Dreptatea, ianuarie 1929 (Anul 3, nr. 369-391)
1929-01-05 / nr. 369
II ANUL II No. 369 • Vineri 5 Ianuarie 1929 $ Padiffl I 3 LEI I mi Pbu, ,,, ,, 10001 0 luni................ 800 3 lui..................... 280 UNAMENTE, DUBLU I învățători, pr*ori fi săteni In I Un an ............. 760 STRĂINĂTATE I 3 luni.....................200 REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA: BUCUREŞTI,*Calea Victoriei 49, Eta) TELEFON: Direcţia 379/41 SUdact. 313/30 Ad-dia 39/30I ANUNŢURI COMERCIALE Sa primase direct la Ad-tia ziarului, și la toata agandila da publicitate din ţară. 3 LEI Liberalii afirmă că fac „opoziţie constructivă“; era şi firesc din partea unui partid, care are la activul lui numai „guvernări destructive". VINOVAŢII „Viitorul“ se ocupă de crearea impozitelor. D-lui Vintilă Brătianu i se rupe inima după contribuabilul romanIn fiecare număr, oficiosul liberal scoate nouă accente tracice ,zvârlind imprecaţii asupra guvernului, care ar fi vinovat de aceste sporuri. „Bugetul de ispăşire“ al actualului guvern este puntea spre o altă viaţă economico-financiară, care se va închega subt regimul stabilizării şi al împrumutului. Guvernul face apel pentru o ultimă jertfă de la popor, o jertfă vremelnică şi care va fi suportată, faţă de noile forţe ce vor veni în ţară, mult mai uşor decât în trecut. Dar oricine ar putea ridica obiecţii, la urma urmei, împotriva budgetului, — numai liberalii, nu. Fiindcă ei au creat situaţia lamentabilă de astăzi-Liberalii, — fie direct, fie prin interpuşi, —- au condus, exclusiv ţara aceasta. Au condus-o fără mandat de la naţiune, ci prin lovitură de stat. Cu atât mai mult, răspunderea lor este mai mare. Au condus-o după planurile fantastice ale d-lui Vintilă Brătianu , neţinând seamă de elementarele principii moderne, care prezidează îndeobşte la conducerea unui stat. Nu se poate conduce astăzi o ţară fără să se ţină seamă de interdependenţa statelor şi fără să se pună pe primul plan problema economică. Şi nu problema financiară — aşa cum a făcut d. Vintilă Brătianu. In cadrul nechibzuit, pe care l-a fixat fostul prim-ministru — liberalii au devastat ţara, în numele unui sacru patriotism, irosindu-i bogăţiile şi pustiindu-i sufletul.După o îndelungată activitate nefastă, liberalii au fost alungaţi de la putere în ajunul catastrofei. Iar acum, când noul guvern se găseşte pe ruinele făcute de partidul liberal, d. Vintilă Brătianu îndrăzneşte să se ridice printre dărâmături şi să întindă degetul acuzator spre actualul guvern. Dar fiecare suferinţă din ţară este opera partidului liberal, — căci el ne-a guvernat, şi nu numai după războiu, ci şi înainte. Ceia ce au dărâmat liberalii în decenii — nu se poate repara în câteva luni Măsurile luate de actualul guvern sunt măsurile de urgenţă : ajutorul Salvării. De aceia atât criticile liberalilor asupra situaţiei de astăzi, cât şi cele asupra măsurilor luate de guvern — denotă numai un cinism fără păreche. Doar vinovaţii situaţiei de astăzi sunt liberalii. Doar măsurile guvernului au fost determinate de faptele liberalilor. Liberalii au pus pe umerii guvernului naţional-ţărănesc un trecut odios. D- Iuliu Maniu îl va arunca din spate, bucată cu bucată. Pas cu pas, guvernul se va elibera de trecut. Până la complecta eliberare, guvernul are nevoe de timp. Nu se poate înzdrăveni o ţară, bătând în palme. Cetăţenii trebue însă să-şi dea seamă, că orice lipsă, orice constrângere, orice sarcină de acum este opera partidului liberal In faţa cetăţenilor partidul d-lui Vintilă Brătianu trebue să fie în permanenţă prezent — pentru a primi reproşurile. Poporul este conştient de acest adevăr. De-aceia niciodată masele populare n’au primit cu mai multă resemnare nişte sarcini — ca acum. Populaţia şi-a dat seama că, pentru clădirea viitorului, trebue să ispăşim un trecut. In această situaţie, cutezanţa liberalilor transformaţi în cenzori este de-o rară neobrăzare. „Viitorul" crede că poporul este format din cetăţeni care sufăr de amnezie? Sîntem nişte oameni care nu putem face legătura între eri şi azi ? Oficiosul liberal ar putea găsi alte argumente pentru justificarea situaţiei actuale — nişte argumente şubrede, dar argumente. „Argumentele“ alese însă de „Viitorul” sunt mai degrabă divagaţii de om în dezordine cerebrală.. Cine-i inspiratorul? Oare nu-i în partidul liberal nici o minte lucidă, şi nici un obraz — care să potolească zelul de justiţiar al „Viitorului“? "II— ♦ VALERII BRANISCE S-a împlinit deunăzi anul, de când Valeriu Branisce ne-a părăsit pentru totdeauna. Lugojul lui drag îmbracă din nou haina cernită, cu prilejul pomeniră lui Branisce, iar pe d'asupra Ardealului va trece din nou un suflu de îndurerare la amintirea numelui lui. Ce a însemnat pentru românismul de dincolo de Carpaţi Valeriu Branisce, o va spune desigur istoria nepărtinitoare. Smeriţi şi oneşti ucenici ai scrisului, noi nu putem decât să-l aşezăm în marea galerie a adevăraţilor patrioţi ardeleni, cari — cu preţul vieţei lor — au luptat pentru o credinţă şi nu s’au lăsat înfrânţi de nimic pentru a o realiza. Numai anii de închisoare petrecuţi în temniţele maghiare de Valeria Branisce, pentru faptul de a’Şt fi apărat o credinţă a lui care era in acelaş timp şi a întregului popor ardelean, il aşeză pe acesta in galeria marilor figuri ardelene cari au luat parte activă la sacrul act istoric al unirei Ardealului cu patria mumă Să nu mai amintim de cutezătoarele doi articole de presă, in care tŞi spunea deschis gândurile ce-l preocupau, gânduri cari nu erau pe placul ungurilor. Să nu mai amintim de întreaga lui agitaţie Şi de partea activă ce a luat împreună cu actualul preşedinte al Camerei la organizarea gărzilor româneşti în pragul revoluţiei din Ardeal din 1918 Să nu mai amintim, în sfârşit, de căt suflet adus, de câtă mancă, de cât devotament şi de cât curaj în îndeplinirea visului milenar al românilor de pretutindeni: unirea tuturor laolaltă într’un singur stat puternic. Astăzi, pănă clopotele din Lugoj vor aminti pomenirea lui şi când luminile se vor aprinde din nou d’asupra mormântului lui Branisce, o plecare a capului ca pentru rugăciune şi un creştinesc „D-zeu să ierte" din partea tuturor e o sfântă datorie pentru cinstirea amintirei acestui mare Și adevărat român. Ln. Citiți în pag. V-a Anul nou în Capitală In jurul şefiei liberale De ce nu se convoacă congresul general al partidului liberal După cum se ştie, imediat după căderea lor de la putere, liberalii au anunţat un congres general al partidului; principalul scop al acestui congres liberal trebuia să fie ratificarea şefiei d-lui Vintilă Brătianu. Iată insă că săptămânile trec una, după alta; pretextele de amânare — ca de pildă, pretextul alegerilor — deasemeni, şi congresul partidului liberal tot nu se ţine. Nu credem să fim în eroare, afirmând că încă multă vreme va trece şi congresul liberal tot nu se va întruni, cel puţin nu se va întruni, atâta timp cât convocarea lui va depinde de voinţa d-lui Vintilă Brătianu, fiindcă, în adevăr, actualul şef provizoriu al liberalilor nu are nici un motiv să-şi pună în discuţie şefia, a cărei ratificare devine din ce în ce mai problematică • Decapitarea imediată a d-lui Vintilă Brătianu a fost amânată, deoarece în clipa prăbuşirii regimului liberal, fostul prim ministru a izbutit să-şi convingă partizanii că retragerea d-sale este un act strategic de mare abilitate politică, tinzând la„ compromiterea national-ţărăniştilor, prin aducerea lor la guvern. Or, previziunile d-lui Vintilă Brătianu, — în opoziţie, ca şi la guvern — nu se împlinesc niciodată. Ministerul naţional-ţărănist a luat cu multă energie conducerea treburilor Statului, a votat bugetul în timp, şi deschide — prin nouile măsuri în preparaţie — o eră nouă de rodnică guvernare şi propăşire pentru toate ramurile de activitate ale ţării. Aşa stând lucrurile, glasurile împotriva d-lui Brătianu au început să se ridice din nou, din ce în ce mai duşmănoase. Fireşte, sforile sunt trase din umbră de către d-nii I. G. Duca şi C. Argetoianu, organizatorii de fapt ai răsturnării d-lui Vintilă Brătianu. * Dar dacă răsturnarea actualului şef al liberalilor este hotărâtă, pentru o epocă mai mult sau mai puţin îndepărtată, problema succesiunii la şefie nu se prezintă tocmai simplu. D-nii Duca şi Argetoianu lucrează fiecare pe cont propriu, dar nici unul din el nu are şanse sigure, deoarece moldovenii (adică toţi liberalii din Moldova, Basarabia şi Bucovina) se grupează în jurul d-lui George Brătianu, tânărul descendent direct al lui Ion C. Brătianu, şi cer şefia pentru d-sa, D. Vintilă Brătianu simte insă primejdia şi de aceea face tot ce-i stă în putinţă pentru a împiedica ridicarea d-lui George Brătianu în partidul liberal. Un exemplu: se ştie că în organizaţia liberală din Capitală există mare şi veche vrajbă între d-nii Jean Th. Florescu şi dr. I. Costinescu. Pentru împăcarea organizaţiei, s’a propus ca şefia liberală a Capitalei să fie încredinţată d-lui George Brătianu. D. Vintilă Brătianu s’a opus însă categoric şi a isbutit să determine renunţarea la această soluţie. Se afirmă însă că susţinătorii d-lui George Brătianu vor reveni din nou la atac. Bugetul căilor ferate Comisiunea bugetară a Came- rei, luând în cercetare proectul de buget al administraţiei căilor fe- rate, a redus cheltuelile pe 1929 ale acestei administraţii cu 673 milioane. Faptul n’ar prezenta nimic excepţional, pentru epoca de economii bugetare la care ne-a condamnat guvernarea liberală, dacă motivarea reducerii, aşa cum e formulată în raportul ce însoţeşte proectul de buget, n’ar desvălui o stare de lucruri deosebit de gravă. Intr’adevăr, în acel raport, după ce se anunţa reducerea arătată mai sus, se spune următoarele: „Deasemenea, comisiunea bugetară a hotărât a se trece în raport condamnarea sistemului practicat azi la C. F. R., în largă măsură la facerea contractelor prin bună învoială, înlăturându-se calea licitaţiilor cerută de legea contabilităţii publice, precum şi urgentarea depunerii nouii legi de organizare indispensabilă salvării C. F. R. ale căror interese adeseori au fost supuse intereselor particulare, prin legi neconstituţionale, isvorâte numai din lipsa de răspundere morală a celor ce le-au făcut”. Cele ce se ascund sub aceasta vagă dar aspră condamnare a regimului intronat de guvernarea trecută în administraţia căilor ferate, sunt cunoscute de toată lumea. Sistemul guvernărilor liberale, de a-şi procopsi partizanii politici prin jăcmănirea şi deposedarea Statului a fost aplicat cu o cerbicie fără seamăn în administrarea căilor ferate. Era de altfel și firesc, să se întâmple astfel, deoarece acest important serviciu, dispune de un buget de multe miliarde iar prin natura cheltuelilor sale, el se pretează cel mai bine unei exploatări nemiloase, la adăpostul veșnicului pretext al încurajării industriei nationale. Cele peste șease sute milioane, reduse din bugetul de cheltueli sunt, — după cum o spune raportorul la buget — un prim început din reducerile posibile la cheltuelile de risipă, făcute în folosul întreprinderilor liberale. Numai la capitolul de cheltueli pentru combustibil, administraţiaCăilor ferate pierde anual multe sute de milioane din cauza preţului , cu care este nevoită să plătească întreprinderilor liberale, cărbunii furnizaţi. O estimare ilustrativă a pagubelor suferite de C. F. R. prin acest sistem, ne-o dă simplul fapt că s-au putut face, ca un prim început, reduceri de peste o jumătate miliard la cheltueli de combustibil şi totuşi fondul rămas să fie îndestulător pentru acoperirea plăţii combustibilului la preţ superior celui curent pe pieţele străine. Acelaş lucru se petrece şi la comenzile de materiale şi la lucrările diferite încredinţate de administraţia C. F. R. întreprinderilor particulare. Prin pretinsa autonomie dată organizării căilor ferate şi prin alcătuirea consiliului de administraţie, guvernul liberal a urmărit şi a obţinut ca întreprinderile liberale să îşi aibe asigurate beneficii considerabile prin monopolul spoliator al furniturilor pentru C. F. R. Nici una din piedicele, fie ele chiar constituţionale, n’au fost ţinute în seamă de guvernul „apărător al intereselor generale şi naţionale“ pentru ca să-şi îmbogăţească partizanii politici şi să-şi asigure stăpânirea permanentă în marile servicii publice. După cum constată comisiunea bugetară a Camerei, s’au făurit, în acest scop, legi neconstituţionale şi s’a ocolit legea contabilităţii publice numai pentru ca prin contracte de aşa numita „bună învoială” să se poată da industriei carbonifere, metalurgice şi altele, de sub stăpânirea finanţei liberale câştiguri imorale şi ruinătoare pentru Stat. Că din cauza acestui sistem căile ferate mergeau de râpă, iar economia naţională avea de suportat tarife de transport excesive, fără măcar să asigure echilibrul bugetar al administraţiei C. F. R., acest lucru nu prezenta mare importanţă pentru guvernul de exploatare nemiloasă a Statului în favoarea unui partid politic. Aşa a înțeles guvernul d-lui Vintilă Brătianu apărarea intereselor generale ale ţării. Iar rezultatele la care a dus politica sa nu puteau îi altele decât cele dezastruoase pe care le simţim cu toţii. Pe jaf metodic şi exploatare o ■ /,abatoare nu se poate clădi progresul Statului şi prosperitatea ţării. FIDES Spre orizonturi noui de* prof. Vladimir Chidionescu De fiecare an nou, se manifestă o tendință firească în fiecare om, în orice categorie socială şi culturală s’ar găsi el, ca să-şi treacă in revistă evenimentele mai principale ale vieţii lui, întâmplate în decursul anului nnpt din şirul anilor vieţii sale. Şi cuget, la ce vor gândi ţăranii noştri de pe tot cuprinsul ţării noastre, când îşi vor reaminti evenimentele politice ce s’au perindat în cursul anului ce a trecut şi din cari se va desprinde mai cu deosebire hărţuita prin care au trecut, chemaţi fiind la alegeri noui în timp Utit , scurt Fireşte, sunt unii oameni în ţara noastră, partide întregi chiar, cari cred că desele alegeri pricinuesc un mare rău populaţiei, tulbură lumea, mai ales ţărănimea de la preocupările zilnice practice. De aceea şi erau unii sfătuitori prevăzători, ziceau ei, de a nu se face alegeri în ţara noastră decât la intervale foarte lungi. Independent de alte consideraţii, de o mai multă bună sau rea credinţă a acelora cari pun chestiunea astfel, eroarea lor este manifestă. Ţărănimea noastră, a trecut în ultimul timp, printr’o atât de frumoasă şcoală cetăţenească, pe care nici cel mai bun ministru al şcoalelor nu li-ar fi putut-o dărui. Am auzit pe mulţi săteni vorbind că ei s’au deprins să se ducă la alegeri, cum se duc la horă, şi chiar de ar fi să întâlnească greutăţi şi primejdii, şi atunci pare că în faţă lor ei ar fi dorit să-şi încerce puterile, ca’n lupta în potriva vreunui balaur cu şapte capete, ca'n poveşti, în contra căruia ei şi-ar fi făcut o fală, fie că ar fi fost victorioşi, fie că ar fi fost învinşii. Am cugetat adânc asupra multor observaţii făcute de sătenii noştri, asupra vieţii noastre politice. Căci, trebue să recunoaştem că luptele politice îi pasionează mai mult ca pe orăşeni; trăind într’un cerc mai restrâns de viaţă, ei resimt mai intens fluxul şi refluxul luptelor politice şi sunt porniţi să dea acestor lupte un caracter mai colorat eroic. Cel puţin, aceasta este experienţa mea din Ardeal iată pentru ce socot, că în reflecţiile şi glumele cari se deapănă încă la ţară asupra ultimelor alegeri, nu numai din faptul libertăţii de care au beneficiat ele, nu numai din felul cinstit în care s’au făcut, ele trebue să se fi produs şi un alt efect educativ salutar. Ele le-au desvoltat un fel de energie specifică, un fel de „dinamogenism”, cetăţenesc, cum l-ar numi psihologii, care îşi aşteaptă latent, oricând desfăşurarea. Nu zic aceasta, fireşte, pentru a învedera perspectiva apropiată a unor noui alegeri, fiindcă, fără îndoială, aşa cum se fac în ţară la noi, chiar în condiţii mai deosebite, ele tot atrag o sumă de greutăţi. Dar visez la situaţia Elveţiei, unde a vota, fie pentru a alerge diferiţi candidaţi în diferite drelătorii, sau, prin aed faimos referendum, poporul îşi votează direct chiar unele legi, unde a vota, prin urmare este un lucru atât de frecvent, de obicinuit şi de banal, încât i s-a ridicat votului orice caracter extraordinar şi înspăimântător. Poate că şi sistemul educaţiei nouă, ce se răspândeşte acum în toate ţările şi prin care elevii în şcoale sunt obicinuiţi a participa la conducerea ei, prin sistemul de eligibilitate în diferitele manifestări ale educaţiei şi învăţământului, să contribuie mai mult ca până acum şi în mod efectiv, la o mai bună educaţie cetăţenească a tineretului nostru pe viitor. Poate că ceva din această mişcare va pătrunde şi la noi, pentru a înlocui „verbalismul” educaţiei noastre cetăţeneşti, cu un „activism“ eficace şi folositor. Polemici BOALA D-LUI VINTILĂ BRATIANU D. Vintilă Brătianu nu a luat parte la discuţia bugetului. Nici nu a asistat măcar la desbateri. Partizanii d-sale susţin că şeful partidului liberal e bolnav. Posibil. Se pune insă în-trebarea: de ce culoare e boala? Vrem să spunem: o fi având d. Vintilă Brătianu gălbinare — fiindcă nu se votează pentru anul 1929, un buget al d-sale... sau rujeolă __ de rușine că bugetul pe 1929 geme sub apăsarea deficitului d-sale de atâtea grele miliarde? CIFRA DE AFACERI Viitorul, ocupându-se de sporirea impozitului pe cifra de afaceri, manifestă o teribilă indignare împotriva guvernului, şi vorbeşte de politician „profitorii situaţiilor tulburi din todeauna". Nu ne surprinde această revoltă în potriva unui impozit, lovind cifra c afaceri. Se ştie doar cât de importantă este această cifră în activul liberalilor, „profitorii situaţiilor turbu din totdeauna", ALTA INDIGNARE... Un alt fapt, care stârneşte mânia presei liberale, este eventuala scumpire a tutunului. Şi această indignare e foarte explicabilă : pentru lunga opoziţie, care-i aşteaptă, liberalii nerăbdători de felul lor __ au, în adevăr, nevoie de foarte mult tutun!.. Fluidul magnetic D. Octavian Goga a declarat citării îi trebue un „fluid magnetic". (Ziarele)’ „Fluidul magnetic“ al d-lui Goga în momentul părăsirii Ministerului de interne. i Pagini din trecut de Gala Galactic. „Pocnind din bici pe lângă boi. In zori de zi el a trecut cu plugul pe la noi’’. Coşbuc E o icoană de la ţară. Pentru noi orăşenii perechea de boi, înjugată nu la plug, ci la carul cu poveri, este o siluetă întâmplătoare şi fugară. Pe la barierile oraşului, în apropierea halei şi a pieţelor, icoana ajunge zilnică. Pentru cei constrânşi să locuiască în centru şi să lucreze în birourile înăbuşitoare un car cu boi este simbolul unei lumi care începe dincolo de ziua obicinuită. Alături de ţăranul cu căciula înfundată pe ochi, cu cojocul plesnit şi cu opinca spartă, iată tovarăşul lui de muncă grea şi de foame endemică. S’au înfrăţit atât de mult, în noianul vremurilor viforoase, încât gândindu-te la iobagul nostru secular, e firesc să vezi alăturea cu el, nedeslipit şi împărtăşind aceiaşi soartă pe trudnicu-i tovarăş. Sunt pline câmpiile mănoase de aceşti doi osândiţi la muncă Infinită şi făcută în întregime în folosul altora. Primăvara la plug, toamna la plug, vara la cărat, ţăranul şi vita lui, îndeplinind nu ştiu ce blestem înfricoşat umplu zările, umplu cărările şi punga boerului. Marele poet naţional pictorul Grigorescu, din aceiaşi generaţia şi cu acelaş fel de a pricepe lumea ca şi Vasile Alecsandri , a hărăzit acestui rob al ţarinii româneşti tot talentul lui şi pânzele lui cele mai preţioase. Cu o dragoste exclusivă, cu o tenacitate neştiutoare de oboseală, Grigorescu a pictat boii albi, boii nalţi şi laţi în coarne, pe spinarea cărora zidim de o jumătate de veac încoace gospodăria, belşugul, răsfăţul şi nedreptăţile noastre. Acest artist de geniu — care a greşit şi greşeşte uneori— a simţit aici adevărul imens că alături de ţăranul oropsit, dacă mai este cineva, în ţara aceasta, vrednic de cinste şi de iubire (aşadar de slava unei picturi nemuritoare) este boul, tovarăşul ţăranului. Mi se pare, însă că Grigorescu a rămas, tot timpul la o concepţie eroică şi poetică, pe care din fericire evoluţia societăţii noastre burghezo-capitaliste a întrecut-o şi-a vlăguit-o. Grigorescu a pictat mereu ciobănaşii şi ciobăniţele i eşiţi în haine de sărbătoare, înaintea lui Cuza-Vodă domn pământean al Ţărilor-Unite, sau înaintea lui Carol-Vodă, domn de viţă străină împărătească, descălecat spre norocul ţării româneşti. Tot aşa, el a pictat mereu boii contimporani cu Cuza-Vodă şi cu Grigore Alexandrescu. Vai, de atunci încoace, în România s-au întâmplat prefaceri adânci şi definitive pe care numai noi, epigonii, putem să le judecăm şi să spunem cât sunt de apăsătoare! Ciobanii şi ţăranii lui Grigorescu, de 50 ani încoace, au sărăcit, s’au izbit şi s’au uscat. Iar boii lui frumoşi, spătoşi şi albi au ajuns bietele dobitoace, stâlcite şi cenuşii pe care le vedem azi trecând cu chiu cu vai, prin măreaţa noastră Capitală. E azi un pictor care pornit din câmpurile Moldovei, e prigonit de viziunea muncilor uriaşe şi sterpe ale plugarului moldovean. Este Octav Băncilă. Căutaţi în pânzele lui cum arata la înfăţişare astăzi, ţăranul şi boulenii lui. Câtă cale amară şi mereu scoborîtoare de la vremea fericită, când Grigorescu şi Alecsandri erau la începutul visului lor de poezie, iar făuritorii burgheziei noastre purtau încă pletele şi pantalonii cadrilaţi de la 1848! Rar lucru este să întâlneşti azi nu numai aci în oraş, dar şi la ţară, căutând pe alese, nişte boi bine îngrijiţi şi plini în şale.. Mult timp eu unul am avut în inima mea o tainică supărare asupra ţăranului nostru şi l-am scos vinovat de toată jalea, de toată necurăţenia şi de toată degradarea pe care le strigă perechea lui de boi. Priviţi voi de aproape aceste biete animale zbârlite şi slabe, de fac gropi în spinare? Le-am privit multă vreme şi am umplut şi am răsturnat, în (Citiţi continuar* în pagila).