Dreptatea, martie 1932 (Anul 6, nr. 1323-1348)
1932-03-02 / nr. 1323
ANUL VI NO. 1)23 Mercur!2 Martie 1932 c 4 PAGINI Noi, Intelectualii acestui ponor, an li cu tofii nişte nemernici, Dacâ nu am încerca ridicarea târânimei noastre. 2 Lei 1 ORAŞE ’• I 1 an................ 600 lei Institutiuni publice şi SATE străinătate 1 Jun . . 2000 lei 1 I 6 luni . ..... 300 » (Săteni, Preoţi, învăţători) 1 an ...... 300 lei ABUNAMENTE I REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA I BUCUREŞTI, STR. O. CLEMENCEAU, 96 luni ...... 150 » particulare looo lei anual 6 luni............. 1000 • 1 TELEFON 1 Direcţia 248/32 I I Redacţia 217/04 I Adiţia 220/25 ALEX. VAIDA-VOEVOD ANUNŢURI Se primesc direct la Ad-dra ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţară12 0I INOVAŢII FISCALE După aranjarea celor două bugete : ordinar şi extraordinar, ed. Argetoianu s’a hotărât să facă şi alte inovaţii de ordin fiscal. In urma rezolvării datoriilor agricole fără finanţare, ne putem aştepta dela d-sa la orice... Mai întâiu, ministrul de Finanţe s’a gândit să cureţe terenul. Această operaţie a început cu punerea în ordine a scriptelor societăţilor Joickey Club şi S. N. I. C. , pe care d-sa le cunoaşte până în amănunte. Argetoianu a decis desăvârşirea lor certare, pentru trecut, suprimare de taxe pe viitor. Aceste asociaţii au rămas în urmă cu plata taxelor pe jocurile de hazard. De asemeni bugetele lor sânt trecute la rubrica: „cheltueli'’ — taxele curente. Din taxele pe jocurile de noroc se organizează de obeice cu opere de asistență publică. Astfel de opere la noi, mai mult decât oricând, au mare nevoe de fonduri. De unde vor fi ele procurate. Dar încă ceva: taxele pe jocurile de hazard întreţin multe staţiuni balneo-climaterice. Sânt localităţi in străinătate cu stabilimente costisitoare de băi , toate pe seama Casino- brilor, mari aducătoare de veni- turi. In România însă, unde stat iubii de vilegiatură sânt într’o stare primitivă — guvernul le ia şi unicul sprijin. Dar după desfiinţarea taxelor asupra societăţilor sale de agrement personal şi în urma anulării datoriilor cătră stat, — d. Argetoianu recurge şi la alte inovaţii. Dacă statul face avantaje pentru ţărani, — de ce jucătorii de cărţi să fie lăsaţi pradă fiscului? Iar dacă mitocanii vor fi scutiţi, poate, de jumătate din datorie, — de ce ciopoii să nu fie ertaţi cu totul? Pe lângă ertările şi suprimările de taxe în materie de hazard, — preşedintele Jockey Clubului n’a dat uitării nici pe o parte din membrii acestei societăţi: moştenitori veseli, partenerii săi de bridge... Ministerul de Finanţe a hotărât „recalcularea” taxelor de moştenire, reaplicate în ultimii ani. Prin această operaţie, d. Argetoianu vrea destur să-şi avantajeze clientela personală. Pornit pe panta „recalculărilor’’, d. Argetoianu, nu se opreşte cu una, cu două. D-sa este omul dintr’o bucată, omul soluţiilor radicale, complecte... Astfel ochiu-i ager a mai descoperit un capitol la Finanţe, care trebue revăzut: capitolul amenzilor. Revizuirea amenzilor n’are desigur scopul de a le majora — ci dimpotrivă. Sânt vizate anumite persoane la „recalcitare ’? Există viitori intervenienţi pentru operaţia de revizuire ? Atât revizuirea moştenitorilor, cât şi a amenzilor — va da loc la suspecte avantajări. Se va deschide de asemeni drumul intervenţiilor interesate. Aceste inovaţii fiscale ale d-lui Argetoianu, menite să scadă veniturile statului, se face oare în timpuri favorabile pentru bugetele noastre, ordinar şi extraordinar, ameninţate cu un prea mare excedent? Dacă situaţia finanţelor ar fi atât de bună, încât statul ar putea să opereze unele reduceri — ele ar trebui să se facă tocmai la Jockey Club, ca şi în bugetele moştenitorilor veseli şi ale fraudatorilor amendaţi, care au călcat rânduelile vamale, fiscale, etc. Nu sânt alte categorii de cetăţeni, care merită mai mult indulgenţa statului? Dar cazul se prezintă cu totul altfel. Veniturile statului sânt neindestulătoare. Ele sânt în permanent regres. Şi, atunci — în sărăcia bugetara — este admisibil ca statul să ajute tocmai pe oamenii puşi pe distracţie pe cei avuţi şi pe fraudatori? Sânt timpuri grele? Desigur! Dar între un salariat care de-abea îşi asigură hrana zilnică prin munca lui de fiecare moment, şi între posesorul unei averi rămase din părinţi — pe cine să-l aleagă statul pentru avantagii? S’a spus că ‘ guvernarea de partid este defectuoasă , întrucât partidele, în activitatea lor la putere, avantajează clasa pe care se bazează Astfel de pildă naţional-ţărăniştii ar avantaja clasa plugarilor (80 la sută din populaţia ţării). Programul acestui partid însă prevede o atentă solicitudine pentru toate păturile muncioare din stat — în raport cu importanţa fiecăruia. Un guvern în afară de partide, — s’a zis, — n’are obligaţii faţă de nici o clasă. El e personificare* obiectiva sinului ?.... Iată însă că ga versul de astăzi, care n’are partid, posedă în schimb în juru-i o societate veselă. In interesul acestora, guvernează d. Argetoianu. Dacă-i vorba de moralitate și de interesul general, care mod de guvernare este superior: cel al partidelor sau cel al coteriei, elicei, gaștei? Acele trei hotărâri ale guvernului: suprimarea taxelor pe jocurile de noroc (euertarea pentru trecut), recalcularea moştenirilor şi revizuirea amenzilor par, la prima vedere, lucruri de minimă importanţă. Ele însă sânt caracteristice pentru, o guvernare de Jockey Club (o Societate distinsă şi foarte onorabilă), dar care n’are nici un rost să-şi impună punctul de vedere în opera de cârmuire a statului, conform cu interesele sale de club. Aceasta-i semnificaţia inovaţiilor fiscale ale d-lui Argetoianu. ...«adiacente» — de fapt chiar incidente — «notele» d-lui Arghezi în excelenta Românie Literară, revista de sub uieeţiunea d-lui Liviu Rebreanu, asupra unui «teolog dictatorial» • ...O polemică dusă de un teolog dictatorial, te urmăreşte în eternitate şi te bagă în infern, chiar dacă viaţa d tale ar fi plină de acţiuni de bunătate. O fişă cu toate semnalmentele fizice şi morale se găseşte la Siguranţa generală a universului... Ce va zice însă d. Arghezi când îi vom spune că «teologul dictatorial» are nu numai fişe, dar şi cont curent la Siguranţa generală... cea de pe pământ. Duminică dimineaţa telegrame din Extremul Orient au vorbit despre dispoziţiile pacifiste manifestate la Tokio şi Nanking de către ambasadorii respectivi ai Chinei şi Japoniei. In aceeaşi zi luptele la Shanghai au fost din cele mai violente... Dar iată ceva şi mai sugestiv. La Karbin a avut loc un banchet chino-japonez în care generali şi chinezi şi japonezi au închinat toasturi entuziaste pentru «prietenia chino-japoneză». In ziua aceia oraşul Kiangwan, a fost complect distrus de avioanele japoneze şi multă populaţie civilă a fost ucisă... In adevăr, originalitatea acestui război este de nedescris. Se vorbește de o prelungire a sesiunei Corpurilor legiuitoare până la 1 Aprilie. Fiindcă guvernul vrea să treacă și Monopolul alcoolului în ultimele zile ale parlamentului. Cum închiderea sesiunei ar coincidă și cu retragerea guvernului Iorga, ar însemna, că 1 Aprilie ziua farselor, să înregistreze sfârșitul celei mai triste farse. E o «păcăleală» care n’ar păcăli decât pe d. Iorga... Ceia ce ar fi drept. Căci a trăit mai mult decât era permis — guvernul lui Păcală. eA/e* la comerţul său cu d. Iorga, d. Nae Basilescu, ca şi actual prorector al Universitatea şi a regăst temperamentul juvenil — d. Nae Basilescu are respectabila vârstă de 72 de ani — cei mulţi înainte! — temperament care pe vremea «herei Basilescu» a făcut să se vorbească destul de mult despre castelanul de la Bucureşti-Nour. Zăvorirea uşilor Universităţei ca profesori să nu poată pătrunde Duminica pentru alegerea noului rector, înseamnă o «operaţie litorală» care dă înainte celor bine cunoscute în unele alegeri generale — şi prin care s'au ilustrat şi alegerile Argetoianu de anul trecut. In definitiv d. Nae Basilescu vrea ca protectorul prorectorului, d. N. Iorga, se fie reales rector împotriva voinţei majorităţii profesorilor... Pensionarii aceştia, căci d. Nae Basilescu este pensionar, nu se mai îndoesc de nimic! Şi nici nu se poate un mai bun exemplu despre «autonomia universitară» în funcție de cei care ar trebui să vegheze mai serios asupra ei. MARELE SCANDAL UNIVERSITAR D. Iorga zădărniceşte alegerea noului rector punând lacăte la porţile universităţii SENATUL SE ADRESEAZA M. S. REGELUI - Niciodată meseria noastră de meleag mai ospitalier, care a şi fost cronicari ai evenimentelor cotidia* * găsit: Facultatea de ştiinţe. ne nu s’a aflat în faţa unui caz mai L, f nicirPfÎAf 9 penibil. Comentarul nostru, ce s’ar LNI1L CSIt |P1 UI CLiUI V vrea amuzant, e înăbuşit de ruşine/ Consfătuirea a durat . Pana acum, numeroasele nazbatuie or„ profesorului Iorga, fie în calitatea căutat mai întâi să se fixeze de om Politic, fie în aceia de minis- dia nQ. Bituaţiile de fapt d D f. tru al şcolilor stârneau un hohot ge- Coculescu confimat de dl ministru neral. Atunci când a invitat iu Ca- -T T , . , pitală câteva mii de învăţători sprel?’ loT,sa ,ca greeter şi dem prezia-şi aiege posturile şi apoi a năpus- dent les*\ al &eiatu!ui universitar tit asupra lor plutoanele de jan- pe b aza deciziei unanime a Senadarmi şi gardişti, deşi era loc pen- *u^ul* a lansat către toţi profesorii tru cea mai îndreptăţită indignare, convocarea de azi 28 Februarie pen-ţara a zâmbit.. Cu indulgenţă, dar cu mirare. Nu putea fi faptă de om întreg procedeul folosit cu inutilă brutalitate. Apoi, când decanii facultăţilor au fost poftiţi de d. Iorga în cabinetul ministerial spre a discuta legea învăţământului superior — şi când ministrul (în acelaş timp rectorul) a dat afară un coleg, gestul a mâhnit toată lumea- Nimeni n'a mai îndrăznit să râdă. Liber este d. Iorga să aibă temperamentul pe care -l are, nervii pe care valvii are, și apucăturile pe care i le cunoaştem. Dar izbucnirile intolerante ale temperamentului d-sale irascibil ar putea lesne să se reverse asupra personalului de-acasă, eventual asupra d-lui Râmnic, în nici un caz însă asupra unor profesori universitari, cu nimic obligaţi să suporte grosolănia magnificului savant interplanetar.Şi iată recenta manifestare de Duminecă a d-lui Iorga, prin intermediul faimosului domn Bazilescu, profesorii convocaţi de Senatul Universitar pentru alegerea noului rector, au găsit închise cu lanţul în uşile Unviversităţii! Zadarnic încercăm să opunem şi acestei întâmplări fără precedent, zâmbetul cu care ne-am obişnuit să întâmpinăm acţiunile de acest soi ale d-lui Iorga. E întristător. Pentru Universitate desigur. Dar şi pentru profesorul Iorga. E un brutal abuz de putere împotriva căruia nu ştim încă cum va reacţiona corpul profesoral. Dar ceace ştim este că d. Iorga a devenit insuportabil. Judecaţi, după faptele petrecute, Duminică urma să aibă loc la Universitatea din Capitală alegerea de rector. Se ştie că această alegere trebuia de fapt să se facă cu o săptămână înainte, dar fusese şi atunci zădărnicită. Potrivit hotărârii senatului universitar, d. prorector Coculescu luase toate măsurile ca alegerea să se facă de astă dată şi mai ales să decurgă în mod normal. Se pregătiseră urnele, buletinele. Iar în cursul dimineţii de Duminică, profesorii universitari, în număr mare, au sosit să voteze.ntru alegerea ca rector. Aceste lucruri se petreceau la 15 Februarie. Cu trei zile înainte Senatul universitar legal constituit, în unanimitate, trimite o adresă Ministerului instrucţiunei făcându-i cunoscut motivele pentru care d. Bazilescu nu mai putea fi prorector. SURPRIZA Dar surpriza nu le-a fost mică, văzând că uşa dela intrarea la rectorat, era pusă în lanţuri, şi ferecată, dacă nu cu şapte lacăte ca în poveşti, cu unul gros şi imens şapte! Era graţioasa atenţiune pe care d. Iorga, în calitate de ministru al Instrucţiunii şi de profesor universitar, înţelegea să o facă colegilor săi, pe timpul acesta de iarnă grea, lăsându-i să stea... pe culoare! Au rămas astfel pe sălile neîncălzite d-nii profesori: Bălăcescu, dr. Gheorghiu, Danielopol, Vintiiescu, Valaori, Deleanu, Coculescu, pr. Mihălcescu, Sava Atanasiu, Plastaru, Ovid Densușannu, Nichifor, Moroianu, Hortolomei ş. a. cari, au ţinut spre a se încălzi, o foarte agitată întrunire. Consfătuirea căuta să fixeze atitudinea Senatului şi a profesorilor in împrejurările neaşteptate în faţa cărora s’au trezit. Unii, în primul moment de revoltă, hotărâseră ca să se procedeze la votare, chiar acolo pe săli, alţii cereau convocarea, tot pentru eri la o altă facultate. Părea că această soluţie va triumfa, când d. prorector Coculescu şi-a dat seama că alegerea este imposibilă deoarece urnele de votare, ştampilele şi tot materialul necesar unei alegeri legale, fusese sechestrate în cursul nopţei de către celălalt prorector, d. prof. Bazilescu. Totuş, profesorii au hotărât să strămute sediul consfătuirii pe nn In urma acestei adrese d. Iorga a confirmat pe d. Coculescu prorector şi profesorii lucrau în cea mai perfectă armonie cu d-sa. Totuşi d. Iorga a lucrat numai cu jumătăţi de măsură deoarece confirmând ca prorector pe d. prof. Coculescu, nu infirma concomitent şi decanatul d-lui prof. Basilescu. Atunci Senatul intervine din nou arătând că d. prof. Bazilescu nu mai poate participa la şedinţele Senatului universitar pentru că prezenta sa ilegală în sânul acestei institute i-ar vicia constituirea și ar lovi de nulitate toate deciziile ce ar lua. ŞI TOTUŞ!*? BASILESCU EPRORECTOR D. Iorga n’a mai răspuns Senatului universitar nimic, în schimb a intrat în corespondenţă cu d. Bazilescu, căruia i-a trimis o adresă de reconfirmare a funcţiei de prorector. Acesta se prezintă seara târziu la rectorat, chiamă secretarul, redactează şi expediază tuturor profesorilor următoarea adresă: Domnule Profesor, Subsemnatul, în calitatea de prorector al Universităţii din Bucureşti, recunoscut de d. ministru al instrucţiunei, cultelor şi artelor prin adresa No. 27.916 din 1932, am onoare Am arătat dela început ce şubredă bază avea optimismul d-lui Ionescu-Siseşti, ministrul agriculturei, în privinţa rezultatelor ce aştepta dela aplicarea primei de export. Spuneam atunci că măsura susţinerii artificiale a preţului grâului e defectuoasă, şi pilda vie a eşecului înregistrat de prima de export în Ungaria trebuia să pună în gardă pe d. Siseşti. Partidul naţionalţărănesc a subliniat cu toată tăria ineficacitatea legii, arătând că prima nu va folosi în niciuni fel agricultorilor ci intermediarilor iar populaţia muncitoare va suferi de pe urma timbrului pe pâine. Din nefericire, toate prevederile partidului naţional-ţărănesc s'au îndeplinit întocmai. Agricultorii n'au profitat de acordarea primei de export, iar timbrul pe pâine a dat alt faliment. Despre fraudele ca s’au comis cu faimosul «timbru» nici nu mai vorbim... In ședința de Sâmbătă a Camerei, d. deputat Ion Răducanu a interpelat guvernul asupra rezultatelor lamentabile ale aplicării primei de export la grâu şi cu cifre concludente a demonstrat înfrângerea politicei d-lui Ionescu-Siseşti. După şapte luni de experienţă, bilanţul primei de export, e dezastruos. De unde d. Siseşti afirma că numai cu 300 milioane lei va înlesni exportul a 30.000 de vagoane grâu, izbutind să ridice preţul şi pe piaţa internă, — în realitate s-au exportat aproape 15.000 de vagoane de grâu pentru care statul a acordat sub forma primelor de export aproape un miliard de lei, când toată valoarea grâului exportat atinge suma de 2 miliarde 700 milioane lei. Miliardul destinat, în intenţia d-lui Siseşti, agricultorilor a intrat în punga intermediarilor şi caselor exportatoare, iar timbrul pe pâine a înlesnit fraude pe o scară întinsă. Dar partea cea mei gravă acasă vă fac cunoscut că alegerea de rector va avea loc la o dată care se va fixa ulterior şi pe care v-o vom aduce la cunoştinţă la timp. Primiţi, etc. Prorector, N. BAZILESCU Secretarul Universităţii, Chelaru Acestei adrese profesorii nu i-au dat nici o atenţie. Adresa de mai sus înseamnă, au declarat profesorii, că d. prof. Basilescu este prorectorul personal al d-lui Iorga. In această singură calitate, pe care Senatul o contestă, d. prof. Basilescu a sechestrat sigiliile, a sechestrat arhiva și a amânat «sine die» alegerea de rector. CONVOCAREA ERA VALABILA Dar, acest lucru nu putea să-l facă, deoarece data de alegere — 28 Februarie — fusese fixată de prorectorul legal în funcţiune, de senatul universitar legal constituit, admisă şi confirmată de însuşi ministrul instrucţiunei. D. IORGA SOMAT SA SE EXPLICE După cum se vede, din expunerile făcute la consfătuire, reese clar că universitatea trece printr-o gravă criză de autoritate. Toţi profesorii erau de acord că vina cade numai asupra d-lui N. Iorga. Unii au subliniat anomalia care există acum. Un om politic să fie ministrul instrucţiunii, să-şi păstreze şi postul de rector pe lângă demnitatea de preşedinte al consiliului D. N. Iorga a votat legea pentru autonomia uiniversitară, cu scopul ca d-sa să-şi menţină locul de rector încă 5 ani retribuit cu leafa unui profesor titular, pe când în vechea lege, rectorul era ales pe 3 ani şi salariat doar cu 3000 lei lunar. * Consfătuirea foarte agitată a ajuns la un rezultat: încheerea unui proces verbal asupra celor constatate și trimiterea unei adrese d-lui N. Iorga. O adresă prin care să fie invitată sa personal, în calitate de rector (Citiţi continuarea In pag. 11 a).tastrofei primelor de export e alta: sunt serioase indicii că vre-o jumătate din vagoanele «exportate» au fost întâi «importate» prin contrabandă din Bulgaria şi Iugoslavia. De vreme ce ministrul agriculturei anunţa că n’avem disponibil la export decât 30—35.000 de vagoane şi în şapte luni s’au exportat 95.000 de vagoane, toată suspiciunea este îndreptăţită. Numai sistemul defectuos al primei de export putea înlesni o asemenea criminală sarcină pe spinarea consumatorului român: de-a mări cu banul lui preţul grâului strein... In fata datelor evidente aduse la tribuna Camerei de către d. Răducanu, ministrul timbrului pe pâine şi al primelor dezastruoase a încercat o penibilă apărare a păgubitoarei sale legi, iar subsecretarul de stat al aceluiaş departament a făcut o hilariantă declaraţie: prima de export şi timbrul pe pâine sunt două probleme distincte ! S-ar părea că timbrul a fost înfiinţat numai pentru a satisface nevoile fraudatorilor, iar prima pentru a sprijini afacerile caselor exportatoare, deci nici o legătură nu poate fi între ele... Apoi uitând că este «technician» şi aspirând oarecum la calitatea de om politic, d. Siseşti a încercat să arunce nu ştim ce vinovăţii în sarcina predecesorilor săi la departamentul agriculturei, ceea ce i-a atras o succintă punere la punct a d-lui Ion Mihalache. D. Siseşti pătimeşte pe unde a păcătuit: în loc să aplice legea valorificării cerealelor, s’a trezit «inovator» al unei măsuri condamnate de la început. Experienţele d-lui technician al primei falimentare şi al timbrului pe pâine, au adus statului o pagubă de un miliard, iar agriculturei româneşti niciun folos. E încă o înfrângere a guvernului actual, dar o înfrângere ale cărei cheltueli le suportă țara. JOCUL DUBLU Un miliard risipit Sărbătorirea de la Clut Alexandru Vaida-Voevod de IULIU MANIU Nume trecut în istorie. Multe se vor scrie despre el. In perspectiva istorică a oamenilor şi faptelor se va cerne prin sita vremii calomnia şi răutatea şi va rămânea la suprafaţă adevărul. Se va constata de acord cu noi contimporanii nobleţă sufletului său antic, îmbrăcat uneori într’un umor sănătos, fascinator în conversaţie, care adesea dă lovituri dureroase, destinate adversarilor săi. Se va spune, că a întruchipat porunca veche pentru toţi conducătorii militari şi politici de a fi «strajnici în luptă, mărinimoşi în pace». Se va constata cultura sa deosebită cu cunoştinţe excepţional de multilaterale câştigate prin lectură enormă, îngăduită de nopţile nedormite. Toate acestea sunt însă abia cadre şi detalii, cari pot face interesant un om care a ştiut să se facă prin personalitatea sa văzut şi simţit. Se va spune, că a fost un animator al masselor cum puţini s’au născut în Ardeal şi Banat. Dar praful vremii va acoperi capul de o rară regularitate cu frunte lată şi plete bogate, aşezat pe un trunchin puternic, de înălţime exact cât trebuie, ca să mulţumească fantazia mulţimii. Se vor pierde şi gesturile sugestive ale animatorului care ca şi actorul se stinge deodată cu dispariţia fizicului său de care este în funcţie. Peste toate acestea se va examina şi stabili esenţialul: ce a vrut? ce a făcut? şi ce loc a ocupat el în evoluţia politică a neamului românesc? Şi va trebui să constate cu noi împreună, cari îi cunoaştem şi ultima celulă din crect şi cel mai intim colţ al inimii sale şi cari suntem martorii prodigioasei sale activităţi politice, că a vrut şi a lucrat consecvent şi necontenit pentru realizarea unităţii naţionale şi perfecţionarea socială a poporului românesc. Toată munca lui, întreaga lui tactică politică a stat în serviciul acestor nizuinţi mărturisite ori nemărturisite după împrejurări, dar niciodată pierdute din vederea lui clară şi din preocupările sale conştient îndrumate... In serviciul, ideii unităţii naţionale discutam, la 1893 în Viena ca studenţi împreună cu Pompiliu Dan— condamnat mai târziu la moarte, salvat tot prin ajutorul lui Vaida- Voevod — statutele unei societăţi secrete, iredentiste. In acelaş scop urzeam apoi planurile acţiunei tinerilor cu ocazia procesului Memorandului la moşia sa Valea-Seacă de lângă Cluj şi cu acelaş scop a semnat la 1894, în Bucureşti, declaraţia care există şi azi, pentru intrarea în acţiune cu orice risc, în scopul realizării idealului naţional. Acelaş scop a încălzit toate peripeţiile vieţii sale zbuciumate, în cursul căreia adesea a trebuit sub povara împrejurărilor şi cu durere în suflet să calce cărări ocolitoare, ca toţi oamenii cu răspundere politică, dar cam îndeosebi pe el nu l-au putut împiedeca să izbucnească din când în când în luminătoare flăcări pentru a învedera ţinta definitivă spre care tindea. Cotituri, cari pe Alexandru Vaida îl îndârjeau mai mult decât pe oricine, dovadă articolul de un sfâşietor sarcazin publicat în «LUPTA» din Budapesta, în 1911, în contra politicei oficiale a vechiului regat, care era pe dea întregul şi fără rezerve pentru Tripla Alianţă. Atitudinea sa cu ocazia audienţei la care a fost invitat de archiducele Iosif în 1918 şi declaraţia celebră ce a cetit în parlamentul din Budapesta la 1918 în Octombrie 18 proclamând ruperea Ardealului şi a Banatului de Ungaria, au fost consecinţele logice ale gândirei şi faptelor sale, extrem de riscate, cari şiau primit, suprema satisfacţie de a fi tot el primul-ministru al României mari, când s’a votat Unirea tuturor provinciilor şi delegatul nostru la Conferinţa de pace, în care s’a ratificat Unirea tuturor Românilor într’un singur stat naţional. Dacă Alexandru Vaida-Voevod în ce priveşte evoluţia naţională a neamului românesc a fost un întruchipător al instinctului naţional, el a fost în ce priveşte politica socială a poporului românesc din Ardeal şi Banat un adevărat reformator. Studiile sale, lectura sa şi simţul său social l-au făcut să fie primul propagator al unei biopolitici naţionale la Români. In oficină planurilor politice, unde se făureau programe, manifeste şi declaraţii, Aurel Vlad reprezenta, ideia democraţiei integrale şi lupta înverşunată contra latifundiilor boiereşti, pe care a trecut-o şi în ţinuturile dincolo de hotarele etnice ale poporului românesc din Ungaria, iar Alexandru Vaida era propagatorul ideilor sociale progresiste cu votul pentru femei şi cuîngrijirea sanitară şi socială a poporului cu toate consecinţele logice ale unei dreptăţi sociale. El, adoratorul naturei iubeşte omul şi are simţ pentru darurile lui şi în mijlocul pădurei puternice a neamului românesc, pe care voieşte să o păstreze întreagă nu pierde din vedere firicelul de gorun, care va face pădurea de mâine. Naţiune puternică, popor trupeşte şi sufleteşte sănătos: iată iizuinţa lui pentru care a muncit şi a suferit cu fanatic devotament. Spirit activ, care reacţionează ca cel mai fin seizmograf la orice impresiiune, fire impulzivă, care nu trece la ordinea zilei fără răspuns peste nici un val al vieţii ce-l atinge, el este personificarea adevărului: viaţa-i mişcare, politica de acţiune. Pentru aceea el abia în etate de 20 de ani a intrat în acţiune alături de memorandiştii dr. Raţiu, Lucaci, Coroianu. Imediat după aceea a intrat în acţiunea replicei alături de Aurel C. Popovici şi îndată după terminarea studiilor în acţiunea pentru abandonarea tacticei pasiviste şi intrarea în luptele parlamentare, iar pe urmă în acţiunea pentru dărâmarea dualizmului austroungar şi introducerea federalismului în monarhia austro-ungară. De aceea i s’a terminat activitatea parlamentară din Budapesta cu proclamarea ruperii Ardealului şi Banatului de către Ungaria şi cu începerea acţiunei revoluţionare, care s’a terminat cu decretarea unităţii naţionale la Alba-Iulia. De aceia a fost primul partizan al fuziunii partidului naţional cu cel ţărănesc şi de aceea stă dela Unire încoace şi până azi în fruntea acţiunii pentru democratizarea ţării, pentru scoaterea ei din toropeala morală şi politică, în care s’a scufundat din vina obiceiurilor pământului şi a slăbiciunii oamenilor. Va reuşi şi de astădată. Vom fi cu el şi deacum înainte. (Din numărul festiv al «Patriei»). li Hef Ints Suntem de acord cu «Epoca» : nu există un «caz» Mareş, pentru că un «caz» înseamnă o posibilitate de discuţiune. Cu acest domn nu se discută. Căci «Epoca» uită că clientul său din oficiu nu a adus în Cameră nicio dovadă. Acest domn a afirmat pur şi simplu o calomnie pe socoteala d-lor Mihai Popovici şi Lugoşanu, fără să dovedească afirmaţiunile sale. Cel apărat de ziarul d-lui Filipescu nu s’a mărginit să facă o critică contractului suedez — care de altmintreri fusese introdus tendenţios şi pe cale incidentală în discuţiunea legii drumurilor — şi nici măcar nu a căutat să tragă confuziuni politice, d-sa a căutat numai să facă insinuaţiuni calomnioase la adresa unor adversari politici. Or, noi dovedim că d. Mareş este cel de pe urmă om din această ţară având dreptul să ia roluri de răzbunător al moralei publice. De aceea credem că «Epoca» comite un regretabil exces de zel camaraderesc luând apărarea calomniatorului-Regretăm că oameni a căror bună credinţă a fost circumvenită se complac în scabroasa promiscuitate cu individul calomniator şi laş, încă odată suntem de acord cu «Epoca». Mareş nu poate fi subiectul unui «caz», îi lipsește îndrituirea morală. Aceasta nu ne va împiedica însă să continuăm cu zugrăvirea teratologic morale și sociale pe care o reprezintă individul.