Dreptatea, noiembrie 1931 (Anul 5, nr. 1224-1249)

1931-11-01 / nr. 1224

mm1 m. 1224 Duminică­­ Noemunc din c. 4 PAGINI­­ 3 LCI A ŢARA Un an ... , 1GG0 0 luni.... 600 3 luni .... 250 ii O IV A IN STRĂINĂTATE DUBLU MENTE învăţători, Preoţi şi Săteni Un an 750 6 luni.............V... . .375 3 luni . 200 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI,­­ STR. O. CLEMENCEAU, 9­1 TELEFON Direcţia 248/32 Redacţia 217/04 Ad-tia 220/25 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-ţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţară 3 LCI din ziar guvernamental a acuzat opoziţia, că vrea „sa explpaleze gravele articulturi aciuate “. VIITORUL protestează: „Partidul liberal este mai presus de această învinuire“. Da bine ca nu ! Sluga nu se revoltă! Si bine sasi asigure stăpânii de fidelitate. Isbânda raţiunei şi democraţiei -----cjJ-aSfe­c=.t=3—«•—» Rezultatele alegerilor din Anglia justifică, în adevăr, o meditaţiune mai atentă sub toate raporturile. Şi politic şi social şi economic. Se impune o serie întreagă de consi­­d­eraţiuni, care ies din cadrul vieţei publice engleze, spre a interesa opi­­niunea şi pe conducătorii­ ei din toate ţările. Din punct de vedere economic marele succes al partidului conser­vator a impresionat defavorabil două pieţe: a New-Yorkului şi a Parisului. La cele două burse anume valori industriale au suferit scăderi ime­diat după cunoaşterea rezultatelor. E teama introducerei tarifului­­vamal protecţionist pe care de doi ani partidul conservator îl preconi­zează ca o soluţie marasmului in­dustrial şi creşterei şomajului. E un punct de program asupra căruia, deocamdată, guvernul naţio­nal nu se află încă de acord. Con­servatorii însă dispun de o majori­tate atât de puternică, încât even­tual l-ar putea impune. Cea ce ar echivala într’o trans­formare radicală a politicei econo­mice britanică, cu întinse repercu­siuni asupra celeia a lumei întregi. ❖ Dar să ne oprim acum asupra la­­turei politice şi sociale a alegerilor. In primul rând este o nouă con­sacrare a ideei de partid, scumpit tradiţiei politice engleze. Laburiştii au apărut ca partid de guvern pe ruinele partidului liberal. Acesta a fost radus la proporţiile unei frac­ţiuni, divizată şi aceasta şi a tre­buit guvernul de minoritate al d-lui Macdonald, neputându-se men­ţine decât cu concursul liberalilor, ca aceştia să mai execute un rol­ e­­fectiv în politica Angliei. Cea ce de altfel, era incompatibil cu mentali­tatea politică a cetăţeanului englez, atât de constant în tradiţiile lui şi obişnuit a vedea viaţa publică bri­tanică orânduindu-se în alternanţa a două partide tari. Era fatal ca după eşecul laburist, proclamat în primul rând de însuşi leaderul acestui partid, d. Macdo­nald, alegătorii să se îndrepte în masă către celalt mare partid, con­servatorii, iar nu către acea „idee conservatoare”, după interpretarea reacţionară care n’a avut-o nici­odată în Anglia, şi după care încă mai suspină, la noi, nişte romantici anacronici. Laburiştii n’a­u comis greşeli po­litice numai în timpul guvernărei, dar în momentul istoric când d. Macdonald, cunoscând tot tragicul situaţiunei, a arătat că menţinerea intactă a alocaţiunei de şomaj în­seamnă catastrofa financiară a An­gliei, — laburiştii, restrâ­nsâdu-se în spatele dictaturei Trade-unionurilor, sindicatele muncitoreşti, care au o­­pus un veto categoric oricărei re­duceri şi refuzând să-şi urmeze şe­ful, aproape şi-au jucat existenţa lor politică. Căci, curând după aceia, a căzut lira, eveniment prodigios, confir­mând astfel prevederile d-lui Mac­donald. Incăpăţânându-se în aceaşi atitu­dine absurdă şi impopulară şi în timpul campaniei electorale, lipsiţi de conducătorii cei mai cu presti­giu: Macdonald, Snowden, Thomas, — laburiştii mergeau cu certitudine la o înfrângere. Mult mai gravă însă decât dânşii o bănuiau. Şi în aceasta apare a doua caracteristică importantă pen­tru toţi a alegerilor engleze. * O victorie a democraţiei, după ca­lificarea ziarului Daily Telegraph. Niciodată n’a apărut mai evidentă cuminţenia alegătorului britanic. Conştientă, înţeleaptă, patriotă, masa a mers la vot pentru ideia de ordine, de refacere, de echilibru conjugată cu ideia de partid. Extremiştii au fost măturată Nouile partide, care nădăjduiau sa prindă chiar în mijlocul unei pe­rioade de agitaţie şi de tulburare, au fost pulverizate. Inexistentă gruparea conserva­toare rothermeristă, d. George Mor­­ley, „şeful” unei noui organizaţii, n’a putut apare într’o întrunire pu­blică fără să fie fluerat şi huiduit; liberalii d-lui Herbert Samuel au reuşit mergând cu guvernul, unde conservatorii n’au pus candidaţi. Muncitorul englez a mers la urnă, pătruns de gravitatea cazului, fără să-şi mai plece urechia la propa­ganda sindicalistă, în acelaş consens politic cu industriaşul intelectual, comerciantul şi aristocratul. In cele circa şeaptsprezece milioane de vo­turi întrunite de guvern s’au adu­nat toate straturile unei naţiuni li­bere, a cărei viaţă publică este e­­senţa celei mai largi şi mai puter­nice democraţii. In alarmismul general asupra viitorului societăţei actuale, alege­rile din Anglia înseamnă o reacţiu­­ne salutară de raţiune politică şi energie morală. In dezorientarea întocmirilor de aventură care tulbura aşezările şi viaţa publică de pe alocarea, ace­leaşi alegeri desprind învăţăminte şi concluzii ce trebuesc reţinute. Sâmbătă 31 Octombrie D. general Aver­escu, d. mareşal caută râcă. Cu lumânarea. Aseară ne-a cerut să-i aplicăm ceea ce se chiamă «pe­deapsa paralelelor». Adică să pu­nem pe două coloane faţă în fa­ţă, atacul contra Coroanei pe timpul când d. Averescu era pri­mul sfetnic al regelui Ferdinand, şi retractarea care a urmat după aceia. Vom satisface dorinţa şefului partidului poporului. Dar înainte de «paralelele» pe care le solicită, vom face o re­capitulare istorică a celor petre­cute atunci. Fapte, nu vorbe. Sunt 10 ani de atunci. Data: 15 Noembrie 1921. După o lună guvernul Averes­­cu cădea. Ar fi căzut, poate, şi fără să retracteze. Cel puţin că­dea în picioare. A retractat,­­ spre a cădea pe ...şale. Faptele, de­sigur, n’ar mai avea nici un fel de "actuali­tate acum. D. mareşal Averescu ţine să le actualizeze... Găseşte, de­sigur, că sânt o contribuţie eminentă la noul său hymn: trăiască intransigenţa! Fie!.. In definitiv e vorba de o pagină politică interesantă... La revedere pe mâine... Bietul d. foni! Unde e vremea când, aghiotant nedespărţit al d-lui N. Iorga, acesta îl încărca de elogii hyperbolice înaintea cărora se simţea jenat şi beneficiarul! A­­ceasta a durat până când d. Toni s’a despărţit de d. Iorga. Toată valuta celui dintâi a căzut imediat la fantezista bursă a valo­rilor, care este d. Iorga. In timpul din urmă o quasi-re­­conciliere intervenise, D. Iorga fă­când apel la concursul parlamen­tar al Asociaţiilor profesionale, a trebuit să dea un loc pe lista gu­vernului preşedintelui Asociației în­văţătorilor, care este d. Toni. D. Iorga însă continuă să-i vor­bească de rău or pe unde apucă. A venit congresul învăţătorilor unde se ştie în ce condiţiuni trium­fale ministrul de instrucţie a pără­sit sala congresului. Urmarea d­in foaia sa personală d. Iorga îl spurcă pe d. Toni. Nu ştie franţuzeşte, n’a scris un articol, n’a scris o carte, — şi e fa­lit, fiindcă a lucrat la o bancă în faliment­­.. Bacă d. Toni replică, are să fie învinuit şi de asasinate:.. . Asa îi trebue ! Douăzeci de ani în şir ne-a aiurit cu «marele suflet al Apostolului». Forţele de rezistenţă naţională şi politica financiară a guvernului Săptămâna aceasta — după ce în­ceputul ei şi sfârşitul celei prece­dente se caracterizau prin o agita­ţiune febrilă cu aiure de panică în lumea deponenţilor şi clienţilor'­.(b)%­­oilor noastre mari şi mici —ă­p­­tămâna aceasta se termină î-4|^ îmbucurătoare acalmie, ba chirn^l poate spune, într’un calm complect Mecanismul mişcării de fonduri în instituţiunile noastre de credit pare reintrat aproape complect în ritmul său normal şi mişcarea cir­culatorie a monedei şi-a pierdut cu totul caracterul acela de pulsaţie spasmodică, cerând la fel cu un or­ganism omenesc bolnav adminis­­traţiunea unui stimulent, sub for­ma reescentului Băncii Naţionale. Cele câteva zile de spaimă buima­că, de care fusese cuprinsă o parte din lumea strângătoare la specta­colul, evident deprimant, al defec­ţiunii unor bănci cu reputaţie se­rioasă, au trecut. Şi cu satisfacţiune trebue să re­cunoaştem că odată abcesul spart, restul organismului bancar s’a a­­rătat sănătos. * Dacă Providenţa n’a arătat o u­­reche prea ascultătoare rugei pe care, superstiţios, d. Argetoianu o ridica acu­m câteva luni când cu prima carenţă de anul acesta a li­nei bănci,­ să dea Dumnezeu să nu se întâmple şi altora...» — căci s’a întâmplat — de data aceasta şi poa­te, pentru că rugăciunea rostită a fost mai sinceră, Dumnezeu s’a ară­tat mai milostiv. Ceeace nu mai putea dura, s’a dărâmat, restul se arată solid. La aceasta a contribuit — este drept să se recunoască — şi tempe­ramentul mai calm, deşi şi el supus legilor fatale ale mişcărilor de ma­se contagioase al deponentului ro­mân. După prima buimăceală, el a căpătat mai repede stăpânire asu­pra nervilor. Și meritul său a fost cu atât mai mare, cu cât — să nu fie vorba numai între noi — i-a lipsit aproape complect acel ele­ment de orientare în ore grele, de încurajare, pe care trebuia să o gă­sească în politica financiară a gu­vernului. S ar putea spune chiar, judecând după unele manifestări tipice ale acelei politici, că în potolirea miş­cării de panică guvernul a avut­­ meritul de a se fi retras repede şi prudent din scenă, uşurând astfel revenirea calmului. .*­! • Spunea pe vremuri financiarul francez Laffitté: «faites-moi de la bonne politique, je vous ferai de bonnes finances» — faceţi-mi poli­tică bună, vă voi face finanţe bune. Iată o apostrofă pe care n’o va putea adresa niciodată, colegilor săi din minister, d. C. Argetoianu. D-sa nu este numai ministru de fi­nanţe, d-sa este şi conducătorul po­litic al guvernului. Astfel că d-sa cumulează, face şi politică proastă, face şi finanţe proaste... Experienţa acestei duble acţiuni a d-lui Argetoianu, au făcut-o şi cei prinşi în conjuncturile şi vicisi­tudinile băncilor noastre, ca şi în­treaga ţară. Nici nu şi-a putut închipui cine­va un guvern mai dezorientat decât guvernul d-lor Iorga şi Argetoianu. Ceva mai reuşit ca incoherenţa, lip­să de concepţie, lipsă de coeziune în acţiune, ca şi lipsă de hotărâre, decât spectacolul pe care ni l-a dat guvernul zilele trecute, nu se poa­te concepe. Se părea că acei factori cari, în lumea afacerilor din apus, sunt con­sideraţi ca hotărâtori într-o acţiu­ne de ajutorare financiară care poate să incumbe la un moment dat unui guvern, ministrul de Fi­nanţe şi guvernatorul Băncii Na­ţionale, se luaseră la întrecere ca să-şi neutralizeze reciproc acţiunea. In anturajul imediat al d-lui Ar­getoianu, chiar, nu se pune nici o discreţiune să se afirme că, mai a­­bil, în micul duel pe care lau dat cei doui buni amici ca spectacol pu­blicului, d. Manoilescu îi dase câte­va lun­ ’.ui înainte d-lui Argetoia­­nu, pentru a-l prinde apoi nepregă­tit la o contitură primejdioasă, fă­când pe marele vistiernic să crea­dă că despre partea sa ar fi fost pe d’antregul câştigat planurilor fi­nanciare ale acestuia. Şi fireşte, când i-a fost d-lui Argetoianu lu­mea mai dragă, atunci a întors co­jocul d. Manoilescu. Cam aşa funcţionează întreg me­canismul ministerial al cabinetului d-lui Iorga, în care chiar acţiunea personală a acestuia nu serveşte deloc de lubrifiant­e din contra. Nicio mirare deci că politica fi­nanciară a guvernului, în grelele vremuri pe cari a avut să le stră­bată şi să le înfrunte lumea noas­tră bancară, s’a manifestat în fe­lul în care sa manifestat. Nu mai rememorăm fapte, inciden­te şi accidente, nu mai vorbim de iţele trase, de o parte şi de alta, pu­nând punctele pe i. Ar fi fastidios— ele sunt astăzi îndeobşte cunoscute. Vrem numai să subliniem cât op­timism animă clientela băncilor noastre, ce calităţi de pondere po­sedă această categorie din comuni­tatea noastră producătoare, dacă în condiţiunile aleatorii pe cari le creia aşa zisa politică financiară a guvernului, spiritele s’au putut li­nişti atât de repede. Ca şi de atâtea ori, altădată, ţara noastră a avut iar noroc. Lăsată la voia întâmplării, viaţa noastră ban­cară a înfruntat singură şi­­a în­vins violentul atac de friguri care a scuturat-o. Ea a putut rezista şi leacurilor băbeşti pe cari se încerca la un mo­ment să i le administreze d. Arge­toianu. Constituţie solidă. REFORMA ADMINISTRATIVA -----------------—— îndărăt spre satrapie Printre proectele de lege pe care le va aduce guvernul în parlament va fi şi reforma administrativă. In privinţa acestei reforme un ziar a dat câteva amănunte. Cum guvernul n’a publicat nici o des­­minţire — înseamnă că amănuntele sunt exacte. Se ştie cum a procedat guvernul cu legea administrativă. Având li­nele interese electorale, d. Argeto­ianu — printr’un decret-lege — a desfiinţat prefectul administrativ. Apoi a urmat o lege de un articol, un fel de ordonanţă poliţienească trecută prin parlament — prin care se desfiinţa reforma administrativă în aşteptarea unei legi ce va să vină... Această lege este pe punctul de a se naşte. Despre proectul d-lui Argetoianu, — aflăm lucruri senzaţionale. Ast­fel ni se spune că se va face revi­zuirea numelor de comune. Intr’a­­devăr, iată unul din motivele proas­tei gospodării din comunele noas­tre... Dar schimbarea numelor se va face în sensul «revenirii la de­numirile româneşti din trecut». Nu pricepem nimic... Totuşi fie! ❖ Printre inovaţiile Proectului d-lui­­ Argetoianu se găseşte desfiinţarea satului ca unitate administrativă — fiind înlocuit cu comuna. Se distru­­ge astfel celula vie în favoarea unei formaţiuni artificiale. După o viaţă falsă de decenii cu toate Prevederile constituţionale relativ la autono­mia locală,­­ regimul naţional-ţâ­­rănesc a dat ţării o lege cu spirit apusean, care era menită să pună în valoare toate forţele ţării. Nu demult, primul ministru, cu prilejul unei tulburări într’un sat (ţăranii nu consimţeau să li se mute samavolnic primăria), a scos în evi­denţă — într’un articol întitulat: «Satul care protestă» — puterea de reacţiune a satului, ceiace exprimă vitalitate. Astfel sar justifica exis­tenţa şi organizarea autonomă a satului­ Nu s’au uitat cuvintele Preşedin­telui de consiliu, şi d. Argetoianu a şi făcut un proect de lege Pentru desfiinţarea satului. E la mijloc o «lucrătură»? Atunci n’ar fi posibil ca «lucrăturile» dintre colegi să ai­bă drept obiect numai fotoliile mi­nisteriale — nu şi satele, comunele, regiunile, etc.? * In afară de desfiinţarea satului, d. Argetoianu —­ suprimând şi pre­fectul administrativ, o inovaţie a reformei naţionalţărăniste, — a re­introdus tipul de prefect satrap de dinainte de războiu. Această măsură are caracterul de întărire a puterii executive. De alt­fel acesta-i caracterul tuturor ino­vaţiilor guvernului actual. Din mo­dificările făcute — toate spre dreapta cătră reacţionarism — re­zultă şi spiritul noului regim. Sistemul centralist şi autocrat al prefectului-satrap convine unui re­gim impopular, care nu se poate menţine la putere decât prin forţă —­ şi care vrea să-şi asigure, prin­­tr-o fortificare a instrumentului de fraudă şi presiune, chiar o even­tuală continuitate­.. indiferent sub ce persoane. Pentru lămurirea publică ziarele au şi specificat sensul noii reforme administrative: «Se revine,­­ s’a zis, — la administraţia locală din 1925 simplificată». Administraţia locală din 1925 a fost detestabilă. Cine n’o cunoaşte ? Cine n’a suferit pe urmele gospo­dăriei noastre în disoluţie ? Legiuitorul din 1931 nu va veni deci cu o altă reformă care — cine știe ? — ar f­i putut da rezultate bune. El readuce dimpotrivă regi­(Citiţi continuarea în pag. 2­ a) Criza... meteorologică Vremurile s’au schimbat într’adevâr? 0000—----------­ Hotărât, e ceva defectuos în uni­vers... In­­vreme ce oamenii înebunesc în prada unor evenimente ce-i depă­şesc, — natura, rupând ritmul ano­timpurilor, distruge recoltele şi tul­bură odihna meritată a vacanţei, o medie de douăzeci de zile de ploaie în două luni, iată ce ne-a o­­ferit pentru­­ reumatismele noas­tre... Şi cu­m un asemenea timp a­­normal nu poate fi admis decât de împrejurări excepţionale, se incri­minează T. S. F.-ul şi se solicită Societatea Naţiunilor, atât de efi­cace pentru a calma conflictele o­­meneşti, să pacifice atmosfera in­terzicând undele hertziene. In timpul războiului au fost puse în cauză perturbaţiunile produse de bombardamente, aşa cum astăzi sunt căutate alte pricini sensaţio­­nale. Nu este încă demonstrat că vi­­braţiunile electrice ar fi incapabi­le de-a uşura condensarea ploioasă a norilor dar ar trebui foarte mul­tă imaginaţie pentru a atribui a­­cestor vibraţiuni puterea de-a în­râuri marile curente atmosferice. Puterea oamenilor nu merge încă până acolo... Dacă forţele naturii lucrează fără frâu, de ce atunci aceste fantezii me­teorologice care ne fac verile în­cruntate şi iernile atât de intole­rante. Toţi cei trecuţi de cincizeci de ani, îşi amintesc sau cred că’şi amintesc că’n vremurile tinereţii lor, anotimpurile erau franc deli­mitate, că patinau iarna şi suferea de căldură vara... Poate numai, că vedeau lumea cu ochi mai tineri. Când întrebi termometrul şi plu­­viometrul, martori incoruptivi, răs­punsul e clar: în afară de variaţiu­­nile accidentale într’un sens sau într’altul, nu pare că climatul, sau ansamblul condiţiunilor atmosferi­ce, ar fi variat simţitor din timpu­rile istorice până acum, adică de vreo două-trei mii de ani... In sprijinul acestui adevăr, dove­zile abundă­m şi cele mai sigure sunt acelea care se sprijină pe per­manenţa unora dintre vegetaţiu­­nile specifice. Astfel şi astăzi, ca şi în vremea lui Theophraste, palmierul creşte şi rodeşte la Atena, dar fructele lui nu se coc niciodată. Or, ajunge un grad mai puţin în temperatura m­­anuală mijlocie spre a împiedica rodirea — şi ar trebui doar un grad mai mult spre a îngădui fruc­telor coacerea desăvârşită; de-aici se vede, că climatul Atenei nu s’a schimbat nici cu un grad măcar de douăzeci și două de veacuri... Un alt exemplu eloquent: In des­­criptuinea viilor Galiei, pe care o face Columelle, în primul secol al erei noastre, se recunoaște perfect o varietate specială (Pinot) care a a rămas până astăzi planta mari­lor vii din Bourgogne. Se ştie chiar, că de la Gregore din Tours (veacul al VI-lea) şi până azi, sunt încă aceleaşi coline care dau fai­moasele vinuri din Bourgogne. Dar aceleaşi plante dau produse cu to­tul diferite, îndată ce sunt trans­portate sub un alt climat sau numai sub o altitudine foarte puţin dife­renţă. Dacă s’ar fi petrecut cea, mai mică schimbare în temperatură s’ar fi constatat o modificare în poziţia viilor. Concluzia care se desprinde din toate aceste observaţiuni este că a­­tunci când se socoteşte pe secole nu pe ani, anomaliile dispar şi per­manenţa climatului o manifestă. Aşa cum nivelul mării este de obi­­cei modificat de pricini acciden­tale, starea climatului este afecta­tă de influenţe atât de numeroase şi complicate, încât suntem obli­gaţi, la primul examen, să ne pu­nem pe socoteala hazardului. Dar acei cari nu vor ca astăzi sa fie ca altă dată, se îndărătnicesc în afirmaţia că variaţiunile atmos­ferice accidentale au luat, de câţi­­ani încoace, o amploare anormală. Cu probele în mâni, suntem nevoiţi să le spunem că se înşeală. Timpul a fost în­totdeauna ex­cepţional — şi e foarte probabil, că bunii burghezi de altădată au con­statat aceasta la fiecare tulburare a climei — dar n’au mers până a­­colo încât să scrie asupra unor schimbări atât de neînsemnate. Pe vremuri, trebuia să se întâm­ple un adevărat cataclism, pen­tru­ca cronicarii să catadicsească de-a face o mențiune în ironicul lor... Incaluittisso Acesta-i numele barcagiului care a transportat pe d. Iorga, cu auto­mobil cu tot, peste Dunăre la Chi­­cin. Această operaţie se făcea pen­­tru a doua oară. Barcagiul a avut neruşinarea să pretindă primului ministru plată pentru transport — şi nu numai pentru ultima oară, dar şi pentru prima dată,­„D. Iorga, — spune coresponden­tul ziarului „Dimineaţa”, — a rămas stupefiat de această reclamaţie şi a dat imediat ordin să se facă o an­chetă”. De ce „stupefiat”? Plătise d-sa transportul şi banii nu ajunse­seră la destinaţie? De loc! Preşedin­tele de consiliu nu dăduse nici un ban, dar el îşi închipuise că cineva trebuia să fi plătit. înde... stupefac­ţia! înde... ancheta! Ancheta a dovedit că... primăria Călăraşi plătise transportul, dar în­că nu s’a dat de urma banilor — care n’au mers la destinaţie (după cum e „datina” la noi). Până la terminarea anchetei, bar­cagiul a fost arestat şi, iarăşi con­form „datinei”, bătut. In fond e un lucru mărunt. Şi nu ne oprim asupra lui decât mulţu­mită caracteristicei sale. Vra­ să­ zică, primul ministru nu-şi plăteşte transportul. Nu-i acesta un abuz ? Cât de mic — dar abuz. Aşa procedau desigur parajele de odi­nioară. Primăria — sezisată de faptul că barcagiul primului ministru nu fu­sese plătit, — a hotărât să achite nota. De ce? In virtutea cărui text de lege sau cărei rândueli munici­pale ? Un alt abuz. Tot mic — dar abuz. Barcagiul a fost arestat. Alt abuz! — Bătut. Altul. Ene a lui Kissa a devenit „barcagiul subversiv”. Pro­babil i se va şi intenta un proces de lese-datină... Nu degeaba d. Iorga a scris isto­ria Bizanţului, D-sa s’a pătruns de moravurile Stambulului: hatârul şi pleaşca. D-sa călătoreşte gratuit cu trenul. „De ce, — şi-a zis Apostolul de la Văleni, — să mergi degeaba pe pă­mânt şi să plăteşti când salţi pe valuri în barcă uşor ?” După această mică escapadă mo­rală, — credem că d. Iorga îşi va cânta de-acum discursurile justiţia­re numai în surdină... — Situaţia crizei mondiale -------0000-------­ In ultimul număr al publicaţiei: „Revue politique et parlamentaire" se găseşte un foarte interesant ta­blou asupra situaţiei comerciale şi industriale la sfârşitul lui August 1931. După expunerea situaţiei finan­ciare din Germania şi din Anglia, — această publicaţie trece în re­vistă demersurile pentru împrumut ale Austriei, Ungariei şi Poloniei, urcarea scontului în Cehoslovacia, deficitele bugetare ca şi greutăţile bancare din România, zvârcolirile revoluţionare din­­Spania şi Portu­galia. Dar situaţia economică nu-i proas­tă numai în Europa. In America de Sud, criza face a­­devărate ravagii. Unele state au suspendat plata datoriilor externe, altele sunt pe cale. Chile, Uruguay, Brazilia, etc. trăesc zile extrem de grele. Concomitent cu criza au în­ceput şi mari zguduiri sociale, indexul preţurilor de detaliu e în continuă scădere: dela 632 în iunie a ajuns la Paris 615 în Iulie. Deficitul comerţului extern fran­cez se măreşte lună cu lună, de la 4.758 milioane fr. în primele şapte luni din 1930, a ajuns la 8.184 pentru aceiaşi perioadă în anul a­­cesta. Mări scăderi de preţuri la ma­teriile prime. Bumbacul (Havre) a scăzut dela 568 fr. în 1930 la 228 fr. în 1931. Pentru aceiaşi perioadă, lâna (Ha­vre) a scăzut dela 1.030 fr. la 530 fr.i­ar mătasa japoneză (Lyon): de la 265 fr. la 140 fr. Grâul (Londra): dela 54.3 sh. la 23 sh. Orezul (Londra): dela 14 sh. la 9.3 sh. Zahărul de Cuba (New York): dela 198 cents la 135 cents. Scăderea preţului bumbacului se datoreşte marii producţiuni în Sta­­tele­ Unite. Mult mai mare decât în anul trecut. Deasemeni şi grâul s’a bucurat de­ o recoltă abundentă în Statele Unite. Recolta din anul acesta este evaluată la 243 milioane de chin­tale faţă de 227 în 1930. Stocurile lui Federal Farm Board sânt eva­luate la 75 milioane de chintale. Operaţiile acestei organizaţii se ci­frează cu un deficit, pentru bum­bac şi grâu, la suma de 150 mili­oane de dolari. Industriile carbonifere şi meta­lurgice sunt foarte deprimate. Mi­nele din Nordul Franţei au produs în Iulie 2.685.000 tone faţă de 2.936.000 în Iulie 1930 şi 3.087.000 în Iulie 1929. Toate ţările au în depozit mari stocuri de cărbuni. Astfel la 30 Iunie 1931 erau în Ruhr 11.600.000 tone f­aţă de 7.061.000 tone acum un an. Franţa şi Belgia au luat măsuri de restrân­gere a producţiunii de cărbuni. S-au pus deasemeni taxe asupra im­portului de cărbuni. La baza activităţii industriale este oţelul. Şi pentru a arăta situaţia industriei în general , ar fi fost destul să cităm marile scăderi în producţia oţelului. Producţia ame­ricană de oţel, socotită în Mai (1929) la 5.273.000 tone, a ajuns în Iulie 1931 la 1.876.000 tone. Exportul mineralului de fer suedez a atins cifra de 2.173.000 tone în primul semestru al anului 1931 faţa de 5.026.000 tone în semestrul co­respunzător din 1930. Construcţiile navale merg prost. Şantierele franceze n’au primit, de şase luni, decât comenzile marinei militare. Din pricina crizei agricole su­feră şi industria îngrăşămintelor chimice. Producţia italiană de su­­perfosfaţi a scăzut de la 752.000 to­ne în primele şase luni din 1930 la 442.000 tone pentru aceiaşi pe­rioadă din 1931. Producătorii, de celuloză din Eu­ropa centrală şi nordică au hotă­rât scăderea producţiunii cu 30 la sută. Reţetele canalului de ’Suez au scă­zut simţitor. Traficul căilor ferate diminuiază pretutindeni — ca vagoane încăr­cate şi ca reţete. Franţa, Statele Unite, Germania, Anglia, Argentina, Belgia, etc. dau situaţii din ce în ce mai proaste. Ca o simplificare a stării primi­tive a economiei mondiale,­­ ci­tăm intrarea în practică a trocului, schimbul în natură, care caracteri­zează epocile primitive ale socie­tăţii omeneşti. Astfel grâu american s’a schim­bat pe cafea braziliană, cafea bra­ziliană pe petrol rus,­­ şi aşa mai departe. Iar cronica externă a publicaţiei „Revue des Deux Mondes" spune că trocul a început să se întindă în comerţul ţărilor cu moneta slabă. In rândul acestor ţări este trecută şi România. Dezastrul se întinde dela un capăt la altul al lumei. Ce va aduce ziua de mâine? Nimeni nu-şi poate da seama. La noi nu se poate cunoaşte pre­cis proporţiile dezestrului — fiindcă n’avem statistici. Din datele apro­ximative publicate de diferite ziare şi reviste de specialitate, ca şi după unele informaţii nesigure ale dife­ritelor oficii,­­ putem scoate des­tule motive de îngrijorare. Singurul punct favorabil pentru România este plugăria noastră — care va asigura cel puţin hrana popu­lației.­­=*•=---------------

Next