Dreptatea, ianuarie 1929 (Anul 3, nr. 369-391)
1929-01-24 / nr. 386
ANUL m NO. 386 '« Joi 24 Ianuarie 1929 g PAGINI 3 LN TARA fla an ....... .— b luni.. . £00 3 Iuni ..... . . 250 BONAHINH: 1000 DUBLU I învățători, preoți şi săteni la an an ...... 750 emmifi« | * Iuni............. .575 STRĂINĂTATE | 8 umi....................£00 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA, BUCUREŞTI,Calea Victoriei 49, Etaj TELEFON: |! Direcţia 379/41 Redact. 313/34 Ad-Ha 38/60 ANUNTURI COMSACIilLi Se primesc direct la Ad-tia ziarului, şi la toate agenţiile de publicitate din tara. 3 LEI „Viitorul“ scrie că „opereta renaşte“... Desigur. Mai ales când are o balerină în d. Argetoianu și un tenor în d. Jeanthelas! Valorificarea bunurilor publice Proectul de lege pentru valorificarea bunurilor publice, depus în Cameră de d. ministru al industriei este prima cristalizare importantă a concepţiilor economice ale guvernului naţional-ţărănesc. Prin el se dă un statut nou regimului de valorificare a avuţiilor Statului şi ale adminstraţiilor publice autonome, un statut ale cărui principii călăluzitoare sunt deplina garantare a drepturilor de proprietate, de control şi de îndrumare, ale Statului, eliminarea îngrădirilor neîndreptăţite faţă de capitalul străin şi restabilirea răspunderii efective a celor cari pot dispune de seama bunurilor publice. In proectul de lege prezentat corpurilor legiuitoare de către d. ministru al industriei, toate aceste principii şi-au găsit o formulare în care s’a pus toată grija ca abuzuri şi greşeli de felul celor ce s’au comis până acum, la adăpostul legii comercializării să nu mai fie cu putinţă. In primul rând, prin structura şi atribuţiile ce se du Consiliului Superior, autorii de fapt ai comercializării bunurilor publice devin răspunzători direct de actul lor, iar nu ca în sistemul în vigoare, care le elimina răspunderea prin formula evazivă a avizului conform, dat de Consliul Superior de control și îndrumare. Normele pe care le fixează apoi proectul nouii legi pentru evaluarea aporturilor Statului, pentru exercitarea dreptului său de control şi pentru valorificarea drepturilor sale de proprietar adică de participare la beneficiile întreprinderii comercializate, asigură colectivităţii toaet foloasele posibile din exploatarea avuţiilor publice. E forma cea mai bine închegată ce s’a putut da până acum statutului de valorificare a bunurilor publice. Neavând ca scop unic legitimarea acelor exploatări în regie cointeresată, care se pretează atât de minunat pornirilor hrăpăreţe ale partidului liberal, noul proect de lege a putut cuprinde toate formele de exploatare comercială a bunurilor și serviciilor publie cu caracter economic. Prevederile referitoare la regia publică comercială deschid perspective de progres grabnic pentru întreg așezământul public. Eliminarea formalismului birocratic din serviciile publice care nu au un caracter strict administrativ — aceste urmând să fie reorganizate prin legi speciale — va da instituţiilor Statului şi ale administraţiilor autonome acel caracter de eficienţă maximă atât ca organe de viaţă publică, socială, cât şi ca surse de venit pentru Stat. Noua lege pune ca principiu că toate serviciile compatibile cu o exploatare comercială trebue să se întreţină din veniturile crapii. Prin acest cadru de generalitate pe care-l are noua lege pentru comercalizarea bunurilor Statului, ea poate fi privită ca o adevărată Constituţie a averii publice. Din principiile ei se vor alimenta toate legile speciale pentru organizarea comercială a marilor servicii public. Nu se va mai repeta astfel greşala neertată a autorilor regimului comercializărilor în fiinţă, ca in timp ce întreprinderile cari se pretau unei exploatări fructuoase pentru cei cari se bucurau de bunele graţii ale guvernului liberal, marile servicii de interes public au rămas sub acelaş regim al biroucratismului anchilozant. Dar noua lege va curma întreagă această situaţie care, în afară de foloasele imense ce ie-a adus pornirilor acaparatoare ale partidului liberal, n’a adus colectivităţii decât ponosul unei slăbiri a puterii de auto-întreţinere a aparatului de stat, şi deci de degrevare a sarcinelor fiscale — şi al unei dăunătoare îngrădiri a posibilităţilor de colaborare a capitalului străin la punerea în valoare a bunurilor publice ■n«' ♦ — Cum administrau liberalii Roadele guvernării liberale se mai resimt şi acum in administraţie .Reiele lăsate de liberali au lăsat urme adânci cari cu greu se şterg. Pretutindeni, nu s'au gândit decât la interesele lo", lăsând în ruină administraţia, iar pe funcţionari lăsându-i să se descurce cum pot. Liberalii, cari se erijează în apărători ai funcţionarilor, s’au desinteresat complect de soarta lor — nu numai în viaţa privată — dar şi de condiţiunile în cari îşi îndeplinesc slujba. Zilnic se primesc rapoarte care semnalează neajunsurile suferite de uniifuncţionari în îndeplinirea atribuţiilor lor. Astfel, pentru funcţionarii exteriori ai căilor ferate, modul cum îşi îndeplineau serviciul, era un adevărat act de eroism. Lumina electrică ce-o primeau staţiile c. f. r. din partea comunelor respective a stat aproape 2 ani neplatită, până ce actualul guvern a dat ordine de achitare, intre timp, de multe ori se întrerupea curentul electric, funcţionarii lucrând la lumina lumânărilor. In Iulie 1923, s'a repartizat combustibilul necesar încălzirii staţiunilor şi biurourilor c. f. r. Repartiţia s’a făcut astfel, încât c©le mai multe staţiuni sunt neîncălzite şi funcţionarii nu pot lucra. Din staţia Arad se comunică că funcţionarii dela aparatele telegrafice, lucrează în frig. Sala nu este încălzită, astfel că 4 funcţionari s’au îmbolnăvit din cauza gerului. Ceilalţi lucrează cu paltoanele pe dânşii şi nici sănătatea lor nu este mai bună. Iată felul cum înţelegeau să se intereseze liberalii de funcţionari. Pentru ajutorarea regiunilor înfometat® Dacă guvernul imediat după instalare a luat măsuri pentru ajutorarea regiunilor înfometate, trimiţând vagoane de cereale, Camera a făcut un gest care nu numai că o onorează, dar arată grija ce o poartă celor în suferinţă. O. Vasile Toncescu a făcut propunerea ca o zi, în fiecare lună, deputaţii să cedeze diurna pentru cantinele şcolare din regiunile înfometate. Propunerea d-lui Toncescu a fost acceptată de Cameră în unanimitate. tthold Ephraim Lessing (17:19'17S1) La 22 ianuarie 1929 s-au împlinit 200 de ani de la naşterea celui mai mare critic german şi unul din cei mai de seamă oameni de litere din întreaga Europă: Gotthold Ephraim Lessing. Cu acest memorabil prilej, credem că e nemerit să aruncăm o scurtă privire asupra vieţii şi activităţii lui şi să punem la îndemâna cetitorilor români câteva din lucrările lui atât de valoroase şi, anume, fabulele. S’a născut în Kamenz din ţinutul Oberlausitz al Saxoniei. Tatăl său a fost predicator, mai pe urmă pastor (paroh) luteran. A urmat intâiu şcoala St. Afra din Meissen, unde a primit o temeinică instrucţie în limbile clasice. Autorii clasici de predilecţie ai tânărului şcolar erau: Theophrast, Plautus şi Terentius. încă din aceşti ani de şcoală datează întâia sa încercare literară, comedia terminată mai târziu la universitate în Leipzig „Tânărul învăţat” (Der junge Gelehrte). La universitate, s-a simţit puţin atras de submediocrele prelecţiuni teologice şi a urmat mai mult cursuri de filologie (la Christ) , apoi la matematică şi ştiinţe naturale (la A. G. Kaestner). Voia să urmeze şi medicină, împrejurările, însă, nu i-au pennis continuarea studiilor universitare. Imprietenindu-se cu actorii timpului, şi-a revăzut şi termi- nat amintita sa comedie „Tânărul învăţat”, căreia celebritatea de atunci a scenei germane, Frederica Neuber, i-a făcut deosebita cinste de a o reprezenta numaidecât, deşi era opera unui Începător. Aceste prietenii i-au fost fatale. Risipindu-se trupa, au plecat actorii care încotro şi a rămas Lessing să plătească poliţele girate pentru mai mulţi actori-prieteni. Creditorii îl urmăresc cu cruzime, încât e nevoit să părăsească oraşul. Se duce la Wittenberg, a doua universitate saxonă, dar furia creditorilor îl urmăreşte şi aici. Din cauza lor, e nevoit să-şi întrerupă deocamdată studiile universitare şi să-şi caute o carieră potrivită cu aptitudinile sale literare, la Berlin. Aici redactă cu concetăţeanul şi prietenul său Christlor Mylius, ziarul „Rüdigersche”, devenit mai târziu „Vossische Zeitung”. In 1748 trăia în mare miserie. Abia câştiga strictul necesar pentru traiul zilnic, aranjând biblioteca Rüdiger făcând traduceri din limbi străine pentru librarii nemţi, precum şi pentru Voltaire care avea un proces cu evreul Hirsch. Mai scria şi un suplement humoristic la numitul ziar: „Ultima noutate a glumei”. De pe acum se cunoaşte minunatul său ştil, ager, clar, surprinzâtor prin imaginile şi întorsăturile sale neaşteptate. De asemenea se vădeşte şi independenţa judecăţii sale în aprecierea unor scriitori ca: Rousseau, Diderot şi Klopstock. Tot în colaborare cu Mylius scoase şi revista de scurtă durată: „Contribuţii istorice şi teatrale” (Stuttgart 1750). In anul următor părăsi Berlinul şi se duse din nou la Wittenberg pentru a obţine gradul universitar de „magister” (licenţiat). Din curiozitate tinerească, luă cu tine la plecare, în potriva voinţei autorului, un manuscris al lui Voltaire, cu care avu conflict din această cauză. La Wittenberg, focarul reformei religioase germane, ajutat de o bogata bibliotecă, se ocupă de istoria acestei reforme, precum şi de literatură şi bibliografie. Din acest timp datează o serie de revizuiri literare (Rettungen) ale bărbaţilor amestecaţi în mişcarea religioasă a secolului al 16-lea, unii adversari ai lui Luther ca: „Cochlaeus, Lemnius, Horatius. In apărarea acestuia spune că nu trebue luat în serios tot ce spune un poet liric pe socoteala sa. Sub înrâurirea lui Martialis se ocupă și de epigrame. Cu titlul de „magister” se întoarce în 1752 la Berlin, unde se dedică exclusiv carierei literare care numai de la el încoace e preţuită şi cinstită. Scrie note critice pentru „Vossische Zeitung” şi întemeiază o Bibliotecă Teatrală (Theatralische Bibliothek) care ne arată, cum se emancipează autorul tot mai mult de sub influenţa clasicismului francez. După moartea lui Mylius leagă strânsă prietenie cu Nicolai şi Mendelssohn, apoi cu Ramler. Când Academia din Berlin anunţă concurs pentru o lucrare asupra sistemului filosofic al hii Pope în colaborare cu Mendels(Citiţi continuarea in pagina ID. De ce s’au majorat impozitele, fie ce se ieteneşte traiul? Campania de presă liberală pe chestia impozitelor nu mai încetează şi reaua credinţă stăruie cu Îndărătnicie, partidul compromis şi dezavuat de o lume întreagă, crede că îşi poate găsi astfel reabilitarea în faţa opiniei publice. Noroc este, că alături de vorbele umflate aie liberalilor, stau faptele elocvente ale actualului guvern, in stare să biciuie şi să veştejească cu uşurinţă, mizerabila campanie de presă a partidului liberal. Lumea işi poate da seama că in timp ce impozitele s’au sporit, viaţa se iefteneşte, oricât ar parea aceasta de paradoxal. De ce s’au sporit impozitele, şi de ce se iefteneşte traiul, — iată ceia ce trebue explicat opiniei publice, atunci când presa liberală continuă să întârzie în reaua ei credinţă.• Orice alt guvern, din oricine ar fi fost alcătuit, niu putea face altceva pentru a îndrepta această pacoste financiară liberală, provenită din nechibzuita politică financiară a d-lui Vintilă Brătianu. înşişi liberalii, dacă mai continuau să rămână la cârma ţărei spre nenorocirea ţărei, ar fi majorat impozitele pentru a acoperi deficitul acesta fantastic, consecință, firiască al funestei opere de guvernare a partidului liberal, Iată prin urmare motivul adevărat, pentru care actualul guvern a fost silit cu regret să majoreze impozitele și să impună țărei numai pentru un an, un buget de ispăşire a greşelilor trecutului regim. Totuşi, Csinkeimul prezidat de ei, Itsiîu Msetiu, sporind impozitele, s’a gândit că trebue să dea şi populaţiei posibilitatea de acoperire a noilor cerinţe fiscale Pentru aceasta, guvern ras.9îi a reflectat la ieftenîrea vieţei populaţiei. Sta densă izmi ele guvernare, în care timp trebuiau făcute alegerile, trebuia votat bugetul şi tratat împrumutul de stabilizare, evident guvernul nu a avut ragosul necesar să îndeplinească complet programul lui in această direcţie. Cu toate acestea, guvernul a putut iefteni unele articole spre a veni în ajutorul pungei contribuabilior. Astfel a ieftenit preţul hârtiei, ceea ce înseamnă ieftenirea cărţilor de şcoală şi a publicaţiilor de orice fel; a ieftenit de la 12 la 8 lei kgr. de benzină; va iefteni, cât de curând, articole de primă necesitate in care intră şi zahărul, a ieftenit pentru căile ferate preţul cărbunelui şi industriile de tot felul sunt pe cale de a iefteni pe cat de curând preţul fabricatelor lor. Evident, acestea toate, constituesc primele începuturi ale ieftenirei ce va trebui realizată în viaţa cetăţeanului. In două luni de guvernare nu se putea realiza mai mult. Tendinţa de ieftenire însă subsistă şi este destul credem să spunem, că chiriile au scăzut la jumătate, pentru ca oricine să vadă că nu e vorba de vagi promisiuni ci de realităţi. Şin concluzie, impozitele au fost sporite pentru acoperirea deficitului liberal de 5 miliarde și ca atare vina acestei sporiri o poartă întreagă partidul liberal. Ieftenirea vieței pe care o urmărește guvernul va face posibilă plata acestei sporiri a impozitelor. De aceia campania de presă liberala poate să continue, guvernul va rămâne la datoria lui, iar opinia publică va judeca cum trebue şi vorbele liberalilor şi faptele guvernului. IGNOTUS „Oamenii cari mureau de foame...“ Aşadar, nu era nimic exagerat. Aşadar în ţara cea mai eminamente agricolă, in ţara care Încarcă sute de „steamere“ cu grâu pentru pâinea marilor metropole apusene — oameni mureau de foame. Fantesia cea mai riscată în naturalism, păleşte pe lângă această realitate, pe lângă acest simplu amănunt care ne cravaşează demnitatea, încă in 1928, au declarat fericit şi plăcut de trăit, in toate puţinele discursuri ale domnului Vintilă Brătianu, — oameni ca mine, ca dumneata şi ca d. Argetoianu chiar, la o distanţă de o zi cu trenul, se stingeau cu stomacurile strânse de foamete foame! Aşadar, nu era o invenţie gazetărească, nu era nici o invenţie a partidului naţional-ţărănesc, ci o realitate consemnată cu fapte şi date, in rapoarte şi acte de deces. Şi foametea aceasta care bântuia una din provinciile cele mai scumpe ale patriei, suferinda Basarabie, a fost strigată destul de tare în auzul acelui guvern ocupat să-şi mântue leaderii de ameninţarea judecătorului de instrucţie. Ni s’a răspuns atunci că nici o grijă nu trebue să ne mai tulbure somnul. Guvernul d-lui Vintilă Brătianu a luat măsuri. Au murit oameni de foame? Nu vor mai muri! Guvernul d-lui Vintilă Brătianu deşi ocupat, şi deşi „oamenii“ seceraţi de foamete nu erau decât nişte ţărani a căror moarte nu e un lucru prea grav, a luat măsuri. Mintea noastră săracă imagina că ,,măsurile” guvernului de atunci, se concretizau în lungi trenuri încărcate de porumb destinat să mântue viaţa celor bântuiţi de foamete. Putea fi alt „ajutor”, mai simplu şi mai sigur decât acesta? Nu putea fi desigur, pentru mintea noastră i 7%, capabilă de abstracţii, dar pentru d. Vintilă Brătianu, acest primejdios fantezist economic, erau şi alte soluţii. Am aflat din expunerea făcută de d-nul Ion Mîhalache, ministrul agriculturii, care au fost „ajutoarele” guvernului vinovat de foamete, pentru populaţia flămânzită. Printr’un jurnal al Consiliului de Miniştri s’au hotărât patruzeci de milioane pentru cumpărături de porumb şi patruzeci de milioane pentru lucrări în regiunile lovite. Milioanele acestea n’au fost puse efectiv în acţiunea de mântuire, rămânând ca NUMAI TEXTUL JURNALULUI CONSILIULUI DE MINIŞTRI, GRAŢIE semnăturilor ministeriale, probabil să aibă efectul miraculos de a opri foametea în drumul ei funebru. După cum vedeţi ideea de a lăsa opera de mântuire sâ se desfăşure singură, este o subtilitate a d-lui Argetoianu, pe atunci ministru al agriculturii deci mareşal al foametei. Efectele realizate numai pe hârtie, fac parte de altfel din sistemul genial foarte scump d-lui Vintilă Brătianu, de a rezolva toate încurcăturile cu câte o decizie de cârpaci incapabil. D. Vintilă Brătianu rezolva foametea cu un jurnal al consiliului, aşa cum rezolva jalnica stare a finanţelor ţării cu budgete fictiv© şi cu excedente imaginate. Fireşte însă că foametea îşi continua opera ei de agent activ de achiziţie pentru împărăţia cerurilor, nesinchisindu-se de hazliul „jurnal al consiliului de miniştri”, pentru că un jurnal fie chiar cu semnăturile d-lor Vintilă Brătianu, Argetoianu, Duca, Inculeţ etc. etc., (în original) nu poate servi, vai, o singură pâine unui stomac chircit de inaniţie! Aşa că guvernul actual la venirea lui a găsit provincia de peste Prut tot sub pintenul morţii. Să ascultăm cuvintele d-lui Ion Mihalache: „Dar, atât am găsit la data de 10 Noembrie 1928, acest jurnal al Consiliului de miniştri, şi nimic mai mult. Mai întâi d-lor senatori, trecuse campania insământărilor de toamnă, şi au rămas, mai ales în judeţul Tutova mii de hectare neînsemânţate, pentru că guvernul s'a mulţumit cu acel jurnal al Consiliului de miniştri, neridicând nici un ban din cele 40 de milioane destinate cumpărărilor, in afară de 2,3 milioane care s’au dat pentru judeţele unde şefii politici de judeţe erau membri ai Consiliului de miniştri Şi atunci am luat această măsură Noembrie, oameni cari literalmente mureau de foame, întreb pe d. senator Argetoianu, trebuia să aşteptăm până când putem da de lucru la toată lumea şi se poate da in acelaş timp de lucru la toată lumea? Ce se poate face cu aceia din Basarabia, care după cum a constatat d. Mitro, au murit de foame, mai ales în judeţele Tighina şi Cetatea- Albă? Şi atunci am luat această măsuţă care este mai aproape de realitate: intuiu să nu laşi lumea muritoare de foame şi in al doilea rând, să le dai de lucru. (Aplause prelungite). Să aplaudăm şi noi din toată inima. Ce simplă, ce limpede, ce sănătoasă e această frază care închide o mare şi generoasă bătae de inimă: „Şi atunci am luat această măsură care este mai aproape de realitate: întâi să nu laşi lumea să moară de foame...”. Cuvinte de ministru, dar înainte de orice cuvinte de român atent la jalea unor români aliaţi în faţa unui atât de tragic destin. Un dar al M. S. Regina Maria pentru oştire M. S. Regina Maria a adresat d-lui Ministru al Casei Regale şi Preşedinte al Consiliului ,,Fundaţiunii Regele Ferdinand I“ următoarea scrisoare: Domnule Preşedinte, Neuitat şiS Meu Soţ, Ferdinand I, în scrisoarea Sa din 22 Februarie 1927, privitoare la Statutul Fundaţiunii create de Corpurile Legiuitoare cu prilejul împlinirii vârstei de 60 ani, a lăsat cuvânt ca Eu să fiu asociată în cereterea Aşezămintelor acestei Furadaţiuni. Credincioasă fiind acestei îndatoriri, am urmărit de aproape toate lucrările D-Voastră şi am mulţumirea de a aproba astăzi încheierea Consiliului Fundaţiunii pentru înfiinţarea, tot în Iaşi, a unui Institut cu internat pentru educaţiunea fiicelor de militari în faţa locului unde se va clădi noua. Fundaţiune Universitară „Ferdinand se află casa unde am locuit împreună cu Familia Mea, în timpul marelui război. Această casă aparţinea Armatei. Ea mi-a dat-o ca adăpost în timp ce-şi făcea datoria întru apărarea existenţei Neamului. Zilele petrecute acolo în griji mari, dar şi în speranţe înălţătoare, îmi vor fi pe veci neuitate ca şi recunoştinţa ce am simţit când apoi Mi s’a dăruit această casă. A* ceasta recunoştinţă cred că nu Mi-o pot arăta mai bine decât destinând a* ceastă clădire ca adăpost pentru copii ostaşilor in amintirea adăpostului pe care şi Eu Vam găsit tn ea. Dăruesc deci această, casă Fundaţiunii „Regele Ferdinand I“ pentru ca în ea să se aşeze „Institutul de Educaţiune a Fiicelor de Ofiţeri Fericită că pot astfel Închina Oştirii darul primit dela ea, doresc ca acest aşezământ să poarte numele Meu. Dea Domnul ca acest Institut să înfăţişeze pe, vecie amintirea faptelor mari la care Popor, Armată și Dinastie au fost părtași in vechea Capitală a Moldovei. * •*' MARIA 19 Ianuarie 1929. —aa— noi. ... Liberalii n’au dat nimic pentru regiunile înfometate. _ — Cum proceda guvernul trecut ? — Când trebuia, nu putea« când putea nu vroia»; iar după ce oamenii mureau, se găseau fonduri „ gietulicul“ Presa liberală se întreabă de vreo două săptămâni ce face —! Lui vernil in chestiunea otrăvirilor ca spirt metic ? Nu are grijă guvernul de populaţie ? Cum, guvern nu ia măsuri ? Astea toate se petrec în ziarele liberale, in parlament liberalii tac nu-i preocupă nici una din chestiulnile pe care le... desbat la gazetă. Chestiunea spirtului metic a fost ridicată încă de acum o săptămână în Cameră de deputatul majoritar I. Ţăranu. Ert. a fost reluată de d. lonescu-Botoşani, care a întrebat pe ministrul Sănătăţii d.Server Dan ce măsuri a luat acest minister pentru apărarea sănătăţii. D. Sever Dan a arătat insufi- cienţa legilor noastre în ce priveşte, fabricaţiunea substanţelor otrăvitoare, care pot fi puse în vânzare. Aceasta însă, nu a împiedicat ministerul, ca în cadrul legilor existente să defere cazurile parchetului de Ilfov şi să impună un control sever, al medicilor comunali. Problema se studiază a declarat d. ministru Sever Dan şi a asigurat pe cei prezenţi că guvernul nu a ignorat această chestiune care interesează sănătatea publică. jf