Dreptatea, iulie 1931 (Anul 5, nr. 1118-1144)
1931-07-22 / nr. 1136
® 4 PAGINI mm »MO. 1136 fierari 22 lalle h»i repîalea sas 3 lei iaaBsmsaaa TARA On an . . . . 1000 0 luni • . . . 600 3 Ioni .... 250 DUBLU S luni abonamente: IN I învăţător!, Preoţi şi Săteni STRAINATATE I t%£ • REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA? BUCUREŞTI, STR. G. CLEMENCEAU, 9 ruE-BtuiWNiiWMg mm mmm TELEFON Direcţia 218 Redacţia 21? Ad-tia 2201 ANUNŢURI COMERCIALE 8 g . a Se primesc directia Ad-JIa ziarului si 1 iii la toate agenţiile de publicitate din tara 1 ** D. Vâicovici matematicianul irascibil dela comunicafil a intrat in conflict cu cei doi generali dela direcfia C. I. R. si a P. şi d. Iorga a găsit solupa, trece pe d. Vasilescu-Carpen in locul d-lui Vâlcovici şi vice versa. Soluţia rabinului cu canapeaua. „Ichnica“... cerului Un comunicat pentru străinătate al Agenţiei Rador anunţă forurilor externe, că «cercurile economice» din România sunt foarte optimiste din causa recoltei abundente care se anunţă. Venind a doua zi după osanalele din Neamul Românesc ale d-lui N. Iorga personal, către Pronia, care ne binecuvintează cu atâta rod îmbelşugat, prin «cercurile economice» trebue să înţelegem guvernul, extrem de bucuros la nădejdea unui an agricol excelent. Ar fi de citat în întregime articolul ditirambic al primului-ministru, spre a învedera nestăpânita satisfacţie a unui om de Stat, că Cerul l-a scăpat de grija teribilei răspunderi a... soluţiilor. I)e sigur, sântem alături de dânsul şi toată naţia de asemenea, să ne bucurăm de milostivirea celui mai înalt dintre Factorii care guvernează lumea.... Din tot sufletul dorim, ca speranţele sale să se isbândească cu vârf şi îndesat şi cea ce prin păcătoşii de noi nu se poate săvârşi să ne cază de sus, ca mâna cea albă or para cea moale. Desigur şi anul trecut se părea că recolta va face raţii nevoilor economice ale ţărei. S’a întâmplat căderea dezastroasă a preţurilor — şi lipsa de cerere. Ne-am rostogolit din aşteptările noastre în suferinţa unei crize a cărei răpundere, fireşte, a fost cu mărinimie atribuită în întregime guvernului. De ce este guvern, dacă n’a ştiut să prevadă, cea ce avea să se întâmple peste tot. • Cum a putut să nu afle cascada preţurilor, şi sa nu ia măsuri în consecinţă? • Ce oameni de guvern sunt aceia pe care-i surprind evenimentele, oricât de excepţionale şi nebănuite ar fi ele? Şi daca nu erau în stare de a îndrepta numaidecât lucrurile, de ce au mai rămas la frânele conducerei? ...Aşa vorbeau liberalii, aşa scria şi uneori spunea, după oportunităţile vremelnice, d. Iorga. Iar în magnifica încredere , orgoliu în privinţa superiorităţei lor neutilizată şi vegetativă, viitorii «technicieni» se rosteau în declaraţiuni de presă oi conferinţe de specialitate: — Iată rezultatul guvernărei partidelor şi politicei de partid. Demagogie şi neant! Abnegaţie or ceva concepţiuni ştiinţifice, o mediocritate gălăgioasă, închipuindu-şi că problemele economice se rezolvă cu discursuri, oameni fără cugetare şi fără program. Trebue sfârşit cu acest sistem! Este vremea tehnicei, priceperei, experienţei. O echipă de lucru. Personalităţi pregătite în afară de partide”... Şi etc. etc. etc... Balivernele acestea îşi făceau drum. Mulţimea nedumerită înaintea unor fenomene noui, nemai întâmplate, şi înaintea cărora se arătau perplexi şi dezarmaţi, mărturisind-o cu o bună credinţă necunoscute bandei politicianismului felon; cei mai autorizaţi fruntaşi străini ai situaţiei şi legilor economice, mulţimea simplistă şi dispusă la admiterea benevolă a bârfelor, s’a lăsat impresionată de excrocheria care se săvârşea în dispreţul dreptăţei şi adevărului. Guvernul de atunci a plecat zi şi noapte asupra dificultăţilor de toate ordinele prăvălite pe ogorul vieţei publice, neglijând sau dispreţuind asemenea înscenări, a lăsat câmp liber legendei ce se întindea cotropitoare în masele rurale: el era de vină că nu se vindeau grânele sau că se vindeau prost; el era cauza scăderei preţului şi a crizei. Jos cu el! ...Ei da, guvernul acela a plecat. Ş’au venit „tehnicienii”. Iată-i la trabă, — şi nefiind în stare să spue ce cred, ce vor, ce ştiu-O taină romantică înconjoară soluţiile miraculoase — căci nu doar rectificarea bugetului ar fi una!—pentru rezolvirea formidabilei probleme a crizei tot mai grea şi mai primejdioasă. Până într’o zi ministerul de agricultură — vai! a mai făcut-o şi altădată! — anunţa o recoltă excepţională.. Şi atunci d. Iorga, inocentul îşi udă ochii şi peniţa în gratulaţii către cer, iar d. Argetoianu, şeful „tehnicienilor” îşi freacă mâinile la gândul că ar putea să se strecoare fără să-şi destăinuiască „secretul” economic. A! Tehnica Cerului? Să mulţumim Domnului, dar tehnicieni de asemenea trampă să ne slăbească odată pentru totdeauna. Marţi 21 Mie 1931 a _ La neînţelegerile de până acum dintre d. general Mihail Ionescu, dimr rectorul general C. P R şi d. Vâlcovici, ministrul Comunicaţiilor, se adaugă una nouă, care a agravat conflictul dintre cei doi demnitari. D. Vâlcovici, fără a fi revocat pe d. Coriolan Stănulescu din funcţiunea de comisar al guvernului la C. F. R., a întocmit un decret prin care numeşte pe d. Al. Periceţanu în acest post. Decretul n’a fost încă semnat, deoarece d. general Ionescu aflând de această numire, a făcut totul pentru ca ea să rămână în suspensie. Directorul C. F. R. apreciind toată galantomia d-lui Perieţeanu, care — ne spune Epoca — ar primi să funcţioneze fără retribuţie, totuşi nu se poate împăca cu acest generos personaj, cu pretenţiuni de a fi atotştiutor. Şi d. general Ionescu nu uită nici că d. Perieţeanu a fost însărcinat cu ancheta în chestia locomotivelor fără consimţământul său, nici că acest anchetator suigeneris nu s’a sfiit să refacă raportul său şi să-l prezinte cu concluziuni cu totul opuse constatărilor pe cari le făcuse, numai pentru a satisface un amic politic. Sunt acestea state de serviciu cari împing pe d. general Ionescu să aibă o părere puţin măgulitoare asupra persoanei pe care d. Vâlcovici vrea să i-o impună şi pe care chiar cu preţul unui conflict serios cu ministrul, directorul general al C. F. R. nu este dispus să-l primească. Astfel se explică și rostul svonului care circulă despre remanierea d-lui Vâlcovici. „Universul” Monitor bolşevic! Nu glumim de loc. S’a făcut dovada că „Universul’’ serveşte interesele sovietice, publicând articole militare atât de inteligente încât servesc bolşevicilor pentru propaganda prin radio împotriva României şi a armatei române. Un asemenea articol, semnat de către d. Romicus Seişanu, veselul şi atotştiutorul purtător de condei al inefabilului Zaharof au servit acum câteva seri postului de emisiune sovietic dela Tiraspol pentru a face propagandă antiromânească. In consecinţă, ministerul Armatei s’a văzut silit să intervină pe lângă preşedinţia Consiliului să facă să înţeleagă pe «specialiştii» lui Zaharot şi Popescu ca să mai slăbească armata cu dragostea stupidă pe care i-o arată. . Pentru toţi acei cari îşi mai amintesc amărăciunile din anii1924—1928, nu ar fi fost nevoe de cartea pe care d. Raymond, Philippe, a consacrat-o dramei financiare franceze, spre a reînvia în memorie noul capitol jucat de autorul cărţii în peripeţiile cele mai emoţionante. Ştim cu toţii că el a fost în centrul suferinţelor. Din devotamentul său pentru treburile publice, din lăudabila încăpăţânare de-a face să triumfe ideile juste noi reţinem deocamdată, eforturile făcute de d. Philippe spre a obţine de la miniştrii acelei epoci împotriva prejudecăţilor ce se opuneau convocarea Comitetului Experţilor. Căci lui i se datoreşte această măsură, care a creiat, în interiorul perioadei 1924—28, două momente deosebite: momentul chaosului ideilor financiare şi tentativelor dezordonate care merge de la 1924 până în Iulie 1926, şi momentul care e dominat de înţelegerea perfect netă a necesităţilor şi elaborării prin experţi a metodelor celor mai convenabile pentru a ajunge rapid la prompa stabilizare dorită. Dar o asemenea schematizare nu corespunde decât foarte imperfect descripţiei vii, trepidante chiar, pe care o face d. Philippe. Lupta dusă de d-sa împotriva oamenilor techniceşte inapţi, contra unei mari instituţii ale cărei servicii câştigate până atunci pentru marile cauze naţionale îi dădeau o strălucire ce i-a lipsit într’un moment cu deosebire tulbure, luptă împotriva formulelor perimate ale monedei, luptă pentru intervenţii în târgul devizelor, când condiţiunile recâştigate pentru succes erau reunite. Au fost îngrijorări de fiecare clipă, legitima satisfacţie a succeselor obţinute, etc. Dar această carte nu e numai retrospectivă, prin explicarea măsurilor luate pentru stabilizarea monedei, măsuri esenţiale ce au fost preconizate de către experţi, dar a căror aplicare a fost făcută de d. Poicaré, prin aceste explicaţiuni d. Philippe ajunge să dea socoteală de caracterul particular şi specific în care se prezenta criza franceză şi să arate că problemele actuale rezultă dintr’o acţiune stângace, techniceşte vorbind. Este cert că din punctul de vedere precis în care se situiază, are perfectă dreptate lunga stabilitate de fapt, (1924—1928) cu enorma speculare asupra francului, crearea devizelor ce a urmat confuzia tuturor categoriilor de capitaluri, inflaţia fiscală, etc., au făcut să trăiască Franţa cu o dezordine monetară pe care o plătim astăzi şi care ar fi fost oprită de o disciplină. Dar nu urmează de-aici că, de dorit techniceşte, această operaţie de stabilizare bruscată a fost posibilă şi încă fericită. O monedă spre a fi cu-adevărat puternică şi spre a putea juca rolul economic ce se aşteaptă de la ea, are nevoe de consimţământul naţional profund. Valoarea ei depinde de aceasta. Lenta conversiune a d-lui Poincaré către stabilizarea de drept şi ratificarea acordurilor asupra datoriilor interaliate era măsura şi condiţia acestui consimţământ Dând impresia că nu cedează technicienilor şi că «este victima resemnată a unei fatalităţi», d. Poincaré a dat ţării conştiinţa că reforma monetară era inevitabilă, şi a reuşit graţie faptului că toată lumea a avut sentimentul că el s’a aşezat de partea buneicredinţe, iar nu a principiilor moarte. Acţiunea, până acum rău cunoscută, a preşedintelui Caillaux în cele două treceri ale sale pe la ministerul de Finanţe în 1925 şi 1926, capătă întreaga sa valoare. Rolul d-lui Emile Moreau «care a ridicat situaţia morală şi technică a institutului nostru de emisiune» — apare considerabil. Ar fi nedrept să nu notăm la acelaş loc de onoare ce servicii au adus în aplicarea măsurilor monetare băncile particulare, în special Banca Lazard. Prin ramificaţiunile lor în străinătate, prin supleţea organizării lor, prin calităţile de iniţiativă pe care le posedă dirigenţii, Băncile particulare au un rol considerabil în operaţiunile monetare ale ţării Cartea d-lui Raymond Philippe este o evocare plină de învățăminte. E un moment al istoriei unul din cele mai dramatice, văzut de aproape. GUVERNUL SE REMANIAZA... Un punct de analizare a succeselor „ritmului nou“ Se anunţă o nouă remaniere a guvernului d-lor Argetoianu şi Iorga: cică foarte curând d. Vâlcovici va trece la Industrie şi Comerţ, în locul d-lui Vasilescu-Carpen, care, la rândul d-sale va trece la Comunicaţii, în locul d-lui Vâlcovici. Ne îndoim că guvernul va eşi foarte întărit din această permutare.... technică, nu vedem întrucât luminile d-lui Vâlcovici vor străluci mai radios, de vor fi transportate de peste drum de Cişmigiu în Calea Victoriei, sau de ce capacitatea d-lui Vasilescu- Karpen va fi mai eficace în Palatul de pe Bulevardul Elisabeta decât în Casele Vernescu. Este probabil deci că la baza acestei remanieri nu stă decât tot o măruntă socoteală politicianistă, de clasa tuturor acelora, care comandă fiecare din acțiunile acestui guvern, adus la putere pentru a lupta împotriva politicianismului! Dar ideia acestei groteşti remanieri pune şi o altă problemă, şi anume: care dintre membrii actualului cabinet sunt bine aşezaţi la locurile lor£ care dintre aceşti technicieni a realizat până acuma ceva care să-i dea dreptul de a se afirma «the right man in the right place», care din ei — după rezultatele activităţii lor de până acuma — n’ar putea fi mutat, cu egal succes, dela Finanţe la Instrucţie Publică, dela Justiţie la Muncă, dela Agricultură la Externe ş. a. m. d. Răspunsul, singurul răpuns ce se poate da tuturor acestor întrebări, este simplu: nici unul dintre miniştrii actuali nu s’a dovedit capabil la departamentele, pe care le ocupă şi permutarea lor dela un minister la celălalt n’ar dăuna cu nimic «ritmului nou, în care actualul cabinet îşi săvârşeşte nefasta-i guvernare. In adevăr, la Interne, ministrul nu a reuşit decât să distrugă autonomia locală şi descentralizarea administrativă şi să numească atât de proşti reprezentaţi ai autorităţii centrale, încât se vorbeşte astăzi de o generală epurare a prefecţilor, prin revocări şi înlocuiri; la Finanţe, s’a rectificat bugetul fără să se rectifice nimic; sub paravanul unor formule noui bugetare, s’au adoptat în realitate toate vechile orânduiri naţionallţărăniste; la Industrie şi Comerţ, ministrul de până acuma a trebuit să fie îndepărtat din motive, asupra cărora deocamdată nu se insistă; la Comunicaţii, ministrul e în conflict cu directorii generali dela C. F. R. şi Poştă; la Justiţie, ministrul a vrut să legifereze, dar, veleităţile sale legiferatoare au stârnit opoziţia întregii ţări; a* în materia de legiferare pentru muncitori s’a făcut plocon ţării, loteria de Stat, la Agricultură, nu se cunoşte ca realizare practică, decât taxa pe pâine şi inaplicabila primă de export; la Instrucţia Publică, în sfârşit, vorbesc destul de clar despre activitatea ministrului, recentele lupte de stradă între învăţători şi poliţie. Aceasta fiind situaţia nu vedem ce ar putea rezulta din mutarea miniştrilor de la un departament la altul. Mai prost decât cum merg treburile acuma, nu are cum să meargă, iar despre «mai bine», nu credem interesant ,— şi nici actual — să vorbim! in, D. Argetoianu a întocmit o nouă listă de noi prefecţi. Suntem la a treia serie de «oameni de ispravă» pe care d. Argetoianu îi trimite la prefecturi. D. Argetoianu este un adevărat căpcăun. Cu fiecare serie de prefecţi «massa» din care şi-a recrutat d. Argetoianu subalternii poliţiei a tot descrescut, şi astăzi, după o epocă memorabilă de fripturism, te miri de unde mai culege d. Argetoianu. Hotărârea ministrului de interne de a înlocui marea majoritate a prefecţilor a fost determinată desigur de constatarea făcută că cei aleşi erau mai prejos de ceea ce se aştepta dela dânşii. Iată deci un nou motiv de îngrijorare pe care ni-1 dă acest specialist venit, cu pretenţiuni de a fi un realist şi de a da ţării o administraţie model, cu dibuelile sale în alegerea personalului administrativ. In haosul produs prin suprimarea legii administraţiunii locale, şi rerevenirea la sistemul de administraţie centralistă, ar fi fost nevoe ca cel puţin alegerea personalului administrativ să fie făcută cu mai multă pricepere. D. Argetoianu a dat de la început greş, şi nimic nu ne autoriză să credem că tot dregând nu se rupe mai mult. In timp de patru luni de zile s’au perindat la conducerea prefecurilor câteva serii de ispravnici, cari de cari mai incapabili. Administraţiunea ţării suferă de pe urma acestui guvern al d-lui Iorga, care a crezut că se poate guverna ţara cu oameni strânşi cu barcanul de prin toate colţurile uitate ale României. Sunt de-abia două zile «Neamul Românesc» publica după note stenografice discurgul d-lui Ionescu-Siseşti la legeni organizării Camerelor agricole, dând astfel putinţa cercetătorilor atenţi să judece în toată întinderea şi mai ales, goliciunea ideile constructive ale actualului ministru al agriculturii. Constructive, este o vorbă doar, pentru că oamenii actualului regim, ştim prea bine, au reuşit să realizeze acest minunat tur de forţă, să se intituleze «constructivişti» şi să, dărâme ,să se creadă... nepolitici şi să facă mai multă... politică decât toţi politicienii României de azi şi de eri. Este derpt, că cu primele zile de guvernare, actualii guvernanţi nu au mai ţinut la pompoasa şi suficienta titulatură de technicieni şi s’au declarat făţiş pentru j politică. Singur d. Ionescu-Siseşti, a mai ţinut la o titulatură nemotivată, şi de aceia merită să ne ocupăm în câteva rânduri mai mult de discursul d-sale. Dela faimoasa d-sale aserţiune, «sunt tehnician şi nu fac politică», trecând la afirmaţia de la instalarea sa la minister: «guvernul naţional-ţărănist a dat „agriculturii soluţiuni durabile pe cari le voi duce înainte la îndeplinire» şi la acele strigăte: «ce s’a clădit nu se va dărâma, ne trebue continuitate» d. Ionescu-Siseşti nu a făcut alt lucru decât să se contrazică, dărâmând ce s’a clădit, făcând politică în loc de tehnică şi curmând existenţa acelor instituţiuni, pe cari cu o lună înainte le găsise... durabile! Este aici nu numai o inconsecvenţă, scuzabilă omeneşte, dar o lipsă de concepţie, de neiertat unui ministru, când vrea să mai fie şi tehnician, pe deasupra. Din procetele de legi aduse de d-sa, cum este modificarea legii valorificării cerealelor sau aceea a «reorganizării» Camerelor agricole, se desprinde net această lipsă de concepţie, şi substituirea în locul acelor concepţii sănătoase şi... «durabile» (spre a întrebuinţa chiar termenul d-sale) ale guvernului naţional-ţărănist a unei vădite tendinţi de dărâmare. Dar ceia ce se desprinde şi mai isbitor este un spirit polemic, de om înglodat în politică, spirit pe care tehnicianul nu ar trebui să-l aibă, şi pe care, bănuim că foarte puţini oameni politici chiar şi l-ar dori. Pentru că acest spirit polemic, cum este cazul cu discursul la legea Camerelor Agricole, duce pe d. Ionescu-Siseşti pe o pantă periculoasă, aceia a afirmaţiilor necontrolate. Cu un lux de amănunte cei face cinste, d-sa a ridicat o citică activităţii acestor Camere, văzând însă numai pompă, lux, şi mai nu ştim ce. Dorinţa de a distruge cu orice preţ, l-a adus pe d. Ionescu-Siseşti până a face afirmaţiuni cari au fost puse la punct de cei infamaţi. Ne întrebăm, oare aceasta să fie «tehnica» d-lui Siseşti: lipsa de concepţie şi debitarea afirmaţiilor necontrolate? Acesta să fie tot aportul d-sale pentru ameliorarea nevoilor agricole şi ridicarea agriculturii? Este desesperant de dureros, căci din păcate, aşa este! Agricultorii să admire în linişte, guvernul actual le-o da ori nu le-o da multe, sămânţă, prime... mai ştim şi noi ce, exemple însă detestabile ştim că le dă cu ghiotura. mi B. Siseşti „tehnicianul“ Venirea la cârma Statului a guvernului Iorga Argetoianu nu a trezit iluzii nicăeri în opinia publică românească. Ţara ştia la ce trebuia să se aştepte dela un guvern lipsit de omogenitate, lipsit de un program şi lipsit de autoritate. S’a găsit totuş o tabără care să aibă nădejde în îndreptarea situaţiei sale şi să creadă că guvernul d-lui Iorga îi va aduce daruri de mult visate. Această tabără a fost aceea a minorităţilor din ţara noastră. Numirea d-lui Rudolf Brandsih a întâmpinat, e drept, din primul moment proteste şi neîncredere la unguri, dar d. prim ministru a reuşit să le potolească pentru moment. Alegerile cu arestări de candidaţi şi delegaţi, cu opriri de alegători şi cu furturi de urne au fost a doua decepţie pentru ungur şi mai ales în săcuime, principalul câmp de acţiune al partidului unguresc. Totuşi acest partid nu şi-a pierdut nădejdea nici după validarea alegerilor din Săcuime. La protestele ungureşti, d. Iorga, în care idealismul din timpuri de opoziţie s-a împerechiat cu o pronunţată doză de cinism la guvern, a răspuns cu uimitoare seninătate că furturi de urne se vor fi întâmplat, dar că d-sa va compensa pe maghiari mai târziu pe terenul şcolar. Şi maghiarii s’au liniştit. S’au liniştit mai ales când în proectul de lege al bacalaureatului, d. Iorga pusese facultatea pentru elevii minoritari de-a da examenul în limba românească sau minoritară şi când in proectul de lege al învăţământului universitar se prevedea înfiinţarea de facultăţi şi institute de învăţământ superior pentru minorităţi. Cum nu ar fi sacrificat minoritarii câteva mandate de valoare trecătoare în schimbul unor concesiuni naţionale permanente de cea mai mare însemnătate? Iluzia a fost însă de scurtă durată. Realitatea a venit să le dea una după alta lovituri de dezmetecire dureroasă. Legea bacalaureatului a fost prima decepţie. Elevii minoritari cari nădăjduiseră că vor putea scăpa de examenul în limba românească văzură că, spre decepţia lor, nu aveau posibilitatea de a alege, între limba aceasta sau limba lor, ci că li se dădea posibilitatea de a răspunde şi de a face probele scrise în ambele limbi, româneşte şi în limba maternă în aceeaş vreme. Examenul devenea astfel nu mai uşor, ci însă şi mai greu şi «concesiunea» se prefăcuse într’o înrăutăţire a situaţiunii anterioare. Felul cum a fost modificat proectul de lege al învăţământului superior a arătat şi mai mult completa neputinţă politică a guvernului în faţa liberalilor. Dispoziţiunile favorabile minorităţilor au fost suprimate în comisiune sub înrurirea liberalilor. D. Iorga în loc să se înfurieze s’a declarat de acord şi marile «concesiuni» pentru minorităţi au rămas o simplă băşică de săpun făcută pentru încântarea copiilor creduli. Modificarea bugetului cultelor a fost un nou prilej de plângeri pentru minorităţi. Curba a doua înfiinţată pentru preoţime fusese desfiinţată printr’o lege specială a d-lui Costăchescu cu puţine zile înainte de plecarea guvernului Mironescu. Guvernul Iorga Argetoianu a revenit, reînfiinţând din nou curba a doua, reînviind o nedreptate evidentă, cu toate protestele minorităţilor, loviţi în mod special în interesele preoţimei lor, atinsă mai mult decât preoţimea ortodoxă şi chiar şi cea unită românească. In sfârşit concedierea inopinată a unui număr de vreo 1000 de funcţionari ceferişti unguri a ridicat toată opinia minoritară ungurească împotriva guvernului. O mie de funcţionari vechi cari sub guvernarea partidului naţional-ţărănesc trecuseră cu succes un examen de limba română şi primiseră diplome la mână fură supuşi din nou unui examen pentru a fi declaraţi inapţi şi pentru a fi concediaţi fără pensie, după câte 15—30 de an de serviciu. Ni se pare şi nouă că plângerea minoritarilor unguri în această privinţă este îndreptăţită şi că economiile făcute în acest mod fac mai mult rău decât bine. De altfel funcţionarii minoritari astfel loviţi au făcut recurs la justiţie şi este posibil ca regia autonomă a căilor ferate să simtă şi altfel că nu a câştigat nimic prin gestul de «energie» al guvernului. In sfârşit cercurile ungureşti au fost alarmate de Menţiunea guvernului de a suprima dreptul de pensiune al funcţionarilor unguri cari nu depuseseră jurământul la vreme. Se ştie că guvernul naţional-ţărănesc acordase acestor funcţionari pensia ce li se cuvenea după anii serviţi efectiv şi cu condiţia de a depune ulterior jurământul. Pensiile fiindu-le acordate după vechile legi ungureşti ele reprezentau sume mult reduse faţă de actualele pensii dar ele înlăturau totuşi o nouă eventuală plângere minoritară adresată Genevei. Credem că ar fi o greşeală de a răpi acestor oameni un drept câştigat şi nu e de mirare că Menţiunea guvernului a alarmat şi ea opinia publică ungurească din ţară Am expus unele din nemulţumirile minoritare spre a arăta motivele decepţiunii care străbate azi presa ungurească şi populaţiunea minoritară din Transilvania. Ele ne permit două concluziuni de cari este bine să se ţie seamă în politica generală a ţării ca de rezultatul unei experienţe. Mai întâi e evident că nu este bine ca prin făgădueli aşteptările unei populaţiuni să fie excitate fără a le putea satisface. Problema minoritară, delicată în sine, nu trebue agravată şi înveninată prin asemenea procedeuri cari nu pot lăsa în urma lor decât amărăciune şi nemulţumire. Ele sunt vătămătoare intereselor statului prin fermenţii ce desvoltă in sânul populaţiunilor de altă limbă. , Dar în afară de aceasta întâmplările ultimelor săptămâni demonstrează până la evidenţă că nu numai populaţiunea românească, dar nici cea minoritară nu poate aştepta nimic de folos de la un sistem de guvernare neparlamentară şi antidemocratică. Oricât de sincere au fost intenţiile d-lui prim ministru — şi nu le punem la îndoială — ele arată că spre a rezolva o problemă de stat nu ajung bunele intenţiuni ale d-lui N. Iorga sau ale altui guvern semi-dictatorial când în dosul acestor bune intenţiuni se ascunde neputinţa. In cazul de faţă în dosul Menţiunilor (Citiţi continuarea In pag. 11 a). D. I. G. Duca s’a deplasat zilele trecute la Cluj, unde nu’l aştepta nimeni decât «ardeleni» ca d. Moşoiu. S’a smuls câteva ore ocupaţiunilor absorbitoare cu creditorii şi deponenţii Băncii Generale, unde este zilnic solicitat să dea lămuriri. «Viitorul» ne informează că cu această ocaziune d. Duca a făcut un apel către intelectualii din Ardeal şi Banat şi mai adaoga amănuntul piramidal că apelul său a avut chiar şi răsunet». Ne e greu să descoperim cam ce rudenie spirituală poate fi între d. I. G. Duca şi tinerimea intelectuală de peste Carpaţi, aşa că primim sub beneficiu de inventariu afirmaţiunea oficiosului său, că acei intelectuali ar fi şi răspuns la apelul său. In schimb, avem de observat că ar fi fost mai bine inspirat d. Duca, dacă ar fi adresat un apel călduros şi eloquent către deponenţii şi acţionarii Băncii Generale a Ţării Româneşti, printre cari lămuririle sale ar avea cu adevărat răsunet. mmT natura