Dreptatea, octombrie 1930 (Anul 4, nr. 894-921)

1930-10-01 / nr. 894

finul IU HO. 8SW TARA)­UI I UHTATORI, PREOTI $ SATE» M::: :’§5§ străinătate «a::::::::: a lunii .... 250 I DUBLU I 3 luni...............................200 ’•'«Whiuai■ Ha Miercuri octombrie 1830 4 PAGINI Guvernarea national' tărănistă, - i­ ne „VHto­­ruli‘,­este o naîă neagră ue regimul constitution­­al.­­Atât de curat din tim­pul liberalilor. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI. — Str. R. Poincare 8, Etaj TELEFON Direcţia 379/41 Redacţia 313/54 Ad-tia 338/60 ANUNŢURI COMERCIALE se primesc direct la ficieţia ziarului pi la toate agenţiile de purscitate din ţara3 Lei TOT VECHIUL OM D. Vintilă Brătianu n’a ajuns încă­­ un alt şef al partidului liberal, ni­mit să-şi însuşească „gândul rumânului Ilie Sturdza, a cărui stare sufleteas­ce pe urmă” cu toate că evenimen­tele politice din ultimii ani i-au dat prilejul să facă amarnice experienţe personale. A dat cu capul de pragul de sus, nu vede, însă, încă, pragul de jos. Acesta este învăţământul pe care-l trage opiniunea publică, şi chiar par­tidul său, de pe urma ultimelor sale manifestaţiuni politice. Soarta s’a apucat să nu mai trateze pe şeful (vai! contestat) al partidului liberal cu generozitatea cu care fu­sese obişnuiţi să fie trataţi de ea până acuma şefii lui. Dela moartea lui I. I. C. Brătianu, au început să curgă pentru liberali anii politici ai celor şapte vaci slabe. D. V. Brătianu însă nu s’a domirit. Cei doi ani care se încheie mâine, scurşi din ziua când fostul prim-mi­­nistru depunea, sub forma memoriu­lui înmânat fostei regenţe la 1 Oc­tombrie 1928, un bilanţ pasiv al gu­vernării liberale, nu au putut să în­moaie cerbicia, demnă de o cauză mai bună, a d-lui V. Brătianu. Vechiul om trăeşte încă. Este adevărat că, pentru ochii lu­mii, pentru ai celor mai naivi printre credincioşii săi, d. Vintilă Brătianu are pretenţiunea de a descinde din nou în arena politică cu un program refăcut. Când analizezi, însă , ceea ce stă formulat în ante-proiectul de pro­gram, care numai în aparenţă a fost dat spre studiu şi amendare (?!) or­ganizaţiile liberale din ţară, (o înşi­rare de banalizate declaraţii de prin­cipii, un maldăr de ceeace se numeş­te pia desideria, care s’ar rezuma în fraza că d. V. Brătianu făgădu­­eşte că, „va fi bine” dacă ar veni liasa la putere), când cauţi să pricepi printre rânduri gândul adevărat al d-lui V. Brătianu, apoi ajungi la convingerea că d-sa a rămas inpeni­­tentul politician pe care ţara l-a cu­noscut Dar, nici nu este nevoe să ghiceşti printre rândurile acestui proiect de program. Ajunge să citeşti şi să re­ţii expunerea cu care d. V. Brătianu prezintă partizanilor săi, săptămâna trecută, proectul său de program, pentru a te convinge de spiritul care conduce astăzi încă pe fostul preşe­dinte de Consiliu. Şi pentru a sublinia şi mai apăsat, pentru orientarea organizaţiilor li­berale provinciale, care este gândul său adevărat, în privinţa pretinselor noui îndrumări politice din proectul de program, d. V. Brătianu nu a pre­getat să răspândească în rândurile cele mai largi ale partidului acea ex­punere, care are un incontestabil ca­racter antinomic cu programul pe care, de bine de rău, reuşeau să-l în­firipeze d-nii Duca, Guţă Tătărăscu şi Franasovici. Chiar acest factum politic în care mişună banalităţile cele mai plate, sub forma unor pre­tinse îndrumări noui, nu satisface în­dărătnica stăruinţă a d-lui V. Bră­tianu în ceea ce ştie, în ceea ce a apu­cat. Atunci când un partid întreg este frământat de surde dorinţi de înoin­re, când vădit ies la suprafaţa lacu­lui liberal — pe care d. V. Brătianu ar voi-o netedă, şi neîncreţită de nici un curent — când ies la supra­faţă ca nişte băşici de gaze produse de descompunerile dela fundul ape­lor stătătoare, aspiraţiuni de prime­nire, d. V. Brătianu rămâne neîn­­fluenţat: restitutio in integrum este deviza pe care o adoptă d-sa deja că din ajunul zilei când partidul îi pregătea soarta pe care o ştim, d-sa se pare că a moştenit-o... D. V. Brătianu nu vrea să ştie de nimic. A uitat cum singur, şi-a dat, în 1928, brevet de incapacitate de a guverna. A uitat că în cei doi ani de opoziţiune s-a închircit şi a târât partidul său în această închircire po­litică, hibernând în bârlogul care îl clădise, stând calculat la o parte de viaţa politică, excluzându-se bo­sumflat din ritmul ei viu, nu ca om politic, ci numai ca un om cu nervi. Şi astăzi, afirmă că în tot acest timp partidul său şi-a îndeplinit chemarea! Dar acesta este, în definitiv, un proces care se judecă astăzi între d-sa şi partidul său. Pentru opiniunea publică din ţară însă, altceva este mai interesant. Ar voi această opiniune publică să vază dacă, în sfârşit, partidul li­beral se hotărăşte să reacţioneze în potriva vechiului om. Este vreme, în chiar interesul său vital, ca acest partid să arate că este decis să nu mai calce pe urma vechilor greşeli. Căci, oricare ar fi ,vina mare a d-lui V. Brătianu pentru dezastrul pe care politica sa economică şi fi­nanciară l-a pregătit ţării, dezastru in mijlocul căruia ea se zbate încă, cu toate eroicele sforţări ale guver­nării naţional-ţărăniste de a îndru­ma refacerea, oricare ar fi vina d-lui Brătianu, vina şi răspunderea parti­dului liberal de a-l fi tolerat atâta vreme în capul său, dând avalul său politicei sale, este înzecit de mare fată, de ce, opiniunea publică din ţară este curioasă să vadă dacă par­tidul liberal înţelege să fie şi de aci înainte aceiaşi grupare amorfă şi juisoare. O demascare Vorbim în altă parte a ziarului de maşinaţiunile d-lui Taşcu Pace­rea, care, voeşte să întrebuinţeze pe macedoneni într’o pretinsă cam­panie anti-bulgară, dar care în rea­litate nu urmăreşte de­cât scopuri politice de partid. Demascat la timp, d. Pacerea trecut mâna altora■ Dar nici aceş­tia nu au avut mai mult noroc. Căci iată ce s’a întâmplat: Studenţii macedoneni Gh­• Cris­­tea şi Mamali Stamuli au cerut studenţilor timoceni Petre Vodcu Florescu Ion şi Marinen Anghel ca să se asocieze şi ei la campania de agitaţii pe cari cei dintăi o duc Studenţii timoceni, cari ştiu ce se ascunde la spatele acestei campa­nii, zisă antibulgara, au răspuns că într’adevăr doresc o colaborare cu studenţii macedoneni, dar lupta comună trebuie dusă pe cale paş­nică, prin propagandă scrisă şi vorbită, iar nici de­cum prin vio­­lenţă- iar pe de altă parte atacu­rile să nu aibe ca obiectiv persona­lităţile politice din ţară, întrucât ei socotesc că nu este în interesul cauzei ca studenţii să se amestece în chestiunile de partid. In urma acestui răspuns, studen­ţii macedoneni, — culoarea Puce­­rea-Valaori — nemulţumiţi, au rupt legăturile cu macedonenii ti­moceni. Ce altă dovadă mai evidentă, că macedonenii d-lor Pucerea și Valaori nu urmăresc in zisa lor campanie antibulgara, decât o cam­panie împotriva guvernului? Agitaţiile clandestine liberale Făţări­cia dezminţirilor Un răspuns drastic al „Epocei“ Şi în Epoca, şi în Neamul Româ­nesc, ca şi in alte ziare cari nu au nimic comun cu noi, cari la rândul nostru am fost informaţi de campa­nia dezmetică dusă subteran de a­­genţii liberali, au apărut în diferite rânduri afirmaţiuni din cele mai precise. Cu toate declaraţiile oficiale fă­cute de conducătorii vintilişti, cu toate făţarnicile lor dezminţiri, in­dicaţii din surse cari nu se pot pune la îndoială, arată că lupul şi-o fi schimbat părul, nu însă şi năra­vul, şi că liberalii d-lui Vintilă Bră­tianu ascultă de un tainic şi stărui­tor avânt de ordine, organizând o propagandă criminală. Acum câteva zile, Epoca, afir­ma că doi şefi de organizaţii libe­rale, locale, din jud. Dâmboviţa, răspândeau sistematic zvonuri ne­cuviincioase şi tendenţioase. Oficioasele vintiliste, prefăcân­­du-se surprinse dezavuau această atitudine a partizanilor lor, în­­doindu-se, ce e drept, de autenti­citatea faptului denunţat. Aveam şi noi naivitatea, o mărturisim, să cădem în capcană, luând act de dezavuarea acea­­ pe care eve­nimentele o dovedesc făţarnică. * In adevăr, Epoca de aseară pu­blică un răspuns al d-lui E. Otete­­lişanu care aruncă o lumină ciu­dată asupra uneltirilor mizerabile ale liberalilor Iată ce spune d. lî Otete.!i­ sanu: In „Epoca“ din 26 Sept. a.­­c., a apărut o notiţă intitulată,, propa­gandă criminală“ in care se relatau zvonurile necuviincioase şi tenden­ţioase pe cari agenţii liberali le răs­pândesc cu orice prilej şi în toate unghiurile ţării. In acea notă se cita şi numele a doi agenţi liberali Filip Stoicescu din Găeşti şi preotul Bra­­teş din Ghergani, cari se dedau la această propagandă. Aceşti doi domni au adresat o scri­soare ziarului „Epoca“ prin care cer să li se aducă la cunoştinţă numele şi adresa autorului acelei notiţe, întrucât ea a fost redactată de mine, după indicaţiunile unui prieten din judeţul Dâmboviţa, cred de da­toria mea să aduc aceasta la cunoş­tinţa celor interesaţi, spre a le da posibilitatea să nu-mi ceară socoteala cu care mă ameninţă. Sfătuesc insă pe toţi aceşti agenţi provocatori să nu o ia atât de sus cu mine, pentru că eu nu prea ştiu de frică. Mulţumesc totodată ziarului „Epoca“ pentru răspunsul bărbă­tesc şi drastic pe care îl dă in nu­mărul din 28 Sept. sub titlul „Di­­nasticismul liberal“, afirmaţiilor în­drăzneţe publicate de ziarul ,,Viito­rul“ cu privire la sentimentele de realitate pe care partidul liberal, de sub şefia d-lui Vintilă Brătianu, le­­ar avea faţă de Rege şi dinastie. Dacă liberalii nu înţeleg că cu în­ceperea „erei celei noui“ ameninţă­rile şi intimidările lor nu mai pot im­presiona pe nimeni, vor avea prile­jul să se convingă foarte curând de aceasta. .. Epoca comentând răspunsul d-lui E- Otetelişanu, scrie : Nişte domni de pe la Găeşti sau Ghergani, dintre cari unul se intitu­lează preot şi preşedinte al organi­zaţiei vintiliste, ca şi cum biserica şi zărăfia ar putea fi vreodată slu­jite la acelaş­i altar, ne somează să arătăm în ce constă „propaganda criminală” pe cari unii din membrii partidului lor continuă s’o facă în chestia dinastică. Publicăm în pa­gina I-a a acestui număr răspunsul d-lui E. Otetelişanu. Spre a le complace, vom cita şi câ­­teva fraze caracteristice din propriul lor crez : „Fostul Pripcîpe Carol nu mai poa­te domni... Cine caută să tulbure li­niştea Ţării cu această chestiune, este răsvrătitor din punctul de vede­­re legal, antidinastic din punct de vedere monarhic şi deci inamic al neamului din punct de vedere naţio­nal... Motivele cari au determinat gra­va şi dureroasa hotărâre a Regelui Ferdinand, nu au încetat de a exista. Partidul naţional-liberal, care reven­dică pentru el cinstea de a fi jucat un rol covârşitor in opera de închegare a României contimporane, consideră că ar fi să renege tot trecutul său şi să abdice de la cele mai imperioase datorii către ţară şi către neam, dacă, sub o formă sau altă, şi pentru ne­demne consideraţiuni de oportunism politic, s ar face părtaş la un aseme­nea act”. (E vorba de actul restaura­­ţiunii N. R.). Şi Evoca, continuă: Aceste rânduri sunt, precum se ştie, scrise de d-l Vintilă Brătianu, parte înainte, parte după întoarce­rea Regelui. Nici un membru al partidului liberal nu are dreptul să socotească drept calomnie atribui­rea unor asemenea gânduri şi ten­dinţe, atâta timp cât continuă să recunoască pe d-l Vintilă Brătianu, care nu le-a renegat, drept şef al partidului. Cu Găieşti şi cu Ghergani am în­cheiat discuţia. Dar vom avea în curând lucruri interesante de po­vestit despre alte oraşe, mult mai importante, ale ţării. * Cele ce desvălue Epoca asupra, campaniei vintilis­te, sunt coroborate cu in­formaţii foarte precise pe cari le avem şi noi. In special, în Capitală, în a­­numite cercuri politicia­niste bine cunoscute şi prin finere cercuri sociale aşa zise înalte, se ţese o pânză de intrigi, de calom­nii, de minciuni necuviin­cioase, sau se încearcă cel puţin răspândirea unor născociri tendenţioase, al căror fir este uşor de ur­mărit, până la obârşie. RaPPBW!! ! EVREII DIN NEW-YORK de PAUL MORAND In ultimul timp au apărut două cărţi admirabie despre America şi americani: ,,Scene din viaţa vi­itoare“ de Georges Duhamel şi „New-York" de Paul Morand­ Din sugestiva carte a lui Paul Morand, apărută in editura Flam­­marion, extragem următorul frag­ment. Scriitorul francez se preum­blă prin cartierele evreeşti ale ma­relui oraş american . Iată gheto-ul. Cred că vor fi întotdeauna car­tiere evreeşti. De fapt aici nu e un cartier evreesc, ci cinci sau şase. New-Yorkul este cel mai mare oraş evreesc de pe pământ: el numără aproape două milioane de evrei- Sunt aici evrei germani, evrei spanioli şi portughezi, evrei din Levant, din Holanda din Ga- Htta, din Ungaria» din România» 3 ms din Ucraina. Sunt israeliţii miliar­dari din a cincea ,,avenue“, israe­­liţii milionari din Riverside Drive, israeliţii săraci din Harlem, din Bronx sau din Brooklyn. Vechiul gheto e acela din Stră­zile Henri, Allers, Rivington Streets asemănătoare micilor uliţe evreeşti din evul mediu. Această populaţie murdară. Pro­lifică şi scârnavă, care a fost de multe ori descrisă, în fel tragic sau comic,— o prieteni Tharaud! — ce aşteptaţi ca să veniţi s’o ve­deţi ? Sunt desigur şi câţiva adevăraţi unguri, ruşi, români sau polonezi în America, dar în general sub a­ceste etichete europene se ascund mai ales evrei. Un imens folklor local în teatrul idiş american, ca şi în roman, rea­duce La nesfârşit scena bătrânului tată inast­ailabil, cu perciunii ieşiţi din pălăria lui înverzită, cu talmu­dul sub şalul de rugăciuni, bleste­mând în ruseşte pe copiii săi de­veniţi americani cari nu-i mai pri­cep­ Astăzi evreul nou după stagiul său în „cartierul de jos“ s’a ridi­cat : copiii săi sunt la universităţi — cel puţin în acele care îi pri­mesc adică nici la Princenton, nici la Vale — şi abandonează ma­gherniţa lui din Dowton italienilor. El nu mai e socialist deşi citeşte cu dragă inimă în fiecare seară „Vor­­waerts“ sau unul din cele cinci mari cotidiane în caracter ebraic. Evreul acesta nu mai produce deloc profeţi şi iluminaţi ca acei ce se mai văd în opera lui Zang­­will. Regatul său adevărat e Broadway. New-York-ul este al lui, orice-ar spune adepţii ,,americanilor sută la sută“ din Park-Avenue. Presa, cinematograful şi radio, sunt ale lui. Unde e vremea, scrie Conrad Bercovici nu fără orgoliu — ,,când guvernatorul Peter Stuyvesant găsea că evreii sunt gunoiul pă­mântului şi nu pot locui în oraş“? Primii evrei din New-York ve­neau din Spania prin Antile şi Brazilia- Cimitirul lor se mai vede încă în Olivier-Street. N’au fost deranjaţi. Apoi după 1848, cei din Renania şi mai târziu acei mai săraci din Galiţia şi Rusia, fugind din pricina persecuţiilor Sfântului Sinod- Sunt dintre ei mulţi cari au rămas săraci : tâm­plari, croitori, negustori de oche­lari, etc. Ca aproape peste tot, de vea­curi, evreul ţine negoţul de blă­nuri şi în general de vestminte*, de la şapca până la pantalon, ei îm­bracă lumea-In străzile murdare, ei fabrică obiectele de lux pe care le regăsim apoi în a cincea „avenue“, vândute la un preţ enorm. Ei se hrănesc cu o scrumbie sărată şi-şi beau ceaiul ruseşte, intr'un pahar tul­bure-Locuesc în camere de treizeci de centime noaptea sau în hotelul Libby, hotelul evreesc din New York (curios, dar cu mult mai puţin decât hanul parisian din­­Cohtimiare în pagina ll-a) Paul Morand A­părătorii cooperaţiei De la o vreme încoace liberalii au descoperit un nou obiect de campanie opoziţionistă: pretinse acte de sabotare a cooperaţiei din partea guvernului naţional-ţărâ­­nesc. Cu deosebire de când la adu­narea generală a Băncii Centrale Cooperative, — convocată pentru a aduce unele modificări statutelor — un număr de delegaţi cooperati­­şti au făcut act de obedienţă faţă de partidul liberal, căruia îi dato­rează recunoştiinţa şi au încercat să zădărnicească lucrările adună­rii, oficioasele d-lui Vintilă Bră­tianu tună şi fulgeră pe chestia amestecului guvernului în mişca­rea cooperativă. Este încă un act de inconştienţă şi de neruşinare. Liberalii, cari poartă vina politicianizării mişcă­rii cooperatiste — aşa cum poartă vina amestecului politicii in toate instituţiile de sub conducerea sau controlul Statului, — denunţa a­­cum un pretins amestec al guver­nului naţional-tarănesc în organi­zaţiile cooperatiste. Rostul campa­niei lor se înţelege foarte lesne. Ei vor, în felul acesta, să zădărni­cească acţiunea de epuraţie şi a­­sanare, întreprinsă sub guvernul actual tocmai cu scopul de a crea cooperaţiei baze temeinice şi de­plin independente, de desvoltare. Dacă guvernul naţional-ţără­­nesc ar fi urmărit ţeluri politicia­niste în mişcarea cooperativă, el ar fi putut folosi foarte lesne spri­jinul larg pe care l-a acordat coo­peraţiei, pentru ca să-şi asigure po­ziţii inexpugnabile în conducerea şi controlul ei. Nîmeni mai bine ca partidul liberal nu ştie acest lucru. Or, cea mai bună dovadă că n’a fost preocupat de asemenea gân­duri, sunt faptele petrecute la adu­narea Băncii Centrale Coopera­­tive, — căci ele arată cât de pu­ternică este încă influenţa politică a liberalilor în organizaţiile coope­ratiste. Elemente cari nu au fost în nici un moment pătrunse de rolul lor de cooperatori şi au crezut că trebue să exploateze cooperaţia ca mijloc de răsplătire a serviciilor politice pe cari le aduc partidului liberal, reuşesc şi acum să infecteze at­mosfera de reală cooperaţie, folo­sind in acest scop atitudinea strict neutrală pe care şi-a prapus-o gu­vernull actual faţă de drepturile de autodeterminare ale cooperaţiei. Singura preocupare a guvernului naţional-ţărănesc a fost de a da coo­peraţiei putinţa de a-şi îndeplini importantele ei funcţiuni în ridica­rea economică şi morală a popu­­laţiei rurale, chit ca ea însăşi să elimine treptat tot ce este amestec străin şi nesănătos, din organismul său infectat de influenţe politicia­niste. In acest scop, guvernul ac­tual a dat cooperaţiei o organizare deplin autonomă, i-a pus la dispo­ziţie însemnate resurse financiare. i-a creat noui avantagii şi privile­gii în organizaţia economică a ţă­rii şi i-a dat însărcinări care să-i absoarbe întreaga activitate spre binele membrilor săi. Astfel organizată, mişcarea coo­peratistă tinde să devină în scurtă vreme ceea ce ar fi trebuit să fie din capul jocului adică o organi­zare autonomă a micilor producă­tori în scopul unei cât mai bune desăvârşiri a situaţiei lor econo­mice şi sociale. E tocmai ceea ce sperie pe libe­rali, pentru cari cooperația repre­zintă o unealtă politicianistă ca ori­care alta. Din trecutul Braşovului Uneltirile pope! Teodor Bârâit Dintru stadiu al d-lui AUREL A. MUREŞIANU, pulicat in revista „T­AMA BARSEI" Românii din Brasov şi Tara Bâr­sei aveau pe lângă duşmanii lor ex­terni un adversar am putea zice şi mai puternic: Saşii, popor mic dar bine organizat şi întărit prin scuti­rile şi privilegiile acordate lor de ve­chii regi ai Ungariei. In virtutea cestor scutiri ei îşi însuşiseră de mult dreptul exclusiv de ocărmuire şi administrare a tuturor locuitori­lor aşa numitului „pământ re­gesc”, în care se cuprindea şi Ţara Bârsei dimpreună cu toate vechile ei sate româneşti şi cu cartierul­­ro­mânesc al Braşovului. Şcheiul înte­meiat la sfârşitul veacului al 1­i-lea­După încercarea nereuşită din 1 octombrie 1600 a cuceririi cu arme­le a cetăţii interne a Braşovului, cu ajutorul trupelor lui Mihai Viteazul, ce se găseau atunci în retragere du­­­pă lupta nefericită de la Mirisls­u. Românii din Braşov Şi Tara Bârsei nu pierdură totuşi nădejdea de a pu­­tea dobândi cel puţin o organizaţie a lor independentă municipală deo­sebită de a Sabil»". Vrednicii conducători de atunci ai românilor din Braşov şi Ţara Bâr­sei, n’au ezitat a face pentru atin­gerea scopului lor, cele mai mari jertfe materiale, atât cu deputaţiu­­nile trimise la generalul comandant şi guvernatorul Ardealului şi la în­săşi cancelaria împăratului din Vie­na şi cu­ darurile, pe atunci atât de obicinuite, , făcute diferitelor perso­nagii sus puse­ Şi Tartler ne spune că la acestea ,,au contribuit cu câ­te ceva toţi românii din Ţara Bâr­sei”. Şi tot el scrie la alt loc, că ,,nu numai la­ Viena, dar chiar şi la ge­neralul comandant al Transilvaniei, Wallis, au reuşit românii să-şi creie­­ze, cu argumentele şi pretenţiile lor, o situaţie atât de favorabilă, încât erau aproape să reuşească ,în mod fericit’’ (dass sie bald gluecklich reus siert haetten). Din nou­­i guvernanţi ai Ardealu­lui, ar fi putut-o scoate românii mai uşor la cale, dar ce puteau ei face, dacă nici aceşti guvernanţi nu pu­teau birui cu împotrivirea îndărăt­nică a saşilor. Nici chiar poruncile împărăteşti nu erau respectate de a­­ceştia. Aşa o păţiră românii braşo­veni şi cu „privileghiumul” pe care-l primiseră în toamna anului 1701 de la împăratul Leopold I. Nu numai documentele timpului, dar chiar şi vechea cronică contimporană a ma­relui cărturar şi luptător pentru e­­manciparea politică a românilor, Ra­du Tempea, ne spun că acest „de­­cret sau diplomă împărătească­ nu s’au luat în seamă (de SaŞi), pentru că nu sau publicăluit şi dela gu­­bernium”. Pricina nepublicării ei din partea guvernului a fost, ne spunei cronica, cu ,,sau scornit cmteagul la 1703”, adică se ivi războiul cu Cu­raţii. Trebile nu s’au îndreptat spre bine nici mai târziu, căci sfâr­­­şeşte cronica, diploma „a fost ascun­sa de atunci de frica saşilor până a-1­cum 1735, Decembrie”. Un reprezentant tipic al inconş­tienţei naţionale de atunci, între ro­mânii de aici, a fost şi fiul slab de înger şi pornit spre păcate al frun-­ laşului protopop al bisericii Sf. Ni-­­colae din Şchei, Florea Baran, popa Teodor Baran. ,,Popa Teodor” nu este un necu­noscut. Cu „gâlcevile” lui se ocupă chiar şi cronica lui Radu Tempea,­ dedicând­u-le un întreg capitol- I încă în anul 1732 popa Teodori provoar­â mari turburări şi neînţele-j geri între românii din Braşov, nâs-j cocind­ clevetiri şi învinuiri nedrep-j te împotriva episcopului Inochentie al Râmnicului, de a cărui eparhia ţineau dela 1729 şi bisericile orto-»­ doxe din Ardeal. Căci se ştia, că austriacii, cari în virtutea tratatului de pace de 1718, puseseră stăpâniră peste Ţara Românească până la Olt» au forţat pe românii neuniţi din Ar­­deal să întrerupă orișice legături cu mitropolitul Ungrovlatiiei, rămas în „Valahia turcească”. Episcopul Râm­nicului, Tncchentie, au nevoit să mai tem­isească pe popa Teodor printr o, scrisoare adresată chiar tatălui aces-* tuia, bătrânului protopop Florea. La 10 Decembrie 1732, episcopul Ino­­chentie scrie romanilor din Braşov, între altele: „Pentru popa Teodor» ce au fost scornit nişte vorbe, pre«­ cum l-au ajuns testul lui cel uscat, care nici la gândul nostru n’au fost» şi au făcut atâta turburare între no­rod, arătându-se cu atâta împotrivii­re asupra noastră, de vreme ce aşa l-au ajuns mintea lui cea rea, iată acum s’au oprit de noi de tot darul preoţiei... Pentru aceia nimenea să nu îndrăznească a se obşti şi a uni cu el, nu al cunoaşte ca pre un preot de acum înainte, căci aceasta s’au făcut întru greime de aiurise» . »» nie . Fugind în miez de iarnă din Bra­şov şi pribegind mai mult timp în Ţara rămasă sub stăpânirea turceas­că, popa Teodor reuşeşte, după moart­­ea episcopului Inochentie, prin int­­ervenţii şi cerându-şi iertare de la, fiii săi sufleteşti din Braşov, să voi­ intre în slujba altarului bisericii din (Continuare in pagina Il-a) cărturarilor“­averescaui Prelegerile pentru adulţii mareşalului ţinute­ de­­ Octavian Goga.

Next