Dreptatea, februarie 1931 (Anul 5, nr. 995-1018)

1931-02-01 / nr. 995

ANUL V NO. m Duminica l februarie 1931 c 4 PAGINI 3 l€iI TARA Un an . . . 1000 6 luni . . . 500 3 luni . .­­250 ABONAMENTE IN STRAINATATE DUBLU învăţători, Preoţi şi Săteni lin an ...... 750 6 luni ••*••• 375 3 luni •••••• 200 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI. — Str. R. Poincare 8, Etaj TELEFON Direcţia 379/41 Redacţia 313/54 Ad-tia 338/60 ANUNŢURI COMERCIALE 1 9 - -Se primesc direct la Ad-tia ziarului şi B *( | f*) la toate agenţiile de publicitate din ţară ■ ** Guvernul va nenfine cu ultima energie liniştea publica împotriva oricui, iar nici nu va tolera ca organele de execuţie sa săvârșească excese. Au avut loc alegeri parţiale. In altă parte a ziarului am făcut comentarii asupra rezultatului. Aici vom atinge o altă ches­tiune. . ij- ■ ;1ib«r Dacă alegerile parţiale indică o scară a partidelor de opoziţie în ochii opiniei publice şi a ma­selor populare, — de ce «perso­nalităţile», care revendică atît­ de zgomotos guvernul de mîne, nu s’au prezentat la alegeri... nea­­vînd nevoe de astă dată de o ma­să de voturi pe toate colegiile și necerîndu-se un anume coeficient cam­ alegerile generale? Căci şi «personalităţile»,­­ «tehnicenii», cum li se spune du­pă rapida compromitere a pri­mei titulaturi, — au nevoe de un curent favorabil de opinie. De altfel şi atum­ «personalităţile» au fost împinse la putere de or­ganizaţii şi de mase. Chiar la noi nimeni nu pretinde să guverne­ze — şi mai ales după un «ritm nou» — împotriva masei cetăţe­neşti. Regretăm că «teelmicienii» nu s’au prezentat în alegerile parţia­le cu programul lor de miracu­loasă salvare mondială — pen­­tru ca corpul electoral să-şi spu­nă, în cunoştinţă de cauză, cu­­vîntul. In schimb aceştia, ignorînd vo­inţa naţională, au emis intervie­­wuri — ca d. C. Argetoianu, în chestia împrumutului. Această «personalitate», acest «tehnician» al «ritmului nou» nu-i cunoscut — şi nu de azi de eri. L-am văzut în toate partidele, cu toate crezurile în mînă sau în pumn, înţelegând că exproprierea, precum şi intrarea provinciilor şi a maselor populare în viaţa politică vor exclude partide şi bărbaţi de stat din activitatea publică. — d. Argetoianu, cu a­­bilitate, s’a deghizat în variate personagii care au susţinut toate convingerile pînă la extrema stingă. .Vorba: «la vremuri noua, oa­meni noui» — se potriveşte şi as­tăzi. Numai d. Argetoianu îşi în­­chipue că, în împrejurări nouă — într’o altă constelaţie de forţe politice — d-sa va putea, cu pi­cioare de lut, să danseze după un ritm vioiu. Morga aduce succese la cea­iuri, ba pînă la un punct chiar în politica de culise. Ea însă nu fa­ce doi bani în faţa maselor, care nu se uită la giumbuşlîcuri, care nu rămîn epatate de gestul aro­gant şi care cer de la reprezen­tantul lor sinceritate şi constan­ţă în convingeri. Cum d. Argetoianu nu-i o «prospătură» politică, cetăţenii îşi pot da cu uşurinţă verdictul asupră-i — scrutîndu-i trecutul. Şi nici nu-i nevoe de-o operaţie anevoioasă şi complicată. O u­­şoară ridicare de văl — şi-i des­tul... Dar trecând peste toate aceste considerente şi admiţînd că ma­sele ar accepta pe acel hommo novus eştt din mixtura vechilor partide, — oare unde-i soluţia magică, dătătoare de belşug şi de pace peste graniţă, şi capabilă de urgentă refacere în ţară? D. Argetoianu neagă evidenţa, transformă împrumuturile pro­ductive (aşa cum am făcut şi cum facem acum) în împrumu­turi de consumaţie, de expedi­ent, etc. Şi pe urmă argumenta­­ţia-i uşoară: «pe această cale mergem la ruină. Aduceţi-mă pe mine la putere, şi împrumutu-i aici, iar salvarea colea!» Oricît de bun causeur ar fi d. Argetoianu după — masă, — nu ne închipuim, însă că daru-i «şarmant» de a spune verzi şi uscate va putea aduce miliarde­le străine ca la cîntecul unui fluer vrăjit. Şi atunci... ... D. Argetoianu vrea «s’o facă şi p’asta» d­ebit ca, după aceia, să-şi bîrfească propia-i operă şi să-şi defăimeze colaboratorii cum a făcut de atâtea ori şi cum (n’a­­vem nici un motiv să credem altfel) va continua. Vezi însă că toată lumea îl cu­noaşte pe d. Argetoianu, şi nu se înspăimântă de viziunile sale danteşti, dar nici nu se­ veseleşte la anunţarea fericirii generale... aduse ea prin farmec ţării şi lu­mii de surîsu-i captivant de ca­pitaluri străine. Oficiosul de limbă franţuzea­scă al d-lui I. G. Duca are câteo­dată inadvertenţa de-a publica pentru cetitorii străini, unele versiuni şi unele comentarii care nu îndrăznesc să se exprime în româneşte, pentru simplul mo­tiv că opinia publică şi-ar da seama de calitatea acestor infor­­maţiuni. Acţiunea de-a spune unor ce­titori cari nu cunosc bine stările dela noi, tot felul de prăpăstii cu intenţia meschină de-a lovi în guvern, nu face decât să păgu­bească ţării. Au avut loc joi regretabilele incidente cu prilejul interzicerii de către autorităţi a unei mani­festaţii de stradă, manifestaţie căreia agenţi comunişti demascaţi i-au dat o turnură neîngăduită de legi. Autorităţile venite să restabilească liniştea■ au fost în­tâmpinate de elementele de de­zordine care instigau pe mumise­­ranţi, în potriva sfaturilor date de conducătorii fireşti ai lucră­torilor, cari organizase întruni­rea dela sala Locomotiva. S’au produs încăerări izolate, de pe urma cărora un număr de gardieni publici şi de manifes­tanţi au fost răniţi. Cum era fi­resc, autoritatea a putat totuşi menţine ordinea împotriva insti­gatorilor. Incidentele acestea sunt desigur regretabile, dar mult mai regretabilă ar fi fost o sdrun­­cinare a or­dinei. Guvernul şi-a făcut datoria menţinând liniştea şi ferind po­pulaţia de excesele la care se poate deda o adunare instigată de agitatori dubioşi. «Independenţa» se preface in­dignată. Auzi dumneata, regim democratic făcând politică reac­ţionară, strigă surata liberală. Mărturisim că noi nu ştiam că a păstra ordinea atunci când e ameninţată înseamnă a face poli­tică reacţionară. O asemenea politică aparţine acelora cari abuzând de forţa ce le este încredinţată pentru păzi­­rea liniştei, s’au dedat la vărsări de sânge inutile, cum a făcut gu­vernul liberal la 13 Decembrie 1918. Justiţia va stabili răspunderi­le vinovaţilor de joi, cari îşi vor primi sancţiunile prescrise de legi. «Independenţa» crede oare că regim democratic înseamnă tole­ranţa mişcărilor care îmbracă un caracter anarhic? Am dori să ştim. .•- jj/y După alegerile parţiale Observaţii şi constatări Rezultatul alegerilor parţiale — efectuate în ş­ase judeţe ale ţărei din provincii diferite — va avea da­rul, să domolească puţin exuberanţa opoziţiei care vedea irosită popula­ritatea regimului de la putere şi revendica puterea tocmai pe acest temei. Din cinei judeţe în care naţional­­ţărăniştii au avut candidaţi, aceştia au reuşit cu apreciabile surplusuri de voturi în trei, iar în celelalte două, candidaţii naţional-ţărănişti s’au menţinut foarte aproape în nu­mărul voturilor de candidaţii reu­şiţi, unul liberal celalt avereşean. Este în acest rezultat dovada evi­dentă, că popularitatea naţional-ţă­­răniştilor se menţine întreagă, în tot cuprinsul ţărei. In judeţele agricole Vlaşca şi Te­leorman demagogia opoziţionistă a speculat scăderea preţurilor la ce­reale. In toate celelalte judeţe însă, cum sunt Pihiorul, Caraşul şi Putna, na­ţional ţărăniştii au avut o superio­ritate numerică a voturilor care a depăşit chiar cele mai optimiste prognosticuri. In aceste judeţe toţi candidaţii o­­poziţiei la un loc, nu au putut ob­ţine atâtea voturi cât candidaţii na­­ţional-ţărănişti. Ce dovadă mai evidentă dar, că popularitatea naţional-ţărăniştilor nu a diminuat realmente cu nimic. * Dar rezultatul acesta al alegerilor parţiale, Care — oricum vor fi pri­vite lucrurile,—înseamnă un succes pentru guvern, — din momentul ce el a luat două treimi d­in locuri, — trebuie privit şi din alt punct de ve­dere. Alegerile s’au efectuat în cea mai deplină libertate. Nici urne furate — sistem liberal, — nici stâlcirea în bătaie a alegătorilor — sistem ave­re­scan, — nici confiscarea cărţilor de alegător, nici sechestrarea cetăţe­nilor la locuinţe sau la secţiile de jandarmi, nici stănoage de-a curme­zişul drumurilor,­­ toate procedele uzitate sub trecutele regimuri pen­tru dobândirea de voturi în favoa­rea candidaţilor guvernamentali. La aceste alegeri, candidaţii opo­ziţiei au avut putinţa să facă o de­săvârşit de liberă propagandă elec­torală, (care în realitate a însemnat, aproape pretutindeni, o propagandă demagogică desgustătoare), nimeni nu a oprit alegătorii de la vot şi re­zultatele nu au fost falsificate. Cu alte cuvinte, guvernul nu a făcut nici un fel de presiune, din cele uzi­tate sub trecutele regimuri, pentru a aduce voturile alegătorilor, în spri­jinul intereselor sale de ordin po­litic. In aceste condiţiuni, voturile ob­­ţinute de candidaţii naţional-ţără­­nişti sunt voturi curate, voturi ade­vărate, nu din cele câştigate, la ghi­­şeurile­ băncilor liberale sau prin teroarea avereseană.­­ Mai este de adăugat o ob­servaţie pe marginea aces­tor alegeri parţiale, obser­­t­aţie care poate servi de îndreptar pentru cei cari mai visează încă, la o gu­vernare în afară de par­tide. Indiferent către care partid s’au îndreptat votu­rile alegătorilor, indife­rent dacă naţional-ţărăniş­tii au avut mai multe vo­turi decât opoziţia, fapt este, că masa alegătorilor şi-a arătat deplina sa în­credere în partide şi aces­tora le-a distribuit voturile. Partizanii anularea votu­rilor şi ai desfiinţărei par­lamentului au fost hotărât respinşi de către alegători, în toate provinciile ţărei. Nici la Vlaşca, nici la Te­leorman, nici la Putna — judeţ viticol, unde Liga A­­grară a venit anularea vo­turilor — alegătorii nu s’au lăsat conduşi de himere şi şi-au exercitat dreptul lor de vot. Aceiaşi atitudine alegă­torii au arătat-o şi candi­daţilor în afară de partide, independenţilor şi grupă­rilor politice de încurcă­­tume, cari nu au fost în sta­re să obţină un număr a­­preciabil de voturi. Asta înseamnă că corpul electoral are ochii îndrep­taţi spre organismele poli­tice organizate, partidele, și nu vrea să audă de aven­turi, de dictaturi sau de or­ganisme politice înjgheba­te pe visuri și iluzii. In jurul apelului maistrului Agriculturii Necesitatea adunării de date asupra stocului nostru de cereale Rezolvarea crizei agrare este as­tăzi fără îndoială, punctul de ple­care cel mai important pentru re­zolvarea problemei economice, a că­rei soluţiune interesează astăzi toa­te ţările lumii, deoarece, după cum se ştie, criza, de pe urma căreia su­ferim şi noi astăzi, are un acut ca­racter internaţional. De aceea chiar, conferinţa Comi­siune­ de studiu pentru Uniunea Europeană, care a avut loc la 21 ia­nuarie, la Geneva, ocupându-se de disponibilităţile de cereale, care înăbuşesc producţia agricolă din ţă­rile exportatoare, a invitat atât ţă­rile exportatoare, cât şi cele impor­tatoare, să se întrunească din nou pentru a cerceta împreună mijloa­cele care vor face posibilă scurge­rea excedentului de cereale. Evident, guvernul nostru, care a fost şi este permanent preocupat de nevoile agriculturii şi agricultori­lor, ia neîncetat noui măsuri pentru uşurarea crizei agrare, de care su­ferim. Dar cum această criză nu constituie fie­cât reper­­cusiunea crizei economice mondiale — aşa cum am arătat şi mai sus —, este de la sine înţeles că o nor­­malizare a situaţiilor in­­terne nu se poate realiza, decât în ritmul general al străduinţelor de combate­­re de a crizei, ritm în care cată a se încad­ra astăzi toate ţările lumii, mai ales cele agricole. De aceea o ţară agricolă, cum e România, nu tre­buie să piardă nici un pri­lej de conlucrare interna­ţională în vederea resta­bilirii stărilor normale pe piaţa mondială a cereale­­lor. # Publicăm în altă parte a nu­mărului nostru de astăzi, decla­raţiile d-lui Virgil Madgearu, mi­nistrul Agriculturii şi Domenii­lor, cu privire la invitaţia adre­sată României în legătură cu vii­toarea conferinţă de la Geneva. România a fost invitată să pro­cure cât mai curând posibil in­forma­ţiuni asupra excedentului de cereale, disponibil la export. Prin aceasta se înţeleg toate in­formaţiunile, refe­ritoare la mărimea şi natu­ra stocurilor de cereale precum şi la calităţile lor; în acelaş timp trebuie să se arate precis dacă aceste stocuri se găsesc strânse la­olaltă, dacă sunt imediat disponibile, dacă sunt trans­portabile şi în ce condi­ţiuni. In sfârşit se cere a se co­munica preţurile actuale şi în ce condiţiuni se înţe­lege a se efectua vânzarea acestor stocuri. Este evident că succe­sul găsirii mijloacelor pen­tru scurgerea acestor sto­curi disponibile depinde de exactitatea in­formaţiu­nilor, pe care ministerul nostru de Agricultură şi Domenii le va culege. In declaraţiile d-sale de astă­zi, d, ministru Virgil Madgearu arată toate măsurile luate în ve­derea atingerii acestui scop. •f* Dar, în primul rând, obţinerea da­telor exacte depinde de atitudinea agricultorilor înşi­şi. Toate organizaţiile agricultorilor, comitetele agricole săteşti, Camere­le de agricultură, sindicatele agri­cole, cooperative, etc. trebuie să dea concursul lor repede şi fără şovăială. Orice întârziere, sau ori­ce inexactitate in furniza­rea datelor necesare, ar Lichide României, calea ce­ i se deschide astăzi pen­tru a-şi ameliora situaţia producţiei sale agricole. Suntem de aceea siguri ca apelul d-lui ministru Madgearu va găsi răsune­tul şi înţelegerea cuvenite în toată lumea noastră a­­gricolă, care se va grăbi, cu toată încrederea şi toa­tă râvna, să contribuie la adunarea materialului ne­cesar conferinţei interna­ţionale de la care poate veni şi normalizarea situa­ţiilor din ţară, în suferinţă astăzi. Institutul Social Român şi „Arhiva de ştiintâ şi reformă sociala“ In ţara noastră nu-i public ceti­tor ştiinţific. De-abea există un public pentru beletristică — un pu­blic care nu numără jm­ai mult de cinci mii de cetitori. Unele romane se vînd uneori în zece mii de exem­plare. Diferenţa o formează publi­cul flotant , atras de copertă, de afiş sau de reclama din ziar. Faţă de lipsă preocupărilor ştiin­ţifice la noi, apariţia «Arhivei de ştiinţă şi reformă socială» este un fapt uimitor. Această revistă, apă­rută deunăzi într’un mare volum cu bogat sumar, pune în discuţie şi Institutul Social Român — al că­rui organ este «Arhiva». Ultimul număr al acestei reviste cuprinde date asupra cercetărilor făcute de un grup de oameni de ştiinţă subt conducerea d-lui prof. D. Gusti (directorul Institutului şi al Arhivei), în diferite părţi ale­­Romîniei. Aceste cercetări urmează de câţi­va ani în punctele cele mai romî­­neşti ale ţării, centre izolate — un­de specificul naţional s’a păstrat in­tact. Cercetările n’au un­ caracter uni­lateral, ci cît mai divers şi mai complect. E vorba de­ un studiu complex cu caracter etnografic, la care au colaborat de la specialişti în anatomie pînă la cercetători ai mu­zicii populare. Ne putem da seama mai bine de felul cercetărilor, şi de rezultatul lor, vizitând muzeul de pe lângă Facultatea de Litere, unde d. Gusti a aranjat cîteva camere ca î n lo­calitatea studiată Drăguş din Făgă­raş. Găsim acolo toată casa şi gos­podăria ţărănească: soba tradiţia­­ţională, scrinul pentru zestre, patul făcut gata, fel-de-fel de covoare, lucruri de îmbrăcăminte, unelte a­­gricole, obiecte bisericeşti, plugul şi leagănul. Se găsesc cîteva mane­chine îmbrăcate care prezintă por­tul din partea locului. Este şi o fată cu părul tuns­­ la Garconne — ce­­iace înseamnă că moda părului tuns nu se trage din Paris, ci de la Drăguş... Totodată vizitatorul acestui Mu­zeu poate lua cunoştinţă şi de fişele făcute la faţa locului, ca şi de ta­blourile alcătuite în urmă , pe baza datelor culese. Se văd roadele unei încordate munci, îndeplinite cu pricepere, într’un spirit aproape de jertfă, căci se observă în tragerea de inimă a acestor oameni de bi­bliotecă şi de laborator un imbold venit parcă din alte timpuri, dela vechile generaţii de cărturari. In aceste studii etnografice, d- Guşti are — afară de colaboratorii legaţi de Facultatea de Litere şi de Institutul Social Român — elemen­te de valoare din diferite domenii. De pildă la unele din expediţiile d-sale ştiinţifice a luat parte şi în­văţatul profesor Fr. Rainer, care a dirijat secţia medicală — compusă nu numai din oameni de labora­tor, dar şi de medicii practicieni care au întreprins o acţiune curati­vă printre săteni. Cu prilejul acestor cercetări, s’a dovedit că ţăranul român — atît de bănuitor şi în rezervă faţă de nou­tăţile oficiale sau de oamenii stăpî­­niirii — devine accesibil oricăror rîndueli nouă, dacă cei ce vin la dînsul sunt animaţi de bune senti­mente, dacă îi vorbesc pe înţeles şi î se adresează cu prietenie. D. Gusti ştie să-şi capete imediat încrederea populaţiei, în mijlocul căreia îşi face cercetările. De altfel cu acelaşi tact d-sa a reuşit, la Institut şi ’n «Arhiva», să adune bărbaţi politici vrăjmaşi şi oameni în afară de partide — per­soane care de multe ori nu-şi vor­besc. I-a strîns la un loc elanul ştiinţific, pe care d- Gusti — avîn­­du-l cu prisosinţă — îl poate insu­fla colaboratorilor. Din acest punct de vedere, d. Gusti — ca un dresor — a izbutit să facă minuni. Intre conferenţiarii Institutului Social Român şi între colaboratorii «Arhivei» sunt desigur oameni care nu s’au întîlnit în viaţă decît în prospectul acestei instituţii şi ’n paginile revistei. Pentru munca organizată, săvîr­­şită cu pricepere şi încordare — şi mai ales continuu şi printr’o stă­ruinţă parcă mai presus de mobi­litatea zilelor noastre şi a tradiţiei tembele orientale — se cuvine un călduros omagiu d-lui Gusti din partea cetitorilor, care acum se ini­ţiază în domeniul ştiinţific. Eforturile de astăzi ale Institutu­lui şi ale «Arhivei» vor fi trecute la loc de cinste în istoria culturii româneşti. ■ M. SEVASTOS ~oOoOoXoboOo---­ Pupă alegeri —- -OCOO----—9 — Ești vesel, moș Ioane? — Am deceda Nici nu visam s’apu­c alegeri fără capete sparte... Se vede că d. Tătărescu nu mai ve­ghează la libertatea alegerilor.... inilBiflWTrtilTnitT^BiiTEIMMrllirTilgimTTOrTT^"""*-.* "^^laJiniiMiaBMMWWBaKgBA Cc piere și ce rămâne •-----«oîfîco----­ Un maestru al baroului Parisian, d. Campinchi se întreabă într’un articol, cu o explicabilă tristețe ce rămâne din marii oratori defuncți. Artiștii glasului, cântăreţii, avoca­ţii şi retorii de tot felul, încearcă adeseori mâhnirea de care pome­neşte avocatul francez, ca unul di­rect interesat în cauză. Vibraţia u­­nei voci nu lasă nici un ecou pen­tru amatorii de mai târziu, cânte­cul se duce în pământ odată cu ar­tistul şi nimic nu se mai aude. A­­flăm din memoriile contimporanilor cum perora Danton sau Delavran­­cea, cum se ridica până la never­o­­simil vocea unui Carusso sau unei Adelina Pati, cum pătrundea în i­­nimi glasul unei Rachel sau unei Aris­tza Romanescu, d­ar dincolo de aceste mărturii emoţionante noi nu putem verifica frumuseţea pie­ri­tă. E un aspect dezolant al unei pu­teri omeneşti legată prea strâns de moarte, această neantizare a unor eforturi de gândire sau de artă ca­re şi-au găsit o atât de trecătoare expresie. Din omul Goethe sau din omul Rodin avem oricând la îndemână întreaga viaţă spirituală, prezenţa lor ne este apropiată şi familiară, şi nici o clipă nu simţim nevoia făpturii lor care doarme la Wei­mar sau Paris... Cei de astăzi şi cei cari vor trece pe deasupra noastră, mai departe, ne putem oricând desfăta regeşte cu opera lui Goethe şi putem pipăi oricând piatra şi bronzul modelat de arta lui Rodin, dar glasul lui Mirabeau sau plânsul Eleonorei Duse nu mai ajunge până la noi... Destinul retorilor şi cântăreţilor are însă laturea lui fericită, ca să spunem aşa, lăsând la o parte me­lancolia avocatului Parisian. Dacă avem prilejul de a păstra printre noi opera unui mare scrii­tor sau unui mare artist al plasti­cei, avem în schimb şi bucuria răz­bunătoare de a verifica vidul i­­m­ens cuprins in sutele de volume, ale lui Eugen Sue, de pildă, acela care trecea înaintea lui Balzac, precum şi monumentele sinistre ale cutăr­ui Dupont inferior... Suferim că auzul nostru n’are plăcerea meritată de a savura cân­tecul faimoasei Adelina Pati sau verbul inspirat al lui Delavrancea, dar suferim mai crunt că n’avem satisfacţia preţioasă de a ascultă notele false ale cutărui cântăreţ răguşit, nici bâlbâială peltică şi agresivă a cutărui retor defunct. Creaţia omului trăeşte numai da­că ea s’a realizat în material dura­bil, adică orice în afară d­e sunet.­­Vioara lui Paganini a trecut după moartea maestrului prin manile moştenitorilor, dar muzica stârnită de vibraţia degetelor lui nu mai este în­căeri. Dacă predica de pe munte n’ar fi găsit îndată comentatori cari să ne-o transmită, n’ar fi străbătut veacurile. Gloria se hrăneşte cu orice. Sin­gurul vestigiu al geniului cântăre­ţilor şi oratorilor defuncţi este fo­tografia supravieţuitoare. Sar pu­tea judeca destul de sceptic această glorie nepretenţioasă din care nu rămâne decât fotografia. E drept, că artiştii vocali ai sce­nei cât şi cei ai tribunei­, au o con­solare incontestabilă. Pânza unui pictor, bronzul unui sculptor sau cartea unui scriitor, au uneori ne­voe de câteva decenii, chiar vea­curi ca să-şi găsească admiratorii. Stendhal reprezintă un caz fericit: i-au trebuit numai vreo treizeci de ani, după deces, ca să-şi afle ceti­tori, şi încă vreo treizeci ca să se spună că e într’adevăr inimitabil. Veţi recunoaşte că e o glorie nea­gră, de neinvidiat, asta care vine încet şi târziu încoronând numai stela funerară a artistului şi îm­bogăţind numai editorii... Câtă vreme cântăreaţa sau ora­torul îşi consumă personal gloria zilnică, în sălile cutremurate de o­­vaţii, în depozitele impunătoare de la bancă, în toate acele norocoase satisfacţii care-i întâmpină la toate răspântiile existenţii.. Apoi, mai e şi patefonul. Dacă ne gândiam de la începutul articolului la patefon, renunţam la toată nos­talgia. Toate gurile ce se deschid astăzi, spre a cânta sau numai spre a emite o părere genială nu se mai deschid zadarnic. Patefonul va păs­tra, în toată suavitatea și amploa­rea lor toate cântecele, toate cla­­murile, toate suspinele. Nemurirea e asigurată.. Sfiripu Dat*

Next