Drapelul Roşu, iunie 1963 (Anul 19, nr. 5726-5751)
1963-06-01 / nr. 5726
Creații ale fatoamatoriSor-copii Pionierii ți șco larii, sínt și talentați foto-amatori. O dovedesc și cele două imagini de la cercul Casei pionierilor din Timișoara oare surprind cu naturalețe episoade dm viața școlară. în clișeul de sus: „Ne povestesc minerii", fotografie de O Minciu, clasa a IV-a; în dreapta, fotografia „Scurt popas" de R. Mihăileanu, clasa a IX-a. Pe strada cu multi trandafiri (Urmare din pag. I-a), roșia cravată, de pionier. O poartă cu mîndrie Gerlinde Schmidt și-mi spune că a primit-o de-abia de o lună. Mergea în vizită. în această casă locuiește cea mai bună prietenă a sa, Mihaela Pelecudi. Prietenia lor durează de pe vremea cînd amîndouă își luau zilnic „odraslele" și le scoteau la aer. De atunci au rămas nedespărțite, deși ,astăzi sunt școlărițe și nu prea mai au atîta timp pentru păpuși. Duminică, Mihaela a împlinit zece ani Au felicitat-o copiii de pe strada ei, colegele de clasă. Dar cele mai frumoase flori le-a adus Gerlinde, prietena ei. Le-am cunoscut și pe surorile Pelecudi. Angela a terminat acum clasa a VII-a și poartă o amintire de neșters ultimului foc de tabără pionieresc organizat în curtea Școlii de 8 ani nr. 4, acelei ultime zile de absolvire. Ea se pregătește acum pentru examenele sfîrșitului de an și pentru admiterea în clasa a VIII-a. Mihaelei îi plac cărțile și, mai ales cele în care e vorba despre animale. Fiindcă ea îndrăgește mult vietățile Dintr-o colivie așezată în fața geamului mă privește familiar un sticlete. Este „protejatul" ei. Era mic și prăpădit la început, dar l-a hrănit cu pipeta și s-a înzdrăvenit. Intr-o zi a venit acasă cu o turturea, altădată cu un iepuraș. Acum se ocupă și cu creșterea viermilor pe mătase și susține că va deveni cînd va fi mare — nu fără a provoca îngrijorarea părinților — tocmai... „îmblînzitoare de animale". De fapt, fiecare dintre copiii acestei străzi știe sau susține că știe ce va deveni în viață. Esențial e că toți au visuri și că li se pare atît de firesc să le aibă... Rodica Rengie se vrea profesoară, sora ei, Adriana, urmează la Cluj cursurile Școlii speciale de coregrafie, Gheorghe Șușnea va fi mecanic de întreținere, iar Bruno, fiul lăcătușului Fochi, de la „Ada Marinescu", deși deocamdată. . pilotează abia printre semnele alfabetului (e în clasa I-a elementară) se și vede... pilot ! Doar Codruța Pop nu are încă asemenea „gînduri" : ea e cea mai mică dintre micii locatari ai străzii. A împlinit abia cîteva luni. Dar nu peste mult, în mijlocul prietenilor de pe strada în care locuiește se va bucura și ea de copilăria senină și fericită pe care trăiesc. Deoarece lor, viitorilor cetățeni ai patriei, le sunt create perspective nebănuite de cultivare a aptitudinilor lor, de împlinire a idealurilor, refuzate altădată părinților. Și pe această stradă, locuită de oameni de naționalități diferite, cei mici ca și cei mari au același limbaj, înfloresc roșii trandafiri în grădinițele din fața caselor și-n obrajii copiilor care cresc zburdalnici și sănătoși, ca pretutindeni astăzi la noi... DRAPELUL ROSO Căminele culturale, în plină actualitate . De curînd, Comitetul raional de cultură și artă Moldova-Nouă a organizat un schimb de experiență la căminul cultural din Pojejena ; au participat directori de cămine culturale, bibliotecari, directori de școli și responsabili ai stațiilor de radioficare. Cu acest prilej tovarășul Sava Stanoievici, directorul casei raionale de cultură, a prezentat un referat, dedicat felului cum s-au preocupat căminele culturale de alegerea repertoriului, conținutul și ținuta artistică a programelor prezentate. Printre altele formațiile de la căminele culturale din Socol, Radimna, Șușca, Zlatița, Cîmpia, Pojejena și Belobreșca și-au îmbogățit repertoriul cu cîntece care slăvesc partidul și patria socialistă, viața noastră nouă: „Te cînt, partid“, „Hora gospodăriei“, gate“ și altele. „Bătălia recoltelor deCăminul cultural din Radimna a prezentat 11 programe în alte localități și alte 9 în satul amintit. Tov. Mihai Milencovici, directorul căminului cultural din Belobreșca, a arătat preocuparea consiliului de conducere în vederea activizării țiilor artistice prezente în cel formade-al VII-lea concurs artistic. Brigada artistică de agitație a prezentat în această perioadă 9 programe cu 5 texte legate de preocupările colectiviștilor. De asemenea, formația de dansuri, instruită de tovarășa Paulina Stoicovici, a pregătit și un dans cu subiect. Drept rezultat al acestei preocupări a instructorilor, căminul cultural a fost clasificat pentru faza raională cu formația corală pe patru voci, orchestra de tamburași și brigada artistică de agitație. Participanții la schimbul de experiență au avut multe de învățat și din activitatea desfășurată de căminul cultural din Socol. O bună contribuție au adus-o acțiunile culturale și munca politică de masă la obținereea unor producții sporite la hectar. Programele prezentate de brigada artistică de agitație au fost axate pe creșterea producției la hectar, tatele bune obținute popularizînd rezulde unele brigăzi, echipe și colectiviști fruntași. Activitatea desfășurată de căminul cultural prin colectivul de conferențiari a atras peste 4.500 de colectiviști, în fața cărora au fost prezentate 15 conferințe, simpozioane și jurnale vorbite, cum au fost cele pe tema : „Cum vom ara și însămînța“. Sînt folosite cu succes în expuneri materialele didactice. Pentru ca munca culturală să nu înceteze în această perioadă, cînd muncile de întreținere a culturilor sînt în toi, consiliul căminului cultural din Socol (director rov. Ion Gorun) a hotărît formarea unei echipe din cadre didactice și din alți intelectuali care se deplasează la brigăzile de cîmp, la locul de muncă și susțin informări politice, recomandări care trebuie respectate privind felul în regulile agrotehnice la diferite lucrări agricole. Din concluziile schimbului de experiență s-au desprins sarcini actuale ce stau în fața căminelor culturale , printr-o planificare judicioasă să se organizeze manifestări cultural-artistice de masă la locul de muncă, la sediu și cît de des în aer liber. S-a recomandat, de asemenea, ca acțiunile politice de masă să fie urmate de programe culturale. MILIVOI NESTOROVICI corespondent Cu repertoriul împrospătat Artiștii amatori de la I.C.M.M. Reșița s-au pregătit intens pentru a participa la faza orășenească a concursului artistic. Echipa de dansuri, al cărei instructor este lăcătușul Ioan Tudorache a învățat un joc nou din Banat și jocul oltenesc „Călușarii“. Inspirată din munca și viața constructorilor, brigada artistică de agitație și-a intitulat programul „Constructori ai vieții noi“. Instructorul brigăzii, dulgherul Constantin Dobre, ajutat de Ilie Cioară, Ion Gruescu, Gh. Ianoși și Roșca Ianoși, prin textul întocmit și printr-o reușită interpretare,, scot în evidență eforturile constructorilor pentru îndeplinirea sarcinilor de producție, critică lipsurile care mai dăinuiesc în activitatea de pe șantiere. Intens se pregătește și corul cu bucăți care vorbesc despre realizările oamenilor muncii sub conducerea partidului. Amintim dintre coriști pe tovarășii Meluș Dobre, Ana Rațiu, Lucia Damșa, ing. Dom Enciu. Soliștii instrumentiști și vocali depun și ei interes în pregătirea bucăților noi. Artiștii noștri amatori se pregătesc, și în vederea programelor ce vor fi prezentate în aer liber la Reșița și în împrejurimi în zilele de odihnă pentru destinderea oamenilor muncii. EMIL VISA responsabil cultural al comitetului sindicatului I.C.M.M.R. duminică de început de deputat în sfatul popular, a luat parte la a primăvară, sala căminului cultural din comuna Fîntinele, raionul Arad, era plină de lume. Veniseră sătenii să vadă noul program pregătit de artiștii amatori. Cînd am intrat în sală, pe scena tocmai evolua formația corală , surprindeau plăcut Vocile armonioase ale coriștilor. Una dintre ele, cea a unui bas, răsuna parcă mai cu putere. Am aflat că era a colectivistului Constantin Coman, ne „E baza basului nostru“ — îmi spuîn șoaptă învățătoarea Cornelia Munteanu, cu sprijinul cetățenilor la multe înfăptuiri din comună. In circumscripția nr. 12 a fost extins iluminatul electric, s-au construit mai multe podețe, au apărut ronduri de flori — Și acum, ce preocupăm vă mai frămîntă ? — l-am întrebat pe deputat. — Cite n-avem noi de făcut în comună ? Vrem să mărim spațiul de școlarizare cu noi săli de clasă. In fața sfatului popular , arătă el cu mina — ne-am propus să amenajăm un parc, ca să se recreeze oamenii în timpul liber. Trebuie apoi să amenajăm și drumul ce duce către Tisa Nouă. Și așa, deputatul înșiră multe din preocupările de viitor. Anul trecut, cînd s-a reamenajat căminul cultural, deputatul Constantin Coman a lucrat alături de alți cetățeni din prima zi pînă cînd totul a fost gata. Alături de el a venit întreaga echipă de constructori din gospodăria. Acum sătenilor li-e mai mare dragul să vină la cămin. Dar unde n-a pus el umărul ! El este și un exemplu demn de urmat și pentru artiștii amatori tineri și vîrstnici din comună. Nu lipsește nici cînd de la repetițiile de cor și oriunde se deplasează formațiile căminului merge și el. Dacă în prezent Petru Lung, Ion Gheorghe și mulți alți săteni activează cu regularitate în formațiile artistice ale căminului cultural, acest lucru nu, desigur întâmplător, ci la aceasta a contribuit și deputatul Constantin Coman, prin exemplul și conduita sa, cu el sătenii din comuna Fîntînele se mîndresc. Colectivistul Constantin Coman, un om robust, între două vîrste, este fruntaș în gospodărie, e un vrednic gospodar al treburilor obștești și un neobosit activist al vieții culturale din comună. Ca șef al unei echipe de constructori el a avut de multe ori discuții cu unii colectiviști care susțineau morțiș că o construcție trainică și frumoasă trebuie să coste și bani mulți. — N-aveți dreptate, oameni buni — le spunea el. Dacă o să lucrăm chibzuit și o să folosim unele materiale, procurate de noi, facem și lucru bun și ieftin. Și împreună cu echipa lui de constructori le-a dovedit nu odată colectiviștilor acest adevăr. Anul trecut, cele trei grajduri ridicate în gospodărie n-au costat nici o sută de mii de lei, deși fiecare avea o capacitate de cite 100 de animale. Cînd au aflat aceasta marcă nu le venea colectiviștilor să creadă. De fapt ce nu se poate face cînd pui suflet ? Constantin Coman e și un vrednic gospodar al treburilor obștești. Ca S. NOUR e ) i } fr. 972^ PRIMUL FILM Pentru cei care nu știau că pe lângă Casa de cultură a studenților din Timișoara își desfășoară activitatea un cineclub, afișul care anunța premiera filmului intitulat modest „Din viața studenților timișoreni" constituia o surpriză. Cei mai mulți dintre studenți aflaseră însă de pregătirea lui încă de la primele secvențe, pe care realizatorii le filmau cu diferite prilejuri. . . . în sala de spectacole a Casei de cultură a studenților toate locurile sunt ocupate. Lumina se stinge și pe ecran încep să se perinde imagini din orașul de pe Bega. Mai întîi scurte popasuri în diferite puncte ale orașului. Aparatul de filmat se oprește în fața sediului comitetului regional de partid, Operei de stat, pe malul Begăi, unde a pe luciul apei alunecă caiacuri, pătrunde pe bulevadrul Mihai Viteazul, încetinește în fața Facultății de mecanică, trece în Parcul pionierilor, unde zeci de copii se joacă și se simt bine în aer liber . . . Imaginile sunt însoțite de comentariul crainicului, de muzică. în viața orașului Timișoara a avut loc în toamna anului trecut un eveniment de seamă : inaugurarea Universității timișorene, cea mai tînără universitate a țării. Cineaștii amatori au fost prezenți la acest eveniment și au surprins pe peliculă aspecte din timpul festivității, în timp ce prin fața microfonului se perindă diferite momente ale festivității, aparatul redă, alternativ, imagini din condițiile de viață și învățătură de, care se bucură studenții din centrul nostru universitar , săli de cursuri spațioase și luminoase, laboratoare și biblioteci, cămine și cantine, imagini din sesiunea de iarnă. După o sesiune de examene susținută cu rezultate bune, studenții fruntași îți petrec vacanța în taberele de odihnă de la munte. Cît de plăcute sînt zilele de vacanță în mijlocul naturii, zile de odihnă binemeritate vorbesc imaginile luminoase care se perindă pe ecran , acțiuni cultural-educative, excursii, întreceri sportive . . . Studenții se simt minunat, parcă vrea să spună fiecare imagine din film. Problemele educației comuniste, ale învățăturii, ale formării viitoarelor cadre de specialitate, cu o înaltă calificare profesională și o pregătire etică sunt dezbătute cu spirit de răspundere în conferința Asociației studenților pe centrul universitar. Aparatul de filmat îi surprinde pe participanții la discuții, iar crainicul redă sintetic cele spuse de aceștia. Paralel cu preocuparea pentru învățătură, studenții desfășoară și o bogată activitate cultural-sportivă, care este redată în film prin imagini convingătoare. Iată, de pildă, formația de muzică ușoară, împreună cu soliștii vocali, prezentînd spectacole în cadrul unui schimb de experiență la Cluj. Sunt imagini tinerești, pline de optimism și încredere în viață. Filmul se încheie cu pasionanta întrecere de fotbal dintre echipele Știința și Rapid București. Cadrele acestea din timpul meciului sunt dinamice și luminoase, în restul filmului sunt însă și imagini mai șterse, unele prelungiri inutile, muzica nu este întotdeuna cea mai adecvată, iar textul comentariului, putea să fie mai îngrijit. Cu toate aceste scăderi, primul film al studenților rămîne un documentar bogat, cu fapte semnificative din viața studenților centrului nostru universitar. Se observă că cineaștii amatori au început să stăpînească tehnica filmării, să selecționeze materialul filmat. Așteptăm ca în continuare cineamatorii studenți, al căror număr a ajuns la impresionanta cifră de 70, să fie preocupați de realizarea unor noi filme care săredea pregnant preocupările tineretului studios din orașul Timpișoara. C. MUSTAȚĂ Ce le oferim copiilor și tineretului Copiii și tineretul nostru de azi sînt familiarizați cu treatrul de la cea mai fragedă vîrstă, îl iubesc și îl prețuiesc cu toată efuziunea elanului lor. Marele număr de teatre de păpuși din patria noastră între care și cel timișorean, apreciat la loc de frunte, desfășoară o valoroasă activitate educativă în rîndurile preșcolarilor și școlarilor dezvoltîndu-le în același timp gustul pentru teatru în general și pregătindu-i pentru a deveni viitorii spectatori ai teatrului cu personaje vii. Adăugind la această activitate inexistentă în patria noastră înainte de eliberare) pe cea a formațiilor de amatori din uzine, cămine culturale și școli, tabloul mișcării teatrale de astăzi capătă un profil amplu și semnificativ, în raport de acest profil și de cel al tinerilor spectatori, al căror gust evoluează, fiind din ce în ce mai plin de exigență, problema repertoriului ridică sarcini noi în fața colectivelor de conducere ale teatrelor. Se pot limita oare spectacolele teatrale, inclusiv cele de păpuși, la simpla reeditare a unor basme fără sau cu o vagă contingență cu preocupările de viață contemporane ale copiilor și tineretului ? Dar teatrele dramatice se pot mărgini numai la spectacole cu tematică specifică vieții adultului. Uneori prea grele pentru capacitatea de receptare a adolescenților? în ambele cazuri, evident că acest lucru nu este cel mai bun, în ceea ce privește teatrul de păpuși timișorean, se poate afirma că la întocmirea repertoriului din ultimii ani, criteriul includerii unor piese legate idirect de problematica actuală a vieții copiilor și-a spus în mod satisfăcător cuvîntul. Astfel piese ca : Necazurile lui Șurubel de Valentin Silvestru, avînd ca temă grija față de mașini și Fetele din măr, de Viorica au meritul de a Ie prezenta Filipoiu, micilor spectatori un univers de idei familiar, izvorînd din realități înconjurătoare, în care aceștia trăiesc și învață, în Alfabet împărat, de Hana și Josef Lamkovi, prin pretextul unui basm, se tratează problema scrierii corecte, iar în Băiatul și paiața de Al. Popovici, acțiunea vizează direct formarea bunelor deprinderi la copiii de vîrstă preșcolară. Cu trei mușchetari și o mușchetărită de Lizica Mușatescu, se face un pas înainte, depășind un univers cam convențional : este adus pe scenă pionierul, în figurile a trei băieți și a unei fetițe (mușchetărița). Aceștia trebuie să facă față unor situații deosebite, în care folosesc cunoștințele dobîndite în școală, întîmplările punîndule probleme de grijă față de avutul obștesc și de formare a caracterului. Frumosul succes de public al acestei ultime piese confirmă faptul că micul spectator e mai receptiv la spectacolele în care se recunoaște. Dacă aceasta e situația repertoriului teatrului de păpuși, ce-i drept și acesta inegal — sub raport calitativ, atenția teatrelor dramatice din regiune pare să nu fi fost îndreptată suficient asupra pieselor destinate educației școlarilor, mai ales. Dacă Teatrul de stat din Timișoara prin Pantofiorul de aur, de Emil Lițu, a oferit școlarilor o reușită viziune înnoită a Cenușăresei (meritorie prin acțiunea de solidarizare a animalelor pădurii la cauza fetiței oropsite de vitregia unor stări de fapt specifice vechii lumi) Teatrul din Reșița s-a oprit exclusiv asupra acestui gen. Acest teatru a jucat nu mai puțin de 3 basme în două stagiuni, între care Harap Alb și Floarea purpurie. Pe de altă parte în ceea ce privește tematica legată de problemele de viață ale tineretului, dacă Teatrul de stat din Timișoara s-a orientat bine cu Poveste din Irkutsk, de Arbuzov, o piesă cum a fost Scrisori de dragoste de Virgil Stoenescu, n-a corespuns decit prea puțin misiunii educative, avînd multe slăbiciuni sub raportul reflectării veridice a conținutului de viață și promovînd un umor de limbaj ieftin. Din acest punct de vedere, Marele fluviu își adună apele, de Dan Tărchilă, jucată de același teatru, nu lipsit de slăbiciuni, din punct de vedere al textului dramatic, a meritat aprecierea conținutul cald și mobilizator, constituind pentru tineri o avîntată evocare a luptei tineretului nostru revoluționar din trecut, condus de partid, pentru cauza libertății poporului. Merituos este și spectacolul reșițean Fata cu pistrui, montat în actuala stagiune. Au mai fost și alte încercări, pe diferite scene. Rezultă totuși că teatrele noastre au nevoie și acum de piese a căror tematică să reflecte problemele de viață ale tineretului nostru de azi, cu personaje viguroase în care acest tineret să-și recunoască trăsăturile specifice, elanul și aspirațiile sale înalte. în acest scop, colaborarea începută cu autorii locali ar trebui mai amplu sprijinită, atît de către teatru, cît și de către filiala din Timișoara a Uniunii scriitorilor. Și Teatrul de păpuși din Timișoara ar putea obține noi lucrări dramatice din partea autorilor din regiune, dacă i-ar susține mai mult pe aceștia, mai ales printr-o atitudine mai apropiată, prin consultări periodice, prin grija plină de solicitudine a secretariatului literar și printr-o susținere mai fermă, cînd este vorba de includerea în repertoriu a lucrărilor reușite. Colaborarea dintre teatre și autorii locali a dovedit că există posibilitatea de a se realiza lucrări, însă nu trebuie să ne oprim aici. Ar fi de bun augur montarea, chiar cu titlu experimental, a unor piese mai mici, scrise de acești autori special pentru copii și tineret. Nici introducerea în repertoriu a pieselor valoroase cu caracter istoric, cum sunt cele din trilogia lui Delavrancea, nu poate fi decit recomandabilă, mai ales că acestea cultivă cu prisosință sentimentul patriotic, dragostea față de popor, atragerea tinerilor pentru studiul istoriei patriei. Să stăruim puțin și asupra altei probleme, care este în legătură și cu măiestria actoricească. Cred că teatrele din regiunea noastră, și cel timișorean în special, ar putea face mai mult în direcția atragerii tineretului spre persie, lucru atît de necesar tv cultivarea sentimentului estetic și în formarea trăsăturilor sufletești superioare ale acestuia, a însușirii unei sensibilități romantic-revoluționare, a dragostei pentru expresia cizelată în vorbire și în scris. Versul rostit de la înălțimea scenei are o mai mare putere de convingere, ajunge ușor la inimă, devine mai prestigios. Cu ce impresionant nesaț au ascultat-o recent, studenții de la „agronomie", pe actrița Geta Angheluță recitind versuri de Eminescu! Sîul convins că mulți dintre aceștia nu gustaseră, pînă atunci, în întregimi, fiorul poeziei eminesciene. Astfel, organizarea de recitaluri de poezie ar contribui în mod real la pătrunderea mai în adîncime de către tineret a valorilor poeziei noastre atît de bogate, cîștigînd mult în domeniul culturii. Ocaziile acestea ar constitui un buni examen și pentru actorii după cum mărturisea unul noștri care, dintre ei, s-au cam îndepărtat de recitarea versurilor. S-ar putea obiecta că o lărgire a tematicii repertoriului în direcția unui conținut contemporan specific tineretului, e un lucru dificil, că nu prea avem asemenea piese și acest lucru e adevărat. Dar tot așa de adevărat este că, atît copiii, cît și tineretul nostru, au nevoie de spectacole mai potrivite cu vîrstă și problematica vieții lor și să-i facă să vibreze mai profund la chemările prezentului măreț, ajutîndu-i să-și definească mai pregnant trăsăturile omului de tip nou : entuziast, harnic, corect în societate și în familie, devotat cauzei comunismului. Or, o asemenea problemă atît de însemnată îndreptățește eforturile mai susținute ale secretariatelor literare și ale conducerilor de teatre. HARALAMBIE ȚUGUI NOTĂ. A se vedea, în cadrul discuției, și articolele din numerele 5717, 5721, 5724. Cînt, alături de alți colegi ai mei, un pasionat amator de teatru și urmăresc cu un viu interes spectacolele teatrului timișorean, ale teatrului german de stat. Am apreciat, alături de alți spectatori, spectacole cum sunt : Hamlet, Căruța cu paiațe, Poveste din Irkutsk (spectacol înnoitor, cu multe, multe părți inedite în scenografie și montare). Trei surori și altele. Intrucît studiem limba germană, am putut înțelege și deci aprecia spectacolele teatrului german, cum sînt Othello. Ultima etapă („Die letzte Station“). Vizionările au fost urmate de discuții interesante în cadrul grupelor. în felul acesta putem spune că teatrul depășește cadrul unui spectacol obișnuit și intervine firesc în viața noastră profesională ca un element important și instructiv, care ne ajută să ne completăm în mod armonios cunoștințele predate la cursurile de literatură. Prețuind acest aport al teatrelor la bunul mers al procesului de învățămînt, găsim totuși justificată parțial remarca făcută, intr-un articol anterior (în nr. 5721) de către tov. Sergiu Levin : „In orașul nostru care este și un dezvoltat centru universitar, se face resimțită lipsa ... pieselor din marele repertoriu clasic, Universal și romînesc", în această ordine de idei, ar fi bine dacă s-ar avea în vedere introducerea în repertoriu și a altor piese reprezentative din dramaturgia romina și universală. Teatrul timișorean a creat o frumoasă tradiție prin punerea în scenă a unor piese ale marelui dramaturg englez, W. Shakespeare, tradiție ce ar putea fi continuată și îmbogățită și cu alți autori universali. Astfel sugerăm spectacole din creația lui Molière care pînă acum a fost neglijat în mod inexplicabil pe scenele timișorene ; de asemenea, dramaturgia lui Shaw, Ibsen, Goldoni, Tolstoi ar suscita atenția. Ne aducem aminte că și în anii trecuți colegii noștri, acum absolvenți, au avut prilejul să vizioneze pe scena timișoreană Viforul lui Delavrancea. S-ar fi putut continua și cu celelalte piese ale trilogiei, mai ales cu „Apus de soare", ținînd seama că actualele serii de studenți nu au văzut reprezentat teatrul lui Delavrancea. în această direcție ar fi util publicului tînăr, elevilor, studenților, înscrierea în repertoriu a unor piese din dramaturgia contemporană. Mihai Sebastian, Horia Lovinescu, Paul Everac, Aurel Baranga sînt autori care, așa cum remarca recent ziarul „Scînteia“, lipsesc de pe scena teatrului nostru. Artiștii timișoreni ne sînt dragi și apropiați cu atît mai mult cu cît nu-i cunoaștem numai de pe scenă, ci și din întîlnirile plăcute și instructive la care dînșii au răspuns întotdeauna cu bucurie. Dorim Continuare și asemenea întîlniri, care apropie pe spectatori de artiști și de pe urma cărora întotdeauna calitatea repertoriului și a spectacollelor nu are decit de cîștigat. C. NEGREANU student anul III, Facultatea de filologie Cîteva propuneri Redăm în clișeul de mai sus o scenă din spectacolul „Egmont" de Goethe, un faioios succes al Teatrului german de stat din Timișoara. Interpreții 41.4 ■" Aml'ill SthtH, (ducele de Alba), (stînga), și Peter Schuch (Egmont).