Dimineaţa, aprilie 1937 (Anul 33, nr. 10874-10904)
1937-04-01 / nr. 10874
«t spin* ixsthob mWt MAGAZINUL p. pgd HI W, 14 PAGINI iny wrm Director politic MIHAIL SADOVEANU Fondat? io 1904 de CONST. MILLE II 3 Lei I) Bucureşti, Str. Const. inte (fostă Sărindar) 5-7-9 || TELEL.: Direcţia şi nedacţia 3.84.30; Adiţia 3.63.53 Provincia 3.8131; Străinătatea 3.84.33 Joi 1 Aprilie 1937 flit*# APA *• COLOM! și PAKPttHUt pe luna Aprilie 140 pagini tipărite la Heliogravurft, pa hârtie velină* cu numeroase : ilustraţiuni, plan?» şi fotografii ÎNCĂTUŞARE Faptul de a pierde libertatea scrisului, libertatea de afirmare a convingerilor, libertatea de a împărtăşi publicului cetitor punctul de vedere asupra problemelor la ordinea zilei în politica ţării, în politica lumii, loveşte în presă sau în massele de cititori? Nouă, comentatori de fiecare ceas ai evenimentelor, această încătuşare ne face imposibilă profesiunea? Pentru cetitori, pentru opinia publică, ea înseamnă izbarea de fondul real şi de semnificaţia întâmplărilor cotidiene? Răspunsul la toate întrebările acestea nu poate fi decât un mare şi categoric: DA! Trăim vremuri aspre. Nu se pune astăzi numai problema libertăţii scrisului, ci problema libertăţii în sine. Iar dacă prima restrângere priveşte o massă determinată de oameni, a doua se revarsă asupra poporului însuş. Şi libertăţile nu pot fi izolate, nu pot fi acordate parţial. Ele se leagă într’o uriaşă armonie, pe care o singură notă distonantă, o poate distruge. Emile Zola observa, cu drept cuvânt, că: „Orice restricţie este plină de pericole, căci dacă azi atinge un ziar, mâine va atinge o carte. Secerea îndreptată contra neghinei va tăia şi grâul. Adevărul nu poate să trăiască fără libertate“. Dacă ne-am ridicat totdeauna împotriva regimurilor de dictatură, am făcut-o ca o pledoarie în favoarea libertăţii de gândire, de acţiune, de organizare. Aţi observat că presa statelor totalitare este ca şi inexistentă, că se reduce la simple comunicate oficiale, că e lipsită de elanul, de marile posibilităţi pe care le dau riposta şi critica ? Statul român modern, la temelia căruia rezidă prescripţiile Constituţiei, a legiferat libertatea scrisului. Art. 25 afirmă categoric: „Constituţia garantează tuturor libertatea de a comunica şi publica ideile şi opiniile lor prin grai, prin scris şi prin presă“. Să recunoaştem că suntem departe de spiritul Constituţiei, că suntem în imposibilitate de a ne întinde, larg, aripile peste toate orizonturile gândirii. Chiar tonul potolit al acestor rânduri, într’o problemă atât de arzătoare pentru noi, profesionişti ai scrisului, care am avea datoria să ridicăm protestul nostru la rang de pamflet faţă de cea mai uşoară restrângere ce s-ar aduce manifestărilor noastre, — chiar acest ton timorat îşi are explicaţia în regimul ce traversează azi viaţa socială şi politică a ţării noastre. Apărarea lbertăţii presei se integrează într-un complex general: e vorba de apărarea democraţiei, care se confundă cu însăşi independenţa naţională a poporului românesc. Partidele democratice dela noi trebuie să înţeleagă aceste elementare adevăruri. Concentrarea lor într’un mănunchiu dinamic va deveni riposta neşovăitoare pentru descătuşarea libertăţilor oprimate. De aceia ne exprimăm zilnic nedumerirea şi regretul că o parte a democraţiei româneşti — vizăm pe şefii marelui partid naţional-ţărănesc care riscă să-şi piardă influenţa în masse tocmai din pricina multiplelor atitudini izolate şi a lipsei de unitate — nu înţelege imperativul momentului de faţă. Şi zi cu zi orizonturile libertăţii se micşorează. Această restrângere se resimte pentru moment mai accentuat în presă. O va simţi, în curând toată lumea. O vor simţi mai cu seamă cei care provoacă aceste privaţiuni. Căci — este un adevăr ştiut de toţi — restricţiile şi îngrădirile urmează o traectorie fatală. Se întorc împotriva celor ce le-au creiat. Hiera Roman Noua reşedință a ducelui de Windsor VIENA, 29. (Rador). — Ducele de Windsor a sosit azi la vila pe care a închiriat-o în localitatea Hausappesbach. Ducele de Windsor va rămâne aci mai multă vreme. X PRIMUL MARE INTERVIEW CU D-NA SIMPSON „Am încercat să conving pe omul pe care -l iubesc să nu renunţe la d festinul său glorios“ . Jean Pierre Dorian a reuşit, in calitate de prieten al familiei Bedaux, proprietara castelului Condé, să ia ceaiul în compania d-nei Simpson, care se va căsători la sfârşitul lunii Aprilie cu ducele de Windsor. Ziaristul francez a avut astfel norocul deosebit de a lua primul mare interview uneia din cele mai celebre femei de astăzi, Iată ce spune d. Jean Pierre Dorian: Nu se părăseşte un tron pentru o femeie. Cu cât este mai mare, mai puternică dragostea, cu atât mai profundă, semnificaţie are sacrificiul. El apare astfel ca o podoabă deosebită adăugată la coroană. Cu gândul acesta am plecat la castelul Conde, din împrejurimile oraşului Tours, pentru a lua un interview celei care a determinat un rege să renunţe la regatul său. Fără îndoială această femeie este „cea mai fericită din lume“. — „Nu e aşa?“ — „Fireşte, cea mai fericită“ — ne răspunde ea. FERICIREA MEA FACE PREA MULT ZGOMOT D-na Simpson ezită. Ezitarea aceasta este însă o podoabă în plus pentru dânsa, deoarece o ascunde sub un zâmbet adorabil care înfloreşte in colţul gurii. „Fericirea mea face prea mult zgomot. Sufăr îngrozitor din pricina publicităţii care mi se face. Iar d-voastră nu sunteţi aici, bănuiesc, pentru a o face să înceteze"... Zâmbetul ei îmi arată însă că nu e supărată pe mine şi că pot da curs curiozităţii mele. „In epoca aceasta atât de neliniştitoare, atât de dramatică, nu este oare natural să se dea amploare acestui lucru admirabil: un rege care sacrifică grava şi uluitoarea misiune care-i incumbă, părăsind cu hotărîre obligaţiile situaţiei sale, desfiinţând toate constrângerile, afară de cele ale inimei.“ D-na Simpson întoarce graţios capul. Două linii lungi, flexibile, îmi apar. Ceafa... Prelungind profilul atât de armonios cum numai pânzele primitivilor italieni au ştiut să redea, „înţelegeţi desigur că-mi este greu să vorbesc despre, pceste Im O clipă ’'de tăcere,apoi d-na Simpson continuă: „In fond, când bărbatul își pierde dragostea, el este convins că nu pierde decât o dragoste, pe când femeia pierde dragostea scrisă cu „D" mare". Surâde din nou, apoi devine serioasă. „Vă repet însă că în momentul de faţă suntem pe terenul generalităţilor. Să nu trageţi concluzii din spusele mele". In timp ce îmi face, energic, aceste recomandări, îi studiez discret toaleta. Greu de închipuit un tailleur mai simplu, care totuşi să aibă în asemenea măsură acel „nu ştiu eu“ al femeii elegante. D-na Simpson areprivilegiul de a însufleţi pălăria cea mai banală, ţesătura cea mai incoloră. însămi înţeleg prin aceasta că n’am făcut uz de nici unul din argumentele feriinine pe care alte femei le-ar îi luat in seamă, in asemenea împrejurări. Nu m’am gândit la inimă, la dragoste, la fericire... Dimpotrivă! iubesc prea mult Anglia, respect cu prea multă scrupulozitate cerinţele regalităţii pentru a nu fi încercat să conving pe omul pe care il iubesc să nu renunţe la destinul său glorios”. — „Dacă înţeleg bine, sunteţi de părere că există obligaţii în faţa cărora dragostea trebuie să cedeze“. — „Cred intr'adevăr că omul nu are întotdeauna"răgazul de a urma înclinările sale cele mai secrete. II leagă şi îireţin responsabilităţi prea mari... Lucrul acesta este a- devărat chiar pentru oamenii cei mai obscuri, cei mai anonimi. Cum să nu fie atunci pentru acela, care define conducerea unui mare imperiu?- Cred in schimb că problema se prezintă sub cu totul alt nihghiu pentru femeie. Pentru dânsa nu contează nimic afară de dragoste. Ati observat că mările aventuri amoroase capătă întotdeauna pecetea fatalităţii din pricina femeii? Intre Izolda şi Tristan, Berenice şi Titus, Romeo şi Julieta, femeia a fost totdeauna acela care a stăruit in a apăra ceea ce crede a fi „feri. Fruntea ei mare şi luminoasă va fi încă multă vreme încreţită, cred, de o obsesie sfâşietoare şi dureroasă. " „Mă întreb de. ce se ocupă lumea atât de mult de mine. Căci nu este vorba nici de un roman, nici de un scenariu, nici de un film. Pilblicitatea care fără voia mea mi se face îmi turbură in fiecare clipă gândul la fericirea mea viitoare". N’are oare dreptate să urască metodele prea indiscrete de învestigare inaugurate de cinematografişti şi de ziarişti, când ea este convinsă că fericirea nu este posibilă decât în singurătate şi în tăcere? PLĂCERILE MELE ZILNICE Câteva întrebări puse repede înainte de a o părăsi pe d-na Simp son. . . — Care simt plăcerile unei zile obișnuite pe care le apreciati-îndeosebi? Faceți mult. ȘRț?FÎ?£%. — Mult? Nu, jder însă fi febulat golf. ’ ■' " . ' -, — Dar bridge-ul? * •• "rr.-E-tuu-jpc-admirabil. /. f — ,'Alţcevâ? .: fr . Í ; — Bucătăria. _ ; . ■ T -Holbez, mirat, ochii. Cine ar fi bănuit'acest 'detaliu calfitar în viata zilnică a'd-nei Simpson? . — De ce nu? Fără'îndoială, nu m’ăși face caraghioasă spunând că bucătăria este un element al fericirii. Este insă o artă si, credeti-mă, o arta grea. ' D-na Simpson clipește șiret,spunând în treacăt: — Am o retetă de „pudding“ și una de prăjitură cu mere... O spune atât de convingător încât îmi vine să-i întind un șorț de bucătărie. ' ‘ PROBLEMELE SOCIALE Deodată, devine din nou , serioasă. „Problemele de ordin social sunt, natural, principala mea preocupare și mă interesează îndeosebi soarta femeii în societatea modernă. Mi se pare că femeia a fost prea mult sacrificată până în secolul al XX, sub pretextul „insuficientei ei intelectuale”. S’a intămplat ceea ce trebuia să se întâmple: femeia s’a revoitat. A făcut-o atât de bine, că astăzi este pe acelaș plan cu "bărbatul. — Rivalul ei? — Nu, ci soţul şi tovarăşul ei. Bărbatul şi femeia trebuie neapărat să înţeleagă că fericirea nu poate să existe decât dacă sunt doi. După această declaraţie îmi iau rămas bun de la d-na Simpson, promiţându-i că nu voiu destăinui confidenţele ce mi-a făcut. Ocazia este insă prea frumoasă pentru a da cititorilor şi mai cu seamă cititoarelor prilejul de a constata că simţul marilor valori umane ţiu este încă pierdut. Evenimentul care a răscolit lumea este o splendidă mărturie. Jean Pierre Dorian Copyright by „Agenee Litteraire Internationale“ und „Dimineaţa“* cruri. Tot ce Vasi putea spune — Si nici asta, poate.... Protestez, căutând să o conving că voiţi fi discret. IUBESC ANGLIA „Ei bine, iată... Cred că mi-am făcut întreaga datorie faţă de mine circa perechii"... Bărbatul şi femeia DUCELE DE WINDSOR D-na Simpson, al cărui interview această pagină îl publicăm îti ................................... I . 4ră iri»«■iniwiM««EE?aii«BMI«MBEnii^^ PROPAGANDA ELECTORALA —— Ce cauți tu aici -----Am auzit de atâtea proecte de refacere a Capitalei încât oriunde mă duc nu mai știu pe ce lume sunt ■ * O mare prăbuşire de terenuri în Franţa PARIS, 29 (Rador). — Din cauza timpului rău care persistă, torentul din apropiere de satul Senneres en Chautagne continuă să crească, ameninţând tot mai mult satul. Digul construit in grabă de soldaţi, pentru stăvilirea valului de apă si noriu, s'a rupt aseară. Şoseaua naţională este inămolită pe o mare întindere. Nivelul noroiului este de peste 2 metri. Conductele electrice de mare tensiune au fost rupte. Mai multe case au fost evacuate, deoarece domnea teama că în cursul nopţii valurile de apă şi nămol ar putea creste şi mai mult. In cursul nopţii s'a anunţat că în apropiere de Serriered en Chautagne s'a produs o mare prăbuşire de terenuri. Mai multe mii de metri cubi de pământ s'ar fi scufundat. Lipsesc deocamdată amănuntele aşa că nu se ştie întinderea pagubelor, nici dacă sunt sau nu victime omeneşti. Mutarea chiriaşilor In ajunul închiderii Corpurilor legiuitoare s-a depus la Senat un proect de lege din iniţiativă parlamentară, prin care chiriaşii erau autorizaţi să se mute anul acesta la 7 Mai, în loc de 23 Aprilie. Această favoare se legitima pe împrejurarea că sărbătorile Paştilor cad la puţin© zile după Sf. Gheorghe. Cum însă acest proect nu s’a mai votat, din lipsă de timp, atragem atenţia,chiriaşilor că urmează să se mute tot la 23 APRILIE._________ AVIATORII Până acum n’am avut la noi un volum de poezie a zborului. Desigur, rar e dat să se îngemăneze două arte deosebite, deşi omul care se urcă în cerul albastru cu meşteşuguri aşa de fine ar presupune că are in el şi o sensibilitate deosebită. Insă dorul de a exprima vine cu totul din altă parte. Noua pasăre măiastră scornită de geniul uman simbolizează îndrăzneala gândirii, ca şi vulturul antic; simbolizează puterea de a te ridica spre Dumnezeire. Gândirea a rămas totuşi izolată de aparatul de zbor. Pasărea măiastră se întoarce necontenit la pământ; gândirea continuă a plana, îndrăzneala şi curajul aviatorului au în definitiv un caracter practic. Gândirea şi sentimentul se duc spre vis şi imposibil. Constantin Argeşanu e unul din rarii muritori care după ce se întorc cu aparatul jos, se întorc cu gândul şi sufletul iarăşi în înălţimea cea fără de prihană. Cartea sa „Drumuri Albastre", apărută zilele trecute în editura noastră, interpretează sufletul omului care zboară şi, dacă voiţi, — ceea ce e mai interesant, — interpretează sufletul aviatorilor noştri. Ca să poată apărea asemenea carte, a trebuit ca aviatorul de azi să fi fost de mult, în anii celei dintâi tinereţi, un poet sentimental, ale cărui versuri se cântă şi azi. Acolo unde in Argeş se varsă râul Doamnei Şi murmură pe ape copilăria mea... cum aşa de frumos spune alt poet, Ion Pilat. Schiţele care alcătuesc volumul „Drumuri albastre“ sunt pline de acea poezie a tinereţii care nu l-a părăsit pe Argeşanu şi de sentimentul mai adânc al maturităţii, nutrit de ultima îndrăzneală a urmaşilor lui Icar, cea mai eroică dintre toate îndrăznelile omului pentru că războiul şi nesiguranţa el n nu încetează niciodată. Cu drept cuvânt, aviatorii noştri, ca şi cei ai altor popoare, se bucură de un rar prestigiu în faţa omului obişnuit care umblă numai pe pământ. Tineretul masculin de astăzi visează cu totul altfel decât odinioară isprăvile pe care le clădeşte-o imaginaţie înfierbântată. Calul comun, automobilul sau corabia rămân într’un fel de veac prăfuit. Făt Frumos din legendă îşi realizează roibul înaripat. Ultima generaţie a sexului frumos a găsit în sfârşit sub uniforme moderne întrupările ,,zburătorilor" din legendă. In sfârşit omul nou, Care suie pe aripi meşteşugite, şi care prea ades imită căderea in eternitate a lui Icar, creiază viermelui din tină un alt potenţial, un alt orizont, modifică noţiunea de distanţă şi reduce la alte proporţii meschina noastră planetă. Aceşti oşteni noul mobilizaţi pentru un război neîntrerupt se simt, I mai mult decât ceilalţi oameni, fii I a,i hazardului şi ai desamăgirii. Au bucurii mai tari şi opriri mai brutale, învaţă mai bine să cunoască pe Dumnezeu atunci când coboară din aventură in lumea meschină, cu care mai au contract de viaţă pe o zi sau pe o clipă. Mihail Sadoveanu In pagina 8-a Mare mișcare în armată