apărut în 1939, se numește „Altre notizie d ui missionari catolici nei paesi to­­roeni”. Din păcate, lucrarea este scrisă in italieneşte astfel încât nu­mai o parte minimă de cititori se poate bucura de munca şi râvna de istorie a d-lui Călinescu, depusă în timpul cât a lucrat la şcoala ro­mână de la Roma. In 1923 apare opera celui mai m­are scriitor italian in viaţă Gio­­vani Pepini „Un om sfârşit” in mă­iastră traducere a d-lui Călinescu, în editura „Cultura Naţională". In 1932 d. Călinescu dă la iveală in e­­ditura „Cultura Naţională" „Viaţa lui Mihai Emitrescu", cea mai com­pletă biografie a vieţii marelui no­stru poet. Biografiei i-a urm­at in ■curtă vreme „Opera lui Eminescu”, care, aşa cum a fost in intenţia au­torului, formează un organism in­disolubil. Lucrând la această monu­mentală operă, d. Gh. Călinescu, după cum singur afirmă un post­faţa volumului V şi ultim al „Ope­rei lui Eminescu", ne arată cum a renunţat la mijloacele care n'ar fi făcut decât să folosească reputaţiei criticului, „de a face un volum ro­tund, muzical şi aforistic". Pentru­că, în acest caz, Eminescu ar fi pier­dut. Dar să lăsăm pe d. Călinescu să-şi definească singur lucrarea: „Lucrarea noastră e un studiu de rerilică cu mâl mai greu de istorie literară. Punctele de plecare sunt In „Viaţa lui Mihai Eminescu". In „O­­pera". I-am compus harta ideologică a poetului, In „Cultura" am stabilit teritoriul In care se putea mişca a­­ceastă ideologie, In „Descrierea ope­rei”, urmând aceste date am arun­cat Intâile linii ale criticii operei e­­minesciene, fiindcă această parte (cu multe citaţi­uni şi digresiuni, trebui­toare din motivele arătate mai sus) nu e un catalog de opere, o biblio­grafie, ci stabilirea temelor literare ale poetului. Operele sunt descrise într'o ordine dată de planul critic, de la compunerile cu temă cosmogo­nică (atitudine teoretică) până la •atire (atitudine practică). Aceste serii sunt reluate In volumul IV, de astădată sub raportul calităţii lor obiective ca fapte psihice şi de cul­tură. Volumul V le reexaminează din punct de vedere strict estetic. Cele şase volume alcătuesc un singur studiu care trebueşte citit de la un capăt la altul, fiindcă intenţia cri­tică este infuză peste tot şi o pa­gină se bizue pe alta. In valuri va­riante, nu identice. „Cei mai dedaţi cu emoţiile reci ale criticii ne vor lăuda mai puţin munca „umilă”, „onestă" şi vor ghici intenţia noastră de a nu face uz de talent, de a nu Înăbuşi opera eminesciană în propria noastră sen­timentalitate şi nu stilistică. Am do­rit a face ceea ce Saint Beuve nu­mea fiziologia operei, istoria ei na­turală (Pensées), adică acea disec­ţie Înceată şi fără zgomot, care prin exactitatea şi curăţenia ei, Înrâu­reşte mai adânc asupra spiritului, întrucât priveşte partea exegetică, ne-am ferit de exageraţiuni. D’Ovideo in „Studii sulla Divina Commedia”, (I, p. 377), a numit pe E. Aroux, care scrisese un studiu ex­travagant despre Alighieri, „Dante hérétiquc, révolutionnaire et socia liste” (Paris 1851), „il buffone della critica dantesca”. N am voit să fim bufonul criticii eminesciene". # încă nu s’a terminat cu tipărirea ultimelor volume ale ciclului em­ii­­nescian și d. Călinescu a și purces la o muncă titanică. D-sa lucrează la „Istoria literaturii româneşti”, o o­­peră critică de durată. Toţi autorii, Începând de la cei mai umili ai În­ceputului şi până la cei mai tineri şi moderni din zilele noastre, vor fi cercetaţi pe două planuri: biografia şi critica operei. In afară de acea­sta, d-sa mai lucrează la o biblio­grafie eminesciană, prima lucrare de acest gen. Puţină lume ştie că d. Călinescu este şi un poet subtil. Cine a citit însă revistele „Sinteza" al cărui co­director a fost Însuşi d. Călinescu şi „Sburătorul" revista cenaclului lo­­vinescian, nu a putut să nu fie izbit de factura cu totul nouă şi perso­nală a poesiei d-lui Călinescu. „Car­tea Nunţii", romanul apărut in edi­tura „Adevărul", in 1933, a descope­rit o altă faţetă a acestui mare ta­lent, aceea de scriitor epic de cea mai bună calitate. Cum am spus şi la început, este greu să cuprinzi Intr'o schemă, fie ea cât de nepretenţioasă, activitatea atât de bogată a unui scriitor, a că­rui operă e incă in plină desfăşu­rare. Vom remarca numai că, In a­­fară de munca de istoric şi de critic, d. Călinescu este şi autorul care face cu matematică regularitate cronica literară cea mai suculentă, aceea din „Adevărul literar". încheind aceste rânduri, nu voim altceva decât să aducem talentului și muncii sale, egal de masive, pri­nosul omagiului nostru modest. LUCIAN BOZ­A­ D. GH. CĂLINESCU ÎNCHINARE „In liniştea serii, Vulturul Român venind din depărtare, din imensul văzduh, a zburat peste înaltul Ca­­raiman, intrecăndu-se pe sine în­suşi, sus, sus de tot, aproape de cer, unde a primit, odată cu binecuvân­tarea lui Dumnezeu şi însuşirile ce­reşti pentru o bună domnie, Pute­rea şi Bunătatea, înzestrat cu aceste odoruri rupte din rai, a descins odrasla mult do­rită a României în mijlocul nostru. Tot Românul a plâns de bucurie. E foarte adevărată vorba bătrânească: ,frăngele apă nu se face“. Doar Va legănat în freamătul lor dulce inalţii brazi din Carpaţi. Ca şi puternicile lor rădăcini, e adânc înrădăcinată Inima Lui, in pămân­tul românesc, căci: joacă-se din a Iul ţară, Românul peste hotare, ,Bate el din poartă In poartă, Ini­­ma-l aci la vatră, „Pe-orice drum ar călca „Gându­l tot la ţara sa, ,am simţit-o Tu şi noi „Când ne-am îmbrăţişat amândoi. 6 Iunie 1930. Maior AL. THEODORY UN EVENIMENT UN­IMEA ARTELOR Expoziţia postumă N. Vermont Trei săli înţesate, cuprinzând a­­proape trei sute de tablouri, uleiuri, aquarele, gravuri, desene, iar sub fiecare din ele un nume glorios, ce va rămâne mereu înscris in frun­tea cărţii de aur a plasticei române, este expoziţia postumă N. Vermont de la Ateneu. După primii paşi făcuţi In acest templu Închinat în numele lui,­ar­tei, de văduva sa pioasă, un senti­ment copleşitor pune stăpânire pe vizitator. Acela al uimirii faţă de o muncă de uriaş şi de o fecunditate la care nu se aştepta. Toţi cei ce au crezut că au cunos­cut pe maestrul bun şi blând, că i-au pătruns toate ascunzişurile o­­perei sale din numeroasele sale ex­poziţii, se află de­odată in faţa unei revelaţii. Sunt aci capod­opere de care ni­meni nu avea ştiinţă, bijuterii as­cunse de el în atelierul său, cum as­cunde un avar o comoară ca să-şi desfete singur sufletul cu privirea ei. Schiţe după tablouri celebre ce au fost încununate cu premii şi e­­logii In străinătate, ca aceia a fai­mosului „Botez" (premiul I la Paris) sau a tabloului care a smuls sufra­giile Barcelonei. Sunt compoziţii de mare stil, ca Duminica la sat, ce nu-şi are avea locul decât intr’o pinacotecă, ca şi pânza, „Coborârea de pe cruce". Şi totuşi muzeele noastre nu se fălesc încă cu nici un Vermont de „enver­­gure“ ca cele ce ni se arată în ac­tuala expoziţie. In fiecare din sălile unde se re­varsă in cadre de nuanţa palidului ivoriu, in armonii de culoare tem­perată, operele maestrului între maeştri, patronează Ici şi colo zâm­betul lui bun. E Vermont la 19 ani, la douăzeci şi cinci şi in fine In plină maturi­tate, când cu toată faima ce-1 în­conjura, el rămăsese acelaşi „bon­bonomé", modest şi neştiutor de ge­niul lui creator. Mulţi nu l-au cunoscut pe ilustrul dispărut decât ca pe un descoperi­tor şi cântăreţ in culoare al frumu­seţilor străzilor noastre, după cum alţii nu văd un Grigorescu decât pictorul ciobănaşilor cu fiuer şi al carelor cu boi. Dar dacă Vermont a trecut la ne­murire flosăresele autohtone cu pie­lea brună şi coşuri în braţe tot el e autorul unor ini in­­­de variate pei­sagii, nuduri, portrete, naturi moar­te, de o rară valoare. Iată de pildă, aşezate la taifas .A centre Jour, una din cele mai grele poziţii pentru pictură, două „fe­­meiuşti" graţioase, in rochii după moda de acum treizeci de ani. E o pânză ce pare transportată din inima muzeului Luxembourg, aci, pentru desfătarea noastră. Peste ea, ca şi peste atâtea altele, s’au încercat in van anii să-i ştear­gă patina proaspătă, să-i toarne ceata peste culori. Ca şi marii maeştri ai clasicismului şi ai Re­­naşterei, Vermont posedă secretul unei paste inalterabile. El nu s’a jucat nici­odată cu cuţitul, nu a re­curs nici când la kilograme de vop­sea pentru a obţine relieful. Ba u­­nele din pânzele sale îşi arată chiar fibrele albe neatinse, ce se conto­pesc cu restul de culoare. Vaporozi­­tatea, un oare­ce de o delicateţă rară ca şi sentimentele lui intime, predomină in peisagiile şi florile lui Vermont. O bucată mică, reprezentând un luminiş in pădure, e o perlă a ge­nului. Par’că simţi cum respiră frunzele, cum vibrează atmosfera in jurul cinului cu coasa. De un misticism ce nu s’a des­­minţit Întreaga lui viaţă, Vermont şi-a revărsat adesea evlavia în icoa­nele sale incomparabile. Avem o do­vadă in minunata sa Sf. Ecaterina, schiţă pentru o Icoană mai mare in mozaic. Pe aceiaşi linie de cali­tăţi superioare ca factură sunt şi desenele in culoare, aquarelele dis­părutului maestru. O bucată cât de mică e o perlă de îndemânare şi de pricepere. Expoziţia aceasta ne-a îngăduit să revedem quintesenţa unui talent cum nu se nasc multe. FULMEN Vizita reginei Maria la expoziţia de trandafiri Eri la ora 4, expoziţia de tranda­firi organizată în sala Arta de Aso­ciaţia naţională a horticulturii din România a fost onorată de prezen­ţa reginei Maria. Suverana a fost primită de d-nii Mihail Negură, sub­secretar de stat, Leonida Burada şi Pamfil Şeicaru, cei doi vice-preşe­­dinţi ai asociaţiei. D. subsecretar de stat Negură a rostit câteva cuvinte, arătând im­portanţa acestei manifestaţii hor­ticole care a atras un public nume­ros, dornic de frumos. Regina Maria a vizitat expoziţia examinând cu deosebit interes fie­care varietate in parte. Vorbind cu organizatorii expozi­ţiei, regina, care este o mare admi­ratoare a florilor, a arătat că viaţa nostră e strâns legată de natură, pe care trebue nu numai s’o iubim, dar s’o cultivăm, pentru ca frumo­sul el să ne mobileze sufletele. Aşa precum niciodată glastra cu muş­care nu a lipsit din ochiul ferestrei săracului, tot astfel a spus regina Maria, de azi înainte trandafirul trebue să devină podoaba ornamen­tală puţin pretenţioasă a casei noa­stre, in grădini, pe ziduri şi oriunde frumosul trebue impus. Regina Maria a felicitat pe ini­ţiatorii acestei interesante expozi­ţii. La plecare a fost aclamată de publicul destul de numeros care se afla în sala de expoziţie. Expoziţia de trandafiri a fost vi­zitată in cele trei zile de un public numeros. Producătorii din toate părţile ţârii, din Banat, din nordul Ardealului şi al Moldovei, dela de­părtări de sute de kilometri, au tri­mis zeci de mii de bucăţi ambalate in lăzi şi transportate pe calea fe­rată in conditiuni dăunătoare con­servării lor din cauza căldurii, to­tuşi expoziţia s’a bucurat de un de­plin succes atât din partea' oficiali- s taţii cât şi a publicului Citiți MAGAZINUL dimineața In sală „Teatrului Naţional" din Capitală, s-a ţinut ori de dimineaţă congresul „Căminelor culturale şi al şcoalelor ţărăneşti", organizat de „Fundaţia culturală Principele Ca­rol". In prezenţa regelui Carol al II-lea, a d-lui dr. Angelescu, minis­trul Instrucţiunii. Au participat deasemenea, d-nic Ion Mihalache cu d-na, V. Madgea­­ru, D. Toni, Em. Bucuţa, Th. Iaco­­bescu, Ap. Culea, prof. Iacobescu, H. H. Stahl, O. Neamţu, V. Măgu-Suveranul aclamat de mulţime la plecare de la teatrul Naţional Jeanu, Scărlătescu, etc., precum şi numeroşi delegaţi ai tuturor cămi­nelor culturale şi şcolilor ţărăneşti, in număr de aproape cinci mii. Sala teatrului fiind neincapătoa­­re pentru Întreg numărul de parti­cipanţi, s’au instalat megafoane în foberele teatrului ei in balconul din Calea Victoriei, pentru ca acei cari nu au putut intra in sală, să poată asculta cuvântările. La ora 11, a sosit suveranul, în­tâmpinat la Intrare d­r. dr. Ange­lescu. La apariţia regelui In sală, mulţimea l’a ovaţionat puternic. CĂMINELE PREMIATE D. Dim. Guşti, a făcut o largă da­re de seamă asupra activităţii că­minelor şi a citit apoi tabloul cămi­nelor culturale care s’au distins prin activitatea lor culturală, sanitară şi educativă. Aceste cămine, au fost premiate cu câte cinci mii de lei. Iată lista căminelor premiate: ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ din co­muna Bucureşti-Roman; „Sfântu Gheorghe" din com. Râpele-Ba­­cău; .Lumina Poporului" din com. Bilciureşti-Dâmboviţa; „N. Iorga” din comuna Drăguşeni-Bala; „Ion Creangă“ din comn. Slobozia Prun­­cului-Suceava (Bucovina); „Brăes­­cu” din corn. Călugăra-Bacău; „M. Eminescu" din com. Cârligele-R. Sărat; .Lumina" din comuna Pu­­chenii Moşneni-Prahova; „Regele Carol al II-lea" din com. Principe­le Ferdinand-Teleorman; „N. Ior­ga“ din com. Lupşani-Ialomiţa; „înălţarea” din com. Poiana Câm­­pina-Prahova”; „Soarele" din com­. Chirnogi-Ilfov; „Dobrescu Argeş" din com. Muşorova-Caliacra, ,Lt. Gheorghe Pop" din com. Leşu-Nă­­săud;­­„Astra“ din com. Plătăreşti- Cetatea Albă; „Zori de zi“ din com. Hascioase-Caliacra; „Episcopul Ghe­rontie" din comn. Căzăneşti-Ialomi­­ţa; „Ceha" din com. Ceha-Bihor; „Măgureanu" din comn. Măgura-Nă­­săud; „S. Mehedinţi" din com. Spi­­neni-Olt. După cetirea acestui tablou, su­veranul şi-a dat aprobarea sa pen­tru ca aceste cămine să fie Pre­miate­ re. Este nu numai recunoştinţa mea şi a instituţiei pe care am cinstea -o conduc, ci a tuturor oamenilor ,Preocupaţi de marea problemă a ridicării ţăranilor şi aş cuteza să­ zic, a insuş momentului istoric. Ţara are nevoe de munca discipli­nată şi rodnică a tuturor, ca să-şî găsească acea aşezare spirituală şi economică pe care o caută de la războiu incoce. Şcoala ţărănească înlesneşte acest lucru celei mai pu­ternice, originale şi productive pă­turi de populaţie pe care o avem. Să plecăm de aici cu acest crez. Şcoala ţărănească va fi atunci un bun câştigat şi la adăpost de ori şi ce valuri. FILMUL DOCUMENTAR Asistenţei i s-a arătat apoi ima­ginile realizate pe un film documen­tar din satul Şamţ-Năsăud. Satul, a fost cercetat in amă­nunţime de echipele culturale şi transformat in sat model. Cu acest film, congresul s’a sfâr­şit la ora 2 d. a. ., TR. RADULESCU Congresul căminelor culturale şi al scoalelor ţărăneşti îndemnuri regale pentru ridicarea culturală a satelor —-- ■ ■—————BMK fl Iffliwi -......... * Sala Teatrului Național in timpul congresului WB Cuvântarea săteanului Timoftei Grapici din satul Sânt Săteanul Grapinl Timoftei, a vor­bit despre înfăptuirile constatate de d-sa în satul său Şanţul, Jude­ţul Nâsăud. Noi auzisem de multă vreme — spune vorbitorul — un zvon prin ţa­ra, că s’a­u născut vremuri noi şi de nădejde pentru noi sătenii. Iată de ce, mai mult ca o încercare, într’o bună zi din anul trecut, am cerut să ni se trimeatâ şi nouă o echipă de studenţi al Măriei Sale. Ne-au venit şi trei luni de zile l-am a­vut în mijlocul nostru. Ni s’a, legat a­­tuncia atât de mult sufletele de Fundaţia Măriei Sale, ca şi viaţa noastră toată de sufletul Măriei Sale. Încât astăzi nici nu s’air mai părea viaţă adevărată in sat, dacă n’ar fi toate cele bune făcute de e­­chipâ şi de cămin: dispensar, şcoală ţărănească, cooperativă, satul curat şi cu şanţuri frumoase, gospodărie mai ridicată, organizaţia premilita­­ră şi post militar, pe care suntem singurii din ţară care o avem. Am trecut şi noi prin veacuri grele pentru sate, aşa cum desigur grele au fost pentru d-voastră toţi, fraţi săteni. Dar astăzi ştim pe ce cale să umblăm ca să întâlnim bi­nele după care au trudit toţi moşii noştri. Calea aceasta este a muncii noastre a sătenilor, la Căminele noastre cui turcie, pentru mai multă sănătate, o mai bună gospodărie, o minte mai luminată şi un suflet mai ridicat. Pe calea aceasta avem şi o călăuză bună de care suntem siguri că ne va duce la izbândă. O urmăm de a­­cela fără şovăială, este Majestat­­ea Sa regele nostru. Ne punem de aceia toată nădej­dea noastră de români adevăraţi în strigătul cresta rupt din sufletul nostru al tuturora. Să trăiască regele nostru! D. CONST. PĂUN învăţător din Dâmboviţa, a recitat câteva versuri ocazionale. Discursul Suveranului Salutând astăzi cu deosebită bucu­ria acest al doilea congres al Cămi­narilor culturale ale fundaţiei „Prin­cipele Carol”, spun tuturora, din toată Inima: Bine aţi venit Această operă, care a Istorit din­­tr’un gând curat, un gând de a­­dâncă dragoste pentru poporul Meu, am marea bucurie de a vedea că a is­mtit pe deplin. Dacă fundaţia „Principele Carol” şi cu organele ei componente au pu­tut să reuşească atât de strălucit, a­­cea­sta se datoreşte în primul rând sufletului şi dragostei acelora care au condus mişcarea — şi cărora as­­tăzi, în faţa tuturor, le aduc mul­ţumirile Mele cele mai calde şi cele mai vii — şi în al doilea rând fap­­tului care a venit şi a ajutat ace­stora, că opera pe care am între­­prins-o, nu a fost copiată, ci a fost o operă care a eşit din sufletul cu­rat rmânesc şi din nevoile pure ale satelor noastre. (Aplauze prelun­gite). Avem conştiinţa, acei cari am în­drumat şi cari lucrăm pentru desă­vârşirea acestei opere, că facem o o­­peră care corespunde intru totul nevoilor noastre şi numai nevoilor noastre. Metoda poate să fie copiată, dar fapta şi lucrul nu, căci sunt ale noastre,, isvorâta din nevoile ţăranu­lui român. Pe lângă aceste fapte fundamen­tale, ceia ce ne-a ajutat să reuşim a fost şi dragul şi munca pe care au depus-o căminele şi membrii lor. Mulţumind conducătorilor, trebue să mulţumim astăzi şi membrilor că­minelor pentru dragostea şi îndem­nul pe care 1.1-1 dau, ca să lucrăm tot mai puternic şi cu mai multă­­ dragoste în folosul neamului româ­­­­nesc.­­ După ce veţi fi petrecut aceste zile în Capitala ţării şi vă veţi înapoia fiecare în colţul vostru, nădăjduesc că vă veţi întoarce cu sufletul înăl­ţat şi cu o dragoste mai puternică pentru această operă, purtând in toate colţurile ţării româneşti cuvân­tul Meu de dragoste. Aşa să dea Dumnezeul Aşa să lu­cra», cu spor şi dragoste, pentru înălţarea Iubitei noastre Românii! Să trăiţi! (Aplauze puternice şi u­­rale prelungite). Terminându-şi discursul, regele a părăsit sala congresului, în sus­­­ţiunile puternice ale miilor de par­ticipanţi. RAPOARTELE DE ACTIVITATE D. prof. V. ILEA din partea „As­­trei”, d. prof. Nandriş din partea soietăţii culturale din Bucovina,, d. Ap. Culea din partea „Fundaţiei Prin­cipele Carol” şi Pr. Gr. N. Popescu din partea şcoalei ţărăneşti din i­­niţiativa particulară au cetit ra­poartele de activitate aducând mul­ţumiri Fundaţiei Pr. Carol. De asemenea, raportorii cu citat printre cei mai aprigi sprijinitori ai şcoalelor ţărăneşti, pe d-nii Ion Mi­halache şi V. Madgearu, cărora, mul­ţimea din sală le-a făcut o caldă manifestaţie de simpatie. ÎNCHIDEREA CONGRESULUI După terminarea rapoartelor d. Dim. Gusti, a rostit o cuvântare de încheiere a congresului. D-sa şi-a încheiat astfel cuvân­tarea: O ţară de ţărani, cum este Ro­mânia, nu se putea să fie lipsită de o formă de organizaţie culturală, unde să se dea o pregătire anume de la strâns legată de viaţa pe care are s-o ducă în mediul lui şi de ceea ce aşteaptă statul de la el. Această formă de organizaţie culturală s’a născut în sfârşit. Ea este Şcoala ţărănească. Instituţiile de cultură care au gândit-o şi au infăptuit-o pot fi mulţumite şi mândre. De aceea, recunoştinţa pe care mă simt dator s’o arăt atât unor socie­tăţi încercate şi cu atâtea merite in apărarea fiinţei noastre ca neam in timpurile cele mai primejdioase, cum sunt Astra­ Transîlvană, înain­te mergătoarea, şi societatea pentru cultură din Bucovina, precum şi unor personalităţi pătrunse de în­semnătatea satului în viaţa naţio­nală, ca d. ministru Vasile Sassu, d. Ion Mihlache şi d. Virgil Mad­gearu. Aceeaş recunoştinţă se în­dreaptă şi către toate instituţiile care au dat cu largă bunăvoinţă sprijinul lor şi în­deosebi Camere­lor de agricultură din Ploeşti, Cra­iova, Turnu-Măgurele, Arad şi Constanţa, Institutului zootehnic şi Institutului de cerceări forestie­ Pagina 3-a UNIFICAREA LEGISLATIVA LUCRĂRILE COMISIUNII PENTRU­ CODUL DE PROCEDURA CIVILA» Sâmbătă seara s’a Întrunit consi­liul legislativ sub preşedinţia d-lui Aurelian Bentoiu, comisiunea per­­­tru redactarea codului de procedu­ră civilă. Au luat parte la discuţiuni d-nii Gane, Duca, Costin, Eugen Herova­­nu, Vasilescu, Laurenţiu Pirat, Ge­­rota, Lăzărescu, Damian, etc. S'au terminat discuţiunile asupra capitolului probelor cu înscrieri ?i verificarea de scripte. S’au început discuţiile asupra ca­pitolului tratând despre mărturisire şi interogatoriu. D. preşedinte Costin a fost în­sărcinat cu redactarea textelor, In care puterea executorie a unui act autentic poate fi suspendată. In privința mărturisirii a rămas ca membrii comisiunei să elaboreze o nouă redactare a textului privitor la modalitatea luării Interogatoru­lui. privitor la administraţiile publi­ce şi persoanelor juridice de drept privat. Comisiunea pentru Codul de co­merţ s’a ocupat de problema naţio­nalităţii societăţilor comerciale şi străine care înfiinţează cu ţara su­cursale sau reprezentante. După ample discuţiuni asupra di­feritelor criterii adoptate atât de codul nostru comercial şi legile spe­ciale, precum şi in doctrină. Juris­prudenta şi legislaţiunea compara­tă, comisiunea a hotărit introduce­rea sistemului după care societatea este naţională dacă s’a constituit in ţară şi are sediul in ţară, chiar da­că obiectul societății este in străi­nătate. Solemnitatea dela Sofia SOFIA.. T. (Rador). — Dat fiind că mâine este zi de lucru şi pentrucă tot­ românii din localitate — majo­ritatea negustori — să poată sărbă­tori aniversarea Restauraţiei, s’a o­­ficiat astăzi la biserica română un tedeum solemn pentru cinstirea zilei de 8 Iunie. Au fost de faţă d-nii Vasile Stoi­ca, ministrul României; Maxa, mini­strul Cehoslovaciei şi Iuroşid­, mini­strul Iugoslaviei, împreună cu per­sonalul legaţiilor respective, colonia română, profesorii şi elevii liceului român. După slujba religioasă, d. minis­tru Vasile Stoica a primit la legație felicitările amicilor Micei înțelegeri. Starea sănătăţii lui Maxim Gorki MOSCOVA, 7 (Rador). — O u­­şoară îmbunătăţire a intervenit în starea sănătăţii lui Maxim Gorki. Totuşi, medicii declară că orice primejdie n’a fost înlăturată. — MOSCOVA, 7 (Rador). — Ulti­mul buletin medical, publicat astă­­seară, spune că marele scriitor Ma­xim Gorki suferă de o inflamație pulmonară lipsită de gravitate. Ma­ladia este însă complicată cu simpto­­me accentuate de slăbiciune a ini­mii. ZIARUL „DIMINEAŢA“ UF£F„A ZILNIC 2.500 îs!, CITITORILOR SAI Puteţi fi chiar şi dtr. printre câştigători! Amănunte în corpul ziarului.

Next