Dreptatea, iulie 1931 (Anul 5, nr. 1118-1144)

1931-07-22 / nr. 1136

® 4 PAGINI mm »­MO. 1136 fierari 22 lalle h»i repîalea sas 3 lei iaaBsmsaaa TARA On an . . . . 1000 0 luni • . . . 600 3 Ioni .... 250 DUBLU S luni a­bonamente: IN I învăţător!, Preoţi şi Săteni STRAIN­ATATE I t%£ • REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA? BUCUREŞTI,­­ STR. G. CLEMENCEAU, 9 ruE-BtuiWN­iiWMg mm mmm TELEFON Direcţia 218 Redacţia 21? Ad-tia 2201 ANUNŢURI COMERCIALE 8 g . a Se primesc direct­ia Ad-JIa ziarului si 1­­ iii la toate agenţiile de publicitate din tara 1 ** D. Vâicovici matematicianul irascibil dela co­­municafil a intrat in conflict cu cei doi generali dela direcfia C. I. R. si a P. şi d. Iorga a găsit solupa, trece pe d. Vasilescu-Carpen in locul d-lui Vâlcovici şi vice versa. Soluţia rabinului cu canapeaua. „Ich­nica“... cerului Un comunicat pentru străină­tate al Agenţiei Rador anunţă forurilor externe, că «cercurile economice» din România sunt foarte optimiste din causa recol­tei abundente care se anunţă. Venind a doua zi după osanale­le din Neamul Românesc ale d-lui N. Iorga personal, către Pronia, care ne binecuvintează cu atâta rod îmbelşugat, prin «cercurile economice» trebue să înţelegem guvernul, extrem de bucuros la nădejdea unui an agricol exce­lent. Ar fi de citat în întregime ar­ticolul ditirambic al primului-mi­­nist­ru, spre a învedera nestăpâ­nita satisfacţie a unui om de Stat, că Cerul l-a scăpat de grija teribilei răspunderi a... soluţii­lor. I)e sigur, sântem alături de dân­sul şi toată naţia de asemenea, să ne bucurăm de milostivirea celui mai înalt dintre Factorii care guvernează lumea.... Din tot sufletul dorim, ca speranţele sale să se isbândească cu vârf şi îndesat şi cea ce prin păcătoşii de noi nu se poate săvârşi să ne cază de sus, ca mâna cea albă or para cea moale. De­sigur şi anul tre­cut se părea că recolta va face raţii­ nevoilor economice ale ţărei. S’a întâmplat căderea dezastroasă a preţurilor — şi lipsa de cerere. Ne-am rostogolit din aşteptările noastre în suferinţa unei crize a cărei r­ăpundere, fireşte, a fost cu mărinimie atribuită în între­gime guvernului. De ce este guvern, dacă n’a ştiut să prevadă, cea ce avea să se întâmple peste tot. • Cum a putut să nu afle cas­cada preţurilor, şi sa nu ia mă­suri în consecinţă? • Ce oameni de guvern sunt a­­ceia pe care-i surprind eveni­mentele, oricât de excepţionale şi nebănuite ar fi ele? Ş­i d­aca nu erau în stare de a îndrepta nu­mai­decât lucrurile, de ce au mai rămas la frânele conducerei? ...Aşa vorbeau liberalii, aşa scria şi uneori spunea, după o­­portunităţile vremelnice, d. Ior­ga. Iar în magnifica încredere , orgoliu în privinţa superiorităţei lor neutilizată şi vegetativă, vii­torii «technicieni» se rosteau în declaraţiuni de presă oi confe­rinţe de specialitate: — Iată rezultatul guvernărei partidelor şi politicei de partid. Demagogie şi neant! Abnegaţie or ceva concepţiuni ştiinţifice, o mediocritate gălăgioasă, închi­­puindu-şi că problemele econo­mice se rezolvă cu discursuri, oameni fără cugetare şi fără program. Trebue sfârşit cu acest sistem! Este vremea tehnicei, priceperei, experienţei. O echipă de lucru. Personalităţi pregătite în afară de partide”... Şi etc. etc. etc... Balivernele acestea îşi făceau drum. Mulţimea nedumerită îna­intea­ unor fenomene noui, ne­mai întâmplate, şi înaintea căro­ra se arătau perplexi şi dezar­maţi, mărturisind-o cu o bună cre­dinţă necunoscute bandei politi­cianismului felon; cei mai auto­rizaţi fruntaşi străini ai situaţi­ei şi legilor economice, mulţimea simplistă şi dispusă la admiterea benevolă a bârfelor, s’a lăsat im­presionată de excrocheria care se săvârşea în dispreţul dreptăţei şi adevărului. Guvernul de atunci a plecat zi şi noapte asupra dificultăţilor de toate ordinele prăvălite pe ogo­rul vieţei publice, neglijând sau dispreţuind asemenea înscenări, a lăsat câmp liber legendei ce se întindea cotropitoare în ma­sele rurale: el era de vină că nu se vindeau grânele sau că se vindeau prost; el era cauza scă­­derei preţului şi a crizei. Jos cu el! ...Ei da, guvernul acela a ple­cat. Ş’au venit „tehnicienii”. Iată-i la trabă, — şi ne­fiind în stare să spue ce cred, ce vor, ce ştiu-O taină romantică înconjoară soluţiile miraculoase — căci nu doar rectificarea bugetului ar fi una!—pentru rezolvirea formida­bilei probleme a crizei tot mai grea şi mai primejdioasă. Până într’o zi ministerul de a­­gricultură — vai! a mai făcut-o şi altădată! — anunţa o recoltă excepţională.. Şi atunci d. Iorga, inocentul îşi udă ochii şi peniţa în gratulaţii către cer, iar d. Ar­getoianu, şeful „tehnicienilor” îşi freacă mâinile la gândul că ar putea să se strecoare fără să-şi destăinuiască „secretul” econo­mic. A! Tehnica Cerului? Să mul­ţumim Domnului, dar tehnicieni de asemenea trampă să ne slă­­bească odată pentru totdeauna. Marţi 21 Mie 1931 a _ La neînţelegerile de până acum dintre d. ge­­neral Mihail I­ones­cu, di­­mr rectorul general C. P­ R­ şi d. Vâlcovici, ministrul Comu­nicaţiilor, se adaugă una nouă, care a agravat conflictul dintre cei doi demnitari. D. Vâlcovici, fără a fi revocat pe d. Coriolan Stănulescu din funcţiunea de co­misar al guvernului la C. F. R., a întocmit un decret prin care nu­meşte pe d. Al. Periceţanu în a­­cest post. Decretul n’a fost încă semnat, deoarece d. general Ionescu a­­flând de această numire, a făcut totul pentru ca ea să rămână în suspensie. Directorul C. F. R. a­­preciind toată galantomia d-lui Perieţeanu, care — ne spune E­­poca — ar primi să funcţioneze fără retribuţie, totuşi nu se poa­te împăca cu acest generos per­sonaj, cu pretenţiuni de a fi atot­ştiutor. Şi d. general Ionescu nu uită nici că d. Perieţeanu a fost însăr­cinat cu ancheta în chestia loco­motivelor fără consimţământul său, nici că acest anchetator sui­­generis nu s’a sfiit să refacă ra­portul său şi să-l prezinte cu con­­cluziuni cu totul opuse constată­rilor pe cari le făcuse, numai pen­tru a satisface un amic politic. Sunt acestea state de serviciu cari împing pe d. general Iones­cu să aibă o părere puţin măguli­toare asupra persoanei pe care d. Vâlcovici vrea să i-o impună şi pe care chiar cu preţul unui con­flict serios cu ministrul, directo­rul general al C. F. R. nu este dispus să-l primească. Astfel se explică și rostul svonului care circulă despre remanierea d-lui Vâlcovici. „Universul” Monitor bolşevic! Nu glumim de loc. S’a făcut dovada că „Universul’’ serveşte interesele so­vietice, publicând articole militare atât de inteligente încât servesc bolşevicilor pentru propaganda prin radio împotriva României şi a ar­matei române. Un asemenea articol, semnat de către d. Romicus Seişanu, veselul şi atot­ştiutorul purtător de condei al inefabilului Zaharof au servit acum câteva seri postului de emisiune sovietic dela Tiraspol pen­tru a face propagandă antirom­â­­nească. In consecinţă, ministerul Armatei s’a văzut silit să intervină pe lân­gă preşedinţia Consiliului să facă să înţeleagă pe «specialiştii» lui Zaharot şi Popescu ca să mai slă­bească armata cu dragostea stupi­dă pe care i-o arată. . Pentru toţi acei cari îşi mai a­­mintesc amărăciunile din anii­­1924—1928, nu ar fi fost nevoe de cartea pe care d. Raymond, Philippe, a consacrat-o dramei fi­nanciare franceze, spre a reînvia în memorie noul capitol jucat de autorul cărţii în peripeţiile cele mai emoţionante. Ştim cu toţii că el a fost în centrul suferinţelor. Din devotamentul său pentru treburile publice, din lăudabila încăpăţânare de-a face să trium­fe ideile juste noi reţinem deo­camdată, eforturile făcute de d. Philippe spre a obţine de la mi­niştrii acelei epoci împotriva prejudecăţilor ce se opuneau con­vocarea Comitetului­ Experţilor. Căci lui i se datoreşte această măsură, care a creiat, în interio­rul perioadei 1924—28, două mo­mente deosebite: momentul cha­­­­osului ideilor financiare şi ten­tativelor dezordonate care merge de la 1924 până în Iulie 1926, şi momentul care e dominat de în­ţelegerea perfect netă a necesită­ţilor şi elaborării prin experţi a metodelor celor mai convenabile pentru a ajunge rapid la prompa stabilizare dorită. Dar o asemenea schematizare nu corespunde decât foarte im­perfect descripţiei vii, trepidan­te chiar, pe care o face d. Phili­ppe. Lupta dusă de d-sa împotri­va oamenilor techniceşte inapţi, contra unei mari instituţii ale că­rei servicii câştigate până atunci pentru marile cauze naţionale îi dădeau o strălucire ce i-a lipsit într’un moment cu deosebire tul­bure, luptă împotriva formulelor perimate ale monedei, luptă pen­tru intervenţii în târgul devize­lor, când condiţiunile recâştigate pentru succes erau reunite. Au fost îngrijorări de fiecare clipă, legitima satisfacţie a suc­ceselor obţinute, etc. Dar această carte nu e numai retrospectivă, prin explicarea măsurilor luate pentru stabilizarea monedei, mă­suri esenţiale ce­ au fost preconi­zate de către experţi, dar a căror aplicare a fost făcută de d. Poi­­caré, prin aceste explicaţiuni d. Philippe ajunge să dea socoteală de caracterul particular şi speci­fic în care se prezenta criza fran­ceză şi să arate că problemele ac­tuale rezultă dintr’o acţiune stân­gace, techniceşte vorbind. Este cert că din punctul de ve­dere precis în care se situiază, are perfectă dreptate lunga sta­bilitate de fapt, (1924—1928) cu enorma speculare asupra francu­lui, crearea devizelor ce­ a urmat confuzia tuturor categoriilor de capitaluri, inflaţia fiscală, etc., au făcut să trăiască Franţa cu o dezordine monetară pe care o plă­tim astăzi şi care ar fi fost oprită de­ o disciplină. Dar nu urmează de-aici că, de dorit techniceşte, această opera­ţie de stabilizare bruscată a fost posibilă şi încă fericită. O mone­dă spre a fi cu-adevărat puter­nică şi spre a putea juca rolul e­­conomic ce se aşteaptă de la ea, are nevoe de consimţământul na­ţional profund. Valoarea ei depinde de aceasta. Lenta conversiune a d-lui Poin­caré către stabilizarea de drept şi ratificarea acordurilor asupra datoriilor interaliate era măsura şi condiţia acestui consimţământ Dând impresia că nu cedează technicienilor şi că «este victima resemnată a unei fatalităţi», d. Poincaré a dat ţării conştiinţa că reforma monetară era inevitabi­lă, şi a reuşit graţie faptului că toată lumea a avut sentimentul că el s’a aşezat de partea bunei­credinţe, iar nu a principiilor moarte. Acţiunea, până acum rău cu­noscută, a preşedintelui Caillaux în cele două treceri ale sale pe la ministerul de Finanţe în 1925 şi 1926, capătă întreaga sa valoare. Rolul d-lui Emile Moreau «care a ridicat situaţia morală şi tech­nică a institutului nostru de emi­siune» — apare considerabil. Ar fi nedrept să nu notăm la acelaş loc de onoare ce servicii au adus în aplicarea măsurilor monetare băncile particulare, în special Banca Lazard. Prin ra­­mificaţiunile lor în străinătate, prin supleţea organizării lor, prin calităţile de iniţiativă pe ca­re le posedă dirigenţii, Băncile particulare au un rol considerabil în operaţiunile monetare ale ţării Cartea d-lui Raymond Philip­pe este o evocare plină de învă­țăminte. E un moment al istoriei unul din cele mai dramatice, vă­zut de aproape. GUVERNUL SE REMANIAZA... Un punct de analizare a succeselor „ritmului nou“ Se anunţă o nouă remaniere a guvernului d-lor Argetoianu şi Iorga: cică foarte curând d. Vâl­covici va trece la Industrie şi Co­merţ, în locul d-lui Vasilescu-Car­pen, care, la rândul d-sale va tre­ce la Comunicaţii, în locul d-lui Vâlcovici. Ne îndoim că guvernul va eşi foarte întărit din această permutare.... technică, nu vedem întrucât luminile d-lui Vâlcovici vor străluci mai radios, de vor fi transportate de peste drum de Cişmigiu în Calea Victoriei, sau de ce capacitatea d-lui Vasilescu- Karpen va fi mai eficace în Pa­latul de pe Bulevardul Elisabeta decât în Casele Vernescu. Este probabil deci că la baza acestei remanieri nu stă decât tot o măruntă socoteală politicia­nistă, de clasa tuturor acelora, care comandă fiecare din acțiu­nile acestui guvern, adus la pu­tere pentru a lupta împotriva politicianismului! Dar ideia acestei groteşti re­manieri pune şi o altă problemă, şi anume: care dintre membrii actualului cabinet sunt bine aşe­zaţi la locurile lor£ care dintre a­­ceşti technicieni a realizat până acuma ceva care să-i dea drep­tul de a se afirma «the right man in the right place», care din ei — după rezultatele ac­tivităţii lor de până acuma — n’ar putea fi mutat, cu egal suc­ces, dela Finanţe la Instrucţie Publică, dela Justiţie la Muncă, dela Agricultură la Externe ş. a. m. d.­ Răspunsul, singurul răpuns ce se poate da tuturor acestor între­bări, este simplu: nici unul din­tre miniştrii actuali nu s’a dove­dit capabil la departamentele, pe care le ocupă şi permutarea lor dela un minister la celălalt n’ar dăuna cu nimic «ritmului nou, în care actualul cabinet îşi săvâr­şeşte nefasta-i guvernare. In adevăr, la Interne, minis­trul nu a reuşit decât să distrugă autonomia locală şi descentrali­zarea administrativă şi să nu­mească atât de proşti reprezen­taţi ai autorităţii centrale, încât se vorbeşte astăzi de o generală epurare a prefecţilor, prin revo­cări şi înlocuiri; la Finanţe, s’a rectificat buge­tul fără să se rectifice nimic; sub paravanul unor formule noui bu­getare, s’au adoptat în realitate toate vechile orânduiri naţionall­ţărăniste; la Industrie şi Comerţ, minis­trul de până acuma a trebuit să fie îndepărtat din motive, asupra cărora deocamdată nu se insistă; la Comunicaţii, ministrul e în conflict cu directorii generali de­la C. F. R. şi Poştă; la Justiţie, ministrul a vrut să legifereze, dar, veleităţile sale le­­giferatoare au stârnit opoziţia în­tregii ţări; a* în materia de legiferare pentru muncitori s’a făcut plocon ţării, loteria de Stat, la Agricultură, nu se cunoşte ca realizare practică, decât taxa pe pâine şi inaplicabila primă de export; la Instrucţia Publică, în sfâr­şit, vorbesc destul de clar despre activitatea ministrului, recentele lupte de stradă între învăţători şi poliţie. Aceasta fiind situaţia nu ve­dem ce ar putea rezulta din mu­tarea miniştrilor de la un depar­tament la altul. Mai prost decât cum merg treburile acuma, nu are cum să meargă, iar despre «mai bine», nu credem interesant ,— şi nici actual — să vorbim! in, D. Argetoianu a întocmit o nouă listă de noi prefecţi. Suntem la a treia serie de «oameni de ispravă» pe care d. Argetoianu îi trimite la prefecturi. D. Argetoianu este un adevărat căpcăun. Cu fiecare serie de pre­fecţi «massa» din care şi-a recru­tat d. Argetoianu subalternii poli­ţiei a tot descrescut, şi astăzi, după o epocă memorabilă de fripturism, te miri de unde mai culege d. Ar­getoianu. Hotărârea ministrului de interne de a înlocui marea majoritate a pre­fecţilor a fost determinată desigur de constatarea făcută că cei aleşi erau mai prejos de ceea ce se aştepta dela dânşii. Iată deci un nou motiv de îngrijorare pe care ni-1 dă acest specialist venit, cu pretenţiun­i de a fi un realist şi de a da ţării o admi­nistraţie model, cu dibuelile sale în alegerea personalului administrativ. In haosul produs prin suprimarea legii administraţiunii locale, şi re­­revenirea la sistemul de adminis­traţie centralistă, ar fi fost nevoe ca cel puţin alegerea personalului administrativ să fie făcută cu mai multă pricepere. D. Argetoianu a dat de la început greş, şi nimic nu ne autoriză să cre­dem că tot dregând nu se rupe mai mult. In timp de patru luni de zile s’au perindat la conducerea prefecurilor câteva serii de ispravnici, cari de cari mai incapabili. Administraţiunea ţării suferă de pe urma acestui guvern al d-lui Iorga, care a crezut că se poate guver­na ţara cu oameni strânşi cu bar­canul de prin toate colţurile uitate ale României. Sunt de-abia două zile «Neamul Românesc» publica după note ste­­nografice discurgul d-lui Ionescu-Siseşti la legeni organizării Camere­lor agricole, dând astfel putinţa cercetătorilor atenţi să judece în toată întinderea şi mai ales­­, goli­ciunea ideile constructive ale actua­lului ministru al agriculturii. Cons­tructive, este o vorbă doar, pen­­tru că oamenii actualului regim, ştim prea bine, au reuşit să reali­zeze acest minunat tur de forţă, să se intituleze «constructivişti» şi să­, dărâme ,să se creadă... nepolitici şi să facă mai multă... politică decât toţi politicienii României de azi şi de eri. Este derpt, că cu primele zile de guvernare, actualii guver­nanţi nu au mai ţinut la pompoasa şi suficienta titulatură de techni­cieni şi s’au declarat făţiş pentru j politică. Singur d. Ionescu-Siseşti, a mai ţinut la o titulatură nemotiva­tă, şi de aceia merită să ne ocupăm în câteva rânduri mai mult de dis­cursul d-sale. Dela faimoasa d-sale aserţiune, «sunt tehnician şi nu fac politică», trecând la afirmaţia de la instala­rea sa la minister: «guvernul na­­­ţional-ţărănist a dat „agriculturii soluţiuni durabile pe cari le voi duce înainte la îndeplinire» şi la acele strigăte: «ce s’a clădit nu se va dărâma, ne trebue continuitate» d. Ionescu-Siseşti nu a făcut alt lucru decât să se contrazică, dărâ­mând ce s’a clădit, făcând politică în loc de tehnică şi curmând exis­tenţa acelor instituţiuni, pe cari cu o lună înainte le găsise... durabile! Este aici nu numai o inconsecven­ţă, scuzabilă omeneşte, dar o lipsă de concepţie, de neiertat unui mi­nistru, când vrea să mai fie şi teh­nician, pe de­asupra. Din procetele de legi aduse de d-sa, cum este modificarea legii va­­lorificării cerealelor sau aceea a «reorganizării» Camerelor agricole, se desprinde net această lipsă de con­cepţie, şi substituirea în locul acelor concepţii sănătoase şi... «durabile» (spre a întrebuinţa chiar termenul d-sale) ale guvernului naţional-ţă­­rănist a unei vădite tendinţi de dă­râmare. Dar ceia ce se desprinde şi mai isbitor este un spirit polemic, de om înglodat în politică, spirit pe care tehnicianul nu ar trebui să-l aibă, şi pe care, bănuim că foarte puţini oameni politici chiar şi­ l-ar dori. Pentru că acest spirit polemic, cum este cazul cu discursul la le­gea Camerelor Agricole, duce pe d. Ionescu-Siseşti pe o pantă pericu­loasă, aceia a afirmaţiilor necon­­trolate. Cu un lux de amănunte cei fa­­ce cinste, d-sa a ridicat o citică ac­tivităţii acestor Camere, văzând în­să numai pompă, lux, şi mai nu ştim ce. Dorinţa de a distruge cu orice preţ, l-a adus pe d. Ionescu-Si­seşti până a face afirmaţiuni cari au fost puse la punct de cei infamaţi. Ne întrebăm, oare aceasta să fie «tehnica» d-lui Siseşti: lipsa de con­cepţie şi debitarea afirmaţiilor ne­controlate? Acesta să fie tot aportul d-sale pentru ameliorarea nevoilor agri­cole şi ridicarea agriculturii? Este desesperant de dureros, căci din păcate, aşa este! Agricultorii să ad­mire în linişte, guvernul actual le-o da ori nu le-o da multe, sămân­ţă, prime... mai ştim şi noi ce, exem­ple însă detestabile ştim că le dă cu ghiotura. mi B. Siseşti „tehnicianul“ Venirea la cârma Statului a gu­vernului Iorga­ Argetoianu nu a trezit iluzii nicăeri în opinia publică românească. Ţara ştia la ce trebuia să se aştepte dela un guvern lipsit de omogenitate, lipsit de un pro­gram şi lipsit de autoritate. S’a găsit totuş o tabără care să aibă nădejde în îndreptarea situa­ţiei sale şi să creadă că guvernul d-lui Iorga îi va aduce daruri de mult visate. Această tabără a fost aceea a minorităţilor din ţara noas­tră. Numirea d-lui Rudolf Brandsih a întâmpinat, e drept, din primul mo­ment proteste şi neîncredere la un­guri, dar d. prim ministru a reuşit să le potolească pentru moment. A­­legerile cu arestări de candidaţi şi delegaţi, cu opriri de alegători şi cu furturi de urne au fost a doua de­cepţie pentru ungur şi mai ales în să­­cuime, principalul câmp de acţiune al partidului unguresc. Totuşi acest partid nu şi-a pierdut nădejdea nici după validarea alegerilor din Săcui­­me. La protestele ungureşti, d. Ior­­ga, în care idealismul din timpuri de opoziţie s-a împerechiat cu o pro­nunţată doză de cinism la guvern, a răspuns cu uimitoare seninătate că furturi de urne se vor fi întâmplat, dar că d-sa va compensa pe maghiari mai târziu pe terenul şcolar. Şi maghiarii s’au liniştit. S’au li­niştit mai ales când în proectul de lege al bacalaureatului, d. Iorga pu­sese facultatea pentru elevii mino­ritari de-a da examenul în limba ro­mânească sau minoritară şi când in proectul de lege al învăţământului universitar se prevedea înfiinţarea de facultăţi şi institute de învăţă­mânt superior pentru minorităţi. Cum nu ar fi sacrificat minoritarii câteva mandate de valoare trecătoa­re în schimbul unor concesiuni na­ţionale permanente de cea mai mare însemnătate? Iluzia a fost însă de scurtă durată. Realitatea a venit să le dea una du­pă alta lovituri de dezmetecire du­reroasă. Legea bacalaureatului a fost pri­ma decepţie. Elevii minoritari cari nădăjduiseră că vor putea scăpa de examenul în limba românească vă­zură că, spre decepţia lor, nu aveau posibilitatea de a alege, între limba aceasta sau limba lor, ci că li­ se dă­dea posibilitatea de a răspunde şi de a face probele scrise în ambele limbi, româneşte şi în limba maternă în aceeaş vreme. Examenul devenea astfel nu mai uşor, ci însă şi mai greu şi «concesiunea» se prefăcuse într’o înrăutăţire a situaţiunii an­terioare. Felul cum a fost modificat proec­tul de lege al învăţământului supe­rior a arătat şi mai mult completa neputinţă politică a guvernului în faţa liberalilor. Dispoziţiunile favo­rabile minorităţilor au fost suprima­te în comisiune sub înrurirea libe­ralilor. D. Iorga în loc să se înfu­­rieze s’a declarat de acord şi marile «concesiuni» pentru minorităţi au rămas o simplă băşică de săpun fă­cută pentru încântarea copiilor cre­duli. Modificarea bugetului cultelor a fost un nou prilej de plângeri pen­tru minorităţi. Curba a doua înfiin­ţată pentru preoţime fusese desfiin­ţată printr’o lege specială a d-lui Costăchescu cu puţine zile înainte de plecarea guvernului Mironescu. Guvernul Iorga­­ Argetoianu a re­venit, reînfiinţând din nou curba a doua, reînviind o nedreptate eviden­tă, cu toate protestele minorităţilor, loviţi în mod special în interesele preoţimei lor, atinsă mai mult de­cât preoţimea ortodoxă şi chiar şi cea unită românească. In sfârşit concedierea inopinată a unui număr de vreo 1000 de funcţio­nari ceferişti unguri a ridicat toată opinia minoritară ungurească împo­triva guvernului. O mie de funcţio­nari vechi cari sub guvernarea par­tidului naţional-ţărănesc trecuseră cu succes un examen de limba româ­nă şi primiseră diplome la mână fură supuşi din nou unui examen pentru a fi declaraţi inapţi şi pen­tru a fi concediaţi fără pensie, du­pă câte 15—30 de an de serviciu. Ni se pare şi nouă că plângerea minoritarilor unguri în această pri­vinţă este îndreptăţită şi că econo­miile făcute în acest mod fac mai mult rău decât bine. De altfel func­ţionarii minoritari astfel loviţi au făcut recurs la justiţie şi este posi­bil ca regia autonomă a căilor fe­rate să simtă şi altfel că nu a câşti­gat nimic prin gestul de «energie» al guvernului. In sfârşit cercurile ungureşti au fost alarmate de Menţiunea guver­nului de a suprima dreptul de pen­siune al funcţionarilor unguri cari nu depuseseră jurământul la vreme. Se ştie că guvernul naţion­al-ţără­nesc acordase acestor funcţionari pensia ce li­ se cuvenea după anii serviţi efectiv şi cu condiţia de a depune ulterior jurământul. Pensii­le fiindu-le acordate după vechile legi ungureşti ele reprezentau sume mult reduse faţă de actualele pensii dar ele înlăturau totuşi o nouă even­tuală plângere minoritară adresată Genevei. Credem că ar fi o greşeală de a răpi acestor oameni un drept câştigat şi nu e de mirare că Men­ţiunea guvernului a alarmat şi ea o­­pinia publică ungurească din ţară­ Am expus unele din nemulţumiri­le minoritare spre a arăta motivele decepţiunii care străbate azi presa ungurească şi populaţiunea minori­tară din Transilvania. Ele ne permit două concluziuni de cari este bine să se ţie seamă în po­litica generală a ţării ca de rezul­tatul unei experienţe. Mai întâi e evident că nu este bine ca prin făgădueli aşteptările unei populaţiuni să fie excitate fără a le putea satisface. Problema minoritară, delicată în sine, nu trebue agravată şi înveni­nată prin asemenea procedeuri cari nu pot lăsa în urma lor decât amă­răciune şi nemulţumire. Ele sunt vă­tămătoare intereselor statului prin fermenţii ce desvoltă in sânul po­pula­ţiunilor de altă limbă. , Dar în afară de aceasta întâmplă­rile ultimelor săptămâni demons­trează până la evidenţă că nu nu­mai populaţiunea românească, dar nici cea minoritară nu poate aştepta nimic de folos de la un sistem de gu­vernare neparlamentară şi antide­mocratică. Oricât de sincere au fost intenţiile d-lui prim ministru — şi nu le pu­nem la îndoială — ele arată că spre a rezolva o problemă de stat nu a­­jung bunele intenţiuni ale d-lui N. Iorga sau ale altui guvern semi-dic­­tatorial când în dosul acestor bune intenţiuni se ascunde neputinţa. In cazul de faţă în dosul Menţiunilor (Citiţi continuarea In pag. 11­ a). D. I. G. Duca s’a deplasat zilele trecute la Cluj, unde nu’l aştepta ni­­meni decât «ardeleni» ca d. Moşoiu. S’a smuls câteva ore ocupaţiunilor absorbitoare cu creditorii şi depo­nenţii Băncii Generale, unde este zilnic solicitat să dea lămuriri. «Viitorul» ne informează că cu a­­ceastă ocaziune d. Duca a făcut un apel către intelectualii din Ardeal şi Banat şi mai adaoga amănuntul piramidal că apelul său a avut chiar şi răsunet». Ne e greu să descoperim cam ce rudenie spirituală poate fi între d. I. G. Duca şi tinerimea intelectuală de peste Carpaţi, aşa că primim sub beneficiu de inventariu afirmaţiu­­nea oficiosului său, că acei intelec­tuali ar fi şi răspuns la apelul său. In schimb, avem de observat că ar fi fost mai bine inspirat d. Duca, dacă ar fi adresat un apel călduros şi eloquent către deponenţii şi acţio­narii Băncii Generale a Ţării Ro­mâneşti, printre cari lămuririle sale ar avea cu adevărat răsunet. m­­mT­ nat­ura

Next