Dreptatea, noiembrie 1931 (Anul 5, nr. 1224-1249)
1931-11-25 / nr. 1244
ANDI V NO. 1244 Merenii 25 Noemorie »31 c. 4 PAGINI Dreptatea J UI 11 T A R A A| Un an . . , • ECO I 0 Inni, . • • SCO 3 luni .... 250 | n O N A M IN STRĂINĂTATE DUBLU E NTE Învăţători, Preoţi şi Săteni 1 Un fin « 1 • * * • s * L* 750 1 6 luni . *% . .875 I 1 B Iuni 200 I REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: I BUCUREŞTI, STR. O. CLEMENCEAU, 9 TELEFON 1 Direcţia 248/32 1 Redacţia 217/04 1 I Ad-tia 220/25 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc directia Ad-tra ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din tari 1l Hei D. or. Lupu, pentru orice eventualitate, a tranşat toate dificultăţile şi s a dispensat pe viitor de costisitoarele pierderi de timp cu „congresele“ partidului. A fost proclamat omul presedinte pe viata al „partidului -nu stim meci, daca nu si cu drept de mostenire... Liberalii au declarat război guvernului DAR D. IORGA NU IA SÎNT SERIOS PE COMPLICI CU CARE POARTA DEPLINA RESPONSABILITATE A GUVERNARE! Prima zi a desbaterei Adresei la Cameră a înregistrat declaraţia da război a partidului liberal către guvern. A fost adusă la tribună de d. George Tătărăscu. Intr’un lung discurs pronunţat cu locuţiunea facilă şi întotdeauna patetică a fostului subsecretar de Stat, promovat astfel «leader» al partidului în Cameră, când lipseşte d. Duca. Şeful partidului liberal n’a fost de faţă. Ceia ce d. Iorga a ţinut să sublinieze cu destulă ironie, pe când amicii d-lui Duca invocau în cor din bănci, că motivul absenței este boala... Dar acest fapt, asupra căruia primul-ministru a stăruit, nu fără oarecare răutate, a dat prilej d-lui Iorga să declare, că nu ia în serios spusele d-lui Tătărăscu. Grăbindu se să adaoge, că este dispus să le uite, deşi vor apare în darea de seamă stenografică a Monitorului... Astfel declaraţia de război, întâmpinând o fine de neprimire, adversarii, după diverse şi repetate peripeţii dialectice, s’au retras pe poziţiile lor, ceia ce n'a fost singura concluzie comică a unei lupte, în care eri au curs vorbele şi mâine probabil, doar cerneala ferat acum câţiva ani ameninţarea, că pavelele Palatului sau treptele Tronului vor fi stropite de sânge, d. Xeni a citit la tribună din nişte desbateri parlamentare, ce legătură poate avea cu faptul, unicul fapt politic, care trebuia să se desprinză neted din desbatere. D. Duca şi partidul său pot să se considere desfăcuţi de guvern prin discursul de ori la Adresă? Chiar dacă şeful partidului însuşi ar fi venit la tribună cu anunţarea divorţului şi nu printr’un delegat, a cărui autoritate a fost pusă la îndoială de preşedintele Consiliului, această atitudine era mai valabilă? Desigur, pentru orice divorţ trebuesc doi. D. Iorga, indiferent de sexul ce exprimă în căsnicia compromisă, refuză să ia în serios ruptura şi contează pe o împăcare. A uzat chiar, în răspunsul său de presiunea, aşa de puţin elegantă mai ales că şi zadarnică, a recomandărei la succesiune. II priveşte. D. Duca va stărui în divorţ? Ori câte îndoeli am avea, faptul n’are să întârzie. Căci după declaraţia făcută, votul va trebui să verifice vorba. Dar ceia ce rămâne în afară şi de voinţa d-lui Iorga şi cu atât mai puţin de a d-lui Duca, nimeni şi nimic neputând să o înlăture, este complecta şi deplina responsabilitate a liberalilor în opera de guvern a partidul său au stat până ori în ceata “urui“proopeia de guvern o mai bună tovărăşie, regnului Iorga Argetoianu. Coru Celace a enervat îndeajuns pe primul-ministru, deși se lăuda că are o răbdare de benedictin, făcându-l să întrerupă încontinuu pe orator. Toată partea finală a discursului d-lui Tătărăscu a semănat mai mult cu o serie de întreruperi ale acestuia la discursul d-lui Iorga... In ultimă analiză partidul liberal — să zicem partidul — a proclamat divorţul său de guvern, pe temeiul primejdiei pe care o reprezintă pentru ţară regimul pretins contra partidelor. Primejdie şi din cauza destrămărei sociale datorită unei poliție fără autoritate și de anarhizare a întregului mecanism de Stat și din pricina descoperiri continuă a Coroanei, care este amestecată în vâltoarea luptelor politice. — Mai bine să descoper Coroanade cât să nu o recunosc! a strigat primul-ministru. Care a luat cuvântul în chestie personală, spre a răspunde imediat Intervenind pe cale de întrerupere — îi venise şi lui rândul! — d. Tătărăscu a mai bătut niţel în retragere la capitolul de mai sus, atât de gingaş pentru ambii adversari: — N’am zis, domnule prim-ministru că dvs. descoperiţi Coroana. Ci actele guvernului dv. descoperă Coroana! Adică Celestin nu mai era Floridor, — şi vice-versa, cum se spune în operetă! De fapt şi partidul liberal dueist şi d. Iorga nu sunt de loc la larg pe acest tărâm politic delicat. Partidul pentru atitudinea de la Restauraţie, d. Iorga pentru nesocotinţa de a vorbi continuu numai în numele Suveranului. Explicarea acestei conduite a fost mai mult decât nefericită: — Eu vreau să trec asupra Regelui toate faptele bune pe care le-aş realiza sau le realizez! — Dar atunci ce faceţi cu cele rele, domnule prim-ministru? Mai întâi puteţi fi dv. judecător şiparte? De unde ştiţi că ceia ce faceţi este bine ori rău? Dv. vi se pare admirabil tot; imensa majoritate a naţiei judecă dimpotrivă. Atunci? Pe de altă parte, dacă o serie de acte sunt atribuite. Suveranului, chiar dacă ar fi bune, opiniunea nu va fi astfel îndemnată să i le atribue şi pe celelalte? Cum s’ar face demarcaţiunea? Şi nu înseamnă recunoaşterea făţişă a introducerei Coroanei intro politică şi operă de guvern,a căror paternitate şi răspundere trebue sa fie numai şi numai a guverÎntr’o explicaţie data presei asupra impozitului excepţional, d. Argetoianu a spus că agitaţia publică in jurul cotelor exagerate este de prisos. Acele cote au fost fixate de autorii legii numai pentru ca ministerul de Finanţe... «să aibă de unde lăsa». Un proect de lege, nedrept prin sine, funcţionarii particulari neputînd fi loviţi de un impozit aparte, agită ţara întreagă prin enormele cote anunţate. Slujbaşii particulari fac întruniri de protestare, demonstraţii pe străzi. MiI şi mii de fani sunt în panică. Şi toate acestea, pentru ce? Pentru că d. Argetoianu vrea să facă sondagii. D-sa vrea ■ să înceapă tîrguiala cu cei interesaţi. A cerut mult ca să aibă de unde lăsa. Opera de guvernare şi de legiferare este tîrguială de Moşif lată unde a scoborît-o guvernul de «technicieni». D. Stelian Popescu a fost citat şi nu va avea de tras nici un orgoliu din asta, — în controversa de eri de la Cameră dintre d-nii N. Iorga și D. Xeni pe un subiect de istorie perimată. D. Iorga pretinsese că a recomandat pe d. Xeni lui Take Ionescu să-l facă ministru în guvernul celor treizeci de zile. D. Xeni a protestat, spunând că memoria îl trădează pe d. Iorga. Ceeace acesta a recunoscut mai apoi. Adăogând aceste amănunte: — Aşa e. Dar guvernul Take lonescu s’a făcut în casă la mine. M’ă întrebat şi pe mine. E drept, a zis: «îl fac ministru pe Xeni». D-ta, deci,ai fost ales de el. A venit vorba şi de d. Stelian Popescu. Take lonescu (d. Iorga a imitat gestul, balansând palma dreaptă într’o parte şi alta) a avut esuări. Pe care mi le-a exprimat. Apoi dv. amândoi d-ta Şi d. Stelian Popescu, m’aţi întâlnit în dreptul ministerului de externe, aţi oprit trăsura şi mi-aţi mulţumit! D. Stelică poate să nu fie mândru de opinia ce avea despre dânsul Take Ionescu... Şi se zicea că acesta fill se cunoaşte în oameni. * Este adevărat, că d. Tătărăscu n’a mai găsit nimic tolerabil în existenţa unui regim, cu care şeful şi de tot noianul de incidente lăturalnice, de natură să încurce, să dilueze, şi mai ales să depărteze discuţia de la obiectul principal, preferim a nu ne ocupa aei. Că liberalii au atacat odinioară pe Regele Carol I, d. Iorga a răsfoit o broşură a d-lui Tătărăscu; că d. Iorga a proprieitatea lor desăvârşită cu tot ce s’a întâmplat până azi. A! Guvernul este incapabil? Da! Guvernul este o primejdie? Da! Guvernul trebuie numai decât Înlăturat? Da! ...Insă tovărăşia graţie căreia reuşit să aibă o fiinţă politică şi parlamentară aparţine liberalilor Cei doi rău făcători pot de azi să apuce fiecare în altă parte. Osânda care s’a rostit şi pedeapsa care va veni îi lovește deopotrivă. Au făptuit împreună, împreună vor dispare. nului? * gr Marți 24 Noembrie PE MUCHIA NOILOR PROECTE FINANCIARE Scuzele şi pledoaria d-lui Argetoianu Neobositul nostru vistiernic, care posturi din bugetul ordinar al Stadtice pe umerii săi şi povara marei logofeţii a treburilor dinăuntru, nu a pregetat să tălmăcească reprezentanţilor presei străine în București, feluritele sale proiecte financiare. A parasastisit, cum se spune, pe muchia acestor proiecte. A pregintat scuze pentru originala sa operă bugetară și a pledat în favoarea acelui proiect de conversiune a datoriilor agricole, despre care, ironistul impenitent care este d. N. Iorga spunea că este copilul nimănui sau cel puţin copil numai cu mamă cunoscută... In esenţă, ministrul de finanţe a făcut scuze pentru bugetul fantomă, pentru cele două bugete fantome pe care le-a prezentat Camerii. * Înainte de a veni în faţa Comisiei bugetare a adunării deputaţilor, pe care o evită cu o ciudată fereală, d. Argetoianu a crezut deci de cuviinţă să-şi încarce argumentele în monologul declamat la Ministerul de Interne în faţa reprezentanţilor presei străine. Ce reiese din «explicaţiile» date asupra faimosului buget extraordinar. D. Argetoianu a mărturisit pur şi simplu că este vorba de un truc contabilicesc care, după cum reiese din examinarea atentă a aşa numitului «buget extraordinar»,, nu este decât un paravan pentru a scoate unele In legătură cu bugetul, d. Argetoianu a vorbit şi despre odiosul «impozit excepţional» pe salariile funcţionarilor particulari. Aceasta probabil pentru a plasa o desminţire la adresa oficiosului primului ministru care afirmase cu o zi mai înainte că proectul acesta de lege ar fi «opera birourilor». Intr’adevăr, d. Argetoianu a insistat că proectul este «Opera» d-sale. Apărându-și proectul, d. Argetoianu a adus argumente tot atât de titul — cu scopul de a putea afirma că «s’au făcut comprimări» în buget. Vistiernicul nostru nu a putut măcar arăta cu ce fonduri va alimenta acest buget, mărginindu-se la o înșirare ridicolă de venituri imaginare între cari a citat în primul loc amenzile! Surprinzând un surâs pe buzele celor prezenţi, d. Argetoianu şi-a susţinut argumentul cu o... butadă. „ Iată cu ce vrea să împlinească d. Argetoianu un buget extraordinar de 11 miliarde... Din cele spusă corespondenţilor străini, reiese că d. Argetoianu este însufleţit de o singură ambiţie: aceia de a-şi cuceri faima de măsluitor al cifrelor precum şi-a dobăndit-o în alegeri pe aceia de măsluitor al urnelor, juste ca şi dispoziţiunile proectului însăşi. Este lesne de înţeles ce părere şiau putut face reprezentanţii presei streine despre seriozitatea unui ministru de finanţe care mărturiseşte că a fixat cote de reduceri atât de mari«pentru a avea de unde lăsa». Dar să revenim la argumentele d-lui Argetoianu. D-sa a declarat că funcţionarii particulari s-au bucurat de un regim de favoare în ceia ce priveşte impunerile, în comparaţie cu funcţionarii publici. D. Argetoianu face această afirmaţie conştient că ea constitue o aberaţie. Fiindcă situaţia funcţionarilor particulari este alta decât aceia a funcţionarilor de stat, ei neavând siguranţa deplină a existenţei lor, mai ales, acum, când sub guvernarea «ritmului nou» atâtea întreprinderi particulare îşi închid porţile şi concediază personalul. Probabil că tot o butadă a fost şi afirmaţia că ministerul de finanţe ar pregăti crearea unei case de pensii a funcționarilor particulari.Căci, dacă ar fi fost vorba de un gând serios, d. Argetoianu n’avea decât să depute proiectul de lege respectiv odată cu proectul de lege prin care se creiază «impozitul excepțional». * Despre proectul de lege al conver(Cititi continuarea in pag. 11-a) * Bugetul şi eftenirea vieţii . Virgil Madgearu a acordat ziarului «Curentul» un interview relativ la reducerea bugetului şi la problema eftenirii vieţii. D-sa a atacat chestia făţiş, căutînd punctul vulnerabil al situaţiei şi recomandînd remedii de uşurare a crizei. Înainte de războiu, problema care se punea în fața celor ce făceau bugetul era în primul rînd stabilirea nevoilor statului și în rîndul al doilea, găsirea mijloacelor de acoperire. Autorul de astăzi al bugetului a procedat invers. Luînd întâi cifra veniturilor realizabile, după maximumii de încasări din anul precedent, d. Argetoianu a procedat apoi la economii pînă la concurenţa acestei cifre. Cu chipul acesta se ajunge însă la dezorganizarea ţării şi la «primitivizarea vieţii» — cum foarte bine a spus d. Madgearu. Calea de urmat este tot cea veche: primează nevoile indispensabile ale statului, pentru acoperirea cărora guvernanţii sunt datori să găsească surse de venituri — prin facerea unui program şi a unui plan economico-financiar. Aşa însă, apelînd numai la sistemul reducerilor, te găseşti în faţa unei situaţii primejdioase — ca aceia care poate fi creată prin noi curbe asupra salariaţilor, ajunşi la limita puterilor de jertfă. * Criza dela noi este fără îndoială o repercusiune a crizei mondiale. Această repercusiune se produce cu atît mai dureros într’un mediu, cu cit puterea de rezistenţă a societăţii este mai redusă. Iar statul nostru — prin lipsa unei politici economice active şi fără o reformă a organelor de colectare a taxelor şi impozitelor — nu-i în stare să reziste crizei. Actualul guvern — în loc să înfiinţeze de pildă Societatea pentru valorificarea cerealelor — a risipit 800 milioane cu primele de export. Nu s’au pus din timp în funcţiune Banca Agriculturii Romîneşti şi Institutul de credit agricol ipotecar. Nu s’a făcut o operă comună de sistematică asanare bancară. Iată cîteva exemple. Actele de acest fel ale guvernului actual nu-s fapte izolate, ci o regiune. E vorba de un adevărat sistem. Guvernul nu caută, cum ar fi fost logic, «să realizeze integral veniturile corespunzătoare nivelului real al situaţiei economice» şi nici să creeze «condiţiuni pentru ridicarea veniturilor economiilor private». El se mărgineşte să reducă şi să reducă cheltuelile. E aceasta o soluţie? * In privinţa oatenirii vieţii, d. Madgearu vorbeşte de rolul avut în fixarea preţurilor de cartelurile industriale şi de regimul vamal —■ datorită cărora este întîrziat procesul de adaptare a preţurilor industriale celor agricole. Fără un control de stat al cartelurilor industriale, fără reforma politicii vamale şi de transport, nu se poate realiza un echilibru între preţurile produselor industriale şi agricole. Mai lesne se poate determina o ortenire a preţului produselor alimentare. Un control municipal şi poliţienesc, precum şi o oftenire a tarifului de transport — pot scoborî cu mult preţurile pieţei. Intr’adevăr, e scandalos ca articolele alimentare să coste într’un punct al ţării 5 lei — iar în altă parte... 50 lei! Această disproporţie nu se datoreşte decit relei gospodării. Şi în zilele de mizerie, cînd fiecare leu contează, nu-i de tolerat indolenţa autorităţilor — care lasă pe fiecare să facă ce vrea, într’o desăvîrşită anarhie. Dar din interviewul d-lui Madgearu iese mai ales în relief ravagiile pe care le face lipsa unui Plan economic şi financiar, redactat cu competenţă şi într’un spirit colegial — şi pus în practică cu cinste, bunăvoinţă şi hotărîre. Oricînd guvernarea are nevoe de o soluţie şi de un gest prompt de a aplica soluţia — dar mai cu seamă în împrejurările grele, ca cele de azi! Cetăţeanul vrea să ştie că cineva se ocupă de soarta lui şi că se ocupă serios. Dacă rezultatele nu-s destul de satisfăcătoare — vina cade atunci pe evenimentele mai presus de noi. Dar cind lucrurile publice sunt lăsate în voia întâmplării, — opinia publică are dreptul să protesteze şi să se agite. Dealtfel aşa reacţionează faţă de guvern societatea, despărţită în clase, categorii şi grupuleţe —■ toate nemulţumite şi toate în sălile de întrunire, sau pe străzi, cerînd un nou regim de gospodărie. Originile războiului * de BERN ADOTTÉ SCHMIDT - loltífFranfei -IV Care a fost atitudinea Franţei în aceste zile hotărâtoare? In momentul cel mai grav, atunci când Rusia se pregătea să ordone mobilizarea generală, consiliul de miniştri francez este înştiinţat, de către ambasadorul rus Isvolsky, că războiul pare inevitabil şi că statul major rus va grăbi preparativele militare. In ziua de 30 iulie, la 7 ore dimineaţa, d. Viviani răspunde că Franţa este hotărâtă să-şi împlinească obligaţiile sale de aliată, dar recomandă guvernului rus sa nu ia nici o măsură, care ar putea oferi Germaniei un pretext *) Vezi «Dreptatea» Nr. 1237, 1241 şi 1243, pentru o mobilizare totală sau parţială a forţelor sale. Cu alte cuvinte Franţa era gata să-şi onoreze semnătura, dar ar fi preferit să nu fie obligată la acest lucru. Guvernul rus nu a ţinut seamă de aceste sfaturi. Cu toate acestea era în încurcătură. De asemenea, Sasonoff în loc să comunice imediat ambasadorului Franţei ordinul de mobilizare generală, a făcut numai aluziuni la «primele măsuri secrete de mobilizare». Este asta o atitudine? — se întreabă d. Schmitt. Se poate găsi o explicaţie, dar nu o scuză, în ştirile primite atunci la Paris. Pe de-o parte, guvernul francez ceruse neted aliatei sale să nu ia nici o măsură susceptibilă să dea Germaniei un pretext pentru o mobilizare parţială sau generală. Pe de alta, se lăsase să se ştie, că Franţa înţelegea să nu se amestece în pregătirile Rusiei şi dorea numai ca acestea să nu aibe un caracter de provocare contra Germaniei. Aceste comunicări furnizară ministrului rus cheia dilemei: el informă pe d. Paleologu că Rusia «va proceda secret la primele măsuri de mobilizare generală». El scăpa în felul acesta de reproşul de a fi neglijat părerea categorică dată de Franţa. Reticenţele d-lui Sasonoff avură ca rezultat întreţinerea de iluzii în guvernul francez. Când la 31 iulie, ambasadorul Germaniei, prezentând Franţei ultimatumul guvernului său, invocă deciziunea rusă de mobilizare generală, Viviani rămase surprins. «Vă rog, telegrafia el ambasadorului din Petersburg, să mă informaţi imediat asupra realităţei pretinsei mobilizări generale din Rusia». Nu este asta proba dorinţei pe care o avea guvernul francez de a evita «tot ceia ce putea fi recipita criza?» După ce d. Schmitt mai face unele aprecieri — servindu-se de date precise — asupra planului, de război al Germaniei, asupra, dublului ultimatum al acesteia şi asupra violărei neutralităţei Belgiei, pune următoarea concluzie: Desigur, era foarte greu să se evite conflictul: diplomaţia cea mai abilă n’ar fi putut poate să găsească un compromis între ferma hotărâre a Austro-Ungariei de a face război Serbiei şi determinarea Rusiei de a nu îngădui sfărâmarea acestui mic stat. Dar, la drept cuvânt, adaogă d. Schmitt, guvernele n’au avut meritul abilitatei. «Oamenii de stat austro-ungari n’au știut să prevadă, ca Serbia va merge atât de departe pe calea concesiunilor, încât politica lor să poată fi acuzată de agresiune brutală. Guvernul german, pentru a duce la bun sfârșit programul lui de localizare a războiului, ar fi trebuit să câştige încrederea Puterilor Antantei, asigurându-le de dezinteresarea Austro-Ungariei; şi cu toate acestea, chiar de la început, el s’a condus de o manieră că a atras bănuiala şi neîncrederea-Diplomaţii ruşi nu par să fi apreciat la justă valoare efectul probabil al măsurilor militare, asupra nervilor întinşi la exces ai statului major german. Cabinetul britanic a avut acţiunea sa paralizată, pentru că membrii săi nu ajunseseră să se decidă de partea cui va trece Anglia. Germanii judecau rău asupra atitutinei României. Ruşii credeau că n’au decât să dea un ordin pentru ca Bulgaria să fie obligată să meargă alături de ei. Englezii se lăsau amăgiţi de Turcia. In marea sa lucrare, operă istorică, d. Schmitt a voit, fireşte, sa păstreze o atitudine pur critică; el (Cititi continuarea in va muz Un lord la închisoare -------0000------- Hotărât, n’a fost un destin colţuri false, cât de false îţi pofteşm un acela care-a prezidat zilele de inima.. lui Owen Cosby Philipps, fiul pastorului din Yorkshire. Dela fotoliul Camerei Lorzilor, dela jeţul confortabil al Consiliilor de administraţie, nu e un drum prav scurt până la patul de scânduri al închisorii, şi totuşi lordul Klysant a străbătut acest drum. Nu intră în orice zi lorzi în temniţă , — sau nu mai intră de multă vreme... Lordul Klysant care a îmbrăcat zilele trecute costumul vărgat al puşcăriaşilor, cu număr reglementar pe spate, nu e măcar un lord improvizat, un cavaler de industrie sau un escroc de vagonlits şi de Palace-uri—ci un lord autentic. E drept că, deşi descendent al unei vechi familii burgheze cunoscută încă pe vrmea când Wilhelm Cuceritorul a debarcat la Hastings, Owen Cosby Philipps a căpătat învestitura nobiliară abia la 1928. Deși faima acestui lord, crescută odată cu averea lui fabuloasă, (trecea, acum cinci ani drept omul cel mai bogat al Engliterei) nu strălucea în arena politică sau pe scena artelor, prăbușirea lui e un episod dramatic menit comentariilor şi reflexiunilor populare. Ce faptă a săvârşit lordid acesta nabab, ca să năpustească asupra-i asprimea de fier rigid a codului penal, strivindu-l sub douăsprezece luni de închisoare. Nici nu şi-a gâtuit iubita ca orice funcţionar comercial, nici n’a escrocat societatea de asigurare ca orice neguţător aspirant la milioane, nici n’a avut ghinionul el s-a avea un prieten graţios ca nefericitul Wilde pe odiosul Douglas. Nimic, din toate acestea, ci ceva mult mai simplu î s’a imputat lordului Klysant. Aflându-se în fruntea trustu,lui Royal Mail, vastă întreprindere de navigaţie, lordul Klysant a semnat nişte prospecte. Judecătorii au observat că prospectele acestea conţin date nu tocmai conforme cu adevărul şi ar putea deci să surprindă buna-credinţă a subscriitorilor încântaţi de mersul strălucit al afacerilor concernului «Royal Mail»... Deaici, procesul. Apoi desnodământul: o sentinţă, care după ce-a urcat toate treptele ierarhice ale justiţiei, a rămas definitivă : douăsprezece luni de închisoare. Nu vi se pare ciudat? V-aţi aşteptat la o crimă, la o escrocherie sfruntată, la o delapidare măcar —şi end colo aflaţi o culpă atât de flexibilă, una din acele indelicateţi atât de frecvente la noi şi aiurea, a semnat nişte prospecte din care reieşea că afacerile concernului «Royal Mail» sunt mai splendide decât ar fi în realitate. Magistraţii englezi au o ciudată concepţie asupra limitei libertăţilor îngăduite oamenilor de afaceri, chiar magnaţilor cari dictează în fruntea marilor trusturi. Textele penale după care se stabilesc răspunderile şi sancţiunile în regatul insular nu îngădue umflarea unor cifre la publicarea beneficiilor, adică pune margini libertăţii de-a face reclamă în jurul unei întreprinderi, prin nişte prospecte. Lordul Klysant n’a cunoscut acele ţări, depărtate de imperiul britanic, unde poţi semna fără teama vreunei osânde, nu simple prospecte cu date inexacte, ci chiar bilan-Bilanţul se falsifică în aceste ţări depărtate de Anglia, fie mic(Citiţi continuarea în pag. 2 a) Crudei necesitaţi politice Sunt victorii cari costă sufleteşte mult, căci ele îţi impun la anumite momente să pui în cumpănă—sacrificând pe unele în avantajul celorlalte incliciaţiuni afective cari se solicită cu o egală putere de atracţiune. In o asemenea crudă necesitate politică se găseşte, actualmente, bietul domn Nae Ionescu ale cărui teorii financiare ar triumfa, după spusa d-sale în legiuirile d-lui C. Argetoianu. Triumful acesta l-a pus în alternativa crudă să aleagă între simpatiile sale — niciodată puse până acum la încercare — pentru d. Manoilescu, și cele recente pe cari i le inspiră d. Argetoianu, aducătorul la împlinirea teoriilor sale. Entre Ies deux son coeur balance — ar zice francezul despre d. Nae Ionescu, căruia î se pune problema «libertăţii indiferenţei», ilustrată prin apologul cunoscut al scolasticului Buridan.„ Şi directorul Cuvântului a trebuit să-şi calce pe inimă. Urmărind agitaţia care s’a stârnit în jurul proectului conversiunii datoriilor agricole, d. Nae lonescu nu se mulţumeşte numai să arate inanitatea acestei agitaţiuni. Nici nu crede că este destul să rupă lănci în favoarea acelui proect. D. Nae lonescu face chiar un adevărat act de auto-flagelaţie, căci iubeşte cu impasibilitate de erou roman în afecţiunile sale cele mai intime. Cercetează şi denunţă pe cel care s’ar găsi în dosul «reacţiunei bancherilor».... l’aţi ghicit... chiar pe d. M. Manoilescu. Căci se pare că o luptă americă se duce, sub pretextul legii conversiunii, între guvernatorul Băncii Naţionale şi ministrul de finanţe. Şi, în această luptă, i-e milă, fireşti, d-lui Nae Ionescu de d. M. Manoilescu, dar după d. Argetoianu, de astă dată, i se rupe inima. In adevăr, iată ce se putea citi, ieri în Cuvântul, înregistrăndu-se şi bagatelizându-se toate zvonurile care circulă despre o ridicare de scuturi bancare în contra proectului d-lui Argetoianu, proect pe care d. N. Iorga îl califica mai alaltăeri de copil fără tată cunoscut al guvernului E adevărat însă că anumite cercuri bancare — din nefericire responsabile prin situaţia lor, — au încercat în ultimele zile să alarmeze Parisul pe această temă. Nu au reuşit, e drept. Cum noi însă ŞTIM POZITIV de această încercare, întrebăm guvernul dacă are cunoştinţă de ea şi dacă nu crede că trebue să ia măsuri în potriva celor vinovaţi Iată trista necesitate la care a fost redus d. Nae Ionescu, în momentul când teoriile sale triumfau în proectele d-lui Argetoianu — să denunţe, foarte străveziu pe d. M. Manoilescu («...cercuri bancare — din nefericire responsabile prin situaţia lor...) ca pe organizatorul acţiunei de sabotare. Acul balanţei pe care o ţine olimpic d. Nae Ionescu s’a înclinat, dela d. Manoilescu, spre d. C. Argetoianu — desigur spre cea mai mare durere a directorului Cuvântului.