Dreptatea, ianuarie 1929 (Anul 3, nr. 369-391)

1929-01-05 / nr. 369

II ANUL II No. 369 • Vineri 5 Ianuarie 1929 $ Padiffl I 3 LEI I mi Pbu, ,,, ,, 10001 0 luni................ 800 3 lui..................... 280 UNAMENTE, DUBLU I învățători, pr*ori fi săteni In I Un an ............. 760 STRĂINĂTATE I 3 luni.....................200 REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA: BUCUREŞTI,*Calea Victoriei 49, Eta) TELEFON: Direcţia 379/41 SUdact. 313/30 Ad-dia 39/30I ANUNŢURI COMERCIALE Sa primase direct la Ad-tia ziarului, și la toata agand­ila da publicitate din ţară. 3 LEI Liberalii afirmă că fac „opo­ziţie constructivă“; era şi firesc din partea unui partid, care are la activul lui numai „guvernări destructive". VINOVAŢII „Viitorul“ se ocupă de crearea impozitelor. D-lui Vintilă Brătianu i se rupe inima după contribuabilul rom­an­In fiecare număr, oficiosul libe­ral scoate nouă accente tracice ,­zvârlind imprecaţii asupra guver­nului, care ar fi vinovat de aceste sporuri. „Bugetul de ispăşire“ al actua­lului guvern este puntea spre o altă viaţă economico-financiară, care se va închega subt regimul stabilizării şi al împrumutului. Guvernul face apel pentru o ul­timă jertfă de la popor, o jertfă vremelnică­­ şi care va fi supor­tată, faţă de noile forţe ce vor veni în ţară, mult mai uşor decât în trecut. Dar oricine ar putea ridica o­biecţii, la urma urmei, împotriva budgetului, — numai liberalii, nu. Fiindcă ei au creat situaţia lamen­tabilă de astăzi-Liberalii, — fie direct, fie prin interpuşi, —- au condus, exclusiv ţara aceasta. Au condus-o fără mandat de la naţiune, ci prin lovi­tură de stat. Cu atât mai mult, răspunderea lor este mai mare. Au condus-o după planurile fan­tastice ale d-lui Vintilă Brătianu , neţinând seamă de elementa­rele principii moderne, care pre­zidează în­deobşte la conducerea unui stat. Nu se poate conduce astăzi o ţară fără să se ţină seamă de in­terdependenţa statelor şi fără să se pună pe primul plan problema economică. Şi nu problema finan­ciară — aşa cum a făcut d. Vin­tilă Brătianu. In cadrul nechibzuit, pe care l-a fixat fostul prim-ministru — libe­ralii au devastat ţara, în numele unui sacru patriotism, irosindu-i bogăţiile şi pustiindu-i sufletul.După o îndelungată activitate nefastă, liberalii au fost alungaţi de la putere în ajunul catastrofei. Iar acum, când noul guvern se găseşte pe ruinele făcute de parti­dul liberal, d. Vintilă Brătianu în­drăzneşte să se ridice printre dă­râmături şi să întindă degetul a­­cuzator spre actualul guvern. Dar fiecare suferinţă din ţară este opera partidului liberal, — căci el ne-a guvernat, şi nu numai după războiu, ci şi înainte. Ceia ce au dărâmat liberalii în decenii — nu se poate repara în câteva luni­ Măsurile luate de ac­tualul guvern sunt măsurile de ur­genţă : ajutorul Salvării. De­ aceia atât criticile liberalilor asupra situaţiei de astăzi, cât şi cele asupra măsurilor luate de gu­vern — denotă numai un cinism fără păreche. Doar vinovaţii situaţiei de astăzi sunt liberalii. Doar măsurile guver­nului au fost determinate de fap­tele liberalilor. Liberalii au pus pe umerii gu­vernului naţional-ţărănesc un tre­cut odios. D- Iuliu Maniu îl va arunca din spate, bucată cu buca­tă. Pas cu pas, guvernul se va elibera de trecut. Până la complecta eliberare, gu­vernul are nevoe de timp. Nu se poate înzdrăveni o ţară, bătând în palme. Cetăţenii trebue însă să-şi dea seamă, că orice lipsă, orice cons­trângere, orice sarcină de acum­­ este opera partidului liberal­ In faţa cetăţenilor partidul d-lui Vintilă Brătianu trebue să fie în permanenţă prezent — pentru a primi reproşurile. Poporul este conştient de acest adevăr. De-aceia niciodată masele populare n’au primit cu mai multă resemnare nişte sarcini — ca a­­cum. Populaţia şi-a dat seama că, pentru clădirea viitorului, trebue să ispăşim un trecut. In această situaţie, cutezanţa li­beralilor transformaţi în cenzori este de-o rară neobrăzare. „Viitorul" crede că poporul este format din cetăţeni care sufăr de amnezie? Sîntem nişte oameni care nu putem face legătura între eri şi azi ? Oficiosul liberal ar putea găsi alte argumente pentru justificarea situaţiei actuale — nişte argumen­te şubrede, dar argumente. „Argumentele“ alese însă de „Viitorul” sunt mai degrabă diva­gaţii de om în dezordine cerebra­lă.. Cine-i inspiratorul? Oare nu-i în partidul liberal nici o minte lucidă, şi nici un obraz — care să potolească zelul de justi­ţiar al „Viitorului“? "I­I— ♦ VALERII­ BRANISCE S-a împlinit deunăzi anul, de când Valeriu Branisce ne-a părăsit pentru totdeauna. Lugojul lui drag îmbracă din nou haina cernită, cu prilejul po­meniră lui Branisce, iar pe d'asu­­pra Ardealului va trece din nou un suflu de îndurerare la aminti­rea numelui lui. Ce a însemnat pentru românis­mul de dincolo de Carpaţi Valeriu Branisce, o va spune de­sigur isto­ria nepărtinitoare. Smeriţi şi oneşti ucenici ai scri­sului, noi nu putem de­cât să-l a­­şezăm în marea galerie a adevă­raţilor patrioţi ardeleni, cari — cu preţul vieţei lor — au luptat pen­tru o credinţă şi nu s’au lăsat în­frânţi de nimic pentru a o realiza. Numai anii de închisoare petre­cuţi în temniţele maghiare de Vale­ria Branisce, pentru faptul de a’Şt fi apărat o credinţă a lui care era in acelaş timp şi a întregului po­por ardelean, il aşeză pe acesta in galeria marilor figuri ardelene cari au luat parte activă la sacrul act istoric al unirei Ardealului cu pa­tria mumă­ Să nu mai amintim de cutezătoa­rele doi articole de presă, in care tŞi spunea deschis gândurile ce-l preocupau, gânduri cari nu erau pe placul ungurilor. Să nu mai amintim de întreaga lui agitaţie Şi de partea activă ce a luat împreună cu actualul preşe­dinte al Camerei la organizarea gărzilor româneşti în pragul revo­luţiei din Ardeal din 1918­ Să nu mai amintim, în sfârşit, de căt suflet a­dus, de câtă mancă, de cât devotament şi de cât curaj în îndeplinirea visului milenar al românilor de pretutindeni: unirea tuturor laolaltă într’un singur stat puternic. Astăzi, pănă clopotele din Lugoj vor aminti pomenirea lui şi când luminile se vor aprinde din nou d’asupra mormântului lui Branis­ce, o plecare a capului ca pentru rugăciune şi un creştinesc „D-zeu să­ ierte" din partea tuturor e o sfântă datorie pentru cinstirea a­­mintirei acestui mare Și adevărat român. Ln. Citiți în pag. V-a Anul nou în Capitală In jurul şefiei liberale De ce nu se convoacă congresul general al partidului liberal După cum se ştie, imediat după căderea lor de la putere, liberalii au anunţat un congres general al partidului; principalul scop al a­­cestui congres liberal trebuia să fie ratificarea şefiei d-lui Vintilă Brătianu. Iată insă că săptămânile trec una, după alta; pretextele de amânare — ca de pildă, pretextul alegerilor — deasemeni, şi congre­­sul partidului liberal tot nu se ţine. Nu credem să fim în eroare, a­­firmând că încă multă vreme va trece şi congresul liberal tot nu se va întruni, cel puţin nu se va întruni, atâta timp cât convocarea lui va depinde de voinţa d-lui Vintilă Brătianu, fiindcă, în adevăr, actualul şef provizoriu al liberali­lor nu are nici un motiv să-şi pună în discuţie şefia, a cărei ratificare devine din ce în ce mai problema­tică • Decapitarea imediată a d-lui Vin­tilă Brătianu a fost amânată, de­oarece în clipa prăbuşirii regimu­lui liberal, fostul prim ministru a izbutit să-şi convingă partizanii că retragerea d-sale este un act strategic de mare abilitate poli­tică, tinzând la„­ compromiterea national-ţărăniştilor, prin aducerea lor la guvern. Or, previziunile d-lui Vintilă Bră­tianu, — în opoziţie, ca şi la gu­vern — nu se împlinesc nici­odată. Ministerul naţional-ţărănist a luat cu multă energie conducerea tre­burilor Statului, a votat bugetul în timp, şi deschide — prin nouile măsuri în preparaţie — o eră nouă de rodnică guvernare şi propăşire pentru toate ramurile de activitate ale ţării. Aşa stând lucrurile, glasurile îm­potriva d-lui Brătianu au început să se ridice din nou, din ce în ce mai duşmănoase. Fireşte, sforile sunt trase din umbră de către d-nii I. G. Duca şi C. Argetoianu, organizatorii de fapt ai răsturnării d-lui Vintilă Bră­tianu. * Dar dacă răsturnarea actualului şef al liberalilor este hotărâtă, pentru o epocă mai mult sau mai puţin îndepărtată, problema succe­siunii la şefie nu se prezintă toc­mai simplu. D-nii Duca şi Argetoianu lu­crează fiecare pe cont propriu, dar nici unul din el nu are şanse si­gure, de­oa­re­ce moldovenii (adică toţi liberalii din Moldova, Basara­bia şi Bucovina) se grupează în jurul d-lui George Brătianu, tână­rul descendent direct al lui Ion­­ C. Brătianu, şi cer şefia pentru d-sa, D. Vintilă Brătianu simte insă primejdia şi de aceea face tot ce-i stă în putinţă pentru a împiedica ridicarea d-lui George Brătianu în partidul liberal. Un exemplu: se ştie că în organizaţia liberală din Capitală există mare şi veche vrajbă între d-nii Jean Th. Flo­­rescu şi dr. I. Costinescu. Pentru împăcarea organizaţiei, s’a propus ca şefia liberală a Capitalei să fie încredinţată d-lui George Brătianu. D. Vintilă Brătianu s’a opus însă categoric şi a isbutit să determine renunţarea la această soluţie. Se afirmă însă că susţinătorii d-lui George Brătianu vor reveni din nou la atac. Bugetul căilor ferate Comisiunea bugetară a Came-­ rei, luând în cercetare proectul de­­ buget al administraţiei căilor fe-­­ rate, a redus cheltuelile pe 1929 ale acestei administraţii cu 673 mi­­lioane. Faptul n’ar prezenta nimic ex­cepţional, pentru epoca de econo­mii bugetare la care ne-a condam­nat guvernarea liberală, dacă mo­tivarea reducerii, aşa cum e for­mulată în raportul ce însoţeşte proectul de buget, n’ar desvălui o stare de lucruri deosebit de gravă. Intr’adevăr, în acel raport, după ce se anunţa reducerea arătată mai sus, se spune următoarele: „Deasemenea, comisiunea buge­tară a hotărât a se trece în raport condamnarea sistemului practicat azi la C. F. R., în largă măsură la facerea contractelor prin bună în­voială, înlăturându-se calea lici­taţiilor cerută de legea contabili­tăţii publice, precum şi urgentarea depunerii nouii legi de organizare indispensabilă salvării C. F. R. ale căror interese adeseori au fost su­puse intereselor particulare, prin legi neconstituţionale, isvorâte nu­mai din lipsa de răspundere mo­rală a celor ce le-au făcut”. Cele ce se ascund sub aceasta vagă dar aspră condamnare a re­gimului intronat de guvernarea tre­cută în administraţia căilor ferate, sunt cunoscute de toată lumea. Sis­­tem­ul guvernărilor liberale, de a-şi procopsi partizanii politici prin jăc­­mănirea şi deposedarea Statului a fost aplicat cu o cerbicie fără sea­măn în administrarea căilor ferate. Era de altfel și firesc, să se în­tâmple astfel, deoarece acest im­portant serviciu, dispune de un bu­­get de multe miliarde iar prin na­tura cheltuelilor sale, el se pretea­ză cel mai bine unei exploatări ne­­miloase, la adăpostul veșnicului pretext al încurajării industriei na­­tionale. Cele peste șease sute milioane, reduse din bugetul de cheltueli sunt, — după cum o spune raporto­rul la buget — un prim început din reducerile posibile la cheltuelile de risipă, făcute în folosul întreprin­derilor liberale. Numai la capitolul de cheltueli pentru combustibil, administraţia­­Căilor ferate pierde anual multe sute de milioane din cauza preţului , cu care este nevoită să plătească întreprinderilor liberale, cărbunii furnizaţi. O estimare ilustrativă a pagubelor suferite de C. F. R. prin acest sistem, ne-o dă simplul fapt că s-au putut face, ca un prim în­ceput, reduceri de peste o jumă­tate miliard la cheltueli de com­bustibil şi totuşi fondul rămas să fie îndestulător pentru acoperirea plăţii combustibilului la preţ supe­rior celui curent pe pieţele străine. Acelaş lucru se petrece şi la co­menzile de materiale şi la lucrările diferite încredinţate de administra­ţia C. F. R. întreprinderilor parti­culare. Prin pretinsa autonomie dată or­­ganizării căilor ferate şi prin alcă­tuirea consiliului de administraţie, guvernul liberal a urmărit şi a ob­ţinut ca întreprinderile liberale să îşi aibe asigurate beneficii consi­derabile prin monopolul spoliator al furniturilor pentru C. F. R. Nici una din piedicele, fie ele chiar constituţionale, n’au fost ţi­nute în seamă de guvernul „apă­rător al intereselor generale şi na­ţionale“ pentru ca să-şi îmbogă­ţească partizanii politici şi să-şi a­sigure stăpânirea permanentă în marile servicii publice. După cum constată comisiunea bugetară a Camerei, s’au făurit, în acest scop, legi neconstituţionale şi s’a ocolit legea contabilităţii pu­blice numai pentru ca prin con­­tracte de aşa numita „bună în­voială” să se poată da industriei carbonifere, metalurgice şi altele, de sub stăpânirea finanţei liberale câştiguri imorale şi ruinătoare pen­tru Stat. Că din cauza acestui sistem căi­le ferate mergeau de râpă, iar eco­nomia naţională avea de suportat tarife de transport excesive, fără măcar să asigure echilibrul buge­tar al administraţiei C. F. R., acest lucru nu prezenta mare importanţă pentru guvernul de exploatare ne­miloasă a Statului în favoarea u­­nui partid politic. Aşa a înțeles guvernul d-lui Vin­tilă Brătianu apărarea intereselor generale ale ţării. Iar rezultatele la care a dus politica sa nu puteau îi altele decât cele dezastruoase pe care le simţim cu toţii. Pe jaf me­todic şi exploatare o ■­ /,abatoa­re nu se poate clădi progresul Sta­tului şi prosperitatea ţării. FIDES ­ Spre orizonturi noui de* prof. Vladimir Chidionescu De fiecare an nou, se manifestă o tendință firească în fiecare om, în orice categorie socială şi cultu­rală s’ar găsi el, ca să-şi treacă in revistă evenimentele mai prin­cipale ale vieţii lui, întâmplate în decursul anului nnpt din şirul ani­lor vieţii sale. Şi cuget, la ce vor gândi ţăranii noştri de pe tot cuprinsul ţării noa­stre, când îşi vor reaminti eveni­mentele politice ce s’au perindat în cursul anului ce a trecut şi din cari se va desprinde mai cu deosebire hărţuita prin care au trecut, che­maţi fiind la alegeri noui în timp Utit , scurt Fireşte, sunt unii oameni în ţara noastră, partide întregi chiar, cari cred că desele alegeri pricinuesc un mare rău populaţiei, tulbură lu­mea, mai ales ţărănimea de la preocupările zilnice practice. De aceea şi erau unii sfătuitori prevăzători, ziceau ei, de a nu se fa­ce alegeri în ţara noastră decât la intervale foarte lungi. Independent de alte consideraţii, de o mai mul­tă bună sau rea credinţă a acelora cari pun chestiunea astfel, eroarea lor este manifestă. Ţărănimea noastră, a trecut în ultimul timp, printr’o atât de fru­moasă şcoală cetăţenească, pe ca­re nici cel mai bun ministru al şc­oale­lor nu li-ar fi putut-o dărui. Am auzit pe mulţi săteni vorbind că ei s’au deprins să se ducă la alegeri, cum se duc la horă, şi chiar de ar fi să întâlnească greutăţi şi primejdii, şi atunci pare că în faţă lor ei ar fi dorit să-şi încerce pu­terile, ca’n lupta în potriva vreunui balaur cu şapte capete, ca'n po­veşti, în contra căruia ei şi-ar fi făcut o fală, fie că ar fi fost victo­rioşi, fie că ar fi fost învinşii. Am cugetat adânc asupra multor observaţii făcute de sătenii noştri, asupra vieţii noastre politice. Căci, trebue să recunoaştem că luptele politice îi pasionează mai mult ca pe orăşeni; trăind într’un cerc mai restrâns de viaţă, ei re­simt mai intens fluxul şi refluxul luptelor politice şi sunt porniţi să dea acestor lupte un caracter mai colorat eroic. Cel puţin, aceasta este experien­ţa mea din Ardeal iată pentru ce socot, că în re­flecţiile şi glumele cari se deapănă încă la ţară asupra ultimelor ale­geri, nu numai din faptul libertăţii de care au beneficiat ele, nu nu­mai din felul cinstit în care s’au fă­cut, ele trebue să se fi produs şi un alt efect educativ salutar. Ele le-au desvoltat un fel de e­­nergie specifică, un fel de „dina­­mogenism”, cetăţenesc, cum l-ar numi psihologii, care îşi aşteaptă latent, oricând desfăşurarea. Nu zic aceasta, fireşte, pentru a învedera perspectiva apropiată a unor noui alegeri, fiindcă, fără în­doială, aşa cum se fac în ţară la noi, chiar în condiţii mai deose­bite, ele tot atrag o sumă de greu­tăţi. Dar visez la situaţia Elveţiei,­ unde a vota, fie pentru a alerge­ diferiţi candidaţi în diferite dre­­­­lătorii, sau, prin aed faimos refe­rendum, poporul îşi votează direct chiar unele legi, unde a vota, prin urmare este un lucru atât de frec­vent, de obicinuit şi de banal, în­cât i s-a ridicat votului orice ca­racter extraordinar şi înspăimân­tător. Poate că şi sistemul educaţiei nouă, ce se răspândeşte acum în toate ţările şi prin care elevii în şcoale sunt obicinuiţi a participa la conducerea ei, prin sistemul de eligibilitate în diferitele manifes­tări ale educaţiei şi învăţământului, să contribuie mai mult ca până a­­cum şi în mod efectiv, la o mai bună educaţie cetăţenească a ti­neretului nostru pe viitor. Poate că ceva din această miş­care va pătrunde şi la noi, pentru a înlocui „verbalismul” educaţiei noastre cetăţeneşti, cu un „acti­vism“ eficace şi folositor. P­olemici BOALA D-LUI VINTILĂ BRATIANU D. Vintilă Brătianu nu a luat par­te la discuţia bugetului. Nici nu a asistat măcar la desbateri. Partizanii d-sale susţin că şeful partidului liberal­­ e bolnav. Posibil. Se pune insă în-­­­trebarea: de ce culoare e boala?­­ Vrem să spunem: o fi având d. Vintilă Brătianu gălbinare — fiindcă nu se votează pentru anul 1929, un buget al d-sale... sau rujeolă __ de rușine că bugetul pe 1929 geme sub apăsarea deficitului d-sale de atâtea grele miliarde? CIFRA DE AFACERI Viitorul, ocupându-se de sporirea impozitului pe cifra de afaceri, mani­festă o teribilă indignare împotriva guvernului, şi vorbeşte de politician „profitorii situaţiilor tulburi din to­deauna". Nu ne surprinde această revoltă în potriva unui impozit, lovind cifra c afaceri. Se ştie doar cât de importan­tă este această cifră în activul libe­ralilor, „profitorii situaţiilor turbu din totdeauna", ALTA INDIGNARE... Un alt fapt, care stârneşte mânia presei liberale, este eventuala scum­pire a tutunului. Şi această indigna­re e foarte explicabilă : pentru lun­ga opoziţie, care-i aşteaptă, liberalii nerăbdători de felul lor __ au, în a­devăr, nevoie de foarte mult tutun!.. Fluidul magnetic D. Octavian Go­ga a declarat ci­tării îi trebue un „fluid magnetic". (Ziarele)’ „Fluidul magnetic“ al d-lui Goga în momentul părăsirii Ministerului de interne. ­i Pagini din trecut de Gala Galac­tic. „Pocnind din bici pe lângă boi. In zori de zi el a trecut cu­ plugul pe la noi’’. Coşbuc E o icoană de la ţară. Pentru noi orăşenii perechea de boi, în­jugată nu la plug, ci la carul cu poveri, este o siluetă întâmplă­toare şi fugară. Pe la barierile o­­raşului, în apropierea halei şi a pieţelor, icoana ajunge zilnică. Pentru cei constrânşi să locu­iască în centru şi să lucreze în birourile înăbuşitoare un car cu boi este simbolul unei lumi care începe dincolo de ziua obicinuită. Alături de ţăranul cu căciula înfundată pe ochi, cu cojocul plesnit şi cu opinca spartă, iată tovarăşul lui de muncă grea şi de foame endemică. S’au înfrăţit atât de mult, în noianul vremuri­lor viforoase, încât gândindu-te la iobagul nostru secular, e firesc să vezi alăturea cu el, nedeslipit şi împărtăşind aceiaşi soartă pe trudnicu-i tovarăş. Sunt pline câmpiile mănoase de aceşti doi osândiţi la muncă Infinită şi fă­cută în întregime în folosul alto­ra. Primăvara la plug, toamna la plug, vara la cărat, ţăranul şi vita lui, îndeplinind nu ştiu ce bles­tem înfricoşat umplu zările, um­plu cărările şi punga boerului. Marele poet naţional pictorul Grigorescu, din aceiaşi generaţia şi cu acelaş fel de a pricepe lu­mea ca şi Vasile Alecsandri , a hărăzit acestui rob al ţarinii ro­mâneşti tot talentul lui şi pân­zele lui cele mai preţioase. Cu o dragoste exclusivă, cu o tenaci­tate neştiutoare de oboseală, Gri­gorescu a pictat boii albi, boii nalţi şi laţi în coarne, pe spina­rea cărora zidim de o jumătate de veac încoace gospodăria, bel­şugul, răsfăţul şi nedreptăţile noastre. Acest artist de geniu — care a greşit şi greşeşte uneori— a simţit aici adevărul imens că alături de ţăranul oropsit, dacă mai este cineva, în ţara aceasta, vrednic de cinste şi de iubire (aşa­dar de slava unei picturi ne­muritoare) este boul, tovarăşul ţăranului. Mi se pare, însă că Grigorescu a rămas, tot timpul la o concep­ţie eroică şi poetică, pe care din fericire evoluţia societăţii noas­tre burghezo-capitaliste a între­cut-o şi-a vlăguit-o. Grigorescu a pictat mereu ciobănaşii şi ciobă­­niţele i eşiţi în haine de sărbă­toare, înaintea lui Cuza-Vodă domn pământean al Ţărilor-Uni­­te, sau înaintea lui Carol-Vodă, domn de viţă străină împără­tească, descălecat spre norocul ţării româneşti. Tot aşa, el a pic­tat mereu boii contimporani cu Cuza-Vodă şi cu Grigore Alexan­drescu. Vai, de atunci încoace, în România s-au întâmplat prefa­ceri adânci şi definitive pe care numai noi, epigonii, putem să le judecăm şi să spunem cât sunt de apăsătoare! Ciobanii şi ţăranii lui Grigo­­rescu, de 50 ani încoace, au sără­cit, s’au izb­it şi s’au uscat. Iar boii lui frumoşi, spătoşi şi albi au ajuns bietele dobitoace, stâl­­cite şi cenuşii pe care le vedem azi trecând cu chiu cu vai, prin măreaţa noastră Capitală. E azi un pictor care pornit din câmpu­rile Moldovei, e prigonit de viziu­nea muncilor uriaşe şi sterpe ale plugarului moldovean. Este Oc­­tav Băncilă. Căutaţi în pânzele lui cum arata la înfăţişare as­tăzi, ţăranul şi boulenii lui. Câtă cale amară şi mereu scoborî­­toare de la vremea fericită, când Grigorescu şi Alecsandri erau la începutul visului lor de poezie, iar făuritorii burgheziei noastre purtau încă pletele şi pantalonii cadrilaţi de la 1848! Rar lucru este să întâlneşti azi nu numai aci în oraş, dar şi la ţară, căutând pe alese, nişte boi bine îngrijiţi şi plini în şale.. Mult timp eu unul am avut în ini­ma mea o tainică supărare asu­pra ţăranului nostru şi l-am scos vinovat de toată jalea, de toată necurăţenia şi de toată de­gradarea pe care le strigă pere­chea lui de boi. Priviţi voi de a­­proape aceste biete animale zbâr­lite şi slabe, de fac gropi în spi­nare? Le-am privit multă vreme şi am umplut şi am răsturnat, în (Citiţi continuar* în pag­i­l­a).

Next