Dreptatea, martie 1932 (Anul 6, nr. 1323-1348)

1932-03-02 / nr. 1323

ANUL VI NO. 1)23 Mercur!­2 Martie 1932 c 4 PAGINI Noi, Intelectualii acestui ponor, an li cu tofii nişte nemernici, Dacâ nu am încerca ridicarea târânimei noastre. 2 Lei 1 ORAŞE ’• I 1 an................ 600 lei Institutiuni publice şi SATE străinătate 1 Jun . . 2000 lei 1 I 6 luni . ..... 300 » (Săteni, Preoţi, învăţători) 1 an ...... 300 lei A­BU­NAMENTE I REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA­ I BUCUREŞTI,­­ STR. O. CLEMENCEAU, 9­­­6 luni ...... 150 » particulare looo lei anual 6 luni............. 1000 • 1 TELEFON 1 Direcţia 248/32 I I Redacţia 217/04 I Adiţia 220/25 ALEX. VAIDA-VOEVOD ANUNŢURI Se primesc direct la Ad-dra ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţară1­2 0I INOVAŢII FISCALE După aranjarea celor două buge­te : ordinar şi extraordinar, e­d. Argetoianu s’a hotărât să facă şi alte inovaţii de ordin fiscal. In urma rezolvării datoriilor agri­cole fără finanţare, ne putem aş­tepta dela d-sa la orice... Mai întâiu, ministrul de Finanţe s’a gândit să cureţe terenul. Acea­stă operaţie a început c­u punerea în ordine a scriptelor societăţilor Joi­­ckey Club şi S. N. I. C. , pe care d-sa le cunoaşte până în amănunt­e. Argetoianu a decis desăvârşirea lor c­ertare, pentru trecut, suprima­re de taxe pe viitor. Aceste asociaţii au rămas în urmă cu plata taxelor pe jocurile de ha­zard. De­ asemeni bugetele lor sânt trecute la rubrica: „cheltueli'’ — ta­xele curente. Din taxele pe jocurile de noroc se organizează de obeice cu opere de a­­­sistență publică. Astfel de opere la noi, mai mult decât oricând, au mare nevoe de fonduri. De unde vor fi ele procurate. Dar încă ceva: taxele pe jocurile de hazard întreţin multe staţiuni balneo-climaterice. Sânt localităţi in străinătate cu stabilimente costisi­toare de băi , toate pe seama Casi­no- brilor, mari aducătoare de veni-­ turi. In România însă, unde stat iub­­ii de vilegiatură sânt într’o stare pri­mitivă — guvernul le ia şi unicul sprijin. Dar după desfiinţarea taxelor asu­pra societăţilor sale de agrement personal şi în urma anulării dato­riilor cătră stat, — d. Argetoianu re­­curge şi la alte inovaţii. Dacă statul face avantaje pentru ţărani, — de ce jucătorii de cărţi să fie lăsaţi pradă fiscului? Iar dacă mitocanii vor fi scutiţi, poate, de ju­mătate din datorie, — de ce ciopoii să nu fie ertaţi cu totul? Pe lângă ertările şi suprimările de taxe în materie de hazard, —­ preşe­dintele Jockey Clubului n’a dat ui­tării nici pe o parte din membrii a­­cestei societăţi: moştenitori veseli, partenerii săi de bridge... Ministerul de Finanţe a hotărât „recalcularea” taxelor de moştenire, r­e­aplicate în ultimii ani. Prin acea­stă operaţie, d. Argetoianu vrea de­­s­tur să-şi avantajeze clientela per­sonală. Pornit pe panta „recalculărilor’’, d. Argetoianu, nu se opreşte cu una, cu două. D-sa este omul dintr’o bu­cată, omul soluţiilor radicale, com­plecte... Astfel ochiu-i ager a mai descoperit un capitol la Finanţe, ca­re trebue revăzut: capitolul amenzi­lor. Revizuirea amenzilor n’are desigur scopul de a le majora — ci dimpotri­vă. Sânt vizate anumite persoane la „recalcitare ’? Există viitori inter­­venienţi pentru operaţia de revizui­re ? Atât revizuirea moştenitorilor, cât şi a amenzilor — va da loc la sus­pecte avantajări. Se va deschide de­ asemeni drumul intervenţiilor interesate. Aceste inovaţii fiscale ale d-lui Argetoianu, menite să scadă venitu­rile statului, se face oare în timpu­ri favorabile pentru bugetele noas­tre, ordinar şi extraordinar, amenin­ţate cu un prea mare excedent? Dacă situaţia finanţelor ar fi a­­tât de bună, încât statul ar putea să opereze unele reduceri — ele ar trebui să se facă tocmai la Jockey Club, ca şi în bugetele moştenitori­lor veseli şi ale fraudatorilor amen­daţi, care au călcat rânduelile va­male, fiscale, etc­. Nu sânt alte ca­tegorii de cetăţeni, care merită mai mult indulgenţa statului? Dar cazul se prezintă cu totul alt­fel. Veniturile statului sânt nein­destulătoare. Ele sânt în permanent regres. Şi, atunci — în sărăcia bugetara — este admisibil ca statul să ajute tocmai pe oamenii puşi pe distrac­ţie pe cei avuţi şi pe fraudatori? Sânt timpuri grele? Desigur! Dar între un salariat care de-abea îşi asigură hrana zilnică prin mun­ca lui de fiecare moment, şi între posesorul unei averi rămase din pă­rinţi — pe cine să-l aleagă statul pentru avantagii? S’a spus că ‘ guvernarea de partid este defectuoasă , întrucât parti­dele, în activitatea lor la putere, a­­vantajează clasa pe care se bazează Astfel de pildă naţional-ţărăniştii ar avantaja clasa plugarilor (80 la sută din populaţia ţării). Programul acestui partid însă prevede o atentă solicitudine pentru toate păturile muncioare din stat — în raport cu importanţa fiecăruia. Un guvern în afară de partide, — s’a zis, — n’are obligaţii faţă de nici o clasă. El e personificare* obiecti­va sinului­­ ?.... Iată însă că ga versul de astăzi, care n’are partid, posedă în schimb în juru-i o societate veselă. In interesul acestora, guvernează d. Argetoianu. Dacă-i vorba de moralitate și de interesul general,­­ care mod de guvernare este superior: cel al par­tidelor sau cel al coteriei, elicei, ga­­ștei? Acele trei hotărâri ale guvernulu­i: suprimarea taxelor pe jocurile de noroc (eu­ertarea pentru trecut), re­calcularea moştenirilor şi revizui­rea amenzilor par, la prima vedere, lucruri de minimă importanţă. Ele însă sânt caracteristice pentru, o guvernare de Jockey Club (o So­cietate distinsă şi foarte onorabilă), dar care n’are nici un rost să-şi im­pună punctul de vedere în opera de cârmuire a statului, conform cu in­teresele sale de club. Aceasta-i semnificaţia inovaţiilor fiscale ale d-lui Argetoianu. ...«adiacente» — de fapt chiar incidente — «notele» d-lui Arghezi în excelenta Româ­nie Literară, revista de sub ui­­eeţiunea d-lui Liviu Rebreanu, asupra unui «teolog dictatorial» • ...O polemică dusă de un teolog dicta­torial, te urmăreşte în eternitate şi te bagă în infern, chiar dacă viaţa d tale ar fi plină de acţiuni de bunătate. O fişă cu toate semnalmentele fizice şi morale se găseşte la Siguranţa gene­rală a universului... Ce va zice însă d. Arghezi când îi vom spune că «teologul dictato­rial» are nu numai fişe, dar şi cont curent la Siguranţa generală... cea de pe pământ. Duminică dimineaţa telegra­me din Extremul­ Orient au vorbit despre dispoziţiile pa­cifiste manifestate la Tokio şi Nanking de către ambasadorii respectivi ai Chinei şi Japoniei. In aceeaşi zi luptele la Shanghai au fost din cele mai violente... Dar iată ceva şi mai sugestiv. La Kar­­bin a avut loc un banchet chino-ja­­ponez în care generali şi chinezi şi japonezi au închinat toasturi entu­ziaste pentru «prietenia chino-japo­­neză». In ziua aceia oraşul Kiangwan, a fost complect distrus de avioane­le japoneze şi multă populaţie civi­lă a fost ucisă... In adevăr, originalitatea acestui război este de nedescris. Se vorbește de o prelungire a sesiunei Corpurilor legiui­toare până la 1 Aprilie. Fiindcă guvernul vrea să treacă și Monopolul alcoolului în ul­timele zile ale parlamentului. Cum închiderea sesiunei ar coin­cidă și cu retragerea guvernului Ior­ga, ar însemna, că 1 Aprilie ziua farselor, să înregistreze sfârșitul celei mai triste farse. E o «păcăleală» care n’ar păcăli decât pe d. Iorga... Ceia ce ar fi drept. Căci a trăit mai mult decât era permis — gu­vernul lui Păcală. eA/e* la comerţul său cu d. Iorga, d. Nae Basilescu, ca şi ac­tual prorector al Universi­tatea şi a regă­st tempera­mentul juvenil — d. Nae Basilescu are respectabila vârstă de 72 de ani — cei mulţi înainte! — temperament care pe vremea «herei Basilescu» a făcut să se vorbească destul de mult despre castelanul de la Bucu­­reşti-Nour. Zăvorirea uşilor Uni­ver­sităţei ca profesori să nu poată pătrunde Du­minica pentru alegerea noului rec­tor, înseamnă o «operaţ­­ie lit­ora­lă» care dă înainte celor bine cunos­cute în unele alegeri generale — şi prin care s'au ilustrat şi alegerile Argetoianu de anul trecut. In definitiv d. Nae Basilescu vrea ca protectorul prorectorului, d. N. Iorga, se fie reales rector împotri­va voinţei majorităţii profesorilor... Pensionarii aceştia, căci d. Nae Basilescu este pensionar, nu se mai îndoesc de nimic! Şi nici nu se poate un mai­ bun exemplu despre «autonomia univer­sitară» în funcție de cei care ar tre­bui să vegheze mai serios asupra ei. MARELE SCANDAL UNIVERSITAR D. Iorga zădărniceşte alegerea noului rector punând lacăte la porţile universităţii­­ SENATUL SE ADRESEAZA M. S. REGELUI -­ Niciodată meseria noastră de meleag mai ospitalier, care a şi fost cronicari ai evenimentelor cotidia* * găsit: Facultatea de ştiinţe. ne nu s’a aflat în faţa unui caz mai L, f nicirPfÎAf 9 penibil. Com­entarul nostru, ce s’ar LNI1L CSIt |P1 UI CLiUI V vrea amuzant, e înăbuşit de ruşine/ Consfătuirea a durat . Pana acum, numeroasele nazbatu­­ie or„ profesorului Iorga, fie în calitatea căutat mai întâi să se fixeze de om Politic, fie în aceia de minis- dia nQ. Bituaţiile de fapt d D f. tru al şcolilor stârneau un hohot ge- Coculescu confimat de dl ministru neral. Atunci când a invitat iu Ca- -T T , . , pitală câteva mii de învăţători sprel?’ loT,sa ,ca greeter şi dem prezi­­a-şi aiege posturile şi apoi a năpus- dent les*\ al &ei­atu!ui universitar tit asupra lor plutoanele de jan- pe b aza deciziei unanime a Sena­­darmi şi gardişti, deşi era loc pen- *u^ul* a lansat către toţi profesorii tru cea mai îndreptăţită indignare, convocarea de azi 28 Februarie pen-ţara a zâmbit.. Cu indulgenţă, dar cu mirare. Nu putea fi faptă de om întreg procedeul folosit cu inutilă bruta­litate. Apoi, când decanii facultă­ţilor au fost poftiţi de d. Iorga în cabinetul ministerial spre a dis­cuta legea învăţământului supe­rior — şi când ministrul (în acelaş timp rectorul) a dat afară un coleg, gestul a mâhnit toată lumea- Ni­meni n'a mai îndrăznit să râdă. Li­ber este d. Iorga să aibă tempera­mentul pe care -l are, nervii pe ca­re valv­ii are, și apucăturile pe care i le cunoaştem. Dar izbucnirile in­tolerante ale temperamentului d-sale irascibil ar putea lesne să se re­verse asupra personalului de-acasă, eventual asupra d-lui Râmnic, în nici un caz însă asupra unor profe­sori universitari, cu nimic obligaţi să suporte grosolănia magnificului savant interplanetar.­Şi iată recenta manifestare de Du­minecă a d-lui Iorga, prin interme­diul faimosului domn Bazilescu­, profesorii convocaţi de Senatul U­­niversitar pentru alegerea noului rector, au găsit închise cu lanţul­ în uşile Unviversităţii! Zadarnic încercăm să opunem şi acestei întâmplări fără precedent, zâmbetul cu care ne-am obişnuit să întâmpinăm acţiunile de­ acest soi ale d-lui Iorga. E întristător. Pentru Universitate desigur. Dar şi pentru profesorul Iorga. E un brutal abuz de putere împo­triva căruia nu ştim încă cum va reacţiona corpul profesoral. Dar ceace ştim este că d. Iorga a deve­nit insuportabil. Judecaţi, după fap­tele petrecute, Duminică urma să aibă loc la U­­niversitatea din Capitală alegerea de rector. Se ştie că această alegere trebuia de fapt să se facă cu o săp­tămână înainte, dar fusese şi a­­tunci zădărnicită. Potrivit hotărâ­rii senatului universitar, d. prorec­tor Coculescu luase toate măsurile ca alegerea să se facă de astă dată şi mai ales să decurgă în mod nor­mal. Se pregătiseră urnele, buleti­nele. Iar în cursul dimineţii de Du­minică, profesorii universitari, în număr mare, au sosit să voteze.n­tru alegerea ca rector. Aceste lucruri se petreceau la 15 Februarie. Cu trei zile înainte Se­natul universitar legal constituit, în unanimitate, trimite o adresă Ministerului instrucţiunei făcân­­du-i cunoscut motivele pentru care d. Bazilescu nu mai putea fi pro­rector. SURPRIZA Dar surpriza nu le-a fost mică, văzând că uşa dela intrarea la rec­torat, era pusă în lanţuri, şi fereca­tă, dacă nu cu şapte lacăte ca în po­veşti, cu unul gros şi imens şapte! Era graţioasa atenţiune pe care d. Iorga, în calitate de minis­tru al Instrucţiunii şi de profesor universitar, înţelegea să o facă co­legilor săi, pe timpul acesta de iar­nă grea, lăsându-i să stea... pe cu­loare! Au rămas astfel pe sălile neîncăl­zite d-nii profesori: Bălăcescu, dr. Gheorghiu, Danielopol, Vintiiescu, Valaori, Deleanu, Coculescu, pr. Mi­­hălcescu, Sava Atanasiu, Plastaru, Ovid Densușannu, Nichifor, Moro­­ianu, Hortolomei ş. a. cari, au ţinut spre a se încălzi, o foarte agitată întrunire. Consfătuirea căuta să fixeze ati­tudinea Senatului şi a profesorilor in împrejurările neaşteptate în fa­ţa cărora s’au trezit. Unii, în primul moment de revol­tă, hotărâseră ca să se procedeze la votare, chiar acolo pe săli, alţii ce­reau convocarea, tot pentru eri la o altă facultate. Părea că această soluţie va trium­fa, când d. prorector Coculescu şi-a dat seama că alegerea este imposi­bilă deoarece urnele de votare, ştampilele şi tot materialul necesar unei alegeri legale, fusese seches­trate în cursul nopţei de către celă­lalt prorector, d. prof. Bazilescu. Totuş, profesorii au hotărât să strămute sediul consfătuirii pe nn In urma acestei adrese d. Iorga a confirmat pe d. Coculescu prorec­tor şi profesorii lucrau în cea mai perfectă armonie cu d-sa. Totuşi d. Iorga a lucrat numai cu jumătăţi de măsură de­oarece con­firmând ca prorector pe d. prof. Co­­culescu, nu infirma concomitent şi decanatul d-lui prof. Basilescu. Atunci Senatul intervine din nou arătând că d. prof. Bazilescu nu mai poate participa la şedinţele Senatului universitar pentru că prezenta sa ilegală în sânul aces­tei institute i-ar vicia constituirea și ar lovi de nulitate toate deciziile ce ar lua. ŞI TOTUŞ!­*? BASILESCU EPRORECTOR D. Iorga n’a mai răspuns Senatu­lui universitar nimic, în schimb a intrat în corespondenţă cu d. Bazi­lescu, căruia i-a trimis o adresă de reconfirmare a funcţiei de prorector. Acesta se prezintă seara târziu la rectorat, chiamă secretarul, redac­tează şi expediază tuturor profeso­rilor următoarea adresă: Domnule Profesor, Subsemnatul, în calitatea de pro­rector al Universităţii din Bucureşti, recunoscut de d. ministru al instruc­­ţiunei, cultelor şi artelor prin a­­dresa No. 27.916 din 1932, am onoare Am arătat dela început ce şubre­dă bază avea optimismul d-lui Io­­nescu-Siseşti, ministrul agricultu­­rei, în privinţa rezultatelor ce aş­tepta dela aplicarea primei de ex­port. Spuneam atunci că măsura susţi­nerii artificiale a preţului grâului e defectuoasă, şi pilda vie a eşecu­lui înregistrat de prima de export în Ungaria trebuia să pună în gar­dă pe d. Siseşti. Partidul naţional­­ţărănesc a subliniat cu toată tăria ineficacitatea legii, arătând că pri­ma nu va folosi în niciuni fel agri­cultorilor ci intermediarilor iar populaţia muncitoare va suferi de pe urma timbrului pe pâine. Din nefericire, toate prevederile partidului naţional-ţărănesc s'au îndeplinit întocmai. Agricultorii n'au profitat de acordarea primei de export, iar timbrul pe pâine a dat alt faliment. Despre fraudele ca s’au comis cu faimosul «timbru» nici nu mai vorbim... In ședința de Sâmbătă a Came­rei, d. deputat Ion Răducanu a in­terpelat guvernul asupra rezultate­lor lamentabile ale aplicării primei de export la grâu­­ şi cu cifre concludente a demonstrat înfrânge­rea politicei d-lui Ionescu-Siseşti. După şapte luni de experienţă, bi­lanţul primei de export, e dezas­truos. De unde d. Siseşti afirma că numai cu 300 milioane lei va înles­ni exportul a 30.000 de vagoane grâu, izbutind să ridice preţul şi pe piaţa internă, — în realitate s-au exportat aproape 15.000 de va­goane de grâu pentru care statul a acordat sub forma primelor de ex­port aproape un miliard de lei, când toată valoarea grâului exportat a­­tinge suma de 2 miliarde 700 mili­oane lei. Miliardul destinat, în intenţia d-lui Siseşti, agricultorilor a intrat în punga intermediarilor şi caselor exportatoare, iar timbrul pe pâine a înlesnit fraude pe­ o scară în­tinsă. Dar partea cea mei gravă a­ca­să vă fac cunoscut că alegerea de rector va avea loc la o dată care se va fixa ulterior şi pe care v-o vom aduce la cunoştinţă la timp. Primiţi, etc. Prorector, N. BAZILESCU Secretarul Universităţii, Chelaru Acestei adrese profesorii nu i-au dat nici o atenţie. Adresa de mai sus înseamnă, au declarat profesorii, că d. prof. Ba­silescu este prorectorul personal al d-lui Iorga. In această singură calitate, pe care Senatul o contestă, d. prof. Ba­silescu a sechestrat sigiliile, a se­chestrat arhiva și a amânat «sine die» alegerea de rector. CONVOCAREA ERA VALA­­BILA Dar, acest lucru nu putea să-l fa­­că, de­oarece data de alegere — 28 Februarie — fusese fixată de pro­rectorul legal în funcţiune, de se­natul universitar legal constituit, admisă şi confirmată de însuşi mi­nistrul instrucţiunei. D. IORGA SOMAT SA SE EXPLICE După cum se vede, din expunerile făcute la consfătuire, reese clar că universitatea trece printr-o gravă criză de autoritate. Toţi profesorii erau de acord că vina cade numai asupra d-lui N. Iorga. Unii au sub­liniat anomalia care există acum. Un om politic să fie ministrul in­strucţiunii, să-şi păstreze şi postul de rector pe lângă demnitatea de preşedinte al consiliului­ D. N. Ior­ga a votat legea pentru autonomia uiniversitară, cu scopul ca d-sa să-şi menţină locul de rector încă 5 ani retribuit cu leafa unui profesor titular, pe când în vechea lege, rectorul era ales pe 3 ani şi salariat doar cu 3000 lei lunar. * Consfătuirea foarte agitată a a­­juns la un rezultat: încheerea unui proces verbal asupra celor consta­tate și trimiterea unei adrese d-lui N. Iorga. O adresă prin care să fie invitat­ă sa personal, în calitate de rector (Citiţi continuarea In pag. 11 a).­tastrofei primelor de export e alta: sunt serioase indicii că vre-o jumă­tate din vagoanele «exportate» au fost întâi «importate» prin contrabandă din Bulgaria şi Iugo­slavia. De vreme ce ministrul agri­­culturei anunţa că n’avem disponi­bil la export decât 30—35.000 de va­goane şi în şapte luni s’au expor­tat 95.000 de vagoane, toată suspi­ciunea este îndreptăţită. Numai sistemul defectuos al primei de export putea înlesni o asemenea criminală sarcină pe spinarea con­sumatorului român: de-a mări cu banul lui preţul grâului strein... In fata datelor evidente aduse la tribuna Camerei de către d. Rădu­canu, ministrul timbrului pe pâine şi al primelor dezastruoase a încer­cat o penibilă apărare a păgubitoa­rei sale legi, iar subsecretarul de stat al aceluiaş departament a fă­cut o hilariantă declaraţie: prima de export şi timbrul pe pâine sunt două probleme distincte ! S-ar pă­rea că timbrul a fost înfiinţat nu­mai pentru a satisface nevoile fraudatorilor, iar prima pentru a sprijini afacerile caselor exporta­toare, deci nici o legătură nu poate fi între ele... Apoi uitând că este «technician» şi aspirând oarecum la calitatea de om politic, d. Siseşti a încercat să arunce nu ştim ce vinovăţii în sarcina predecesorilor săi la depar­tamentul agriculturei, ceea ce i-a a­­tras o succintă punere la punct a d-lui Ion Mihalache. D. Siseşti pătimeşte pe unde a păcătuit: în loc să aplice legea va­lorificării cerealelor, s’a trezit «ino­vator» al unei măsuri condamnate de la început. Experienţele d-lui technician al primei falimentare şi al timbrului pe pâine, au adus sta­tului o pagubă de un miliard, iar agriculturei româneşti niciun fo­los. E încă o înfrângere a guvernului actual, dar o înfrângere ale cărei cheltueli le suportă țara. JOCUL DUBLU Un miliard risipit Sărbătorirea de la Clut Alexandru Vaida-Voevod de IULIU MANIU Nume trecut în istorie. Multe se vor scrie despre el. In perspectiva istorică a oamenilor şi faptelor se va cerne prin sita vremii calomnia şi răutatea şi va rămânea la supra­faţă adevărul. Se va constata de acord cu noi contimporanii nobleţă sufletului său antic, îmbrăcat uneori într’un umor sănătos, fascinator în conver­saţie, care adesea dă lovituri dure­roase, destinate adversarilor săi. Se va spune, că a întruchipat po­runca veche pentru toţi conducăto­rii militari şi politici de a fi «straj­­nici în luptă, mărinimoşi în pace». Se va constata cultura sa deosebită cu cunoştinţe excepţional de mul­tilaterale câştigate prin lectură e­­normă, îngăduită de nopţile nedor­mite. Toate acestea sunt însă abia ca­dre şi detalii, cari pot face intere­sant un om care a ştiut să se facă prin personalitatea sa văzut şi sim­ţit. Se va spune, că a fost un anima­tor al masselor cum puţini s’au năs­cut în Ardeal şi Banat. Dar praful vremii va acoperi capul de o rară regularitate cu frunte lată şi plete bogate, aşezat pe un trunchin pu­ternic, de înălţime exact cât trebu­ie, ca să mulţumească fantazia mul­ţimii. Se vor pierde şi gesturile su­gestive ale animatorului care ca şi actorul se stinge deodată cu dispa­riţia fizicului său de care este în funcţie. Peste toate acestea se va examina şi stabili esenţialul: ce a vrut? ce a făcut? şi ce loc a ocupat el în evo­luţia politică a neamului româ­nesc? Şi va trebui să constate cu noi împreună, cari îi cunoaştem şi ulti­ma celulă din crect şi cel mai intim colţ al inimii sale şi cari suntem martorii prodigioasei sale activităţi politice, că a vrut şi a lucrat con­secvent şi necontenit pentru reali­zarea unităţii naţionale şi perfec­ţionarea socială a poporului româ­nesc. Toată munca lui, întreaga lui tac­tică politică a stat în serviciul aces­tor nizuinţi mărturisite ori nemăr­turisite după împrejurări, dar ni­ciodată pierdute din vederea lui cla­ră şi din preocupările sale conştient îndrumate... In serviciul, ideii unităţii naţiona­le discutam, la 1893 în Viena ca stu­denţi împreună cu Pompiliu Dan— condamnat mai târziu la moarte, salvat tot prin ajutorul lui Vaida- Voevod — statutele unei societăţi se­crete, iredentiste. In acelaş scop ur­zeam apoi planurile acţiunei tineri­lor cu ocazia procesului Memoran­dului la moşia sa Valea-Seacă de lângă Cluj şi cu acelaş scop a sem­nat la 1894, în Bucureşti, declaraţia care există şi azi, pentru intrarea în acţiune cu orice risc, în scopul realizării idealului naţional. Acelaş scop a încălzit toate peri­peţiile vieţii sale zbuciumate, în cursul căreia adesea a trebuit sub povara împrejurărilor şi cu durere în suflet să calce cărări ocolitoare, ca toţi oamenii cu răspundere poli­tică, dar cam­ îndeosebi pe el nu l-au putut împiedeca să izbucnească din când în când în luminătoare flă­cări pentru a învedera ţinta defini­tivă spre care tindea. Cotituri, cari pe Alexandru Vaida îl îndârjeau mai mult decât pe oricine, dovadă articolul de un sfâşietor sarcazin pu­blicat în «LUPTA» din Budapesta, în 1911, în contra politicei oficiale a vechiului regat, care era pe dea în­tregul şi fără rezerve pentru Tripla Alianţă. Atitudinea sa cu ocazia audienţei la care a fost invitat de archiducele Iosif în 1918 şi declaraţia celebră ce a cetit în parlamentul din Buda­pesta la 1918 în Octombrie 18 pro­clamând ruperea Ardealului şi a Ba­natului de Ungaria, au fost conse­cinţele logice ale gândirei şi fapte­lor sale, extrem de riscate, cari şi­­au primit, suprema satisfacţie de a fi tot el primul-ministru al Româ­niei mari, când s’a votat Unirea tu­turor provinciilor şi delegatul nos­tru la Conferinţa de pace, în care s’a ratificat Unirea tuturor Româ­nilor într’un singur stat naţional. Dacă Alexandru Vaida-Voevod în ce priveşte evoluţia naţională a nea­­mului românesc a fost un întruchi­pător al instinctului naţional, el a fost în ce priveşte politica socială a poporului românesc din Ardeal şi Banat un adevărat reformator. Stu­diile sale, lectura sa şi simţul său social l-au făcut să fie primul pro­pagator al unei biopolitici naţiona­le la Români. In oficină planurilor politice, unde se făureau programe, manifeste şi declaraţii, Aurel Vlad reprezenta, ideia democraţiei inte­grale şi lupta înverşunată contra latifundiilor boiereşti, pe care a tre­cut-o şi în ţinuturile dincolo de ho­tarele etnice ale poporului româ­nesc din Ungaria, iar Alexandru Vaida era propagatorul ideilor so­ciale progresiste cu votul pentru fe­mei şi cu­­îngrijirea sanitară şi so­cială a poporului cu toate consecin­ţele logice ale unei dreptăţi socia­le. El, adoratorul naturei iubeşte o­­mul şi are simţ pentru darurile lui şi în mijlocul pădurei puternice a neamului românesc, pe care voieşte să o păstreze întreagă nu pierde din vedere firicelul de gorun, care va face pădurea de mâine. Naţiune puternică, popor trupeşte şi sufleteşte sănătos: iată iizuinţa lui pentru care a muncit şi a sufe­rit cu fanatic devotament. Spirit activ, care reacţionează ca cel mai fin seizmograf la orice im­­presiiune, fire impulzivă, care nu trece la ordinea zilei fără răspuns peste nici un val al vieţii ce-l atin­ge, el este personificarea adevăru­lui: viaţa-i mişcare, politica d­e acţiune. Pentru aceea el abia în etate de 20 de ani a intrat în acţiune alături de mem­orandiştii dr. Raţiu, Lucaci, Coroianu. Imediat după aceea a in­trat în acţiunea replicei alături de Aurel C. Popovici şi îndată după terminarea studiilor în acţiunea pentru abandonarea tacticei pasivis­te şi intrarea în luptele parlamen­tare, iar pe urmă în acţiunea pen­tru dărâmarea dualizmului austro­­ungar şi introducerea federalismu­lui în monarhia austro-ungară. De aceea i s’a terminat activitatea par­lamentară din Budapesta cu procla­marea ruperii Ardealului şi Bana­tului de către Ungaria şi cu începe­rea acţiunei revoluţionare, care s’a terminat cu decretarea unităţii na­ţionale la Alba-Iulia. De aceia a fost primul partizan al fuziunii par­tidului naţional cu cel ţărănesc şi de aceea stă dela Unire încoace şi până azi în fruntea acţiunii pentru democratizarea ţării, pentru scoate­rea ei din toropeala morală şi poli­tică, în care s’a scufundat din vina obiceiurilor pământului şi a slăbi­ciunii oamenilor. Va reuşi şi de astădată. Vom fi cu el şi deacum înainte. (Din numărul festiv al «Patriei»). li H­ef Ints Suntem de acord cu «Epoca» : nu există un «caz» Mareş, pentru că un «caz» înseamnă o posibilitate de dis­­cuţiune. Cu acest domn nu se dis­cută. Căci «Epoca» uită că clientul său din oficiu nu a adus în Cameră ni­­cio dovadă. Acest domn a afirmat pur şi simplu o calomnie pe socotea­­la d-lor Mihai Popovici şi Lugoşa­­nu, fără să dovedească afirmaţiuni­­le sale. Cel apărat de ziarul d-lui Fili­pescu nu s’a mărginit să facă o cri­tică contractului suedez — care de altmintreri fusese introdus tenden­ţios şi pe cale incidentală în discu­­ţiunea legii drumurilor — şi nici măcar nu a căutat să tragă con­fu­ziuni politice, d-sa a căutat numai să facă insinuaţiuni calomnioase la adresa unor adversari politici. Or, noi dovedim că d. Mareş este cel de pe urmă om din această ţară având dreptul să ia roluri de răz­bunător al moralei publice. De aceea credem că «Epoca» co­mite un regretabil exces de zel ca­maraderesc luând apărarea calom­niatorului-Regretăm că oameni a căror bună credinţă a fost circumvenită se complac în scabroasa promiscuitate cu individul calomniator şi laş, încă odată suntem de acord cu «Epoca». Mareş nu poate fi subiec­tul unui «caz», îi lipsește îndrituirea morală. Aceasta nu ne va împiedica însă să continuăm cu zugrăvirea terato­logic morale și sociale pe care o re­prezintă individul.

Next