Dreptatea, decembrie 1930 (Anul 4, nr. 948-970)
1930-12-01 / nr. 948
IUB11 BSCemBN® TOTO 4 PAGINI Mai IM HO. 948 TA Un an. 6 Iuni. 3 luni . IN STRĂINĂTATE DUBLU H T S ÎNVĂȚĂTORI, PREOȚI fi SĂTENI Un an ••••.... ..750 6 luni .••••••••.375 3 luni..............................200 „optimismul d-lui miltas popovici, -spune „independents“, - provoca desigur surlsul acelora care cunosc situaţia exacta a ţării noastre“. D. Vintilă Brătianu poate are motive să cunoască mai bine situaţia decit noi. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: ANUNŢURI COMERCIALE TELEFON Direcţia 375/41 BUCUREŞTI, Str. R. Poincare 8, Etaj 1 BSt se primesc direct la ediţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţara 3161 Mâine se inaugurează la T.Matreş, in fata liceului care-i poartă numele, bustul lui Alexandru Papin Ilarian, unul din organizatorii şi conducătorii revoluţiei din Ardeal din 1848 — Alexandru din Budiu, cum îi ziceau contimporanii săi de pe vremea epopeei din Câmpul Libertăţii de la Blaj. Un cărturar, cum au fost aproape toţi conducătorii risorgimentului naţional din Ardeal, un om politic, primul care, originar din Ardeal, juca un rol efectiv în politica românească de dincoace de Carpaţi, funcţionând ca ministru al justiţiei în ministerul Kogălniceanu. Alexandru Papîu Ilarian venea la Iaşi, în 1855, ascultând de chemarea lui Grigore Ghica Vodă, şi profesa la facultatea juridică de acord dreptul penal, statistica şi dreptul roman. Căci după studii juridice urmate la Cluj şi apoi, după înăbuşirea revoluţiunei, la Viena şi la Padova. Ilarian se consacrase în primul rând ştiinţei dreptului. Iar la înfiinţarea Curţii de Casaţie Papiu Ilarian fu numit procuror general, de unde intra in cabinetul Kogălniceanu — cum aminteam mai sus. Al. Papiu Ilarian nu aştepta insă anul 1848 şi revolutiunea pentru a se afirma ca muncitor dârz şi inspirat pe tărâmul naţional. Fiu al unui bătrân preot de sat de pe Câmpie, Ilarian a crescut la căminul părintesc în cultul patriei şi şi-a desăvârşit educaţiunea şi instrucţiunea patriotică la şcoala lui Petru Maior. Astfel îl vedem încă de la 1845, redactând ca student, la Ciui, revista „Zorile“, care pregătea tinerimea română pentru zilele mari ale revoluţiei. In anul 1848 el fu numit practicant, „cancelist“, la Curtea de Apel (Tabla regească) din Oşorhei, unde se mai aflau şi alti români, ca Iancu, Buteanu, şi altii, cari au jucat roluri hotărâtoare în mişcarea naţională română din Ardeal, premergătoare absolutismului habsburgic care îi risipea ca potârnichile. După 1848, cum aminteam mai sus, Ilarian mergea să urmeze cursuri la facultatea vindobonenză, unde tânărul student se distinse în mod deosebit Nu putem rezista plăcerea de a reproduce după Gazeta Transilvaniei. No. 5 din 1851, o corespondentă din Viena, în care în limba acea aproape arhaică se * relatează un episod din viata lui Al. Papiu Ilanan, distins de facultatea din Viena pentru meritele sale — tânărul „cunoscut tuturor de la Duminica Tomii din 15 Mai 1848“„ — cu o decoraţiune specială: „Papiu fu decorat în sala consistorială a Universităţei, în public şi solemel cu crucea de argint cu coroană pentru merite. Solemnitatea s'a început cu un cuvânt al magnificului rector prelatul Sigismund Schultes, adresat lui Papiu. Către finea vorbirei i-a decorat pieptul cu crucea. Şi decanul facuităţei juridice distinse pe Papiu, lăudându-l că „a făcut onoare Universităţei, facuităţei juridice, sieşi, familiei şi conaţionalilor lui“. „In urmă, Papiu răspunse printr'o oraţie de mulţumită în limba latină. Spuse mai întâi cum Românii, atunci când tronul era în pericolul cel mai mare, săriră pentru tron şi naţiune necruţând nici o jertfă. Dar, durere. Românii şi după înfrângerea revoluţiei se află tot în stare de apăsare. Şi această stare tristă îl face să nu plângă nici pe tatăl său, singurul său razim, care fu ucis pentru Cezarul său, nici familia sa, mama şi surorile, cari duc viaţa cea mai ticăloasă după ce au rămas fără cap de familie, fără casă şi avere, ci păreşte întristătoarea soartă a întregii ginte române, care nici după atâtea sacrificii n’a fost norocită de a dobândi dela Cezaria un cap naţional, cum are naţiunea croată pe banul său şi cea saxonă pe corniţele său, care să poarte grija naţiunii, să vindece ranele şi să şteargă lacrimile miilor de orfani. Drept aceia această soartă tristă de jale universală a naţiunei nu-l iartă pe dânsul, precum pe nici un Român adevărat, a purta semne de bucurie. „După ce zise acestea şi după ce în urmă mulţumi Majestăţei Sale sacratissime în termenii cei mai omagiali, zice: „că aceste împrejurări jalnice în care se află universa gintă română îl silesc ca această decoraţiune până atunci s-o poarte acoperită cu vălul întristăciunei până ce emanându-se statul (situaţia) naţiei va avea cauză deplină de a se desbrăca, de jale şi a ne bucura“. „Papiu a predat apoi cuvântul său în mâna rectorului, rugându-l să binevoiască a-l aşterne cunoştinţei preaînalte a Majestăţei Sale. „Corespondentul mai observă, că Măria Sa episcopul A. Şaguna care încă fu de faţă la aceastâ solemnitate îl pofti la prânz. Seara toţi tinerii români din Viena îşi petrecură împreună un chipul cel mai plăcut şi, mai frumos (No. 5 al G. Tr. din 1851)“. 1 I • Orice nenorocire are şi partea ei cea bună. „Diasporaua’’ română consecinţă a trădărei habsburgice pe care cu atât curaj decoratul facultăţii vieneze o sublinia după cum am putut vedea mai sus avu drept rezultat venirea atâtor cărturari de peste munţi în Principatele Române*.. ................ Ilarian, printre aceştia, fu unul din cei mai activi muncitori pe tărâmul cultural. Odată cu înfiinţarea Academiei Române aproape în 1868, el fu ales şi membru al ei şi pronunţă cu prilejul primirei discursul său de recepţie „Viaţa şi operile lui Şincai", ca un semn al timpului şi al nevoii organice resimţite de exponenţă naţiunei româneşti de a proclama peste tot drepturile sale istorice, şi Ilarian, deşi jurist se consacră mai ales studiilor istorice. De la el ne-a rămas o „Istorie a Românilor în Dacia Superioară’’, în două volume, care se opreşte la 15 Mai 1848. Apoi ,,Independenţa constituţională a Transilvaniei’* şi un apreciat „Tezaur al monumentelor istorice’’ în 3 volume-„Viaţa şi operile lui Ghincai’’ şi să nu uităm scrisoarea adresată lui Vodă Cuza, al cărui ministru fusese despre „Idealul naţional al Românilor*. Alexandru Papiu Ilarian, din păcate, a murit tânăr — nu avea nci 50 de ani, când în 1873, se stingea la Sibiu. O viaţă aprigă, de luptă şi de muncă, pe tărâmul naţional cultural, răpune şi pe acest mare premergător» pe acest învăţător, care închina toate puterile şi toate însuşirile sale tineretului. Tineretul de azi, şi în special cel din şcoala care poartă numele lui Papiu Ilarian, să se închine cu smerenie şi cu râvnă de a-i călca pe urme, acestei figuri mari dispărute. O importantă instituţie de credit franceza, Banque d’Acceptations din Paris, a deschis pieţii româneşti, prin mijlocirea Băncii Nationale, un credit de aproape un miliard jumătate lei, pentru a se veni in ajutorul agriculturii. Faptul a fost adus la cunoştinţa Camerei de către d. ministru de finanţe Mihai Popovici, cu prilejul răspunsului pe care d-sa l’a dat comunicării ft-lui deputat Roxiu. Cu acelaş prilej însă, d. ministru de finanţe a scos in evidenţă câteva constatări cari sunt, din nefericire, pe nedrept nesocotite de multă lume dela noi. Dela o vreme încoace foarte mulţi pun în judecarea şi discutarea împrejurărilor economice de la noi, o lipsă de cumpănire care face foarte mult rău ţării. E drept că dificultăţile sunt mari. Insă nu numai in România. In toate ţările bantuc o criză grea, economică şi financiară, dar mai pretutindeni opinia publică şi cu deosebire oamenii cu greutate în viaţa publică, privesc cu încredere desfăşurarea crizei şi fac tot ce le stă în putinţă pentru a-i atenua urmările. E, de altfel, şi o condiţiune esenţială pentru a opune crizei o rezistenţă eficace. Fără sa mergem până acolo unde au mers americanii, cari practică un fel de concism economic, căutând pe toate căile să se convingă ca nu e criză, trebue să convenim că încrederea este un factor esenţial in activitatea conomica. Din acest punct de vedere, d. ministru de finanţe a avut dreptate să înfiereze pe acei dintre concetăţeni cari manifestau mai puţină încredere ca străinii în creditul şi posibilităţile economice ale ţării noastre. împrumutul oferit şi acordat de Banque d’Acceptations este, fără îndoială nu numai o operaţiune binevenită pentru înlesnirea agriculturii, româneşti, dar şi un stimulent pentru cei cari se lasă influenţaţi de defetismul economic al celor cari au interesul să exagereze proporţiile crizei sau al celor ce sunt înclinaţi să treacă de la o extremă la alta. La noi, mai cu seama, această ultimă categorie este îndeajuns de numeroasă, căci cei mai mulţi cari prevestesc acum „dezastre“ sau „catastrofe“ economice sunt aceiaşi cari cântau la trecut bogăţiile inegalabile ale ţării, bizuindu-se în special pe excelentele conjunctutfi de cari ei înşişi au profitat. Realitatea este aşa cum a prezentat-o pe scurt d. ministru de finanţe. Criza există şi e de prisos s’o tăgăduim. Poate chiar, ca din cauza greşelilor comise de precedentele guverne de după război, ea este mai grea în România ca în alte ţâri. Insă recunoscând existenţa crizei, n'avem motive de a nu nutri încredere deplină în propriile noastre forţe de a o înfrânge şi în producerea ajutoarelor de care avem nevoe. Concursul capitalului străin vine intr'o măsură mult mai mare decât vor unii să facă să se creadă. La un scurt interval după realizarea importantei transacţii privitoare la exploatarea telefoanelor, s’a produs oferta din partea lui Banque d’Acceptations. Altele sunt în curs de examinare, insă, cum în materie de finanţe nu e bine să se anticipeze, lumea va afla la vreme, şi cu satisfacţie, că creditul ţării este în continuă creştere. De altă parte, guvernul nu neglijează nimic din ce se poate face pentru organizarea rezistenţei economic© şi pentru grăbirea procesului de asanare. Străduinţele ce se depun pentru restrângerea cheltuelilor publice la limita puterii contributive a populaţiei; măsurile în curs de preparare pentru valorificarea recoltei şi pentru înlesnirea unei bune deslegări a problemei datoriilor agricole; străduinţele ce se depun pe planul internaţional pentru organizarea desfacerii produselor agricole, toate acestea vor crea treptat condiţiunile necesare unei liniştite desfăşurări a procesului de însănătoşire economică, ieremiadele şi incriminările sunt dar nu numai nejustificate dar şi profund dăunătoare ţării. Să ne pătrundem fiecare de marile îndatoriri de muncă, şi ordine, pe care ni le impun dificultăţile momentane şi vom vedea că multe din ele ni le creăm prin lipsă de chibzuinţă şi prin lipsă de voinţă hotărâtă de a le înfrunta cum se cuvine. mm A. Papiu Ilarian1 Creditul şi criza mSSSSSBSSBBSBBBBBB RITMURI NOUI Ritmul vieţii noastre politice s'a schimbat după război. S’a rupt ca vechile tradiţii, introducăndu-se o alta viaţa, ceiace a fost de natură sa pricinuiască uimirea vechilor partide. Uimire pe care o regăsim şi astăzi, ori de câte ori partidul naţional-ţarănesc introduce in viaţa publică noui sisteme. După apariţia pe orizontul politic a partidului ţărănesc, acesta a înţeles să ia contact cu massele, să cerceteze fiecare sat, pe unde nu călcase niciodată vreun om politic, să stabilească legături cu populaţia rurală. Faptul a uimit de celelalte partide politice, dar, de voe şi mai mult,de nevoe, au început sa imite acţiunea partidului, devenit in decursul anilor partid naţional-ţarănesc Libertatea discuţiunii în comitetele de direcţie sau în sfaturile parlamentare, constitue deasemeni o inovaţie faţă de trecutul politic al ţării. Cel care îşi îngăduia la alte partide cea mai uşoară critică, era stigmatizat pentru toată viaţa şi coglormt să nu mai poată avea vreun rol sau rost în viaţa politică-Partidul naţional - ţărănesc a rupt şi cu această tradiţie. Sunt încă vii in mintea tuturora discuţiunile din opoziţie la clubul său ale partidului naţional-ţarănesc. Să reamintim pentru adversarii noştri, care se pare că nu vor să fie în curent cu viaţa politică din alte ţări- că in Franţa grupările politice, în consfătuirile ce ţin, discută problemele la ordinea zilei cu o vioiciune care adesea dă aparenţa unei opoziţii ce sa format faţă de restul grupării. Şi totuşi grupările nu se desfac, fiindcă discuţiunea, nu înseamnă numai decât „ceartă’’ cum s’a imprimat in mentalitatea adversarilor noştri-Parlamentarii naţional - ţarăniştri au avut un schimb de vederi joi seara, la sediul clubului Discuţii mile sau referit exclusiv la chestiuni de ordin general şi au fost în strânsă legătură cu problemele actualităţii. Foarte natural ca într'un partid democrat să adun loc asemenea discuţiuni, menite să strângă rândurile şi să creeze unitatea de viaţă parlamentară, orientările absolut necesare în rândurile unui partid. Adversarii noştri s’au grăbit să tragă concluzii defavorabile. A doua zi a avut loc o masă acasă la d. C. Angelescu, fost subsecretar de Stat la internet unde au fost invitaţi parlamentarii ardeleni si foştii din nuanţa naţională- Adversarii s'au grăbit să strige: lupta intre cele două tabere- Nici o luptă să fie liniştiţi- Nimic mai natural ca parlamentarii să se adune după cum socot ei, după regiuni, după interese ce au de aparat, etc. Să mai cităm grupări de parlamentari: profesorii de toate gradele; cei din regiunea de câmp cei din anumite regiuni de graniță; moldovenii etc. Ce însemnează aceasta? Că parlamentarii din diferite regiuni se adună pentru a apăra anumite interese, in cadrul politic stabilit prin programul şi ideologia partidului. E o crimă a-i face datoria faţă de alegători ? Adversarii noştri s’au înşelat şi de data aceasta. Frământările pe care le visează nu există, după cum nu există nici tabere, ceia ce le-ar face mare plăcere de-ar exista. Este viaţa care pulsează puternic într’un organism sănătos şi plin de vigoare şi aceasta, în adevăr, pune pe gânduri pe adversarii noştri neputincioşi dar gata să tragă sfori dindărătul porţilor in faţa cărora n’au curajul să se arate. Literalii şi vacanţele parlamentare Cea mai nouă născocire a liberărilor şi averescanilor este că partidul naţional-ţarănesc s’ar feri să se prezinte în faţa corpului electoral, şi de aceia a tot amânat alegerile parţiale — cari urmează să se efectueze pentru complectarea locurilor vacante la Cameră şi Senat după ce a epuizat sistemul următorilor pe liste. In ce priveşte chestiunea următorilor pe liste amintim pentru acei cari se fac a ignora acest lucru, că procedeul este consfinţit de legea electorală, care nu de parlamentul naţional-ţărănesc a fost făurită. Cât priveşte baliverna cealaltă, că partidul naţional-ţarănesc s-ar feri să se prezinte în faţa corpului electoral, uzând de tot soiul de manevre, ca de pildă nedeclarând vacante locurile, ţinem să precizăm că nu mai departe decât ieri au fost declarate vacante doua locuri de senatori, iar la cameră, unei intervenţii a d-lui Franasovici, s’a răspuns de către preşedintele adunării că in cel mai scurt timp după împlinirea formalităţilor cerute tot de legea electorală liberală, vor fi declarate vacante patru locuri de deputaţi. Dându-se întâlnire pentru alegerile parţiale, vom vedea cam vor fi rezultatele lor pentru liberali. In jurul unui discurs D. deputat Theodor Ficher, a luat cuvântul la discuţia Mesajului Regal. D. Fischer a ţinut sa afirme de la tribuna Camerii, că populaţia evreiască „are motive să fie nemulţumită de actualul guvern“.». Pricina acestei pretinse supărări, pe care d. Fischer o atribue populaţiei evreeşti, e destul de ciudată ■i atât de ciudată că nici a. Fischer n‘a reuşit să dea vreo lămurire. D. deputat Fischer a spus că guvernul n‘a luat măsuri împotriva tulburărilor antisemite. Afirmaţie inexactă. Guvernul a luat, din vreme, toate măsurile legale spre a preîntâmpina orice tulburări — iar acolo unde s-au întâmplat, vinovaţii au fost deferiţi justiţiei. Acestea sunt măsurile luate de guvern — măsuri ce-i sunt puse la dispoziţie de lege. Guvernul nu poate recurge la exagerate măsuri preventive, care nu sunt îngăduite de Constituţie, cum ar fi interziceri de ziare, de întruniri, etc. Răspunzând afirmaţiilor d-lui Fischer, d. ministru Virgil Madgearu a subliniat neseriozitatea pretenţiilor de a se cere guvernului să recurgă la măsuri ilegale. Dar d. Fischer nu s’a mulţumit numai cu atât. D-sa a declarat că „evreii nu mai au astăzi siguranţă după cele întâmplate la Borşa“ — precizând chiar că „populaţia de acolo crede că focul a fost pus“... Este o afirmaţie gravă care, din fericire, nu se bizue pe nici o realitate. O coincidenţă a făcut ca târguşorul Borşa să ardă tocmai când ia ţinutul acela unii agitatori antisemiţi instigau pe ţărani. Dar o simplă coincidenţă nu poate fi luată drept certitudine şi adusă în desbaterea Parlamentului aşa cum a făcut d. Theodor Fischer. De altfel comisiile de anchetă, şi au fost numeroase, au arătat absurditatea acestei afirmaţii Fireşte, nimeni nu neagă pagubele morale pe care le pricinueşte ţării mişcarea antisemită. Dar, tocmai de aceia, atât românii cât şi evreii luminaţi trebue să se sfiească să creieze o stare de spint prielnică armoniei între populaţia ţării, iar nu să stârnească patimile. Şi, mai ales, să renunţe unii conducători ai evreilor de a se lamenta pe la forurile din străinătate, pentru că informând inexact acele foruri nu realizează nimic. Aceste ştiri false nu trăesc decât o zi cum foarte bine a spus d. ministru Madgearu. D. Th. Fischer poate aduce în Parlament toate doleanţele populaţiei evreeşti şi să fie sigur că aceste doleanţe vor găsi ascultare din partea guvernului. Dau ele să fie făcute nu pe ceiace „se aude“ sau „se afirmă“, ci pe purul adevăr. / In pag. II!*a: Proectu! de lep asupra cumulului a fost depus la Camera Jurământul stoalelor militare aeronautice — Discursul M. S. Regelui — „Independenta’’ ridică chestia: ctt valorează omul en detail? ! Csi costă en«deteli cap mi sotis! corifeu liberal» (Continuare în pag. II-f' Educaţia populară In Jugoslavia Chestiunea educaţiei populare în Iugoslavia era mai complicată decât în multe alte ţări, date fiind deosebirile culturale dintre regiunile care alcătuesc Statul Iugoslav. Ţara veche şi părţile din sud ale nouilor ţinuturi trebuiau ridicate la nivelul cultural al Croaţiei şi Sloveniei, — regiuni cu solidă tradiţie culturală, şi odată atinsă aceeaş înălţime de învăţătură, urma să se creeze un regim cultural unitar. Fără îndoială, deosebirile menţionate mai sus erau mari şi regimul actual voind să ajungă la nivelările necesare s-a oprit la una dintre soluţiile cele mai eficace. Lăsând până la neglijare statu quo-ul învăţământului superior, a întreprins energic organizarea învăţământului elementar şi a culturii populare de bază. * 1. Domeniul asupra căruia se întinde activitatea secţiei instrucţiei poporului este învăţământul şi instrucţia masselor populare în afară de şcoalele obişnuite. Scopul urmărit este realizarea înaintării civilizaţiei şi a culturii (materială şi spirituală). 2. Programul cuprinde: a) cursurile pentru analfabeţi; în oraşe, sate şi în armată; b) diferitele conferinţe pentru popor, mai ales asupra igienei c) întemeierea: de cercuri de instrucţie şi educaţie; de biblioteci şi de săli de citire pentru popor, mai ales în sate; coruri în oraşe şi sate; organizaţii de sololi (societăţi de gimnastică); d) legătura cu instituţii şi organizaţii particulare cu acelaş scop, să instruiască şi să civilizeze, să facă legătura misiunilor acestor instituţii şi organizaţii; e) legătura şi colaborarea cu alte ministere în ce priveşte acelaş scop; f) şcoalele menagere, progresul şi popularizarea lor; cursurile de agricultură şi de asociaţii ţărăneşti („zadruga“-cooperative); g) reprezentaţii de cinematograf, radiofonie şi teatru pentru popor; h) universităţi populare, mai ales în sate şi în centrele industriale; i) tot ceea ce priveşte scopul instrucţiei publice şi educaţiei: economia în general, economia infantilă şi şcolară, popularizarea ţesăturilor şi costumelor naţionale, etc. 3. Programul acesta se realizează cu încetul, în marea lui majoritate. Realizarea se face treptat, dar cu tot mai mult progres, astfel: a) anul acesta cursurile pentru analfabeţi au fost urmate de 10.406 auditori mei mulţi decât anul trecut (8.135 în armată şi 2.271 în sate şi oraşe). După noua lege a şcoalelor primare, toţi adulţii până la vârsta de 25 ani sunt obligaţi să urmeze cursurile pentru analfabeţi. După această vârstă cursurile nu mai sunt obligatorii, dar cei care se înscriu sunt obligaţi să le urmeze până la sfârşit. b) conferinţele pentru popor sunt din ce în ce mai numeroase, iar institutele de igienă propagă igiena şi sănătatea cu mare succes; c) cercurile de instrucţie şi de educaţie devin zilnic mai numeroase , încă de pe acum sunt peste 1700 biblioteci pentru populaţia satelor, fără să se socotească cele de la oraşe, foarte multe oraşe şi sate cultivă corurile şi apoi vin soliolii a căror generalizare şi proporţie a putut fi apreciată cu prilejul marilor serbări încheiate deunăzi; d) noua lege asupra şcoalelor primare (§ 157) prevede colaborarea cu instituţiile particulare urmărind acelaş scop şi ajutorarea reciprocă cu acestea; e) secţia e în foarte strânsă cu ministerul agriculturei şi cu cel al sănătăţii şi prevederii sociale, şcoalele de menaj, ale căror rezultate sunt remarcabile nu numai în ce priveşte viaţa de familie, datoriile gospodinei, ci deasemeni, o gospodărie mai bună în special la sate; b) în ce priveşte reprezentaţiiile de cinematograf, radiofonia şi teatrul, nu sau înregistrat decât începuturi; g) universităţi populare apar pretutindeni şi se aşteaptă un statut special şi ajutoare materiale care să le însufleţească şi mai mult. Intârziarea realizării acestui program era pricinuită mereu de insuficienţa sumelor înscrise în buget începând din Aprilie însă, sforţările făcute sunt mult mai eficace, graţie sumelor importante înscrise în bugetul Statului şi banovinelor. Până la 6 Ianuarie 1929 (data instalării actualului regim), programul era restrâns. Acum, graţie legii noui, programul a dobândit o formă mai liberă şi mai largă. Sumele ce se vor aloca în acest scop vor fi de 3—4 ori mai mari decât cele acordate înainte. Pe temeiul experienţei de până acum, se prepară o nouă organizare, alcătuiridu-se regulamentele şi statute aproape pentru toate punctele programului schiţat mai sus. Bugetul Statului prevede o sumă de aproape 7.000.000 dinari. Bugetele banovinelor au prevăzut deasemeni sume destul de remarcabile, evaluându-se (cu aproximaţie) întreg bugetul la circa 13—15.000.000 dinari. Până acum, se poate spune, că cele mai bune rezultate le-au dat şcoalele de menaj. De aceea socotesc interesant să înfăţişez — după regulament — felul de funcţionare al acestora. Cursurile sunt organizate de Oficiul central de igienă. Scopul ţărancelor care trăesc încă în mod primitiv să li se trezească sentimentul necesităţii unei vieţi mai frumoase, mai sănătoase şi mai comode pentru renaşterea familiilor lor. In calitate de gospodină, ţăranca trebue să ştie tot ce e necesar pentru ca membrii familiei să se bucure în întregime de condiţiile menţinerii şi apărării sănătăţii. De ţăranca-gospodină depinde ca membrii familiei să aibă adăpost sănătos, comod şi plăcut, ca familia să aibă hrana sănătoasă şi gustoasă, să fie totdeauna spălată şi îmbăiată, să aibă totdeauna îmbrăcămintea curată. Prin urmare scopul e să se creeze gospodine model şi mame bune, care vor rămâne satului şi poporului. La cursuri sunt primele ţărance între 18—36 ani, corecte din punct de vedere moral şi sănătoase, indiferent de situaţia civilă şi care se pot dedica în întregime cursurilor pe toată durata lor. Cursurile se înfiinţează acolo unde se simte nevoie, unde se prezintă condiţii prielnice pentru activitatea şi