Dreptatea, noiembrie 1930 (Anul 4, nr. 922-947)

1930-11-01 / nr. 922

Anul IUI HO. 922 6 sâmbătă 1 Rcembrie 1930 4 PAGINI Astăzi este „ziua economiei“. 1 . 99 Deşi nu v’au lăsat mult liberalii, faceţi economii ■■ căci ei nu vor mai veni.... 3 lei ŢARA Un an.­­ ■ 11000 luni. . . . 300 250 ABONâNINTI IN­I ÎNVĂȚĂTORI, PREOȚI­­I SĂTENI STRĂINĂTATE ..........................^ dublu IIS ::::::::::1» REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI.­­ Str. R. Poincare 8, Etaj TELEFON Direcţia 878/41 Redacţia 313/34 Ad-ţia 883/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct le Adiţia ziarului şi la toata agenţiile de publicitate din ţară P­rescripţie ? Partidul liberal de sub condu­cerea d-lui V. Brătianu se găseşte în una din cele mai triste situa­­ţiuni. Se sbuciumă între trecutul său apropiat, falimentar, şi între presentul care i se prezintă în cu­lori negre. In numele acestui trecut revendică guvernarea de mâine, în ce priveşte prezentul dezas­truos face sforţări nu atât pentru a capta bunăvoinţa opiniei pu­blice, cât pentru a se menţine, sti­­mulându-şi partizanii la răbdare şi oferindu-le speranţe- Cât e de departe partidul liberal de timpul când făcea to ce voia în această ţară ! Nu recomanda răbdare şi nu servea pe tavă speranţe. Astăzi, principala grijă a parti­dului d-lui V. Brătianu e să nu-şi piardă partizanii. Pentru că zilnic asistăm la o interesantă depla­sare de partizani de la d. V. Bră­tianu la d. George Brătianu, ne­potul exclus din familie, din par­tid, de-ar fi putut, unchiul l-ar fi expulzat şi din ţară pe nepot, un nepot care i-a stricat toate planurile politice. Deci, în primul rând scopul ne­mărturisit al întrunirilor liberale e de a menţine ce-a mai rămas din partid, de a evita catastrofa apropiată. Scopul mărturisit e cu totul al­­tul. Grija de ţară, situaţia econo­mică şi financiară, precum şi pro­blemele ce decurg din această si­tuaţie. Totdeauna, în opoziţie, li­beralii au preocupări înalte. Pă­cat că nu le-au avut atunci când au guvernat! Era mai folositor ca astfel de preocupări să le fi avut în timpul guvernărilor lor. Ar îi ferit ţara de atâtea rele şi i-ar îi cruţat atâtea mari neajunsuri, consecinţe directe ale unor con­cepţii financiare şi econmice com­bătute la timp, de care n’au voit să vină seamă. Făgăduind ,,reforme" şi prima fiind aceia a Băncii Naţionale, după care urmează să vină cele­lalte, se poate judeca și valoarea, şi seriozitatea partidului-Făgăduind după modificarea statutului Băncii Naţionale redu­cerea impozitelor, scăderea do­bânzilor, încurajarea agriculturii, reluarea politicei de clădiri șco­lare ce nu se termină niciodată etc., liberalii de sub conducerea d-lui V. Brătianu ajung în cele din urmă să revendice guvernarea de mâine-S’o revendice! Dar mai înainte se impune lichidarea trecutului. Doi ani de opoziţie, nu pot fi in­vocaţi ca prescripţie şi nu dau dreptul liberalilor de a revendica guvernarea. Parlamentul e locul indicat unde partidele politice îşi desvoltă idei, programe, ideologie, se apără în faţa opiniei publice­ In actualul parlament au putut totuşi pătrunde câţiva aiberali­­printre care şi cei care purtau răspunderea guvernărilor liberale, d-nii V. Brătianu şi I­ G. Duca. D­­V.­ Brătianu n’a asistat la nici una din şedinţe, deşi prezenta sa era necesară, d-sa fiind autorul res­ponsabil al dezastrului economic şi financiar lăsat. D­­V. Brătianu s'a eschivat, desigur, din calcul, sperând că absenţa sa, va aşterne vălul uitărei peste concepţiile sale financiare. Guvernul, prin glasul autorizat al şefului partidului naţional-ţără­­nist, d- Iuliu Maniu, a invitat par­tidul liberal la discuţia politicei sale financiare. Aceleaşi invitaţii, au fost repetate în numele guver­nului şi de către miniştrii de fi­nanţe. D. Duca reprezentantul par­tidului liberal a declinat invitaţia, însă fiindcă invitaţiile îi veneau cam des, s’a decis într’o zi să ci­tească o scurtă, o foarte scurtă declaraţie. Ce spunea? Că problema econo­­mico-financiară „partidul liberal o va discuta la timpul său’’. Cum, acum doi ani nu era timpul de a o discuta? Şi în decursul celor doi an­i, deasemeni nu era timp de a o discuta? Această problemă se poate discuta numai la întruniri sub forma de promisiuni vagi (ceia ce nu înseamnă câtuşi de pu­ţin o discuţie)? Recunoaştem că înlocuitorul d-lui V. Brătianu se găsea în sta­re de inferioritate, necunoscând pro­blemele ce trebuia să discute. Da­că d. V. Brătianu nu voia să se expună cu teoriile şi aplicările sale financiare — Înţelegem cât de greu îi venea omului — putea da dele­gaţie d-lui Victor Slăvescu unul din financiarii în care partidul îşi pune mari speranţe. Nimic, aici o dele­gaţie nimănui. S-a înţeles imediat: partidul li­beral adoptase tactica tăcerii, cu speranţa uitării. Astăzi oricine poate vedea în ce a constat tactica d-lui V. Brătianu. Dar, chestiunea nu este închisă. Rămâne deschisă. E un proces ca­re abea a început să se judece în fața opiniei publice. E un proces care trebue să meargă până la ca­păt. Invocarea prescripţiei e ino­peranta, nu numai cum am spus pentru guvernarea de mîne, dar şi pentru cea de poimâne. D. V. Brătianu e chemat să se disculpe în faţa ţării. Noi nu vom tolera ca acuzatul să-şi ia rolul de acuzator. Consiliile comuna­le din Bucureşti După mari lupte în jurul alegeri­lor comunale din Bucureşti, la u­­nele sectoare făcîndu-se alegeri de două ori,­­ deunăzi a avut loc in­stalarea consiliilor celor patru cu­lori. Iar în curînd se va face instala­rea consiliului la municipiu. Cu aceasta, situaţia la primăria Bucureşti intră în normal. Avem consilieri aleşi, care vor lucra de acum înainte în numele cetăţenilor , dind socoteală în faţa lor de activitatea gospodărească. Dacă constituirea legală a con­­silier s-a făcut atât de tirziu, vina cade asupra liberalilor — care au pus toate piedicile in calea norma­lizării situaţiei. Dar comisia interimară din Bu­cureşti, deşi ea avea încrederea guvernului — nu şi votul cetăţeni­lor — a lucrat mai bine decit con­siliile comunale din trecut. Pe când aceste consilii s‘au măr­ginit la superficiala îngrijire a cen­trului,­­ comisia informală naţio­­nal-ţărănistă s‘a ocupat de perife­rie, pe care în bună parte a trans­format-o. S‘au făcut sute de străzi. S’au instalat apă, canal, lumină e­­lectrică d­in ţinuturi lacustre. La marginea Capitalei s‘a făcut un ștrand modern, iar la depărtări de câteva zeci de kilometri. Snagovul — în timpul gospodăriei d-lui Dem. Dobrescu — s’a transformat într o admirabilă staţiune de vilegiatură, în stare să rivalizeze cu orice lo­calitate similară din străinătate. După o săptămină de viaţă între ziduri, Bucureşteanul are posibili­tatea să petreacă o zi într’o staţiu­ne, unde se imbină frumuseţile na­turii cu confortul modemn. Iar populaţia Capitalei, recunos­­cînd opera edilitară săvirşită de comisia interimară de subt preşe­dinţia d-lui Dem. Dobrescu, a rati­ficat prin votul ei — repetat în a­­celaşi fel la două sectoare — în­crederea acordată de guvern edi­lilor interimari De astăzi inainte ei lucrează însă in numele cetăţenilor. Şi dacă mai înainte cînd erau simpli locţiitori de consilieri, nu­miţi de guvern, au săvîrşit o gran­dioasă operă edilitară — cu atât mai mult consilierii comunali vor desvoltă cu deosebit elan, opera întreprinsă de dînşi. Dar nu numai atît. O comisie in­terimară este fatal îngrădită în ac­tivitatea ei — atît de lege, cit şi de simţul răspunderii. Un regim interimar nu poate face lucruri, care angajează populaţia — une­ori pentru mai multe generaţii. Un consiliu comunal insă, ales de cetăţeni, exercitind un mandat cu puteri foarte largi, — poate păşi cu îndrăzneală, la opere mult mai însemnate. In acest spirit vor lucra consi­liile comunale nou alese, care au drept carte de recomandare in faţa opiniei publice trecutul de muncă, de cinste şi de realizări practice. Aceste realizări nu au nevoe de recomandare. Ele sunt în văzul tu­turora. Numai un politician orbit de patimă te poate contesta existenţa. Dar faptele gospodarilor bucu­­reşteni sunt săvirşite pentru cetă­ţeni — nu pentru mărunţii politi­ciani din tabăra d-lui dr. Costines­­cu. m &­mm După manevrele de toamnă Constatări ce se impun Marile manevre de toamnă, care au avut loc in Transilvania, în regiunea Sighişoarei, au luat sfârşit. La aceste manevre a luat parte un număr foarte important de trupe, încadrate de aviaţie şi de celelalte trupe speciale-Majestatea Sa Regele, care a asistat la aceste manevre, a depus o activitate fără pereche, eşind pe teren în fiecare zi­ interesăndu-se încontinu de mersul operaţiilor şi deplasându-se cu iuţeală de la un punct la altul, pentru a controla acţiunea tactică a Comandamentu­lui superior. Aceste manevre au fost intr’a­­devăr foarte obositoare, căci se executau pe un teren foarte frămân­tat, cu pante foarte repezi și in mare parte acoperit cu păduri. Te­renul era uneori aşa de accidental încât tancurile, cu toată mobilita­tea lor, specială acestor terenuri, nu se puteau adesea mişca de ed, cu mare greutate. Frumosul aspect al trupelor, ca­lităţile cadrelor, si savanta tactică a Comandamentului superior, un produs cea mai bună impresie în rândurile numerosului public venit din împrejurimi spre a vedea ma­nevre de acest gen­ pentru prima oară executate in această re­giune. La aceste manevre au asistat toţi ataşaţii militari străini şi nu­meroşi reprezentanţi de ai presei. SCOPUL MANEVRELOR Trebue să notăm că, în general manevrele nu au numai scopul ele a de un prilej de exerciţii si (Ic irivatSmilite soldaţilor si cadrelor■ Ele trebue să arate in acelaş timp dacă principiile de instrucţie, apli­cate în decursul anului precedent, au fost satisfăcătoare. In această privinţă trebue să recunoaştem că nouile principii puse in aplicare în decursul anului trecut de generalul H. Cihos'+., actualul director al manevrelor şi fostul ministru de răsboiu, au dat excelente rezultate, evidenţiate de rezultatele probelor practice de la Sighişoara. Aceste manevre au obişnuit pe soldaţi cu utilizarea practică a te­renului, ofiţerii obişnuiindu-se cu marile greutăţi întâmpinate in te­renuri accidentate, atât in ce pri­veşte transmisiunea ordinelor cât şi legătura intre diversele ele­mente ale armatei­învăţăminte strategice S'a­rătat constata că, cu toate că nu au fost decât 5 zile de ma­nevră, totuşi, prin problemele puse, prin natura dificilă a tere­nului, prin greutăţile de condu­cere, şi prin criticile finale for­mulate intuiu de Directorul mane­vrelor şi, apoi, de Majestatea Sa în persoană, aceste exerciţii au fost foarte profitabile, căci au pro­curat in special ofiţerilor o su­medenie de învăţăminte strate­gice. Trebue regretat faptul că mane­vre de această importanţa nu au loc decât arare­ori, căci cheltue­­lile si timpul întrebuinţ­t sunt mai mult decât compensate de mai buna pregătire a trupelor, care se obişnuiesc şi cu viata de campanie si cu felul cel mai folositor de în­trebuinţare a numerosului şi costisi­torului material. Dih­et­ir, trupele şi numeroşii curioşi care au asistat la aceste manevre au putut constata narea importantă pe care M. S. Regele o leagă de perfecţionarea învăţă­mântului technic militar şi în ge­neral, de progresele oştirei. Trebue subliniat faptul că e pri­ma oară că au loc în România ma­nevre absolut libere, cu dublă par­tidă, urmărindu-se timp de 5 zile executarea de către fiecare partid a unei singure emisiuni. IMPORTANŢA MANEVRELOR Discursul ţinut de Majestatea Sa Regele la Sighişoara, în localul prefecturei din T­ârnava­ Mare, a evidenţiat importanţa acestor manevre care se execută din ne­fericire aşa de rar. In afară de interesul lor strict militar, manevrele regale din a­­ceastă toamnă, ca toate manevrele similare, prezintă interesul ele a permite oricui să-şi dea seama pe teren de valoarea pozitivă a tru­pelor noastre, de excelentul lor moral şi de desăvârşita pregătire technică a ofiţerilor ce le conduc■ Aceste manevre permit ca ori­cine să vadă că, dacă noi nu pre­gătim trupele noastre în scopuri de agresiune, avem însă în armata noastră un admirabil instrument, ori şi când capabil de a asigura României respectul absolut al frontierelor şi liniştei sale. Cunoscând dragostea manifes­tată de M. S. Regele pentru ar­mată, cunoscând valoarea oame­nilor care o compun şi înaltele ca­lităţi ale celor ce o conduc şi care s’au distins deja in decursul marelui războiu, nu putem decât să afirmăm că, la adăpostul oști­rei, țara se poate reculege în ve­derea unei munci rodnice și part­ike. .. impresii di­n­ AmericaZua economiei D. Victor Cădere, secretar ge­neral al ministerului de Interne, care a fost unul din reprezentanţii României la congresul federaţiei internaţionale a foştilor luptători, ţinut luna trecută în America, ne-a împărtăşit impresiunile d-sale a­­supra câtorva stări de lucruri de acolo, şi altele, în legătură direc­tă cu ţara noastră. Vorbeşte de Cădere de situaţia economică nu tocmai înfloritoare în Statele Unite, de aspectul de­zolant al cartierelor comerciale dar ce în ce mai pustii, deşi negustorii desfac pe preţuri infime. Apoi, mi­ile şi zecile de mii de muncitori fărâ lucru, cari îşi aşteaptă noro­cul — altceva nu pot spera deocam­dată — pe la colţuri de stradă. Sunt constatări dureroase şi de aceia nu vom insista-Şi totuşi America dispune de mari capitaluri de investiţie, cari rămân neproductive numai pentru că stările de lucruri din unele ţări europene sunt privite cu oare­care neîncredere. Şi îndeosebi, rezulta­tul alegerilor din Germania a im­presionat mult pe americani. Dela congres- d. Cădere relevă hotărîrea foştilor combatanţi de a lupta numai pentru pace, şi de a păstra mai departe federaţia lor ca o asociaţie interaliată şi de a o păzi de internaţionalism. îmbucurătoare sunt constatările făcute de d. Cădere în legătură cu ţara noastră. Americanii apreciază faptul că avem un Rege, şi încă, dotat cu o mare putere de muncă, deci prac­tic şi realist. Starea normală de lucruri din România le inspiră în­credere, şi de Cădere îşi exprimă convingerea că se vor pune în cu­rând bazele unei colaborări se­rioase între America şi România­ De altfel legăturile culturale dăi­­nuesc de câtăva vreme datorită românilor din America şi schim­bului de elevi. De Cădere socoteşte că ar trebui să se întreprindă o propagandă culturală activă prin tălmăcirea literaturii noastre. In această di­recţie nu este greu de lucrat, mai cu seamă că am fost încurajaţi de succesul versiunilor englezeşti a lui Eminescu şi Creangă. Dar colaborarea între America şi România s-a manifestat şi pe tărâmul economic şi financiar. în­ceputul a fost făcut de prima in­vestiţie de capital american la te­lefoane. Este un început promiţă­tor, împreună cu d. Cădere spe­ram şi noi că această colaborare va deveni mai intensă, si fecundă. In sfârşit, o ultimă constatare des­prinsă de de Cădere în impresiuni­le ce ne-a împărtăşit, este încre­derea ce i s’a arătat asupra poli­ticei interne a ţării noastre, care a curmat agitaţiile antisemite. Este aceasta o chestiune — să sperăm — definitiv lichidată. Pe drept cuvânt am numit îm­bucurătoare constatările făcute de d. Cădere in legătură cu ţara noas­tră. S'au normalizat în doi ani dle zile multe stări de lucruri, şi ne rămâne acum să ne ocupăm de criza economică. Suntem in tristă frăţie cu America, suferindă şi ea astăzi, d­ar in bună prietenie si strânse legături, spre cel mai mare bine al nostru. Este o concluzie la care ajun­gem din citirea interesantelor con­statări făcute de d. Victor Cădere Institutul Economic de pe lângă Banca Naţională a organizat pen­tru azi „ziua economiei”. Este desigur cea mai sobră din­tre serbări, şi nici nu e o serbare ci o reînoire a îndemnurilor pen­tru economie, singura măsură care poate face miracole-Poporul nostru a cărui exube­rantă fericită in alte domenii se răsfrânge dăunător in cea ce pri­veşte organizarea avuţiei perso­nale, trebue educat in sensul aces­tui adevăr indubitabil, nu poate fi bogăţie fără economie, fără o măsură in cheltueli, fără o armo­nizare a cheltuelilor în raport cu veniturile. Alte neamuri au o puternică e­­conomie de stat, datorită numai spiritului chibzuit de economie care e imprimat in fiecare cetă­ţean, franţa este o pildă admirabilă. Spiritul de economie care uri­­n­ează pe fiecare francez a con­tribuit la buna-starea de astăzi a marei şi bogatei republici. Românul are o pre desorgani­­zată în materie economică — şi acest defect pe care trebue să-l recunoaştem, e pus adesea pe seama unei pretinse generozităţi. Cetăţeanul nostru îşi organi­zează astfel bugetul particular, în­cât îşi creiază singur situaţii difi­cile. Noi cari am ştiut să asimilăm atâtea lucruri, bune şi mai putui bune, trebue să ne silim sâ imităm .­(• francezi în ceea ce priveşte ad­un­abilul lor spirit de economie, această chezăşie sigură a baga­ria­ Economia unui Stat se bizuie pe si­­ritul de economie al fiecărui individ, şi bunăstarea generată nu poate fi obţinută decât printr’o organizare a avuţiei private Să nu aşteptăm deci o mântuire problematică dela măsuri tutelare ale Statului, ci dintro profundă a­­plicare a economiei, singurul mij­loc de­ a face faţă crizei actuale prin care trece lumea. O bună economie este paza tu­turor eforturilor. Fără economie toate silinţele, toată munca noastră se iroseşte anarhic. Nu o zi deci pentru economie ti toate zilele anului! D. chirurg Anghelescu, fostul ministru al zidurilor goale bote­zate şcoli­i inspiră „Viitorului“ ridicole atacuri privitoare la poli­tica de economii urmărită de gu­vern în toate domeniile, deci şi în ce priveşte anume cheltueli şco­lare care depăşesc posibilităţile de întreţinere ale Statului. Se ştie că d-rul Anghelescu, fai­mosul „ctitor“ de şcoli — cu banii strânşi cu sila de la ţărani — pre­­sărase, pentru reclamă demago­gică, o serie de şcoli secundare prin ţară, care funcţionau ca orice lucru improvizat, cum dădea Dum­nezeu, iară nici o noimă. Aceste şcoli departe de a aduce vreun folos, constitue în schimb o grea povară pentru budget, iar desfiinţarea lor nu stinghereşte cu nimic bunul mers al învăţămân­tului nostru. Un liceu nu se improvizează ca o tarabă oare­care, numai spre a purta pe frontispiciu numele „ilus­tru“ al d-lui dr. Anghelescu! O politică şcolară nu se poate desfăşura sănătos şi nu poate da rezultate bune când la bază se află cele mai meschine ţeluri poli­ticianiste. Dacă d. Anghelescu ţine neapă­rat să aibă câteva şcoli pentru re­clama d-sale personală n’are de­cât să le înscrie în budgetul d-sale personal, vast cât al unei întregi provincii... Negustorii de odinioară Tudor Hagi Tudorache (Tudor Tudoran) 1768-1848 de dr. N. I. Angelescu Tudor Hagi Tudorache s’a născut Zamfirescu, la parte în comerţul lui, în oraşul Curtea de Argeş, în anul ilor lui Woikovitz, înlesni­ndu-i ~' loacele de a se stabili comisonar la Viena. Dela el au eşit multi negus­tori, din care notăm pe cei mai da seamă: Ion Eliad Românul, Bănică Ioan, Costache Paulescu, Ghiță Geor­gescu, V. Nicolici, etc. Costache Hagi Tudorache, fiul cel mai mare al lui Tudor Hagi Tudo­rache, a eşit din firma Hagi Tudo­rache & Comp­ în anul 1847 (luna August), stabil­ndu-se pe cont pro­priu, angrosist de lipscănie. Constantin H. Tudorache şi-a luat de la început ca tovarăş pe Leon Ma­. noach, cu contract sub iscălitură privată, contract care, în câteva ar­­t­cole stabileşte condiţiunile acestei tovarăş­i- Capitalul cu care au înce­put negoţul au fost de 325­ 000 lei, din care cel adus de Leon Manoach a fost de 97.5oo lei­­Cu toate că acest capital era mic, totuşi pentru că numele adus d­e Cos­tache, era cunoscut ca fost părtaş în renumita firmă a lui Tudor Hagi Tu­dorache, a fost suf­cient că, de la în­ceput, să se facă din această între­prindere o importantă casă de co­merţ. Peste doi ani, în 1849, în această firmă a mai intrat ca tovarăş­ul Gheorghe Sin Marin, care avea încă de mai înainte prăvălie de engros de lipscănie în tovărăşie cu Leon Ma­noach. Atunci s’a constituit un nou capital de 401.118 lei şi anume : Costache H. Tudorache, 192-841 lei; Leon Manoach, 113-777 lei;­ Gheorghe Sin Marin, 94.500 lei iar (Continuare in pagina II-a­­tul său, al cărui nume de familie era Tudoran, avea mai mulţi copii şi fiind om mai umblat, căci făcuse de câteva ori cărăuşie la Bucureşti, se hotărâ să-l facă negustor- El îl aduse de mic cap­­ la Bucureşti şi-l băgă la stăpân pe pr­­opseală la jupân Tudorache Hagiu-Jupân Tudorache- avea prăvălie de lipsegnie in Hanul Sf- Gheorghe. Tânărul Tudor a intrat de la înce­put în voia stăpânului său, pe care l’a servit toată viaţa cu pricepere şi devotament şi cum bătrânul negus­tor nu avea copii şi nici un fel de rude, la moarte, i-a lăsat prăvălia cu tot ce se afla în ea, precum şi întreaga avere ce agonis­­e ; i-a pus însă îndatorirea ca să-i poarte nu­mele- cel dintâi gând al lui Tudor Tudoran, intrând în posesia averei, a fost de a mulţum­i lui Dumnezeu de acest mare noroc ce căzuse pe el şi astfel, îl găsim în anul 1793, făcând o însemnată danie bisericei Drugeşti din Curtea de Argeş, unde se născuse. Tudor Tudoran, odată intrat în posesiunea averei, începu să se nu­mească Tudor Hagi Tudorache. A­­cest nume l-a purtat toată viaţa, cău­tând a întări titlul de Hagiu pe care începuse a-1 purta, astfel după cum vom arăta mai jos. In anul 1805, el se însură cu Ele­na, fiica logofătului Fierea­ îndată după nuntă. Tudor Hagi Tudorache şi soţia sa, au plecat la Ierusalim. De acolo el se întoarse cu diploma de Hagiu, aducând totdeodată lemn din Sfânta Cruce, pe care îl dărui bisericei Sf. Gheorghe. întors de la Ierusalim, el căută să dea o nouă înfăţişare comerţului său. Neştiind carte, — ab­a ştia să iscălească, — dar având o Inteligenţă deosebită, el înţelese că trebue să dea o utilizare banilor mulţi ce îi moştenise Şi atunci, căută să coman­de, prin oamenii de afaceri din Vie­­na şi Lipsea, care veneau în Prin­cipatele Dunărene, mari cantităţi de mărfuri şi astfel, transformă prăvă­lia de detaliu a lui jupân Tudorache, într’o mare prăvălie de engros. La început, îşi luă un priceput grămătic care ştia nemţeşte, ca să-i poarte so­cotelile şi corespondenţa, iar mai târziu, îşi angăjă un comisionar la Viena, pentru mărfurile ce aducea „dinnăuntru’’­Se istoriseşte despre el o mulţime de lucruri interesante. Aşa între al­tele, se spune că avea o memorie ex­traordinară. Deşi lucra cu foarte mulţi negustori d­e întreaga ţară, el ştia pe dinafară fiecare negustor, cât îi datora şi mai întotdeauna, când clienţii lui venea la răfuiala soco­telilor, el spunea de mai înainte ce sumă datorau, sumă pe care întot­deauna grămăticul, după ce consulta registrele, o găsea exactă. Din căsătoria cu Elena, fiica logo­fătului Fierea, cu care a viețuit 40 de ani, până în anul 1845, când a­­ceasta a murit, a avut 9 copii. In vremurile acelea, prăvălia lui Tudor Hagi Tudorache constituia e­­xemplul cel mai strălucit al unui comerţ în mare. Din prăvălia lui Tu­dor Hagi Tudorache au evit o mul­ţime de negustori. Aproape toţi băeţii care fusese la el, ca să înveţe nego­ţul, s’au stabilit negustori în Bucu­reşti, sau în oraşele din ţară, pe toţi i-a ajutat, dându-le marfă pe credit şi făcându-le tot felul de înlesniri. Din biografiile lui Woikovitz şi Zamfirescu, am văzut cum şi-a aju­tat rudele punând pe nepotul lui .) -Din seria plachetelor istorice publicate de d. ar. N. I. Angelescu în editura Camerei de Comerţ şi In­dustrie din Bucureşti. *) Politicianism maghiar Unii din conducătorii partidului maghiar şi-au îngăduit să facă in congresul partidului lor ce s’a ţi­­nut la Satu-Mare demonstraţii cu caracter foarte ciudat. Atitudinea aceasta pe lângă că nu este justificată, dar este şi ne­­politică. Guvernul a înţeles să aibe faţă de minorităţi o atitudine precisă şi loială, aşa cum a făgăduit incă din opoziţie. Din această cauză chiar el a fost învinuit că pactizează cu minorităţile! Dreptul de vot universal, egal şi secret cu reprezentarea propor­ţională a minorităţilor (ceia ce nu este în Ungaria), existenţa a trei teatre stabile şi a 7 trupe teatrale ambulante maghiare (ceia ce de a­­semenea nu există pentru naţiona­lităţi în ţara regentului Horty); dreptul de a fi funcţionari la stat, judeţ şi comună, ca să nu mai vor­bim de faptul că preoţimea şi dăs­­călimea maghiară primesc leafa de la statul român in afară de aju­toare considerabile ce se dau aces­tor institute maghiare, pensionarea foştilor funcţionari maghiari, — toate acestea fac dovada indiscu­tabilă, că minoritatea maghiară — în primul rând — se bucură în România de toate libertăţile şi de toate drepturile pe cari le are popu­laţia românească — aşa cum de­clarau la Liga Naturilor d-nii Mi­­ronescu şi Titulescu. Ce a determinat atunci nemulţu­mirea unora din conducătorii par­tidului maghiar, pentru că ei să se dedea la manifestaţi politice ca cea de la Satu-Mare? Noi, care cunoaştem realităţile, ştim că aceste manifestaţii nu is­­vorăsc din curente adânci ale po­porului maghiar, ci sunt opera u­­nor politiciani cari vor să se afle în treabă, când nu ascultă de suge­­stiuni venite de aiurea. Este suficient, astfel, un articol de presă maghiarofil al vreunui lord englez, un svon de restaurare a monarhiei în Ungaria, o declara­ţie făcută în vreun centru politic din Occident,­­ pentru că şovinis­mul maghiar să înceapă să se a­­gite şi să producă repercusiuni şi printre unii din politicianii de ori­gină maghiară de la noi. Demonstraţii însă ca cea dela Satu-Mare sunt imprudente şi în nici un caz nu pot folosi masei ce­tăţeneşti maghiare dela noi din ţară. Dealtmintrel­, trebue să relevăm, că aceasta stă cuminte departe de agitaţiile aşa zişilor ei condu- I cători, văzându-şi liniştită da­r treabă

Next