Dreptatea, august 1931 (Anul 5, nr. 1145-1171)

1931-08-01 / nr. 1145

AMU 1 NO. 1145 SâmMlâ 1 Angus! ikh 4 PAGINI a $ IciÍ ŢARA Dn an . , , . 1000 6 luni «... 500 3 luni ... . 250 ABONAM IN STRA1NATATE DUBLU ENTE învățători, Preoţi fi Săteni On an ......... 750 6 luni 375 3 luni ........ 200 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAŢIA: BUCUREȘTI,­­ STR. G. CLEMENCEAU, 9 mm Rn TELEFON Direcţia 218/32 Redacţia 217/04 Ad-ţia 220/25 ANUNŢURI COMERCIALE I * . a Se primesc direct la Ad-Jia ziarului şi I J I rl la toate agenţiile de publicitate din tari 1 ** REVENIREA LA REALITATE ««Mai bine mai târziu decât nici­odată» nu este o maximă aplicabilă şi politicei. In deosebi celei externe, „Mai târziu” poate să fie „prea târ­ziu”. Iar d. Mussolini,realizator prin excelenţă, are altă deviză, inspirată din vechea înţelepciune populară : „nu lăsa pe mâine, ceea ce poţi face azi”. ...Astfel guvernul a multiplicat pe ziua de eri comunicatele de batere în retragere în chestia campaniei împotriva Franţei. Unul, şi mai semnificativ, a apărut şi în ziarul care a fost în fruntea acelei campa­nii, iar nota de care vorbeam desa­­vurază printre rânduri şi pe direc­torul ziarului, care scrisese şi sem­nase articolele. A doua zi după ce alt ziar guver­namental trimetea în colonii pe dis­tinsul ministru al Franţei la Bucu­reşti, — şi de la legaţiunea franceză a trebuit să plece desminţirea ştirei că d. Puaux ar fi rechemat, cu in­sistenţă propagată acea ştire de sfe­rele guvernamentale; a doua zi du­pă ultimile—sperăm—necuviinţe, co­municatele la care ne refeream ara­tă că, în sfârşit, guvernul s’a lovit cu capul de pragul de sus. Ceea ce nu era prea greu pentru d. Iorga, ad-interim la externe. Primul ministru însuşi trebue să regrete azi şi prima desminţire — în doi peri — a desacordului, recu­noscut prin precisarea relativă la convenţia de comerţ cu Germania, precum şi declaraţiile din Manche­ster Guardian, unde, ca şi în nota din Neamid românesc, revendica dreptul pentru România de a-și a­­sigura interesele economice în care parte i se pare mai convenabil. De­sigur, un asemenea limbaj este logic și bărbătesc. Are însă nevoe de un corectiv prealabil: acele inte­rese să fie, în adevăr, asigurate. Ceea ce nu este. Și nu a fost. Dacă arta «guvernărei este de a prevede, ar trebui să conchidem, că ea lipseşte „tehnicei”, de care se prevalează „mâna de oameni”. Lipsa de informaţiuni a trebuit în orice caz să fie totală în privinţa stărilor din Germania, dacă ne am găsit pe punctul de a strica buna şi normală ordonanţă a politicei noa­stre externe şi a legăturilor tradi­ţionale de alianţă şi prietenie, prin­­tr’o nedibace întorsătură de volan. Care în loc să ne transporte spre mănoase perspective, ne-a vârât în şanţ­­ şi era să ne dea peste cap. Nu putea fi ales moment mai ne­fericit Deutschland über alles cu că­ciula în mână. Iar Franţa, care ur­ma să fie izolată şi peste capul că­reia să se facă nouile aranjamente internaţionale ,a fost destul să zică cu hotărâre: NU ! Ca nimic să nu se poată întâmpla fără voinţa ei. Negocierile financiare franco-en­­gleze au însemnat culminarea aces­tei excepţionale situaţiuni de arbi­tru, la care s’a ridicat Franţa. Câteva zile după ce în unele zia­re engleze au apărut articole ame­ninţătoare, agitând eventualitatea unei înţelegeri între America, An­glia şi Germania, care ar impune Franţei atitudini şi soluţiuni, exo­dul aurului din piînniţile Băncei Engliterei către Franţa şi clătina­rea lirei, au determinat iniţiativa unei ajutorări financiare a Angliei de către Franţa. Fapt fără precedent. Catastrofă morală în istoria financiară a An­gliei. Orgolioasa lira sterlină — pe care piînniţile Băncei Franţei o au în cantităţi de miliarde — lira ster­lină cu atâtea dureroase jertfe im­pusă, deabia menţinută şi încă in­­complect la paritatea aur, trebuind să-şi plece fruntea înaintea fran­cului stabilizat! De­sigur, negocierile au fost în­trerupte. Mândrul Albion nu putea digera o situaţie fără exemplu în prodigioasa lui istorie politică şi financiară. Şi este încă destul de puternică băneşte, ca să-şi satisfa­că asemenea imperative ale orgoliu­lui naţional. Dar este Anglia, care a fost stăpâ­na pieţei mondiale... Pe când... In sfârşit, e bine, că gu­vernul recules, a revenit la simţul realităţei concrete şi palpabile. Aşteptăm şi comunicatul satisfă­cător, vai! câtă întârziere deplora­bilă ! faţă de campania contra d-lui Ti­tul­escu. Vineri 31 Iulie 1931 ocupându-se de «re­facerea partidelor» d. N. Iorga, scrie în Neamul Românesc şi determină ce înseamnă acea «refacere». «Ea trebuie să represinte complecta transformare a ideii însăş­i de partid, trecerea de la pla­nul oriental al clanului care-şi asigură beneficii budgetare la a­­cela, occidental în sensul cel mai bun, al devotamentelor coa­­fizate pentru a servi, potrivit cu câteva idei directive, patria. «Pentru aceasta însă trebuie timp, ani de zile.... Probabil d. Iorga nu este în curent — cum e şi tradiţia — cu ce se întâmplă la d-sa în casă adică în partid. Căci iată ce destăinueşte Vii­­torul, oficiosul d-lui Duca, des­pre ale căror «complezenţe faţă de d. Iorga în special, primul ministru n’are de loc a se plânge? «Am anunţat la vreme că o dele­gaţie de câţiva dintre partizanii d-lui N. Iorga au luat iniţiativa de a reorganiza partidul preşedintelui de consiliu. «Faptul însă a provocat oarecari nemulţumiri printre reprezentanţii altor nuanţe din guvern, mai ales că această reorganizare de partid trebue să se facă neapărat cu con­cursul prefecţilor. Instrucţiuni în a­­cest scop s’au şi dat în timpul liber se mai primesc no­­i adeziuni sau procese verbale de constituire de organizaţii, ACOLO UNDE n’au fost niciodată. «Dar ca orice acţiune, şi aceasta nu e lipsită de oarecari dificultăţi. «Astfel, unii partizani mai vechi, în speranţa de a se pune bine cu centrul, au încheiat procese verbale, au oferit preşedinţia de onoare ce au fost primite, dar la câteva zile procesele verbale erau contestate de alţi partizani care ar fi voit să aibă preponder­e­nţă în constituirea orga­nizaţiei». ...Şi iată cum partidul d-lui Iorga se «reface pe planul Occi­dental»/ D. Puaux, ministrul Franţei la bucureşti, nu este slăbit nici după ce a plecat în concediu. Amintind că înainte de a fi în di­plomaţie, a fost rezident general al Franţei în Tunis —■ de aceia presa guvernului, îl trimitea iar în colo­nii­­, — Epoca, adaogă: «Tunisul are un Bey; România avea un Ştirbey. O silabă mai mult sau mai puţin ce contează, în isto­ria popoarelor». Saşii se vor adresa Genevei? 'aSEflearae------——■ Am avut prilejul să arătăm de­- «Czemowitzer Deutsche Tagespost» năzi decepţia ce s’a ivit în tabăra I ziaru­l nationalist german din Cer-minorităţilor îndată la închiderea sesiunii parlamentare. In urma promisiunilor foarte largi si foarte categorice şi precise ale d-lui prim-ministru, minorita­rii speraseră să vadă în scurtă vre­­me rezolvate toate problemele mi­noritare încă pendinte, ca chestia sporirii ajutorului de stat, pentru şcolile minoritare, ca modificarea completă a legii învăţământului primar şi secundar particular, şi ei sperau chiar ca încă în toamnă să vadă deschizăndu-se o universitate sau măcar o facultate minoritară. Iluziile acestea, trezite cu uşu­rinţă de un guvern care nu e sigur nici de majoritatea sa şi nici de propria sa viaţă pe ziua de mâine, au dus la o stare de decepţiune care s’a manifestat în parlament şi în presa minoritară, încă în parlament deputatul ma­ghiar baronul Iosilea a declarat ca modificarea bugetului loveşte bise­ricile minoritare în măsură mai mare decât pe cele româneşti şi vorbea făţiş de violarea clauzelor tratatului minorităţilor, afirmaţiu­ne care de altfel nu rezista unei critici obiective. Germanii cari, ei cu deosebire, operau înfiinţarea unei universi­tăţi naţionale începuseră să discute chiar locul unde ea va trebui să fie aşezată, la Sibiu sau în altă parte. năuţi cerea ca viitoarea universi­­ztar naţionalist german din Cer­năuţi unde a existat şi înainte de războiu o universitate germană. Din partea ucrainenilor d. sena­tor Michalski a arătat în Senat că avăndu-se în vedere promisiunile ferme ale d-lui N. Iorga ucrainenii sprijinesc guvernul in așteptarea realizării acelor făgădueli. Azi atitudinea minoritarilor e complet schimbată. In corul de voci ce se ridică spre a da expresie dezamăgirii glasul germanilor cu cari guvernul se car­telase în al­ger­i este cel mai ridicat. Ziarul săsesc dela Braşov «Kron­­sta ddter Zeitung» spune că minorita­rii cari au văzut în d. Iorga un prieten şi binevoitor azi trebue să se gândească la înţelepciunea zică­­torii româneşti • Fereşte-mă Doam­ne de prieteni căci de vrăjmaşi mă voi apăra singur. Niciuna din lovi­turile de pumnal primite de Caesar nu a pricinuit acestuia o durere atât de mare ca aceea a lui Brutus, şi cuvintele rostite de el fie vin pe buze şi nouă: Şi tu Brutus...! Ziarul săsesc termină astfel: Conducerea partidului nostru­ tre­bue să ştie că dacă nu refuza să păşească pe drumul reclamaţiunii la Geneva, cerută de voinţa popo­rului nostru în mod limpede şi ca­tegoric, ea va pune totul în joc. Nu mai sunt admisibile discuţiu­­nile acestei chestiuni nici între partid şi guvern, nici între noi în­şine. Ultimele evenimente au fost decizive. Se va arăta acuma dacă e adevărat ceea ce ni s’a spus de a­­tătea ori de conducătorii noştri, a­­nume că toate pregătirile au fost făcute şi că în timp de două săp­tămâni putem să avem, în caz de nevoe, materialul complet adunat şi ordonat spre a prezintă Genevei un memoriu. «Drumul spre Geneva ne e des­chis şi trebue să păşim pe el sim­plu şi fără emoţiune», termină zia­rul din Braşov. Din parte-ne cu toate greşelile săvârşite de guvern, socotim că saşii ar face o greşeală adresân­du-se Genevei. Nu sfătuim pe com­patrioţii noştri să caute remedii a­­colo unde greutăţile României sunt astăzi bine cunoscute şi apreciate. Şi pe urmă cum ar fi posibil să se adreseze Genevei contra unui guvern cu care au fost în cartel şi în care şade şi azi încă reprezen­tantul lor, d. Rudolf Brandsch ? OBSERVATOR ! m Pe marginea aclaaiitâfii S’a descoperit diagnosticul cancerului? de Dr. M. MANOLIU Ziarele de em­ au înregistrat sti­­sticat perfect cele 5 specimene dela rea că un distrus medic din Olan-1 canceroşi şi a declarat că şi un ai­da, pasionat de studiul cancerului, tul, provenim^ dela un individ, a­­u descoperit o nouă metodă pentru­­ tins de altă boală, dovedeşte can­­diagnoza acestei boale- i cerul. Experienţele făcute d­e d-rul Bel-­ Cercetările au fost continuate ul­­dien, aşa se numeşte cercetător ul­­terior şi la Londra şi au dovedit olandez, par a marca, într’adevăr, că diagnosticul d-rul­ui Bendien era un progres simţitor în cercetările bune asupra cancerului- Aşa cel puţin a- Cu toate acestea cercurile medi­firmă telegrama. Aceste cercetări, făcute în­ Olan­­da, au constat în faptul că s'au su­pus d-rului Bendien 20 de specime­ne dintre care 5 luate dela cance­roşi, două dela indivizi sănătoşi şi 14 dela bolnavi de alte boli. Rezultatul a fost destul de îm­bu­cate competinte declară că nu se pot pronunţa încă hotărât asupra acestei noui metode de diagnostic, înainte de un anumit timp, în care să se facă din nou experienţe, pro­be şi contra­probe. După cum vedem, în întreaga lu­me, oamenii de ştiinţă se pasionea­curăţor. Medicul olandez a diagno­­ză de această teribilă boală, care este cancerul şi care împreună cu tuberculoza seceră în fiecare an, cele mai multe vieţi omeneşti-Aproape nu-i familie, care să nu fi c­at­ tributul ei. Toată lumea trebue să ştie că, a­­cest mare duşman al omenirei, can­cerul — sau racul cum i se spune in popor — nu­ atinge persoanele sănătoase şi cumpătate El se des­­voltă pe răni vechi ale feţii, la bu­ze sau stomac, pe răni ale uterului (mitrei), la femei cunoscute sub nu­mele de eroziuni ale gâtului uterin. Cancerul figurează printre boa­­lele cari dau cel mai mare număr de s­ecese; însă, spre marele noroc al omenirei, el se­­vindecă de cele mai multe ori, dacă este diagnosti­cat la vreme. Este adevărat că tuberculoza se­ceră în Franţa de trei ori mai mulţi oameni decât cancerul; totuşi dife­renţa între aceste două boli este mare şi prin faptul că prima îţi dă speranţa unei vindicări şi nu ex­pune pe bolnav la moartea de tor­tură la care expune cancerul. După o statistică din Franţa, fă­cută în anul 1926, în această ţară au fost 57.000 de morţi de tubercu­loză şi 34.000 de cancer. In Germa­nia au fost în anul 1921 peste 51.000 de decese pricinuite de cancer, iar în 1926 numărul celor morţi a atins cifra de 63 564. Această teribilă boală, puţin frec­ventă la copil, atinge pe om după 40 de ani. Nu vom insista de data asta prea mult asupra părţii ştiinţifice propriu zise. Ţinem să atragem se­rios atenţiunea cititorilor noştri a­­supra modului cum trebue să se pă­zească de cancer. Şi pentru aceas­ta, un lucru nu trebue uitat. Boala aceasta nu este dureroasă la început; căci simptomatologia ei nu este dramatică. Insă orice om trebue să meargă la doctor ori de câte ori constată o rană la sân, la limbă sau diferite tulburări la tu­bul digestiv sau la organele geni­tale la femei. In ceasul de faţă toţi bolnavii­­vin la medie când nu mai e nimic de făcut, adică atunci când cancerul a devenit inoperabil. Pentru că nu trebue să se uite, că până la­ nouă descoperiri în acest domeniu, tratamentul chirurgical rămâne în picioare. Celelalte adju­vante, radid şi razele Röengen au o proporţie inferioară de vindecare. Aceste două mijloace de luptă ră­mân arme indiscutabile, numai în cancerile inoperabile ,­ asupra că­rora se pronunţă chirurgul specia­list. Savanţii prevăd că va veni o zi când chirurgia va fi înlocuită prin metode de laborator sau prin a­­genţi fizici. Faptul acesta explică toate acele cercetări ce se fac cu atâta ardoare, în lumea întreagă, cu scopul de a înzestra ştiinţa me­dicală cu o armă terapeutică in­failibilă şi în stare să cruţe ome­nirea de acest teribil flagel. Lupta împotriva cancerului se dă cu înverşunare în toate ţările din luma La noi, el se tratează cu suc­ces în toate spitalele şi clinicile me­dicale din Bucureşti, Iaşi şi Cluj. In Capitală diagnosticul cance­rului se face la institutul Babeş, condus de d. dr. A. Babeş, iar trata­mentul lui în clinicile de speciali­tate. Astfel, cancerul pielii se tra­tează în clinica d-lui profesor dr. S. Nicolau, prin raze Roentgen, tra­tamentul prin radiu se face în cli­nic­a d-lui prof. Amza Jianu și la institutul de radiologie al profeso­rului G. Severeanu. Tratamentul operatoriu al cance­rului la femei se face, cu succes, în clinica d-lui prof. dr. C. Daniel, de la. Coltea. In această clinică mortalitatea cancerului, operat la început, este nulă. In propaganda culturală antican­­ceroasă s’a dovedit că bolnavii, cari bănuesc că sufăr de o astfel de boa­lă, trebue să vină la medic, la în­ceputul ei. Fără o astfel de propagandă în massele populare, ştiinţa medicală, care posedă armele de luptă împo-­­ triva cancerului este neputincioasă în faţa acestui teribil flagel, care constitue un mare pericol pentru sănătatea şi propăşirea neamului nostru. ,,Neamul Românesc" anuntâ­ cam timpuriu,că la anul se vor desfiinţa „diurniştii". Lăsând la o parte faptul câ majoritatea diurniştiior a fost des­fiinţate de guvernul national-târânesc, am dori sâ ştim dacâ oastea nume­roasa de demnitari mari şi mici „onorifici" va fi şi dânsa desfiinţate, în­trucât se ştie: onorificul fura leafa dar cu diurna e o inovaţie a „ritmului nou“» NOUL mem­b ZAHARUUNI Agricultorii $1 ministerul care ii reprezintă sâ fie atenţi de dr. ERNEST EHE In vederea pregătirii noului re­­gim al zahărului, anunţat de d. Ar­­getoianu în parlament, interesaţii şi, în primul rând, industriaşii za­hărului au început să-şi aranjeze baterile. Pentru ei este o luptă nouă, în care trebuie să se prezinte cât mai bine înarmaţi şi în poziţi­­uni cât mai favorabile. Cum, în loc de a socoti pe produ­cătorii de sfeclă drept colaborato­ri şi aliaţi, ei îi consideră duşmani pregătirea aceasta are ca prim scop dobândirea unui regim, în care cul­tivatorii să fie păgubiţi, în folosul fabricanţilor. Pentru a câştiga aprobarea opi­niei publice, care necunoscând toa­te elementele problem­ei poate fi u­­şor indusă în eroare, preparaţiunea a început, pe calea presii şi sub pseudonimul unui cunoscut şi tot­deauna bine informat ziarist, care, de astădată a părăsit terenul pur politic în care excelează, pentru a se ocupa cu această chestiunea. O chestie care deşi se pretează la mai puţine subtilităţi, totuşi poate fi foarte interesantă. Astfel «sans avoir l’air de rien» opinia publică şi mai ales parla­mentul de «technicieni» capătă o serie de noţiuni preliminare, foar­te necesare pentru dirijarea solu­ţiei, acolo unde fabricanţii doresc. In primul rând se pune în discu­ţie însăşi ideia monopolului. Se pa­re că în discuţia ce a intervenit cu toată influenţa sa, preşedintele Ofi­­ciului de zahăr, organizaţie care conduce cartelul fabricelor de zahăr din România argumentând că, în definitiv, fabricele de zahăr nu au câştiguri prea mari şi că deci fiscul nu ar avea ce câştiga prin mono­polizarea lor. Se spune chiar că ministerul de Finanţe ar fi întoc­mit nişte tablouri, cari ar dovedi, aceasta. Noi ştim însă — şi vom do­vedi — că industria zahărului, care în 1928 avea un capital învestit de 8 miliarde şi jumătate lei, este una din cele mai productive. La timp vom arăta care a fost beneficiul său în ultimii zece ani şi vom anali­za puţin şi bilanţurile. Atunci se va vedea că această afirmaţiune este eronată, cum este greşită şi in­­formaţiunea adăugată că, marea bancă austriacă Oesterreichische­­Kredit-Anstalt ar fi pierdut în in­dustriile de zahăr din Ardeal 60 milioane shilling!, sau în iei un miliard treisute de milioane adică 40 la sută aproape din tot capitalul acestor întreprinderi din întreaga ţară. Numai enunţarea acestor cifre dovedeşte cât de hazardat este acest amănunt, menit să fixeze în min­tea cititorului că­ la zahăr se pier­de. Nu am fost şi nu suntem împo­triva câştigurilor naturale ale in­dustriilor, dar nici nu putem ad­mite lipsa de sinceritate în arăta­rea lor. I­ I . . . A doua afirmaţiune susţine că zahărul este scump în România pentru că.... e scumpă sfecla de za­hăr. Cu aceiaşi uşurinţă se adaugă: «Puţini ştiu că preţul sfeclei în Ro­mânia este mai scump decât ori­unde în lume. Cel mai urcat preţ peste hotare revine la 4.500 lei va­gonul, pe când la noi preţul unui vagon de sfeclă este de 10.600 lei». Evident că nimeni nu ştie acest lucru, pentru că el nu este... exact. Ministerul de Agricultură, care are şi el un cuvânt de spus, sau Uniu­nea Camerelor de Agricultură tre­buie numaidecât să desmintă acea­stă greşită informaţiune. Să se pu­­blice imediat tabloul cu preţurile sfeclei în gările europene punân­du-se însă şi o coloană care să a­­rate care este preţul de vânzare al zahărului la fabrică, fără taxe, fa­ţă de preţul sfeclei. Astfel se va vedea că, eui mai de­parte decât în Franţa, preţul sfeclei în anul trecut, de o calitate exact la fel cu cea românească, a fost de 9.660 iei vagonul, la un zahăr care la fabrică se vinde cu lei 13 kilo­gramul. La noi preţul plătit a fost de 10.600 lei pentru vagonul de sfeclă, i­ar preţul de vânzare, fără taxe al zahărului, a fost de lei 22,80 de kgr. Unde a fost deci sfecla mai scum­pă! % Pregătindu-şi poziţiunile de lup­­tă industriaşii nu-şi fac decât da­toria de întreprinzători. Agricultorii ministerul de Agricultură, Asocia­ţiile agricole, Liga agrară, Camerele de Agricultură sunt avizate şi obli­gate să prepare şi să apere intere­sul şi dreptul la viaţă al necăjiţi­lor de plugari, cari din nefericire, nu au un Oficiu de Vânzare al Sfe­clii! Altfel, noul regim al zahărului va fi o nouă păgubire a agricultori­lor, și noi nu putem permite acea­sta. " Gandhi va sosi la Londra Preparativele fastuoase pentru apostolul simplităţii Situaţia în India s-a ameliorat; oamenii politici englezi pun mari speranţe în viitoarea conferinţă a Indiei ce se va ţine în curând la Londra; lordul Irwin este de părere chiar, că această conferinţă va fi examenul pe care oamenii politici englezi vor trebui să -l treacă, natu­ral, cu mai mult sau mai puţin suc­ces, după cum şi aptitudinile şi mai ales cunoaşterea realităţii va juca un rol mai mic sau mai mare în ho­tărârile ce vor lua. De­ocamdată cercurile londoneze se interesează de sosirea lui Gandin la Londra. Deşi nu se ştie data exac­tă a sosirii, şi deşi mulţi se îndoesc dacă în adevăr vă mai sosi, totuşi preparativele în vederea şederii lui în Capitala Britaniei se fac cu des­tulă febrilitate. Natural că nu gu­vernul britanic este acel care se ne­linişteşte atâta pentru recepţia lui Gandhi, ci aceste griji revin compa­trioţilor indieni, cari au cheltuit sume enorme pentru a instala un a­­partamalent confortabil şi mai ales car® să convină simplicităţii apos­tolului săracilor, sirea lui şi sosirea caprelor. El se gândeşte chiar să aducă, cu un va­por ce va precede pe acel al lui Gandhi, alte trei capre, pe care a­­cesta să le și găsească la sosire putând bea astfel lapte de capră din India. * * Se pare totuș că o­­ Acuitate ne­prevăzută a intervenit. Măsuri sani­tare extrem­ de severe se opun la im­portarea animalelor vii, dacă aces­tea nu sunt supuse în prealabil la o carantină de... şase luni. Hinduşii din Londra erau dispe­raţi. Totuş, un advocat­abil desco­peri o soluţie, graţie unui prece­dent creat acum câţiva ani. Intr’a­­devăr, acum câţiva ani, o capră a­­mericană dresată, trebuia să joace într’un teatru de varieté din Londra, şi, în prealabil ar fi trebuit să su­porte carantina. Pentru a rezolva dificultatea, au­torităţile au pus capra la carantină, dar fixară ca loc de internare chiar teatrul în care capra trebuia să se producă în fiecare seară. Nimic deci nu împiedică să se aplice acelaş tra­tament şi caprelor lui Gandhi. Cer­curile hinduse sunt acum mai liniş­tite şi totul este gata, în aşteptarea apostolului,a simplicităţei şi al să­răciei. Casa aleasă pentru viitoarea şe­dere a lui Gandhi la Londra, se nu­meşte foarte poetic «Aryaphaten» şi este situată în cel mai select cartier al Londrei. Proprietarul este un fa­bulos bogătaş hindus care, în onoa­rea celebrului ,sau compatriot, a go­lit toată casa şi a comandat, direct din Indii un mobilier modest şi rus­tic, aşa cum îl preconizează Gandhi. Desigur, cheltuelile de transport şi instalarea »au făcut ca acest «mobi­lier ieftin şi simplu» să coste mai scump decât nu importă ce obiecte de lux ce ar fi fost cumpărate de la cei mai mari negusotri britanici. Proprietarul lui «Aryaphaten» nu s-a mulţumit însă doar cu schimbarea mobilierului. El a desbrăcat pe ser­vitori de livrelele galonate în aur şi i-a îmbrăcat cu cămăşi şi turbane , recurs la o măsură severă, împins «â la Gandhi», comandate special tot în India. Pentru că Mahatma Gandhi proclamă însă boicotarea produse­lor europene, proprietarul londonez a comandat la Yaipur ţesături de lână speciale. * * Se ştie că Gandhi obicinueşte să ţeasă singur, câte o oră pe zi. De­­aceia proprietarul vilei «Aryapha­ten» a instalat într’o cameră o maşi­nă specială de ţesut adusă tot din India, şi cu toate că ar fi fost foarte uşor să procure lână din Anglia, a mers cu exagerarea până acolo în­cât a comandat lâna în provincia indiană Achmedabat. Partea însă cea mai interesantă este instalarea unui staul special, a­­menajat în grădina casei, pentru cele trei capre ale lui Gandhi. Aceas­ta, pentru că după cum se ştie, Gand­hi nu bea decât lapte de capră. Cele trei animale vor însoţi pe Gandhi, din India până la Marsilia. Aici, pentru a ajunge mai repede la Londra, Gandhi va luat trenul, pe când caprele vor continua drumul, pe vapor, spre Anglia. Viitorul amfitrion al lui Gandhi, este foarte preocupat de modul în care va hrăni pe profet în timpul săptămânii ce se va scurge între so­ Problema funcţio­­narilor concediaţi Polonia suferă ca şi alte state de pe urma numărului prea mare de funcţionari, sarcină prea grea pen­­­­tru budgetul ei. Toate guvernele ţării aliate au a­­bordat această sinuoasă problemă, a cărei rezolvare e aproape impo­sibilă. Zilele acestea guvernul polonez , desigur de necesităţi inexorabile, a concediat un mare număr de func­ţionari publici. Concedierele acestea formează, un capitol arzător al vieţei sociale, căci f­uncţionarii concediaţi nu pot avea speranţa de­ a se putea hrăni ome­neşte, ţinând seamă de faptul că toate întreprinderile îşi reduc acti­vitatea lor şi nu pot oferi posturi. Situaţia funcţionarilor concediaţi este însă în Polonia de­ aşa natură, încât, se vorbeşte de­ o reformă agra­ră, care ar avea de scop să acorde pământ acestor oameni loviţi de e­­conomiile budgetare, spre a putea munci la o gospodărie a lor şi a se hrăni. Situaţia funcţionarilor concediaţi este atât de critică, încât planul îm­părţirii de pământ este luat în cer­cetare de cercurile competente, şi studiat în amănunţime. Majoritatea ziarelor din Varşovia recomandă cu asiduitate împroprietărirea funcţio­narilor concediaţi, cu toate dificui­­le ce-ar întâlni o asemenea opera­ţiune. Guvernul arată toată bună­, voinţa sa faţă de acest plan de­ îm­proprietărire, observând însă că noii colonişti nu au nici o pregăti­re agricolă — şi pentru a pune ba­zele uinei noui existenţe va fi nevoe de­ o încordare extremă a forţelor lor. In orice caz, soluţia problemei a­­cestor funcţionari concediaţi, nu pare apropiată.

Next