Dreptatea, noiembrie 1931 (Anul 5, nr. 1224-1249)
1931-11-01 / nr. 1224
mm1 m. 1224 Duminică Noemunc din c. 4 PAGINI 3 LCI A ŢARA Un an ... , 1GG0 0 luni.... 600 3 luni .... 250 ii O IV A IN STRĂINĂTATE DUBLU MENTE învăţători, Preoţi şi Săteni Un an 750 6 luni.............V... . .375 3 luni . 200 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. O. CLEMENCEAU, 91 TELEFON Direcţia 248/32 Redacţia 217/04 Ad-tia 220/25 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-ţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţară 3 LCI din ziar guvernamental a acuzat opoziţia, că vrea „sa explpaleze gravele articulturi aciuate “. VIITORUL protestează: „Partidul liberal este mai presus de această învinuire“. Da bine ca nu ! Sluga nu se revoltă! Si bine sasi asigure stăpânii de fidelitate. Isbânda raţiunei şi democraţiei -----cjJ-aSfec=.t=3—«•—» Rezultatele alegerilor din Anglia justifică, în adevăr, o meditaţiune mai atentă sub toate raporturile. Şi politic şi social şi economic. Se impune o serie întreagă de consideraţiuni, care ies din cadrul vieţei publice engleze, spre a interesa opiniunea şi pe conducătorii ei din toate ţările. Din punct de vedere economic marele succes al partidului conservator a impresionat defavorabil două pieţe: a New-Yorkului şi a Parisului. La cele două burse anume valori industriale au suferit scăderi imediat după cunoaşterea rezultatelor. E teama introducerei tarifuluivamal protecţionist pe care de doi ani partidul conservator îl preconizează ca o soluţie marasmului industrial şi creşterei şomajului. E un punct de program asupra căruia, deocamdată, guvernul naţional nu se află încă de acord. Conservatorii însă dispun de o majoritate atât de puternică, încât eventual l-ar putea impune. Cea ce ar echivala într’o transformare radicală a politicei economice britanică, cu întinse repercusiuni asupra celeia a lumei întregi. ❖ Dar să ne oprim acum asupra laturei politice şi sociale a alegerilor. In primul rând este o nouă consacrare a ideei de partid, scumpit tradiţiei politice engleze. Laburiştii au apărut ca partid de guvern pe ruinele partidului liberal. Acesta a fost radus la proporţiile unei fracţiuni, divizată şi aceasta şi a trebuit guvernul de minoritate al d-lui Macdonald, neputându-se menţine decât cu concursul liberalilor, ca aceştia să mai execute un rol efectiv în politica Angliei. Cea ce de altfel, era incompatibil cu mentalitatea politică a cetăţeanului englez, atât de constant în tradiţiile lui şi obişnuit a vedea viaţa publică britanică orânduindu-se în alternanţa a două partide tari. Era fatal ca după eşecul laburist, proclamat în primul rând de însuşi leaderul acestui partid, d. Macdonald, alegătorii să se îndrepte în masă către celalt mare partid, conservatorii, iar nu către acea „idee conservatoare”, după interpretarea reacţionară care n’a avut-o niciodată în Anglia, şi după care încă mai suspină, la noi, nişte romantici anacronici. Laburiştii n’au comis greşeli politice numai în timpul guvernărei, dar în momentul istoric când d. Macdonald, cunoscând tot tragicul situaţiunei, a arătat că menţinerea intactă a alocaţiunei de şomaj înseamnă catastrofa financiară a Angliei, — laburiştii, restrânsâdu-se în spatele dictaturei Trade-unionurilor, sindicatele muncitoreşti, care au opus un veto categoric oricărei reduceri şi refuzând să-şi urmeze şeful, aproape şi-au jucat existenţa lor politică. Căci, curând după aceia, a căzut lira, eveniment prodigios, confirmând astfel prevederile d-lui Macdonald. Incăpăţânându-se în aceaşi atitudine absurdă şi impopulară şi în timpul campaniei electorale, lipsiţi de conducătorii cei mai cu prestigiu: Macdonald, Snowden, Thomas, — laburiştii mergeau cu certitudine la o înfrângere. Mult mai gravă însă decât dânşii o bănuiau. Şi în aceasta apare a doua caracteristică importantă pentru toţi a alegerilor engleze. * O victorie a democraţiei, după calificarea ziarului Daily Telegraph. Niciodată n’a apărut mai evidentă cuminţenia alegătorului britanic. Conştientă, înţeleaptă, patriotă, masa a mers la vot pentru ideia de ordine, de refacere, de echilibru conjugată cu ideia de partid. Extremiştii au fost măturată Nouile partide, care nădăjduiau sa prindă chiar în mijlocul unei perioade de agitaţie şi de tulburare, au fost pulverizate. Inexistentă gruparea conservatoare rothermeristă, d. George Morley, „şeful” unei noui organizaţii, n’a putut apare într’o întrunire publică fără să fie fluerat şi huiduit; liberalii d-lui Herbert Samuel au reuşit mergând cu guvernul, unde conservatorii n’au pus candidaţi. Muncitorul englez a mers la urnă, pătruns de gravitatea cazului, fără să-şi mai plece urechia la propaganda sindicalistă, în acelaş consens politic cu industriaşul intelectual, comerciantul şi aristocratul. In cele circa şeaptsprezece milioane de voturi întrunite de guvern s’au adunat toate straturile unei naţiuni libere, a cărei viaţă publică este esenţa celei mai largi şi mai puternice democraţii. In alarmismul general asupra viitorului societăţei actuale, alegerile din Anglia înseamnă o reacţiune salutară de raţiune politică şi energie morală. In dezorientarea întocmirilor de aventură care tulbura aşezările şi viaţa publică de pe alocarea, aceleaşi alegeri desprind învăţăminte şi concluzii ce trebuesc reţinute. Sâmbătă 31 Octombrie D. general Averescu, d. mareşal caută râcă. Cu lumânarea. Aseară ne-a cerut să-i aplicăm ceea ce se chiamă «pedeapsa paralelelor». Adică să punem pe două coloane faţă în faţă, atacul contra Coroanei pe timpul când d. Averescu era primul sfetnic al regelui Ferdinand, şi retractarea care a urmat după aceia. Vom satisface dorinţa şefului partidului poporului. Dar înainte de «paralelele» pe care le solicită, vom face o recapitulare istorică a celor petrecute atunci. Fapte, nu vorbe. Sunt 10 ani de atunci. Data: 15 Noembrie 1921. După o lună guvernul Averescu cădea. Ar fi căzut, poate, şi fără să retracteze. Cel puţin cădea în picioare. A retractat, spre a cădea pe ...şale. Faptele, desigur, n’ar mai avea nici un fel de "actualitate acum. D. mareşal Averescu ţine să le actualizeze... Găseşte, desigur, că sânt o contribuţie eminentă la noul său hymn: trăiască intransigenţa! Fie!.. In definitiv e vorba de o pagină politică interesantă... La revedere pe mâine... Bietul d. foni! Unde e vremea când, aghiotant nedespărţit al d-lui N. Iorga, acesta îl încărca de elogii hyperbolice înaintea cărora se simţea jenat şi beneficiarul! Aceasta a durat până când d. Toni s’a despărţit de d. Iorga. Toată valuta celui dintâi a căzut imediat la fantezista bursă a valorilor, care este d. Iorga. In timpul din urmă o quasi-reconciliere intervenise, D. Iorga făcând apel la concursul parlamentar al Asociaţiilor profesionale, a trebuit să dea un loc pe lista guvernului preşedintelui Asociației învăţătorilor, care este d. Toni. D. Iorga însă continuă să-i vorbească de rău or pe unde apucă. A venit congresul învăţătorilor unde se ştie în ce condiţiuni triumfale ministrul de instrucţie a părăsit sala congresului. Urmarea din foaia sa personală d. Iorga îl spurcă pe d. Toni. Nu ştie franţuzeşte, n’a scris un articol, n’a scris o carte, — şi e falit, fiindcă a lucrat la o bancă în faliment.. Bacă d. Toni replică, are să fie învinuit şi de asasinate:.. . Asa îi trebue ! Douăzeci de ani în şir ne-a aiurit cu «marele suflet al Apostolului». Forţele de rezistenţă naţională şi politica financiară a guvernului Săptămâna aceasta — după ce începutul ei şi sfârşitul celei precedente se caracterizau prin o agitaţiune febrilă cu aiure de panică în lumea deponenţilor şi clienţilor'.(b)%oilor noastre mari şi mici —ăptămâna aceasta se termină î-4|^ îmbucurătoare acalmie, ba chirn^l poate spune, într’un calm complect Mecanismul mişcării de fonduri în instituţiunile noastre de credit pare reintrat aproape complect în ritmul său normal şi mişcarea circulatorie a monedei şi-a pierdut cu totul caracterul acela de pulsaţie spasmodică, cerând la fel cu un organism omenesc bolnav administraţiunea unui stimulent, sub forma reescentului Băncii Naţionale. Cele câteva zile de spaimă buimacă, de care fusese cuprinsă o parte din lumea strângătoare la spectacolul, evident deprimant, al defecţiunii unor bănci cu reputaţie serioasă, au trecut. Şi cu satisfacţiune trebue să recunoaştem că odată abcesul spart, restul organismului bancar s’a arătat sănătos. * Dacă Providenţa n’a arătat o ureche prea ascultătoare rugei pe care, superstiţios, d. Argetoianu o ridica acum câteva luni când cu prima carenţă de anul acesta a linei bănci, să dea Dumnezeu să nu se întâmple şi altora...» — căci s’a întâmplat — de data aceasta şi poate, pentru că rugăciunea rostită a fost mai sinceră, Dumnezeu s’a arătat mai milostiv. Ceeace nu mai putea dura, s’a dărâmat, restul se arată solid. La aceasta a contribuit — este drept să se recunoască — şi temperamentul mai calm, deşi şi el supus legilor fatale ale mişcărilor de mase contagioase al deponentului român. După prima buimăceală, el a căpătat mai repede stăpânire asupra nervilor. Și meritul său a fost cu atât mai mare, cu cât — să nu fie vorba numai între noi — i-a lipsit aproape complect acel element de orientare în ore grele, de încurajare, pe care trebuia să o găsească în politica financiară a guvernului. S ar putea spune chiar, judecând după unele manifestări tipice ale acelei politici, că în potolirea mişcării de panică guvernul a avut meritul de a se fi retras repede şi prudent din scenă, uşurând astfel revenirea calmului. .*! • Spunea pe vremuri financiarul francez Laffitté: «faites-moi de la bonne politique, je vous ferai de bonnes finances» — faceţi-mi politică bună, vă voi face finanţe bune. Iată o apostrofă pe care n’o va putea adresa niciodată, colegilor săi din minister, d. C. Argetoianu. D-sa nu este numai ministru de finanţe, d-sa este şi conducătorul politic al guvernului. Astfel că d-sa cumulează, face şi politică proastă, face şi finanţe proaste... Experienţa acestei duble acţiuni a d-lui Argetoianu, au făcut-o şi cei prinşi în conjuncturile şi vicisitudinile băncilor noastre, ca şi întreaga ţară. Nici nu şi-a putut închipui cineva un guvern mai dezorientat decât guvernul d-lor Iorga şi Argetoianu. Ceva mai reuşit ca incoherenţa, lipsă de concepţie, lipsă de coeziune în acţiune, ca şi lipsă de hotărâre, decât spectacolul pe care ni l-a dat guvernul zilele trecute, nu se poate concepe. Se părea că acei factori cari, în lumea afacerilor din apus, sunt consideraţi ca hotărâtori într-o acţiune de ajutorare financiară care poate să incumbe la un moment dat unui guvern, ministrul de Finanţe şi guvernatorul Băncii Naţionale, se luaseră la întrecere ca să-şi neutralizeze reciproc acţiunea. In anturajul imediat al d-lui Argetoianu, chiar, nu se pune nici o discreţiune să se afirme că, mai abil, în micul duel pe care lau dat cei doui buni amici ca spectacol publicului, d. Manoilescu îi dase câteva lun ’.ui înainte d-lui Argetoianu, pentru a-l prinde apoi nepregătit la o contitură primejdioasă, făcând pe marele vistiernic să creadă că despre partea sa ar fi fost pe d’antregul câştigat planurilor financiare ale acestuia. Şi fireşte, când i-a fost d-lui Argetoianu lumea mai dragă, atunci a întors cojocul d. Manoilescu. Cam aşa funcţionează întreg mecanismul ministerial al cabinetului d-lui Iorga, în care chiar acţiunea personală a acestuia nu serveşte deloc de lubrifiante din contra. Nicio mirare deci că politica financiară a guvernului, în grelele vremuri pe cari a avut să le străbată şi să le înfrunte lumea noastră bancară, s’a manifestat în felul în care sa manifestat. Nu mai rememorăm fapte, incidente şi accidente, nu mai vorbim de iţele trase, de o parte şi de alta, punând punctele pe i. Ar fi fastidios— ele sunt astăzi îndeobşte cunoscute. Vrem numai să subliniem cât optimism animă clientela băncilor noastre, ce calităţi de pondere posedă această categorie din comunitatea noastră producătoare, dacă în condiţiunile aleatorii pe cari le creia aşa zisa politică financiară a guvernului, spiritele s’au putut linişti atât de repede. Ca şi de atâtea ori, altădată, ţara noastră a avut iar noroc. Lăsată la voia întâmplării, viaţa noastră bancară a înfruntat singură şia învins violentul atac de friguri care a scuturat-o. Ea a putut rezista şi leacurilor băbeşti pe cari se încerca la un moment să i le administreze d. Argetoianu. Constituţie solidă. REFORMA ADMINISTRATIVA -----------------—— îndărăt spre satrapie Printre proectele de lege pe care le va aduce guvernul în parlament va fi şi reforma administrativă. In privinţa acestei reforme un ziar a dat câteva amănunte. Cum guvernul n’a publicat nici o desminţire — înseamnă că amănuntele sunt exacte. Se ştie cum a procedat guvernul cu legea administrativă. Având linele interese electorale, d. Argetoianu — printr’un decret-lege — a desfiinţat prefectul administrativ. Apoi a urmat o lege de un articol, un fel de ordonanţă poliţienească trecută prin parlament — prin care se desfiinţa reforma administrativă în aşteptarea unei legi ce va să vină... Această lege este pe punctul de a se naşte. Despre proectul d-lui Argetoianu, — aflăm lucruri senzaţionale. Astfel ni se spune că se va face revizuirea numelor de comune. Intr’adevăr, iată unul din motivele proastei gospodării din comunele noastre... Dar schimbarea numelor se va face în sensul «revenirii la denumirile româneşti din trecut». Nu pricepem nimic... Totuşi fie! ❖ Printre inovaţiile Proectului d-lui Argetoianu se găseşte desfiinţarea satului ca unitate administrativă — fiind înlocuit cu comuna. Se distruge astfel celula vie în favoarea unei formaţiuni artificiale. După o viaţă falsă de decenii cu toate Prevederile constituţionale relativ la autonomia locală, regimul naţional-ţârănesc a dat ţării o lege cu spirit apusean, care era menită să pună în valoare toate forţele ţării. Nu demult, primul ministru, cu prilejul unei tulburări într’un sat (ţăranii nu consimţeau să li se mute samavolnic primăria), a scos în evidenţă — într’un articol întitulat: «Satul care protestă» — puterea de reacţiune a satului, ceiace exprimă vitalitate. Astfel sar justifica existenţa şi organizarea autonomă a satului Nu s’au uitat cuvintele Preşedintelui de consiliu, şi d. Argetoianu a şi făcut un proect de lege Pentru desfiinţarea satului. E la mijloc o «lucrătură»? Atunci n’ar fi posibil ca «lucrăturile» dintre colegi să aibă drept obiect numai fotoliile ministeriale — nu şi satele, comunele, regiunile, etc.? * In afară de desfiinţarea satului, d. Argetoianu — suprimând şi prefectul administrativ, o inovaţie a reformei naţionalţărăniste, — a reintrodus tipul de prefect satrap de dinainte de războiu. Această măsură are caracterul de întărire a puterii executive. De altfel acesta-i caracterul tuturor inovaţiilor guvernului actual. Din modificările făcute — toate spre dreapta cătră reacţionarism — rezultă şi spiritul noului regim. Sistemul centralist şi autocrat al prefectului-satrap convine unui regim impopular, care nu se poate menţine la putere decât prin forţă — şi care vrea să-şi asigure, printr-o fortificare a instrumentului de fraudă şi presiune, chiar o eventuală continuitate.. indiferent sub ce persoane. Pentru lămurirea publică ziarele au şi specificat sensul noii reforme administrative: «Se revine, s’a zis, — la administraţia locală din 1925 simplificată». Administraţia locală din 1925 a fost detestabilă. Cine n’o cunoaşte ? Cine n’a suferit pe urmele gospodăriei noastre în disoluţie ? Legiuitorul din 1931 nu va veni deci cu o altă reformă care — cine știe ? — ar fi putut da rezultate bune. El readuce dimpotrivă regi(Citiţi continuarea în pag. 2 a) Criza... meteorologică Vremurile s’au schimbat într’adevâr? 0000—---------- Hotărât, e ceva defectuos în univers... Invreme ce oamenii înebunesc în prada unor evenimente ce-i depăşesc, — natura, rupând ritmul anotimpurilor, distruge recoltele şi tulbură odihna meritată a vacanţei, o medie de douăzeci de zile de ploaie în două luni, iată ce ne-a oferit pentru reumatismele noastre... Şi cum un asemenea timp anormal nu poate fi admis decât de împrejurări excepţionale, se incriminează T. S. F.-ul şi se solicită Societatea Naţiunilor, atât de eficace pentru a calma conflictele omeneşti, să pacifice atmosfera interzicând undele hertziene. In timpul războiului au fost puse în cauză perturbaţiunile produse de bombardamente, aşa cum astăzi sunt căutate alte pricini sensaţionale. Nu este încă demonstrat că vibraţiunile electrice ar fi incapabile de-a uşura condensarea ploioasă a norilor dar ar trebui foarte multă imaginaţie pentru a atribui acestor vibraţiuni puterea de-a înrâuri marile curente atmosferice. Puterea oamenilor nu merge încă până acolo... Dacă forţele naturii lucrează fără frâu, de ce atunci aceste fantezii meteorologice care ne fac verile încruntate şi iernile atât de intolerante. Toţi cei trecuţi de cincizeci de ani, îşi amintesc sau cred că’şi amintesc că’n vremurile tinereţii lor, anotimpurile erau franc delimitate, că patinau iarna şi suferea de căldură vara... Poate numai, că vedeau lumea cu ochi mai tineri. Când întrebi termometrul şi pluviometrul, martori incoruptivi, răspunsul e clar: în afară de variaţiunile accidentale într’un sens sau într’altul, nu pare că climatul, sau ansamblul condiţiunilor atmosferice, ar fi variat simţitor din timpurile istorice până acum, adică de vreo două-trei mii de ani... In sprijinul acestui adevăr, dovezile abundăm şi cele mai sigure sunt acelea care se sprijină pe permanenţa unora dintre vegetaţiunile specifice. Astfel şi astăzi, ca şi în vremea lui Theophraste, palmierul creşte şi rodeşte la Atena, dar fructele lui nu se coc niciodată. Or, ajunge un grad mai puţin în temperatura manuală mijlocie spre a împiedica rodirea — şi ar trebui doar un grad mai mult spre a îngădui fructelor coacerea desăvârşită; de-aici se vede, că climatul Atenei nu s’a schimbat nici cu un grad măcar de douăzeci și două de veacuri... Un alt exemplu eloquent: In descriptuinea viilor Galiei, pe care o face Columelle, în primul secol al erei noastre, se recunoaște perfect o varietate specială (Pinot) care a a rămas până astăzi planta marilor vii din Bourgogne. Se ştie chiar, că de la Gregore din Tours (veacul al VI-lea) şi până azi, sunt încă aceleaşi coline care dau faimoasele vinuri din Bourgogne. Dar aceleaşi plante dau produse cu totul diferite, îndată ce sunt transportate sub un alt climat sau numai sub o altitudine foarte puţin diferenţă. Dacă s’ar fi petrecut cea, mai mică schimbare în temperatură s’ar fi constatat o modificare în poziţia viilor. Concluzia care se desprinde din toate aceste observaţiuni este că atunci când se socoteşte pe secole nu pe ani, anomaliile dispar şi permanenţa climatului o manifestă. Aşa cum nivelul mării este de obicei modificat de pricini accidentale, starea climatului este afectată de influenţe atât de numeroase şi complicate, încât suntem obligaţi, la primul examen, să ne punem pe socoteala hazardului. Dar acei cari nu vor ca astăzi sa fie ca altă dată, se îndărătnicesc în afirmaţia că variaţiunile atmosferice accidentale au luat, de câţiani încoace, o amploare anormală. Cu probele în mâni, suntem nevoiţi să le spunem că se înşeală. Timpul a fost întotdeauna excepţional — şi e foarte probabil, că bunii burghezi de altădată au constatat aceasta la fiecare tulburare a climei — dar n’au mers până acolo încât să scrie asupra unor schimbări atât de neînsemnate. Pe vremuri, trebuia să se întâmple un adevărat cataclism, pentruca cronicarii să catadicsească de-a face o mențiune în ironicul lor... Incaluittisso Acesta-i numele barcagiului care a transportat pe d. Iorga, cu automobil cu tot, peste Dunăre la Chicin. Această operaţie se făcea pentru a doua oară. Barcagiul a avut neruşinarea să pretindă primului ministru plată pentru transport — şi nu numai pentru ultima oară, dar şi pentru prima dată,„D. Iorga, — spune corespondentul ziarului „Dimineaţa”, — a rămas stupefiat de această reclamaţie şi a dat imediat ordin să se facă o anchetă”. De ce „stupefiat”? Plătise d-sa transportul şi banii nu ajunseseră la destinaţie? De loc! Preşedintele de consiliu nu dăduse nici un ban, dar el îşi închipuise că cineva trebuia să fi plătit. înde... stupefacţia! înde... ancheta! Ancheta a dovedit că... primăria Călăraşi plătise transportul, dar încă nu s’a dat de urma banilor — care n’au mers la destinaţie (după cum e „datina” la noi). Până la terminarea anchetei, barcagiul a fost arestat şi, iarăşi conform „datinei”, bătut. In fond e un lucru mărunt. Şi nu ne oprim asupra lui decât mulţumită caracteristicei sale. Vra să zică, primul ministru nu-şi plăteşte transportul. Nu-i acesta un abuz ? Cât de mic — dar abuz. Aşa procedau desigur parajele de odinioară. Primăria — sezisată de faptul că barcagiul primului ministru nu fusese plătit, — a hotărât să achite nota. De ce? In virtutea cărui text de lege sau cărei rândueli municipale ? Un alt abuz. Tot mic — dar abuz. Barcagiul a fost arestat. Alt abuz! — Bătut. Altul. Ene a lui Kissa a devenit „barcagiul subversiv”. Probabil i se va şi intenta un proces de lese-datină... Nu degeaba d. Iorga a scris istoria Bizanţului, D-sa s’a pătruns de moravurile Stambulului: hatârul şi pleaşca. D-sa călătoreşte gratuit cu trenul. „De ce, — şi-a zis Apostolul de la Văleni, — să mergi degeaba pe pământ şi să plăteşti când salţi pe valuri în barcă uşor ?” După această mică escapadă morală, — credem că d. Iorga îşi va cânta de-acum discursurile justiţiare numai în surdină... — Situaţia crizei mondiale -------0000------- In ultimul număr al publicaţiei: „Revue politique et parlamentaire" se găseşte un foarte interesant tablou asupra situaţiei comerciale şi industriale la sfârşitul lui August 1931. După expunerea situaţiei financiare din Germania şi din Anglia, — această publicaţie trece în revistă demersurile pentru împrumut ale Austriei, Ungariei şi Poloniei, urcarea scontului în Cehoslovacia, deficitele bugetare ca şi greutăţile bancare din România, zvârcolirile revoluţionare dinSpania şi Portugalia. Dar situaţia economică nu-i proastă numai în Europa. In America de Sud, criza face adevărate ravagii. Unele state au suspendat plata datoriilor externe, altele sunt pe cale. Chile, Uruguay, Brazilia, etc. trăesc zile extrem de grele. Concomitent cu criza au început şi mari zguduiri sociale, indexul preţurilor de detaliu e în continuă scădere: dela 632 în iunie a ajuns la Paris 615 în Iulie. Deficitul comerţului extern francez se măreşte lună cu lună, de la 4.758 milioane fr. în primele şapte luni din 1930, a ajuns la 8.184 pentru aceiaşi perioadă în anul acesta. Mări scăderi de preţuri la materiile prime. Bumbacul (Havre) a scăzut dela 568 fr. în 1930 la 228 fr. în 1931. Pentru aceiaşi perioadă, lâna (Havre) a scăzut dela 1.030 fr. la 530 fr.iar mătasa japoneză (Lyon): de la 265 fr. la 140 fr. Grâul (Londra): dela 54.3 sh. la 23 sh. Orezul (Londra): dela 14 sh. la 9.3 sh. Zahărul de Cuba (New York): dela 198 cents la 135 cents. Scăderea preţului bumbacului se datoreşte marii producţiuni în Statele Unite. Mult mai mare decât în anul trecut. Deasemeni şi grâul s’a bucurat de o recoltă abundentă în Statele Unite. Recolta din anul acesta este evaluată la 243 milioane de chintale faţă de 227 în 1930. Stocurile lui Federal Farm Board sânt evaluate la 75 milioane de chintale. Operaţiile acestei organizaţii se cifrează cu un deficit, pentru bumbac şi grâu, la suma de 150 milioane de dolari. Industriile carbonifere şi metalurgice sunt foarte deprimate. Minele din Nordul Franţei au produs în Iulie 2.685.000 tone faţă de 2.936.000 în Iulie 1930 şi 3.087.000 în Iulie 1929. Toate ţările au în depozit mari stocuri de cărbuni. Astfel la 30 Iunie 1931 erau în Ruhr 11.600.000 tone faţă de 7.061.000 tone acum un an. Franţa şi Belgia au luat măsuri de restrângere a producţiunii de cărbuni. S-au pus deasemeni taxe asupra importului de cărbuni. La baza activităţii industriale este oţelul. Şi pentru a arăta situaţia industriei în general , ar fi fost destul să cităm marile scăderi în producţia oţelului. Producţia americană de oţel, socotită în Mai (1929) la 5.273.000 tone, a ajuns în Iulie 1931 la 1.876.000 tone. Exportul mineralului de fer suedez a atins cifra de 2.173.000 tone în primul semestru al anului 1931 faţa de 5.026.000 tone în semestrul corespunzător din 1930. Construcţiile navale merg prost. Şantierele franceze n’au primit, de şase luni, decât comenzile marinei militare. Din pricina crizei agricole suferă şi industria îngrăşămintelor chimice. Producţia italiană de superfosfaţi a scăzut de la 752.000 tone în primele şase luni din 1930 la 442.000 tone pentru aceiaşi perioadă din 1931. Producătorii, de celuloză din Europa centrală şi nordică au hotărât scăderea producţiunii cu 30 la sută. Reţetele canalului de ’Suez au scăzut simţitor. Traficul căilor ferate diminuiază pretutindeni — ca vagoane încărcate şi ca reţete. Franţa, Statele Unite, Germania, Anglia, Argentina, Belgia, etc. dau situaţii din ce în ce mai proaste. Ca o simplificare a stării primitive a economiei mondiale, cităm intrarea în practică a trocului, schimbul în natură, care caracterizează epocile primitive ale societăţii omeneşti. Astfel grâu american s’a schimbat pe cafea braziliană, cafea braziliană pe petrol rus, şi aşa mai departe. Iar cronica externă a publicaţiei „Revue des Deux Mondes" spune că trocul a început să se întindă în comerţul ţărilor cu moneta slabă. In rândul acestor ţări este trecută şi România. Dezastrul se întinde dela un capăt la altul al lumei. Ce va aduce ziua de mâine? Nimeni nu-şi poate da seama. La noi nu se poate cunoaşte precis proporţiile dezestrului — fiindcă n’avem statistici. Din datele aproximative publicate de diferite ziare şi reviste de specialitate, ca şi după unele informaţii nesigure ale diferitelor oficii, putem scoate destule motive de îngrijorare. Singurul punct favorabil pentru România este plugăria noastră — care va asigura cel puţin hrana populației.=*•=---------------