Dreptatea, octombrie 1930 (Anul 4, nr. 894-921)
1930-10-01 / nr. 894
finul IU HO. 8SW TARA)UI I UHTATORI, PREOTI $ SATE» M::: :’§5§ străinătate «a::::::::: a lunii .... 250 I DUBLU I 3 luni...............................200 ’•'«Whiuai■ Ha Miercuri octombrie 1830 4 PAGINI Guvernarea national' tărănistă, - i ne „VHtoruli‘,este o naîă neagră ue regimul constitutional.Atât de curat din timpul liberalilor. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI. — Str. R. Poincare 8, Etaj TELEFON Direcţia 379/41 Redacţia 313/54 Ad-tia 338/60 ANUNŢURI COMERCIALE se primesc direct la ficieţia ziarului pi la toate agenţiile de purscitate din ţara3 Lei TOT VECHIUL OM D. Vintilă Brătianu n’a ajuns încă un alt şef al partidului liberal, nimit să-şi însuşească „gândul rumânului Ilie Sturdza, a cărui stare sufleteasce pe urmă” cu toate că evenimentele politice din ultimii ani i-au dat prilejul să facă amarnice experienţe personale. A dat cu capul de pragul de sus, nu vede, însă, încă, pragul de jos. Acesta este învăţământul pe care-l trage opiniunea publică, şi chiar partidul său, de pe urma ultimelor sale manifestaţiuni politice. Soarta s’a apucat să nu mai trateze pe şeful (vai! contestat) al partidului liberal cu generozitatea cu care fusese obişnuiţi să fie trataţi de ea până acuma şefii lui. Dela moartea lui I. I. C. Brătianu, au început să curgă pentru liberali anii politici ai celor şapte vaci slabe. D. V. Brătianu însă nu s’a domirit. Cei doi ani care se încheie mâine, scurşi din ziua când fostul prim-ministru depunea, sub forma memoriului înmânat fostei regenţe la 1 Octombrie 1928, un bilanţ pasiv al guvernării liberale, nu au putut să înmoaie cerbicia, demnă de o cauză mai bună, a d-lui V. Brătianu. Vechiul om trăeşte încă. Este adevărat că, pentru ochii lumii, pentru ai celor mai naivi printre credincioşii săi, d. Vintilă Brătianu are pretenţiunea de a descinde din nou în arena politică cu un program refăcut. Când analizezi, însă , ceea ce stă formulat în ante-proiectul de program, care numai în aparenţă a fost dat spre studiu şi amendare (?!) organizaţiile liberale din ţară, (o înşirare de banalizate declaraţii de principii, un maldăr de ceeace se numeşte pia desideria, care s’ar rezuma în fraza că d. V. Brătianu făgădueşte că, „va fi bine” dacă ar veni liasa la putere), când cauţi să pricepi printre rânduri gândul adevărat al d-lui V. Brătianu, apoi ajungi la convingerea că d-sa a rămas inpenitentul politician pe care ţara l-a cunoscut Dar, nici nu este nevoe să ghiceşti printre rândurile acestui proiect de program. Ajunge să citeşti şi să reţii expunerea cu care d. V. Brătianu prezintă partizanilor săi, săptămâna trecută, proectul său de program, pentru a te convinge de spiritul care conduce astăzi încă pe fostul preşedinte de Consiliu. Şi pentru a sublinia şi mai apăsat, pentru orientarea organizaţiilor liberale provinciale, care este gândul său adevărat, în privinţa pretinselor noui îndrumări politice din proectul de program, d. V. Brătianu nu a pregetat să răspândească în rândurile cele mai largi ale partidului acea expunere, care are un incontestabil caracter antinomic cu programul pe care, de bine de rău, reuşeau să-l înfiripeze d-nii Duca, Guţă Tătărăscu şi Franasovici. Chiar acest factum politic în care mişună banalităţile cele mai plate, sub forma unor pretinse îndrumări noui, nu satisface îndărătnica stăruinţă a d-lui V. Brătianu în ceea ce ştie, în ceea ce a apucat. Atunci când un partid întreg este frământat de surde dorinţi de înoinre, când vădit ies la suprafaţa lacului liberal — pe care d. V. Brătianu ar voi-o netedă, şi neîncreţită de nici un curent — când ies la suprafaţă ca nişte băşici de gaze produse de descompunerile dela fundul apelor stătătoare, aspiraţiuni de primenire, d. V. Brătianu rămâne neînfluenţat: restitutio in integrum este deviza pe care o adoptă d-sa deja că din ajunul zilei când partidul îi pregătea soarta pe care o ştim, d-sa se pare că a moştenit-o... D. V. Brătianu nu vrea să ştie de nimic. A uitat cum singur, şi-a dat, în 1928, brevet de incapacitate de a guverna. A uitat că în cei doi ani de opoziţiune s-a închircit şi a târât partidul său în această închircire politică, hibernând în bârlogul care îl clădise, stând calculat la o parte de viaţa politică, excluzându-se bosumflat din ritmul ei viu, nu ca om politic, ci numai ca un om cu nervi. Şi astăzi, afirmă că în tot acest timp partidul său şi-a îndeplinit chemarea! Dar acesta este, în definitiv, un proces care se judecă astăzi între d-sa şi partidul său. Pentru opiniunea publică din ţară însă, altceva este mai interesant. Ar voi această opiniune publică să vază dacă, în sfârşit, partidul liberal se hotărăşte să reacţioneze în potriva vechiului om. Este vreme, în chiar interesul său vital, ca acest partid să arate că este decis să nu mai calce pe urma vechilor greşeli. Căci, oricare ar fi ,vina mare a d-lui V. Brătianu pentru dezastrul pe care politica sa economică şi financiară l-a pregătit ţării, dezastru in mijlocul căruia ea se zbate încă, cu toate eroicele sforţări ale guvernării naţional-ţărăniste de a îndruma refacerea, oricare ar fi vina d-lui Brătianu, vina şi răspunderea partidului liberal de a-l fi tolerat atâta vreme în capul său, dând avalul său politicei sale, este înzecit de mare fată, de ce, opiniunea publică din ţară este curioasă să vadă dacă partidul liberal înţelege să fie şi de aci înainte aceiaşi grupare amorfă şi juisoare. O demascare Vorbim în altă parte a ziarului de maşinaţiunile d-lui Taşcu Pacerea, care, voeşte să întrebuinţeze pe macedoneni într’o pretinsă campanie anti-bulgară, dar care în realitate nu urmăreşte decât scopuri politice de partid. Demascat la timp, d. Pacerea trecut mâna altora■ Dar nici aceştia nu au avut mai mult noroc. Căci iată ce s’a întâmplat: Studenţii macedoneni Gh• Cristea şi Mamali Stamuli au cerut studenţilor timoceni Petre Vodcu Florescu Ion şi Marinen Anghel ca să se asocieze şi ei la campania de agitaţii pe cari cei dintăi o duc Studenţii timoceni, cari ştiu ce se ascunde la spatele acestei campanii, zisă antibulgara, au răspuns că într’adevăr doresc o colaborare cu studenţii macedoneni, dar lupta comună trebuie dusă pe cale paşnică, prin propagandă scrisă şi vorbită, iar nici decum prin violenţă- iar pe de altă parte atacurile să nu aibe ca obiectiv personalităţile politice din ţară, întrucât ei socotesc că nu este în interesul cauzei ca studenţii să se amestece în chestiunile de partid. In urma acestui răspuns, studenţii macedoneni, — culoarea Pucerea-Valaori — nemulţumiţi, au rupt legăturile cu macedonenii timoceni. Ce altă dovadă mai evidentă, că macedonenii d-lor Pucerea și Valaori nu urmăresc in zisa lor campanie antibulgara, decât o campanie împotriva guvernului? Agitaţiile clandestine liberale Făţăricia dezminţirilor Un răspuns drastic al „Epocei“ Şi în Epoca, şi în Neamul Românesc, ca şi in alte ziare cari nu au nimic comun cu noi, cari la rândul nostru am fost informaţi de campania dezmetică dusă subteran de agenţii liberali, au apărut în diferite rânduri afirmaţiuni din cele mai precise. Cu toate declaraţiile oficiale făcute de conducătorii vintilişti, cu toate făţarnicile lor dezminţiri, indicaţii din surse cari nu se pot pune la îndoială, arată că lupul şi-o fi schimbat părul, nu însă şi năravul, şi că liberalii d-lui Vintilă Brătianu ascultă de un tainic şi stăruitor avânt de ordine, organizând o propagandă criminală. Acum câteva zile, Epoca, afirma că doi şefi de organizaţii liberale, locale, din jud. Dâmboviţa, răspândeau sistematic zvonuri necuviincioase şi tendenţioase. Oficioasele vintiliste, prefăcându-se surprinse dezavuau această atitudine a partizanilor lor, îndoindu-se, ce e drept, de autenticitatea faptului denunţat. Aveam şi noi naivitatea, o mărturisim, să cădem în capcană, luând act de dezavuarea acea pe care evenimentele o dovedesc făţarnică. * In adevăr, Epoca de aseară publică un răspuns al d-lui E. Otetelişanu care aruncă o lumină ciudată asupra uneltirilor mizerabile ale liberalilor Iată ce spune d. lî Otete.!i sanu: In „Epoca“ din 26 Sept. a.c., a apărut o notiţă intitulată,, propagandă criminală“ in care se relatau zvonurile necuviincioase şi tendenţioase pe cari agenţii liberali le răspândesc cu orice prilej şi în toate unghiurile ţării. In acea notă se cita şi numele a doi agenţi liberali Filip Stoicescu din Găeşti şi preotul Brateş din Ghergani, cari se dedau la această propagandă. Aceşti doi domni au adresat o scrisoare ziarului „Epoca“ prin care cer să li se aducă la cunoştinţă numele şi adresa autorului acelei notiţe, întrucât ea a fost redactată de mine, după indicaţiunile unui prieten din judeţul Dâmboviţa, cred de datoria mea să aduc aceasta la cunoştinţa celor interesaţi, spre a le da posibilitatea să nu-mi ceară socoteala cu care mă ameninţă. Sfătuesc insă pe toţi aceşti agenţi provocatori să nu o ia atât de sus cu mine, pentru că eu nu prea ştiu de frică. Mulţumesc totodată ziarului „Epoca“ pentru răspunsul bărbătesc şi drastic pe care îl dă in numărul din 28 Sept. sub titlul „Dinasticismul liberal“, afirmaţiilor îndrăzneţe publicate de ziarul ,,Viitorul“ cu privire la sentimentele de realitate pe care partidul liberal, de sub şefia d-lui Vintilă Brătianu, lear avea faţă de Rege şi dinastie. Dacă liberalii nu înţeleg că cu începerea „erei celei noui“ ameninţările şi intimidările lor nu mai pot impresiona pe nimeni, vor avea prilejul să se convingă foarte curând de aceasta. .. Epoca comentând răspunsul d-lui E- Otetelişanu, scrie : Nişte domni de pe la Găeşti sau Ghergani, dintre cari unul se intitulează preot şi preşedinte al organizaţiei vintiliste, ca şi cum biserica şi zărăfia ar putea fi vreodată slujite la acelaşi altar, ne somează să arătăm în ce constă „propaganda criminală” pe cari unii din membrii partidului lor continuă s’o facă în chestia dinastică. Publicăm în pagina I-a a acestui număr răspunsul d-lui E. Otetelişanu. Spre a le complace, vom cita şi câteva fraze caracteristice din propriul lor crez : „Fostul Pripcîpe Carol nu mai poate domni... Cine caută să tulbure liniştea Ţării cu această chestiune, este răsvrătitor din punctul de vedere legal, antidinastic din punct de vedere monarhic şi deci inamic al neamului din punct de vedere naţional... Motivele cari au determinat grava şi dureroasa hotărâre a Regelui Ferdinand, nu au încetat de a exista. Partidul naţional-liberal, care revendică pentru el cinstea de a fi jucat un rol covârşitor in opera de închegare a României contimporane, consideră că ar fi să renege tot trecutul său şi să abdice de la cele mai imperioase datorii către ţară şi către neam, dacă, sub o formă sau altă, şi pentru nedemne consideraţiuni de oportunism politic, s ar face părtaş la un asemenea act”. (E vorba de actul restauraţiunii N. R.). Şi Evoca, continuă: Aceste rânduri sunt, precum se ştie, scrise de d-l Vintilă Brătianu, parte înainte, parte după întoarcerea Regelui. Nici un membru al partidului liberal nu are dreptul să socotească drept calomnie atribuirea unor asemenea gânduri şi tendinţe, atâta timp cât continuă să recunoască pe d-l Vintilă Brătianu, care nu le-a renegat, drept şef al partidului. Cu Găieşti şi cu Ghergani am încheiat discuţia. Dar vom avea în curând lucruri interesante de povestit despre alte oraşe, mult mai importante, ale ţării. * Cele ce desvălue Epoca asupra, campaniei vintiliste, sunt coroborate cu informaţii foarte precise pe cari le avem şi noi. In special, în Capitală, în anumite cercuri politicianiste bine cunoscute şi prin finere cercuri sociale aşa zise înalte, se ţese o pânză de intrigi, de calomnii, de minciuni necuviincioase, sau se încearcă cel puţin răspândirea unor născociri tendenţioase, al căror fir este uşor de urmărit, până la obârşie. RaPPBW!! ! EVREII DIN NEW-YORK de PAUL MORAND In ultimul timp au apărut două cărţi admirabie despre America şi americani: ,,Scene din viaţa viitoare“ de Georges Duhamel şi „New-York" de Paul Morand Din sugestiva carte a lui Paul Morand, apărută in editura Flammarion, extragem următorul fragment. Scriitorul francez se preumblă prin cartierele evreeşti ale marelui oraş american . Iată gheto-ul. Cred că vor fi întotdeauna cartiere evreeşti. De fapt aici nu e un cartier evreesc, ci cinci sau şase. New-Yorkul este cel mai mare oraş evreesc de pe pământ: el numără aproape două milioane de evrei- Sunt aici evrei germani, evrei spanioli şi portughezi, evrei din Levant, din Holanda din Ga- Htta, din Ungaria» din România» 3 ms din Ucraina. Sunt israeliţii miliardari din a cincea ,,avenue“, israeliţii milionari din Riverside Drive, israeliţii săraci din Harlem, din Bronx sau din Brooklyn. Vechiul gheto e acela din Străzile Henri, Allers, Rivington Streets asemănătoare micilor uliţe evreeşti din evul mediu. Această populaţie murdară. Prolifică şi scârnavă, care a fost de multe ori descrisă, în fel tragic sau comic,— o prieteni Tharaud! — ce aşteptaţi ca să veniţi s’o vedeţi ? Sunt desigur şi câţiva adevăraţi unguri, ruşi, români sau polonezi în America, dar în general sub aceste etichete europene se ascund mai ales evrei. Un imens folklor local în teatrul idiş american, ca şi în roman, readuce La nesfârşit scena bătrânului tată inastailabil, cu perciunii ieşiţi din pălăria lui înverzită, cu talmudul sub şalul de rugăciuni, blestemând în ruseşte pe copiii săi deveniţi americani cari nu-i mai pricep Astăzi evreul nou după stagiul său în „cartierul de jos“ s’a ridicat : copiii săi sunt la universităţi — cel puţin în acele care îi primesc adică nici la Princenton, nici la Vale — şi abandonează magherniţa lui din Dowton italienilor. El nu mai e socialist deşi citeşte cu dragă inimă în fiecare seară „Vorwaerts“ sau unul din cele cinci mari cotidiane în caracter ebraic. Evreul acesta nu mai produce deloc profeţi şi iluminaţi ca acei ce se mai văd în opera lui Zangwill. Regatul său adevărat e Broadway. New-York-ul este al lui, orice-ar spune adepţii ,,americanilor sută la sută“ din Park-Avenue. Presa, cinematograful şi radio, sunt ale lui. Unde e vremea, scrie Conrad Bercovici nu fără orgoliu — ,,când guvernatorul Peter Stuyvesant găsea că evreii sunt gunoiul pământului şi nu pot locui în oraş“? Primii evrei din New-York veneau din Spania prin Antile şi Brazilia- Cimitirul lor se mai vede încă în Olivier-Street. N’au fost deranjaţi. Apoi după 1848, cei din Renania şi mai târziu acei mai săraci din Galiţia şi Rusia, fugind din pricina persecuţiilor Sfântului Sinod- Sunt dintre ei mulţi cari au rămas săraci : tâmplari, croitori, negustori de ochelari, etc. Ca aproape peste tot, de veacuri, evreul ţine negoţul de blănuri şi în general de vestminte*, de la şapca până la pantalon, ei îmbracă lumea-In străzile murdare, ei fabrică obiectele de lux pe care le regăsim apoi în a cincea „avenue“, vândute la un preţ enorm. Ei se hrănesc cu o scrumbie sărată şi-şi beau ceaiul ruseşte, intr'un pahar tulbure-Locuesc în camere de treizeci de centime noaptea sau în hotelul Libby, hotelul evreesc din New York (curios, dar cu mult mai puţin decât hanul parisian dinCohtimiare în pagina ll-a) Paul Morand Apărătorii cooperaţiei De la o vreme încoace liberalii au descoperit un nou obiect de campanie opoziţionistă: pretinse acte de sabotare a cooperaţiei din partea guvernului naţional-ţărânesc. Cu deosebire de când la adunarea generală a Băncii Centrale Cooperative, — convocată pentru a aduce unele modificări statutelor — un număr de delegaţi cooperatişti au făcut act de obedienţă faţă de partidul liberal, căruia îi datorează recunoştiinţa şi au încercat să zădărnicească lucrările adunării, oficioasele d-lui Vintilă Brătianu tună şi fulgeră pe chestia amestecului guvernului în mişcarea cooperativă. Este încă un act de inconştienţă şi de neruşinare. Liberalii, cari poartă vina politicianizării mişcării cooperatiste — aşa cum poartă vina amestecului politicii in toate instituţiile de sub conducerea sau controlul Statului, — denunţa acum un pretins amestec al guvernului naţional-tarănesc în organizaţiile cooperatiste. Rostul campaniei lor se înţelege foarte lesne. Ei vor, în felul acesta, să zădărnicească acţiunea de epuraţie şi asanare, întreprinsă sub guvernul actual tocmai cu scopul de a crea cooperaţiei baze temeinice şi deplin independente, de desvoltare. Dacă guvernul naţional-ţărănesc ar fi urmărit ţeluri politicianiste în mişcarea cooperativă, el ar fi putut folosi foarte lesne sprijinul larg pe care l-a acordat cooperaţiei, pentru ca să-şi asigure poziţii inexpugnabile în conducerea şi controlul ei. Nîmeni mai bine ca partidul liberal nu ştie acest lucru. Or, cea mai bună dovadă că n’a fost preocupat de asemenea gânduri, sunt faptele petrecute la adunarea Băncii Centrale Cooperative, — căci ele arată cât de puternică este încă influenţa politică a liberalilor în organizaţiile cooperatiste. Elemente cari nu au fost în nici un moment pătrunse de rolul lor de cooperatori şi au crezut că trebue să exploateze cooperaţia ca mijloc de răsplătire a serviciilor politice pe cari le aduc partidului liberal, reuşesc şi acum să infecteze atmosfera de reală cooperaţie, folosind in acest scop atitudinea strict neutrală pe care şi-a prapus-o guvernull actual faţă de drepturile de autodeterminare ale cooperaţiei. Singura preocupare a guvernului naţional-ţărănesc a fost de a da cooperaţiei putinţa de a-şi îndeplini importantele ei funcţiuni în ridicarea economică şi morală a populaţiei rurale, chit ca ea însăşi să elimine treptat tot ce este amestec străin şi nesănătos, din organismul său infectat de influenţe politicianiste. In acest scop, guvernul actual a dat cooperaţiei o organizare deplin autonomă, i-a pus la dispoziţie însemnate resurse financiare. i-a creat noui avantagii şi privilegii în organizaţia economică a ţării şi i-a dat însărcinări care să-i absoarbe întreaga activitate spre binele membrilor săi. Astfel organizată, mişcarea cooperatistă tinde să devină în scurtă vreme ceea ce ar fi trebuit să fie din capul jocului adică o organizare autonomă a micilor producători în scopul unei cât mai bune desăvârşiri a situaţiei lor economice şi sociale. E tocmai ceea ce sperie pe liberali, pentru cari cooperația reprezintă o unealtă politicianistă ca oricare alta. Din trecutul Braşovului Uneltirile pope! Teodor Bârâit Dintru stadiu al d-lui AUREL A. MUREŞIANU, pulicat in revista „TAMA BARSEI" Românii din Brasov şi Tara Bârsei aveau pe lângă duşmanii lor externi un adversar am putea zice şi mai puternic: Saşii, popor mic dar bine organizat şi întărit prin scutirile şi privilegiile acordate lor de vechii regi ai Ungariei. In virtutea cestor scutiri ei îşi însuşiseră de mult dreptul exclusiv de ocărmuire şi administrare a tuturor locuitorilor aşa numitului „pământ regesc”, în care se cuprindea şi Ţara Bârsei dimpreună cu toate vechile ei sate româneşti şi cu cartierulromânesc al Braşovului. Şcheiul întemeiat la sfârşitul veacului al 1i-leaDupă încercarea nereuşită din 1 octombrie 1600 a cuceririi cu armele a cetăţii interne a Braşovului, cu ajutorul trupelor lui Mihai Viteazul, ce se găseau atunci în retragere după lupta nefericită de la Mirislsu. Românii din Braşov Şi Tara Bârsei nu pierdură totuşi nădejdea de a putea dobândi cel puţin o organizaţie a lor independentă municipală deosebită de a Sabil»". Vrednicii conducători de atunci ai românilor din Braşov şi Ţara Bârsei, n’au ezitat a face pentru atingerea scopului lor, cele mai mari jertfe materiale, atât cu deputaţiunile trimise la generalul comandant şi guvernatorul Ardealului şi la însăşi cancelaria împăratului din Viena şi cu darurile, pe atunci atât de obicinuite, , făcute diferitelor personagii sus puse Şi Tartler ne spune că la acestea ,,au contribuit cu câte ceva toţi românii din Ţara Bârsei”. Şi tot el scrie la alt loc, că ,,nu numai la Viena, dar chiar şi la generalul comandant al Transilvaniei, Wallis, au reuşit românii să-şi creieze, cu argumentele şi pretenţiile lor, o situaţie atât de favorabilă, încât erau aproape să reuşească ,în mod fericit’’ (dass sie bald gluecklich reus siert haetten). Din noui guvernanţi ai Ardealului, ar fi putut-o scoate românii mai uşor la cale, dar ce puteau ei face, dacă nici aceşti guvernanţi nu puteau birui cu împotrivirea îndărătnică a saşilor. Nici chiar poruncile împărăteşti nu erau respectate de aceştia. Aşa o păţiră românii braşoveni şi cu „privileghiumul” pe care-l primiseră în toamna anului 1701 de la împăratul Leopold I. Nu numai documentele timpului, dar chiar şi vechea cronică contimporană a marelui cărturar şi luptător pentru emanciparea politică a românilor, Radu Tempea, ne spun că acest „decret sau diplomă împărătească nu s’au luat în seamă (de SaŞi), pentru că nu sau publicăluit şi dela gubernium”. Pricina nepublicării ei din partea guvernului a fost, ne spunei cronica, cu ,,sau scornit cmteagul la 1703”, adică se ivi războiul cu Curaţii. Trebile nu s’au îndreptat spre bine nici mai târziu, căci sfârşeşte cronica, diploma „a fost ascunsa de atunci de frica saşilor până a-1cum 1735, Decembrie”. Un reprezentant tipic al inconştienţei naţionale de atunci, între românii de aici, a fost şi fiul slab de înger şi pornit spre păcate al frun- laşului protopop al bisericii Sf. Ni-colae din Şchei, Florea Baran, popa Teodor Baran. ,,Popa Teodor” nu este un necunoscut. Cu „gâlcevile” lui se ocupă chiar şi cronica lui Radu Tempea, dedicându-le un întreg capitol- I încă în anul 1732 popa Teodori provoarâ mari turburări şi neînţele-j geri între românii din Braşov, nâs-j cocind clevetiri şi învinuiri nedrep-j te împotriva episcopului Inochentie al Râmnicului, de a cărui eparhia ţineau dela 1729 şi bisericile orto-» doxe din Ardeal. Căci se ştia, că austriacii, cari în virtutea tratatului de pace de 1718, puseseră stăpâniră peste Ţara Românească până la Olt» au forţat pe românii neuniţi din Ardeal să întrerupă orișice legături cu mitropolitul Ungrovlatiiei, rămas în „Valahia turcească”. Episcopul Râmnicului, Tncchentie, au nevoit să mai temisească pe popa Teodor printr o, scrisoare adresată chiar tatălui aces-* tuia, bătrânului protopop Florea. La 10 Decembrie 1732, episcopul Inochentie scrie romanilor din Braşov, între altele: „Pentru popa Teodor» ce au fost scornit nişte vorbe, pre« cum l-au ajuns testul lui cel uscat, care nici la gândul nostru n’au fost» şi au făcut atâta turburare între norod, arătându-se cu atâta împotriviire asupra noastră, de vreme ce aşa l-au ajuns mintea lui cea rea, iată acum s’au oprit de noi de tot darul preoţiei... Pentru aceia nimenea să nu îndrăznească a se obşti şi a uni cu el, nu al cunoaşte ca pre un preot de acum înainte, căci aceasta s’au făcut întru greime de aiurise» . »» nie . Fugind în miez de iarnă din Braşov şi pribegind mai mult timp în Ţara rămasă sub stăpânirea turcească, popa Teodor reuşeşte, după moartea episcopului Inochentie, prin intervenţii şi cerându-şi iertare de la, fiii săi sufleteşti din Braşov, să voi intre în slujba altarului bisericii din (Continuare in pagina Il-a) cărturarilor“averescaui Prelegerile pentru adulţii mareşalului ţinute de Octavian Goga.