Dreptatea, decembrie 1930 (Anul 4, nr. 948-970)
1930-12-04 / nr. 950
Anul IV HO. 950 O Joi 4 Decembrie 1930 4 PAGINI 3 Lei ȚARA Un an ... . 1000 ] 6 luni ...I 51 O 3 luni . . . 250 AB O N A ME ÎN STRĂINĂTATE DUBLU N T E INVATATORI, PREOȚII SĂTENI Un an ... I. ...... 750 6 luni .......... 375 3 luni..............................200 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI. — Str. R. Poincar© 8, Etaj" „Tara nu ştie, - spune „viitorul" -- ce fel de buget va alcătui guvernul naţionalţărănesc". Dacă erau liberalii la putere, tara şiia cu precizie ce-o aşteaptă: un buget cu excedente !?... mmm TELEFON Direcţia 379/41 Redacţia 313/54 Ad-Jia 333/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Adiţia ziarurui şi la toate agenţiile de publicitate din ţară 3 M Arlechinade politiceLegea cumulului A III Normele stabilite de proectul guvernului, depus la Cameră După cum era şi firesc, în momentul în care se lucrează cu atâta râvnă şi abnegaţie la alcătuirea unui buget de sacrificii, cu grele reduceri şi suprimări în cheltuelile Statului, guvernul a venit cu un proect de lege al cumulului, având o dublă menire : aceea de a desfiinţa din capitolele viitorului buget orice posibilitate de umflare a salariilor, indemnizaţiilor, diurnelor, unora dintre funcţionarii publici ocupând mai multe funcţiuni, şi aceea de a asigura o echitabilă salarizare a funcţionarilor publici astăzi, când e vorba de atâtea suprimări de funcţiuni. Evident, cumulul de muncă rodnică nu poate fi combătut ca atare , dimpotrivă chiar desfăşurarea unei activităţi intense şi multiple în serviciul Statului nu poate fi decât încurajată, astăzi mai ales, când se cere un efort comun atât de stăruitor pentru refacere şi reorganizare. In cele mai multe cazuri însă — aşa cum arată şi expunerea de motive a proeetului de lege, depus în Cameră de către d- primministru Q. Q. Mironescu — se constată la noi o cumulare de salarii şi îndeplinirea insuficientă a obligaţiunilor funcţiilor cumulate. De multe ori, era şi materialmente imposibil a îndeplini conştiincios asemenea numeroase însărcinări. De aceea — spune foarte just suscitată expunere de motive — cumulul este nu numai o nedreptate prin împrejurarea că beneficiază pe nedrept de salarii multiple un funcţionar, dar este şi o descurajare pentru funcţionarii muncitori şi destoinici, cari văd pe colegi ai lor, primind salarii multe şi mari, fără a-şi îndeplini obligaţiile funcţiilor lor. Drept consecinţă a acestor drepte şi morale considerente, proectul de lege a cumulului prevede în primul lui articol, că nimeni nu poate fi investit decât cu o singură funcţiune retribuită cu leafă, diurnă sau orice altă indemnizare de Stat, judeţ sau comună, Regii sau Case Autonome, precum şi de instituţii publice, de orice fel, puse sub controlul Statului. Fără îndoială, întocmind o asemenea lege, guvernul trebuia să ţină seamă de serviciile pe care le aduc Statului, acei specialişti cari nu pot fi înlocuiţi în funcţiunile, pe care le ocupă. In consecinţă, proectul depus la Cameră stabileşte o serie întreagă de categorii, cărora mi li se aplică prevederile radicale, cuprinse in primul articol al legii cumulului. Sunt exceptaţi, astfel, In anumite convisiutii membrii corpului didactic, membrii clerului, funcţionarii de specializare ştiinţfică, etc. Dar aceste excepţiuni sunt astfel prevăzute, încât salariile pe care cei exceptaţi Ie încasează, să nu atingă în nici un caz sumele de astăzi, al doilea salar neputând fi mai mare decât o cincime din primul. In sfârşit, proectul de lege a cumulului mai stabileşte şi anumite norme, deosebit de interesante, pentru funcţionarea comisiunilor de pe lângă diferitele autorităţi de Stat, pentru acordarea Indemnizărilor şi diurnelor, cu care se făceau atâtea abuzuri. . . . Negreşit, proectul de lege al cumulului va găsi aprobarea tuturor cercurilor interesate, precum şi a tuturor grupărilor politice, ea corespunzând unor exigenţe economice şi morale, de prim ordin. De altfel — conform politicei de înţelegere şi colaborare, pe care o face d. Preşedinte al Consiliului — expunerea de motive, semnată de d. prim-ministru Q. G. Mironescu, conchide astfel: „Așa cum este alcătuit proectul de lege, cred că corespunde scopului urmărit. „Orice sugestiune care ar asigura mai bine îndeplinirea acelui scop, va fi bine primită“. D. C. Argetoianu nu este dintre oameni politici cari să se mulţumească cu tăcerea de aur a filosofului. Cu aerul său detaşat de contingentele vieţii publice, cu des manifestata sa blazare asupra celor politiceşti, cu suveranul şi fondatul său scepticism asupra valoarei altora şi mai ales asupra propriei sale valori — căci caracteristica d-lui Argetoianu este că, în primul rftnd, d-sa nu s’a luat niciodată în serios — acest așa zis „politician realist“ nu poate rezista tentaliunei aproape periodice de a face să se vorbească despre dânsul. S’ar părea că în d. C. Argetoianu reînviază, din când în când, vechiul intern de spitale, cu acea tradiţie specială a glumelor macabre de cameră de gardă. (Să nu uităm că d. C- Argetoianu a studiat cândva şi medicina). Oricum ar fi d- C- Argetoianu — aceasta este sigur — nu dispreţueşte să „epateze“ pe burghez Ar fi fastidios să facem un istoric al ariechinadelor politice ale d-lui Argetoianu, cu cari rând pe rând a făcut sânge rău coreligionarilor dinvariatele culturi politice în ale căror scapele întâmplător s’a găsit. In toiul slujbei sfintelor taine ale diferitelor credinţe pe cari d. Argetoianu, succesiv, le a împărăţit, cel mai neaşteptat giumbuşlâc argetoiajust exploda... ! Au pătimit după urma butadelor sale vechile fracţiuni ale partidului conservator, în care pe rând d- Argetoianu poposea, au pătimit averescanii» şi au avut de pătimit liberalii, în mijlocul cărora acum în urmă se aciuiase de câţiva ani. Ceea ce este ciudat în aceste manifestări de „beizadea bezumie“ ale d-lui Argetoianu este că ele mai pot găsi ecou. Sunt oameni cari nu văd scăpărarea de râs ironic care se aprinde în ochii d-lui Argetoianu ori de câte ori ne hărăzeşte câte o revizuire a părerilor sale politice anterior manifestate, oameni cari nu văd că acest glumeţ impenitent se joacă din nou d’a omul politic. UT mult de atunci. Era prin 1913,când Titu Maiorescu, preşedinte de consiliu şi ministru de externe, înainta la gradul de ministru plenipotenţiar pe un consilier de legaţie ►— mai tânăr în grad decât d. Arge■toianu consilierul legaţiei din Paris *— pentru a fi pe placul socrului acelui diplomat, socru ce-i era coleg de minister. D. Argetoianu părăsea atunci cariera diplomatică şi se pregătea serios să se consacre fondării şi dirijării unei reviste umoristice în genul lui Simplicissimus. Cariera politică pe care o aborda apoi, desigur lipsit de vocaţiunea pe care o resimţea pentru cariera de scriitor umoristic sau satiric, a fost deci mai mult un accident — un accident al războiului. Această mică paranteză biografică, va situa mai bine pe acest om politic în cadrul vieţii noastre publice, în care intra handicapat cu acest spirit de dispreţuitor umor. Şi iată-l lansând formule politice noi, ca un nou venit în viaţa noastră publică, dânsul, unul din cei mai autentici — şi ultimul — reprezintant al vechilor politiciani privilegiaţi- Dacă nu am cunoaşte valoarea pe care el însuşi o acordă concepţiilor sale, citind ultimele sale declaraţiuni, am fi tentaţi să socotim că ne găsim în prezenţa unui tragic caz de conştiinţă» în faţa unei dramatice apostazii. Ca un nou Sf. Pavel, d- Argetoianu ne ar părea pornit pe un nou uium al Damascului, în care îngerul Domnului, i-ar fi adus şi lui lumina trecător orbitoare, dar dătătoare în viitor de noi puteri vizuale. Revizuiri- Ritmuri noi. Adaptări la unele concepţii ciudate asupra vieţii constituţionale şi parlamentare ale statului nostru, de dat drept cadru nou politicei sale economice şi financiare, luând-o drept pretext şi drept ţintă în mvaş timp. lată ceeace d- Argetoianu, la fel de altmintre- rea cu alte câteva spirite „luminate“ »— căci, vai, de «soldată ». Argetoianu nu a fost nici măcar original — a găsit mai util şi mai eficace să ne propuie. Şi d-sa este unul dintre cei caridenunţă trecutul istoric dezastros a! operei politice de partid — cu originalitatea, sau circumstanţa agravantă, că trecutul politic care îi servă drept teacherea de boerie în viaţa noastră politică el şi- a petrecut numai în sânul partidelor- Și, azi chiar, d-sa ne a vorbit tocmai din sânul unui partid în care persistă să mai stea, în care rezistă eforturilor organice violente pe care acest partid le face ca să-l expulzeze. Cine ar putea bănui că, în aceste condiţiuni chiar când vorbeşte în pofida ideologiei politice a acestui partid, aşa cum a făcut, d. Argetoianu crede în ceea ce a spus Dar, «ori mult» n’a pus oare tot d-Argetoianu grabă să revină asupra declaraţiunilor sale din Universul cu post scriptumul — care devine curat glumeţ — din Adevărul de aseară? .Nici o preocupare de ordin politic nu se putea găsi în primele sale declaraţiuni, ci numai una de ordin economic şi financiar — spune d-sa fără măcar o contracţiune a muşchiului zigomatic. D. Argetoianu este în căutarea unor vânturi propice, cari ar putea pune în mişcare o triremă pe care voluntar s’ar aventura, eventual chiar ca cârmaci, cu toate că din tot trecutul său numai însuşiri speciale de marinar nu i s’ar putea descoperi. La fel cu ceialalţi cari vor să ne fericească, ferindu-ne de contactul cu partidele, d. Argetoianu, a cărui inteligenţă este fără îndoială la înălţimea sentimentului de egoistă huzureală—încorporat în teoria celei mai imense sforţări pe care şi-a însuşit-o— nu a pus zăbavă să descopere că omul politic nu se poate sustrage tiraniei responsabilităţii decât adoptând noua teorie a .,personalităţilor“ (?) opuse partidelor ca organe de guvernământ în stat Căci la această sustragere complectă de la responsabilităţi politice, pentru cei ce vor să joace un rol în viaţa noastră publica, se reduce această nouă teorie a înlăturării partidelor de la conducerea afacerilor publice. Ar fi făcut multe greşeli partidele, şi foarte probabil că vor mai face — greşelile fiind ale oamenilor, iar partidele compunându-se din oameni — dar cel puţin numai ele dau în schimb posibilitatea ‘ stabilirea responsabilităţilor faţă de opiniunea publică şi oferă acesteia mijlocul de a aplica sancţiuni. •“ Cât pentru ,,personalităţi“, d. Argetoianu, cunoaşte prea bine filosofia vechei zicători prinde orbul... scoate-i ochii“. Vrând să dovedească că guvernul nu se mai bucură de încrederea parlamentului, „Lîndependance Roumaine‘‘ emite o curioasă teorie parlamentară. Astfel oficiosul liberal spune că parlamentarii minoritari şi socialdemocraţi» cari s’au ales printr’un cartel electoral cu naţional-ţărăniştii (şi care deci (?) au fost... guvernamentali), critică acum actele guvernului, prin urmare ei au retras guvernului încrederea, sunt aşadar opozanţi» etc?»». Intre naţional-ţărănişti, minoritari şi social-democraţi a intervenit un acord electoral, pentru repararea nedreptăţii consfinţite de legea electorală, care nu permite individualităţilor, grupurilor şi partidelor nici să fie reprezentate în parlament. a intervenit şi un acord pentru guvernare» De aceia taberele cari au dus lupta electorală comună, şi-au păstrat toată libertatea de critică — din prima zi a parlamentului şi până azi. Acum ei nu fac decât ceia ce au făcut totdeauna: îşi susţin programul, bazat pe interesul, revendicările şi aspiraţiile păturii respective — cu mai multă sau mai puţină dreptate, cu mai multă sau cu mai puţină violenţă, după temperamentul fiecărui leader. De aici şi până la retragerea încrederii în guvern , a minorităţilor, social-democraţilor, etc.« mai este o bună distanţă, ca de la adevăr la minciună. , Nu-i aşa? CRIZA DE ADAPTARE Atacurile criminale împotriva stabilizării Colportorii de ştiri alarmante cu privire la situaţia economică şi financiară a ţării, se împart în două categorii bine distincte, dar deopotrivă de condamnabile : în pescuitorii în ape tulburi, adică în agitatori de profesiune politicianistă şi în alarmişti neserioşi, cari se lasă influenţaţi de zvonuri sau resfrâng asupra întregii economii naţionale propria lor situaţie disperată. Despre cei din prima categorie , nici nu merită să ne ocupăm prea mult : ei sunt de mult identificaţi de majoritatea opiniei publice. Toată lumea ştie că acţiunea lor este aceeaş indiferent de situaţia reală a ţârii. Scopul lor e să slăbească încrederea ţării în ziua de mâine şi în cei cari veghează la destinele ei, pentru că astfel cred ei că le dictează meschinele interese politicianiste. Singură categoria celor de bună credinţă, cari se lasă influenţaţi de svonuri şi aparenţe necontrolate ne interesează şi pentru ei socotim nimerit să reamintim unele lucruri, de cari, dacă ar ţine seama, ar scuti ţara de răul pe care involuntari-l fac şi şi-ar cruţa lor înşişi multe nemulţumiri şi pagube. Căci omul care într’adevăr crede în apropiata venire a nu ştiu cărei catastrofe este privat de principalul element de succes în viaţa practică, de încredere în rodnicia trudei sale. Din acest punct de vedere de ministru de finanţe a făcut foarte bine că a declarat odată mai mult şi lămurit la ce pagube inutile se expun acei cari, de teama unei eventuale sdruncinări a leului — care este absolut exclusă — se dedau la operaţiuni cari se traduc prin mari pagube pentru ei. Dacă am întreba pe oricare din cei vizaţi de d. ministru de finanţe şi în general pe cei cari nutresc o cât de slabă îndoială în stabilitatea monetei noastre naţionale, suntem siguri că ei n’ar găsi măcar o frântură de răspuns logic. Căci pentru ca să poată da un asemenea răspuns ei ar trebui să se bizute pe fapte. Ori, faptele spun, dimpotrivă că moneta noastră este tot atât de puternic consolidată ca oricare altă monetă pe care suntem îndreptăţiţi s’o privim ca în afară de orice îndoială. In ciuda dificultăţilor economice, stocul de aur şi devize aur reprezintă o acoperire de aproape 44 la sută (43,63 la suta la 15 Noembrie) din totalul angajamentelor, în vreme ce minimul legal este de 35 la sută. Dacă ar fi să aplicăm actualei acoperiri normele de calcul valabile înainte de război — când acoperirea se raporta numai la circulaţie iar nu la totalul angajamentelor Băncii Naţionale —am constata că moneta este acoperită în proporţie de 60 la sută, adică aşa cum n’a fost acoperită nici în cele mai bune vremuri dinainte de război. Iar în realitate acoperirea e şi mai puternică. Intr’adevăr, din ultimul raport al consilierului tehnic pe lângă Banca Naţională aflăm că institutul de emisiune a adoptat, în cursul anului acesta, norma de a constitui rezerve de devize şi aur în afară de stocul de acoperire pentru ca plăţile periodice pe care le face să nu influenţeze stocul. Astfel, nu mai figurează în stocul de acoperire nici aurul produs în ţară (se produc peste 2000 kgr. anual) și nici devizele acumulate în baza fondului de rulment al Tezaurului pentru plata cuponului extern al Statului. De toate acestea, nu ne îndoim că cei cari se îndoesc de solidaritatea menetei noastre, n’au habar. Astfel ei n’ar putea decât s’o considere așa cum este, adică o monetă puternic şi definitiv stabilizată. Urmând aceeaş metodă de control pe bază de fapte riguroase a opiniilor despre situaţia economică şi financiară a ţării, se va constata lesne că alarmiştii nesocotesc sau nu cunosc de fel realitatea. (Continuare în pag. 11 a) ♦ —I" Scrisori din Paris Noua sesiune parlamentară (OeS®t corespondentul nostru) Noua sesiune parlamentară are numai 3 săptămâni de existenţă, dar se dovedeşte foarte bogată în evenimente şi posibilităţi. Ea s’a deschis sub auspicii favorabile guvernului, d. Tardieu ştiind să execute planurile sale în aşa fel încât să nu li se poată găsi nici un cusur, ci numai rezultate avantagioase. Bugetul echilibrat fără nici o sporire. Impozitele reduse într’un an cu peste 1 jum. miliard de franci şi 12.500.000 şterse din datoria publică.. Stocul de aur dublat în ultimii doi ani. Producţia de grâu marchează o urcare cu 10 la sută din 1920 în comparaţie cu acea a Statelor Unite în descreştere de 40 la sută pentru aceeaşi perioadă. Şomajul este aproape inexistent în Franţa, numărul şomerilor după ultimele statistice nedepăşind cifra 1000- In criza cea între ţările învecinate şi lumea întreagă, aceasta este proba evidentă a resistenţei franceze. D. Tardieu a putut deci să reintre în arenă senin, având sentimentul că singura nelinişte ar putea fi posibilitatea, dar nu probabilitatea, unui război. Preşedintele consiliului nu s’a sfiit să atingă şi această chestiune, mai mult însă pentru a invita spiritele franceze, după efervescenţa ultimelor luni, ia calm vigilent indicând ca garanţie măsurile de apărare ale tatei împotriva oricărui atac. „Le Matin“ a publicat articolele d-lui Stephane Lauzanne relativ la noile sisteme de fortificaţiuni a frontierelor, suficiente pentru a îndepărta îngrijorarea. Ultimele discursuri ale d-lui Raymond Poincaré, fost preşedinte al Republicei, şi ale ministrului de război, d. Maginot, întăresc declaraţiunile Preşedintelui Consiliului, în acest sens. In asemenea circumstanţe opoziţia cu greu poate găsi guvernului o latură de atac serios, neavând nimic de reproşat d-lui Tardieu decât anti-republicanismul. Această acuzaţie totuşi nu prea este justificată contra unui ministru care s’a ocupat mai mult până acum de munca serioasă administrativă, decât de politică. Problemele externe şi interne ce s-au pus în acest răstimp: dezarmarea şi conferinţa economică la Geneva, discursul d-lui Curtius, negocierile franco-italiene asupra forţelor navale, toate chestiunile relative la apărarea şi armamentul naţional, fără a mai menţiona situaţia economică mondială, şi repercusiunea ei asupra Franţei, sunt subiecte care în momentul de fata cer examinare atenta şi colaborarea strânsă a întregului Parlament. Totuşi impresia ce se degajează este că radical-socialiștii caută mai presus de toate punctul vulnerabil al acestui solid cabinet. După vacantă, însă, d. Tardieu pare bine preparat pentru a tine piept ofensivelor, ceea ce a permis ca guvernul să iasă victorios din dezbaterile animate asupra politicei financiare și externe. De relevat preciziunea Preşedintelui Consiliului în ce priveşte revizuirea tratatelor a căror „menţinere este indiscutabilă, ele formând statutul Europei noui“. In acelaş sens „Le Temps“ din 23 Noembrie opiniază: „Dacă s’ar comite greşeala de a se angaja pe această calerevizuirea tratatelor. Nota noastră s’ar deschide porţile la cele mai rele surprize, s’ar merge înaintea dificultăţilor cari n’ar fi în puterea nici unei diplomaţii de a le învinge sau înlătura. Trebue gândit cu toată sinceritatea la imensul ansamblu de probleme politice, economice, etnice și sociale care s’ar pune inevitabil in .acest caz în fata Europei, ar fi o adevărată abera-(iune din punctul de vedere general al huiei civilizate de a voi să se »»rovolce crize infinit mai grave decât acelea pretinse de a fi determinate prin erorile — admițând că ele există — ce s’ar propune a se îndrepta. Tratatele din 1919 au poate defecte, — dar există; ele au creat un ordin european care de 11 ani a rezistat probei tuturor crizelor internaţionale, care se consolidează din zi în zi şi care răspunde, ori ce ar spune unii, drepturilor popoarelor“. Demisia d-lui R. Perret şi numirea d-lui Chevron ministru al justiţiei în urma scandalului financiar în legătură cu krachul băncei Oustric sunt în definitiv numai aspecte ale unei crize temporare, ce servesc însă opoziţiei pentru a crea confuzie în vederea scopului ce urmăreşte. Daca printr'o extraordinară întâmplare — care nu se poate însă bănui, radical-socialişti şi socialiştii uniţi ar reuşi să răstoarne guvernul, Franţa s’ar găsi în faţa unei dileme politice serioase, constituirea unui nou minister prezentând mari dificultăţi în circumstanţele actuale. Pe de altă parte socialiştii sunt împotriva ideei da concentrare. De aceia radicalii, — fără a avea curajul s’o spue pe faţă — doresc în fond menţinerea cabinetului Tardieu. Comisiunea de anchetă ce urmează a se constitui pentru a aduce lumină în afacerile bancare a fost un nou prilej de vâlvă şi insinuaţiuni grave, fără însă a avea efectul dorit. După aceste câteva săptămâni de sesiune parlamentară, lupta politică devine tot mai crâncenă, şedinţele din ce în ce mai agitate, chestiunile la ordinea zilei cu toată importanţa lor căzând pe un plan secundar, totuş criza ministerială atât de aşteptată de opoziţie întârzie să se producă. Este posibil ca aceste hărţuiri să nu aibă nici un fel de consecinţe şi totul să se isprăvească cum spune vechea zicătoare franceză: „din cântece“. Totuşi nu este mai puţin adevărat că pentru moment tensiunea extla şi persistă- A.RANIS A murit bătrânul profesor dr. C. D. Severeanu Luni, a încetat din viaţă profesorul dr. C. D. Severeanu. In vârstă de peste 80 ani, defunctul era socotit decanul corpului medical român. Cu dr. Severeanu dispare una dintre cele mai reprezentative figuri ale medicinei de altă dată, care decenii dea rândui şi-a închinat viaţa ştiinţei şi alinării suferinţelor omeneşti. După război, d-lul Severeanu, era profesor onorific al facultăţii de medicină şi s’a ocupat cu publicarea „amintirilor“ sale atât de interesante, în care povesteşte lucruri minunate asupra evenimentelor din trecut. In ultimii ani, bucurându-se încă de o sănătate perfectă, de o judecată clară şi o memorie prodigioasă, lua parte la toate solemnităţile facultăţii de medicină, la comemorările foştilor săi colegi şi prezida şedinţele „Societăţii de istoria medicinei române”, la care, totdeauna, povestea cu o însufleţire aproape tinerească, amintirile sale de odinioară. Aceste povestiri ale bătrânului profesor erau pentru medicii tineri un îndemn şi o încurajare la muncă. Moartea s a găsit în plină vigoare fizică şi intelectuală şi încă în activitate. P rul Severeanu s’a născut în anul 1845, la T.Severin, unde a urmat cursul primar. învăţământul secundar sa făcut în Capitala. Aici a fost remarcat de generalul dr. Davila, care Fa luat ca elev în şcoala de medicină şi farmacie. Când Davila a obţinut de la Napoleon al III-lea decretul prin care facultatea de medicină din Paris admitea pe elevii şcoale de medicină ai lui Davilla . Severeanu a fost dintre primii elevi trimişi, la Paris. La această facultate, Severeanu a avut ca profesori pe marii savanţi şi maeştri ai chirurgiei moderne: Nelaton, Velpeau, Maisonneuve şi Malgaigne întors în ţară, la 1864, a fost numit medic primar al spitalului Colţea, iar în 1879 profesor de anatomie topografică şi medicină operatorie la facultatea din Bucureşti. Peste doi ani, la 1866, dr. Severeanu trece ca profesor de clinică chirurgicală, în care timp a condus şi ,,Gazeta medico-chirrurgicală”. In dorinţa lui de a face bine şi a răspândi cunoştinţele medicinei în popor, a scris un tratat de medicină populară. Ultimele lui seren sunt cele două volume de amintiri din viaţa lui interesantă, in care povesteste evenimente din trecutul nostru. Dr. M. M. Amestecul liberalilor în mişcarea negustorilor s’au remarcat urmele instigatorilor liberali. Şi chiar dacă aceste urme are contestate, atitudinea ziarelor „Viitorul“, „Universul" şi ,,L’Indépendance Roumaine“ este o dovadă a amestecului Lberal în mişcarea mai sus pomenită. Sunt justificate chiar gesturile nepermise; se dau îndemnuri aciunilor anarhice Şi ne mirăm că istigaţia liberalilor prinde. Doar negustorii n’au avut în liberali un sprijin. Situaţia proastă a comerţului este determinată in mare parte şi de guvernarea postbelică — pe lângă criza mondială, de care nu-i vinovat desigur guvernul. Cafeneaua poate fi ademenită de un verbiaj meşteşugit. Dar negustorii — oameni ai realitâţilor— bazaţi pe cifre şi pe date ? Prin aminarea stabilizării şi datorită politicii „prin noi înşine“, precum şi prin refuzul adresat capitalului străin — ca să trecem peste nestabilitatea politică, starea de asediu, alarma bolşevismului, etc — negustorii şi-au văzut aproape tăiat creditul în străinătate. Comerţul a fost silit — pentru a face faţă plăţilor în străinătate — să se împrumute cu bani de la băncile liberale, cu dobânzi cămătăreşti Rînd pe rînd, mari şi mici întreprinderi s’au ruinat — sau truest de azi pe mini. Cit priveşte consumatorul intern, lovit de politica economică a d-lui Vintilă Brătianu, nu mai este un client bun al negustorilor. Iar Statul, care cumpărase furnituri fără să le plătească, şi-a executat obligaţiile faţă de creditori de-abea subt guvernul naţional-ţărănesc, care a plătit multe miliarde pieţei interne, şi care de doi ani îşi achită la zi comenzile. Avînd în vedere şi noua legislaţie economică a naţional-ţărăniştilor, precum şi toate măsurile de ordin administrativ luate de autorităţi, — orice minte obiectivă din rîndul negustorilor trebue să facă alegere între vinovaţi şi binefăcători. Ne mirăm că s’au găsit, totuşi, spirite uşuratece între negustori, acre au judecat cu prea multă uşurinţă şi au luat atitudini nejustificateOpinia publică — nepărtinitoare — are cuvîntul. ■i____ ______XL. . . ■!—ua