Dimineaţa, iunie 1936 (Anul 32, nr. 10573-10602)
1936-06-10 / nr. 10582
Iunie 1936 mGH. CALINESCU Poetul şi gazetarul N. Davidescu s’a ocupat odată, intr’unul din numeroasele sale esseuri, despre soarta tragică a scriitorului român care vădeşte calităţi şi dă loc la speranţe mari în tinereţe pentrucă după Împlinirea vârstei de 30 ani să cadă într’o stare de imbecilitate care-l va însoţi până la mormânt Cu rare excepţiuni, între care şi cea a enunţătorului teoriei, lucrurile se petrec cam aşa. Sunt în cultura românească autori cari trăesc, cresc şi mor sub semnul unei singure lucrări de tinereţe, care îi ajută şi la ocuparea de catedre, de demnităţi şi la premii. D. Gh. Călinescu, care numără 36 de ani, este intr’o continuă tinereţe şi într'un continuu elan creator. Marele premiu flamangiu ce i sa acordat recent pune, deodată, în primul plan al atenţiei publicului cititor, figura acestui mare modest. In cele ce urmează nu intenţionăm să facem o cronică amplă a activităţii d-lui Călinescu pentru că socotim că a-i integra opera atât de vâslă şi nu plină desfăşurare în cadrul unui articol de ziar ar fi un lucru temerar şi inutil. Vom da pentru cetitorii „Dimineţii" o schemă a lucrărilor proaspătului laureat al Academiei Române. După ce în 1919 a terminat liceul, s’a Înscris la facultatea de litere şi filosofie din Bucureşti, unde a trecut o licenţă strălucită, căreia i-au urmat doi ani de doctorat în istoria literaturii la şcoala românească de la Roma, condusă de chiar infiinţătorul ei, Vasile Pârvan. Cercetând scriptele bibliotecii Vaticanului, el a reluat firul întrerupt de la dispariţia „şcoalei latiniste" şi, după o muncă Îndârjită, a dat la iveală o operă de largă informaţie şi documentare despre misionarii catolici italieni in principatele românești. Primul volum, apărut în 1925, se numește ,,Ateuni missionari cattolici italiani nella Moldavia nei secoli XVII e XVIII", iar al doilea volum, apărut în 1939, se numește „Altre notizie d ui missionari catolici nei paesi toroeni”. Din păcate, lucrarea este scrisă in italieneşte astfel încât numai o parte minimă de cititori se poate bucura de munca şi râvna de istorie a d-lui Călinescu, depusă în timpul cât a lucrat la şcoala română de la Roma. In 1923 apare opera celui mai mare scriitor italian in viaţă Giovani Pepini „Un om sfârşit” in măiastră traducere a d-lui Călinescu, în editura „Cultura Naţională". In 1932 d. Călinescu dă la iveală in editura „Cultura Naţională" „Viaţa lui Mihai Emitrescu", cea mai completă biografie a vieţii marelui nostru poet. Biografiei i-a urmat in ■curtă vreme „Opera lui Eminescu”, care, aşa cum a fost in intenţia autorului, formează un organism indisolubil. Lucrând la această monumentală operă, d. Gh. Călinescu, după cum singur afirmă un postfaţa volumului V şi ultim al „Operei lui Eminescu", ne arată cum a renunţat la mijloacele care n'ar fi făcut decât să folosească reputaţiei criticului, „de a face un volum rotund, muzical şi aforistic". Pentrucă, în acest caz, Eminescu ar fi pierdut. Dar să lăsăm pe d. Călinescu să-şi definească singur lucrarea: „Lucrarea noastră e un studiu de rerilică cu mâl mai greu de istorie literară. Punctele de plecare sunt In „Viaţa lui Mihai Eminescu". In „Opera". I-am compus harta ideologică a poetului, In „Cultura" am stabilit teritoriul In care se putea mişca această ideologie, In „Descrierea operei”, urmând aceste date am aruncat Intâile linii ale criticii operei eminesciene, fiindcă această parte (cu multe citaţiuni şi digresiuni, trebuitoare din motivele arătate mai sus) nu e un catalog de opere, o bibliografie, ci stabilirea temelor literare ale poetului. Operele sunt descrise într'o ordine dată de planul critic, de la compunerile cu temă cosmogonică (atitudine teoretică) până la •atire (atitudine practică). Aceste serii sunt reluate In volumul IV, de astădată sub raportul calităţii lor obiective ca fapte psihice şi de cultură. Volumul V le reexaminează din punct de vedere strict estetic. Cele şase volume alcătuesc un singur studiu care trebueşte citit de la un capăt la altul, fiindcă intenţia critică este infuză peste tot şi o pagină se bizue pe alta. In valuri variante, nu identice. „Cei mai dedaţi cu emoţiile reci ale criticii ne vor lăuda mai puţin munca „umilă”, „onestă" şi vor ghici intenţia noastră de a nu face uz de talent, de a nu Înăbuşi opera eminesciană în propria noastră sentimentalitate şi nu stilistică. Am dorit a face ceea ce Saint Beuve numea fiziologia operei, istoria ei naturală (Pensées), adică acea disecţie Înceată şi fără zgomot, care prin exactitatea şi curăţenia ei, Înrâureşte mai adânc asupra spiritului, întrucât priveşte partea exegetică, ne-am ferit de exageraţiuni. D’Ovideo in „Studii sulla Divina Commedia”, (I, p. 377), a numit pe E. Aroux, care scrisese un studiu extravagant despre Alighieri, „Dante hérétiquc, révolutionnaire et socia liste” (Paris 1851), „il buffone della critica dantesca”. N am voit să fim bufonul criticii eminesciene". # încă nu s’a terminat cu tipărirea ultimelor volume ale ciclului emiinescian și d. Călinescu a și purces la o muncă titanică. D-sa lucrează la „Istoria literaturii româneşti”, o operă critică de durată. Toţi autorii, Începând de la cei mai umili ai Începutului şi până la cei mai tineri şi moderni din zilele noastre, vor fi cercetaţi pe două planuri: biografia şi critica operei. In afară de aceasta, d-sa mai lucrează la o bibliografie eminesciană, prima lucrare de acest gen. Puţină lume ştie că d. Călinescu este şi un poet subtil. Cine a citit însă revistele „Sinteza" al cărui codirector a fost Însuşi d. Călinescu şi „Sburătorul" revista cenaclului lovinescian, nu a putut să nu fie izbit de factura cu totul nouă şi personală a poesiei d-lui Călinescu. „Cartea Nunţii", romanul apărut in editura „Adevărul", in 1933, a descoperit o altă faţetă a acestui mare talent, aceea de scriitor epic de cea mai bună calitate. Cum am spus şi la început, este greu să cuprinzi Intr'o schemă, fie ea cât de nepretenţioasă, activitatea atât de bogată a unui scriitor, a cărui operă e incă in plină desfăşurare. Vom remarca numai că, In afară de munca de istoric şi de critic, d. Călinescu este şi autorul care face cu matematică regularitate cronica literară cea mai suculentă, aceea din „Adevărul literar". încheind aceste rânduri, nu voim altceva decât să aducem talentului și muncii sale, egal de masive, prinosul omagiului nostru modest. LUCIAN BOZA D. GH. CĂLINESCU ÎNCHINARE „In liniştea serii, Vulturul Român venind din depărtare, din imensul văzduh, a zburat peste înaltul Caraiman, intrecăndu-se pe sine însuşi, sus, sus de tot, aproape de cer, unde a primit, odată cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi însuşirile cereşti pentru o bună domnie, Puterea şi Bunătatea, înzestrat cu aceste odoruri rupte din rai, a descins odrasla mult dorită a României în mijlocul nostru. Tot Românul a plâns de bucurie. E foarte adevărată vorba bătrânească: ,frăngele apă nu se face“. Doar Va legănat în freamătul lor dulce inalţii brazi din Carpaţi. Ca şi puternicile lor rădăcini, e adânc înrădăcinată Inima Lui, in pământul românesc, căci: joacă-se din a Iul ţară, Românul peste hotare, ,Bate el din poartă In poartă, Inima-l aci la vatră, „Pe-orice drum ar călca „Gândul tot la ţara sa, ,am simţit-o Tu şi noi „Când ne-am îmbrăţişat amândoi. 6 Iunie 1930. Maior AL. THEODORY UN EVENIMENT UNIMEA ARTELOR Expoziţia postumă N. Vermont Trei săli înţesate, cuprinzând aproape trei sute de tablouri, uleiuri, aquarele, gravuri, desene, iar sub fiecare din ele un nume glorios, ce va rămâne mereu înscris in fruntea cărţii de aur a plasticei române, este expoziţia postumă N. Vermont de la Ateneu. După primii paşi făcuţi In acest templu Închinat în numele lui,artei, de văduva sa pioasă, un sentiment copleşitor pune stăpânire pe vizitator. Acela al uimirii faţă de o muncă de uriaş şi de o fecunditate la care nu se aştepta. Toţi cei ce au crezut că au cunoscut pe maestrul bun şi blând, că i-au pătruns toate ascunzişurile operei sale din numeroasele sale expoziţii, se află deodată in faţa unei revelaţii. Sunt aci capodopere de care nimeni nu avea ştiinţă, bijuterii ascunse de el în atelierul său, cum ascunde un avar o comoară ca să-şi desfete singur sufletul cu privirea ei. Schiţe după tablouri celebre ce au fost încununate cu premii şi elogii In străinătate, ca aceia a faimosului „Botez" (premiul I la Paris) sau a tabloului care a smuls sufragiile Barcelonei. Sunt compoziţii de mare stil, ca Duminica la sat, ce nu-şi are avea locul decât intr’o pinacotecă, ca şi pânza, „Coborârea de pe cruce". Şi totuşi muzeele noastre nu se fălesc încă cu nici un Vermont de „envergure“ ca cele ce ni se arată în actuala expoziţie. In fiecare din sălile unde se revarsă in cadre de nuanţa palidului ivoriu, in armonii de culoare temperată, operele maestrului între maeştri, patronează Ici şi colo zâmbetul lui bun. E Vermont la 19 ani, la douăzeci şi cinci şi in fine In plină maturitate, când cu toată faima ce-1 înconjura, el rămăsese acelaşi „bonbonomé", modest şi neştiutor de geniul lui creator. Mulţi nu l-au cunoscut pe ilustrul dispărut decât ca pe un descoperitor şi cântăreţ in culoare al frumuseţilor străzilor noastre, după cum alţii nu văd un Grigorescu decât pictorul ciobănaşilor cu fiuer şi al carelor cu boi. Dar dacă Vermont a trecut la nemurire flosăresele autohtone cu pielea brună şi coşuri în braţe tot el e autorul unor ini inde variate peisagii, nuduri, portrete, naturi moarte, de o rară valoare. Iată de pildă, aşezate la taifas .A centre Jour, una din cele mai grele poziţii pentru pictură, două „femeiuşti" graţioase, in rochii după moda de acum treizeci de ani. E o pânză ce pare transportată din inima muzeului Luxembourg, aci, pentru desfătarea noastră. Peste ea, ca şi peste atâtea altele, s’au încercat in van anii să-i şteargă patina proaspătă, să-i toarne ceata peste culori. Ca şi marii maeştri ai clasicismului şi ai Renaşterei, Vermont posedă secretul unei paste inalterabile. El nu s’a jucat niciodată cu cuţitul, nu a recurs nici când la kilograme de vopsea pentru a obţine relieful. Ba unele din pânzele sale îşi arată chiar fibrele albe neatinse, ce se contopesc cu restul de culoare. Vaporozitatea, un oarece de o delicateţă rară ca şi sentimentele lui intime, predomină in peisagiile şi florile lui Vermont. O bucată mică, reprezentând un luminiş in pădure, e o perlă a genului. Par’că simţi cum respiră frunzele, cum vibrează atmosfera in jurul cinului cu coasa. De un misticism ce nu s’a desminţit Întreaga lui viaţă, Vermont şi-a revărsat adesea evlavia în icoanele sale incomparabile. Avem o dovadă in minunata sa Sf. Ecaterina, schiţă pentru o Icoană mai mare in mozaic. Pe aceiaşi linie de calităţi superioare ca factură sunt şi desenele in culoare, aquarelele dispărutului maestru. O bucată cât de mică e o perlă de îndemânare şi de pricepere. Expoziţia aceasta ne-a îngăduit să revedem quintesenţa unui talent cum nu se nasc multe. FULMEN Vizita reginei Maria la expoziţia de trandafiri Eri la ora 4, expoziţia de trandafiri organizată în sala Arta de Asociaţia naţională a horticulturii din România a fost onorată de prezenţa reginei Maria. Suverana a fost primită de d-nii Mihail Negură, subsecretar de stat, Leonida Burada şi Pamfil Şeicaru, cei doi vice-preşedinţi ai asociaţiei. D. subsecretar de stat Negură a rostit câteva cuvinte, arătând importanţa acestei manifestaţii horticole care a atras un public numeros, dornic de frumos. Regina Maria a vizitat expoziţia examinând cu deosebit interes fiecare varietate in parte. Vorbind cu organizatorii expoziţiei, regina, care este o mare admiratoare a florilor, a arătat că viaţa nostră e strâns legată de natură, pe care trebue nu numai s’o iubim, dar s’o cultivăm, pentru ca frumosul el să ne mobileze sufletele. Aşa precum niciodată glastra cu muşcare nu a lipsit din ochiul ferestrei săracului, tot astfel a spus regina Maria, de azi înainte trandafirul trebue să devină podoaba ornamentală puţin pretenţioasă a casei noastre, in grădini, pe ziduri şi oriunde frumosul trebue impus. Regina Maria a felicitat pe iniţiatorii acestei interesante expoziţii. La plecare a fost aclamată de publicul destul de numeros care se afla în sala de expoziţie. Expoziţia de trandafiri a fost vizitată in cele trei zile de un public numeros. Producătorii din toate părţile ţârii, din Banat, din nordul Ardealului şi al Moldovei, dela depărtări de sute de kilometri, au trimis zeci de mii de bucăţi ambalate in lăzi şi transportate pe calea ferată in conditiuni dăunătoare conservării lor din cauza căldurii, totuşi expoziţia s’a bucurat de un deplin succes atât din partea' oficiali- s taţii cât şi a publicului Citiți MAGAZINUL dimineața In sală „Teatrului Naţional" din Capitală, s-a ţinut ori de dimineaţă congresul „Căminelor culturale şi al şcoalelor ţărăneşti", organizat de „Fundaţia culturală Principele Carol". In prezenţa regelui Carol al II-lea, a d-lui dr. Angelescu, ministrul Instrucţiunii. Au participat deasemenea, d-nic Ion Mihalache cu d-na, V. Madgearu, D. Toni, Em. Bucuţa, Th. Iacobescu, Ap. Culea, prof. Iacobescu, H. H. Stahl, O. Neamţu, V. Măgu-Suveranul aclamat de mulţime la plecare de la teatrul Naţional Jeanu, Scărlătescu, etc., precum şi numeroşi delegaţi ai tuturor căminelor culturale şi şcolilor ţărăneşti, in număr de aproape cinci mii. Sala teatrului fiind neincapătoare pentru Întreg numărul de participanţi, s’au instalat megafoane în foberele teatrului ei in balconul din Calea Victoriei, pentru ca acei cari nu au putut intra in sală, să poată asculta cuvântările. La ora 11, a sosit suveranul, întâmpinat la Intrare dr. dr. Angelescu. La apariţia regelui In sală, mulţimea l’a ovaţionat puternic. CĂMINELE PREMIATE D. Dim. Guşti, a făcut o largă dare de seamă asupra activităţii căminelor şi a citit apoi tabloul căminelor culturale care s’au distins prin activitatea lor culturală, sanitară şi educativă. Aceste cămine, au fost premiate cu câte cinci mii de lei. Iată lista căminelor premiate: ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ din comuna Bucureşti-Roman; „Sfântu Gheorghe" din com. Râpele-Bacău; .Lumina Poporului" din com. Bilciureşti-Dâmboviţa; „N. Iorga” din comuna Drăguşeni-Bala; „Ion Creangă“ din comn. Slobozia Pruncului-Suceava (Bucovina); „Brăescu” din corn. Călugăra-Bacău; „M. Eminescu" din com. Cârligele-R. Sărat; .Lumina" din comuna Puchenii Moşneni-Prahova; „Regele Carol al II-lea" din com. Principele Ferdinand-Teleorman; „N. Iorga“ din com. Lupşani-Ialomiţa; „înălţarea” din com. Poiana Câmpina-Prahova”; „Soarele" din com. Chirnogi-Ilfov; „Dobrescu Argeş" din com. Muşorova-Caliacra, ,Lt. Gheorghe Pop" din com. Leşu-Năsăud;„Astra“ din com. Plătăreşti- Cetatea Albă; „Zori de zi“ din com. Hascioase-Caliacra; „Episcopul Gherontie" din comn. Căzăneşti-Ialomiţa; „Ceha" din com. Ceha-Bihor; „Măgureanu" din comn. Măgura-Năsăud; „S. Mehedinţi" din com. Spineni-Olt. După cetirea acestui tablou, suveranul şi-a dat aprobarea sa pentru ca aceste cămine să fie Premiate re. Este nu numai recunoştinţa mea şi a instituţiei pe care am cinstea -o conduc, ci a tuturor oamenilor ,Preocupaţi de marea problemă a ridicării ţăranilor şi aş cuteza să zic, a insuş momentului istoric. Ţara are nevoe de munca disciplinată şi rodnică a tuturor, ca să-şî găsească acea aşezare spirituală şi economică pe care o caută de la războiu incoce. Şcoala ţărănească înlesneşte acest lucru celei mai puternice, originale şi productive pături de populaţie pe care o avem. Să plecăm de aici cu acest crez. Şcoala ţărănească va fi atunci un bun câştigat şi la adăpost de ori şi ce valuri. FILMUL DOCUMENTAR Asistenţei i s-a arătat apoi imaginile realizate pe un film documentar din satul Şamţ-Năsăud. Satul, a fost cercetat in amănunţime de echipele culturale şi transformat in sat model. Cu acest film, congresul s’a sfârşit la ora 2 d. a. ., TR. RADULESCU Congresul căminelor culturale şi al scoalelor ţărăneşti îndemnuri regale pentru ridicarea culturală a satelor —-- ■ ■—————BMK fl Iffliwi -......... * Sala Teatrului Național in timpul congresului WB Cuvântarea săteanului Timoftei Grapici din satul Sânt Săteanul Grapinl Timoftei, a vorbit despre înfăptuirile constatate de d-sa în satul său Şanţul, Judeţul Nâsăud. Noi auzisem de multă vreme — spune vorbitorul — un zvon prin ţara, că s’au născut vremuri noi şi de nădejde pentru noi sătenii. Iată de ce, mai mult ca o încercare, într’o bună zi din anul trecut, am cerut să ni se trimeatâ şi nouă o echipă de studenţi al Măriei Sale. Ne-au venit şi trei luni de zile l-am avut în mijlocul nostru. Ni s’a, legat atuncia atât de mult sufletele de Fundaţia Măriei Sale, ca şi viaţa noastră toată de sufletul Măriei Sale. Încât astăzi nici nu s’air mai părea viaţă adevărată in sat, dacă n’ar fi toate cele bune făcute de echipâ şi de cămin: dispensar, şcoală ţărănească, cooperativă, satul curat şi cu şanţuri frumoase, gospodărie mai ridicată, organizaţia premilitară şi post militar, pe care suntem singurii din ţară care o avem. Am trecut şi noi prin veacuri grele pentru sate, aşa cum desigur grele au fost pentru d-voastră toţi, fraţi săteni. Dar astăzi ştim pe ce cale să umblăm ca să întâlnim binele după care au trudit toţi moşii noştri. Calea aceasta este a muncii noastre a sătenilor, la Căminele noastre cui turcie, pentru mai multă sănătate, o mai bună gospodărie, o minte mai luminată şi un suflet mai ridicat. Pe calea aceasta avem şi o călăuză bună de care suntem siguri că ne va duce la izbândă. O urmăm de acela fără şovăială, este Majestatea Sa regele nostru. Ne punem de aceia toată nădejdea noastră de români adevăraţi în strigătul cresta rupt din sufletul nostru al tuturora. Să trăiască regele nostru! D. CONST. PĂUN învăţător din Dâmboviţa, a recitat câteva versuri ocazionale. Discursul Suveranului Salutând astăzi cu deosebită bucuria acest al doilea congres al Căminarilor culturale ale fundaţiei „Principele Carol”, spun tuturora, din toată Inima: Bine aţi venit Această operă, care a Istorit dintr’un gând curat, un gând de adâncă dragoste pentru poporul Meu, am marea bucurie de a vedea că a ismtit pe deplin. Dacă fundaţia „Principele Carol” şi cu organele ei componente au putut să reuşească atât de strălucit, aceasta se datoreşte în primul rând sufletului şi dragostei acelora care au condus mişcarea — şi cărora astăzi, în faţa tuturor, le aduc mulţumirile Mele cele mai calde şi cele mai vii — şi în al doilea rând faptului care a venit şi a ajutat acestora, că opera pe care am întreprins-o, nu a fost copiată, ci a fost o operă care a eşit din sufletul curat rmânesc şi din nevoile pure ale satelor noastre. (Aplauze prelungite). Avem conştiinţa, acei cari am îndrumat şi cari lucrăm pentru desăvârşirea acestei opere, că facem o operă care corespunde intru totul nevoilor noastre şi numai nevoilor noastre. Metoda poate să fie copiată, dar fapta şi lucrul nu, căci sunt ale noastre,, isvorâta din nevoile ţăranului român. Pe lângă aceste fapte fundamentale, ceia ce ne-a ajutat să reuşim a fost şi dragul şi munca pe care au depus-o căminele şi membrii lor. Mulţumind conducătorilor, trebue să mulţumim astăzi şi membrilor căminelor pentru dragostea şi îndemnul pe care 1.1-1 dau, ca să lucrăm tot mai puternic şi cu mai multă dragoste în folosul neamului românesc. După ce veţi fi petrecut aceste zile în Capitala ţării şi vă veţi înapoia fiecare în colţul vostru, nădăjduesc că vă veţi întoarce cu sufletul înălţat şi cu o dragoste mai puternică pentru această operă, purtând in toate colţurile ţării româneşti cuvântul Meu de dragoste. Aşa să dea Dumnezeul Aşa să lucra», cu spor şi dragoste, pentru înălţarea Iubitei noastre Românii! Să trăiţi! (Aplauze puternice şi urale prelungite). Terminându-şi discursul, regele a părăsit sala congresului, în susţiunile puternice ale miilor de participanţi. RAPOARTELE DE ACTIVITATE D. prof. V. ILEA din partea „Astrei”, d. prof. Nandriş din partea soietăţii culturale din Bucovina,, d. Ap. Culea din partea „Fundaţiei Principele Carol” şi Pr. Gr. N. Popescu din partea şcoalei ţărăneşti din iniţiativa particulară au cetit rapoartele de activitate aducând mulţumiri Fundaţiei Pr. Carol. De asemenea, raportorii cu citat printre cei mai aprigi sprijinitori ai şcoalelor ţărăneşti, pe d-nii Ion Mihalache şi V. Madgearu, cărora, mulţimea din sală le-a făcut o caldă manifestaţie de simpatie. ÎNCHIDEREA CONGRESULUI După terminarea rapoartelor d. Dim. Gusti, a rostit o cuvântare de încheiere a congresului. D-sa şi-a încheiat astfel cuvântarea: O ţară de ţărani, cum este România, nu se putea să fie lipsită de o formă de organizaţie culturală, unde să se dea o pregătire anume de la strâns legată de viaţa pe care are s-o ducă în mediul lui şi de ceea ce aşteaptă statul de la el. Această formă de organizaţie culturală s’a născut în sfârşit. Ea este Şcoala ţărănească. Instituţiile de cultură care au gândit-o şi au infăptuit-o pot fi mulţumite şi mândre. De aceea, recunoştinţa pe care mă simt dator s’o arăt atât unor societăţi încercate şi cu atâtea merite in apărarea fiinţei noastre ca neam in timpurile cele mai primejdioase, cum sunt Astra Transîlvană, înainte mergătoarea, şi societatea pentru cultură din Bucovina, precum şi unor personalităţi pătrunse de însemnătatea satului în viaţa naţională, ca d. ministru Vasile Sassu, d. Ion Mihlache şi d. Virgil Madgearu. Aceeaş recunoştinţă se îndreaptă şi către toate instituţiile care au dat cu largă bunăvoinţă sprijinul lor şi îndeosebi Camerelor de agricultură din Ploeşti, Craiova, Turnu-Măgurele, Arad şi Constanţa, Institutului zootehnic şi Institutului de cerceări forestie Pagina 3-a UNIFICAREA LEGISLATIVA LUCRĂRILE COMISIUNII PENTRU CODUL DE PROCEDURA CIVILA» Sâmbătă seara s’a Întrunit consiliul legislativ sub preşedinţia d-lui Aurelian Bentoiu, comisiunea pertru redactarea codului de procedură civilă. Au luat parte la discuţiuni d-nii Gane, Duca, Costin, Eugen Herovanu, Vasilescu, Laurenţiu Pirat, Gerota, Lăzărescu, Damian, etc. S'au terminat discuţiunile asupra capitolului probelor cu înscrieri ?i verificarea de scripte. S’au început discuţiile asupra capitolului tratând despre mărturisire şi interogatoriu. D. preşedinte Costin a fost însărcinat cu redactarea textelor, In care puterea executorie a unui act autentic poate fi suspendată. In privința mărturisirii a rămas ca membrii comisiunei să elaboreze o nouă redactare a textului privitor la modalitatea luării Interogatorului. privitor la administraţiile publice şi persoanelor juridice de drept privat. Comisiunea pentru Codul de comerţ s’a ocupat de problema naţionalităţii societăţilor comerciale şi străine care înfiinţează cu ţara sucursale sau reprezentante. După ample discuţiuni asupra diferitelor criterii adoptate atât de codul nostru comercial şi legile speciale, precum şi in doctrină. Jurisprudenta şi legislaţiunea comparată, comisiunea a hotărit introducerea sistemului după care societatea este naţională dacă s’a constituit in ţară şi are sediul in ţară, chiar dacă obiectul societății este in străinătate. Solemnitatea dela Sofia SOFIA.. T. (Rador). — Dat fiind că mâine este zi de lucru şi pentrucă tot românii din localitate — majoritatea negustori — să poată sărbători aniversarea Restauraţiei, s’a oficiat astăzi la biserica română un tedeum solemn pentru cinstirea zilei de 8 Iunie. Au fost de faţă d-nii Vasile Stoica, ministrul României; Maxa, ministrul Cehoslovaciei şi Iuroşid, ministrul Iugoslaviei, împreună cu personalul legaţiilor respective, colonia română, profesorii şi elevii liceului român. După slujba religioasă, d. ministru Vasile Stoica a primit la legație felicitările amicilor Micei înțelegeri. Starea sănătăţii lui Maxim Gorki MOSCOVA, 7 (Rador). — O uşoară îmbunătăţire a intervenit în starea sănătăţii lui Maxim Gorki. Totuşi, medicii declară că orice primejdie n’a fost înlăturată. — MOSCOVA, 7 (Rador). — Ultimul buletin medical, publicat astăseară, spune că marele scriitor Maxim Gorki suferă de o inflamație pulmonară lipsită de gravitate. Maladia este însă complicată cu simptome accentuate de slăbiciune a inimii. ZIARUL „DIMINEAŢA“ UF£F„A ZILNIC 2.500 îs!, CITITORILOR SAI Puteţi fi chiar şi dtr. printre câştigători! Amănunte în corpul ziarului.