Dreptatea, decembrie 1930 (Anul 4, nr. 948-970)

1930-12-04 / nr. 950

Anul IV HO. 950 O Joi 4 Decembrie 1930 4 PAGINI 3 Lei ȚARA Un an ... . 1000 ] 6 luni ...I 51 O 3 luni .­­ . . 250 A­B O N A M­E ÎN STRĂINĂTATE DUBLU N T E INVATATORI, PREOȚI­­I SĂTENI Un an ... I. ...... 750 6 luni .......... 375 3 luni..............................200 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI. — Str. R. Poincar© 8, Etaj" „Tara nu ştie, - spune „viitorul" -- ce fel de buget va alcătui guvernul naţional­­ţărănesc". Dacă erau liberalii la putere, tara şiia cu precizie ce-o aşteaptă: un buget cu excedente !?... mmm TELEFON Direcţia 379/41 Redacţia 313/54 Ad-Jia 333/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Adiţia ziarurui şi la toate agenţiile de publicitate din ţară 3 M­ Arlechinade politiceLegea cumulului A III Normele stabilite de proectul guvernului, depus la Cameră După cum era şi firesc, în mo­mentul în care se lucrează cu a­­tâta râvnă şi abnegaţie la alcătui­rea unui buget de sacrificii, cu grele reduceri şi suprimări în chel­­tuelile Statului,­­ guvernul a venit cu un proect de lege al cu­mulului, având o dublă menire : aceea de a desfiinţa din capitolele viitorului buget orice posibilitate de umflare a salariilor, indemniza­ţiilor, diurnelor, unora dintre funcţionarii publici ocupând mai multe funcţiuni, şi aceea de a asi­gura o echitabilă salarizare a func­ţionarilor publici astăzi, când e vorba de atâtea suprimări de func­ţiuni. Evident, cumulul de muncă rod­nică nu poate fi combătut ca atare , dimpotrivă chiar desfă­şurarea unei activităţi intense şi multiple în serviciul Statului nu poate fi decât încurajată, astăzi mai ales, când se cere un efort co­mun atât de stăruitor pentru refa­cere şi reorganizare. In cele mai multe cazuri însă­ — aşa cum arată şi expunerea de motive a proeetului de lege, de­pus în Cameră de către d- prim­­ministru Q. Q. Mironescu — se constată la noi o cumulare de sa­larii şi îndeplinirea insuficientă a obligaţiunilor funcţiilor cumulate. De multe ori, era şi material­mente imposibil a îndeplini con­ştiincios asemenea numeroase în­sărcinări. De aceea — spune foarte just suscitată expunere de motive — cumulul este nu numai o nedrep­tate prin împrejurarea că benefi­ciază pe nedrept de salarii multi­ple un funcţionar, dar este şi o descurajare pentru funcţionarii muncitori şi destoinici, cari văd pe colegi ai lor, primind salarii multe şi mari, fără a-şi îndeplini obligaţiile funcţiilor lor­­. Drept consecinţă a acestor drepte şi morale considerente, proectul de lege a­ cumulului pre­vede în primul lui articol, că ni­meni nu poate fi investit decât cu o singură funcţiune retribuită cu leafă, diurnă sau orice altă indem­­nizare de Stat, judeţ sau comună, Regii sau Case Autonome, precum şi de in­stituţii publice, de orice fel, puse sub controlul Statului. Fără îndoială, întocmind o ase­menea lege, guvernul trebuia să ţină seamă de serviciile pe care le aduc Statului, acei specialişti cari nu pot fi înlocuiţi în funcţiunile, pe care le ocupă. In consecinţă, proectul depus la Cameră stabileşte o serie întreagă de categorii, cărora mi li se aplică prevederile radicale, cuprinse in primul articol al legii cumulului. Sunt exceptaţi, astfel, In anu­mite convi­siutii membrii corpului didactic, membrii clerului, funcţio­narii de specializare ştiinţfică, etc. Dar aceste excepţiuni sunt ast­fel prevăzute, încât salariile pe care cei exceptaţi Ie încasează, să nu atingă în nici un caz sumele de astăzi, al doilea salar neputând fi mai mare decât o cincime din pri­mul. In sfârşit, proectul de lege a­ cu­mulului mai stabileşte şi anumite norme, deosebit de interesante, pentru funcţionarea comisiunilor de pe lângă diferitele autorităţi de Stat, pentru acordarea Indemni­­zărilor şi diurnelor, cu care se fă­ceau atâtea abuzuri. . . . Negreşit, proectul de lege al cu­mulului va găsi aprobarea tuturor cercurilor interesate, precum şi a tuturor grupărilor politice, ea co­respunzând unor exigenţe econo­mice şi morale, de prim ordin. De altfel — conform politicei de înţelegere şi colaborare, pe care o face d. Preşedinte al Consiliului — expunerea de motive, semnată de d. prim-ministru Q. G. Miro­nescu, conchide astfel: „Așa cum este alcătuit proectul de lege, cred că corespunde sco­pului urmărit. „Orice sugestiune care ar asi­gura mai bine îndeplinirea acelui scop, va fi bine primită“. D. C. Argetoianu nu este­ dintre oameni­­ politici cari să se mulţu­mească cu tăcerea de aur a filosofu­lui. Cu aerul său detaşat de contin­gentele vieţii publice, cu des mani­festata sa blazare asupra celor po­­liticeşti, cu suveranul şi fond­atul său scepticism asupra valoarei al­tora şi mai ales asupra propriei sale valori — căci caracteristica d-lui Ar­­getoianu este că, în primul rftnd, d-sa nu s’a luat niciodată în serios — acest așa zis „politician realist“ nu poate rezista tentaliunei aproape periodice de a face să se vorbească despre dânsul. S’ar părea că în d. C. Argetoianu reînviază, din când în când, vechiul intern de spitale, cu acea tradiţie specială a glumelor macabre de cameră de gardă. (Să nu uităm că d. C- Argetoianu a stu­diat cândva şi medicina). Oricum ar fi d- C- Argetoianu — aceasta este si­gur — nu dispreţueşte să „epateze“­ pe burghez­ Ar fi fastidios să facem un istoric al ariechinadelor politice ale d-lui Argetoianu, cu cari rând pe rând a făcut sânge rău coreligionarilor din­­variatele culturi politice în ale căror scapele întâmplător s’a găsit. In toiul slujbei sfintelor taine ale diferitelor credinţe pe cari d. Arge­­toianu, succesiv, le a împărăţit, cel mai neaşteptat giumbuşlâc argetoia­­ju­st exploda... ! Au pătimit după urma butadelor sale vechile fracţiuni ale partidului conservator, în care pe rând d- Ar­­getoianu poposea, au pătimit averes­­canii» şi au avut de pătimit liberalii, în mijlocul cărora acum în urmă se aciuiase de câţiva ani. Ceea ce este ciudat în aceste mani­festări de „beizadea bezumi­e“ ale d-lui Argetoianu este că ele mai pot găsi ecou. Sunt oameni cari nu văd scăpărarea de râs ironic care se a­­prinde în ochii d-lui Argetoianu ori de câte ori ne hărăzeşte câte o re­vizuire a părerilor sale politice an­terior manifestate, oameni cari nu văd că acest glumeţ impenitent se joacă din nou d’a omul politic. UT mult de atunci. Era prin 1913,­­câ­nd Titu Maiorescu, preşedinte de consiliu şi ministru de externe, înainta la gradul de ministru pleni­potenţiar pe un consilier de legaţie ►— mai tânăr în grad decât d. Arge­­■toianu consilierul legaţiei din Paris *— pentru a fi pe placul socrului ace­lui diplomat, socru ce-i era coleg de minister. D. Argetoianu părăsea a­­tunci cariera diplomatică şi se pre­gătea serios să se consacre fondării şi dirijării unei reviste umoristice în genul lui Simplicissimus. Carie­ra politică pe care o aborda apoi, de­sigur lipsit de vocaţiunea pe care o resimţea pentru cariera de scriitor umoristic sau satiric, a fost deci mai mult un accident — un accident al războiului. Această mică paranteză biografică, va situa mai bine pe acest om politic în cadrul vieţii noastre publice, în care intra handicapat cu acest spirit de dispreţuitor umor. Şi iată-l lansând formule politice noi, ca un nou venit în viaţa noas­tră publică,­ dânsul, unul din cei mai autentici — şi ultimul — repre­­zintant al vechilor politiciani privi­legiaţi- Dacă nu am cunoaşte valoa­rea pe care el însuşi o acordă con­cepţiilor sale, citind ultimele sale de­­claraţiuni, am fi tentaţi să socotim că ne găsim în prezenţa unui tragic caz de conştiinţă» în faţa unei dra­matice apostazii. Ca un nou Sf. Pa­vel, d- Argetoianu ne ar părea por­nit pe un nou uium al Damascului, în care îngerul Domnului, i-ar fi adus şi lui lumina trecător orbitoare, dar dătătoare în viitor de noi puteri vizuale­. Revizuiri- Ritmuri noi. Adaptări la unele concepţii ciudate asupra vieţii constituţionale şi parlamentare ale statului nostru, de dat drept ca­dru nou politicei sale economice şi financiare, luând-o drept pretext şi drept ţintă în mv­aş timp. lată ceea­ce d- Argetoianu, la fel de altmintre- rea cu alte câteva spirite „luminate­“ »— căci, vai, de «soldată ». Argetoia­­nu nu a fost nici măcar original — a găsit mai util şi mai eficace să ne propuie. Şi d-sa este unul dintre cei cari­­denunţă trecutul istoric dezastros a! operei politice de partid — cu origi­nalitatea, sau circumstanţa agravan­tă, că trecutul politic care îi servă drept teacherea de boerie în viaţa noastră politică el şi-­ a petrecut nu­mai în sânul partidelor- Și, azi chiar, d-sa ne a vorbit tocmai din sânul unui partid în care persistă să mai stea, în care rezistă eforturilor or­ganice violente pe care acest partid le face ca să-l expulzeze. Cine ar putea bănui că, în aceste condiţi­uni chiar când vorbeşte în pofida ideo­logiei politice a acestui partid, aşa cum a făcut, d. Argetoianu crede în ceea ce a spus­ Dar, «ori mult» n’a pus oare tot d-Argetoianu grabă să revină asupra declaraţiunilor sale din Universul cu post scriptumul — care devine cu­rat glumeţ — din Adevărul de a­­seară? .Nici o preocupare de ordin politic nu se putea găsi în primele sale de­­claraţiuni, ci numai una de ordin economic şi financiar — spune d-sa fără măcar o contracţiune a muş­chiului zigomatic. D. Argetoianu este în căutarea u­­nor vânturi propice, cari ar putea pu­ne în mişcare o triremă pe care vo­luntar s’ar aventura, eventual chiar ca cârmaci, cu toate că din tot tre­cutul său numai însuşiri speciale de marinar nu i s’ar putea descoperi. La fel cu ceialalţi cari vor să ne fericească, ferindu-ne de contactul cu partidele, d. Argetoianu, a cărui in­teligenţă este fără îndoială la înăl­ţimea sentimentului de egoistă huzu­­reală—încorporat în teoria celei mai i­­mense sforţări pe care şi-a însuşit-o— nu a pus zăbavă să descopere că o­­mul politic nu se poate sustrage ti­raniei responsabilităţii decât adop­tând noua teorie a .,personalităţilor“ (?) opuse partidelor ca organe de gu­vernământ în stat­ Căci la această sustragere com­plectă de la responsabilităţi politice, pentru cei ce vor să joace un rol în viaţa noastră publica, se reduce a­­ceastă nouă teorie a înlăturării par­tidelor de la conducerea afacerilor pu­­blice. Ar fi făcut multe greşeli partidele, şi foarte probabil că vor mai face — greşelile fiind ale oamenilor, iar par­tidele compunându-se din oameni — dar cel puţin numai ele dau în schimb posibilitatea ‘ stabilirea res­ponsabilităţilor faţă de opiniunea publică şi oferă acesteia mijlocul de a aplica sancţiuni. •“ Cât pentru ,,personalităţi“­, d. Ar­getoianu, cunoaşte prea bine filoso­­fia vechei zicători prinde orbul... scoate-i ochii“. Vrând să dovedească că guvernul nu se mai bucură de încrederea par­lamentului, „Lîndependance Rou­­maine‘‘ emite o curioasă teorie par­lamentară. Astfel oficiosul liberal spune că parlamentarii minoritari şi social­­democraţi» cari s’au ales printr’un cartel electoral cu naţional-ţărăniştii (şi care deci (?) au fost... guverna­mentali), critică acum actele guver­nului, prin urmare­ ei au retras gu­vernului încrederea, sunt aşa­dar opozanţi» etc?»». Intre naţional-ţărănişti, minoritari şi social-democraţi a intervenit un a­­cord electoral, pentru repararea ne­dreptăţii consfinţite de legea electo­rală, care nu permite individualităţi­lor, grupurilor şi partidelor nici să fie reprezentate în parlament.­­ a intervenit şi un acord pentru guvernare» De aceia taberele cari au dus lupta electorală comună, şi-au păstrat toa­tă libertatea de critică — din prima zi a parlamentului şi până azi. Acum ei nu fac decât ceia ce au făcut totdeauna: îşi susţin programul, bazat pe interesul, revendicările şi aspiraţiile păturii respective — cu mai multă sau mai puţină dreptate, cu mai multă sau cu mai puţină vio­lenţă,­ după temperamentul fiecărui leader. De aici şi până la retragerea în­crederii în guvern , a minorităţilor, social-democraţilor, etc­.« mai este o bună distanţă, ca de la adevăr la minciună. , Nu-i aşa? CRIZA DE ADAPTARE Atacurile criminale­ împotriva stabilizării Colportorii de ştiri alarmante cu privire la situaţia economică şi financiară a ţării, se împart în două categorii bine distincte, dar deopotrivă de condamnabile : în pescuitorii în ape tulburi, adică în agitatori de profesiune politi­cianistă şi în alarmişti neserioşi, cari se lasă influenţaţi de zvo­­nuri sau resfrâng asupra între­gii economii naţionale propria lor situaţie disperată. Despre cei din prima catego­rie , nici nu merită să ne ocu­păm prea mult : ei sunt de mult identificaţi de majoritatea opi­niei publice. Toată lumea ştie că acţiunea lor este aceeaş indiferent de si­tuaţia reală a ţârii. Scopul lor e să slăbească încrederea ţării în ziua de mâine şi în cei cari ve­ghează la destinele ei, pentru că astfel cred ei că le dictează mes­chinele interese politicianiste. Singură categoria celor de bu­nă credinţă, cari se lasă influ­enţaţi de svonuri şi aparenţe ne­controlate ne interesează şi pen­tru ei socotim nimerit să rea­mintim unele lucruri, de cari, dacă ar ţine seama, ar scuti ţara de răul pe care involuntar­i-l fac şi şi-ar cruţa lor înşişi multe ne­mulţumiri şi pagube. Căci omul care într’adevăr crede în apro­piata venire a nu ştiu cărei ca­tastrofe este privat de principa­lul element de succes în viaţa practică, de încredere în rodni­cia trudei sale. Din acest punct de vedere de ministru de finanţe a făcut foar­te bine că a declarat odată mai mult şi lămurit la ce pagube inu­tile se expun acei cari, de teama unei eventuale sdruncinări a leului — care este absolut ex­clusă — se dedau la operaţiuni cari se traduc prin mari pagube pentru ei. Dacă am întreba pe oricare din cei vizaţi de d. ministru de fi­nanţe şi în general pe cei cari nutresc o cât de slabă îndoială în stabilitatea monetei noastre naţionale, suntem siguri că ei n’ar găsi măcar o frântură de răs­puns logic. Căci pentru ca să poată da un asemenea răspuns ei ar trebui să se bizute pe fapte. Ori, faptele spun, dimpotrivă că moneta noa­stră este tot atât de puternic con­solidată ca oricare altă monetă pe care suntem îndreptăţiţi s’o privim ca în afară de orice în­doială. In ciuda dificultăţilor econo­mice, stocul de aur şi devize aur reprezintă o acoperire de a­­proape 44 la sută (43,63 la suta la 15 Noembrie) din totalul an­gajamentelor, în vreme ce mini­mul legal este de 35 la sută. Da­că ar fi să aplicăm actualei aco­periri normele de calcul valabile înainte de război — când acope­rirea se raporta numai la circu­laţie iar nu la totalul angajamen­telor Băncii Naţionale —am con­stata că moneta este acoperită în proporţie de 60 la sută, adică aşa cum n’a fost acoperită nici în ce­le mai bune vremuri dinainte de război. Iar în realitate acoperirea e şi mai puternică. Intr’adevăr, din ultimul raport al consilieru­lui tehnic pe lângă Banca Naţio­nală aflăm că institutul de emi­siune a adoptat, în cursul anului acesta, norma de a constitui re­zerve de devize şi aur în afară de stocul de acoperire pentru ca plă­ţile periodice pe care le fa­ce să nu influenţeze stocul. Ast­fel, nu mai figurează în stocul de acoperire nici aurul produs în ţară (se produc peste 2000 kgr. anual) și nici devizele acumula­te în baza fondului de rulment al Tezaurului pentru plata cupo­nului extern al Statului. De toate acestea, nu ne îndoim că cei cari se îndoesc de solidari­tatea menetei noastre, n’au ha­bar. Astfel ei n’ar putea decât s’o considere așa cum este, adică o monetă puternic şi definitiv sta­bilizată. Urmând aceeaş metodă de control pe bază de fapte rigu­roase a opiniilor despre situaţia economică şi financiară a ţării, se va constata lesne că alarmiş­­tii nesocotesc sau nu cunosc de fel realitatea. (Continuare în pag. 11­ a) ♦ —I" Scrisori din Paris Noua sesiune parlamentară (OeS®t corespondentul nostru) Noua sesiune parlamentară are numai 3 săptămâni de existenţă, dar se dovedeşte foarte bogată în evenimente şi posibilităţi. Ea s’a deschis sub auspicii favorabile gu­vernul­ui, d. Tardieu ştiind să exe­cute planurile sale în aşa fel încât să nu li se poată găsi nici un cu­sur, ci numai rezultate avanta­­gioase. Bugetul echilibrat fără nici o sporire. Impozitele reduse într’un an cu peste 1 jum. miliard de franci şi 12.500.000 şterse din da­toria publică.. Stocul de aur dublat în ultimii doi ani. Producţia de grâu marchează o urcare cu 10 la sută din 1920 în comparaţie cu a­­cea a Statelor Unite în descreştere de 40 la sută pentru aceeaşi peri­oadă. Şomajul este aproape inexis­tent în Franţa, numărul şomerilor după ultimele statistice ne­depă­şind cifra 1000- In criza ce­a între ţările învecinate şi lumea întreagă, aceasta este proba evidentă a re­­sistenţei franceze. D. Tardieu a putut deci să rein­tre în arenă senin, având senti­mentul că singura nelinişte ar pu­tea fi posibilitatea, dar nu probabi­litatea, unui război. Preşedintele consiliului nu s’a sfiit să atingă şi această chestiune, mai mult însă pentru a invita spiritele franceze, după efervescenţa ultimelor luni, ia calm vigilent indicând ca ga­ranţie măsurile de apărare ale ta­tei împotriva oricărui atac. „Le Matin“ a publicat articolele d-l­ui Stephane Lauzanne relativ la noile sisteme de fortificaţiuni a frontie­relor, suficiente pentru a îndepărta îngrijorarea. Ultimele discursuri ale d-lui Raymond Poincaré, fost pre­şedinte al Republicei, şi ale minis­trului de război, d. Maginot, întă­resc declaraţiunile Preşedintelui Consiliului, în acest sens. In asemenea circumstanţe opozi­ţia cu greu poate găsi guvernului o latură de atac serios, neavând ni­mic de reproşat d-lui Tardieu de­cât anti-republicanismul. Această acuzaţie totuşi nu prea este justifi­cată contra unui ministru care s’a ocupat mai mult până acum de munca serioasă administrativă, de­cât de politică. Problemele externe şi interne ce s-au pus în acest răstimp: de­zarmarea şi conferinţa economică la Geneva, discursul d-lui Curtius, negocierile franco-italiene asupra forţelor navale, toate chestiunile relative la apărarea şi armamentul naţional, fără a mai menţiona si­tuaţia economică mondială, şi re­percusiunea ei asupra Franţei, sunt subiecte care în momentul de fata cer examinare atenta şi colabora­rea strânsă a întregului Parlament. Totuşi impresia ce se degajează este că radical-socialiștii caută mai presus de toate punctul vulnerabil al acestui solid cabinet. După va­cantă, însă, d. Tardieu pare bine­ preparat pentru a tine piept ofen­sivelor, ceea ce a permis ca guver­nul să iasă victorios din dezbate­rile animate asupra politicei finan­ciare și externe. De relevat preci­­ziunea Preşedintelui Consiliului în ce priveşte revizuirea tratatelor a căror „menţinere este indiscuta­bilă, ele formând statutul Euro­pei noui“. In acelaş sens „Le Temps“ din 23 Noembrie opiniază: „Dacă s’ar comite greşeala de a se angaja pe această cale­­revi­zuirea tratatelor. Nota noastră­ s’ar deschide porţile la cele mai rele surprize, s’ar merge înaintea dificultăţilor cari n’ar fi în puterea nici unei diplomaţii de a le învinge sau înlătura. Trebue gândit cu toată sinceritatea la imensul an­samblu de probleme politice, eco­nomice, etnice și sociale care s’ar pune inevitabil in .acest caz în fata Europei, ar fi o adevărată abera-(iune din punctul de vedere gene­ral al huiei civilizate de a voi să se »»rovolce crize infinit mai grave decât acelea pretinse de a fi de­terminate prin erorile — admițând că ele există — ce s’ar propune a se îndrepta. Tratatele din 1919 au poate defecte, — dar există; ele au creat un ordin european care de 11 ani a rezistat probei tuturor cri­zelor internaţionale, care se con­solidează din zi în zi şi care răs­punde, ori ce ar spune unii, dreptu­rilor popoarelor“. Demisia d-lui R. Perret şi nu­mirea d-lui Chevron ministru al justiţiei în urma scandalului finan­ciar în legătură cu krachul băncei Oustric sunt în definitiv numai as­pecte ale unei crize temporare, ce servesc însă opoziţiei pentru a crea confuzie în vederea scopului ce urmăreşte. Daca printr'o extraordinară în­tâmplare — care nu se poate însă bănui, radical-socialişti şi socia­liştii uniţi ar reuşi să răstoarne guvernul, Franţa s’ar găsi în faţa unei dileme politice serioase, con­stituirea unui nou minister prezen­tând mari dificultăţi în circumstan­ţele actuale. Pe de altă parte so­cialiştii sunt împotriva ideei da concentrare. De aceia radicalii, —­ fără a avea curajul s’o spue pe faţă — doresc în fond menţinerea cabinetului Tardieu. Comisiunea de anchetă ce ur­mează a se constitui pentru a a­­duce lumină în afacerile bancare a fost un nou prilej de vâlvă şi insi­­nuaţiuni grave, fără însă a avea efectul dorit. După aceste câteva săptămâni de sesiune parlamentară, lupta po­litică devine tot mai crâncenă, şe­dinţele din ce în ce mai agitate, chestiunile la ordinea zilei cu toată importanţa lor căzând pe un plan secundar, totuş criza ministerială atât de aşteptată de opoziţie întâr­zie să se producă. Este posibil ca aceste hărţuiri să nu aibă nici un fel de consecinţe şi totul să se isprăvească cum spune vechea zicătoare franceză: „din cântece“. Totuşi nu este mai puţin adevărat că pentru moment tensiunea extla şi persistă- A.­RANIS A murit bătrânul profesor dr. C. D. Sever­eanu Luni, a încetat din viaţă pro­fesorul dr. C. D. Severeanu. In vârstă de peste 80 ani, defunctul era socotit decanul corpului me­dical român. Cu dr. Severeanu dispare una dintre cele mai reprezentative figuri ale medicinei de altă dată, care decenii dea rândui şi-a în­chinat viaţa ştiinţei şi alinării su­ferinţelor omeneşti. După război, d-lul Severeanu, era profesor onorific al facultă­ţii de medicină şi s’a ocupat cu publicarea „amintirilor“­ sale a­­tât de interesante, în care pove­steşte lucruri minunate asupra evenimentelor din trecut. In ultimii ani, bucurându-se încă de o sănătate perfectă, de o judecată clară şi o memorie prodigioasă, lua parte la toate solemnităţile facultăţii de me­dicină, la comemorările foştilor săi colegi şi prezida şedinţele „Societăţii de istoria medicinei române”, la care, totdeauna, po­vestea cu o însufleţire aproape tinerească, amintirile sale de o­dinioară. Aceste povestiri ale bă­trânului profesor erau pentru medicii tineri un îndemn şi o încurajare la muncă. Moartea s a găsit în plină vi­goare fizică şi intelectuală şi încă în activitate. P­ rul Severeanu s’a născut în anul 1845, la T.­Severin, unde a urmat cursul primar. învăţământul secundar sa fă­cut în Capitala. Aici a fost remarcat de gene­ralul dr. Davila, care Fa luat ca elev în şcoala de medicină şi far­macie. Când Davila a obţinut de la Napoleon al III-lea decretul prin care facultatea de medicină din Paris admitea pe elevii şcoale­ de medicină ai lui Davilla . Se­­vereanu a fost dintre primii e­­levi trimişi, la Paris. La această facultate, Seve­reanu a avut ca profesori pe marii savanţi şi maeştri ai chi­rurgiei moderne: Nelaton, Vel­peau, Maisonneuve şi Malgaigne întors în ţară, la 1864, a fost numit medic primar al spitalu­lui Colţea, iar în 1879 profesor de anatomie topografică şi me­dicină operatorie la facultatea din Bucureşti. Peste doi ani, la 1866, dr. Se­­vereanu trece ca profesor de clinică chirurgicală, în care timp a condus şi ,,Gazeta medico-chir­rurgicală”. In dorinţa lui de a face bine şi a răspândi cunoştinţele medi­cinei în popor, a scris un tratat de medicină populară. Ultimele lui ser­en sunt cele două volume de amintiri din viaţa lui interesantă, in care po­vesteste evenimente din trecu­tul nostru. Dr. M. M. Amestecul liberalilor în mişcarea negustorilor s’au re­marcat urmele instigatorilor libe­rali. Şi chiar dacă aceste urme ar­e contestate, atitudinea ziarelor „Vi­itorul“, „Universul" şi ,,L’Indépen­­dance Roumaine“ este o dovadă a amestecului Lberal în mişcarea mai sus pomenită. Sunt justificate chiar gesturile nepermise; se dau îndemnuri ac­­­iunilor anarhice­ Şi ne mirăm că istigaţia libera­lilor prinde. Doar negustorii n’au avut în li­berali un sprijin. Situaţia proastă a comerţului este determinată in mare parte şi de guvernarea post­belică — pe lângă criza mondială, de care nu-i vinovat desigur gu­vernul. Cafeneaua poate fi ademenită de­ un verbiaj meşteşugit. Dar ne­gustorii — oameni ai realitâţilor— bazaţi pe cifre şi pe date ? Prin aminarea stabilizării şi da­torită politicii „prin noi înşine“, precum şi prin refuzul adresat ca­pitalului străin — ca să trecem peste nestabilitatea politică, sta­rea de asediu, alarma bolşevismu­lui, etc­ — negustorii şi-au văzut aproape tăiat creditul în străină­tate. Comerţul a fost silit — pentru a face faţă plăţilor în străinătate — să se împrumute cu bani de la băn­cile liberale, cu dobânzi cămătă­­reşti­ Rînd pe rînd, mari şi mici între­prinderi s’au ruinat — sau truest­ de azi pe mini. Cit priveşte consumatorul in­tern, lovit de politica economică a d-lui Vintilă Brătianu, nu mai este un client bun al negustorilor. Iar Statul, care cumpărase fur­nituri fără să le plătească, şi-a executat obligaţiile faţă de credi­tori de-abea subt guvernul naţio­­nal-ţărănesc, care a plătit multe miliarde pieţei interne, şi care de doi ani îşi achită la zi comenzile. Avînd în vedere şi noua legis­laţie economică a naţional-ţărăni­­ştilor, precum şi toate măsurile de ordin administrativ luate de auto­rităţi, — orice minte obiectivă din rîndul negustorilor trebue să facă alegere între vinovaţi şi binefăcă­tori. Ne mirăm că s’au găsit, totuşi, spirite uşuratece între negustori, acre au judecat cu prea multă u­­şurinţă şi au luat atitudini nejus­tificate­Opinia publică — nepărtinitoare — are cuvîntul. ■i____ ______XL. . .­ ■!—ua

Next