Dreptatea, decembrie 1930 (Anul 4, nr. 948-970)

1930-12-01 / nr. 948

IUB11 BSCemBN® TOTO 4 PAGINI Mai IM HO. 948 TA Un an. 6 Iuni. 3 luni . IN STRĂINĂTATE DUBLU H T S ÎNVĂȚĂTORI, PREOȚI fi SĂTENI Un an ••••.... ..750 6 luni .••••••••.375 3 luni..............................200 „optimismul d-lui miltas popovici, -­­spune „independents“, - provoca desigur surlsul acelora care cunosc situaţia exacta a ţării noastre“. D. Vintilă Brătianu poate are motive să cunoască mai bine situaţia decit noi. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: ANUNŢURI COMERCIALE TELEFON Direcţia 375/41 BUCUREŞTI,­­ Str. R. Poincare 8, Etaj 1 BSt­ se primesc direct la ediţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţara 3161 Mâine se inaugurează la T.­Mat­­reş, in fata liceului care-i poartă numele, bustul lui Alexandru Pa­pin Ilarian, unul din organizatorii şi conducătorii revoluţiei din Ar­deal din 1848 — Alexandru d­in Budiu, cum îi ziceau contimporanii săi de pe vremea epopeei din Câm­pul Libertăţii de la Blaj. Un cărturar, cum au fost aproape to­ţi­­ conducătorii risorgimentului naţional din Ardeal, un om politic, primul care, originar din Ardeal, juca un rol efectiv în politica ro­mânească de dincoace de Car­­paţi, funcţionând ca ministru al justiţiei în ministerul Kogălni­­ceanu. Alexandru Papîu Ilarian venea la Iaşi, în 1855, ascultând de che­marea lui Grigore Ghica Vodă, şi profesa la facultatea juridică de a­­cord dreptul penal, statistica şi dreptul roman. Căci după studii juridice urmate la Cluj şi apoi, după înăbuşirea revoluţiunei, la Viena şi la Padova. Ilarian se con­sacrase în primul rând ştiinţei dreptului. Iar la înfiinţarea Curţii de Casaţie Papiu Ilarian fu numit procuror general, de unde intra in cabinetul Kogălniceanu — cum a­­minteam mai sus. Al. Papiu Ilarian nu aştepta insă anul 1848 şi revolutiunea pentru a se afirma ca muncitor dârz şi in­spirat pe tărâmul naţional. Fiu al unui bătrân preot de sat de pe Câmpie, Ilarian a crescut la cămi­nul părintesc în cultul patriei şi şi-a desăvârşit educaţiunea şi in­strucţiunea patriotică la şcoala lui Petru Maior. Astfel îl vedem încă de la 1845, redactând ca student, la Ciu­i, revista „Zorile“, care pregă­tea tinerimea română pentru zilele mari ale revoluţiei. In anul 1848 el fu numit practicant, „cancelist“, la Curtea de Apel (Tabla regească) din Oşorhei, unde se mai aflau şi alti români, ca Iancu, Buteanu, şi altii, cari au jucat roluri hotărâ­toare în mişcarea naţională ro­mână din Ardeal, premergătoare absolutismului habsburgic care îi risipea ca potârnichile. După 1848, cum aminteam mai sus, Ilarian mergea să urmeze cursuri la facultatea vindobonenză, unde tânărul student se distinse în mod deosebit Nu putem rezista plăcerea de a reproduce după Gazeta Transilva­niei. No. 5 din 1851, o corespon­dentă din Viena, în care în limba a­­cea aproape arhaică se * relatează un episod din viata lui Al. Papiu I­­lanan, distins de facultatea din Viena pentru meritele sale — tâ­nărul „cunoscut tuturor de la Du­minica Tomii din 15 Mai 1848“„­ — cu o decoraţiune specială: „Papiu fu decorat în sala con­sistorială a Universităţei, în pu­blic şi solem­el cu crucea de ar­gint cu coroană pentru merite. Solemnitatea s'a început cu un cuvânt al magnificului rector prelatul Sigismund Schultes, a­­dresat lui Papiu. Către finea vorbirei i-a decorat pieptul cu crucea. Şi decanul facuităţei juridice distinse pe Papiu, lău­­dându-l că „a făcut onoare Uni­versităţei, facuităţei juridice, sieşi, familiei şi conaţionalilor lui“. „In urmă, Papiu răspunse prin­­tr'o oraţie de mulţumită în lim­ba latină. Spuse mai întâi cum Românii, atunci când tronul era în pericolul cel mai mare, săriră pentru tron şi naţiune necru­ţând nici o jertfă. Dar, durere. Românii şi după înfrângerea re­voluţiei se află tot în stare de apăsare. Şi această stare tristă îl face să nu plângă nici pe tatăl său, singurul său raz­im, care fu ucis pentru Cezarul său, nici familia sa, mama şi surorile, cari duc viaţa cea mai ticăloasă după ce au rămas fără cap de familie, fără casă şi avere, ci păreşte întristătoarea soartă a întregii ginte române, care nici după atâtea sacrificii n’a fost­ norocită de a dobândi dela Ce­­zaria un cap naţional, cum are naţiunea croată pe banul său şi cea saxonă pe corniţele său, care să poarte grija naţiunii, să vindece ranele şi să şteargă la­crimile miilor de orfani. Drept aceia această soartă tristă de jale universală a naţiunei nu-l iartă pe dânsul, precum pe nici un Român adevărat, a purta semne de bucurie. „După ce zise acestea şi după ce în urmă mulţumi Majestăţei Sale sacratissime în termenii cei mai omagiali, zice: „că aceste împrejurări jalnice în care se află universa gintă română îl silesc ca această decoraţiune până atunci s-o poarte acope­rită cu vălul întristăciunei până ce emanându-se statul (si­tuaţia) naţiei va avea cauză de­plină de a se desbrăca, de jale şi a ne bucura“. „Papiu a predat apoi cuvântul său în mâna rectorului, rugân­­du-l să binevoiască a-l aşterne cunoştinţei preaînalte a Majes­tăţei Sale. „Corespondentul mai obser­vă, că Măria Sa episcopul A. Şa­­guna care încă fu de faţă la­ a­­ceastâ solemnitate îl pofti la prânz. Seara toţi tinerii români din Viena îşi petrecură împreună un chipul cel mai plăcut şi, mai frumos (No. 5 al G. Tr. din 1851)“. 1 I • Orice nenorocire are şi partea ei cea bună. „Diasporaua’’ româ­nă consecinţă a trădărei habsbur­­gice pe care cu atât curaj decora­tul facultăţii vieneze o sublinia după cum am putut vedea mai sus avu drept rezultat venirea atâtor cărturari de peste munţi în Prin­cipatele Române*.. ................ Ilarian, printre aceştia, fu unul din cei mai activi muncitori pe tă­râmul cultural. Odată cu înfiinţa­rea Academiei Române aproape în 1868, el fu ales şi membru al ei şi pronunţă cu prilejul primirei discursul său de recepţie „Viaţa şi operile lui Şincai", ca un semn al timpului şi al nevoii organice resimţite de ex­ponenţă naţiunei româneşti de a proclama peste tot drepturile sale istorice, şi Ilarian, deşi jurist se consacră mai ales studiilor isto­rice. De la el ne-a rămas o „Istorie a Românilor în Dacia Superioară’’, în două volume, care se opreşte la 15 Mai 1848. Apoi ,,Independenţa constituţională a Transilvaniei’* şi un apreciat „Tezaur al monumen­telor istorice’’ în 3 volume-„Viaţa şi operile lui G­hincai’’ şi să nu uităm scrisoarea adresată lui Vo­dă Cuza, al cărui ministru fusese despre „Idealul naţional al Ro­mânilor*. Alexandru Papiu Ilarian, din păcate, a murit tânăr — nu avea nci 50 de ani, când în 1873, se stingea la Sibiu. O viaţă aprigă, de luptă şi de muncă, pe tărâmul naţional cultural, răpune şi pe a­­cest mare premergător» pe acest învăţător, care închina toate pu­terile şi toate însuşirile sale tine­retului. Tineretul de azi, şi în special cel din şcoala care poartă numele lui Papiu Ilarian, să se închine cu smerenie şi cu râvnă de a-i călca pe urme, acestei figuri mari dispărute. O importantă instituţie de credit franceza, Banqu­e d’Acceptation­s din Paris, a deschis pieţii româ­neşti, prin mijlocirea Băncii Na­tionale, un credit de aproape un miliard jumătate lei, pentru a se veni in ajutorul agriculturii. Faptul a fost adus la cunoştinţa Camerei de către d. ministru de finanţe Mi­­hai Popovici, cu­ prilejul răspunsu­lui pe care d-sa l’a dat comunicării ft-lui deputat Roxiu. Cu acelaş prilej însă, d. minis­tru de finanţe a scos in evidenţă câteva constatări cari sunt, din ne­fericire, pe nedrept nesocotite de multă lume dela noi. Dela o vreme încoace foarte mulţi pun în judecarea şi discuta­rea împrejurărilor economice de la noi, o lipsă de cumpănire care face foarte mult rău ţării. E drept că dificultăţile sunt mari. Insă nu numai in România. In toate ţările bantuc o criză grea, econo­mică şi financiară, dar mai pretu­tindeni opinia publică şi cu deose­bire oamenii cu greutate în viaţa publică, privesc cu încredere des­făşurarea crizei şi fac tot ce le stă în putinţă pentru a-i atenua urmă­rile. E, de altfel, şi o condiţiune e­­senţială pentru a opune crizei o re­zistenţă eficace. Fără sa mergem până acolo unde au mers ameri­canii, cari practică un fel de co­­nc­ism economic, căutând pe toate căile să se convingă ca nu e criză, trebue să convenim că încrederea este un factor esenţial in activita­tea conomica. Din acest punct de vedere, d. mi­­nistru de finanţe a avut dreptate să înfiereze pe acei dintre conce­tăţeni cari manifestau mai puţină încredere ca străinii în creditul şi posibilităţile economice ale ţării noastre. împrumutul oferit şi acordat de Banque d’Acceptations este, fără îndoială nu numai o operaţiune binevenită pentru înlesnirea agri­culturii, româneşti, dar şi un stimu­lent pentru cei cari se lasă influen­ţaţi de defetismul economic al ce­lor cari au interesul să exagereze proporţiile crizei sau al celor ce sunt înclinaţi să treacă de la o ex­tremă la alta. La noi, mai cu seama, această ultimă categorie este îndeajuns de numeroasă, căci cei mai mulţi cari prevestesc a­­cum „dezastre“ sau „catastrofe“ economice sunt aceiaşi cari cântau la trecut bogăţiile inegalabile ale ţării, bizuindu-se în special pe ex­celentele conjunctutfi de cari ei în­şişi au profitat. Realitatea este aşa cum a pre­zentat-o pe scurt d. ministru de fi­nanţe. Criza există şi e de prisos s’o tăgăduim. Poate chiar, ca din cauza greşelilor comise de prece­dentele guverne de după război, ea este mai grea în România ca în alte ţâri. Insă recunoscând exis­tenţa crizei, n'avem motive de a nu nutri încredere deplină în pro­priile noastre forţe de a o înfrânge şi în producerea ajutoarelor de care avem nevoe. Concursul capitalului străin vine intr'o măsură mult mai mare decât vor unii să facă să se creadă. La un scurt interval după realizarea importantei transacţii privitoare la exploatarea telefoanelor, s’a pro­dus oferta din partea lui Banque d’Acceptation­s. Altele sunt în curs de examinare, insă, cum în mate­rie de finanţe nu e bine să se anti­cipeze, lumea va afla la vreme, şi cu satisfacţie, că creditul ţării este în continuă creştere. De altă parte, guvernul nu negli­jează nimic din ce se poate face pentru organizarea rezistenţei e­­conomic© şi pentru grăbirea proce­sului de asanare. Străduinţele ce se depun pentru restrângerea cheltuelilor publice la limita puterii contributive a popu­laţiei; măsurile în curs de prepa­rare pentru valorificarea recoltei şi pentru înlesnirea unei bune des­­legări a problemei datoriilor agri­cole; străduinţele ce se depun pe planul internaţional pentru organi­zarea desfacerii produselor agri­cole, toate acestea vor crea trep­tat condiţiunile necesare unei liniş­tite desfăşurări a procesului de în­sănătoşire economică, ieremiadele şi incriminările sunt dar nu numai nejustificate dar şi profund dăună­toare ţării. Să ne pătrundem fiecare de marile îndatoriri de muncă, şi ordine, pe care ni le impun dificul­tăţile momentane şi vom vedea că multe din ele ni le creăm prin lipsă de chibzuinţă şi prin lipsă de voinţă hotărâtă de a le înfrunta cum se cuvine. mm A. Papiu Ilarian1 Creditul şi criza mSSSSSBSSBBSBBBBBB RITMURI NOUI Ritmul vieţii noastre politice s'a schimbat după război. S’a rupt ca vechile tradiţii, introducăndu-se o alta viaţa, ceiace a fost de natură sa pricinuiască uimirea vechilor partide. Uimire pe care o regăsim şi astăzi, ori de câte ori partidul naţional-ţarănesc introduce in via­ţa publică noui sisteme. După apariţia pe orizontul po­litic a partidului ţărănesc, acesta a înţeles să ia contact cu massele, să cerceteze fiecare sat, pe unde nu călcase niciodată vreun om po­litic, să stabilească legături cu populaţia rurală. Faptul a uimit de celelalte partide politice, dar, de voe şi mai mult,de nevoe, au început sa imite acţiunea partidu­lui, devenit in decursul anilor par­tid naţional-ţarănesc­ Libertatea discuţiunii în comite­tele de direcţie sau în sfaturile parlamentare, constitue deasemeni o inovaţie faţă de trecutul politic al ţării. Cel care îşi îngăduia la alte partide cea mai uşoară criti­că, era stigmatizat pentru toată viaţa şi coglor­mt să nu mai poa­tă avea vreun rol sau rost în via­ţa politică-Partidul naţional - ţărănesc a rupt şi cu această tradiţie. Sunt încă vii in mintea tuturora discu­­ţiunile din opoziţie la clubul său ale partidului naţional-ţarănesc. Să reamintim pentru adversarii noştri, care se pare că nu vor să fie în curent cu viaţa politică din alte ţări- că in Franţa grupările politice, în consfătuirile ce ţin, discută problemele la ordinea zi­lei cu o vioiciune care adesea dă aparenţa unei opoziţii ce sa for­mat faţă de restul grupării. Şi to­tuşi grupările nu se desfac, fiind­că discuţiunea, nu înseamnă nu­mai decât­ „ceartă’’ cum s’a im­primat in mentalitatea adversari­lor noştri-Parlamentarii naţional - ţară­­niştri au avut un schimb de vederi joi seara, la sediul clubului­ Dis­­cuţii mile sau referit exclusiv la chestiuni de ordin general şi au fost în strânsă legătură cu proble­mele actualităţii. Foarte natural ca într'un partid democrat să adun loc asemenea discuţiuni, menite să strângă rândurile şi să creeze unitatea de viaţă parlamentară, orientările absolut necesare în rândurile unui partid. Adversarii noştri s’au grăbit să tragă concluzii defavorabile. A doua zi a avut loc o masă a­­casă la d. C. Angelescu, fost sub­secretar de Stat la internet unde au fost invitaţi parlament­arii ar­deleni si foştii din nuanţa naţio­nală- Adversarii s'au grăbit să stri­ge: lupta intre cele două tabere- Nici o luptă să fie liniştiţi- Nimic mai natural ca parlamentarii să se adune după cum socot ei, după re­giuni, după interese ce au de apa­rat, etc. Să mai cităm grupări de parlamentari: profesorii de toate gradele; cei din regiunea de câmp cei din anumite regiuni de gra­niță; moldovenii etc. Ce însem­nează aceasta? Că parlamentarii din diferite regiuni se adună pen­tru a apăra anumite interese, in cadrul politic stabilit prin progra­mul şi ideologia partidului. E o crimă a-i face datoria faţă de a­­legători ? Adversarii noştri s’au înşelat şi de data aceasta. Frământările pe care le visează nu există, după cum nu există nici tabere, ceia ce le-ar face mare plăcere de-ar exis­ta. Este viaţa care pulsează puter­nic într’un organism sănătos şi plin de vigoare şi aceasta, în ade­­văr, pune pe gânduri pe adversarii noştri neputincioşi dar gata să tragă sfori dindărătul porţilor in faţa cărora n’au curajul să se arate. Literalii şi vacanţele parlamentare Cea mai nouă născocire a li­berărilor şi averescanilor este că partidul naţional-ţarănesc s’ar feri să se prezinte în faţa corpului electoral, şi de­ aceia a tot amânat alegerile parţiale — cari urmează să se efectueze pentru complectarea locurilor vacante la Cameră şi Senat după ce a epuizat sistemul urmă­torilor pe liste. In ce priveşte chestiunea următorilor pe liste amintim pen­tru acei cari se fac a ignora a­­cest lucru, că procedeul este consfinţit de legea electorală, care nu de parlamentul naţio­­nal-ţărănesc a fost făurită. Cât priveşte baliverna cealaltă, că partidul naţional-ţarănesc s-ar feri să se prezinte în faţa corpului electoral, uzând de tot soiul de manevre, ca de pildă ne­declarând vacante locurile, ţi­nem să precizăm că nu mai de­parte decât ieri au fost declarate vacante doua locuri de senatori, iar la cameră, unei intervenţii a d-lui Franasovici, s’a răspuns de către preşedintele adunării că in cel mai scurt timp după îm­plinirea formalităţilor cerute tot de legea electorală liberală, vor fi declarate vacante patru locuri de deputaţi. Dându-se întâlnire pentru ale­gerile parţiale, vom vedea cam­ vor fi rezultatele lor pentru li­berali. In jurul unui discurs D. deputat Theodor Ficher,­­ a luat cuvântul la discuţia Mesajului Regal. D. Fischer a ţinut sa afirme de la tribuna Camerii, că populaţia e­­vreiască „are motive să fie nemul­ţumită de actualul guvern“.». Pricina acestei pretinse supărări, pe care d. Fischer o atribue popu­laţiei evreeşti, e destul de ciudată ■­i atât de ciudată că nici a. Fischer n‘a reuşit să dea vreo lă­murire. D. deputat Fischer a spus că gu­vernul n‘a luat măsuri împotriva tulburărilor antisemite. Afirmaţie inexactă. Guvernul a luat, din vreme, toate măsurile le­gale spre a preîntâmpina orice tul­burări — iar acolo unde s-au în­tâmplat, vinovaţii au fost deferiţi justiţiei. Acestea sunt măsurile luate de guvern — măsuri ce-i sunt puse la dispoziţie de lege. Guvernul nu poate recurge la e­­xagerate măsuri preventive, care nu sunt îngăduite de Constituţie, cum ar fi interziceri de ziare, de întruniri, etc. Răspunzând afirmaţiilor d-lui Fischer, d. ministru Virgil Mad­­gearu a subliniat neseriozitatea pretenţiilor de­ a se cere guvernu­lui să recurgă la măsuri ilegale. Dar d. Fischer nu s’a mulţumit numai cu atât. D-sa a declarat că „evreii nu mai au astăzi siguranţă după cele întâmplate la Borşa“ — precizând chiar că „populaţia de acolo crede că focul a fost pus“... Este o afirmaţie gravă care, din fericire, nu se bizue pe nici o rea­litate. O coincidenţă a făcut ca târgu­­şorul Borşa să ardă tocmai când ia ţinutul acela unii agitatori antise­miţi instigau pe ţărani. Dar o sim­plă coincidenţă nu poate fi luată drept certitudine şi adusă în des­­baterea Parlamentului aşa cum a făcut d. Theodor Fischer. De altfel comisiile de anchetă, şi au fost numeroase, au arătat ab­­surditatea acestei afirmaţii Fireşte, nimeni nu neagă pagu­bele morale pe care le pricinueşte ţării mişcarea antisemită. Dar, toc­mai de aceia, atât românii cât şi evreii luminaţi trebue să se sf­­iească să creieze o stare de spint prielnică armoniei între populaţia ţării, iar nu să stârnească patimile. Şi, mai ales, să renunţe unii con­ducători ai evreilor de a se la­menta pe la forurile din străină­tate, pentru că informând inexact acele foruri nu realizează nimic. Aceste ştiri false nu trăesc decât o zi cum foarte bine a spus d. mi­nistru Madgearu. D. Th. Fischer poate aduce în Parlament toate doleanţele popu­laţiei evreeşti şi să fie sigur că a­­ceste doleanţe vor găsi ascultare din partea guvernului. Dau­ ele să fie făcute nu pe ceiace „se aude“ sau „se afirmă“, ci pe purul ade­văr. / In pag. II!*a: Proectu! de lep a­­supra cumulului a fost depus la Camera Jurământul stoalelor mi­­litare aeronautice — Discursul M. S. Regelui — „Independenta’’ ridică chestia: ctt valorează omul en detail? ! Csi costă en«deteli cap mi sotis! corifeu liberal» (Continuare în pag. II-f' Educaţia populară In Jugoslavia Chestiunea educaţiei populare în Iugoslavia era mai complicată decât în multe alte ţări, date fiind deosebi­rile culturale dintre regiunile care alcătuesc Statul Iugoslav. Ţara veche şi părţile din sud ale nouilor ţinuturi trebuiau ridicate la nivelul cultural al Croaţiei şi Sloveniei, — regiuni cu solidă tradiţie culturală,­­ şi odată atinsă aceeaş înălţime de învăţătură, urma să se creeze un regim cultural unitar. Fără îndoială, deosebirile men­ţionate mai sus erau mari şi regimul actual voind să ajungă la nivelările necesare s-a oprit la una dintre solu­ţiile cele mai eficace. Lăsând până la neglijare statu quo-ul învăţământului superior, a întreprins energic organi­zarea învăţământului elementar şi a culturii populare de bază. * 1. Domeniul asupra căruia se întin­de activitatea secţiei instrucţiei popo­rului este învăţământul şi instrucţia masselor populare în afară de şcoa­­lele obişnuite. Scopul urmărit este realizarea înaintării civilizaţiei şi a culturii (materială şi spirituală). 2. Programul cuprinde: a) cursurile pentru analfabeţi; în oraşe, sate şi în­ armată; b) diferitele conferinţe pentru po­por, mai ales asupra igienei c) întemeierea: de cercuri de ins­trucţie şi educaţie; de biblioteci şi de săli de citire pentru popor, mai ales în sate; coruri în oraşe şi sate; or­ganizaţii de sololi (societăţi de gim­nastică); d) legătura cu instituţii şi organi­zaţii particulare cu acelaş scop, să instruiască şi să civilizeze, să facă legătura misiunilor acestor instituţii şi organizaţii; e) legătura şi colaborarea cu alte ministere în ce priveşte acelaş scop; f) şcoalele menagere, progresul şi popularizarea lor; cursurile de agri­cultură şi de asociaţii ţărăneşti („za­­druga“-cooperative); g) reprezentaţii de cinematograf, radiofonie şi teatru pentru popor; h­) universităţi populare, mai ales în sate şi în centrele industriale; i) tot ceea ce priveşte scopul ins­trucţiei publice şi educaţiei: econo­mia în general, economia infantilă şi şcolară, popularizarea ţesăturilor şi costumelor naţionale, etc. 3. Programul acesta se realizează cu încetul, în marea lui majoritate. Realizarea se face treptat, dar cu tot mai mult progres, astfel: a) anul acesta cursurile pentru anal­fabeţi au fost urmate de 10.406 audi­tori mei mulţi decât anul trecut (8.135 în armată şi 2.271 în sate şi oraşe). După noua lege a şcoalelor primare, toţi adulţii până la vârsta de 25 ani sunt obligaţi să urmeze cursu­rile pentru analfabeţi. După această vârstă cursurile nu mai sunt obliga­­torii, dar cei care se înscriu sunt obli­gaţi să le urmeze până la sfârşit. b) conferinţele pentru popor sunt din ce în ce mai numeroase, iar ins­titutele de igienă propagă igiena şi sănătatea cu mare succes; c) cercurile de instrucţie şi de edu­caţie devin zilnic mai numeroase , încă de pe acum sunt peste 1700 bi­blioteci pentru populaţia satelor, fără să se socotească cele de la oraşe, foar­te multe oraşe şi sate cultivă coru­rile şi apoi vin soliolii a căror genera­li­zare şi proporţie a putut fi apreci­ată cu prilejul marilor serbări înche­iate deunăzi; d) noua lege asupra şcoalelor pri­mare (§ 157) prevede colaborarea cu instituţiile particulare urmărind a­­celaş scop şi ajutorarea reciprocă cu acestea; e) secţia e în foarte strânsă cu mi­nisterul agriculturei şi cu cel al sănă­tăţii şi prevederii sociale, şcoalele de menaj, ale căror rezultate sunt re­marcabile nu numai în ce priveşte viaţa de familie, datoriile gospodinei, ci deasemeni, o gospodărie mai bună în special la sate; b) în ce priveşte reprezentaţiiile de cinematograf, radiofonia şi teatrul, nu sau înregistrat decât începuturi; g) universităţi populare apar pre­tutindeni şi se aşteaptă un statut spe­cial şi ajutoare materiale care să le însufleţească şi mai mult. Intârziarea realizării acestui pro­gram era pricinuită mereu de insufi­cienţa sumelor înscrise în buget în­cepând din Aprilie însă, sforţările fă­cute sunt mult mai eficace, graţie su­melor importante înscrise în bugetul Statului şi banovinelor. Până la 6 Ianuarie 1929 (data ins­talării actualului regim), programul era restrâns. Acum, graţie legii noui, programul a dobândit o formă mai liberă şi mai largă. Sumele ce se vor aloca în acest scop vor fi de 3—4 ori mai mari decât cele acordate înainte. Pe temeiul experienţei de până a­­cum, se prepară o nouă organizare, alcătuiridu-se regulamentele şi statu­te aproape pentru toate punctele pro­gramului schiţat mai sus. Bugetul Statului prevede o sumă de aproape 7.000.000 dinari. Bugetele banovinelor au prevăzut deasemeni sume destul de remarcabile, evaluân­­du-se (cu aproximaţie) întreg buge­tul la circa 13—15.000.000 dinari. Până acum, se poate spune, că cele mai bune rezultate le-au dat şcoalele de menaj. De aceea socotesc interesant să în­făţişez — după regulament — felul de funcţionare al acestora. Cursurile sunt organizate de Ofi­ciul central de igienă. Scopul­ ţăran­celor care trăesc încă în mod primi­tiv să li se trezească sentimentul ne­cesităţii unei vieţi mai frumoase, mai sănătoase şi mai comode pentru re­naşterea familiilor lor. In calitate de gospodină, ţăranca trebue să ştie tot ce e necesar pentru ca membrii familiei să se bucure în întregime de condiţiile menţinerii şi apărării sănătăţii. De ţăranca-gospo­­dină depinde ca membrii familiei să aibă adăpost sănătos, comod şi plă­cut, ca familia să aibă hrana sănă­toasă şi gustoasă, să fie totdeauna spălată şi îmbăiată, să aibă totdeauna îmbrăcămintea curată. Prin urmare scopul e să se creeze gospodine mo­del şi mame bune, care vor rămâne satului şi poporului. La cursuri sunt primele ţărance în­tre 18—36 ani, corecte din punct de vedere moral şi sănătoase, indiferent de situaţia civilă şi care se pot de­dica în întregime cursurilor pe toată durata lor. Cursurile se înfiinţează acolo unde se simte nevoie, unde se prezintă con­diţii prielnice pentru activitatea şi

Next