Dreptatea, ianuarie 1930 (Anul 4, nr. 669-692)
1930-01-24 / nr. 687
IUI!! IV NO. I n c Vineri 25 ianuarie 1930 6 PAGINI 3 Lei A B TARA Un an...............1000 6 luni..... • 500 3 luni...... 250 O NAMENTE D U D L U I IHVA1 In I in I 6 1 STRĂINĂTATE 31 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI,Str. R. Poincare 8,Eta 1 TELEFON: Direcţia 379/41 Redact. 313/64 Adiţia 38/60 AMUNITU&S COMERCIALE Se primesc direct la AdUita ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din tari „...în momentul când puteam sa ne înfigem adânc în piefile străine, când stăpâneam Praga, Berlinul, Anversul şi Viena cu cerealele şi vitele din Ţara Românească în acea vreme guvernul din trecut (d. Brătianu N. R.) venea cu taxe prohibitive și noi ne retrăgeam pentru a face loc altora... (C. I. HitlalaCUC, Mărfi la Senat) 3 Lei Răspunzând la o întrebare a d-lui senator C. Garoflid în privinţa desfiinţării taxelor de export, ministrul de finanţe, d. Madgearu, trăgea liniamentele generale ale politicei guvernului pentru apărarea intereselor agricole ale ţării. 1. Garoflid expusese criza gravă prin care trece agricultura noastră şi recunoştea singur că întru vindecarea ei, desfiinţarea actualelor taxe de export era numai un mic paliativ, cum remediul nu stă întreg nici în organizarea creditului agricol sau în ameliorarea calitativă şi cantitativă a producţiunii, ci mai ales în crearea de debuşeuri serioase pentru desfacerea produselor noastre agricole — debuşeuri pierdute din vina politicei economice a guvernelor trecute, cum sublinia ministrul agriculturei, d. Mihalache, cu aceiaşi ocaziune. Crearea acestor debuşeuri este preocuparea de căpetenie a d-lui Madgearu, acum că am intrat în perioada preparării noului nostru complex de convenţii comerciale, pe baza fericit aşezată a unui nou tarif vamal înlesnind prin elasticitatea sa apropierea de ţinta urmărită. Dar asupra acestei chestiuni vom mai reveni. Vom fixa numai, aşa după cum făcea d. Madgearu, în răspunsul său, un punct de istorie politică, adică răspunderea politică a partidului poporului în chestiunea relevată de d. Garoflid. D. Garoflid nu mai este un militant politic —dacă cumva a fost vreodată. Cu predilecţiune chiar ţine să se ştie că preocupările de ordin politic îi sunt din ce în ce mai străine. Aşa că polemica pe care o făcea cu ministrul de Finanţe, învinuindu-l că menţine taxele de export care ar opera agricultura, nu a fost desigur inspirată din gândul de a apără politica economică a guvernului din care a făcut parte, în 1927. A oferit, însă, d-lui Madgearu o cvaziune de a pune lucrurile la punct. Guvernul averescan din care făcea parte d. Garoflid, în 1927, a făcut o politică contradictorie. La ministerul de agricultură se urmăreau scopuri agrariene, teoretice ale— cam după cum recunoştea d. Garoflid, era împiedicat să şi le pună în practică, iar la ministerul de Finanţe şi de industrie se făcea o politică de supraindustrializare, pronunţat anti-agrariană, din cauza tutelei pe care o exercita din opoziţie, d. V. Brătianui, asupra guvernării averescane. Oar din această cauză, din vina acestei guvernări a animat că şi astăzi nu se pot încă desfiinţa taxele de export. E drept că guvernul Averescu a început în 1927, o reducere a taxelor de export. Putea face aceasta pentru că, în 1920, realizase din taxele de export 3 miliarde și jumătate (în1927 numai 2.280 milioane) — pe când în 1928 din cauza anului prost bugetul nu realiza decât 738 milioane, iar în 1929 se încasau 817 milioane. Reducerea, sau desființarea taxelor de export se putea deci face, in 1927, fără risc pentru buget, de guvernul Avereseu. Nu s’a făcut aceasta atunci — astăzi când a venit stabilizarea bazată pe totalitatea resurselor bugetare existente, ar fi un pericol reducerea acelor taxe fără isvoare de venituri noi care să le înlocuiască. Dar și din alt punct de vedere responsabilitatea stărilor de azi cade asupra acelei guvernări, în care d. Garoflid nu era tolerat decât să indice pavelele bunelor sale intenţiuni.... fără să şi le poată aduce la îndeplinire. S’a gândit d. Garoflid, ce e dreptul, să realizeze stabilizarea la 1927 — la acel curs de 2,50 pe care îl preconiza chiar atupei şi d. Madgsaru; a urmărit şi d. Manei leseu, atunci, stabilizarea — fiind subsecretar de stat la Finanţe; dar în calea lor s’a pus un veto, acela al şefului guvernului şi ministru de Pliante, d. Averescu — ecou obedient al concepţiilor economice ale d-lui V. Brătianu. Şi totuşi, cum constata d. Madgearu, n’a fost an mai prielnic penteu realizarea stabilizării ea anul 1927. In acel an balanţa comercială a ţării a fost cea mai activă. Erau date toate condiţiunile pentru a se face stabilizarea monetară. Cei ce au văzut atunci conjuncturile favorabile, n’au fost în stare însă să tragă consecinţele. Rezultatul a fost că începând cu (Continuarea din coloana 1 a), sfârşitul anului 1927 şi în tot anul 1928, Banca Naţională şi Statul au trebuit să cheltuiască 3 miliarde şi jumătate pentru a urca şi menţine artificial cursul leului la 3.20, de la 2.50, la care curs ar fi trebuit să se facă revalorizarea. Guvernul din 1927, al d-lui Averesen, nu a redus taxele de export în împrejurări economice cum n’au mai avut în ţară dela război încoace; nu a fost în stare să realizeze stabilizarea monetară în timpuri şi condiţiuni prielnice şi astăzi el poartă răspunderea politică ai acestor taxe de expropriere. ...în stabilizarea care sa făcut la a II a oră, în condiţiuni pe cari le dictau împrejurările grave. Nimeni nu se putea gândi să suprime taxele de export, cari intrau în calculul resurselor bugetare pe baza cărora se realiza stabilizarea monetară. • ,Indezirabile,fără să fie însă complect stânjenitoare—în urma cons-, siderabilelor reduceri la cari au fost supuse — ele sunt încă necesare. Dar vina dăinuirii lor nu este a guvernului aerial tecrmdeZLizi Generalul Averescu s’a apucat de o nouă îndeletnicire: a înfiinţat în clubul său un fel de academie liberă de drept constituţipional. A înjghebat un colegiu de «jurişti», aleşi pe sprinceană , din caimacul cadrelor sale politice, şi i-a pus pe treabă. In fiecare si, şeful partidului poporului, le dă câte o temă, sau mai multe. Probleme abscende de drept constituţional fac pe fruntaşii săi politici să mediteze, să omoare timpul care le pare atât de nesfârşit în opoziţie, dar rezultatul doctelor rumegări asupra materialului ce li se pune dinainte de şef, se va publica desigur într’un viitor Buletin al Academiei averescane. * E un joc inocent, cam în felul jocului de societate d’a întrebarea şi răspunsul... Oamenii se lin liniştiţi; au impresia, că concură la dezlegarea unor chestiuni grave; se abţin de a mai pune d-mi Averescu chestiuni indiscrete asupra timpului când «venim», şi nu mai cheltuesc nici bani pe la Teodorescu, pe la Iulia Poloneza, pe la ghicitoarele în trânji de cafea sau la ţigăncile cu gliosu, tari în datul cu bobii... pentru a descoperi mult jinduitul adevăr asupra misterelor viitorului lor politic. D.Averescu este un şiret genial. BALUL DE LA HAGA care a încheiat desbaterile din capitala Olandei a a avut o strălucire deosebită. Domnul Jaspar şi doamna, au ţinut să răspundă astfel în numele delegaţiunilor, invitaţiilor amabile ale Reginei şi ale ministrului de externe al Olandei d. Belaeris van Blookland. Principele Consort având la dreapta sa pe tânăra şi eleganta soţie a ministrului Belgiei la Haga, a deschis balul cu uitatul şi venerabilul «Quadrille des Lanciere». Doamnele mai bătrâne au privit cu o melancolie explicabilă acest dans atât de deosebit de cele de astăzi, epileptice svârcoliri lipsite de gust... Cele tinere, se minunau. D. ARISTIDE BRIAND povesteşte că în 1922, fiind la Washington, a luat parte la o recepţie fastuoasă a preşedintelui Statelor- Unite, în Casa Albă. «Deodată văd într’un colţ al salonului, o pală roşie. Era Balfour, îmbrăcat într’un costum stacojiu, îmi zice: — Eu sunt! — A, d-ta! — Da. ’eu! Eram mai mult decât uimit. — «Port uniforma corporaţiei corsărilor din care face parte familia mea. Spuneţi-mi domnule preşedinte, seamăn cel puţin a pirat*» GUVERNUL SOVIETIC a adoptat în politica economică, un punct de vedere al d-lui Brătianu. Iîykov — ne spune o telegramă din Moscova — s’a declarat partizan al înăsprirei raporturilor dintre soviete şi concesionarii străini. , Aşa dar «prin noi înşine» a deve-, nit venirii Iivkov, un punct de program economic. Dacă ţinem seama că de curând, d. Brătianuu s-a declarat şi partizan al tulburărilor în alegeri, vedem că între d-sa şi soviete se stabilesc importante puncte de asemănare. Tristă evoluţie pentru partidul liberal! CAMPANIA ELECTORALA d’abia a început şi semne vădite de adevărat delir apar în presa liberală din provincie. In Dobrogea, liberalii fac să apară o gazetă. Legionarii, iată un specimen de proză politică apelpisită, care da puncte înainte eh'.cubraţiunilor vestitului futurist Marinetti. Entuziasmul, sublimul simţământ sau pulsiv al preludiului elanului înfăptuirii actelor temerare, atinge paroxismul, in delir sa transformă, atunci când făptuitorul Încheie acţiunea triumfând Plini de entusiasm, înfruntând cu cerbicie talazurile turbate ale unei mări înverşunate, am pornit spre mântuirea patrimoniului naţional ameninţat de oarba metonimii sufletească, vanitatea de a capata cât mai multe voturi indiferent cum şi de la cine, şi învingători am eşit. In beatitudinea jubilării de cele dobândite, la procesiunea triumfării, iată că organismul politic născut din însăşi clocotirea realizării idealului naţional românesc, crescând şi desvoltându-se concomitent cu însaşi mărirea şi desvoltarea statului, care îi datoreşte şi înjghebarea, embrionară, şi progresa, şi independenţa, culminând cu întinderea asupra Întregului teritoriu românesc şi înzestrându-i elementul viu cu împroprietărirea şi cu votul obştesc, organismul politic numit partidul naţional liberal, întruchipat în familia dătătoare asupraoamenilor: I. C. Brătianu, I. T. O. Brătianu şi V. Brătianu, vine şi pecetlipnd garantarea vecinică a victoriei noastre, aruncă în carul triumfal actul solemn, pe care într’undelir delicios, ii reproducemspre cunoştinţa acelora, cari nu vor să cunoască. Repetăm, ziarul acesta apare în Doboga, nu la Măreaţa. O mărturisire Niciodată adevărul nu rămâne ascuns pentru totdeauna. înlănţuit, el rupe cătuşele; închis, el se strecoară printre gratii şi iese la lumină. In şedinţa de Marţi a Senatului, s’a putut verifica încă odată acest adevăr fundamental. Astfel, d. senator Garoflid, fost ministru al agriculturei în guvernul d-lui general Averescu, luând cuvântul pentru a cere guvernului desfiinţarea regimului taxelor de export la cereale, a introdus în comunicarea d-sale şi o notă politică. In această ordine, d. Garoflid ,s’a abătut o clipă şi asupra chestiunei stabilizării spunând între altele că «în guvernul averescan din 1927, d-sa a fost personal pentru stabilizare, dar anumite legături ale guvernului de atunci au împiedicat legiferarea ei». Mărturisirea aceasta a fostului ministru de agricultură este foarte preţioasă, dacă ne amintim că presa avere samă susţinea, — atunci când s’a realizat stabilizarea,—că In programul partidului poporului era și această chestiune, printre cele cari trebuiau să fie înfăptuite. Adevărul iese abia acum la iveală. Guvernul d-lui Averescu, după cum afirmă d. Garoflid — şi n’avem motive să ne îndoim de afirmaţia fostului ministru de domenii — nici nu se gândea la stabilizare şi atunci când d. Garoflid s’a arătat partizan al acestei idei, ea nu s’a putut înfăptui din cauză că «anumite legături ale guvernului de atunci au împiedicat legiferarea ei». De fapt, lucrul acesta era cunoscut de opiniunea publică, dar afirmat public dela tribuna parlamentară, el capătă autenticitate de altă greutate. E drept că d. Garoflid n’a pus punetele pe i, dar toată lumea a priceput de ce este vorba. Anumitele legături ale guvernului averescan, cari au zădărnicit legiferarea stabilizării în 1927 şi de cari a vorbit Marţi, la Senat, d. Garoflid, sunt constantele legături de vasalitate ale partidului poporului cu cel liberal, îndeobşte cunoscute de toată lumea. Generalul Averescu, avea ordinul d-lui Brătianu să nu facă stabilizarea și supus consemnului, d-sa a executat întocmai ordinul primit. E8 Şedinţa de Marţi după amiază a Camerii a fost consacrată omagiului îndreptăţit adus făuritorilor victoriei noastre diplomatico-financiare de la Haga, cărora, in numele României, d. prim-ministru Iuliu Maniu le-a mulţumit, deşi frenetic aplaudat de reprezentanţii naţiunii. Cuvântarea luminoasă şiavântată a d-lui preşedinte al consiliului a adus noui contribuţiuni la lămurirea situaţiei, atât de favorabile, ce s’a creat ţării noastre, în urma conferinţei internaţionale a reparaţiilor. Pentru punerea la punct a acestor lămuriri, d. prim-ministru Iuliu Maniu a arătat care au fost teze româneşti, susţinute de reprezentanţii ţării noastre, din primul moment, în care s’a pus problema lichidării financiare a războiului, sub diversele ei aspecte. • Care erau aceste teze principale? După cum d. Maniu a arătat, aceste teze erau : «1) că operaţiunea de reparaţiune trebuie să se termine cu un sold activ pentru România. «21 Că optanţii nu pot primi, cu nici un ban mai mult de la Ţara Românească pentru moşiile expropriate, decât au primit supuşii români, ajungând la deplină valoare suveranitatea naţională şi egalitatea de drepturi şi dorinţi, a tuturor locuitorilor ei. - - - - -«3) Că pretenţiunile pe cari le-ar putea avea Ungaria faţă de noi se compensează din reparaţiuni».Toate aceste teze, violent combătute la început, dealungul tuturor conferinţelor internaţionale, care au avut a se ocupa de ele, au sfârşit prin a triumfa la Ha««- *»• Maniu a lămurit ^şi în ce constă acest triumf, care «realizează toate aşteptările noastre». In rezumat, rezultătul conferinţei de la Ha*«, 1%^ tezde noastre» este după cum » ,nătai d. primministru Iuliu Maniu» următorul: «România nu va avea nimic de plătit pentru datorii de război, având din planul Young propriu zis un solă creditor de aproximativ două milioane mărci anuale la început, iar pe urmă, 1 milion şi ceva franci aur, menţiunile ce le are Ungaria contra României, pentru aplicarea reformei agrare — adică chestiunea oplanţilor — pentru exproprierea în întregime a arhiducilor Habsburgi, pentru afacerile de cale ferată de interes privat, etc.Afară de aceasta, in ce priveşte reparaţiunile ungare şi bulgare, cota ce avem să primim din cei ace au să plătească, se ridică, de la 10 la sută la 13 la sută fără a se scădea cota reparaţiilor celorlalte. De la Ungaria avem să primim până la anul 1943, cele 12 milioane coroane aur stabilite mai înainte, iar în ce priveşte bunurile bulgare lichidate, România va avea de primit 270 de milioane lei aur, dintre cari 110 milioane în termen scurt, jumătate în trei luni, după ratificarea acestui tratat, direct de la Bulgaria, iar restul de la Aliaţii noştri, în anume anuităţi, conform planului financiar general». » De altfel, o telegramă a agenţiei Rador, sosită ori dimineaţă, dă chiar textul câtorva articole din convenţia cu Ungaria, parafată la 211 Ianuarie a. c. Din aceste texte se vede limpede că România, ca şi celelalte două state ale Micii Înţelegeri nu vor avea a răspunde, pe viitor, cu nimic, faţă de orice pretenţii — vechi sau noi — ale Ungariei, în materie agrară, adică tocmai în chestiunea, care ne interesează mai mult: aceea a optanţilor. Astfel, art. 1 al sus amintitei convenţii prevede că «răspunderea pentru procesele în curg și pentru procesele care ar mai putea fi intentate», relativ la legile agrare, «incumbă unui fond comun numit Fondul agrar». Art. 4: «Fondul agrar va fi pe deantregul substituit statelor reclamate in procesele agrare»... Art. 4: «Procesele introduse împotriva ROMANIEI, Cehoslovaciei și Iugoslaviei vor fi considerate din oficiu ca îndreptate contra Fondului Agrar». Art. 5, complectând art. 4 al convenției, este şi mai categoric: «Sentințele vor fi date împotriva sau in favoarea Fondului Agrar şi vor fi executate asupra acestui fond». Iar ____ (Continuare în pag. 11 a) fiiiOTI&II consferiia instructivă «Sindicatul ziariştilor» din Bucureşti a avut fericita inspiraţie de a organiza un ciclu de conferinţe ţinute de cele mai proeminente personalităţi politice sau culturale. După domnii G. Mironescu, ministrul nostru de externe, după d. I. G. Duca, şi după d. René l’Haffit, ministrul Franţei, a ţinut conferinţa sa domnul R. Kunzl-Jizersky, ministrul Cehoslovaciei. Mai toate conferinţele acestea, au fost în întregime dedicate problemelor de politică externă, adică tocmai, acelei ramuri a activităţii statelor pentru o mai bună organizare a înţelegerii dintre popoare. Politica externă a statelor, era până la răsboi un subiect tabu, de care numai cei iniţiaţi se puteau apropia, câtă vreme astăzi afacerile străine ale statelor sunt desbătute la lumina puternică a ziarelor şi a conferinţelor. Tratattele de înţelegere între neamuri erau hranite acte secrete, şi cel din urmă care ştia ce obligaţii au fost semnate în numele lui era tocmai poporul angajat să respecte aceste obligaţiuni. D. Kivizi-Jizersky a expus cu o rară limpezime care este linia de conduită a politicei externe cehoslovace. Această politică pacifică, a spus ministrul ţării aniate «respinge orice violenţă materială sau morală, exercitată de şovini». După ce a făcut un documentat istoric al originilor depărtate ale Cehoslovacei, actuale şi a dat lămuriri asupra hărţii actuale a statului Cehoslovac, d. Kivizi- Jizersky a schiţat principiile de care e condusă şi inspirată politica externă a aliatei noastre. « Aceste principii se întemeiază pe credinţa în democraţie şi respingerea absolutismului şi autocraţiei. Cehoslovacii au respectul fiinţei omeneşti şi fac din aceasta punctul de plecare al politicii lor. Ei ştiu că au existat şi vor mai exista conflicte de opinii şi de interese între naţiuni, dar vor ca aceste conflicte să fie regulate intr’un mod demn de democraţie, adică pe baza înţelegerilor, prin schimburi de vederi şi argumente, prin raţiune şi în general, prin metode pline de umanitate». O coincidenţă admirabilă face ca tocmai atunci când ministrul Cehoslovaciei preamărea activitatea Micei înţelegeri — la Haga cele trei state ce-o compun să înregistreze un succes pacific, datorit mai ales armoniei dintre ele. Liberalii şi Haga După succesul de la Haga, «Viitorul» şi «L’Indépendance fromnaine» se ocupă de contribuţia partidului liberal în aceastăchestie — oficiosul românesc, mai brutal... iar oficiosul francez, cu oarecare diplomaţie. ..Suntem sincer mulţumiţi, — spune «Viitorul», — că în sfîrşit chestia reparaţiilor orientale este lichidată.». Credem şi noi. In urma atâtor încurcături provocate de dinşii, liberalii sînt cu Sinceritate mulţumiţi.... că s’a isprăvit şi cu buclucul acesta. Ce priveşte problema optanţilor, presa liberală este încîntată — şi-l , neuitată nu numai de felul cum s’a rezolvat problema, ci şi de soluţia... liberală adoptată. «Soluţia dela Haga, — urmează «Viitorul», — a fost preconizată subt tarimul guvern liberal. Ea a fost de altfel încă de atunci oferită Ungariei, care a refuzat-o».ra să zică succesul liberal este desăvârşit — dar unilateral! Au refuzat Ungurii soluţia? Nu-i nimic. Soluţia n’are nevoe de bilateralitate. Cu uite cuvinte, chestia optanţilor era de mult rezolvată — dar fără ştirea noastră... numai prin voinţa ă-lui Vintila Brătianu, abstracţie făcînd de verdictul puterilor şi de lonsimţimîntul Budapestei. Soluţia dela Haga — după liberali — n’ar fi decit îndeplinirea unei formalităţi. Totuşi formalităţile nu se îndeplineau, şi numai prin «eficacitatea acţiunii comune a Micei înţelegeri» s’a tranşat definitiv chestia optanţilor! La această tranşare, guvernul d-lui IuliuManiu subliniază oficiosul liberal — n’a făcut decit rău:a îngreuiat serios tratările de la Haga (Bine au făcut liberalii, care au lăsat chestia pendinte). Logica acestei argumentări nu scapă nimănui. Din înlănţuirea de laude şi atacuri, desprindem atitudinea favorabilă — mai mult: entuziastă —■ a partidului liberal faţă de Mica înţelegere — atâ de combătută pe vremuri de Uberuli, care acuzau chiar de înaltă trădare pe animatorul acestei instituţii. ------------xxoovr--------— Un omagiu ii mi Eilturii mm JíbwSíí--"' După războiu diferite reviste şi ziare străine au închinat numere întregi României. Unele s’au ocupat cu situaţia politică, altele au încercat să facă cunoscute bogăţiile naturale; pitorescul şi arta au fost şi ele studiate. Dar nici una nu a căutat să dea o imagine atât de completă a literaturii noastre, ca revista italiană II Giornale di politica e di letteratura. Cunoșteam pe directorul revistei, d. profesor Umberto Biscottini, ca un bun prieten al nostru. D-sa împreună cu neobositul cărturar Claudiu Isopescu au făcut apel la un mănunchiu de scriitori italieni și români. Rezultatul acestei colaborări a fost alcătuirea acestui număr în care, în peste 200 de pagini, sunt cercetate probleme importante ale culturii noastre. * In fruntea numărului se publică o scrisoare a d-lui ministru G. Mironescu, care recunoscător pentru «această probă de prietenie dată aurorei mai mici de către Italia glorioasă», închee : «De când străbunul nostru Traian ne a aşezat pe ambele coaste ale Carpaţilor, pentru apărarea latinităţii, privirea noastră s’a întors totdeauna cu dragoste către Roma şi noi suntem poporul, care singur am păstrat chiar în numele nostru amintirea sfântă a Romei». «In dragostea noastră pentru poporul italian, îi dorim un progres continuu şi-i urăm ca geniul său sub impulsul formelor noui sociale şi politice, create de marele vostru Duce, să se înalţe în veci din ce în ce mai mult». Directorul revistei, d. Biscottini doreşte ca, prin cunoaşterea reciprocă, a problemelor actuale, legăturile dintre Italia şi România să devină şi maistrânse. Eminentul geograf şi cunoscător al României, d. Riccardo Riccardi, autorul unui volum apreciat asupra României (La, Romania, Bologna, Zanicbelli, 1928) descrie condiţiunile geografice, climatologice, hidrografice, faunistice, demografice, agrologice etc. Obiectivitatea ştiinţifică a acestui studiu îl califică drept unul din cele mai bune izvoare de informaţie pentru publicul italian şi nouă ne aduce nespusă satisfacţie. Remarcabile şi deosebi sunt observaţiunile asupra nouilor provincii româneşti, asupra reformei agrare şi asupra problemei minorităţilor, valoarea constatărilor d-sale fiind îndoită prin faptul că se adresează unor cetitori cari au fost până acum tendenţios informaţi. Citez sfârşitul studiului : «Din scurta înşirare făcută despre condiţiunile naturale şi economice ale României, rezultă în chip neîndoios că această ţară are toate posibilităţile să devină una din cele mai mari puteri economice şi politice din Europa. Ceea ce trebue să o dorim mult acestei străji înaintate a latinităţii în Orientul Europei». D. profesor Al. Marcu, traduce câte o poezie din poeţii Arghezi, Crainic, Adrian Maniu, Ion Pillat, I. Al. George şi V. Voiculescu. D. profesor Ramiro Ortiz semnează două articole: Curente în literatura română contemporană şi Proza română contemporană. D-sa găseşte caracteristică fiecărui curent, fiecărui scriitor, făcând, când se poate, comparaţii cu scriitori şi curente din literatura italiană. Articolul al doilea sfârşeşte astfel : «Precum se vede, există în România o mişcare literară mult mai însemnată decât s’ai nerede din ceea ce se cunoaşte peste hotare, care nu trebue să fie necunoscută. In anii din urmă, mulţumită profesorului Isopescu şi elevilor săi la universitatea din Roma, s’a făcut mult în Italia pentru a o face cunoscută cetitorilor noştri. Dar mai rămâne mult de făcut. Mulţi autori români nu sunt încă traduşi. Editorii noştri să fie cu luare aminte. Pentru a-i încuraja, va fi de ajuns să le spunem că între Românii cari scriu româneşte sunt alţii nu mai puţin valoroşi ca Panait Istrati, care scrie în limba franceză şi a obţinut şi obţine un succes (de altfel meritat) cunoscut de toţi. «Aşadar la descoperirea unui nou ţinut literar! Vedetele — şi mi-ar plăcea să fiu considerat una din ele — l-au vestit în zare. «Gata la debarcat!». 1 D. profesor Iorga schiţează legăturile dintre arta noastră şi Italia din cele mai vechi timpuri până în pragul zilelor noastre. Multe din manifestările noastre plastice îşi au izvorul în marile curente al artelor plastice italiene — nu am fost tocmai aşa de izolaţi, precum s’ai credea după anumite aparenţe. Poezia română contemporană este studiată de d. Pompiliu Constantinescu, cunoscut îndeajuns publicului nostru cetitor. Asupra literaturii populare ro (Continuarea în pagina 11 a) --£ri=-;S;-r=5— foirumr le d-luî Trartcu-Iaşi mtttseS Persecuţie -politie® D. ©teieîisamis Unde o’ aşezăm, şefule ? H. Ti*«îîîcu»Iaşi . Apoi, dacă nu ne-o lăsa la,minis- , tee, deschidem partida la Silivestru... ?