Dreptatea, noiembrie 1930 (Anul 4, nr. 922-947)
1930-11-01 / nr. 922
Anul IUI HO. 922 6 sâmbătă 1 Rcembrie 1930 4 PAGINI Astăzi este „ziua economiei“. 1 . 99 Deşi nu v’au lăsat mult liberalii, faceţi economii ■■ căci ei nu vor mai veni.... 3 lei ŢARA Un an. ■ 11000 luni. . . . 300 250 ABONâNINTI INI ÎNVĂȚĂTORI, PREOȚII SĂTENI STRĂINĂTATE ..........................^ dublu IIS ::::::::::1» REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI. Str. R. Poincare 8, Etaj TELEFON Direcţia 878/41 Redacţia 313/34 Ad-ţia 883/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct le Adiţia ziarului şi la toata agenţiile de publicitate din ţară Prescripţie ? Partidul liberal de sub conducerea d-lui V. Brătianu se găseşte în una din cele mai triste situaţiuni. Se sbuciumă între trecutul său apropiat, falimentar, şi între presentul care i se prezintă în culori negre. In numele acestui trecut revendică guvernarea de mâine, în ce priveşte prezentul dezastruos face sforţări nu atât pentru a capta bunăvoinţa opiniei publice, cât pentru a se menţine, stimulându-şi partizanii la răbdare şi oferindu-le speranţe- Cât e de departe partidul liberal de timpul când făcea to ce voia în această ţară ! Nu recomanda răbdare şi nu servea pe tavă speranţe. Astăzi, principala grijă a partidului d-lui V. Brătianu e să nu-şi piardă partizanii. Pentru că zilnic asistăm la o interesantă deplasare de partizani de la d. V. Brătianu la d. George Brătianu, nepotul exclus din familie, din partid, de-ar fi putut, unchiul l-ar fi expulzat şi din ţară pe nepot, un nepot care i-a stricat toate planurile politice. Deci, în primul rând scopul nemărturisit al întrunirilor liberale e de a menţine ce-a mai rămas din partid, de a evita catastrofa apropiată. Scopul mărturisit e cu totul altul. Grija de ţară, situaţia economică şi financiară, precum şi problemele ce decurg din această situaţie. Totdeauna, în opoziţie, liberalii au preocupări înalte. Păcat că nu le-au avut atunci când au guvernat! Era mai folositor ca astfel de preocupări să le fi avut în timpul guvernărilor lor. Ar îi ferit ţara de atâtea rele şi i-ar îi cruţat atâtea mari neajunsuri, consecinţe directe ale unor concepţii financiare şi econmice combătute la timp, de care n’au voit să vină seamă. Făgăduind ,,reforme" şi prima fiind aceia a Băncii Naţionale, după care urmează să vină celelalte, se poate judeca și valoarea, şi seriozitatea partidului-Făgăduind după modificarea statutului Băncii Naţionale reducerea impozitelor, scăderea dobânzilor, încurajarea agriculturii, reluarea politicei de clădiri școlare ce nu se termină niciodată etc., liberalii de sub conducerea d-lui V. Brătianu ajung în cele din urmă să revendice guvernarea de mâine-S’o revendice! Dar mai înainte se impune lichidarea trecutului. Doi ani de opoziţie, nu pot fi invocaţi ca prescripţie şi nu dau dreptul liberalilor de a revendica guvernarea. Parlamentul e locul indicat unde partidele politice îşi desvoltă idei, programe, ideologie, se apără în faţa opiniei publice In actualul parlament au putut totuşi pătrunde câţiva aiberaliprintre care şi cei care purtau răspunderea guvernărilor liberale, d-nii V. Brătianu şi I G. Duca. DV. Brătianu n’a asistat la nici una din şedinţe, deşi prezenta sa era necesară, d-sa fiind autorul responsabil al dezastrului economic şi financiar lăsat. DV. Brătianu s'a eschivat, desigur, din calcul, sperând că absenţa sa, va aşterne vălul uitărei peste concepţiile sale financiare. Guvernul, prin glasul autorizat al şefului partidului naţional-ţărănist, d- Iuliu Maniu, a invitat partidul liberal la discuţia politicei sale financiare. Aceleaşi invitaţii, au fost repetate în numele guvernului şi de către miniştrii de finanţe. D. Duca reprezentantul partidului liberal a declinat invitaţia, însă fiindcă invitaţiile îi veneau cam des, s’a decis într’o zi să citească o scurtă, o foarte scurtă declaraţie. Ce spunea? Că problema economico-financiară „partidul liberal o va discuta la timpul său’’. Cum, acum doi ani nu era timpul de a o discuta? Şi în decursul celor doi ani, deasemeni nu era timp de a o discuta? Această problemă se poate discuta numai la întruniri sub forma de promisiuni vagi (ceia ce nu înseamnă câtuşi de puţin o discuţie)? Recunoaştem că înlocuitorul d-lui V. Brătianu se găsea în stare de inferioritate, necunoscând problemele ce trebuia să discute. Dacă d. V. Brătianu nu voia să se expună cu teoriile şi aplicările sale financiare — Înţelegem cât de greu îi venea omului — putea da delegaţie d-lui Victor Slăvescu unul din financiarii în care partidul îşi pune mari speranţe. Nimic, aici o delegaţie nimănui. S-a înţeles imediat: partidul liberal adoptase tactica tăcerii, cu speranţa uitării. Astăzi oricine poate vedea în ce a constat tactica d-lui V. Brătianu. Dar, chestiunea nu este închisă. Rămâne deschisă. E un proces care abea a început să se judece în fața opiniei publice. E un proces care trebue să meargă până la capăt. Invocarea prescripţiei e inoperanta, nu numai cum am spus pentru guvernarea de mîne, dar şi pentru cea de poimâne. D. V. Brătianu e chemat să se disculpe în faţa ţării. Noi nu vom tolera ca acuzatul să-şi ia rolul de acuzator. Consiliile comunale din Bucureşti După mari lupte în jurul alegerilor comunale din Bucureşti, la unele sectoare făcîndu-se alegeri de două ori, deunăzi a avut loc instalarea consiliilor celor patru culori. Iar în curînd se va face instalarea consiliului la municipiu. Cu aceasta, situaţia la primăria Bucureşti intră în normal. Avem consilieri aleşi, care vor lucra de acum înainte în numele cetăţenilor , dind socoteală în faţa lor de activitatea gospodărească. Dacă constituirea legală a consilier s-a făcut atât de tirziu, vina cade asupra liberalilor — care au pus toate piedicile in calea normalizării situaţiei. Dar comisia interimară din Bucureşti, deşi ea avea încrederea guvernului — nu şi votul cetăţenilor — a lucrat mai bine decit consiliile comunale din trecut. Pe când aceste consilii s‘au mărginit la superficiala îngrijire a centrului, comisia informală naţional-ţărănistă s‘a ocupat de periferie, pe care în bună parte a transformat-o. S‘au făcut sute de străzi. S’au instalat apă, canal, lumină electrică din ţinuturi lacustre. La marginea Capitalei s‘a făcut un ștrand modern, iar la depărtări de câteva zeci de kilometri. Snagovul — în timpul gospodăriei d-lui Dem. Dobrescu — s’a transformat într o admirabilă staţiune de vilegiatură, în stare să rivalizeze cu orice localitate similară din străinătate. După o săptămină de viaţă între ziduri, Bucureşteanul are posibilitatea să petreacă o zi într’o staţiune, unde se imbină frumuseţile naturii cu confortul modemn. Iar populaţia Capitalei, recunoscînd opera edilitară săvirşită de comisia interimară de subt preşedinţia d-lui Dem. Dobrescu, a ratificat prin votul ei — repetat în acelaşi fel la două sectoare — încrederea acordată de guvern edililor interimari De astăzi inainte ei lucrează însă in numele cetăţenilor. Şi dacă mai înainte cînd erau simpli locţiitori de consilieri, numiţi de guvern, au săvîrşit o grandioasă operă edilitară — cu atât mai mult consilierii comunali vor desvoltă cu deosebit elan, opera întreprinsă de dînşi. Dar nu numai atît. O comisie interimară este fatal îngrădită în activitatea ei — atît de lege, cit şi de simţul răspunderii. Un regim interimar nu poate face lucruri, care angajează populaţia — uneori pentru mai multe generaţii. Un consiliu comunal insă, ales de cetăţeni, exercitind un mandat cu puteri foarte largi, — poate păşi cu îndrăzneală, la opere mult mai însemnate. In acest spirit vor lucra consiliile comunale nou alese, care au drept carte de recomandare in faţa opiniei publice trecutul de muncă, de cinste şi de realizări practice. Aceste realizări nu au nevoe de recomandare. Ele sunt în văzul tuturora. Numai un politician orbit de patimă te poate contesta existenţa. Dar faptele gospodarilor bucureşteni sunt săvirşite pentru cetăţeni — nu pentru mărunţii politiciani din tabăra d-lui dr. Costinescu. m &mm După manevrele de toamnă Constatări ce se impun Marile manevre de toamnă, care au avut loc in Transilvania, în regiunea Sighişoarei, au luat sfârşit. La aceste manevre a luat parte un număr foarte important de trupe, încadrate de aviaţie şi de celelalte trupe speciale-Majestatea Sa Regele, care a asistat la aceste manevre, a depus o activitate fără pereche, eşind pe teren în fiecare zi interesăndu-se încontinu de mersul operaţiilor şi deplasându-se cu iuţeală de la un punct la altul, pentru a controla acţiunea tactică a Comandamentului superior. Aceste manevre au fost intr’adevăr foarte obositoare, căci se executau pe un teren foarte frământat, cu pante foarte repezi și in mare parte acoperit cu păduri. Terenul era uneori aşa de accidental încât tancurile, cu toată mobilitatea lor, specială acestor terenuri, nu se puteau adesea mişca de ed, cu mare greutate. Frumosul aspect al trupelor, calităţile cadrelor, si savanta tactică a Comandamentului superior, un produs cea mai bună impresie în rândurile numerosului public venit din împrejurimi spre a vedea manevre de acest gen pentru prima oară executate in această regiune. La aceste manevre au asistat toţi ataşaţii militari străini şi numeroşi reprezentanţi de ai presei. SCOPUL MANEVRELOR Trebue să notăm că, în general manevrele nu au numai scopul ele a de un prilej de exerciţii si (Ic irivatSmilite soldaţilor si cadrelor■ Ele trebue să arate in acelaş timp dacă principiile de instrucţie, aplicate în decursul anului precedent, au fost satisfăcătoare. In această privinţă trebue să recunoaştem că nouile principii puse in aplicare în decursul anului trecut de generalul H. Cihos'+., actualul director al manevrelor şi fostul ministru de răsboiu, au dat excelente rezultate, evidenţiate de rezultatele probelor practice de la Sighişoara. Aceste manevre au obişnuit pe soldaţi cu utilizarea practică a terenului, ofiţerii obişnuiindu-se cu marile greutăţi întâmpinate in terenuri accidentate, atât in ce priveşte transmisiunea ordinelor cât şi legătura intre diversele elemente ale armateiînvăţăminte strategice S'arătat constata că, cu toate că nu au fost decât 5 zile de manevră, totuşi, prin problemele puse, prin natura dificilă a terenului, prin greutăţile de conducere, şi prin criticile finale formulate intuiu de Directorul manevrelor şi, apoi, de Majestatea Sa în persoană, aceste exerciţii au fost foarte profitabile, căci au procurat in special ofiţerilor o sumedenie de învăţăminte strategice. Trebue regretat faptul că manevre de această importanţa nu au loc decât arareori, căci cheltuelile si timpul întrebuinţt sunt mai mult decât compensate de mai buna pregătire a trupelor, care se obişnuiesc şi cu viata de campanie si cu felul cel mai folositor de întrebuinţare a numerosului şi costisitorului material. Dihetir, trupele şi numeroşii curioşi care au asistat la aceste manevre au putut constata narea importantă pe care M. S. Regele o leagă de perfecţionarea învăţământului technic militar şi în general, de progresele oştirei. Trebue subliniat faptul că e prima oară că au loc în România manevre absolut libere, cu dublă partidă, urmărindu-se timp de 5 zile executarea de către fiecare partid a unei singure emisiuni. IMPORTANŢA MANEVRELOR Discursul ţinut de Majestatea Sa Regele la Sighişoara, în localul prefecturei din Târnava Mare, a evidenţiat importanţa acestor manevre care se execută din nefericire aşa de rar. In afară de interesul lor strict militar, manevrele regale din această toamnă, ca toate manevrele similare, prezintă interesul ele a permite oricui să-şi dea seama pe teren de valoarea pozitivă a trupelor noastre, de excelentul lor moral şi de desăvârşita pregătire technică a ofiţerilor ce le conduc■ Aceste manevre permit ca oricine să vadă că, dacă noi nu pregătim trupele noastre în scopuri de agresiune, avem însă în armata noastră un admirabil instrument, ori şi când capabil de a asigura României respectul absolut al frontierelor şi liniştei sale. Cunoscând dragostea manifestată de M. S. Regele pentru armată, cunoscând valoarea oamenilor care o compun şi înaltele calităţi ale celor ce o conduc şi care s’au distins deja in decursul marelui războiu, nu putem decât să afirmăm că, la adăpostul oștirei, țara se poate reculege în vederea unei munci rodnice și partike. .. impresii din AmericaZua economiei D. Victor Cădere, secretar general al ministerului de Interne, care a fost unul din reprezentanţii României la congresul federaţiei internaţionale a foştilor luptători, ţinut luna trecută în America, ne-a împărtăşit impresiunile d-sale asupra câtorva stări de lucruri de acolo, şi altele, în legătură directă cu ţara noastră. Vorbeşte de Cădere de situaţia economică nu tocmai înfloritoare în Statele Unite, de aspectul dezolant al cartierelor comerciale dar ce în ce mai pustii, deşi negustorii desfac pe preţuri infime. Apoi, miile şi zecile de mii de muncitori fărâ lucru, cari îşi aşteaptă norocul — altceva nu pot spera deocamdată — pe la colţuri de stradă. Sunt constatări dureroase şi de aceia nu vom insista-Şi totuşi America dispune de mari capitaluri de investiţie, cari rămân neproductive numai pentru că stările de lucruri din unele ţări europene sunt privite cu oarecare neîncredere. Şi îndeosebi, rezultatul alegerilor din Germania a impresionat mult pe americani. Dela congres- d. Cădere relevă hotărîrea foştilor combatanţi de a lupta numai pentru pace, şi de a păstra mai departe federaţia lor ca o asociaţie interaliată şi de a o păzi de internaţionalism. îmbucurătoare sunt constatările făcute de d. Cădere în legătură cu ţara noastră. Americanii apreciază faptul că avem un Rege, şi încă, dotat cu o mare putere de muncă, deci practic şi realist. Starea normală de lucruri din România le inspiră încredere, şi de Cădere îşi exprimă convingerea că se vor pune în curând bazele unei colaborări serioase între America şi România De altfel legăturile culturale dăinuesc de câtăva vreme datorită românilor din America şi schimbului de elevi. De Cădere socoteşte că ar trebui să se întreprindă o propagandă culturală activă prin tălmăcirea literaturii noastre. In această direcţie nu este greu de lucrat, mai cu seamă că am fost încurajaţi de succesul versiunilor englezeşti a lui Eminescu şi Creangă. Dar colaborarea între America şi România s-a manifestat şi pe tărâmul economic şi financiar. începutul a fost făcut de prima investiţie de capital american la telefoane. Este un început promiţător, împreună cu d. Cădere speram şi noi că această colaborare va deveni mai intensă, si fecundă. In sfârşit, o ultimă constatare desprinsă de de Cădere în impresiunile ce ne-a împărtăşit, este încrederea ce i s’a arătat asupra politicei interne a ţării noastre, care a curmat agitaţiile antisemite. Este aceasta o chestiune — să sperăm — definitiv lichidată. Pe drept cuvânt am numit îmbucurătoare constatările făcute de d. Cădere in legătură cu ţara noastră. S'au normalizat în doi ani dle zile multe stări de lucruri, şi ne rămâne acum să ne ocupăm de criza economică. Suntem in tristă frăţie cu America, suferindă şi ea astăzi, dar in bună prietenie si strânse legături, spre cel mai mare bine al nostru. Este o concluzie la care ajungem din citirea interesantelor constatări făcute de d. Victor Cădere Institutul Economic de pe lângă Banca Naţională a organizat pentru azi „ziua economiei”. Este desigur cea mai sobră dintre serbări, şi nici nu e o serbare ci o reînoire a îndemnurilor pentru economie, singura măsură care poate face miracole-Poporul nostru a cărui exuberantă fericită in alte domenii se răsfrânge dăunător in cea ce priveşte organizarea avuţiei personale, trebue educat in sensul acestui adevăr indubitabil, nu poate fi bogăţie fără economie, fără o măsură in cheltueli, fără o armonizare a cheltuelilor în raport cu veniturile. Alte neamuri au o puternică economie de stat, datorită numai spiritului chibzuit de economie care e imprimat in fiecare cetăţean, franţa este o pildă admirabilă. Spiritul de economie care urinează pe fiecare francez a contribuit la buna-starea de astăzi a marei şi bogatei republici. Românul are o pre desorganizată în materie economică — şi acest defect pe care trebue să-l recunoaştem, e pus adesea pe seama unei pretinse generozităţi. Cetăţeanul nostru îşi organizează astfel bugetul particular, încât îşi creiază singur situaţii dificile. Noi cari am ştiut să asimilăm atâtea lucruri, bune şi mai putui bune, trebue să ne silim sâ imităm .(• francezi în ceea ce priveşte adunabilul lor spirit de economie, această chezăşie sigură a bagaria Economia unui Stat se bizuie pe siritul de economie al fiecărui individ, şi bunăstarea generată nu poate fi obţinută decât printr’o organizare a avuţiei private Să nu aşteptăm deci o mântuire problematică dela măsuri tutelare ale Statului, ci dintro profundă aplicare a economiei, singurul mijloc de a face faţă crizei actuale prin care trece lumea. O bună economie este paza tuturor eforturilor. Fără economie toate silinţele, toată munca noastră se iroseşte anarhic. Nu o zi deci pentru economie ti toate zilele anului! D. chirurg Anghelescu, fostul ministru al zidurilor goale botezate şcolii inspiră „Viitorului“ ridicole atacuri privitoare la politica de economii urmărită de guvern în toate domeniile, deci şi în ce priveşte anume cheltueli şcolare care depăşesc posibilităţile de întreţinere ale Statului. Se ştie că d-rul Anghelescu, faimosul „ctitor“ de şcoli — cu banii strânşi cu sila de la ţărani — presărase, pentru reclamă demagogică, o serie de şcoli secundare prin ţară, care funcţionau ca orice lucru improvizat, cum dădea Dumnezeu, iară nici o noimă. Aceste şcoli departe de a aduce vreun folos, constitue în schimb o grea povară pentru budget, iar desfiinţarea lor nu stinghereşte cu nimic bunul mers al învăţământului nostru. Un liceu nu se improvizează ca o tarabă oarecare, numai spre a purta pe frontispiciu numele „ilustru“ al d-lui dr. Anghelescu! O politică şcolară nu se poate desfăşura sănătos şi nu poate da rezultate bune când la bază se află cele mai meschine ţeluri politicianiste. Dacă d. Anghelescu ţine neapărat să aibă câteva şcoli pentru reclama d-sale personală n’are decât să le înscrie în budgetul d-sale personal, vast cât al unei întregi provincii... Negustorii de odinioară Tudor Hagi Tudorache (Tudor Tudoran) 1768-1848 de dr. N. I. Angelescu Tudor Hagi Tudorache s’a născut Zamfirescu, la parte în comerţul lui, în oraşul Curtea de Argeş, în anul ilor lui Woikovitz, înlesnindu-i ~' loacele de a se stabili comisonar la Viena. Dela el au eşit multi negustori, din care notăm pe cei mai da seamă: Ion Eliad Românul, Bănică Ioan, Costache Paulescu, Ghiță Georgescu, V. Nicolici, etc. Costache Hagi Tudorache, fiul cel mai mare al lui Tudor Hagi Tudorache, a eşit din firma Hagi Tudorache & Comp în anul 1847 (luna August), stabilndu-se pe cont propriu, angrosist de lipscănie. Constantin H. Tudorache şi-a luat de la început ca tovarăş pe Leon Ma. noach, cu contract sub iscălitură privată, contract care, în câteva artcole stabileşte condiţiunile acestei tovarăşi- Capitalul cu care au început negoţul au fost de 325 000 lei, din care cel adus de Leon Manoach a fost de 97.5oo leiCu toate că acest capital era mic, totuşi pentru că numele adus de Costache, era cunoscut ca fost părtaş în renumita firmă a lui Tudor Hagi Tudorache, a fost sufcient că, de la început, să se facă din această întreprindere o importantă casă de comerţ. Peste doi ani, în 1849, în această firmă a mai intrat ca tovarăşul Gheorghe Sin Marin, care avea încă de mai înainte prăvălie de engros de lipscănie în tovărăşie cu Leon Manoach. Atunci s’a constituit un nou capital de 401.118 lei şi anume : Costache H. Tudorache, 192-841 lei; Leon Manoach, 113-777 lei; Gheorghe Sin Marin, 94.500 lei iar (Continuare in pagina II-atul său, al cărui nume de familie era Tudoran, avea mai mulţi copii şi fiind om mai umblat, căci făcuse de câteva ori cărăuşie la Bucureşti, se hotărâ să-l facă negustor- El îl aduse de mic cap la Bucureşti şi-l băgă la stăpân pe propseală la jupân Tudorache Hagiu-Jupân Tudorache- avea prăvălie de lipsegnie in Hanul Sf- Gheorghe. Tânărul Tudor a intrat de la început în voia stăpânului său, pe care l’a servit toată viaţa cu pricepere şi devotament şi cum bătrânul negustor nu avea copii şi nici un fel de rude, la moarte, i-a lăsat prăvălia cu tot ce se afla în ea, precum şi întreaga avere ce agonise ; i-a pus însă îndatorirea ca să-i poarte numele- cel dintâi gând al lui Tudor Tudoran, intrând în posesia averei, a fost de a mulţumi lui Dumnezeu de acest mare noroc ce căzuse pe el şi astfel, îl găsim în anul 1793, făcând o însemnată danie bisericei Drugeşti din Curtea de Argeş, unde se născuse. Tudor Tudoran, odată intrat în posesiunea averei, începu să se numească Tudor Hagi Tudorache. Acest nume l-a purtat toată viaţa, căutând a întări titlul de Hagiu pe care începuse a-1 purta, astfel după cum vom arăta mai jos. In anul 1805, el se însură cu Elena, fiica logofătului Fierea îndată după nuntă. Tudor Hagi Tudorache şi soţia sa, au plecat la Ierusalim. De acolo el se întoarse cu diploma de Hagiu, aducând totdeodată lemn din Sfânta Cruce, pe care îl dărui bisericei Sf. Gheorghe. întors de la Ierusalim, el căută să dea o nouă înfăţişare comerţului său. Neştiind carte, — aba ştia să iscălească, — dar având o Inteligenţă deosebită, el înţelese că trebue să dea o utilizare banilor mulţi ce îi moştenise Şi atunci, căută să comande, prin oamenii de afaceri din Viena şi Lipsea, care veneau în Principatele Dunărene, mari cantităţi de mărfuri şi astfel, transformă prăvălia de detaliu a lui jupân Tudorache, într’o mare prăvălie de engros. La început, îşi luă un priceput grămătic care ştia nemţeşte, ca să-i poarte socotelile şi corespondenţa, iar mai târziu, îşi angăjă un comisionar la Viena, pentru mărfurile ce aducea „dinnăuntru’’Se istoriseşte despre el o mulţime de lucruri interesante. Aşa între altele, se spune că avea o memorie extraordinară. Deşi lucra cu foarte mulţi negustori de întreaga ţară, el ştia pe dinafară fiecare negustor, cât îi datora şi mai întotdeauna, când clienţii lui venea la răfuiala socotelilor, el spunea de mai înainte ce sumă datorau, sumă pe care întotdeauna grămăticul, după ce consulta registrele, o găsea exactă. Din căsătoria cu Elena, fiica logofătului Fierea, cu care a viețuit 40 de ani, până în anul 1845, când aceasta a murit, a avut 9 copii. In vremurile acelea, prăvălia lui Tudor Hagi Tudorache constituia exemplul cel mai strălucit al unui comerţ în mare. Din prăvălia lui Tudor Hagi Tudorache au evit o mulţime de negustori. Aproape toţi băeţii care fusese la el, ca să înveţe negoţul, s’au stabilit negustori în Bucureşti, sau în oraşele din ţară, pe toţi i-a ajutat, dându-le marfă pe credit şi făcându-le tot felul de înlesniri. Din biografiile lui Woikovitz şi Zamfirescu, am văzut cum şi-a ajutat rudele punând pe nepotul lui .) -Din seria plachetelor istorice publicate de d. ar. N. I. Angelescu în editura Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti. *) Politicianism maghiar Unii din conducătorii partidului maghiar şi-au îngăduit să facă in congresul partidului lor ce s’a ţinut la Satu-Mare demonstraţii cu caracter foarte ciudat. Atitudinea aceasta pe lângă că nu este justificată, dar este şi nepolitică. Guvernul a înţeles să aibe faţă de minorităţi o atitudine precisă şi loială, aşa cum a făgăduit incă din opoziţie. Din această cauză chiar el a fost învinuit că pactizează cu minorităţile! Dreptul de vot universal, egal şi secret cu reprezentarea proporţională a minorităţilor (ceia ce nu este în Ungaria), existenţa a trei teatre stabile şi a 7 trupe teatrale ambulante maghiare (ceia ce de asemenea nu există pentru naţionalităţi în ţara regentului Horty); dreptul de a fi funcţionari la stat, judeţ şi comună, ca să nu mai vorbim de faptul că preoţimea şi dăscălimea maghiară primesc leafa de la statul român in afară de ajutoare considerabile ce se dau acestor institute maghiare, pensionarea foştilor funcţionari maghiari, — toate acestea fac dovada indiscutabilă, că minoritatea maghiară — în primul rând — se bucură în România de toate libertăţile şi de toate drepturile pe cari le are populaţia românească — aşa cum declarau la Liga Naturilor d-nii Mironescu şi Titulescu. Ce a determinat atunci nemulţumirea unora din conducătorii partidului maghiar, pentru că ei să se dedea la manifestaţi politice ca cea de la Satu-Mare? Noi, care cunoaştem realităţile, ştim că aceste manifestaţii nu isvorăsc din curente adânci ale poporului maghiar, ci sunt opera unor politiciani cari vor să se afle în treabă, când nu ascultă de sugestiuni venite de aiurea. Este suficient, astfel, un articol de presă maghiarofil al vreunui lord englez, un svon de restaurare a monarhiei în Ungaria, o declaraţie făcută în vreun centru politic din Occident, pentru că şovinismul maghiar să înceapă să se agite şi să producă repercusiuni şi printre unii din politicianii de origină maghiară de la noi. Demonstraţii însă ca cea dela Satu-Mare sunt imprudente şi în nici un caz nu pot folosi masei cetăţeneşti maghiare dela noi din ţară. Dealtmintrel, trebue să relevăm, că aceasta stă cuminte departe de agitaţiile aşa zişilor ei condu- I cători, văzându-şi liniştită dar treabă