Dreptatea, septembrie 1930 (Anul 4, nr. 869-893)

1930-09-15 / nr. 881

Anul IU HO. 381 C ioni 15 Septembrie 1930 4 PAGINId. Argetoianu a comunicat conm­enftai unui ziarist german că aștepta mipl stabilizare o sporire a circulafiunii mo­netare... 1 neamțul a rămas cu gura cascată. 3 Lei TARA 3 luni . 250 ABONAMENTE IN “V“ • • • • 1C°° STRĂINĂTATE 6 luni... . 500 I DUBLU INVATATORI, PREOŢI şi SĂTENI Un an 750 6 luni................ 375 3 luni................................200 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI,­­ Str. R. Poincare 8, Etaj TELEFON Direcţia 171/41 Redacţia 31S/54 Ad-fil 88S/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Adiţia zarului şi la toate agenţiile de pericitate din ţară 3 Iii CRIZA PARTIDULUI LIBERAL In ultimul timp, puternice fră­mântări au zguduit — și zgudue încă — partidul liberal. Există o criză de partid, de program, de șefie... Partidul liberal, în forma-i ac­tuala, nu mai poate dăinui. Subt imperiul votului universal, un par­tid manevrat de șef — care face selecţia persoanelor, a convinge­rilor şi a programelor după capri­ciile sale, nu după indicaţia corpu­lui electoral — este iremediabil condamnat pieirii. Iar partidul liberal, bazat pe un program scos din uz de împreju­rări, nu mai poate îndeplini o să­nătoasă funcţiune de guvernământ — după o recomandare a maselor cetăţeneşti. Şi pe de­asupra avem de-a face cu şefia d-lui Vintilă Brătianu... După atâtea izbucniri ale şefu­lui partidului liberal, după anatema aruncată de dânsul asupra clubul­u­­i a „Viitorului1’, după atâtea ma­nifestări împotrivă-i ale fruntaşi­lor partidului şi in urma multor discuţii cu d. I. G. Duca, — d. Vin­­tilă Brătianu s’a domolit puţin. Probabil a contribuit mult la acea­stă stare de spirit şi cura de re­­paos, şi de ape medicamentoase... Şeful partidului liberal, — se spune, — a venit în mijlocul frun­taşilor foarte conciliant. Şi mai ales concilierea priveşte capitalul străin. Partea din memoriul d-lui Vin­­tilă Brătianu relativă la capitalul străin, — spune „Adevărul“, — „a fost acceptată cu satisfacţiune de cei prezenţi. „Formulele soluţiilor economice şi financiare au fost considerate de cei prezenţi ca o reconciliaţiune cu capitalul străin şi înlăturarea piedicilor ce se întrevedeau până acum unei eventuale guvernări li­­be­rale. In această din urmă pri­vinţă, şi anume a raporturilor cu capitalul străin, este interesant de relevat că d. Vintilă Brătianu pro­cedează însă prin etape. „D-sa pretinde că, pentru a se pu­tea ajunge la bune raporturi cu ca­pitalul străin, este nevoe mai în­tâi de o redresare internă şi anu­me consolidarea liniştei lăuntrice şi a unei stabilităţi indiscutabile. — Fără această operă prealabilă, a spus d. Vintilă Brătianu, nu vom putea beneficia de colaborarea cu capitalul străin, oricare ar fi bunele noastre dispoziţii. Priviţi la ceea ce s-a petrecut în aceşti 2 ani din ur­mă. Cu toată bunăvoinţa guver­nului Maniu pentru capitalul străin şi cu toate că a lăsat porţile des­chise intrării acestui capital, acesta n’a venit, fiindcă a lipsit consolida­rea lăuntrică, stabilitatea, continui­tatea şi buna gospodărie“. Iar pentru aducerea la cunoştinţa cercurilor de peste graniţă a atitu­dinii d-lui Vintilă Brătianu , s'a hotărât o campanie de „luminare" a străinătăţii... Nu ştim dacă această campanie va convinge pe cineva. Căci pu­­nându-se în prealabil chestia „re­dresării“ interne , colaborarea cu capitalul străin se va amâna mereu. D. Vintilă Brătianu vrea mai în­­tâi o „consolidare lăuntrică, stabi­litate, continuitate şi bună gospo­dărie“. Dar cum se poate îndeplini a­­ceastă operă fără concursul capi­talului străin? „Prin noi înşine, nu am putut face decât ceia ce se vede. Drept vorbind, d. Vintilă Bră­tianu nu s’a declarat niciodată con­tra capitalului străin. Dar el ,i-a pus atâtea condiţii , încât, subt guvernările liberale, nici un ban de peste graniţă n’a intrat în ţară. Şeful partidului liberal are o f­arte stranie concepţie asupra co­laborării capitalului străin- Idealul ar fi ca acest capital să vină la pi­cioarele d-lui Vintilă Brătianu, care să-l exploateze în folosul partiza­nilor. Prin fixare de etape, şeful parti­dului liberal — dând un simulacru de satisfacţie partizanilor — a fost „conciliant“ cu capitalul străin. Dar această „conciliere“ în rate nu poate înşela pe nimeni. * In afară de punctul privitor la capitalul străin, memorial d-lui Vin­tilă Brătianu vorbeşte de toate lu­crurile din lume. Doar numai lec­tura acestei opere a durat trei ore... Pe baza cadrului fixat de memo­riu,­a delegaţie compusă din d-nii I.­­- Duca, G- Tătărescu şi I. In­culci va redacta un manifest pen­tru ţară. Din cuprinsul memoriului am luat drept exemplu numai chesta capitalului străin, toate celelalte probleme fiind discutate şi rezol­vate exact în acelaş fel ca şi a­­ceasta. De altfel este şi greu ca un om ca d. Vintilă Brătianu, anchilozat în teorii, credinţe şi sentimente, să se schimbe de la o zi la alta. Programul liberal n’are nevoe numai de unele retuşări. Acest pro­gram aplicat de d- Vintilă Brătia­nu a dat faliment. Noul program trebuie refăcut până’n temelie­ Această sarcină nu poate reve­ni d-lui Vintilă Brătianu, care nu-i convins de greşelile­ sale , ci forţelor nouă şi tinere, intrate în partid pline de aspiraţiile socie­tăţii de astăzi. Reforma programului liberal s’a făcut sub presiunea nouilor mişcări din partid, dar la stabilirea ei n’au colaborat spiritele avansate. D- Vintilă Brătianu s’a oferit ca novator­,. O indicaţie în privinţa atmosfe­rei, în care se va redacta manifes­tul către tară, ne-o dă modul de constituire al comisiei de lucru. In afară de d. I. G. Duca- păr­taş al dezastroaselor guvernări de până acum, — şi care duce abili­tatea până la sacrificarea convin­gerilor, — manifestul liberal va răspândi în ţară şi ceva din sufle­tul d-lui Inculet şi Tătărescu. Lozincă pentru vremurile nouă, schiţată de d- Vintilă Brătianu şi desăvârşită de d-nii Tătărescu şi Inculeţ, — iată ce n’are sorţi de izbândă-Doar d. Inculet este expresia o­portunismului politic, care merge până la felonie, iar d. Tătărescu reprezintă abuzul și samavolnicia medievală — pecetluită cu sânge nevinovat-ori­cât de tânără ar fi opinia ro­mânească, dar sunt lucruri cari nu pot prinde. Nu poate fi luată în serios o lozincă a unor aventurieri politici. Criza partidului liberal nu se remediază prin concesii echivoce în chestia capitalului străin, nici prin menţinerea, împotriva voinţei tuturora, a d-lui Vintilă Brătianu în fruntea acestui partid şi nici prin suflul nou adus de cei ce-au păcătuit sub vechiul regim. Şi cum altfel partidul liberal nu înţelege să-şi rezolve criza,­­ is­toria publică va mai înregistra dis­pariţia unui partid. lin Pe drumul păcii mare discurs Crezul d-lui Aristide Briand Cele două puncte de razăm ale acţiunei pentru pacificare Telegramele agenţiilor ne-au a­­dus în rezumat marele discurs al d-lui Briand, ţinut în prima şedinţă a Sesiunei a 11-a a Ligii Naţiunilor. A expus conclavului celor 50 şi mai bine de state cari compun So­cietatea Naţiunilor, autorul pactu­lui de ostracizare a războiului şi al proectului de uniune paneuro­­peană, căile şi mijloacele prin cari omenirea va putea păşi spre ţinta dorită. * In numele Franţei, dar şi ca man­d­atar al celor 26 de state europe­ne cărora se adresa, d. Briand re­zuma mai întâi opera pregătitoare a spiritelor pe care o urmărea me­morandul său, înscris de acum în­­minte in tastele istoriei, si felul in care el fusese primit de cei cărora se adresa. Feder­aciune­a europeană este pen lm d- Briand punctul de razăm al politicii de pacificare, începută prin pactul Briand-Kelloy. §i a­­ceastă idee, ministrul­ de externe al Franţei o dezvolta în cuvânta­rea sa susţinănd-o, colorând-o şi încălzind-o cu toate resursele ex­traordinare ale talentului său ora­toric, cu un arsenal formidabil de argumente, în mijlocul unei atmos­fere de unanimă şi simpatică apro­bare. * D. Briand, cu toate zilele de triumf pe care le-a trăit elocvenţa sa cotropitoare în viaţa sa pu­blică, are tot dreptul să însemne ziua de 11 Septembrie 1930 cu o piatră albă. Felul în care a fost pri­mit imnul ridicat de domnul Briand pentru împăciuirea po­­popoarelor, pentru instaurarea de­finitivă a păcei de un auditor literalmente transportat de entu­­siesm, deşi prin compunerea sa spe­cială mai mult aplecat spre scepti­­cism şi deci puţin expansiv, a tre­buit să convingă pe autorul proec­tului de federalizare politică euro­peană de succesul neprecupeţit re­purtat. □as* ovafiunile calde cari au subliniat aproape toa­te paragrafele unei cu­vântări, rostite cu o ex­traordinară prospăţîme de expresie şi cu o fine­­nerească putere de con­vingere— mijloace ale unui Briand de acum douăzeci de ani — au avut darul să-i dea şi noţu­unea că acel auditor, care vi­bra la cuvintele înaripa­te în cari îmbrăca cugeta­rea sa ridicată pe culmi înalte, se împărtăşea cu dânsul în acelaş avânt spre înfrăţire. O. Briand fusese priceput de o adu­nare compusă din elitele intelectuale ale întregei lumi aproape, strânsă la un joc pentru a auzi cu­vinte şi îndemnuri de pace. O zi nu mică a trebuit să He satis­factia pe care a resimfit-o acest te­nace şi neînfricat apostol al păcii. Acestei sincronizări de sentimen­te intre auditor şi orator, d. Briand a putut împrumuta— dacă mai era nevoie —­ un surplus de opti­mism peste acela care este chiar caracteristica politicei acestui bar­bat de stat. Graţie acestui optimism, a putut adresa, apostolul păcei, celor ce-l ascultau, apelul: „Ajutaţi să apu­căm această cale: opera de strânsă apropiere europeană. Paneuropa nu va servi decât să întărească toate intenţiunile pacifice ale Ligei Na­ţiunilor şi să înleznească bărbaţilor din Geneva hotărârile lor; ea va inlezni acea cooperare între state, care nu urmăreşte să vatăme pe nimeni şi nici nu se atinge de drep­turile suverane ale statelor“. D. Briand sublinia apoi energia că la baza proec­­­­tul­ui său stă încrederea,­­ în menirea pacifică a Li- I gei Naţiunilor — acest­­ proect neputându-se în­făptui decât sub egida ei. Instrumentul acesta al păcei şi înţelegerii între popoare a eşit de mult din perioada critică. Liga Naţiunilor a înfruntat,, multe furtuni. Ea a tre­cut de stadiul bănuelilor, al vituperărilor şi al iro­nizării şi prin aceasta chiar a dovedit ce puteri de via­ţă ascunde intrânsa. Tre­când biruitoare prin a­­ceste încercări ea dove­deşte vitalitatea ei, care mai derivă şi din faculta­tea ce posedă de a se pu­tea ocupa de orice acţiu­ne de orice idee.. Iată crezul d-lui Briand * Alăturea de această credinţă in menirea şi eficacitatea acţiunei Li­gii Naţiunilor în opera de desfiin­ţare a vrajbei şi cauzelor de în­vrăjbire intre popoare, d. Briand pune al doilea punct de rază d — dezarmarea. Şi aci s’a trecut de prima etapă prin încheierea pactului Keliog, care dă războiului calificarea de crimă.* Fireşte, d. Briand nu-şi ascunde dificultăţile , dar în hotărârea sa inti­mă, în angajamentul ce­si lua de a înlătura radi­cal războiul atâta vreme cât va putea colabora la opera comună a unei u­­manităţi care aspiră după pace, ministrul de exter­ne al Franţei, se găsea în­curajat să facă previziu­ni optimiste : „Dacă peste tot va domni aceia o voinţă de realizări, opera dezar­mării oricâte complicaţiuni ar pre­zintă este posibilă• Ceea ce trebue să evite Liga Naţiunilor este să provoace diziluziunile popoarelor, să nu închidă ferestrele pentru a avea linişte; ceea ce este datoare să facă este să atace toate chestiu­nile cu simţul răspunderilor...­. * CĂNNŢĂ D. Vintilă„Şi ne iartă noua sfre£S..? păcatele nea* Părerile d-lui Argetoianu Intră un interview acordat ziaru­lui „Deutsche Allgemeine Zeitung* d. Argetoianu a făcut unele afir­maţii care nu pot rămâne nerele­­rate. Ne referim, în special la pă­rerile exprimate cu privire la sta­bilizarea leului. Pentru ca cititorii să poată jude­ca, împreună cu noi, valoarea spu­selor fruntaşului liberal, în privinţa stabilizării, le reproducem îu toc­mai: „Stabilizarea, făcută la o cotă a leului prea ridicată, a fost socotită ca o operaţiune finală, iar nu ca o etapă în reorganizarea monetară şi financiară a ţării, aşa încât princi­pala ei menire, augmentarea circu­­laţîunii monetare, n’a fost atinsă. De aci scumpetea numerarului şi dobânzile enorme pe cari producă­torii trebuie să le plătească. Aceste stări bolnăvicioase trebuesc vin­decate“. O primă constatare in declara­ţiile de mai. sus. d. Argetoianu ră­mâne acelaș incorigibil răsvratit din partidul liberal. D-sa desa­­vuiază fără reticente politica de revalorizare, preconizată și apli­cată de partidul liberal. Faptul acesta n’ar merita să fie subliniat dacă n’ar fi punctul de plecare al unei păreri foarte stra­nii. Declarându-se adversar al re­valorizării d. Argetoianu pledează pentru o devalorizare prin etape. Cum altfel poate fi interpretată susţinerea că stabilizarea care s’a făcut la o cotă prea ridicată tre­buia să fie „o etapă în reorganiza­rea monetară şi financiară a ţârii“ iar nu o operaţiune finală. Dacă stabilizarea s-a făcut la un curs prea ridicat, e o chestiune dis­cutabilă; ea a fost, de altfel, des­bătută cu destulă amploare în Se­nat şi d. ministru Madgearu a ară­tat, cu acel prilej cât de nesocotită şi de inutilă este acum această dis­cuţie, când se încearcă să i se dea alt caracter decât unul strict teo­retic. Ceea ce surprinde în declaraţiile d-lui Argetoianu nu e numai lipsa de cumpănire — căci cu rolul ce deţine în viaţa publică, străinătatea ar putea presupune că afirmă ce ştie iar nu ce crede — dar şi lipsa de înţelegere a problemei. Stabili­zarea n’a fost şi nu putea să fie făcută cu scopul expres de a se spori circulaţia monetară ci pentru a da ţării o monetă stabilă, nor­mală. Volumul circulaţiei este cel pe care-l determină situaţia eco­nomică şi financiară a ţării dintr’un moment dat. O monetă normală exclude orice idee de cifră arbitra­ră a circulaţiei. Aceste sunt lucruri elementare pe care un fost minis­tru de finanţe ar trebui neapărat să le ştie. După cum ar mai trebui să ştie că stabilizare provizorie, pe etape e revalorizare sau devalori­zare treptată nu e stabilizare şi s’a putut naşte numai In mintea de vi­zionar a d-lui Vintilă Brătianu. Sta­bilizarea, în teorie şi practică, este una şi definitivă. Aitfel înseamnă prelungirea haosului monetar şi e­­conomic, aşa cum i’a creat şi con­venţia monetară din 1925 pentru consolidarea treptată a monetei. Iată, fără îndoială adevăruri pe cari, trebue să convenim, e pro­fund regretabil că trebue să le rea­mintim unui fost înalt dregător al ţării şi or ce n’a fost prea sgârcit în soluţii pentru toate problemele economice şi financiare cari fră­mântau opinia publică românească. Isbândă bună ! Stăpânirea omului asu­pra aerului, câştigată cu grele sacrificii de ener­gie şi sânge, a făcut în ul­timii ani progresele teh­nice cele mai uimitoare. Războiul mondial a găsit aviaţia la primele ei în­ceputuri, îndrăzneţe fără îndoială, brave, dar­ rudi­mentare , necesităţile a­­părării naţionale au de­terminat, în fiecare ţară, o încordare a tuturor e­­f­orturilor pentru trans­formarea aviaţiei din sport, întro armă sigură şi puternică de atac şi de­fensivă. Rezultatele extraordi­nare, realizate atunci sub presiunea evenimetelor, au deschis calea minună­ţiilor tehnice, îndrăznite şi izbândite în ultimul de­ceniu, în care omenirea a cunoscut feromonale raiduri aeriene, traversa­rea oceanelor în zbor, că­lătorii prin văzduh dea­supra polilor pământeşti, stabilirea unor legături permanente de transport, pentru poştă, mărfuri şi călători, pe calea fierului, şi, în sfârşit, sboruri sen­zaţionale acrobatice sau de durată. Aviaţia este astăzi una din ramurile de activitate omenească, cele ma bo­gate în speranţe pentru viitorul civilizaţiei pămân­tene. • ■ • ■ • .......... Este, aşa­dar, uşor de înţeles interesul­­care se­­manifestă la noi, în toate straturile sociale, pentru evenimentul de astăzi, a­­dică pentru marele me­eting de aviaţie, care are loc la Bănea­sa, şi în care, alături de­­aviatorii noş­tri, vor executa sborurile lor minunate pline de cu­răţ şi de primejdii, avia­torii ţărilor vecine şi fi­liate, sburătorii italieni şi francezi, polonezi, cehi şi­­iugoslavi. România, dornică, de a se menţine permanent în pasul progresului, este bucuroasă că aerodromul Capitalei sale are astăzi cinstea de a adăposti o a­­semenea grandioasă ma­nifestare aviatică. Salutând pe aviatorii, veniţi să-şi manifeste pri­ceperea şi îndrăzneala, a­­lături de iubita noastră aviaţie, le urăm, tuturor la­olaltă, noroc şi iz­bândă.­­... Preşedintele Masargit şi literatura Lectura favorita a oamenilor mari a format întotdeauna o preocupare esenţiala a biografilor şi istoricilor. Un proverb afirmă „spune-mi cu cine te întâlneşti şi îţi voi spune cine eşti“... Or, nimic nu e mai in­teresant decât să aflăm ce întâlniri spirituale au avut oameni iluştri, adică ce autori preferau, ce cărţi au avut o influenţă mai covârşi­toare asupra personalităţii lor. Ştim de pildă că Dostoewski şi Tolstoi citeau cu nesaţ textele sfinte ale evangheliilor, dar şi cu­legerile de povestiri populare. Un biograf al marelui Dickens ne in­­formează că romancierul englez ci­tea, ca să se recreeze, poveştile prietenului său Anderson sau chiar romane de aventuri. Nietsche, în timpul şederii sale în Italia, recitea romanele lui Stendhal, Napoleon citea versurile lui Racine şi Ossian-André Gide citeşte pe Joseph Conrad şi pe Dostoevski. (Pentru a putea ceti pe scriitorul rus în original, Gide a învăţat ru­seşte). Thomas Mann citeşte „Memoria­lul de la Sf. Elena“, d. Edouard Her­riot citeşte pe Voltaire şi pe Eras­­i­e, Léon Daudet pe Montaigne şi Shakespeare, etc., etc. Cunoscând preferinţele lor lite­rare, putem mai uşor descoperi se­cretele activităţii artistice sau so­ciale a acestor oameni.­­Un editor german a obţinut o convorbire cu d. Thomas Masaryk, preşedintele republicei cehoslova­ce. Din această convorbire se poate vedea care sunt gusturile literare ale acestui distins învăţat. Se ştie că d. Masaryk este unul din gânditorii de seamă ai veacu­lui nostru, şi cărţile sale s’au rân­duit de mult printre cele mai pro­funde opere filozofice. Dar iată re­latarea agenţiei „Ceps“ asupra In­teresantei convorbiri cu preşedin­tele Masaryk. — Reprezentantul unei mari e­­dituri germane, dr­ R. Freund, în­soţit de criticul german din Praga, Pavel Eisner, a vizitat pe preşe­dintele Republicii cehoslovace, cu care a inodat o interesantă convor­bire literară. S’a vorbit despre creaţiunea literară cehă şi străină, despre posibilitatea traducerilor germane din cărţile cehe, trecân­­du-se apoi la lectura personală a preşedintelui Masaryk. „In ultimul timp, a spus preşe­dintele Masaryk", am cetit mai mult cărţi engleze şi americane, dar şi franceze şi germane. Mă in­teresează însă mai cu seamă scrii­torii englezi şi americani, în spe­cial femeile autoare. E de mirat ce mare e numărul autoarelor şi cât de bine scriu“. Preşedintele Masaryk a decla­rat apoi că a scris nu de mult, când a fost în Franţa, Virginiei Woolf, sub pseudonim, despre che­stiunea femenină. Această scrii­toare rezolvă chestiunea femeilor prin cererea, ca fiecare femee să-şi aibe casa ei şi 500 lire engleze a­­nual. Cunoaşte pe Aldous Huxley şi Michael Arden. Spune că din ro­manele engleze află mai mult des­pre viaţa engleză decât de la vizita a trei reprezentanţi diplomatici- Romanele germane le consideră mai slabe, ceea ce nu-şi poate ex­plica. Despre Proust crede că nu e citit mult nici în Franţa. S-a trecut apoi la Dostoevski. Preşedintele Masaryk a pregătit o operă asupra acestui scriitor, care va fi publicată in curând. Va face însă mai întâi unele corecturi în baza celor mai noui rezultate ale studiilor. Când dr. Freund a amintit că editura sa a cumpărat de la Instituţiile­­ ruseşti sovietice, dreptul de a publica o­­perile lui Dostoevski pentru 60.000 mărci (aproape 2 milioane şi jum lei), sumă din care sovietele au remis copiilor lui Dostoevski nu­mai 43 ruble (3000 lei), preşedintele Masaryk a strigat enervat: „Acea­sta e o crimă". * Preşedintele Masaryk a declarat mai departe că lucrează la o nouă editare a operii sale „Fundamen­tele logicei concrete“ şi că n’are a­­fecţiiune pentru literatura orien­tală, deoarece, după cum crede, înţelepciunea şi religia orientului este de mulţi europeni exagerată. Convorbirea e interesantă din multe puncte de vedere. Masaryk şi-a păstrat un viu interes pentru literatură, în special străină, din care II atrage cel mai mult, roma­nul realist englez, şi nu-i indispun romanele lungi ca de ex. cele ale lui Galsworthy. Asupra creaţiei literare cehe, pre­şedintele Masaryk nu s’a pronun­ţat. Lirismul noului roman (Proust) nu-i impune şi preferă descrierea vieţei actuale tablourilor din tim­purile trecute. Din lectura sa, pre­şedintele Masaryk vrea să cunoa­scă viaţa păturilor sociale nu ca tablou, ci ca dovezi pentru conclu­­ziuni sociale. După cum se vede şeful statului vecin nu înţelege să renunţe la bu­­curiile înalte ale lecturii, chiar în mijlocul preocupărilor dificile ale conducerii ţării sale

Next