Dreptatea, august 1932 (Anul 6, nr. 1451-1476)

1932-08-01 / nr. 1451

ANDI V! NO. 1411 LOM I August 1932 Alegerile m ingaduit tutoror paradelor şi gru­purilor ce reprezintă forţele politice organizate ale Naţiunii să ia un contact real cu far­a, care trimis ariel in Corpurile Legin toare pe man­­atarii sal liberi aleşi, ch­emaţi sa reprezinte ireprimiie şi interesele Naţiunii. ; AN­UNTURI St primesc thrac’c la Ad-|ia ziarului si la taata ajantlila da pjiISs’&îîo din ţară taxele de îrancare pl a tite la numerar con*, a­probărei Direcţiunei Ve­­riferate P.T. T No 31.833. 9­28 (Din Mesajul Regal de deschidere a sesiunii Corpurilor Legiuitoare) M­ESAJUL Deschiderea sesiunii extraor­dinare a Corpurilor Legiuitoa­re, noui alese, s’a făcut ori, prin­­tr’un Mesaj Regal, car­e are un caracter excepțional, este neo­bicinuit de scurt. Mesajul Regal prezintă deo­­bicei Parlamentului programul legislativ, ce urmează a fi epui­zat în cursul sesiunii ce se inau­gurează. De data aceasta, guvernul ac­tual fiind un guvern de alegeri, iar guvernul cel nou nefiind constituit, nu se putea vorbi, fi­reşte, de un program de reali­zări viitoare. Mesajul Regal se mul­ţum­eş­te să indice Corpurilor Legiui­toare că «soluţiunile probleme­lor ce domină viaţa noastră pu­blică urmează să fie prezintate de către guvernul ce se va for­ma după constituirea Corpuri­lor Legiuitoare şi în raport cu ei» şi să-şi exprime credinţa că, întocmai ca şi în trecut, activi­tatea Parlamentului se ... să-i drepta spre «propăşirea Şcoalei şi bisericii, pentru îmbunătăţi­rea administraţiilor publice» şi că va arăta tot interesul său ar­matei. Dar, dacă în ceea ce priveşte viitorul, Mesajul este atât de laconic după cum situaţia o im­pune, apoi, în ceea ce priveşte realizările guvernului actual, în scurtul răstimp, de când ţine frânele statului, cuprinde câte­va constatări asupra cărora nu se poate trece cu vederea. Se ştie că actualul guvern a avut drept misiune prezidarea unor alegeri libere, iar faptul că în fruntea lui se află d. dr. Alex. Vaida-Voevod­, care, ca ministru de Interne a făcut ale­gerile libere din 1928, a fost cea mai serioasă şi puternică cheză­şie că şi de această dată consul­tarea voinţei corpului electoral se va face sub un regim de ab­soluta libertate. Mesajul Regal consfinţeşte, printr’o Înaltă confirmare, îm­plinirea misiunii pe care guver­nul Vaida a primit-o- «Guver­nul de alegeri» — glăsuieşte Me­sajul —- «şi-a îndeplinit cu stric­­teţă misiunea de a asigura liber­tatea, ordinea şi legalitatea nouei consultări a Ţării». Se mai recunoaşte însă în a­­celaş timp şi un alt punct impor­tant, şi acesta pe deplin realizat, din misiunea actualului guvern, şi anume luarea măsurilor ur­gente reclamate imperios de si­tuaţia finanţelor publice. Gu­vernul — spune Mesajul Regal —­­a asigurat de îndată plata funcţionarilor şi pensionarilor Statului. Iar pentru a îndruma ţara către restaurarea economi­că şi financiară în acord cu stră­duinţele de refacere europeane, a cerut concursul tehnic şi cola­borarea Societăţii Naţiunilor». Începutul acesta va avea de­sigur urmările cele mai fericite, şi în cel mai scurt timp. Pentru aceasta însă, trebuie, neîndoios, ca întreaga naţiune să se inspire din optimismul robust, ce se de­gajă din Mesajul Regal, să se împărtăşească din încrederea, pe care Mesajul o manifestă, în puterea de viaţă a ţării, nedes­­minţită, cu toate formidabilele greutăţi, împotriva cărora are de luptat astăzi, din pricina în­spăimântătoarelor repercusiuni ale crizei economice şi financia­re, ce bântuie lumea întreagă. Parlamentul, care este ema­naţia voinţei ţării, porneşte la munca uriaşă, şi atât de ingrată, ce-i este hărăzită, cu toată încre­derea, pe care o insuflă cuvin­tele de îmbărbătare ale Suvera­nului, şi va ştii fără îndoială, să-şi facă în aşa chip datoria în­cât — după cum se exprimă şi Mesajul Regal, în fraza de în­cheiere, — să corespundă încre­derii pe care Naţiunea a pus-o în patriotismul şi înţelepciunea nouilor aleşi. O doamnă din cea mai înaltă ari­stocraţie franceză şi probabil fă­când parte din vechea curte impe­rială, adresa din Viena la data de 25 iulie 1832 fratelui său o scrisoare semnată cu iniţialele A. D. C. şi care conţinea între altele. ....Ori, în toate magazinele Vienei se bătea lumea pentru a cumpăra orice portret de-al Lui. Este un a­­devăr­at delir. Nu-ţi poţi face idee de imensa mulţime ce însoţea cor­tegiul mortuar cum nici de tristeţea de altfel naturală, care are însă misterioase prelungiri... Se deplân­ge nu moartea celui ce a fost nepo­tul împăratului Austriei, ci cu ade­vărat Fiul Omului­!! La 22 iulie anul acesta s’a împli­nit un secol de când cel menţionat în rândurile de mai sus, Puiul de Vultur l’«A­glon», unicul fiu al lui Napoleon I doarme somnul din urmă, departe de patrie, în bolta rece a capelei Capuţenilor din Vie­­na, cavoul Habsburgkor. Naşterea lui la Paris în palatul Tuileriilor fu anunţată prin 101 sal­ve de tunuri. Când după a 21 salvă, acestea continuară (cea ce însemna ca odrasla era de sex masculin) bu­curia întregii populaţiuni nu mai cunoscu margini, căci tronul Fran­ţei era asigurat, şi cea mai vie do­rinţă a împăratului realizată. Bote­zul se sărbători cu pompă extraor-E® ’ 1.7558B dinară în prezenţa ambasadorilor lumei întregi, iar festivităţile nu sa mai sfârşeau. Totuşi, după trei ani, copilul luă drumul exilului pentru a muri la frageda vârstă de 21 de ani în castelul Schoenbrunn unde şi-a trăit scurta-i existenţă încon­­jurat de curteni-spioni slugarnici şi de rude nepăsătoare afară de bunicul împăratul Francisc al H-lea, ce avea o deosebită dragoste pentru Puiul de Vultur căzut din cu­b. La chip, judecând după un mulaj rămas, se poate afirma că semăna cu tatăl său de la care moştenise frun­tea şi nasul, dar gura era aceia ca­racteristică a Habsburglor. Far­mecului fizic al acestui fin adoles­cent i se adăuga spiritul extrem de cultivat şi simplicitatea înăscută a gentilomului de viţă. După anularea tratatului din Fontainebleau care deposeda pe tâ­nărul principe de gloriosul său nu­me, de titluri şi apanagiu, împăra­­t­­ul Francisc al II-lea îl puse pe a­­­celaş rang cu arhiducii imperiali, acordându-i titlul de duce de Reich­­stadt, moşii, castele, şi un­­venit a­nual de 500.000 franci, sumă impor­tantă la acea epocă, împăratul avu grijă şi de educaţia lui, dar nu mer­se cu mărinimia până a-i da percep­tori francezi. C­a dascăl de litera­tură desemnă pe poetul austriac Collin, primele elemente ale educa­ţi­unei militare i-au fost date de contele Persetti, distins ofiţer, iar teologia şi filosofia predată de pre­latul Wagner,­­vicarul castelului Schoenbrunn. Cum era indispensa­bil ca fiul lui Napoleon să cunoască istoria glorioasă a strămoşilor, dat fiind situaţia specială a ducelui de Reichstadt, trebuia găsit un spirit fin,­abil psicholog, având autoritate şi mai cu seamă prestigiu pentru a modela frageda inteligenţă în sen­sul austriac şi a înăbuşi în germen ori­ce sentiment francez. împăratul încredinţa această covârşitoare mi­siune principelui de Metternich, di­plomat de mare preţ şi de şiretenie notorie. Asumând rolul de mentor cu me­nirea de a umplea spiritul tânăru­lui duce de Reichstadt cu imaginea marelui său părinte, dar deformând valoarea strălucitelor sale acte de glorie, profesorul avu să ducă lupte tragice în decursul anilor contra elevului setos de cunoştinţă, făcând uz de întreaga supleţă de care dis­punea pentru a-i tăinui adevărul. Toată arta unui Metternich nu iz­buti însă să-i ascundă până la sfâr­şit rolul extraordinar jucat de pă­rintele său în istoria lumei, care îi inspiră un sentiment de firească mândrie, pe care o şi manifesta în toate ocaziile. Moartea lui Napoleon la Sf. Helena în 1827 întunecă copi­lăria ducelui de Reichstadt și multă vreme el îi purtă doliul în mod os­i tentativ la Curtea imperială aus­triacă. Fire sentimentală, adorat de fe­mei din toate clasele soteiaie, idila sa cu dansatoarea Faun, Elsler este unul din cel® mai duioase romane de dragoste. Această natură de elită, ca şi cum ar fi presimţit sfârşitul prematur, trăi ultimul an al vieţei sale cu o adevărată frenezie. Promovat maior al unui regiment în garnizoana la Praga unde trebuia să-şi termine e­­ducaţia militară, Puiul de Vultur, dori să fie un soldat în uniformă ca oricare altul, iar nu un privilegiat al soartei. Nu-şi cruţă nici una din datoriile şi sarcinele carierei milita­re, trăind la cazarmă în mijlocul oa­menilor săi, cari îl adorau. Nici un moment nu lua seama că sforţările ce făcea, erau superioare rezistenţei sale fizice şi dăunătoare unei firi atât de plăpânde. Boala îl pândea, slăbea din ce în ce avea febră conti­nuă, nu mai dormea decât o parte era din noapte cu un somn agitat de o paloare extremă şi refuză­ re­pausul prescris de medic, declarând ca nici­odată nu se simţise atât de bine şi atât de furte! împăratul Francisc al II-lea îl permută la Vie­­na în capul unui alt regiment, şi acolo îi fură date îngrijirile de ca­re avea nevoie. Era însă prea târziu, puterile îl părâsiau, iar voinţa de oţel ce moş­tenise de la tatăl său nu mai era suficientă pentru a-l susţine... In cunoscuta piesă a lui Edmond Rostand «l’Aiglon», rol creat de că­tre celebra Sarah Bernard, sunt des­crise în mod sublim ago­nia şi moar­tea acestui copil de 20 ani care ar fi putut domni de drept asupra unuia din cele mai mari imperii ale lumei, purtând unul din cele mai glorioase nume din istorie şi care a murit pe meleaguri îndepărtate^ sub un num.* străin, colonel al unei armate inimi­(Citiţi continuarea în pag. II a). SCRISORI DÎH PARIS Puiul de vultur (De la corespondentul nostru particular) de la deschidere O aclamaţiune unanimă care a du­rat aproape un sfert de oră a salu­tat apariţia M. S■ Regelui, ori la Ca­meră, pentru solemnitatea deschide­­rei sesiunei extraordinare a Corpu­rilor legiuitoare. ? Cetirea Mesajului a fost deaseme­­nea mereu întreruptă de aplauzele prelungite ale Adunărei. Cu deosebire pasagiile privitoare la stricta aplicare a libertatei ale­gerilor, la armată, la achitarea fe­lurilor şi pensiilor * La plecare de asemenea Suvera­nul a fost lung ovaţionat, la această manifestaţie asociindu-se şi tribu­nele. * Parlamentarii naţional-ţărănişti au făcut o călduroasă primire d-lor Maniu şi Mihalache când au apărut în incinta Adunărei. In schimb a trecut neobservată ab­senţa liberalilor — ca şi a d-lui ma­reşal Averescu. Nu este esclus să fi fost însă de faţă vrun averescan. Dar cum nu sunt decât trei, — şi necunoscuţi, nu era uşor de identificat... * Publicul a asistat în mod excep­tional de numeros pe trotuare în tot lungul parcursului pe care l’a stră­bătut cortegiul regal. Suveranul a fost viu aclamat. In dreptul unei cafenele un agent liberal a avut ordin să strige: Joe guvernul ! Strigătul i sa oprit pe jumătate într’un gât, care fusese, desigur, în prealabil prea argăsit. D. I­ G. Duca a ţinut să se ilustre­ze şi în acest mod. M. S. REGELE CAROL II Un fals îndrăzneţ O declaraţie a d-lui luliu Maniu Cuvintele atribuite de ziarul „Curentul" fostului prim­­ministru sunt o născocire grosolană Ziaruul Cureniil a apărut­eri după amiaza intr'o ediţie specială cuprin­zând declaraţi­uni, pe care dl. luliu Maniu le-ar fi făcut deputaţilor şi senatorilor veniţi a-l vizita după solemnitatea descîtîdierei Corpurilor Legiuitoare. Aceste declaraţiuni fiind din mod îndrăzneţ şi neonest falsificate, d. Iu­liu Maniu a făcut reprezentanţilor presei declaraţia de mai jos: Ziarul «Curentul», într’o ediţie specială, publică un reportaj referitor la vizita pe care mi-au făcut-o mai mulţi parlamentari, prieteni politici ai mei, membri ai partidului naţional-ţărănesc. In acest reportaj, declaraţiile mele au fost falsificate. IS-au intercalat chiar pasagii întregi complect inventate, pe care ni­că­eri şi nici cu această ocazie nu le-am rostit» Nu am vorbit despre un dezacord ce ar exista între mine şi Suveran, şi cu atât mai puţin am invocat motivarea atribuită mie în această privinţă. întreaga această parte a reportajului este curat inventată fapt care ni’a mirat şi m’a impresionat dureros. in decursul declaraţiilor mele am adus cele mai căldu­roase elogii naiestitii Sale Regelui Carol alll-lea; am arătat recunoştiinta adăsacâ pe care treime s’o au­te naţiunea faţa de Maiestatea Sa, pentru ordonarea alegerilor libere; apoi am adus mulţumiri d-lui prisMinistru Alex. Vasia - Cosnod pentru lotul exact in care a adus la Îndeplinire intenţiunile Maiestăţii Sale, şi d-lul Ion Mih­alache care a condus atât de energic şi cununie campania electorala a partidului. In altă ordine de idei, am spus că atitudinea mea privitoare la preşidenţia partidului este luată înainte cu un an şi două luni, şi rog prietenii partidului meu ca să aibă încredere în mine să o schimb atunci când voi vedea că este ca­zul să o fac. Nu înţeleg cui poate servi un reportaj atât de inexact. Publicului cetitor, desigur ,­ nu. ! OFENSIVA D-LUI I. G. DUCA Pe când în palatul Camerei Suveranul, înconjurat de mem­brii guvernului şi în faţa repre­zentanţilor liberi aleşi ai naţiu­nii, înfăţişând toate partidele şi grupările politice — afară de a­­ceia administrată de Tamcred Constantinescu, deschidea sesiu­nea extraordinară a Corpurilor Legiuitoare, ţiganii Viitorului ţipau pe uliţă o ediţie specială a pamfletului liberal. Conţinând discursul pe care şeful lui Tan­­cred îl pronunţase în «Sfatul» parlamentarilor săi. ...Mesajul d-lui I. G. Duca!... * Ce cuprinde? Balivernele ca­lomnioase ori stupide sau amân­două la un loc, înserate și mereu reproduse de o lună de zile în coloanele Viitorului..» D. Duca este un orator de talent... A fost cu acest prilej un gramofon grotesc. Omagii pentru «marele suc­ces» electoral... 28 de mandate! Anul trecut, fiind codârla re­gimului Iorga-Argetoianu, a de­clarat că naţional-ţărăniştii «au fost înfrânţi»! Şi câştigaseră, în alegeri de violenţă şi fraudă, 31 de mandate! Şi era opoziţia a­­tunci căzută de la putere, după aproape trei ani de guvernare asaltată într’una de toate lătu­rile liberale. Guvernul actual «împotriva sentimentului ţării» !... De ce? fi Chiar fără prima majoritară partidul naţional-ţărănesc era în noul Parlament cel mai puter­nic reprezentat» cu mult peste fie­care în parte din celelalte partide ori grupări... Haos? Grav acces de incons­­cienţă pentru cineva care a fost suportul regimului «tehnicieni­lor» al căror faliment constatat de toată lumea este astăzi recu­noscut şi mărturisit de însu­şi fostul prim-ministru, d. Nicolae Iorga.­­..Iar concluzia, fireşte, «dato­ria care incumbă partidului na­­ţional-liberal». Cum înţelege «partidul naţio­­nal-liberal» această datorie? «Să lupte pentru izbânda re­gimului constituţional...» Atunci poate să se odihneas­că mult şi bine... Căci lupta pen­tru întronarea regimului consti­tuţional s’a dat — şi a isbândit — atunci când d. Duca era aso­ciatul şi sluga guvernului tre- In pagina IV-a ! Deschiderea sesiunii extra­ordinare a Corpurilor Legiuitoare —Textul Mesajului Regal— Senatorii şi deputaţii naţional-ţărănişti la d. Iuliu Maniu­ cut, care-şi justificase raţiunea de a îi prin lozinca: jos parti­dele! trăiască dictatura persona­lităţilor! Dacă — prin absurd — ar fi fost chemată la putere frântura de partid condusă de către d. Duca şi s’ar fi valorificat prin alegeri banditeşti şi necinstite — cum au fost faimoasele ale­geri Duca-Davidoglu, — atunci regimul constituţional era în floare.^ Fiindcă fracţiunea Duca se află în opoziţie, — este contra­riul ! Cine să mai ia în serios ase­menea neroade trăncăneli? ...Şi împotriva a ce mai vrea să lupte gruparea Tancred- Duca? «...pentru înlăturarea impro­vizaţiilor funeste». Aci, cel puţin, neruşinarea este incomensurabilă.­. Şeful şi partidul care au făcut să trăiască şi să dureze — şi cât de puţin a durat a fost încă prea mult ! în adevăr o «improviza­ţie funestă» şi cu riscuri catas­trofale pentru ţară, fixându-şi ca program — când nu mai exista obiectivul — combaterea improvizaţiilor ! * Iată pe ce se bizue ofensiva d-lui I. G. Duca ! Cu un asemenea material soarta acţiunei sale este de pe acum pecetluită. Dar să-l aşteptăm pe d. I. G. Duca şi partidul său — şi la tri­buna Camerei. „Statul nou” în gestaţie Continuăm replica de ieri. «Noua lume» tre­bui­a să apară mai întâiu în Apus. Acolo se pregătise terenul de către tehnica modernă, disciplina de muncă colectivă a mas­selor este un fapt necontestat, ca­drele sunt bine educate. Doctrina partidelor socialiste şi progresiste era unanimă în a recunoaşte supe­rioritatea terenului economic şi so­cial apusean pentru introducerea noului sistem. Răsăritul şi Sud-Es­­tul Europei nu aveau datele subiec­tive necesare. Resturile de feudalita­te şi primitivitate tehnică trebuiau li­chidate de către burghezie şi numai după această «etapă» urma socia­lismul. * Social-democraţia din lume a pus accentul în această epocă mai mult pe democraţie şi prea puţin pe so­cialism. Curentul reformist a câşti­gat teren. Tactica politică inaugura­tă Pe vremuri cu ruşine şi elimina­re din rândurile partidelor munci­toreşti de către Millerand şi Briand, fundamentată teoretic de Eduard Bernstein, a fost acceptată integral. Se aştepta ca tiparele capitaliste să fia încetul cu încetul lichidul socia­list. Huzie banală — fireşte — demon­strată ca atare prin ridicarea capu­lui capitalist viu, ameţit numai în perioada postbelică de loviturile miş­cărilor muncitoreşti. Tactica social-democraţiilor euro­pene a mai avut darul de a compro­mite grav ideia socialismului prac­tic. Prin participarea în coaliţii gu­vernamentale a partidelor social-de­­mocrate, dar păstrându-se de fapt esenţa capitalismului, massele nelu­minate au început să piardă în­crederea în binefacerile pe care le-ar aduce economia socialistă. Sistemul capitalist a rămas în picioare. Gre­vele, supraproducţia, subconsuma­­ţia, repartiţia capitalistă continuă. Social-democraţiile primeau posturi, dar nu li se dădea voie să puie în practică nimic din programul lor. Câteva bucăţele de pâne — asigu­rări sociale — ca să nu moară şi nici să trăiască omeneşte pentru şo­meri furnizau lustrul unui edificiu în prăbuşire. Unele condiţiuni pseu­­do-socializante realizate alături de capitalism — fixitatea tarifelor de munca — anihilau şi minimul de e­­lasticitate al activităţii capitaliste. Din această colaborare hibridă, social-democraţiile şi partidele burgheze, organismele economice ale ţărilor respective au avut pro­fund de suferit. Intre timp progra­mul economic socialist a fost destul de compromis în faţa opiniei publi­ce înainte de a se realiza. ❖ Raţionalizarea şi tehnicizarea din industrie, transport şi agricultură a ultimului deceniu a mărit procentul capitalului fix în comparaţie cu ca­pitalul variabil. In capitalul fix din producţie sunt incluse maşinile şi instalaţiile. Prin raţionalizare şi perfecţionare tehnică, investiţiile de capital au crescut. In mod automat capitalul variabil (salariile plătite muncii) au scăzut. Prin perfecţionare tehnică, braţul se înlocuieşte şi producţia creşte. Dar prin diminuarea capita­lului variabil, care intră în punga şi stomacul masselor muncitoreşti, puterea de cumpărare a pieţei a scăzut. Raţionalizarea şi tehniciza­rea sunt necesare şi inevitabile. Ca­pacitatea de a produce se măreşte. Capitalul fix investit cere procen­te. Dar o consecinţă tot firească — aici e discrepanţa — este reducerea capitalului variabil cu care se cum­părau articolele producţiei. Criza bate la uşe, producţia crescând e­­norm şi consumaţia scăzând prin înlocuirea oamenilor cu maşini şi raţionalizare. Pe de o parte : virtualităţi de bo­găţie şi bogăţie reală în instalaţii. Pe (Continuarea în pagina 2 a) PiFipStl 72141*1 I*fu­l 4* Mitral m%. Ne-am ocupat ori de programul «tacticei» liberalo-dooistă în parla­ment: scandalul şi violenţa. Motivul? Paraponul tenace că Tancred Constantinescu nu e la pu­tere. Dar de ce să fie? Nu odată am arătat cea ce toată lumea ştie— că liberalii au fost colaboratorii «teh­nicienilor». Guvernul «Uniunii Na­ţionale» nu sa putut forma fără sprijinul liberal. Alegerile n’au pu­tut asigura majoritatea guvernului decât datorită aportului dueist. Iar guvernarea Iorga­ Argetoianu s’a menţinut numai prin concursul dat de liberali. Partidul d-lui Duca, — cu parla­mentari aleşi de listele guvernului şi cu membri în comisiile interima­re numiţi de guvern, — a contrac­tat, timp de un an de colaborare, şi răspunderea situaţiei. Nu-i vinovat de-o crimă numai autorul principal, ci şi complicele. Şi complici au fost liberalii. D. Duca poartă răspunderea gu­vernării argetoianiste — a acestei aventuri falimentare. El — şef de partid — este culpabil de trădarea partidelor, — căci trecuta forma­­tiune avea tocmai rolul de a justi­fica credinţa, că tara trebue guver­nată — nu politiceste, ci in mod tehnic... Deci două vini apasă asupra d-lui Duca: şi colaborarea cu «tehni­cienii», dar şi încercarea de distr­­­­gere a partidelor... D-sa credea de­­­sigur că — mulţumită acestor ope­­raţiuni — numai liberalii vor ră­mânea în picioare. La declararea crizei, când «tehni­cienii» erau la pământ — nimeni nu se putea gândi, pentru succesiune, la liberali... care nu fuseseră în fond decât nişte guvernamentali. Atunci reîntoarcerea la constitu­ţionalism şi la parlamentarism nu se putea face decât prin încredinţa­­rea puterii unui partid din opoziţie, cu cei mai mulţi reprezentanţi In Corpurile Legiuitoare , partid ca­­re fusese contra soluţiei «tehnice» şi care se luptase contra ei. Alegere nu era de făcut. Nu­mai naţional-ţurăniştii întruniau această condiţie. Sorţii au că­zut,, în mod fatal, asupra lor. Şapoi liberalii mai pot fi un par­­tid de guvernământ? Partidul a devenit două fracţiuni. După logica rezolvare a crizei — conform cu practica constituţională şi parlamentară — liberalii au tre­cut la o susţinută violentă, împo­triva guvernului şi a factorului su­prem. De ce furie contra unui guvern de alegeri? Guvern care trebuia să a­­sigure (după cum a asigurat-o) li­­bera manifestare a voinţei naţiona­­le.... Scandaluri, bătăi, crime.. Acte de intimidare ? Dacă un astfel de sistem a reuşit altădată, — el astăzi nu mai are trecere. Nu se mai lasă intimidat nici guvern, nici partid — şi aşa mai departe... Tot sistemul liberal a fost pus în funcţiune — cu rezultatul ştiut. După eşec, liberalii nu se cumin­ţesc. Ei continuă. N’au decât! Căci opera de reali­zări ce trebue îndeplinită — va fi.

Next