Dimineaţa, aprilie 1937 (Anul 33, nr. 10874-10904)

1937-04-01 / nr. 10874

«t spin* ixsth­ob mWt MAGAZINUL p. pgd HI W, 14 PAGINI iny wrm Director politic­­ MIHAIL SADOVEANU Fondat? io 1904 de CONST. MILLE II 3 Lei I) Bucureşti, Str. Const. in­te (fostă Sărindar) 5-7-9 || TELEL.: Direcţia şi n­edacţia 3.84.30; Adiţia 3.63.53 Provincia 3.8131; Străinătatea 3.84.33 Joi 1 Aprilie 1937 flit*# APA *• COLOM! și PAKPttHUt pe luna Aprilie 140 pagini tipărite la Helio­­gravurft, pa hârtie velină* cu numeroase : ilustraţi­uni, plan?» şi fotografii ÎNCĂTUŞARE Faptul de a pierde libertatea scrisului, libertatea de afirmare a convingerilor, libertatea de a îm­părtăşi publicului cetitor punctul de vedere asupra problemelor la or­dinea zilei în politica ţării, în politi­ca lumii, loveşte în presă sau în m­assele de cititori? Nouă, comentatori de fiecare ceas­ ai evenimentelor, această în­cătuşare ne face imposibilă profe­siunea? Pentru cetitori, pentru opinia pu­blică, ea înseamnă izb­area de fon­dul real şi de semnificaţia întâm­plărilor cotidiene? Răspunsul la toate întrebările a­­cestea nu poate fi decât un mare şi categoric: DA! Trăim vremuri aspre. Nu se pu­ne astăzi numai problema libertă­ţii scrisului, ci problema libertăţii în sine. Iar dacă prima restrângere pri­veşte o massă determinată de oa­­meni, a doua se revarsă asupra po­porului însuş. Şi libertăţile nu pot fi izolate, nu pot fi acordate parţial. Ele se lea­gă într’o uriaşă armonie, pe care o singură notă distonantă, o poate distruge. Emile Zola observa, cu drept cu­vânt, că: „Orice restricţie este pli­nă de pericole, căci dacă azi atin­ge un ziar, mâine va atinge o car­te. Secerea îndreptată contra ne­ghinei va tăia şi grâul. Adevărul nu poate să trăiască fără liberta­te“. Dacă ne-am ridicat totdeauna împotriva regimurilor de dictatură, am făcut-o ca o pledoarie în fa­voarea libertăţii de gândire, de ac­ţiune, de organizare. Aţi observat că presa statelor totalitare este ca şi inexistentă, că se reduce la simple comunicate ofi­ciale, că e lipsită de elanul, de ma­rile posibilităţi pe care le dau ri­posta şi critica ? Statul român modern, la temelia căruia rezidă prescripţiile Consti­tuţiei, a legiferat libertatea scrisu­lui. Art. 25 afirmă categoric: „Constituţia garantează tuturor libertatea de a comunica şi publica ideile şi opiniile lor prin grai, prin scris şi prin presă“. Să recunoaştem că suntem de­parte de spiritul Constituţiei, că suntem în imposibilitate de a ne întinde, larg, aripile peste toate orizonturile gândirii. Chiar tonul potolit al acestor rânduri, într’o problemă atât de arzătoare pentru noi, profesionişti ai scrisului, care am avea datoria să ridicăm protestul nostru la rang de pamflet faţă de cea mai uşoară restrângere ce s-ar aduce manifes­tărilor noastre, —­ chiar acest ton timorat îşi are explicaţia în regimul ce traversează azi viaţa socială şi politică a ţării noastre. Apărarea lbertăţii presei se inte­grează într-un complex general: e vorba de apărarea democraţiei, care se confundă cu însăşi independenţa naţională a poporului românesc. Partidele democratice dela noi trebuie să înţeleagă aceste elemen­tare adevăruri. Concentrarea lor într’un mănunchiu dinamic va de­veni riposta neşovăitoare pentru descătuşarea libertăţilor oprimate. De aceia ne exprimăm zilnic ne­dumerirea şi regretul că o parte a democraţiei româneşti — vizăm pe şefii marelui partid naţional-ţără­­nesc care riscă să-şi piardă influen­ţa în masse tocmai din pricina mul­tiplelor atitudini izolate şi a lipsei de unitate — nu înţelege imperati­vul momentului de faţă. Şi zi cu zi orizonturile libertăţii se micşorează. Această restrângere se resimte pentru moment mai accentuat în presă. O va simţi, în curând toată lumea. O vor simţi mai cu seamă cei care pro­voacă aceste privaţiuni. Căci — este un adevăr ştiut de toţi — restricţiile şi îngrădirile ur­mează o traectorie fatală. Se întorc împotriva celor ce le-au creiat. Hier­­a Roman Noua reşedință a ducelui de Windsor VIENA, 29. (Rador). — Du­cele de Windsor a sosit azi la vila pe care a închiriat-o în lo­calitatea Hausappesbach. Ducele de Windsor va rămâ­ne aci mai multă vreme. X PRIMUL MARE INTERVIEW CU D-NA SIMPSON „Am încercat să conving pe omul pe care -l iubesc să nu renunţe la d festinul său glorios“­ ­. Jean Pierre Dorian a reuşit, in calitate de prieten al familiei Bedaux, proprietara castelului Con­dé, să ia ceaiul în compania d-nei Simpson, care se va căsători la sfârşitul lunii Aprilie cu ducele de Windsor. Ziaristul francez a avut astfel norocul deosebit de a lua primul mare interview uneia din cele mai celebre femei de astăzi, Iată ce spune d. Jean Pierre Do­rian: Nu se părăseşte un tron pentru o femeie. Cu cât este mai mare, mai puternică dragostea, cu atât mai profundă, semnificaţie are sa­crificiul. El apare astfel ca o po­doabă deosebită adăugată la co­roană. Cu gândul acesta am plecat la castelul Conde, din împrejurimile oraşului Tours, pentru a lua un in­terview celei care a determinat un rege să renunţe la regatul său. Fără îndoială această femeie este „cea mai fericită din lume“. — „Nu e aşa?“ — „Fireşte, cea mai fericită“ — ne răspunde ea. FERICIREA MEA FACE PREA MULT ZGOMOT D-na Simpson ezită. Ezitarea a­­ceasta este însă o podoabă în plus pentru dânsa, deoarece o ascunde sub un zâmbet adorabil care înflo­reşte in colţul gurii. „Fericirea mea face prea mult zgomot. Sufăr îngrozitor din prici­na publicităţii care mi se face. Iar d-voastră nu sunteţi aici, bănuiesc, pentru a o face să înceteze"... Zâmbetul ei îmi arată însă că nu e supărată pe mine şi că pot da curs curiozităţii mele. „In epoca aceasta atât de neli­niştitoare, atât de dramatică, nu este oare natural să se dea am­ploare acestui lucru admirabil: un rege care sacrifică grava şi ului­toarea misiune care-i incumbă, pă­răsind cu hotărîre obligaţiile situa­ţiei sale, desfiinţând toate constrân­gerile, afară de cele ale inimei.“ D-na Simpson întoarce graţios capul. Două linii lungi, flexibile, îmi apar. Ceafa... Prelungind pro­filul atât de armonios cum numai pânzele primitivilor italieni au ştiut să redea, „înţelegeţi desigur că-mi este greu să vor­besc despre, pceste Im O clipă ’'de tăcere,­­apoi d-na Simpson continuă: „In fond, când bărbatul își pier­de dragostea, el este convins că nu pierde decât o dragoste, pe când femeia pierde dragostea scrisă cu „D" mare". Surâde din nou, apoi devine se­rioasă. „Vă repet însă că în momentul de faţă suntem pe terenul genera­lităţilor. Să nu trageţi concluzii din spusele mele". In timp ce îmi face, energic, a­­ceste recomandări, îi studiez dis­cret toaleta. Greu de închipuit un tailleu­r mai simplu, care totuşi să aibă în ase­menea măsură acel „nu ştiu eu“ al femeii elegante. D-na Simpson are­­privilegiul de a însufleţi pălăria cea mai banală, ţesătura cea mai inco­loră. însămi­ înţeleg prin aceasta că n’am făcut­ uz de nici unul din argumen­tele feriinine pe care alte femei le-ar îi luat in seamă, in asemenea împrejurări. Nu m­’am gândit la inimă, la dragoste, la fericire... Dimpotrivă! iubesc prea mult An­glia, respect cu prea multă scrupu­­­lozitate cerinţele regalităţii pentru a nu fi încercat să conving pe omul pe care il iubesc să nu renunţe la destinul său glorios”. — „Dacă­ înţeleg bine, sunteţi de părere că există obligaţii în faţa cărora dragostea trebuie să cede­ze“. — „Cred intr'adevăr că omul nu are întotdeauna"răgazul de a urma înclinările sale­ cele mai secrete. II leagă şi îi­­reţin responsabilităţi prea mari... Lucrul acesta este a-­ devărat chiar pentru oamenii cei mai obscuri,­ cei mai anonimi. Cum să­ nu fie atunci pentru acela, care define conducerea unui mare impe­riu?- Cred in schimb că problema se prezintă sub cu totul alt nihghiu pentru femeie. Pentru dânsa nu contează nimic afară de dragoste. Ati observat că mările aventuri a­­moroase capătă întotdeauna pece­tea fatalităţii din pricina femeii? Intre Izolda şi Tristan, Berenice şi Titus, Romeo şi Julieta, femeia a fost totdeauna acela care a stăruit in a apăra ceea ce crede a fi „feri. Fruntea ei mare şi luminoasă va fi încă multă vreme încreţită, cred, de o obsesie sfâşietoare şi dure­roasă. " „Mă întreb de. ce se ocupă lu­mea atât de mult de mine. Căci nu este vorba nici de un roman, nici de un scenariu, nici de un film. Pil­blicitatea care fără voia mea mi se face îmi turbură in fiecare clipă gândul la fericirea mea viitoare". N’are oare dreptate să urască metodele prea indiscrete de înve­stigare inaugurate de cinematogra­­fişti şi de ziarişti, când ea este convinsă că fericirea nu este posi­bilă decât în singurătate şi în tă­cere? PLĂCERILE MELE ZILNICE Câteva întrebări puse repede înainte de a o părăsi pe d-na Simp­­ son. . . — Care simt plăcerile unei­ zile obișnuite pe care le apreciati-în­deosebi? Faceți mult. ȘRț?FÎ?£%. — Mult? Nu, jder în­să fi feb­ulat golf. ’ ■' " . ' -, — Dar bridge-ul? * •• "rr.-E-tuu-jpc-admirabil. /. f — ,'Alţcevâ? .: fr . Í ; — Bucătăria. _ ; . ■ T -Holbez, mirat,­ ochii. Cine ar fi bănuit'acest 'detaliu calfitar în­ via­ta­ zilnică a'd-nei Simpson? . — De ce nu? Fără­'îndoială,­ nu m’ăși face caraghioasă spunând că bucătăria este­­ un element­ al feri­cirii. Este insă o artă si, credeti-mă, o arta grea. ' D-na Simpson clipește șiret,­spu­nând în treacăt: — Am o retetă de „pudding“ și una de prăjitură cu mere... O spune atât de convingător în­cât îmi vine să-i întind un șorț de bucătărie. ' ‘ PROBLEMELE SOCIALE Deodată, devine din nou , se­rioasă. „Problemele de ordin social sunt, natural, principala mea preocupare și mă interesează îndeosebi soarta femeii în societatea modernă. Mi se pare că femeia a fost prea mult sacrificată până în secolul al XX, sub pretextul „insuficientei ei inte­lectuale”. S’a intămplat ceea ce tre­buia să se întâmple: femeia s’a re­­v­oi­tat. A făcut-o atât de bine, că astăzi este pe­ acelaș plan cu "băr­batul. — Rivalul ei? — Nu, ci soţul şi tovarăşul ei. Bărbatul şi femeia trebuie neapă­rat să înţeleagă că fericirea nu poate să existe decât dacă sunt doi. După această declaraţie îmi iau rămas bun de la d-na Simpson, pro­­miţându-i că nu voiu destăinui con­fidenţele ce mi-a făcut. Ocazia este insă prea frumoasă pentru a da cititorilor şi mai cu seamă cititoarelor prilejul de a constata că simţul marilor valori umane ţiu este încă pierdut. Eve­nimentul care a răscolit lumea este o splendidă mărturie. Jean Pierre Dorian Copyright by „Agenee Litteraire Internationale“ und „Dimineaţa“* cruri. Tot ce Vasi putea spune — Si nici asta, poate.... Protestez, căutând să o conving că voiţi fi discret. IUBESC ANGLIA „Ei bine, iată... Cred că mi-am făcut întreaga datorie faţă de mine circa perechii"... Bărbatul şi femeia DUCELE DE WINDSOR D-na Simpson, al cărui interview această pagină îl publicăm îti ................................... I . 4ră iri»«■iniwiM««EE?aii«BMI«MBEnii^^ PROPAGANDA ELECTORALA —— Ce cauți tu aici -----Am auzit de atâtea proecte de refacere a Capitalei­ încât ori­unde mă duc nu mai știu pe ce lume sunt ■ * O mare prăbuşire de terenuri în Franţa PARIS, 29 (Rador). — Din cau­za timpului rău care persistă, to­rentul din apropiere de satul Sen­­neres en Chautagne continuă să crească, ameninţând tot mai mult satul. Digul construit in grabă de sol­daţi, pentru stăvilirea valului de apă si noriu, s'a rupt aseară. Şo­seaua naţională este inămolită pe o mare întindere. Nivelul noroiului este de peste 2 metri. Conductele electrice de mare tensiune au fost rupte. Mai multe case au fost eva­cuate, deoarece domnea teama că în cursul nopţii valurile de apă şi nămol ar putea creste şi mai mult. In cursul nopţii s'a anunţat că în apropiere de Serriered en Chau­tagne s'a produs o mare prăbuşire de terenuri. Mai multe mii de metri cubi de pământ s'ar fi scufundat. Lipsesc deocamdată amănuntele aşa că nu se ştie întinderea pagu­belor, nici dacă sunt sau nu victime omeneşti. Mutarea chiriaşilor In ajunul închiderii Corpurilor le­giuitoare s-a depus la Senat un pro­­ect de lege din iniţiativă parlamen­tară, prin care chiriaşii erau auto­rizaţi să se mute anul acesta la 7 Mai, în loc de 23 Aprilie. Această favoare se legitima pe împrejurarea că sărbătorile Paştilor cad la puţin© zile după Sf. Gheorghe. Cum însă acest proect nu s’a mai votat, din lipsă de timp, atragem a­­tenţia,chiriaşilor că urmează să se mute tot la 23 APRILIE._________ AVIATORII Până acum n’am avut la noi un volum de poezie a zborului. Desigur, rar e dat să se îngemăneze două arte deosebite, deşi omul care se urcă în cerul albastru cu meşteşu­guri aşa de fine ar presupune că are in el şi o sensibilitate deosebită. Insă dorul de a exprima vine cu totul din altă parte. Noua pasăre măiastră scornită de geniul uman simbolizează îndrăzneala gândirii, ca şi vulturul antic; simbolizează puterea de a te ridica spre Dumne­zeire. Gândirea a rămas totuşi izo­lată de aparatul de zbor. Pasărea măiastră se întoarce necontenit la pământ; gândirea continuă a plana, îndrăzneala şi curajul aviatorului au în definitiv un caracter practic. Gândirea şi sentimentul se duc spre vis şi imposibil. Constantin Argeşanu e unul din rarii muritori care după ce se întorc cu aparatul jos, se întorc cu gândul şi sufletul iarăşi în înălţimea cea fără de prihană. Cartea sa „Drumuri Albastre", a­­părută zilele trecute în editura noa­stră, interpretează sufletul omului care zboară şi, dacă voiţi, — ceea ce e mai interesant, — interpretează sufletul aviatorilor noştri. Ca să poată apărea asemenea carte, a trebuit ca aviatorul de azi să fi fost de mult, în anii celei dintâi tinereţi, un poet sentimental, ale cărui ver­suri se cântă şi azi. Acolo unde in Argeş se varsă râul Doamnei Şi murmură pe ape copilăria mea... cum aşa de frumos spune alt poet, Ion Pilat. Schiţele care alcătuesc volumul „Drumuri albastre“ sunt pline de acea poezie a tinereţii care nu l-a părăsit pe Argeşanu şi de sentimentul mai adânc al maturi­tăţii, nutrit de ultima îndrăzneală a urmaşilor lui Icar, cea mai eroică dintre toate îndrăznelile omului pentru că războiul şi nesiguranţa el n nu încetează niciodată. Cu drept cuvânt, aviatorii noştri, ca­ şi cei ai altor popoare, se bucură de un rar prestigiu în faţa omului obişnuit care umblă numai pe pă­mânt. Tineretul masculin de astăzi visează cu totul altfel decât odini­oară isprăvile pe care le clădeşte-o imaginaţie înfierbântată. Calul co­mun, automobilul sau corabia ră­mân într’un fel de veac prăfuit. Făt Frum­os din­ legendă îşi realizează roibul înaripat. Ultima generaţie a sexului frumos a găsit în sfârşit sub uniforme moderne întrupările ,,zbu­rătorilor" din leg­endă. In sfârşit omul nou, Care suie pe aripi meşte­şugite, şi care prea­ ades imită că­derea in eternitate a lui Icar, cre­­iază viermelui din tină un alt po­tenţial, un alt orizont, modifică no­ţiunea de distanţă şi reduce la alte proporţii meschina noastră planetă. Aceşti oşteni noul mobilizaţi pen­tru un război neîntrerupt se simt, I mai mult decât ceilalţi oameni, fii I a,i hazardului şi ai desamăgirii. Au­ bucurii mai tari şi opriri­ mai bru­tale, învaţă mai bine să cunoască pe Dumnezeu atunci când coboară din aventură in lumea meschină, cu care mai au contract de viaţă pe o zi sau pe o clipă. Mihail Sadoveanu In pagina 8-a Mare mișcare în armată

Next