Dreptatea, octombrie 1931 (Anul 5, nr. 1197-1223)
1931-10-01 / nr. 1197
5 lei TAR Ca an . . . 6 Inni . . . 3 Inni . . . 1000 500 260 O N IN STRAINATATE DUBLU ENTE învățători, Preoții Săteni Un an . ................. .760 6 Inni 378 3 Inni ........ 200 I BlBUOitCA„.«STRA" S I E I n m i f NO. 119* loi 1 Octombrie 1931 4 PAGINI REDACTIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCURESTI, STR. G. CLEMENCEAU, 9 TELEFON Direcţia 218/32 Redacţia 217/04 Ad-Jia 220/251 ANUNŢURI COMERCIALE I 9 .80 primesc direct la Ad-Jia ilarului Il I I fi la toate agenţiile de publicitate din tară ■ J „Neamul Românesc“ ironizează ivirea periodica a „salvatorilor" politici, odata cu începutul toamnei. Naiv, se mira de acest fenomen. De ce salvatori, sau alţi salvatori, când avem pe d-nii Iorga şi Argetoianu? ştii anecdota de la Charenton. Un vizitator este condus prin spital. Ciceronele pare foarte sănătos şi detaliază toate micile manii ale pacienţilor. Deodată: „Asta spune ca e Napoleon,, nenorocitul, este nebun de legat, căci Napoleon sunt eu..."' » Armata şi politica Relevam deunăzi, într’o scurtă notiţă, după importanţa pe care credeam atunci, că o merită autorul infracţiei comise, un articol apărut într’un ziar de dimineaţă şi semnat de un general. Socoteam că semnatarul este plecat din rândurile oştirei. Un pensionar militar înscris, ca şi alţii dintre foştii săi camarazi, până mai anul trecut în activitate, la liberali şi făcându-şi profesia de credinţă către partidul moralmente ştampilat de Tancred Constantinescu... Liberat de îngrădirile categorice ale hainei militare, care implică preocupări şi datorii cu totul în afară de frământările vieţei publice şi mai ales de luptele şi disputele politice, generalul, ca şi orice alt ofiţer inferior, îşi poate consacra timpul disponibil făcând ce politică îi convine şi oriunde, la club, în cafenea or în coloane de ziar. Căci faptul de a fi purtat o întreagă viaţă sabia, nu exclude mânuirea condeiului... Dovadă memoriile atâtor ex-generali din războiul mondial. * Ni s a atras însă atenţiunea că d. general Dragii — de dumnealui e vorba — se află încă în cadrele active ale oştirei. Şi comandă undeva în Basarabia. Asta schimbă cu totul faţa lucrurilor. Căci ridicăm şi într’o formă din cele mai agresive chestiunea şi delicată şi serioasă a imixtiunei armatei în politică. Regele însuşi şi nu odată a subliniat înalta sa dorinţă, că armata, reazăm şi scut a patriei tuturora, nu , trebue amestecată în acţiunea şi agitarea politică a unora şi altora. Capul oştirei a exprimat dorinţa şi porunca înţelepeiunei însăşi, care nu mai are nevoe să fie confirmată cu pilde şi triste şi grave de aiurea... Abţinerea armatei de la orice manifestare a vieţei politice urmează a fi absolută? Norme variabile s’au practicat. Votul universal acordând tuturor cetăţenilor români dreptul de a merge la urne, nu s’a socotit totuşi, că şi soldaţii sub arme să plece din cazărmi spre a se duce la vot. S’a îngăduit ofiţerilor, beneficiind de discreţia hainei civile, o facultate electorală de care dânşii preferă a nu se folosi. Dar ca un ofiţer activ, — şi cu atât mai grav când gradul este mai înalt, — să descindă în arena rezervată ciocnirilor politice iar prestigiul şi autoritatea uniformei să le pue la dispoziţia polemicilor dintre unii şi alţii, asta nu! Un general-comandant intervenind în lupta politică a partidelor şi luând poziţie făţişe, indiferent de partea cui, — asta nu! D. general C. Dragu, militant liberal în solda morală a lui Tancred Constantinescu, — asta nu! * Cunoaştem mai de mult activitatea versatilă a d-lui comandant din Basarabia... S’a mai vorbit cândva prin presă despre nişte conferinţe, care în loc să se ocupe de necesităţile culturale şi sufleteşti, dacă nu de cele ale reglementelor şi disciplinei din armată, se avântau în consideraţiuni politicofilosofice vrednice de eroul lui Anton Bacalbaşa. Dacă în adevăr, politica militantă exercită atâta fascinaţie asupra d-lui general Dragu, de ce nu se grăbeşte a desbrăca haina militară? Fără să se preocupe că civili l-ar preferi militar, iar militarii între civili. Desbrăcat nu numai de uniformă dar şi de obligaţiunile imperative ale ţinutei, pe care de loc nu o onorează prin exhibiţiile sale politice.D. Dragu, simplu C. Dragu, putea să se avânte fără nici o reţinere în îndeletnicirea de polemist. In deosebi când nu-l reţine nici controlul cugetărei, nici al gramaticei şi nici al stilului. Dar d. general C. Dragu, precum iscăleşte, plagiază toate calomniile, toate turpitudinile, toate ticăloşiile debitate contra unor guverne, partide şi oameni politici în pamfletele patronate de vestitul Tancred Constantinescu. D. general C. Dragu, comandant de nu ştim ce unitate în Basarabia, tocmai în provincia care trebue mai mult ferită de propaganda terfelire a vieţei politice româneşti, îşi moaie condeiul în mocirla infamiilor Tancrediene şi spurcă, alături de cel mai ignobil exemplar al corupţiei şi imoralităţei publice, fiinţa însăşi a regimului politic prin care naţia e guvernată... Credem că este o gravă abatere. Şi că o sancţiune severă se impune. Altfel s’a deschis poarta prin care armata pătrunde ca element politic militant în rânduiala treburilor publice. Şi de o asemenea nefericire nu tocmai în vremile de azi am avea numaidecât nevoe. Miercuri 30 Sept. 1931 . Se întoarce de pe ţărmurile însorite ale Neapolului. După minunăţiile voluptoase ale insulei Capri; după încântările din Baja, din Capo di Missena, din Taormina, după Ischia, Sorrento şi Amalfi; după Puzzuoli și solfatura sa, după preumblări prin labirintul erotic al săpăturilor din Pompei, — repede, repede, a trebuit să o pornească spre fără mult încercatul în ultimele vremuri domn M. Manoilescu. Nu i-a tihnit concediul, în paradisul, cu împrejurimile sale de basm ale capitalei celor două Sicilii... Apelul fidelilor săi amici de pe malurile Dâmboviței, au răsunat în urechile guvernatorului Băncii Nationale cu ecouri mai celebrei canțonete neapolitane... funiculi — funicula!... vieni — vieni — vien’ montam sulla... Și a venit bietul domn Manoilescu, cam techer-mecher, nu, ca să urce treptele de marmoră ale Templului lui Carada (sau al d-lui Burillianu, printr’un fel de drept consuetudina ci mai mult ca să le... deseindă... quo non descendant! ar putea să modifice, ci Manoilescu, pentru uzul său personal, faimoasa şi mândra zicală... Căci, vai! Împins din purgatoriul politic, în rând bancar, d. Manoilescu constată că tribulaţiunile sale nu au luat sfârşit: iată-l pornit pe potecile ahasverice ale diplomaţiei. Nu a fost un şugubăţ cel care a citit, în palma stângă a d-lui Manoilescu, linia adânc brăzdată, fatală, a celor sortiţi călătoriilor. D. Iorga ne-a prevenit încă dela începutul neverosimilei d-sale guvernări, că nu se va împiedica de Constituţie în actele sale. In urmărirea acestei metode d. Iorga s’a ilustrat, iar, prin înfiinţare pe cale de decret a ordinului «Meritul Cultural». O fi fost creiarea aceasta presantă, putea însă să mai aştepte îndeplinirea formelor constituţionale, adică legiferarea prin Parlament. D. Iorga a procedat însă altfel, instituind acest ordin printr’un decret regal care desfiinţează medaliile «Bene-Merenti» şi «Răsplata Muncii». Încolo, despre ordinul în sine, n'am avea nimic de spus... decât că suntem mulţumiţi că diferitele lui grade sunt contigentate, ceea ce ne va feri o inflaţie de genii... oficial recunoscute. DEPRECIEREA LIREI STERLINE Urmările ei In alte ţâri şi la noi După cum era lesne de prevăzut,’şi numit o comisiune specială care suspendarea convertibilităţii mone-’să examineze dacă nu e cazul ca să iei engleze a deslănţuit fenomene monetare şi economice de mare însemnătate, în mai toată lumea. Câteva ţări, din cele care aveau strânse legături financiare cu piaţa engleză, au fost nevoite să urmeze exemplul Angliei. Acesta este până acum cazul Suediei, Norvegiei, Danemarcii. Nu este exclus ca în scurtă vreme, alte state să fie nevoite să recurgă la aceiaş măsură. Deocamdată însă se observă Pretutindeni o vie îngrijorare cu privire la repercusiunile deprecierii erei sterline. Forma cea mai vizibilă a acestei stări o construe măsurile drastice pentru apărarea monetei adică pentru îngrădirea exodului aurului sau al devizelor aur. Aproape că nu e bancă de emisiune europeană, care să nu fi socotit nimerit de a ridica taxa de scont la un nivel pe care de mult nu l-au mai cunoscut tarile respective. Exceptând Franţa, ale cărei rezerve de aur sunt formidabile, celelalte ţări europene au astăzi scontul oficial peste 6 la sută, adică peste taxa de scont a băncii Angliei. Atât însă nu e deajuns pentru a pune o monetă, în vremuri tulburi la adăpostul influenţei exodului capitalurilor, în căutare de siguranţă. Aşa se explică faptul că concomitent cu ridicarea taxei, de scont, puţin angajante decât acelea ale imeUt1n • U r.pl.phrp/i nmntmrppiptibilitatea monetei lor, au introdus aspre restricţiuni în comerţul de devize. Asemenea măsuri echivalează în realitate, cu suspendarea de fapt, SB a convertibilităţii. Căci purtătorii biletelor fiduciare nu mai au libertatea de a cere transformarea în aur sau devize-aur a acelor bilete, aşa cum o garantează legile monetare bazate pe principiul convertibilităţii în aur. Restricţiunile aduse comerţului de devize reprezintă clar în fapt o suspendare parţială a convertibilităţii. ■i» Deopotrivă de importante sunt consecinţele economice ale deprecierii lirei sterline. Spre deosebire însă de ceea ce se petrece în domeniul monetar, unde consecinţele sunt numai proaste, în cel economic se constată şi efecte bune de pe urma deprecierii monetei engleze. Aşa, de pildă,, încă din prima zi de după hotărârea guvernului britanic, telegramele au adus ştiri despre o reactivare puternică a activităţii comerciale în Anglia. Scăderea lirei şi deci urcarea preţurilor constitue un îndemn puternic pentru comerţ şi industrie de a-şi reconstitui stocurile de mărfuri sau materii prime. De altă parte,, Preţurile în interior, urcându-se cu mai puţin decât reprezintă coeficientul de scădere a monetei pe pieţele străine, mărfurile englezeşti beneficiază de un fel de primă de export extrem de bine venita în lupta lor cu concurenţa mărfurilor din celelalte ţări industriale. Aşa se şi explică îngrijorarea care a cuprins mai toate tarile industriale, în ce priveşte concurenţa Produselor britanice si în general concurenţa ţărilor cari renunţă la etalonul-aur. In Statele Unite sa se recurgă la urcarea tarifului vamal pentru apărarea pieţii interne de invazia mărfurilor britanice. E greu să se întrezărească de pe acum, în ce fel se va desfăşura criza mondială sub influenţa evenimentelor determinate de suspendarea convertibilităţii în Anglia însă nu încape nici o îndoială că lucrurile vor avea de acum încolo alt curs. Din acest punct de vedere, este profund regretabil că România a fost surprinsă de asemenea evenimente cu un guvern fără coheziune şi inapt de a face față cerințelor excepționale ale actualelor împrejurări. Fără să mai insistăm asupra ceea ce a fost acţiunea economică şi financiară a guvernului actual de la instalarea sa şi până acum e deajuns să privim a felul cum întâmpină nouile împrejurări pentru a ne da seamă cât de puţin corespunde nevoilor ţării. In afară de declaraţiile lipsite de măsură ale d-lui Argetoianu, se va căuta zadarnic o cât de slabă reacţiune din partea guvernului actual faţă de evenimentele ce nu pot întârzia să atingă şi ţara noastră. E drept că pentru moment, guvernul actual beneficiază de roadele Politicii financiare a guvernului naţional-ţărănesc. Mulţumită spiritului de prevedere al acestuia, România se poate prezenta astăzi pe Piaţa mondială ca o ţară cu moneda temeinic garantată. Căci acesta a fost rostul principal, dar firesc nemărturisit, al sporirii împrumutului de stabilizare la peste o sută milioane dolari (în loc de 60—70 mii, cât trata guvernul liberal) cât şi al contractării celui de al doilea împrumut extern. De asemenea, mulțumită politicii urmate de guvernul trecut în chestiunea capitalului străin, România este cruţată de marile desavantagii ale preponderenţei creditelor externe pe termen scurt fată de capitalul străin fixat în învestiţiuni. In afară de împrumuturile menţionate au intrat în tară însemnate capitaluri cari s’au integrat în economia naţională, prin activitatea pe care au întreprins-o. Atât însă nu e deajuns pentru ca guvernul actual să fie scutit de a remedia relele de care suferă tara și de a preveni Pe cele ce se mai pot abate asupra ei. O asemenea Preocupare nu se arată a stăpâni guvernul, de vreme ce până acum n’a găsit timp nici măcar Pentru ca să întocmească proectele financiare cu care să se prezinte în fata parlamentului. •* Economia Europeanâ (EE Elini II Lupta între ţările cari întreprinda seama de cauze vom înţelege cel deau imperialismul economic, a dus puţin în parte, actuala criză ceda războiul mondial. Războiul, prin nomică mondială, tre consecinţele sale, a înregistrat a In cadru] european sunt state noi, izbânda principiului naţionalităţii mele mărite, cu graniţa modificator. La început, el a fost un războiu comercial şi numai apoi un războiu militar. Războiul a distrus raporturile internaţionale. De atunci până astăzi se caută calea pentru reluarea acestor raporturi în gradul în care au fost înainte de 1914. Nu s’a ajuns însă la acest rezultat. Şi nici nu se poate reînvia epoca antebelică. Trăim în altă lume. Cari sunt cauzele? Dacă ne vom *) Vezi «Dreptatea» cu data de 30 Sept.te, entităţi politice cari se străduesc să-şi acomodeze viaţa economică potrivit postulatelor lor politice. Problema cea mai însemnată pentru vechiul continent stă în conflictul între elementul politic şi elementul economic, conflict care este admirabil descris de către Delaisi. Dacă privim problema economiei mondiale în general şi problema Europei unitare în deosebi, sub aspectul pur economie, ajungem la concluziuni cari diferă de postulatele actuale ale politicei economice a diferitelor state, cari trăesc sub influenţa idealurilor politice formulate de naţionalismul pur. »Din punctul de vedere economic, trebuie să ţintim la obţinerea unui randament optim al producţiunei. Aici ne găsim în bună companie cu şcoala clasică a liberalismului economic, care, sub influenţa filosofiei dreptului natural, sub înrâurirea gândirei lui Rousseau şi a întregului veac al 18-lea, a formulat în ştiinţele economice postulatul că nimic nu se pierde în comerţul exterior. In comerţul dintre două state, un stat nu scoate un profit în dauna celuilalt, ci amândouă părţile contractante câştigă. Prin această concepţiune se neagă mercantilismul, după care orice stat exportând mai multă marfă industrială şi importând mai puţin, câştigă în paguba străinătăţii. Tot în şcoala economică clasică s’a fixat admirabil de către Thompson, pe la 1821, principiul BBSS diviziunei muncei şi producţiunei pe teritorii naturale. Este un adevăr, care, dacă am fi în stare să-l aplicăm în cadrul economiei mondiale, am putea realiza optimul de randament şi am raţionaliza munca astfel încât să procurăm maximul de bunuri cu un minimum de efort, prin libertatea economică. Dar libertatea economică presupune înlăturarea tuturor diferenţelor şi diferendelor de natură politică şi naţională. In cadrul economiei mondiale, punctul slab al vechiului continent este tocmai problema desbinărilor, fărămitirilor între state. Atâta vreme cât, în cadrul vechiului continent, vom avea zeci de bariere vamale, nu vom putea trata dela egal la egal cu continentele cari au resurse mari, nepuse în valoare dar care în acelaş timp au o politică unitară. Europa bătrână a putut, atâta vreme cât nu s’a desvoltat viaţa economică a celorlalte continente, apară ca un stăpân; astăzi ea se înfăţişează ca un omuleţ mulţumit dacă îşi păstrează locul sub soare. Im vine în minte un vers din Faust: «Einst gross und mächtig, Nun, geht es langsam, geht’s bedächtig». Aceasta este situaţiunea vechiului continent: odinioară o splendoare mare, impunătoare, astăzi păşeşte cu precauţiune, temându-se să nu piară. Şi prin ce alte fapte, situaţiunea este atât de schimbată? In afară de ceea ce simţim noi, fiecare economie naţională sau individuală, sunt date care întăresc constatarea de mai sus. In comerţul mondial, cota parte a Europei se reduce continuu, procentual. Ramuri noi de producțiune în industriile desvoltate în celelalte continente, înlocuesc produsele industriilor de export europene. Industria textilă, cea mai în(Citiți continuarea în pagina II-a) *) de ION RADUCANU Ion Teodorescu Prin moartea lui Ion Teodorescu, redactor până in ultima Clipă la «Dimineaţa» şi «Adevărul», dispare încă unul din ziariştii care au participat la întemeierea presei în vechiul regat şi la desvoltarea ei pe baza cerinţelor moderne. Aproape patruzeci de ani plini, Ion Teodorescu a trăit numai în Presă, a publicat variate articole, expunându-şi punctul său de vedere în probleme ce erau în discuţie, a respirat aerul de redacţie şi acolo numai se simţea în elementul său. Ion Teodorescu nu a fost un polemist, nu era un amator al frazei frumoase nu urmărea efecte, ci se mulţumea cu mult mai puţin, să fie înţeles de cetitor, de cel mai simplu cetitor. De aci scrisul său de o simplitate, desigur, voită mai întâi, devenită apoi felul său de a se exprima. Era punctual în exercitarea profesiunii şi gata oricând să suplinească o lipsă la ziar. Dar Ion Teodorescu nu era numai ziaristul apreciat de publicul cetitor, camaradul agreabil căruia îi plăcea să facă cerc în jurul său şi să povestească anecdote sau să reînvie amintiri, ci era şi omul, cu felul lui de a fi foarte simpatic. S’au schimbat patru sau cinci directori la «Adevărul», s’au schimbat din vechii redactori, Ion Teodorescu a rămas Permanent la locul său, pe dânsul neatingându-l nici una din fluctuaţiile întreprinderii. Poate că omul prima ziaristul în I. Teodorescu; în orice caz, este cert că şi omul şi ziaristul erau deopotrivă de folositori întreprinderii. După război şi-a mărit cercul de activitate şi fiind solicitat atât la Universitatea populară cât şi de alte asociaţii, ţinea conferinţe urmărite de un numeros auditor. Prin aceasta satisfăcea o credinţă a lui: să instrueşti pe cel care n’a avut putinţa să se instruiască la timp. Dela un timp însă n’a mai apărut. Prietenii şi cunoscuţii au aflat că o boală îl fine în casă; după câtva timp am aflat veşti bune pentru ca într’o zi să ne spună el însuşi printr’un articol că doctorul i-a făcut o operaţie şi să-i mulţumească doctorului. N’au trecut decât vre’o zece zile şi în seara de 28 Septembrie s’a răspândit vestea în redacţiile bucureştene că Ion Teodorescu a murit. A fost o clipă de tăcere în memoria celui ce ne părăsea. In presa românească, numele lui Ion Teodorescu va figura cu cinste, alături de numele tuturor acelor care au Prezidat la întemeierea şi desvoltarea Presei noastre. Nouile generaţii de ziarişti vor păstra cu pietate memoria înaintaşului lor, Ion Teodorescu de care ne despărţim astăzi. In pag. IV-a: RISIPA MILIOANELOR INTRO INSTITUŢIE CARE NU FUNCŢIONEAZĂ UN împrumut pentru PLATA PRIMELOR DE EXPORT Părerile d-lui Firestone, regele pneului D. Harvey Firestone, faimosul multimilionar american, cunoscut pretutindeni sub numele de regele pneului, se găsește actualmente în Europa. Intr’un interview acordat unui ziar strein, d. Firestone, acest mare șef al industriei americane, spune următoarele asupra problemelor crizei economice: Criza economică actuală este fără îndoială cea mai serioasă din ultimul timp şi nenumăratele sale consecinţe expun mai ales America la o adevărată calamitate, căreia nimeni nu-i poate întrevedea sfârşitul. Caracteristicile principale ale acestei crize consistă, toată lumea o ştie, într-o supra-producţie înspăimântătoare, care coincide cu o teribilă diminuare a capacităţii de absorbţiune. Sunt cel dintâi să recunosc că America are o mare parte de răspundere în această stare de lucruri. Ne-am înşelat în previziunile noastre de după răsboi, când am crezut că lumea era mai bogata, ca înainte, şi că, în consecinţă, capacitatea de consumaţie a masselor ar fi crescut. La această primă eroare s a adăugat o altă greşeală de calcul cauzată de perioada de urcare artificială la bursele noastre. Imediat ce s’a manifestat o scădere a cursurilor, antrenând o diminuare generală a cheltuelilor massei și o restrângere a nevoilor ei, ne-am găsit în plină criză economică, pe care era imposibil să o mai oprim cu artificii. Trebuia ca bursa să se epureze, valorile fictive să dispară, bogăţiile iluzorii să se evaporeze, şi ea toatfă lumea ,sâ se găsească la faţa situaţiunii financiare reale. Balanţa realităţilor odată restabilită, vom cunoaşte mai bine şi calităţile şi cantităţile de produs, pentru a ne adapta atât burselor cât şi adevăratelor nevoi ale consumatorilor. Eu cred că sub acest raport lumea economiştilor şi a industriaşilor începe să vadă mai clar. Criza, într-o anumită măsură, nu a fost altceva decât o deflaţie a nevoilor şi deflaţia unei bune stări fictive, simptom şi consecinţă a inflaţiilor monetare din diferitele ţări. Diminuarea capacităţii de consumaţie în diferitele ţări europene şi asiatice a supus America la o încercare cu totul grea, pentru că eram furnizorii principali ai acestor ţări. Astfel pot afirma că toate crizele locale au avut repercusiunea lor în America, unde, ca urmare a acestor evenimente, şomajul a luat într’un an de zile proporţii inimaginabile în Europa. In Statele Unite numărul muncitorilor şomeri se ridică astăzi la şase milioane, fără să vorbim de şomerii anotimpurilor. Eu, de pildă, am redus numărul muncitorilor mei dela 50.000 la 25 mii, şi chiar acestora pe cari i-am păstrat, le-am redus orele de lucru dela 48 la 30 pe săptămână. In măsura posibilului am încercat să evit muncitorilor mei şomajul complect, bineînţees numai acelora calificaţi, sau acelora zeloşi. Socotesc că o diminuare a orelor de muncă, permiţând totuşi păstrarea întrebuinţării muncitorilor, este un mijloc preţios pentru combaterea crizei, în loc de alocarea de subsidii care este astăzi cancerul economic şi budgetar ce roade Anglia. In America lucrurile stau în aşa fel încât nu sunt niciodată nici perfect bune nici cu totul rele. Criza a avut şi la noi consecinţe supărătoare. Dar ea n’a servit şi o lecţiune dintre cele mai utile şi cu adevărat moralizatoare, pentru că ne a demonstrat în mod empiric că nimeni nu poate să lucreze numai pentru sine, căci orice efort trebue să servească în mod egal societatea întreagă. Ea ne-a dovedit în aceeaş timp ,că nici o izolare economică, nici un mouraism naţional nu mai este posibil în epoca noastră, şi că suntem guvernaţi de o interdependenţă nedesminţită. Suntem obligaţi să compunem cu economia mondială, să ne adaptăm ei, şi să conciliem interesle noastre cu acelea ale restului lumii. In această situaţiune nu avem decât să ne felicităm de faptul providenţial de a avea astăzi ca preşedinte al Statelor Unite pe d. Hoover. (Citiţi continuarea în pag. II-a). Uniunea interparlamentară A 27-a CONFERINŢA Intre 1 şi 7 Octombrie a. c., Capitala României întregite adăposteşte un impunător număr de parlaxiliniatii, orificii de peste lliru.UV cari participă la a XXVII-a Conferinţă a Uniunii Interparlamentare. Această Uniune, izvorâtă din conştiinţa solidarităţii internaţionale, are un trecut glorios. Conferinţele ei s-au dovedit utile, atât ca auxiliare a operei Societăţii Naţiunilor, cât şi ca prilej pentru apropierea între popoare. Această a XXVII-a conferinţă are în programul desbaterilor probleme cari ne-au interesat şi ne interesează continuu. In domeniul politicii sociale, s’au ales două chestiuni a căror rezolvare e cerută imperios şi la noi. E vorba de «Protecţia mamei şi copilului, înainte, în timpul şi după naştere, inclusiv în întâiul an al noului născut». A doua chestiune priveşte «Situaţia şi protecţia copilului nelegitim şi a copiilor abandonaţi». Pentru prima problemă raportor va fi d-na Luisa Schroeder, deputat în parlamentul german, pentru cea de a doua, d-na Olga Rudei Zeynek (membru în Consiliul Federal al Austriei). Fără îndoială, problema care interesează în chip vital ţara noastră este «Problema Agricolă» ai cărei raportori sunt: d. Henri Queuille, fost ministru de Agricultură în Franţa şi d. baron D. Szerényi, fost ministru ungar. Problema agricolă al cărui rol e atât de important în depresiunea economică mondială, nu poate fi rezolvată numai în cadrul restrâns naţional. Eforturi comune ale ţărilor, sunt chemate să contribue la atenuarea crizei agricole. Iată de ce socotim că rezoluţiile propuse — cuprinzând critici asupra măsurilor protecţioniste în ţările importatoare, sau cu caracter de «dumping» în tarile exportatoare — pentru produsele agricole, merită să fie examinate cu toată seriozitatea. In sfârșit, scurtul dat luminosul raport al contelui Carton de Wiart ministru de stat în Belgia, tratează «Regimul federal al Europei» accentuând că străduinţele Uniunii Interparlamentare trebue să urmeze calea indicată de Societatea Naţiunilor în cadrul şi spiritul acesteia. Preţuind, munca şi contribuţia Uniunii Interparlamentare urăm actualei Conferinţe un rezultat binefăcător: apropierea dintre naţiuni, prin afirmarea intereselor comune, interese cari nu sunt numai de ordin material ei şi de ordin intelectual şi moral. Numai o conştiinţă vie a solidarităţii mondiale — întemeiată pe constatarea interdependenţei dintre state — poate să scoată civilizaţia din impasul timpurilor de față I. R.