Drapelul Roşu, septembrie 1965 (Anul 21, nr. 6445)

1965-09-25 / nr. 6445

* Recital Sviatoslav Richter Cînd au apărut afi­șele care anunțau că Sviatoslav Richter va concerta la Timișoara, vestea a apărut neve­rosimilă in primul moment­, acest mare ar­tist, disputat de me­tropolele mapamondu­lui și-a dedicat insă o seară și pentru iubito­rii de muzică din Ti­mișoara. Am fost feri­ciți pentru această pre­țuire, lucru pentru ca­re ii mulțumim. Programul concertu­lui a cuprins două părți distincte: prima a fost dedicată muzicii clasice: Fantezie și So­nată în do minor de Mozart. Sonata este u­­na dintre cele mai pro­funde lucrări ale com­pozitorului, exprimând sentimente și idei din cele mai greu de defi­nit, pe care Richter le-a redat admirabil. Dialogul permanent e­­vidențiat de interpret intre voința de a în­vinge soarta și accep­tarea senină a luptei, justifică denumirea de Appasionata mozar­­tiană, pe care i-a dat-o Hans von Billow. Sonata opus 110, în la bemol major face parte dintre ultimele, denumite .Marile so­nate“ ale lui Beetho­ven, devenit în surze­nia lui mai adinc și mai interiorizat. Ascultindu-l pe Rich­­ter îți vin în minte cu­vintele lui R. Wagner: „Ca să fii în stare să redai pe Beethoven, trebuie să ai puterea de a crea o dată cu el“. Și marele inter­pret reușește întruto­­tul, căci posedă acea individualitate crea­toare, puternică și stră­­lucitoare unde ideile și sentimentele pro­funde muzicii beetho­­veniene sunt completate de o viziune largă, bo­gat cuprinzătoare. In interpretarea sa, acea­stă sonată de dimen­siuni epice, demon­strează grija pentru finisajul minuțios, pe­dant, păstrînd, totoda­tă monumentalitatea construcției. După pauză, întrea­ga parte a doua a fost dedicată celui mai ro­mantic dintre roman­tici: Frederic Chopin. Richter atacă cu vehe­mență pianul, necru­­țîndu-și resursele in­terioare și obține so­norități surprinzătoare: leonin, pasionat, el im­primă o tensiune pe care o urmărești lite­ralmente cu răsuflarea tăiată, apoi devine me­ditativ, cald și diafan, cu sonorități noi, iriza­te. Interpretarea Scher­­zo-urilor stimulează i­­maginației analogia cu ceea ce spunea Robert Schumann despre mu­zica Polonezelor : to­nuri ascunse în gin­gașe flori. Elementele de spectaculozitate pre­zente în aproape toate Scherzo-trite interpre­tate (opus 20, opus 31, opus 39 și opus 54), dar în special în cel în do diez minor opus 39, au fost pe deplin convin­gătoare, fiind eliberate de orice gest retoric sau poză declamatorie. Și totuși se vrăjesc acele degete de oțel, salturi­le uluitor de sigure și precise, tempo-urile a­­mețitoare, (ca în „Stu­diul revoluționar“, o­­ferit în bis), impetuo­zitatea sa vulcanică. Dar acest gînditor al pianului — și aici se relevă geniul lui Rich­ter — adaugă acea concentrare și profun­­zim­e a concepției tratării în care el atin­și­se culmile cele mai î­­nalte ale artei, ale su­blimului. Aplauzele au fost nesfîrșite (și nepropor­ționale cu bisurile a­­cordate cu zgîrcenie), căci pe acest extraor­dinar pianist și mare artist l-am fi ascultat cu emoție pînă tîrziu, în orele tainice ale nopții, vrăjiți de a­­ceastă miraculoasă în­­tîlnire cu MUZICA în chintesența ei cea mai proprie, mai vie și mai adevărată. DORU MURGU It I ! Scriitorul și actualitatea E asemenea, ținînd seama că orașul u găzduiește scriitori, pictori, ori, compozitori, organizați în filia­­uniunilor de creație, aș sugera un 5 conferințe-dezbateri asupra unor stringente, de actualitate la care articipe, pe lingă membrii acestor­a­, studenți de la facultățile de plastică și muzică, elevi ai liceelor colilor populare de artă, și un larg lic. Conferințele (scurte) ar putea urmate de dezbateri, la care să parti­un număr de tovarăși cu califi­­profesională certă, dar și cine­va dintre auditori. Teme ca : „Reu­și antirealism în arta contempo­­r „Umanism socialist în litera­­„Abstracție și abstracționism“," [tsurdul este o modalitate eficientă expresie a contradicțiilor sociale în „Probleme de psihologie a artistice“ etc. pot interesa pe ii creatori, cărora uneori o înțe­­s rapidă și confuză a unor „mode“ d­e pasagere, se poate întuneca, perioadă, drumul creator, esc că părerea publicului larg în domeniu, poate fi salutară, bunul ponderea omului așa-zis „sim­­putînd servi drept corectiv unor mizări“ fără conținut real. dată, aceste conferințe-dezba­­putea constitui și un prilej che­ie a unor mase mai largi de uu­de literatură și artă în general,­­eliminarea unor filme privind arta simplificări și modernă și bilitatea ei. în asemenea condiții, hui de opinii care ar avea loc, dovedi fără îndoială fructuos.­­ asemenea, o altă cale de organi­­a schimbului de opinii ar fi cea­are o oferă discuțiile teoretice în ai Uniunii scriitorilor. O rganitate bine decit cea din primăvara a­­stui an, privind problemele prozei, o mai mare grijă față de nivelul ru­ral al expunerilor și cu atenție la cd­area celor mai calificați partici­­pți, ele ar putea da roade. Aseme­­a discuții ar trebui să pornească de o considerare sintetică a creației erilor scriitori, considerare care să caute să îmbrățișeze intr-aceeași ladă și Polul Nord și Polul Sud. e să se mărginească la cîteva idei dlamentate și reprezentative pentru stil creator al tinerei generații itoricești și care să ajute, în mod rel, la elucidarea unor situații, la șirea lor, la evoluția necontenită n erei noastre generații. S. LEVIN DRAPELÜE ROȘU Jurnal de tabără % La Orșova pe șantierul naval $ Fața nouă a unor locuri străvechi . Dimensiuni și parametri ai eroismului ® Prilej de discuții literare De pe puntea de comandă a remor­cherului „Oituz“ privesc înfiorat su­prafața lucie a lacului întins între munți ca o oglindă uriașă în care cul­mile împădurite se cufundă răsturnate și cerul albastru își perpetuează lim­pezimea. Departe, țărmul desemnează o geografie pe care în școală n-am învățat-o, iar Vlahuță în „România pi­torească“ n-a visat-o măcar. Ca să-mi pot închipui că ,,Dunărea mugește mai tare“ la Porțile de Fier și ,,Din fun­dul ei se întind pe sub valuri nenu­mărate brațe de piatră, gata s-apuce vasul și să-l sarme în bucăți, la cea mai mică nebăgare de seamă“, că „Pes­te pumnii lor încleștați, Dunărea se aruncă furioasă, rupînd cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică în față“ și „ . . .în vălmășagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stîncă pare că se mișcă“ ar trebui să închid ochii ca să-mi în­chipui cum era odinioară pe aici. Acum remorcherul alunecă pe apa lucie, care în urmă se desparte în două lungi brazde de apă și din nou în două-două și iar în două, deschi­­zîndu-se din ce în ce mai larg, într-un evantai unduitor și cochet. Aerul e tare și peisajul se închide geometric ca beton... și visul poate că ar mai dura, dacă o răpăială năpraznică n-ar face să vibreze adinc, cutremurător, corpul navei suftă pe uscat. Privirea îmi coboară din frumusețea mirifică a viitorului, se face scurtă cît trebuie ca să văd în jur activitatea obișnuită a șantierului naval din Orșova. Pun­tea pe care mă aflu e mai bine-zis, o viitoare punte de comandă, căci vasul „Oituz“ se află pe șantier în plină re­parație generală. Nu departe de mine, un bărbat scund, vioi în mișcări, explică ceva unor tineri care pun întrebări curioase. E directorul șantierului, tovarășul Ste­­lian Rașca, iar tinerii sunt membrii cer­curilor literare din Banat, în prima lor vizită cu ocazia taberei de documen­tare de la Porțile de Fier; în jur, mun­ca se desfășoară în ritmul ei susținut, dar atracția acestui miracol care este Dunărea îi captivează necontenit. E limpede că termenul „documentare“ nu poate avea un înțeles strict, sche­matic ; tabăra își propunea să apropie pe tinerii condeieri de una dintre cele mai pitorești zone din țară, în acești ani cu atît mai pitorească prin marile lucrări care vor schimba fața locurilor. Există aici un puls al vremii pe care cei aproape 25 de tineri cercurilor literare îl puteau membri ai simți și înțelege. Și l-au simțit. Și l-au înțeles. Vizita la șantierul hidrocentralei de pe Dunăre a însemnat mai mult decit o întîlnire cu măreția. Din uman și din simplitate se clădește o altă față acestor locuri. Goana neîntreruptă de mașini basculante și activitatea neîn­treruptă a unor drage complexe fac pămîntul să înainteze pas cu pas in albia fluviului, realizind astfel un promontoriu solid, necesar deschiderii unor noi parametri șantierului strîmto­­rat de spațiul restrîns, dintre fluviu și munte. Fiecare centimetru de pă­­mînt împins în apă înseamnă o mare victorie a omului 1 Mii și mii de cai-putere, împărțiți în tot felul de motoare bat neistovit pentru a transforma în realitate pla­nuri cutezătoare. Drumurile, devenite prea stricte, sunt străbătute de șoferi care au transformat în măiestrie o me­serie cît se poate de obișnuită. Chiar și în acest peisaj dur, bărbătesc, semne de gingășie atrag atenția și emoționea­ză. De exemplu, descoperirea la o cabină de autocamion a unei fășii de danteliță, ca un fel de percheliță co­chetă, sugerează un destin de femeie care îndeplinește o asemenea muncă îndrăzneață. Erji Vatang a învățat me­seria la Onești și acum se perfecțio­nează la Porțile de Fier. Căpătăm pe încetul o nouă dimen­siune a șantierului — aceea a omului. Verticala acestei dimensiuni urcă și depășește eroismul acelor constructori care taie în stincă și clădesc viaducte pentru noile căi­ ferate și rutiere, care vor ocoli uriașul lac de acumulare pe care fantezia noastră îl și vedea întins sub soare. Fața deschisă și rîsul se­nin al inginerei Florica Ciurezu ne-au sugerat umanitatea acestor con­structori îndrăzneți. Proaspătă absolventă a Politehnicii din Timișoara, tînăra ingineră a venit la Porțile de Fier ca la primul ei loc de muncă. De aceea nu ni se pare exa­gerat auzind-o exclamînd : „Barajul vieții mele !“. Cuvintele ei ne pătrund in conștiințe. Drumurile tinerilor au atins și isto­ria. La Turnu-Severin ei au vizitat ruinele cetății Drubeta și ale podului lui Traian, iar de pe vaporul cu care au făcut excursia la Cazane au urmă­rit calea construită tot în stîncă de ro­mani acum două mii de ani. O pagină de istorie și poezie a fost Ada-Kaieh. Dar și frumusețile naturale ale Văii Cernei au deschis zăgazuri noi de poezie. Tabăra a fost un bun prilej de dis­cuții literare ; în afară de cele două seminarii de creație (cel de poezie con­dus de Alexandru Jebeleanu și cel de proză de Ion Arieșanu), au mai fost organizate și dezbateri cu ocazia selec­tării lucrărilor ce urmau să fie citite în șezători publice. S-au ținut patru șezători literare. La Băile-Herculane, la Orșova (două), la Topleț, lecturile u­­nora dintre tinerii membri ai cercuri­lor literare au fost călduros aplaudate. Și unii dintre ei (Viviana Trocan, Oc­­tavian Șola, de exemplu) citeau pen­tru prima dată în fața unei asistențe de acest fel. Dar permanent a avut loc un schimb Viu și direct de păreri literare, atît între tinerii membri ai cercărilor lite­rare, cît și între aceștia și cei 6 scrii­tori cu experiență care au asigurat munca de îndrumare în tabără. Impre­sionant a fost spiritul frățesc care a caracterizat relațiile dintre tinerii de diferite limbi. S-au făcut traduceri re­ciproce, s-au legat prietenii. O mai bună cunoaștere și o apropiere a ni­velurilor de înțelegere a fenomenului literar a caracterizat tabăra de la Or­șova, încheiată cu bune rezultate și cu semne care ne îndreptățesc să privim cu încredere perspectivele care se ri­dică în fața tinerilor condeieri din cer­curile literare bănățene. MIRCEA ȘERBANESCU La 1 Pe șantierul Hidrocentralei de la P­orțile de Fier. (Foto : R. CRISTESCU) porțile luminii Timp de o săp­­tămînă, membri ai cercurilor lite­rare din regiunea Banat au participat la Orșova și în împrejurimi la o tabără de creație, la care vizitele de documentare pe șantierele și în u­­nitățile industria­le s-au îmbinat cu ieșirile în fața u­­nui public iubitor de literatură. Publicăm în a­­ceastă pagină un articol și un gru­paj de poezii, scri­se sub înrîurirea a­­celor clipe de di­rectă participare la construcția u­­riașului nod hidro­energetic și de navigație de pe Dunăre. Tabăra de crea­ție a fost organi­zată, în colabora­re, de către Casa regională a crea­ției populare și fi­liala Timișoara a Uniunii scriitori­lor. „RUNDA 6“, un nou film românesc Critecii domului Dunăre, eșarfă albastră Pe umărul acestui păm­înt de stele și miere, Mă cobor cu tine la vale Pe sub arcul de umbră al munților, Mă-nfășor cu brîul tău de diamante ciu­date Mai spre mare de lacrima verde Ada-Kaleh, Și sînt pasăre de apă în lumina cerului tău. Și sînt ecou de pădure peste fulgerele tale ascunse, Dunăre, brățară de răcoroase safire. Te ridic pe-a viitorului frunte și cint, Te preschimb în luceferi de taină Și te las să curgi peste­­ară Ca o Cale Lactee, îmi întind brațul mai sus de Drubeta Și sufletul meu îl zidesc în baraj Și tu însăți te miri, după-atîtea milenii. Ce puternici sînt bărbații aceștia cu pieptul tînăr și liber Bărbații plecați din Sarmizegetusa, de mult. Dunăre, eșarfă albastră Pe umărul acestui poem de stele și miere, Te ridic pe fruntea țării și cînt, Iți sărut murmurul și-l preschimb în vocale de aur Și pămîntul românesc te slăvește o dată cu mine. Cu toate brațele prefăcute în tulnice.. . ANGHEL DUMBRĂVEANU (Tropa& La QiLta-QHăui Dunărea ne urmează și spală munții. Munții trec drept stîlpi ai somnului. Treziți din ei înșiși, Pentr­u că două popoare Ridică apele fluviului La rangul de soare. Buldozerele înnoadă cerul Și-l fac otgoane. Mierea aerului curge mirază. Pe porțile de uitare sărată. Invitate la emoție. Apele își încrețesc pieile, în spatele orelor — detunările în spatele porților, oamenii, Cheile. Aici diminețile își cheamă flăcăii. Și de pe două maluri, Răsare soarele La Gura-Văii. DAMIAN URECHE Nr. 6443 spațiu de de­­flec Porțile de Fier Porțile inimii Pe care se varsă apă și lumină. Fluviul sentimentelor împreună cu fluviul apelor. Porțile de Fier Oglinzi care ne reflectă Scriu cîntece închinate luminii, Bucuriei, Viitorului. OCTAVIAN SOLA Cercul literar „Maxim Gorki“ Reșița efecvențe Acolo, vezi ! Va fi Dunărea, Zbatîndu-se, Sfîșiată de colții pilonilor, Țintuită, Străpunsă în tăriile afunde, Ferm încercuită de ziduri, Tăiată de înălțimi amețitoare, Pulsînd, vie pe an, Zece miliarde kWh Tresărind, Vie, La Porțile de Fier. * 7 septembrie 1964 — 7 septembrie 1965 Oameni, Asalt, Scurte comenzi, Bătălii anonime cu piatra și apa, Pentru scînteia de foc, Maluri mușcate brutal de excavatoare, Drumuri abrupte și praf, Zuruitul pietrișului descărcat, Mașini curajoase pe steiuri, Și disigile aprig scormonind roca masivă, Vuiet metalic și scrîșnet. * Acolo, vezi ? Sînt oamenii care, în fiecare zi, împing munții cu amuri. Arcuiesc văzduhul Și prind în căușul palmelor, Dunărea, Du­­ind albii de piatră, Luminii, Oamenii care, în fiecare seară. Se întorc anonimi și modești. Purtînd în palmele fumegînde O bucată de cer și o stea sclipitoare. VIVIANA TROCAN Cercul literar. „Maxim Gorki“ Reșița Noul film artistic românesc care va fi prezentat de Iani în premieră timișoreană pe ecranul cinematografului „Modern“, este inspirat din evenimente reale, petrecute in anul 1944. De data aceasta, faptele desprinse din contex­­­­tul pregătirii actului istoric de la 23 August, ne duc și ne inițiază­m­ misiunea plină de răspundere a acelora care au descoperit și dejucat planurile dușmănoase ale spionajului fascist și a acoliților săi din interiorul țării. „Runda 6“ era denumirea sub care se camufla această rețea de spionaj. De pe genericul filmului desprindem numele lui Vla­dimir Popescu-Doreanu, (scenariul și regia), Mircea Mladin, și Tinea Puran (imaginea), iar dintre interpreți numele actori­lor Ion Finteșteanu (Agopian), György Kovács (Koch), artiști ai poporului, Carmen Stănescu (Helene), Ilinca To­­moroveanu (Laura), Vera Schneidenbach (Maria Wagner), Ion Dichiseanu (Alexandra), Al. Radulescu (colonelul Di­­min), Mihai Berechet (Cerchez), Fory Etterle (baronul von Killinger), Mircea Basta (cpt. Ionescu), Emeric Schaffer (colonelul S.S.).

Next