Dobrogea Nouă, iulie 1955 (Anul 8, nr. 2160-2186)

1955-07-22 / nr. 2178

w DOBROGEA. NOUA Nr. 2178 Educația tinerii generații în spi­rit comunist este cauza comună a întregului popor și parte integrantă a muncii de partid. Tineretul simte nevoia să fie îndrumat în permanen­ță pentru că, deși este dotat cu mari calități, energie, inițiativă și voință, este lipsit totuși de experiența vieții. Ținînd seama de faptul că educația comunistă promovează și dezvoltă tot ce este mai bun și nou, tot ce are tînărul mai curat, frumos și înălțător și muncind în spiritul Ho­­tărîrii C.C. al P.M.R. cu privire la activitatea U. T. M, organizația de partid din S.M.T. Hagieni s-a ocupat îndeaproape de creșterea atemiștilor. Faptul că stațiunea noastră e fruntașă de mulți ani și se menține încă, se datorește muncii susținute dusă de comuniști pentru creșterea și educarea tractoriștilor în spirit nou față de muncă și societate. La început am avut și noi multe greu­tăți și lipsuri în acest sens. Mulți tineri nu munceau conștiincios, lip­seau nemotivat din producție, nu-și îngrijeau cu drag mașina sau efec­tuau lucrări de proastă calitate. Dis­­cutînd în cadrul organizației de par­tid acest lucru, tov. director Cernica Ilie, comunist, ne-a propus un lucru foarte important: de a merge și stu­dia pe teren, în primul rînd, condi­țiile de muncă și de viață ale trac­toriștilor. In urma sezisărilor făcute s-au luat o serie de măsuri pe linie administrativă, astfel că azi vagoa­nele dormitor sunt înzestrate cu tot ce e necesar. Hrana e și ea mai con­sistentă. Tot în cadrul discuției organizației­­ de partid, tovarășul Cernica a pro­pus să se folosească și alte mijloace pentru a aduce pe codași în rînduri­­le fruntașilor. O măsură care a adus roade, ca urmare a propunerilor fă­cute, ia fost ținerea unei adunări cu prilejul încheierii campaniei de pri­măvară la care au fost invitați și unii părinți ai tractoriștilor fruntași cît și ai celor codași. Această ședin­ță a avut o mare influență în îndrep­tarea codașilor. Părinții acestora au luat atitudine hotărîtă împotriva lip­surilor pe care le-au avut fiii lor și s-au angajat să sprijine conducerea stațiunii pentru îndreptarea acestora. Rușinați de faptul că părinții cunosc comportarea lor nejustă în producție, majoritatea s-au îndreptat. Așa pot da exemplul fraților Cojanu Dumitru și Ion, care erau foarte îndărătnici și încăpățînați, neținînd seamă nici de sfaturile organizației U.T.M. Acum, amîndoi se numără printre fruntași. Bunăoară, Cojanu Ton a depășit planul în campania d­e pri­măvară cu 140 la sută, iar acum cu tractorul gata pus la punct, a înce­put recoltarea obținînd importante depășiri. Exemplu asemănător poate fi dat și Critic Vasile pe care ni­meni, în afară de organizația de partid, nu credea că-l poate îndrepta. Pe lîngă această ședință noi am mai procedat și la trimiterea de fe­licitări părinților care au băieți frun­tași. Iată cîteva cuvinte din conținu­tul unei astfel de felicitări : „Tovarășe Mocănescu Gheorghe, Cu ocazia încheierii campaniei de primăvară și a reparațiilor tractoa­relor vă felicităm călduros pentru realizările obținute de fiul dvs. în lupta pentru îndeplinirea și depăși­rea planului de producție al stațiu­nii noastre. Sîntem convinși că la succesele obținute de fiul dvs., care și-a depășit sarcinile de plan cu 347 la sută au­ depus și dvs., în calita­te de părinte, o contribuție de sea­mă. Pornind înainte pe drumul obține­rii de succese mai mari în campania de recoltare și treieriș, sub îndruma­rea dvs., dorim ca munca fiului dumneavoastră să poată fi socotită o contribuție de seamă la cauza păcii și progresului". Tot în scopul obținerii de rezultate mai bune, noi ne-am ocupat mai îndeaproape de dezvoltarea și întări­rea spiritului colectiv al tineretu­lui. Numai o muncă unită, colectivă poate înlătura lipsurile și deficiențe­le. Pentru aceasta au fost date ti­nerilor să citească diferite cărți și articole din presă și s-a scris la ga­zeta de perete articole în acest sens. Vorbind despre acest lucru nu pot trece cu vederea exemplele concrete. Prin­­ contribuția lor per­sonală tractoriștii brigăzii condu­să de Clemente Sergiu au cumpărat un aparat de radio pe care l-au in­stalat în vagonul dormitor, iar în timpul liber ei ascultă în colectiv transmisiunea diferitelor posturi. De asemenea, în frunte cu șeful de bri­gadă Mușat Vasile, toți tractoriștii brigăzii și-au cumpărat biciclete. S-ar mai putea da și alte exemple de tineri ce și-au cumpărat loc de casă etc. Mulți dintre­­ ei s-au căsă­torit cu fete din stațiune, iar la nun­țile ce au loc de obicei toamna, sunt invitați majoritatea tractoriștilor. La toate aceste acțiuni, organiza­ția U.T.M. a fost îndrumată de or­ganizația de partid să participe ac­tiv, iar comuniștii să sprijine din plin inițiativele acesteia,ținînd sea­ma, în această acțiune, de faptul că sarcina organizației de U.T.M. este tocmai educația comunistă a tinere­tului. MILIUS SALICI secretarul organizației de partid de la S.M.T. Hagieni, raionul Fetești Viață de partid Sa creștem cu grijă tinerii utemiști Mica mecanizare — factor important în creșterea productivității muncii Grija pentru a crea muncitorilor condiții mai bune de lucru, cît și pentru mărirea productivității muncii, la fabrica de ulei „Argus“ se oglindește prin măsurile ce au fost luate de către colectivul de conducere și organizația de partid. Aici s-au construit diferite dispozitive, care, aplicate în proce­sul de producție, nu numai că ușurează munca, dar reduc și timpul de execuție a diferitelor lucrări. *­­ Pînă la crearea dispozitivului pentru ridi­carea butoaielor în vehicule, munca se făcea după obișnuitele metode. In vehicul sta un E­im care trăgea de un cablu petrecut pe la jumătatea butoiului, în timp ce alți doi sau chiar trei muncitori, îi împingea pe cei doi pari așezați înclinat la spatele vehiculului. Butoiul, de cîteva sute de kilograme, era urcat încet și cu multă greutate. Noul dispozitiv ușurează mult munca. Cu ajutorul lui butoiul este urcat în vehi­cul tot pe un plan înclinat. Dar forța celor 3-4 muncitori este înlocuită de un sistem de spîrghie, care pus în funcție de un singur om, face să fie tras un cărucior pe care se află butoiul. Cînd căruciorul a urcat pe planul înclinat la înălțimea vehiculului, o simplă împingere și... la rînd poate veni un alt butoi. * Unui om îi este destul de greu ca să furce cu două găleți pline cu apă, două etaje și apoi încă o scăriță îngustă. Cînd acest fapt trebuie repetat, devine obositor. Iar dacă în loc de apă, în cele două găleți este leșle de sodă caustică, lucrul devine pri­mejdios, căci cîteva picături pot produce răniri, leșla arzînd puternic locul atins. Se pot întîmpla și accidente. O mică nea­tenție, cele 2 găleți vărsate și omul stropit de lichid poate suferi urmări destul de grave Era necesar ca metoda urcării, de către om a găleților pline de leșie, să fie înlo­cuită. Mica mecanizare a ajutat omului, pompă construită prin mijloace proprii, tri­­­mite leșia de la depozit pînă la destinație. Zecile de trepte ale scărilor și gălețile au fost înlocuite cu o țeava prin­­ care se pom­pează leșia de sodă caustică. Și totul în 30 minute, înainte erau necesare 60-90 minute. i­ După un anumit timp de funcționare in­teriorul cazanului de aburi trebuie curățat de crusta ce se formează pe pereți. Se în­trebuința pentru aceasta un rașchete cu care se ciocănea pînă cînd se desprindea crusta și lăsa peretele liber. Un cazan de aburi mare și un rașchete cît un ciocan de mînă. Pentru totala cu­rățire era nevoie de 6 oameni și un timp de 1.524 ore. Noul dispozitiv creat după principiul pis­tolului pneumatic de nituit, ajută la exe­cutarea lucrării în timp de 560 ore și nu­mai cu 2 oameni. Sistemul vechi mai pre­zenta și o greutate deosebită la curățatul între buteriile focare și mantaua exterioară a colectorului interior. Spațiul în care se lucra era atît de redus încît abia se putea folosi rașchetele. Numai cîțiva centimetri permiteau mînuirea rașchetelui, așa că cel care lucra de cele mai multe ori lăsa locuri necurățate, ceea ce dăuna cazanului. Noul ciocan de curățat înlătură și această greutate. Forța aerului comprimat poate pune în acțiune ciocanul și în acest spațiu redus, unde forța manuală a omului abia putea reuși. ★ La fabrica de ulei „Argus" mai sunt și alte dispozitive care ajută omului în proce­sul de producție. Recuperarea returului de coajă ce conține miez de sămînță de floa­rea­­soarelui, se făcea manual. Se aduna returul în niște coșuri ce se umpleau cu mîna și apoi se răsturnau în toba descojito­rii. Un om trebuia să facă permanent această muncă Greutatea a fost înlăturată. Un transpor­tor elicoidal și un elevator înlocuiește mun­ca omului. ★ ...5 oameni în 6 zile puteau curăța țevile fierbătoare la cazanul de aburi cu ajutorul burghiilor de mînă. ...3 oameni în 3 zile execută aceeași lu­crare cu turbina de aer comprimat, prevă­zută cu rondele dințate. Nu mai este nevoie de vechile burghie lungi, grele, care tre­buiau răsucite cu mîna pînă se curăța toată lungimea interiorului țevii. Noul dispozitiv înlătură efortul omului, căci forța aerului comprimat învîrtește și totodată dă o miș­care de înșurubare rondelelor dințate care prin această acțiune curăță țevile fierbă­toare. Mica mecanizare a avut un cuvînt de spus: M. MIRICESCU i Ați făcut reparații de mîntuiala — Scrisoare deschisă tovarășului Căciuleanu Ion, directorul stațiunii de mașini și tractoare Hîrșova Secerători de-legături trimise în comuna Sarai, cred că de cînd au fost scoase din cî­mp încă din campania anului 1954 nu au fost revizuite — de reparație nici pomeneală. Spun aceasta pentru că multe din sece­­rătorile-legători trimise în comunele ce­le deserviți, printre care și comuna Ciobanu. S-au defectat din primele ji­le de lucru. Cele 7 secerători-legători trimise în co­­muna noastră pentru a veni în sprijinul co­lectiviștilor la recoltarea cerealelor stau la capetele lanurilor. In timp de 3 zile prielnice au recoltat doar o suprafață de cca. 5 hec­tare în loc de 126 hectare cît ar fi trebuit să se recolteze în mod normal, socotind norma unei secerători-legători de numai 6 hectare zilnic în loc de 6.8 ha-Două zile atelierul de reparații al stațiu­nii a stat în comuna Sarai sub conducerea iov. ing. mecanic șef Stănculescu Virgil, dar după plecare, secerătorile-legători au rămas în aceeași stare de nefuncționare. Ne între­băm : de ce oare aceste mașini nu au putut fi reparate și verificate în stațiune înainte de a fi scoase în cîmp ? Cauza stă în munca necorespunzătoare a organelor conducătoare care nu au îndrumat și controlat îndeaproa­pe modul cum se execută lucrările de repa­rații, urmărindu-se doar numai din punct de vedere cantitativ. Credem c­ă e necesar ca­ conducerea sta­țiunii — respectiv tov. Căciuleanu Ion în calitate de director — să privească cu mai multă răspundere sarcinile ce-i stau în față, să ia urgente măsuri ca în cel mai scurt timp secerătorile-legători să fie puse la punct, antrenînd tractoriștii în mod deose­bit în această hotărîtoare campanie de strîn­gere a recoltei, pentru a realiza și depăși viteza zilnică de lucru, pentru a evita pier­derile la recoltare ce s-ar putea provoca prin nerecoltarea la timp și în bune condițiuni. De asemenea, cît timpul mai permite pînă la începerea treierișului să ia măsuri de tri­miterea unei echipe de depanare pentru a revizui din nou în cîmp cele 11 batoze tri­mise comunei Sarai pentru ca nu cumva în momentul treierișului — care dealtfel tre­buia început de mult să se întîmple ca și cu secerătorile-legători să se defecteze, provocînd întîrzieri în buna desfășurare a ’reierișului. COSTICA CONSTANTIN președintele sfatului popular comunal Sarai „Toamna se numără bobocii. Poate nicăieri nu se potrivește mai bine zicala decît în munca noastră, a plugarilor. Noi o spunem nu numai cînd e vorba de boboci, ci ori de cîte ori vine vremea să culegi. Și dacă eu o spun înainte de culesul porum­bului, nu cred că greșesc. Mai ales că mă adresez țăranilor muncitori Ion Turcu, Gheorghe Șocarici și Ciulea Radu de la noi din comună. Voi, tovarăși, acum cîteva zile ați ieșit din nou la rări­at porum­bul N-am să vă scriu acum că este un obicei vechi care s-a prins ca scaiul de voi și pe care nu vreți să-l scuturați. Doar ați fost de față, la căminul cultural, cînd și inginerul agronom Nicolae Mușat și directo­rul școlii Ion Balmuș au vorbit des­pre dezavantajele rărițatului. Eu în­să am să vă aduc aminte de ce ați cules astă­ toamnă, pentru că și anul trecut ați rărițat. Cît ați scos ? De pe un hectar ați luat 5.600 kg. de porumb. Să nu dați vina nici pe ploi, nici pe pămînt. Pămîntul lui Ștefan Matei este la fel ca al vostru. El a cules astă-toamnă 1.800 kg. porumb la hectar. Dar el, după cum știți, n-a mai dat cu rarița, ci și-a prășit porumbul după regulile agro­tehnice. Ce vreți mai bună dovadă că, răm­­înd, faceți o greșeală pe care tot voi o s-o simțiți atunci cînd va veni vremea culesului? Atunci, la toamnă, cînd după vorba gospoda­rilor de la noi „se vor număra bo­bocii”, veți râmîne de rușinea comu­nii ? Pe ce o să dați vina ? Știți doar că pămîntul poate da mai mult dacă e lucrat cum trebuie. Aveți exemplul colectivei noastre. Noi am semănat anul trecut porumbul în pătrat. Cu rarița n-am dat. Și am scos peste 2.000 kg. la ha. Dar, am­­ ascultat sfatul agronomului. Și iată că agrotehnica nu ne-a dus la rău, ci la bine. Voi ce aveți de gînd ? Părăsiți obiceiul vechi și prost al rărb­atului ! Pentru fiecare din noi va fi o bu­curie să știm că la toamnă și voi, Ion Turcu, Gheorghe Șocarici și Culea Radu ați scos porumb mult și bun, că asta vă înlesnește traiul casei. Alminteri, necazul o să-l simțiți în primul rînd voi, așa cum l-ați simțit "■[ anul trecut. NICOLAE GAIDAGIU președintele gospodăriei agricole colective din comuna Topalu, raionul Hîrșova Pînă cînd veți rărifa ? — Scrisoare deschisă adresată țăranilor muncitori Ion Turca, Gheorghe Șocarici și Calea Radu din comuna Topalu — Unii secera, iar alții stau și așteaptă... Odată ce secara și grîul erau toc­mai bune de secerat n-am mai pier­dut timpul și am ieșit cu cele 3 brațe de muncă din familia mea să exe­cut această lucrare pe suprafața de 2 hectare. Pornind la muncă, în cîteva zile am secerat păioasele și le-am legat în snopi. Apoi am început să le car la arii și să le fac stoguri. Sunt tare mulțumit că am pus în practică cele învățate din unele conferințe la care am luat parte la căminul cultural Gîndeam că și cei ce­ sînt alături de locul meu cu parcelele, așa cum e Dumitru Tărăoi, care are un hec­tar cu secară și Vasile Popa, cu un hectar și jumătate cu secară și grîu vor începe și ei seceratul. Dar nici unul, nici celălalt, cu toate că m-au văzut că muncs­c să string bucatele cît mai repede, nu se ostenesc să înceapă la seceriș. ★ Ca țărancă muncitoare care am avut de recoltat o jumătate hectar de secară m-am într-ajutorat cu C. Flo­­rica și muncind amîndouă am ter­minat într-o zi recoltatul. Astfel de oameni despre care a vorbit mai sus tovarășul Dinu se găsesc și în preajma locului pe care-l am eu. Unul este Ion Țăranu, care nici pînă acum nu a început recol­tatul a jumătate hectar cu orz. Exemplu prost dă și Anton Civicu. Nu vă gîndiți tovarășilor care tă­răgănați recoltatul că lăsați astfel să vi se irosească zadarnic munca ? VASILE DINU și IOANA PETRARU (ărani muncitori cu gospodării individuale din comuna Ostrov — raionul Adamclisi „Promisiunea dată, e datorie curată“ Nevoia de a avea și noi în comună un lăcaș unde să putem participa în număr cît mai mare la conferințe, prelucrări de hotărîri ale partidului și guvernului, serbări și diferite al­te adunări cu caracter obștesc se simțea tot mai mult. Discutînd și analizînd temeinic aceasta, într-o adunare obștească am hotărît ca din autoimpunere să construim un cămin cultural încăpător, să-l înzes­trăm cu cele necesare pentru ca activitatea culturală să se desfășoare în cît mai bune condițiuni. Aceasta a fost prin 1953. Cetățenii și-au în­deplinit cu cinste îndatoririle și pe lîngă asta au pus la dispoziție că­ruțe, cai, munca lor pentru transpor­tul materialelor și chiar manoperă. In felul acesta mîndrul nostru că­min cultural cu o capacitate de pes­te 500 locuri, sală de bibliotecă și o sală unde colectivul de muncă își ține ședințele a fost terminat, bine acoperit, tencuit, văruit pe afară rămînînd numai în interior să se pună dușumeaua și să se căptușeas­că pereții cu scînduri pînă la înălți­mea de un metru pentru a se păstra mai bine. Pe lingă aceasta trebuie să plantăm pomi, să curățim curtea s-o împrejmuim cu gard ca să se­mene într-adevăr a lăcaș de cultură. Acum se simte din nou nevoie de ajutorul țăranilor muncitori din comu­nă, a tineretului căruia noi nu i-am dat nimic din ceea ce­ au promis to­varășii veniți de la secțiile culturale raională și regională, de la comitetul raional de partid. Este vorba de acel aparat de cinematograf pe care locuitorii comunii noastre îl așteaptă cu nerăbdare de mai bine de un an și jumătate. Caravana cinematografică la noi vine rar, aparatul de radio ,al cămi­nului este la baterii, destul de cos­tisitor și se strică foarte repede. Or, noi avem curent electric, am făcut instalația la cămin și acum trebuie să schimbăm și aparatul. Cel mai bun stimulent pentru țărănimea muncitoare din comuna noastră care a muncit cu atîta drag la construi­rea căminului ar fi aparatul de pro­iecție care le-ar da posibilitatea să vi­zioneze săptămînal cîte un film. Țăranilor muncitori nu le mai pu­tem solicita ajutorul pentru că ime­diat ne cer aparatul de filmat coni­form promisiunilor făcute acum un an și repetate mereu cînd de tovară­șul Stanciu îndrumător cultural, cînd de tovarășul Fălticeanu, șeful secției culturale regionale, de tovarășul De­nisov Ivan, șeful secției de propagan­dă și agitație al comitetului raional de partid Istria cît și de alți tovarăși ve­niți de la Ministerul Culturii. Acum numai prin munca depusă de tov. Mi­­trică Teodor, directorul căminului cultural și a tovarășelor Voicu Filof­­teia, Niculina Mihai, colectiviste și a altor cîteva femei nu vom putea face mare lucru. Am gîndit să încerc pe această cale a scrisorii deschise să rog în nume­le țăranilor muncitori din comună pe tovarășul Fălticeanu care cunoaș­te perfect situația de la noi cît și pe tov. Rampa I., directorul întreprinde­rii Cinematografice Constanța,­­ să asculte și să satisfacă dorința fier­binte a locuitorilor din comuna noas­tră trimițîndu-ne aparatul promis COLEA PETRE secretarul organizației de partid din comuna Mihai Viteazu Dumneata Maria Ion, ai intrat în casă. E dimineață. Copiii, Andrei și Anica, sunt încă în pat. Au făcut , ochi dar stau în aș­ternut. Soarele n-a ajuns încă în dreptul ferestrei voastre, doar mușcatele s-au în­viorat. Te-ndrepți către masă, îi netezești fața cu mina ta de gospodină și așezi în mijloc o pîine mare, rumenită. Ai adus-o acum. Și iată, Andrei și Anica tresar: — E caldă, mamă ? — E caldă ! Pîine caldă! Mirosul proaspăt, aburul sabia simțit plutesc în încăpere. Copiii sar din paturi. Pîinea caldă e parcă semnul înce­putului de zi. e parcă simbolul trăirii pline al belșugului. In datinele poporului nostru, ea este semnul sacru al prieteniei și ospi­talității. ...In fiecare dimineață, Anica și Andrei așteaptă pîinea caldă. In fiecare dimineață, dumneata, Maria Ion, le-o aduci și le-o aș­terni pe masă. Copiii se bucură, rîd și înfu­lecă cu voluptate. Te uiți la ei și te bucuri. Uneori, dimineața este acasă și soțul tău, mecanicul de locomotivă Ion Ion. Și el se bucură. Dacă sosește din schimb, rupe și el un colț mai bine copt. Atunci, în clipele cînd în jurul mesei vă strîngeți și simțiți mirosul rumen al plinii, cînd aburul proaspăt vă pătrunde năriie, a­­tunci, pentru bucuria voastră se mișcă bra­țele a sute de oameni. Eroi anonimi pe care nu i-ați cunoscut dar care într-un fel sau altul se gîndesc la voi și la alții ca voi. Căci pîinea caldă care vestește Anicăi și lui Andrei începutul zilei, își are istoria sa, o istorie scrisă de munca oamenilor de pe frontul cerealelor.­ ­v • 1 1n „De Paște, țăranii romîni mănîncă pîine. Spune preotul­­ în biserică. Luați, mîncați, acesta este trupul meu... ...Aceasta nu se poate petrece decit de Paște și încă de două, trei ori pe an. E o realitate, valabilă cel puțin pentru trei sferturi din țăranii romîni, care la rîndul lor formează trei sferturi din popu­lația țării. O țară ale cărei holde de aur poeții încurajați de oficialitate n-au mai contenit să le cînte. Nimeni n-a cîntat faptul că­ țăranii acestei țări mănîncă pîine numai la Paște“. (Acad. Geo Bogza — „Paște romînesc" (1935) din vol. „Anii împotrivirii". Nu cu mult înainte de a se fi aflat pe masa gospodinelor, pîinea rumenă și caldă a stat puțină vreme în rafturile înalte ale brutăriilor. Și poate, pîinea pe care în zori a cumpărat-o Maria Ion a ieșit din cuptoa­rele secției nr. 14. Aici, ca în multe alte secții se lucrează și ziua și noaptea. Meșterul Partenie Necipuruc, cu echipa sa frămîntă și așează în rafturi, în fiecare schimb mai bine de 1.300 de pîini. Acum ei lucrează ziua. Cucătorul Ismen Mustafa as­cultă pulsul cuptorului întocmai cum un savant și-ar cerceta creația. Din urmă, ta­­blagiul Dobre Manole alimentează gura la­comă și fierbinte a vetrei cu aluatul alb, dospit. Totul aici e alb. Panacodara Zamfira Vîrciu pare încărunțită. Doar cînd dă cu mîna peste sprîncene și șterge firele fine de făină te-ncredințezi că e încă tînără Din cînd în cînd, Necipuruc vine in biroul responsabilului de secție Anton Raizi. Fără să-l întrerupă din lucru, își apleacă privi­rile pe foile de hirtie de pe birou . „Expe­­diat. 250 bucăți“ — spune una din hîrtii. Mai sus alta: „Expediat 300“. — Astăzi trebuie să dăm peste 1.500 pîini ! — zice Necipuruc, ca și cum între el și foile de pe masă ar fi existat un dialog real. La un moment dat, un puternic miros de pîine coaptă pătrunde în birou. Duduitul înfundat al cuptorului se aude mai puter­nic. Și zecile de pîini calde, într-o înșiruire obișnuită ocupă acum unul din rafturile secției. — E parcă mai frumoasă decît săptămîna trecută ! — remarcă Raizi. — E făină mai bună, mai albă — aprobă Partenie. Făină mai bună, mai albă ! Pentru ea, a fost ales bob cu bob grîul ogoarelor noastre. Pentru făina care se plă­mădește aici, poate undeva, pe malul Du­nării s-au frămîntat zile și nopți alți oa­meni prinși în aceeași tumultoasă încordare de naștere a pîinii. ★ Tulburată ușor, bătrîna Dunăre parcă își încetinește în dreptul Hîrșovii și mai mult cursul. Aceasta face ca, în portul așezat între două stînci joase în decursul anilor de apele cînd line, cînd învolburate, ani­mația să nu se oprească niciodată. Șlepu­rile trase de remorchere puternice, vasele ușoare de persoane, bărcile pescărești sînt nelipsite din micuțul port al Hîrșovii. La gara maritimă, la magaziile de pe mal sau la baza de recepție... Da­r la baza de recepție din Hîrșova unde se depozitează rodul mănos al holdelor din împrejurimi e în perioada aceasta o anima­ție deosebită, o forfotă neîntreruptă de ca­mioane, căruțe și oameni care ț ine cît și ziua de mare. Șefa laborantă Georgeta Zar­­nea nu mai prididește stabilind cu ajutorul aparatelor gradul de umiditate, proporția corpurilor străine ca și greutatea hectoli­­trică a produselor primite spre înmagazi­­nare. Alan Weis, șeful bazei, nu lipsește nici o clipă dintre oamenii care aduc și cei care primesc unul cite unul sacii dolofani, plini cu boabele aurii de grîu, ...S-au rupt primele chitanțe. Faptul a provocat o îndîrjită întrecere printre colec­tiviștii din împrejurimi. Mai toți intențio­nau s-o primească pe prima... — V-au tras pe sfoară cei de la Hîrșova. Și pe voi și pe noi care meritam pe bună dreptate chitanța nr. 1 Nu vezi cît îi de murdar grîul lor — se oțăra președintele gospodăriei colective din Ciobanu, Bab­u Radu, la șeful bazei de recepție. — So-l mănînc pe tot dacă al lor n-are mai multe corpuri străine ca al nostru ! Păi știi d-ta­că noi l-am dat și la primirea ? — căuta să demonstreze bătrînul colectivist Stănescu Gheorghe, agitator și responsabil de batoză, care venise și el să fie de față la primirea chitanței nr. 1. Venise și Gogoașă Ștefan, secretarul or­ganizației de partid, să ducă celor care aș­teptau la colectivă bucuria chitanței nr. 1. Era tîrziu, însă, Chitanța fusese ruptă celor din Hîrșova, care, fiind mai aproape de bază, aduseseră prima cantitate de grîu — deși mai murdar — cu cîteva ore înaintea celor din Ciobanu. Șeful bazei se străduia acum să le arate celor din Ciobanu că în mod normal ei meritau prima chitanță. — De ce vă supărați ? — le spunea ei domol. Uitați-vă, grîul vostru îl punem de o parte. Aveți dreptate, el e numai bob și bob. O parte îl vom da altor gospodării colective pentru a însămînța la toamnă. Și-apoi nici chitanța nr. 2 pe raion nu-i de lepădat. Sînteți primii care trimiteți din surplusul muncii voastre statului, pentru a asigura pîinea atît de mult așteptată în casele celor care ne trimit tractoare și alte produse industriale, muncitorii de la oraș. Vorbele șefului de bază găsiră o adîncă înțelegere în rîndul colectiviștilor din Cio­­banu. Vînturîndu-i printre degete, fiecare parcă vedea în boabele ca aurul ce se scurgeau din mîini, aburul unei pîini calde de pe masa statornicului și înțeleptului prie­ten de la oraș. Secretarul organizației de partid fu acela care rupse într-un tîrziu tăcerea, adresîndu-se celor 7-8 colectiviști prezenți. — Și acum să mergem la treabă fraților — zise el. Ceilalți ne așteaptă... Acolo pe ogoare se dă lupta pentru strîn­­gerea fiecărui bob, a fiecărui spic din grîul care va umple bazele de recepție și maga­ziile, care va face ca pe masa fiecărui om al muncii să aburească obișnuita pîine ru­menă și frumoasă. Acolo... Colectiviștii din Ciobanu au început re­coltatul imediat ce grîul a intrat în pîrgă. Combinerul Barcu R. Ion, utemist, n-a mai așteptat încă o zi cum primise dispoziție de la agronomul de sector. In urmă cu o du­minică el a intrat cu combina în lanul de grîu. Avea dreptate agronomul. Grîul era cam moale, iar combina fiind în rodaj a trebuit menajată. Totuși cînd trecuse cîteva ceasuri de la prînzul mare el recoltase 12.000 kg. grîu. Bun­e grîul colectiviștilor față de alți ani. Producția de pînă acum tinde la totalizarea unei medii de mai bine de 1.600 kg. la hectar pe gospodărie. Va fi belșug in jucărie. De aceea întrecerea pentru strîngerea re­coltei de pe cîmp a cuprins acum pe toți colectiviștii. Cît și de bătrîn Pascu Miu — a împlinit șapte zeci de primăveri — dar tot nu se lasă de Nicolae Cristea, Iordan Ghiocaru, Bab­u Petre și alți fruntași ai gospodăriei. întrecerea a cuprins pe mic și pe mare. Fie că lucrează la regat, la coasă, la batoză sau la vîntura­tul griului, fiecare Zorește, fiecare este pătruns de faptul că orice întîrziere duce la micșorarea pîinii lor și a celor de la oraș. Aceasta o știu și colectiviștii Gogoașe Ion­ca și Petrica Tincu care dau la primirea grîul recoltat cu com­bina. O știu toți și de aceea zoresc zi și noapte, fără întrerupere. Ei nu se pot îm­păca cu gîndul că tocmai acum din griul — viitoarea pîine — pe care l-au semănat încă din toamnă să se risipească boabe prețioase. Nu se vor risipi. O parte va pleca către ba­zele de recepție, alta către casele colecti­viștilor. Pîinea nu trebuie să lipsească din casa nimănui... ★ ...In fiecare dimineață Anica și Andrei se bucură în jurul pîinii calde pe care o aduci dumneata, Maria Ion. Atunci, în clipele cînd în jurul mesei vă strîngeți și simțiți mirosul rumen al pîinii, cînd aburul proaspăt vă pătrunde nările, atunci, pentru bucuria voastră se mișcă brațele a sute de oameni. Eroi anonimi — pe care nu i-ați cunoscut — dar care în­tr-un fel sau altul se gîndesc la voi și la alții ca voi. Căci pîinea caldă care se află pe masa oamenilor, pîinea din ce în ce mai multă și mai rumenă, are o istorie scrisă de munca entuziastă și grea a oamenilor de pe frontul cerealelor H. TOMA șI N. CONSTANTIN

Next