Dreptatea, ianuarie 1930 (Anul 4, nr. 669-692)

1930-01-01 / nr. 669

anal m no.­­*ft­ t Herein l ianuarie 1930 00 tt a luni 1 Ioni TARA » • O • t «Oft«n NAME­ DUBLII bi 8TRAINITATE 1 Bt ovfttm­m, rep p sates Ua «a 750 0 tani • • • • » 175 3 Inni • • • • • 200 (BIBI âi_ a.,.astra" SJ B I Ü REDACŢIA m ADMINISTRAŢIA t BUCURESTI^C ilea Victoriei 49, Eta) TElEFONl Difacţia 879/41 j fredaot. 818/04 Ad-tl» 88/60 ANUNŢURI COMERCIALE [ Sa prlatic direct la AC-d­a «îbmituI, |l ta­­ toata agantilla da pabitchtota dia «ar*3 Lei Tpăcini * tf NIIIInoi, principii, nu avem dnplui sa dispunem de fericirea noastră, de viata noastră; treime sa ne menţinem întotdeauna, strict, pe cărarea dintre fericire şi datori, şi sa ne hotărim pentru datorie......“ REGINA MARIA Memoriul Liberalii au publicat, în broşura de «îndrumări», memoriul — pe ca­re d. Vintilă Brătianu, în calitate de preşedinte de consiliu şi şef de partid, l-a înaintat Regentei în Oc­tombrie 1928. Inchipuindu-şi că poate aranja, şi încă pînă în amănunt, succesiunea guvernului, — d-sa a înaintat acest memoriu, care se prezintă ca un act de lipsă de deferenţă faţă de forurile superioare atît în fond, cît şi în formă. Publicarea memoriului este sur­prinzătoare. Cu o stângăcie fără margini, d. Vintilă Brătianu pomeneşte de «nă­dejdile» puse... ca împrumutul să se inchee în Iunie 1928, făcîndu-ne ast­fel să ne gîndim la acea comică re­prezentaţie parlamentară din vara acelui an. Apoi memoriul se ocupă de stabi­lizare, «cheia de boltă a unei lungi opere financiare urmărite în timp de 7 ani», şi care — prin «guvernul A­vereseu», «boala şi moartea Rege­lui», etc. — a devenit în toamna a­nului 1928... «o nevoe de o necesitate imediată». Vra­ să­ zică bolta operei de revalo­rizare construită şapte ani are drept cheie «stabilizarea», făcută iminentă de o maladie şi de un do­liu. O astfel de concepţie financia­ră uraeste... «Această stabilizare, asupra că­reia toate partidele sînt de acord — subliniază triumfător d. Vintilă Brătianu — devine o chestie de or­din national». D-sa este atît de mîndru de acest acord de parcă partidul liberal fusese de cînd lumea pentru stabi­lizare, celelalte partide fiăcînd unul după altul mea culpa şi raliindu-se, cu­ smerenie, la părerea fostului mi­nistru de Finanţe... Cu toate succesele, memoriul spu­nea în Octombrie 1928, că «creditul ţării nu-i destul de lămurit» şi că «străinii îşi sporesc poftele de ex­ploatare». Dacă «creditul ţării» nu era «lă­murit» acum un an subt guverna­rea liberală, cu cît ar fi el mai «lă­murit» astăzi subt un regim al il-lui Vintilă Brătianu, care în 1928 vorbea de «poftele de exploatare ale străinilor», şi care timp de două­sprezece luni a făcut toate decla­raţiile cu putinţă împotriva capi­talului străin, ameninţând chiar cu nerespectarea angajamentelor? Dacă «creditul ţării» nu era «lă­murit» în 1928, acest credit — în­tr’o prezumtivă guvernare liberală în 1930 — ar fi pur şi simplu haotic. Trecînd mai departe, asupra po­sibilităţilor de retragere, d. Vintilă Brătianu recunoaşte că partidul li­beral «are şi el negreşit nevoe, mai ales după moartea şefului său, de pregătirea în opoziţie pentru a pu­tea fi şi pe viitor un element util ţării». Cu alte cuvinte d-sa mărturiseşte un lucru: că partidul liberal în 1928 nu mai era «un element util ţării» şi că acest partid simţea ne­voia unei pregătri în opoziţie. D. Vintilă Brătianu revendică a­­cum puterea. Prin ce operaţie a de­venit d-sa în cîteva luni «util» ţă­rii ? Iar partidul liberal, care de-a­­bea acum a făcut demersuri pe lin­gă organizaţiile judeţene pentru primenirea programului, cînd şi cum şi-a isprăvit «pregătirea în o­­poziţie» ? Memoriul acceptă ideia retrage­rii, însă cu o condiţie (d. Vintilă Brătianu pune Regenţei condiţii!) — şi anume : să se realizeze stabili­zarea şi să se asigure continuita­tea. Cu această condiţie — urmea­ză fostul preşedinte de consiliu — « partidul liberal poate lăsa şi alte organizaţiuni politice să fie încer­cate la conducerea intereselor ţă­rii». Auziţi: «poate lăsa»... Dar ce-i partidul liberal ? Un for superior Regenţei ? Condiţia liberalilor s’a realizat: stabilizarea este un fapt- Cit priveș­te «continuitatea» — este datoria d-lui Vintilă Brătianu să-și urmeze propria-i cerere... Trecînd în revistă partidele poli­tice în vederea succesiunii, d. Vin­tilă Brătianu spune că partidul a­­­verescan — după două proaste gu­vernări — nu mai poate fi recoman­dat ca 'n trecut (mai mult: ajutat chiar de liberali). Prin memoriu se recunoaşte că «îndoita încercare» a generalului Averescu s’a făcut «cu concursul partidului naţional-liberal pentru a-i da putinţa să guverneze». Sun­tem­ bucuroşi că liberalii după a $5*0 D. Vintilă Brătianu în limbajul său apocaliptic consideră guvernarea a­ngar­verescană drept una din­­tre trei urgii, cari au isbit Ro­mânia, după război, şi l-au îm­piedicat pe d-sa să realizeze con­solidarea financiară. Aşa enumera în memoriul re­mis regenţei, la 1 Octombrie 1928, printre «diferite evenimente ne­prevăzute», cu caracter catastro­fal: boala şi moartea regelui, cri­za constituţională şi al treilea gu­vernul Averescu. Iar mai departe, şeful partidu­lui liberal, după ce recunoaşte cu regret că acest partid a fost, în două rânduri, naşul celor­ două guverne averescane, adaogă: «.în­doita încercare făcută... prin gre­şelile comise n’a dat rezidtatele ce se puteau aştepta dela o gru­pare politică...» D. Averescu are cuvântul să răspunsă, acestor amabilităţi. ION SOBIESKI mândrul Crai polon, acela pe care piesa Iul Alexandri «Sobieski şi plăeşir ni s au făcut cunoscut mai mult poate decât studiul arid al Is­toriei, va fi comemorat în Polonia, cu prilejul împlinirei a trei sute de ani de la naşterea lui. Poşta poloneză va emite timbre jubiliare cu efigia gloriosului rege care a apărat Viena împotriva in­vaziei Turcilor. Moldovenii au avut în regele po­mi un adversar demn de vestita lor vitejie, şi cel dintâi care s’a înclinat înaintea vitejiei plăeşilor lui Ştefan cel Mare, — la zidurile cetăţii Neam­ţului, — a fost Insus regele. UN IMPOZIT LITERAR care întrece sumele obişnuite până acum în astfel de cazuri, este impo­zitul la care a fost supus Remarque pentru opera «Pe frontul de vest ni­mic nou. Fiscul a impus pe Remarque, faţă de marele succes al operei sale, la un impozit de jumătate milion de mărci. Nemulţumit, Remarque găseşte a­­ceasta cifră exagerată. El crede că opera nu va mai avea acelaşi suc­ces şi, în aceste condiţii, impozitul nu va fi plătit din venit ci din ca­pital. UN GEST GALANT a făcut banditul Lavendovschi, spânzurat de curând în Polonia de un călău cu cilindru şi cu mănuşi albe, înainte ca gâdele să­­ atârne laţul de gât. Lavendovschi (condamnat pentru mai multe omoruri) a lăsat cu limbă de moarte­­ ca averea lui să fie lichidată şi, din suma ce va rezulta, să se ridice monumente fu­nebre pe mormintele victimelor sale. Gestul a făcut impresie. După execuţie, călăul şi-a scos mănuşile şi le-a aruncat, după ri­tualul obişnuit, la piciorul furcilor.­ (Continuarea din coloana l-a a doua încercare au retras d-lui ge­neral Averescu creditul. Dar ţara ar fi fost mult mai mulţumită dacă această operaţie s’ar fi executat după prima încercare — sau chiar înainte... Pentru realizarea planului său, d. Vintilă Brătianu ordonă Regen­ţei («Ea trebue»... «ea va trebui»... «ea este datoare», etc.) să proceadă la alcătuirea unui guvern naţional, în care să intre şi liberalii dar fă­ră nici o răspundere, iar după în­deplinirea operaţiilor financiare , să fie chemat la putere printr’un mic şanta din partidul naţional-ţă­­rănesc, nerecunoscut însă ca al doi­lea partid de guvernămînt şi numai pentru o scurtă durată!?... Regenţa însă «a crezut de bine» să proceadă cu totul altfel, deşi ea «a pierdut din vedere» faptul — ac­centuat în memoriu — că «nici u­­nul din partidele politice singur, a­­fară de cel liberal, nu poate face stabilizarea» !... După cetirea și răscetirea memo­rialul, ne întrebăm : Ce-a vrut să arate d. Vintilă Brătianu pi­n a­­ceastă operă ! ...Pesemne că d-sa nu știe nu nu­mai să guverneze — dar nici că scrie. M. S. l'EULE LITERARE din broşura d-lui V. Brătianu «în­drumări etc.», la pag. 22. «...asigurarea stăpânirei, de către noi, a coloanei de aer ce acoperă cu­­prinsul României»..» O «coloană de aer» cu o suprafa­ţă, la bază, de 291 de mii şi mai bine de kilometri patraţi, iată o..., licenţă poetică cu adevărat îndrăz­neață ! MORILE DE VÂNT din Spania, vor fi declarate mo­numente istorice. Un comitet alcă­tuit ad-hoc, a luat sub a lui îngri­jire să ferească de distrugere aceste relicve ale trecutului spaniol, con­tra cărora pornise cu răsboi Don Quixote, nemuritorul erou al lui Cervantes. Spania se luptă deci să păstreze morile de vânt ca monumente isto­rice, în timp ce la noi, vechi şi fru­moase biserici ca cea din Scaune de pildă, se dărâmă zi cu zi, lăsate in părăsire . MAŞINI INFERNALE !­­ a expediat moşierul Lestage, din Bordeaux, fiecăreia din cele 12 per­soane cari contribuiseră la pierde­rea procesului său de divorţ. Tot e bine că lucrurile s’au oprit aci-S’ar fi putut ca bogata imagina­ţie a lui Lestage să recurgă la ceva mai grav. De pildă, să pună un tun in baterie cu care să distrugă şi pe soţia, şi pe avocatul acesteia şi pe toate celelalte zece persoane, consi­derate ca duşmane de către Lesf« deputatul Lo__ de revolver a Parlamen­tăi. Discuţiuni pariam pe cari şi bătrâna Europai­zată totuşi, a avut să le înregise­re — de pildă In parlamentul iugo­slav — când cu faimoasa «interven­­ţiune la tribuna parlamentară» a lui Rakici. I fjjywuth. /VNUL LA RIO DE JANEIRI Pilda ceferiştilor Criza liberală A avut loc Dum­inică o întrunire a personalului ce­lor ferate cu sco­pul de­ a discuta, diferite chestiuni ce-L interesează. Cei cari au luat parte la această frumoasă manifestare de ordine a unei categorii de funcţionari lao­laltă cu directorii lor general, au putut să se convingă de spiritul de disciplină al acestui personal admi­rabil. Forma desăvâ­şire civilizată în care şi-au exprimat doleanţele lor, dovedeşte că instituţia,căilor ferate e slujită de un personal devotat deplin conştient de datoriile ce le are şi perfect informat asupra si­tuaţiei instituţie­­lor. Să desprindem câteva fraze din cuvântările diverşilor oratori —spre a se vedea ce spirit liniştit domne­şte în aceste întruniri, ale persona­lului C. F. R. : «Să aplaudăm­­gestul actualului director general care a­ venit în mijlocul slujbaşilor de la drumul de fier pentru a vedea care le sunt re­ientru prima oară acest lucru. Nu isfaeţia să ne fie ele cerute de noi ■/aprindea 21 dp proape complect vendicările. Este când se întâmp) putem cere ca şi dată complect... în memoriul ce puncte au fost satisfăcute...» D. inginer Sta, Vidrigh­in, direc­torul general al • fiilor ferate, a fost obiectul unei en su-iaste manifesta­ții de simpatie 1 personalului în­trunit. D-sa a re toiat într’o cuvân­tare limpede toa» e voile căilor fe­rate și a subJi^^Mîa îndeplinirea acestor în ea­ Se vorbeşte iarăşi de demisia d-lui C. Argetoianu din partidul li­beral. Ar fi pentru a doua oară. Merită să fie reţinut fa­ptul, fiind­că desvălue că se petrece în sâ­nul partidului liberal şi o criză de adâncime. Când d. Argetoianu şi-a dat demi­sia din partid pentru prima dată, a fost pe o chestiune foarte impor­tantă, a capitalului străin. D. Argetoianu s’a exprimat cu toată francheţa şi în toată liberta­tea de conştiinţă şi faţă de şeful său d. V. Brătianu, declarându-se partizan hotărât al cooperării capi­talului străin. D. Brătianu­ s’a speriat. Răzvră­tirea, în forma în care s'a produs l-a impresionat atât de­ mult încât d. Brătianu, contrar tradiţiilor de familie şi de partid, a trebuit să cedeze: ’ Dar n’a fost numai o tedore din partea sa, ci şi o abdicare dela po­litica sa financiară, d. Brătianu f­iind silit de oameni, împrejurări şi evenim­eme să declare că­ nu e îm­potriva capitalului străin. A doua oară, d. C. Argetoianu şi-a dat demisia în ajunul noului an, trimi­ţând-o în dar d-lui Vintilă Brătia­nu. Motivul a cunoscut: d. C. Ar­­getoianu a vivisecţionat politica şco­lară a partidului liberal şi a d-lui dr. C. Angelescu. Domnul Argetoia­­nu ca doctor în medicină, îşi per­mite uneori să facă experienţe pe corpuri încă vii, fără menajamen­tele analgesice. Când de bine de rău, aparenţele ascundeau ce se petrece în lagărul liberaţilor, d. C. Argetoianu vine cu o formidabilă lovitură, care provoa­că panica. Ameţit­, partidul liberal a polemizat prin presa sa cu I. C. Ar­­eţoia­nu, care şi-a văzut liniştit de iJ- A isbit în plin; d-sa pr­egă­­turanţă o nouă lovitură etoianu se răzbu­­teşte liberali­erau sunt U­ spune că el. Mors la vechea sa d­ară, fapt care a con­­’să nemulţumească pe acei mare partizani care nu mai admit continuarea unei politici care a dat un rușinos faliment. Prin urmare în partidul liberal, există o criză de conducere și di­rective. LA UN DECENIU Se împlinesc azi, zi cu zi, zece ani, de când a fost înălţat la cea mai înaltă treaptă a ierarhiei Bisericii noastre naţionale înaltul Regent, I. P. S. Sa Patriarhul D. D. Miron Cristea. La 31 Decembrie 1919, episcopul Caransebeşului, P. S. S. Domnul Domn Miron Cristea, era ales de A­­dunarea Naţională, prezidată de d. N. Iorga, sub guvernul Vaida, mitro­polit al Ungro-Vlahiei şi primat al României, în urma retragerii fostu­lui mitropolit Conon Arămeseu Do­niel. A fost un moment înălţător, în acele vremuri aproape epice astăzi, pentru reprezentanţii primei Adu­­nări a României unite şi reîntregite după patimele războiului, când au putut să întrunească unanim votu­rile lor asupra acestei cinstite feţe bisericeşti. Se aducea astfel un prinos, nu numai distinsei personalităţi bise­riceşti, în jurul căreia se făcuse a­­cel consensus generat atât de rar la noi, dar şi aceluia care, ani de zile, sub vitregia stăpânirei maghia­re militare, cu autoritate şi presti­giu, pe tărâmul luptei naţionale. Venea din Ardeal, un ierarh al acelei biserici ale cărei temelii le întărea prea fericitul Şaguna; ve­nea iarăşi, din Ardeal, în capul Bi­­sericei naţionale, un mitropolit, re­­­r­oindu-se astfel a treia oară tradi­ţia mitropoliţilor ardeleni: prea fericitul Teodosie din Veştem, mi­tropolit al ţării româneşti, pe vre­mea lui Constantin Brâncoveanu şi prea fericitul Iacob Stamati, mi­tropolit al Moldovei la anul 1792. Un deceniu de vrednică arhi­păs­­torire a Bisericei noastre strămo­şeşti, un deceniu în care I. P­ S. Sa Domnul Domn Miron Cristea a a­­vut fericirea să vadă înălţată func­ţiunea sa în Stat la treapta patriar­­hicească, cinste care se răsfrânge cu o egală strălucire asupra Bisericii noastre, cât şi asupra personalităţii sale. Şi în acest deceniu, Providenţa a voit ca I. P. S. S. Domnul Domn Mir­o­n Cristea să primească pe u­­merii săi voinici şi sarcina de a îm­părţi cu ceilalţi regenţi grelele şi delicatele funcţiuni constituţionale ale prerogativelor Coroanii. Cu mare mulţumire sufletească, a datoriilor împlinite, poate privi ju­­bilatul de azi acest deceniu scurs, cu repeziciunea unui vis. Opiniunea publică din această Un fost coleg de seminar al săr­bătoritului, d. I. Rusu-Abrudeanu, a publicat cu prilejul zilei de azi o in­teresantă biografie a celui ce în răs­timpul de la 1868 — când vedea lu­mina zilei în casa modestă a gospo­darului George Cristea, din Topliţa Mare, ca cel de al patrulea copil (Ilie din botez) şi apoi (după îndem­nul naşului său loan Herţa) «învăţa ca­ să se facă popă», trecând prin liceu, luându-şi bacalaureatul, ter­minând seminarul teologic al mi­tropoliei din Sibiu, urmând apoi cursurile facultăţii de litere şi filo­sofie din Budapesta—străbătea lun­gul drum ce-l desparte de ziua de azi. Cu câtă mândrie răsfoeşte, la ră­gazuri, I. R. I. P. S. S. Patriarhul, multele şi îngălbenitele de vremuri file ale unei vieţi vrednic împlinite, am avut de multe ori ocaziunea să constatăm, când I. P. S. Sa ne adu­cea aminte obârşiile sale. Şi cu câtă dreptate. Drumuri ca ale celui care, la 1893 intra în tagma monahală, pentru a fi tuns călugăr şi a primi numele de Miron în anul 1902, nu sunt bă­tătorite de mulţi. Până a fi ales episcop al Caran­sebeşului în 1910,­­ P. S. S. Miron Cristea, care la 1895 îşi vna doctora­tul în filologie cu teza «Viaţa şi scrierile lui Mihail Eminescu», a dus o dublă activitate, una pe tărâ­mul bisericesc, alta pe tărâmul mi­rean, conducând timp de trei ani ziarul «Telegraful Român», vechiul organ al mitropoliei din Sibiu. Dar nici după venirea sa în capul eparhiei din Caransebeş, Sanctita­tea Sa, nu înceta să activeze pe tă­râmul naţional. Astfel îl vedem a­­lături de ceilalţi ierarhi ai celor două biserici naţionale din Ardeal, luând parte la marile evenimente dela Alba Iulia, din Decembrie 1918. Iar în delegaţiunea Adunării na­ţionale din Alba lulia care venea să prezinte regelui Ferdinand actul solemn al Unirii, S. Sa făcea de a­­semenea parte, alături cu episcopul unit Hossu şi cu d-nul Vaida-Voe­­vod şi V. Goldiş. Sunt unsprezece ani de atunci. Să urăm Domnului Domn Miron Cristea, asupra căruia s’a lăsat ha­rul Domnului, care «pe cei smeriţi îi înalţă», să se bencure de mila Ce­lui de sus până la nunta sa de ar­gint cu Biserica noastră naţională. .• . . . •. .V. ţară, este unanimă să recunoască a­­cest drept I. R. Sanctitatea Sa Pa­triarhal. ' v Anul 1929 în istorie Azi, în ultima zi a anului 1929, se cade a privi în urmă, către cele 365 de zile trecute între începutul şi sfârşitul lui, şi a recapitula eveni­mentele desfăşurate în cursul lor. De obicei însă, aceste recapitulări, care se şi fac în numerele de Anul Nou ale ziarelor noastre, nu pri­vesc prea mult înţelesul adânc a! faptelor. Şi e firesc să fie aşa, tim­pul neîngăduind încă o perspectivă destul de importantă pentru cuprin­derea în ansamblul lor, a proce­selor politice, sociale, economice în plină evoluţie. Numai o experienţă îndelungată în viaţa publică, nu­mai o puternică intuiţie isterică ar îngădui persoanei, posesoare a a­­cestor însuşiri, să procedeze încă în ultima zi a unui an, la analiza în­tâmplărilor din c­ele 12 luni trecute. O asemenea persoană este însă, fără îndoială, d. David Lloyd George, şeful partidului liberal englez şi fostul prim-mi­nistru al Marei Bri­tanii, în cursul războiului mondial. Totuși, nici Lloyd George nu a­­vansează prea mult pe calea acestei analize, în extrem de , interesantul articol «Prin ce va trăi anul 1929 în istorie », pe care-l publică în ultimul său număr, Neue Freie Pres­­se. Din aceleaşi consideraţii, ca şi cele expuse mai sus, Lloyd George se fereşte de prea multe sublinieri şi angajamente, ci, din capul locu­lui, afirmă într’o formulă generală: «Un lucru se poate spune de pe acum: că atunci când se va scrie istoria primilor ani de după război, anul 1929 va juca un rol important Hotărârea de a se evacua Renania şi intrarea Statelor­ Unite ale Ame­­ricei în curtea de justiţie interna­ţională sunt suficiente, pentru a-i asigura acestui an un loc de frunte în tablele istoriei». Pe lângă aceste două evenimente mari, Lloyd George întrev­ede şi al­tele mai... mărunte, care ar putea avea un interesant viitor istoric. Aşa de pildă , lansarea ideii unei uniuni europene. «E vorba aci — scrie Lloyd George — de un vechiu ideal franţuzesc, încercând să realizeze o unitate eu­ropeană. Napoleon a cotropit tot continentul şi a făcut să fie măce­lăriţi milioane de europeni. Briand reia acum această ideie. Dar, ca maestru al artei persuasiunii, el caută să-şi atingă scopul cu mijloa­­rul mai blând decât înspăimântăto­rul său predecesor. Va izbândi oare vorba de aur, acolo unde lătratul tunurilor a fost înfrânt ? Dacă pla­nul s’ar realiza, ar eşi, din această realizare, lucruri mari: stabilirea păcii pe cel mai neliniştit dintre continente ; suprimarea graniţelor vamale într’un teritoriu, pe care­­ î­n 1 MM trăiesc milioane de oameni, alcă­tuind popoarele cele mai active, mai inteligente, mai energice ale lumii; ridicarea traiului muncito­rului pe tot acest imens teritoriu. Şi toate acestea n’ar fi decât câteva din roadele unei uniuni europene, sincer realizate». Credinţa lui Lloyd George este că o asemenea uniune poate fi to­tuşi realizabilă, având drept cate­goric element determinant teama Europei faţă de America, căderea tot mai adâncă a europenilor în ro­bia cumplită a dolarului. O perdere grea, pentru această realizare, o constituie moartea lui Stressemann, «care — scrie Lloyd George — a fost una din tragediile acestui an». Iar mai departe­:­­­­ «Se va găsi oare în­­Germania, un alt conducător politic, care să-şi poată im­pune punctul său de vede­re împotriva agresivului naţiona­list­ german ?» «Speranţele noastre cele mai si­gure pentru viitor, noi le punem în raţiunea sănătoasă a poporului ger­­man însuşi. Toate gândurile şi pu­terile lui se îndreaptă astăzi către refacerea ţării şi se va feri — să sperăm — de a se lăsa abătut din această cale de momelile agitatori-*­lor ultra-patrioţi. Totuşi, am privi cu mult mai multă siguranţă în viitor, dacă ar mai exista Stresse­mann, care să-şi apere singur poli­tica». Printre alte evenimente impor­­­tante ale anului, Lloyd George mai notează împăcarea dintre Vatican şi Quirinal, luptele din China, pla­nul de cinci ani pentru refacerea economică a Sovietelor şi, în sfâ­­­şit , drept evenimentul cel mai bogat în importante perspective — tendinţa către dezarmare a noului preşedinte al Statelor­ Unite, Hoover. In privinţa sîcuaţiei uîn­ finsta, Sovietică, Lloyd George face foarte interesante considerente. Regimul bolşevic —­ explică fostul premier al Angliei — se menţine graţie e­­nergiei lui îndârjite, care se con­centrează astăzi exclusiv asupra re­facerii industriei şi agriculturei Rusiei. Pentru această refacere, Stalin a întocmit planul de refacere econo­mică pe cinci ani. Este, fără în­doială, că existenţa regimului bolşevic depinde de reuşita acestui plan. De aceea Stalin purcede la a­­plicarea lui cu o învierşunare, care trece şi peste reacţiunile violente ca stârneşte. Lloyd George compară efortul desperat al lui Stalin din acest an cu acela al «predecesorului său Pe­tru cel Mare», în cursul sforțărilor sale pentru moderniz­area Rusiei. B*VASIECA sau Visul unei nopţi de iarnă ......şi, se făcea, c­ă pe o tipsie de argint, cu un trandafir în buze şi încon­jurat de pătrunjel verde, frumos, Costinescu îmi aducea capul lui Vaijean, iar Vintilă cu naiv­, iera în capul tarafului de lăutari...... €€

Next