Drapelul Roşu, iunie 1982 (Anul 38, nr. 11610-11634)

1982-06-01 / nr. 11610

m ANUL XXXIX NR. 11.610 m MARȚI, 1 IUNIE 1982 " M 4 PAGINI, 50 BANI ȘEDINȚA COMITETULUI POLITIC EXECUTIV AL C.C. aL P.C.R. Sub președinția tovarășu­lui NICOLAE CEAUȘESCU, secretar general al Partidu­lui Comunist Român, luni, 31 mai, a avut loc ședința Comitetului Politic Executiv a C.C. al P.C.R. La ședință au participat ca invitați membrii guver­nului. Comitetul Politic Executiv a examinat și aprobat ra­portul privind cifrele de școlarizare pentru anul șco­­lar și universitar 1982-1983 la invățământul preșcolar, primar, gimnazial, profesional, de maiștri, liceal, su­perior și postuniversitar, e­­laborate în conformitate cu prevederile Legii educației și Invățămîntului și pe baza propunerilor ministerelor, instituțiilor centrale și co­mitetelor executive ale con­siliilor populare. S-a apre­­ț că propunerile au fost —cute în strînsă concordan­ță cu cerințele vieții econo­­mico-sociale din țara tră, asigurînd necesarul noas­te cadre cu o temeinică pregă­tire, pentru toate domeniile de activitate, inclusiv pen­tru acțiunile de cooperare In străinătate. In conformi­tate cu planurile de pectivă ale dezvoltării pers­eco­nomiei noastre naționale In anii următori. In spiritul politicii parti­dului­­ nostru, de pregătire pentru muncă și viață a ti­nerei generații, au fost a­­doptate măsuri privind dez­voltarea invățămîntului pre­școlar, primar și liceal. S-a stabilit ca marea majoritate a elevilor clasei a IX-a să fie pregătiți în liceele indus­triale, de chimie industrială, agroindustriale și silvice, pentru a se asigura cadrele ncesare acestor importante nari Comitetul ale economiei țării. Politic Executiv a indicat să fie luate măsuri ca: In viitorul an școlar, pregătirea celor care inovează clasa a VIII-a pro­vin unitățile școlare din mediul rural să se asigure, in cea mai mare parte, în comunele de domiciliu ale elevilor și, cu precădere, în specialități­le industrial-agricole — me­canică, electrotehnică, mine, petrol, construcții, materiale de construcții, prelucrarea lemnului, pentru industriile ușoară și alimentară. Măsu­rile stabilite asigură școlari­zarea integrală a copiilor de vîrsta claselor I-X. De asemenea, pentru pre­gătirea unui număr mai ma­re de cadre de muncitori cu o înaltă calificare, s-a indi­cat ca în anul școlar viitor să sporească numărul elevi­lor In Invățâmintul profe­­sional, atît la cursurile de zi, cit și la cele serale. Tot­odată, pentru a da posibili­tatea absolvenților liceelor, incadrați in producție, să-și continue studiile, va crește numărul locurilor la invăță­­mîntul superior — seral și fără frecvență. Comitetul Politic Executiv a aprobat, de asemenea, nu­mărul burselor ce se vor a­­corda în viitorul an școlar elevilor și studenților, asi­­gurîndu-se in continuare, in spiritul politicii umaniste a statului nostru, condiții tot mai bune de pregătire tine­retului patriei noastre. Comitetul Politic Executiv a cerut Ministerului Educa­ției și Invățămîntului, mi­nisterelor economice, consi­liilor populare, forurilor științifice și politico-educa­tive, organizațiilor de partid, de tineret, de masă și obș­tești să ia toate măsurile pentru pregătirea și buna desfășurare a viitorului an școlar, pentru fermă a sarcinilor aplicarea trasate de conducerea partidului statului nostru privind per­di­fecționarea și ridicarea con­tinuă a conținutului învățâ­­mîntului, legătura tot mai strînsă a școlii de cerințele producției, formarea și edu­carea unui om nou, cu o înaltă conștiință patriotică, revoluționară. Comitetul Politic Executiv a dezbătut și aprobat un ra­port cu privire la recalcu­larea prețurilor de produc­ție și de livrare in industrie, a tarifelor in transportul de mărfuri și a prețurilor in construcții-montaj. S-a su­bliniat că această măsură este impusă de majorarea prețurilor la gazele naturale și păcură, corespunzător ce­lor practicate pe piața ex­ternă, precum și de necesi­tatea desfășurării unei acti­vități rentabile în toate ramurile economiei naționa­le. Schimbarea prețurilor la gazele naturale și păcură influențează nivelul costuri­lor în toate sectoarele, fă­­cind necesară recalcularea prețurilor de producție și de livrare. Comitetul Politic Executiv a cerut ministerelor, centra­lelor și întreprinderilor să acționeze cu toată fermita­tea în vederea peste prevederile reducerii, stabilite, care trebuie considerate ca minime, a consumului de materii prime, materiale, combustibili și energie elec­trică, precum și a valorifi­cării lor superioare, a creș­terii gradului de utilizare a materialelor recuperabile și refolosibile, a indicelui de folosire a mașinilor și utila­jelor, sporirii suplimentare a productivității muncii, di­minuării importurilor. Toate acestea trebuie să ducă la o scădere generală a cheltuie­lilor și costurilor, astfel in­cit efectele creșterii prețuri­lor la gaze naturale și păcu­ră să fie cit mai mici. In domeniul investițiilor, s-a indicat ministerelor, ce­­lorlate organe centrale și lo­cale să asigure scăderea, in continuare, a consumurilor de materiale, combustibil și energie, aplicarea de noi tehnologii și soluții con­structive mai eficiente și mai ieftine și diminuarea, pe a­ceastă cale, a normelor de deviz, utilizarea, în mai ma­re măsură, a­ materialelor din resurse locale, folosirea utilajelor la întreaga capa­citate, astfel încît să se ob­țină o reducere simțitoare a costului lucrărilor de con­strucții-montaj. A fost evi­dențiată, de asemenea, ne­cesitatea întreprinderii unor acțiuni hotărîte pentru îm­bunătățirea­ continuă a cali­tății și parametrilor tehnico­­funcționali ale tuturor pro­duselor, îndeosebi ale celor destinate exportului, pentru o mai bună valorificare a mărfurilor românești pe piața externă. Comitetul Politic Executiv a apreciat că recalcularea prețurilor de producție și de livrare va contribui la creșterea eficienței și a ren­tabilității in toate sectoarele de activitate, la sporirea, pe această bază, a venitului na­țional, la îmbunătățirea con­tinuă a nivelului de trai ma­terial și spiritual al între­gului nostru popor. în con­cordanță cu hotărârile Con­gresului al XII-lea al parti­dului, Comitetul Politic Executiv a examinat și aprobat un program privind creșterea gradului de participare a flotei maritime românești la transportul mărfurilor de comerț exterior, astfel incit, pînă la finele anului 1983, aceasta să asigure transpor­tul in proporție de 75 la sută din volumul total. In acest scop, s-au stabilit o serie de măsuri pentru dotarea cu noi nave a tran­sportului maritim și fluvial, a flotei de pescuit, cores­punzător sarcinilor prevăzu­te in actualul cincinal, pen­tru îmbunătățirea tehnologi­ilor și promovarea progresu­lui tehnic în activitatea șan­tierelor navale, construirea de noi capacități de produc­ție și folosirea mai eficien­t Cont. In pag. a IV'-aj ß O NOUA BRIGADA DE TINERET. Ieri, la Casa tineretului din Timișoara, a avut loc ceremonia constituirii unei brigăzi timișene, care a și plecat spre Șantierul național al tineretului „Por­țile de Fier II“. Alcătuită din 41 de e­­levi de la Liceul industrial „Electroti­­miș” și însoțită fiind de un activist al Comitetului județean al U.T.C. și de doi maiștri-instructori, brigada va par­ticipa timp de două luni — alături de bravii constructori ai complexului hi­droenergetic „Porțile de Fier II“ de pe Dunăre — la o instructivă și utilă lec­ție a muncii și educației comuniste. Luînd în primire drapelul brigăzii, co­mandantul acesteia și secretarul orga­nizației U.T.C., elevul Adrian Marincu ne-a declarat: „Pornim spre marele șantier cu dorința și hotărirea de a a­­dăuga noi fapte de mîndrie bogatei tradiții a brigăzilor de tineret timișene“. • ACȚIUNI PENTRU ÎNFRUMUSEȚAREA LO­CALITĂȚILOR : In loca­litățile timișene, mii de oameni participă la lu­crările de bună gospodă­rire și înfrumusețare a străzilor și cartierelor. Iată un scurt bilanț al lunii mai, Timișoara: construirea a 2.500 mp trotuare, repararea a 39.000 mp străzi, amena­ Qponică timișeană sarea parcurilor Central, Doina, Alpinet, Pionieri­lor și a spațiilor verzi și peluzelor de flori în noi­le cartiere de Dîmbovița, Marei locuințe Basa­rab și Soarelui, precum și pregătirea zonelor de agrement Dunărea și La­cului. Sim­icol­ul Mare: construirea unui complex comercial pe strada Nu­fărului, pregătirea caro­sabilului pentru asfalta­rea străzii Independenței, săparea a 3.200 m șanțuri, extinderea rețelei de ali­mentare cu apă, pe o porțiune de 150 ml. In strada Șaguna și asfalta­rea acesteia, Topolovățu Mare, construirea unei parcări pentru mașini, întreținerea a 800 ml tro­tuare și a 700 ml străzi. Imagine de la expoziția Balkancar — tehnici de manipulare, organi­zată pe platoul complexului „Bast­ion“ din Timișoara. LA INVITAȚIA TOVARĂȘULUI­­ NICOLAE CEAUȘESCU, TOVARĂȘUL WOJCIECH JARUZELSKI, PRIM-SECRETAR AL C.C. AL P.M.U.P., VA EFECTUA O VIZITA ÎN ROMÂNIA La invitația tovarășului Nicolae Ceaușescu, secre­tar general al Partidului Comunist Român, președintele Republicii Socialiste România, o delegație de partid și de stat condusă de tovarășul Wojciech Jaruzelski, prim- secretar al Comitetului Central al Partidului Muncito­resc Unit Polonez, președintele Consiliului de Miniștri și al Consiliului Militar pentru Salvare Națională ale R.P. Polone, va efectua o vizită oficială de prietenie în Republica Socialistă România la începutul lunii iunie a.c. „Asigurarea condițiilor care să permită­­ copiilor patriei - cel mai prețios capital al poporului - să-și formeze o cultură bogată și profundă, să-și însușească știința și tehnica cea mai înaintată, să crească în spiritul no­bilelor idei ale patriotismului socialist, ale­­ comunismului este o îndatorire primordiala­­ a partidului și statului nostru, a întregii so­­­­cietăți", NICOLAE CEAUȘESCU ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI Dacă ar fi să tragem linie și să adunăm nu­mai ceea ce se petrece, la noi, in preajma a­­cestei zile, tot ne-am da sea­ma, în suficien­tă măsură, cit de bogată este in împliniri pre­zente și in șa­n­­se de viitor co­pilăria in Româ­nia socialistă. Expoziții de tot felul. Incepind de la complica­te aparate teh­nice, pină la zborul de vis al penelului sau al versului, expo­natele fiind rea­lizate chiar de mintea mâinile lor, ale copiilor, în­și treceri la înde­minare gos­podărească, un cintec, un joc, în povestit, un recital, un competiții sportive antre­namente și diverse, pe mă­sura imaginației lor fertile. Și nu intimplător, in pro­gramele in care iși desfată sufletul in fața celor mari care ii ocrotesc și ii educă răsună ca o emblemă sonoră versul dintr-un îndrăgit cin­tec pionieresc: „Partid, pă­rinte drag, iți mulțumim“! Căci, pe bună dreptate, a­­ceastă emblemă, culeasă de pe buzele și din privirea se­nină a copiilor patriei noas­tre, reprezintă semnul mul­țumirii și recunoștinței lor, adresat conducerii parti­(Conf. in pag. a­ll­ a­­dului și statului, tovarășu­­lui Nicolae Ceaușescu, prie­tenul și sfătuitorul înțelept al generației tinere, tovară­șei Elena Ceaușescu, pentru grija părintească cu care se apleacă să le asigure o co­pilărie fericită. Această gri­jă se manifestă, in primul rind, prin dezvoltarea ne­contenită a bazei materiale destinate creșterii, educării și dezvoltării multilaterale a generației tinere, începind din fragedă copilărie. Ne-ar trebui o lungă statistică dacă AURICA ILIOIU, vicepreședinte al Consiliului județean Timiș al Organizației Pionierilor SA ZBOARE PESTE LUME PORUMBEI... Să zboare peste lume porumbel Și ceru-ntreg să fie fără pată. Să înflorească ginga și ghiocei Cu zimbetul copiilor deodată. Să se deschidă-n dimineți de-april Din muguri, albă, floarea de cais. Să fie tihnă-n somnul de copil In muncă spor și cutezan­ă-n vis. Să cinte-n nopți de mai privighetori Și să se-ncingă-n zi de sărbătoare In mindre hore fete și feciori. Cu ochii plini de cintec și de soare. t­ lături cu acei ce vor război Și fața Terrei vor s-o nimicească ! fiu“ hotărît le spunem în cor noi. Și om, și floare viața să-și trăiască. Să zboare peste lume porumbel. Peste o lume drepată și mai bună. Să ridă­ ai Terrei gingași ghiocei Cu toți copiii lumii împreună. ALIN GAVRILIUC, clasa a VII-a B, Școala generală nr. 22 Timișoara .........................—

Next