Dreptatea, ianuarie 1931 (Anul 5, nr. 971-994)

1931-01-24 / nr. 989

ANUL V NO. 989 Sâmbăta 24 ianuarie 1931 G 4 pa. GINI $ ici TARA Un an. . .10 6 luni 3 lun.î 250 IN STRĂINĂTATE DUBLU I E învăţători, Preoţi şi Săteni lin an ...... 750 fi luni • • * i • • aft luni ..şi.. 375 200 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI. — Str. R. Poincare 8, Etaj TELEFON Direcţia 379/41 Redacţia 313/ Ad-ţia 1/54 338/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Adi ţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţară1 Ld BASME ŞI REALITATE -R OM­ A închipui breşe în fuziunea naţional-ţărănistă şi a urmări a­­poi — conform tradiţiilor tactice ■ — lărgirea lor, prin asaltul, bi­ne nutrit, al intrigilor, canca­nurilor şi svonurilor fanteziste, a fost din totdeauna, una din o­­cupaţiunile predilecte ale cercu­rilor politice, chiar şi ale celor mai puţin ostile naţional-ţărănis­­mului. In această... ocupaţii de favo­rită, s’au întâlnit adesea adver­sari juraţi ai democraţiei naţio­nale, cu speculanţi de profesie ai situaţiilor tulbu­ri şi cu persona­gii absolut inofensive, care nu vesteau apropiata denunţare a fuziunii naţional-ţărăniste, decât din pasiunea, cultivată la masa cafenelei politice, de a fi, oricând şi oriunde, bine informaţi. Aşa se face că atât în presa partidelor de opoziţie, cât şi în aceea independenţă, apar, aproa­pe cotidian, reportagii savant ur­zite în vederea temei ce este a se demonstra: că, în urma cutărui I discurs, sau din cauza cutărei legi, fuziunea naţional-ţărănistă este «virtual» desfăcută. Deşi anii trec, iar această si­tuaţie de... virtualitate are aerul să se permanetizeze, realitatea dovedind, dimpotrivă, o augmen­tare statornică a forţei de coeziu­ne, ce menţine pe naţional-ţără­­nişti strânşi uniţi în jurul acelo­raşi idei şi metode ca şi în ju­rul conducătorilor lor, — totuşi amatorii de cancanuri nu dezar­mează . Recenta consfătuire a parlamentarilor ardeleni şi bă­năţeni, la Cluj, a dovedit-o. . Unii au văzut în această con­ferinţă, cerută de apropierea ale­gerilor parţiale, «o viguroasă ac­ţiune îndreptată împotriva gu­vernului»; alţii «o nouă orienta­re cu tendinţă separatistă»; alţii în sfârşit «lupta dintre fruntaşi şi chemărişti»; to­ţi atribuesc d-lui­­Vaida, un rol determinant, de in­spirator şi conducător al tuturor acestor mişcări centrifuge. Confratele «Patria» din Cluj, ocupându-se de toate aceste ma­nifestări stârnite de consfătuirea amintită mai sus, nu se poate opri de a nu constata cât de fals este prezentat rolul ce i se atribue­­d-lui Vaida. «D-sa — scrie «Patria» -- este piereu arătat în poză de conspi­rator, de nemulţumit şi de drept inspirator al unei acţiuni opozi­ţioniste. Nimic mai neadevărat. [Postul ministru de interne şi ac­tualul conducător al secţiei ar­delene, a păstrat de la început a­­ceiaşi conduită de loialitate faţă de guvern şi este acelaş animator al partidului.­­Chiar conferenţa de la Cluj a fost convocată în semnul unei cimentări a legătu­rilor cu centrul şi a preconizării unei acţiuni cât mai eficace pen­tru sprijinirea guvernului. Şi dacă e vorba să săvârşim o in­discreţie, trebue să accentuăm, că nu numai acum la Cluj, ci mereu, de la demisia d-lui Maniu, d. Vaida a fost acela, care era cel mai calm şi cel mai conciliant în­demnând lumea la linişte şi mun­că productivă». Cum acei, cari vântură mereu svonul desfacerii fuziunii naţio­­nal-ţărăniste, susţin stăruitor că «Patria» este un organ personal al d-lui Vaida-Voevod, nădăj­duim că precizările, pe care le reproducem mai sus, vor curma pentru viitor toate tentativele de răstălmăciri, pe temeiul cărora se eşafodează combinaţiile ridi­cole de ştiri false şi logică infir­mă în jurul aceluiaş răsuflat su­biect, al denunţării fuziunii. Că amatorii de eterne specu­laţii asupra acestui subiect nu înţeleg aşa de uşor să dezarmeze este uşor de înţeles; toţi aceşti adversari ai naţional-ţărănismu­­lui nu se pot împăca în ruptul capului cu ideia întăririi neînce­tate a singurei forţe adevărat de­mocratice din viaţa noastră pu­blică, forţă care, isvorâtă din nă­zuinţele adânci ale masselor po­pulare, a creat singurul partid cu adevărat regnicolar din ţara ro­mânească. Partidul naţional-ţărănesc, cre­dincios ideologiei sale, care a ra­liat toţi factorii dornici de viaţă nouă, în jurul drapelului său, nu se poate intimida de asemenea încercări naive de intrigă politi­cianistă, ci, strâns unit, pulsând în acelaş ritm, armonizând în­­tr’un program comun aspiraţiile­ tuturor locuitorilor ţării, îşi va continua, cu încredere în puterile sale şi cu devotament pentru ne­voile ţării, opera de organizare, purificare, civilizare şi refacere, pe care a întreprins-o din opozi­ţie, şi o continuă, cu enegie şi stăruinţă, la guvern. ------=*= LIBERALII ŞI FUNCŢIONARII .Viitorul îşi propune să discute într’un articol de fond problema funcţionarilor. Problemă ţinută mereu în actualitate. Oficiosul d-lui I. G. Duca nu dis­cută problema din punct de­­vedere general, pe care o vede numai prin prisma intereselor strâmte de par­tid. In rezumat Viitorul scrie:­ 1) funcţionarii au fost loviţi prin curba de salariu; 2) guvernul libe­ral a făcut statutul funcţionarilor care avea menirea de a crea un re­gim de stabilitate şi 3) «guvernul de mâine» va trebui să continue o­­pera guvernărilor liberale şi în consecinţă să procedeze cum au pro­cedat acele guverne. Curba de salariu este un sacrifi­ciu provizoriu cerut şi funcţionari­lor statului. Nu vom osteni a repe­ta că dacă producătorii noştri, a­­proape două milioane de capi de fa­milie şi-au văzut reduse veniturile lor prin scăderea neaşteptat de bruscă până la 70% a preţului ce­realelor şi în genere ale tuturor produselor solului, celelalte clase sociale trebuiau să rămână inetem­­ne repercusiunilor acestei scăderi. In mijlocul suferinţei celei mai nu­meroase clase nu pot exista benefi­ciari sau privilegiaţi- Căci în afară de producători au avut de suferit industria şi comerţul, care erau re­simţit puternic de scăderea cereale­lor, p­recum şi toate profesiunile li­bere- Putem afirma, fără nicio exa­gerare că profesioniştii liberi au a­­vut de suferit foarte mult înregis­trând scăderi la venituri, care au a­­tins proporţii catastrofale. Când situaţia generală se prezin­tă sub acest aspect, se poate vorbi cu aparenţe de seriozitate măcar despre drepturile de neatins ale u­­nei singure clase? Dar această procedare înseamnă a mistifica opinia publică, ceia ce nu poate fi tolerat. In cele din ur­mă opinia publică are dreptul să se întrebe dacă funcţionarii au numai drepturi fără a avea şi datorii. O întrebare ce vine de la sine. Prin înfiinţarea statutului, ca şi prin felul cum voiau guvernele li­berale să rezolve problema funcţio­narilor publici se urma nu intere­sul general, ci operă de partid­ Li­beralii au voit să-şi asigure o su­premaţie politică prin administra­ţie, aservind-o cu totul intereselor lor de partid. Aceasta a fost grija de căpetenie a liberalilor, căci dacă aveau alte intenţiuni, nu risipeau primul congres al funcţionarilor, nu arestau pe conducători, nu a­­meninţau cu destituirea pe alţii. Ni se pare foarte ciudat că toc­mai liberalii care s’au arătat ad­versari hotărâţi ai funcţionarilor, să se prezinte azi în apărători. Ei se pun în situaţia de apărători pen­­tru că au organizat în aşa fel admi­nistraţia, încât foarte mulţi din cei pa cari îi apără sunt trecuţi în registrele cluburilor lor- Ce-a făcut guvernul naţional-ţă­­rănesc? A pus ca principiu elimi­narea politicei şi a influenţei poli­tice şi din administraţie- Un dezi­derat, pe care credem, îl aprobă toată lumea. Curăţirea instituţiilor publice de politicianism. Aceasta nu convine liberalilor. Ei continuă a urmări aservirea acestor institu­­ţiuni. întrebarea principală stă totuşi în picioare: Statul trebue să conti­nue a fi o vastă asistenţă socială pentru posesorii de diplome, ca şi cei fără diplome? Se poate continua fără a se prejudicia interesele ge­nerale, cu regimul bi­rocratic de azi? La aceste întrebări, oficiosul d-lui I­ G. Duca nu va răspunde, cum nu a răspuns nici până acuma­ Atunci nu va putea şti nimeni ce gândeşte acest partid într o ches­tiune pe care o agită din interese ce nu au nimic a face cu interesele generale. ^ 1. Modificări la legea administrativă Expunerea d-lui ministru de interne o legendă spulberată: costul legei administrative ROC­US modificărilor; se dau mijloace de trai comunelor, reglementându-se întrebuinţarea lor Nu se impun dări noi S'a discutat, la Senat, modifică­rile unora din dispoziţiunile legii administrative relative la felul în care comunele rurale şi satele vor putea să-şi chivernisească singure nevoile prin dă­rile pe care obştea le va aşeza. Din prim­ul moment, reprezentan­ta celor două opoziţiuni liberale au atacat legea, afirmând — greşit sau tendenţios — că e vorba de o nouă lege de impunere. In şedinţa de ieri, d. ministru de interne expunea în mod luminos rostul legii sale, care este menită să pună ordine în finanţele jude­ţene şi comunale şi să impună sim­ţul gospodăresc în administraţie. Nici vorbă nu este de-a se creia noui impozite — aşa cum, fie din rea credinţă, fie din necunoaştere­a legii, reprezentanţii opoziţiei au afirmat. In primul rând d. ministru Miha­­lache a spulberat o legendă pe care opoziţia a născocit-o şi prin tot fe­lul de mijloace a căutat s’o între­ţină, anume costul aplicări nouei reforme administrative. Se arun­case la un moment dat prin presă şi întruniri publice cifra fantas­­tică de două miliarde. Or d. ministru de interne a dove­dit cu cifre incontestabile, rezulta­te, după un an de experienţă că a­­plicarea nouei reforme administra­tive n’a costat decât 100 (una sută) de milioane mai mult decât vechea lege. Şi reforma se impunea. Ţara noastră nu putea să rămân­e în urma celorlalte state civilizate în materie administrativă. Descentrlizarea înscrisă şi în constituţia dela 1866 şi în aceea dela 1923, trebuia să devie o realitate. Altfel procesul, pe care-l dorim cu toţ», nu se va înfăptui niciodată. Organizaţiile comunale pe care le-am găsit, după război în Ardeal şi chiar centrele comunale auto­nome din Basarabia puteau fi de pildă, în ceea ce priveşte foloasele descentralizării. Noi nu mai pu­team întârzia. Un consens al tutu­ror partidelor — pentru respecta­rea și aplicarea acestui principiu — e cerut de interesul superior al țării-Noi am pornit reforma. Acuza­­iile aduse, în jurul cheltuelilor ne­cesitate de aplicarea ei, dispar, azi, la lumina cifrelor. * D. ministru Mihalache, a arătat apoi scopul modificărilor aduse legei administrative în vederea e­­chilibrării bugetelor şi a înjghe­bării unei gospodării temeinice folositoare obştei. In toate bugetele judeţene şi comunale capitolele privitoare la «personal» sunt într’o proporţie ţipătoare faţă de cele destinate­ «materialului». Aceasta înseamnă că se cheltueşte mult mai mult ■pentru lefuri decât pentru lucrări edilitare şi sociale. Cauza o ştie toată lumea. Politicianismul a creiat, la noi, de zeci de ani, o clientelă, încadrată mai târziu, în statute, care consumă cea mai mare parte a veniturilor. D. ministru Mihalache a dat un exemplu impresionant. Intr’un oraş din ţară, la un buget de 51 milioane lei, 31 de milioane se duc la «personal». Această anomalie trebue să în­ceteze. De la cea mai mică comu­nă, până la cel mai mare oraş, tre­bue să se stabilească o limită­­ pentru plata personalului. Banii contribuabililor trebue să folosească în primul rând şi în Cea mai mare parte lucrărilor de folos general. ❖ De aceea legea d-lui mi­­nisipu Mihalach­e prevede procentele pe care le poa­te atinge cheltuiala perso­nalului. Maximum 50 la sută în comunele rurale (cu bugete până la 300.000 Iei; dacă bugetul e mai mare, nu se poate trece de suma de 150.000 lei la per­sonal)! 25 la sută pentru oraşele cu un buget câte 20 milioane Iei; 20 la sută pentru cele cu mai mult de 30 milioane lei și maxi­mum 12 milioane personal, pentru mai mari de 30 lei. Aceste măsuri, pe care oricare cetăţean le va primi, desigur, cu bucurie vor prute capăt abuzuri­lor ce se faceau­ de zeci de ani în administraţiile noastre. Clientela politică va fi eliminată prin forţa împrejurărilor, iar­ cea mai mare parte a veniturilor vor merge la destinaţia lor naturală, în lucrări de interes obştesc. Nu este de mirare, deci, că îm­potriva acestui proect de lege au protestat unii din reprezentanţii acelor partide deci care, de decenii, au exploatat ţara, şi-au plasat partizanii peste tot, în adminis­traţiile locale şi i-au îmbuibat. ❖ Un alt paragraf al legii care a stârnit vii discuţii a fost acela în care se prevede că, la caz de ne­voie, comunele vor putea, să ceară cote adiţionale, în urma propriei lor hotărâri. Acest paragraf a fost cerut chiar de unele administraţii co­munale — foarte puţine la nu­măr — în vederea echilibrării bu­getului pe anul în curs E un ex­pedient — a subliniat d. ministru Mihalache — această măsură. Ni­meni nu se gândeşte, în situaţia actuală, la noui impuneri şi ni­meni nu va îndrăzni să le încerce De altfel chiar dacă se va întâm­pla vre­un abuz, legea pune la îndemâna celui lovit apelul şi re­cursul, la delegaţia judeţeană şi la comitetul local de revizuire Spre a i se face dreptate . In afară de documentarea bogată şi precisă pe care a prezentat-o, dis­­cursul de om­ al d-lui ministru Mi­halache a fost pentru politicianii o­­poziţiei o mare lecţie politică. A vorbit cu autoritate de la tribuna maturului corp omul de stat care, în activitatea lui la conducerea ţă­rii, ştie şi înţelege să lase la o par­te preocupările de partid şi să aibe în faţa ochilor numai interesele ţă­rii, să aibe curajul întreg de­ a cer­ceta cu obiectivitate şi să dea so­luţiile cerute de vremuri şi nevoi. Cuvintele de om­, ale domnului Mihalache pot fi un permanent în­dreptar pentru cei ce vor să facă politică , aşa cum politica trebue înţeleasă, şi maxi­mm lei, la bugetele milioane Un apel al alai flaugcarii Adversarii guvernului de azi în­cearcă de luni de zile să creeze o atmosferă defavorabilă în jurul re­giilor autonome ale Statului şi a re­formei administrative. Grăbiţi cum sunt, ar dori ca în «doi timpi şi trei mişcări» aceste noui creaţiuni să schimbe dintr’o dată configuraţia socială, economică şi financiară. După primul an de funcţionare a regiilor autonome, s’a dovedit că rezultatele obţinute sunt satisfăcă­toare. Totuşi, adversarii noştri nu s’au dat bătuţi, ci au continuat cam­pania lor. Chestiunea aceasta a fost ridicată ori în Cameră de prietenul nostru d. general Racoviţă şi anume, în ce priveşte regia redevenţei de petrol. Informat eronat, deşi cu cele mai bune intenţiuni, d. Racoviţă a as­cultat explicaţiunile precise ale d-lui ministru Madgearu, autorul legii şi desigur că aceste explica­­ţiuni l-au satisfăcut. Dar nu asupra acestui fapt voim să insistăm. Credem cu mult mai interesant şi pe deasupra oricărei preocupări politice de partid apelul adresat de d. Madgearu parlamen­tului pentru a nu se lăsa sugestio­nat şi sub impresia campaniilor in­­teresate ce se duc în momente difi­­cile, când toţi trebue să ne unim pentru a trece prin greutăţile îm­potriva cărora luptăm. Ca apelul să fie înţeles, trebue ca şi adversarii să poseadă facultatea de a se putea ridica deasupra in­tereselor de partid — Interese tre­cătoare — şi să acorde prioritate interesului general. Când vom reu­şi a convinge de acest adevăr şi pe adversarii noştri, atunci, desigur, am schimbat şi mentalitatea parti­dului liberal, care, vorba d-lui Mad­­geanu «continuă în rătăcirile sale şi se găseşte acum în ultimul ceas pentru a-şi schimba mentalitatea». lAviaţia romantică B^CO-----­de SERGIU DAN Când s’au ivit pe zidurile Capita­lei afişele care vesteau conferinţa d-lui Grigore Gafencu, am încercat o uşoară nedumirire. Aviaţia romantică? Ni se părea ceva neverosimil. Ştim că roman­tismul nu este numai o etapă, criza de febră, a unui veac. , Ştim că fluidul romantismului străbate încă unele eforturi ome­neşti, inoculând otrava fecundă a agitaţiei interioare, ridicând chiar sisteme de gândire politică. Pe ro­manticii cari conduc naţiuni Maur­­ras îi defineşte cu asprime «prinţi ai norilor», şi îi copleşeşte de mus­trări pentru că abdică de la reali­tăţi.­­ Romantismul, chiar şi cel politic, are totuşi meritul strălucit de-a fi creiat acea temperatură frumoasă­­ care­ a înlesnit luptele pentru liber­tăţile naţionale în­­veacul trecut. Europa actuală e departe de-a se a­­fla într’o stare de spirit romantică­­ceeace este îmbucurător. Realităţi­le neîndurătoare care frământă azi lumea n’ar găsi nici-o deslegare în­tr’o pâlpâire de elanuri şi ceaţa pe ochi n’ar fi o binefacere. Niciodată lucrurile şi problemele nu s’au cerut privire şi judecate cu mai mare luciditate şi cu mai mul­tă stăruinţă ca acum. Or, romantis­mul nu e o stare de trezie. El nu lămureşte nimic şi nu adaugă nici o lumină la înţelegerea noastră şi aşa destul de confuză. Ne-am grăbit deci să ascultăm pe d. Grigore Gafencu spre a ne as­tâmpăra neliniştea. Bănuiam că d. Gafencu va situa istoriceşte epoca romantică a aviaţiei, aceia care se închee cu Blériot. Ne-am înşelat în­să. Conferenţiarul, departe de a fi voit să fixeze anii de romantism ai aviaţiei, sau să ne expună technica primară a acelei aviaţii — a rostit o caldă pledoarie spre a ne convin­ge că starea de spirit romantică es­te o însuşire esenţială a sburători­lor. D. Gafencu nu s’a înfăţişat nici ca technician, nici ca istoric, ci ca devot al aviaţiei, isbutind să ne convingă de un adevăr neîndoios: că îndeletnicirea sburătorilor im­pune o svâenire romantică, singura care explică marile lor fapte. A­­viaţia rămâne o chemare a văzdu­hului, o vocaţie înăscută pentru vârtejul înălţimilor. Abia, pe urmă începe meseria proprin-zisă. Avia­torul autentic e doar acela care sim­te şi recunoaşte că elementul său firesc este văzduhul, aşa cum ingi­nerul consimte că adevărata sa e­­xistenţă e pe şantier. La urma ur­melor nimic mai de înţeles ca vi­braţia romantică a unor oameni cari plutesc cu golul dedesupt. Un băiat de douăzeci şi şase de ani care se încumetă să străbată oceanul le­gând cu avionul lui două continen­te, veţi recunoaşte, că e însufleţit de puţin romantism... Fireşte cei cari au misiunea de a organiza aviaţia nu au nevoe de a­­vânt romantic, ba am spune, că ar putea fi chiar dăunător. Un bun organizator, un abil tech­nician sau un administrator de han­gare nu trebue să fie neapărat niş­te inspiraţi. D. Gafencu a evocat cu o admira­bilă înduioşare unele amintiri din război, desigur mai eloquente decât orice expunere technică şi mai instructive decât orice teorii, întâmplări patetice al căror martor, a fost conferenţiarul, au fost redate cu amploarea meri­tată. Confratele nostru a făcut par­te din aviaţia noastră de război, în vremea glorioaselor sale începuturi în Moldova, când într’adevăr un splendid romantism însufleţea sbu­­rătorii noştri. O justă definiţie a aviatorului aşa cum d. Gafencu l-ar vrea, aşa cum, probabil, este: «Problema aviaţiei îmi pare că are două aspecte cu totul diferite. (Citiți continuarea în pag. II-a) D. GR. GAFENCU Datoria legiuitorului este să fie mereu atent, daca legea se acomodează cu realitatea, in mă­sură la care aceasta evoluează, evoluează și le­gile. Nu este o rușine, dimpotrivă este un merit al legiuitorului ca sa ajusteze legea pe corpul națiunei. (C. I. Mihalache, ministru de interne) Citiţi în pag. II­­-a: ŞEDINŢELE DE ERI ALE CAMEREI Şl SENATULUI In pagina IV-a: SOSIREA PRINCIPILOR JAPONEZI Primirea din gara de Nord împroprietărirea voluntarilor din Banat -2000-împlinirea unei vechi făgădueli La Timişoara s’a îndeplinit săp­tămâna aceasta un act de mare im­portanţă: împroprietărirea volun­tarilor bănăţeni. După o muncă încordată — care a avut partea ei de frământare provocată de neînţelegerea­­volun­tarilor asupra loturilor A­d- Sever Bocu, directorul ministerial al Ba­natului, a semnat tablourile defini­tive de împroprietărirea voluntari­lor. Consilierul agricol de Timiş-To- frontal procedează actualmente la împroprietărirea voluntarilor din judeţ, soldaţi şi ofiţeri- In ce priveşte pe cei cu locuinţa în Timişoara n’au putut fi toţi îm­proprietăriţi din lipsă de locuri- Ca atare împroprietărirea pentru aceştia s’a făcut prin tragere la sorţi. Un amănunt care marchează idealizmul curat al directorului mi­nisterial dela Timişoara, pe tabloul de împroprietărire al voluntarilor d. Bocu a pus rezoluţia următoare: «se vor împroprietări toţi volun­tarii afară de mine». & împroprietărirea voluntarilor se ştie că este o veche făgăduială pe care d. Bocu a făcut-o acestora, a­­cum 12 ani în urmă, la Kiev, în Ru­sia, în clipe de mare cumpănă pen­­tru ţară, atunci când s’a organizat corpul voluntarilor ardeleni şi bă­năţeni cari au luptat în urmă pe frontul nostru de luptă, împrejurările neprielnice au fă­cut ca împroprietărirea voluntari­lor să întârzie 12 ani. Ceiace nu trebue însă ignorat, este faptul că d. Bocu n’a uitat el însuşi făgăduiala dată şi atunci când împrejurările au fost prielni­ce, a ţinut să aducă la îndeplinire această făgăduială. Şi ceiace este şi mai frumos în gestul directorului ministerial al Banatului, este că în realizarea sa a înlăturat cu totul preocupările de partid. * Voluntarii au fost împroprietă­riţi- Făgăduiala dată a fost împli­nită. Toţi au participat la aceasta do­ta­ţi­a naţională, indiferent de or­ganizaţia politică căreia aparţin-Şi constatând acestea, nu ne pu­tem împiedica să ne facem plăcerea de a reproduce cuvintele emoţio­i­­ante şi inspirate pe care d. Sever Bocu le adresa celor împroprietă­riţi: Iar acum când actele acestea ale străduinţelor noastre se închid pentru totdeauna să-mi daţi voie să fac un apel către voi şi dincolo de trecătoarele interese. Iub­i-vă unul (Citiţi continuarea în pag. II-a) Tot schimbare de regim... ------00:00— D- mareşal A­vereseu pleacă la Agul pentru cura sa anuală, „ÎNDREPTAREA”, O, Mareşal (către ai săi): Dacă nu pot schimba regimul politic, schimb cel puţin regimul meu sani­tar.

Next