Drapelul Roşu, iunie 1963 (Anul 19, nr. 5726-5751)

1963-06-01 / nr. 5726

Creații ale fatoamatoriSor-copii Pionierii ți șco­ larii, sínt și talen­tați foto-amatori. O dovedesc și cele două imagini de la cercul Casei pio­nierilor din Timi­șoara oare surprind cu naturalețe epi­soade dm viața șco­lară. în clișeul de sus: „Ne povestesc mi­nerii", fotografie de O Minciu, clasa a IV-a; în dreapta, fotografia „Scurt popas" de R. Mi­­hăileanu, clasa a IX-a. Pe strada cu multi trandafiri (Urmare din pag. I-a), roșia cravată, de pionier. O poartă cu mîndrie Gerlinde Schmidt și-mi spune că a primit-o de-abia de o lună. Mergea în vizită. în această casă locuiește cea mai bună prietenă a sa, Mihaela Pelecudi. Prietenia lor durează de pe vremea cînd amîndouă își lua­u zilnic „odraslele" și le sco­teau la aer. De atunci au rămas ne­despărțite, deși ,astăzi sunt școlărițe și nu prea mai au atîta timp pentru păpuși. Duminică, Mihaela a împlinit zece ani Au felicitat-o copiii de pe stra­da ei, colegele de clasă. Dar cele mai frumoase flori le-a adus Ger­linde, prietena ei. Le-am cunoscut și pe surorile Pe­lecudi. Angela a terminat acum clasa a VII-a și poartă o amintire de neșters ultimului foc de tabără pio­nieresc organizat în curtea Școlii de 8 ani nr. 4, acelei ultime zile de absolvire. Ea se pregătește acum pentru examenele sfîrșitului de an și pentru admiterea în clasa a VIII-a. Mihaelei îi plac cărțile și, mai ales cele în care e vorba despre animale. Fiindcă ea îndrăgește mult vietățile Dintr-o colivie așezată în fața gea­mului mă privește familiar un sti­­clete. Este „protejatul" ei. Era mic și prăpădit la început, dar l-a hră­nit cu pipeta și s-a înzdrăvenit. In­­tr-o zi a venit acasă cu o turturea, altădată cu un iepuraș. Acum se ocupă și cu creșterea viermilor p­e mătase și susține că va deveni cînd va fi mare — nu fără a provoca în­grijorarea părinților — tocmai... „îmblînzitoare de animale". De fapt, fiecare dintre copiii aces­tei străzi știe sau susține că știe ce va deveni în viață. Esențial e că toți au visuri și că li se pare atît de fi­resc să le aibă... Rodica Rengie se vrea profesoară, sora ei, Adriana, urmează la Cluj cursurile Școlii speciale de coregra­fie, Gheorghe Șușnea va fi mecanic de întreținere, iar Bruno, fiul lăcă­tușului Fochi, de la „Ada Marinescu", deși deocamdată. . pilotează abia printre semnele alfabetului (e în clasa I-a elementară) se și vede... pilot ! Doar Codruța Pop nu are încă a­­semenea „gînduri" : ea e cea mai mică dintre micii locatari ai străzii. A împlinit abia cîteva luni. Dar nu peste mult, în mijlocul prietenilor de pe strada în care lo­cuiește se va bucura și ea de copi­lăria senină și fericită pe care trăiesc. Deoarece lor, viitorilor cetă­­­țeni ai patriei, le sunt create perspec­tive nebănuite de cultivare a aptitu­dinilor lor, de împlinire a idealu­rilor, refuzate altădată părinților. Și pe această stradă, locuită de oameni de naționalități diferite, cei mici ca și cei mari au același limbaj, înfloresc roșii trandafiri în gră­dinițele din fața caselor și-n obrajii copiilor care cresc zburdalnici și să­nătoși, ca pretutindeni astăzi la noi... DRAPELUL ROSO Căminele culturale, în plină actualitate .­ De curînd, Comitetul raional de cultură și artă Moldova-Nouă a organizat un schimb de experiență la căminul cultural din Pojejena ; au participat directori de cămine cultu­rale, bibliotecari, directori de școli și responsabili ai stațiilor de radioficare. Cu acest prilej tovarășul Sava Stano­­ievici, directorul casei raionale de cultură, a prezentat un referat, dedicat felului cum s-au preocupat căminele culturale de alegerea repertoriului, conținutul și ținuta artistică a progra­melor prezentate. Printre altele for­mațiile de la căminele culturale din Socol, Radimna, Șușca, Zlatița, Cîmpia, Pojejena și Belobreșca și-au îmbogățit repertoriul cu cîntece care slăvesc partidul și patria socialistă, viața noas­tră nouă: „Te cînt, partid“, „Hora gospodăriei“, gate“ și altele. „Bătălia recoltelor de­Căminul cultural din Radimna a prezentat 11 programe în alte localități și alte 9 în satul amin­tit. Tov. Mihai Milencovici, directorul căminului cultural din Belobreșca, a arătat preocuparea consiliului de con­ducere în vederea activizării țiilor artistice prezente în cel forma­de-al VII-lea concurs artistic. Brigada ar­tistică de agitație a prezentat în a­­ce­astă perioadă 9 program­e cu 5 texte legate de preocupările colectiviștilor. De asemenea, formația­­ de dansuri, in­struită de tovarășa Paulina Stoicovici, a pregătit și un dans cu subiect. Drept rezultat al acestei preocupări a instruc­torilor, căminul cultural a fost clasifi­cat pentru faza raională cu formația corală pe patru voci, orchestra de tamburași și brigada artistică de agi­tație. Participanții la schimbul de expe­riență au avut multe de învățat și din activitatea desfășurată de căminul cultural din Socol. O bună contribuție au adus-o acțiunile culturale și munca politică de masă la obținereea unor producții sporite la hectar. Programele prezentate de brigada artistică de agi­tație au fost axate pe creșterea pro­­­­ducției la hectar, tatele bune obținute popularizînd rezul­de unele brigăzi, echipe și colectiviști fruntași. Activitatea desfășurată de căminul cultural prin colectivul de conferen­țiari a atras peste 4.500 de colectiviști, în fața cărora au fost prezentate 15 conferințe, simpozioane și jurnale vor­bite, cum au fost cele pe tema : „Cum vom ara și însămînța“. Sînt folosite cu succes în expuneri materialele didactice. Pentru ca munca culturală să nu înceteze în această perioadă, cînd mun­cile de întreținere a culturilor sînt în toi, consiliul căminului cultural din Socol (director rov. Ion Gorun) a hotă­­rît formarea unei echipe din cadre di­dactice și din alți intelectuali care se deplasează la brigăzile de cîmp, la lo­cul de muncă și susțin informări po­litice, recomandări care trebuie respectate privind felul în regulile agro­tehnice la diferite lucrări agricole. Din concluziile schimbului de expe­riență s-au desprins sarcini actuale ce stau în fața căminelor culturale , printr-o planificare judicioasă să se organizeze manifestări cultural-artistice de masă la locul de muncă, la sediu și cît de des în aer liber. S-a reco­mandat,­ de asemenea, ca acțiunile po­litice de masă să fie urmate de pro­grame culturale. MILIVOI NESTOROVICI corespondent Cu repertoriul împrospătat Artiștii amatori de la I.C.M.M. Re­șița s-au pregătit intens pentru a parti­­­cipa la faza orășenească a concursului­­ artistic. Echipa de dansuri, al cărei instructor este lăcătușul Ioan Tudo­­rache a învățat un joc nou din Banat și jocul oltenesc „Călușarii“. Inspirată din munca și viața con­structorilor, brigada artistică de agi­tație și-a intitulat programul „Con­structori ai vieții noi“. Instructorul­ brigăzii, dulgherul Constantin Dobre, ajutat de Ilie Cioară, Ion Gruescu, Gh. Ianoși și Roșca Ianoși, prin textul în­tocmit și printr-o reușită interpretare,, scot în evidență eforturile constructo­­­rilor pentru îndeplinirea sarcinilor de producție, critică lipsurile care mai dăinuiesc în activitatea de pe șantiere. Intens se pregătește și corul cu­­ bucăți care vorbesc despre realizările oamenilor muncii sub conducerea parti­dului. Amintim dintre coriști pe tova­rășii Meluș Dobre, Ana Rațiu, Lucia­ Damșa, ing. Dom Enciu. Soliștii in­strumentiști și vocali depun și ei in­­teres în pregătirea bucăților noi. Artiștii noștri amatori se pregătesc, și în vederea programelor ce vor fi­­ prezentate în aer liber la Reșița și în împrejurimi în zilele de odihnă pentru destinderea oamenilor muncii. EMIL VISA responsabil cultural al comitetului sindicatului I.C.M.M.R. duminică de început de deputat în sfatul popular, a luat parte la a primăvară, sala căminului cultural din comuna Fîntinele, raionul Arad, era plină de lume. Veniseră sătenii să vadă noul program pregătit de artiș­tii amatori. Cînd am intrat în sală, pe scena tocmai evolua formația co­rală , surprindeau plăcut Vocile ar­monioase ale coriștilor. Una dintre ele, cea a unui bas, răsuna parcă mai cu putere. Am aflat că era a colecti­vistului Constantin Coman, ne „E baza basului nostru“ — îmi spu­în șoaptă învățătoarea Cornelia Munteanu, cu sprijinul cetățenilor la multe în­făptuiri din comună. In circumscripția nr. 12 a fost extins iluminatul elec­tric, s-au construit mai multe podețe, au apărut ronduri de flori — Și acum, ce preocupăm­ vă mai frămîntă ? — l-am întrebat pe depu­tat. — Cite n-avem noi de făcut în co­mună ? Vrem să mărim spațiul de școlarizare cu noi săli de clasă. In fața sfatului popular , arătă el cu mina — ne-am propus să amenajăm un parc, ca să se recreeze oamenii în timpul liber. Trebuie apoi să ame­najăm și drumul ce duce către Tisa­ Nouă. Și așa, deputatul înșiră multe din preocupările de viitor. Anul trecut, cînd s-a reamenajat căminul cultural, deputatul Constantin Coman a lucrat alături de alți cetățeni din prima zi pînă cînd totul a fost gata. Alături de el a venit întreaga echipă de con­structori din gospodăria. Acum săte­nilor li-e mai mare dragul să vină la cămin. Dar unde n-a pus el umă­rul ! El este și un exemplu demn de urmat și pentru artiștii a­­matori tineri și vîrstnici din comună. Nu lipsește nici cînd de la repetițiile de cor și ori­unde se deplasează for­mațiile căminului merge și el. Dacă în prezent Petru Lung, Ion Gheorgh­e și mulți alți săteni activează cu regu­laritate în formațiile artistice ale că­minului cultural, acest lucru nu­, desigur întâmplător, ci la aceasta a contribuit și deputatul Constantin Co­man, prin exemplul și conduita sa, cu el sătenii din comuna Fîntînele se mîndresc. Colectivistul Constantin Coman, un om robust, între două vîrste, este fruntaș în gospodărie, e un vrednic gospodar al treburilor obștești și un neobosit activist al vieții culturale din comună. Ca șef al unei echipe de constructori el a avut de multe ori discuții cu unii colectiviști care susți­neau morțiș că o construcție trainică și frumoasă trebuie să coste și bani mulți. — N-aveți dreptate, oameni buni — le spunea el. Dacă o să lucrăm chibzuit și o să folosim unele mate­riale, procurate de noi, facem și lu­cru bun și ieftin. Și împreună cu echipa lui de constructori le-a dove­dit nu odată colectiviștilor acest ade­văr. Anul trecut, cele trei grajduri ri­dicate în gospodărie n-au costat nici o sută de mii de lei, deși fiecare a­­vea o capacitate de cite 100 de ani­male. Cînd au aflat aceasta mar­că nu le venea colectiviștilor să creadă. De fapt ce nu se poate face cînd pui suflet ? Constantin Coman e și un vrednic gospodar al treburilor obștești. Ca S. NOUR e ) i } fr. 972^ PRIMUL FILM Pentru cei care nu știau că pe lângă Casa de cultură a stu­denților din Timișoara își desfășoară activitatea un cineclub, afișul care anunța premiera filmului intitulat modest „Din viața studenților timi­șoreni" constituia o surpriză. Cei mai mulți dintre studenți aflaseră însă de pregătirea lui încă de la pri­mele secvențe, pe care realizatorii le filmau cu diferite prilejuri. . . . în sala de spectacole a Casei de cultură a studenților toate locu­rile sunt ocupate. Lumina se stinge și pe ecran încep să se perinde ima­gini din orașul de pe Bega. Mai întîi scurte popasuri în diferite puncte ale orașului. Aparatul de filmat se oprește în fața sediului comitetului regional de partid, Operei de stat, pe malul Begăi, unde a pe luciul apei alunecă caiacuri, pă­trunde pe bulevadrul Mihai­ Viteazul, încetinește în fața Facultății de me­canică, trece în Parcul pionierilor, unde zeci de copii se joacă și se simt bine în aer liber . . . Imaginile sunt însoțite de comentariul crainicului, de muzică. în viața orașului Timișoara a a­­vut loc în toamna anului trecut un eveniment de seamă : inaugurarea Universității timișorene, cea mai tînără universitate a țării. Cineaștii amatori au fost prezenți la acest eve­niment și au surprins pe peliculă aspecte din timpul festivității, în timp ce prin fața microfonului se perindă diferite momente ale festi­vității, aparatul redă, alternativ, ima­gini din condițiile de viață și învă­țătură de, care se bucură studenții din centrul nostru universitar , săli de cursuri spațioase și luminoase, laboratoare și biblioteci, cămine și cantine, imagini din sesiunea de iar­nă. După o sesiune de examene susți­nută cu rezultate bune, studenții fruntași îți petrec vacanța în taberele de odihnă de la munte. Cît de plă­cute sînt zilele de vacanță în mijlo­cul naturii, zile de odihnă binemeri­tate vorbesc imaginile luminoase care se perindă pe ecran , acțiuni cultural-educative, excursii, între­ceri sportive . . . Studenții se simt minunat, parcă vrea să spună fie­care imagine din film. Problemele educației comuniste, ale învățăturii, ale formării viitoarelor cadre de specialitate, cu o înaltă ca­lificare profesională și o pregătire etică sunt dezbătute cu spirit de răs­pundere în conferința Asociației studenților pe centrul universitar. Aparatul de filmat îi surprinde pe participanții la discuții, iar craini­cul redă sintetic cele spuse de aceș­tia. Paralel cu preocuparea pentru învățătură, studenții desfășoară și o bogată activitate cultural-spor­tivă, care este redată în film prin imagini convingătoare. Iată, de pildă, formația de muzică ușoară, împreună cu soliștii vocali, prezen­­tînd spectacole în cadrul unui schimb de experiență la Cluj. Sunt imagini tinerești, pline de optimism și în­credere în viață. Filmul se încheie cu pasionanta în­trecere de fotbal dintre echipele Ști­ința și Rapid București. Cadrele acestea din timpul meciului sunt­ di­namice și luminoase, în restul fil­mului sunt însă și imagini mai șterse, unele prelungiri inutile, muzica nu este întotdeuna cea mai adecvată, iar textul comentariului, putea să fie mai îngrijit. Cu toate aceste scăderi, primul film al studen­ților rămîne un documentar bogat, cu fapte semnificative din viața stu­denților centrului nostru universitar. Se observă că cineaștii amatori au început să stăpînească tehnica fil­mării, să selecționeze materialul filmat. Așteptăm ca în conti­nuare cineamatorii studenți, al căror număr a ajuns la impresio­nanta cifră de 70, să fie preocupați de realizarea unor noi filme care să­­redea pregnant preocupările tinere­tului studios din orașul Timpișoara. C. MUSTAȚĂ Ce le oferim copiilor și tineretului Copiii și tineretul nostru de azi sînt familiarizați cu treatrul de la cea mai fragedă vîrstă, îl iubesc și îl pre­țuiesc cu toată efuziunea elanului lor. Marele număr de teatre de păpuși din patria noastră între care și cel timișo­rean, apreciat la loc de frunte, desfă­șoară o valoroasă activitate educativă în rîndurile preșcolarilor și școlarilor dezvoltîndu-le în același timp gustul pentru teatru în general și pregătin­­du-i pentru a deveni viitorii spectatori ai teatrului cu personaje vii. Adăugind la această activitate­­ ine­xistentă în patria noastră înainte de eliberare) pe cea a formațiilor de ama­tori din uzine, cămine culturale și școli, tabloul mișcării teatrale de astăzi capătă un profil amplu și semnificativ, în raport de acest profil și de cel al tinerilor spectatori, al căror gust evo­luează, fiind din ce în ce mai plin de exigență, problema repertoriului ridică sarcini noi în fața colectivelor de con­ducere ale teatrelor. Se pot limita oare spectacolele teatrale, inclusiv cele de păpuși, la simpla reeditare a unor bas­me fără sau cu o vagă contingență cu preocupările de viață contemporane ale copiilor și tineretului ? Dar teatrele dramatice se pot mărgini numai la spectacole cu tematică specifică vieții adultului. Uneori prea grele pentru ca­pacitatea de receptare a adolescenților? în ambele cazuri, evident că acest lu­­cru nu este cel mai bun, în ceea ce privește teatrul de păpuși timișorean, se poate afirma că la în­tocmirea repertoriului din ultimii ani, criteriul includerii unor piese legate idirect de problematica actuală a vieții copiilor și-a spus în mod satisfăcător cuvîntul. Astfel piese ca : Necazurile lui Șurubel de Valentin Silvestru, a­­vînd ca temă grija față de mașini și Fetele din măr, de Viorica au meritul de a Ie prezenta Filipoiu, micilor spectatori un univers de idei familiar, izvorînd din realități înconjurătoare, în care aceștia trăiesc și învață, în Alfabet împărat, de Hana și Josef Lamkovi, prin pretextul unui basm, se tratează problema scrierii corecte, iar în Băiatul și paiața de Al. Popovici, acțiunea vizează direct formarea bu­nelor deprinderi la copiii de vîrstă pre­școlară. Cu trei mușchetari și o muș­­ch­etărită de Lizica Mușatescu, se face un pas înainte, depășind un univers cam convențional : este adus pe scenă pionierul, în figurile a trei băieți și a unei fetițe (mușchetărița). Aceștia tre­buie să facă față unor situații deose­bite, în care folosesc cunoștințele do­­bîndite în școală, întîmplările punîndu­­le probleme de grijă față de avutul ob­ștesc și de formare a caracterului. Fru­mosul succes de public al acestei ulti­me piese confirmă faptul că micul spec­tator e mai receptiv la spectacolele în care se recunoaște. Dacă aceasta e situația repertoriului teatrului de păpuși, ce-i drept și a­­cesta inegal — sub raport calitativ, atenția teatrelor dramatice din regiune pare să nu fi fost îndreptată suficient asupra pieselor destinate educației șco­larilor, mai ales. Dacă Teatrul de stat din Timișoara prin Pantofiorul de aur, de Emil Lițu, a oferit școlarilor o reu­șită viziune înnoită a Cenușăresei (me­ritorie prin acțiunea de solidarizare a animalelor pădurii la cauza fetiței oropsite de vitregia unor stări de fapt specifice vechii lumi) Teatrul din Reșița s-a oprit exclusiv asupra acestui gen. Acest teatru a jucat nu mai puțin de 3 basme în două stagiuni, între care Harap Alb și Floarea purpurie. Pe de altă parte în ceea ce privește tematica legată de problemele de viață ale tineretului, dacă Teatrul de stat din Timișoara s-a orientat bine cu Poveste din Irkutsk, de Arbuzov, o piesă cum a fost Scrisori de dragoste de Virgil Stoenescu, n-a corespuns de­cit prea puțin misiunii educative, a­­vînd multe slăbiciuni sub raportul re­flectării veridice a conținutului de viață și promovînd un umor de limbaj ieftin. Din acest punct de vedere, Ma­rele fluviu își adună apele, de Dan Tăr­­chilă, jucată de același teatru, nu lipsit de slăbiciuni, din punct de vedere al textului dramatic, a meritat aprecierea conținutul cald și mobilizator, consti­tuind pentru tineri o avîntată evocare a luptei tineretului nostru revoluționar din trecut, condus de partid, pentru cauza libertății poporului. Merituos este și spectacolul reșițean Fata cu pistrui, montat în actuala stagiune. Au mai fost și alte încercări, pe di­ferite scene. Rezultă totuși că teatrele noastre au nevoie și acum de piese a căror tematică să reflecte problemele de viață ale tineretului nostru de azi, cu personaje viguroase în care acest tineret să-și recunoască trăsăturile spe­cifice, elanul și aspirațiile sale înalte. în acest scop, colaborarea începută cu autorii locali ar trebui mai amplu sprijinită, atît de către teatru, cît și de către filiala din Timișoara a Uniu­nii scriitorilor. Și Teatrul de păpuși din Timișoara ar putea obține noi lu­crări dramatice din­ partea autorilor din regiune, dacă i-ar susține mai mult pe aceștia, mai ales printr-o atitudine mai apropiată, prin consultări periodice, prin grija plină de solicitudine a secre­tariatului literar și printr-o susținere mai fermă, cînd este vorba de inclu­derea în repertoriu a lucrărilor reușite. Colaborarea dintre teatre și autorii locali a dovedit că există posibilitatea de a se realiza lucrări, însă nu trebuie să ne oprim aici. Ar fi de bun augur montarea, chiar cu titlu experimental, a unor piese mai mici, scrise de acești autori special pentru copii și tineret. Nici introducerea în repertoriu a pie­selor valoroase cu caracter istoric, cum sunt cele din trilogia lui Delavrancea, nu poate fi decit recomandabilă, mai ales că acestea cultivă cu prisosință sentimentul patriotic, dragostea față de popor, atragerea tinerilor pentru studiul istoriei patriei. Să stăruim puțin și asupra altei pro­bleme, care este în legătură și cu mă­iestria actoricească. Cred că teatrele din regiunea noastră, și cel timișorean în special, ar putea face mai mult în direcția atragerii tineretului spre per­­sie, lucru atît de necesar tv cultivarea sentimentului estetic și în formarea trăsăturilor sufletești superioare ale acestuia, a însușirii unei sensibilități rom­antic-revoluționare, a dragostei pen­­tru expresia cizelată în vorbire și în scris. Versul rostit de la înălțimea sce­nei are o mai mare putere de convin­gere, ajunge ușor la inimă, devine mai prestigios. Cu ce impresionant nesaț au ascultat-o recent, studenții de la „a­­gronomie", pe actrița Geta Angheluță recitind versuri de Eminescu! Sîul convins că mulți dintre aceștia nu gustaseră, pînă atunci, în întregimi, fiorul poeziei eminesciene. Astfel, or­ganizarea de recitaluri de poezie ar contribui în mod real la pătrunderea mai în adîn­cime de către tineret a va­lorilor poeziei noastre atît de bogate, cîștigînd mult în domeniul culturii. Ocaziile acestea ar constitui un buni examen și pentru actorii după cum mărturisea unul noștri care, dintre ei, s-au cam îndepărtat de recitarea ver­surilor. S-ar putea obiecta că o lărgire a te­maticii repertoriului în direcția unui conținut contemporan specific tinere­tului, e un lucru dificil, că nu prea avem asemenea piese și acest lucru e adevărat. Dar tot așa de adevărat este că, atît copiii, cît și tineretul nostru, au nevoie de spectacole mai potrivite cu vîrstă și problematica vieții­ lor și să-i facă să vibreze mai profund la chemările prezentului măreț, ajutîndu-i să-și definească mai pregnant trăsătu­rile omului de tip nou : entuziast, har­nic, corect în societate și în familie, devotat cauzei comunismului. Or, o ase­menea problemă atît de însemnată în­dreptățește eforturile mai susținute ale secretariatelor literare și ale conduce­rilor de teatre. HARALAMBIE ȚUGUI NOTĂ. A se vedea, în cadrul discu­ției, și articolele din numerele 5717, 5721, 5724. Cînt, alături de alți colegi ai mei, un pasionat amator de teatru și urmăresc cu un viu interes spectaco­lele teatrului timișorean, ale teatrului german de stat. Am apreciat, alături de alți spectatori, spectacole cum sunt : Hamlet, Că­ruța cu paiațe, Poveste din Irkutsk (spectacol înnoitor, cu multe, multe părți inedite în scenografie și montare). Trei surori și altele. Intrucît stu­diem limba germană, am putut înțelege și deci aprecia spectacolele teatrului german, cum sînt Othello. Ultima etapă („Die letzte Station“). Vizionă­rile au fost urmate de discuții intere­sante în cadrul grupelor. în felul a­­cesta putem spune că teatrul depă­șește cadrul unui spectacol obișnuit și intervine firesc în viața noastră pro­fesională ca un element important și instructiv, care ne ajută să ne comple­tăm în mod armonios cunoștințele predate la cursurile de literatură. Prețuind acest aport al teatrelor la bunul mers al procesului de învățămînt, găsim totuși justificată parțial remarca făcută, intr-un articol anterior (în nr. 5721) de către tov. Sergiu Levin : „In orașul nostru care este și un dezvoltat centru universitar, se face resimțită lipsa ... pieselor din marele repertoriu clasic, Universal și romînesc", în acea­stă ordine de idei, ar fi bine dacă s-ar avea în vedere introducerea în reper­toriu și a altor piese reprezentative din dramaturgia romina și universală. Teatrul timișorean a creat o fru­moasă tradiție prin punerea în scenă a unor piese ale marelui dramaturg englez, W. Shakespeare, tradiție ce ar putea fi continuată și îmbogățită și cu alți autori universali. Astfel sugerăm spectacole din creația lui Molière care pînă acum a fost neglijat în mod inex­plicabil pe scenele timișorene ; de ase­menea, dramaturgia lui Shaw, Ibsen, Goldoni,­­ Tolstoi ar suscita atenția. Ne aducem aminte că și în anii trecuți colegii noștri, acum absolvenți, au a­­vut prilejul să vizioneze pe scena ti­mișoreană Viforul lui Delavrancea. S-ar fi putut continua și cu celelalte piese ale trilogiei, mai ales cu „Apus de soare", ținînd seama că actualele serii de studenți nu au văzut repre­zentat teatrul lui Delavrancea. în această direcție ar fi util publi­cului tînăr, elevilor, studenților, în­scrierea în repertoriu a unor piese din dramaturgia contemporană. Mihai Se­­b­astian, Horia Lovinescu, Paul Everac, Aurel Baranga sînt autori care, așa cum remarca recent ziarul „Scînteia“, lipsesc de pe scena teatrului nostru. Artiștii timișoreni ne sînt dragi și a­­propiați cu atît mai mult cu cît nu-i cunoaștem numai de pe scenă, ci și din întîlnirile plăcute și instructive la care dînșii au răspuns întotdeauna cu bucurie. Dorim Continuare și asemenea întîlniri, care apropie pe spectatori de artiști și de pe urma cărora întotdeau­na calitatea repertoriului și a spectacol­lelor nu are decit de cîștigat. C. NEGREANU student anul III, Facultatea de filologie Cîteva propuneri Redăm în clișeul de mai sus o scenă din spectacolul „Egmont" de Goethe, un fa­ioios succes al Teatrului german de stat din Timișoara. Interpreții 41.4 ■" A­ml'ill Stht­H, (ducele de Alba), (stînga), și Peter Schuch (Egmont).

Next