Dreptatea, octombrie 1931 (Anul 5, nr. 1197-1223)

1931-10-01 / nr. 1197

5 lei TAR Ca an . . . 6 Inni . . . 3 Inni . . . 1000 500 260 O N IN STRAINATATE DUBLU ENTE învățători, Preoți­­i Săteni Un an . ................. .760 6 Inni 378 3 Inni ........ 200 I BlBUOitCA„.«STRA"­ S I E I n m i f NO. 119* loi 1 Octombrie 1931 4 PAGINI REDACTIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCURESTI,­­ STR. G. CLEMENCEAU, 9 TELEFON Direcţia 218/32 Redacţia 217/04 Ad-Jia 220/251 ANUNŢURI COMERCIALE I 9 .­­80 primesc direct la Ad-Jia ilarului Il I­­ I fi la toate agenţiile de publicitate din tară ■ J „Neamul Românesc“ ironizează ivirea periodica a „salvatorilor" politici, odata cu începutul toamnei. Naiv, se mira de acest fenomen. De ce salvatori, sau alţi salvatori, când avem pe d-nii Iorga şi Argetoianu? şti­i anecdota de la Charenton. Un vizitator este condus prin spital. Cice­ronele pare foarte sănătos şi detaliază toate micile manii ale pacienţilor. Deodată: „Asta spune ca e Napoleon,, nenorocitul, este nebun de legat, căci Napoleon sunt eu..."­­' » Armata şi politica Relevam deunăzi, într’o scurtă notiţă, după importanţa pe care cre­deam atunci, că o merită autorul infracţiei comise, un articol apărut într’un ziar de dimineaţă şi semnat de un general. Socoteam că semnatarul este ple­cat din rândurile oştirei. Un pen­sionar militar înscris, ca şi alţii dintre foştii săi camarazi, până mai anul trecut în activitate, la li­berali şi făcându-şi profesia de cre­dinţă către partidul moralmente ştampilat de Tancred Constanti­­nescu... Liberat de îngrădirile categorice ale hainei militare, care implică preocupări şi datorii cu totul în afară de frământările vieţei publi­ce şi mai ales de luptele şi dispute­le politice, generalul, ca şi orice alt ofiţer inferior, îşi poate consacra timpul disponibil făcând ce politică îi convine şi ori­unde, la club, în cafenea or în coloane de ziar. Căci faptul de a fi purtat o întreagă via­ţă sabia, nu exclude mânuirea con­deiului... Dovadă memoriile atâtor ex-gene­­rali din războiul mondial. * Ni s a atras însă atenţiunea că d. general Dragii — de dumnealui e vorba — se află încă în cadrele ac­tive ale oştirei. Şi comandă unde­va în Basarabia. Asta schimbă cu totul faţa lucrurilor. Căci ridică­m şi într’o formă din cele mai agresi­ve chestiunea şi delicată şi serioa­să a imixtiunei armatei în politică. Regele însuşi şi nu odată a subli­niat înalta sa dorinţă, că armata, reazăm şi scut a patriei tuturora, nu , trebue amestecată în acţiunea şi agitarea politică a unora şi al­tora. Capul oştirei a exprimat do­rinţa şi porunca înţelepeiunei în­­să­şi, care nu mai are nevoe să­ fie confirmată cu pilde şi triste şi gra­ve de aiurea... Abţinerea armatei de la orice ma­nifestare a vieţei politice urmează a fi absolută? Norme variabile s’au practicat. Votul universal acordând tuturor cetăţenilor români dreptul de a merge la urne, nu s’a socotit totuşi, că şi soldaţii sub arme să plece din cazărmi spre a se duce la vot. S’a îngăduit ofiţerilor, benefi­ciind de discreţia hainei civile, o facultate electorală de care dânşii preferă a nu se folosi. Dar ca un ofiţer activ, — şi cu a­­tât mai grav când gradul este mai înalt, — să descindă în arena rezer­vată ciocnirilor politice iar presti­giul şi autoritatea uniformei să le pue la dispoziţia polemicilor dintre unii şi alţii, asta nu! Un general-comandant intervenind în lupta politică a partidelor şi lu­ând poziţie făţişe, indiferent de partea cui, — asta nu! D. general C. Dragu, militant li­beral în solda morală a lui Tancred Constantinescu, — asta nu! * Cunoaştem mai de mult activi­tatea versatilă a d-lui comandant din Basarabia... S’a mai vorbit când­va prin presă despre nişte conferinţe, care în loc să se ocupe de necesităţile culturale şi sufle­teşti, dacă nu de cele ale reglemen­telor şi disciplinei din armată, se avântau în consideraţiuni politico­­filosofice vrednice de eroul lui An­ton Bacalbaşa. Dacă în adevăr, politica militan­tă exercită atâta fascinaţie asupra d-lui general Dragu, de ce nu se grăbeşte a desbrăca haina militară? Fără să se preocupe că civili l-ar preferi militar, iar militarii între civili. Desbrăcat nu numai de uniformă dar şi de obligaţiunile imperative ale ţinutei, pe care de loc nu o o­­norează prin exhibiţiile sale politice.­D. Dragu, simplu C. Dragu, putea să se avânte fără nici o reţinere în îndeletnicirea de polemist. In deo­sebi când nu-l reţine nici controlul cugetărei, nici al gramaticei şi nici al stilului. Dar d. general C. Dragu, precum iscăleşte, plagiază toate calomniile, toate turpitudinile, toate ticăloşiile debitate contra unor guverne, par­tide şi oameni politici în pamfletele patronate de vestitul Tancred Con­stantinescu. D. general C. Dragu, comandant de nu ştim ce unitate în Basarabia, tocmai în provincia care trebue mai mult ferită de propaganda ter­felire a vieţei politice româneşti, îşi moaie condeiul în mocirla infamii­lor Tancrediene şi spurcă, alături de cel mai ignobil exemplar al co­rupţiei şi imoralităţei publice, fiin­ţa însăşi a regimului politic prin care naţia e guvernată... Credem că este o gravă abatere. Şi că o sancţiune severă se impune. Altfel s’a deschis poarta prin ca­re armata pătrunde ca element po­litic militant în rânduiala treburi­lor publice. Şi de o asemenea nefe­ricire nu tocmai în vremile de azi am avea numai­decât nevoe. Miercuri 30 Sept. 1931 . Se întoarce de pe ţăr­murile însorite ale Nea­­polului. După minunăţi­ile voluptoase ale insu­­lei Capri; după încântările din Baja, din Capo di Missena, din Taormina, după Ischia, So­rrento şi Amalfi; după Puzzuoli și solfatura sa, după preumblări prin labirintul erotic al săpătu­rilor din Pompei, — repede, re­pede, a trebuit să o pornească spre fără mult încercatul în ul­timele vremuri domn M. Manoi­­lescu. Nu i-a tihnit concediul, în pa­radisul, cu împrejurimile sale de basm ale capitalei celor două Si­­cilii... Apelul fidelilor săi amici de pe malurile Dâmb­o­viței, au ră­sunat în urechile guvernatorului Băncii Nationale cu ecouri mai celebrei canțonete neapolitane...­­ funiculi — funicula!... vieni — vieni — vien’ montam sulla... Și a venit bietul domn Manoilescu, cam techer-mecher, nu, ca să urce treptele de marmoră ale Tem­plului lui Carada (sau al d-lui Burillianu, printr’un fel de drept consuetudina ci mai mult ca să le... deseindă... quo non descen­dant! ar putea să modifice, ci Ma­­noilescu, pentru uzul său perso­nal, faimoasa şi mândra zicală... Căci, vai! Împins din purga­toriul politic, în rând bancar, d. Manoilescu constată că tribulaţi­­unile sale nu au luat sfârşit: ia­­tă-l pornit pe potecile ahasveri­­ce ale diplomaţiei. Nu a fost un şugubăţ cel care a citit, în palma stângă a d-lui Manoilescu, linia adânc brăzda­tă, fatală, a celor sortiţi călăto­riilor. D. Iorga ne-a prevenit încă dela începutul neverosimilei d-sale gu­vernări, că nu se va împiedica de Constituţie în actele sale. In urmă­rirea acestei metode d. Iorga s’a i­­lustrat, iar, prin înfiinţare pe cale de decret a ordinului «Meritul Cul­tural». O fi fost creiarea aceasta presantă, putea însă să mai aştepte îndeplinirea formelor constituţiona­le, adică legiferarea prin Parla­ment. D. Iorga a procedat însă altfel, instituind acest ordin printr’un de­cret regal care desfiinţează meda­liile «Bene-Merenti» şi «Răsplata Muncii». Încolo, despre ordinul în sine, n'am avea nimic de spus... decât că suntem mulţumiţi că diferitele lui grade sunt contigentate, ceea ce ne va feri o inflaţie de genii... ofi­cial recunoscute. DEPRECIEREA LIREI STERLINE Urmările ei In alte ţâri şi la noi După cum era lesne de prevăzut,’şi numit o comisiune specială care suspendarea convertibilităţii mone-’să examineze dacă nu e cazul ca să iei engleze a deslănţuit fenomene monetare şi economice de mare în­semnătate, în mai toată lumea. Câteva ţări, din cele care aveau strânse legături financiare cu pia­ţa engleză, au fost nevoite să ur­meze exemplul Angliei. Acesta este până acum cazul Suediei, Norvegiei, Danemarcii. Nu este exclus ca în scurtă vreme, alte state să fie ne­voite să recurgă la aceiaş măsură. Deocamdată însă se observă Pretu­tindeni o vie îngrijorare cu privire la repercusiunile deprecierii erei sterline. Forma cea mai vizibilă a acestei stări o construe măsurile drastice pentru apărarea monetei a­­dică pentru îngrădirea exodului au­rului sau al devizelor aur. Aproape că nu e bancă de emisiu­ne europeană, care să nu fi socotit nimerit de a ridica taxa de scont la un nivel pe care de mult nu l-au mai cunoscut tarile respective. Ex­ceptând Franţa, ale cărei rezerve de aur sunt formidabile, celelalte ţări europene au astăzi scontul ofi­cial peste 6 la sută, adică peste taxa de scont a băncii Angliei. Atât însă nu e deajuns pentru a pune o monetă, în vremuri tulburi la adăpostul influenţei exodului ca­pitalurilor, în căutare de siguranţă. Aşa se explică faptul că concomi­­tent cu ridicarea taxei, de scont, puţin angajante decât acelea ale­­ imeUt1n • U­ r.pl.phrp/i nmntmrppip­­­tibilitatea monetei lor, au introdus aspre restricţiuni în comerţul de de­vize. Asemenea măsuri echivalează în realitate, cu suspendarea de fapt, SB a convertibilităţii. Căci purtătorii biletelor fiduciare nu mai au liber­tatea de a cere transformarea în aur sau devize-aur a acelor bilete, aşa cum o garantează legile mone­tare bazate pe principiul conver­tibilităţii în aur. Restricţiunile a­­duse comerţului de devize reprezin­tă clar în fapt o suspendare parţia­lă a convertibilităţii. ■i» Deopotrivă de importante sunt consecinţele economice ale depre­cierii lirei sterline. Spre deosebire însă de ceea ce se petrece în dome­niul monetar, unde consecinţele sunt numai proaste, în cel econo­mic se constată şi efecte bune de pe urma deprecierii monetei engleze. Aşa, de pildă,, încă din prima zi de după hotărârea guvernului brita­nic, telegramele au adus ştiri despre o reactivare puternică a activităţii comerciale în Anglia. Scăderea li­rei şi deci urcarea preţurilor con­­stitue un îndemn puternic pentru comerţ şi industrie de a-şi reconsti­­tui stocurile de mărfuri sau materii prime. De altă parte,, Preţurile în inte­­rior, urcându-se cu mai puţin decât reprezintă coeficientul de scădere a monetei pe pieţele străine, mărfu­rile englezeşti beneficiază de un fel de primă de export extrem de bine venita în lupta lor cu concurenţa mărfurilor din celelalte ţări indus­triale. Aşa se şi explică îngrijorarea care a cuprins mai toate tarile in­dustriale, în ce priveşte concurenţa Produselor britanice si în general concurenţa ţărilor cari renunţă la etalonul-aur. In Statele­ Unite s­a se recurgă la urcarea tarifului va­mal pentru apărarea pieţii interne de invazia mărfurilor britanice. E greu să se întrezărească de pe acum, în ce fel se va desfăşura cri­za mondială sub influenţa eveni­mentelor determinate de suspenda­rea convertibilităţii în Anglia însă nu încape nici o îndoială că lucru­rile vor avea de acum încolo alt curs. Din acest punct de vedere, este profund regretabil că România a fost surprinsă de asemenea eveni­mente cu un guvern fără coheziune şi inapt de a face față cerințelor ex­­cepționale ale actualelor împreju­rări. Fără să mai insistăm asupra ceea ce a fost acţiunea economică şi financiară a guvernului actual de la instalarea sa şi până acum e deajuns să privim a felul cum în­tâmpină nouile împrejurări pentru a ne da seamă cât de puţin cores­punde nevoilor ţării. In afară de declaraţiile lipsite­ de măsură ale d-lui Argetoianu, se va căuta zadar­nic o cât de slabă reacţiune din partea guvernului actual faţă de evenimentele ce nu pot întârzia să atingă şi ţara noastră. E drept că pentru moment, guver­nul actual beneficiază de roadele Politicii financiare a guvernului naţional-ţărănesc. Mulţumită spiri­tului de prevedere al acestuia, Ro­mânia se poate prezenta astăzi pe Piaţa mondială ca o ţară cu moneda temeinic garantată. Căci acesta a fost rostul principal, dar firesc ne­­mărturisit, al sporirii împrumutu­lui de stabilizare la peste o sută milioane dolari (în loc de 60—70 mii, cât trata guvernul liberal) cât şi al contractării celui de al doilea împrumut extern. De asemenea, mulțumită politicii urmate de guvernul trecut în ches­­tiunea capitalului străin, România este cruţată de marile desavantagii ale preponderenţei creditelor ex­­terne pe termen scurt fată de capi­talul străin fixat în învestiţiuni. In afară de împrumuturile menţio­nate au intrat în tară însemnate capitaluri cari s’au integrat în e­­conomia naţională, prin activitatea pe care au întreprins-o. Atât însă nu e deajuns pentru ca guvernul actual să fie scutit de a remedia relele de care suferă tara și de a preveni Pe cele ce se mai pot abate asupra ei. O asemenea Preocupare nu se ara­­tă a stăpâni guvernul, de vreme ce până acum n’a găsit timp nici mă­car Pentru ca să întocmească pro­­ectele financiare cu care să se pre­zinte în fata parlamentului. •­* Economia Europeanâ (EE Elini II Lupta între ţările cari întreprin­­da seama de cauze vom înţelege cel deau imperialismul economic, a dus puţin în parte, actuala criză ced­­­a războiul mondial. Războiul, prin­ nomică mondială, tre consecinţele sale, a înregistrat a In cadru] european sunt state noi, izbânda principiului naţionalităţi­­i m­ele mărite, cu graniţa modifica­tor. La început, el a fost un războiu comercial şi numai apoi un războiu militar. Războiul a distrus rapor­turile internaţionale. De atunci până astăzi se caută calea pentru reluarea acestor raporturi în gra­dul în care au fost înainte de 1914. Nu s’a ajuns însă la acest rezultat. Şi nici nu se poate reînvia epoca antebelică. Trăim în altă lume. Cari sunt cauzele? Dacă ne vom *) Vezi «Dreptatea» cu data de 30 Sept.­te, entităţi politice cari se străduesc să-şi acomodeze viaţa economică potrivit postulatelor lor politice. Problema cea mai însemnată pen­tru vechiul continent stă în con­flictul între elementul politic şi e­­lementul economic,­­ conflict care este admirabil descris de către De­­laisi. Dacă privim problema economiei mondiale în general şi problema Europei unitare în deosebi, sub aspectul pur economie, ajungem la concluziuni cari diferă de postula­tele actuale ale politicei economice a diferitelor state, cari trăesc sub influenţa idealurilor politice for­mulate de naţionalismul pur. »Din punctul de vedere economic, tre­buie să ţintim la obţinerea unui randament optim al producţiunei. Aici ne găsim în bună companie cu şcoala clasică a liberalismului economic, care,­­ sub influenţa filosofiei dreptului natural, sub în­râurirea gândirei lui Rousseau şi a întregului veac al 18-lea, a for­mulat în ştiinţele economice pos­tulatul că nimic nu se pierde în comerţul exterior. In comerţul din­tre două state, un stat nu scoate un profit în dauna celuilalt, ci a­­mândouă părţile contractante câş­tigă. Prin această concepţiune se neagă mercantilismul, după care orice stat exportând mai multă marfă industrială şi importând mai puţin, câştigă în paguba străinătă­ţii. Tot în şcoala economică clasi­că s’a fixat admirabil de către Thompson, pe la 1821, principiul BBSS diviziunei muncei şi producţiunei pe teritorii naturale. Este un adevăr, care, dacă am fi în stare să-l aplicăm în cadrul eco­nomiei mondiale, am putea realiza optimul de randament şi am raţio­naliza munca astfel încât să pro­curăm maximul de bunuri cu un minimum de efort, prin libertatea economică. Dar libertatea economică presu­pune înlăturarea tuturor diferen­ţelor şi diferendelor de natură po­litică şi naţională. In cadrul eco­nomiei mondiale, punctul slab al vechiului continent este tocmai problema desbinărilor, fărămitiri­­lor între state. Atâta vreme cât, în cadrul vechiului continent, vom avea zeci de bariere vamale, nu vom putea trata dela egal la egal cu continentele cari au resurse mari, nepuse în valoare dar care în acelaş timp au o politică uni­tară. Europa bătrână a putut, atâ­ta vreme cât nu s’a desvoltat viaţa economică a celorlalte continente, apară ca un stăpân; astăzi ea se înfăţişează ca un omuleţ mul­ţumit dacă îşi păstrează locul sub soare. Im vine în minte un vers din Faust: «Einst gross und mächtig, Nun, geht es langsam, geht’s be­dächtig». Aceasta este situaţiunea vechiu­lui continent: odinioară o splen­doare mare, impunătoare, astăzi păşeşte cu precauţiune, temându-se să nu piară. Şi prin ce alte fapte, situaţiunea este atât de schimbată? In afară de ceea ce simţim noi, fiecare eco­nomie naţională sau individuală, sunt date care întăresc constatarea de mai sus. In comerţul mondial, cota parte a Europei se reduce continuu, pro­centual. Ramuri noi de producțiu­­ne în industriile desvoltate în ce­lelalte continente, înlocuesc produ­sele industriilor de export europe­ne. Industria textilă, cea mai în­(Citiți continuarea în pagina II-a) *) de ION RADUCANU Ion Teodorescu Prin moartea lui Ion Teodorescu, re­dactor până in ultima Clipă la «Dimi­neaţa» şi «Adevărul», dispare încă u­­nul din ziariştii care au participat la întemeierea presei în vechiul regat şi la desvoltarea ei pe baza cerinţelor mo­derne. Aproape patruzeci de ani plini, Ion Teodorescu a trăit numai în Presă, a publicat variate articole, expunându-şi punctul său de vedere în probleme ce erau în discuţie, a respirat aerul de re­dacţie şi acolo numai se simţea în ele­mentul său. Ion Teodorescu nu a fost un polemist, nu era un amator al frazei frumoase nu urmărea efecte, ci se mulţumea cu mult mai puţin, să fie înţeles de cetitor, de cel mai simplu cetitor. De aci scrisul său de o simplitate,­­ desi­gur, voită mai întâi, devenită apoi fe­lul său de a se exprima. Era punctual în exercitarea profesiunii şi gata ori­când să suplinească o lipsă la ziar. Dar Ion Teodorescu nu era numai zia­ristul apreciat de publicul cetitor, ca­maradul agreabil căruia îi plăcea să facă cerc în jurul său şi să povestească anecdote sau să reînvie amintiri, ci era şi omul, cu felul lui de a fi foarte sim­patic. S’au schimbat patru sau cinci directori la «Adevărul», s’au schimb­at din vechii redactori, Ion Teodorescu a rămas Permanent la locul său, pe dân­sul neatingându-l nici una din fluctua­ţiile întreprinderii. Poate că omul pri­ma ziaristul în I. Teodorescu; în orice caz, este cert că şi omul şi ziaristul e­­rau deopotrivă de folositori întreprin­derii. După război şi-a mărit cercul de acti­vitate şi fiind solicitat atât la Univer­sitatea populară cât şi de alte asociaţii, ţinea conferinţe urmărite de un nume­ros auditor. Prin aceasta satisfăcea o credinţă a lui: să instrueşti pe cel care n’a avut putinţa să se instruiască la timp. Dela un timp însă n’a mai apărut. Prietenii şi cunoscuţii au aflat că o boală îl fine în casă; după câtva timp am aflat veşti bune pentru ca într’o zi să ne spună el însuşi printr’un articol că doctorul i-a făcut o operaţie şi să-i mulţumească doctorului. N’au trecut decât vre’o zece zile şi în seara de 28 Septembrie s’a răspândit vestea în redacţiile bucureştene că Ion Teodorescu a murit. A fost o clipă de tăcere în memoria celui ce ne părăsea. In presa românească, numele lui Ion Teodorescu va figura cu cinste, alături de numele tuturor acelor care au Pre­zidat la întemeierea şi desvoltarea Pre­sei noastre. Nouile generaţii de ziarişti vor păs­­tra cu pietate memoria înaintaşului lor, Ion Teodorescu de care ne despăr­ţim astăzi. In pag. IV-a: RISIPA MILIOANELOR INTRO INSTITUŢIE CARE NU FUNCŢIONEAZĂ UN împrumut pentru PLATA PRIMELOR DE EXPORT Părerile d-lui Firestone, regele pneului D. Harvey Firestone, faimosul multimilionar american, cunoscut pretutindeni sub numele de regele pneului, se găsește actualmente în Europa. Intr’un interview acordat unui ziar strein, d. Firestone, acest mare șef al industriei americane, spune următoarele asupra problemelor crizei economice: Criza economică actuală este fără îndoială cea mai serioasă din ulti­mul timp şi nenumăratele sale con­secinţe expun mai ales America la o adevărată calamitate, căreia ni­meni nu-i poate întrevedea sfârşi­tul. Caracteristicile principale ale acestei crize consistă, toată lumea o ştie, într-o supra-producţie înspăi­mântătoare, care coincide cu o te­ribilă diminuare a capacităţii de absorbţiune. Sunt cel dintâi să re­cunosc că America are o mare parte de răspundere în această sta­re de lucruri. Ne-am înşelat în previziunile noastre de după răsboi, când am crezut că lumea era mai bogata, ca înainte, şi că, în consecinţă, ca­pacitatea de consumaţie a masse­­lor ar fi crescut. La această primă eroare s a adău­­gat o altă greşeală de calcul cau­zată de perioada de urcare artifi­cială la bursele noastre. Imediat ce s’a manifestat o scă­dere a cursurilor, antrenând o di­minuare generală a cheltuelilor massei și o restrângere a nevoilor ei, ne-am găsit în plină criză eco­nomică, pe care era imposibil să o mai oprim cu artificii. Trebuia ca bursa să se epureze, valorile fictive să dispară, bogă­­ţiile iluzorii să se evaporeze, şi ea toatfă lumea ,sâ se găsească la faţa situaţiunii financiare reale. Balanţa realităţilor odată resta­bilită, vom cunoaşte mai bine şi calităţile şi cantităţile de produs, pentru a ne adapta atât burselor cât şi adevăratelor nevoi ale con­sumatorilor. Eu cred că sub acest raport lu­mea economiştilor şi a industriaşi­lor începe să vadă mai clar. Criza, într-o anumită măsură, nu a fost alt­ceva decât o deflaţie a nevoilor şi deflaţia unei bune stări fic­tive, simptom şi consecinţă a in­flaţiilor monetare din diferitele ţări. Diminuarea capacităţii de con­sumaţie în diferitele ţări europene şi asiatice a supus America la o în­cercare cu totul grea, pentru că e­­ram furnizorii principali ai acestor ţări. Astfel pot afirma că toate crizele locale au avut repercusiunea lor în America, unde, ca urmare a aces­tor evenimente, şomajul a luat în­tr’un an de zile proporţii inima­ginabile în Europa. In Statele­ Unite numărul munci­torilor şomeri se ridică astăzi la şase milioane, fără să vorbim de şomerii anotimpurilor. Eu, de pildă, am redus numărul muncitorilor mei dela 50.000 la 25 mii, şi chiar acestora pe cari i-am păstrat, le-am redus orele de lucru dela 48 la 30 pe săptămână. In măsura posibilului am încer­cat să evit muncitorilor mei şoma­jul complect, bine­înţees numai acelora calificaţi, sau acelora ze­loşi. Socotesc că o diminuare a orelor de muncă, permiţând totuşi păstra­rea întrebuinţării muncitorilor, este un mijloc preţios pentru combate­rea crizei, în loc de alocarea de subsidii care este astăzi cancerul economic şi budgetar ce roade An­glia. In America lucrurile stau în aşa fel încât nu sunt niciodată nici per­fect bune nici cu totul rele. Criza a avut şi la noi consecinţe supără­toare. Dar ea n’a servit şi o lec­­ţiune dintre cele mai utile şi cu adevărat moralizatoare, pentru că ne a demonstrat în mod empiric că nimeni nu poate să lucreze nu­mai pentru sine, căci orice efort trebue să servească în mod egal so­cietatea întreagă. Ea ne-a dovedit în aceeaş timp ,că nici­ o izolare economică, nici­ un mouraism naţional nu mai este posibil în epoca noastră, şi că sun­tem guvernaţi de o interdependenţă nedesminţită. Suntem obligaţi să compunem cu economia mondială, să ne adaptăm ei, şi să conciliem interesle noastre cu acelea ale restului lumii. In această situaţiune nu avem decât să ne felicităm de faptul pro­videnţial de a avea astăzi ca preşe­dinte al Statelor­ Unite pe d. Hoover. (Citiţi continuarea în pag. II-a). Uniunea interpar­lamentară A 27-a CONFERINŢA Intre 1 şi 7 Octombrie a. c., Ca­­pi­tal­a României întregite adăposte­şte un impunător număr de parla­xiliniatii, orificii de peste lliru­.UV cari participă la a XXVII-a Con­ferinţă a Uniunii Interparlamen­tare. Această Uniune, izvorâtă din conştiinţa solidarităţii internaţio­nale, are un trecut glorios. Conferinţele ei s-au dovedit utile, atât ca auxiliare a operei Societă­ţii Naţiunilor, cât şi ca prilej pen­tru apropierea între popoare. Această a XXVII-a conferinţă are în programul desbaterilor pro­bleme cari ne-au interesat şi ne in­­teresează continuu. In domeniul politicii sociale, s’au ales două chestiuni a căror rezol­vare e cerută imperios şi la noi. E vorba de «Protecţia mamei şi co­pilului, înainte, în timpul şi după naştere, inclusiv în întâiul an al noului născut». A doua chestiune priveşte «Situaţia şi protecţia co­pilului nelegitim şi a copiilor a­­bandonaţi». Pentru prima problemă raportor va fi d-na Luisa Schroeder, depu­tat în parlamentul german, pentru cea de a doua, d-na Olga Rudei­ Zeynek (membru în Consiliul Fe­deral al Austriei). Fără îndoială, problema care in­teresează în chip vital ţara noas­tră este «Problema Agricolă» ai cărei raportori sunt: d. Henri Que­­uille, fost ministru de Agricultură în Franţa şi d. baron D. Szerényi, fost ministru ungar. Problema agricolă al cărui rol e atât de important în depresiunea economică mondială, nu poate fi rezolvată numai în cadrul restrâns naţional. Eforturi comune ale ţă­rilor, sunt chemate să contribue la atenuarea crizei agricole. Iată de ce socotim că rezoluţiile propuse — cuprinzând critici asupra măsurilor protecţioniste în ţările importatoa­re, sau cu caracter de «dumping» în tarile exportatoare — pentru pro­dusele agricole, merită să fie exa­minate cu toată seriozitatea. In sfârșit, scurtul dat luminosul raport al contelui Carton de Wiart ministru de stat în Belgia, tratea­ză «Regimul federal al Europei» accentuând că străduinţele Uniu­nii Interparlamentare trebue să urmeze calea indicată de Societa­tea Naţiunilor în cadrul şi spiritul acesteia. Preţuind, munca şi contribuţia Uniunii Interparlamentare urăm actualei Conferinţe un rezultat bine­făcător: apropierea dintre naţiuni, prin afirmarea intereselor comune, interese cari nu sunt numai de or­din material ei şi de ordin intelec­tual şi moral. Numai o conştiinţă vie a solida­rităţii mondiale — întemeiată pe constatarea interdependenţei din­tre state — poate să scoată civili­zaţia d­in impasul timpurilor de față I. R.

Next