Dreptatea, februarie 1931 (Anul 5, nr. 995-1018)
1931-02-01 / nr. 995
ANUL V NO. m Duminica l februarie 1931 c 4 PAGINI 3 l€iI TARA Un an . . . 1000 6 luni . . . 500 3 luni . .250 ABONAMENTE IN STRAINATATE DUBLU învăţători, Preoţi şi Săteni lin an ...... 750 6 luni ••*••• 375 3 luni •••••• 200 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI. — Str. R. Poincare 8, Etaj TELEFON Direcţia 379/41 Redacţia 313/54 Ad-tia 338/60 ANUNŢURI COMERCIALE 1 9 - -Se primesc direct la Ad-tia ziarului şi B *( | f*) la toate agenţiile de publicitate din ţară ■ ** Guvernul va nenfine cu ultima energie liniştea publica împotriva oricui, iar nici nu va tolera ca organele de execuţie sa săvârșească excese. Au avut loc alegeri parţiale. In altă parte a ziarului am făcut comentarii asupra rezultatului. Aici vom atinge o altă chestiune. . ij- ■ ;1ib«r Dacă alegerile parţiale indică o scară a partidelor de opoziţie în ochii opiniei publice şi a maselor populare, — de ce «personalităţile», care revendică atît de zgomotos guvernul de mîne, nu s’au prezentat la alegeri... neavînd nevoe de astă dată de o masă de voturi pe toate colegiile și necerîndu-se un anume coeficient cam alegerile generale? Căci şi «personalităţile», «tehnicenii», cum li se spune după rapida compromitere a primei titulaturi, — au nevoe de un curent favorabil de opinie. De altfel şi atum «personalităţile» au fost împinse la putere de organizaţii şi de mase. Chiar la noi nimeni nu pretinde să guverneze — şi mai ales după un «ritm nou» — împotriva masei cetăţeneşti. Regretăm că «teelmicienii» nu s’au prezentat în alegerile parţiale cu programul lor de miraculoasă salvare mondială — pentru ca corpul electoral să-şi spună, în cunoştinţă de cauză, cuvîntul. In schimb aceştia, ignorînd voinţa naţională, au emis interviewuri — ca d. C. Argetoianu, în chestia împrumutului. Această «personalitate», acest «tehnician» al «ritmului nou» nu-i cunoscut — şi nu de azi de eri. L-am văzut în toate partidele, cu toate crezurile în mînă sau în pumn, înţelegând că exproprierea, precum şi intrarea provinciilor şi a maselor populare în viaţa politică vor exclude partide şi bărbaţi de stat din activitatea publică. — d. Argetoianu, cu abilitate, s’a deghizat în variate personagii care au susţinut toate convingerile pînă la extrema stingă. .Vorba: «la vremuri noua, oameni noui» — se potriveşte şi astăzi. Numai d. Argetoianu îşi închipue că, în împrejurări nouă — într’o altă constelaţie de forţe politice — d-sa va putea, cu picioare de lut, să danseze după un ritm vioiu. Morga aduce succese la ceaiuri, ba pînă la un punct chiar în politica de culise. Ea însă nu face doi bani în faţa maselor, care nu se uită la giumbuşlîcuri, care nu rămîn epatate de gestul arogant şi care cer de la reprezentantul lor sinceritate şi constanţă în convingeri. Cum d. Argetoianu nu-i o «prospătură» politică, cetăţenii îşi pot da cu uşurinţă verdictul asupră-i — scrutîndu-i trecutul. Şi nici nu-i nevoe de-o operaţie anevoioasă şi complicată. O uşoară ridicare de văl — şi-i destul... Dar trecând peste toate aceste considerente şi admiţînd că masele ar accepta pe acel hommo novus eştt din mixtura vechilor partide, — oare unde-i soluţia magică, dătătoare de belşug şi de pace peste graniţă, şi capabilă de urgentă refacere în ţară? D. Argetoianu neagă evidenţa, transformă împrumuturile productive (aşa cum am făcut şi cum facem acum) în împrumuturi de consumaţie, de expedient, etc. Şi pe urmă argumentaţia-i uşoară: «pe această cale mergem la ruină. Aduceţi-mă pe mine la putere, şi împrumutu-i aici, iar salvarea colea!» Oricît de bun causeur ar fi d. Argetoianu după — masă, — nu ne închipuim, însă că daru-i «şarmant» de a spune verzi şi uscate va putea aduce miliardele străine ca la cîntecul unui fluer vrăjit. Şi atunci... ... D. Argetoianu vrea «s’o facă şi p’asta» debit ca, după aceia, să-şi bîrfească propia-i operă şi să-şi defăimeze colaboratorii cum a făcut de atâtea ori şi cum (n’avem nici un motiv să credem altfel) va continua. Vezi însă că toată lumea îl cunoaşte pe d. Argetoianu, şi nu se înspăimântă de viziunile sale danteşti, dar nici nu se veseleşte la anunţarea fericirii generale... aduse ea prin farmec ţării şi lumii de surîsu-i captivant de capitaluri străine. Oficiosul de limbă franţuzească al d-lui I. G. Duca are câteodată inadvertenţa de-a publica pentru cetitorii străini, unele versiuni şi unele comentarii care nu îndrăznesc să se exprime în româneşte, pentru simplul motiv că opinia publică şi-ar da seama de calitatea acestor informaţiuni. Acţiunea de-a spune unor cetitori cari nu cunosc bine stările dela noi, tot felul de prăpăstii cu intenţia meschină de-a lovi în guvern, nu face decât să păgubească ţării. Au avut loc joi regretabilele incidente cu prilejul interzicerii de către autorităţi a unei manifestaţii de stradă, manifestaţie căreia agenţi comunişti demascaţi i-au dat o turnură neîngăduită de legi. Autorităţile venite să restabilească liniştea■ au fost întâmpinate de elementele de dezordine care instigau pe mumiseranţi, în potriva sfaturilor date de conducătorii fireşti ai lucrătorilor, cari organizase întrunirea dela sala Locomotiva. S’au produs încăerări izolate, de pe urma cărora un număr de gardieni publici şi de manifestanţi au fost răniţi. Cum era firesc, autoritatea a putat totuşi menţine ordinea împotriva instigatorilor. Incidentele acestea sunt desigur regretabile, dar mult mai regretabilă ar fi fost o sdruncinare a ordinei. Guvernul şi-a făcut datoria menţinând liniştea şi ferind populaţia de excesele la care se poate deda o adunare instigată de agitatori dubioşi. «Independenţa» se preface indignată. Auzi dumneata, regim democratic făcând politică reacţionară, strigă surata liberală. Mărturisim că noi nu ştiam că a păstra ordinea atunci când e ameninţată înseamnă a face politică reacţionară. O asemenea politică aparţine acelora cari abuzând de forţa ce le este încredinţată pentru păzirea liniştei, s’au dedat la vărsări de sânge inutile, cum a făcut guvernul liberal la 13 Decembrie 1918. Justiţia va stabili răspunderile vinovaţilor de joi, cari îşi vor primi sancţiunile prescrise de legi. «Independenţa» crede oare că regim democratic înseamnă toleranţa mişcărilor care îmbracă un caracter anarhic? Am dori să ştim. .•- jj/y După alegerile parţiale Observaţii şi constatări Rezultatul alegerilor parţiale — efectuate în şase judeţe ale ţărei din provincii diferite — va avea darul, să domolească puţin exuberanţa opoziţiei care vedea irosită popularitatea regimului de la putere şi revendica puterea tocmai pe acest temei. Din cinei judeţe în care naţionalţărăniştii au avut candidaţi, aceştia au reuşit cu apreciabile surplusuri de voturi în trei, iar în celelalte două, candidaţii naţional-ţărănişti s’au menţinut foarte aproape în numărul voturilor de candidaţii reuşiţi, unul liberal celalt avereşean. Este în acest rezultat dovada evidentă, că popularitatea naţional-ţărăniştilor se menţine întreagă, în tot cuprinsul ţărei. In judeţele agricole Vlaşca şi Teleorman demagogia opoziţionistă a speculat scăderea preţurilor la cereale. In toate celelalte judeţe însă, cum sunt Pihiorul, Caraşul şi Putna, naţional ţărăniştii au avut o superioritate numerică a voturilor care a depăşit chiar cele mai optimiste prognosticuri. In aceste judeţe toţi candidaţii opoziţiei la un loc, nu au putut obţine atâtea voturi cât candidaţii naţional-ţărănişti. Ce dovadă mai evidentă dar, că popularitatea naţional-ţărăniştilor nu a diminuat realmente cu nimic. * Dar rezultatul acesta al alegerilor parţiale, Care — oricum vor fi privite lucrurile,—înseamnă un succes pentru guvern, — din momentul ce el a luat două treimi din locuri, — trebuie privit şi din alt punct de vedere. Alegerile s’au efectuat în cea mai deplină libertate. Nici urne furate — sistem liberal, — nici stâlcirea în bătaie a alegătorilor — sistem averescan, — nici confiscarea cărţilor de alegător, nici sechestrarea cetăţenilor la locuinţe sau la secţiile de jandarmi, nici stănoage de-a curmezişul drumurilor, toate procedele uzitate sub trecutele regimuri pentru dobândirea de voturi în favoarea candidaţilor guvernamentali. La aceste alegeri, candidaţii opoziţiei au avut putinţa să facă o desăvârşit de liberă propagandă electorală, (care în realitate a însemnat, aproape pretutindeni, o propagandă demagogică desgustătoare), nimeni nu a oprit alegătorii de la vot şi rezultatele nu au fost falsificate. Cu alte cuvinte, guvernul nu a făcut nici un fel de presiune, din cele uzitate sub trecutele regimuri, pentru a aduce voturile alegătorilor, în sprijinul intereselor sale de ordin politic. In aceste condiţiuni, voturile obţinute de candidaţii naţional-ţărănişti sunt voturi curate, voturi adevărate, nu din cele câştigate, la ghişeurile băncilor liberale sau prin teroarea avereseană. Mai este de adăugat o observaţie pe marginea acestor alegeri parţiale, obsertaţie care poate servi de îndreptar pentru cei cari mai visează încă, la o guvernare în afară de partide. Indiferent către care partid s’au îndreptat voturile alegătorilor, indiferent dacă naţional-ţărăniştii au avut mai multe voturi decât opoziţia, fapt este, că masa alegătorilor şi-a arătat deplina sa încredere în partide şi acestora le-a distribuit voturile. Partizanii anularea voturilor şi ai desfiinţărei parlamentului au fost hotărât respinşi de către alegători, în toate provinciile ţărei. Nici la Vlaşca, nici la Teleorman, nici la Putna — judeţ viticol, unde Liga Agrară a venit anularea voturilor — alegătorii nu s’au lăsat conduşi de himere şi şi-au exercitat dreptul lor de vot. Aceiaşi atitudine alegătorii au arătat-o şi candidaţilor în afară de partide, independenţilor şi grupărilor politice de încurcătume, cari nu au fost în stare să obţină un număr apreciabil de voturi. Asta înseamnă că corpul electoral are ochii îndreptaţi spre organismele politice organizate, partidele, și nu vrea să audă de aventuri, de dictaturi sau de organisme politice înjghebate pe visuri și iluzii. In jurul apelului maistrului Agriculturii Necesitatea adunării de date asupra stocului nostru de cereale Rezolvarea crizei agrare este astăzi fără îndoială, punctul de plecare cel mai important pentru rezolvarea problemei economice, a cărei soluţiune interesează astăzi toate ţările lumii, deoarece, după cum se ştie, criza, de pe urma căreia suferim şi noi astăzi, are un acut caracter internaţional. De aceea chiar, conferinţa Comisiune de studiu pentru Uniunea Europeană, care a avut loc la 21 ianuarie, la Geneva, ocupându-se de disponibilităţile de cereale, care înăbuşesc producţia agricolă din ţările exportatoare, a invitat atât ţările exportatoare, cât şi cele importatoare, să se întrunească din nou pentru a cerceta împreună mijloacele care vor face posibilă scurgerea excedentului de cereale. Evident, guvernul nostru, care a fost şi este permanent preocupat de nevoile agriculturii şi agricultorilor, ia neîncetat noui măsuri pentru uşurarea crizei agrare, de care suferim. Dar cum această criză nu constituie fiecât repercusiunea crizei economice mondiale — aşa cum am arătat şi mai sus —, este de la sine înţeles că o normalizare a situaţiilor interne nu se poate realiza, decât în ritmul general al străduinţelor de combatere de a crizei, ritm în care cată a se încadra astăzi toate ţările lumii, mai ales cele agricole. De aceea o ţară agricolă, cum e România, nu trebuie să piardă nici un prilej de conlucrare internaţională în vederea restabilirii stărilor normale pe piaţa mondială a cerealelor. # Publicăm în altă parte a numărului nostru de astăzi, declaraţiile d-lui Virgil Madgearu, ministrul Agriculturii şi Domeniilor, cu privire la invitaţia adresată României în legătură cu viitoarea conferinţă de la Geneva. România a fost invitată să procure cât mai curând posibil informaţiuni asupra excedentului de cereale, disponibil la export. Prin aceasta se înţeleg toate informaţiunile, referitoare la mărimea şi natura stocurilor de cereale precum şi la calităţile lor; în acelaş timp trebuie să se arate precis dacă aceste stocuri se găsesc strânse laolaltă, dacă sunt imediat disponibile, dacă sunt transportabile şi în ce condiţiuni. In sfârşit se cere a se comunica preţurile actuale şi în ce condiţiuni se înţelege a se efectua vânzarea acestor stocuri. Este evident că succesul găsirii mijloacelor pentru scurgerea acestor stocuri disponibile depinde de exactitatea informaţiunilor, pe care ministerul nostru de Agricultură şi Domenii le va culege. In declaraţiile d-sale de astăzi, d, ministru Virgil Madgearu arată toate măsurile luate în vederea atingerii acestui scop. •f* Dar, în primul rând, obţinerea datelor exacte depinde de atitudinea agricultorilor înşişi. Toate organizaţiile agricultorilor, comitetele agricole săteşti, Camerele de agricultură, sindicatele agricole, cooperative, etc. trebuie să dea concursul lor repede şi fără şovăială. Orice întârziere, sau orice inexactitate in furnizarea datelor necesare, ar Lichide României, calea ce i se deschide astăzi pentru a-şi ameliora situaţia producţiei sale agricole. Suntem de aceea siguri ca apelul d-lui ministru Madgearu va găsi răsunetul şi înţelegerea cuvenite în toată lumea noastră agricolă, care se va grăbi, cu toată încrederea şi toată râvna, să contribuie la adunarea materialului necesar conferinţei internaţionale de la care poate veni şi normalizarea situaţiilor din ţară, în suferinţă astăzi. Institutul Social Român şi „Arhiva de ştiintâ şi reformă sociala“ In ţara noastră nu-i public cetitor ştiinţific. De-abea există un public pentru beletristică — un public care nu numără jmai mult de cinci mii de cetitori. Unele romane se vînd uneori în zece mii de exemplare. Diferenţa o formează publicul flotant , atras de copertă, de afiş sau de reclama din ziar. Faţă de lipsă preocupărilor ştiinţifice la noi, apariţia «Arhivei de ştiinţă şi reformă socială» este un fapt uimitor. Această revistă, apărută deunăzi într’un mare volum cu bogat sumar, pune în discuţie şi Institutul Social Român — al cărui organ este «Arhiva». Ultimul număr al acestei reviste cuprinde date asupra cercetărilor făcute de un grup de oameni de ştiinţă subt conducerea d-lui prof. D. Gusti (directorul Institutului şi al Arhivei), în diferite părţi aleRomîniei. Aceste cercetări urmează de câţiva ani în punctele cele mai romîneşti ale ţării, centre izolate — unde specificul naţional s’a păstrat intact. Cercetările n’au un caracter unilateral, ci cît mai divers şi mai complect. E vorba de un studiu complex cu caracter etnografic, la care au colaborat de la specialişti în anatomie pînă la cercetători ai muzicii populare. Ne putem da seama mai bine de felul cercetărilor, şi de rezultatul lor, vizitând muzeul de pe lângă Facultatea de Litere, unde d. Gusti a aranjat cîteva camere ca î n localitatea studiată Drăguş din Făgăraş. Găsim acolo toată casa şi gospodăria ţărănească: soba tradiţiaţională, scrinul pentru zestre, patul făcut gata, fel-de-fel de covoare, lucruri de îmbrăcăminte, unelte agricole, obiecte bisericeşti, plugul şi leagănul. Se găsesc cîteva manechine îmbrăcate care prezintă portul din partea locului. Este şi o fată cu părul tuns la Garconne — ceiace înseamnă că moda părului tuns nu se trage din Paris, ci de la Drăguş... Totodată vizitatorul acestui Muzeu poate lua cunoştinţă şi de fişele făcute la faţa locului, ca şi de tablourile alcătuite în urmă , pe baza datelor culese. Se văd roadele unei încordate munci, îndeplinite cu pricepere, într’un spirit aproape de jertfă, căci se observă în tragerea de inimă a acestor oameni de bibliotecă şi de laborator un imbold venit parcă din alte timpuri, dela vechile generaţii de cărturari. In aceste studii etnografice, d- Guşti are — afară de colaboratorii legaţi de Facultatea de Litere şi de Institutul Social Român — elemente de valoare din diferite domenii. De pildă la unele din expediţiile d-sale ştiinţifice a luat parte şi învăţatul profesor Fr. Rainer, care a dirijat secţia medicală — compusă nu numai din oameni de laborator, dar şi de medicii practicieni care au întreprins o acţiune curativă printre săteni. Cu prilejul acestor cercetări, s’a dovedit că ţăranul român — atît de bănuitor şi în rezervă faţă de noutăţile oficiale sau de oamenii stăpîniirii — devine accesibil oricăror rîndueli nouă, dacă cei ce vin la dînsul sunt animaţi de bune sentimente, dacă îi vorbesc pe înţeles şi î se adresează cu prietenie. D. Gusti ştie să-şi capete imediat încrederea populaţiei, în mijlocul căreia îşi face cercetările. De altfel cu acelaşi tact d-sa a reuşit, la Institut şi ’n «Arhiva», să adune bărbaţi politici vrăjmaşi şi oameni în afară de partide — persoane care de multe ori nu-şi vorbesc. I-a strîns la un loc elanul ştiinţific, pe care d- Gusti — avîndu-l cu prisosinţă — îl poate insufla colaboratorilor. Din acest punct de vedere, d. Gusti — ca un dresor — a izbutit să facă minuni. Intre conferenţiarii Institutului Social Român şi între colaboratorii «Arhivei» sunt desigur oameni care nu s’au întîlnit în viaţă decît în prospectul acestei instituţii şi ’n paginile revistei. Pentru munca organizată, săvîrşită cu pricepere şi încordare — şi mai ales continuu şi printr’o stăruinţă parcă mai presus de mobilitatea zilelor noastre şi a tradiţiei tembele orientale — se cuvine un călduros omagiu d-lui Gusti din partea cetitorilor, care acum se iniţiază în domeniul ştiinţific. Eforturile de astăzi ale Institutului şi ale «Arhivei» vor fi trecute la loc de cinste în istoria culturii româneşti. ■ M. SEVASTOS ~oOoOoXoboOo--- Pupă alegeri —- -OCOO----—9 — Ești vesel, moș Ioane? — Am deceda Nici nu visam s’apuc alegeri fără capete sparte... Se vede că d. Tătărescu nu mai veghează la libertatea alegerilor.... inilBiflWTrtilTnitT^BiiTEIMMrllirTilgimTTOrTT^"""*-.* "^^laJiniiMiaBMMWWBaKgBA Cc piere și ce rămâne •-----«oîfîco---- Un maestru al baroului Parisian, d. Campinchi se întreabă într’un articol, cu o explicabilă tristețe ce rămâne din marii oratori defuncți. Artiștii glasului, cântăreţii, avocaţii şi retorii de tot felul, încearcă adeseori mâhnirea de care pomeneşte avocatul francez, ca unul direct interesat în cauză. Vibraţia unei voci nu lasă nici un ecou pentru amatorii de mai târziu, cântecul se duce în pământ odată cu artistul şi nimic nu se mai aude. Aflăm din memoriile contimporanilor cum perora Danton sau Delavrancea, cum se ridica până la neverosimil vocea unui Carusso sau unei Adelina Pati, cum pătrundea în inimi glasul unei Rachel sau unei Aristza Romanescu, dar dincolo de aceste mărturii emoţionante noi nu putem verifica frumuseţea pierită. E un aspect dezolant al unei puteri omeneşti legată prea strâns de moarte, această neantizare a unor eforturi de gândire sau de artă care şi-au găsit o atât de trecătoare expresie. Din omul Goethe sau din omul Rodin avem oricând la îndemână întreaga viaţă spirituală, prezenţa lor ne este apropiată şi familiară, şi nici o clipă nu simţim nevoia făpturii lor care doarme la Weimar sau Paris... Cei de astăzi şi cei cari vor trece pe deasupra noastră, mai departe, ne putem oricând desfăta regeşte cu opera lui Goethe şi putem pipăi oricând piatra şi bronzul modelat de arta lui Rodin, dar glasul lui Mirabeau sau plânsul Eleonorei Duse nu mai ajunge până la noi... Destinul retorilor şi cântăreţilor are însă laturea lui fericită, ca să spunem aşa, lăsând la o parte melancolia avocatului Parisian. Dacă avem prilejul de a păstra printre noi opera unui mare scriitor sau unui mare artist al plasticei, avem în schimb şi bucuria răzbunătoare de a verifica vidul imens cuprins in sutele de volume, ale lui Eugen Sue, de pildă, acela care trecea înaintea lui Balzac, precum şi monumentele sinistre ale cutărui Dupont inferior... Suferim că auzul nostru n’are plăcerea meritată de a savura cântecul faimoasei Adelina Pati sau verbul inspirat al lui Delavrancea, dar suferim mai crunt că n’avem satisfacţia preţioasă de a ascultă notele false ale cutărui cântăreţ răguşit, nici bâlbâială peltică şi agresivă a cutărui retor defunct. Creaţia omului trăeşte numai dacă ea s’a realizat în material durabil, adică orice în afară de sunet.Vioara lui Paganini a trecut după moartea maestrului prin manile moştenitorilor, dar muzica stârnită de vibraţia degetelor lui nu mai este încăeri. Dacă predica de pe munte n’ar fi găsit îndată comentatori cari să ne-o transmită, n’ar fi străbătut veacurile. Gloria se hrăneşte cu orice. Singurul vestigiu al geniului cântăreţilor şi oratorilor defuncţi este fotografia supravieţuitoare. Sar putea judeca destul de sceptic această glorie nepretenţioasă din care nu rămâne decât fotografia. E drept, că artiştii vocali ai scenei cât şi cei ai tribunei, au o consolare incontestabilă. Pânza unui pictor, bronzul unui sculptor sau cartea unui scriitor, au uneori nevoe de câteva decenii, chiar veacuri ca să-şi găsească admiratorii. Stendhal reprezintă un caz fericit: i-au trebuit numai vreo treizeci de ani, după deces, ca să-şi afle cetitori, şi încă vreo treizeci ca să se spună că e într’adevăr inimitabil. Veţi recunoaşte că e o glorie neagră, de neinvidiat, asta care vine încet şi târziu încoronând numai stela funerară a artistului şi îmbogăţind numai editorii... Câtă vreme cântăreaţa sau oratorul îşi consumă personal gloria zilnică, în sălile cutremurate de ovaţii, în depozitele impunătoare de la bancă, în toate acele norocoase satisfacţii care-i întâmpină la toate răspântiile existenţii.. Apoi, mai e şi patefonul. Dacă ne gândiam de la începutul articolului la patefon, renunţam la toată nostalgia. Toate gurile ce se deschid astăzi, spre a cânta sau numai spre a emite o părere genială nu se mai deschid zadarnic. Patefonul va păstra, în toată suavitatea și amploarea lor toate cântecele, toate clamurile, toate suspinele. Nemurirea e asigurată.. Sfiripu Dat*