Drapelul Roşu, septembrie 1972 (Anul 28, nr. 8593-8618)

1972-09-27 / nr. 8615

înființate în anul școlar 1871— 1972, cabinetele de științe sociale aru­ menirea să contribuie la îmbu­nătățirea predării științelor socia­le, a economiei politice și filozofiei marxist-leniniste, îndeosebi, la mai profunda legare a noțiunilor teo­retice de viață, de practica socia­lă contemporană, de opera de edi­ficare socialistă din țara noastră. In majoritatea cazurilor, aceste cabinete s-au profilat ca nuclee ale activității politico-educative din” școală,, locul de pregătire și desfă­șurare a numeroaselor acțiuni ale organizației de partid și de­ tine­ret. Cu atît mai mult acum, cînd se impune ca lucrările Conferin­ței Naționale a partidului să fie În­sușite, aprofundate de către toți oamenii muncii, pentru înarmarea lor cu concepția marxist-leninista despre lume si viață, este imperios necesar­ să se perfecționeze cabine­tele de științe sociale, rolul lor de­venind de cea mai mare impor­tanță. Cele cîteva luni de activitate di­dactică în noile cabinete permit unele observații mai generale, u­­tile în perfecționarea pe mai de­parte a acestor adevărate labora­toare ale procesului de educație comunistă în școli. Experiența cî­­torva licee din județul nostru, Gă­­taia, Buziaș, Lugoj, ca și cele din­ Timișoara (Liceul C. Diaconovici Loga, Liceul industrial de construc­ții, Liceul de muzică, Liceul indus­trial pentru construcții de mașini etc.), demonstrează că acolo unde amenajarea și dotarea cabinetelor de științe sociale a preocupat nu numai profesorii de specialitate, ci și conducerile școlilor respective, organizațiile de partid, s-a reușit organizarea unor cabinete cu ade­vărat funcționale, adecvate speci­ficului procesului instructiv-edu­­cativ, cu o dotare corespunzătoare. La Liceul industrial de construc­ții, de pildă, conducerea școlii a preluat asupra sa grija pentru procurarea materialului didactic necesar, a mijloacelor audio-vi­­zuale, a instalațiilor și mobilieru­lui adecvat procesului instructiv­­educativ pentru a crea profesori­lor de specialitate răgazul necesar gîndirii și pregătirii atente a lec­țiilor pe care le țin în acest cadru nou, elaborării unor planșe, biblio­grafii documentare, cît și instruc­tive pe înțelesul elevilor noștri. La Liceul industrial pentru construc­ții de mașini fiecare nou eveni­ment pe plan economic și social, din viața țării noastre sau a lumii contemporane este cuprins opera­tiv in scheme, grafice, fișe ce sunt­ prezentate curent elevilor ia lec­ții. Dacă la începutul acțiunii de or­ganizare a cabinetelor de științe sociale s-au vădit tendința de ame­najare a unor cabinete-expoziții, pe parcurs colectivele profesorale s-au­ convins­ tot mai mult de fap­tul că pentru înțelegerea și însu­șirea profundă a cunoștințelor de către elevi în acest cadru nou de desfășurare a lecțiilor, aceștia tre­buie să aibă la dispoziție o bogată literatură politică de specialitate, colecții de ziare și reviste cu pro­fil politico-social, mijloace audio­vizuale. Așa cum s-a arătat și la Consfătuirea din 11—1­3 septembrie, a.c., cu cadrele didactice de științe sociale din județul nostru, una din sarcinile importante ale cabi­netului de științe sociale este preo­cuparea permanentă de a­ prezenta cît mai sugestiv, în strînsă legătu­ră cu capitolele mai importante de economie politică și socialism­ ști­­ințific, aspecte ale dezvoltării eco­nomice a județului sau localității în care se află școala. Se cuvine să amintesc că este necesar să îmbinăm predarea cu invitarea unor activiști de partid și de stat, în cadrul unor întîlniri educative cu elevii. Astfel, întîlni­­rea elevilor de la Liceul de muzi­că cu tovarășul Ion Banu, secretar al comitetului de partid de la fa­brica „Azur“, a fost un bun pri­lej pentru o discuție despre satis­facțiile muncii productive, despre perspectivele pe care munca într-o unitate industrială le asigură tine­retului nostru. Desigur pentru a face din cabi­netul de științe sociale un puternic focar al educației comuniste este necesar ca, în­ primul rând noi, ca­drele didactice, să constituim un exemplu demn de urmat. Un edu­cator comunist face să vibreze ■ conștiința­­­ tineretului prin cunoș­tințele sale profesionale, dar prin conduita sa zilnică, prin mnve­li­tul său de conștiință. Puterea in­structi­v-educativă a realităților noastre socialiste, a marilor noas­tre înfăptuiri, în toate domeniile, nu-i întotdeauna îndeajuns , de bi­ne, de didactic, de științific, de mili­tant folosită, iată pentru ce dato­ria primordială a profesorului co­munist este să introducă în școală realitatea v­ieții socialiste și să cre­eze, să șlefuiască minți și conștiin­țe pentru și mai strălucitele reali­tăți de mline. Și, desigur, un mij­loc de mare importanță în reali­zarea acestui nobil deziderat constituie cabinetele de științe so­­i­ciale pe care avem datoria să le transformăm în ajutoare prețioase pentru educarea comunistă a tine­retului, pentru a-i trezi dragostea pentru muncă, hotărîrea de a se încadra cu toate forțele și elanul ce-i este caracteristic în efortul ge­neral al poporului nostru de edi­ficare­­ a societății socialiste multi­lateral dezvoltate. prof. GHEORGHE ȘORA CABINETELE DE ȘTIINȚE SOCIALE - NUCLEE ALE ACTIVITĂȚII POLITICO­­EDUCATIVE DIN ȘCOLI Subinginerul fU­matt din pag­i) permanente legături cu proiectanții și cu beneficiarii. Toate acestea sunt posibile datori­tă pregătirii temeinice pe care ab­solvenții secțiilor de subingineri o primesc pe băncile facultăților, pregătire care se bazează, pe de o parte, pe cunoașterea modului de lucru a diferitelor elemente de construcții, a modului de calcul și de execuție constructivă a acestora, dar pe de altă parte, pe asimilarea tehnologiilor, organizarea și condu­cerea lucrărilor. Conducerea facul­tății, cadrele didactice au primit cu satisfacție hotărîrea înființării acestor cursuri de subingineri și se preocupă în permanență de ridica­rea calitativă a specializării lor, în așa fel încît, la absolvirea facultă­ții, studenții să corespundă cerin­țelor practicii, a vieții de șantier. Se observă, de fapt, un interes cres­­cînd și din partea studenților pen­­­­­tru aceste cursuri, pe măsură ce tot mai mulți absolvenți beneficia­ză de avantajele și satisfacțiile pe care le oferă meseria de construc­tor. De altfel, acest interes sporește și în rîndul elevilor care doresc să urmeze aceste cursuri, ajungîn­­du-se ca în sesiunea din iulie a.c. numărul candidaților să întreacă numărul locurilor, iar cei reușiți să depășească 50 la sută din locurile existente. In mod cu totul greșit termenul de subinginer presupune în ochii majorității tinerilor care doresc să urmeze o facultate ca și ai părinți­lor lor, o noțiune care indică subordonare, subinginer în mintea­­ lor creează ideea că acesta mereu subordonat inginerului, este că este mereu ajutorul acestuia. Fa­cultatea de construcții a făcut în permanență eforturi să schimbe a­­ceastă mentalitate eronată și în­­tr-o oarecare măsură credem că a reușit. In general, la fiecare înce­put de facultate In anul I subingi­­nerilor li s-a vorbit de către ca­drele didactice cu multă experien­ță , despre însemnătatea acestor cursuri și despre rolul lor în pro­ducție, căutîndu-se să le creeze în­credere în forțele lor proprii și în posibilitățile rapide de afirmare pe șantiere. Cred însă că schimbarea titulatu­rii de subinginer în ingi­ner cu unele completări ale denu­mirii în plus la unii sau la alții, așa cum s-au făcut diverse propuneri, ar îmbunătăți în bine opțiunea tinerilor pentru cursuri. De fapt așa cum reiese din le­gislația în vigoare, referitor la ve­chimea în muncă necesară pentru ocuparea diferitelor funcții în con­ducerea unităților economice, sub­­inginerii pot ocupa aproape toate funcțiile pe care le pot avea ingi­nerii cu singura deosebire că li se cere o vechime mai mare cu circa doi ani decit acestora din urmă. Dacă ținem însă seama de faptul că ei termină cu doi ani mai de­vreme facultatea, reiese că această diferență de vechime, necesară pen­tru acordarea unor responsabilități majore dispare simțitor dintre a­­ceste două categorii de cadre cu pregătire superioară. Este necesar ca unitățile econo­mice, cazul în speță trusturile și întreprinderile de construcții, la care sunt repartizați absolvenții subingineri să-i încadreze pe aceș­tia în posturi pe măsura pregătirii lor și nu să-i folosească ca maiștri sau ca tehnicieni, aceasta bineînțe­les după expirarea perioadei de stagiu în care ei trebuie să treacă prin toată filiera posturilor tehni­ce. La rîndul lor, studenții cursu­rilor de subingineri au obligația să-și însușească temeinic cunoștin­țele teoretice și practice în așa fel. Incit, atunci cînd vor trece pe șantier, să facă dovada pregătirii lor. Studenții subingineri ai Facultă­ții de construcții din Timișoara au pus în valoare bogatul lor bagaj de cunoștințe, acumulate în doi ani de studiu, cu ocazia practicii din a­­ceastă vară cînd, o parte din ei au lucrat la întocmirea proiectului pentru atelierul școală al­ facultă­ții, cunoștințe care au fost aprecia­te în mod deosebit de către cadre­le didactice care i-au îndrumat la întocmirea acestui proiect. Stu­denți ca Gheorghe Hălmăgeanu, Ion Luttman sau Liviu Giulan, care se află în ultimul an de studiu, au dovedit, în perioada cît au lucrat la întocmirea proiectului de execu­ție pentru atelierul școală, că au reale calități de proiectanți și câ posedă un bagaj de cunoștințe teh­nice, teoretice și practice , deosebit de bine puse la punct. In acest fel cursurile de subingineri răspund, prin cadrele pe care le pregătesc, cerințelor imperioase ale produc­ției, facultățile noastre intărindu-și o dată în plus dialogul fructuos cu șantierul, astfel că învățămîntul superior se dovedește de la o zi la alta angajat plenar în problemati­ca practicii productive, a formării și educării multilaterale a studen­ților. MIERCURI. 27 SEPTEMBRIE ÎS:00 Actualitatea radio. 18,15 „Inalță-te frumoasă țară“ — program de cîntece, 18,35 Emi­siunea ,Cercetarea și produc­ția“ — din cuprins : Din studi­ile și cercetările cu caracter a­­plicativ prezentate la Simpo­zionul de organizare științifică a producției organizat la Timi­șoara. Contribuții ale cercetă­rii uzinale la ridicarea tehnici­tății siderurgiei reșițene. 18,45 „Drag mi e cîntecul și jocul — program de muzică populară la cerere. 19,40 Emisiunea „Tine­rețe, împliniri, răspunderi“ — din cuprins : Tinerii mecaniza­tori de la I.M.A. Topolovățu Mare în campania agricolă de toamnă. Valoarea nu așteaptă trecerea anilor — reportaj des­pre tinerii proiectanți. Avan­cronică la festivalul și con­cursul de muzică ușoară „Por­tativul tinereții“. In noua h­ală de producție a U.M.T. — în fapt, o a doua uzină — se asamblează mașini de ridicat și transportat, cu caracteristici îmbu­nătățite. IN FOTO : Lăcătușii Ion Grozăvescu și Ion Cad­ar montează căruciorul unui pod rulant de 125 tone. Sesiunea Consiliului popular al municipiului Timișoara COMITETUL EXECUTIV AL CONSILIULUI POPULAR AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA prin decizia nr. 739 din 16 septembrie 1972 convoacă deputații Consiliului popular mu­nicipal în cea de-a XVII-a sesiune, care va avea loc la data de 23 septembrie 1972, ora 15, în sala de ședințe a Consiliului popular municipal din br. Victoriei nr. 1, cu următoarea OR­DINE DE ZI : 1. Măsurile luate pentru pună aprovizionare a populației cu produse agro-alimentare, produse industriale de consum și combustibil. 2. Măsuri organizatorice. (1.234) Un lăcaș unde nu se intimplă nimic­ ­imu’e din pag.­i­ ~— ....................... ......" — le-a susținut, ce ecou au stîrnit ? Din peste 20 de manifestări înscrise în plan, am reușit să aflăm că s-au realizat trei, cu o participare alter­nînd între 10-20 de persoane și u­­neori, mai multe. Tovarășul Maxa Bendaru e însă de părere că ti­neretul din Deta preferă serile de dans și concertele de muzică ușoa­ră, motiv pentru care acestea pre­domină în programul de activități. Solicitat fiind să ne vorbească des­pre inițiative educative lansate de instituția pe care o conduce, ne descrie pe larg un concurs sportiv interstrăzi... întocmind săptăminal manifestărilor găzduite în rubrica cadrul caselor de cultură nu se poate să nu remarci frecvența cu care re­vin la Deta unele acțiuni. Bunăoa­ră, din martie pînă în august apare din cînd în cînd, cu regularitate „Vernisajul expoziției de fotogra­fii Deta 1972“, o acțiune la care in cele din urmă s-a renunțat — ni­meni nu știe de ce. Uneori, la o lună-două, două titluri-laitmotiv susținute de directorul casei de cultură : „Cred savanții în dum­nezeu ?“ și „Munca, izvorul bunu­rilor vieții“. Greu de aflat insă dacă s-a ținut vreodată o astfel de manifestare, pentru că jurnalul de activități zilnice „evidența unică a activității, ale cărei date stau la baza tuturor informărilor și situa­țiilor statistice pe care instituția le comunică organelor superioare“ poartă ca ultima dată 4 iulie a.c. Nepăsare, indolență, lipsă de răspundere ? Ceva din fiecare așa se explică de ce Casa de cur­și­tură a orașului Deta nu este frec­ventată de localnici, de ce nu a reușit să se impună în cultural — cum a făcut-o peisajul spre lauda și prestigiul organizatorilor, clubul muncitoresc al fabricii de placaje. Mulțumită atitudinii pasi­ve a directorului, metodista își per­mite să nu facă nimic timp de un an, să copieze apoi timp de o lună niște texte. E aici o atmosferă de dulce tihnă cu care s-au obișnuit pare-se și unii intelectuali care- ar trebui să fie primii colaboratori ai casei de cultură. Discutînd la li­ceul din Deta cu tovarășii Ion Sava, director, și Petre Kiss, director adjunct, aflăm că ei ar fi dispuși să ajute conducerea lăcașului de cultură în Instruirea de formații — de manifestări politico-ideologice nu se vorbește nici aici, nici la casa de cultură —­ dar pretențiile populației sunt mari, oamenii vi­zionează spectacole de teatru pre­zentate de televiziune, de teatre­le timișorene și ar fi foarte greu „să produci ceva similar într-un oraș ca Deta — mai bine nu facem nimic !“. In rest, ne-au spus dînșii, relațiile lor cu casa de cultură sînt bune. „De cîte ori avem nevoie, obținem gratuit sala de spectacole. De altfel, in corul casei de cultu­­ra activează un mare număr de cadre didactice și credem că nu poate să spună nimeni că nu­­ co­laborăm — în anii mari“. „In linii mari“, „în general“, au fost determinări pe care le-am în­­tîlnit și în vocabularul directorului casei de cultură, o­ casă de cultu­ră care nu a reușit nici pe departe să devină centrul vital al muncii politico-educative din orașul Deta și aceasta, în mare măsură, datori­tă indiferenței directorului, tova­rășul Maxa Bendaru. El însuți­e de părere că a fost cam mult cri­ticat­ă numai în coloanele ziarului Drapelul roșu de patru ori ! Pretutindeni, documentele Confe­rinței Naționale a partidului declanșat o tonică efervescență au a activității politico-educative , se fac serioase eforturi spre autode­­pășire, se caută noi și noi soluții pentru a imprima acestei nobile munci maximă eficiență. Nu este admisibil ca o casă orășenească de cultură, conducerea acesteia, să se situeze nepăsător în afara acestui iureș care se identifică chiar cu viața noastră. VITRINA CU CĂRȚI • VITRINA CU CĂRȚI „Sub cerul Cavalerii speranței" de Cipaltec (Ramați Cutremurătoarea­ epopee a poporu­lui spaniol încleștat, In 1936, în lup­tă cu­ fascismul, jertfele și actele de eroism ale comuniștilor și, in general, ale voluntarilor din brigăzile inter­naționale ca și ale soldaților armatei republicane au inspirat creatori de factură mondială ca Ernest Heming­way, Ilya Ehrenburg, Andre Malraux,­­Willy Bredel. . . Dintre români, pa­gini de neuitat despre lupta și sîngele vărsat de Spania revoluționară au scris Geo Bogza, Al. Sahia, Zaharia Stancu, Eugen Jebeleanu, Miron Ra­du Paraschivescu și alțiia alții — bi­bliografie impunătoare și numeric și ca patos al sentimentului, ca fior și înaltă conștiință internaționalistă. Cu masivul volum „Sub cerul Spaniei. Cavalerii speranței“ de Valter Ro­man (Editura Militară, Buc., 1972), întinsei bibliografii în chestiune i se adaugă o lucrare memorialistică de mare valoare documentară, scrisă cu nerv și har reportericesc, autorul a­­vind în permanență în vedere re­constituirea, pe cît posibil exactă, a evenimentelor din Spania anului 1937. Fost voluntar in detașamentele internaționaliste românești de pe frontul spaniol, Valter Roman a fost martor ocular la înălțătorul act de solidaritate a brigăzilor internațio­nale cu Spania însîngerată, de la în­ceputul războiului pînă la retragerea voluntarilor ; a participat la organi­zarea formațiilor de luptă, cot la cot cu Constantin Burcă, eroul căzut pe malurile Guadalquivirului, cu Luigi Longo, Ludwig Renn, cunoscuți in în­treaga lume , a luptat la Madrid, la Jarama, la Guadalajara, a cunoscut personalități de primă mărime, ca Dolores Ibárruri și Santiago Carillo, fără a mai vorbi de cei aproximativ cinci sute de voluntari români din brigăzile internaționale. Participarea la evenimente, situarea în miezul fierbinte al acestora conferă cărții o extraordinară valoare documentară și o justă apreciere a faptelor. Exce­lent cunoscător al epocii, Valter Ro­man se referă pe larg în capitolele „Me duele Espana“ (în traducere „Mă doare Spania“) și ,Avanpremie­ra celui de-al doilea război mondial la uriașa mișcare de solidaritate cu Spania revoluționară, la acțiunile în­treprinse în întreaga lume și în ca­drul cărora contribuția Partidului Comunist Român este deosebit de­ importantă. Organizator activ al a­­jutorului dat poporului spaniol, P.C.R., ca și poporul nostru și-a do­vedit și in acea împrejurare politica internaționalista justă. Cum este și firesc, voluntarilor români din brigă­zile internaționale le este rezervat în cea mai mare măsură spațiul cărții. Acelor oameni care au reprezentat un întreg popor, dornic de libertate și democrație, care au înfruntat eroic gloanțele fasciste, în Spania sau, în timpul războiului, in Franța și în alte țări. „Sub cerul Spaniei“ este o carte de multiplu interes, politic, do­cumentar despre un episod însemnat al luptei mondiale antifasciste. „Din dosarele marilor procese polit­ icc­­z e&cye Cßianu Există în istoria omenirii momen­te care, supuse atenției retrospective a cercetătorilor, relevă — uneori la sute sau chiar mii de ani de la con­sumarea evenimentelor — o sumă de date și aspecte fundamentale pen­tru înțelegerea unei epoci, in cele mai adinci și semnificative laturi ale sale. Nu o data, clasicii marxismului au analizat un fapt istoricește deli­mitat, trăgînd din respectivă anali­ză concluzii de imensă valoare teo­retică pentru largi secvențe din is­torie — de pildă, Engels în „Războ­iul țărănesc german“. De la aceste considerente pleacă lucrarea lui George Bianu „Din dosarele mari­lor procese politice“ (Editura politi­că, București 1972), o largă prezen­tare a unor evenimente trecute, re­prezentative însă sub multiple ra­porturi : sociale, politice, juridice, e­­conomice. Autorul (iar, pentru ca­pitolele „Radiscev“ și „Comunarzii“, scrise în colaborare cu George Na­­vrot — autorii) a selectat o serie de procese răsunătoare, care au făcut vîlvă în epocă și au rămas definitiv gravate în memoria posterității, în­­cepînd cu „cazul“ Socrate și termi­­nând cu ultimul act al biografiei cri­minalului de război Adolf Eichmann. Concepute ca ample analize ale ca­zurilor respective, capitolele cărții sunt structurate în jurul dezbaterilor judiciare dar, de fiecare dată, sunt tratate cu o deosebită atenție faptele care au dus la punerea în mișcare a aparatului judecătoresc, este schițat, în liniile sale esențiale, cadrul social­­politic în care s-au petrecut lucruri­le : în capitolul „Ioana d’ Arc", războiul franco-englez și trădarea națională săvîrșită de unele vîrfuri ale aristocrației și clerului francezi în capitolul „Galileo Galilei“ — starea științelor vremii și, în relațiile cu struc­tura economică a Italiei, secolului XVII, opoziția veritabililor savanți față de teoria geocentrică a lui Pto­­lemeu, instrument al obscurantismu­lui clerical; lupta acerbă împotriva sclavagismului, dusă în secolul XIX, în America, de către John Brown , masacrarea comunarzilor și simula­crele de procese pentru care „patru consilii de război erau cu totul in­suficiente“ fiind înființate „22 de consilii de război suplimentare“ etc. O mențiune aparte i se cuvine capi­tolului „Horia, Cloșca și Crișan", în care un loc însemnat ocupă relata­rea cauzelor și împrejurărilor în care a izbucnit vestita răscoală din 1784, situația diferitelor forțe sociale in­teresate în evenimentele de atunci, poziția nobilimii și a curții imperiale de la Viena față de revendicările iobagilor. Capitolul acesta constituie o vibrantă pagină de patriotism, di­n ansamblul său, lucrarea în discuție se înscrie printre cărțile de netăgă­duit interes general în care cerceta­rea de pe poziții marxiste a fenome­nelor istorice este servită de instru­mente stilistice elevate. AL. MIHALCEA ECOURI LA SEMNALELE CRITICE # ECOURI LA SEMNALELE CRITICE • ECOURI LA SEMNALELE CRITICE îmbunătățirea acti­­vitâții comerciale In ziarul „Drapelul roșu“ din 1 septembrie 1972 a fost publicată o amplă anchetă pe tema „Minu­suri în magazinele sătești i pasiun­nea, spiritul gospodăresc“. Trata­rea critică a unor neajunsuri din activitatea cooperativelor de con­sum din județul Timiș a fost pri­vită cu simț de răspundere de că­tre organele vizate, lucru pe care îl desprindem și din primele răs­punsuri care ne-au fost expedia­te In zilele imediat următoare U­­nul din­ acestea este trimis de că­tre conducerea cooperativei de consum­ din comuna Banloc. Din adresa nr 1615, pe care o semnea­ză tovarășii Cornelia Petro­vei, președinte și Victor Musteți, con­tabil șef, reținem : „Articolul a­­părut în ziarul dv, a fost prelu­crat cu tot aparatul din sectorul comercial, alimentație publică, precum și cu responsabilii tuturor unităților de prestații de servicii către populație. Cu prilejul aces­tor ședințe de analiză s- atras din nou atenția tuturor lucrător­­iior și, în mod deosebit, responsa­bililor de unități, că orice aba­tere de la regulile generale de co­merț vor fi aspru sancționate“. Un­ răspuns cu măsuri concrete luate împotriva celor vinovați, ne-a fost remis și de către condu­cerea cooperativei de consum din comuna Velinț. Așa după cum con­statăm din răspunsul semnat pe tovarășii Ioan Radu, președinte și Francisc Molnár, contabil șef s-au luat imediat măsuri pentru înlătu­rarea neajunsurilor și sancționarea celor vinovați de existența lor. Iată ce ni se comunică i „După patru zile de la apariția articolului, s-a trecut la aprovizionarea magazi­nului mixt din satul Gruni. Aici au fost transportate toate mărfuri­le solicitate de populație, existau de fapt în depozitele care cu ridicata. La dispoziția cumpărăto­rilor au fost puse cantități cores­punzătoare de conserve de carne și mixte, paste făinoase, dulciuri etc. Toate geamurile sparte au fost înlocuite și s-a făcut o curățenie generală. Mărfurile au fost ream­e­­najate în rafturi, fiecare produs are afișat prețul respectiv.. Pentru abaterile comise, gestionarul aces­tui magazin, Ioan Stoian a fost sancționat cu o amendă de 250 de lei. Măsuri asemănătoare au fost luate, de asemenea, pentru îmbu­nătățirea aprovizionării populației din Beiriț. Responsabilul magazi­nului a fost chemat în fața condu­cerii cooperativei noastre și i s-a atras atenția asupra stărilor de fapte existente. Toate mărfurile existente în vrac — zahăr, orez, făină — au fost­ preambalate și a­­poi puse în vînzare. Produsele din rafturile magazinului au fost așe­zate în mod corespunzător, dîndu­­se un aspect mult mai plăcut . În­tregului magazin. Considerînd că articolul ne este de un real folos, am dispus ca el să fie prelucrat cu lucrătorii din toate magazinele care aparțin de cooperativa noas­tră. Completări la unele observații Făcîndu-se ecoul salariaților de la uzina Tehnom­etal Timișoara, ca­re servesc masa la cantina-restau­rant de la fabrica Victoria, tovară­șa Nicoleta Dumitrache a trimis redacției o scrisoare prin care co­munică unele opinii pe marginea articolului Gamă variată de me­niuri, de cît mai bună calitate, apărut în ziarul Drapelul roșu din 7 septembrie 1972, redactat pe ba­za unor sesizări ale controlului ob­ștesc : „E bine că se fac referiri critice la activitatea cantinei-restaurant a fabricii Victoria, spune autoarea scrisorii. Dar limitîndu-se doar la faptul că personalul de servire nu are halate corespunzătoare nu-i de ajuns, îmi permit deci să com­pletez observațiile amintite cu cî­teva lipsuri existente în unitate, dar nesemnalate. Pe lista de me­niuri, de exemplu, figurează me­reu cîte două feluri de mîncare pentru fiecare preț, dar din a­­cestea, la ora 15, cînd ajung la masă, salariații care ies din schim­bul de dimineață nu mai găsesc decît acei fei care e mai­, „slab“, deși plătim același preț cu cei care servesc masa între orele 12,30 —13,00. Așa se face că deși meniul cuprinde, bunăoară, friptură de porc, noi nu găsim nici o dată acest fel, ci mîncare de dovleac cu carne de vită sau altele mai puțin prefe­­rate. Și nu e bine că se procedează așa. Noi nu servim masa întîmplă­­tor aici, ci sîntem abonați de cînd­ s-a deschis această cantină și nu ne putem permite să plecăm în timpul orelor de lucru la cantină, pentru a putea servi ce este mai bun în acea zi. Am avea, deci, în acest sens, o propunere. Pentru a se evita asemenea nemulțumiri e bine să se afișeze meniul cu o zi înainte, dînd posibilitatea abonați­lor să-și aleagă meniul preferat, schimbînd bonul de pe o zi pe al­ta. Sau, în cel mai rău caz, să se gătească mai bine un singur fel, dar acela să fie consistent și de bună calitate. Un alt aspect pe care am vrea să-l aducem la­ cunoștință este acela că o parte din tacîmuri sînt ruginite, iar cuțite nici nu se pun la masă. La sesizările noastre nu se răspun­de că nu sînt suficiente. De aseme­nea, cînd se șterg mesele pentru o altă serie, se aruncă resturile pe scaune, iar personalul de deservire poartă discuții, cu voce tare, se ceartă, creînd o atmosferă neplă­cută. Am ținut să vă aducem la cunoștință aceste cîteva neajunsuri cu convingerea că le veți publica și vor fi auzite de cei interesați care, pentru remedierea lipsurilor nu trebuie să miște pietre de moa­ră din loc, ci e nevoie doar de puțină bunăvoință și interes față de opiniile abonaților“. Ceea ce am și făcut, stimată to­varășă Dumitrache, și vă rugăm să ne scrieți dacă observațiile jus­te pe care le-ați făcut au fost re­ceptate și se ține cont de ete. Sancțiuni pe măsura lipsurilor semnalate de controlul obștesc In urma apariției articolului Controlul obștesc în acțiune, pu­blicat în ziarul Drapelul roșu, nr. 8583, din 19 august a.c., unde se criticau aspecte constatate de echi­pele de control obștesc în magazi­nele n­r. 9, 14 și 24 privind expu­nerea mărfurilor, afișarea prețu­rilor unitare, ținuta și atitudinea personalului și întreținerea unită­ților, conducerea O.C.L. Metalo­­chimice Timișoara a trimis redac­ției un răspuns în care, printre al­tele, se spune­­: „La magazinul nr. 9 — parfumerie, din str. Ștefan cel Mare, nr. 7, pentru neregulile sem­nalate, șefa de unitate a fost pe­nalizată cu 5 la sută din salariu pe luna august a.c. De asemenea, i s-a atras atenția să efectueze o expunere corespunzătoare a măr­furilor în rafturi. In caz că se vor repeta asemenea abateri, se vor lua măsuri mai severe de­ sancțio­nare. Pentru neregulile semnalate la magazinul nr. 14 — chimicale, din str. Dacilor nr. 1, vînzătoarea Mileva Plavoșin a fost sancționată cu penalizare de 20 la sută din salariul pe luna august a.c. S-au ade­verit și lipsurile semnalate la ma­gazinul nr. 24 — autoservire, din str. 12 Aprilie nr. 33, pentru care motiv, în conformitate cu hotări­­rea comitetului oameni­lor muncii, din data de 29 august 1972, a fost retrogradat cu două trepte la salariu, pe timp de doua luni, întregul personal al unității, apreciindu-se ca necores­­punzătoare activitatea sa. Totoda­tă, șefului de unitate i s-a dat un ultim avertisment, iar vînzitoarele Maria Ursoi, Monica Dan, precum și Teodor Traumfenner, începînd cu data de 1 IX 1972, lucrează la alte ma­gazine. Vă mulțumim pentru spri­jinul real pe care ni-l dați­­ în Muncă prin semnalarea constată­rilor controlului obștesc“. A DRAPELUL ROȘU-8,615 Porumbului (Urmare din pag. I) 4 zile cu Cîțiva muncitori. Față de situația existentă considerăm și de datoria comitetului comunal de partid de a sprijini mai concret a­­ce­astă unitate, pentru ca, în ur­mătoarele zile, să fie rezolvate toate problemele legate de prelu­area la timp și în mod operativ a producției de porumb. O situație puțin ieșită din co­mun am întîlnit-o la cooperativa agricolă din TORMAC. Aici, în jurul­ orei 14, magazinerul ștefan Kerekes ni se plîngea că este obli­gat să oprească transportul porum­bului din cîmp, fiindcă nu are unde să-l depoziteze. Intr-adevăr, stăteau Încărcate, la cîntar, mai multe căruțe și un autocamion. Pînă luni au fost înmagazinate 800 tone de știuleți; un patul s-a um­plut, iar restul porumbului a fost depozitat în spații amenajate cu sîrmă împletită, între niște pomi. Dar, în același timp, un pătul du­blu și spațiul betonat, cu o capaci­tate de peste 500 tone, este ocu­pat de porumbul de anul trecut, care încă nu a fost eliberat de că­tre baza de recepție. Iată o situa­ție paradoxală, pentru a cărei re­zolvare trebuie să intervină de ur­gență întreprinderea pentru valo­rificarea cerealelor și plantelor tehnice din Timișoara. La alte unități, cum ar fi coope­rativele agricole din CADAR și STAMORA ROMANA, deși s-au recoltat mari suprafețe de porumb, ca urmare a preocupărilor consi­liilor de conducere, a comuniștilor, s-a rezolvat problema depozitării în bune Condiții a știuleților. O si­tuație neplăcută a fost, însă, întîl­­nită la I.A.S. LIEBLING, care are în cultură 2.445 hectare de porumb și s-au recoltat numai 170 hecta­re. Se motivează că umiditatea boabelor este de peste 32 la sută și că baza de recepție nu le poate primi produsul. Dar „argumentele“ inginerului Iosif Băcilă sunt infir­mate de realitatea din teren, întru­­cit în seara aceleiași zile, la baza din Jebel s-a descărcat un trans­port de porumb care avea 25 la su­tă umiditate. Mai mult, în fața gă­rii din Liebling, doua pătule date în folosința I.A.S., avînd o capaci­tate de 1.000 tone, sînt goale, nere­­parate, în timp ce sute de tone de știuleți stau în cîmp. Iată că mai sînt baze de recepție și unități agricole unde a lipsit preocuparea pentru depozitarea în bune condiții a porumbului. De aceea, în cel mai scurt timp con­ducerile I.A.S. și ale cooperativelor agricole, cu sprijinul organelor și organizațiilor de partid, să orga­nizeze munca pentru asigurarea Spațiului necesar înmagazin­ării în­tregii producții de porumb. i

Next