Dreptatea, septembrie 1930 (Anul 4, nr. 869-893)
1930-09-15 / nr. 881
Anul IU HO. 381 C ioni 15 Septembrie 1930 4 PAGINId. Argetoianu a comunicat conmenftai unui ziarist german că aștepta mipl stabilizare o sporire a circulafiunii monetare... 1 neamțul a rămas cu gura cascată. 3 Lei TARA 3 luni . 250 ABONAMENTE IN “V“ • • • • 1C°° STRĂINĂTATE 6 luni... . 500 I DUBLU INVATATORI, PREOŢI şi SĂTENI Un an 750 6 luni................ 375 3 luni................................200 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, Str. R. Poincare 8, Etaj TELEFON Direcţia 171/41 Redacţia 31S/54 Ad-fil 88S/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Adiţia zarului şi la toate agenţiile de pericitate din ţară 3 Iii CRIZA PARTIDULUI LIBERAL In ultimul timp, puternice frământări au zguduit — și zgudue încă — partidul liberal. Există o criză de partid, de program, de șefie... Partidul liberal, în forma-i actuala, nu mai poate dăinui. Subt imperiul votului universal, un partid manevrat de șef — care face selecţia persoanelor, a convingerilor şi a programelor după capriciile sale, nu după indicaţia corpului electoral — este iremediabil condamnat pieirii. Iar partidul liberal, bazat pe un program scos din uz de împrejurări, nu mai poate îndeplini o sănătoasă funcţiune de guvernământ — după o recomandare a maselor cetăţeneşti. Şi pe deasupra avem de-a face cu şefia d-lui Vintilă Brătianu... După atâtea izbucniri ale şefului partidului liberal, după anatema aruncată de dânsul asupra clubului a „Viitorului1’, după atâtea manifestări împotrivă-i ale fruntaşilor partidului şi in urma multor discuţii cu d. I. G. Duca, — d. Vintilă Brătianu s’a domolit puţin. Probabil a contribuit mult la această stare de spirit şi cura de repaos, şi de ape medicamentoase... Şeful partidului liberal, — se spune, — a venit în mijlocul fruntaşilor foarte conciliant. Şi mai ales concilierea priveşte capitalul străin. Partea din memoriul d-lui Vintilă Brătianu relativă la capitalul străin, — spune „Adevărul“, — „a fost acceptată cu satisfacţiune de cei prezenţi. „Formulele soluţiilor economice şi financiare au fost considerate de cei prezenţi ca o reconciliaţiune cu capitalul străin şi înlăturarea piedicilor ce se întrevedeau până acum unei eventuale guvernări liberale. In această din urmă privinţă, şi anume a raporturilor cu capitalul străin, este interesant de relevat că d. Vintilă Brătianu procedează însă prin etape. „D-sa pretinde că, pentru a se putea ajunge la bune raporturi cu capitalul străin, este nevoe mai întâi de o redresare internă şi anume consolidarea liniştei lăuntrice şi a unei stabilităţi indiscutabile. — Fără această operă prealabilă, a spus d. Vintilă Brătianu, nu vom putea beneficia de colaborarea cu capitalul străin, oricare ar fi bunele noastre dispoziţii. Priviţi la ceea ce s-a petrecut în aceşti 2 ani din urmă. Cu toată bunăvoinţa guvernului Maniu pentru capitalul străin şi cu toate că a lăsat porţile deschise intrării acestui capital, acesta n’a venit, fiindcă a lipsit consolidarea lăuntrică, stabilitatea, continuitatea şi buna gospodărie“. Iar pentru aducerea la cunoştinţa cercurilor de peste graniţă a atitudinii d-lui Vintilă Brătianu , s'a hotărât o campanie de „luminare" a străinătăţii... Nu ştim dacă această campanie va convinge pe cineva. Căci punându-se în prealabil chestia „redresării“ interne , colaborarea cu capitalul străin se va amâna mereu. D. Vintilă Brătianu vrea mai întâi o „consolidare lăuntrică, stabilitate, continuitate şi bună gospodărie“. Dar cum se poate îndeplini această operă fără concursul capitalului străin? „Prin noi înşine, nu am putut face decât ceia ce se vede. Drept vorbind, d. Vintilă Brătianu nu s’a declarat niciodată contra capitalului străin. Dar el ,i-a pus atâtea condiţii , încât, subt guvernările liberale, nici un ban de peste graniţă n’a intrat în ţară. Şeful partidului liberal are o farte stranie concepţie asupra colaborării capitalului străin- Idealul ar fi ca acest capital să vină la picioarele d-lui Vintilă Brătianu, care să-l exploateze în folosul partizanilor. Prin fixare de etape, şeful partidului liberal — dând un simulacru de satisfacţie partizanilor — a fost „conciliant“ cu capitalul străin. Dar această „conciliere“ în rate nu poate înşela pe nimeni. * In afară de punctul privitor la capitalul străin, memorial d-lui Vintilă Brătianu vorbeşte de toate lucrurile din lume. Doar numai lectura acestei opere a durat trei ore... Pe baza cadrului fixat de memoriu,a delegaţie compusă din d-nii I.- Duca, G- Tătărescu şi I. Inculci va redacta un manifest pentru ţară. Din cuprinsul memoriului am luat drept exemplu numai chesta capitalului străin, toate celelalte probleme fiind discutate şi rezolvate exact în acelaş fel ca şi aceasta. De altfel este şi greu ca un om ca d. Vintilă Brătianu, anchilozat în teorii, credinţe şi sentimente, să se schimbe de la o zi la alta. Programul liberal n’are nevoe numai de unele retuşări. Acest program aplicat de d- Vintilă Brătianu a dat faliment. Noul program trebuie refăcut până’n temelie Această sarcină nu poate reveni d-lui Vintilă Brătianu, care nu-i convins de greşelile sale , ci forţelor nouă şi tinere, intrate în partid pline de aspiraţiile societăţii de astăzi. Reforma programului liberal s’a făcut sub presiunea nouilor mişcări din partid, dar la stabilirea ei n’au colaborat spiritele avansate. D- Vintilă Brătianu s’a oferit ca novator,. O indicaţie în privinţa atmosferei, în care se va redacta manifestul către tară, ne-o dă modul de constituire al comisiei de lucru. In afară de d. I. G. Duca- părtaş al dezastroaselor guvernări de până acum, — şi care duce abilitatea până la sacrificarea convingerilor, — manifestul liberal va răspândi în ţară şi ceva din sufletul d-lui Inculet şi Tătărescu. Lozincă pentru vremurile nouă, schiţată de d- Vintilă Brătianu şi desăvârşită de d-nii Tătărescu şi Inculeţ, — iată ce n’are sorţi de izbândă-Doar d. Inculet este expresia oportunismului politic, care merge până la felonie, iar d. Tătărescu reprezintă abuzul și samavolnicia medievală — pecetluită cu sânge nevinovat-oricât de tânără ar fi opinia românească, dar sunt lucruri cari nu pot prinde. Nu poate fi luată în serios o lozincă a unor aventurieri politici. Criza partidului liberal nu se remediază prin concesii echivoce în chestia capitalului străin, nici prin menţinerea, împotriva voinţei tuturora, a d-lui Vintilă Brătianu în fruntea acestui partid şi nici prin suflul nou adus de cei ce-au păcătuit sub vechiul regim. Şi cum altfel partidul liberal nu înţelege să-şi rezolve criza, istoria publică va mai înregistra dispariţia unui partid. lin Pe drumul păcii mare discurs Crezul d-lui Aristide Briand Cele două puncte de razăm ale acţiunei pentru pacificare Telegramele agenţiilor ne-au adus în rezumat marele discurs al d-lui Briand, ţinut în prima şedinţă a Sesiunei a 11-a a Ligii Naţiunilor. A expus conclavului celor 50 şi mai bine de state cari compun Societatea Naţiunilor, autorul pactului de ostracizare a războiului şi al proectului de uniune paneuropeană, căile şi mijloacele prin cari omenirea va putea păşi spre ţinta dorită. * In numele Franţei, dar şi ca mandatar al celor 26 de state europene cărora se adresa, d. Briand rezuma mai întâi opera pregătitoare a spiritelor pe care o urmărea memorandul său, înscris de acum înminte in tastele istoriei, si felul in care el fusese primit de cei cărora se adresa. Federaciunea europeană este pen lm d- Briand punctul de razăm al politicii de pacificare, începută prin pactul Briand-Kelloy. §i această idee, ministrul de externe al Franţei o dezvolta în cuvântarea sa susţinănd-o, colorând-o şi încălzind-o cu toate resursele extraordinare ale talentului său oratoric, cu un arsenal formidabil de argumente, în mijlocul unei atmosfere de unanimă şi simpatică aprobare. * D. Briand, cu toate zilele de triumf pe care le-a trăit elocvenţa sa cotropitoare în viaţa sa publică, are tot dreptul să însemne ziua de 11 Septembrie 1930 cu o piatră albă. Felul în care a fost primit imnul ridicat de domnul Briand pentru împăciuirea popopoarelor, pentru instaurarea definitivă a păcei de un auditor literalmente transportat de entusiesm, deşi prin compunerea sa specială mai mult aplecat spre scepticism şi deci puţin expansiv, a trebuit să convingă pe autorul proectului de federalizare politică europeană de succesul neprecupeţit repurtat. □as* ovafiunile calde cari au subliniat aproape toate paragrafele unei cuvântări, rostite cu o extraordinară prospăţîme de expresie şi cu o finenerească putere de convingere— mijloace ale unui Briand de acum douăzeci de ani — au avut darul să-i dea şi noţuunea că acel auditor, care vibra la cuvintele înaripate în cari îmbrăca cugetarea sa ridicată pe culmi înalte, se împărtăşea cu dânsul în acelaş avânt spre înfrăţire. O. Briand fusese priceput de o adunare compusă din elitele intelectuale ale întregei lumi aproape, strânsă la un joc pentru a auzi cuvinte şi îndemnuri de pace. O zi nu mică a trebuit să He satisfactia pe care a resimfit-o acest tenace şi neînfricat apostol al păcii. Acestei sincronizări de sentimente intre auditor şi orator, d. Briand a putut împrumuta— dacă mai era nevoie — un surplus de optimism peste acela care este chiar caracteristica politicei acestui barbat de stat. Graţie acestui optimism, a putut adresa, apostolul păcei, celor ce-l ascultau, apelul: „Ajutaţi să apucăm această cale: opera de strânsă apropiere europeană. Paneuropa nu va servi decât să întărească toate intenţiunile pacifice ale Ligei Naţiunilor şi să înleznească bărbaţilor din Geneva hotărârile lor; ea va inlezni acea cooperare între state, care nu urmăreşte să vatăme pe nimeni şi nici nu se atinge de drepturile suverane ale statelor“. D. Briand sublinia apoi energia că la baza proectului său stă încrederea, în menirea pacifică a Li- I gei Naţiunilor — acest proect neputându-se înfăptui decât sub egida ei. Instrumentul acesta al păcei şi înţelegerii între popoare a eşit de mult din perioada critică. Liga Naţiunilor a înfruntat,, multe furtuni. Ea a trecut de stadiul bănuelilor, al vituperărilor şi al ironizării şi prin aceasta chiar a dovedit ce puteri de viaţă ascunde intrânsa. Trecând biruitoare prin aceste încercări ea dovedeşte vitalitatea ei, care mai derivă şi din facultatea ce posedă de a se putea ocupa de orice acţiune de orice idee.. Iată crezul d-lui Briand * Alăturea de această credinţă in menirea şi eficacitatea acţiunei Ligii Naţiunilor în opera de desfiinţare a vrajbei şi cauzelor de învrăjbire intre popoare, d. Briand pune al doilea punct de rază d — dezarmarea. Şi aci s’a trecut de prima etapă prin încheierea pactului Keliog, care dă războiului calificarea de crimă.* Fireşte, d. Briand nu-şi ascunde dificultăţile , dar în hotărârea sa intimă, în angajamentul cesi lua de a înlătura radical războiul atâta vreme cât va putea colabora la opera comună a unei umanităţi care aspiră după pace, ministrul de externe al Franţei, se găsea încurajat să facă previziuni optimiste : „Dacă peste tot va domni aceia o voinţă de realizări, opera dezarmării oricâte complicaţiuni ar prezintă este posibilă• Ceea ce trebue să evite Liga Naţiunilor este să provoace diziluziunile popoarelor, să nu închidă ferestrele pentru a avea linişte; ceea ce este datoare să facă este să atace toate chestiunile cu simţul răspunderilor.... * CĂNNŢĂ D. Vintilă„Şi ne iartă noua sfre£S..? păcatele nea* Părerile d-lui Argetoianu Intră un interview acordat ziarului „Deutsche Allgemeine Zeitung* d. Argetoianu a făcut unele afirmaţii care nu pot rămâne nerelerate. Ne referim, în special la părerile exprimate cu privire la stabilizarea leului. Pentru ca cititorii să poată judeca, împreună cu noi, valoarea spuselor fruntaşului liberal, în privinţa stabilizării, le reproducem îu tocmai: „Stabilizarea, făcută la o cotă a leului prea ridicată, a fost socotită ca o operaţiune finală, iar nu ca o etapă în reorganizarea monetară şi financiară a ţării, aşa încât principala ei menire, augmentarea circulaţîunii monetare, n’a fost atinsă. De aci scumpetea numerarului şi dobânzile enorme pe cari producătorii trebuie să le plătească. Aceste stări bolnăvicioase trebuesc vindecate“. O primă constatare in declaraţiile de mai. sus. d. Argetoianu rămâne acelaș incorigibil răsvratit din partidul liberal. D-sa desavuiază fără reticente politica de revalorizare, preconizată și aplicată de partidul liberal. Faptul acesta n’ar merita să fie subliniat dacă n’ar fi punctul de plecare al unei păreri foarte stranii. Declarându-se adversar al revalorizării d. Argetoianu pledează pentru o devalorizare prin etape. Cum altfel poate fi interpretată susţinerea că stabilizarea care s’a făcut la o cotă prea ridicată trebuia să fie „o etapă în reorganizarea monetară şi financiară a ţârii“ iar nu o operaţiune finală. Dacă stabilizarea s-a făcut la un curs prea ridicat, e o chestiune discutabilă; ea a fost, de altfel, desbătută cu destulă amploare în Senat şi d. ministru Madgearu a arătat, cu acel prilej cât de nesocotită şi de inutilă este acum această discuţie, când se încearcă să i se dea alt caracter decât unul strict teoretic. Ceea ce surprinde în declaraţiile d-lui Argetoianu nu e numai lipsa de cumpănire — căci cu rolul ce deţine în viaţa publică, străinătatea ar putea presupune că afirmă ce ştie iar nu ce crede — dar şi lipsa de înţelegere a problemei. Stabilizarea n’a fost şi nu putea să fie făcută cu scopul expres de a se spori circulaţia monetară ci pentru a da ţării o monetă stabilă, normală. Volumul circulaţiei este cel pe care-l determină situaţia economică şi financiară a ţării dintr’un moment dat. O monetă normală exclude orice idee de cifră arbitrară a circulaţiei. Aceste sunt lucruri elementare pe care un fost ministru de finanţe ar trebui neapărat să le ştie. După cum ar mai trebui să ştie că stabilizare provizorie, pe etape e revalorizare sau devalorizare treptată nu e stabilizare şi s’a putut naşte numai In mintea de vizionar a d-lui Vintilă Brătianu. Stabilizarea, în teorie şi practică, este una şi definitivă. Aitfel înseamnă prelungirea haosului monetar şi economic, aşa cum i’a creat şi convenţia monetară din 1925 pentru consolidarea treptată a monetei. Iată, fără îndoială adevăruri pe cari, trebue să convenim, e profund regretabil că trebue să le reamintim unui fost înalt dregător al ţării şi or ce n’a fost prea sgârcit în soluţii pentru toate problemele economice şi financiare cari frământau opinia publică românească. Isbândă bună ! Stăpânirea omului asupra aerului, câştigată cu grele sacrificii de energie şi sânge, a făcut în ultimii ani progresele tehnice cele mai uimitoare. Războiul mondial a găsit aviaţia la primele ei începuturi, îndrăzneţe fără îndoială, brave, dar rudimentare , necesităţile apărării naţionale au determinat, în fiecare ţară, o încordare a tuturor eforturilor pentru transformarea aviaţiei din sport, întro armă sigură şi puternică de atac şi defensivă. Rezultatele extraordinare, realizate atunci sub presiunea evenimetelor, au deschis calea minunăţiilor tehnice, îndrăznite şi izbândite în ultimul deceniu, în care omenirea a cunoscut feromonale raiduri aeriene, traversarea oceanelor în zbor, călătorii prin văzduh deasupra polilor pământeşti, stabilirea unor legături permanente de transport, pentru poştă, mărfuri şi călători, pe calea fierului, şi, în sfârşit, sboruri senzaţionale acrobatice sau de durată. Aviaţia este astăzi una din ramurile de activitate omenească, cele ma bogate în speranţe pentru viitorul civilizaţiei pământene. • ■ • ■ • .......... Este, aşadar, uşor de înţeles interesulcare semanifestă la noi, în toate straturile sociale, pentru evenimentul de astăzi, adică pentru marele meeting de aviaţie, care are loc la Băneasa, şi în care, alături deaviatorii noştri, vor executa sborurile lor minunate pline de curăţ şi de primejdii, aviatorii ţărilor vecine şi filiate, sburătorii italieni şi francezi, polonezi, cehi şiiugoslavi. România, dornică, de a se menţine permanent în pasul progresului, este bucuroasă că aerodromul Capitalei sale are astăzi cinstea de a adăposti o asemenea grandioasă manifestare aviatică. Salutând pe aviatorii, veniţi să-şi manifeste priceperea şi îndrăzneala, alături de iubita noastră aviaţie, le urăm, tuturor laolaltă, noroc şi izbândă.... Preşedintele Masargit şi literatura Lectura favorita a oamenilor mari a format întotdeauna o preocupare esenţiala a biografilor şi istoricilor. Un proverb afirmă „spune-mi cu cine te întâlneşti şi îţi voi spune cine eşti“... Or, nimic nu e mai interesant decât să aflăm ce întâlniri spirituale au avut oameni iluştri, adică ce autori preferau, ce cărţi au avut o influenţă mai covârşitoare asupra personalităţii lor. Ştim de pildă că Dostoewski şi Tolstoi citeau cu nesaţ textele sfinte ale evangheliilor, dar şi culegerile de povestiri populare. Un biograf al marelui Dickens ne informează că romancierul englez citea, ca să se recreeze, poveştile prietenului său Anderson sau chiar romane de aventuri. Nietsche, în timpul şederii sale în Italia, recitea romanele lui Stendhal, Napoleon citea versurile lui Racine şi Ossian-André Gide citeşte pe Joseph Conrad şi pe Dostoevski. (Pentru a putea ceti pe scriitorul rus în original, Gide a învăţat ruseşte). Thomas Mann citeşte „Memorialul de la Sf. Elena“, d. Edouard Herriot citeşte pe Voltaire şi pe Erasie, Léon Daudet pe Montaigne şi Shakespeare, etc., etc. Cunoscând preferinţele lor literare, putem mai uşor descoperi secretele activităţii artistice sau sociale a acestor oameni.Un editor german a obţinut o convorbire cu d. Thomas Masaryk, preşedintele republicei cehoslovace. Din această convorbire se poate vedea care sunt gusturile literare ale acestui distins învăţat. Se ştie că d. Masaryk este unul din gânditorii de seamă ai veacului nostru, şi cărţile sale s’au rânduit de mult printre cele mai profunde opere filozofice. Dar iată relatarea agenţiei „Ceps“ asupra Interesantei convorbiri cu preşedintele Masaryk. — Reprezentantul unei mari edituri germane, dr R. Freund, însoţit de criticul german din Praga, Pavel Eisner, a vizitat pe preşedintele Republicii cehoslovace, cu care a inodat o interesantă convorbire literară. S’a vorbit despre creaţiunea literară cehă şi străină, despre posibilitatea traducerilor germane din cărţile cehe, trecându-se apoi la lectura personală a preşedintelui Masaryk. „In ultimul timp, a spus preşedintele Masaryk", am cetit mai mult cărţi engleze şi americane, dar şi franceze şi germane. Mă interesează însă mai cu seamă scriitorii englezi şi americani, în special femeile autoare. E de mirat ce mare e numărul autoarelor şi cât de bine scriu“. Preşedintele Masaryk a declarat apoi că a scris nu de mult, când a fost în Franţa, Virginiei Woolf, sub pseudonim, despre chestiunea femenină. Această scriitoare rezolvă chestiunea femeilor prin cererea, ca fiecare femee să-şi aibe casa ei şi 500 lire engleze anual. Cunoaşte pe Aldous Huxley şi Michael Arden. Spune că din romanele engleze află mai mult despre viaţa engleză decât de la vizita a trei reprezentanţi diplomatici- Romanele germane le consideră mai slabe, ceea ce nu-şi poate explica. Despre Proust crede că nu e citit mult nici în Franţa. S-a trecut apoi la Dostoevski. Preşedintele Masaryk a pregătit o operă asupra acestui scriitor, care va fi publicată in curând. Va face însă mai întâi unele corecturi în baza celor mai noui rezultate ale studiilor. Când dr. Freund a amintit că editura sa a cumpărat de la Instituţiile ruseşti sovietice, dreptul de a publica operile lui Dostoevski pentru 60.000 mărci (aproape 2 milioane şi jum lei), sumă din care sovietele au remis copiilor lui Dostoevski numai 43 ruble (3000 lei), preşedintele Masaryk a strigat enervat: „Aceasta e o crimă". * Preşedintele Masaryk a declarat mai departe că lucrează la o nouă editare a operii sale „Fundamentele logicei concrete“ şi că n’are afecţiiune pentru literatura orientală, deoarece, după cum crede, înţelepciunea şi religia orientului este de mulţi europeni exagerată. Convorbirea e interesantă din multe puncte de vedere. Masaryk şi-a păstrat un viu interes pentru literatură, în special străină, din care II atrage cel mai mult, romanul realist englez, şi nu-i indispun romanele lungi ca de ex. cele ale lui Galsworthy. Asupra creaţiei literare cehe, preşedintele Masaryk nu s’a pronunţat. Lirismul noului roman (Proust) nu-i impune şi preferă descrierea vieţei actuale tablourilor din timpurile trecute. Din lectura sa, preşedintele Masaryk vrea să cunoască viaţa păturilor sociale nu ca tablou, ci ca dovezi pentru concluziuni sociale. După cum se vede şeful statului vecin nu înţelege să renunţe la bucuriile înalte ale lecturii, chiar în mijlocul preocupărilor dificile ale conducerii ţării sale